www.referat.

ro

CONSILIUL MINISTRILOR

Autor: Vacaru Doru

Principala responsabilitate a Consiliului este aceea de a lua decizii de natura politica si legislativa. Cu toate ca atat Comisia cat si Parlamentul au astfel de atributii ele nu se compara cu acelea ale Consiliului. In mod practic, toate propunerile de schimbare legislativa trebuie sa aiba aprobarea Consiliului pentru a putea fi adoptate. In mod normal, Consiliul actioneaza pe baza propunerilor care vin de la Comisie. Doar Comisia Europeana poate initia propuneri pentru decizii sau alte recomandari. Totusi, potrivit articolului 152 din Tratatul asupra Comunitatii Europene, Consiliul poate cere Comisiei Europene orice propunere sau studiu care poate reprezenta un instrument pentru atingerea unor obiective comune. Exista patru factori care au marit puterea Consiliului de a initia diverse propuneri: 1. Adoptarea din ce in ce mai frecvent de catre Consiliu a opiniilor, rezolutiilor si recomandarilor care, desi nu sunt texte legale, au totusi o mare greutate politica in fata Comisiei. Uneori ele reprezinta presiuni din partea Consiliului fata de Comisie pentru ca aceasta sa inainteze propuneri catre Consiliul Ministrilor ; 2. Dezvoltarea Uniunii Europene astfel ca par domenii ce nu sunt acoperite de textele tratatelor si in care initiativa Consiliului se poate manifesta pe deplin. 3. Cresterea complexitatii structurii Consiliului si aparitia Presedintiei Consiliului ca un actor institutional important in influentarea deciziilor Consiliului ; 4. Dorinta din ce in ce mai mare a statelor membre de a gasi aspecte ale cooperarii lor mai putin pe baza legislatiei si mai mult prin intelegeri. Acest fapt este cel mai mult observat in domeniul politicii externe, justitiei si afacerilor interne, al doilea si al treilea pilon al UE.

Ca un for al intalnirii intereselor nationale, Consiliul a avut de la inceput rolul de a dezvolta intelegerea reciproca dintre statele membre. Mai mult, o conditie necesara a cooperarii politice din cadrul Consiliului a fost aceea de avea abilitati de compromis in negocieri. Cu cat Comunitatea a crescut ca numar, cu atat mai mult capacitatea de mediere si negociere a devenit mai necesara, mediere intre diferite interese nationale si ideologice reprezentate in Consiliu, dar si intre Consiliu si Comisie si Consiliu si Parlament si Consiliu si interese non-institutionale. De-a lungul anilor, Consiliul a castigat puteri si responsabilitati dar a si pierdut unele, fapt care s-a intamplat din doua motive; mai intai, Consiliul European si-a asumat responsabilitati din ce in ce mai mari in luarea deciziilor finale in domenii cum ar fi noile aderari, reforma institutionala, lansarea unor initiative politice mai largi, apoi, atat Actul Unic European cat si Tratatul asupra Uniunii Europene au marit puterile legislative ale Parlamentului European. Activitatea Consiliului este impartita in domenii politice. General Affairs Council Compus din ministri afacerilor externe, General Affairs Council se ocupa cu probleme generale legate de coordonarea dintre politica interna a Consiliului cu si relatiile politice externe precum si cu probleme extrem de sensibile din punct de vedere politic din perspectiva rolului pe care il are de poarta ( gate-keeper) spre Consiliul European precum si datorita dreptului de a participa la reuniunile Consiliului European ( Art. 4, ex-D). Ministri de finante au dobandit si ei acest drept fara ca acesta sa fie inclus in tratat. Problemele sectoriale sunt tratate in Consiliile tehnice alcatuite din ministrii Transportului, Mediului etc. Intalnirile Consiliului sunt stabilite de catre tara care detine presedintia dar sunt posibile initiative din partea unui stat membru sau din partea Comisiei. Principalele sarcini ale presedintiei sunt: 1. organizarea ( impreuna cu Secretariatul Consiliului ) si prezidarea intalnirilor Consiliului ;

2.

realizarea consensului necesar initiativelor Consiliului, dobandit prin negocieri ample, convingere, mediere ;

3.

asigurarea unei continuitati a dezvoltarii politicilor prin troika ce permite cooperarea dintre presedintia precedenta, prezenta si viitoare ;

4.

reprezentarea Consiliului in raport cu alte institutii europene, cu tari ne-membre ale Uniunii.

