P. 1
METODE ŞI STRATEGII DE PREDARE

METODE ŞI STRATEGII DE PREDARE

|Views: 809|Likes:
Published by Mihai Mocanu

More info:

Published by: Mihai Mocanu on Jan 26, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/09/2013

pdf

text

original

METODE ŞI STRATEGII DE PREDARE, ÎNVĂŢARE, EVALUARE Student Badea (Mocanu) Rodica Anul II Pedagogia înv.

şcolar şi preşcolar

Originea termenului, aflată în grecescul „methodos” („metha”- către, spre; „odos”- cale,drum), îi conferă sensul de drum de urmat în vederea atingerii unui scop. În cazul particular al instruirii, este vorba de scopuri ale predării şi învăţării. În concepţia modernă, metoda de învăţământ reprezintă o modalitate de acţiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea sau în mod independent, îşi însuşescşi aprofundează cunoştinţe, îşi formează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice, aptitudini, atitudini etc. Situaţiile de învăţare în care sunt plasaţi elevii se caracterizează prin grade de dirijare (dirijarea realizată de către profesor) diferite. Pentru a asigura eficienţa învăţării, tendinţa este ca dirijarea realizată de către profesor să fie căt mai redusă, iar implicarea elevului căt mai accentuată. Astfel, situaţiile de învăţare se pot apropria şi chiar idetifica cu cele de cercetare ştiinţifică, de descoperire a adevărului graţie propiilor eforturi ale elevului. Valorificarea metodei de învăţământ presupune existenţa unui sistem de operaţii mintale şi practice ale binomului educaţional, graţie cărora, subictul cunoscător, respectiv elevul, dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor, în mod independent, sub dirijarea profesorului sau acesta i se dezvăluie de către profesor. În sens restrâns, metoda didactică reprezintă o tehnică, o modalitate de lucru, o manieră de a acţiona practic în mod sistematic şi planificat. Metoda este folosită de către profesor şi de elevi în acţiunile de predare şi, respectiv, de învăţare, ea asigurând realizarea în practică a activităţilor anticipate şi proiectate mintal, conform unei strategii didactice. Întrucât orientează şi „programează” acţiunile de predare şi învăţare, metoda rămâne subordonată lor, fără să se identifice cu ele. Practic, metoda constituie elementul de legătură dintre componentele procesului de învăţământ la nivel micro: obiective operaţionale, conţinuturi instructiv-educative, resurse umane, resurse materiale, relaţii educative ş.a. Procedeul didactic reprezintă o componentă a metodei, care ţine de execuţia acţiunii, o tehnică particulară cu rol de instrument al metodei. El constă într-un sistem de operaţii intelectuale şi/sau practice ale elevilor,

