Sunteți pe pagina 1din 35

POLITICA VAMALĂ A U.E.

PENTRU COMBATEREA FRAUDELOR COMERCIALE ŞI FINANCIARE

NOTE DE CURS MASTER ADMINISTRAŢIE ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ

AN II

SISTEMUL VAMAL DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1. Politica vamală în Uniunea Europeană

Secţiunea I Uniunea Vamală

La iniţiativa negociatorului francez Jean Monet, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus (având şi acordul cancelarului german Konrad Adenauer), la 9 mai 1950, crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), sub controlul unei autorităţi independente, care să administreze piaţa în domeniu. Scopul iniţial al acestei Comunităţi a fost acela de a evita greşelile trecutului şi stabilirea unor relaţii între foştii inamici europeni care să împiedice pentru totdeauna posibilitatea unui nou conflict. Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu căldură atât de Franţa şi Germania, cât şi de Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg. Tratatul de la Paris privind crearea CECO (sau „Piaţa Comună”) a fost semnat în aprilie 1951.

La 25 martie 1957 a avut loc semnarea Tratatului de la Roma în urma căruia, alături de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi, de asemenea, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). De acum încolo se va vorbi despre Comunităţile Europene (CEE, CECO şi EURATOM) sau, generic, despre Comunitatea Europeană.

Odată cu extinderea ariei de competenţe, acest Tratat a stabilit instituţiile şi mecanismele de luare a deciziilor, prin care vor fi exprimate atât interesele naţionale, cât şi punctul de vedere al Comunităţii Europene.

Potrivit Tratatului de la Roma şi a dispoziţiilor adoptate ulterior de către instituţiile sale, Comunitatea Economică Europeană urma să se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale şi apoi a unei uniuni economice şi monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor, iar în a doua etapă, libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor, forţei de muncă şi adoptarea unei monede unice în interiorul comunităţii.

Nu este posibil să se creeze, să se dezvolte sau să se gestioneze o piaţă comună unică, în care mărfurile să circule liber decât în cadrul unei uniuni vamale unde regulile comune sunt aplicate în interiorul frontierelor exterioare. Fără uniune vamală politica

2

comercială comună şi politica de dezvoltare a CEE, piaţa comună agricolă şi coordonarea eficace a politicilor economice şi monetare n-ar fi posibile 1 .

Tratatul de la Roma a prevăzut pentru realizarea uniunii vamale, în primul rând, următoarele etape 2 :

(1)

înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import şi de export în

(2)

relaţiile comerciale dintre ţările semnatare, atât pentru produsele agricole, cât şi pentru produsele industriale, pentru fiecare produs, taxa de bază asupra căreia operează reducerile succesive este taxa aplicată la 1 ianuarie 1957 3 ; înlăturarea completă, dar treptată, în decursul aceleiaşi perioade de tranziţie ca şi

(3)

pentru taxele vamale, a restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din calea comerţului reciproc al ţărilor membre, pentru a asigura o liberă circulaţie a mărfurilor în interiorul comunităţii; instituirea unui regim fiscal comun, în ţările membre, adică a unui regim similar

(4)

de impozite indirecte pentru a nu fi discriminate produsele importate din ţările membre faţă de produsele autohtone şi elaborarea unor reguli comune privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii; instituirea unei politici comerciale comune faţă de terţi în decursul perioadei de

tranziţie prevăzută pentru dezarmarea vamală şi înlăturarea barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce; tariful vamal comun faţă de terţi a fost conceput ca o medie aritmetică a tarifelor vamale naţionale ale ţărilor membre, în vigoare la 1 ianuarie 1957 4 . Primele măsuri pentru aplicarea prevederilor Tratatului de la Roma, cu referire la uniunea vamală, au fost luate începând cu 1 ianuarie 1959. În fapt, au fost luate primele măsuri de dezarmare vamală în relaţiile reciproce dintre ţările semnatare. Perioada de realizare a uniunii vamale a fost stabilită la doar 10 ani şi în funcţie de aceasta, a fost

1 Vezi: Gh. Caraiani şi G. Şt. Diaconu Tariful vamal integrat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 9

2 Vezi: N.Sută Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. Eficient, Bucureşti, 2000, p. 163

3 Vezi art. 14 (1) al Tratatului de la Roma.

4 Vezi art. 19 al Tratatului de la Roma.

3

adoptat şi pus în aplicare un calendar de reduceri succesive ale taxelor vamale de import la produsele industriale şi la o parte din produsele agricole.

Concomitent, au fost desfiinţate marea majoritate a restricţiilor cantitative, precum şi alte bariere netarifare, cu efecte similare, iar taxele vamale de export au fost desfiinţate integral încă din anul 1960.

De asemenea, ţările membre au stabilit pentru unele mărfuri contingente tarifare comunitare, respectiv valorice, mărfuri pe care ţările membre le puteau importa din afara comunităţii cu scutire de la plata taxelor vamale de import. De menţionat faptul că aceste contingente au fost stabilite în conformitate cu angajamentele asumate de CEE în cadrul GATT 5 .

Paralel cu reducerea treptată a taxelor vamale de import, au fost efectuate şi trei ajustări ale tarifelor vamale naţionale la nivelul tarifului vamal comun faţă de terţi. Astfel, toate statele membre ale unei uniuni vamale vor aplica un tarif vamal comun şi o politică comercială comună asupra mărfurilor care provin de pe terţe pieţe. În consecinţă, nici o regulă nu este impusă pentru a determina ce mărfuri pot circula liber în interiorul „Uniunii” şi nici o frontieră interioară nu este astfel necesară. De asemenea, nici o frontieră interioară nu este necesară pentru exercitarea controlului vamal sau pentru aplicarea altor restricţii de natură comercială 6 .

Retrospectiv, putem aprecia că primul obiectiv înscris în Tratatul de la Roma, cu privire la înfăptuirea unei uniuni vamale, a fost doar în linii generale atins, deoarece s-a constatat că până la data de 1 iulie 1968 nu au putut fi reglementate integral problemele comerţului cu produse agricole intra şi extracomunitar, precum nu au putut fi luate toate măsurile pentru a asigura o circulaţie liberă, deplină a mărfurilor între partenerii din comunitate.

Pe deplin conştienţi de faptul că uniunea vamală este condiţia esenţială a integrării economice a tuturor statelor membre care formează CEE, specialiştii domeniilor vizate au stabilit liniile directoare ale Politicii Agricole Comune, dar şi pentru

5 Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, începând cu anul 1994, Organizaţia Mondială a Comerţului.

6 Vezi: Gh. Caraiani şi Gelu Ştefan Diaconu- op.cit., p. 12

4

înlăturarea tuturor obstacolelor netarifare, armonizarea legislaţiilor vamale, fiscale şi administrative ale ţărilor membre.

2. Uniunea Vamală elementul esenţial al Pieţei unice

Piaţa unică internă a CEE reprezintă începutul realizării uniunii economice şi monetare în cadrul Comunităţii. Obiectivul principal al acesteia constă în asigurarea condiţiilor necesare ca până la începutul anului 1993 să circule liber în spaţiul comunitar mărfurile, persoanele, serviciile şi capitalurile.

Actul Unic Vest-European 7 a introdus noţiunea de „spaţiu fără frontiere” în

cadrul CEE, iar Cartea Albă 8 a prevăzut 279 de măsuri privind înlăturarea barierelor fizice, tehnice şi fiscale din calea circulaţiei mărfurilor.

Toate aceste măsuri au fost puse în aplicare în perioada stabilită şi, începând cu 1 ianuarie 1993, în cadrul CEE se aplică o procedură unică la frontierele externe privind comerţul extracomunitar şi de o totală liberă circulaţie în interior a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.

Cu cei peste 700 de milioane de consumatori, piaţa unică a Uniunii Europene este cea mai importantă dintre pieţele lumii industriale şi are drept principală caracteristică libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. Piaţa unică fără frontiere economice interioare este „catalizatorul” integrării economice a Uniunii Europene 9 .

Nu este posibil să se creeze, să se dezvolte sau să se gestioneze o piaţă unică, în care mărfurile să circule liber, decât în cadrul unei uniuni vamale unde regulile comune sunt aplicate în interiorul frontierelor exterioare.

7 Documentul privind reforma CEE a fost semnat în februarie 1986 de două dintre cele 12 ţări membre ale CEE

8 Document adoptat în iulie 1985, pentru desăvârşirea pieţei unice interne a CEE până la finele anului 1992; actul în sine a fost finalizat printr-un compromis datorat divergenţelor de interese între ţările comunitare pe tema reformei CEE.

