Sunteți pe pagina 1din 14

Dupa apa care este absolut necesara vietii, ceaiul este cea dea doua cea mai consumata

bautura in lume. Datorita efectelor sale curative putem spune despre ceai ca este un medicament natural deosebit de benefic pentru organism. Ceaiul este preparat din frunze, muguri si lastari ale diferitelor soiuri de camellia sinensis cele mai cunoscute fiind ceaiul verde, ceaiul negru si ceaiul rosu. Cele mai recente cercetari au demonstrat proprietatile anticancerigene alea ceaiului derivat din camellia sinensis. Proprietatile antioxidante ale ceaiului sunt date de polifenoli, substante chimice continute de frunzele acestei plante. Polifenolii protejeaza celulele de stresul oxidativ, previne coagularea si mentine fluiditatea sangelui, mentine un nivel scazut de colesterol, neutralizeaza enzimele care contribuie la cresterea tumorilor, stimuleaza sistemul imunitar. Frunzele de ceai mai contin tanin, aminoacizi, glucide si uleiuri volatile. Un consum zilnic de ceai asigura un aport important de vitamine precum: B1, B2, B6, acid folic. Pentru ca este un foarte bun stimulent intelectual si fizic el poate inlocui cafeaua, nu are calorii si contine doar jumatate din cantitatea de cafeina a unei cani de cafea. CEAIUL DE ALOE VERA Pe langa producerea unui gel emolient, din frunzele de aloe vera se extrage si un suc amar, care este solidificat si vandut sub forma de pulbere sau capsule, adesea amestecat cu alte ierburi. Abuzul de aloe vera sau se de alt laxativ poate duce la deshidratare si priveaza corpul de electroliti, ceea ce ar putea duce la probleme medicale serioase. Daca luati medicamente pentru a regla ritmul cardiac, ca digoxin, lipsa de potasiu ar putea provoca complicatii care va ameninta viata. Actiune. Frunzele de aloe contin compusi numiti antra-noizi, care actioneaza dual asupra intestinului uman. Mai intai, este micsorata cantitatea de apa si de electroliti (ca sodiu si potasiu) care trece prin peretele intestinal in sange. In al doilea rand, antranoizii trimit apa si electrolitii din sange in intestine. Aceasta actiune duala actioneaza benefic asupra scaunelor, facand din aloe vera un laxativ puternic - poate la fel de puternic ca alte laxative date prin retete. Utilizare. Sustinatori ai medicinei naturiste spun ca proprietatile curative ale aloei vera sunt multiple, dar cel mai cunoscut este ca laxativ. Aloe vera este adesea inclusa intr-un ingredient care ar curata colonul si care promite ca va va revigora prin stimularea aparatului gastrointestinal. Aloe vera poate avea efecte secundare serioase, facand din ea o alegere deloc buna pentru autotratarea constipatiei. Daca suferiti de probleme constante cu intestinul, mergeti la medic. CEAIUL DE BUSUIOC Actiune interna: aromatizant, calmant al colicilor intestinale, stimuleaza digestia, este diuretic si antiseptic pulmonar.

Utilizare. Intern se administreaza in colici intestinale, balonari intestinale, bronsita, cefalee, ulcer gastric, anorexie, diaree, colita. Se foloseste sub forma de infuzie - o lingurita la 200 ml apa clocotita. Se beau 3 ceaiuri caldute pe zi, dupa mesele principale. CEAIUL DE CASTANE Familia acestor arbori umbrosi cunoscuti sub numele de castani creste in Europa si in S.U.A. Semintele sunt procesate pentru a se obtine extractul de castan, care este vandut de obicei sub forma de capsule. Actiune. Cercetarile existente sugereaza ca aceasta planta poate diminua umflaturile si alte simptome ale insuficientei venoase cronice. S-a aratat cum castanul actioneaza asemenea ciorapilor-compresa. Utilizare. Tratarea problemelor circulatorii din venele picioarelor, in special insuficienta venoasa cronica. Sa nu consumati niciodata seminte de castan neprocesate sau ceai facut din ele; in aceasta forma bruta sunt otravitoare. CEAIUL DE CIMBRISOR Plantele mai sunt cunoscute sub denumirea de lamaioara sau timisor. Contin ulei volatil, substante amare, tanin si zaharuri. Actiune farmacodinamica. Intern: antiseptic intestinal, coleretic, colagog, antiseptic al cailor respiratorii, antihelmintic. Extern: sub forma de bai cu efect antiinfectios si relaxant al sistemului nervos. Utilizare. Se administreaza in tuse convulsiva, bronsita, raguseala. Actioneaza asupra ficatului si rinichilor. Datorita uleiurilor volatile, ceaiul de cimbrisor poate fi folosit la eliminarea viermilor intestinali. Este un bun tonic in cazul anemiilor. Extern: Sub forma de bai in reumatism, guta, calmant, plagi, seboree - pentru tenurile grase. Ceaiul se prepara cu 1-2 lingurite de planta in 250 ml de apa clocotita; se bea in trei reprize in timpul unei zile, de preferinta inainte de masa. CEAIUL DE COADA CALULUI Coada-calului este o planta care se gaseste in locurile argiloase si umede. Planta mai este cunoscuta si sub denumirile de barba ursului si codaie. In scopuri medicinale se