Detinerea Presedintiei Consiliului are avantaje si dezavantaje. Unul dintre avantaje este legat de prestigiul si statutul asociat functiei pentru perioada de sase luni cand seful statului membru si ministrul sau de externe reprezinta UE in raporturile cu alti sefi de state si guverne. Un alt avantaj tine de faptul ca statul ce detine presedintia UE se afla in centrul atentiei mass-mediei precum si de rolul insemnat in conturarea prioritatilor politicii Uniunii Europene. Cu toate acestea, potentialul presedintiei in termeni de dezvoltare a politicii europene nu trebuie exagerat pentru ca adesea trebuie sa termine unele sarcini ale presedintiei precedente si trebuie sa armonizeze deciziile sale si cu interesele statului ce urmeaza sa preia presedintia Consiliului. Unul din dezavantaje este acela de a prelua o dificila activitate administrativa, mai ales pentru statele mai mici ale Uniunii. Regularitatea intalnirilor din cadrul Consiliului reflecta importanta unor domenii. Astfel, ministrii de externe, ai agriculturii, finantelor si economiilor se intalnesc o data pe luna sau mai frecvent in functie de evenimente; mediu sau transport au patrucinci intalniri pe an, iar ministrii cercetarii, energiei, industriei si afacerilor sociale de doua sau trei ori pe an. COREPER Fiecare stat membru are o delegatie, sau o reprezentanta generala care functioneaza ca o ambasada pe langa Consiliu. In afara nivelului ministerial, Consiliul lucreaza in cadrul Comitetului Reprezentantilor Permanenti. In realitate exista doua Coreper-uri. COREPER 2, compus din reprezentanti permanenti, este mai important intrucat lucreaza pentru ministrii de externe si pentru cei de economie si finante si functioneaza ca un forum de informare si mediere pe langa statele membre. Coreper 1, compus din reprezentanti 4

permanenti adjuncti, se ocupa de problemele de mediu, afaceri sociale, transport si piata interna. Problemele legate de agricultura sunt tratate, din cauza complexitatii lor intr-un Comitet special pentru Agricultura si nu intra in activitatea COREPER decat in aspectele de legislatie, comerciale cu tari ne-membre, armonizare si finantare. Coreper si Special Committee on Agriculture se intalnesc o data pe saptamana. Secretariatul Consiliului Secretariatul General asigura suportul administrativ al Consiliului. Are aproximativ 2000 de persoane de grad A, nivel diplomatic. Secretariatul pregateste propuneri pentru agenda, pastreaza documentele, ofera consiliere juridica, pregateste si pune in circulatie deciziile Consiliului, traduce, monitorizeaza dezvoltarile politicilor europene pentru a permite continuitatea si coordonarea activitatilor Consiliului, Aceasta ultima sarcina are si rolul de a usura tranzitia de la o Presedintie la alta. Functionarea Consiliului Exista o ierarhie in cadrul Consiliului ce consta in Consiliul Afacerilor Generale, Consilii tehnice, Coreper si Special Committee on Agriculture, Comitete ale consiliului si Standing Committees. Procedura de lucru In prima etapa, se examineaza textul trimis de Comisie. Exista o serie de factori care influenteaza progresul propunerii Comisiei. Un factor a carui importanta a crescut in mod constant se refera la probabilitatea ca propunerea sa impuna o majoritate calificata din partea ministrilor. Daca nu este cazul, atunci grupurile de lucru vor delibera pentru a ajunge la unanimitate ( daca se impune), fapt ce poate dura luni si chiar ani. Unele delegatii cauta sa impuna partenerilor o intelegere a situatiei lor: prin considerarea proiectului de decizie ca important pentru interesele lor nationale pentru a obtine unele concesii;

prin incercari de amendare a propunerii daca se considera ca proiectul este acceptabil;

prin incercari de a ajunge la o intelegere cu alte delegatii pentru a crea o minoritate blocanta.

Secretariatul General al Consiliului preseaza intotdeauna pentru progrese astfel incat sa nu fie nevoie de mai mult de trei intalniri pentru a discuta o propunere. Prima intalnire a grupului de lucru este de obicei o discutie generala asupra punctelor cheie. Urmatoarea permite o examinare cuvant cu cuvant a textului Comisiei si daca rezultatul este pozitiv, atunci se produce un document ce indica punctele de acord si dezacord si, adesea, atasate la acesta, rezervele statelor pentru care ele nu pot sa aprobe textul sau parti din acesta. In a doua etapa, documentul grupului de lucru este inaintat COREPER-ului sau in cazul agriculturii, Comitetului Special pentru Agricultura. Fiind plasata intre grupurile de lucru si Consiliul Ministrilor, Coreper-ul actioneaza ca un filtru pentru intalnirile ministeriale. Daca se intrunesc conditiile adoptarii textul asa cum rezulta din documentul grupului de lucru, atunci acesta este inaintat Consiliului pentru aprobare formala. Daca nu exista un agreement in grupul de lucru, Coreper-ul are la dispozitie trei posibilitati: sa rezolve dezacordul prin statutul sau politic; sa retrimita documentul la grupul de lucru cu unele indicatii; sa-l trimita reuniunii ministeriale.

