Sunteți pe pagina 1din 9

12.Terapia divortului si separarii. David G.Rice,Joy K.

Rice

Obstacole in calea unui tratament de success.

Ostacolul principal care se intalneste in terapia cuplurilor ce au in vedere divortul sau separarea,este chiar ambivalenta data de aceasta perioada decisiva din viata celor 2 parteneri. Amenintarea cu divortul este utilizata frecvent de unul din cei 2 parteneri,drept o arma,poate singura care se poate face puternic auzita dintre tot arsenalul mijloacelot de comunicare folosit in intercomunicarea devenita dj defensive. Cu toate ca unele cupluri vin la terapie sustinand ca vor ajutor pentru a trece prin experianta separarii,aceasta poate fi sau nu adevarat.Terapeutul trebuie sa fie foarte atent in a define ce anume inseamna aceasta cerere.Poate fi o provocare deghizata pentru terapeut sa incerce sa faca cuplul sa se impace convingandu-i ca mariajul merita safcrificii ,aceasta fiind ghidarea ambivalentei intr-o directie pozitiva. Este important sa se aprecieze in terapie ,inca de la inceput,daca ambii parteneri doresc cu adevarat sa fie acolo.Unul dintre soti,poate sa se fi decis deja ca nu mai vrea sa se afle in acea relatie,si poate sa aiba dj pe altcineva in asteptare.Din cauza sentimentului de vinovatie,un astfel de subiect poate sa vina la terapeut practic pentru a-l da pe mana terapeutului pe celelat sot. Astfel,agenda secreta a unuia dintre soti,poate fi sa abandoneze terapia cat mai repede posibil,pentru a-si vedea in continuare de calea pe care s-a decis sa o urmeze. A stabili un contract terapeutic pentru a lucra impreuna ,intr-o separare

structurata prin consiliere,este foarte probabil sa nu fie productiv in aceste circumstante.Planurile ascunse ale unuia sau ambilor parteneri,ar trebui aduse in lumina reflectoarelor cat de curand posibil in terapia psihologica ,luand in considerare care ar putea fi motivul defensiv al acestor comportamente. Intensa ambivalenta simtita de cuplurile ce se apropie de problematica separarii sau divortului, inseamna de asemenea ca acestia ar putea intampina dificultati majore in a lua practic decizia de a se separa.Se necesita multa rabdare din partea terapeutului ,pe masura ce cuplul se zbate in a lua aceata decizia dureroasa .Cateodata ,unul sau ambii parteneri,doresc ca terapeutul sa ia aceasta decizie pentru ei,astfel ameliorand sentimentele de vina in legatura cu esecul perceput. Frustrat de acest joc de dute vino ,caracteristic comportamentului celor 2 soti,terapeutul ar putea foarte bine sa fie tentat sa se joace de-a Dumnezeu, si sa spuna partenerilor daca ar trebui sau nu ar trebui sa mai fie impreuna.Cei mai multi dintre terapeuti,sunt intelegatori si nu se simt confortabili cu luarea unor astfel de decizii. Se recomanda o tehnica ca urmatoarea.Un astfel de raspuns este comunicat cuplului de catre terapeut ,dupa o sedinta de tarepie de cuplu,in cadrul careia sotii au fost incapabili sa decida singuri daca sa ramana sau nu impreuna: Este evident ca am lucrat pe toate aspectele importante ale relatiei voastre de cuplu.Este probabil timpul luarii unei decizii,aceea de a va separa ori de a va lua un angajament serios in a face relatia /casnicia sa mearga.In ambele cazuri,sunt dispus sa continui sa lucrez cu unul sau cu amandoi,intro terapie individuala sau de cuplu,cum va convine dumneavoastra mai bine.De ce nu mai bine reluati impreuna toate aspectele importante ale relatiei ,dupa care data viitoare cand ne vedem imi comunicati ce ati decis impreuna? Acesta abordare face clar faptul ca decizia apartine in totalitate partenerilor cuplului.Prin bunavointa terapeutului de a continua sa lucreze cu acesti indivizi,acesta dezactiveaza o ulterioara posibilitate de abandon,deja proeminent din cauza posibilitatii ca mariajul sa se dizolve. Alt obstacol prezent in lucrul cu cupluri angajate in procesul de divort,are de-a face cu interventiile juridice care se desfasoara concomitent.Kressel si Deutch (1977),discuta problemele terapiei,ale naturii contradictorii inevitabile ale divortului.Se remarca o crestere a recunostintei in

literatura,la care terapeutii si avocatii trebuiesc sa lucreze impreuna pentru beneficiul mutual al clientului si cel profesional.

