Sunteți pe pagina 1din 8

Sistemul digestiv

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV Tractul gastro-intestinal asigur aportul continuu de ap, electrolii si substane nutritive necesare organismului. n vederea realizrii acestor functii, este necesar: 1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar; 2. secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor; 3. absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor; 4. circulatia sngelui prin segmentele tubului digestiv n vederea transportului substantelor absorbite; 5. controlul acestor functii prin intermediul sistemului nervos si endocrin. Majoritatea substantelor ntlnite n alimente au o structur chimic complex, diferit de cea a constituientilor organismului, si nu pot fi preluate ca atare din natur. E sufer, n prealabil, transformri mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestora reprezinsi digestia alimentelor. Prin digestie, principiile alimentare sunt descompuse n molecule simple, fr specificitate biologic, iar acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale n tubul digestiv exist enzime specifice pentru fiecare tip de substant organic Astfel, proteinele sufer actiunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac pn la aminoacizi. Glucidele cu molecul mare sunt scindate de ctre enzimele amilolitice (glicolitice) pn la stadiul de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de ctre enzimek lipolitice (lipaze). DIGESTIA BUCAL La nivelul cavittii bucale, ct si al altor organe digestive, exist o activitate motorie si una secretorie. Activitatea motorie a cavittii bucale const din masticatie si timpil bucal al deglutitiei. Masticatia este un act reflex involuntar, ce se poate desfsura si sub control votat tar. Organele masticatiei sunt oasele maxilare, mandibulare si dinii (organe pasive), precum si muschii masticatori ai limbii si ai obrajilor (organe active). Prin masticatie, alimer : introduse n cavitatea bucal sunt tiate si transformate n fragmente mai mici. Rolurile masticatiei: 1. Fragmentarea alimentelor, ceea ce determin: a. facilitarea deglutitiei; b. cresterea suprafetei de contact dintre alimente si enzimele digestive. 2. Amestecarea alimentelor cu produsul de secretie al glandelor salivare, ce are ca rezultate: a. initierea procesului de digestie a amidonului sub actiunea amilazei salivare; b. initierea procesului de digestie a lipidelor sub actiunea lipazei linguale; c. lubrifierea si nmuierea bolului alimentar. 3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi si eliberarea substantelor odorante care vor stimula receptorii olfactivi, aceast stimulare initiind secretia gastric. Activitatea secretorie a cavittii bucale se datoreaz glandelor salivare

Saliva este secretat, n principal, de trei perechi de glande salivare: parotide (localizate lng unghiul mandibulei; sunt cele mai mari si produc o secretie apoas), sublinguale si submandibulare (ultimele dou secret o saliv ce conine o cantitate mai mare de proteine, deci secreia va fi mai vscoas). Glande mai mici exist, practic, n toat cavitatea bucal; cele linguale secret lipaza lingual. Compozitia salivei. Zilnic se secret 800 - 1500 ml saliv, solutie apoas ce contine electroliti si proteine. Concentratia electrolitilor si osmolalitatea variaz cu debitul secretiei, dar, n general, comparativ cu plasma, saliva este hipotonic; contine concentratii mai mari de K+ si HCO, si mai mici de Na+ i CI". n saliv se gsesc dou tipuri de proteine: 1. enzime: a amilaza salivar (ptialina) si lipaza lingual; 2. mucina, glicoprotein ce lubrifiaz alimentele. Saliva mai contine substante bactericide (lizozim) si unii produsi de catabolism (uree, acid uric); reprezint si o cale de eliminare din organism a unor virusuri. Functiile salivei: 1. Protectia mucoasei bucale prin: rcirea alimentelor fierbinti, diluarea eventualului HC1 sau bilei ce ar regurgita n cavitatea bucal, ndeprtarea unor bacterii. 