Clauze privind contractual in comertul international

Clauzele asiguratorii au menirea sa neutralizeze eventualele riscuri ce s-ar putea produce pe parcursul executarii contractului. Aceste riscuri pot fi economice, politico administrative sau generate de evenimente ale naturii.. Cele economice includ:riscul valutar, riscul de pret, riscuri ce tin de corectitudinea conduitei partilor. Prin prisma factorului valutar riscul presupune aparitia unei pierderi pe parcursul unei tranzactii comerciale, survenita ca urmare a modificarii cursului valutar al valutei in care se face plata, in intervalul care curge de la momentul incheierii contractului si pina la efectuarea platii. Pentru exportator acest risc se manifesta in situatia in care la data incasarii valuta de plata are o putere de cumparare mai mica decit la incheierea contractului , pentru importator, riscul presupune o situatie inversa. Asigurarea impotriva acestui risc se poate realiza prin tehnici contractuale sau extracontractuale. Intre tehnicile contractuale pot fi mentionate clauzele valutare, alegerea monedei de plata, includerea in pret a unei marje asiguratorii. Clauza valutara simpla presupune legarea monedei de plata de o alta valuta (numita etalon) printr-un curs existent la data incheierii contractului. Partenerii convin ca orice modificare, dincolo de anumite limite ,a cursului valutar intre cele 2 valute in intervalul dintre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui sa duca la o reajustare corespunzatoare a pretului, pentru a corecta dezechilibrul ce ar rezulta pentru una din parti. Partile stabilesc prin aceasta clauza :cursul valutar la momantul incheierii contractului, nivelul abaterii care duce la recalcularea pretului, momentul recalcularii pretului. In conditiile actualelor fluctuatii valutare, clauza cosului valutar este mai indicata pentru asigurarea echilibrului contractual, datorita gradului mai ridicat de stabilitate al cosului ( in conditiile in care variatiile cursurilor monedelor componente ale cosului se compenseaza). O varianta a cosului valutar mai des utilizata este clauza DST(drept special de tragere) mecanismul de ajustare al pretului fiind cel al clauzei valutare simple, DST indeplinind rolul valutei etalon. Alegerea monedei de plata presupune orientarea la export spre o moneda cu tendinta de apreciere si dimpotriva, spre o moneda cu tendinta de depreciere in situatia importului.
1

In sfirsit,acoperirea riscului valutar de catre exportator se poate realiza si prin includerea in pretul ofertei a ratei de depreciere estimate a avea loc pina la data scadentei ( marja asiguratorie).Acoperirea in acest fel a riscului valutar prezinta avantajul ca se evita negocierea unei clauze valutare cu ocazia incheierii contractului , dezavantajul consta in riscul unei cresteri prea mari a pretului de oferta, exportatorul putind sa devina necompetitiv. Tehnicile extracontractuale presupun acoperirea riscului valutar prin apel la institutii specializate -banci sau burse-(operatiuni tip forward, futures sau optiuni pe valute). Cit priveste riscul de pret, acesta se concretizeaza in pericolul de a se produce modificari de conjunctura in intervalul de la incheierea contractului si pina la executarea lui, de natura sa afecteze prestatia uneia din partile contractante (ex:modificarea raportului cerere-oferta, modificarea preturilor la materii prime, materiale, combustibil, manopera,, etc). Pentru exportator problema acestui risc se pune in conditiile in care pretul contractului este sub pretul mondial din momentul platii, pentru importator situatia este inversa, riscul manifestindu-se atunci cind pretul stabilit in contract este mai mare decit pretul mondial din momentul platii. O prima posibilitate de acoperire a riscului de pret este utilizarea pretului determinabil,caz in care,cu ocazia incheierii contractului, partile vor determina doar criteriile si metodele prin care pretul va fi stabilit la o data ulterioara, respectiv la momentul livrarii (utilizat in livrarile de produse fungibile). O alta posibilitate de abordare a riscului de pret este inscrierea in contract a unor clauze asiguratorii. Acestea pot fi clasificate in 3 categorii si anume:clauze de aliniere automata a pretului contractual la modificarile de conjunctura intervenite (clauza pretului escaladat, caluza de indexare),clauze care au in vedere posibilitatea adaptarii contractului ptin renegociere(clauza de rediscutare a preturilor, clauza de hardship)si in sfirsit clauze care reglementeaza relatiile intre parti in raport cu interventia unui tert ( clauza ofertei concurente si clauza clientului celui mai favorizat). Clauza pretului escaladat se utilizeaza in contractele pe termen lung, cele cu livrari in transe, in cadrul actiunilor de cooperare in productie etc si urmareste in esenta mentinerea echilibrului intre pretul produsului finit si pretul factorilor de productie utilizati pentru fabricarea acestuia. Pretul escaladat se calculeaza pe baza formulei: P1=P0 (a + b M1/M0 +c L1/L0) Unde P1 = pretul recalculat in momentul livrarii P0 = pretul contractual
2

