Sunteți pe pagina 1din 2

Stau la geam si ascult cuminte ploaia. Ma uit pe cer si zaresc norii gri invaluiti in mister.

Cei ce au facut acest fenomen posibil, aduc nostalgie si melancolie oricui ii vad. Stau in usa o picatura cade pe umarul stang, apoi pe foaia caietului ce urma sa fie scrisa de varful penitei plin de cerneala. Norii cerul plangea impreuna cu mine. Si stiam ca norii erau ingerii protectori ce mereu au avut grija de aceasta lume de aici. Jos pe pamant unde cu totii convietuim si incercam sa supravietuim acestor dureri sufletesti cu care ne luptam zi de zi. Asa lacrimile ingerilor vindeca pamantul de sete si pe oameni de amintiri dureroase dar in acelasi timp minunate. Si nu poti lasa sa treaca aceste clipe minunate, doarece stii ca atunci si numai atunci le poti trai din plin si ti le poti aminti cu placere fara regrete. Si s-a oprit. Stropii mari si reci fiind cei din urma, se scutura acum, pe umbrele mea ce zbuciuma ramurile si frunzele ce le atinge. Usor si cu teama ca natura s-ar putea trezi, incep sa pasesc cu precizie si atentie prin gradina, pe cararea pavata si afar ape poarta. Chipuri de oameni se zaresc printer crengile copacilor pe la porti. Se strang grupuri de copii pe strada, chicotul lor umple aceasta melancolie si o transforma in veselie si jocurile saritoare prin baltile din urma ploii. Nisipul si pietrele, umede, incep putin cate putin sa-si usuce stratul exterior. Norii incep sa se risipeasca si printre ei apar mici raze de soare care vor adduce pa pamant acea minunata arcada multicolora numita: Curcubeu. Datoria ploii se incheiase aici. Doar o clipa de melancolie si lacrimile ingerilor vor aduce fericirea, in cele din urma zile pe care omul le poate trai aici, pe acest pamant unde este sortit sa traiasca inca de dinaintea nasterii sale. Chiar si indirect, un copil nenascut traieste chiar in interiorul unei alte finite care traieste si alte picioare pe solul uscat sau umed, cald sau rece, moale sau tare, face parte din aceasta lume numita Terra. Cu timpul crestem, devenim adulti, imbatranim si murim caci nimeni nu poate fi nemuritori.

Adierile tomnei au aceleasi semnificatii, ramurile copacilor sunt goale la fel ca si inimile strainilor ce trec unul pe langa celalat fara a se cunoaste, fara a se saluta si merg privind in gol la acest anotimp muribund, dar nu este asa. E doar o faza trecatoare prin care trece orice suflet. Si spun suflet pentru ca omul doar imbatraneste si moare, nu mai poate renaste la fel ca natura a carei stari este in constanta schimbare. Si chiar de pare imposibil natura moare si renaste in multe dati fara ca noi oamenii sa ne dam seama de ceea ce ne incojoara. Natura si sentimentele sunt lucrurile vitale de care o fiinta terestra nu se poate lipsi in lumea viselor. Visul din care nu te poti trezi e realitatea de care toti ne ferim din ce in ce mai des. Vrem sa scapam de tot ce inseamna durere si suferinta, dar ce rost ar mai avea viata daca nu am cunoaste toate simtirile, toate sentimentele prin care trecem. Vreau sa traiesc la nesfarsit aceasta chestie ce se numeste viata, dar nu o pot define intr-un fel pentru a putea sa stau in aceasta lume la nesfarsit. Devine absurda aceasta agatare de viata pe care o repet la nesfarsit. Daca nu ai motivatie nu poti trai doar cauta-ti motive sa te agate cat mai mult de viata. Fapte si cat mai multe consecinte. Doar nu uita ca natura te va sprijini mereu. Ea mereu va fi acolo, iti va arata cat de mult trebuie sa multumesti ca traiesti dar nu uita ca trebuie sa ai un vis pentru a trai.