foloseste planta, fara radacina. Contine acid salicilic, fructoza si equisetogenina, substante de natura flavonoida, alcaloizii 3, substante de natura glicozidica, cunoscute ca antivitamine B1, acid m.alicsi oxalic, gliceride, vitamina C si saruri de potasiu. Continand ulei volatil cu actiune antimicrobiana si saruri de potasiu ceaiul se foloseste ca antiseptic si in boli de rinichi si ve-zica. Prin diureza pe care o produce planta actioneaza favorabil in bolile de inima, ficat, piele in guta si reumatism. Utilizare. In tulburarile digestive, ceaiul din coada-calului combate aciditatea crescuta, favorizand vindecarea ulcerului gastric. Ceaiul se prepara din 3-4 lingurite de planta maruntita la un litru de apa. Planta se fierbe 10-15 minute, apoi se strecoara. Ceaiul se bea in 3-4 reprize inaintea meselor. Se recomanda ma-ceratia de planta la rece ca avand un efect diuretic mai crescut. CEAIUL DE CORIANDRU Este o planta exclusiv de cultura Este o planta" originara din Asia si i se mai spune coleandru. In scopuri medicinale se utilizeaza fructul. Fructele sale se folosesc ca stimulent al secretiilor.gastro-intestinale si calmant. Contine ulei volatil, pinen, terpinen, acid petriselinic, lipide, amidon, substante minerale si pectine. Utilizare. In anorexie, balonari, depresii digestive si viermi intestinali. Se utilizeaza intern sub forma de infuzie; o lingurita de fructe zdrobite la 300 ml apa clocotita; se bea caldut si fractionat in timpul unei zile. O infuzie mai concentrata, facuta din 30 g fructe la 150 ml de apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali. Intra in compozitia ceaiurilor gastric si contra colicilor. Datorita continutului in ulei volatil, fructele de coriandru se intrebuinteaza in industria parfumurilor, lichiorurilor si condimentelor. CEAIUL DE CRUSIN Crusinul este un arbust care poate fi intalnit prin lunci si la marginea padurilor. Este cunoscut sub denumirea de lemn cainesc sau patachina. In scopuri medicinale se foloseste coaja. Contine heterozide antrachinonice, doua gluco-frangu-lozide, antranoli, mucilagii, ceruri, steroli, flavonoide si saruri minerale. Utilizare. Creste preistaltismul intestinal, stimuleaza contractia vezicii biliare si evacuarea bilei in intestin, coleretic, lax-ativ sau purgativ in functie de doza. Se foloseste in constipatia cronica, si in insuficienta hepatica. In asociatie cu alte plante: anghinarea, papadia - se recomanda in afectiunile ficatului si mai ales in constipatiile datorite

insuficietei secretiei biliare. Da foarte bune rezultate in cazul obezitatii daca se ia in fiecare dimineata cate un varf de cutit de pulbere de coaja de crusin. Intern, ca decoct: peste o lingurita de coaja se toarna 350 ml apa clocotita, dupa care se fierbe inca 15 minute; se bea seara la culcare. Cantitatea de coaja folosita pentru ceai este in functie de starea de constipatie. Contraindicatii. Nu se bea in cantitati mari deoarece provoaca colici puternice si scaune lichide. Nu se consuma planta proaspata deoarece provoaca greturi si varsaturi; se foloseste numai dupa un an de la recoltare. CEAIUL DE ECHINACEEA Aceasta planta originara din vestul Americii a fost mai intai folosita de bastinasii indieni pentru a vindeca rani si a trata infectii. Actiune. Protejaza celulele sanatoase impotriva atacurilor bacteriene prin stimularea activitatii sistemului imuni-tar si a limfocitelor T in particular (celulele care ataca agentii patogeni). Utilizare. Pentru a trata unele infectii instalate la nivelul superior al aparatului respirator, adica obisnuitele raceli, echi-naceea fiind folosita atunci cand nasul este infundat. Unii iau echinacea tot timpul anului, pentru ca ajuta la intarirea sistemului imunitar. Echinacea poate interaetiona cu medicamentele imuno-supresive, ca ciclosporina sau alte corticosteroide. S-a folosit echinacea mult timp fara a manifesta efecte secundare. Radacina, tulpina si florile roz-rosii pot fi preparate ca suplimente nutritionale, sub forma de capsule, siropuri, sucuri, ceaiuri. CEAIUL DE GALBENELE Creste pe terenuri necultivate la marginea drumurilor, pe langa garduri, de la campie pana la zona montana. Galbelele sunt cultivate prin gradini pentru florile lor galben-portocalii, fiind cunoscute ca filimica, calinica, ochi galbeni, rosioara sau ruj ulita. Contin: saponozide triterpenice, carotinoide dintre care licopina, alfa si beta-caroten, luteina, xantofila, flavoxantina, flavonoizi si glicozizi flavonici, ulei volatil, substante amare, gumirezine, esteri colesterici ai acizilor laurir, miristic, palmitic si margaric; vitamina C si substante proteice. Utilizare. Intern. Sedativ, antiinflamator gastro-intestinal, colagog si coleretic, maresc secretia biliara, cicatrizant prin stimularea circulatiei sangelui la nivelul tesuturilor. Se administreaza in diskinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, enterocolite. Extern: antiinflamator hemoroidal, cicatrizant. In plagi greu vindecabile, degeraturi, arsuri, eczeme, acnee si in Trichomonas vaginalis.