9 Vezi: La politique douaniere de l’Union europeenne – Office des publications officielles des Communautes Europeennes L-2985 Luxembourg, 1999, p.4

5

Uniunea vamală este condiţia esenţială a integrării economice a tuturor statelor care compun Uniunea Europeană. Fără uniune vamală politica comercială comună şi politica de dezvoltare a Uniunii Europene, piaţa agricolă şi coordonarea eficace a politicilor economice şi monetare n-ar fi posibile.

Piaţa unică europeană este intrată în vigoare din 1993 garantându-se realmente cele patru libertăţi fundamentale şi anume libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor într-o piaţă internă fără frontiere. Această piaţă unică a pus capăt rolului vămii în calitate de serviciu însărcinat cu perceperea impozitelor indirecte (taxe vamale, TVA, accize etc.) între statele membre şi a permis să devină vizibil în ochii tuturor că uniunea vamală este baza Comunităţii Europene 10 .

În 1994, Codul vamal a regrupat într-un singur text toată legislaţia vamală comunitară şi a creat astfel un cadru unitar pentru procedurile comunitare de comerţ exterior. Principiul de bază era că procedurile vamale ar trebui să evite întreruperea fluxurilor comerciale şi să asigure un echilibru just între libertatea schimburilor şi responsabilitatea operatorilor, pe de o parte, şi necesitatea efectuării controalelor, pe de altă parte.

Piaţa interioară unică este motorul unei mai mari armonizări între interesele deseori contrare ale operatorilor economici. În temeiul acestei integrări economice Comunitatea Europeană a devenit nu numai principalul partener comercial al ţărilor terţe din lumea întreagă ci, de asemenea, au crescut considerabil schimburile comerciale intercomunitare.

Piaţa unică, care se „sprijină” puternic pe uniunea vamală, este baza iniţiativei Uniunii Europene în favoarea creşterii economice, a competitivităţii şi a utilizării forţei de muncă. Piaţa unică este „catalizatorul” strategiei de expansiune economică a Uniunii Europene.

10 Vezi: Gh. Caraiani şi Gelu Ştefan Diaconu- op.cit., p. 12

6

Anterior creării pieţei unice, libera circulaţie a mărfurilor în interiorul Comunităţii nu era o realitate. Erau încă numeroase formalităţi vamale de frontieră 11 . Înainte de 1993 toate transporturile cu mărfuri erau oprite la frontierele interioare ale Comunităţii pentru a se întocmi formalităţi vamale şi fiscale şi chiar pentru a face obiectul unui control propriu-zis. Şirurile de camioane care se formau periodic la birourile vamale împiedicau schimburile intracomunitare, fapte de natură să crească costurile societăţilor comerciale din spaţiul comunitar cu sume importante, dar şi să piardă mult timp cu formalităţile 12 .

Legislaţia vamală, deşi era armonizată, nu era aplicată de o manieră uniformă. Pentru operatorii economici, în ciuda absenţei taxelor vamale pentru schimburile dintre statele membre, formalităţile de vămuire la frontierele interioare ale Comunităţii rămăseseră complexe şi le luau mult timp. Birourile vamale aveau obligaţia să aplice „pachete” constante de noi legi, reglementări şi norme adoptate la nivel comunitar sau naţional.

Prima etapă a creării unei veritabile pieţe unice a fost înlocuirea formalităţilor vamale care se întocmeau la frontierele interioare prin noul sistem de control vamal şi statistic care nu necesită verificarea nici unui document în momentul când mărfurile trec frontierele interioare. Astfel, la 1 ianuarie 1993, toate controalele vamale, inclusiv obligaţia depunerii unui document administrativ unic, au fost suprimate la frontierele interioare. În schimb, controalele „specifice” continuă să fie făcute în cadrul luptei contra traficului de stupefiante şi contra imigraţiei clandestine, însă controalele de rutină au dispărut.

Îmbunătăţirea cadrului legislativ joacă un rol crucial, garantând mediului de afaceri fondarea şi susţinerea unei activităţi competitive economice fără excese administrative, precum şi un climat de încredere în schimburile comerciale intra şi extracomunitare.

11 De exemplu: proceduri diferite în care accizele sau taxa pe valoarea adăugată erau reglementate şi colectate; diferenţe de statistică.

12 Vezi: La politique douaniere de l’Union europeenne – op.cit., p.8

7

3.

O nouă strategie a Uniunii Vamale

Totul a început în 1958 când primele şase state membre au creat ce avea să devină Uniunea Europeană. Una din primele decizii care a fost luată a constat în crearea unei uniuni tarifare în scopul suprimării tuturor drepturilor vamale aplicabile schimburilor comerciale între cele şase state membre.

S-a convenit, astfel, ca toate statele membre să-şi unească tarifele vamale într-un singur tarif aplicabil în toată comunitatea. Această uniune tarifară a fost realizată până în anul 1968; astfel toate drepturile vamale şi restricţiile între cele şase state membre au fost suprimate. În acelaşi timp, a fost introdus tariful vamal comun, un tarif de aplicat mărfurilor provenite de la terţi. Schimburile comerciale au crescut în ţările membre, ceea

ce a antrenat imediat o creştere a investiţiilor în Comunitate. În timp ce comerţul internaţional s-a triplat în perioada anilor 1958-1972, schimburile intracomunitare au crescut, în aceeaşi perioadă, de nouă ori 13 .

În perioada 1968-1993, legislaţia vamală, în afara celei indispensabile unei uniuni tarifare, a fost progresiv elaborată astfel încât oricare ar fi fost scopurile în care mărfurile erau importate în comunitate, ele se supuneau nu numai aceloraşi reguli tarifare, ci şi aceloraşi dispoziţii vamale, aplicându-se uniform tariful vamal în orice loc de pe teritoriul vamal al Comunităţii.

Reguli de origine comune, proceduri de antrepozitare şi toate celelalte instrumente au fost, rând pe rând, elaborate. Totul a culminat cu crearea documentului administrativ unic (DAU) în anul 1998. Acest pas a marcat una dintre cele mai importante etape în simplificarea procedurilor vamale. DAU a înlocuit, astfel, peste 150 de documente diferite utilizate până atunci de către administraţiile vamale ale statelor membre.

Relativ recent, piaţa unică a intrat în vigoare, în adevăratul sens, în anul 1993, garantându-se realmente cele patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor într-o piaţă interioară fără frontiere.

13 Vezi: La politique douaniere de l’Union europeenne – op.cit., p.8

8

Evoluţia continuă a sarcinilor încredinţate serviciilor vamale necesită o nouă abordare. În afara activităţii tradiţionale de percepere a drepturilor, autorităţilor vamale le revine o gamă largă de noi sarcini, în special legate de protecţia cetăţenilor şi operatorilor economici din UE împotriva comerţului cu produse periculoase sau dăunătoare mediului înconjurător, mărfurilor contrafăcute şi pirat sau produsele ce nu respectă legislaţia în materie de securitate sau de protecţie a mediului.

Pe de altă parte, dezvoltarea comerţului electronic şi a comerţului mondial în general a dus la creşterea în mod considerabil a volumului şi a eficienţei schimburilor pe plan internaţional.

Procesul de extindere a UE în curs are drept efect şi faptul că un număr mai mare de administraţii vamale vor trebui să acţioneze ca una. Poate fi luat în calcul că mărfurile intrate în UE printr-un punct să nu fie supuse aceluiaşi tip de control, fapt de natură a compromite aplicarea politicii comune în întreaga comunitate.

În afara importanţei pe care o are din punct de vedere economic, o nouă strategie trebuie să amelioreze capacitatea autorităţilor vamale în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor şi a comerţului legitim.

Rolul autorităţilor vamale în împiedicarea importului de mărfuri contrafăcute şi pirat, în cadrul UE, constituie un exemplu edificator în care întărirea exigenţelor necesită o nouă abordare. Activitatea ilegală exercitată în acest domeniu progresează rapid şi ameninţă atât locurile de muncă, cât şi sănătatea sau securitatea cetăţenilor comunităţii.

Una din principalele dificultăţi cu care se confruntă operatorii economici constă în aceea că aceştia trebuie sa facă faţă procedurilor vamale aplicate de către 27 administraţii naţionale vamale. Recomandările Comisiei Europene vizează ameliorarea respectării acestor proceduri de către operatorii economici, prin facilitarea acestora a accesului la informaţii, precum şi prin armonizarea şi simplificarea regulilor. Punerea în aplicare a acestei noi strategii cuprinde cu precădere publicarea unor linii directoare destinate să sprijine întreprinderile, să stăpânească complexitatea legislaţiei.