în cea mai mare măsură. în care metodelor didactice le revine o importanţă deosebită. Curriculum-ul şcolar integrează toate aceste componente. expozitive ori frontale lasă impresia că nu ar mai fi în conformitate cu noile principii ale participării active şi conştiente a elevului. subordonat metodei respective. selecţionate în funcţie de caracteristicele situaţiei de în văţare. În conformitate cu principiile didacticii moderne. În acest context. Activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în baza unor finalităţi. este pusă în practică prin intermediul unui sistem de metode şi procedee. contribuind la valorificarea lor eficientă. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învăţare. cu precădere în activitatea didactică. Amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare şi formare a personalităţii. Relaţia dintre procedeul didactic şi metoda pe care o sprijină este flexibilă şi dinamică: o metodă poate deveni procedeu al unei metode considerată principală în activitatea instructiv-educativă. apelează la o serie de mijloace tehnice de realizare. prefacerile pe care le cunosc metodele de învăţământ cunosc câteva direcţii definitorii. Semnificaţia metodelor depinde. o metodă poate fi considerată un sistem omogen de procedee. Acestea pot însă dobândi o valoare deosebită în condiţiile unui auditoriu numeros. Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă şi conştientă a elevilor în procesul propriei formări şi stimularea creativităţii acestora. Aşadar. Reevaluarea permanentă a metodelor . Între elementele constitutive ale procesului intsructiv-educativ se stabileşte o relaţie de interdependenţă. iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situaţiile de instruire ţn care este folosit. de utilizator şi de contextul în care este folosită. ierarhizate şi integrate într-un mod unitar de execuţie. iar rezultatele sunt verificate şi evaluate prin strategii specifice. se acreditează ideea transformării elevului în subiect al acţiunii instructiveducative şi implicării sale active în realizarea acestui proces. astfel încât se impune utilizarea unei game cât mai ample de metode de predare care să le valorifice potenţialul. Elevii prezintă particularităţi psihoindividuale.operaţii care transpun în plan practic modalitatea de acţiune a metodelor. fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcţie de registrul căruia i se raportează. acţiuni şi operaţii. dintre care o poziţie centrală revine metodelor care fac posibilă atingerea finalităţilor educaţionale. ordonate. având un nivel cultural care să-i asigure accesul la mesajul informaţional transmis raportat la unitatea de timp. Relaţia dinamică-deschisă constă în raporturile în schimbare ce se stabilesc între diferitele metode. Metodele tradiţionale.

Eficienţa metodei este condiţionată de unele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească întrebările : să fie clare. Acest lucru este posibil pentru că întrebările îl determină pe elev să efectueze o investigaţie în universul informaţiilor de care dispune. o Conversaţia catehetică. Aceasta pentru că întrebarea anticipează operaţiile mintale pe care trebuie să le efectueze elevul. să prezinte înlănţuire logică. să se refere la o problemă concretă. folosită pentru a-l conduce pe elev printr-o serie de întrebări la descoperirea de noi adevăruri. să asigure însuşirea volumului de cunoştinţe prevăzut de curriculum. care sunt considerate începutul cunoaşterii şi al progresului cognitiv. concise. să lase timp de gândire pentru formularea răspunsului. să facă o serie de asociaţii care să-l conducă la descoperirea unor noi aspecte ale realităţii. Răspunsurile. Adresarea lor trebuie să se facă într-o succesiune logică. după un plan. să se stimuleze şi să se dirijeze activitatea de învăţare. Trebuie de asemenea să activeze întreaga clasă. trebuie să se conformeze unor cerinţe: să fie corecte din punct de vedere ştiinţific. pe baza unor întrebări şi răspunsuri. prin care elevii sunt puşi în situaţia de a reproduce cunoştinţele anterior asimilate. să nu conducă la răspunsuri monosilabice. la elaborarea unor definiţii. să stimuleze efortul elevilor în formularea răspunsurilor. Nu se poate folosi pentru a descoperi informaţii cu totul noi. să mobilizeze elevii în funcţie de potenţialul fiecăruia. gândirea elevului să fie orientată spre scopul urmărit. divergente. scurte. corecte din punct de vedere al conţinutului şi formei de exprimare. desprinderea unor învăţăminte. de asemenea. cu scopul ca. Metoda conversaţiei cunoaşte două forme principale: o Conversaţia euristică. să favorizeze personalizarea răspunsurilor. orientează gândirea pe calea descoperirii adevărului. îndeamnă la deducţii şi inducţii. clare. să satisfacă • . dar să nu le sugereze şi să nu li se substituie. deschise. precise. Întrebările puse elevilor trebuie să stimuleze participarea activă a acestora la lecţie. precise. Se recomandă folosirea întrebărilor de gândire. METODE TRADIŢIONALE: Metoda conversaţiei este o convorbire sau un dialog ce se desfăşoară între cadrul didactic şi elevi. Rolul esenţial în folosirea acestei metode îl are modul în care sunt formulate întrebările. pentru a spori implicarea activă a elevilor în prelucrarea informaţiilor de care dispun pentru a formula răspunsuri adecvate.tradiţionale vizează adaptarea lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei. Folosirea conversaţiei euristice ca metodă de învăţământ solicită profesorul la o pregătire temeinică.

