UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

funcționarea și statutul juridic.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional. 73 . ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental.2. . de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. într-un fel. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice. principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice.1. create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. ci constituie o ramură a acestuia. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale. 1. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor.PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. . sarcinile. competența și statutul organelor pentru relațiile externe.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state. contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. . De aici rezultă că: . NOȚIUNEA.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan. în sens formal. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și. . ca și de organele externe ale acestora.

statutul juridic etc. norme care țin de ordinea juridică internațională. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. aşadar. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei.. în mod implicit. în primul rând.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. având o însemnătate normativă primordială. reciprocitate. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). jurisprudența și doctrina. în general și ale dreptului diplomatic. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. în principal. a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici. Pe plan internațional. legile interne. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic. tratatul. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. Sunt. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici.). normele statutare ale unui organism internațional. . angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. Dat fiind modul în care s-au format. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. cu caracter subsidiar (a se vedea art. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. obligația de despăgubire etc. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. 73 . în regulile cutumiare ale dreptului internațional.La 20 februarie 1928. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar.

un comportament similar din partea statului afectat.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. nu au valoare de izvor de drept. fie pe cale cutumiară. cu toate că uzanțele internaționale. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. iar în cadrul unei clase. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. dezvoltându-se. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. Astfel. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic.3. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. codificări care. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. 1. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. pornindu-se de la un drept cutumiar. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. fie pe cale convențională. ele nefiind o sursă independentă de drept. în ceremonialul diplomatic etc. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. de vechimea agentului în statul respectiv. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. ci. ele rezultând însa din acte unilaterale. a cetățenilor lor. a reprezentanților acestora. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. nu este o normă juridică. de obicei. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). Scopul Regulamentului de la Viena. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. norme de drept internațional (cum ar fi. de exemplu. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului.

caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. structura acestora. organizarea. Dreptul diplomatic are. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. primul instrument adoptat în cadrul O. Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. care stabileşte competența. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. a misiunilor diplomatice. au fost adoptate ulterior încă două convenții. Kaplan. Prima. un rol determinant asupra legislației interne. DIPLOMAȚIE. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii.N. la fel ca și Harold Nicholson. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. Nicolae Titulescu. Morton A. vizează diplomația multilaterală. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. iar cea dea doua. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor.U. pentru că. ca semn al împuternicirii lor. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. al relațiilor paşnice. adoptată în anul 1975. altele decât cele bilaterale permanente. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. dintre state. adoptată în anul 1969. După cel de-Al doilea război mondial. 1. cunoscut diplomat român. „Convenția privind misiunile speciale”. vizează diplomația ad-hoc. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. dar și ca arta de asigura. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). la 2 septembrie 1949. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. la Viena. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. adoptat la Paris. însă. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici.format din 17 articole. tot la Viena. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. În Dicționarul diplomatic.4. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional. numesc diplomația o 73 . prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe.

într-un sens peiorativ.). de ştiința dreptului și relațiile internaționale. manipularea negativă. tactul. utilizate în funcție de contextul concret determinat. aprecia că istoricii desemnează. dar și. începând cu sec. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. de o complexitate deosebită. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. ca formă superioară și 73 . în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. dar și ca o ştiință. poate desemna duplicitatea. o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. în jurnalistică. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. De aceea. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul. ministerul afacerilor externe etc. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. Diplomația. îndeosebi. Se poate constata că. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte.profesiune foarte veche. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. în vorbirea curentă. răbdarea. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). mai larg sau mai restrâns. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. înşelătoria. inițial. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. într-o dublă perspectivă: mai întâi. cât și prin tratate internaționale. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). distinctă. misiunile diplomatice ale unui stat etc. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. O definiție a Diplomației poate fi dată. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. din perspectiva politicii externe a statului. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. al XVIII-lea în prezent. de regulă. acestea constituie obiectul diplomației. De aici. prin acest termen relațiile externe ale statului. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. Astfel. evident. noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. Henry Kissinger. pentru că.) în domeniul politicii externe. sens pe care. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale.

Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. la modificarea sau completarea acestuia. pe de altă parte. prin negocieri”. prin diplomați. ale evoluției societății umane. 73 . presupune la rândul său. dar termenii nu sunt sinonimi. la rândul ei. ele însele fiind instrumente ale păcii. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. dar cu observarea normelor dreptului internațional. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. ca parte a dreptului internațional public. Dreptul diplomatic. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. oficiali civili sau militari).stare de normalitate a legăturilor dintre state. Putem spune. dintre acestea și organizațiile internaționale. Politica externă. a intereselor statelor. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. parte a dreptului internațional public. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. stabileşte scopuri. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate. Dreptul internațional. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. în concluzie. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. este mijlocul prin care se nasc. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. într-un cadru juridic instituțional extern. dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. la rândul său. Diplomația este principalul. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. Politica externă a statelor. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. În concluzie. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. îndeosebi. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale.

prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale. prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice.).1. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. cultural . a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. deoarece principalele subiecte sunt statele. • diplomația ad-hoc (temporară). realizată prin misiunile speciale. Cu toate acestea. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. stabilind relațiile diplomatice. personalitatea juridică internațională. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. ci și între acestea și organizațiile internaționale. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. deocamdată. • când două state stabilesc relații diplomatice. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. consular etc.2. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. Anghel). este necesară recunoaşterea lor reciprocă. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. (Ion M. scapă reglementărilor de drept internațional. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. există posibilitatea încetării acestora. care îşi admit reciproc. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. Totuşi. economic. Uneori. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. nu numai între state. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi.ştiințifice.

clauze în cuprinsul tratatelor. . De obicei. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. ocuparea teritoriului statului (debelatio). nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice.temporară 73 . ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. cum ar fi. stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. după stabilirea relațiilor diplomatice. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional. (Ion M. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . titular de drepturi și obligații internaționale. el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. Anghel) Art.armate. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. 2. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general. prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. motivată sau nu) sau • tacit. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor.2. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . . Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. statele părți publică un comunicat. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp.cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. de exemplu. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. nr. poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. 22AM.

De asemenea. înființează. ca și şeful statului. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri. 2. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. Când se află în străinătate. (Ion M. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. În prima situație. cu pronunțat caracter diplomatic. relațiile diplomatice se rup. relațiile diplomatice sunt suspendate. şeful guvernului. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. Parlamentul. în Parlamentul Consiliului Europei. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. În cazul suspendării. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. când se află în străinătate.3. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. Efectele generate de fiecare sunt diferite. cât și de autoritățile administrației publice centrale. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. fie la ruperea relațiilor diplomatice. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. Prin ruperea relațiilor diplomatice. poate încheia anumite acorduri. Anghel). de exemplu. aprobă. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. poate încheia tratate internaționale. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său.. misiunile diplomatice se închid. STRUCTURĂ. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . El poate stabili chiar relații directe. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. ca autoritate legislativă. în virtutea acestei calități. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri.definitivă. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. De asemenea. Ca și şeful statului. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. în cea de-a doua. inclusiv cele de politică externă.

b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este. culturii. precum participarea la anumite solemnități. la negocierea unui tratat etc. 73 . beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. de acelaşi rang cu ambasada. c) după rangul misiunii diplomatice. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. de regulă. afacerilor interne.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. deosebim între: . Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. . o misiune temporară. apărării naționale. Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. educației etc. Australia. cea de-a doua categorie. . condusă de un Înalt Comisar. având sarcini determinate. Noua Zeelandă.. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). cât și în cadrul diplomației multilaterale. iar când se află în străinătate. .Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. Ceylon). condusă de nunțiul apostolic. în cadrul diplomației bilaterale. precum ministerele din domeniul comerțului. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională. . Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. condusă de un ambasador.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală. o misiune permanentă. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. cu consimțământul acestora. cu rangul cel mai înalt. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este.diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu.