În afara reducerii costurilor, un mediu mai sigur pentru operatorii economici ar trebui să le permită acestora să fie mai competitivi la nivel mondial, fapt ce va proteja forţa de muncă angajată şi va încuraja investiţiile în UE.

9

Administraţiile vamale europene au un rol major atât în prevenirea, cât şi în lupta împotriva fraudelor. Reprezentând primul şi ultimul contact oficial cu diferite mărfuri şi persoane ce intră şi ies din UE, autorităţile vamale trebuie să aibă pârghiile necesare să acţioneze în mod direct în prevenirea fraudei.

Noua strategie insistă asupra acestui rol şi prevede numeroase măsuri pentru a ameliora modul de efectuare a controalelor coroborate şi cu alte dispoziţii privind lupta împotriva fraudelor. Acţiuni punctuale şi o armonizare întărită a analizei de risc constituie două elemente importante ale acestei abordări; în acelaşi timp, propunerea de a întări cooperarea cu autorităţile fiscale şi ale poliţiei va contribui fără îndoială în lupta împotriva celor mai complexe activităţi criminale.

Raportul Comisiei Europene 14 indică faptul că frauda şi neregulile depistate de

către Statele Membre în domeniul resurselor proprii tradiţionale erau de ordinul a 266

milioane euro. Adăugate la estimările de fraude şi nereguli implicate în noile cazuri care

fac obiectul investigaţiilor de către Oficiul European Anti-fraudă (OLAF), în 1999, suma

ajunge la 337 milioane euro, adică 2,4% din bugetul în cauză. Trebuie luat în calcul că

cifrele sunt ilustrative pentru frauda cunoscută.

În ceea ce priveşte produsele afectate de fraudă şi de alte nereguli, ţigaretele sunt

pe primul loc (cu 14% din cazurile comunicate şi sumele constatate), apoi produsele

lactate (brânză şi unt) care nu reprezintă decât 0,5% din cazuri, dar, practic, 12% din

sumele constatate şi, în fine, maşinile (cu 1,6% din cazuri şi 6,2% din sumele constatate).

În 1998 cele mai afectate trei produse erau produsele lactate (23%), ţigaretele (8%) şi

produsele textile (4%).

Pe cale de consecinţă, obiectivele strategice ale UE în următorii ani ar putea fi definite astfel:

(1) propunerea unui cadru oportun pentru o dezvoltare a comerţului internaţional bazată pe reguli transparente şi stabile, aplicate într-o manieră coerentă în toate cele 27 de State Membre;

14 Commission of the European Community, COM (2001) 51 final, Brussels – The protection of the Community’s financial interests and the fight against fraud – annual report 1999 COM (2000) 718 final of 08.11.2000 – Report of the European Anti-Fraud Office (OLAF): first report of operational activities.

10

(2)

alocarea resurselor bugetare necesare;

(3)

protejarea societăţii de practicile necinstite ale comerţului internaţional şi de pagubele care decurg din punct de vedere al intereselor financiare, comerciale, sanitare şi de mediu.

Pentru a realiza aceste obiective în mod eficient, serviciile vamale ar trebui să acţioneze într-un mediu care recurge mai puţin la hârtie, non birocratic, bazat pe o reglementare clară, integral armonizată, a cărei aplicare, respectând principiul egalităţii de tratament, poate fi modulată pentru a putea răspunde necesităţilor specifice ale operatorilor particulari şi care să permită exercitarea unui nivel acceptabil de controale.

Secţiunea a II-a Tariful vamal comun şi nomenclatura combinată

1. Tariful vamal comun

„În timp ce libera circulaţie a mărfurilor în interiorul U.E. reprezintă voletul intern al Uniunii vamale, tariful vamal comun constituie voletul său extern” 15 . Acesta se aplică la importurile de mărfuri care trec frontierele externe ale Uniunii Vamale.

Politica comercială comună fixează taxele vamale aplicabile mărfurilor importate în comunitate, excepţiile, prohibiţiile şi restricţiile aferente.

Tariful vamal comun este aplicat în toate statele membre ale U.E., dar nu toate importurile sunt supuse la aceleaşi taxe vamale. Impozitele depind de sensibilitatea economică a mărfurilor şi provenienţa lor şi constituie un mijloc de a proteja interesele economice ale Comunităţii.

Prin intermediul tarifului vamal comun, Comunitatea aplică principiul după care producătorii naţionali trebuie să poată concura echitabil pe piaţa comunitară, dar şi cu producătorii exportatori pe pieţe terţe.

Materiile prime şi bunurile semifinite, pe care în mod uzual Comunitatea nu le poate produce, dar de care are nevoie pentru fabricarea anumitor produse, beneficiază,

15 Vezi: Ghe. Caraiani, Gelu Ştefan Diaconu, op.cit, p. 47

11

în general, de taxe vamale reduse. De asemenea, ele pot beneficia de suspendarea temporară sau permanentă a drepturilor de import dacă producătorii comunitari utilizează materiile prime sau semifabricatele provenite din ţări terţe pentru a fabrica produse destinate a fi exportate în afara Comunităţii.

Aceasta permite producătorilor din U.E. să dispună de materii prime şi produse semifinite în aceleaşi condiţii de concurenţă ca şi întreprinderile străine de producţie.

U.E. adaptează constant tariful vamal comun ca instrument de orientare a comerţului mondial. U.E. participă la cicluri de negocieri tarifare, diminuând considerabil taxele vamale (în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT şi, acum, sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului – OMC). Ultimul acord multilateral – runda Uruguay a focalizat suprimarea şi/sau reducerea taxelor vamale pentru produsele din domeniul tehnologiei informaţiei, aceste tehnologii reprezentând unul din sectoarele strategice ale comerţului mondial, viitorul acord, denumit „runda Millenium” punând la punct detaliile acestor negocieri tarifare.

Creşterea taxelor la unele mărfuri nu este posibilă decât cu condiţia respectării regulilor OMC care impun obligaţia de a acorda compensaţii sub forma unei reduceri a taxelor la alte mărfuri. U.E. îşi adaptează permanent tariful vamal comun după regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Tariful Vamal Integrat Comunitar (TARIC: acronim pentru Tarif Integree de la Communaute) este un instrument care a fost creat în aceeaşi perioadă cu nomenclatura combinată şi reglementată juridic prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 2658/1987 (art. 2).

TARIC-ul conţine nomenclatura în cele douăzeci şi cinci de limbi oficiale ale UE pentru toate cele 15.000 subdiviziuni. El arată nivelul taxelor vamale aplicabile şi măsurile de politică comercială comună.

De asemenea, TARIC-ul comprimă legislaţia comunitară publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, dar nu are statutul unui instrument legal. Utilizarea

12

codurilor din TARIC trebuie să se regăsească în declaraţia vamală în detaliu (SAD) 16 şi pentru declaraţia statistică 17 .

Rezultă, astfel, că în faţa administraţiilor vamale europene stau sarcini complexe care rezultă din aplicarea unui număr impresionant de acte normative europene şi naţionale a căror aplicare, fără existenţa TARIC, deseori a fost neunitară. Diferitele abordări ale fiecărui stat membru UE cu privire la anumite reglementări comunitare au condus la aplicarea neuniformă a măsurilor de politică comercială comună 18 .

Soluţia a constat în elaborarea unui instrument care să asigure, pe de o parte, legislaţia comunitară la zi, respectiv nivelul taxelor vamale aplicabile, măsuri de politică comercială ca şi cele de politică agricolă comună, pe de altă parte.

Prin urmare, crearea TARIC-ului şi implementarea lui în reţeaua informatică comunitară permit comunicarea imediată a tuturor modificărilor statelor membre UE în materie de politică comercială şi agricolă comună, asigurând funcţionarea unitară a uniunii vamale.

2. Sistemul armonizat şi nomenclatura combinată

Părţile angrenate în comerţul internaţional au resimţit, în anii `60, necesitatea armonizării datelor înscrise pe documentele întocmite în comerţul exterior şi mai ales a

raţionalizării descrierii şi codificării ţărilor, unităţilor de cantitate, a modalităţilor de transport proprii pentru unele mărfuri şi în mod special al mărfurilor 19 .