Oricare ar fi progresul inregistrat la nivelul grupurilor de lucru sau la cel al Comitetului Reprezentantilor Permanenti, doar nivelul ministerial permite adoptarea formala a textului provenit de la Comisie. A treia etapa este aceea a intalnirilor ministeriale. Itemii Agendei intalnirilor ministeriale sunt grupati in doua categorii, A si B. In categoria A vor intra acele probleme asupra carora s-a convenit in COREPER si este sigur ca aprobarea Consiliului va veni

fara nici o problema. In categoria B intra probleme lasate fara rezolvare de la intalnirile anterioare, sau de la nivelul COREPER. Proceduri de decizie Tratatul prezinta trei modalitati in care pot fi luate deciziile din cadrul Consiliului unanimitatea, votul majoritar calificat, vot majoritar simplu. Unanimitatea a fost folosita ca o conditie a initierii unei politici sau modificarii ori dezvoltarii uneia deja implementate. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au redus in mod semnificativ circumstantele in care se impunea conditia unanimitatii rezervata acum domeniului Politicii Externe Comune si de Securitate si celui legat de Justitie si Afaceri Interne. Unanimitatea este ceruta atunci cand Consiliul doreste sa amendeze o propunere a Comisiei impotriva dorintei acesteia. Abtinerile nu constituie un impediment in adoptarea acelor decizii ce impun unanimitatea. Votul majoritar calificat se aplica acum majoritatii tipurilor de decizii din cele mai multe domenii ale politicii UE Votul majoritar simplu, este utilizat pentru decizii legate de proceduri, iar din februarie 1994 pentru tarife anti-dumping si anti-subsidii in contextul politicii Comerciale Comune. Pana relativ recent propunerile din partea Comisiei nu impuneau un sistem de vot chiar atunci cand votul majoritar era prevazut in Tratat. Intr-o incercare de a determina un progres in Consiliu, Comisia a propus un important pachet de reforma cu importante implicatii politice si institutionale. Cele mai semnificative aspecte ale propunerilor vizau Politica agricola comuna, schimbarea bazei venitului Comunitatii si acordarea unor puteri mai mari de control al folosirii acestor resurse de catre Parlamentul European. Guvernul francez a obiectat impotriva implicatiilor supranationale a acestor propuneri si a decis retragerea reprezentantilor sai din institutiile de decizie in iulie 1965. Aceasta politica a

 scaunului gol a continuat timp de sase luni pana cand guvernul francez a acceptat in ianuarie 1966 decizia unei intalniri speciale la Luxemburg terminata cu Acordurile de la Luxemburg sau cu ceea ce s-a numit apoi Compromisul de la Luxemburg. In acest document se arata ca atunci cand este vorba de decizii bazate pe vot majoritar si se afla in joc interese majore ale unui stat membru atunci membrii Consiliului se vor stradui ca intr-o perioada rezonabila de timp sa ajunga la solutii care vor putea fi acceptate de toti. Delegatia franceza a impus in textul Acordului prevederea potrivit careia atunci cand erau in joc interese foarte importante ale unui stat discutia trebuie sa continue pana cand se ajunge la o intelegere fondata pe unanimitate. Compromisul de la Luxemburg nu a inlocuit sistemul de vot majoritar. Dupa 1966, s-a ajuns nu la vot unanim ci la absenta votului. Cele mai multe decizii se luau dupa deliberari indelungate, greoaie. La jumatatea anilor 80, s-a revenit treptat la practica votului majoritar acolo unde era prevazut in Tratat. Actul Unic European a dat semnalul renuntarii la Compromisul de la Luxemburg. Dupa largirile din 1981 si 1986 a devenit evident faptul ca practica compromisului constituia un obstacol in calea unor decizii mai eficace. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au extins domeniile de politica in care era permis votul majoritar. In 1986, cu un an inainte de intrarea in vigoare a Actului Unic European, mai mult de o suta de decizii au fost luate prin votul majoritar, majoritatea in domeniul agriculturii, bugetului si comertului exterior.