Sunteți pe pagina 1din 149

CAPITOLUL I. PRELIMINARII

1.1. Elemente de teoria mulţimilor

1. Mulţimi Prin mulţime vom înţelege o colecţie (set, ansamblu) de obiecte (elementele mulţimii), bine determinate şi considerate ca o entitate. Se subânţelege faptul că elementele unei aceleiaşi mulţimi sunt distincte

între ele. Mai mult presupunem că se poate deduce dacă un obiect oarecare aparţine sau nu colecţiei şi că un acelaşi obiect nu poate constitui simultan şi o colecţie şi un element al acestei colecţii. Spunem şi că un obiect capătă “calitatea” de element prin conştientizarea faptului că face parte dintr-o colecţie (mulţime).

iar elementele lor

, A determina o mulţime înseamnă a preciza individual elementele sale sau a preciza o proprietate caracteristică (pe care o au elementele mulţimii respective şi numai acestea). Menţionăm că nu orice proprietate (în sensul uzual al cuvântului) determină o mulţime însă se acceptă că orice proprietate determină o clasă (clasa obiectelor ce satisfac proprietatea respectivă). Amintim, de exemplu, că nu se poate vorbi de mulţimea tuturor mulţimilor ci de clasa tuturor mulţimilor. Restricţiile ce se impun asupra proprietăţilor pentru ca acestea să determine mulţimi derivă din presupunerile enunţate în primul alineat al paragrafului. În general se consideră proprietăţi desdpre care să se poată spune dacă sunt sau nu îndeplinite (altă posibilitate neexistând) şi care se referă la obiecte dintr-un “univers de discurs” precizat (pentru “uivers de discrus” se poate accepta înţelesul de “totalitate a obiectelor de întreg pentru un domeniu dat”, admiţând că se poate vorbi de această “totalitate”). Precizăm că noţiunile şi rezultatele ce urmează pot fi date şi în cadrul claselor (uneori chiar vor fi folosite în acest context). Dacă A este o mulţime, iar a este un element al mulţimii A, vom

cu literele mici a, b,

Vom nota mulţimile cu literele mari A, B,

x, y,

,

nota a A, iar în caz contrar notăm a A. Semnul "" reprezintă scrierea stilizată a primei litere din cuvântul grecesc "ε σ τ ν" (este) şi a fost propus de G. Peano.

7

Dacă A şi B sunt două mulţimi, vom scrie A B şi vom citi "A este înclus în B" dacă pentru orice x A rezultă x B. Dacă A B, atunci A mai este numită submulţime a lui B. Admitem existenţa unei mulţimi care nu are nici un element, numită mulţimea vidă. Va fi notată (ultima litera a alfabetului danezo-norvegian). Pentru orice mulţime A, are loc ∅ ⊆ A. Spunem că mulţimile A şi B coincid şi scriem A = B dacă A B şi B A. Date mulţimile A şi B, vom nota cu A B mulţimea {x |xA şi xB} şi o vom numi intersecţia mulţimilor A şi B. Dacă A B = vom spune că A şi B sunt disjuncte.

şi o vom

numi reuniunea mulţimilor A şi B . Mulţimea { x | x B , x A} este numită diferenţa mulţimilor B şi A şi este notată B - A. Dacă A B, atunci B - A se mai notează C B A şi este numită complementara lui A relativ la B. Dacă pentru un context dat se are în vedere o mulţime U (numită şi mulţimea universală) ce conţine ca submulţimi toate mulţimile în

discuţie în contextul respectiv şi A U, atunci C U A se mai notează CA şi este numită, simplu, complementara lui A. Pentru orice mulţimi A, B, D au loc următoarele proprietăţi:

Vom nota cu A B mulţimea { x

| x A sau x B}

1)

∅ ∩ A = ; A - = A;

A U = A; A - A = ;

∅ ∪ A = A; A U = U;

2)

A B A;

A B B;

A A B;

B A B;

3)

A ( A B) = A = A ( A B);

4)

A B = B A;

A B = B A;

5)

(A B) D = A ( B D); (A B) D = A (B D);

6)

A A = A = A A;

 

7)

A B A D B D; A D B D;

CB CA;

8)

A (B D) = (A B) (A D); A (B D) = (A B) (A D);

9)

C (A B) = CA CB; C (A B) = CA CB; C (C A) = A;

10) B - A = B CA.