Aceste preocupări au fost concretizate prin studii întreprinse la Comisia Economică pentru Europa din Grupul de lucru asupra facilitării procedurilor în

comerţul internaţional şi în cadrul unui grup de experţi care a analizat oportunitatea armonizării datelor înscrise pe documentele întocmite în comerţul exterior.

16 S.A.D. – Single Administrative Document – document administrativ unic

17 Vezi art. 5(2) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2658/1987

18 Vezi: Gh. Caraiani şi Gelu Ştefan Diaconu – op.cit., 2002, p. 58

19 Vezi: Gh. Caraiani şi Cornel Cazacu Vămuirea mărfurilor de exportimport, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 91

13

La începuturile anilor `70, reprezentanţii Consiliului de cooperare vamală au studiat această soluţie cu alte organisme internaţionale, iar cu ocazia unei reuniuni a Comisiei economice pentru Europa, s-a convenit ca iniţiativa unui studiu asupra problemelor legate de descrierea şi codificarea mărfurilor să fie preluată de către

Consiliul de cooperare vamală 20 . Studiile exploratorii, ca şi tot ceea ce a urmat după aceea sub patronajul Consiliului de cooperare vamală, au permis stabilirea, după 13 ani, a „Sistemului armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor”.

Ca nomenclatură polivalentă pe 6 cifre exclusiv numerică, sistemul armonizat este conceput pentru a clasa mărfurile transportabile, chiar dacă aceste mărfuri nu fac efectiv obiectul schimburilor comerciale 21 .

Astfel, marfa importată şi/sau exportată trebuie să fie declarată în vamă cu indicarea subpoziţiei nomenclaturii care îi este caracteristică 22 . Aceasta determină drepturile de import care îi sunt aplicabile, ca şi modul în care este încadrată din punct de vedere statistic. Efectiv, totul depinde de această clasificare, deoarece toate măsurile comerciale utilizează nomenclatura combinată pentru a descrie „statusul” ce trebuie aplicat fiecărui fel de marfă. Acest instrument de lucru este definitoriu când descrierea precisă a mărfurilor şi clasificarea lor tarifară sunt utilizate în legislaţia comercială. El este folosit, spre exemplu, pentru identificarea mărfurilor la care se aplică măsuri netarifare, care sunt supuse la contingentări sau pentru a fi împiedicat importul anumitor produse. De asemenea, este folosit la elaborarea şi aplicarea regulilor de origine, deoarece aceste reguli se bazează, în cea mai mare măsură, pe faptul că produsul finit impune o poziţie tarifară şi diferită de cea a mărfurilor importate şi utilizate pentru fabricarea sa.

2.2. Rolul administraţiilor vamale europene în facilitarea comerţului internaţional

20 Vezi: Gh. Caraiani şi Gelu Ştefan Diaconu Tehnici vamale de facilitare a comerţului internaţional, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.189

21 Vezi: Ghe. Caraiani şi Gelu Ştefan Diaconu – op.cit., 2002, p. 38

22 Vezi: La politique douaniere de l’Union europeenne – op.cit., p.11

14

1.

Situaţia actuală

Intervenind în primele linii, serviciile vamale veghează la execuţia politicilor

comunitare în majoritatea domeniilor legate de comerţul internaţional.

Serviciile vamale fac faţă astăzi dificilei sarcini de a gestiona un evantai tot mai lărgit şi unui număr ridicat al controalelor comunitare într-un mediu al cărui volum, rapiditate a schimburilor internaţionale nu încetează să crească. Declaraţia vamală este suportul privilegiat de informaţie statistică în ceea ce priveşte comerţul Uniunii Europene cu restul lumii. De asemenea, ca şi serviciile statistice, serviciile vamale trebuie să asigure o informaţie statistică pertinentă şi de calitate care să fie compatibilă cu o încărcătură suportabilă pentru declaranţi sau chiar adaptarea sistemului statistic la evoluţia mediului internaţional 23 .

Serviciile vamale participă la punerea în practică a regulilor comunitare referitoare la schimburile exterioare, nu numai în ce priveşte aplicarea drepturilor vamale şi comerciale, dar de asemenea şi în ce priveşte protecţia mediului sau consumatorului, lupta contra dumpingului sau măsuri aplicabile bunurilor culturale şi produselor agricole.

În ansamblul lor, obiectivele politicii comerciale se deosebesc în timp şi spaţiu sub influenţa unor împrejurări naţionale şi internaţionale specifice. În perioada de după al doilea război mondial, în contextul dezvoltării puternice a diviziunii mondiale a muncii şi a interdependenţelor economice internaţionale, sunt vizibile reglementările în cadrul relaţiilor economice internaţionale cu caracter bilateral sau multilateral, zonal sau mondial. Totodată, începe să se manifeste tendinţa spre instituţionalizarea relaţiilor economice internaţionale, concomitent cu multilateralizarea acestora prin acorduri care vizează codificarea unor norme şi principii referitoare la utilizarea de instrumente proprii politicii comerciale în schimburile economice mutuale 24 .

23 Vezi: Reglementarea Comisiei Europene COM (2001) 51 final- Communication from the Commission to the Council, the European Parliament and the Economic and Social Committee – concerning a strategy for the Customs Union

24 Vezi: Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă şi Constantin Popescu – Economie – manualul universitar ed. a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p.647

15

Tratatele, acordurile şi diversele convenţii comerciale includ principii generale care reglementează relaţiile economice internaţionale, constituind un cadru juridic general pe termen îndelungat. Cum politica vamală reprezintă ansamblul dispoziţiilor legale referitoare la intrarea şi ieşirea bunurilor economice într-o ţară sau dintr-o ţară, în

cazul nostru în/din spaţiul european, autorităţile vamale au un rol foarte important pentru transpunerea în practică a tuturor acordurilor internaţionale în care Uniunea Europeană este parte.

2. Acorduri comerciale

Adoptarea unui sistem generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii, cu implicaţii deosebite asupra comerţului exterior şi asupra

dezvoltării ţărilor lumii a treia, a constituit obiectul unor negocieri ale ţărilor dezvoltate (industrializate) încă de la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) desfăşurată în anul 1964 la Geneva.

În cadrul Comitetului special pentru preferinţe 25 , a fost încheiat Acordul cu privire la instituirea sistemului generalizat de preferinţe vamale reciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare 26 .

Sistemul generalizat de preferinţe vamale comportă din partea ţărilor donatoare scutire integrală sau parţială de taxe vamale la importul de produse manufacturate sosite din ţările beneficiare de preferinţe (majoritatea statelor în curs de dezvoltare). O astfel de derogare de la principiile GATT pentru concesiile tarifare şi netarifare a făcut obiectul ratificării de către parlamentele ţărilor donatoare.

În anul 1983, S.G.P.-ul era constituit din 17 scheme preferenţiale diferite, care au fost acordate treptat de statele donatoare. CEE începând cu data de 01.07.1971 a avut propria schemă preferenţială atât în ceea ce priveşte gradul de reducere a taxelor vamale la import şi produsele care se aplică, cât şi clauzele de salvgardare, regulile de origine etc.

25 Organ subsidiar al Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare.

26 A fost acceptat de către Consiliul pentru Comerţ şi înaintat spre aprobare Adunării Generale a ONU; în data de 24 octombrie 1970, la Sesiunea XXV a Adunării Generale a ONU, Acordul a fost aprobat şi inclus în strategia internaţională pentru cel de al doilea deceniu al dezvoltării instituit de ONU (1971-1980)

16

Începând cu 1 ianuarie 1986, Spania şi Portugalia au devenit membri cu drepturi

depline în Comunitatea Economică Europeană şi s-au aliniat la schema comunitară de

preferinţe,

precum şi Grecia în 1981 27 .

Produsele vizate în cadrul schemelor individuale de preferinţe, aşa cum s-a convenit, sunt produsele manufacturate (finite sau semifinite) cuprinse în capitolele 25- 99 ale Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles. Există şi excepţii cum sunt: textilele, produsele din piele, pieile tăbăcite şi hidrocarburile.

Şi alte produse decât cele manufacturate beneficiază de preferinţe vamale, dar în mod diferenţiat pentru unele produse agricole prelucrate, semiprelucrate sau neprelucrate, cuprinse în capitolele 1-24 ale Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles, precum şi unele materii prime cuprinse în capitolele 25-99.

Comunitatea Economică Europeană a prevăzut o scutire totală de taxe vamale la importurile de produse incluse în capitolele 25-99 şi reduceri variabile de taxe vamale la importul de produse agricole din capitolele 1-24.

