Sunteți pe pagina 1din 32

CURS DE SINTEZĂ

GEOLOGIA ROMÂNIEI

Concepte – cheie

CAPITOLUL I

Vorland, platformă, soclu, înveliş sedimentar

Studiind unităţile geotectonice care se găsesc în ţara noastră se constată că ele se pot grupa în două domenii:

- Domeniul precarpatic sau vorlandul carpatic cuprinde următoarele unităţi:

platforme: Platforma Moldovenească; Platforma Valahă şi Dobrogea de Sud; Masivul Central Dobrogean; structogen: Dobrogea de Nord. - Domeniul carpatic se caracterizează printr-o evoluţie complexă prin prezenţa unor bogăţii importante ale subsolului şi are o întindere mai mare. Cele două domenii se delimitează prin linia pericarpatică, în interiorul acesteia dezvoltându-se domeniul carpatic.

PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ

Delimitarea teritoriului aferent Platformei Moldoveneşti se face, la vest, de către Carpaţii Orientali, la est, de râul Prut, la nord de o porţiune din graniţa ţării, iar la sud de către Depresiunea Bârladului. Din punct de vedere geologic ea reprezintă continuarea spre sud-vest a Platformei Est- Europene.

SOCLUL PLATFORMEI MOLDOVENEŞTI

În alcătuirea Platformei Moldoveneşti se distinge un etaj inferior cutat (soclu) şi un etaj structural superior, cuvertura, care corespunde unei etape în care spaţiul respectiv a evoluat ca domeniu stabilizat (cratonizat). Soclul Platformei Europei Orientale aflorează în sectorul Cosăuţi raionul Soroca, pe malul Nistrului, iar la adâncimi mai mari, a fost interceptat de câteva foraje în aria situată între râurile Prut şi Siret (Bătrâneşti, Todireni, Iaşi, Popeşti). În forajul de la Bătrâneşti, între adâncimile de 1008 – 1046 m, au fost întâlnite gnaise cu biotit, gnaise traversate de o reţea de filoane pegmatitice şi, în bază gnaise cu diopsid, hornblendă şi biotit. Forajul de la Todireni a adus informaţii asupra fundamentului pe un interval destul de mare de adâncime (950 – 1433 m), stabilind că acesta este constituit preponderent din gnaise şi anume gnaise cu biotit şi hornblendă În zona Iaşului, s-au săpat cinci foraje dintre care două au întâlnit soclul foraje: unul, la nord de gara Socola, a intrat în şisturi cristaline la adâncimea de 1121-1391.4 m pe care le-a deschis cca. 270 m, stabilind existenţa unei serii de paragnaise: gnaise biotitice, gnaise cu microclin, asociate cu gnaise oligoclazice leucocrate. Unii geologici consideră soclul ca fiind alcătuit din mai multe tipuri de fundament: o primă şi cea mai veche zonă ar avea un fundament arhaic – karelian ce ar corespunde părţii de nord-est a Moldovei, situată între râul Prut şi linia Dărăbani – Truşeşti – Ungheni. Spre vest, ar urma o altă zonă, cu fundament baikalian, ce s-ar fi sudat tectonic la zona anterioară, cu extindere spre vest, până la linia Ibăneşti – Botoşani – Hârlău – Târgu Frumos. La vest de această linie, se dezvoltă o a treia zonă, constituită din şisturi verzi, pe care autorii o consideră drept o continuare a soclului assyntic, cunoscut la suprafaţă în Dobrogea centrală.

CUVERTURA PLATFORMEI MOLDOVENEŞTI

Cuvertura platformei debutează cu formaţiuni riphean superioare-vendiene, peste care se dispun formaţiuni paleozoice inferioare (cambriene, ordoviciene, siluriene) cu grosimi variabile, mai mari pe treptele afundate ale soclului. Pe arii restrânse, în sectoarele Bătrâneşti- Iaşi şi Ungheni-Chişinău, forajele au indicat şi prezenţa formaţiunilor devoniene inferioare,

după care succesiunea continuă cu formaţiuni mezozoice, în principal cretacice (cenomaniene) şi terţiare (neogene) (v. fig.1).

CUATERNAR Nisipuri şi pietrişuri Nisipuri argile şi cinerite MEOŢIAN SARMAŢIAN Prundişuri şi nisipuri Calcare oolitice Calcare
CUATERNAR
Nisipuri şi pietrişuri
Nisipuri argile şi cinerite
MEOŢIAN
SARMAŢIAN
Prundişuri şi nisipuri
Calcare oolitice
Calcare recifale
Argile şi gresii
BADENIAN
Nisipuri şi gresii
Calcare recifale
Gipsuri şi marne
Conglomerate şi nisipuri
Gresii
EOCEN
Gresii calcaroase
PALEOCEN
sn
SUPERIOR
cm
Calcare cu accidente silicioase
Marnocalcare cretoase
Nisipuri glauconitice
al
INFERIOR
Calcare şi gresii calcaroase
ap
JURASIC SUPERIOR
CARBONIFER
Calcare, calcare dolomitice, anhidrite
Gresii silicioase şi argile violacee
DEVONIAN
Gresii şi argile violacee
SILURIAN
Calcare spatice, argile, tufite
Gresii calcaroase
Formaţiuni presiluriene
Gresii şi şisturi argiloase
PALEOZOIC
MEZOZOIC
NEOZOIC
CRETACIC
PALEOGEN
NEOGEN
PLIOCEN
MIOCEN

Fig. 1. Coloană stratigrafică sintetică cuprinzând depozitele de cuvertură ale Platformei Moldoveneşti

TECTONICA PLATFORMEI MOLDOVENEŞTI

Separarea fundamentului platformei în etaje structurale în funcţie de vârsta cutării este

imposibilă la ora actuală, din cauza grosimii mari a cuverturii sedimentare şi a puţinelor foraje care au interceptat fundamentul. Imaginea structurală acceptată la ora actuală porneşte de la discontinuităţile majore deduse pe baza discontinuităţilor paleoreliefului constatate la nivelul fundamentului, prin metode geofizice. În figura 2 este prezentată o secţiune geologică prin Platforma Moldovenească. S-a evidenţiat un sistem de discontinuităţi cu caracter regional orientat NNV-SSE cu vergenţă sud-estică. Se pot considera următoarelor discontinuităţi:

  • - falia Siretului este limita vestică a blocului Botoşani-Huşi, care s-a consolidat şi a funcţionat ca atare în tectogeneza cadomiană (baikaliană), fiind regenerat în ciclurile ulterioare

caledonian şi hercinic. În planul acestei dislocaţii blocul Botoşani-Huşi ia contact cu blocul Rădăuţi-Paşcani, situat spre vest şi a cărei structogeneză este atribuită ciclului caledonian, eventual regenerat ulterior

  • - falia Solca este considerată a fi limita vestică a blocului Rădăuţi-Paşcani, în lungul

căreia acesta intră în contact cu un sector a cărui structogeneză se datorează ciclurilor caledonian şi hercinic, funcţionând ca platformă postpaleozoică (Scitică-Central Europeană). Problema delimitării sudice a Platformei Moldoveneşti se încearcă a se rezolva pe baza unui sistem de falii atestate geofizic orientate VNV-ESE, fără o vergenţă evidentă pe teritoriul nostru. Aceste falii, în succesiunea de la nord la sud sunt:

  • - falia Vaslui este considerată a reprezenta limita nordică a unui bloc căzut al

Platformei Moldoveneşti - falia Bistriţei marchează limita sudică a Platformei Moldoveneşti şi contactul acesteia cu Depresiunea Bârladului care are un fundament paleozoic cutat, delimitată la rândul ei spre sud de falia Trotuşului care marchează contactul cu orogenul nord-dobrogean. Soclul prezintă o uşoară înclinare (sub 1°) de la NV spre SE. în ansamblu, se poate afirma că are o cădere în trepte spre E şi S, ceea ce duce la conturarea unor blocuri alungite N-S eventual cu o subsidenţă şi ridicări mai mult sau mai puţin independente. - falia Trotuşului care ar putea delimita la sud un sector ce face legătura între Platforma Europei Orientale şi Platforma Central Europeană. Cuaternarul începe printr-o răcire a climei determinată de o puternică glaciaţiune, urmată de o perioadă de încălzire, adică de primul interglaciar. Din nou urmează o răcire şi apoi iar o fază interglaciară şi în fine, ultima glaciaţiune, urmată de un climat care se încălzeşte treptat şi ajunge la cel de astăzi. În perioadele interglaciare s-a sedimentat loessul.

10 S S S Sc 1734 2003 c a r p a p e r i
10
S
S
S
Sc
1734
2003
c a r p a
p e r i
F a l i a
3270
K
3950m
250
0
Sc
20km
V
1000m
t i c ă
Ungheni
Comeşti
Popeşti
Roman
Iaşi
1083
709
318
V
330
1411
545
1045
1100
1810
358
392
605
703
1698
2158
1340
1685
1524
Boldeşti
1000
1370
K
K
bd - sm
bd - sm
V
V
V
C
C
C
C

E

Fig. 2 – Secţiune geologică prin Platforma Moldovenească(după I. Pătruţ şi Th. Dăneţ, 1987): bd-sm=Badenian – Sarmaţian;K=Cretacic; S=Silurian; C=Cambrian; V=Vendian(Precambrian); Sc=soclul cristalin

Substanţe minerale utile

Substanţele utile se găsesc cantonate în depozitele de cuvertură şi aceste substanţe sunt nemetalifere: argile bentonitice (Crasnaleuca), calcare (zona Bărbăteşti-Costeşti), gipsuri (în malul drept al Prutului, între Miorcani şi Crasnaleuca), gresii (ex. Coşula, Hudeşti, Tudora), nisipuri (Miorcani). Ape minerale (Nicolina-Iaşi, Pârcovaci-Deleni, Răducani)

PLATFORMA VALAHĂ

Compartimentul de la nord de Dunăre şi până la Orogenul carpatic poartă denumirea de Platforma Valahă şi reprezintă sectorul nordic al Platformei Moesice. Din punct de vedere geografic, această unitate geologică corespunde Câmpiei Române şi sudului Piemontului Getic.

Stratigrafie

Soclul Platformei Valahe

Ca şi în Platforma Moldovenească, nici în această unitate geologică soclul nu se cunoaşte din observaţii directe. Cunoaşterea lui s-a realizat pe baza datelor furnizate de forajele numeroase executate în zonă. Din datele de foraj dar şi din interpretarea datelor geofizice s-a putut stabili că paleorelieful acestui soclu este alcătuit din zone ridicate şi depresiuni (fig. 3) dintre care mai importante sunt ridicarea Balş – Optaşi şi ridicarea Videle. Zonele ridicare sunt delimitate de zone depresionare (ex. Depresiunea Alexandriei). Atât sub aspectul constituţiei cât şi al vârstei consolidării se poate afirma că soclul Platformei Valahe este heterogen.

Olt M A R E A N E A G R Ă R S t i
Olt
M A R E A N E A G R Ă
R S t i r d e . h a i a
S l a t i n a
Movila Ghergheasa
Dep. Călăraşi
Bordei Verde
R i d .
Miresii
Dep .
B ă i l e ş t i
Depr.
Rid.N.Craiova-Opta şi-S.Petriş
Buzău
t i c ă
Rid.
c a r p a
Constanţa
Jiu
Ialomiţa
P e r i
F.
F a l i a
R o i ş o r i - A l e x a n d r i a
D e p .
BUCUREŞTI
S l a t i n a
C r a i o v a
-
P e c e n e a g a
- C a m e n a
F . C . O .

