Sunteți pe pagina 1din 3

Protectia calitatii aerului

Protectia calitatii aerului reprezinta un obiectiv complex al lumii modern concretizat prin actiuni complexe care sa previna poluarea atmosferei sau sa inlature efectele deja produse ale acesteia prin instrumente specifice. Protectia calitatii este un obiectiv esential in politicile tuturor tarilor si se concretizeaza atat la nivel national (regional) si la nivel international. La nivel national, masurile include interesele unei populatii in ceea ce priveste calitatea mediului ambient, iar la nivel international masurile privesc responsabilitatile tarilor dintr-un continent sau de pe intreg globul. 3 MARI OBIECTIVE atat la nivel national, cat si la nivel international vizeaza problematica calitatii aerului: a) Schimbarile climatic b) Distrugerea stratului de ozon c) Acidifierea aerului atmosferic

a) Schimbarile climatic ocupa un rol essential in politicile de stat atat timp cat exista o evolutie periculoasa a temperaturii in aerul troposferic insotita de fenomene neobisnuite. Formularea unor politici la nivel mondial are ca obiectiv reducerea constanta a nivelului de gaze cu efect de sera . Primul acord international asupra consecintelor modificarilor climatic a avut loc la Rio de Janeiro cand peste 172 de state au semnat un acord in anul 1992 in vederea reducerii acestor gaze. Statele semnatare isi propuneau ca pana in 2000 emisiile de CO2 in special sa fie reduse la nivelul anului 1990. Obiectivul era unul indraznet doar ca cele mai multe tari nu dispuneau de logistica necesara indeplinirii sale. A urmat Acordul de la Berlin (1995) in care s-a semnat un protocol pentru transfer de tehnologie dinspre tarile bogate spre tarile mai putin dezvoltate. Chiar daca au fost semnate 2 acorduri, in perioada 1990-1995 emisiile de CO2 nu doar ca nu au scazut, dar au crescut cu peste 100 de milioane de tone.

Un alt tratat s-a semnat la Viena (1996) care stipula o serie de legi restrictive care urmau a se verifica in anul urmator la Kyoto (1997). Acest protocol a pus bazele unor masuri prin care se verifica aplicarea masurilor prevazute in protocol. Protocolul de la Kyoto impunea tarilor industrializate procente de reducere a emisiilor mai mici decat a celorlalte state tocmai pentru a stimula aplicarea hotararilor. Chiar daca au existat numeroase tari semnatare, SUA si China ( cei mai mari producatori de gaze cu efect de sera ) nu au ratificat acest acord, ceea ce a facut ca intalnirile urmatoare de la Bonn ( 1998) si Buenos Aires( 1999) sa nu poata rezolva intru tot aceasta problema. Problema schimbarilor climatice este astazi o problema economica, politica, dar si una speculativa.

b) Distrugerea stratului de ozon Tot la nivel international s-a inteles astazi ca problemele legate de distrugerea ozonului stratosferic pot avea consecinte foarte grave asupra existentei vietii pe Pamant. Spre deosebire de cealalta problematica, in privinta stratului de Ozon, oamenii de stiinta au adus argumente foarte solide care au determinat lumea politica sa ia masuri urgente inca din anul 1985. Primul tratat care reglementa prezenta si utilizarea compusilor de tip CFC de catre tarile lumii a fost semnat la Viena in 1985. Acest protocol a fost ratificat in anul urmator la Montreal (1996) de catre 30 de tari si urmarea diminuarea la jumatatea pana in anul 2000 a compusilor din clasa CFC-urilor. Desi problema distrugerii stratului de ozon ar fi putut fi usor rezolvata avand in vedere ca exista putine tari producatoare de compusi CFC, totusi interesul economic a impiedicat aplicarea stricta a ultimului protocol. In consecinta a fost necesar un alt protocol la Helsinki (1989) care a impus reducerea drastic a consumului de CFC-uri la nivelul anului 2000.

d) Acidifierea aerului atmosferic Problema acidifierii aerului atmosferic este o problema la nivel national, acordurile ce s-au semnat au vizat in special reducerea emisiilor de SO2 si mai putin de NOx. Cum si aceasta problema a fost bine inteleasa de lumea politica, fenomenele de acidifiere si de ploaie acida au capatat o dimensiune transfrontaliera si s-a rezolvat in buna masura in cele mai multe regiuni ale Globului.

Prima Convention s-a semnat la Geneva (1979), ultima la Helsinki (1985) si au impus reduceri progresive in special pentru SO2. Astazi, la nivel european , problema SO2 e una aproape rezolvata in sensul ca s-a restrans enorm de mult utilizarea carbunilor fosili cu continut mare de Sulf. Reducerea emisiilor de NOx s-a facut ceva mai lent, cert este ca s-au impus reguli noi in ceea ce priveste emisiile de NOx ale autovehiculelor, ale centralelor termice, ale producatorilor industriali.

Protectia calitatii aerului are la baza o serie de principii aplicabile in orice regiune: -Principiul precautiei si al prevenirii poluarii -Principiul actiunii la sursa de poluare si nu la consecintele acesteia -Editarea transferului de poluanti dintr-o zona in alta -Principiul ca poluatorul trebuie sa plateasca pentru daunele aduse mediului -Principiul interdictiei de poluare peste limita de absorbtie a mediului : apa, aer, sol