Sunteți pe pagina 1din 9

Razboiul de 30 de ani

Pentru inceput trebuie sa stim ca Razboiul de 30 de ani a fost la inceput un razboi religios, pornit intre catolici si protestanti. Imperiul Habsburgic (Sfantul Imperiu Romano-German) care era adeptul catolicismului si a pastrarii acestei religii in interiorul imperiului, a intrat in conflict cu principii germani din statele din Imperiul Habsburgic, care, majoritatea erau protestanti (bineinteles ca erau si de alte confesiuni ex: calvini, lutherani). Trebuie sa stim ca Imperiul Habsburgic reprezenta o confederatie de state in care imparatul avea putere de conducere, insa din cauza lungimii vaste a acestuia existau reprezentanti ai puterii, principii, care aveau autonomie de conducere in principatele pe care le conduceau. Razboiul de 30 de ani a aparut la inceput ca o revolta interna a imperiului pornita din provincia Boemia. In regiunea Marii Baltice era pace, deoarece Suedia si Polonia erau intr-o intelegere de mentinere a pacii. Spania (cealalta ramura a familiei de Habsburg) era interesata de controlul in Marea Mediterena. Franta, la randul ei, era preocupata de incercuirea puterii spaniole, dar era preocupata si de problemele interne intre catolici si protestanti. In Imperiul Habsburgic, tensiunile religioase au crescut dupa 1580 (in special); ele erau alimentate de schimbarea confesiunii de catre principii electori. Un alt moment importanta fost incheierea pacii cu turcii la 1606 dupa razboiul cel lung (13 ani). Se pare ca au fost doua afaceri religioase care au alimentat inceprea acestui razboi destul de sangeros: 1. Incidentul de la Donal Wrh 2. Afacerea Clever - Jlich 1. - acest incident s-a inregistrat intr-un oras imperial, unde protestantii i-au impiedicat pe catolici sa-si tina slujbele. Bavarezii au intrat in oras si au pus din nou bidericile in functiune. Tot acum s-a format Uniunea Evanghelica (1608), iar in 1609 Maximilian de Bavaria a intrat in acest oras, i-a alungat pe protestanti si a inceput demersurile pentru Liga Catolica. 2. - afacerea a fost urmatoarea: in 1609 principele Johan Wilhelm (catolic) a murit fara mostenitor, iar urmasii legali erau electorul de Brandemburg si ducele de Neuburg (protestanti). Imparatul l-a trimis pe arhiducele Leopold sa preia conducerea orasului, insa acesta a fost inlaturat ceea ce a dus la formarea Ligii Catolice.

In Imperiul Habsburgic existau tensiuni in teritoriile ereditare. Inca de la sfarsitul secolului al XVI - lea imperiul s-a impartit in 4 provincii, una dintre acestea revenind si lui Rudolf la Praga, insa acesta a fost incapabil sa administreze aceasta parte (Boemia, Silezia...), astfel ca in 1608 acestea a fost detronat de catre Mathias, cel care in 1606 incheiase pace cu turcii. Mathias a emis un document important la acea vreme, numit "scrisoare de majestate" (1609) pentru liberatatea confesiunilor. Potrivit documentului, nici un grup religios nu avea voie sa-si impuna cu forta propria religie, sau sa impiedice practicarea altui cult; cehii puteau alege acum pe langa religia catolica, confesiunea lutherana, husita si "fratia intr-u viata simpla". Rudolf a incercat sa rupa aceasta scrisoare, dar nu a reusit, ceea ce a adus ca in 1611 Mathias sa devina si rege al Boemiei. Din 1612 - 1619, Mathias, odata ajuns imparat a ales o linie dura in problemele religioase. Cel mai important eveniment a fost distrugerea unei biserici protestante la Klstergrab in 1614, urmata la scurt timp de distrugerea altei biserici la Braunau, distrugeri pe care imparatul nu le-a sanctionat, agreand aceste mijloace pentru refacerea puterii catolice. Factorul principal al escaladarii crizei din Imperiu a fost alegerea lui Ferdinand de Stiria ca succesor al lui Mathias in 1617. Acesta era exponentul principal al catolicismului si al ideilor contrareformei. A fost apropiat de ordinul iezuit urmand si cursurile Universitatii Iezuite din Iugolstadt. In Stiria ii alungase pe protestanti. Pentru alegerea la tronul Boemiei a lui Ferdinand, imparatul Mathias a cedat lui Filip al III - lea al Spaniei teritorii din Italia. Ferdinad a fost ales rege al Boemiei cu o tara cu 90% protestanti. In primavara lui 1618 tulburarile au izbucnit sub forma unei rascoale, iar momentul de inceput este ziua de 23 mai 1618, cand doi regenti catolici (Martinitz si Slovata)au fost aruncati pe geam din palatul Hradt, eveniment numit "defenestrarea de la Praga"; acesti doi catolici nu mor la cadere deoarece aceasta cazatura le-a fost diminuata din cauza faptului ca ei au cazut intr-un morman cu balegar, ceea ce le-a atenuat caderea. Se spune ca acestia au fost salvati de catre Fecioara Maria, care a intins mana si i-a tinut de haine, lasandu-i usor jos. Etapa I (ceha) La inceput razboiul a pornit ca o revolta interna a Imperiului Habsburgic, pornita din Boemia. In primavara anului 1618 conflictul s-a extins din Boemia in Palatinat. Revolta din Boemia a avut succes datorita faptului ca Lusacia, Silezia s-au unit cu Boemia, dupa care la putin timp s-au alaturat acestei aliante Moravia si Austria Inferioara.