Fig. 3 – Morfostructura prejurasică a Platformei Valahe (după Paraschiv, 1979, din L. Ionesi, 1994)

  • 1. În forajele realizate pe ridicarea Balş-Optaşi s-a interceptat soclul la

adâncimi de cuprinse între –1940 m (Priseaca) şi -3715 m (Străjeşti). În alcătuirea soclului intră şisturi cristaline mezometamorfice reprezentate prin amfibolite, şisturi cloritoase cu porfiroblaste de albit, şisturi cuarţoase-sericitoase Metamorfozarea acestor roci s-a produs într-un ciclu prebaikalian. Aceste roci au fost străbătute de de intruziuni magmatice

(granite la Balş, diorite şi granodiorite la Dioşti, gabrouri la Ciureşti şi Bârza) care se consideră că reprezintă un batolit pus în loc înainte de acumularea depozitelor de cuvertură.

  • 2. Soclu alcătuit din şisturi verzi s-a întâlnit în partea de NE a Platformei (în

forajul executat la Bordeiul Verde, de exemplu) şi el este de tipul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală ceea ce i-a determinat pe geologi să aprecieze că acest soclu este de fapt o prelungire a soclului din Dobrogea Centrală. Rocile sunt mai slab metamorfozate şi consolidarea a avut loc în ciclul baikalian.

  • 3. În sud-estul Platformei Valahe soclul este alcătuit, se pare, din formaţiuni

de tipul celor întâlnite în alcătuirea soclului din Dobrogea de Sud. Nu a existat o

posibilitate de cunoaştere directă (nu a fost interceptat în foraje) dar se presupune, prin extrapolare, că formaţiunile de tipul celor din Dobrogea de Sud sunt reprezentate prin roci metamorfice foarte vechi (arhaice şi/sau proterozoic inferioare.

Cuvertura Platformei Valahe

Mişcările caledoniene timpurii au marcat trecerea la stadiul de cratogen. Depozitele sedimentare au mulat relieful soclului astfel încât s-au estompat denivelările acestuia, la suprafaţă înregistrându-se un relief de câmpie. S-au înregistrat patru cicluri de sedimentare importante, corespunzătoare unor

transgresiuni majore, separate între ele prin faze de exondare

  • 1. Ciclul Cambrian – Carbonifer. Depozitele sedimentare s-au dispus discordant

peste formaţiunea de soclu. Cambrianul este cunoscut din foraje în partea de est a platformei unde se dispune peste şisturile verzi aparţinătoare soclului. Este reprezentat prin gresii arcoziene şi cuarţoase cu intercalaţii de siltite. Ordovician se presupune a fi în continuitate de stratificaţie cu Cambrianul şi este reprezentat litologic prin gresii cuarţitice în bază, acestea fiind intercalate cu argilite. Urmează depozite siltitice şi şisturi argiloase adesea cu glauconit. Silurianul apare atât în zonele elevate ale soclului unde stă peste acesta sau peste depozite cambriene, cât şi în cele depresionare ale soclului. Este reprezentat prin argile cu graptoliţi, parţial bituminoase, în intercalaţii cu marne, calcare, gresii calcaroase şi tufuri bazice. Devonianul, mai ales în zonele de afundare urmează în continuitate de sedimentare cu cele siluriene. În bază se dezvoltă un complex argilos care nu se deosebeşte litologic de cel silurian, peste care se dezvoltă depozite predominant grezoase alcătuite din gresii silicioase şi subordonat din microconglomerate. În Devonianul mediu se creează condiţiile depunerii unor sedimente carbonatice (calcare şi dolomite) la care se mai asociază anhidrite şi gipsuri. Carboniferul a cunoscut aceleaşi condiţii de sedimentare ca şi în cazul Devonianul mediu şi superior. Din Carboniferul mediu sedimentarea redevine clastică, întâlnindu-se

acumulări de şisturi argiloase, gresii şi subordonat lentile de calcar. S-au înregistrat intercalaţii subţiri de cărbuni. Urmează o fază de exondare care a afectat întreaga platformă şi a durat până în Permian.

  • 2. Ciclul Permian – Triasic. Procesul de sedimentare s-a reluat la sfârşitul

Permianului. Grosimea acestor depozite se reduce astfel încât în unele zone de elevare a soclului ele nu se mai întâlnesc (forajele executate pe ridicarea Balş – Optaşi). Permian. Depozitele care îi aparţin sunt reprezentate prin argile negricioase care au o dezvoltare predominantă în zonele depresionare (de exemplu Depresiunea Alexandria – Roşiori). Zonele mai ridicare prezintă depozite mai grosiere de tipul conglomeratelor la care se adaugă gresii anhidritice – gipsifere, adesea roşietice, marnocalcare şi dolomite. Triasicul. a) În bază este considerată formaţiunea roşie inferioară (argile nisipuri, gresii, microconglomerate). b) Urmează o formaţiune preponderent carbonatică aparţinând Triasicului mediu înregistrându-se intercalaţii de anhidrit dar şi gresii cu ciment anhidritic şi sare. c) Triasicul superior se caracterizează prin prezenţa formaţiunii roşii superioare. Pe parcursul acestui ciclu de sedimentare s-au înregistrat manifestări magmatice efuzive. Efuziunile de natură bazică (bazalte, andezite bazaltice), asociate depozitelor permo- triasice inferioare, sunt orientate pe direcţie predominant est – vest.

  • 3. Ciclul Jurasic – Cretacic.

Jurasic. Acest al treilea ciclu de sedimentare debutează cu depozite epiclastice pentru ca apoi să treacă în depozite carbonatice La începutul Cretacicului se menţin condiţiile de sedimentare de la sfârşitul Jurasicului. În partea centrală a platformei s-au întâlnit calcare micritice şi marnocalcare ca reprezentante ale unui facies pelagic. În extremitatea estică, datorită unor oscilaţii locale s-au depus, în bază gipsuri şi anhidrite în alternanţă cu marne şi calcare.

Cretacicul este reprezentat în continuare prin depozite cu un caracter pregnant carbonatic cu unele intecalaţii grezoase şi, la partea superioară, cu intercalaţii de tufite. După exondarea ce a avut loc la sfârşitul Cretacicului, datorită fazei laramice care cunoaşte un paroxism, ultimele depozite cretacice au fost supuse fenomenelor de eroziune,

rezultând un relief variat cu fenomene carstice şi paleovăi cu direcţia N-S (D. Paraschiv, 1979).

  • 4. Ciclul Badenian – Pleistocen a început odată cu înaintarea apelor dinspre avanfosa

carpatică, acoperind partea nordică şi vestică a platformei. Sedimentarea Neogenului din platformă este guvernată în special de subsidenţa accentuată din avanfosa externă. Depozitele aparţinând acestui ciclu de sedimentare sunt predominant detritic, molasice Depozitele loessoide sunt siltite şi argile nisipoase de culoare gălbuie, cu o grosime cuprinsă între 5 şi 40 m . În cuprinsul lor se găsesc câteva intercalaţii roşii sau cărămizii, argiloase, considerate soluri fosile.

Depozite de terasă. În partea vestică, devenită uscat în Pleistocenul inferior,

s-au

acumulat depozite de terasă. Concomitent cu depunerea formaţiunii de Coconi (în partea central-estică), aici se formează terase înalte, în timp ce terasele inferioare corespund perioade de depunere a pietrişurilor de Colentina. Depozite de dune. Între Craiova şi Dunăre şi în Bărăgan apar nisipuri gălbui, fine până la grosiere de câţiva metri grosime. Aceste depozite au fost transportate de vânt şi depuse pe lunci, terase şi interfluvii. Acumularea lor s-a produs în Holocen.

TECTONICA

Trecerea Platformei Valahe de la stadiul de regiune labilă la cea de cratogen s-a produs, se pare, după mişcările assyntice târzii sau caledonice timpurii din Cambrianul inferior. Acum se produce metamorfozarea şi cutarea şisturilor verzi şi retromorfismul şisturilor cristaline din partea centrală şi vestică a platformei. Până la orogeneza hercinică, toată platforma prezintă elemente ale unei oarecare mobilităţi: discordanţe, înclinări importante (chiar până la 50º), magmatism efuziv, sistem ruptural accentuat, diapire argiloase incipiente. Fracturile care afectează platforma sunt numeroase şi marchează o complexitate a tectonicii zonei. Cea mai importantă falie este falia intramoesică cunoscută şi sub numele de falia Fierbinţi care se plasează de pe platforma continentală a Mării Negre până sub pânza getică (cu orientare SE – NV). Limita nordică a Platformei Valahe este marcată de falia pericarpatică, falie ce pune în evidenţă încălecarea depozitelor Depresiunii Getice peste formaţiunile de platformă. Această şariere se presupune a se fi realizat în urma fazei moldave (fig. 4). În sectorul de nord – vest (la SV de Motru) molasa pericarpatică este strivită între platformă şi Danubian prin împingerea acestuia din urmă peste depozitele de platformă, fenomen petrecut tot ca urmare a mişcărilor moldave.

N Ţ i c l e n i B i b e ş t i S
N
Ţ i c l e n i
B i b e ş t i
S
C r a i o v a
T g . J i u
0
5
10 Km
Orogenul carpatic
Platforma Valahă
Formaţiuni prealpine
Fundament
Paleozoic şi Mezozoic
Badenian superior -
Volhinian inferior
Mezozoic şi Paleogen
Aquitanian - Volhinian inferior
Volhinian superior -
Pleistocen
tică
arpa
Peric
Falia

Fig. 4 – Secţiune geologică la contactul dintre Orogenul Carpatic şi Platforma Valahă (după C. Motaş şi L. Tomescu, 1983, din L. Ionesi, 1994)

Majoritatea fracturilor au afectat soclul platformei fragmentându-l în blocuri care au suferit mişcări pe verticală conturându-se arii ridicate şi afundări majore (fig. 3). Cea mai importantă ridicare este Balş – Optaşi. Între zonele ridicate se află zone afundate, depresionare, în care s-au acumulat mai depozite sedimentare mai groase. Dintre aceste depresiuni mai importante sunt: Roşiori – Alexandria şi Movila Miresei – Ghergheasa. După Pleistocenul mediu partea de NV a platformei a înregistrat o mişcare de ridicare ce a avut drept consecinţă apariţia uscatului şi a unei reţele hidrografice. Mişcarea a continuat episodic ceea ce se reflectă şi prin prezenţa unor interfluvii înalte şi a unor văi adânci. Partea estică a platformei a cunoscut o mişcare de subsidenţă, sedimentarea desfăşurându-se în regim lacustru (formaţiunea de Coconi – Pleistocen mediu). Din Holocen se remarcă iar un proces de subsidenţă în sectorul de NE reflectat prin prezenţa unor interfluvii joase uneori chiar sub nivelul luncilor actuale.

Resurse minerale: argile se găsesc în formaţiunile aluvionare din lunca Dunării; nisipuri şi pietrişuri sunt cantonate în depozite cuaternare de terasă; hidrocarburile constituie principala resursă a Platformei Valahe.

Metoda de studiu

Încercaţi să faceţi diferenţieri între formaţiuni de soclu şi cele din cuvertură.

Revedeţi scara geocronologică.

Asociaţi resursele minerale cu vârsta formaţiunilor care le cantonează.

Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

Întrebări, aplicaţii exerciţii

  • 1. Precizaţi deosebirile care există între unităţile de platformă şi cele de orogen.

  • 2. Comparaţi evoluţia tectonică a Platformei Moldoveneşti cu cea a Platformei Moesice.

  • 3. Enumeraţi resursele minerale care se găsesc în Platforma Moldovenească.

  • 4. Care este semnificaţia unui ciclu de sedimentare?