Intern sub forma de infuzie: 2 lingurite de flori la 400 ml apa clocotita, inaintea meselor principale. O infuzie mai concentrata se prepara din 3 linguri de flori la 150 ml apa; se beau 3 linguri pe zi. Extern infuzie -10 g flori la 100 ml apa; se foloseste sub forma de spalaturi vaginale, ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis. Sub forma de bai, cataplasme sau tinc-tura, florile se folosesc ca pansament pentru ranile care se vindeca greu ca ulceratii, plagi cu puroi, arsuri, degeraturi, acnee, eczeme. Pentru reglarea ciclului menstrual se recomanda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinctura in putina apa. Cu amestec de 15 g tinctura si 100 ml apa fiarta si racita se pot face comprese la rani, arsuri, ulceratii. Tinctura de galbenele se obtine prin macerarea a 20 g flori la 100 ml alcool de 70A timp de 8 zile. Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate. Ceaiul de flori de galbenele asociat cu musetel, sunatoare, menta.si patlagina se recomanda in tratarea ulcerului stomacal si duodenal. Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai. CEAIUL DE GUARANA Aceasta vita-de-vie de padure este originara din Bazinul Amazonului, unde bastinasii mestecau semintele de guarana. Actiune. Actioneaza ca tonic al intregului organism si ca tratament pentru multe boli. Suplimentele nutritionale continand guarana sunt adesea promovate ca datatoare de energie si ca ajutor in curele de slabire. Guarana va poate inviora, dar aceasta planta exotica va da energie pentru ca ea contine un drog obisnuit: cofeina. Utilizare. Guarana contine cofeina, care provoaca efecte secundare neplacute la unii consumatori. Prezentare. Ca supliment nutritional, extractul din seminte de guarana se vinde doar sub forma de pilule, dar e adesea amestecat cu alte ierburi. CEAIUL DE IN Inul se cultiva pentru tulpinile sale din care se scot fibre textile si pentru semintele din care se extrage un ulei gras utilizat atat in pictura, cat si in medicina.

Contine mucilagii formate din acid galacturonic, ram-noza, galactoza, xiloza, arabinoza, lipide formate din trigliceride ale acidului oleic, linoleic, miristic si in special linole-ic: protide, glucoza si acetona, saruri de potasiu si magneziu. Utilizare. Intern se recomanda in constipatii, inflamatiile tubului digestiv. Datorita mucilagiilor pe care le contin au actiune laxativ-purgativa si emolienta in inflamatiile tubului digestiv. Ceaiul preparat din seminte de in, amestecat cu putina lamaie, este utilizat in litiaza renala (piatra la rinichi) si in inflamatiile vezicii urinare. Extern: antiseptic, calmant. Semintele macinate se folosesc sub forma ds cataplasme. Faina de seminte se amesteca cu apa si se fierbe pana devine o pasta; se pune apoi intre doua bucati de panza si se aplica pe locul bolnav. Se mentine in permanenta calda timp de cateva ore. Cataplasma calmeaza durerile ajuta la fluidizarea si evacuarea puroiului. Se utilizeaza in abcese, furuncule. Pentru a se crea o actiune antiseptica e bine ca la faina de in sa se adauge si flori de musetel pulverizate. Pentru copiii mici, cataplasmele de mustar se fac amestecate cu faina de in pentru a scadea actiunea iritanta a mustarului.ln arsuri, uleiul de in se foloseste amestecat in parti egale cu apa de var. Se pune totul intr-o sticla curata si se agita pana se formeaza un lichid alblaptos, cu care se unge arsura. Aceasta are proprietatea de a calma durerile, racori si vindeca rana. Intern cu efect laxativ - o lingura de seminte intregi se ia cu apa seara la culcare.Macerare: in inflamatii intestinale - p lingura de seminte intregi la 100 ml apa la temperatura camerei, timp de o ora; se bea odata intreaga cantitate, oricand in timpul zilei. Extern: in cistite sub forma de decoct -A linguri la 500 ml apa rece; se fierbe 20 minute, se fac spalaturi.Pentru cataplasme se fierbe faina de in si musetel dat prin sita, in parti egale, pana devine o pasta; se aplica pe piele la locul dureros, calda, mentinandu-se pana se raceste. CEAIUL DE LEMN DULCE Planta este cunoscuta si sub denumirile: radacina dulce, iarba dulce. In scopuri medicinale se foloseste radacina. Contine glicorizina, acid glabric, derivati de natura flavonoidica - licviritina si izolicviritina, un hormon estrogen de natura steroidica similar estradiolului, amidon, zaharuri reduca-toare, asparagina, substante minerale, vitamine din grupul B, dihidrostigmasterol. Utilizare. Datorita glictrizinei de natura triterpenica fluidi-fica secretiile traheobronhice si faringiene, iar datorita derivatilor flavonoidici are actiune diuretica si antispasmodica, datorita acidului giiciretic si glabric actioneaza asupra echilibrului ionic si are actiuni antiinflamatoare. Este antiinflamator articular, laxativ sau purgativ in functie de doza. Util in artrite, dismenoree, ulcer gastric, bronsita, constipatie, calculoza renala si biliara. Cu radacina de lemn dulce se indulcesc ceaiurile si in acelasi timp se amelioreaza gustul neplacut al unor medicamente.