In 1618, regele Mathias a murit, a fost incoronat Ferdinand si a disparut orice sansa de negociere. In acelasi an rasculatii, impreuna cu Gabriel Bethlen (principele Transilvaniei) au asediat Viena, l-au inlaturat pe imparatul Ferdinad si au oferit coroana lui Frederic al V - lea, print elector al Palatinatului. Acesta, in ciuda sfaturilor socrului sau, regele Iacob I, a acceptat, contribuind la escaladarea conflictului. Frederic al V - lea nu a ajuns imparat deoarece Ferdinand a primit ajutor din Spania si l-a atras alaturi de sine pe Maximilian al Bavariei, refacand Liga Catolica. Maximilian a primit promisiunea ca va primi Palatinatul. Ferdinand a negociat cu principile Transilvaniei G. Bethlen, oferindu-i teritoriile din vestul Transilvaniei (Partium) si coroana Ungariei. Totodata, Ferdinand a negociat si cu principele lutheran al Saxoniei, care era rivalul lui Frederic al V - lea (calvin). Datorita succeselor diplomatice ale imparatului s-a ajuns ca in avara anului 1620 sa se incheie un pact de neutralitate intre Uniunea Evanghelica (dizolvata in mai 1621) si Liga Catolica. In toamna lui 1620, razboiul a reizbucnit, iar la 8 noiembrie 1620 a avut loc una din batalii la Muntele Alb (Praga), batalie incheiata cu succes pentru imparat si Liga Catolica. Ca urmare a victoriei, protestantismul a fost interzis si au fost confiscate averile principalilor nobili protestanti. Cu toate acestea, un subiect important a fost cel al restituirii averilor manastiresti. Etapa a II - a (daneza) O noua etapa in desfasurarea razboiului de 30 de ani este etapa daneza (1625 - 1629). S-a datorat faptului ca intre Danemarca si principatele Germaniei existau disensiuni de frontiera. In acest razboi Danemarca a gresit foarte mult in tactica militara, ceea ce i-a adus numai necazuri. Regele Christian al IV - lea al Danemarcei (domnie: 4 aprilie 1588 - 28 februarie 1648) a intrat in razboi in 1625 fara sa ceara sprijin de la nimeni, bazandu-se pe promisiunile englezilor, olandezilor si suedezilor. S-a vazut in imposibilitatea de a castiga, deoarece Suedia a intrat in conflict cu Polonia, iar Anglia nu i-a oferit ajutor, de aceea el nu va avea de castigat. In fata noii amenintari, imparatul Ferdinand a mobilizat o armata importanta pusa sub comanda nobilului ceh Albrecht von Wallenstein. Armata imperiala, cu un efectiv de 30.000 de oameni, s-a alaturat aliatilor Ligii Catolice care aveau o armata de 20.000 de oameni. In urma campaniilor din 1626 - 1627 danezii au fost invinsi. In urma acestui succes, Wallenstein 3