De asemenea, s-a convenit asupra principalelor elemente ale regulilor de origine pentru a se asigura că numai mărfurile originare din ţările beneficiare sunt supuse tratamentului preferenţial.

Acordul privind Sistemul global de preferinţe comerciale (S.G.P.C.) a intrat în vigoare la 19 aprilie 1989, reprezentând, astfel, rezultatul primei runde de negocieri încheiate la Belgrad în 1988. Acordul a fost adoptat în urma unor negocieri succesive 28 ce au avut în prim plan un sistem global de preferinţe comerciale (tarifare, paratarifare şi netarifare) menite să ducă la impulsionarea legăturilor economice dintre ţările membre ale „Grupului celor 77”.

Cât priveşte facilităţile vamale convenite de către ţările semnatare, se referă la aproximativ 1.500 de produse şi categorii de produse, înscrise în Anexa IV la Acord.

27 Vezi: Nicolae Sută- op.cit., p. 494

28 Programul de la Arusha (1979); Programul de la Caracas (1981); Acordul de la Cartagena (1984) şi actul final de la Brasilia (1986).

17

Autoritatea vamală are obligaţia respectării condiţiilor generale ale S.G.P.C. în vederea beneficierii de preferinţe. Produsele trebuie să se conformeze regulilor de origine S.G.P.C.; să se conformeze condiţiilor de expediere specificate de regulile de origine; să facă parte dintr-una din descrierile de produse eligibile pentru a beneficia de preferinţe din lista de facilităţi a ţării de destinaţie participante la S.G.P.C.

Convenţia de la Lomé poate fi ca un model de cooperare cu ţările din Africa, Caraibe şi Pacific. Multe ţări din acest grup au legături economice tradiţionale cu ţări din Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană a dorit în mod particular să promoveze relaţii de dezvoltare cu acest grup de ţări, manifestându-şi astfel dorinţa încă din anul 1963 prin intermediul Convenţiilor de la Arusha şi Yaounde 29 . Membrilor Convenţiei de la Lomé le este garantat accesul liber de taxe vamale pentru toate produsele industriale şi majoritatea produselor agricole.

Grupul ţărilor din Africa, Caraibe şi Pacific beneficiază de un sistem liberal de reguli de origine disponibile pentru reducerile tarifare la acele produse ce satisfac cumulul regulilor de origine.

În contextul general al politicii comunităţii faţă de ţările mediteraneene, aranjamentele au fost semnate cu Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Israel, Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Siria, Liban, Malta şi Cipru.

La sfârşitul anului 1995 au fost semnate la Barcelona noile aranjamente ce au stabilit un parteneriat comercial între Uniunea Europeană şi ţările mediteraneene. Ca şi în cazul Convenţiei de la Lomé au fost stabilite reguli de origine ce autorizează preferinţele comerciale.

3.

Rolul autorităţii vamale în aplicarea altor politici comune ale Uniunii Europene 30

29 Vezi: La politique douaniere de l’Union europeenne – Office des publications officielles des Communautes Europeennes L-2985 Luxembourg

30 Pentru elaborarea subsecţiunii au fost folosite, în principal, următoarele materiale documentare :

18

Sănătate şi mediu înconjurător

Uniunea vamală, prin intermediul serviciilor vamale ale statelor membre, împreună cu alte agenţii naţionale, protejează cetăţenii europeni prin efectuarea de controale privind: riscurile sanitare pe care le pot prezenta produsele alimentare importate cum ar fi: carnea, laptele, ouăle, legumele, fructele şi vinul; materiale radioactive; mediul înconjurător (controlul la import al deşeurilor şi produselor periculoase, controlul produselor ce pot afecta stratul de ozon); supravegherea sau prevenirea comerţului internaţional cu specii de floră şi faună ameninţate cu dispariţia (Convenţia CITES Washington 1983); prevenirea comerţului ilicit cu narcotice, arme de foc şi muniţii, material pornografic.

Protecţia

netarifare

intereselor

economice

ale

Uniunii

Europene

prin

instrumente

Pe măsură ce drepturile de import se reduc şi gama bunurilor importate se lărgeşte, protecţia intereselor economice ale Uniunii Europene face apel, tot mai mult, la utilizarea altor instrumente. Aceste măsuri netarifare sunt variate şi cuprind următoarele domenii:

(1) concurenţa neloială - practicile comerciale neloiale de obicei constau în dumping sau în utilizarea unor subvenţii ilegale. Este dumping când exportatorul dintr-o terţă ţară vinde anumite bunuri pe piaţa Comunităţii la un preţ mai mic decât pe piaţa sa internă. Pot fi impuse sancţiuni când anumite produse exportate în Comunitate beneficiază de subvenţii considerate a fi ilegale în conformitate cu prevederile reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În ambele cazuri Comisia Europeană poate solicita anchete detaliate în ţările suspectate. Sancţiunile comerciale sunt de obicei sub forma taxelor antidumping sau anumite

- La politique douaniere de l’Union europeenne – Office des publications officielles des Communautes Europeennes L-2985 Luxembourg;

- Common commercial policy – operation of the customs union – Parliament and Council Decision No. 210/97/EC adopting an action programme for community customs;

- The European Union and World Trade – European Commission Manuscript – 22.01.1999

- Ghe. Caraiani si Gelu Stefan Diaconu – Tehnici vamale de facilitare a comertului international, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003

19

(2)

(3)

presiuni asupra importatorilor care cauzează dificultăţi producătorilor din Uniunea Europeană pentru că utilizează practici comerciale neloiale. Sancţiunile sunt, în general, introduse după examinarea cererii prezentate de producătorii din Comunitate ai unui anumit produs determinat. Deciziile sunt luate în acord cu măsura regăsită în Acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi adaptată legislaţiei din Comunitate. Nomenclatura tarifului vamal comun este utilizată pentru a defini produsele respective şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească. Măsurile au fost impuse doar atunci când investigaţia era în interesul Uniunii Europene. restricţiile cantitative la import - importurile de produse originare din ţările unde costurile de producţie sunt neobişnuit de scăzute pot fi supuse la limitări cantitative ori care fac obiectul unor monitorizări capabile să evalueze situaţia. Restricţiile cantitative pot fi aplicate când volumul produselor autorizate să intre în Comunitate este limitat. De pildă, restricţiile la care au fost supuse produsele textile şi confecţiile au oferit industriei de profil din Uniunea Europeană perioada necesară restructurării producţiei şi modernizării procesului de producţie. Administraţiile vamale din statele membre pun în aplicare măsurile de supraveghere şi restricţii, în timp ce Uniunea vamală fixează regulile. mărfurile contrafăcute şi pirat - obiectivul este de a proteja interesele comerciale ale importatorilor şi producătorilor din Uniunea Europeană în aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală. Sistemul aplicat permite titularului de drept să solicite autorităţii vamale să intervină atunci când sunt indicii temeinice de contrafacere.

de drept să solicite autorităţii vamale să intervină atunci când sunt indicii temeinice de contrafacere.

Politica agricolă comună şi politica comună a peştelui

Vămile din Uniunea Europeană contribuie la aplicarea politicii agricole comune şi a politicii comune a peştelui şi contribuie la dezvoltarea şi modernizarea acestor sectoare de activitate.

Diferenţele între preţurile mai scăzute ale pieţei mondiale şi preţurile mai ridicate din Uniunea Europeană ar putea antrena pierderi ale pieţelor de export. Pentru a putea proteja atât agricultorii din Uniunea Europeană contra importurilor cu preţuri scăzute,

20

cât şi pentru a încuraja producţia la export, este necesară utilizarea unui sistem flexibil. Uniunea Europeană a acceptat în cadrul Rundei Uruguay suprimarea vechilor „prelevări” agricole specifice importurilor şi înlocuirea acestora cu drepturile vamale.

Drepturile vamale

agricole

sunt

constituite dintr-un

element

variabil

şi

un

element sezonier, respectiv, preţul plătit la import.

Administraţiile din Uniunea Europeană controlează importul acestor bunuri şi colectează taxele vamale. De asemenea, administraţiile vamale calculează şi plătesc „restituirile” prevăzute pentru exporturile destinate ţărilor terţe. Nivelul taxelor vamale şi al restituirilor este fixat prin intermediul organizaţiilor comune de piaţă.