2. Digestiv: saliva ncepe procesul de digestie al amidonului si al lipidelor, a amilaza produce digestia chimic a amidonului preparat; astfel, n prezenta ionilor de clor si a apei, amidonul este hidrolizat n trepte pn la stadiul de maltoz. Aceast enzim va fi inactivat de pH-ul intragastric sczut. Lipaza lingual ncepe degradarea lipidelor, actionnd atunci cnd acestea se gsesc n cavitatea bucal, stomac si portiunilor superioare ale intestinului subire. 3.Lubrifierea alimentelor usureaz deglutitia; umectarea mucoasei bucale favorizeaz vorbirea. 4. Excretia unor substante endogene si exogene. 5. Elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea substanelor cu gust specific si suprafat receptiv a analizatorului gustativ. Ca urmare a transformrilor din cavitatea bucal, alimentele sunt omogenizate, imbibate cu mucus si formeaz bolul alimentar. Deglutitia cuprinde totalitatea activittilor motorii ce asigur transportul bolului alimentar din cavitatea bucal n stomac. Este un act reflex ce se desfsoar n trei timpi. Timpul bucal (voluntar). n momentul n care alimentele sunt gata pentru a fi nghitite, ele sunt n mod voluntar mpinse n faringe datorit presiunii pe care o exercit limba prin miscarea ei n sus si posterior asupra palatului moale. De acum ncolo, procesul deglutitiei devine n ntregime, sau aproape, un act automat si, n mod obisnuit nu mai poate fi oprit. Timpul faringian. La intrarea n faringe sunt stimulate ariile receptoare de la acest nivel. Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral si initiaz o serie de contractii faringiene musculare automate, dup cum urmeaz: a. Palatul moale este mpins n sus, nchiznd coanele, b. Plicile palato-faringiene de pe fiecare parte a faringelui sunt trase medial, apropiindu-se unele de celelalte, formnd o deschiztur sagital prin care alimentele trec n faringele posterior, c. Corzile vocale sunt puternic apropiate, iar laringele este mpins n sus si anterior de ctre muschii gtului. Aceast actiune, combinat cu prezenta ligamentelor ce previn deplasarea n sus a epiglotei, determin deplasarea posterioar a epiglotei peste orificiul laringian. Ambele efecte previn ptrunderea alimentelor n trahee, d. Deplasarea superioar a laringelui mreste

deschiderea esofagului. In acelasi timp, cei 3-4 cm ai peretelui muscular al esofagului posterior (sfincter esofagian superior sau sfincter faringo-esofagian) se relaxeaz, permitnd astfel alimentelor s se deplaseze liber din faringele posterior n esofagul superior, e. Concomitent cu ridicarea laringelui si relaxarea sfincterului faringo-esofagian are loc contracia ntregului perete muscular faringian, ncepnd cu portiunea superioar a faringelui, contractie ce se propag n jos ca o und peristaltic rapid, ce antreneaz succesiv muschii faringieni mijlocii si inferiori, si, n continuare, esofagul, propulsnd astfel alimentele n esofag. ntreg procesul dureaz 1 - 2 secunde. Timpul esofagian. Esofagul are, n principal, rolul de a transporta alimentele din faringe n stomac, iar miscrile lui sunt organizate specific n vederea acestei functii. n mod normal, esofagul prezint dou tipuri de miscri peristaltice: peristaltism primar si peristaltism secundar. Peristaltismul primar este declansat de deglutitie si ncepe cnd alimentele trec din faringe n esofag; este coordonat vagal. Peristaltismul secundar se datoreaz prezentei alimentelor n esofag si continu pn cnd alimentele sunt propulsate n stomac; este coordonat de sistemul nervos enteric al esofagului. Relaxarea receptiv a stomacului. Pe msur ce unda peristaltic se deplaseaz spre stomac, o und de relaxare, transmis prin neuroni mienterici inhibitori, precede contracia. ntreg stomacul si, ntr-o msur mai mic, chiar si duodenul se relaxeaz cnd aceast und ajunge la nivelul esofagului inferior, pregtind astfel cavittile respective pentru primirea alimentelor . Sfincterul esofagian inferior (gastro-esofagian). La captul terminal al esofagului, pe o portiune de 2-5 cm deasupra jonctiunii cu stomacul, musculatura circular esofagian este ngrosat, funcionnd ca un sfincter. Acest sfincter prezint o contractie tonic si este relaxat prin relaxarea receptiv. Contractia acestui sfincter contribuie la prevenirea unui reflux gastro-esofagian. DIGESTIA GASTRIC n stomac, alimentele sufer consecinta activittilor motorii si secretorii ale acestuia, care procduc transformarea bolului alimentar ntr-o past omogen, numit chim gastric. Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastric) realizeaz trei funcii de baz: 1. stocarea alimentelor ca urmare a relaxrii receptive; 2. amestecul alimentelor cu secretiile gastrice; 3. evacuarea continutului gastric n duoden. Relaxarea receptiv. Cnd alimentele trec din esofag n stomac, activitatea fundusului gastric este inhibat, permitnd depozitarea a 1 - 2 1 de continut. Peristaltismul. Contractiile peristaltice, initiate la granita dintre fundusul si corpul gastric, se deplaseaz caudal, determinnd propulsia alimentelor ctre pilor, si sunt produse prin modificri periodice ale potentialului membranei fibrelor musculare netede longitudinale; se numesc unde lente sau ritm electric de baz. Aceste unde sunt responsabile de frecventa si fora contractiilor gastrice. Forta contractiilor peristaltice este crescut de acetilocolin si gastrin. Retropulsia. Cuprinde miscrile de du-te-vino ale chimului, determinate de propulsia puternic a continutului gastric ctre sfincterul piloric nchis. Are rol important n

amestecul alimentelor cu secretiile gastrice. Evacuarea continutului gastric apare atunci cnd particulele chimului sunt suficient de mici pentru a strbate sfincterul piloric. De fiecare dat cnd chimul este mpins spre sfincterul piloric, 2 - 7 ml chim trec n duoden. Lichidele trec mai repede dect solidele, proportional cu presiunea intragastric. Complexul motor migrator este o und peristaltic ce ncepe n esofag si parcurge ntreg tractul gastro-intestinal, la fiecare 60 - 90 minute, n timpul perioadei interdigestive; ndeprteaz resturile de alimente din stomac. Contractiile de foame apar atunci cnd stomacul este gol de mai multe ore. Sunt contractii peristaltice ritmice ale corpului stomacului. Sunt foarte intense la adultul tnr, cu tonus gastrointestinal crescut; sunt amplificate de hipoglicemie.

Secretia de pepsinogen. Pepsina, forma activ a pepsinogenului, este o enzim proteolitic, activ n mediu acid (pH optim 1,8 - 3,5), care ncepe procesul de digestie al proteinelor; la valori ale pH-ului mai mari de 5, activitatea sa proteolitic scade, devenind n scurt timp inactiv. Pepsinogenul este activat de contactul cu HC1 sau cu pepsina anterior format. Pepsina scindeaz proteinele n proteoze (albumoze), peptone si polipeptide mari. Numai 20 - 30% din digestia total a proteinelor are loc n stomac, cea mai mare parte desfsurndu-se n poriunea proximal a intestinului subtire. Pepsina este deosebit de important pentru capacitatea ei de a digera colagenul, acesta fiind puin atacat de celelalte proteinaze digestive. Labfermentul este secretat numai la copilul mic, n perioada de alptare. Rolul su este de a coagula laptele, pregtindu-1 pentru digestia ulterioar. Sub aciunea lui si n prezena Ca2+, cazeinogenul solubil se transform n paracazeinat de calciu, insolubil. Lipaza gastric este o enzim lipolitic cu activitate slab( o tributiraz), hidroliznd numai lipidele ingerate sub form de emulsie, pe care le separ n acizi grasi si glicerina. Gelatinaza hidrolizeaz gelatina. Mucina este o glicoprotein secretat de celulele mucoase; are rol n protectia mucoasei gastrice, att mecanic, ct si chimic (fat de actiunea autodigestiv a HC1 si a pepsinei). La nivel gastric are loc absorbtia unor substante, de exemplu substante foarte solubile n lipide, etanol, ap si, n cantitti extrem de mici, sodiu, potasiu, glucoza si aminoacizi. DIGESTIA LA NIVELUL INTESTINULUI SUBtIRE Miscrile de la nivelul intestinului subtire sunt: contractii de amestec si contractii propulsive. Totusi, miscrile intestinului subtire determin, n proportii diferite, att amestec, ct si propulsie. Contractiile de amestec (contractiile segmentare). Cnd o portiune a intestinului subtire este destins de chim, ntinderea peretilor intestinali determin aparitia n lungul

