I.

Introducere:
Criza actuala din Kosovo are radacini istorice, politice si social-economice complexe. Provincia Kosovo a apartinut puternicei dinastii sarbe, Nemanjic, timp de 200 de ani, ca parte din statele sarbesti Zeta si Raska, fiind considerata leagan al culturii sarbe si important centru ortodox. In 1398, in batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), Serbia si aliatii sai au fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu otoman, ca intreaga Serbie. In aceste conditii, albanezii au inceput - mai ales din secolul XV - sa preia provincia, cu ingaduinta Inaltei Porti, care le-a recunoscut "suveranitatea" asupra provinciei in 1489. Sarbii ortodocsi au fost nevoiti sa migreze spre nord, "centrul de gravitate" sarb mutandu-se din Kosovo la Belgrad (secolul al XVIII-lea). Aceasta deplasare, fortata, este cunoscuta in istorie drept "marea migratie sarba". Abia primul razboi balcanic, din 1912, a permis armatei sarbe sa recucereasca Kosovo si sa intre in Pristina. In 1912, Serbia a recapatat provincia Kosovo, ca urmare a inlaturarii dominatiei otomane din Balcani, doar pentru scurt timp, deoarece in acelasi an, Kosovo a fost inclusa in Noua Albanie independenta, iar anul urmtor marile puteri (Austria, Ungaria, Frana, Germania, Marea Britanie, Italia i Rusia) au fortat Albania sa cedeze Serbiei aceasta reuniune. n 1918, Kosovo a fost incorporata nou infiintatului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, mai tarziu numit Iugoslavia. Tratatul de la Londra (mai 1913) a recunoscut apartenenta provinciei Kosovo la Serbia si a Metohiei la Muntenegru. Totodata, Tratatul de la Londra recunostea oficial Albania ca stat. In primul razboi mondial, Albania a fost aliata cu Austro-Ungaria, care i-a invins pe sarbi si a intrat in Kosovo. Multi albanezi s-au alaturat atunci armatei austro-ungare si au inceput o campanie de epurare etnica contra sarbilor. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941. Si a cucerit-o pe 17 aprilie. Dar s-a confruntat, in continuare, cu doua redutabile miscari de rezistenta: una monarhista, condusa de generalul de aviatie Drajen Mihailovic; cealalta, de sorginte comunist/kominternista, condusa de "croatul" Iosif Broz Tito. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Kosovo a fost atasata Albaniei, iar in 1946 i-a fost oferit statut autonom in cadrul Serbiei. Fostul presedinte sarb Slobodan Milosevic a anulat autonomia provinciei Kosovo in 1989. In 1997, Armata de Eliberare din Kosovo (AEK) a recurs la o serie de asasinate a caror tinta erau politistii si civilii sarbi. Pana in luna martie 1997, albanezii din Kosovo au inceput sa se inarmeze, situatie care a condus la o reactie decisiva a fortelor de securitate sarbo-iugoslave la finele lunii mai 1998. Eforturile internationale de a rezolva conflictul au condus la negocieri incununate de succes la Rambouillet (Franta), in februarie 1999, urmate de lansarea unei campanii aeriene NATO impotriva Serbiei/Iugoslaviei, din martie pana in iunie 1999. In data de 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate ONU a adoptat Rezolutia 1244, acordand mandat international fortelor de securitate din Kosovo si cerand ONU sa asigure o administratie interimara a provinciei, stabilind institutii provizorii de auto-guvernare si facilitand un proces politic ce urma sa determine statutul final al provinciei.

