Comentariul articolului Junimea a aspirat spre o cuprindere total a problemelor de cultur, adoptnd o poziie critic sever fa de orice tendin,

idee sau fapt care ar fi putut compromite procesul de realizare a civilizaiei romne modeme. Junimitii pun n discuie nu numai limba i poezia, ci i dreptul, economia, morala, justiia, statul, explicnd motivul luptei lor prin abandonarea adevrului ca principiu de ntemeiere a oricrei creaii. Viiul radical n toat direcia de astzi a culturii romne -scria Titu' Maiorescu - este neadevrul (...): neadevr n aspirri, neadevr n politic, neadevr n poezie, neadevr pn i n gramatic, neadevr n toate formele de manifestare ale spiritului public". Temeliile civilizaiei moderne fuseser puse prin aciunea generaiei de la 1848. Dar junimitii consider c tnra burghezie romn s-a grbit" s ntemeieze instituii politice i culturale fr s fi existat condiii pe msur. rile romne, din motive istorice cunoscute, au fost inute cteva secole n afara ciclului de civilizaie european. n consecin, tot ce s-a creat prin imitaie, prin mprumut, nu are un fond autohton, nu e cerut de o dezvoltare gradat, organic. n situaia concret a sec. al XlX-lea s-a produs o adevrat ruptur ntre form" i fond", astfel nct formele au devenit realiti prost ntocmite, lipsite de adevr, periculoase prin mediocritatea i superficialitatea lor - pentru viitorul civilizaiei i culturii romne. Atacul concentric i aproape unanim al junimitilor mpotriva modului constituirii - prin mprumut - a strii de civilizaie modern din rile romne, a fost declanat n termenii cei mai duri n 1866, cnd Titu Maiorescu public studiul su n contra direciei de astzi n cultura romn, unde scrie: Dup statistica formelor din afar, romnii posed aproape ntreaga civilizaie occidental. Avem politic i tiin, avem jurnale i academii, avem coli i literatur, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituiune. Dar n realitate, toate acestea sunt produciuni moarte, pretenii fr fundament, stafii fr trup, iluzii fr adevr", deci o suit de improvizaii neltoare, care adncesc prpastia dintre straturile mai nalte ale societii i rnime, singura clas real la noi". Afirmnd c o form fr fond" este strictoare, ntruct nimicete un mijloc puternic de cultur, Maiorescu susine - cu oarecare rigiditate, fr suplee n nelegerea unui context istoric dat - c dect s facem o pinacotec fr arte frumoase, o academie fr tiin, o asociaie fr spirit de asociere etc, mai bine s nu facem deloc".

ntregul articol n contra directiei... este articulat ca un text doctrinar si scris de Maiorescu pe un ton polemic. Polemica este insa una de idei; punctul de vedere al tanarului critic este formulat intr-o stransa succesiune argumentativa. Pornind de la raspunsul revistei "Transilvania" (dat obiectiilor critice aduse in "Convorbiri literare" literaturii zileI), Maiorescu schiteaza un tablou al evolutiei culturii noastre, pe fundal istoric, aducand exemple semnificative. El critica nu influenta culturilor occidentale (benefica, pozitiv), ci felul mimetic, aproape parodic, in care intelectualul roman preia aceste modele: copiindu-le numai in aspectele lor exterioare, insusindu-si forma, iar nu fondul lor. Sesizarea disocierilor operate in cadrul textului se face intre valoare si mediocritate, intre forma si fond. Spiritul critic, pentru a carui libertate si rigoare pledeaza Maiorescu, presupune o justa perceptie a valorii (sau a absentei acesteia). Autorilor trebuie sa li se puna in fata o oglinda care sa-i reflecte la adevarata lor statura; nici un alt criteriu in afara celui al adevarului estetic nu merita sustinut, pentru ca elogiile aduse unor scriitori slabi ii nedreptatesc pe cei ealmente valorosi si, in acelasi timp, favorizeaza confuzia. Indulgenta, "incurajarea blanda a mediocritatilor" nu fac decat sa afecteze sanatatea unui organism cultural. Identificarea tezei in jurul careia este alcatuit intregul articol: ideea, devenita faimoasa, a formelor fara fond: "al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem". Important, fundamental este fondul din care creste, organic, o cultura, iar nu evantaiul de forme pe care ea le poate imita, copia din surse straine. Fara substanta propriei originalitati creatoare, fara o constructie intelectuala facuta pe cont propriu, formele imprumutate vor ramane goale, existand riscul ca prin ele sa fie compromise eforturile si sansele reale de modernizare. Astfel ca institutiile create trebuie resuscitate din interior, ori (solutia radicala maiorescianA) pur si simplu desfiintate. Se pot observa similaritati cu viziunea exprimata in unele dintre comediile lui Caragiale: O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta. Si la Caragiale, personajele se imbata cu termeni, sintagme si idei frumoase, pretentioase, pe care de fapt nu le inteleg, dar in care cred fara dubiu. Memorabila scena a lecturarii ziarului, din O noapte furtunoasa, este extrem de sugestiva in acest sens: dramaturgul mizeaza tocmai pe specularea efectelor pe care o publicistica bombastica le poate avea asupra unor cititori "nevinovati", neavizati, cazuti iremediabil in capcana vorbelor goale: o varianta a formelor fara fond.