; La dispepsiile de fermentatie ceaiul se va indulci cu lemn dulce, deoarece, spre deosebire de zahar, acesta nu produce fermentatie. Intern se foloseste sub forma de infuzie - o lingurita radacina la 200 ml apa clocotota; se beau 3 ceaiuri la 24 de ore; se foloseste la indulcirea alimentelor neproducand fermentatie. Creste numai in regiuni joase. Lemnul dulce este putin raspandit in special in albiile parasite ale unor rauri. CEAIUL DE MUSETEL Musetelul numit in unele locuri si romanita, este una dintre cele mai vechi si folosite plante medicinale. Creste pretutindeni, pe marginea drumurilor, ogoarelor, pe langa case. Contine ulei volatil, apigenina, umbeliferona, eterul metil-ic al umbeliferonei, acid salicilic, fitosterine, subsante glico-zidice, acid clorogenic, camilina, vitamina B1, vitamina C, substante minerale, matricina. Utilizare. Datorita uleiului volatil florile de musetel au actiune antispastica, anestezica, antiseptica si antiinflamatorie, protectoare si curativa in reactiile produse de iradieri, usureaza digestia si reduc inflamatiile mucoaselor, au actiune carmina-tiva, sedativa, de antiseptic gastric si intestinal. Este recunoscut pentru activitatea sa sudorifica, antidiareica, bactericida si cicatrizanta. Extern: ca emolient, antiseptic si descongestiv ano-rec-tal. Intern: se recomanda pentru tratamentul gastritelor, enterocolitelor, dismenoreelor, diareei, infectiilor renale, astmului bronsic la copii si in boli ale ficatului. Ceaiul de musetel provoaca transpiratia, ceea ce face sa scada febra. Calmeaza tenurile inrosite si iritate. Intern, sub forma de infuzie - o lingurita de flori la 250 ml apa clocotita; se beau 3-4 ceaiuri pe zi. Extern: infuzie dintr-o cantitate de flori dubla. Se folosesc sub forma de comprese, bai, spalaturi, clisme, gargara. Ranile cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, diferite ulceratii ale pielii, leucoreea, abcesele dentare, conjunctivita se trateaza cu musetel. Pentru bai, se pun intr-un saculet de panza flori, peste care se toarna apa clocotita. Se lasa astfel pana ce baia ajunge, la temperatura normala a corpului, apoi se foloseste in scopul dorit. In arsuri, musetelul se poate folosi sub forma de ulei, care se prepara astfel: 10 g flori se umezesc cu o lingura de alcool. Dupa cateva ore acestui continut i se adauga 150 g ulei de floarea-soarelui si se incalzeste pe baia de apa (un vas cu apa in care se pune vasul cu musetel) timp de 2-3 ore pana ce alcoolul s-a evaporat. In tot acest timp, uleiul se amesteca adeseori. Se strecoara si se stoarce. Uleiul obtinut se pastreaza in sticle colorate la rece. In cazul balonarilor se recomanda un ceai preparat dupa urmatoarea formula: musetel si fenicul,

