Constituirea corpusurilor se supune unor reguli: regula exhaustivitatii (odata definit campul corpusului, trebuie sa luam in considerare toate

elementele sale, fara a ignora niciunul) regula reprezentativitatii (cand materialul se preteaza, putem face o analiza pe esantion, cu conditia ca acesta sa fie selectat riguros) regula omogenitatii (documentele retinute pentru analiza trebuie sa fie omogene, adica sa se supuna unor criterii de alegere precise si sa nu aiba prea multe particularitati in afara celor ale criteriilor de alegere. Exemplu: intrebarile dintr-o ancheta. regula pertinentei (documentele retinute trebuie sa fie adecvate ca sursa de informatii pentru a corespunde obiectivului care a determinat analiza). 1.4.5. Actul de limbaj Actul de limbaj reprezint utilizarea limbii n situaii de comunicare concrete. Dup Austin, orice act de limbaj este alctuit din trei componente: locuionar, ilocuionar, perlocuionar. Actul locuionar este cel prin care se realizeaz transmiterea unor anumite semnificaii lexicale i gramaticale prin rostirea unui enun. Actul ilocuionar const n exprimarea unei anumite intenii comunicative. Actul perlocuionar conine intenia de realizare a unui efect asupra interlocutorului (cum ar fi verbe ca a convinge, a flata, a consola, a liniti etc.). Un act de comunicare verbal poate fi caracterizat prin existena a dou niveluri: situaional i comunicaional Nivelul situaional: este nivelul la care sunt determinate condiiile contractului de vorbire corespunztor genului de discurs, cum ar fi: - finalitatea actului de limbaj; - identitatea partenerilor; - temele n discuie; - cadrul fizic al schimbului (decor, media). Nivelul comunicaional corespunde spaiului intern, acela n care subiectul adopt diferite strategii pentru a-i ndeplini cu succes actul de limbaj, cum ar fi: - diversele moduri n care se poate realiza un discurs politic; - un curs universitar sau un spot publicitar.
Termenul enun desemneaz generic orice produs al actului de enunare. Pentru Benveniste (1974:80), enunarea reprezint utilizarea limbii printr-un act individual de comunicare. Enunarea nu trebuie privit doar ca apropriere de ctre un individ a sistemului limbii: subiectul nu ajunge la enunare dect respectnd multiplele constrngeri ale genurilor de discurs. Coninutul reprezint informaia trimis, iar relaia este cea pe care enunarea o instituie ntre participani, cadrul pe care ea l implic. Relaia reprezint o metacomunicare Enunurile se pot clasifica n98: enunuri metadiscursive99; enunuri metacomunicaionale100 i enunuri metalingvistice101.

Paratextul Ansamblul de enunuri care nconjoar un text se numete paratext (titlu, subtitlu, prefa, postfa, sumar etc.118). Paratextul este destinat s fac prezent un text, pentru a-i asigura prezena sa n lume, receptarea sa i consumarea sa Coerena reprezint o component esenial n definirea textului; se refer la un ansamblu de trsturi care asigur unitatea semantic a unui ir de propoziii/fraze, astfel nct acestea s formeze o unitate semnificativ. Discursul poate fi definit ca ansamblu de enunuri ale unui emitor, care se refer la un subiect unic (topic, n terminologia anglo-saxon). Din perspectiv pragmatic, discursul reprezint o enunare ce presupune un locutor i un auditor, precum i intenia locutorului de a-l influena pe cellalt (Benveniste).

Contextul
Analiza discursului pune n relaie enunul cu contextul lui. Aceasta pare s fie o trstur definitorie a analizei discursului. Analiza discursului privete discursul ca pe o activitate care nu poate fi separat de context i nu ca o raportare a enunurilor la diveri parametri exteriori. Nu exist consens n ceea ce privete natura componenilor contextului. Dup criteriul lingvistic exist urmtoarele legi: 1. legea informativitii (a nu vorbi pentru a nu spune nimic, a nu spune ceea ce interlocutorul tie deja etc.); 2. legea exhaustivitii (a furniza volumul maxim de informaie pertinent, susceptibil de a interesa pe interlocutor la un moment dat); 3. legea modalitii (a fi clar i concis137 n formulri). 1) Maxima cantitii reglementeaz cantitatea de informaie furnizat de fiecare participant la un schimb verbal. Aceasta trebuie s se ncadreze strict n limitele impuse de obiectivele schimbului respectiv (s nu fie nici insuficient, nici excesiv) Maxima cantitii poate fi definit astfel: 1 intervenia ta s fie att de informativ pe ct necesar; 2 nu face intervenia ta mai informativ dect este nevoie. Principala cale prin care aceast maxim este nclcat 1 se refer la lipsa informativitii (cliee politice, redundan); 2 repetarea conceptelor cu sfere refereniale de aplicare identice (vorbitorul s fie scurt); 3 enumerarea tuturor membrilor unei totaliti i, n acelai timp, prin numirea i a ntregului 4 prepunerea adjectivelor, ordinea neemfatic; 5 folosirea excesiv a unor cuvinte-cheie aparinnd unei anumite ideologii. 2) Maxima calitii cere ca interlocutorii s spun numai ceea ce cred c este adevrat. Aceasta exclude furnizarea unor informaii false sau pentru care emitorul nu are dovezi adecvate. Maxima cantitii poate fi definit astfel:

1 ncearc s faci astfel nct contribuia ta s fie una adevrat (din perspectiva comunicrii optime), adic: 2 s nu spui ceea ce crezi c este fals; 3 s nu spui ceva despre care nu ai suficiente date (adecvate). 3) Maxima relevanei cere ca orice intervenie ntr-un schimb verbal s se coreleze cu celelalte i s fie strict legat de tema n discuie. 4) Maxima manierei se refer la modul n care trebuie formulate interveniile n cadrul unui schimb verbal, reclamnd claritate (manifestat prin evitarea obscuritii expresiei, a ambiguitii i a prolixitii), precum i structurarea logic a enunurilor*. Caracteristicile definitorii pentru un gen de discurs vizeaz: 1 statutul colocutorilor; 2 circumstanele temporale i spaiale ale enunrii; 3 suportul i modul de difuzare (suportul joac un rol important n apariia i dezvoltarea unui gen: apariia microfonului a modificat predica religioas, telefonul a modificat definiia conversaiei, epopeea este inseparabil de recitare etc.) (vezi mediologie); 4 temele care pot fi introduse; 5 lungimea, modul de organizare a discursului etc. Din punct de vedere psihosociologic, atitudinea este o predispozitie a subiectului, relativ stabila si organizata, de a se manifesta printr-o forma de opinie (la nivel verbal) sau de actiune (la nivel comportamental), in privinta unor obiecte (persoane, idei, evenimente, lucruri, etc.), intr-o maniera dirijata. Oamenii au opinii cu privire la lucruri, fiinte si fenomene, pe care le exprim prin intermediul judecatilor de valoare. O atitudine este un nucleu, o matrice, adesea incontient, care generaz (i care se traduce prin) un ansamblu de luri de poziie, de calificative, de descrieri de evaluare. Directia este sensul opiniei, potrivit unui cuplu bipolar: pozitiv/negativ, amical/ostil, optimist/pesimist, bun/ru etc. Aadar, prin atitudinile noastre putem fi pro sau contra, favorabili sau nefavorabili. Intensitatea marcheaza fora sau gradul convingerii exprimate: o adeziune poate fi lipsita de entuziasm sau pasionata, o opozitie - lejera sau vehementa etc.