Limite ale abordarii structurate in separare -limita principala a separarii structurate este aceea ca se necesita o cooperare si o colaborare continua din partea celor doi soti.Conditia este aceea de a avea parte de o comunicare sincera si deschisa si de negociere;cum sa se trateze problemele referitoare la copii,finante,si cele legate de casa;daca sa se mentina relatia intima;si intrebarea legata de intalnirile cu alti potentiali parteneri de cuplu. Intr-un moment atat de dificil al unei relatii ,impreuna cu toate frustrarile ,esecul comunicarii resimtit,ego-ul ranit,gradul de sanatate psihica cerut pentru implementarea abordarii separarii stucturate poate fi prea mult pentru multi indivizi. -Dorinta de a rani,de a se razbuna sau/si de a castiga un avantaj de putere(exemplu: prin introducerea unei a treia parti,in principal pentru a starni gelozie,ori prin a sabota accesul la copii)poate depasi beneficiile reintroducerii sentimentului de a putea alege intr-o relatie conflictuala,ambivalenta. O alta limita majora a abordarii stucturate a separarii ,este aceea ca oportunitatea de a lucra pe schimbarea comportamentului este de obicei sever limitata de cantitatea restransa de timp pe care o petrec sotii impreuna.,pe parcursul careia cel mai probabil acestia isi focalizeaza atentia pe problemele cuplului decat pe schimbarea comportamentului.Aceasta limitare poate fara sa vrea sa consolideze sentimetul unuia din soti,cum ca partenerul acesteia este de acord cu totul pe parcursul separarii,dar cand vine vorba de actiuni concrete nimic nu se schimba. In plus,este improbabil ca amandoi partenerii de relatie sa fie in asentiment pe parcursul separarii. Aceasta asimetrie poate conduce la dorinte frustrante in ceea ce priveste o reimpacare timpurie,dezamagire,si amaraciune din cauza agendelor diferite. (ex: unul din parteneri isi doreste sa ramana in relatie ,pe cand celalalt vrea sa fie liber). Unul din soti trebuie sa fie rabdator pana ce celalalt ajunge la acelasi nivel,psihologic vorbind ,cu ajutorul terapiei si a procesului de explorare a sentimetelor puternic ambivalente. ROLUL TERAPEUTULUI:

-In lucrul cu cupluri pe cale de separare sau in divort,o functie primara a terapeutului este aceea de catalizator in luarea deciziilor.Acesta nu este doar un rol cognitiv.Este necesara o sensibilitate emotionala ,dat fiind gradul ridicat de stress , ego-ul ranit,si desigut impactul deciziilor asupra altor persoane.(copii,rude,prieteni.) Maturitatea terapeutica este de asemenea necesara pentru a avea succes in lucul cu astfel de cupluri. Cuplul isi poate revarsa frustrarile pe terapeut ,de exmplu devenind nervos/asa ,pentru ca el sau ea nu a oferit claritate timpurie si solutionare intr-o relatie complicata ,caracterizata prin conflict de durata. Nivelul de furie este foarte probabil sa fie foarte ridicat,manie in ceea ce priveste situatia curenta a partenerului parasit,si sentimente ostile provenite din evenimente trecute din partea partenerului care pleaca.Acest grad de ostilitate poate fi deranjant pentru unul sau ambii parteneri,si tratate defensiv prin proiectarea acestor sentimente asupra terapeutului.Un exemplu comun de astfel de proces,este seintimentul acuzator catre terapeut cum ca acesta ar lua partea unuia sau altuia din soti.(ex: favorizarea dorintelor sau viziunilor unuia dintre parteneri in detrimentul celuilalt.)Aceasta acuzatie serveste mai multor motive defensive,printre acestea justificarea dorintei de a parasi terapia intr-o faza prematura,si /sau indirect sa atace celalalt sot,considerand ca comploteaza impreuna cu terapeutul. In multe feluri,lucrand pe separare sau divort,poate fi la fel de problematic pentru terapeut ca pentru clienti.Terapeutul trebuie sa analizeze foarte atent atitudinea partenerului sau partenerei cu privire la divort.Terapeutii maritali sunt susceptibili de a avea probleme daca ei isi masoara succesul ca si clinicieni prin numarul de cupluri pe care i-au ajutat a ramana impreuna.Desigur,cu exceptia cazului in care unul este initial foarte selectiv in ceea ce priveste recomandarile ,multe din cuplurile vazute intr-o forma generala de terapie maritala ,vor ajunge la divort. Terapeutul care simte ca a dat gres cand un cuplu decide sa divorteze,dupa ce initial venise la terapie ca sa salveze mariajul,este foarte posibil sa comunice aceast sentiment intr-un mod subtil si clientilor,prin urmare facilitand autoevaluarea negativa pe care acestia o pot percepe. Un terapeut care nu a facut fata propriei anxietati legate de separare,sau care nu a lucrat din punct de vedere emotional la propriul divort sau separare,este foarte probabil sa fie mai putin pregatiti si eficient in lucrul cu acest tip de cupluri.Astfel,terapeutul trebuie sa examineze cu grija atitudinea ambilor soti fata de divort,avand grija ca clientilor sa li se garanteze libertatea de a alege.In cazul in care terapeutul are convingeri certe pro sau contra divortului.acestea trebuiesc declarate deschis si direct in faza incipienta a terapiei. O omisie obisnuita in lucrul cu cupluri pe cale de divort sau separare ,este sa pierzi legatura dintre decizia sotilor si impactul acesteia asupra persoanelor apropiate,importante din viata lor.Aceast lucru este valanil in special pentru cuplurile cu copii.Multe din cupluri nu doresc sa includa copiii in sesiunile de

terapie in cadrul carora scopul este luarea unei decizii in ceea ce priveste continuarea sau incheierea relatiei.Mitul conform caruia copiii nu sunt constienti de tensiunile celor doi soti,este inca crezut de multe cupluri. Pe cealalta parte,insistand sa se faca numai terapie de familie,cerand prezenta tuturor membrilor familiei,sau aproape a tuturor,aceasta poate inhiba parintii in procesul lor a de a lua o decizie dar si sa dea copiilor sperante false.,care pot gandi ca familiile care merg la terapie ,or sa ramana impreuna. Daca terapeutul considera a nu include copii in mod regulat in sesiunile terapeutice,acesta ar trebui insa sa se intereseze de frecvent despre copii,si daca acestia par sa reactioneze symptomatic la problemele marital si la stress.Indicatori comuni pot fi semnele de refuz scolar,o crestere a problemelor de sanatate care necesita ca copilul sa stea acasa,declinul performantei scolare,inhibare sociala,si cresterea agresivitatii si a comportamentului sexual afisat.,dincolo de normele varstei si asteptarilor.Aparitia continua a oricarui dintre aceste simptome semnalizeaza nevoia de a adduce copilul in interiorul sesiunilor de terapie. Terapeutul trebuie sa fie in garda asupra faptului ca copilul poate fi folosit drept un pion intr-un divort problematic,cu amenintarea unei bataii asupra custodiei asupra sotului care nu percuteaza la dorintele celuilalt sot.Scotand in evident implicatiile emotionale si financiare ale unui process de custodie,si ridicarea problemei daca o astfel de procedura ar servi cu adevarat la interesul superior al copilului,poate fi o parte importanta a terapiei. Multi terapeuti sustin incercarea cuplului de a lucra spre un aranjament custodial care sa ii avantajeze pe amandoi,cum ar fi custodia impartita. Chestiuni clinice aditionale: O prima forma de rezistenta intalnita in problematica divortului si separarii are de a face cu aducerea amandorora soti in terapie. In acest fel, astfel de cupluri sunt asemanatoare cu alte cupluri care au experimentat probleme maritale dar nu ajuns la stadiul de separare. Terapeutul intrind in contact doar cu unul din soti si incercand sa il ajute pe acel individ sa ajunga la o decizie asupra continuarii sau dizolvarii casatoriei este probabil sa rezulte intr-o intelegere unilaterala a problemei si nu una de ansamblu. Este evidenta ca exista doua perspective pentru fiecare problema din disfunctiile maritale. Terapeutul este nevoit sa ajute fiecare partener sa castige o imagine impartiala a punctului de vedere a ceiluilalt. A vedea doar unul dintre partenerii cuplului ar ajuta doar la intarirea parerii sale despre problemele maritale. Deasemenea o astfel de sedinta terapeuitica nu ar pregati cuplul pentru negocierea problemelor care ar putea duce la separare sau divort, dar ar putea ajuta clientul sa simta sprijin si confort intalnindu-se cu terapeutul singur. O mai eficace abordare ar fi ca terapeutul sa faca o incercare de a convinge ambii parteneri sa participe impreuna pentru macar o sedinta, in