M1 = media aritmetica sau ponderata a preturilor la materii prime, materiale, combustibili etc la momentul livrarii M0 = media preturilor la aceleasi elemente la momentul to L1 = media aritmetica sau ponderata a salariilor la momentul livrarii L0 = salariile la momentul to a = ponderea costurilor fixe in pret b = ponderea costurilor cu materii prime, materiale etc c = ponderea manoperei a+ b+c=1 Partile stabilesc prin negociere marimea lui P0, a b si c, precum si pragul de variatie a preturilor la materii prime, materiale, energie etc care determina intrarea in vigoare a formulei. Totodata, partile convin care este sursa de date privind dinamica preturilor la factorii luati in considerare(statistici oficiale nationale sau internationale). Clauza rediscutarii periodice a pretului se practica in cazul livrarilor esalonate in timp, partile convenind ca pretul sa fie rediscutat (de ex. trimestrial) in raport cu evolutia preturilor la produsul respectiv pe piata mondiala cit si cu evolutia preturilor la materii prime, combustibil, energie. Sunt doua tipuri de clauze de impreviziune: clauza de revizuire si clauza de indexare. Clauza de revizuire este denumita in engleza hardshipe clause. Clauza de indexare prevede legarea pretului prevazut in contract de un anumit etalon, de regula o marfa de referinta.Daca valoarea etalonului se modifica peste o anumita limita , se schimba automat si pretul din contract cu procentul convenit de parti. Clauza se utilizeaza in situatia in care pretul marfii ce face obiectul contractului este influentat direct de miscarea preturilor internationale ale anumitor produse care se iau ca etalon. Clauza de hardship reprezinta prevederea contractuala conform careia devine posibila modificarea contractului atunci cind pe parcursul executarii sale se produc( fara culpa contractantilor) evenimente ce nu puteau fi prevazute in momentul contractarii si care, schimbind datele avute in vedere de parti la momentul contractarii- creeaza pentru unul din contractanti consecinte oneroase. In baza acestei clauze oricare din parteneri poate solicita adaptarea contractului la noile circumstante aparute. Clauza contine precizarea conform careia partea afectata de situatia de hardship este obligata sa notifice partenerului intr-un interval de timp rezonabil interventia evenimentului.Ea va solicita adaptarea contractului intr3