). dar este singurul responsabil. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună.a.Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang. Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”.G. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. R. cea a însărcinaților cu afaceri. atât față de propriul guvern. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. cei cu titlu permanent (en pied). Misiunea României la UNESCO s. semnificative din țara de reşedință. naval. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 .a. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii.i. – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil.). – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. pentru conducerea misiunii. însărcinați cu afaceri ad interim (a. respectiv. Misiunea României la NATO.

economice. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar. consulate. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări. Această subordonare 73 . totodată. birou naval și al aerului. indiferent de gradul său. pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. în mod deosebit. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. consulate generale. b) funcții specifice – privind reprezentarea. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. În alte state. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și.b) supravegherea administrării misiunii. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. culturale și ştiințifice din statul acreditar. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. c) Secția economică Se ocupă. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator). diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. e) Secția consulară Conform prevederilor art. literaturii. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. De asemenea. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. dar care. în general. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. viceconsulate sau agenții consulare. artei s. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. comerciale. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. De asemenea. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi.a). Şeful cancelariei asigură. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. cu acordul autorităților competente.

organizațiile internaționale cu vocație generală (O. denumite birouri sau oficii. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. dar există și alte subiecte de drept. 2. de asemenea. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. în domeniile de specialitate tehnico-militară. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. (Philippe Cahier). Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. în ultimul timp. și instituțiile ei specializate). iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională.U. alte entități. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. precum și la organizații internaționale. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. organizațiile regionale etc. acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. drept de legație. (Ion M. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale.4. Au. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.). ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional.N.

Cauze de ordin politic.un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. în sens superior. . conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. Atunci când. Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art. a relațiilor diplomatice. MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. clasificați în trei categorii: . statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art.membrii personalului misiunii.membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice. .înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. ca exemple care ilustrează această situație. . la rândul lor. . competența misiunii diplomatice.etc. . .1): . . În doctrină sunt menționate. acordul reciproc și expres al statelor. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra). .membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic.personalul privat al misiunii.membrii personalului de serviciu. fiind ocupate de forțele germane. cazurile statelor care. . Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. . de asemenea. . precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire. încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. din diferite motive.membrii personalului diplomatic. c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state.5. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic. 73 . 45 din Convenția de la Viena).membrii personalului administrativ și tehnic.şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate. d) suprimarea din motive bugetare. Transformarea necesită. misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice. de regulă. din diferite cauze. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul.şeful misiunii.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. deşi relațiile diplomatice se mențin.un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice. 2.

indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. În țările catolice. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă).G. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art.2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. art. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. constituie agrearea. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. (R. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. trimiși diplomatici. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii. (Ion M. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. 5 pct. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare.6. în temeiul atributului de suveranitate. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. 2.4 pct. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. ambasadori. 2. În acest sens. cărora statul acreditar le acordă un statut special. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. Potrivit art. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . însărcinați cu afaceri (en titre. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. 3. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul. 14 din convenția de la Viena din 1961.

Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil.să facă dovada unui comportament oficial.A. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. contabili. .E. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. grădinari. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: .transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. mecanici. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. . precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale. 1961). dactilografi. al statului acreditar și nota de răspuns. Spre deosebire de cazul şefului de misiune. . fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici.formularea politicii diplomatice. muncitori calificați etc. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. portari. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele. curieri. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note. referenți de specialitate etc. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. . iar personalul de serviciu cuprinde soferi. . arhivari. procedura de numire este mult simplificată. 73 . translatori.să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare.11 Convenția de la Viena. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune.voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . în cazul altor membri ai personalului diplomatic. oameni de serviciu. nu este necesar.

FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar. . 3. în: .5. Funcția de reprezentare 3.negocierea în numele statului acreditant. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.participarea la viața publică a statului acreditar. În cazul acestor categorii de personal.3. fără a le angaja) sau oficiale 73 . în special. 3.a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Precizări preliminare 3.3.1. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare.2.personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta. 3. PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin.2. în limitele admise de dreptul internațional. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: .3 al Convenției de la Viena.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. funcțiile misiunilor diplomatice constau. în rezolvarea diferendelor dintre state. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.1 al art.promovarea politicii statului acreditant etc. Funcția de observare și informare 3. Funcția de negociere 3. denumită și funcția de negociere. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant.a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. . .3 nu este una exhaustivă. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: . Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3.a informa prin toate mijloacele licite. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție.4. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3.6.1. . .a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. . . din anul 1961.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților.apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită.

în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4. 3. 3. economic. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. dar în limitele impuse de dreptul internațional. din statul acreditar. de a cere protecție. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. Privilegiile diplomatice 4. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. pe diferite planuri: politic. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. când se află în străinătate. înspre statul acreditant. Imunitățile diplomatice 4. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri.6. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. cât și personalului misiunii. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice.1. denumită și funcția de cooperare. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite.1. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale.5.(constituie un început de angajare). în funcție de particularitățile concrete ale acestora. Potrivit dreptului tratatelor.4. 3. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. sociale.3. culturale etc. 73 . juridic etc. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică.2. efectele evenimentelor internaționale în acest stat. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. promova. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional. cultural. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. 4. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. realizată prin cereri de informare și asistență. Facilitățile diplomatice 4. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. IMUNITĂȚI. precum și derularea relațiilor dintre cele două state. potrivit căreia. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. ci și înspre statul acreditar.

în mod special. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant.. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. dar și personalului administrativ și de serviciu. statul 73 . Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. În conformitate cu art. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. De asemenea. prim cutumă sau pe cale de acord. personalului misiunii și a membrilor lor de familie. dar la care se poate renunța expres. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. În fine. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. Consiliul Europei. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. De asemenea. acțiunilor referitoare la succesiune. care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. El trebuie. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces). b) Inviolabilitățile. statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii.U.N. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. (O. ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției. să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație. de asemenea. Prin urmare. Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice.). Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. 22). de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. De asemenea. Comunitățile europene etc. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. Totusi. făcându-se. obligații față de statul acreditar. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. personal tehnico-administrativ și de serviciu). adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice.

Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. sechestru sau măsuri executorii. vehiculelor și documentelor acestora. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. Inviolabilitățile. mai puțin în cazuri excepționale. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. 37-1). el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. El durează pe tot timpul misiunii sale. Imunități sunt. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. rechiziții. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. fiind absolută. libertății și demnității sale. respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. – inviolabilitatea arhivelor.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. dar ea trebuie să fie expresă. în general. dacă misiunea sa a fost anunțată. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. indiferent de locul unde se află. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. libertății sau demnității lor. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. în orice moment și oriunde s-ar afla. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. reședinței. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. pe teritoriul unde își exercită misiunea. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. deci. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. de asemenea. Statele acordă. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. nu pot face obiectul nici unei percheziții. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. localurile misiunii. 37-2 și 38-1). Ea acoperă. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. inclusiv corespondența. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. – inviolabilitatea diplomatului. precum și mijloacele de transport ale misiunii. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. 37-4 și 38-2). fără nici un impediment. 73 . concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție. recunoscute și altor membri ai misiunii. cum ar fi legitima apărare.

valiza diplomatică. la cei ai statului trimițător. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. indiferent de unde ar proveni ele. dacă este cazul. în articolul 38. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. de altfel. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. de asemenea. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. de la aceștia. guvernul statului acreditar trebuie. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. Se garantează nu numai localurile. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției. De asemenea. a diplomatului sau a şefului misiunii. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. acționând în calitate oficială. în articolul 31. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. după caz. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. de la caz la caz. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Convenția de la Viena. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. ci și mobilierul acestora. justiției sau oricărui alt organ administrativ. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. să acorde reparațiile adecvate. a ofensat un agent diplomatic.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. să prezinte scuze și. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. corespondența diplomatică. de asemenea. lipsit de mijloace de apărare. direct și liber. Acesta din urmă nu este. este declarată inviolabilă. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. Art. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Diplomatul are 73 . Arhivele diplomatice se bucură.

decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. a membrilor personalului de serviciu. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. Totuși. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. Guvernul statului acreditar poate. dar dacă refuză. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. În cazul unui accident de automobil. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. Convenția de la Viena (art. însă. Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. În art. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. imunitatea de jurisdicție penală este totală. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. Imunitatea este absolută. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. precum și a familiilor lor. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. au apărut probleme legate de statutul lor. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. precum și a intereselor statului trimițător.PARTEA A II-A . promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. 73 .2. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. Noțiunea. Codificarea dreptului consular 1.). de fapt. 1. pe lângă aceste aspecte. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional . Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. Din punct de vedere istoric. De Visscher. Această definiție descriptivă cuprinde. Izvoarele dreptului consular 1. ultimele necreând dreptul. iar în sens formal. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. potrivit căreia. atât statul trimițător cât și statul primitor. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. imunitățile și privilegiile consulare. . NOȚIUNEA. . În sens material.1. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. elemente extrajudiciare. respectiv. care conduc la apariția unei norme de drept.DREPTUL CONSULAR 1. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. în timp ce în cazul dreptului consular. trei mari caracteristici : . în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală. pentru că.normele generale care guvernează relațiile consulare în general. din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. ca parte a întregului.2. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă.3. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare.1. în materie de drept diplomatic. pură (Anzilotti s. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis.a. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. forma de exprimare a normelor juridice.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. Ch.

reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. are aceleasi izvoare. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. Curtea. care nu are caracter obligatoriu. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. fie generale. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Considerăm. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. cutuma implică un element material: o practică generalizată. Constituie. adică a unei reguli de drept. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. dar și al dreptului consular. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. b al Statutului C. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. 2. cel mai vechi izvor de drept. În esență. diferendele ce-i vor fi supuse. relativ îndelungată și repetată a statelor. în conformitate cu dreptul internațional. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. Deși dreptul consular a fost codificat. Relațiile consulare. I. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. cum sunt dreptul mării. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. cutuma. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. sunt dirijate de către normele de drept internațional. uniformă și concordantă. pct. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. dreptul consular etc. 38 alin. J. va aplica: a) convențiile internaționale.”. a cărei funcție este să soluționeze. cel formal. că numai primele au efect juridic obligatoriu. b) cutuma internațională. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). deci. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. și după cum s-a precizat în doctrină. deci. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. apărut în practica îndepărtată а statelor. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența. Aşa cum rezultă din art. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. asadar. Altfel spus. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. fie speciale. ca parte a dreptului internațional. 1. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. în reguli cutumiare. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. fiind parte a relațiilor internaționale. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. dreptul diplomatic. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. în general. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1.

care a fost ratificată de Brazilia. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. pact. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. La 18 decembrie 1961 73 . din convenția pe care am menționat-o. Ecuador. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. Columbia. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. Statele Unite Mexicane. la practica europeană. acord. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. Panama. Ecuador. încheiată în 1967. convenție fundamentală. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. există o convenție de codificare a dreptului internațional. în formularea articolului 2. convenție. Nicaragua. ale activității consulare. poate avea diferite denumiri: tratat. 1. constituie izvorul principal al dreptului consular. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. cartă statut. privind relațiile consulare. Tratatele. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. și Uruguay.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent.3. Cuba. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. Peru. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. în ansamblul lor. Mai precis. oricare ar fi denumirea sa. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. protocol etc. semnată la Viena la 23 mai 1969. • domeniile nereglementate convențional. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. mai mult. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. cât și frecvenței utilizării sale”. Statele Unite ale Americii.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept.ale relațiilor consulare. În numele acestui tratat. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963.1. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Columbia. Cutuma. tehnicii sofisticate și precise folosite. Din punct de vedere formal. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. Republica Dominicană. de fapt.

69) cuprinde Dispoziții generale. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. 3. Convenția semnată la Viena în 1963. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art.N. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție.U.28-39. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. dar nu are valoare obligatorie. respectiv art. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. privind relațiile diplomatice.N.Adunarea Generală a O.40-57). indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale.74) Toate capitolele. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. publicat în Buletinul Oficial nr. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. Amintind că. de asemenea. Dispoziții finale (de la art. pe de o parte și Facilități. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. privilegii și imunități privind posturile consulare.25-27). Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. 10/28 ianuarie 1972.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art. 2. Amintind că. Preambulul Convenției de la Viena din 1963. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 . al doilea capitol. între popoare s-au stabilit relații consulare. privilegiilor și imunităților consulare va contribui. denumit Înlesniri. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. dintr-o epocă îndepărtată. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art.13). politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961.. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. 481/1972. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice. pe de altă parte. pentru anul 1963. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art. 4. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. privilegii și imunități ale postului consular. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961.58). capitolul V. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. reuneste articolele privind Înlesniri. dintr-o epocă îndepărtată. 5.U. capitolul IV (de la art. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. a hotărât convocarea la Viena. a unei conferințe a O.

să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". Au fost. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. pot servi. arhive consulare. membrii postului consular. adoptate două Protocoale adiționale. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”.177/1997. funcțiile consulare etc. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor.73 pct. Articolul 1. funcționar consular. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular.). sef de post consular. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s.) și art.25 ("1. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale.). în acest sens art.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. iar pct. Prin Legea nr. Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. circumscripție consulară. de asemenea. incontestabil. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state.n.n.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. acordurile de comerț și navigație. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. localuri consulare. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. Activitatea consulară este. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. obiect de reglementare pentru dreptul internațional. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. membru al personalului de serviciu. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. cetățenia membrilor personalului consular. care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. 71 al Convenției. de asemenea. angajat consular. 2.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. membrii personalului consular. convențiile de asistență juridică etc. respectiv. În acest sens. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției. Ion M. care reglementează jurisdicția obligatorie și. imunitățile și privilegiile consulare.

