Urmarirea penala Urmarirea penala constituie o faza distincta a procesului penal alaturi de faza de judecata si cea de executare a pedepselor,

permitand prin intermediul functiilor sale specifice trecerea dosarului la faza procesuala urmatoare respectiv faza de judecata. Procedura plangerii prealabile care se adreseaza direct instantelor de judecata si in care urmarirea penala lipseste, constituie o exceptie de la compunerea procesului penal din cele 3 faze caracteristice. Potrivit art.201 alin(1) din Cpp, urmarirea penala se efectueaza de organele de cercetare penala si de catre procurori. Art.201 alin(2) din Cpp prevede, ca organele de cercetare penala sunt: organele de cercetare ale politiei judiciare constituita prin legea nr.364 din anul 2004 si organele de cercetare speciale. Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identitatea faptuitorului si la stabilirea raspunderii penale a acestuia pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. In acest sens sunt dispozitiile art.200 din Cpp. Limitele urmaririi penale Sub aspectul desfasurarii in timp, urmarirea penala se caracterizeaza prin 2 limite: - Limita initiala, care este marcata de actul de incepere al urmaririi penale, act care dupa caz poate fi rezolutia sau procesul verbal. - Limita finala, materializata in solutia pronuntata de procuror, care poate fi de netrimitere in judecata, constand in una din 3 modalitati, respectiv scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale si clasarea cauzei penale. In afara celor 3 solutii procesuale de netrimitere in judecata pot fi pronuntate si solutii de trimitere in judecata, materializate prin rechizitoriul de sesizare al instantei de judecata. Caracterele urmaririi penale 1. Caracterul nepublic. Acesta subliniaza lipsa posibilitatii ca participantii in procesul penal sa cunoasca in mod complet si in orice moment continutul activitatii realizate de organele de urmarire penala. Caracterul nepublic al urmaririi penale este opus caracterului public specific fazei de judecata. 2. Caracterul nesecret. Art.172 din Cpp permite avocatului, invinuitului sau inculpatului, sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala iar pe parcursul urmaririi penale, partile pot lua cunostinta de probele cauzei. Invinuitul are posibiliatatea sa cunoasca toate actele dosarului la sfarsitul urmaririi penale cu ocazia prezentarii materialelor de urmarire penala potrivit dispozitiilor art.250 si art.257 din Cpp. 3. Caracterul necotradictoriu. Organele de urmarire penala administreaza probele fara a le pune in discutia partilor existente in cauza, spre deosebire de faza de judecata in care
1

instanta de judecata este obligata sa puna in discutia partilor probele solicitate sau probele a caror existenta este apreciata ca fiind necesara solutionarii cauzei. 4. Caracterul formei preponderant scrise in contradictie cu oralitatea specifica fazei de judecata. In faza de urmarire penala, partile pot sa actioneze prin depunerea unor cereri sau a unor memorii. Organele de urmarire penala sunt organele de cercetare ale politiei sau organele de cercetare speciale. Competenta organelor de cercetare ale politiei Organele de cercetare ale politiei au o competenta materiala, generala, foarte larga, in sensul ca ele pot sa efectueze cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de cercetare penala. Organul de cercetare penala este obligat la primirea sesizarii sa-si verifice competenta materiala potrivit art.221 din Cpp si in situatia in care constata existenta competentei altui organ judiciar sa sesizeze procurorul competent in vederea trimiterii cauzei organului competent. Potrivit art.211 din Cpp, in situatia in care anumite acte de cercetare penala trebuie sa se efectueze in afara razei teritoriale in care se face cercetarea, organul de cercetare penala poate sa efectueze actele respective fie prin comisie rogatorie, potrivit art.132 din Cpp, fie prin delegare potrivit art.135 din Cpp. Competenta procurorului in efectuarea urmaririi penale Potrivit art.209 din Cpp, procurorul conduce intreaga activitate de urmarire penala fiind atat organ de urmarire penala cat si organ de supraveghere a urmaririi penale. Urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror in urmatoarele 5 cazuri: 1. Cazul infractiunilor indreptate impotriva sigurantei statului, prevazute in Cp de la art.155-173. 2. In cazul unor infractiuni indreptate impotriva persoanei prevazute de dispozitiile art.174177 din Cp (omor-pruncuciderea), art.179, art.189 alin(3-6), art.190, art191. 3. In cazul infractiunilor indreptate impotriva patrimoniului prevazute de art.211 alin(3) si art.212 din Cp. 4. In cazul infractiunilor contra autoritatii prevazute de dispozitiile art.236, 239 alin(1); 5. Cazul infractiunilor care aduc atingere unor activitati de interes public sau a altor activitati reglementate de lege, prevazute de art.250, 252, 253 alin(1), 255 si 257 din Cp. Procurorul exercita supravegherea urmaririi penale in situatia in care constata ca o cauza penala revine spre solutionare altui organ judiciar, situatie in care v-a dispune de indata trimiterea cauzei spre solutionare acestui organ. Procurorul poate sa efectueze orice act de urmarire penala in cauzele pe care le supravegheaza.