Când

elementele

unei

mulţimi

sunt

ele

însele

mulţimi,

se

foloseşte

termenul

de

familie

de

mulţimi.

O

familie

de

mulţimi

8

M = { M i | i I }, unde M i sunt mulţimi, iar I este o mulţime nevidă (mulţime de indici), mai este numită familie indexată de mulţimi. Pentru o familie de mulţimi M = { M i | i I} (I ≠ ∅) definim

U

i

I

A

I A

i

I

i

i

prin

U

i

I

A

i

=

{x

| există

iI, aşa

încât

x

A i }

= {x | pentru orice i I, x A i }. Au loc proprietăţile:

şi

1

2

A

i

)

B

U

i

I

A

i

U

i

I

A

i

I

i

=

I

)

A

i

U

i

I

(

B

A

i

pentru orice i I;

A

i

)

şi

I

i

I

A

i

prin

B

3

)

C

I

i

I

I

i

I

A

A

i

i

=

I

i

i

(

B

⎟ =

U

i

I

C

A

i

;

A

i

C

)

U

i

I

A

i

⎟ =

I

i

I

C

A

i

Dacă A şi B sunt mulţimi şi a A, b B, atunci putem forma (în mod intuitiv) perechea ordonată (a,b). Avem (a 1 , b 1 ) = (a 2 , b 2 ) dacă a 1 = a 2 şi b 1 = b 2 , de unde rezultă că

(a, b) (b, a) pentru a b. Noţiunea de pereche ordonată pentru două elemente oarecare a, b este dată (în mod riguros) de K. Kuratowski prin {{a}, {a, b}} şi notată (a, b). Mulţimea {(a, b) | a A, b B} este notată cu A × B şi este numită produsul cartezian al mulţimilor A şi B. Pentru A = B notăm A × A cu A 2 .

, A n produsul

a n ) | i =1, n , a i A i , } iar în

cartezian A 1 × A 2 ×

Inductiv, definim pentru mulţimile A 1 , A 2 ,

× A n = {(a 1 ,

,

× A

= A n = A notăm 1424 434

A× A×

n

cu A n . Observăm că

dacă A B atunci A × B B × A. Avem : A × ∅ = ∅ × B = şi (A × B ) × D A × (B × D). Mulţimea ( A - B) ( B - A) se numeşte diferenţa simetrică (sau suma booleană ) a mulţimilor A şi B şi se notează cu A Δ B.

cazul A 1 = A 2 =

ori

9

Pentru orice mulţimi A, B, D au loc egalităţile:

1)

(A Δ B) Δ D = A Δ (B Δ D);

2)

A Δ B = B Δ A;

3)

A Δ ∅ = A; A Δ A = ;

4)

A ( B Δ D) = (A B) Δ (A D).

Fie A, B două mulţimi. De utilitate se va dovedi şi operaţia de reuniune disjunctă

(notată ) dată de A B = ({A} Δ A) ({B} Δ B). Remarcăm faptul

că, în cazul în care A B = , se poate considera că A B = A B.

Operaţia anterioară se extinde în mod natural pentru cazul unei familii

de mulţimi.

2. Relaţii

Definiţie: Fiind date mulţimile A şi B se numeşte relaţie între

A şi B, orice submulţime (notată de obicei ρ) a produsului cartezian

A × B 1 .

Dacă A = B, atunci o submulţime ρ ⊆ A × A este numită relaţie (sau relaţie binară) pe mulţimea A. Deseori, vom scrie a ρ b în loc de (a, b) ∈ ρ. Domeniul relaţiei ρ este mulţimea {a A | există b B; aşa încât a ρ b}. Codomeniul relaţiei ρ este mulţimea { b B | există a A, aşa încât a ρ b}. Relaţia Δ A = { (a, a) | a A} se numeşte relaţie diagonală pe A. Deoarece ∅ ⊆ A × B, rezultă că reprezintă o relaţie între A şi B numită relaţie vidă. În mod similar, A × B este numită relaţia totală între A şi B. Dacă ρ ⊆ A × B, atunci inversa relaţiei ρ, notată cu ρ -1 este relaţia {(b, a) | (a, b) ∈ ρ} B × A. Dacă A 0 A, submulţimea ρ ( A 0 ) = { y B | există x A 0 , aşa încât (x, y) ∈ ρ} a mulţimii B, este numită imaginea directă a submulţimii A 0 prin relaţia ρ.