este încadrat cu personal diplomatic și consular.1.4. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. M. 119/1996. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. privind raporturile de drept internațional privat. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. persoane fizice.3. de exemplu. cât și izvoarele dreptului intern. trebuie făcută.37/1991.nr. incompatibilități și interdicții.2.760/1999. 73 . în esență. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român. 11. nu în ultimul rând.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. 100/29 ianuarie 2004.). luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României. prin care а aprobat Regulamentul consular. științifică etc. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE.E. Articolul unic al Legii nr. 2. și ale persoanelor juridice române. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. la propunerea Guvernului. precum și cu personal contractual. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. Subiectele relațiilor consulare 2. iar sub influența primelor. presupunând. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. în speță al României. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. stabilește în chiar primul articol (pct.1. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. așadar. Hotărârea Guvernului României nr.105/1992.G. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. la dezvoltarea multilaterală. cu privire la actele de stare civilă etc. economică. privind înființarea. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate.A. Noțiunea de relații consulare. iar potrivit art. ale cetățenilor români. la realizarea politicii externe a statului. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. practic. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr. Legea nr. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. RELAȚIILE CONSULARE 2. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. culturală. cu funcționari publici.

naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. în statul de reşedinţă. concurența de competențe ale autorităților celor două state. • atât relațiile diplomatice. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. acest lucru nealterând. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. care cad sub incidența dreptului internațional. și într-un caz și în celălalt. Având de-a face cu două ordini juridice diferite. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. relațiile consulare au și elemente specifice. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. Dar. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. subiecții lor fiind state suverane. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. pe cât posibil. unor organe specializate. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. caracterul interstatal al acestor raporturi. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. ministrul afacerilor externe). atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. 73 . însă. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. pe baza unor înțelegeri tripartite. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. în principal. • competența realizării lor aparține. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune.

pentru ca un stat să aibă personalitate internațională. notificare acceptată de celălalt stat.și să le dea dispoziții. pe baza legăturilor de cetățenie.A. 2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. relațiile consulare au continuat. Populația reprezintă o colectivitate 73 . relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. Ca regulă generală. și statele latino-americane. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. încheiată între S. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. naționalii lor. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. în anumite condiții. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică . prin consensul părților care participă la dialogul internațional. pe baza aceluiasi acord. oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. în vederea reglementării cetățeniei lor. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. ci numai statele” în temeiul competenței personale. constituind astfel împreună. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. așadar. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. cu privire la drepturile și obligațiile statelor. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. În numeroase cazuri. mai precis. mișcările de eliberare națională și insurgenții. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. sunt necesare următoarele condiții: populația. teritoriul. Într-un sens mai restrâns. ca parte a dreptului internațional public.2.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale.U. fie ea internă sau internațională. Lato sensu. organizațiile internaționale. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. numai titularii suveranității personale care.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. se plasează în cadrul societății internaționale. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. nu oricare dintre aceștia. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel.

statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată.. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. intereselor. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. mările interioare și marea teritoriale. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu.) este. totalitatea cetățenilor unui stat. așadar. în virtutea legăturilor de cetățenie. solidaritate efectivă a existenței. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice.. Alteori. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional.. fluviile. persoane fizice sau juridice. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform.. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor. sentimentelor. în statul său de origine sau în alt stat. În același sens este și avizul nr.. pe de altă parte. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării. așadar. să asigure protecție consulară naționalilor lor. o populație supusă unei puteri politice organizate”. ca element constitutiv la statului. calitatea 73 . râurile.1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie.” În principiu. canalele. populația. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. alăturate drepturilor și obligațiilor. precum și spațiul aerian. cât și pentru statul al cărei cetățean este. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (. prin caracterul său de permanență”. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. pe mare. în fapt. organizată și relativ numeroasă. În doctrină. care cuprinde teritoriul terestru. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. subsolul terestru.permanentă. persoana juridică dobândind. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. această legătură este reflectată pe plan extern. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. solul și subsolul maritim. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. guvernul. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. să asigure statului integritate teritorială și independență politică. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. în aer sau în cosmos. pe de o parte.

la rândul său. iar a doua. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. 10. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. 5. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). 2 alin. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. centrul Bisericii catolice. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație.). prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1. alin. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. art.2. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”.).” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. pentru deschiderea unui birou. fără nici o imixtiune din afară. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. 23 etc. În anul 1929. În literatura de specialitate. în termeni politici și juridici. 3. și de drept consular) a Vaticanului.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv.n. 2. aşa cum rezultă din art. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. făcând parte dintr-un consulat existent. Din interpretarea dispozițiilor art. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci. dar și. cu precădere cea franceză. scopul activităților sale pe plan intern și extern.). consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. consulii altui stat. dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. din convenția de la Viena din 1963. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. Sediul postului consular. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular. și anume. din reglementări aparținând dreptului comunitar. în afara sediului acestuia.A. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. de dată mai recentă. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. 4. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere.U.2 al Convenției de la Viena din 1963. 5. de asemenea. de asemenea. dacă nu există o indicație contrară. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. dreptul de proprietate exclusivă 73 . ca și din punct de vedere intern. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. care l-a cedat Elveției). De menționat că. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. 4. privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică.2.

Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. dar nu dispun de dreptul de consulat. a șoselelor și autostrăzilor. atât pentru transportul de mărfuri. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. pe anumite zone. schimburile economice și circulația de persoane.. neavând proprii cetățeni. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. În privința organizațiilor internaționale. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. a dezvoltării comerțului. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor.) nu sunt relații consulare. cherestea. se realizau în mare parte pe Dunăre.N. cât și pentru cel de persoane. Până la apariția căilor ferate. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990.a. În general.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. minereu. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare. rolul transportului fluvial s-a redus. și în consecință.U. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state. mai ales din Europa Centrală. O situație asemănătoare a existat și în China. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. Dacă ne referim la cazul insurgenților. Vaticanul exercită ambele drepturi. a circulației de persoane. la începutul secolului al XIX-lea. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman. s. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. instituțiile specializate ale O. 2. ci relații specifice diplomației multilaterale. însă. În același timp. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. era unul foarte favorabil pentru ei. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. de legație și de consulat.N. în primul rând. 73 .3. în orice lege privind regimul străinilor. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. interesul față de ea fiind însemnat.U. pentru un număr semnificativ de țări. inclusiv în legile românești.). ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. care au drept de legație. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. animale. etc. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali. față de cetățenii naționali. După dezvoltarea sistemului de căi ferate.

care se îndrepta spre comunism.589/1969. Peste numai doi ani. pe baza prevederilor acestui tratat. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 .S. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat.589/21. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. interesul economic în primul rând. dar. Colaborarea internațională a României se realiza. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. în care intră și România. Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman.R. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. în România s-a deschis consulatul austriac. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România.S. Focșani. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. celălalt – oriental – sub cea a U. Galați și Brăila. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. sub protecția și tutela Statelor Unite. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. respectiv în 1783. unde funcționează și astăzi. 7/1998. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. Sidney (Australia). România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași. La momentul respectiv. Iași.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. Bârlad. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României.94/1984.1969. oficii diplomatice. unul occidental. Anglia în 1803. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. potrivit Decretului nr. SUA își deschide consulate la București. în toate aceste țări și în multe altele. pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră.08. Franța în 1798. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. În anul 1859. Decretul nr. Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. existau ambasade. Ploiești Craiova și Giurgiu. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. Chicago și Washington. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. după care au urmat consulatele deschise la Galați. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. la București și la Iași. prevedea în art. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). Brăila. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. încep să apară și în România consulatele străine. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785.