un termen prestabilit si va propune solutii in cazul in care partile nu ajung la nici o intelegere prin negociere.In acest caz solutiile pot fi :a) suspendarea contractului pe o perioada de timp determinata-urmind ca dupa expirarea acesteia (daca evenimentul de hardship a incetat) executarea contractului sa fie reluata fara modificari b ) rezilierea contractului dupa un preaviz c) solicitarea interventiei unui tert pentru a oferi o solutie, d)apelul la instanta de arbitraj. Clauza de hardship se diferentiaza de clauza de escaladare si respectiv indexare intrucit ea presupune intotdeauna o renegociere a contractului pe cind celelalte opereaza automat, in situatia ivirii unor imprejurari bine determinate.Ea se deosebeste si de clauza de forta majora-deoarece evenimentul de hardship agraveaza executarea prestatiei uneia din parti dar nu face executarea imposibila. Clauza ofertei concurente este stipulatia contractuala prin care vinzatorul isi asuma obligatia de a acorda cumparatorului aceeleasi conditii pe care le-ar oferi acestuia din urma, pentru aceeasi marfa, alti furnizori concurenti in materie. Ea apare indeosebi in contractele de aprovizionare pe termen lung, pentru a oferi cumparatorului posibilitatea de a beneficia de schimbarile de pe piata ce ar surveni ulterior momentului incheierii contractului si care i-ar fi profitabile. In redactarea clauzei trebuie precizate aspecte cum sunt: - notificarea de catre posesorul ofertei concurente a celuilat partener; - fixarea unui termen pentru alinierea contractului si precizarea consecintelor nerespectarii lui; - modul de reglementare a eventualelor neintelegeri intre parti privind caracterul mai favorabil al ofertei (solutia poate fi o terta persoana care sa procedeze la o analiza comparativa);. Pentru a nu pune prea frecvent in cauza stipulatiile contractuale,partile pot sa fixeze un interval de timp dupa curgerea caruia clauza devine efectiva( de ex.cumparatorul se poate prevala de oferta concurenta numai dupa 2 ani de la data incheierii contractului). De asemenea se poate prevedea ca decalajul de pret sa prezinte o anumita importanta pentru a putea provoca actiunea clauzei. Clauza clientului cel mai favorizat este stipulatia prin care vinzatorul se obliga sa acorde partenerului cumparator cele mai favorabile conditii pe care le-ar acorda altor parteneri cu privire la contracte avind acelas obiect. Domeniul de utilizare al clauzei cuprinde: contracte de aprovizionare, concesiune, licentiere etc. In general prin conditii mai favorabile-partenerii au in vedere toate aspectele raportului juridic, pretul neputind fi luat ca unic element de apreciere .
4

Clauza este redactata astfel incit sa se evite luarea in considerare a conditiilor mai favorabile acordate unui tert in conditii speciale(piata limitata, cantitate mai mica de produse etc.) In afara riscului valutar si de pret, exista si riscuri ce tin de situatia materiala si respectiv conduita partilor contractante. Acoperirea acestor riscuri se poate face prin clauze cum sunt:oferirea de catre partile contractante a unor garantii privind indeplinirea obligatiilor contractuale, clauza privind executarea necorespunzatoare a contractului din punct de vedere cantitativ si calitativ, clauza privind executarea cu intirziere a obligatiilor contractuale, clauza privind rezolutiunea/rezilierea contractului. Cu referire la garantii partenerul de contract caruia i se solicita o garantie privind indeplinirea obligatiilor asumate prin contract, are la dispozitie 2 alternative si anume: - el poate garanta cu bunurile sale materiale sau financiare pe care le pune la dispozitia dispozitia partenerului (garantii reale- ex. gajul, ipoteca etc) - el poate apela la o terta persoana numita garant- care isi va lua obligatia de a despagubi baneste in cazul in care cel care a solicitat garantia nu si-a indeplinit sau a indeplinit necorespunzator o obligatie contractuala asumata (garantii personale).Instrumentul garantarii este cel mai frecvent in acest caz scrisoarea de garantie bancara. Clauza privind executarea necorespunzatoare a contractului din punct de vedere cantitativ si calitativ In majoritatea cazurilor , contractele de vinzare-cumparare contin o clauza cu privire la reglementarea neintelegerilor intre parti inainte ca litigiul sa fie supus arbitrajului. Partenerii stabilesc prin aceasta clauza:termenul in care cumparatorul trebuie sa remita reclamatia, documentele pe care trebuie sa le prezinte in sustinerea reclamatiei, pretentiile pe care le poate formula cumparatorul, dreptul cumparatorului de a respinge marfa, daca respingerea afecteaza sau nu continuitatea livrarilor, termenul in care vinzatorul trebuie sa raspunda, consecintele nerespectarii acestui termen de catre vinzator. In ce priveste lipsurile cantitative, daca livrarea are ca obiect marfuri fungibile- acestea trebuie analizate in limita tolerantei prevazute in contract. In cazul bunurilor nefungibile, livrarea cantitatii contractuale trebuie sa fie riguroasa. Pentru abaterile de la prevederile contractuale, cumparatorul poate solicita fie livrarea cantitatii lipsa , fie restituirea sumei platite pentru c/valoarea marfii lipsa. Daca livrarea unor marfuri sub cantitatea contractata constituie o contraventie esentiala-contractul poate fi desfiintat, cu obligatia partii in culpa de a plati despagubiri pentru prejudicial creat.
5