TEST

  • 1. Vorlandul reprezinta un domeniu:

    • a. preponderent alcatuit din unitati de platforma

    • b. preponderent alcătuit din unităţi de orogen

    • c. alcătuit doar din unităţi de platformă

  • 2. Platforma Moldovenească este constituită din:

    • a. soclu Precambrian şi cuvertura phanerozoică

    • b. soclu Paleozoic şi cuvertura mezozoică

  • 3. Platforma Moesică este delimitată de Orogenul nord- dobrogen:

    • a. printr-o depresiune postectonică

    • b. printr-o falie crustală

    • c. printr-o pânză de şariaj

  • 4. Cuvertura platformei Moesice este formată din :

    • a. exclusiv din formaţiuni paleozoice si mezozoice

    • b. din formaţiuni neozoice

    • c. din formaţiuni paleozoice, mezozoice şi neozoice

  • 5. Platforma sud-dobrogeana este delimitată:

    • a. de cursul inferior al Dunării şi Marea Neagră

    • b. de falii crustale

    • c. de depresiuni posttectonice

  • 6. Soclul Platformei sud-dobrogene este reprezentat prin:

    • a. şisturi cristaline precambriene

    • b. formaţiuni paleozoice

    • 7 Masivul Central dobrogen este constituit din:

      • a. soclu proterozoic şi cuvertura mezozoică

      • b. soclu paleozoic şi cuvertura neozoică

    Bibliografie obligatorie

    Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă

    Ionesi L., Ionesi Bica, Barbu N. (1971) – Orizontarea depozitelor fluvio – deltaice din partea vestică a Podişului Sucevei şi semnificaţia ei paleogeografică Anal.Univ. Iaşi, sect II, geol. Geogr.XVIII, Iaşi Paraschiv, D. (1975) – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. St. Tehn. Econ. A,10, Inst. Geol.Geof. Bucureşti

    CAPITOLUL II

    OROGENUL NORD – DOBROGEAN

    Concepte – cheie

    Pânză, şariaj, orogen, formaţiuni prealpine, formaţiuni alpine

    Definiţii:

    Delimitare; pânza Măcin; pânza Niculiţel; pânza Tulcea; bazinul Babadag

    Se situează la nord de falia Peceneaga – Camena, fără a depăşi falia Sf. Gheorghe. Spre NV, dincolo de Dunăre, acest sector apare îngropat sub o cuvertură de platformă, cunoscut fiind sub numele de „Promontoriul Nord Dobrogean”. Caracteristica morfologică o constituie prezentarea sub formă de pediplenă a acestei

    zone. îi primeşte Dunărea sunt Cerna, Luncaviţa şi Topolog. Toate unităţile geologice din vorlandul carpatic analizate până acum erau unităţi de platformă. O poziţie aparte o are Orogenul nord - dobrogean deoarece a evoluat ca o arie labilă în orogeneze prealpine şi a cunoscut o reactivare în orogenezele eo- şi neochimmerică aparţinând ciclului alpin. Se poate considera că Orogenul nord - dobrogean este alcătuit din Pânza Măcin, Pânza Niculiţel şi Pânza Tulcea, Podişul Babadag şi Promontoriul nord dobrogean îngropat (fig. 5).

    Pânza Măcin

    Se situează în partea vestică a Dobrogei de Nord şi se delimitează prin falia Dunării, la sud, şi falia Luncaviţa – Consul, la nord. În alcătuirea acestei pânze intră formaţiuni prealpine. În timpul orogenezei alpine activitatea în zonă s-a concretizat doar prin consolidarea unor roci eruptive pe filoane. Fundamentul cristalin este alcătuit din şisturi cristaline care se împart în grupa şisturilor cristaline mezometamorfice (se cunosc din aflorimente deoarece alcătuiesc dealurile Orliga şi Sărărica şi intră în alcătuirea dealului Medgina şi sunt reprezentate prin amfibolite, gnaise, micaşisturi, calcare cristaline provenite prin metamorfozarea în facies amfibolitic a unor formaţiuni epiclastice şi a unor magmatite bazice în aliniamentul Priopcea – Piatra Cernei, în culmile Boclugea şi Coşlugea şi a rezultat în urma unui metamorfism în faciesul şisturilor verzi care a afectat formaţiuni epiclastice). Magmatite asociate şisturilor cristaline descrise mai sus le străbat pe acestea sub formă de corpuri intrusive reprezentate, în principal, prin granite şi granitoide ca de exemplu granitul de Megina. Învelişul sedimentar paleozoic se dezvoltă pe o arie destul de mare în cuprinsul pânzei Măcin. Din Silurian zona devine bazin de sedimentare cu o poziţie, se pare, între două unităţi de platformă. Depozitele siluriene, discordante peste formaţiunile epimetamorfice sunt alcătuite, în bază din gresii cuarţoase şi argile filitice peste care s-au depus calcare şi marne intercalate cu argile filitice grafitoase; aflorează între vârfurile Priopce şi Bujoarele. În continuitate de sedimentare, apărând la zi în Dealurile Bujoarele, se dezvoltă o formaţiune de vârstă Devonian inferior. În alcătuirea ei intră argile filitice în intercalaţii de calcare, raportul lor inversându-se în continuare. Urmează apoi un complex de roci care conţine cuarţite, şisturi ardeziene şi calcare, într-o succesiune ritmică, ceea ce sugerează un caracter de fliş al formaţiunii. Aceste depozite siluriene şi devoniene se caracterizează prin faptul că au fost afectate de un metamorfism datorat orogenezei hercinice (faza bretonă). Zona a fost exondată şi afectată de procese de

    Proterozoicul superior) şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice (aflorează pe denudare. Corpuri magmatice străbat şisturile cristaline şi aceste depozite sedimentare, formând aureole de contact termic cu corneene. Se pot menţiona granitele de Hamcearca (lipsite de minerale mafice) şi granitul de Coşlugea (frecvent roşii, cu feldspat potasic în proporţie ridicată). Aceste granite prezintă cataclazări. În Carbonifer inferior se reia sedimentarea, depozitele alcătuind suită cunoscută (şi descrisă de L. Mrazec şi R. Pascu) sub numele de formaţiunea de Carapelit. Prezenţa la zi a stratelor de Carapelit este legată de axele a două sinclinale în care se dezvoltă aceste strate dintre care unul se urmăreşte de la Dl. Pricopanu spre SE până în dreptul localităţii Atmagea. La partea superioară se realizează o alternanţă de gresii şi argile vişinii şi cenuşii şi apar intercalate niveluri de tufuri lapilice şi ignimbrite riolitice ceea ce sugerează faptul că au avut loc manifestări efuzive explozive. Apoi sedimentarea paleozoică încetează. Zona este afectată de faza sudetă a orogenezei hercinice ceea ce a determinat metamorfozarea slabă a formaţiunii de Carapelit şi aranjamentul tectonic al unităţii Măcin. Magmatismul se manifestă destul de pregnant în timpul orogenezei hercinice. Granite calcoalcaline se găsesc în alcătuirea Masivului Greci (unde forma de zăcământ este lacolit), Masivului Pricopan şi la Cetate (în malul Dunării, lângă Măcin). Granite alcaline se situează pe un aliniament situat la vest de primul şi intră în alcătuirea Masivului Iacobdeal. Zonele ridicate din jurul localităţii Cârjelari sunt alcătuite din riolite. Formaţiuni sedimentare alpine. În fundamentul bazinului Babadag apar, sub cuvertura cretacică, depozite jurasice (între localităţile Cârjelari şi Camena, în vecinătatea faliei

    III L . R a z e l m Falia Lunceviţa - Consul Falia Peceneaga -
    III
    L . R a z e l m
    Falia Lunceviţa - Consul
    Falia Peceneaga - Camena
    Falia Teliţei
    Ant. Tulcea
    Ant. Redea
    L . B .
    Dunărea
    II
    IV
    V
    Duna
    I
    Luncaviţa
    Cârjelari
    Agighiol
    Babadag
    Tulcea
    Măcin
    Mahmu
    Camena
    Horea

    Fig. 5 – Schiţă tectonică a Dobrogei de Nord (după hărţile ridicate de O. Şi El. Mirăuţă, din D. Patrulius et.al., 1974, simplificată):

    I – pânza Măcin; II – pânza Consul; III – pânza Niculiţel; IV – pânza

    Tulcea; V – Platforma Babadag.

    Peceneaga – Camena. Aceste depozite au un caracter turbiditic şi sunt asociate cu produse vulcanice. Se poate presupune că depozite sedimentare alpine precretacice au acoperit arii mai întinse din unitatea Măcin dar au fost înlăturate prin eroziune.

    Pânza Măcin este delimitată de falia Luncaviţa – Consul, la nord, şi falia Peceneaga – Camena, la sud. Falia Luncaviţa – Consul reprezintă linia tectonică după care a avut loc şarierea peste unitatea de la nord-est. Această pânză are o poziţie elevată faţă de unităţile Niculiţel şi Tulcea.

    Unitatea Măcin se continuă şi la nord – vest de Dunăre, unde suferă o afundare după falia Dunării şi constituie ceea ce se cunoaşte sub numele de „promontoriul nord-dobrogean” dar fiind acoperită de depozite neogene este mai greu de intuit apartenenţa la aceeaşi unitate. Individualizarea unităţii Măcin ca pânză s-a făcut primele faze de orogeneză alpine. Formaţiunile din alcătuirea acestei unităţi au fost afectate şi de orogeneze mai vechi. Mişcările neochimmerice au făcut să înceteze evoluţia de orogen, zona a devenit un cratogen supus proceselor de denudare. Zonele de sud şi nord, unde sedimentarea a continuat ca urmare a afundării sectoarelor respective a permis depunerea unor sedimente nedeformate care au intrat în alcătuirea Platformei Babadag şi a Platformei Covurlui. Resurse minerale: argile caolinoase (în partea nordică a masivului Priopcea), calcare (la vest de Cârjelari), cuarţite (în culmea Priopcea), granite (a vest de satul Atmangea, culmile

    Iacobdeal şi Dealul lui Manole), porfire cuarţifere (la vest de Turcoaia), şisturi verzi (la sud şi vest de localitatea Peceneaga).

    Pânza Niculiţel Se situează la nord est de pânza Măcin, dincolo de falia Luncaviţa - Consul (partea din Orogenul nord - dobrogean care se situează dincolo de această falie se mai cunoaşte şi sub numele de ”zona triasică”). Extinderea acestei pânze se face până la falia Sarica dincolo de care se află pânza Tulcea. Pânza Niculiţel se consideră alcătuită din două digitaţii: digitaţia Consul, situată în interior, şi digitaţia Sarica, situată în exterior. Digitaţia Consul aflorează pe o zonă destul de îngustă, la limita cu pânza Măcin. Depozite prealpine se cunosc într-un areal restrâns (la vest de Mihai Bravu) şi sunt reprezentate de formaţiuni vulcanogen-sedimentare (brecii vulcanogene, conglomerate cu galeţi de porfire, cuarţ granite, strate subţiri de jaspuri verzi şi roşii, tufuri porfirice cu feldspat roşu). Peste aceste formaţiuni se dispun, transgresiv, depozite triasice (atât roci sedimentare cât şi magmatice). Sedimentele sunt detritice şi carbonatice. În alcătuirea rocilor epiclastice intră un material detritic cuarţo-feldspatic ce poate proveni din pânza Măcin (care ocupa o poziţie elevată). Digitaţia Sarica se situează la NE de digitaţia Consul şi ocupa o arie mai extinsă. Este alcătuită mai ales din depozite triasice. Depozitele epiclastice şi carbonatice întâlnite în Digitaţia Consul se regăsesc şi în această digitaţie. În Triasicul mediu sedimentarea se intensifică, se trece de la depozite carbonatice. În Triasicul superior se află o formaţiune cu caracter de fliş care poartă denumirea de „formaţiunea de Alba”. Magmatitele triasice sunt rezultatul unei activităţi magmatice efuzive atât bazică cât

    şi acidă.

    Vulcanitele bazice se situează mai ales în sectorul nordic al digitaţiei (între Luncaviţa şi Niculiţel). Sunt reprezentate prin bazalte ce formează curgeri submarine. Vulcanitele acide. Au o dezvoltare mai mare în digitaţia Consul dar apar şi în digitaţia Sarica. Sunt reprezentate de porfire microgranitice şi porfire cuarţifere (riolite), însoţite de tufuri riolitice şi ignimbrite. Cuaternarul. Acoperă depozite mai vechi şi este reprezentat prin depozite loessoide în alcătuirea cărora intră prafuri arenito-siltito-argiloase cu grosimi de 2 până la 5 m. Apar intercalaţii de paleosoluri (soluri fosile).