intestinului a unor contractii concentrice localizate, separate prin anumite intervale. Ltimea unui asemenea inel de contractie este de aproximativ 1 cm, astfel nct fiecare set de contractii determin segmentarea intestinului subtire, mprtindu-1 n segmente spatiate. Cnd un set de contractii segmentare se relaxeaz, ncepe un nou set, dar aceste contractii apar n punctele situate la jumtatea distantei dintre contractiile precedente. Aceste contractii fragmenteaz chimul de 8 - 12 ori pe minut, n felul acesta determinnd amestecarea progresiv a particulelor alimentare solide cu secretiile din intestinul subtire. Frecventa maxim a contractiilor segmentare ale intestinului subtire este determinat de frecventa undelor lente din peretele intestinal (12 pe minut n duoden si jejun proximal, 8 - 9 n ileonul terminal). Miscrile de propulsie. Chimul este propulsat la acest nivel de undele peristaltice, care apar n orice parte a intestinului subtire si se deplaseaz n directie anal cu o vitez de 0,5 - 2 cm/secund, mult mai rapid n intestinul proximal si mai lent n intestinul terminal. Totusi, ele sunt n mod normal foarte slabe si de obicei se sting dup ce traverseaz 3-5 cm, astfel nct deplasarea chimului se face cu aproximativ 1 cm/secund, ceea ce nseamn c timpul necesar chimului pentru a trece de la pilor pn la valva ileocecal este de 3 - 5 ore. Secrrtia biliar. Bila este necesar pentru digestia si absorbtia lipidelor si pentru "unor substante insolubile n ap cum sunt colesterolul si bilirubina (fig. 111). Este format de ctre hepatocite si celulele ductale ce mrginesc duetele biliare, n cantitate de 250 - 1100 ml/zi. Este secretat continuu si depozitat n vezica biliar n timpul perioadelor interdigestive. Se elibereaz n duoden n timpul perioadelor digestive numai dup ce himul a declansat secretia de colecistokinin, care produce relaxarea sfincterului Oddi si contractia vezicii biliare. Secretiile intestinului subtire contin: 1. Mucus, cu rol de protectie a mucoasei intestinale mpotriva agresiunii HC1, secretat de glandele Briinner din duoden si de celule speciale, aflate n epiteliul intestinal si n criptele Lieberkiihn. 2. Enzime asociate cu microvilii celulelor epteliale intestinale, care nu sunt secretate n lumenul intestinal: peptidaze, dizaharidaze (n numr de patru: maltaza, izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipaz; ele si exercit rolurile n timpul procesului de absorbie intestinal. 3. Ap si electroliti secretati de celulele epiteliale intestinale. Absorbtia intestinal se realizeaz prin mai multe mecanisme, n functie de substanta absorbit. Glucidele. Cele trei glucide majore ale dietei sunt dizaharidele - sucroza si lactoza - si polizaharidul amidon, fie sub form de amilopectin, fie sub form de amiloz. Celuloza un alt polizaharid vegetal, prezent n diet n cantitti mari, nu poate fi digerat, deoarece n tractul gastrointestinal uman nu exist enzime care s o digere. Aportul de glucide este de 250 - 800 g/zi, care reprezint 50 - 60% din diet. Pentru a fi absorbite din tractul gastrointestinal, glucidele trebuie digerate pn la stadiul de monozaharide. Digestia amidonului, nceput n cavitatea bucal, sub aciunea a amilazei salivare, are loc n cea mai mare parte n intestinul subtire, sub actiunea a amilazei pancreatice (care degradeaz glucidele pn la stadiul de oligozaharide) si sub actiunea dizaharidazelor (maltaza, sucraza, lactaza) de la nivelul marginii n perie a celulelor epiteliale intestinale (care transform oligozaharidele n monozaharide).