II. Fundal Istoric

Provincia moderna Kosovo a aparut ca entitate politica in anul 1945, pana la aceasta perioada, tinutul a apartinut partial sau in intregime altor state precum: Albania (in perioada ocupatiei italiene), Serbia, Muntenegru, Imperiul Otoman si Imperiul Bizantin. In anii 80, albanezii din Kosovo au cerut ca statutul provinciei sa treaca de la cel de provincie autonoma la cel de republica, cu dreptul de a se separa de Iugoslavia. La sfarsitul razboiului, Iugoslavia a fost ocupata de Armata Rosie, care a impus regimul comunist al lui Tito, eliminand astfel complet miscarea de rezistenta a ofiterilor "cetnici" monarhisti. Kosovo a capatat sub regimul Tito statutul de "regiune autonoma", din 1974, Constitutia Iugoslaviei garanta provinciei Kosovo dreptul la "auto-guvernare. La violentele albanezilor din Kosovo, reclamate de sarbi, politia nu a luat nici o masura. Acest fapt i-a deteminat pe multi sarbi sa apuce calea emigratiei. Casele parasite si terenurile lor au fost imediat ocupate de albanezi. Sarbii ramasi in Kosovo protesteaza: in 1986 are loc prima contra-manifestare. In anii '80, presa occidentala consemna, in mod curent, abuzurile comise de albanezi asupra sarbilor in Kosovo: batai, amenintari cu moartea, incendierea caselor, torturi, luari de prizonieri, asasinate, demolari de biserici ortodoxe, violuri etc. Din 1974 si pana la sfarsitul anilor '80, albanezii din Kosovo s-au bucurat de cea mai mare autonomie administrativa si culturala din intreaga lor istorie. In 1990, confruntarile au luat amploare si violentele s-au inmultit. Asa ca, in septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei al carei control administrativ si executiv trecea din mana "guvernului regional" in cea a Guvernului de la Belgrad. In vara lui 1992, albanezii si sarbii din Kosovo se separau total, unii de ceilalti. La alegerile din decembrie 1992, albanezii au fost insa sfatuiti sa nu vina la vot. Astfel, "Partidul Socialist" al lui Milosevici a castigat alegerile. Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Italia si Rusia au format grupul de contact privind Kosovo si au incercat sa aduca situatia catre o rezolvare pasnica. Sperantele ca diplomatia internationala le va rezolva problemele fiind spulberate, UCK a inceput o campanie de terorism impotriva sarbilor kosovari, campanie care a provocat razboiul din 1998-1999. Conflictul din Kosovo poate fi impartit in trei etape: prima etapa 22 aprilie 1996- 28 februarie 1998, a doua etapa martie 1998- 23 martie 1999 si ce-a dea treia etapa a interventiei Nato 24 martie-12 iunie 1999. Prin aparitia UCK,"Armata de Eliberare din Kosovo", a dus la cresterea frustrarilor populatiei albaneze. Cei mai multi albanezi au vazut UCK ca "luptatori de libertate" legitimi, in timp ce guvernul iugoslav ii considera "teroristi" atacand politia si civilii. In ianuarie-martie 1999 faza razboiului, a adus cresterea nesigurantei in zonele urbane, inclusiv a bombardamentelor si crime. Astfel de atacuri au avut loc in timpul discutiilor de la Rambouillet, in februarie. Oficial, comunitatea internationala, a cerut incetarea luptelor. Ea a cerut in special ca sarbii sa sfarseasca ofensivele sale impotriva UCK in timp ce incerca sa convinga UCK sa scada interesul pentru independenta. Mai mult decat aat, au fost facute incercari de a-l convinge pe Milosevici sa permita trupelor NATO de mentinere a pacii sa intre in Kosovo. Izbucnirea conflictelor dintre Serbia, Croaia i Slovenia avea s acutizeze situaia din provincie. Gruparea Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) a avansat un program de obinere a independenei prin mijloace violente (1992). Strategia UCK era de a starni neliniste, pe care sarbii ar fi simtiti obligati sa o suprime prin violenta si astfel ar fi nevoiti sa acorde independenta Kosovo, ducand in acelasi timp o 2

campanie de purificare etnic". Pe 22 apilie 1996, gherila UCK a lansat simultan patru atacuri acupra civililor si a politiei si asasinarea de albanezi ce erau considerati tradatori. Noi ciocniri i masacre au obligat statele Grupului de Contact (SUA, F. Rus, Marea Britanie, Frana, Germania i Italia) s impun nceperea negocierilor la Rambouillet (6 februarie 1999). Tratativele s-au ntrerupt n februarie i n martie 1999, prefigurndu-se o ciocnire cu NATO. La mijlocul lui februarie a inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la care au participat aliatii occidentali, cei ai Iugoslaviei, precum si grupurile de albanezi care solicitau independenta. Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare. Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei), precum si o perioada de trei ani pentru ca Iugoslavia sa acorde independenta provinciei, dar Rambouillet includea, insa, prevederi care semanau mai mult cu un armistitiu al Iugoslaviei. Dupa o perioada de bombardamente, ambele parti semnatare au facut unele concesii: Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o "autonomie substantiala", sa-si retraga din provincie fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a intelegerii, in care NATO avea participarea principala. Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este parte a teritoriului sarb. Acordul a primit apoi aprobarea ONU, si a devenit "Rezolutia Consiliului de Securitate ONU 1244/1999". In perioada 1998-1999 s-a desfasurat un conflict intre fortele sarbe si iugoslave, si armata de eliberare din Kosovo, o grupare etnica albaneza de gherila si o organizatie terorista. Anul 1999 in perioada 24 martie-12 iulie reprezinta razboiul dintre Republica Federala Iugoslavia si NATO, cu scopul de atac asupra civililor si armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi continuand razboiul cu fortele iugoslave, printre care o deplasare masiva apopulatiei. In ianuarie 1999 situatia a inceput sa degenereze cu masacrele etnicilor albanezi din regiune. Eforturile diplomatice de a gasi o solutie au fost intensificate, iar la Rambouillet, in Franta, a avut loc o intalnire cu un efort de a aduce pacea in regiune. Delegatia Albaniei a fost de acord cu termenii stabiliti acolo. In martie 1998, armata iugoslava a declansat in Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. La 24 martie 1999 - fara autorizarea ONU - NATO a inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.). Presedintele Milosevic a refuzat sa ia vreo masura in aceasta problema, in timp ce N.A.T.O. a prevenit Serbia ca ar putea intreprinde atacuri aeriene impotriva tintelor sarbesti din Kosovo, daca Serbia nu se supune. Bombardamentul NATO din Kosovo, precum si efectele razboiului au determinat multi sarbi si albanezi sa se refugieze in state vecine. Serbia, Macedonia si Muntenegru s-au umplut de refugiati. Vinovat de situatie a fost gasit insa doar presedintele Milosevici, acuzat de "International Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia", pentru "crime de razboi". Implicarea NATO in conflictul din Kosovo Planul de a folosi fortele NATO drept instrument de pacificare a beligerantilor a aparut drept viabil la jumatatea anului 1998. In iunie 1998 presedintele Statelor Unite s-a angajat sa apere Kosovo si sa implice chiar fortele armate americane daca ar fi cazul. 3

Nu exista nici o rezolutie a Consiliului de Securitate care sa mentioneze in mod implicit sau explicit posibilitatea utilizarii fortei pentru a rezolva acest conflict. Actiunile NATO au fost motivate atat de principii democratice, cat si de interese strategice. La 24 martie 1999, N.A.T.O. declanseaza atacul aerian impotriva Iugoslaviei cerand retragerea completa din Kosovo a tuturor fortelor militare, paramilitare si a unitatilor speciale de politie iugoslave pentru a permite repatrierea libera si voluntara a refugiatilor si a celor dislocati. Campania de bombardare NATO a durat de la 24 martie la 11 iunie 1999. Scopul declarat al operaiunii NATO a fost rezumat de ctre purttorul de cuvnt ca "srbi afar, intrarea forelor de meninere a pcii, refugiai napoi". Astfel trupele iugoslave trebuie retrase i nlocuite de forele internaionale de meninere a pcii pentru a se asigura c albanezii se vor putea ntoarce la casele lor. Consiliul Nord-Atlantic din 23 martie 1999 a trecut peste blocajul Consiliului de Securitate ONU i a ordonat declanarea campaniei aeriene Fora Aliat". La 12 iunie 1999, dup ce Miloevici a acceptat condiiile, trupele KFOR, o for NATO, a fost pregtit pentru a efectua operaiuni de lupt, dar n cele din urm, misiunea sa a fost doar de meninere a pcii. Dup cinci ani de calm relativ, confruntrile au reizbucnit, n martie 2004, punnd uneori n dificultate forele NATO i poliia internaional. KFOR i administraia ONU au fost criticate pentru neanticiparea intensitii revoltei, unele ezitri locale i lipsa de coordonare, n anumite momente. In 98 se hotaraste si implicarea fortelor NATO in restabilirea pacii iar in urma unui acord de incetare a focului partile admit ca 2000 de observatori OSCE sa fie trimisi in zona pentru a supraveghea aplicarea acestuia. OSCE-ul, o organizatie pan-europeana, nu a avut niciodata o pondere atat de mare in aplanarea vreunui conflict international. OSCE-ul trebui sa participe la punerea in aplicare a acordului de sistare a focului intre cele doua parti.

III Rezolutiile ONU

In urma conflictelor din Kosovo, Consiliul de Securitate a emis un numar de cinci rezolutii cu rol de reglementare si rezolvare a razboiului din Kosovo dintre populatia sarba si cea albaneza. 1. Rezolutia 1160 adoptata de Consiliul de Securitate pe 31 martie 1989 La aceasta rezolutie (ministrii de externe din Franta, Germania, Italia, Federatia Rusa, Marea Britanie si SUA) este exprimata condamnarea utilizarii excesive a fortei de catre politia sarba impotriva civililor si actele de terorism ale Armatei de Eliberare a Kosovo, avand in vedere mai multe documente si declaratii. 1.Aceasta invita din urma Republica Federala Iugoslavia sa urmeze pasii necesari obtinerii unei solutii politice a problemei Kosovo prin dialog si de a pune in aplicareactiunile indicate in Grupul de contact declaratiile din 9 si 25 martie 1998. 2. Invita de asemenea liderii kosovari albanieni sa condamne toate actiunile teroriste si subliniaza ca scopurile trebuie indeplinite in mod pasnic 3. Subliniaza ca modul de a invinge violenta si terorismul unt procese politice originale 4. Invita autoritalile de la Belgrad si liderii comunitatii kosovare albaneze sa intre intr-un dialog politic cu privire la statutul problemelor 5. Este de acor cu propunerile luate de Grupul de contact din 9 si 25 martie 1998 ca principii pentru solutionarea problemelor, cat si a altor acte (Actul de Conferina pentru 4

Securitate i Cooperare n Europa din 1975, i Carta Naiunilor Unite), si ca astfel de solutie sa ia in cont drepturile kosovare ale albanezilor, precum si sprijinul pentru definirea statutului 6. Sustine de asemenea Acordul Educatiei din 1996 7. Isi exprima sprijinul pentru eforturile OSCE de a implementa o rezolutie pasnica 8. DECIDE ca toate statele in scopul promovarii pacii sa previna vanzarea sau furnizarea de arme,nave sau munitie, si vor preveni inarmarea si antrenarea teroristilor 9. DECIDE sa stabileasca in conformitate cu articolul 28 o comisie a Consiliul de Securitate care sa aib insarcinarea de a forma rapoarte si recomndari ca: -de a solicita informatii de la toate statele membre cu privire la actiunile intreprinse de catre acestia cu privire la punerea in aplicare a interdictiilor -sa ia in considerare orice informatii sunt aduse la cunostinta privind incalcarile si masurile adecvate ca raspuns -de a face rapoarte periodice cu privire la informatii -de a promulga linii directoare necesare pentru a facilita punerea in aplicare a interdictiilor -de a examina rapoartele 10. Invita toate statele membre si organizatiile internationale de a actiona in conformitate cu rezolutia Si alte 10 prevederi legate de cele prezentate mai sus. 2. Rezolutia 1199 adoptata de Consiliul de Securitate pe 23 septembrie 1989 La aceasta rezolutie este prezentata ingrijorarea cu privire la luptele intense din Kosovo si folosirea excesiva a fortei de catre fortele de securirate sarbe si de armata iugoslava, ce au dus la numeroase victime si adanca preocupare in ceea ce priveste fluxul de refugiati in nordul Albaniei, Bosniei si Hertegovonei si in alte tari europene, ca urmare a utilizarii fortei, precum si a numarului mare de persoane stramutate din Kosovo si alte parti ale Republicii Federale Iugoslavie, reafirmand dreptul tuturor refugiatiilor si persoanelor stramutate de a se intoarce la casele lor, in siguranta. Condamnand toate actele de violenta precum si a terorismului in urmarirea obiectivelor politice, precum si a sprijinul extern in acest sens. ONU este profund preocupata de deteriorarea rapida a situatiei de umanitate pe intreg teritoriul Kosovo, de asemene profund ingrijorata de rapoartele de crestere a incalcarii drepturilor omului, subliniaza necesitatea de a preveni acest lucru. Reafirmand obiectivele Rezolutiei 1160 (1998), de rezolvare pe cale pasnica a problemei din Kosovo, reafirmand de asemenea angajamentul asumat de toate statele membre, la suveranitatea si integritatea teritoriala a Republicii Federale a Iugoslaviei, solicita incetarea ostilitatilor de orice fel, cere luarea de masuri urgente de inbunatatire s situatiei umanitare pentru a se evita o catastrofa. Solicita Republicii Federale Iugoslave urmatoarele masuri pentru atingerea unei solutii politice: -sa inceteze toate actiunile intreprinse de fortele de securitate -permite continuarea monitorizare internatinala a Kosovo -de a facilita intoarcerea refugiatilor si deplasarii persoanelor la casele lor -sa faca progrese rapide la stabilirea unui calendar de dialog Sunt precizate si angajamentele presedintelui Republicii Federale a Iugoslaviei precum si alte atribute in conformitate cu punctele anterioare. 3. Rezolutia 1203 adoptata de Consiliul de Securitate pe 24 octombrie 1989 5

In rezolutia nr. 1203 se fac referiri la ingrijorari asupra actelor de violenta si a terorismului si cu privire la rapoartele de continua incalcare a interdictiilor impuse in rezolutiile anterioare, e precizata profunda ingrijorare la adresa inchiderii mass-media independente, punandu-se accentul pe libertate. Este subliniata importanta unei bune coordonari a initiativelor umanitare intreprinse de catre state si este subliniata necesitatea asigurarii sigurantei si securitatii Misiunilor de verificare in Kosovo. Se aproba si sprijina acordurile semnate la Belgrad pe 16 octombrie 1998 intre Republica Federala Iugoslavia si OSCE, precum si pe 15 octombrie 1998 intre Republica Federala Iugoslavia si NATO, solicita sanctiuni si urmareste toate punctele prezentate in rezolutiile anterioare. 4. Rezolutia 1239 adoptata de Consiliul de Securitate pe 14 mai 1989 In rezolutia 1239 este exprimata ingrijorarea cu privire la catastrofa umanitara din jurul Kosovodar si cu privire la fluxul alarmant de refugiati, numar ce creste alarmant. Sunt comentate eforturile statelor membre, de Inaltul Comisariat de Refugiati al Natiunilor Unite(unhcr) si alte organizatii internationale si specifica si prevederi reliefate in rezolutiile anterioare. 5. Rezolutia 1244 adoptata de Consiliul de Securitate pe 10 iunie 1989 In rezolutaia nr. 1244 este prevazut faptul ca o decizie politica trebuie sa se bazeze pe principiile generale, solicita retragerea armatei, politiei si fortelor de catre Republica Federala Iugoslava, se stabileste responsabilitatea de securitate cerand descurajarea desfasurarii ostilitatilor si demilitarizarea KLA si decide principalele responsabilitati precum promovarea unitatii, efectuarea de functii administrative, organizarea si supravegherea evolutiei institutiilor provizorii democratice si autonome, facilitarea un proces politic.

IV Interventia ONU
Operatiunea unica de pace organizata de Consiliul de Securitate in luna iunie 1999 a fost prima care a angajat alte organizatii multilaterale in calitate de parteneri, sub conducerea Natiunilor Unite. Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR), Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) si Uniunea Europeana (UE) impreuna cu ONU au format patru piloni sub umbrela unui Reprezentant Special al Secretarului General ONU, in timp ce NATO a desfasurat o forta de securitate internationala (KFOR). Pe masura ce ONU a renuntat, treptat, la responsabilitatile administrative ale institutiilor provizorii, institutia si-a pastrat autoritatea si responsabilitatea administrativa a provinciei. Criza din Kosovo a marcat reculul ONU, divergenele dintre membrii permanenti ai Consiliului de Securitate au blocat mecanismul decizional al Natiunilor Unite, impiedicand organizatia sa actioneze eficient pentru solutionarea crizei. In conflict s-a implicat Organizatia Natiunilor Unite cu trei rezolutii principale ale Consiliului de Securitate criticate de Guvernul de la Belgrad ca fiind amestec in afacerile interne. Uniunea Europeana s-a manifestat prin impunerea de sanctiuni Iugoslaviei, politica care insa s-a oprit la un anumit punct.

Pana in momentul de fata ONU s-a implicat cu cinci rezolutii: 1160, 1199, 1203, 1239 si 1244 in conflictul din Kosovo. Toate cele rezolutiile emise in martie, septembrie si octombrie 1998 respectiv mai si iunie 1999 condamna actiunile din Iugoslavia si cer Armatei din Kosovo sa se abtina de la acte de terorism. Ca si in cazul Irak-ului, Consiliului de Securitate cere Iugoslaviei sa admita si sa nu impiedice activitatea observatorilor internationali. O alta problematica omniprezenta in aceste rezolutii este cea a respectarii drepturilor omului, grava in conditiile in care masacre ale populatiei civile din zona continua sa apara luni de-a rAndul dupa emiterea rezolutiilor. La ase ani de la conflictul din 1998-1999, Consiliul de Securitate al ONU a decis c a venit timpul pentru lansarea unui proces politic destinat determinrii viitorului provinciei Kosovo. Negocieri internationale au inceput in 2006 pentru a stabili un statut final pentru Kosovo. Trimisul special ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, si-a inceput activitatea in problema Kosovo in februarie 2006. In februarie 2007, Ahtisaari a prezentat un proiect de statut liderilor de la Belgrad si Pristina, care prevedea pentru provincie o "independenta supravegheata". La inceputul lui iulie 2007, textul - sustinut de SUA, Marea Britanie si mai multe tari UE, a fost rescris de patru ori pentru a satisface exigentele Rusiei, care invoca rezolutia 1244/1999 a Consiliului de Securitate ONU, ramasa valabila. Rusia, China si cinci tari membre UE au declarat ca nu vor sustine independenta Kosovo. Rusia si China au drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU. Intre timp, miscarile separatistilor din Europa si din fostele republici sovietice se pregatesc sa utilizeze un eventual "precedent Kosovo" pentru a cere, la randul lor, independenta.

V Independenta Kosovo
Dei din punct de vedere tehnic nc face parte din Serbia, Kosovo este protectorat de facto al ONU de la sfritul conflictului din 1998-1999 din provincie. n 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluia 1244, care plaseaz provincia rvit de rzboi sub administraia ONU pn la determinarea statutului su final. In luna noiembrie 2005, dupa mai bine de 6 ani de administratie ONU in Kosovo, Secretarul General Kofi Annan l-a numit pe fostul presedinte finlandez Martti Ahtisaari, negociator ONU, in calitate de Emisar Special pentru a conduce demersurile politice de determinare a viitorului statut. In perioada 2005 2006, Ahtisaari si echipa sa au avut convorbiri intense la Belgrad si la Pristina, dar si consultari cu reprezentantii comunitatii internationale. In cadrul unei sesiuni de urgenta organizate duminica (17 noiembrie), Parlamentul kosovar a aprobat in unanimitate declaratia de independenta fata de Serbia. "Noi, liderii institutiilor din Kosovo, declaram Kosovo tara libera si independenta", se afirma in declaratie. Documentul promite respectarea planului prezentat anul trecut de reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari. Planul ONU privind independenta provinciei Kosovo prevede insa anumite limite, intre care prezenta unei forte internationale, masuri pentru protejarea minoritatii sarbe si este prevazut clar ca nici Kosovo nici vreo parte a provinciei nu se va putea alipi unei alte tari.

VI Concluzii:
Conflictul din Kosovo a implicat, asa cum am aratat, mai multe organizatii internationale. In pofida faptului ca Belgradul sustine in continuare ca aceasta este o afacere interna, nu poate 7

fi ignorat potentialul de extindere a crizei in zona, mai ales avand in vedere pozitia celorlalte provincii iugoslave. Trebuie de asemenea amintit faptul ca Kosovo este regiunea cu concentrarea cea mai mare de locuitori minoritari din Europa nu mai exista nici o regiune atat de intinsa care sa aiba o pondere de 90% din populatie apartinand unei minoritati. De asemenea, in abordarea crizei trebuie observata care ar putea fi intentia pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate ca foarte usor cineva s-ar putea gandi la alipirea Kosovo la Albania dupa secesiunea de Iugoslavia, aceasta posibilitate este destul de greu de prevazut pe termen scurt Albania avand o conditie economica, mai proasta chiar decat cea a Kosovo este greu de crezut ca ar putea constitui o atractie pentru populatia din Kosovo in plus, tendinta in randul refugiatilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi in Albania, ci de a se raspandi in alte parti ale Europei. La 17 februarie 2008, primul ministru Hashim Thai a citit n faa Parlamentului de la Pritina declaraia de independen a provinciei, iar legislativul a votat declaraia. Statele Unite, Frana, Marea Britanie susin proclamarea independenei provinciei, n timp ce Rusia i Serbia se opun vehement. Printre statele care se opun proclmrii independenei Kosovo sunt: Romnia, Spania, Slovacia, Cipru i Grecia. China i-a exprimat ngrijorarea fa de reaciile n lan pe care le-ar putea avea faptul c un stat i-a proclamat unilateral independena. Bibliografie: 1. Elite 146, The Yugoslav Wars (2).Bosnia, Kosovo and Macedonia 1992-2001, Dr N Thomas & K Mikulan 2. Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaiilor internaionale (1948 pn n zilele noastre), vol. II, Editura tiinelor Sociale i Politice, Bucureti, 2006 3. www.onuinfo.ro/mass_media/comunicate_de_presa/396/ 4. www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=12568 5. www.ziua.net/display.php?data=2008-01-12&id=231628 6. www.didyouknow.org/romania/story/kosovo_ro.html 7. http://capriro.tripod.com/intaff/extpol01.htm 8. www.un.org