 se va urmări pătrunderea în intimitatea lucrurilor şi a fenomenelor. rigoarea şi precizia. este necesar ca ea să fie organizată după rigorile observării ştiinţifice. de cercetare. de formare a unor deprinderi de investigare.  rezultatele observaţiei se consemnează sistematic în caiete de observaţii. Dacă elevii nu reuşesc. precum şi mijloacele ce vor fi folosite. Constă în urmărirea atentă şi sistematică a obiectelor şi fenomenelor. în fişe speciale sau în protocoale de observare. sub formă de schiţe.  în partea finală datele obţinute se supun analizei şi prelucrării. tabele. interpretării şi explicaţiei. Constituie deopotrivă o cale de obţinere a unor noi informaţii. capacitatea de a formula întrebări şi de a căuta răspunsuri. În cazul în care elevul nu va da un răspuns complet.toate cerinţele cuprinse în întrebare. tabele supuse discuţiei colective cu care prilej se fac comentarii şi aprecieri. sintetică. folosindu-se ca repere anumite întrebări problemă.  activitatea de observare va căpăta pe cât posibil o formă problematizată. de trezire a interesului pentru toată lumea ce ne înconjoară. ele vor fi prezentate sub formă orală sau scrisă însoţită de grafice. • Observarea sistematică şi independentă: Este o metodă cu un pronunţat caracter participativ şi euristic.  printr-o activitate comună în clasă se vor preciza obiectivele şi sarcinile urmărite.  se vor fixa criterii cantitativi de observare. Prin intermediul său se dezvoltă elevilor o serie de calităţi necesare oricărui domeniu de activitate : spiritul de observaţie. profesorul va da răspunsul corect şi complet. explicării şi interpretării lor.  noile achiziţii vor fi pe cât posibil valorificate în lecţii sau alte activităţi didactice . în vederea descrierii. desene. desene. observaţiile făcându-se după un plan spre a evita o cunoaştere de suprafaţă. Cultivă de asemenea răbdarea şi tenacitatea. obiectivitatea. de a supune analizei şi de a interpreta faptele în mod personal. dar şi un autentic exerciţiu de gândire cauzală analitică. imaginaţia. se va cere unui alt elev să facă completări sau să dea răspunsul corect. Pentru a imprima observaţiei un caracter activ. pentru formularea de concluzii. schiţe. doar a aspectelor care cad în mod întâmplător în câmpul de observaţie. ceea ce presupune respectarea unor cerinţe:  observaţia va avea ca punct de pornire o problemă teoretică sau practică. perspicacitatea.