special la inceputul procesului de terapie. Daca unul dintre parteneri nu reuseste sa il convinga pe celalalt sa participe la terapie, atunci terapeutul ar putea incerca sa contacteze pe cel din urma in mod direct, explicandu-i ratiunea pentru care doreste sa se intalneasca cu ambii parteneri simultan. Ocazional, clientii pot cere sendinte de terapie individuala dupa ce ei sau partenerii au decis sa se separe sau sa divorteze. Si in aceste imprejurari poate ajuta ca ambii indivizi sa participe la macar o sedinta, cu toate ca aceasta nu este obligatoriu dintr-o perspectiva strategica. In astfel de cazuri, terapeutul are o abordare post-divort, avand ca obiectiv ajutarea clientului sa se acomodeze cu decizia si sa treaca peste acest eveniment gradual. O alta forma comuna de impotrivire asupra terapiei rezulta si din faptul ca unul dintre partenerii este deobicei mai hotarat decat celalalt cu privire la despartire. Refuzand participarea la sedinte sau nerespectarea sugestiilor terapeutului de a merge mai departe, poate sugera si impotrivirea unui partener de a constientiza despartirea. Acest tip de comportament este in general auto-defensiv si micile incercari ale terapeutului pot ajuta intelegerea cum unul dintre parteneri accepta sau refuza despartirea. De exemplu terapeutul ar putea spune, Mi se pare ca tu vrei sa fii cu cineva care sigur te iubeste si iti poate arata asta si nu cineva care nu este sigur de sentimentele sale pentru tine. Aceasta abordare are ca scop ajutarea clientului sa treaca pentru despartire si sa sublinieze ca despartirea cu toate ca semnifica un sfarsit, ea reprezinta si un nou inceput si o sansa de a incepe de la inceput pe plan personal si in cele din urma intro noua relatie. O procedura ajutatoare pentru post separare sau post divort este si terapia de grup cu alti indivizi care se afla in proces de separare sau divort (Granvold & Welch, 1979; Kessler, 1978). Multi indivizi sunt foarte nesiguri in privinta aptitudinilor lor de relatie si a acceptabilitatii societatii in urma unei despartiri sau divort. In acelasi timp, ei se simt singuri si simt nevoia sa imparta pareri si experiente cu altii in situatii similare. Terapia de grup poate oferi suport emotional, informatii practice si o rampa de relansare sociala.