cate doua lingurite, radacina de nalba, de lemn dulce si frunze de menta, cate 4 lingurite din fiecare. Din acest amestec se iau doua lingurite care se oparesc cu doua cani de apa. Dupa 10 minute se strecoara lichidul si se indulceste. Se bea in cursul zilei cate o jumatate de cana cu ceai. In gastrite si enterite se poate folosi urmatorul amestec de plante: musetel, coada-soricelului, pelin, menta si salvie. Se infuzeaza doua lingurite din acest amestec de plante cu o cana de apa. Se lasa 10 minute, apoi lichidul se strecoara si se bea neindulcit pe stomacul gol, in cursul unei zile, in doua-trei reprize. Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruatiile dificile, se recomanda un ceai din 60 g musetel, 40 g frunze de menta, 40 g radacina de valeriana. O lingura din acest amestec de plante se opareste cu o cana de apa. Dupa racire se indulceste si se beau 2-3 ceaiuri pe zi. CEAIUL DE PAPADIE De la papadie, careia in unele locuri i se mai spune papa-lunga, sau parpsita-gainilor, se folosesc atat frunzele -Folim Taraxaci - cat si radacinile - Radix Taraxaci - care contin un principiu activ amar (taraxacina). In afara de acesta frunzele mai contin proteine, glucide, vitaminele A,B,C,D, iar radacinile, insulina, rezine, tanin, vitamine, sterol, colina, acid cafeic, sitosterina, substante proteice, grasimi, fructoza, vitaminele A, B, C, D, tiamina, acid nicotinic, colina. Utilizare. Intern: coleretic si colagog, creste diureza, hipoacidifiant, laxativ, venotonic, depurativ. Papadia se recomanda in toate bolile unde exista un dezechilibru glandular, precum si in obezitate (ingrasare peste masura) si gastrite hiperacide. Rezultate bune da si in bolile de ficat - diskineziile biliare cu tulburari intestinale, marind secretia biliara. Normalizeaza circulatia sangelui. Ceaiul de papadie mai este folosit in guta si reumatism. Prin normalizarea circulatiei sangelui este folosita in varice si ulcer varicos si are un efect indirect in vindecarea eczemelor si a altor boli de piele. Intern - infuzie: 3 lingurite de planta la 300 ml apa clocotita; se beau 3-4 ceaiuri pe zi. CEAIUL DE PIN Pinul vegeteaza in zona alpina, deasupra padurilor de conifere, intre 1.500 m si 2.300 m, in paduri compacte sau rare. Se intalneste in tot lantul carpatic, mai rar in muntii Apuseni, unde coboara pana la 1.500 m altitudine. Pinul creste alaturi de brad si molid si i se mai spune cifar sau luciu si zetin. Pinis montana numit jneapan sau jep creste in golurile montane. In scopuri medicinale se folosesc mugurii. Contine ulei volatil care contine alfa pinen, beta pinen, beta felandren, limonen, delta caren, acetat de bornil, aldehida anisica si caproica, alcooli, aldehide si cetone. Utilizare. Extractele de ulei volatil in concentratii mici au efecte antiinflamatoare, antiseptice ale cailor respiratorii si a ale cailor urinare. Are proprietati diuretice, antiseptice si cicatriza nte. Intern: in bronsite acute, traheite, pielite, cistite, uretrite.

Extern: mugurii de pin se folosesc pentru bai cu actiune antiseptica si cicatrizanta. Intern: infuzie din 3 lingurite de muguri la 450 ml apa clocotita; dupa 20 minute se strecoara lichidul si se indulceste cu miere de albine sau cu zahar; se beau 3-4 ceaiuri caldute pe zi. Din mugurii de pin se poate prepara un sirop zdrobindu-se 120 g muguri, peste care se toarna 120 g alcool de 70^. Se lasa la macerat, intr-un vas acoperit, timp de 10 ore, agitand; se toarna apoi 550 ml apa clocotita, iar dupa 7 ore se strecoara printr-o panza deasa. Se adauga 650 g zahar, se dizolva la cald pe baia de apa, se filtreaza printr-o panza, se completeaza cu apa pana la un litru si se pastreaza in sticle mici. Copiii vor lua 3 lingurite pe zi, iar adultii 3 linguri pe zi. CEAIUL DE SALVIE Salvia este o planta sudica, folosita inca de pe vremea grecilor si a romanilor. Aceasta planta era atat de apreciata pentru proprietatile ei medicinale, incat romanii spuneau: "Pentru ce sa moara omul, cand in gradina creste salvia ?" La noi se foloseste ca planta medicinala si ornamentala. Planta este cunoscuta si sub numele de jales de gradina. In scopuri terapeutice se folosesc frunzele. Contine ulei volatil format din: tuiol sau absintol, alfa si beta-pinene, acetatde linalil, camfor, borneol, acetatde bornil, cineol, sescviterpene; tanin, acid ursolic, acid oleanolic, un principiu amar - picrosalvina, sitosteroli, acizii: fumarie, cloro-genic, nicotinic, cafeic, substante estrogene, vitamina Bi si C, azotat de potasiu. Utilizare. Intern. Datorita compozitiei chimice complexe a uleiului volatil si a celorlalte principii active din frunze, extractele din aceasta planta medicinala au proprietati co-leretice, carminative, estrogene, antiseptice si usor astrin-gente, actioneaza ca expectorant, antispastic, bronhie, antitermic. Ceaiul de frunze de salvie are actiune antisudorifica, se foloseste in inflamatiile gastrointestinale, balonari si spasme digestive. In bolile ficatului mareste secretia bilei. Se mai utiliteaza in bronsite cronice, diskinezii biliare, reumatism, varice si vaginita. Extern: antiseptic si astringent. Salvia se foloseste singura sau amestecata cu musetel si capsule de mac, in abcese dentare si.amigdalite, sub forma de gargara. Ajuta, de asemenea, la vindecarea ranilor cu puroi si ulce-ratii ale pielii. Intern - infuzie: o lingurita de frunza la 120 ml apa clocotita; se beau doua ceaiuri pe zi. Pentru oprirea transpiratiei se bea rece in mai multe reprize, in decursul unei zile. CEAIUL DE SOC Socul este un arbust care creste la marginea padurilor si pe langa garduri. De la soc se folosesc florile - Flores Sambuci - mai rar fructele - Fructus Sambuci - in diferite boli. Contine rutozida, ulei volatil, etil-amine, izobutil si izoamil-amine, beta glicozizi ai acizilor cafeic si ferulic, mucilagii, vitamina C.