n ceea ce privete particularitatile stilistice, este foarte important constructia retorica a textului. Faptul ca Titu Maiorescu si-a luat licenta nu numai in Litere, ci si in Drept (ambele, la PariS), fiind apoi nu doar profesor si critic literar, ci si jurist, avocat de prestigiu si om politic ajuns pana la cele mai inalte demnitati in Stat explica, pana la un punct, modalitatea in care sunt structurate o parte din textele sale. Acestea nu ingaduie confuzii ori derapaje logice, fiind foarte atent elaborate. Mesajul se articuleaza printr-o gradatie de mare efect, autorul detinand si utilizand un intreg arsenal de efecte retorice. Criticul isi anunta ideile si concluziile pe care urmeaza imediat sa le expuna Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta"; "Si prin urmare vom zice"), obtinand un efect retoric bun, speculat de obicei in pledoariile avocatilor. De asemenea, tonul pe care Maiorescu isi expune argumentele este demonstrativ-rece, aproape fara implicarea sentimentelor. Din acest punct de vedere, mentorul Junimii se afla la antipodul lui Eminescu, cel din publicistica social-politica, inflacarat si arzand efectiv pentru ideile sale. De urmarit utilizarea termenilor din "stratul" neologistic al vocabularului, textul avand totusi o mare limpezime si accesibilitate. Cand autorul intentioneaza sa dea o mai mare plasticitate frazei, astfel incat cititorul sa vizualizeze mai bine secventa demonstrativa, foloseste cuvinte din fondul vechi, detasate imediat de rest, prin contrast: "stricacioase", "nimiceste". Critica literara, mai ales cea de directie (cum o practica MaiorescU), urmareste in primul rand sa-1 convinga pe cititor: acesta reprezinta instanta careia textul i se adreseaza si pe care incearca s-o castige. Cand fraza creste in dimensiuni, apare riscul pierderii mesajului; pentru a preintampina acest lucru, autorul introduce textul intr-un anumit "corset" care-1 impiedica sa se reverse dincolo de tiparul stabilit. Principiul (obtineriI) simetriei configureaza prin urmare dispunerea propozitiilor in fraza si a cuvintelor in propozitii. Astfel atentia cititorului este castigata, fiind apoi mentinuta prin niste "stimuli" mnemotehnici: repetitia, la nivelul tiparului sintactic, respectiv enumeratia, cu scopul obtinerii unui inventar cvasi-exhaustiv. Fata de alte pagini de critica (confuze, "labartate", fara un fir conducator al demonstratieI), cele ale lui Maiorescu sunt impresionante prin simetria liniilor care le traverseaza si le sustin: o simetrie aproape geometrica. Se remarca frecventa verbului "a trebui": verb "tare", caci arata nu numai o cale de urmat (X trebuie sa, Y n-ar trebui sa, X si Y ar trebui in schimb sA), ci si forta convingerilor autorului. Sa se compare cu alte texte, in care, dimpotriva, predomina verbe dubitative.

Importanta negatiilor este mai mare, poate, in acest fragment decat aceea a afirmatiilor. Teza maioresciana a formelor fara fond isi gaseste o exprimare pe masura, in sensul ca polemica dusa cu literatorii zilei (In contra directiei de astazi in cultura romanA) este marcata, in text, prin numeroase negatii: "nu are trebuinta", "nu este bun", "nu numai ca nu aduce nici un folos, dar", "mai bine sa nu facem" (structura intentionat repetatA). Intre ideea conducatoare a tanarului Maiorescu si modul in care aceasta idee este expusa si argumentata in pagina exista, asadar, o perfecta corespondenta. Sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite mediocritatea, si sa dea fond formelor care n lipsa acestuia nu vor face dect sa conduca la pervertirea perceptiei a ceea ce si propun sa reprezinte. Cert este ca ideea centrala a textului nu poate fi contestata, cultura romna moderna nu era una solida, ci una aflata la nceputuri, n cautare de identitati, directii, raspunsuri.