Prezentare Acest capitol a evidentiat o abordare graduala pentru tratarea cuplurilor si indivizilor care trec prin separare sau divort. Principiul de baza al acestui cadru este ca separarea si divortul sunt evenimente ale vietii si procese care nu implica doar durere psihica si pierderea increderii de sine ci si o oportunitate de crestere si dezvoltare individuala. O separare structurata bazata pe terapie poate ajuta cuplurile sa decida daca vor sa ramana intr-o relatie conflictuala sau sa se indrepte spre divort. Ostacolul principal care se intalneste in terapia cuplurilor ce au in vedere divortul sau separarea,este chiar ambivalenta data de aceasta perioada decisiva din viata celor 2 parteneri. Este important sa se aprecieze in terapie ,inca de la inceput,daca ambii parteneri doresc cu adevarat sa fie acolo.Unul dintre soti,poate sa se fi decis deja ca nu mai vrea sa se afle in acea relatie,si poate sa aiba deja pe altcineva in asteptare. Cu toate ca unele cupluri vin la terapie sustinand ca vor ajutor pentru a trece prin experianta separarii,aceasta poate fi sau nu adevarat.Terapeutul trebuie sa fie foarte atent in a define ce anume inseamna aceasta cerere.Poate fi o provocare deghizata pentru terapeut sa incerce sa faca cuplul sa se impace convingandu-i ca mariajul merita sacrificii ,aceasta fiind ghidarea ambivalentei intr-o directie pozitiva. Intensa ambivalenta simtita de cuplurile ce se apropie de problematica separarii sau divortului, inseamna de asemenea ca acestia ar putea intampina dificultati majore in a lua practic decizia de a se separa.Se necesita multa rabdare din partea terapeutului ,pe masura ce cuplul se zbate in a lua aceata decizia dureroasa .Cateodata ,unul sau ambii parteneri,doresc ca terapeutul sa ia aceasta decizie pentru ei,astfel

ameliorand sentimentele de vina in legatura cu esecul perceput. Cele mai importante limite ale abordarii structurate in separare sunt : -limita principala a separarii structurate este aceea ca se necesita o cooperare si o colaborare continua din partea celor doi soti. -O alta limita majora a abordarii stucturate a separarii ,este aceea ca oportunitatea de a lucra pe schimbarea comportamentului este de obicei sever limitata de cantitatea restransa de timp pe care o petrec sotii impreuna.,pe parcursul careia cel mai probabil acestia isi focalizeaza atentia pe problemele cuplului decat pe schimbarea comportamentului. - Alt obstacol prezent in lucrul cu cupluri angajate in procesul de divort,are de-a face cu interventiile juridice care se desfasoara concomitant cu procesul therapeutic. ROLUL TERAPEUTULUI: -In lucrul cu cupluri pe cale de separare sau in divort,o functie primara a terapeutului este aceea de catalizator in luarea deciziilor. - Maturitatea terapeutica este de asemenea necesara pentru a avea succes in lucul cu astfel de cupluri -- Terapeutul trebuie sa fie in garda asupra faptului ca copilul poate fi folosit drept un pion intr-un divort problematic,cu amenintarea unei bataii asupra custodiei asupra sotului care nu percuteaza la dorintele celuilalt sot. -Multi terapeuti sustin incercarea cuplului de a lucra spre un aranjament custodial care sa ii avantajeze pe amandoi,cum ar fi custodia impartita. - In multe feluri,lucrand pe separare sau divort,poate fi la fel de problematic pentru terapeut ca pentru clienti.Terapeutul trebuie sa analizeze foarte atent atitudinea partenerului sau partenerei cu privire la divort. - Terapeutul care simte ca a dat gres cand un cuplu decide sa divorteze,dupa ce initial venise la terapie ca sa salveze mariajul,este foarte posibil sa comunice aceast sentiment intr-un mod subtil si clientilor,prin urmare facilitand autoevaluarea negativa pe care acestia o pot percepe. -Terapeutul trebuie sa examineze cu grija atitudinea ambilor soti fata de divort,avand grija ca clientilor sa li se garanteze libertatea de a alege.In cazul in care terapeutul are convingeri certe pro sau contra divortului.acestea trebuiesc declarate deschis si direct in faza incipienta a terapiei. Rezistente:

-O prima forma de rezistenta intalnita in problematica divortului si separarii are de a face cu aducerea amandorora soti in terapie. In acest fel, astfel de cupluri sunt asemanatoare cu alte cupluri care au experimentat probleme maritale dar nu ajuns la stadiul de separare. - O alta forma comuna de impotrivire asupra terapiei rezulta si din faptul ca unul dintre partenerii este deobicei mai hotarat decat celalalt cu privire la despartire. Refuzand participarea la sedinte sau nerespectarea sugestiilor terapeutului de a merge mai departe, poate sugera si impotrivirea unui partener de a constientiza despartirea.