    Tectonica

    Modelul cu privire la evoluţia geotectonică alpină a pânzei Niculiţel a fost construit de Săndulescu M. (1984). Acest model presupune evoluţia unui rift intracontinental cu o dezvoltare maximă în Triasicul mediu, rift apărut între unităţile Măcin şi Tulcea. În zona riftului se instalează o sedimentare de tip fliş. Magmatismul acid, legat de cel bazic dar prezent pe o arie mai extinsă, se poate lega de perioada de distensiune triasică. Primele compresiuni au loc în

    Jurasic inferior şi va afecta în primul rând sedimentele corespunzătoare pânzei Niculiţel (din aria riftului). Resurse minerale: calcare (la sud de Niculiţel), porfire cuarţifere (pe culmea Consul).

    Pânza Tulcea

    Se delimitează de pânza Niculiţel prin falia Sarica şi de Platforma Scitică, prin falia Sf. Gheorghe.

    Stratigrefia

    În alcătuirea pânzei Tulcea intră formaţiuni prealpine, formaţiuni alpine şi depozite cuaternare care acoperă în mare parte depozitele mai vechi. Formaţiuni prealpine. Aflorează în Dealul Rediu şi în Colinele Mahmudia – Tulcea (în fruntea pânzei). Cele mai vechi formaţiuni din anticlinalul Rediu sunt slab metamorfozate, vârsta lor fiind presiluriană. Între Tulcea şi Mahmudia apar tot depozite slab metamorfozate reprezentate prin filite verzi cuarţoase, uneori roşietice. Magmatitele paleozoice asociate acestor depozite sunt roci intrusive prezenţă mai modestă decât în pânza Măcin. În axul anticlinalului Rediu aflorează granitele de Uzum Bair. Formaţiuni alpine. Sunt reprezentate prin depozite sedimentare însoţite de prezenţa unor roci magmatice ca rezultat al activităţii vulcanice ce a avut loc în acest interval de timp geologic.

    Triasicul, depus transgresiv peste formaţiunile prealpine, debutează cu formaţiuni detritice reprezentate prin conglomerate, gresii, siltite. Peste aceste roci epiclastice s-a depus o formaţiune carbonatică: marno-calcare, calcare sideritice gălbui care apar sub formă de lentile în siltite cenuşii-negricioase, calcare şi argile negre cu intercalaţii de dolomite (în zona Somova).

    Magmatitele triasice sunt localizate în NV, între Somova şi Malcoci, destul de restrânse ca arie. La fel ca şi în cazul pânzei Niculiţel, sunt reprezentate prin roci bazice şi acide ca expresie a unui magmatism bimodal. Depozitele jurasice sunt conservate în partea vestică (în regiunea Cataloi – Somova) şi în partea estică a pânzei Tulcea (zona Murighiol – Plopina) zone afundate în Jurasic. În Jurasicul inferior şi mediu se dezvoltă formaţiuni de tip fliş. Deoarece în pânza Tulcea, pentru formaţiunea de tip fliş predomină depozite cuarţos-argiloase, diferite de cele din pânza Niculiţel se poate aprecia existenţa unor arii-sursă diferite pentru aceste formaţiuni. Cuaternarul. Depozitele cuaternare acoperă depozitele mai vechi şi sunt reprezentate de depozite loessoide şi de loess, cu grosimi ce variază între 5 şi 20 m intercalate cu niveluri brune de paleosoluri. În apropierea Dunării aportul aluvionar a fost determinant. De asemenea, complexul lacustru Razelm – Sinoe este determinant pentru formarea depozitelor din vecinătatea acestuia.

    Tectonica

    Aranjamentul tectonic este determinat de o succesiune de deformări suferite în cursul mai multor faze tectogenetice aparţinând ciclurilor hercinic şi apoi alpin. Configuraţia actuală este dată de şarierea pânzei Tulcea peste formaţiunile situate la NE (platforma Scitică), în lungul faliei Sfântu Gheorghe, suportând la rândul ei şarierea pânzei Niculiţel în lungul faliei Sarica. Această ultimă şariere este postjurasică (probabil neochimmerică). Structura de pânză este relativ simplă: se recunosc cute anticlinale drepte, larg dezvoltate între care se dezvoltă sinclinale relativ plate (doar anticlinalul frontal are tendinţa de deversare spre exterior). Orientarea cutelor este aproximativ NV-SE, cu o tendinţă de evazare spre SE. Resurse minerale: baritina (filoane şi chiar corp cilindric în Dealul Cortelu), calcare (exploatarea de la Mahmudia, Zebil, Mineri, Somova), dolomite (în perimetrul localităţii Mahmudia), gresii (în dealul Carierei - Tulcea, în dealul Denis Tepe), sulfuri polimetalice (între Somova şi Mineri).

    BAZINELE OROGENULUI NORD – DOBROGEAN

    În Cretacicul mediu, partea de sud-vestică a orogenului a suferit o scufundare, rezultând Bazinul Babadag, fenomen petrecut şi cu sector de nord-vest (în Badenianul supeior), devenind ceea ce se cunoaşte sub numele de Promontoriu nord-dobrogean Zonele scufundate au devenit bazine în care sedimentarea a continuat fără ca depozitele sedimentare acumulate să mai

    sufere fenomene de deformare importante, fundamentul lor fiind însă de tip orogenic (cutat).

    Metoda de studiu

    Revedeţi definiţia unei pânze.

    Stabiliţi, pe baza secţiunii realizate la laborator, a raporturilor existente între pânzele din

    alcătuirea Orogenul nord – dobrogean, între acestea şi Bazinul Babadag Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

    Întrebări, aplicaţii exerciţii

    Care pânză din cuprinsul Orogenul nord - dobrogean are cea mai mare dezvoltare? Ce vârstă au formaţiunile care intră în alcătuirea Pânzei Tulcea? Urmăriţi pe hărţi traseul faliilor mai importante din Dobrogea. TEST

    Dobrogea de Nord este o unitate:

    • a. de platformă

    • b. de orogen

    Granitele din Unitatea de Măcin s-au format în:

    • a. Precambrian

    • b. Paleozoic

    • c. Mezozoic

    Bazaltele de Niculiţel sunt de vârstă:

    • a. plaeozoică

    • b. triasică

    • c. cretacică

    Unitatea de Tulcea este constituită dintr-un:

    • a. fundament Prealpin şi înveliş sedimentar Alpin

    • b. fundament Mezozoic şi înveliş sedimentar Neozoic

    fundament Paleozoic şi înveliş Mezozoic

    Bibliografie obligatorie Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă Mutihac V., Dragastan O., Lăcătuşu A. (1972) – Cretacicul inferior din Dobrogea de nord. St. Cerc.geol.17, 1, Bucureşti

    Capitolul III

     

    C

    A R P A T I I

    M E R I D I

    O N A L I

    Cuvinte cheie:

    Carpaţii Meridionali, ca unitate geostructurală alpină, se întind din bazinul râului Dâmboviţa (Falia Iezer Păpuşa) spre vest depăşind Dunărea, până în Valea Timocului. Spre sud sunt limitaţi de Falia pericarpatică aceasta prelungindu-se din faţa Carpaţilor Orientali însă este acoperită de depozite sarmato-pliocene. Pe sub acestea, falia trece pe la sud de Piteşti, nord Drăgăşani, nord Strehaia şi atinge Dunărea în zona Drobeta-Turnu Severin.

    În figura 6 este prezentată schema de evoluţie a Carpaţilor Meridionali reţinându-se că în structura actuală a Carpaţilor Meridionali se disting următoarele structuri tectogenetice:

    Autohtonul Danubian, Pânza Getică, Unităţile supragetice; toate au fost generate de implicarea marginii continentale esteuropene în tectogenezele alpine.La acestea se adaugă Depresiunea Getică, ca unitate de molasă dezvoltată în faţa zonei cristalino – mezozoice.

    Fig. 6 - Schemă privind formarea şi evoluţia Carpaţilor Meridionali
    Fig. 6 - Schemă privind formarea şi evoluţia Carpaţilor Meridionali

    AUTOHTONUL DANUBIAN

    Autohtonul Danubian a fost descoperit de eroziune şi apare ca o imensă semifereastră în partea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali întinzându-se între Valea Olteţului şi Dunăre . Aceasta include Munţii Parâng, Munţii Retezat, Munţii Vâlcan, .Munţii Cernei, Platoul Mehedinţi şi Munţii Almăj. In aria semiferestrei amintite,anumite porţiuni sunt acoperite de formaţiuni ce aparţin Pânzei Getice reprezentând petice de acoperire cum sunt Munţii Godeanu şi arii limitate din Platoul Mehedinţi. La alcătuirea Autohtonului Danubian participă şisturi cristaline cu corpurile magmatice asociate şi învelişul sedimentar al acestora.

    Sisturile cristaline prehercinice

    Acestea aflorează pe suprafeţe întinse şi sunt reprezentate mai ales prin mezometamorfite şi într-o mai mică măsură prin epimetamorfite.

    Sisturile cristaline hercinice

    Acestea provin din metamorfozarea unor formaţiuni paleozoice, preponderent terigene, care au fost slab metamorfozate în condiţiile faciesului şisturilor verzi Ele prezintă o litologie foarte variată cu frecvente schimbări laterale de facies. Sisturile cristaline hercinice s-au păstrat pe suprafeţe relativ restrânse, mai ales în Munţii Parâng, Vâlcan, Retezat, unde ocupă zonele axiale ale unor sinclinale, sau urmăresc contactul dintre Pânza Getică şi autohton.

    Corpurile magmatice prealpine

    O caracteristică a şisturilor cristaline din Autohtonul Danubian este dată de asocierea acestora cu numeroase corpuri granitice. Corpurile magmatice se aliniază în lungul unor structuri anticlinale care se dispun pe mai multe aliniamente ce execută o virgaţie deschisă spre vorland conformă curburii Carpaţilor Meridionali. In Munţii Parâng, corpurile magmatice apar pe trei aliniamente: unul la est de localitatea Novaci (corpul de la Novaci, corpul de la Crasna etc.); aliniamentul Nedeiu-Sadu-Susiţa este situat la nord de precedentul şi include masivul Suşiţa. In Munţii Vâlcan, corpurile plutonice ocupă suprafeţe mai restrânse. In rândul acestora

    se numără : plutonul Tismana care străbate cristalinul de Lainici-Păiuş. In Munţii Retezat şi Tarcu se găseşte corpul Retezat (mai important) care apare sub forma unei boltiri anticlinale. In Munţii Tarcului este corpul Muntele Mic format din granite, granodiorite şi diorite cuarţifere. In Munţii Almăj, se întâlnesc trei corpuri de granitoide dispuse pe un aliniament nord -sud:

    corpul Sfârdinu, cel mai nordic, format din microgranite, granite şi granodiorite; corpul

    Cherbelezu situat imediat la sud este format din granite potasice; corpul de la Ogradena, cel mai sudic, format din roci granitice foarte variate.

    Masivele de roci bazice şi ultrabazice.

    In Munţii Almăj, în cotul pe care îl face Dunărea între localităţile Iuţi şi Plavişeviţa, se găsesc două masive de gabbrouri (de la Iuţi şi de la Plavişeviţa) separate prin masivul de serpentinite de la Tisoviţa.

