Natura socio culturala a comportamentului uman. O definitie preliminara a culturii. Psihologia interculturala.

Ce inseamna socio-cultural? Social- care este legat de viaa oamenilor n societate, de raporturile lor n societate sau fa de societate, regulile sociale si procesele care leaga si separa oamenii, nu numai ca indivizi dar si ca membrii ai asociatiilor, grupurilor si institutiilor, sociologia, care-si propune sa studieze colectivitatile, macro si microgrupurile, relatii, fenomene si procese care au loc intre elementele ansamblului social Cultura- Totalitatea valorilor materiale i spirituale create de omenire i a instituiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Cultura reprezinta o mostenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicatie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul si artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea), media interactiva (telefonul). n acelasi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunostintele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi nsusita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar si prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,carti, numere, reguli) Exemple: - raportul dintre cadrul social i particularitile culturale, cum sunt tradiiile, moravurile, mentalitile

Natura socio-culturalii a comportamentului uman. 0 definitie preliminara a culturii

De a lungul timpului au existat mai multe definiii ale culturii. Mai muli autori au avut un rol important n ncercrea de a scoate din abiguitate i de a clarifica ceea ce a nsemnat de-a lungul timpului i ceea ce nseamn cultura n prezent. 1. Cea mai cuprinzatoare defintie a culturii a fost propusa de antropologul american M. J. Herskovits (1948), descrisa ca si partea realizata de om a mediului[ the man made part of the environment] De exemplu: a) Un produs cultural este si camera in care locuim, reflectind idei arhitecturale implicite (de exemplu, camera poate fi rectangulara, dar exista multe societati in care camerele sunt mai degraba circulare, precum la unele triburi din Africa centrala sau la eschimosi). b) Consideram ca pe o achizitie elementara relatia pedagogica institutionalizata profesor-elev/student,pornind de la premisa profesorul stie sa transmita intr-un cadru sistematic informatia elevului .Rolurile sociale create(elev-profesor),cu tot ansamblul de obligatii,raspunderi, si asteptari reciproce,nu sunt nici pe departe universaleAltfel spuns,nu in toate culturile stiutul comunitar nu se transmite intre zidurile scolii ,prin procedee standardizate (profesorul preda, pe baza unei programe in fata unei asistente care ,asezata in banci,retine esentialul) ci prin forme expresive informale, altele decat procedeele pedagogice "modene" (de exemplu, societatile care nu Cunosc scrisul, sau in care majoritatea populatiei este analfabeta, au propria invatare culturala, pe cai "ocolite", dar nu mai puttin influente).

2. H. M. Segall et all subliniau anterioritatea logica si ontologica a culturii, oferind o alta definitie minimalista, descriind-o ca totalitatea produselor comportamentale ale celorlalti care ne preced. Astfel,cand ne nastem, ne plasam de la bun inceput intrun ambient natural si social structurat, care contine valori ce vor fi exprimate prin limbaj, care, la rindul lor, contribuie la formarea unor registre relationare, ce se afla la baza unui mod de viata cultura poate fi definita prin intermediul a opt factori ce o caracterizeaza. 1. tipare atitudinale si comportamentale ("ce se cade", "ce se cuvine"), invatate social si asumate printr-o logica implicita a "rinduielii". Meritia semnalata, in acest registru, convergenta sau divergenta intre atitudine si comportament, existind posibilitatea aparitiei atiudinii duplicitare, atunci cind subiectii se comporta conform "ordinii lui ce se cade", chiar daca orientarea lor valorica si atitudinala este divergenta de conduita (precum in cazul comunismului, care a intretinut la scara larga duplicitatea expresiva). 2. patternurile existentiale (exprimate prin verbele ontologice "a fi"/"a avea" sau "a supravietui"/ "a deveni"). Comunitatile centrate pe "a avea" sunt tipice multor societati actuale, prin care a fi implinit inseamna a poseda "obiecte" cat mai diverse si mai "la moda", iar cele centrate pe "a fi" valorizeaza registrul implinirii personale prin trairi autentice, profunde, asociate unei morale traditionale. Comunitatile in care subietii sunt ghidati in strategiile lor existentiale de registrul lui "a supravietui" "isi duc viata" printr-o forma de autism social la limita subzistenta, nu sunt capabili de strategii pe termen mediu si lung, singura si decisiva preocupare fiind salvarea "de pe o zi pe alta" din impasul colectiv, mizeria cotidiana si lipsa de speranta