Politica în domeniul relaţiilor externe

Uniunea vamală joacă rolul unui mecanism de aplicare a unor măsuri de politică externă precum: sancţiunile economice sau embargourile comerciale. Aceste măsuri sunt tot mai des utilizate pentru a face presiuni asupra ţărilor al căror comportament este considerat de comunitatea de afaceri ca fiind inacceptabil. Printre exemplele recente de ţări asupra cărora s-au luat astfel de măsuri sancţionatorii putem menţiona Irakul şi fosta Republică Iugoslavia.

Vama joacă un rol major în implementarea sancţiunilor economice privind importurile şi intervine în aceeaşi măsură în exporturile destinate ţărilor supuse măsurilor de sancţionare.

Controlul exporturilor de armament şi al bunurilor cu dublă utilizare este un alt exemplu de măsură în domeniul relaţiilor externe. Produsele cu dublă utilizare sunt fabricate în scopuri civile, dar pot fi folosite şi în scopuri militare. De exemplu, aparatele de radio-navigaţie cu un anumit nivel de performanţă pot fi utilizate atât pe o navă comercială, cât şi pe o vedetă militară. De aceea, rolul vămii în asigurarea respectării acestui domeniu de activitate este unul major şi responsabil.

2.3. Aspecte privind vămuirea mărfurilor

21

1. Cadru juridic actual

Comisia Europeană, prin intermediul DG-TAXUD - „Fiscalitate şi Uniune Vamală” este responsabilă cu iniţiativele ce privesc promovarea legislaţiei şi politicii vamale. Comisia Europeană este în aceeaşi măsură responsabilă cu asigurarea coordonării activităţii şi schimbului de informaţii între administraţiile vamale ale ţărilor membre.

Legislaţia vamală de bază este conţinută în cadrul Codului vamal comunitar. Alte reglementări sunt în general adoptate de Consiliul de Miniştri şi aprobat de Parlamentul European pe baza propunerilor prezentate de Comisia Europeană.

Legislaţia secundară este adoptată de către Comisia Europeană numai după ce statele membre şi-au dat avizul în cadrul Comitetului pentru Cod vamal pentru legislaţia vamală sau în alt comitet când este vorba de o altă legislaţie în care şi vama îşi găseşte precis locul (Sănătate şi mediu înconjurător etc.).

În anul 1994, Codul vamal a regrupat într-un singur text toată legislaţia vamală a Uniunii Europene, creându-se astfel un cadru unitar pentru procedurile comunitare de import şi de export. Principiul declarat al textului face trimitere la procedurile vamale ce ar trebui să evite întreruperea fluxurilor comerciale şi să asigure un echilibru just între libertatea schimburilor şi responsabilitatea operatorilor. De asemenea, folosirea acestor proceduri permit luarea unei decizii cu privire la necesitatea efectuării controalelor, facilitând astfel într-o mare măsură traficul de mărfuri deoarece reduce timpii de imobilizare a mărfurilor în vamă scăzând costurile.

Astfel, prin Reglementarea (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului Europei a fost promulgat Codul vamal comunitar care îşi propune „suprimarea sau, cel puţin, limitarea atât cât este posibil a formalităţilor şi controalelor vamale”.

Dispoziţiile

de

aplicare

a

Codului

vamal

comunitar

au

fost

statuate

prin

Reglementarea (CEE) nr.2454/1993 a Comisiei Europene.

Cele două reglementări menţionate reprezintă legislaţia primară în domeniul vamal ce nu excede cadrului legal european. De altfel, întregul proces legislativ se află sub atenta monitorizare a Comisiei Europene.

22

Legislaţia vamală, deşi era armonizată, nu era aplicată de o manieră uniformă în ţările membre, motiv pentru care, în timp, Codul vamal comunitar a fost revizuit şi pe alocuri completat.

Codul vamal este cadrul juridic comun bazat pe dispoziţii de aplicare comune ale Uniunii Vamale. El regrupează într-un tot legislaţia vamală a Comunităţii şi oferă cadrul procedurilor comunitare de import şi export. Se bazează pe principiul conform căruia procedurile vamale trebuie să evite să întrerupă fluxurile comerciale prin definirea echilibrului adecvat între libertatea schimburilor şi responsabilitatea operatorilor pe de o parte, şi necesitatea efectuării controalelor pe de altă parte.

2. Informaţii tarifare obligatorii

Orice persoană poate solicita autorităţilor vamale informaţii privind aplicarea legislaţiei vamale, sub condiţia ca informaţiile să vizeze o operaţiune de import sau export preconizată.

Informaţiile tarifare obligatorii reprezintă un instrument cheie pentru implementarea tarifului vamal comun. Relaţiile şi informaţiile solicitate se acordă gratuit, cu excepţia cazurilor când apar costuri speciale pentru autoritatea vamală, mai ales ca rezultat al analizelor sau rapoartelor de expertiză asupra mărfurilor solicitantului, acestuia i se poate factura suma corespunzătoare 31 . Acestea au fost elaborate de către autoritatea vamală şi au ca beneficiari, în principiu, operatorii economici şi statistica de comerţ.

Autorităţile vamale emit informaţii tarifare obligatorii la solicitare scrisă

(vezi
(vezi

tipizat

conform

Anexa

1)

,

Comitetului.

Informaţiile referitoare la tarife nu ţine autoritatea vamală răspunzătoare decât pentru clasificarea tarifară a mărfurilor. Acestea obligă vama doar pentru acele mărfuri pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale după data la care ei au furnizat informaţiile.

acţionând

în

conformitate

cu

procedura

31 Council Regulation (EEC) No. 2913/92 – art. 11, 12, 243-246; Commission Regulation (EEC) No. 2454/93 as amended by Commission Regulation (EEC) No. 1602/2000 – art. 5-12, 14

23

Deţinătorul unor astfel de informaţii trebuie să facă dovada că mărfurile declarate corespund întocmai celor descrise în informaţii.

Informaţiile tarifare obligatorii sunt valabile pe o perioadă de şase ani de la data emiterii. Acestea, însă, devin nule de drept când se bazează pe informaţii eronate sau incomplete oferite de solicitant. Informaţiile tarifare obligatorii încetează să mai fie valabile: când este adoptat un regulament şi informaţiile nu mai sunt conforme cu legea prevăzută în acesta; când nu mai sunt compatibile cu interpretarea uneia din nomenclaturi, fie la nivelul Comunităţii, prin modificări ale nomenclaturii combinate sau printr-o hotărâre a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, fie la nivel internaţional, printr-un aviz de clasificare sau printr-o modificare a notelor explicative ale Nomenclaturii Sistemului Armonizat de Descriere a Mărfurilor adoptată de Consiliul de Cooperare Vamală; în acest caz, data la care informaţiile tarifare obligatorii încetează să mai fie valabile este cea de publicare a măsurilor amintite sau, în cazul măsurilor internaţionale, data comunicării Comisiei în seria C din Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene; când titularul este înştiinţat cu privire la retragerea, revocarea sau modificarea informaţiilor tarifare.

Titularul informaţiilor tarifare obligatorii care încetează să mai fie valabile poate utiliza aceste informaţii încă şase luni de la data publicării sau notificării, cu condiţia ca el să fi încheiat contracte obligatorii de cumpărare sau vânzare a mărfurilor în cauză pe baza informaţiilor obligatorii înainte ca măsura tarifară să fie adoptată. Totuşi, în cazul produselor pentru care se prezintă un certificat de import, export sau de fixare în avans în timpul îndeplinirii formalităţilor vamale, perioada de şase luni este înlocuită cu perioada de valabilitate a certificatului.

3. Principii de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale

În condiţiile prevăzute în Codul vamal comunitar, orice persoană îşi poate desemna un reprezentant în relaţia sa cu autorităţile vamale, pentru a îndeplini acţiunile şi formalităţile prevăzute de reglementările vamale. O astfel de reprezentare poate fi:

directă, caz în care reprezentantul acţionează în numele şi interesul unei alte persoane,

24

sau indirectă, caz în care reprezentanţii acţionează în nume propriu, dar în interesul unei alte persoane.

Statele membre îşi pot rezerva dreptul de a întocmi pe teritoriile lor declaraţii vamale fie prin reprezentare directă, fie prin reprezentare indirectă, în măsura în care reprezentantul trebuie să fie un agent vamal care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acelei ţări.