    SEDIMENTARUL DANUBIAN

    Primele depozite sedimentare ale învelişului masivelor cristaline din domeniul danubian aparţin Carboniferului superior, urmate de depozite permiene, împreună constituind învelişul

    prealpin. Sfârşitul Paleozoicului corespunde unei faze de exondare care s-a prelungit şi în prima perioadă a Ciclului Alpin, în Triasic. Drept urmare, sedimentarul alpin în domeniul danubian începe cu formaţiuni eojurasice de tip continental. Procesul de sedimentare început în Liasic a durat până spre sfârşitul Eocretacicului, timp în care, cu excepţia Liasicului, s-au acumulat aproape exclusiv depozite calcaroase. Spre sfârşitul Eocretacicului se înscrie o discontinuitate stratigrafică majoră consecinţă a mişcărilor austrice. Alt ciclu de sedimentare alpin din domeniul danubian corespunde Neocretacicului care s-a caracterizat printr-o instabilitate tectonică pronunţată a bazinului depoziţionel. Drept urmare,

    acumulările au un pronunţat caracter arenitic, turbiditic

    ..

    Odată

    cu sfârşitul Cretacicului, când s-a

    desfăşurat Tectogeneza laramică definitorie pentru arhitectura Autohtonului Danubian (ca de altfel a întregului ansamblu al Carpaţilor Meridionali) acesta a evoluat în continuare ca uscat supus denudaţiei. In această situaţie o bună parte din învelişul sedimentar a fost îndepărtat încât acesta s-a conservat doar în anumite zone care, în timpul procesului de sedimentare, au

    Fig.7.Coloane stratigrafice în Autohtonul Danubian.
    Fig.7.Coloane stratigrafice în Autohtonul Danubian.

    funcţionat ca arii depresionare separate între ele prin zone de ridicare, adesea exondate. In domeniul danubian se cunosc trei asemenea zone şi anume:

    -zona Sviniţa-Svinecea situată în partea sudică a Munţilor Almăj; -zona Presacina, între Munţii Almăj şi Munţii Tarcu; -zona Cerna-Jiu care se întinde din Valea Cernei spre est. În figura următoare sunt prezentate coloanele stratigrafice pentru fiecare din zonele amintite, putându-se urmări astfel, în paralel, evoluţia stratigrafică.

    P A N Z A

    G E T I C A

    Pânza Getică ocupă o suprafaţă foarte întinsă începând din Valea Oltului până înValea Dunării. De la Valea Oltului spre est este acoperită de pânza supragetică a Făgăraşului însă reapare în Munţii Iezer-Păpuşa unde Pânza Getică vine în contact tectonic cu cristalinul de Lereşti-Tămaş din Unitatea Leaota-Bucegi- Piatra Mare în lungul Faliei Iezer-Păpuşa. Astfel delimitată, Pânza Getică include Culmea Iezer-Păpuşa, o bună parte din Munţii Căpăţânii, Munţii Lotrului, Munţii Cibin şi Sebeş, partea sudică a Munţilor Poiana Ruscă, Muntele Mic, partea vestică a Munţilor Almăj şi Munţii Semenic cu zona Reşiţa-Moldova Nouă. Mai aparţin Pânzei Getice Munţii Godeanu şi două arii întinse din Platoul Mehedinţi (peticele de acoperire Bahna şi Porţile de Fier).

    MASIVELE CRISTALINE PREALPINE

    Masivele cristaline prealpine care, din punct de vedere tectogenetic reprezintă structuri mai vechi reluate în tectogenezele alpine, spre deosebire de Autohtonul Danubian, în domeniul getic nu includ şisturi cristalinehercinice; sunt însă prezente cele două grupe: grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Mezotamorfitele din Pânza Getică au fost descrise sub numele de cristalinul de Sebeş- Lotru constituind una din cele mai dezvoltate şi omogene entităţi cristaline din Carpaţii Meridionali; este alcătuită mai ales din paragnaise micacee, gnaise oculare, gnaise rubanate, micaşoisturi, amfibolite etc.Totul este străbătut de frecvente filoane, cuiburi sau lentile

    depegmatite In aria de aflorare a Pânzei Getice, metamorfitele de intensitate moderată au o distribuţie foarte limitată; se întâlnesc în Munţii Semenic, la sud de Valea Minişului sunt alcătuite din filite şi şisturi cuarţito-sericitice cu clorit şi grafit.

    Corpurile magmatice prealpine

    Cristalinul getic este străbătut de câteva corpuri magmatice : în partea central-vestică a Munţilor Semenic fiind intrus în cristalinul de Sebeş-Lotru, în partea nord-vestică a Munţilor Semenic, altul este în partea sudică a Munţilor Almăj, în jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă.

    INVELISUL SEDIMENTAR.

    Ca şi în domeniul danubian şi în domeniul getic, sedimentarul aparţine Paleozoicului superior şi Mezozoicului. Procesul de sedimentare în Ciclul Alpin se instalează la începutul Jurasicului.Si în domeniul getic formaţiunile sedimentare s-au acumulat în anumite zone care au funcţionat ca arii dpresionare, însă care au căpătat această calitate în momente diferite. Astfel, odată cu începutul Jurasicului s-a schiţat bazinul depoziţional care, în structura actuală, reprezintă zona Reşiţa-Moldova Nouă. Tot la începutul Jurasiculi s-a conturat ca arie de acumulare zona Haţeg. In partea estică a domeniului getic a evoluat zona de sedimentare Holbav-Măgura Codlei. In Mezojurasic, în partea sudică a Munţilor Căpăţânii s-a delimitat zona Vânturariţa. Dintre acestea mai importante sunt zona Haţeg şi Vînturariţa. În fig 8 se prezintă sedimentarul pe zone pentru a se urmări evoluţia comarata a acestuia.

    Fig.8. - Coloană stratigrafică în zona Reşiţa-Moldova Nouă. Fig. 9. – Coloane stratigrafice în Domeniul Getic

    Fig.8. - Coloană stratigrafică în zona Reşiţa-Moldova Nouă.

    Fig. 9. – Coloane stratigrafice în Domeniul Getic
    Fig. 9. – Coloane stratigrafice în Domeniul Getic

    Z

    Zona Haţeg

    Zona Haţeg mărgineşte la nord-est depresiunea posttectonică a Haţegului şi aparţine de Munţii Sebeşului. Din punct de vedere stratigrafic şi litofacial, zona Haţeg prezintă o mare similitudine cu zona Reşiţa-Moldova Nouă. Zona Vânturariţa. Este situată în partea sud-estică a Munţilor Căpăţânii. Procesul de sedimentare aici a început în Dogger şi s-a încheiat odată cu sfârşitul Jurasicului eventual în Cretacicul timpuriu.

    TECTONICĂ

    Procesele care au dus la formarea şi individualizarea Pânzei Getice s-au desfăşrat în două etape.O primă etapă a avu loc în Mezocretacic, când domeniul getic a fost afectat de o mişcare convergentă în raport cu mişcarea domeniului danubian şi care în final a dus la înaintarea domeniului getic peste flişul de Severin. A doua etapă s-a desfăşurat şi a cunoscut paroxismul spre sfârşitul Cretacicului când ansamblul formaţiunilor domeniului getic, având în bază flişul de Severin şi fragmente din crusta oceanică a zonei de rifting, s-a deplasat venind în

    coliziune cu domeniul danubian peste care a alunecat acoperindu-l. Aranjamentul tectonic intim al Pânzei Getice este evident mai ales în zonele cu sedimentar şi în primul rând în zona Reşiţa- Moldova Nouă. Este un aranjament în stil de cute-solzi. Existenţa unor structuri în pânze, cum se susţine în unele interpretări, nu-şi găseşte o argumentare concludentă.

    Pânza de Severin

    Pânza de Severin se individualizează ca unitate structogenetică interpusă între

    Autohtonul Danubian şi Pânza Getică. Aceasta s-a conservat aproape exclusiv în Platoul Mehedinţi unde constituie substratul imediat al peticelor de acoperire Bahna şi Porţile de Fier. Materialul din care este constituită Pânza de Severin este foarte heterogen. Din punct de vedere stratigrafic, în Pânza de Severin se deosebeşte o formaţiune magmatogenă, bazică şi ultrabazică constituind Formaţiunea (complexul) ofiolitică, şi o formaţiune sedimentară turbiditică constituind flişul de Severin.

    Unităţile Supragetice

    Noţiunea de supragetic vrea să sugereze entităţi care, în spaţiu, se situiază deasupra Pânzei Getice. In această situaţie se găsesc de fapt două zone de structuri provenind din două paleozone cu origine şi evolţie distincte. Una reprezintă o arie de crustă continentală, în cea mai

    mare parte prealpină, care a generat unităţile supragetice propriu-zise. O alta constituia o zonă labilă de tip graben -rift din care a rezultat o zonă cu structură de cute-solzi. Insă, în înţelesul curent prin Unităţi supragetice se întelege numai entităţile provenind din aria de crustă continentală. Unităţile supragetice apar dispersate, iar când vin în contact cu Pânza Getică, contactul tectonic nu totdeauna relevă o încălecare de amploarea unei pânze.

    Magmatitele laramice

    Spre sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului în Carpaţii Meridionali a avut loc o intensă activitate magmatică .De pe urma acesteea s-a pus în loc o imensă cantitate de material magmatogen care a fost desemnat sub numele de "banatite" în sens de provincie petrologică. Magmatismul laramic a debutat printr-o fază extrusiv-explozivă când au fost puse în loc aglomerate şi tufuri andezitice, dacitice şi riolitice, precum şi curgeri de andezite. Magmatismul laramic reprezintă actul final în aranjamentul arhitectural al Carpaţilor Meridionali. In evoluţia ulterioară întreg ansamblu al acestui segment carpatic s-a comportat ca având o oarecare stabilitate încât nu a mai suferit decât deformări rupturale. Acestea au dus la afundarea unor porţiuni limitate din aria muntoasă care au devenit bazine de sedimentare constituind depresiunile tectonice intramontane.

    DEPRESIUNI INTRAMONTANE

    Depresiunile intramontane din Carpaţii Meridional s-au format în două etape

    Unele s-

    .. Altele s-au format în epoci

    au conturat după desăvârşirea Tectogenezei laramice în Paleogen

    .. mai târzii ale Miocenului. Primele sunt de fapt depresiuni adiacente ale depresiunilor majore

    extracarpatice (poate mai corect extramontane) şi au funcţionet ca golfuri ale Depresiunii Tramsilvaniei cum sunt depresiunile Petroşani şi Haţeg-Strei, sau ale Depresiunii Getice cum

    este Depresiunea Brezoi-Titeşti (Loviştea). Din cea de adoua categorie sunt depresiunile:

    Caransebeş-Mehadia, Bozovici, Sicheviţa, Culoaru Dunării, Bahna şi Culoarul Bahna-Baia de Aramă.

    DEPRESIUNEA GETICĂ

    Depresiunea Getică se întinde din regiunea Văii Târgului până în Valea Dunării. Spre sud vine în contact cu Platforma Valahă de care este separată prin Falia pericarpatică .Depresiunea Getică are un fundament mixt: de origine carpatică în partea nordică şi de tip

    platformă în partea sudică. Limita dintre aceste două tipuri de fundament nu a putut fi detctată găsindu-se la mare adâncime.

    Stratigrafie

    Depresiunea Getică a funcţionat ca bazin depoziţional începând din Paleogen până la

    sfârşitul Pliocenului. Depozitele acumulate au caractere de molasă preponderente fiind depozitele psefito-psamitice, la care se adaugă calcare, cărbuni, evaporite, depozite piroclastice etc.