a fost numit duce de Mecklenburg, ceea ce i-a speriat pe principii electori din Imperiu, fapt care a dus la slabirea pozitiei Imperiului, astfel ca nu a putut exploata pe deplin victoriile. Imperialii doreau un port la Marea Nordului, numai ca nu au putut sa intre in posesia acestuia deoarece Danemarca a incheiat o alianta cu Suedia. Imparatul s-a aflat in 1629 in culmea gloriei, lucru care l-a determinat sa emita in martie "Edictul de Restituire" - ce insemna acest edict? - acest lucru insemna ca toate pamanturile confiscate incepand cu 1552 de la Biserica Catolica erau retrocedate bisericii. Pe langa aceasta masura imparatul a hotarat ca nici un principe din Imperiu sa nu poata sa incheie aliante cu alte state, masura ce tinea de cresterea absolutismului imperial. In ciuda acestei faime au inceput sa apara probleme chiar in tabara catolica: papa Urban al VIII - lea a renuntat sa-l mai finanteze pe Ferdinand din cauza controlului Imperiului spre nordul Italiei. Spania a inceput un nou conflict cu Olanda datorita succesiunii la tronul Mandoviei. Un moment decisiv a fost constituit de incheierea in Franta a razboaielor religioase, lucru datorat cardinalului Richelieu. Incheierea conflictelor religioase a permis inceperea unei politici bazate pa ratiune de stat ("raison d'etat"). Franta a constientizat pericolul reprezentat de Imperiul Habsburgic care dispunea acum de o armata de aproape 100.000 de oameni. De aceea a incercat sa gaseasca aliati la marginile Imperiului dispusi sa inceapa un nou razboi cu Imperiul Habsburgic. Pozitia Imperiului s-a subrezit si din interior din cauza faptului ca Wallenstein a fost inlaturat de la conducerea armatei, astfel ca imensa armata s-a diluat. Etapa a III - a (suedeza) O noua etapa in razboiul de 30 de ani este etapa suedeza (1630 - 1635). Intrarea Suediei in razboi s-a datorat interventiei diplomatice a Frantei in razboiul sedezo-polon care a facut posibila incheierea in 1629 a Pactului de la Altmark prin care cele doua parti se obligau sa mentina pace vreme de 6 ani. Suedia avea in aceasta perioada in frunte pe Gustav Adolf supranumit "leul nordului" (1611-devine rege). Armata suedeza a trecut Marea Baltica in vara anului 1630 declarand ca lupta impotriva Edictului de Restituire si totodata denuntand planurile habsburgilor de a stapani litoralul Marii Baltice. Datorita inventiilor in arta militara Gustav Adolf a avut succese multe, lucru care a determinat adunarea langa el a multor principi protestanti. Cheltuielile de razboi au fost sustinute de catre Franta care promitea 400.000 de taleri anual.

In urma succeselor militare o parte dintre teritoriile Imperiului au fost devastate ducand la diminuarea faimei lui Gustav. In 1631 Gustav Adolf a realizat o noua serie de succese ducand la distrugerea aproape completa a armatei imperiale. In sepembrie 1631, la Breitenfield, imperialii au pierdut 2/3 din armata, Gustav Adolf continuand sa-si sporeasca nepopularitatea. In fata succeselor, imparatul la numite din nou pe Wallenstein conducatorul armatei oferindu-i acum puteri nelimitate : in teritoriile pe care le va cuceri, el va avea dreptul sa confiste pamantul, sa gratieze sau sa intemniteze. Wallenstein a refacut intr-un scurt timp armata imperiului, iar in noiembrie 1632 cele doua armate s-au intalnit la Ltzen, batalie in care Gustav Adolf a fost ucis. Dupa aceasta lupta Suedia isi va diminua armata, la tronul Suediei urmand regina Christina, dar politica era condusa de catre cancelarul Axel Oxtenstierna. Cancelarul suedez a incercat sa inlocuiasca puterea militara prin arta diplomatica, incercand reorganizeze Uniunea Evanghelica, reusind in 1633 sa organizeze doar Liga de la Heilbron, care nu avea totusi o forta prea mare, datprita faptului ca Saxonia si Brandenburg-ul s-au pastrat la distanta. Etapa a IV - a (franceza) Ultima etapa a desfasurarii razboiului de 30 de ani este perioada franceza (1635 1648). Principalul artizan al intrarii Frantei in razboi a fsot cardinalul Richelieu (1624 - 1642). Lui i se pune in seama inventarea conceptului de "raison d'etat" (ratiune de stat). Aceasta conceptie s-a datorat faptului ca Franta nu vroia sa ramana singura intre Austria si Spania. Dupa incheierea conflictului intern care subrezise situatia finantelor statului, se cauta o cale pentru redresarea statului iar economia de razboi putea fi o cale. Totodata cardinalul va incerca sa opreasca redresarea puterii Imperiului Habsburgic, care, in urma razboiului cu Suedia, devenise foarte puternic. Ca o prima masura in urma intrarii in razboi, Franta a intarit fortificatiile din zonele de granita, a reinnoit tratatul cu Olanda, in ciuda faptului ca ramaneau unele neintelegeri privitoare la situatia Belgiei. Franta a depus un efort diplomatic intens pentru a-i determina pe principii germani sa nu incheie pace separata cu imparatul. Astfel ca ambasadorii francezi au lucrat foarte intens in acest sens. Un nou succes al diplomatiei franceze a fost constituit de incheierea unui nou tratat franco-suedez, rpin care Franta promitea noi subsidii Suediei, lucru care a generat ruptura definitiva intre Imperiul Habsburgic si Franta. In fata reorganizarii taberei protestante sprijinita de Franta, imparatul a incercat sa renunte la politica intransigenta fata de principii protestanti si sa renunte la politica de impunere prin forta a Edictului de Restituire. 5