Există principiul potrivit căruia atunci când o persoană solicită autorităţilor vamale să ia o decizie legată de aplicarea reglementărilor vamale, acea persoană trebuie să furnizeze toate informaţiile şi documentele cerute de autorităţile respective pentru a se lua decizia menţionată. O astfel de decizie trebuie adoptată şi notificată solicitantului cât de urgent posibil. Atunci când solicitarea unei decizii este făcută în scris, decizia trebuie luată în decursul unei perioade determinate de timp începând cu data la care solicitarea este primită de autorităţile vamale. Solicitantul trebuie înştiinţat în scris în legătură cu o astfel de decizie. Deciziile luate de autorităţile vamale în scris, care fie resping solicitările, fie sunt în detrimentul persoanelor cărora le sunt adresate, trebuie să stipuleze motivele pe care se bazează.

Este de reţinut faptul că o decizie favorabilă persoanei interesate se anulează dacă ea a fost luată pe baza unor informaţii eronate sau incomplete şi dacă: solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit în mod normal să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.

O decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată atunci când nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.

O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată atunci când persoana căreia îi este adresată îndeplineşte o obligaţie care i-a fost impusă prin această decizie.

Persoana căreia i se adresează decizia este înştiinţată cu privire la revocarea sau modificarea acesteia. Revocarea sau modificarea deciziei intră în vigoare începând cu data înştiinţării. Totuşi, în cazuri excepţionale, când o cer interesele legitime ale persoanei căreia i se adresează, autorităţile vamale pot amâna data intrării în vigoare a revocării sau modificării.

25

4.

Scurte concluzii

Controlul frontierelor actualei Comunităţi este dificil şi necesită eforturi uriaşe,

chiar şi pentru statele membre.

Autorităţile vamale sunt nevoite să aplice mai mult de 4000 de acte legislative comunitare, iar deficienţele controalelor vamale într-un singur stat membru ar putea să afecteze întreaga Comunitate.

Anumite modificări legislative vor putea fi necesare, dar acestea ar trebui să fie limitate şi să se constituie mai mult într-o simplificare decât în introducerea unor noi reglementări.

Mai mult decât oricând se impune o nouă strategie a Uniunii vamale. Noua strategie trebuie să vizeze un proiect vast, pe termen lung şi cu o orientare strategică, menită să conducă la o mai bună armonizare a practicilor vamale şi la o informatizare mai amplă de natură să faciliteze accesul mai bun la informaţie pentru a sprijini operatorii economici în aplicarea legislaţiei vamale.

Pot fi identificate mai multe proceduri din Codul vamal comunitar ce necesită revizuiri de fond. De pildă, simplificarea şi modernizarea regulilor privind procedurile vamale cu impact economic (antrepozitarea, perfecţionarea activă, transformarea sub control vamal, importul temporar, perfecţionarea pasivă), precum şi relaxările regulilor ce guvernează zonele libere (areale care sunt parte a teritoriului vamal comunitar, dar unde bunurile necomunitare pot fi depozitate fără plata taxelor vamale până când acestea sunt puse sub libera circulaţie).

În aceeaşi ordine de idei se impune luarea acelor măsuri pentru a permite accesul la o informaţie actualizată şi transparentă cu ajutorul mijloacelor electronice pentru:

punerea în practică a unui mediu nebirocratic, care limitează la maximum utilizarea

documentului de hârtie; coerenţa dintre activităţile vamale şi fiscale; organizarea de acţiuni comune de luptă împotriva fraudei vamale.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, Comitetul Tehnic de Evaluare Vamală trebuie să aibă un rol mai activ şi să intervină mai des în elaborarea de decizii privind

26

uniformizarea modalităţilor de evaluare a mărfurilor în vamă conform Acordului privind aplicarea art.VII din Acordul GATT.

Credem că o prioritate ar putea fi reprezentată de soluţionarea problemelor apărute la stabilirea valorii în vamă pentru mărfurile tranzacţionate în zonele libere. O normă unitară în acest domeniu sensibil ar pune capăt dificultăţilor cu care se confruntă autoritatea vamală în stabilirea valorii în vamă, ar fi eliminată evaziunea fiscală, ar diminua şi poate chiar elimina corupţia.

27

OBIECTIVUL SECURITĂŢII ŞI LIBERTĂŢII 32

1. Spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie

Unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii

Europene este de a oferi

cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne. În acest scop, Programul de la Haga, care a acoperit perioada 2005-2010, dar şi perioada ce a urmat abordează toate aspectele aferente politicilor din acest domeniu, inclusiv

dimensiunea externă. Au fost înregistrate progrese importante atât în ceea ce priveşte migraţia şi gestionarea frontierelor cât şi în materie de justiţie civilă. Rezultatele confirmă, de altfel,

necesitatea îmbunătăţirii procesului decizional în domeniile aferente celui de al treilea pilon (cooperarea poliţienească şi justiţia penală), cu excepţia luptei împotriva terorismului.

În comunicarea sa din 30 mai 2009, intitulată „Către o strategie europeană în domeniul e-justiţiei 33 ", Comisia a propus utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în domeniul justiţiei. Obiectivul e-justiţiei, care se referă atât la justiţia penală, cât şi la cea civilă, este de a ameliora accesul cetăţenilor la justiţie, cooperarea între autorităţile judiciare, precum şi de a creşte eficacitatea şi eficienţa activităţilor judiciare, în general. Comunicarea propune măsuri practice, însoţite de o planificare realistă şi de măsuri de finanţare adecvate pentru dezvoltarea proiectelor de e-justiţie, atât la nivel european, cât şi naţional.

2. Lupta împotriva corupţiei

În domeniul luptei împotriva corupţiei, a fost încheiată Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (UNCAC) 34 . Ulterior, Consiliul a adoptat o decizie referitoare la crearea unei reţele europene de puncte de contact de combatere a corupţiei 35 . Această decizie vizează îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţi şi agenţii

32 Pentru elaborarea prezentului capitol s-au utilizat texte ale Raportului general al Uniunii Europene pe anul 2008 adoptat de Comisia Europeană la 9 februarie 2009 sub cota SEC(2008) 1000 final

33 COM(2008) 329 (JO C 10, 15.1.2009).

34 Decizia 2008/801/CE (JO L 287, 29.10.2008).

35 Decizia 2008/852/JAI (JO L 301, 12.11.2008).

28

pentru a preveni şi combate corupţia în Europa. Reţeaua permite în special schimbul, la nivelul Uniunii Europene, de informaţii privind măsurile eficace şi experienţa acumulată în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei. A fost adoptată rezoluţia privind instituirea unei reţele de cooperare legislativă

între ministerele justiţiei din statele membre ale Uniunii. Reţeaua permite miniştrilor să schimbe în mod rapid, fiabil şi flexibil informaţii referitoare la legislaţiile statelor lor, la sistemele judiciare şi la reformele în curs de derulare, contribuind astfel, în mod concret,

la construirea unui spaţiu european de justiţie.

3. Justiţia civilă şi comercială

În domeniul medierii în materie civilă şi comercială, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat o directivă al cărei obiectiv este de a facilita accesul la soluţionarea alternativă a litigiilor şi de a promova soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare. Pentru a asigura o securitate juridică crescută şi un acces îmbunătăţit la justiţie pentru cetăţenii europeni şi pentru întreprinderi, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat norme care armonizează normele privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Regulamentul „Roma I"). Acest regulament, care se bazează pe principiul fundamental conform căruia părţile contractante sunt libere să aleagă legea care este aplicabilă contractului lor, le oferă cetăţenilor şi întreprinderilor din Uniunea Europeană garanţia că pot încheia un contract ştiind că instanţele din toate statele membre vor aplica aceleaşi principii elementelor transnaţionale ale litigiilor contractuale. Comisia Europeană a adoptat Cartea verde privind executarea efectivă a hotărârilor în Uniunea Europeană, care a lansat o consultare a părţilor interesate privind modalităţile de îmbunătăţire a transparenţei în ceea ce priveşte activele debitorilor în Uniunea Europeană. Obiectivul acestei iniţiative este de a contribui la soluţionarea problemelor legate de recuperarea transfrontalieră a datoriilor, care riscă să fie un obstacol în calea liberei circulaţii a ordinelor de plată în Uniunea Europeană şi să împiedice buna funcţionare a pieţei interne.

29

În domeniul cooperării internaţionale, Consiliul a adoptat, la 27 noiembrie, o decizie 36 privind încheierea Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, care va înlocui Convenţia de la Lugano 37 din 16 septembrie 1988. Noua convenţie vizează să adapteze la

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 38 dispoziţiile în vigoare în relaţia cu statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

4. Justiţia penală

Au fost adoptate condiţiile în care sunt luate în considerare condamnările anterioare pronunţate în alt stat membru împotriva unei persoane, în cursul unui proces penal desfăşurat împotriva aceleiaşi persoane, pentru fapte diferite. De asemenea, au fost adoptate decizii privind recunoaşterea reciprocă în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, în materie de probaţiune, precum şi privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.

