Luca Iulian Clasa a X-a A

Cunoasterea de sine si cunoasterea celorlalti

Adevarul este in noi, calea vietii este auto-descoperirea, spun culturile orientale si occidentale. In diverse epoci s-a tot vorbit despre cunoasterea de sine si inca ar mai fi multe de spus. Subiectul pare greu de epuizat, intrucat atinge chiar punctele esentiale ale fiintei. Cine sunt? este una dintre marile intrebari ale existentei, care chiar daca nu primeste prea des un raspuns clar si definitiv, ne ajuta sa (ne) cautam. Cine sunt si ce caut se dezvaluie treptat celui care isi pune intrebarea constant, pe masura ce trece timpul si o data cu el, amanuntele inutile. Urmatoarele randuri sunt insuflate de dorinta de a mai limpezi putin apele. De ce ar trebui sa ne cunoastem in primul rand pe noi? Pentru ca si cunoasterea Celuilalt si a lumii incepe tot cu cunoasterea de sine. Desi indivizi, suntem interconectati cu altii ca si noi, parte dintr-o retea vasta pe care o numim lume. Lumea exterioara, concreta este o reflectie a universului nostru interior. Ce se petrece inlauntrul nostru se proiecteaza in exterior (de aceea "frumusetea este in ochii privitorului"): daca in sufletul nostru e liniste, lumea de afara este minunata, daca suntem tulburati, agitati, dezorientati- asa arata si lumea din jur. Lumea alcatuita din Ceilalti este o oglinda imensa, ce ne returneaza propria imagine. Daca esti iubitor, prietenos, saritor lumea va fi iubitoare, prietenoasa si saritoare cu tine. Lumea este ce esti tu (Thomas Dreier). In functie de caracterul nostru, proiectam trasaturi pozitive sau negative asupra celor cu care interactionam. Asadar, din punct de vedere psihic si moral, cunoasterea de sine este primul pas in cunoasterea lumii in general. Cum am putem exersa cunoasterea de sine? Prin observatie, cu o privire cat mai clara si mai neinfluentata de subiectivitate, avem sansa sa devenim constienti de propria persoana. Traim dupa numeroase obisnuinte, influentati de tot felul de rutine care ne limiteaza trairile si experientele nemijlocite. Atunci cand depistam un tipar nesanatos, de care nu suntem in mod normal prea constienti, este timpul sa folosim liberul arbitru. Sa alegem schimbarea, daca o dorim. Prin constienta ajungem la alegere, din alegeri decurge libertatea. Un inceput este sa intelegi cum functioneaza psihicul tau totalitatea proceselor cognitive, afective si volitive. Daca le intelegi pe acestea, poti sa intelegi mai bine legatura dintre ce simti si ce gandesti si, deasemenea, cum transpui toate acestea in comportamente concrete. Intrucat nu putem citi gandurile oamenilor (si presupunerile personale sunt tot o reflectie a propriului interior) putem sa deducem din comportamente mergand pe drumul invers ce simte si ce gandeste celalalt. Ce nu se poate deduce, ne ajuta comunicarea (reala) sa completam. Incercand sa te analizezi cu obiectivitate, iti poti da seama cum traiesti, cum doresti sa fii si cum esti cu adevarat. Poti afla si de la specialisti sau din teste de personalitate, dar daca vrei cunoastere autentica, este necesar sa asculti si vocea interioara, indiferent cum ii spui intuitie, revelatie, inspiratie etc. De ce cunoastere si nu recunoastere? ma intreba deunazi un prieten. De ce nu amandoua? O data ce te cunosti cat mai bine si mai obiectiv (cu calitati si mai ales defecte), atunci poti sa recunosti unde gresesti. De asemenea, poti sa te recunosti pe tine in ceilalti, sa ii intelegi si sa te intelegi mai bine. Iar daca simti ca nu ai obtinut inca rezultatele dorite, nu-ti pierde rabdarea, s-ar putea sa gasesti adevarata incantare in cautarea propriuzisa, nu neaparat in cunoasterea care rezulta.