Produsii finali ai digestiei glucidelor sunt: fructoza, glucoza si galactoza. Glucoza si galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de transport activ Na-dependent (cotransport). Fructoza se absoarbe prin difuziune facilitat. Dup ce au fost absorbite n enterocite, monozaharidele sunt transportate prin membrana bazolateral a acestora prin difuziune facilitat; apoi, difuzeaz din interstitiul intestinal n capilarele din vilozittile intestinale. Absorbtia glucidelor nu este reglat. Intestinul poate absorbi peste 5 kg sucroz zilnic. Proteinele. Dieta proteic zilnic necasar unui adult este de 0,5 - 0,7 g/kg corp. Proteinele ajunse n intestin provin din dou surse: endogen (30 - 40 g/zi, sunt proteine secretorii si componentele proteice ale celulelor descuamate) si exogen (proteinele din diet). Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate n polipeptide mici si aminoacizi. Practic, toat cantitatea de proteine din intestin este absorbit: orice protein ce apare n scaun provine din detritusuri celulare sau din bacteriile din colon. Lipidele. Aportul zilnic de lipide variaz ntre 25 i 160 g. Spre deosebire de glucide si de proteine, lipidele se absorb din tractul gastro-intestinal prin difuziune pasiv. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie s devin solubile n ap. Pentru solubilizarea lipidelor sunt necesare srurile biliare. nainte de a fi digerate, lipidele trebuie emulsionate (transformate n picturi cu diametru sub un micron) de ctre acizii biliari si lecitin. Produsii digestiei lipidice (monogliceride, colesterol) trebuie s formeze micelii cu srurile biliare pentru a putea fi absorbiti. Miceliile sunt agregate sferice mici, cu diametrul de 5 nm, ce contin 20 - 30 molecule de sruri biliare si lipide. Srurile biliare se gsesc la exteriorul miceliilor, iar prtile hidrofobe ale monogliceridelor si lipofosfatidelor ctre interior; n mijloc se gsesc colesterolul si vitaminele liposolubile. Lipidele, colesterolul si vitaminele liposolubile sunt preluate rapid din micelii n momentul n care acestea vin n contact cu microvilii. Factorul ce limiteaz absorbia lipidelor este migrarea miceliilor din coninutul intestinal la suprafaa microvililor. Lipidele prezente n scaun provin din flora intestinal. Aproape toate lipidele digerate sunt absorbite pn la nivelul poriunii mijlocii a jejunului, cea mai mare parte a absorbtiei fcndu-se n duoden. Vitaminele si mineralele. Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) intr n alctuirea miceliilor si se absorb mpreun cu celelalte lipide n intestinul proximal. Vitaminele hidrosolubile se absorb prin transport facilitat sau prin sistem de transport activ Nadepen-dent, proximal, n intestinul subtire. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor leg: de membrana celular si activat de vitamina D. Fierul se absoarbe n jejun si ileon. Fe2+ se absoarbe mai usor dect Fe3+. Vitamina C stimuleaz absorbtia fierului, Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electroliilor (jumtateproximal) si depozitarea materiilor fecale pn la eliminarea lor (jumtatea distal). Datoria acestor roluri, miscrile de la nivelul colonului sunt lente. Miscrile de la nivelul colonul. sunt de dou tipuri: de amestec (haustraiile) si propulsive (n mas). Miscrile de amestec (haustratiile). ntr-o manier similar cu a miscrilor de segmentare ale intestinului subtire, la nivelul colonului apar contractii circulare mai concomitent, musculatura longitudinal a colonului, agregat n trei benzi longitudini e