Intern: are proprietati diuretice, laxative si galactogoge. Provoaca transpiratie (sudorific) abundenta, ajutand la scaderea temperaturii. Florile de soc au proprietati antinevralgice. Intern, ceaiul de flori de soc se ia contra tusei in afectiunile aparatului respirator: raceala, gripa, bronsita, ca si in con-stipatie. Se recomanda in reumatism, boli ale aparatului urinar. Ceaiul de flori de soc mareste cantitatea de lapte ia femeile care alapteaza, se foloseste ca medicament natural in obezitate. Pentru aceleasi motive este recomandat in consti-patiile de natura nervoasa. Extern, sub forma de bai sau cataplasme, este indicat in abcese, arsuri, avand proprietatea de a calma durerile, avand efect decongestiv. Antiseptic. Intern - infuzie: 3 lingurite de flori la 300 ml apa clocotita; se beau 4 ceaiuri caldute pe zi. ! Laxativ - infuzie: 2-3 lingurite la 250 ml apa clocotita; se ia seara inainte de culcare. Extern - infuzie: cantitatea de flori se dubleaza. Se gaseste in padurile de deal si campie, in luminisuri si !la margini de paduri. Fructele de soc se folosesc la prepararea marmeladelor si siropului. Siropul se poate prepara din 1000 g suc de fructe ia 800 g zahar. Pentru aroma se poate adauga in timpul fierberii 50 g flori uscate apoi se filtreaza. CEAIUL DE TRANDAFIR Creste numai ca specie de cultura si necesita terenuri expuse la soare.De la trandafir se folosesc in scopuri medicinale doar petalele. Contine ulei volatil format din alcooli triterpenici alifatici si stearoterpenici, geraniol," nerol, citronelolul; taninuri, cianidina, derivati flavonici, zaharuri, ceara, acid galic. Utilizare. Intern: antipiretic, antiinflamator, antiseptic, astringent. Uleiul volatil de trandafir este utilizat in practica terapeutica ca aromatizant pentru diferite unguente, creme. Ceaiul de petale de trandafir se recomanda in diareele cronice. El se foloseste si contra racelii, gripei, transpiratiei abundente si chiar bronsite. Extern: dezinfectant si decongestiv. Se utilizeaza infuzia din petale uscate, sub forma de comprese pentru ochii obositi, in gargare, macerate in miere de albine, in tratamentul afectiunilor bucale. Petalele de trandafir servesc la prepararea "mierii rozate" cu aplicatie in unele iritatii ale cavitatii bucale la copii. Intern; se administreaza pentru diaree cronice, infuzia din 2 lingurite de petale la 250 ml apa clocotita; se beau 3 ceaiuri pe zi. Extern - aceeasi formula; se foloseste pentru comprese si spalaturi oculare (nu se indulceste). Pentru scaderea febrei in viroze - otet aromatic: 100 g petale de trandafir se macereaza timp de 6

zile cu un amestec de 120 g spirt si 1000 g otet de vin. Dupa trecerea acestui timp, lichidul se filtreaza in sticle curate iar petalele se storc. CEAIUL DE VASC Vascul este o planta ce paraziteaza pomii fructiferi si unii arbori. De la aceasta planta se folosesc frunzele impreuna cu ramurile tinere - Folium Visci cum stipites. Contine saponozide triterpenice: beta amirina si derivati ai acidului oleanolic, beta si alfa viscol, amine, beta feniletil-amina, inozitol, amino acizi liberi, vitaminele C si E, mucilagii, substante glicozidice, evercetina, zaharuri, acid viscic cu actiune antitumorala, saruri minerale. Utilizare. Datorita substantelor de natura triterpenica, derivatilor: colina si viscotoxina, vascul are proprietati hipoten-sive puternice (scade tensiunea arteriala) si cardiotonice. Este vasodilatator coronarian si periferic; are activitate bradi-cardizanta (bradicardie imediata si tardiva in tahicardii). Intern, vascul are proprietatea de a influenta circulatia sangelui, facand sa scada tensiunea (hipotensiv), aduce o ameliorare in ateroscleroza, tulburari renale determinate de o tensiune ridicata. Planta are o actiune antispasmodica, calmand crizele de astm, tusea convulsiva si sughiturile persistente. Intern, sub forma de macerat, 3 lingurite de planta maruntita la 200 ml apa rece, se lasa 8 ore la macerat; se strecoara si se indulceste; nu se fierbe. Se pot lua 3-4 cesti pe zi, din care una seara la culcare. Tratamentul se poate face si cu frunza de vasc, maruntita sub forma de pulbere, din care se iau 4 varfuri de cutit pe zi. Se recomanda consultarea medicului inainte de inceperea oricarui tratament cu ceaiuri. CEAIUL DE COADA SORICELULUI Creste in locuri necultivate. Planta este cunoscuta si sub numele de alunei. Contine ulei volatil, compusi triterpenici, acid salicilic, formic, acetic, achileina, tanin, ulei gras, gliceride si saruri de magneziu. Datorita continutului de ulei volatil are puternice ca-litati antiseptice asemanatoare cu cele ale musetelului. Avand si un principiu amar (achileina), care se gaseste in frunze, are proprietati stimulatorii asupra apetitului. Se recomanda in stari alergice. Utilizare.Ceau de coada-soricelului se recomanda in menstruatia neregulata avand posibilitatea de a regla hemoragiile abundente si de a calma durerile. O infuzie mai concentrata facuta din 10 grame de planta la 100 g de apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali. Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol. Intern: bronhodilatator, antiseptic, expectorant, dezinfectant gastro-intestinal, carminativ, diminueaza secretiile gastrice, antispasmodic al cailor biliare, analgezic, decongestiv hemoroidal. Se recomanda in anorexie, hemoroizi, hiperme-noree si dismenoree. Datorita extractelor eterice