orice cetățean al Uniunii beneficiază. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. Legea nr. iar art. Legea nr.).56/1998. Legea nr.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. 177/1997 etc. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis.100/1994.4. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 .37/1991.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. 2. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii. arhitectura instituțională.18/1993. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii. Altfel spus. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. 8-8E. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Legea nr. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. care a introdus în Tratatul CE art.14/1998. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. comerciale.G. privind înființarea. nr. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. științifice dintre România și alte state.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. Cetățenia Uniunii completează. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. 1070/1990. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. culturale. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare. 8 C. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. de exemplu. Legea nr. Articolul 8.  Legea nr. Potrivit art. Legea nr. 19/1994.

dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. a cărei exercitare. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre. Această soluție presupune. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. de fapt. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. totodată. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. 73 . și acordul statului terț respectiv. În afară de caz de extremă urgență. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. În cazul acordării unor sume de bani. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. la cererea statului membru care a acordat asistență. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. Putem conchide. • asistența în caz de boală sau accident grav. chiar dacă s-ar fi vrut. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. prin intermediul unui mecanism interstatal. totuși. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. un autor român face trimitere la Decizia nr. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. deci. dar care menține. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude. • asistența acordată victimelor unor violențe. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. • asistența în caz de arestare sau detenție. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. În același timp. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. subsidiară sau complementară. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”.

Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . în afara sediului acestuia. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie. să încheie un anumit acord.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art.5. categoria și clasele oficiilor consulare 3. ca regulă – art. pct. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. 4: „1. Trebuie precizat. nu naște. 2. Sediul postului consular. 4.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. Rangul. făcând parte dintr-un consulat existent. 3. însă. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. 3. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze.2. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. 5. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. automat. Se consideră că oficiul consular.1 lit. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. și dreptul de a înființa oficii consulare. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”. că stabilirea relațiilor consulare. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. consulat.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. 4. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. OFICIILE CONSULARE 3. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. Personalul oficiilor consulare 3.3.1.4. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. viceconsulat sau agenție consulară” – art. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. Patenta consulară și exequaturul consular 3. realizării și dezvoltării relațiilor consulare.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”.

În practică. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Considerăm. protejarea intereselor acestuia. în circumstanțe excepționale. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. de cele mai multe ori. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. de asemenea. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. dacă această situație corespunde intereselor sale. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. că statul de reşedinţă are 73 . că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. el poate cere. aceasta nu înseamnă. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. paragraful al patrulea face referire. acordul asupra sediului consulatului intervină. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. aceasta nu înseamnă. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. așadar. de asemenea. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. În primul caz. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. la stabilirea unui post consular nou. însă. aşa cum prevede articolul 11. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. dar în afara acestuia. dar poate fi.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. convenit în mod tacit. însă. vice-consulat sau agenție consulară. de asemenea. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. protejarea intereselor acestuia. de asemenea. Considerăm. Este. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință.

desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. cu atribuții bine delimitate și statut special. modul de organizare și funcționare. Este. În virtutea acestei autorizări.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. la stabilirea unui post consular nou. Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. Consimțământul statului de reşedinţă este. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. așadar. 4-5). structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României).dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. În țara noastră înființarea. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. dar în afara acestuia. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. făcând parte dintr-un consulat deja existent. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. el poate cere. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. paragraful al patrulea face referire.3). nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. dacă această situație corespunde intereselor sale. viceconsulat sau agenție consulară.” Art. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. rangul și circumscripția sa. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. organizat și funcționează. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. de asemenea. Normele dreptului cutumiar determină situații. se fac prin decret al Președintelui României. fiind un drept al statului de reşedinţă. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. în circumstanțe excepționale. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. de exemplu. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. 4 alin. Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. la propunerea Guvernului.(alin. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. în afara sediului acestuia . de asemenea. la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. În temeiul suveranității sale. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. precum și asupra statutului său juridic. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale.

d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. Desigur. unilateral. viceconsulate și agenții consulare. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular. rangul postului consular. deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. de gradul lor de independență. consulate. dat de statul de reşedinţă. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. aceeași clasificare există și în practică. din punct de vedere consular.1 lit. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. numai cu consimțământul acestuia”. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă.rangul acestuia . la rândul său. modificări ale consimțământului inițial.natura lui . prin care se stabilesc circumscripția consulară. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. 73 . rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general.acestuia. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. indiferent de categoria lor. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular. b). II și III. alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul. .2.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. iar „sediul oficiului consular. de rangul lor. . atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular. nu are dreptul discreționar de а solicita. e) statul trimițător. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. în art. pe care le prezintă acea localitate. România și Croația. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. de exemplu. cap. c) consimțământul este cuprinzător. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu.

consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. d) agenți consulari. Șefii de post consular se împart în patru clase. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor.” 3. putând fi înființat într-o anumită localitate. pentru aprobarea Regulamentului consular. consulii. RANGUL. nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I . • clasa III . nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte.3 din Hotărârea Guvernului României nr.2. de exemplu.agenției consulare. • clasa IV . și anume: a) consuli generali. Consulatul general se înființează.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. de obicei. Dacă ținem cont că potrivit art. de regulă.viceconsulatului. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 .consulatului general. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României.consulatului. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). b) consuli. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă.760/1999. Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. șefii de post consular se împart în patru clase. la propunerea Guvernului.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare.2 pct. 2.191/1994. cu consimțământul statului de reşedinţă. Articolul unic al Legii nr. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian. agenții consulari: „ 1. c) viceconsuli. Această clasificare este dată și de de art. un funcționar consular poate. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. înființat prin Decretul nr. 37/1991. • clasa II . nu înregistrează pe naționali. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. Astfel. 29/1994. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. și anume: consulii generali. viceconsulii. privind înființarea. Consulatul României la Sao Paulo . într-o regiune importantă a statului de reşedinţă.Brazilia. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe.

Republica Polonă etc. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art. de regulă. pentru aprobarea Regulamentului consular.persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. 9 pct. iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . În privința funcționarilor consulari este de menționat că. d din Convenția din 1963).art. 73 . membrii personalului de serviciu . la fel ca şeful de oficiu consular. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Ucraina. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general.consulate de carieră și consulate onorifice. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. viceconsuli. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. cadrul spațial al activității consulare. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. Hotărârea Guvernului României nr. codificată prin Convenția de la Viena din 1963.3. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. 3. eliberându-i-se o patentă consulară. Practica statelor. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. Convențiile consulare dintre România și Macedonia.1. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. h). consulatele onorifice. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu.1 pct. pentru ca în art.1 pct. . aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi.2). 760/1999. cel mai înalt funcționar al serviciului consular. cu excepția şefului postului consular. agenți consulari (art. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. consuli. adică să efectueze acte consulare.1 pct. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. Belarus.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare. În ce privește expresia membrii personalului consular. indiferent de rangul lor. de exemplu. angajații consulari . în sensul restrâns al cuvântului. g). exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. Croația. Oficiile consulare. Şeful de oficiu consular.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. pct.

