Sunteți pe pagina 1din 2

Tu esti un olar. Eu un creator.

Revoltat. Am inceput salbatic sa iubesc lutul, iar si mai mult lectiile de sculptura. E la nebunie orgasmic atunci cind ai in fata ta un metru cub de lut. Esti liber sa sculptezi tot ceea ce vrei. Unii fac oale, altii alte vasetoti ca scop final au lauda maestrului. Eu insa fac doar gauri. Si nu din motivul ca nu mi se primeste, zic elevii ca cineva vinde toate oalele din atelier. Eu ma revolt ca gaurile mele raman asa aici. Se usuca, devin mai tari,eu le mai vad si frumoase pe linga toate. Dar din pacate raman doar pe rafturile atelierului. Se mai intimpla uneori sa lucrum cite doi cu acelasi material. Mi se intimpla doar mie. Aici eu tac, pentru ca asta e cel mai drogat moment. Colegul incearca din rasputeri sa modeleze o oala. Sa ii ofere forma, valoare, eu insa impung cu degetul. Nu din motiv ca vreau sa impiedic succesul lor. Eu cred ca e mai frumos asa: cu gauri. Cine a zis ca oala lor e o adevarata arta? De ce lutul gaurit nu poate fi o capodopera? Eu tot o fac din suflet, cu iubire cum zic altii. Ma inerveaza faptul ca lumea cumpara de prin ascuns oalele din atelier. Eu vrea sa fac ca si gaurile mele sa fie cumparate. Pina cind nu reusesc. E din vina maestrului. Asta mereu arunca etichete cum trebuie sa arate lutul pe final. De unde stie el? A vazut la altii, si imi spune mie ce sa fac ? Nu. Eu fac cum

imi dicteaza inspiratia si imaginatia mea. Iar ce ma doare e ca alaturi de ei, analizandu-i ma intreb deseori: Oare nu sunt si ei creatiile cuiva? Oare nu au fost si ei un simplu metru cub de lut?