    TECTONICĂ

    Desăvârşirea aranjamentului tectonic al zonei cristalino-mezozoice a Carpaţilor Meridionali şi ridicarea ei sub forma unui sistem cutat în urma mişcărilor laramice, a determinat apariţia unei zone depresionare situată în faţă. In timpurile prealpine această arie a aparţinut în parte zonei care a generat unitâtile Carpaţilor Meridionali; în parte Platformei Moesice .Apariţia acestei depresiuni s-a produs de fapt ca urmare a înaintării spre nord, afundării şi subşarierii marginii Platformei Valahe, sub marginea zonei cristalino-mezozoice, mai exact sub blocul danubian care fucţiona ca margine continentală instabilă, ridicată. Această afundare şi subşariere a marginii platformei a antrenat o coborâre în trepte a marginii blocului danubian. In felul acesta s-a format o depresiune asimetrică, cu fundament mixt, tipic premontană, care a preluat funcţia de bazin de sedimentare devenind avanfosa Carpaţilor Meridionali De la formarea ei la începutul Paleogenului, Depresiunea Getică a suferit efectele a două faze de mişcări importante: eostirică şi moldavică. Dacă efectele eostirice se recunosc în transgresiunea burdigaliană, consecinţele moldavice constau în cutarea largă a depozitelor presarmaţiene (fig. 10).

    este Depresiunea Brezoi-Titeşti (Loviştea). Din cea de adoua categorie sunt depresiunile: Caransebeş-Mehadia, Bozovici, Sicheviţa, Culoaru Dunării,

    Fig. 10 - Secţiune prin Depresiunea Getică.

    Structura cutată a Ddepresiunii Getice nu poate fi observată la zi decât între Valea Oltului ş.i Olteţ. In Pliocenul târziu, odată cu ridicarea mai activă a Carpaţilor, s-a produs şi restrângerea lacului, iar în Cuaternar, mişcările neotectonice au contribuit la realizarea morfostructuri actuale.

    Metoda de studiu

    Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

    Diferenţiaţi subunităţile din alcătuirea Carpaţilor Meridionali şi încercaţi să asociaţi raportul dintre ele cu evoluţia tectonică a zonei

    Reţineţi diferenţele exixtente între depozitele sedimentare din Pânza Getică şi cele din A

    l D

    ht

    bi

    t

    Întrebări, aplicaţii exerciţii

    Urmăriţi, pe hărţile geologice extinderea bazinelor sedimentare din Carpaţii Meridionali şi faceţi o clasificare a lor Care sunt corpurile magmatice întâlnite în cuprinsul Carpaţilor Meridionali Teste

    • 1. Carpaţii Meridionali sunt constituiţi din următoarele unităţi tectonice:

      • a. Danubian , Getic, Pânza de Severin şi unităţile supragetice

      • b. şisturi cristaline, cuvertura paleozoică şi mezozoică

      • c. intruziuni mezozoice şi înveliş neogen

        • 2. Banatitele reprezintă:

          • a. roci magmatice calc-alcaline de vârstă Cretacic superior

          • b. bazalte de expansiune

          • c. roci vulcanice de vârstă Neogenă

            • 3. Depresiunea Getică are un înveliş:

              • a. exclusiv neogen

              • b. paleogen, neogen şi pleistocen

              • c. Exclusiv mezozoic

    Bibliografie obligatorie Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă Mutihac V., Popescu Gh. (1981) – Semnificaţia prezenţei formaţiunii de Schela din zona Jieţ

    Capitolul IV

    MUNŢII APUSENI

    Au o poziţie particulară, apărând ca o zonă insulară care închide triunghiul care circumscrie Depresiunea Transilvaniei. Munţii Apuseni, ca unitate geostructurală, sunt delimitaţi de cursul Mureşului la sud şi Crişul Repede la nord; spre vest dau câteva promontorii care înaintează în domeniul Câmpiei de Vest, iar spre est, limita descrie o curbă cu un intrând ce conturează golful de la Huedin. .Munţii Apuseni au rezultat din evoluţia unei zone labile de tip rifting şi a marginii continentale învecinate, respectiv a blocului panonic. Tinând seamă de evoluţia tectogenetică a Munţilor Apuseni, în cuprinsul acestora se disting Munţii Apuseni de Nord şi Munţii Apuseni de Sud.

    M U N T I I

    A P U S E N I

    D E

    N O R D

    In arhitectura actuală a Munţilor Apuseni de Nord se disting următoarele entităţi

    structurale: Autohtonul de Bihor, Pânzele de Codru şi Pânzele de Biharia. La acestea se adaugă magmatitele laramice şi învelişul sedimentar postparoxismal.

    Stratigrafie

    La alcătuirea Munţilor Apuseni de Nord participă şisturi cristaline şi magmatitele asociate, învelişul sedimentar preparoxismal al acestora, magmatitele

    laramice şi un sedimentar postparoxismal (post-tectonic). Şisturile cristaline prehercinice.

    Sisturile cristaline prehercinice ocupă o suprafaţă întinsă în Munţii Apuseni de Nord şi prezintă largi variaţii petrofaciale. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice au o largă răspândire în Munţii Apuseni de Nord şi în cuprinsul lor se disting două petrofaciesuri principale alcătuind cristalinul de Someş şi cristalinul de Baia de Arieş, la care se mai adaugă cristalinul de Mădrizeşti.Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice urmează peste cristalinul de Someş şi are o largă zonă de aflorare în sudul şi estul Munţilor Gilău; mai apar în Munţii Biharia, în Munţii Codru etc. Magmatitele prehercinice. Activitatea magmatică din timpurile prehercinice a dus la punerea în loc a unor corpuri magmatice care însoţesc sau străbat formaţiunile cristalofiliene

    Cel mai important este m a s i v u l d e g r a n i t o i d e M u n t e l e M a r e situat în centrul munţilor Gilău este cel mai mare corp magmatic din Munţii Apuseni. Sisturile cristaline hercinice din Munţii Apuseni de Nord formează în întregime Munţii Zarand iar pe arii mai limitate se întâlnesc în bazinul Crişului Negru, pe Arieşul Mic etc. Acestea se caracterizează printr-un metamorfism slab. Formaţiunile premetamorfice încadrate în cristalinul hercinic, aparţin Eocarboniferului iar metamorfozarea lora a vut loc în faza sudetă.

    Magmatitele hercinice

    Orogeneza hercinică a fost însoţită de un magmatism

    .. sincinematic acid, urmat de un magmatism tardicinematic alcalin. Magmatitele sincinematice sunt reprezentate prin granitoide intruse în cristalinul de Păiuşeni şi formează în partea centrală a Munţilor Zarand un important masiv. Plutonul din partea centrală este alcătuit din diorite şi gabbrouri la care se asociază roci granitice. INVELISUL SEDIMENTAR In timpurile prealpine, spaţiul nord-apusean, care se

    încadra într-o arie mult mai largă, a suferit transformările a cel puţin două cicluri geotectonice, ultimul fiind Ciclul Hercinic. Spre sfârşitul Paleozoicului, în Permian, aria nord apuseană a constituit sediul unei acumulări de depozite predominant continentale

    în care

    ..

    materialul

    piroclastic avea o mare pondere. In urma tectogenezei neocretacice,

    aceste trei domenii au suferit deformări şi rearanjări arhitecturale profunde şi definitorii, însă caracteristicile litofaciale şi mai ales stratigrafice se recunosc cu uşurinţă.

    Fig. 11. Schiţa tectonică a Munţilor Apuseni. În figura 11 este redată o schiţă tectonică a

    Fig. 11. Schiţa tectonică a Munţilor Apuseni.

    În figura 11 este redată o schiţă tectonică a Munţilor Apuseni, iar în figura 12 se prezintă succesiunea strtigrafică a depozitelor sedimentare din Apusenii de Nord. MAGMATITELE LARAMICE. Spre sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului, în Munţii Apuseni de Nord s-a desfăşurat o intensă activitate magmatică legată de diastrofismul laramic. Activitatea magmatică a cunoscut trei faze distingându-se: -un vulcanism laramic timpuriu cu caracter exploziv-efuziv când au fost puse în loc curgeri de lave şi material piroclastic andezitic şi riolitic; -un magmatism laramic intermediar care a generat corpuri hipabisice;- un magmatism laramic final când s-au format dyk-uri şi filoane de aplite, microgranite, bazalte etc. Cea mai impozantă masă de magmatite laramice din Munţii Apuseni de Nord o constituie complexul vulcano-plutonic Vlădeasa. Acesta ocupă o structură de graben După desăvârşirea aranjamentului tectonic major al Munţilor Apuseni de Nord în Senonianul timpuriu, depozitele sedimentare care s-au acumulat au caractere de înveliş post-tectonic. Acestea s-au conservat pe suprafeţe limitate adesea constituind mici bazine. Cel mai important dintre acestea este Depresiunea Roşia. După desăvârşirea aranjamentului tectonic major al Munţilor Apuseni de Nord în Senonianul timpuriu, depozitele sedimentare care s-au acumulat au caractere de înveliş post-tectonic. Acestea s-au conservat pe suprafeţe limitate adesea constituind mici bazine. Cel mai important dintre acestea este Depresiunea Roşia.

    Fig. 12. Coloane stratigrafice în Munţii Apuseni de Nord

    Fig. 12. Coloane stratigrafice în Munţii Apuseni de Nord

    După desăvârşirea aranjamentului tectonic major al Munţilor Apuseni de Nord în Senonianul timpuriu, depozitele sedimentare care s-au acumulat au caractere de înveliş post-tectonic. Acestea s-au conservat pe suprafeţe limitate adesea constituind mici bazine. Cel mai important dintre acestea este Depresiunea Roşia. Invelişul sedimentar posttectonic s-a mai conservat pe suprafeţe relativ extinse în Munţii Vlădeasa unde materialul piroclastic este foarte abundent, sedimentarul devenind o formaţiune vulcanogen-sedimentară. De asemenea s-a conservat în cele doua semigrabene (Remeţi şi Someşul Cald) şi pe marginea sudică a Munţilor Plopiş. In general, Cretacicul superior care constituie învelişul sedimentar posttectonic este dezvoltat în facies de Gosau cu hipuriţi, aceştia fiind foarte numeroşi în Depresiunea Roşia şi în Dealul Melcilor de la Vidra

    Tectonica Apusenilor de Nord.

    Spre sfârşitul Jurasicului mediu şi începutul Neojurasicului, prin divizarea Microplăcii Transilvano-Panonice, ca urmare a apariţiei riftului vest-carpatic (sud- apusean), s-a produs şi o fragmentare a marginii celor două blocuri şi în primul rând a blocului panonic. In urma proceselor de îngustare a scoarţei care a urmat etapei de extensiune, diversele compartimente ale marginii continentale (mai instabile) au suferit

    deplasări încălecând-se unele pe

    alte.

    .Acestea, la rândul lor, mai ales în urma unor

    procese de subimpingere, au încălecat peste marginea blocului panonic rămasă mai rigidă (neafectată sensibil de procesele de deformare). In felul acesta s-a ajuns la un aranjament arhitectural în pânze de şariaj, în care se deosebeşte un autohton de Bihor şi

    două unităţi cu rol de pânze, la rândul lor deformate constituind Sistemul Pânzelor de Codru şi Sistemul Pânzelor de Biharia.( (fig.12).

    M U N T I I A P U S E N I D E S U D

    Munţii Apuseni de Sud, denumiţi şi Munţii Metaliferi. STRATIGRAFIE . Aria labilă din care au evoluat Munţii Apuseni de Sud a apărut nu cu mult înainte de Neojurasic. Primul act a constat în crearea unei zone depresionare de tip graben-rift care a declanşat şi a favorizat o activitate magmatică preponderent bazică. Zona de rift s-a lărgit ceea ce a dus la divizarea ariei continentale transilvano-panonice . Incepând din Neojurasic sau chiar din Mezojurasicul terminal, s-a declanşat şi procesul de sedimentare care a continuat până la sfârşitul Cretacicului;în timp ce activitatea magmatică a durat cu intermitenţă până la sfârşitul Eocretacicului, când a avut loc paroxismul austric. In Neocretacic s-a produs un nou paroxism. La sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului, şi în Munţii Apuseni de Sud s-a produs magmatismul laramic, iar în Miocen se formează depresiunile intramontane contemporane cu desfăşurarea vulcanismului neogen .. Ca urmare a evenimentelor amintite, în structura actuală a Munţilor Apuseni de Sud se deosebesc următoarele unităţi lito- şi structogenetice: masivele cristaline prealpine, vulcanitele bazice, sedimentarul prelaramic, magmatitele laramice, şi depresiunile intramontane cu sedimentarul postlaramic şi vulcanitele neogene. În figura 13 sunt prezentate coloanele litologice realizate pentru zonele de sedimentare existente în Apusenii de Sud. Se poate reţine zona Trascău – v. Ampoiului ca fiind sectorul cu sedimentarecea mai completă din zonele analizate în Apusenii de Sud. Depozitele neocretacice de pe flancul nordic sunt foarte fosilifere bogate mai ales în hipuriţi, acteonele şi inocerami, specifice faciesului de Gosau. La sfârşitul Cretacicului are loc paroxismul laramic în timpul căruia s-a desăvârşit aranjamentul tectonic. Totodată s-a manifestat şi magmatismul laramic.