el reprezentând o îmbunătăţire continuă a performanţei. stimularea şi dezvoltarea capacităţii creative. mânuirea instrumentelor. să-şi formeze structuri perceptive dezvoltându-se astfel o privire exploratoare. priceperilor şi deprinderilor. aparatelor.  Exerciţiile motrice conduc la formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă. În funcţie de conţinutul lor. Este o metodă care stimulează intens activitatea elevului. Elevii se obişnuiesc să analizeze obiectele. dezvoltării unor capacităţi şi aptitudini. susţinută de cunoştinţe şi gândire creatoare. solicitând din partea acestuia efort intelectual sau fizic. Metoda exerciţiului constă în efectuarea conştientă şi repetată a unor acţiuni şi operaţii. când se sintetizează şi se consolidează acţiunea respectivă. mai buna înţelegere a cunoştinţelor teoretice prin aplicarea lor în situaţii şi contexte diferite. deoarece presupune respectarea unor prescripţii şi conduce la o finalitate prestabilită. consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite anterior. asigurarea capacităţilor operatorii a cunoştinţelor. prevenirea uitării. stimulării potenţialului creativ. de la o repetare la alta.Observarea independentă trebuie să fie pregătită printr-o serie de observaţii dirijate care presupun instrucţiuni clare elaborate de cadrul didactic sub formă de fişe sau grile de observare. Profesorul îndrumă şi supraveghează desfăşurarea exerciţiului. cea a automatizării. să le privească uzând de ipoteze. exerciţiile pot fi : motrice şi operaţionale. apoi una sintetică reprezentată de constituirea într-un tot unitar a tuturor acelor elemente şi ultima fază. formarea de structuri operaţionale. pentru formarea deprinderilor de a observa esenţialul. a spiritului de independenţă şi iniţiativă. să proiecteze scheme. • . crearea posibilităţilor de transfer a acestora. a originalităţii. Observaţiile independente se pot folosi pentru consolidarea cunoştinţelor. evitarea fenomenului de interferenţă. consolidării cunoştinţelor. Exerciţiul face parte din categoria metodelor algoritmice. priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior de către elevi. de a observa sistematic. dar mai mult pentru însuşirea de cunoştinţe noi. dezvoltarea operaţiunilor mintale. până la atingerea scopului urmărit. în scopul formării unor deprinderi teoretice şi practice. în prima parte transmite cunoştinţele necesare. urmează o perioadă analitică în care se delimitează elementele acţiunii. uneltelor de muncă. Exerciţiul nu se confundă cu repetarea. Are o largă aplicabilitate şi poate fi folosită pentru realizarea unor variate sarcini didactice cum ar fi: formarea deprinderilor de natură intelectuală şi practică.

trăgându. Rezultatul poate fi prezentat de către fiecare elev în cadrul portofoliului de evaluare. dau posibilitatea ajungerii la acelaşi rezultat pe căi diferite. având în vedere asociativitatea şi reversibilitatea.i. idei noi. cât şi în etapa de reflecţie. • Materii prime Echipamente /Strategii didactice inovative Obţinerea produsului Operaţii pregătitoare .şi noteze toate ideile care le vin în minte în legătură cu tema respectivă. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s. de exemplu corelarea cauzelor cu efectul experienţei. exerciţiile contribuie la înzestrarea elevului cu deprinderi şi capacităţi de muncă. de afirmare a opiniilor personale. Pe măsură ce se scriu cuvinte.se linii între acestea şi tema iniţială. bine concepute şi organizate. În concluzie. ceea ce determină împiedicarea formării unor deprinderi rigide ale gândirii. Această metodă reprezintă şi un exerciţiu de stimulare şi cultivare a creativităţii în grup. iar elevii sunt solicitaţi să. Aceste exerciţii presupun corelarea operaţiei directe cu operaţia inversă. În acest fel. elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate. tema (care urmează a fi rezolvată) este scrisă în mijlocul tablei/ foii de hârtie.a atins limita de timp acordată. Exerciţiile operaţionale au în vedere corelarea operaţiilor asociative. Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. asigurându-i un caracter mobil şi reversibil. executânduse astfel în ambele sensuri şi eliminând elementele accidentale. care le notează la tablă întrun ciorchine fără a le comenta sau judeca. METODE MODERNE: Ciorchinele: este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului/ m. Exerciţiile operaţionale contribuie la formarea operaţiilor intelectuale. Poate fi utilizată atât în evocare prin inventarierea cunoştinţelor elevilor. Exerciţiile operaţionale presupun şi corelarea operaţiilor înrudite ceea ce determină distingerea şi clasificarea sensului unor noţiuni. când punerea în relaţie a cunoştinţelor ce se predau se face fără să folosim una din noţiuni sau însuşirea celei de a doua se face prin comparaţie cu prima. La început. se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele.