cu actiune antibiotica se recomanda in bronsite, gastrite, balonari abdominale si boli ale vezicii urinare. Coada-soricelului intra in compozitia urmatoarelor ceaiuri: antiastmatic, gastric, hepatic, diuretic, laxativ-hemoroidal. Ceaiul se prepara prin infuzare din 1-2 linguri de planta la 500 g de apa si se bea in 3 prize in cursul unei zile. Extern, se foloseste sub forma de bai sau de comprese cu efecte calmante, antiinflamatoare si dezinfectante in arsuri, diferite plagi, eczeme, hemoroizi, ulcere varicoase si abcese dentare. Pentru bai se utilizeaza 30-50 de g de planta la un litru de apa. Compresele cu acest ceai calmeaza tenurile inrosite si iritate. CEAIUL DE SUNATOARE Sunatoarea, numita in unele locuri si pojarnita, creste in regiunile de campie si dealuri. Contine ulei volatil, care contine alfa pinen si carburi sescviterpenice; derivati polifenici: o flavonoida - hiperozida (galactozida evercetolului), acid cafeic si colagenic; tanin de natura catehica, colina, saponine, saruri minerale.h2f155hu49mpu Utilizare Intern, datorita uleiului volatil, hipericinei si ta-ninului, are actiunea antiseptica, astringenta si cicatrizanta. Datorita derivatilor polifenolici, are actiune antispastica. Impiedica infiltrarea grasa a ficatului; impiedica degenerarea celulei hepatice. Are actiune antibiotica si antidiareica. In hepatite si hepatite cronice evolutive, colecistite si ulcer gastric. Ceaiul din tulpinile florifere se ia contra tusei, racelii, crampelor gastrice, in boli de ficat, ca stimulent, pentru purificarea sangelui. Extern, sub forma de bai si cataplasme, are proprietatea de a calma durerile, cicatriza ranile, folosindu-se mai ales in arsuri. Tro/ic si calmant; dezinfectant si cicatrizant; antiinflam-ator gingival. Din sunatoare se prepara un ulei care serveste ca pansament in arsuri. Intern - infuzie: o lingura de planta la 250 ml apa clocotita; se beau trei ceaiuri pe zi. Extern: infuzie: cantitatea de planta se dubleaza. Se utilizeaza sub forma de bai, cataplasme si gargara. Pentru arsuri se foloseste uleiul de sunatoare: 25 g sunatoare uscata se umezesc cu 25 ml alcool concentrat si dupa 14 ore se adauga 250 ml ulei de floarea soarelui. Amestecul se tine 4 ore in baia de apa fierbinte, agitandu-se din cand in cand. Dupa 3-4 zile de repaus, se strecoara printr-o panza si se stoarce. Dupa o zi, se strecoara din nou, obtinandu-se un ulei limpede de culoarea roscata; se pastreaza la racoare si intuneric. CEAIUL DE TEI