    Fig.13. - Coloane stratigrafice corelative în Munţii Apuseni de Sud In Munţii Apuseni de Sud, magmatismul

    Fig.13. - Coloane stratigrafice corelative în Munţii Apuseni de Sud

    In Munţii Apuseni de Sud, magmatismul laramic s-a manifestat numai prin cea de a doua etapă când s-au pus în loc câteva corpuri intrusive. Acestea sunt dispuse pe două aliniamente : unul vestic (corpul de la Săvârşin) şi unul estic (corpul de la Cerbia).

    VULCANITELE NEOGENE

    Incepând din Badenian, In Munţii Apuseni de Sud s-a desfăşurat vulcanismul subsecvent tardiv. Produsele acestuia se întâlnesc pe suprafeţe relativ întinse dispuse pe anumite aliniamente. Vulcanitele sunt reprezentate în principal prin riolite, dacite, andezite cuarţifere, andezite şi andezite bazaltoide.

    Ca forme de zăcământ, produsele vulcanismului neogen se prezintă, fie ca structuri înrădăcinate, fie sub formă de curgeri de lavă, fie ca formaţiuni vulcanogen- sedimentare. Desfăşurarea vulcanismului neogen s-a produs în trei cicluri : P r i m u l c i c l u, care marchează începutul activităţii vulcanice neogene în Munţii Apuseni de Sud, s-a desfăşurat în Badenian (cu un predominant caracter exploziv). A l d o i l e a c i c l u este cel mai important atât ca intensitate, cât şi ca volum al produselor; s-a desfăşurat începând din Badenianul târziu până spre sfârşitul Miocenului. A l t r e i l e a c i c l u s-a desfăşurat în Pliocen şi a avut o intensitate slabă; s-a manifestat mai ales în zonele marginale. A avut caracter efuziv-slab exploziv. produsele puse în loc au fost andezitele bazaltoide şi subordonat andezite amfibolice.

    DEPRESIUNILE INTRAMONTANE SI VULCANITELE BAZALTICE CUATERNARE

    După paroxismul laramic, Munţii Apuseni de Sud au evoluat ca sistem stabilizat emers, care nu a mai suferit deformări plicative.Mişcările post-laramice au avut drept consecinţă doar formarea sau activarea unui sistem de falii şi afundarea unor arii restrânse care au devenit bazine de acumulare : Depresiunea Brad – Săcărâmb, Depresiunea Zlatna – Almaş, Depresiune Roşia Montană.

    V u l c a n i t e l e

    b a z a l t i c e

    In câteva

    puncte din Munţii

    Apuseni de Sud, la Lucareţ

    şi la Detunata,

    se

    întâlnesc importante mase de bazalte.Acestea sunt cuaternare, similare acelora din Carpaţii Orientali de la Racoş şi li se dă aceeaşi interpretare

    TECTONICA MUNTILOR APUDENI DE SUD

    Munţii Apuseni de Sud reprezintă sutura sau cicatricea unei arii labile care, în evoluţia sa, a cunoscut o etapă de extensie însoţită şi urmată de procese geotectonice specifice ( (activitate vulcanică bazică, scurtarea scoarţei, subducţie şi consum de scoarţă etc.) Marginea estică a Munţilor Apuseni de Sud este acoperită de formaţiunile Depresiunii Transilvaniei, însă pe sub aceasta din urmă, structurile sud-apusene nu se continuă decât pe o mică distanţă, ele ar putea ajunge până la meridianul localităţii Ocna Mureşului unde, prin foraje, s-ar fi interceptat roci bazice de tipul celor sud-apusene. Deformarea majoră a Munţilor Apuseni de Sud constă în fragmentarea masei vulcanice bazice şi înaintarea acesteea peste sedimentarul din zonele marginale nordice şi nord-vestice constituind Pânza de Drocea. Pânza de Trascău la rândul ei este deformată dând structuri de cute-solzi. Ultimele deformări pe care le-au suferit Munţii Apuseni de Sud s-au petrecut în Miocen şi sunt exclusiv rupturale .Acestea constituie sistemul de fracturi care au generat depresiunile intramontane post-tectonice (Brad- Săcărâmb, Almaş-Zlatna, Roşia Montană). Fracturile sunt de fapt falii mai vechi, reactivate. Ele au constituit şi căile de acces pentru vulcanitele neogene şi chiar cele cuaternare, cu care Munţii Apuseni de Sud îşi încheie evoluţia de arie labilă.

    Metoda de studiu

    Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

    Încercaţi să identificaţi tipurile de formaţiuni existente în cele două unităţi din

    componenţa Munţilor Apuseni Localizaţi pe hartă corpurile de roci magmatice şi încercaţi să le caracterizaţi

    Întrebări, aplicaţii exerciţii

    Stabiliţi unităţile geologice care intră în alcătuirea Munţilor Apuseni Ce tipuri de formaţiuni intră în alcătuirea coloanelor stratigrafice care descriu zonele cu sediemnte din Apusenii de Sud? TEST

    Munţii Apuseni de Nord sunt constituiţi preponderent din:

    • a. formaţiuni de fliş

    • b. formaţiuni magmatice

    • c. formaţiuni cristaline şi mezozoice

    Munţii Apuseni de Sud sunt sinonimi cu:

    • a. Munţii Drocea

    • b. Munţii Trascău

    • c. Munţii Metaliferi

    Bibliografie obligatorie Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă Ianovici V., Borcoş M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dimitrescu R., Savu H. (1976) – Geologia Munţilor Apuseni. Ed. Acad.R.S.R. Bucureşti

    Capitolul V

    CARPAŢII ORIENTALI Concept-cheie: zona cristalino-mezozoică, fliş intern, fliş median, fliş extern, zona de molasă

    Carpaţii Orientali, ca unitate geostructurală majoră, pe teritoriul ţării noastre se întind din bazinul superior al Tisei până în bazinul râului Dâmboviţa. Spre est şi sud-est limita este dată de Falia pericarpatică, iar spre vest se mărgineşte cu Depresiunea Transilvaniei. In arhitectura actuală a Carpaţilor Orientali se disting mai multe zone de structuri care, de fapt, corespund unor etape structogenetice bine definite din evoluţia acestui segment carpatic. Aceste zone sunt dispuse în lungul catenei muntoase fiind, în general, cu atât mai tinere cu cât ocupă o poziţie mai estică. Incepând de la vest spre est se delimitează: zona cristalino mezozoică, zona flişului carpatic şi zona de molasă. Acestora li se adaugă zona vulcanitelor neogene de la marginea vestică a Carpaţilor Orientali. Ca arii structurale suprapuse zonelor amintite sunt depresiunile intramontane (post-tectonice).

    Z O N A

    C R I S T A L I N O -M E Z O Z O I C A

    Zona cristalino-mezozoică ocupă partea centrală a Carpaţilor Orientali şi corespunde, din punct de vedere structogenetic, primei etape din edificarea acestora. Ca unitate geostructurală prezintă particularitatea că include prima generaţie de structuri din Orogeneza Alpină în care, pe lângă formaţiunile sedimentare mezozoice preaustrice, sunt implicate şi formaţiuni cristalofiliene prealpine. Zona cristalino-mezozoică provine dintr-o arie continentală detaşată din marginea continentală esteuropeană. In cuprinsul Zonei cristalino-mezozoice se delimitează două compartimente: un compartiment nordic

    cu structură complexă în pânze de şariaj constituind Unitatea central estcarpatică şi un compartiment sudic constituind Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. 1. Unitatea central-estcarpatică se întinde de la Culoarul Vlădeni care o separă de Munţii Făgăraş spre nord incluzând Munţii Perşani, Munţii Hăghimaş, Munţii Bistriţei, Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului. Cea mai largă suprafaţă din aria Unităţii central-estcarpatice este ocupată de şisturi cristaline. In ansamblul acestora se disting

    şisturi cristaline rezultate în urma unor procese de metamorfism care au avut loc în Proterozoic şi şisturi cristaline care au fost generate într-o fază a ciclului hercinic. La Ditrău se conturează un masivul sienitic ca un corp cuasicircular străbătând discordant şisturile cristaline de Tulgheş din partea sudică a Unităţii central-estcarpatice. Formaţiunile sedimentare care participă la alcătuirea Unităţii central-estcarpatice, au fost deopotrivă implicate în tectogeneza austrică încât pot fi înglobate sub numele de sedimentarul preaustric. In structura actuală, sedimentarul preaustric s-a conservat mai ales la marginea estică a Unităţii Central Estcarpatice, alcătuind ceea ce se cunoaşte sub numele de Sinclinalul marginal extern, divizat în sinclinalul Rarău şi sinclinalul Hăghimaş. Mai departe spre sud, sedimentarul preaustric are o largă răspândire în Munţii Perşani. iar spre nord ocupă suprafeţe relativ întinse în Munţii Maramureşului. 2. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. Este cea de a doua unitate a Zonei cristalino- mezozoice din Carpaţii Orientali şi se situiază de la aliniamentul culoarul Vlădei- Depresiunea Braşovului spre sud. In intervalul Triasic-Eocretacic, aria Leaota-Bucegi- Piatra Mare a evoluat ca domeniu cu o oarecare stabilitate fiind supusă doar unor mişcări de basculare. La sfârşitul Eocretacicului întreaga zonă a fost afectată de mişcările austrice care au fost definitorii pentru aranjamentul arhitectural. Principalul efect al tectogenezei austrice constă în încălecarea zonei Leaota-Bucegi-Piatra Mare în ansamblu, peste Flişul carpatic. Chiar de la începutul Neocretacicului şi până la începutul Miocenului, cea mai mare parte din unităţile amintite a fost acoperită de ape

    redevenind bazin depoziţional cu substrat stabil

    Depozitele acumulate în aceste

    .. condiţii constituie învelişul sedimentar postpânză, postparoxismal sau posttectonic. In structura actuală, învelişul postparoxismal s-a conservat pe suprafeţe mai mari sau mai mici în diferite zone ale ariei cutărilor austrice. Astfel, s-au păstrat pe suprafeţe mai întinse în Maramureş, în nordul Transilvaniei şi în Munţii Bârgăului, iar pe suprafeţe mai restrânse în Munţii Perşani şi în zona Leaota-Bucegi-Piatra Mare. ZONA FLISULUI CARPATIC. Ca arie structogenetică, este cea mai întinsă dintre toate zonele structurale ale Carpaţilor Orientali şi dă nota caracteristică a acestora. Se întinde în tot lungul catenei muntoase până în bazinul râului Dâmboviţa. Spre est vine în contact cu Unitatea subcarpatică de care o separă Falia externă. Spre vest, Zona Flişului carpatic vine în contact cu Unitatea central-estcarpatică şi cu Unitatea Leaota-Bucegi- Piatra Mare în lungul Faliei central-carpatice. Zona Flişului carpatic, ca arie structogenetică, este cea mai întinsă dintre toate zonele structurale ale Carpaţilor Orientali. Se întinde în tot lungul catenei muntoase până în bazinul râului Dâmboviţa. Spre est vine în contact cu Unitatea subcarpatică de care o separă Falia externă. Spre vest, Zona Flişului carpatic vine în contact cu Unitatea central-estcarpatică şi cu Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare în lungul Faliei central-carpatice. In evoluţia mării flişului, etapa de extensie a fost urmată de o fază de restrângere şi scurtare a scoarţei care a avut drept consecinţă formarea şi ridicarea succesivă a unor generaţii de structuri care se succed de la vest spre est. Din punct de vedere tectonic, diversele generaţii de structuri s-au concretizat în pânze sau sisteme de pânze de şariaj (fig,14). Acest aranjament arhitectural în pânze s-a realizat în două etape: una intrasenoniană iar cea de a doua intraburdigaliană. Flişul

    intern a fost generat de zona de rifting central-carpatică încât, în structura actuală, acesta are rol de sutură. Aranjamentul tectonic al flişului intern este rezultatul mai multor tectogeneze începând cu paroxismul austric şi terminând cu mişcările eostirice şi chiar cu mişcările moldavice (v.fig.44). Rolul definitoriu în stabilirea aranjamentului tectonic al flişului intern l-a avut tectogeneza Laramică timpurie care a dus la încălecarea flişului intern peste flişul median individualizându-se astfel Pânza de Ceahlău. După punerea în loc a Pânzei de Ceahlău, procesul de sedimentare s-a reluat spre sfârşitul Senonianului, când s-a acumulat sedimentarul posttectonic. Flişul median s-a format în fosele mediane ale mării flişului care, în parte aveau substrat mixt iar in parte substrat continental. In asemenea condiţii s-au acumulat depozite care, pentru Eocretacic, fac trecerea de la flişul intern grezos calcaros sau grezos conglomeratic, la flişul extern în facies marnos-grezos, similar cu cel din Pânza de Ceahlău. Flişul median, care mai este cunoscut din literatura de specialitate ca Pânza de Teleajen, are o grosime de câteva mii de metri şi aparţine ca vârstă Cretacic- Paleogenului.