In cazul defectiunilor de calitate exista mai multe solutii de rezolvare si anume: - remedierea marfii de catre vinzator la locul de destinatie; - remedierea marfii de catre cumparator, pe cheltuiala vinzatorului; - inlocuirea marfii de catre vinzator; - acordarea unei reduceri de pret de catre vinzator(uneori partenerii pot conveni asupra livrarii unei cantitati suplimentare de marfa in contul celei cu deficiente calitative). Clauza privind executarea cu intirziere a obligatiilor contractuale. Intre genurile de abateri de la executarea obligatiilor contractuale, intirzierea fata de termenele contractuale este cea mai frecventa . Din acest punct de vedere partile pot sa prevada in contracte sanctiuni aplicabile partenerilor. Aceste sanctiuni(cunoscute sub denumirea de penalitati), au un caracter prestabilit si au avantajul ca, partenerul lezat este indreptatit sa obtina sumele prevazute de clauza penala fara sa fie obligat sa dovedeasca existenta prejudiciului si marimea acestuia. Cel mai frecvent penalitatile se stipuleaza pentru intirzierea livrarii marfii de catre vinzator, ele fiind calculate ca un anumit procent aplicat la valoarea lotului livrat cu intirziere, procentul crescind progresiv cu durata intirzierii. Partile prevad de regula si o limita maxima a penalitatilor. Nerespectarea termenelor fixe poate duce la rezilierea contractului de catre cumparator, acesta avind dreptul sa ceara in locul penalitatii repararea prejudiciului cauzat de neexecutare. Pe seama cumparatorului penalitatile pot fi prevazute pentru : nerespectarea termenului de plata, neremiterea la timp a instrutiunilor de expediere a marfii, nepunerea la dispozitia vinazatorului in timp util a mijlocului de transport etc. Clauza privind rezolutiunea/rezilierea contractului . Daca neexecutarea contractului nu este motivata de una din clauzele de exonerare de raspundere, consecintele sunt desfiintarea lui si suportarea de catre partea in culpa a platii despagubirilor pentru prejudiciul suferit de cealalta parte. In limbaj juridic desfiintarea contractului este exprimata prin termenii sinonimi rezolutiune/reziliere. Efectele rezolutiunii sunt: -contractul se desfiinteaza retroactiv; - partile sunt repuse in situatia anterioara rezolutiunii; -partea care si-a executat prestatia are dreptul sa obtina despagubiri de la cealalta parte. Rezilierea reprezinta desfiintarea (cu efecte pentru viitor) a contractelor bilaterale cu executare succesiva, aplicata de asemenea in caz de neexecutare a
6