Prin brainstorming. flexibil prin care profesorul urmăreşte progresul realizat de elev la o disciplină în plan cognitiv. • Cubul integrator. mărimea. “analizează “ : spune din ce este făcut . “aplică “ : ce poţi face cu el ? cum poate fi folosit ? .Prezentare a Păstrarea şi depozitare a reprezintă o strategie de predare prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în învăţarea unui conţinut care poate fi utilizată atât în etapa de evocare cât şi în cea de reflecţie. “asociază “ : la ce te îndeamnă să te gândeşti?. compară. Se alege prima faţă a cubului pe care este scris “ descrie “ . “ argumentează pro sau contra “ : enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale. Se confecţionează un cub pe ale cărui feţe se scriu cuvintele : descrie. etc. Metoda este utilizată în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect din mai multe perspective şi are ca rezultat implicarea elevilor în înţelegerea unui conţinut informaţional (procesele de gândire fiind asemănătoare celor prezentate în taxonomia lui B. demonstrând astfel că este membru al grupului. participanţii pot identifica idei novatoare pe care le pot include într-un paragraf sau două referitoare la tema respectivă. Elevii sunt organizaţi în şase grupe. argumentează. Utilizarea portofoliului ca metodă complementară de evaluare în practica şcolară curentă se impune din ce în ce mai mult atenţiei şi . • Portofoliul este o metodă şi un instrument de evaluare complex. se procedează la fel cu toate feţele cubului. În continuare. aplică. Se cere grupelor să examineze tema dată din această perspectivă ( observaţii asupra formei. ). al clasei înţeleasă ca şi comunitate ce învăţă. purtându-se următoarele tipuri de discuţii : “compară “ : ce este asemănător şi cu ce este diferit ?. comportamental de-a lungul unui semestru sau an şcolar. analizează. din ce se compune ?. atitudinal. Pentru a oferi exemplul său este bine ca profesorul să scrie şi el în timpul acestei activităţi. Bloom ). culorii. Elevii citesc un text sau realizează o investigaţie pe o temă dată. asociază. Forma finală este împărtăşită de fiecare grupă.

în mod obişnuit. precum şi sarcini specifice fiecărei discipline. stările emoţionale negative care însoţesc formele tradiţionale de evaluare. Portofoliul include rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare ( probe orale. ceea ce stimulează exprimarea personală a elevului. practice. Permite evaluarea unor produse care. cu grad ridicat de originalitate şi creativitate. . angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe. nu sunt avute în vedere prin celelalte metode de evaluare.interesului profesorilor. Portofoliul reprezintă “ cartea de vizită “ a elevului urmărindu-i progresul înregistrat pe o perioadă determinată a parcursului şcolar. În plus. portofoliul ca metodă de evaluare înlătură în bună parte tensiunile. autoevaluarea ). În felul acesta evaluarea devine motivantă pentru elev. În cazul acestui instrument de evaluare se recomandă şi o apreciere holistică. observarea sistematică a comportamentului elevului. Deoarece realizează o sinteză a activităţii elevului pe o perioadă mai îndelungată de timp poate servi şi ca evaluare sumativă. luând în considerare piesele individuale incluse în portofoliu. ce se bazează pe impresia generală asupra performanţei elevilor şi produselor realizate. scrise. Aprecierea se poate realiza prin calificative sau simboluri numerice. proiectul.

Polirom Iaşi 4) Ionescu. T.. (2010). Teoria instruirii şi evaluării. Fundamentele Pedagogiei.. . Ed. Polirom Iaşi 3) Cucoş. Didactica Modernă. M. „Vasile Goldiş” University Press Arad. C. M. Ed. Ed. (2001). (2010). (2010). I. Ed.. „Vasile Goldiş” University Press Arad 6)Pătrăuţă.BIBLIOGRAFIE: 1) Bocoş. Pedagogie. (2008). Teoria şi metodologia instruirii şi evaluării. Dacia Cluj Napoca 5)Pătrăuţă. (2008). Casa Cărţii Cluj Napoca 2) Cerghit.. Ed... Metode de învăţământ. T. Ed.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->