denumite tenii, se contract si ea. Aceste contractii combinate ale musculaturii circulare si longitudinale determin proiectia n afar a zonelor nestimulate ale peretelui colic, sub forma unor saci, denumiti haustre. De obicei, aceste contracii, odat initiate, ating maximum de intensitate n aproximativ 30 de secunde si dispar n urmtoarele 60 de secunde. De asemenea, cnd apar, ele se deplaseaz lent n directie anal, n timpul perioadei lor de contractie determinnd o propulsie minor a continutului colic. Dup alte cteva minute, apar noi contractii haustrale n arii nvecinate. n felul acesta, continutul colic este progresiv mpins spre colonul sigmoid. n cursul acestei progresii, tot materialul fecal este expus gradat la suprafata colonului, iar substantele dizolvate si apa sunt progresiv absorbite. Astfel din cei 1500 ml de chim, doar 80 - 200 ml se pierd prin fecale. Miscrile propulsive (miscrile n mas). Unde peristaltice identice cu cele ntlnite n intestinul subtire pot fi cu greu observate n colon. n schimb, propulsia rezult n principal prin contractii haustrale n directie anal, deja discutate, si miscri n masa. In colonul transvers si sigmoid, miscrile n mas au ndeosebi rol propulsiv. Aceste miscri apar de obicei de cteva ori pe zi; cele mai numeroase dureaz aproximativ 15 minute n prima or de la micul dejun. O miscare n mas este un tip de peristaltism modificat, caracterizat prin urmtoarea secvent de evenimente: n primul rnd, apare un inel constrictiv ntr-un punct destins sau iritat al colonului, de cele mai multe ori n colonul transvers, apoi, rapid, 20 cm sau mai mult din colonul distal fat de acest punct se contract n bloc, asemntor unei mase unice, fortnd materiile fecale continute n acel segment s se deplaseze n josul colonului. Forta acestor contractii se dezvolt progresiv timp de aproximativ 30 secunde, iar relaxarea se produce n urmtoarele 2-3 minute, dup care pot aprea alte contractii de acest gen tot mai distal fat de cele precedente, deplasndu-se n continuare de-a lungul colonului. Toate aceste serii de miscri n mas dureaz ntre 10 minute si o jumtate de or. Dac defecatia nu apare n acest timp, un nou set de miscri n mas nu apare dect dup o jumtate de zi sau chiar n ziua urmtoare. Iritatia colonului poate, de asemenea, initia miscri intense n mas. De exemplu, cnd o persoan prezint o stare ulceroas a colonului (colita ulceroas), aceasta are frecvent miscri n mas ce persist aproape tot timpul. De asemenea, miscrile n mas pot fi initiate si prin stimularea intens a sistemului nervos parasimpatic. Absorbtia si secretia la nivelul colonului. Colonul nu poate absorbi mai mult de 2 - 3 1 de ap pe zi. Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului si clorului care nu au fost absorbite n intestinul subtire. Potasiul este secretat de ctre colon. Aceste procese sunt controlate de ctre aldosteron. Exist trei surse de gaz intestinal: nghitit, format sub actiunea bacteriilor n ileon si colon si difuzat din torentul sangvin. La nivelul colonului se produc zilnic 7-10 1 de gaze, mai ales prin degradarea produsilor de digestie ce au ajuns la acest nivel. Componentele principale sunt: CO2, CH4, H2, N2 . Cu excepia N2 , celelalte pot difuza prin mucoasa colonului, astfel nct volumul eliminat este de 600 ml/zi. Defecatia reprezint procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscri n mas propulseaz fecalele n rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce

contractia musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsnd fecalele n canalul anal. Urmeaz relaxarea sfincterelor anale intern si extern (ultimul continnd fibre musculare striate aflate sub control voluntar). Evacuarea fecalelor este favorizat suplimentar de cresterea presiunii intraabdomi-nale prin contracia diafragmului si a muschilor abdominali. Defecatia implic deci activitate reflex, dar si voluntar. n mod normal, defecatia este initat de reflexe de defecatie unul dintre aceste reflexe este un reflex intrinsec, mediat prin sistemul nervos local, enteric. Cnd materiile fecale dilat rectul se declanseaz reflexul rectosfincterian (realizat de plexul mienteric) prin care se relaxeaz sfincterul anal intern, se contract sfincterul anal extern si este declansat senzatia iminent de defecatie. Totusi, reflexul intrinsec al defecatiei este foarte slab; pentru a fi eficient, el trebuie ntrit printr-un reflex parasimpatic de defecaie ce implic segmentele sacrale ale mduvei spinrii.