sociala. Cei din registrullui "a deveni" sunt capabili de planuri pe tennen mediu si lung (de la stabilirea destinatiei viitorului concediu de odihna, achizitionarea de bunuri de consum, construirea de locuinte, san initiativa in deschiderea unei afaceri), au o speranta social angajanta ("are rost" sa porneasca o actiune comunitara), se automotiveaza, simt si stiu ca "merita" sa aiba initiative sociale, economice, politice, pentru ca ele vor avea un econ stimulativ) sporindu-le resursele comunitare. Din nefericire, societatea romaneasca contemporana traieste sociologic majoritar la limita subzistentei conturand un pattern existential precumpanitor dezangajant. 3. Un alt factor relevant este reprezentat de institutiile politice, structurate in functie de cine dispune si cine se supune. Orice societate este construita pe raporturi ierarhice care se echilibreaza "natural", articuland un contract social implicit si pe retele de de putere. Chiar fiecare raport interpersonal este si o relatie de putere .Importanta se arat a fi tendinta dominanta, sau, cu alte cuvinte, care este natura relatiilor de putere majoritare dintr-o societate. Astfel, atat institutiile, cat si retelele de putere pot fi structurate restrictiv sau permisiv), iar relatiile interpersonale por fi caracterizate mai degraba de adversitate sau de parteneriat simbolic. 4. limbajele activate, formate din coduri de comunicare implicite sau explicite. Limbajele, asadar, contin o semantica ascunsa si simboluri articulate intr-o gramatica si structurate dupa "legi" de transmitere a informatiilor mascate) nerostite sau deschise) transparente. 5. regulile care guverneaza relatii1e interpersonale, intemeiate pe deschidere sau, dimpotriva, pe inchidere interpersonala. 0 dimensiune privilegiata care modeleaza expresivitatea interpersonala este automonitorizarea (selfmonitoring-ul) , fiind culturi si societati care inregistreaza scoruri mari la aceasta dimensiune (subiectii "functioneaza" precumpanitor in registrul paralniciei, important este sa para ca este, nu sa fie cu adevarat", pentru a prelua expresia lui D. Draghicescu (1907/1996) privitoare la majoritatea

romanilor), si altele in care, in opozitie, subiectii activeaza mai degraba onestitatea autodezvalnuirii. 6. diviziunea muncii in functie de vaariabilele indepndente de status, de felul virstei, etnicitatii,mediuli de rezidenta, densitatii poplllatiei, genului. Referitor la ultima determinare, exista culturi in lumea moderna cu roluri de gen egal distribuite sau patriarhale, societatea romaneasca intatisand puternice remanente patriarhale. 7. stilurile de locuire, indeosebi prin ilustrarea raportului public/privat.Modul in care se structureaza toate spatiile publice, de la cotidiana "casa a scarii" pana la statiile de tramvai sau salile de asteptare din gara, ilustreaza cu putere profilul unei societati centrate pe valorile respectului fata de celalalt ca premisa a respectului de sine), sau, dimpotriva, pe principiile lui "nu-mi pasa, si asa viata mea e un esec, de ce sa ma mai intereseze celalalt", In primele comunitati, de exemplu, nedreptatea sociala nu este "inghitita', structurandu-se degraba o solidaritate comunitara naturala impotriva incalcarii libertatii, in schimb in cazul celorlalte, subiectul individual si colectiv este covarsit de o societate discretionara, in fata careia ramine fara replica .Un "indicator" sociologic elocvent este familiarizarea cu gunoiul de linga noi", care devine o expresie sociala a insusirii nesimtirii publice ca forma de firesc interpersonal intr-o societate in care subiectului social nu-i mai ramine decit solutia derizorie a victimizarii. 8. tiparele de angajare publica. ce desemneaza tipuri diferite de exprimare comunitara, de la cele angajante, civic-participative, la cele retractile, asistentiale, parohiale. Localizarea culturii - se afla ea "inauntrul" sau "in afara" personalitatii? Desigur ca avem de-a face mai degraba cu o dilema cu rol didactic, decat cu o diferentiere nemijlocita .

O prima definitie din registrul lui "in afara" aparttine lui C. Ember si M. Ember (1985), In conceptiile aestora, cultura este formata, pe de o parte, din atitudini si comportamente invatate, precum si din credinte caracteristice pentru o comunitate, iar pe de alta parte din obiceiurile impartite ale societatii. L.A. White (1947) definea cuItura (vazuta ca fiind continua, cumulativa,colectiva)ca si totalitate a componentelor simbolice(limbaje si coduri de comunicare), care fac posibila transformarea "intelepciunii" comunitare a stiutului comunitarr) in "forme thnice"transmise din generatie in generatie printr-o anumita tehnologie simbolica. b Pentru More si Lewis (1952) cultura, care se situeaza mai degraba inauntru", este o abstractie, un fel de "eticheta" pentru categorii foarte diverse de fenomene ce desemneaza cunoasterea, abilitatile si informatiile invatate. Conform viziunii evocate, cunoasterea sociala este cea care integreaza, in cele din urma, subiectul individual in societate.
a

Culturile dezvolta conventii pentru culegerea informatiilor si stabilesc valoarea fiecarei informatii. De exemplu, oamenii in culturile ierarhice au in mai mare masura tendinta de a retine indicii despre ierarhie, decat despre estetica. H. Triandis considera ca cei din culturile individualiste vor identifica si retine precumpanitor informatiile legate de propriul self; spre deosebire de subietii din culturile colectiviste, ce retin mai multe informatii despre selful colectiv si retelele sociale in care sunt inserati.

G. Hofstede descria cultura ca o programare mentala colectiva care ne determina sa acceptam prezumtiile esentiale ale socialului impreuna cu membrii natiunii sau grupului din care facem parte, dar nu si cu componentii altor grupuri sau natiuni. Fiecare dintre noi suntem purtatorii unor modele de

gandire, simtire si manifestari potentiale, dobandite de-a lungul vietii. G. Hofstede numeste aceste moduri de gandire, simtire si actiune programe mentale, ,software-ul mintii Conform unei alte definitii clasice a culturii ,aceasta are trei trasaturi importante: este dobandita si nu innascuta, diversele sale componente se articuleaza intr-un sistem si trasatura sa definitorie este disponibilitatea sa de a fi impartasita. Desi definitiile sunt diverse si nu acopera intotdeauna aceeasi arie semantica, astazi antropologii, psihologii, sociologii si pedagogi
sunt de acord cu faptul ca termenul de cultura desemneaza "un ansarnblu mostenit social si transmis de conduite si simboluri purtaroare de semnificatii, un sistem de reprezentari si un sistem de limbaj care se exprima sub forme simbolice, un mijloc prin care oamenii comunica, isi perpetueaza si dezvolta cunostintele si atitudinile fata de viata.

Asadar, cultura trebuie privita ca un proces cognitiv complex de insusire a functionalului social, situandu-se in egala masura. ,,inauntrul" si "in afara" personalitatii individuale.

Scopurile psihologiei interculturale sunt focalizate in inspre trei tinte majore. In primul rand, ne referim la deprinderea abilitatii de a testa ipoteze teoretice si proceduri de interventie practica in alte contexte culturale decit in in care s-au articulat initial, pentru a se testa aplicabilitarea. Apoi, psihologia interculturala e preocupata de explorarea identitatii "celuilalt", pentrn a descoperi variatii psihologice care lipsesc dintr-o anumita experienta culturala limitata. In sfirsit, demersul disciplinar propus mai vizeaza si stradania de a asambla si integra rezultatele obtinute intr-o arie mai extinsa, cu intentia de a genera o psihologie "universala", valida intr-o arie culturala cat mai larga.