Activitatea de urmarire penala desfasurata de procuror se materializeaza fie in rezolutie, fie in ordonanta dar in mod obligatoriu ambele trebuie sa fie motivate. Supravegherea urmaririi penale de catre procuror are ca scop realizarea procesului penal in conditii de legalitate in sensul respectarii tuturor dispozitiilor legale care disciplineaza infaptuirea actului de justitie penala. Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala. Sediul materiei il reprezinta dispozitiile cuprinse de la art.216-220 din partea speciala a codului de procedura speciala. In contextul activitatii inscrisa in sfera competentei procurorului, supravegherea urmaririi penale se infatiseaza ca fiind o sarcina principala a acestuia. Procurorul poate sa exercite supravegherea in orice cauza penala pe care in faza de urmarire penala o instrumenteaza organul de cercetare penala din raza teritoriala a parchetului. In situatia in care cauza penala revine spre solutionare unei instante superioare in grad parchetului care a exercitat supravegherea, rechizitoriul este supus confirmarii procurorului de la parchetul corespunzator instantei competente sa judece cauza. Supravegherea urmaririi penale de catre procuror se realizeaza prin una din urmatoarele 4 modalitati: 1. Trecerea cauzei penale de la un organ de cercetare penala la altul pentru a se asigura obiectivitatea si operativitatea rezolvarii cauzei penale in faza de urmarire penala. 2. Participarea directa a procurorului la efectuarea urmaririi penale in cazul infractiunilor pentru care legea prevede necesitatea efectuarii urmaririi penale de catre procuror. 3. Verificarea dosarului de cercetare penala de catre procuror si luarea tuturor masurilor astfel incat toate actele de urmarire penala sa fie efectuate in conditii legale. 4. Autorizarea, confirmarea, incuviintarea si infiintarea actelor si masurilor procesuale necesare in cadrul urmaririi penale. Efectuarea urmaririi penale 1. Sesizarea organelor de urmarire penala. Sediul materiei il reprezinta dispozitiile art.221-227 din partea speciala a Cpp, titlul I, capitolul 4, sectiunea 1. Definitie - Declansarea activitatilor organelor de urmarire penala este conditionata de incunostiintarea acestora despre savarsirea unei infractiuni. Mijlocul prin intermediul caruia organul de urmarire penala este informat despre savarsirea unei infractiuni poarta denumirea de act de sesizare. Sesizarea nu trebuie confundata cu investirea. Investirea este actul intern al organului judiciar, respectiv al organului de urmarire penala sau al institutiei judiciare prin care aceasta considerandu-se legal investita primeste sesizarea in sensul ca o inregistreaza, avand din acest moment obligatia desfasurarii activitatilor specifice prevazute de lege.
3

Modurile de sesizare ale organelor de urmarire penala 1. Plangerea. Potrivit art.222 din Cpp, plangerea este sesizarea facuta de o persoana fizica sau juridica referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat sau produs prin infractiune. Persoana fizica sau juridica vatamata prin savarsirea unei infractiuni se poate adresa organelor de urmarire penala fie in scris, fie oral. Dar in situatia in care alege forma orala, organul de urmarire penala este obligat sa intocmeasca un proces verbal potrivit art.91 din Cpp, proces verbal care in mod obligatoriu trebuie semnat de catre persoana care face plangerea, lipsa semnaturii persoanei vatamate in procesul verbal de sesizare nu impiedica organul de urmarire penala sa tina seama de ea, avand posibilitatea sa o considere ca fiind un denunt anonim sau o sesizare din oficiu. Continutul plangerii: - Numele, prenumele, adresa si calitatea in care persoana face sesizarea; - Descrierea faptei; - Indicarea faptuitorului; - Mijloacele de proba pe care persoana vatamata intelege sa le foloseasca pentru dovedirea plangerii. Titularii plangerii: - Persoana vatamata poate sa formulize plangerea personal sau prin mandatar special; - Unul dintre soti pentru celalalt sot; - Copilul major pentru parinti; - Reprezentantul legal pentru minorul sub 14 ani si pentru persoana pusa sub interdictie; - Pentru persoana cu capacitate de exercitiu restransa si pentru minorul avand varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, plangerea se formuleaza personal cu incuviintarea parintelui, a tutorelui sau curatorul persoanei mentionate. Plangerea gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite organului competent. Plangerea penala reprezinta un simplu act de sesizare al organelor judiciare si se deosebeste de plangerea prealabila care reprezinta o conditie de punere in miscare a actiunii penale precum si de aplicare a unei pedepse potrivit art.279 alin(2) lit.a din Cpp. Plangerea se deosebeste de plangerea prealabila si prin faptul ca in timp ce plangerea poate fi suplinita, fie printr-un denunt, fie printr-o sesizare din oficiu, plangerea prealabila nu poate fi inlocuita prin niciuna din modalitatile respective. 2. Denuntul. Potrivit art.223 din Cpp, denuntul este incunostiintarea facuta de o persoana fizica sau juridica despre savarsirea unei infractiuni. Spre deosebire de plangere, care poate fi facuta de catre orice persoana care a luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni, denuntul nu are un titular, insa el isi pastreaza anonimatul chiar in conditiile in care poate fi realizat fie in scris, fie oral.

Informatiile cuprinse in denunt vor putea fi folosite de organele de urmarire penala pentru a se sesiza din oficiu. In anumite cazuri, legea prevede ca denuntul poate fi facut de insusi cel care a savarsit infractiunea. Asemenea denunturi duc dupa caz la inlaturarea raspunderii penale sau la atenuarea acestei raspunderi, constituind circumstante atenuante.