1 Pentru a simplifica formulările ulterioare se va presupune că A şi B sunt nevide.

10

Dacă B 0 B, atunci ρ -1 (B 0 ) = {x A | există y B 0 , aşa încât (x, y) ∈ ρ} este numită imaginea inversă a submulţimii B 0 prin relaţia ρ.

Dacă ρ ⊆ A × B şi τ ⊆ B × C, atunci relaţia {(a, c) | există bB,

aşa încât (a, b) ∈ ρ şi (b, c) ∈ τ} este numită compusa relaţiilor ρ şi τ şi se notează τ ° ρ. În cazul în care există compunerile ce urmează, avem:

(ρ 3 ° ρ 2 ) ° ρ 1 = ρ 3 ° (ρ 2 ° ρ 1 ); ρ 1 ° ρ 2 ≠ρ 2 ° ρ 1 ;

dacă ρ ⊆ A × B, atunci ρ ° A = ρ = B ° ρşi B ⊆ρ ° ρ -1 , A (ρ ° τ) -1 = ρ -1 ° τ -1 ; ρ 1 ⊆ρ 2 ⇒τ ° ρ 1 ⊆τ ° ρ 2 şi ρ 1 ° γ⊆ρ 2 ° γ.

ρ -1

° ρ;

Definiţie: Fie ρ ⊆ A × A. ρ este numită:

- relaţie reflexivă dacă oricare ar fi a A, avem a ρ a (altfel spus Δ A ⊆ ρ);

- relaţie simetrică dacă pentru orice a 1 , a 2 A, avem a 1 ρa 2 a 2 ρ a 1 (altfel spus ρ = ρ -1 );

- relaţie antisimetrică dacă din a 1 ρ a 2 şi a 2 ρ a 1 rezultă a 1 = a 2 (altfel spus ρ ∩ ρ -1 = Δ A );

- relaţie tranzitivă dacă din a 1 ρ a 2 şi a 2 ρ a 3 rezultă a 1 ρ a 3 (altfel spus ρ ° ρ ⊆ ρ).

i) Relaţia ρ ⊆ A × A se numeşte relaţie de echivalenţă dacă este reflexivă, simetrică şi tranzitivă.

ii) Relaţia ρ ⊆ A × A se numeşte relaţie de preordine dacă este reflexivă şi tranzitivă.

iii) O relaţie de preordine, care este în plus şi antisimetrică se numeşte relaţie de ordine.

iv) O relaţie de ordine ρ pe A care satisface condiţia: oricare ar fi a,b A avem a ρ b sau b ρ a se numeşte relaţie de ordine totală pe A.

Prin mulţime ordonată se înţelege o mulţime nevidă A, împreună cu o relaţie de ordine pe A. Prin mulţime total ordonată (lanţ) se înţelege o mulţime nevidă A, împreună cu o relaţie de ordine totală pe A.

11

Fie (A, ) o mulţime ordonată şi A 0 A. Elementul a A se numeşte minorant (majorant) pentru A 0 dacă pentru orice x A 0 , avem a x ( x a). Elementul a A se numeşte margine inferioară (superioară)

a lui A 0

pentru A 0 şi pentru orice a' A minorant (majorant) pentru A 0 avem

a' a (a a'). Dacă există, inf A 0 şi sup A 0 , atunci aceste elemente sunt

unic determinate de condiţiile din definiţie. Un element a 0 A 0 se numeşte element iniţial (element final) în A 0 dacă pentru orice x A 0 , avem a 0 x (x a 0 ). Dacă a 0 este element iniţial (final) atunci a 0 = inf A 0 (sup A 0 ). Un element a 0 A 0 se numeşte element minimal (element

maximal) în A 0 dacă din x a 0 (a 0 x) şi x A 0 rezultă x = a 0 . Un element iniţial (final) este şi element minimal (maximal), dar nu şi invers. În plus, nu este asigurată unicitatea elementului minimal (maximal). Definiţie: O mulţime ordonată este numită mulţime inductiv ordonată dacă orice lanţ al ei admite majorant. Lema lui Zorn: O mulţime inductiv ordonată are cel puţin un element maximal. Definiţie: O mulţime ordonată se numeşte mulţime bine ordonată dacă orice submulţime nevidă a sa, admite element iniţial. Mulţimea numerelor naturale N este bine ordonată, în schimb mulţimile Z, Q, R, împreună cu relaţia uzuală de ordine, nu sunt bine ordonate. Se acceptă că este bine ordonată.

inducţiei

matematice este echivalent cu faptul că N este bine ordonată.