obligatiilor de catre una din parti.Rezilierea nu vizeaza ceea ce s-a executat pina in momentul aplicarii ei, prestatiile realizate pina in acel moment nefiind supuse restituirii. Clauza de forta majora are ca finalitate neutralizarea consecintelor ce decurg din masuri politico-administrative sau producerea unor calamitati naturale. Conform Conventiei de la Viena, o parte nu este raspunzatoare de neexecutarea oricarei obligatii ale sale daca dovedeste ca aceasta neexecutare este consecinta unei piedici independente de vointa sa si ca nu se putea astepta in mod rezonabil din partea ei sa o ia in calcul la momentul incheierii contractului, sa o previna sau depaseasca- sau sa-i previna ori depaseasca efetele. Rezulta de aici conditiile pentru ca anumite imprejurari sa constituie forta majora si anume: a) sa fie independente de vointa partii care o invoca (sa nu poata fi controlate de aceasta) b) sa nu fi fost in mod rezonabil previzibile; c) sa nu poata fi depasite; d) neexecutarea sa se datoreze in mod exclusiv imprejurarilor invocate de debitor. In contracte este recomandabila definirea notiunii urmata de o enumerare (care sa nu fie limitativa)a imprejurarilor care pot constitui forta majora (cataclisme naturale, razboaie, conflicte de munca, dificultati de transport sau aprovizionare, acte ale autoritatilor ca de ex.restrictii la import.,export, restrictii in transferul de devize, etc). In comertul international interventia unei imprejurari de forta majora duce in principiu la suspendarea contractului, durata de valablitate a contractului urmind a fi prelungita cu perioada suspendarii.In situatia in care, dupa implinirea unui termen fixat in contract, evenimentul de forta majora nu a incetat, contractul va fi reziliat sau renegociat. Interventia cazului de forta majora trebuie notificata intr-un termen specificat partii cocontractante si ea trebuie urmata de remiterea unor dovezi oficiale , provenind de la o autoritate competenta. Daca nu este respectat termenul de notificare, sanctiunea cel mai frecvent folosita este de a nu lua in considerare imprejurarea ca exoneratoare de raspunde Un rol important in continutul contractului de comert international il au clauzele ce evoca aspecte strict juridice legate de executarea lui si anume clauza referitoare la legea aplicabila contractului si respectiv clauza de arbitraj.

In ce priveste primul aspect, in dreptul comertului international se admite ca partile sa desemneze prin acordul lor de vointa legea care va cirmui raportul juridic intre ele. In absenta unei desemnari convenite-organele de jurisdictie pot opta pentru legea locului de incheierea a contractului sau legea locului de executare(varianta cea mai frecventa).

Clauza de arbitraj(compromisorie) Litigiile care iau nastere din derularea contractelor comerciale internationale pot fi solutionate pe 2 cai si anume: pe calea arbitrajului comercial sau pe calea instantelor jurisdictionale de drept comun. Actualmente,datorita avantajelor sale evidente (rapiditate in solutionarea litigiilor, proceduri suple, confidentialitatea dezbaterilor, specializarea arbitrilor etc) arbitrajul este folosit aproape in exclusivitate pentru solutionarea litigiilor comerciale. La baza oricarui arbitraj comercial international sta conventia de arbitraj care poate sa imbrace 2 forme si anume: clauza de arbitraj compromisorie) sau conventia propriu zisa(compromisul). In primul caz partile au in vedere un litigiu viitor si eventual si ele convin prin clauza respectiva urmatoarele aspecte: - organul de arbitraj care va solutiona litigiul; - regulile de procedura dupa care se vor conduce arbitrii in cazul in care organul de arbitraj nu are un regulament propriu; - dreptul material care va guverna litigiul ; - locul arbitrajului; - limba care va fi folosita in procedura arbitrala; - obligatia partilor de a executa voluntar si neintirziat hotarirea arbitrala (hotaririle arbitrale fiind obligatorii si executorii pentru tarile semnatare ale Conventiei de la New York privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine (1958) si ale Conventiei Europene asupra arbitrajului comercial(Geneva 1961). Daca din anumite motive clauza de arbitraj nu a fost introdusa in contract si pe parcursul derularii contractului apare un litigiu, partile pot incheia o conventie de arbitraj avind un obiect bine determinat( se cunoaste natura litigiului) si in care vor fi precizate toate elementele necesare arbitrajului.