5. Cooperarea poliţienească şi vamală

În domeniul cooperării poliţieneşti există norme privind îmbunătăţirea cooperării dintre unităţile speciale de intervenţie ale statelor membre ale Uniunii Europene în situaţii de criză, privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi criminalităţii transfrontaliere (decizia PrUm). Mai mult, la 24 octombrie, Consiliul a făcut o recomandare privind îmbunătăţirea comunicării dintre

unităţile operaţionale din zonele de frontieră. În aceeaşi zi, acesta a aprobat Liniile directoare europene privind bunele practici pentru centrele de cooperare poliţienească şi vamală.

6. Europol şi CEPOL

A fost înfiinţat Oficiului European de Poliţie, el fiind obiectul unui acord politic la

nivelul Consiliului. Această propunere vizează, pe de o parte, să înlocuiască actuala convenţie cu un instrument juridic european care să se adapteze mai uşor evoluţiei

36 COM(2008) 116 (JO C 202, 8.8.2008).

37 JO L 319, 25.11.1988.

38 JO L 12, 16.1.2001.

30

actelor criminale şi, pe de altă parte, să confere Europol statutul de agenţie a Uniunii,

înlocuind finanţarea interguvernamentală cu o subvenţie comunitară.

7. Combaterea terorismului, criminalităţii şi drogurilor

Combaterea terorismului

În cadrul unei serii de măsuri menite să consolideze combaterea terorismului,

Comisia a adoptat măsuri destinate îmbunătăţirii controlului explozivilor de uz civil, în

special în sectorul minier. Pentru a preveni furturile şi pentru a asigura detectarea rapidă

a oricărui furt sau a oricărei dispariţii, noua directivă prevede obligaţia folosirii unei

etichete unice pentru explozivi, pe teritoriul întregii Uniuni.

Planul de acţiune comportă trei dimensiuni: prevenirea, detectarea şi capacitatea

de reacţie, inclusiv măsuri specifice privind precursorii de explozivi, lanţul de

aprovizionare (depozitare, transport şi trasabilitate), precum şi un set orizontal de

măsuri referitoare la securitatea publică, pentru a completa şi a consolida ansamblul

componentelor.

Au fost adoptate avize privind prevenirea terorismului şi a radicalizării violente

pentru a identifica politicile, acţiunile şi iniţiativele care pot fi considerate bune practici

în ceea ce priveşte prevenirea terorismului şi a radicalizării violente.

Combaterea criminalităţii

Consiliul a adoptat în 2008 o decizie-cadru 39 privind lupta împotriva crimei

organizate. Obiectivul acestei decizii-cadru a avut în vedere armonizarea dreptului penal

material, cu scopul de a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a

deciziilor judiciare care au implicaţii transfrontaliere, definind infracţiunile privitoare la

participarea la o organizaţie criminală.

Ca răspuns, Comisia a adoptat o comunicare privind evaluarea şi monitorizarea

punerii în aplicare a Planului de acţiune al Uniunii privind cele mai bune practici,

normele şi procedurile pentru combaterea şi prevenirea traficului de persoane.

39 Decizia-cadru 2008/841/JAI (JO L 300, 11.11.2008).

31

Combaterea drogurilor În cadrul strategiei antidrog a Uniunii Europene, Consiliul a adoptat un plan de acţiune în materie de droguri care defineşte priorităţile pentru perioada 2009-2012. Acest plan se bazează pe doi piloni principali: reducerea cererii de droguri şi reducerea ofertei de droguri. Acesta mai conţine trei teme transversale: coordonarea, cooperarea internaţională şi informarea, cercetarea şi evaluarea.

10. Sistemul de Informaţii Schengen

În vederea continuării dezvoltării şi punerii în aplicare a Sistemului de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II), au fost adoptate o serie de acte care a permis tuturor părţilor implicate să îşi stabilească propria planificare. Consiliul a adoptat o

decizie şi un regulament privind migrarea de la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS 1+) la Sistemul de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II) 40 .

Extinderea spaţiului Schengen La 21 decembrie 2007, nouă state membre ale Uniunii Europene (Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia) au aderat la spaţiul Schengen. La 30 martie 2008, procesul de extindere a fost finalizat prin desfiinţarea controalelor la frontierele aeriene dintre aceste ţări şi cele cincisprezece state care fac deja parte din spaţiul Schengen. La 12 decembrie, Elveţia a aderat la spaţiul Schengen 41 , iar controalele asupra persoanelor la frontierele interne terestre cu această ţară au fost eliminate.

11. Gestionarea riscurilor

Activităţile Uniunii Europene privesc viaţa cotidiană a cetăţenilor. Protejarea şi îmbunătăţirea sănătăţii acestora, garantarea siguranţei produselor alimentare şi a bunurilor de consum şi asigurarea faptului că piaţa internă aduce beneficii consumatorilor reprezintă axele esenţiale ale acţiunii sale. În domeniul sănătăţii, Uniunea pune în aplicare un program de acţiune care vizează îmbunătăţirea securităţii sanitare a cetăţenilor, promovarea sănătăţii, inclusiv

40 Decizia 2008/839/JAI şi Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 (JO L 299, 8.11.2008). 41 Decizia 2008/903/CE (JO L 327, 5.12.2008).

32

reducerea inegalităţilor din acest domeniu, şi producerea şi difuzarea de informaţii şi cunoştinţe în materie de sănătate. De asemenea, Uniunea are drept obiectiv acordarea unor puteri mai mari consumatorilor europeni, consolidarea bunăstării lor şi protecţia eficientă a acestora

împotriva riscurilor şi ameninţărilor pe care nu le pot preveni în calitate de persoane private.

Protecţia consumatorilor Securitatea produselor şi serviciilor Revizuirea directivelor privind securitatea produselor şi serviciilor urmăreşte trei obiective: impunerea unor cerinţe mai stricte în materie de securitate, consolidarea responsabilităţii producătorilor şi importatorilor de jucării şi sporirea obligaţiilor statelor membre în domeniul supravegherii pieţei.

Siguranţa alimentară, sănătatea plantelor, sănătatea şi bunăstarea animalelor Siguranţa alimentară În domeniul siguranţei alimentare sunt vizate supunerea noilor alimente la o procedură de evaluare şi de autorizare centralizată, mai simplă şi mai eficace. Se urmăresc, de asemenea, securitatea sanitară a importurilor agricole şi alimentare, subliniind ajustările necesare, în special în ceea ce priveşte armonizarea practicilor de inspecţie sau extinderea sistemului de trasabilitate la ţările terţe. În ceea ce priveşte organismele modificate genetic, Comisia a adoptat, sub control foarte strict, decizii pentru autorizarea introducerii pe piaţă a produselor care conţin porumb modificat genetic, a produselor care conţin soia modificată genetic, bumbac modificat genetic şi a produselor care conţin rapiţă T45.

Securitatea si siguranţa transporturilor

Sunt adoptate decizii privind transportul interior de mărfuri periculoase, care vizează:

• îmbunătăţirea securităţii transportului de mărfuri periculoase pentru toate cele

trei moduri de transport terestre;

• contribuţia la protecţia mediului;

33

• facilitarea transportului de materiale periculoase şi a funcţionării pieţei interne

pentru operatorii întreprinderilor de transport prin armonizarea condiţiilor de transport.

Securitatea energetică si siguranţa instalaţiilor Comisia a adoptat documente în domeniul siguranţei şi securităţii nucleare în ţările terţe. Comisia defineşte criteriile strategice, geografice şi tehnice ale programelor de cooperare cu aceste ţări, precum şi priorităţile referitoare la atribuirea ajutorului comunitar în acest sens. De asemenea, Comisia a adoptat rapoarte privind gestionarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat în Uniunea Europeană 42 . Comisia constată că a fost atins un nivel pertinent în domeniul ştiinţific şi tehnic pentru depozitarea geologică. Este aşadar recomandabil să se încurajeze şi să se faciliteze punerea sa în aplicare în cel mai scurt timp, având în vedere consecinţele potenţiale ale gestionării deşeurilor nucleare şi combustibilului uzat asupra sănătăţii şi securităţii, chiar dacă este necesară continuarea cercetării şi dezvoltării orientate către punerea în aplicare.

42 COM(2008) 542.

34