şi este notat inf A 0 (sup A 0 ) dacă a este minorant (majorant)

Vom

arăta

în

capitolul

următor

că

principiul

Principiul inducţiei transfinite Fie (A, ) o mulţime bine ordonată şi A 0 A. Dacă:

i) A 0 conţine elementul iniţial al lui A; ii) pentru orice { x A | x < a } A 0 avem a A 0, atunci A 0 = A. Menţionăm faptul că dacă (A, ) este total ordonată şi unica submulţime A 0 a lui A, care satisface i) şi ii) este A, atunci (A, ) este bine ordonată.

12

Teorema Zermelo: Pe orice mulţime nevidă A se poate introduce o relaţie de ordine "" aşa încât (A, ) să fie bine ordonată. În continuare cnsiderăm ρ o relaţie de echivalenţă pe A şi a A. Definiţie: i) Se numeşte clasă de echivalenţă a elementului

“a modulo ρ” mulţimea {x A | x ρ a} (notată aˆ sau ρ a ).

ii) Mulţimea claselor de echivalenţă modulo ρ, A/ρ poartă numele de mulţimea factor a lui A relativ la ρ

notată cu

 

ˆ

(reamintim că dacă a, b A, a b, dar

aˆ

=

b

, atunci în A | ρ vom avea

 

ˆ

doar

aˆ

(sau

b

)).

Definiţie:

Familia de submulţimi {A i } iI ale unei mulţimi

au loc următoarele

nevide A se numeşte proprietăţi:

partiţie

a

lui

A

dacă

1)

i I, A i ≠∅;

2)

pentru orice i, j I cu i j, avem A i A j = ;

U A

i

= A

3)

i

I

. Remarcăm faptul că A/ρ conduce la o partiţie a mulţimii A. Reciproc, dată o partiţie {A i } iI a mulţimii A, relaţia definită

astfel:

x ρ y dacă i I, aşa încât x, y A i este o relaţie de echivalenţă. Observaţie: Dacă A este o mulţime înzestrată cu o relaţie de

preordine "", atunci relaţia definită astfel:

este o relaţie de echivalenţă pe A, iar pe mulţimea factor A/~ relaţia

a ~ b dacă a b şi b a

xˆ yˆ x y

este o relaţie de ordine.

3. Funcţii

Definiţie: O relaţie ρ ∈ A × B este numită îndeplinite următoarele două condiţii:

funcţie

dacă sunt

1)

a A, b B, aşa încât (a, b) ∈ ρ;

2)

(a, b 1 ) ∈ ρ şi (a, b 2 ) ∈ρ⇒ b 1 = b 2 .

A poartă numele de domeniul de definiţie al funcţiei f, iar B poartă

numele de codomeniul funcţiei f.

13

Vom spune că două funcţii f şi g coincid dacă au acelaşi domeniu de definiţie A, acelaşi codomeniu B şi x A, avem f(x) = g(x). Notaţia consacrată pentru o funcţie f cu domeniul de definiţie A şi codomeniul B este: f : A B. Mulţimea funcţiilor f : A B va fi notată B A . Fie f : A B, A' A şi B' B.

f(A') = {f(x) | x A'} este numită imaginea directă a submulţimii A' prin funcţia f, iar f -1 (B') = {x A |f(x) B'} este numită imaginea inversă a submulţimii B' prin funcţia f. Se arată că f (f -1 (B')) B' şi A' f -1 (f (A')) de unde obţinem că f (f -1 (f (A'))) = f ( A') şi f -1 (f (f -1 (B'))) = f -1 ( B').

pentru orice familie de submulţimi ale lui

A, {A i } iI , şi pentru orice familie de submulţimi ale lui B, {B i } iI , avem:

Au loc proprietăţile:

i )

f


U

i

I

A

i

⎟ ⎟ =

U

i

I

(

f A

i

)

;

f

1

⎜ ⎛

U

i

I

i

⎟ ⎞

=

B

U

i

I

f

1

(

B

i

)

;

ii

)

f

I

i

I

A

i

⎟ ⊆

I

i

I

(

f A

i

);

f

1

I

i

I

B

i

⎟ =

I

i

I

f

1

(

B

i

).

Definiţie:

Fie f : A B, g : B C. Funcţia g ° f : A C,

Se remarcă faptul că, dacă f : A atunci: h ° (g ° f) = (h ° g) ° f.

x A, ( g ° f) (x) = g (f (x)) este numită compusa funcţiilor g şi f.

B, g : B C şi h : C D

Definiţie: Fie f : A B o funcţie.

i) f este numită funcţie injectivă dacă:

x 1 , x 2 A, x 1 x 2 f (x 1 ) f (x 2 ) (sau, echivalent x 1 , x 2 A,

f (x 1 ) = f (x 2 ) x 1 = x 2 ).

ii) f este numită funcţie surjectivă dacă b B, a A, aşa încât f (a) = b.

iii) f este numită funcţie bijectivă

dacă este injectivă şi surjectivă.

Observaţie: Fie f :

A B, g : B C

i) Dacă f şi g sunt injective (surjective), atunci g ° f este injectivă (surjectivă); ii) Dacă g ° f este injectivă (surjectivă), atunci f este injectivă (g este surjectivă).

14

Definiţie: Funcţia h : B A se numeşte inversa funcţiei f : A B dacă h ° f = 1 A şi f ° h = 1 B . Inversa funcţiei f, dacă există, se notează cu f -1 . În acest caz, funcţia f se numeşte funcţie inversabilă. Reamintim faptul că o funcţie este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă. Notăm cu P (A) mulţimea submulţimilor (părţilor ) lui A. Fiind dată funcţia f : A B, definim funcţiile:

F^ : P (A) P (B), F^ (A') = f (A') şi

F :

P (B) P (A), F (B') = f -1 (B').

F^ este numită

imagine inversă. Propunem ca exerciţiu demonstrarea următoarelor propoziţii:

Propoziţie: Fie f : A B o funcţie. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:

funcţie imagine directă, iar F este numită funcţie

i) f este injectivă;

ii) X 1 , X 2 P (A), f(X 1 X 2 )= f(X 1 ) f(X 2 );

iii) X P (A), f -1 (f(X))= X;

iv) r : B A, aşa încât r ° f = 1 A (r se numeşte retractă a lui f şi nu este, în general, unică);

v) A’ A, f(A – A’) B – f(A’);

vi) F^ este injectivă;

vii) F este surjectivă;

viii) F^ ° F

= 1 P (A) .

Propoziţie: Fie f : A B o funcţie. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:

i) f este surjectivă;

ii) Y B, f(f -1 (Y)) = Y

iii) s : B A, aşa încât f ° s = 1 B

( s se numeşte secţiune

pentru f şi, nu este, în general, unică);

iv) F^ este surjectivă;

v) F este injectivă;

vi) A’ A, B – f(A’) f(A – A’);

vii) F^ ° F = 1 P (B) .

15

În final, ca exerciţiu, se propune să se demonstreze că între mulţimile (B×C) A şi B A × C A şi între mulţimile A B×C şi (A B ) C există bijecţii.

4. Produse directe. Sume directe.

Fie (X α ) αI o familie de mulţimi nevide, I ≠ ∅. Definiţie: Perechea (X, (p α ) αI ), unde X ≠ ∅ şi p α : X X α , α∈I, se numeşte produs direct pentru familia (X α ) αI dacă pentru orice mulţime nevidă Y şi pentru orice familie de funcţii (f α ) αI , unde ∀ α∈I, f α : Y X α , există o funcţie f, unică, f : Y X, aşa încât următoarea diagramă să fie comutativă:

f

X

p α

ă toarea diagram ă s ă fie comutativ ă : f X p α f α
f α Y
f
α
Y

X α

adică p α ° f = f α , ∀α∈ I

Teoremă: Oricare ar fi (X α ) αI unde I ≠ ∅ şi ∀ α ∈ I, X α ≠ ∅ există şi este unic, până la o bijecţie, produsul direct al familiei date.

Demonstraţie: Notăm cu

α

I

X α mulţimea

ϕ ϕ

:

I

U

α

I

X

α

,

()

ϕβ

X

β

,

β

∀ ∈

I

Pentru

orice

p

X

β

(ϕ) ϕ(β)

=

β∈I, definim aplicaţia

. Este evident că aplicaţiile

p

X

p

X

β

:

α

I

X

α

X

β

β sunt surjective.

prin

α

I

(

p

X

α

)

α

I

X

α

,

Perechea

Într-adevăr, dacă (f α ) αI este o familie de funcţii, cu f α : Y X α , atunci

este produs direct pentru familia (X

α ) α∈I .

definim funcţia f : Y

α

I

X

α astfel:

16

f (y) = ϕ, unde p

X

α

()

ϕ

= f

α

()y

, pentru ∀ α∈I.

Un astfel de ϕ există, datorită surjectivităţii lui definită.

p

X α . În plus, f este bine

În

p X

α

adevăr,

p

()

ϕ

=

X

α

dacă

ar

(

ϕ

'

)

= f

α

exista

ϕ'

α

I

X

α ,

aşa

încât

∀ α∈I,

()y

atunci ∀ α∈I, ϕ(α) = ϕ'(α), adică ϕ = ϕ'.

Mai mult, (p

(y) , pentru yY,

adică

produsului direct. Presupunem că

perechea (X', (p' α ) αI ) satisface condiţiile pentru a fi produs direct pentru familia (X α ) αI .

Să

p

X

α

o

f

X

α

=

verificăm

o

f

f

α

)()y

.

acum

=

p

X

α

(f ()y )

=

p

X

α

()

ϕ

= f

α

unicitatea

α

I

(

p

X

α

I

)

X

α

,

Atunci, din faptul că

α

α

I

X

α

este produs direct rezultă că

f

α , pentru

astfel încât

p

X

X

α

o

=

p'

există o unică funcţie f : X'

orice

p

X

α

o

α∈I

=

h

p

şi există o unică funcţie h :

α

I

X

α

,

α

I

.

α

α

I

X

α ,

încât

Pe de altă parte, folosind faptul că (X', (p' α ) αI ) este produs

X α X', astfel încât

X α ,

'

direct rezultă că există o unică funcţie g :

α

I

p'

α

og = p

încât p

Avem

rezultă că

α I

X

α , pentru ∀ α∈I şi există o unică funcţie k:X'

o

k = p αI

,

)

= 1

'

α

p'

α

o

(

g

g

o

o

f

α

f

=

p

X

X '

=

α

k

o

.

.

f

=

p'

α

şi

p

'

α

o

1

X '

=

p

'

α

şi din unicitatea lui k

Pe de altă parte,

p o f o g = p' og = p

α

α

(

)

f

o

g

unicitatea lui h rezultă că una alteia, deci sunt bijecţii.

=

1

α

I

X

α

=

X

α

h

şi

p

X

α

o1

α

I

X

α

=

p

X

α

şi din

. Aşadar, f şi g sunt inverse

17

Mulţimea

α

I

X

α

este numită produs cartezian generalizat, iar

aplicaţiile

p

X α sunt numite proiecţii canonice.

Observaţie:

Dacă I = {1, 2,

, n} atunci produsul direct se

fiind

identifică cu produsul cartezian uzual, familia {

familia de proiecţii canonice:

,

p

X

n

}

p

X

1

, p

X

2

,

∀∈

j

{

1,2,

,

n

}

,

p

X

j

:

n

i = 1

X

i

X

j

,

p

X

j

(

x

1

,

x

2

,

,

x

j

,

,

x

n

)

=

x

j

Definiţie: Fie X o mulţime, (X α ) αI o familie nevidă de mulţimi nevide şi (i α ) αI o familie de funcţii i α : X α X. Perechea (X, (i α ) αI ) se numeşte sumă directă pentru familia (X α ) αI dacă pentru orice mulţime Y şi pentru orice familie de funcţii (f α ) αI , unde f α : X α Y, există şi este unică funcţia f : X Y, astfel încât f ° i α = f α , ∀α∈I.

Altfel spus, diagrama

Y

f α f X X α i α
f α
f
X
X
α
i α

este comutativă, ∀ α∈I

Teoremă: Orice familie de mulţimi admite suma directă şi aceasta este unică până la o bijecţie. Demonstraţie: Presupunem întâi că toate mulţimile din familia dată sunt disjuncte două câte două. Atunci suma directă este perechea

(X, (i α ) αI