In tara noastra cresc mai multe specii de tei. In scopuri me-dicinale se folosesc insa numai florile impreuna cu bracteele lor de la speciile indicate mai sus. Proprietatile vindecatoare ale teiului sunt cunoscute inca din vechime, cand se foloseau in scopuri me-dicinale coaja, frunzele si seva, iar mai tarziu au inceput sa fie intrebuintate si florile. Teiul rosu este cel mai raspandit in tara noastra. Creste bine pe solurile brune, este o specie de semiumbra. Teiul alb are pretentii mai ridicate fata de temperatura. Este destul de rezistent la seceta. Teiul cu frunza mare este mai rar, mai pretentios fata de caldura si lumina. Se intalneste in limita dintre campie si deal, pe soluri fertile. Toate speciile se cultiva pe marginea soselelor, in parcuri, gradini si curti. Contine mucilagii care prin hidroliza dau: acid poliuronic, hexoza si metilpentoza, acid galacturonic, ulei volatil; flavonoide, gume, tanin, zahar, colina si acetilcolina. In uleiul volatil se gaseste un alcool alifatic - farnesolul -r care imprima florilor de tei mirosul caracteristic. Utlizare Intern, actiune sudorifica, antitermica, emolienta, expectoranta si sedativa. Datorita uleiului volatil cu actiune neurosedativa si antiseptica, florile de tei sunt utilizate ca seda-tive in insomnii, stari anxioase si iritabilitate. Ceaiul de flori de tei contribuie la vindecarea racelii si gripei, stimuland transpiratia abundenta, facand sa scada temperatura crescuta a corpului. Florile de tei au o actiune linistitoare si ajuta la eliminarea secretiilor bronhice. Asociate cu musetel si menta, florile de tei usureaza digestia si tonifica mucoasa gastrica. Extern: calmant general, sub forma de bai si deconges- tiv. Fiind calmant general si decongestiv, florile de tei sunt folosite sub forma de bai in linistirea copiilor nervosi si bolnavilor de tuse convulsiva. Ceaiul de flori de tei, la care se adauga bicarbonat de sodiu, este utilizat sub forma de gargara in inflamatii ale amigdalelor, este indicat pentru combaterea cearcanelor, tinandu-se pe ochi timp de 15-20 minute. Intern - se utilizeaza sub forma de infuzie: o lingurita de flori la 250 ml apa clocotita; se beau 3-4 ceaiuri pe zi indulcite cu miere de albine sau cu zahar. Extern, pentru gargara, infuzie din 25 g de flori la 250 ml apa clocotita, la care se adauga 5 g de bicarbonat de sodiu. In amigdalite, gargara se face cu ceaiul cald. Pentru bai: infuzie din 600 g produs uscat la 3,5 litri de apa clocotita; dupa strecurare, lichidul rezultat se amesteca cu apa din cada care trebuie sa aiba temperatura de 36s C. Se sta in cada 2025 minute. CEAIUL VERDE Actiune. Dupa apa, probabil ca ceaiul este cea mai consumata bautura de pe glob. Frunzele de ceai negru si de ceai verde provin de la aceeasi specie de copac, care e tot timpui verde, Camellia sinensis. Ceaiul negru, varietatea cea mai des folosita in Occident provine din frunzele cele mai

viguros presate, pentru a se elibera o enzima care le da culoare intensa si aroma. Ceaiul verde, care e mai popular in Asia si Africa, este facut din frunzele care sunt presate mai bland. Utilizare. Rata bolilor de inima si a cancerului este scazuta in tarile asiatice, unde oamenii beau mult ceai verde. Desi asiaticii pot avea si alte obiceiuri care sa-i protejeze, unii cercetatori cred ca ceaiul verde contine compusi valorosi care lupta cu bolile. In mod particular, ceaiul este bogat in flavonoide, substante care se gasesc din abundenta si in fructe si in legume. Teste de laborator au demonstrat ca flavonoidele din ceai actioneaza ca niste antioxidanti foarte puternici, neutralizand activitatea radicalilor liberi si prevenind oxidarea colesterolului. Unele cercetari pe animale su-gereaza ca ceaiul verde poate incetini cresterea tumorilor si reduce riscul afectiunilor cardiace.Raman multe de aflat despre efectul ceaiului verde asupra oamenilor. Oamenii de stiinta iau in consi-derare ceaiul verde si in alte scopuri. Pierderea in greutate este unul dintre ele. Extractul de ceai verde, ca si ceaiul insusi, contine cofeina. Cercetari au aratat ca o cantitate mica de cofeina poate creste atentia si capacitatea de a asimila informatii (pe cand cantitati mari de cofeina pot avea efecte secundare neplacute). Asa cum s-a precizat, ceaiul verde contine cofeina, care, in doze mari, poate provoca iritare si insomnie. Discutati cu un medic inainte de a lua un supliment nutritional care contine cofeina, din moment ce doze mari pot avea efecte adverse asupra creierului si sistemului cardiovascular, (este disponibil si extrasul de ceai verde fara cofeina). CEAIUL DE AFINE Actiunea farmacodinamica: astringent, bacteriostatic, scade zaharul din sange. Utilizare, Antidiabetic. Datorita principiului activ, mirtilina, numita si insulina vegetala, scade zaharul din sange. Se foloseste in guta, reumatism, infectii urinare, uremia. t1h687te59gqr Este antidiareic, folosit in cazul enterocolitelor de fermentatie si putrefactie. Se foloseste in cresterea acuitatii vizuale. Plecand de la observatia ca in urma consumarii de fructe de afin ochiul se adapteaza mult mai usor cand trece de la lumina la intuneric. In ultimul deceniu s-au obtinut din acest produs o serie de preparate cu asemenea proprietati terapeutice.

S-ar putea să vă placă și