Sunteți pe pagina 1din 2

Eminescu gazetar:1876-1883

Ramas pe drumuri,hartuit de rautatea oamenilor si cu o neincredere in viitor,pe care imprejurarile pareau c-o indreptatesc,poetul alearga sa se adaposteasca pe la prieteni.Eminescu a scris articole asa de pline de constiinciozitate si de doctrina,incat ne este penibil sa ne gandim ca o activitate atat de remarcabila s-a irosit in coloanele unei foi obscure.Cum Eminescu nu avea la aceasta epoca decat vreo 27 de ani,varsta la care omul creator priveste cu incredere viitorul,legenda vietii proletare a lui Eminescu devine o problema psihologica si biografica de oarecare curiozitate.Eminescu spre deosebire de Slavici,era dintre acei oameni incapabili de cea mai mica indemanare si ordine in trebuintele casnice,si care,uitati de vigilenta blanda a unei femei sau a unei prieten,raman cu zilele in impuritate,ca un copil cu scutecele ude.La Bucuresti,dupa ce poetul se adaposti in noiembrie in curtea Minastirii Caimata,Slavici ii cauta pe data o locuinta.Eminescu insa,ca de altfel si Maiorescu,pare a nu vedea decat un contrast de metode,derivand din doua sociologii deosebite.Vede insa si o chestiune patriotica,si prin aceasta trece peste cadrul programului conservator al gazetei Timpul.Articolele lui Eminescu,pastrand ordinea de totdeauna a gandirii si stilul impecabil,se distingeau acum printr-o vehementa spumegatoare.Violenta este de altfel,pe zi ce trece,culoarea sufletului eminescian,si proza politica,poeziile,scrisorile si elocutia orala sunt intretaiate de furie si invectiva impinsa pana la mezantropie.O serie intreaga de poezii publicate in Convorbiri literare in toamna anului 1879 sunt produsul redactarii definitive a proiectelor din anii imediat anteriori ,strabatuti inca de aspiratia unei mari iubiri.In afara de poezii,Eminescu dovedeste acum niste preocupari ce s-ar parea curioase de n-am cunoaste firea insetata de absolut a poetului.Fara camin propriu si sarac,Eminescu era silit,cand nu sedea acasa,sa frecventeze birturile economice,pe Duro din strada Academiei colt cu doamnei,sau pe Enache,langa fostul Minister de Interne si,cand n-avea ceva bun de facut,cafenele.Eminescu,in acesti doi ani,era insa bolnav.Ulcere hidoase ii acopereau picioarele si capul ii apasa greu pe umeri de dureri launtrice.Boala cauza poetului o coplesire si o sila de sine si de viata,doborandu-l in cele din urma sub deprimatoare turburari psihice.Munca si boala indepartase pe Eminescu de rude,precum il instrainase de iubire.Intors in Buciresti,Eminescu aparu prietenilor din ce in ce mai ruinat sufleteste.Spiritul obosit si blazat al lui Eminescu,invrajbit de un sange veninos si tinut pe loc de o vartosie

trupeasca innascuta,mai lupta catava vreme impotriva destinelor,apoi raul se dezlantui,si coardele maestrului plesnira.