Dacă această reglementare (art. secretar consular. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. în principiu. Așadar. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular . tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare. Doctrina menționează cancelarul . subordonat consulului. 73 . De-a lungul secolelor. în funcție de volumul de muncă. în 1815 și Aix-la-Chapelle. prin reglementări de drept intern: legi. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. care poate oricând să-l retragă. clasele consulilor nu fuseseră codificate. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. Aceștia trebuie să aibă.de conducere consulară.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. regulamente etc. care îl asistă în lucrările curente. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că.9. în alin. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.9 alin. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. 16. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular.20. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare. el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. consul economic. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. Corpul consular este condus de un decan. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. nu trebuie exercitat în mod abuziv. paragraful 2).2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular.un secretar al consulului. în afara şefului de post consular. în ce privește statul de reşedinţă. 4. fie ele consulare. Totalitatea membrilor oficiului consular. naționalitatea statului trimițător. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. De altfel. Același drept există. în 1818. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale. rezidenți. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena. cancelar. de regulă. atașat consular. agenți comerciali etc. interpret etc.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase.

c) nu face parte din partide politice. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. drepturile. prin H. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. ca instituție 73 . f) are o stare de sănătate corespunzătoare. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. atestată pe bază de act medical de specialitate. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap.2. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. 1 pct. a statului de reședința sau a unui stat terț.dispozițiile prezentei convenții.art. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. atunci când contextul permite. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. Dar. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. oportună. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. ordinea juridică internațională. din punctul nostru de vedere. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. nr. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. Art. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. Distincția.G. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. facilităților.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic.

la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări.G. 65. 30 (obținerea de localuri).1 pct. 62. Art. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). scutirea fiscală a localurilor consulare. stabilind de la început regula: . tutelă sau curatela. 39 (drepturi și taxe consulare). cultural. 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici.dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. personalități remarcabile în domeniile economiei. scutirea de prestații personale. paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). 64. 67 se prevede protecția localurilor consulare. științific.publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. bancar. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. Anghel într-o lucrare. 35(libertatea de comunicare). “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. 61. apropiați de România.poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați. finanțelor. . inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular).funcționarii consulari onorifici. În articolele 59. 34 (libertatea de deplasare). în paralel cu activitatea consulară. . Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: . . nu sunt funcționari de carieră. de naufragiu sau accident aerian). 37 (informații în caz de deces. Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: . după cum opinează Ion M. . 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale).2). care s-au desființat. 73 .) de carieră și ale celor onorifici. 60. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. în art.funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. R.poate fi o persoană privată. . 66.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific.poate fi o persoană privată. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. 63. scutirea vamală. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. Structurat în cinci capitole.

personalități remarcabile în domeniile economiei. va putea fi numit un alt sef de post consular. economice și culturale în care activează. cu modificările și completările ulterioare. de promovarea fenomenului cultural românesc etc. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. cultural. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. retragerea patentei sau exequaturului etc. 73 . la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". Structurat în cinci capitole. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. odată înființat. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. 100/2004. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific. Articolul 58 (p. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. apropiați de România. pe când în alte state (Spania. Regulamentul consular al României a rezervat. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează.G.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. precum și ale Regulamentului consular al României și H. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific). științific. Art.nr. finanțelor. bancar.oameni politici reputați. mai ales după 1948. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe.) nu se admite geranța interimară. renunțare la serviciul său. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. 24 pct. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific.

în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat.24 pct. agent consular. viceconsul. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. vice consul sau agent consular. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. corelativ. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. în conformitate cu legile. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular.4 al art. consul. în limba română și în limba statului de reşedinţă. privilegii și imunități. Vom face referire. ale statului de reşedinţă.24 din Regulamentul consular al României. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce.4. respectiv. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. regulamentele și uzanțele statului trimițător și. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". consul. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. 3. pentru a avea statutul de sef de post consular. dezvoltat în articolele următoare: „ 1. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare. este condus de un consul general. Am văzut că un oficiu consular. în funcție de clasa pe care о deține. (art.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. deci. potrivit pct. împuternicit cu funcții consulare. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. 2. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. Potrivit acelorași reglementări. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație. scopul final al procedurii are valență internațională. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. acceptarea numirii prin exequaturul). Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. 73 . privind relațiile consulare.dintre cetățenii proprii. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc.

12 din Convenție de la Viena din 1963) . 2. În ce priveste consulii onorifici. Această procedură urmată în practica României. (3). Ea este. conformă dispozițiilor din art. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). După obținerea acordului statului de reşedinţă. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art. un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. 3 și 4 din Regulamentul consular al României. categoria și rangul său. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. (1). Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. 1 al Regulamentului consular al României).11). și (4) din prezentul Regulament 73 . 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. în fapt. 6 alin.2 pct. Regulamentul consular al României cuprinde în art. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. 6 pct. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. nu se prevede altfel (art. prin canale diplomatice. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. 24 pct. (5) și la art. reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. Ministerul Afacerilor Externe solicită. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. care poartă denumirea de exequatur. pe cale diplomatice. (2). Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. (4). (1). un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. Art. (3). Ministerul Afacerilor Externe transmite. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. 6 pct. în calitate de sef al oficiului consular de carieră. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. punând sigiliul de stat.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. 6 alin.

patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. 3. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. 11 pct. în afară de şeful de post consular. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat.5. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. care să ateste această calitate. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. de a fi reprezentat în raport cu alte state. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. iar admiterea oricărui funcționar consular. 11 alin. commission consulaire decret. ținând cont de sarcinile care le revin. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. Pct. în afară de şeful postului consular. în timp ce pct. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. în unele cazuri. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). În conformitate cu Convenția de la Viena art. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. Din punct de vedere structural. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. 73 . în formă de patentă sau de un act similar». 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. necesită doar procedura notificării numirii. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară.consular. precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. licență etc. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe.

sediul oficiului consular și circumscripția consulară. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. Exequatur-ul. de exemplu. rangul său. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. 6 pct. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. un atribut suveran al statului de reşedinţă. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state».n. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. 5 73 . cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. Ministerul de Externe a statului trimițător. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane).” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. Patenta consulară reprezintă. art. atestând calitatea sa și indicând. În convenția de la Viena din 1963 art. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. numele și prenumele său.România și Croația. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. 2 al art. deci. Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. purtând sigiliul de stat” – s. Regulamentul consular al României stabileste în art. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. 11 pct. întocmit pentru fiecare numire. sub forma de patentă. De exemplu. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. Convenția consulară dintre România și Croația. categoria și clasa sa. în virtutea suveranității sale. 5. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art. face referire la acesta în art. ca regulă generală. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. patenta consulară sau actul similar. sau un act similar.2 din Convenția de la Viena. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. au stabilit în articolul 4 pct. 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. 1 din Convenția consulară încheiată între ale. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. incontestabil.

şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. respectiv. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. 19 din Convenția de la Viena). Dreptul internațional nu prevede. dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. FUNCȚIILE CONSULARE 4.pct. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: .3. cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. 73 . • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. însă. este remisă şefului de oficiu consular. economice. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe. art. 2 din Convenția consulară dintre România și Croația). CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. • transcriere a patentei consulare. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. Conținutul funcțiilor consulare 4. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. științifice și culturale între cele două state. 4. • ordonanță semnată în aceleași condiții. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. În practică. În afara cazurilor prevăzute în art.  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor.1.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. semnată de el. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. 12 pct. . 5 din Convenția de la Viena. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv.4. 3).de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții.2. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele. . Trăsăturile funcțiilor consulare 4. Clasificarea funcțiilor consulare 4.1. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular. economice. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat.

4. în împrejurări speciale. 5. care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. în practică. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă.2). În plan național. Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. 8 pct. 9 al articolului menționat mai înainte. care stabileste următoarele reguli: 73 .3 din același articol. cu consimțământul statului de reşedinţă. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. viceconsuli sau agenți consulari. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. un funcționar consular poate.. în general. Potrivit pct.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său. după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta. Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. pct. Ca regulă generală.exercitarea funcțiilor consulare este supusă.efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. de cutumă. Cu toate acestea.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale. 1). aparținând statului acreditat. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. în materie succesorală. Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. de convențiile consulare bilaterale.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție.2. pe teritoriul statului trimițător. . Statul român. poate. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . m din Convenția de la Viena din 1963). . convențiile bilaterale reiau. la interesele celor două state. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize. în sensul general al termenului. 8 pct. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. prin Ministerul Afacerilor Externe. în principal. condiției reciprocității. acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant. ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător. . consuli. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă). conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie.(art. .

funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. . 5. . . • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular. de asemenea. . CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. modul în care se pun în miscare. 3. Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste).funcții de stare civilă. se declanșează exercitarea lor. de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. m cadrul circumscripției sale. .funcții privind relațiile culturale. oficierea unei căsătorii). a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art. împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci.funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului. situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră.celebrarea căsătoriei. . beneficiarii funcțiilor consulare. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1.5. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză .funcții notariale. în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe.funcții în materie de marină comercială. considerată a fi cea mai importantă. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. . a obiectului lor și cuprinde: .și funcții consulare care.funcții economice. .funcții administrative în sensul strict al cuvântului.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . în esență. dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă.funcții jurisdicționale.funcții cu caracter politic. dimpotrivă. 2. 4.3.funcții în materie de obligații militare. funcții notariale). . 4.

supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului. Constituția României. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină. Convenția privind drepturile copilului.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor. . al persoanelor sale fizice și juridice. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. discuții. Totodată. cât și în practică. Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. . ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: .” Ea presupune influența puterii suverane a statului.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri.luarea măsurilor necesare. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. vaselor aeriene și altor persoane. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. Protecția consulară. . 4. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe.4. îndeplinirea unor acțiuni notariale. ca și cea diplomatică. dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. înregistrarea actelor stării civile. Pactul internațional privind drepturile economice. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. adecvate situației formate. sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. în speță. sociale și culturale. în orice circumstanță. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces.

să inițieze afaceri în alte state.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. conferit de normele dreptului consular. de administrare și de dispoziție. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. fiind absent în statul de reşedinţă.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.și un mandatar al său. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. În cadrul funcției de reprezentare. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. a cărui bază să fie normele dreptului civil. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. 6 din Convenția de la Viena din 1963). a cetățenilor statului trimițător. drepturile cetățenilor statului trimițător. În asemenea cazuri. în străinătate. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat. amintim că: după importanța lor. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. pe lângă autoritățile statului lor. fie angajându. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. fie el avocat. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. directă. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. fie о altă persoană calificată. după caz. actele juridice civile se împart în acte de conservare. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. în protecție consulară. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. nu și față de particulari. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. în baza unui drept propriu. Art. în prealabil. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu.

ca excepție. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. economice. 5 pct. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare.2 pct. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. Astfel. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. apărarea drepturilor și intereselor lor. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra.13. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. 8 pct. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. Astfel. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. Art. economic. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau.40). economice. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. de asemenea. singur sau prin reprezentant. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”.n. personal. în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. aflați în statul de reşedinţă. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . El poate. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. Funcționarul consular are. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător. 36) În ce priveste tutela și curatela. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. dacă acestia absentează sau. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. care în art. dar care nu sunt avocați. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. (art. din alte cauze credibile. într-un termen cât mai scurt posibil (art.13 alin.) – art. b.

să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. lit. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România.12 din Regulament). Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s. În acelasi timp. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: . dreptul de informare îi permite să se adreseze. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. Regulamentul consular al României menționează în art. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. comerciale. pentru a primi date. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. 20 al Regulamentului consular al României. să înființeze reprezentanțe. . Conform prevederilor acestui articol. subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. ofițeri și marinari”. asupra navelor maritime și a navelor fluviale. divergențele de orice natură între căpitan.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime.n. . dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. De menționat că. să încurajeze exporturile de produse românesti.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. În acest sens. examinează și vizează documentele de bord și. asigurând condiții favorabile agenților economici români. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. și particularilor. . stiințifice etc.).consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. cultural. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. turistic. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală.13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. comercial. Potrivit art. Îi este interzis. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. concepție considerată superioară în literatura de specialitate. însă. aeriene. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. stiințific. firme sau birouri ale acestora. 5. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. mai ales. De asemenea. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților.

Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. totodată. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. f) Funcția notarială 73 . а documentelor de navigabilitate a navelor. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. Columbia Argentina ). după caz.prezidențiale. Statele trimițătoare au. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. lit. uneori. de regulă. guvernamentale. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. în condițiile legii și reglementărilor în materie. De asemenea. a carnetelor de marinar. încredințate. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. tehnică militară. Prevederea menționată constituie. transporturi de trupe. încărcăturii sale. Anglia. Art. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. De asemenea. el va sprijini repatrierea acestora. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. Funcționarii consulari vor sprijini personalul. sefilor oficiilor consulare. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. pe bază de reciprocitate. parlamentare. precum și pasagerilor cetățeni români. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. În materie de navigație aeriană.legea română și convențiile internaționale la care România este parte. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. statele au interese majore. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. esuare sau naufragiu al navei. ca și unele funcții de ordin administrativ. dacă nu are prevederi legale contrare. navele pentru cercetare stiințifică și altele. armament și altele asemenea. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. echipajului. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. de aceea. De asemenea. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. 5. navele de stat. în caz de avarie. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. de la autoritățile țării de reşedinţă. pe care о pot limita sau condiționa.

legalizarea de copii de pe înscrisuri.13 din Legea nr. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. care se referă la activitatea consulară. 16 al Regulamentului consular al României. cu cele trei componente ale ei. . funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător.efectuarea și legalizarea traducerilor. a notarilor publici și activității notariale.36/1995. după caz. . potrivit acestui articol. 5. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. . să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. .eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Funcționarul consular are dreptul. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte). Actele notariale se îndeplinesc. mai mult sau mai puțin detaliat. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. tratează activitatea notarială а consulului. . Convențiile internaționale multilaterale. . misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . precum și a persoanelor juridice române. d) funcționarul consular onorific poate primi.redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. Art.certificarea unor fapte. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. precum și potrivit uzanțelor internaționale. precum și potrivit uzanțelor internaționale. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. lucrările doctrinare. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. .Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. Conform prevederilor stipulare în art. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română.autentificarea înscrisurilor. 73 . . cum vom vedea. lit. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română.

consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități. . Alte funcții consulare: . citându-l pe G.3. alin. privilegii și imunități privind postul consular – art. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.funcții consulare în materie jurisdicțională.funcții administrative. . Dumitru Mazilu menționează. Hackwort. b) facilități. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare. Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5. 40-57. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri. privilegii și imunități.13. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art. Legea nr.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine.1. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.1. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi. în conformitate cu art. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile. 5.3. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. 73 . 28-39.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț. purtând semnătura sa și sigiliul oficial. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. ." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular.funcții consulare în materie de pasapoarte etc.36/1995). care „constituie statutul lor consular”.4. în următoarele condiții: . . privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art.să nu fie afectat statutul consular.2. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice.H.

Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. 43. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art.c) facilitățile. În opinia unui autor român. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă.39). potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. Convenția de la Viena din 1963. privilegiilor. Totusi.2. 28. În cele ce urmează. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. pentru a fi acordat. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. beneficiarii acestei imunități. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. drepturilor și facilităților consulare. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. Generic. 40-57). Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. 58-68. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. 5. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare. 2. inviolabilităților. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. că: „ 1. o navă sau de un avion. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 .” Având în vedere cele menționate mai sus. b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. formele de imunitate de jurisdicție. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. privind codificarea relațiilor consulare.

apoi.imunitatea de jurisdicție civilă. Astfel. alături de celelalte privilegii. . și imunitatea de jurisdicție. în privința oficiilor consulare. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. .imunitatea de jurisdicție penală.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. 43. Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. având în vedere că. ci. Imunitatea de jurisdicție civilă. Imunitatea de jurisdicție penală. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. însă.54). aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. în special. în caz de acțiune civilă. în mod expres sau implicit. prevederile paragrafului 1 al art. ar putea crea confuzii. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . aşa cum a fost formulată în art. Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”. după cum prevede art. imunitățile consulare. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. de asemenea. ci are un caracter funcțional. 31( și nu imunitatea lor). doar funcționarii consulari și angajații consulari. în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. cât și de statul de reşedinţă.art. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător. Din interpretarea prevederilor art. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. că statutul consular cuprinde. Așadar. o navă sau aeronavă. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. mai este necesar. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. Trebuie să menționăm. de asemenea.55 din Convenția din 1963). Imunitatea de jurisdicție administrativă. în general. aşa cum rezultă din Convenție. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. drepturi și diferite înlesniri. 43 din Convenție. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 .imunitatea de jurisdicție administrativă. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător.

f) Inviolabilitatea valizei consulare. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. în situații anume determinate. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. p. benzile de magnetofon. Mobilierul. necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. 73 . p. 1). Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. 3). Localurile consulare. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. Totusi. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art. 31). dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. 33). care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. în statele unde există această procedură. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. documentele.(art. decât cu ocazia primei instalări (art. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. corespondența. sunt inviolabile (art. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. scutirea de taxe vamale. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. de regulă. 31. cărțile. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. (art. Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. Arhiva cuprinde toate hârtiile. 46). cifrul. valiza este înapoiată la locul de origine. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. 35. registrele postului consular. d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul. 41). filmele. 35 p. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular.4). c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. 32). doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". 50). indiferent în a cărui proprietate se află.

a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. 52) și de obligația de asigurare socială (art. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. 48). atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. d) scutirea de prestații personale. e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă.3. 5. În aceste cazuri. 51). agenție consulară. 39). Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. viceconsulat. care este legată de faptele oficiale. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. prevăzute de legea statului trimițător. indiferent de rangul acestuia: consulat general. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. 29). în caz de deces al unui membru al postului consular (art. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. c) scutirea de regimul de securitate socială. c) scutiri fiscale. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. fie în statul trimițător. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. 73 . Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. b) scutirea de permise de muncă. 30 al Convenției de la Viena). Membrii de familie. consulat. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art.

b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. 30). c) inviolabilitatea arhivelor (art. Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . 45). Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. beneficiază de: a) scutirea de permis de munca.54). c) imunitatea de a depune ca martor (art. nu vor beneficia de privilegii și imunități. k) libertatea mijloacelor de comunicare. 34). Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. d) scutiri vamale (art. 43). b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art. Totusi. 62). b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art. privilegii și imunități. 42). privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. d) scutirea de prestații sociale. inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art. iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. detențiune sau urmărire (art. dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. c) obținerea de localuri (art. 39). Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. de naufragiu și de accident aerian (art. 60). de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. 28). 37). îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză.61). d) libertatea de deplasare (art. în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. e) libertatea de comunicare (art. pct. tutelă sau curatelă. numit în funcție dintre funcționarii consulari. 3). Gerantului interimar. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare.29). 44). d) renunțarea la privilegii și imunități (art. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. 15. 36). c) scutirea de regimul de securitate socială. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor.35). precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. 59).b) scutirea de taxe vamale și control vamal. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). g) accesul la informații în caz de deces.

În caz de deces al unui membru al postului consular. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. precum și membrii personalului său particular. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963.4. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. la încetarea calității de membru al familiei. din momentul încetării calității de membru al familiei. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă.la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. 67). din momentul intrării în funcție. d) scutirea de prestații personale (art. 64). ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art. se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. 4. 23 din Convenția de la Viena).aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. 65). 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. până la prima din datele următoare: . orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. dacă se află pe acest teritoriu. c) scutiri fiscale (art. 2.aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. 5. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. Potrivit prevederilor art. . . să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. începând cu una din datele următoare: . . săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare. 55). dacă se găseste deja pe acest teritoriu.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. 66). după caz. să nu fie consul onorific. după caz. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art. 3.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat. să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau. Actele oficiale. 73 .53 al Convenției de la Viena din anul 1963.

vol. 1998 Mazilu. Sinteze pentru examen – Ed. R. . All Beck. .G. . Ion M. Dan – Drept diplomatic și consular Ed. Bucuresti. Editura ALL. Dumitru – Diplomația. Aurel . Aurescu. Fundației „România de Mâine”Bucuresti. Fundației România de Mâine. Editura Lumina Lex. Lumina Lex. Gh. 2006 73 . 2002 Năstase.Bucuresti.Drept diplomatic și consular .Drept consular .BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. . 1996 Feltham. 2002 Bonciog.Dreptul diplomatic și consular . Adrian.Editura Fundației "AXIS". Gâlea. LUMINA LEX. Ediția a II-a revăzută și adăugită. lasi.Introducere în dreptul și practica diplomației . 1996 Anghel. Drept diplomatic și consular – Ed.Ed. Bogdan.II. 1996 Iacob. Bucuresti. 2003 Năstase. Ion M.Ed. Bucuresti.Introducere în diplomație . Bucuresti. Ion – Drept diplomatic și consular.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful