Sunteți pe pagina 1din 9

Dintre lucrurile cele mai de pret pe care le are omul, acela de a fi capabil sa se introspecteze, de a incerca sa-si descifreze propria

personalitate, mi se pare a fi un lucru de o insemnatate exceptionala.(Mulk Raj Anad)

Personalitatea este obiectul de studiu al mai multor stiinte, fiecare dintre acestea considerand-o dintr-un unghi specific (antropologia biologica si culturala, sociologia, stiintele educatiei, medicina psihosomatica si istoria) Fiecare ne nastem cu un potential uman nativ care se valorifica si se dezvolta treptat prin socializare si enculturatie. Personalitatea este o calitate pe care individul o dobandeste virtual intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale - si anume in perioada adolescentei avansate intrunind anumite note sau caracteristici definite. Exista mai multe definitii ale personalitatii: Dupa G Allport personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic. N Sillamy spune ca persolalitatea este in esenta elementul stabil al conduitei unei persoane, modul sau obisnuit de a fi, ceea ce o diferentiaza de altele. A Petrovski si M G Jarosevski propun definitia : personalitatea este o calitate sistemica dobandita de individ in activitatea obiectuala si de comunicare, care-l caracterizeaza sub aspectul includerii lui in relatiile sociale. In opinia lui Freud, personalitatea e compusa din trei elemente: y y y Id-ul (sinele) - constituie impulsurile noastre biologice, universale, care cer satisfacere imediata; Supraeul (superego) - este constiinta, id-ul reprezentat in personalitate; Eul (ego) - este partea persoanei care e in contact cu realitatea.

Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica miscarea energiei psihice, a libidoului intre cele trei instante psihice. Personalitatea umana se dezvolta printr-o serie de stadii successive, universal, cu substrat biologic si legate de varsta pe care Freud le-a numit stadiile dezvoltarii psiho-sexuale: Primul stadiu este stadiul oral (1 an) in care sugarul cauta lacere prin acte orale (suptul, muscatul) ; Al doilea stadiu este stadiul anal (2 ani) cand apare controlul intestinelor si al vezicii urinare; Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5 ani) este perioada constientizarii sexuale initiale (conflictul Oedipal);

Al patrulea stadiu este stadiul latential (5 ani pubertate) in care e importanta dezvoltarea fizica si deprinderile intelectuale; Al cincilea stadiu este cel genital cand apare sexualitatea matura.

Freud mai pune accent pe sursele inconstiente si emotionale ale dezvoltarii copilului, care contribuie la stabilirea timpurie a aspectelor functionale ale personalitatii, aspectelor afective ale socializarii.

Trasatura psihica. Tipurile. Factorii de personalitate.

Trasatura psihica este acel concept care evidentiaza acele insusiri sau particularitati relative stabile ale unei personae sau ale unui process psihic. In plan comportamental, o trasatura este indicate de predispozitia de a raspunde in acelasi fel la o varietate de stimuli. De exemplu, timiditate aeste o trasatura, fiind in cele mai multe cazuri insotita de stangacie, hiperemotivitate, mobilizare energetic exagerata. Tipurile sun formate din mai multe trasaturi (de ex. introvertit, extravertit) E. Kretschmer , luand in considerare parametrii constitutiei fizice, corporale, descrie trei tipuri, iar asocierile dintre trasaturile fizice si psihice s-au dovedit a fi semnificative pentru cazurile patologice: y Tipul picnic : statura mijlocie, excces ponderal, fata plina,maini si picioare scurte, abdomen si torace bine dezvoltate careia ii sunt asociate urmatoarele trasaturi psihice :vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontenaitate, sociabilitate, dar si superficialitate in relatiile sociale, inclinatie catre compromisuri. Tipul astenic :cu corpul slab , alungit, maini si picioare lungi si subtiri :inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate, un simt acut al onoarei, meticulozitate. Tipul atletic : tipul cu o dezvoltare fizica si psihica echilibrata.

In opinia lui G Allport personalitatea este o structura formata din trasaturi organizate ierarhic. El spune ca la fiecare individ exista 2-3 trasaturi cardinale care domina si controleaza celelalte trasaturi. In ordine ierarhica urmeaza un grup format din 10-15 trasaturi principale, relative usor de identificat, si in sfarsit sute sau chiar mii de trasaturi secundare si de fond, care sunt foarte greu de identificat. In studiul personalitatii individului este necesara identificarea si analiza temperamentului , adica trasaturile si calitatile formale, dinamico- energetice si a caracterului , adica trasaturile de continut, socio -morale si axiologice.

Temperamentul
Se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima in particularitati ale activitatii intelectuale si a afectivitatii, cat si in comportamentul exterior :limbaj si motricitate, in conduita. N Sillamy , in Dictionar de psihologie, defineste temperamentul ca un ansamblu de elemente biologice, care impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea. Cand vorbim de temperament in plan psihologic, noi nu ne gandim direct la constitutia fizica sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care au loc in organism , ci la modul cum reactioneaza si se manifesta individul in diferite situatii: rapiditatea perceptiei, a raspunsurilor verbale la intrebari, a reactilor motorii, intensitatea trairilor emotionale si durata lor, intensitatea sau forta actiunilor voluntare, disponibilitatea la comunicare interpersonala, capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata, rezistenta la frustratii, la stress, situatii conflictuale, etc. Clasificarea temperamentului s-a dovedit a fi de-a lungul timpului o problema complicate si controversata.Criteriile de clasificare se impart in trei categorii: y y y Criterii morfologice sau bioconstitutionale; Criterii fiziologice; Criterii psihologice.

Fiind o preocupare constanta,de-a lungul istoriei si a evolutiei stiintei, exista mai multe tipologii ale comportamentului. Tipologia lui Hipocrate Hipocrate (400 i.e.n.) este primul care a incercat sa identifice sis a explice tipurile temperamentale, fiind urmat de Galenus (150 e.n.) Astfel avem patru tipuri clasice de temperament: y olericul este energic, nelinistit, impetuos, irascibil, uneori impulsiv si isi iroseste energia. Este inegal in manifestari, osciland intre entuziasm si deceptie, avand o tendinta de exagerare in tot ceea ce face. Este o persoana foarte expresiva, usor de citit , gandurile si emotiile se succed cu repeziciune. Are tendinta de dominare in grupuri, se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze. Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmicitate si echilibru. Este vioi, vesel,optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatie. Simte permanent nevoia de ceva nou, trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare de a dispune de o rabdare fara margini. Fire inchisa,greu adaptabila, putin comunicativa, prefera activitatile individuale. Melancolicul este la fel de lent si inexpresiv ca flegmaticul, dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia, emotiv si sensibil, are o viata interioara agitate datorita unei exagerate exigente fata de sine si a unei neincrederi in fortele proprii. Fiind
3

necomunicativ, inchis in sine, melancolicul are dificultati de daptare sociala. Are debitul verbal scazut, gesticulatia redusa.

Tipologia lui Pavlov Explicarea diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central si de raporturile dintre ele: Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezistenta mai mare sau mai mica la excitanti puternici sau la eventuale situatii conflictuale.Din acest punct vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si sistem nervos slab. Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sistemul nervos este mobil, in caz contrar vorbim despre sistem nervos inert. Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese ( excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi de un sistem nervos echilibrat. Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predomina excitatia.

Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos: Tipul puternic, neechilibrat, excitabil - corelat cu temperamental coleric ; Tipul puternic, echilibrat, mobil - corelat cu temperamental sangvinic; Tipul puternic, echilibrat, inert - corelat cu temperamental flegmatic ; Tipul slab - corelat cu temperamental melancholic.

Tiplogia lui Jung si Eysenck Psihiatrul elvetian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientate predominant spre lumea externa extrovertitii , in timp ce altii sunt orientate predominant spre lumea interioara -introvertitii. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putin comunicativi. Psihologul Hans Eysenck reia aceasta clasificare a lui Jung adaugand o noua dimensiune numita grad de nevrozism, aceasta exprimand stabilitatea sau instabilitatea emotionala a subiectului. Astfel Eysenck obtine urmatoarele tipuri : Extravertit - stabil; Extravertit - instabil; Introvertit - stabil; Introvertit - instabil.
4

Tipologia Heymans Wiersma Le Senne Heymans si Wiersma au ajuns la un consens privind cadrul de clasificare al temperamentului, cadru reluat si de R. Le Senne.Acesta are la baza trei criterii: Secundaritatea; Emotivitatea; Activitatea.

Exista opt tipuri de comportament care rezulta din combinarea acestor factori: Pasionatii : emotivi, activi, secundari; Colericii : emotivi, activi, primari ; Sentimentalii : emotivi, non-activi, secundari; Nervosii : emotivi, non-activi, primari ; Flegmaticii : non emotivi, activi, secundari; Sangvinicii : non-emotivi, activi, primari ; Apaticii : non-emotivi, non-activi, secundari; Amorfii :nono-emotivi, nono-activi, primari.

Clasificarea potrivit grupelor sangvine Medicul francez Bernard Montain (1992) a elaborate o noua tipologie a temperamentelor, bazata pe grupele sangvine.  Grupei sangvine A ii corespunde temperamental armonic. Subiectii apartinand acestui temperament se caracterizeaza prin cautarea permanenta a armoniei cu anturajul lor, neputandu-se dezvolta si realize decat in aceasta conditie.  Grupei sangvine 0 ii corespunde temperamental melodic . Subiectii acestui temperament se afla intotdeauna in consonanta cu mediul extern, adaptandu-se fara dificultati la situatii.  Grupei sangvine B ii corespunde temperamentul ritmic. Subiectii cu acest temperament sunt slabi sensibili la mediu, traiesc in ritmul lor propriu, ramanand relativ independenti la variatiile ambiantei.  Grupei sangvine AB ii corespunde temperamentul complex. Subiectii reunesc trasaturi contradictorii ale celorlalte trei temperamente, avand, in consecinat, dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator. Tipologia lui Freud Pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii, Freud a stabilit urmatoarele tipuri de baza:  Tipul oral - caracterizat prin nevoia de a depinde de altii pentru a-si mentine respectul de sine.  Tipul anal - se distinge prin trei trasaturi principale: parcimonie, iritabilitate si pedanterie (ordine).
5

 Tipul uretral - are ca trasaturi ambitia si dorinta de competitie care se afla in raport invers cu rusinea.  Tipul falic - se caracterizeaza prin temeritate, determinare, siguranta.  Tipul genital - corespunde normalitatii ideale a personalitatii.El este intruchipat numai de subiectii care parcurg fara problem si stari remanente toate stadiile evolutiei libidiale.

Concluziile care pot fi trase in ceea ce priveste tipologiile temperamentale pot da impresia de confuzie datorita numeroaselor abordari si a diversitatii termenilor folositi. Totusi, la o analiza mai atenta, descoperim numeroase asemanari intre schemele de clasificare.

Caracterul
Termenul de personalitate include intr-un sistem unitar atat temperamentul cat si caracterul omului.Acestea sund doua notiuni diferite ce nu trebuie confundate. In timp ce caracterul vizeaza suprastructura morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului, temperamentul se refera la insusiri ereditare ale individului. Etimologic termenul de caracter provine din greaca veche si inseamna tipar, pecete, si cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Andrei Cosmovici, subliniind doua dimensiuni fundamentale ale caracterului una axiologica, orientativ-valorica, alta executiva, voluntara afirma :caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei personae, cat si posibilitatea de a traduce in fapt hotararile luate in conformitate cu ele. In opinia lui Taylor caracterul este gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor individului.Caracterul este un subsistem relational-valoric si de autoreglaj al personalitatii care se exprima printr-un ansamblu de atitudini valori. Atitudinea exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii si implica reactii affective, cognitive si comportamentale. In structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:  Atitudinea fata de sine insusi : modestie,orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate.  Atitudine fata de ceilalti, fata de societate : umanism, patriotism, atitudini politice.  Atitudinea fata de munca : La acestea se adauga trasaturi voluntare de caracter: energia, fermitatea, gradul de organizare. Trasaturile negative de caracter mai frecvente la copii si adolescenti sunt:minciuna, capriciul, incapatanarea, timiditatea
6

Aptitudinile
Aptitudinea ne da masura gradului de organizare a sistemului personalitatii sub aspect adaptiv instrumental concret. Ea ne raspunde la intrebarea ce poate si ce face efectiv un anumit individ in cadrul activitatii pe care o desfasoara? Intr-un dictionar de psihologie de mare circulatie aptitudinea e definite ca fiind substratul constitutional al unei capacitate, preexistent acesteia()Singura capacitatea poate face obiectul evaluarii, aptitudinea fiind o virtualitate. (H. Pierono) Aptitudinile sunt un rezultat al dezvoltarii, un aliaj intre elementul innascut sic el dobandit prin experienta. Aptitudinile sunt subsisteme operationale ale personalitatii care mijlocesc performantele in activitate ; ele explica diferentele dintre oameni referitoare la posibilitatile acestora de a-si insusi anumite cunostinte, deprinderi. Aptitudinile se clasifica in doua mari categorii:  Aptitudinile generale;  Aptitudinile special Aptitudinile generale intervin in desfasurarea unor activitati diverse. Ele sunt simplein sensul ca au o structura relative omogena.Alcatuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ, care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditiile variabile ale mediului.Ele se impart in : -aptitudini senzorio-motorii : viteza, forta,precizia, ritm; -aptitudini intelectuale : memoria, imaginatia,inteligenta.

Aptitudinile speciale sunt cele care asigura reusita intr-un comportament complex, de regula intr-o profesie sau specialitate (ex. aptitudini de lider, talentul). Ele sunt structurari variate ale unor aptitudini simple .Clasificarea lor o facem dupa genul activitatii in cadrul careia se manifesta: aptitudini artistice : pentru literatura, muzica, actorie, pictura aptitudini stiintifice : matematica ,fizica,biologie aptitudini tehnice : proiectare, produce masini aptitudini sportive aptitudini manageriale.

Aptitudinile se manifesta la varste diferite in functie de specificul lor. De exemplu aptitudinile sportive cunosc perioada de inflorirela varsta tanara, pe cand in domeniul stiintei cele mai valoroase lucrari au fost elaborate intre 30-50 ani.
7

Tinand cont de toate cele spuse despre personalitatea omului si componentele sale, temperamental,caracterul si aptitudinile, putem concluziona ca fiecare individ e unic, insa nu incomparabil cu alti indivizi ai speciei umane. Prin drumul parcurs de fiecare om in viata sa se distinge de altii. Fiecare viata isi urmeaza un destin unic. De-a lungul timpului omenirea a fost preocupata de stabilirea unor tipologii comportamentale si incadrarea intr-o categorie sau alta. Dar psihologia nu este o stiinta exacta, ci o stiinta a sufletului, unde nu exista alb si negru. Astfel putem incadra oamenii in tipologii dar nu trebuie sa uitam deunicitatea individului, a fiecaruia dintre noi. Fiecare dintre noi este o persoana distinct si originala, Allport definind aceasta ca: Organizarea vietii individuale este, in primul rand, in ultimul rand si tot timpul, un fapt principal al naturii umane.

Bibliografie Radu, I,1991, Introducere in psihologie, Ed. Sincron, Cluj-Napoca Golu, M, 2000, Fundamentele psihologiei,Ed.Fundatiei Romania de maine, Bucuresti