    intern a fost generat de zona de rifting central-carpatică încât, în structura actuală, acesta are rol

    Fig.14. Secţiune geologică prin Carpaţii Orientali

    Flişul extern s-a format în marea flişului care avea drept substrat marginea instabilă a Platformei Est-Europene. Această margine era compartimentată în mai multe blocuri deplasate diferenţiat pe verticală dând structuri de horsturi şi grabene. Procesul de sedimentare în aria flişului extern a început în Eocretacic, când apele din zona de rifting central carpatică s-au extins şi peste marginea continentală instabilă. In această situaţie, sursa de alimentare cu material terigen o reprezenta vorlandul. Evoluţia bazinului flişului extern devine şi mai diferită de aceea a flişului intern începând din Senonian când acesta din urmă se ridică şi se individualizează ca unitate tectonică evoluând mai departe ca arie exondată. In această situaţie a fost supus denudaţiei iar marea Flişului carpatic s-a restrâns la bazinul flişului extern al cărui substrat mai instabil avea ca sursă de alimentare cu material terigen aria carpatică internă inclusiv flişul intern. În alcătuirea flişului extern intră pânza de Audia, pânza de Tarcău şi pânza de Vrancea.

    După individuslizarea pânzelor flişului extern, procesul de sedimentare s-a reluat în Miocenul timpuriu .Formaţiunile acumulate au căpătat factură de molasă; regimul ca atare s-a instalat încă de la începutu Miocenului înainte de declanşare mişcărilor eostirice. Ca vârstă, sedimentarul postparoxismal este atribuit Burdigalianului târziu- Pliocenului. ZONA DE MOLASA este partea externă a Carpaţilor Orientali şi alcătuieşte pânza subcarpatică (fig. 14). Bazinul de acumulare respectiv s-a creat spre sfârşitul ridicării lanţului carpatc şi constituie avanfosa acestora. Dealtfel, formarea avanfosei şi respectiv formarea molasei carpatice s-au realizat în două etape; o primă etapă s-a desfăşurat începând din Miocenul inferior şi a durat până la începutul Sarmaţianului; cea de a doua corespunde Sarmato-Pliocenului. Această succesiune în timp dar şi în spaţiu a evenimentelor, în structura zonei de molasă se reflectă în existenţa unei avanfose interne şi a unei avanfose externe. In litostratigrafie, etapizarea amintită se reflectă în existenţa unei molase timpurii inferioare corespunătoare primei etape (Acvitanian-Sarmaţian timpuriu) şi a unei molase târzii, superioare corespunzătoare celei de a doua etapă (Sarmato-Pliocen). Formaţiunile de molasă au fost afectate şi de mişcarile pleistocene, dovada este faptul că depozitele pleistocen inferioare, cum sunt acelea din Măgura Odobeşti, sunt cutate. Ca ultim act al proceselor geodinamice care au dus la edificarea Carpaţilor Orientali se înscrie activitatea vulcanică neogenă. Aceasta s-a desfăşurat din Badenian până spre sfârşitul Pliocenului, timp în care a cunoscut momente de paroxism alternând cu faze de calm. Vulcanitele neogene sunt predominant andezitice însă se întâlnesc toate speciile de roci de la riolite până la bazalte In lanţul vulcanic amintit se disting trei compartimente cu particularităţi petrologice, vulcanologice şi morfostructurale specifice. Astfel, spre nord-vest este compartimentul Oaş-Gutâi; cu poziţie mediană este compartimentul Tibleş-Bârgău; în partea sud-estică se găseşte compartimentul Călimani-Harghita. Determinările radiometrice care s-au făcut pe mineralele componente ale rocilor magmatice au permis concluzia următoare: activitatea vulcanică neogenă din compartimentul Oaş-Gutăi se încadrează în intervalul Badenian-Pliocen, în timp ce în Călimani-Harghita activitatea vulcanică a început mai târziu şi s-a încheiat în Rmanian. In partea sudică a Munţilor Perşani în zona localităţlor Racoşul de Jos, Horghiz, Veneţia, se găsesc produsele unui vulcanism tânăr. Acesta este reprezentat prin curgeri de bazalte cunoscute în general sub numele de " Bazaltele de la Racoş" şi prin produse piroclastice. Curgerile de bazalte nu depăşec 30 m grosime şi prezintă separaţii în coloane (Coloanele de bazalte de la Racoş).

    D E P R E S I U N I L E I N T R A M O N T A N E

    Ultimele deformări care au afectat edificiul Carpaţilor Orientali s-au produs în Mio-Pliocen şi chiar în Pleistocen şi au caracter ruptural generând o serie de depresiuni situate la interiorul edificiului muntos. Ariile afundate au devenit bazine de sedimentare post-tectonice în care s-au acumulat depozite cu caractere de molasă, deseori cu cărbuni. In unele bazine mai tinere din imediata vecinătate a lanţului vulcanic, materialul piroclastic are o mare pondere. Depresiunile formate astfel sunt: Comăneşti, Bârsei, Ciucului, Gheorghieni, Borsec, Sighetului.

    Metoda de studiu

    Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

    Stabiliţi unităţile din componenţa Carpaţilor Orientali, utilizând harta geologică.

    Urmăriţi evoluţia tectonică a Carpaţilor Orientali pe secţiunea tectonică prezentată

    Întrebări, aplicaţii exerciţii

    Stabiliţi limitele Carpaţilor Orientali

    TEST

    Care este vărsta formaţiunilor din componenţa flişului intern?

    Care este diferenţa dintre molasă şi fliş?

    Domeniul carpatic s-a format:

    • a. în urma unui proces de convergenţă a placilor litosferice

    • b. în urma unui proces de divergenţă a placilor litosferice

    • c. ca urmare a desfăşurării ambelor procese geodinamice

    • 1. Carpaţii Orientali se delimitează de vorland prin:

      • a. râul Siret

      • b. falia Pericarpatică

      • c. falia Trotuşului

    • 2. Flişul Carpaţilor Orientali este alcătuit din formaţiuni:

      • a. mezozoice şi neogene

      • b. cretacice şi paleogene

      • c. paleozoice şi mezozoice

  • 3. Molasa estcarpatică cuprinde zăcăminte de:

    • a. gaze şi huilă

    • b. ţiţei, sare şi cărbuni inferiori

  • Bibliografie obligatorie Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă

    Săndulescu M. (1984) – Geotectonica Romîniei

    Capitolul VI BAZINUL TRANSILVANIEI Concepte – cheie: bazin post -tectonic, criptodiapire

    Din punct de vedere geologic, bazinul Transilvaniei reprezintă un bazin intracarpatic. Este încadrat, la sud, de Carpaţii Meridionali, la vest, de Munţii Apuseni şi elevaţia Şimleu- Preluca, iar în partea de nord şi de est de Carpaţii Orientali. Este un bazin posttectonic deoarece s-a format în urma edificării Orogenului Carpatic. Conturarea Depresiunii a început în Paleogen, continuând şi în Miocen şi Pliocen. Fundamentul Bazinului Transilvaniei este puternic tectonizat şi compartimentat, cu o sedimentare diferenţiată în diversele arii de scufundare sau de ridicare ale acestuia şi în care nu se poate vorbi de continuitate de sedimentare şi eventual de subsidenţă decât de la Tortonian în sus. În zona centrală, fundamentul prezintă patru sectoare de ridicare, cu denivelări diferite:

    • - ridicarea Stupini-Pogăceaua: în segmentul de fundament cristalin cuprins în acest sector este încorporată o masă de magmatite bazice de dimensiuni mari;

    • - ridicarea Gurghiu – Uila;

    • - ridicarea Tg. Mureş – nord Sighişoara;

    • - ridicarea Ilimbav – Rodbav. În alcătuirea geologică a cuverturii sedimentare intră

    • - formaţiuni paleocene detritice: conglomerate, gresii, argile;

    • - o formaţiune calcaroasă la trecerea de la paleocen la oligocen

    • - depozite epicontinentale marine

    • - formaţiuni miocene care au un caracter de molasă, conţinând gresii, argile, marne; în Badenianul inferior s-a depus sarea; Tuful de Dej, de sub formaţiunea sării marchează începutul unei subsidenţe generale în Bazinul Transilvaniei care va duce la forma actuală; după depunerea sării, bazinul s-a umplut cu depozite aparţinând Badenianului superior, Buglovianului, Sarmaţianului;

    • - la partea superioară Miocenul este predominant nisipos. În ciclurile Miocenului superior şi Pliocenului, stilul tectonic îmbracă forma domurilor de sare criptodiapiră în regiunea centrală a bazinului, cu cupole gazeifere, şi de cute diapire cu sâmbure de sare, de-a lungul unei centuri periferice, la est, nord şi vest. Elementele structurale ale sării îmbracă forme variate sub acţiunea combinată a factorilor tectonici şi izostatici: în partea nordică a bazinului sare îşi păstrează caracterul stratiform fiind discordantă faţă de relieful prebadenian care are o structură destul de complicată şi suportând totodată depozitele prebadeniene cu aşezare monoclinală; în partea centrală a bazinului sunt prezente două domuri ce au în nuclee sarea şi care suportă formaţiunile postbadeniene boltite, formând cupola domurilor; în partea estică a bazinului se întâlnesc cute diapire cu sâmbure de sare cu formaţiuni postbadeniene puternic deranjate.

    Metoda de studiu

    Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

    Faceţi o comparaţi între resursele minerale care se găsesc în Bazinul Transilvaniei şi

    cele din Depresiunea Getică Localizaţi zona cutelor diapire, în Bazinul Transilvaniei

    Întrebări, aplicaţii exerciţii

    Stabiliţi unităţile geologice care delimitează bazinul Transilvaniei Identificaţi, utilizând harta, ariile elevate. TEST

    • 1. Depresiunea Transilvaniei este alcătuită din:
      a.

    Fundament cristalino-mezozoic şi înveliş neozoic

    b.

    Fundament mezozoic şi înveliş neogen

    • 2. Depresiunea Transilvaniei este:
      a.
      b.

    bazin post-tectonic

    bazin sintectonic

    Bibliografie obligatorie Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

    Bibliografie facultativă Vancea A. (1952) – Neogenul din Bazinul Transilvaniei, Ed. Acad., Bucureşti