A obtinut o victorie insemnata, incheind un tratat separat cu Saxonia, fara a incerca sa gaseasca o rezolvare problemelor religioase. Acest succes diplomatic a putut constitui baza pentru viitoare negocieri cu principii protestanti, un prim pas in continuare fiind incheierea pacii cu Brandenburg-ul. Situatia dificila a Imperiului Habsburgic a fost usurata de faptul ca Spania a declarat razboi Frantei, astfel ca vor exista 2 fronturi de lupta. Dificultatile au crescut si in Franta, deoarece Suedia, dupa vreo cateva succese a fost invinsa in Brandenburg. Acest lucru a repus in discutie problema subsidiilor pe care se obliga Franta sa le acorde Suediei. Efortul de razboi al Frantei a crescut, iar in 1642 Suedia a obtinut o victorie importanta, armata imperiala a fost decimata. Efortul financiar al Frantei in aceasta ultima parte a razboiului s-a ridicat la aproximativ 20.000.000 de taleri. Din anii 1642 - 1643 au inceput negocierile de pace. Conflictele insa nu s-au incheiat acum, luptele continuand; intre 1643 - 1645 au avut loc bataliile intre Suedia si Danemarca, incheiate printr-o pace dezastruoasa pentru Danemarca. S-au mai purtat lupte in Boemia si in Pomerania, pentru ca Suedia vroia sa stapaneasca pe deplin litoralul sudic al Marii Baltice. Sau mai dus lupte intre imperiali si bavarezi, acestia din urma fiind invinsi, iar principele elector isi va pierde demnitatea pe care o avusese inainte. Preliminariile Pacii din Westphalia Dupa cum am mai amintit si in post-ul trecut, din anii 1642 - 1643 au inceput negocierile de pace. Richelieu a murit in 1642, locul sau fiind luat de catre Mazarin. Inca din acest an s-au stabilit doua orase unde urmau sa se desfasoare tratativeele de pace: este vorba de Mnster (catolicii) si Osnabrck (Suedia si imparatul). Ele aveau o populatie de aproximativ 10.000 de oameni fiecare si erau nevoite ca pe timpul desfasurarii tratativelor sa aiba grija de cazarea si masa celor participanti la tratative; si sa stiti ca nu era asa de usor: un imparat sau un trimis al imparatului putea avea adusi cu el zeci sau chiar sute de slujitori. Intre cele doua orase era o distanta de 45 de km. Primii negociatori au ajuns in zona in 1643 si s-a stabilit ca zona va fi demilitarizata. Chiar daca coordonatele s-au stabilit, conflictele au continuat sa aiba loc intre 1643 - 1645. Tratativele de pace propriu-zise au inceput in 1646, desi conflicte locale vor mai fi. La aceste tratative vor participa 176 de ambasadori plenipotentiari, reprezentand 196 de conducatori. La aceste tratative nu

au participat Anglia, Rusia si Turcia. Tratativele au fost impartite in trei perioade : 1. 1643 - 1645 (a sosit contele Trauttmannsdorf la negocieri); 2. noiembrie 1645 - iunie 1647 (ministrul Trauttmannsdorf pleaca de la negocieri); 3. iunie 1647 - octombrie 1648. Tratativele au durat mult deoarece Mazarin si Franta cereau din ce in ce mai mult, iar imparatul facea concesii doar in perioada cand armata acestuia subrezea. Franta cauta sa obtina o pace general-europeana care sa cuprinda si Spania. Spania a incheiat pace separata cu Olanda. Franta a cautat sa intareasca autonomia principilor germani, cautand sa diminueze forta imparatului. Intarzierile au fost generate de cerintele mari ale Suediei care dorea, pe langa Pomerania, si alte teritorii pe care le ravnea si principele de Brandenburg. Suedia dorea si o despagubire de razboi de 30.000.000 de traleri (lucru destul de absurd, pentru ca era o suma destul de mare; va primi pana la urma doar 5.000.000 de taleri). La congres delegatii s-au impartit in functie de confesiune, dar nici in interiorul confesiunilor nu exista deplina coeziune. La negocieri a participat si Transilvania in tabara protestanta, urmarindlargirea granitelor Transilvaniei (dorea Partium). Sfarsitul negocierilor au fost grabite de izbucnirea frondei in Franta, determinand pe Mazarin sa grabeasca pacea. Cam acestea au fost pe scurt preliminariile pacii din Westphalia, care va deveni ca o constitutie pentru statele germane timp de aproape 150 de ani. Tratatele din Westphalia. Prevederi si consecinte Dupa cum am mai amintit, negocierile pentru tratatele de pace au inceput inca din 1642 - 1643 si au continuat pana in 1648 cand s-au semnat cele doua tratate de la Mnster si Osnabrck. Cele doua tratate s-au semnat in octombrie 1648, avand 128 de clauze. Au avut in centru principalele state din Germania si Imperiul Romano-German. Contine atat prevederi de natura religioasa dar si de natura politica, unde negocierile au fost putin mai dure. In materie religioasa, principiul instaurat la Augsburg (1555) a fost pastrat, dar a fost limitat doar la viata publica. Venirea la biserica nu mai era obligatorie.

In unele regiuni, in urma intelegerii intre principe si popor, s-a considerat ca religia poporului sa fie diferita de cea a principelui. Religia calvina era recunoscuta, ceea ce a dus la supararea papei. Intre partea catolica si protestanta s-a ajuns la retrocedarea averilor secularizate manastiresti. S-a luat ca punct de pornire anul 1624. Bavaria, unde posesiunile pe care coroana austriaca le primise, au ramas catolice. Si acum am sa dau cateva prevederi mai importante din Pacea Westphalica : 1. s-a reglementat situatia principatelor germane (li se garanteaza autonomia). Vreme de 150 de ani aceste tratate au jucat un rol de Constitutie. S-a pus in discutie cine garanteaza tratatele. Franta trebuia sa contribuie la mentinerea autonomiei statelor princiare germane; 2. principele Maximilian al Bavariei si-a pastrat titlul de principe (titlu pierdut in lupta cu imparatul din 1645) si a primit Palatinatul Superior; 3. s-a creat al VIII - lea titlu de principe elector pentru Carl Ludwig, fiul lui Frederic al V - lea; 4. cel mai puternic, din punct de vedere teritorial, va fi principele de Brandenburg, care a primit Pomerania Orientala. Brandenburg-ul avea dubla suzeranitate (Imperiului si Poloniei); 5. in cazul Suediei, aceasta a primit Pomerania Occidentala si o despagubire de 5.000.000 de taleri. A capatat si dreptul de control asupra gurilor de varsarea raurilor care se varsa in Marea Baltica; 6. Franta a incercat sa scoata din jocul politic international Spania. 7. Imperiul Romano-German nu a iesit complet distrus, dar a avut dificultati in conducere. Imperiul s-a concentrat pe partea rasariteana a Imperiului; 8. prin tratate, pentru prima data Cantoanele Elvetiene si-au pastrat autonomia; 9. Franta, nemultumita de tratate, a continuat razboiul cu Spania, incheiat prin pacea de la Pirinei (1659); 10. in urma tratatului din Westphalia, cursul Rinului se va internationaliza. De la 1648, Europa a consuderat tratatele westphalice ca o Constitutie a Imperiului, ca o garantie in contra izbucnirii razboaielor religioase. In regulile diplomatice din a II - a jumatate a sec. XVII - XVIII, tratatele au fost considerate intangibile.

Tratatele din Westphalia au creat o zona de stabilitate in Europa, iar extrema fragmentara a fost considerata ca o garante a pastrarii institutiilor vechi. Tratatele au stabilit un echilibru intre imparat si principii germani. Ferdinand al III -lea a obtinut alegera fiului sau ca succesor la tron, dar nu a reusit sa impuna un sistem de taxe unic in Imperiu, nu a reusit sa limiteze drepturile oraselor libere. Aplicarea tratatelor nu a fost un lucru usor, principalul garant al pacii (Franta) nu a reusit sa intervina intotdeauna pentru apararea tratatelor. In domeniul religios, intre cele doua parti s-a realizat un armistitiu, in partea de Sud a Imperiului fiind incurajata recucerirea catolica. In domeniul religios principalii garanti au fost : Franta pentru partea catolica, si Suedia pentru protestanti, calvini.