UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și. precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. ci constituie o ramură a acestuia. . De aici rezultă că: . contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional. DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state. NOȚIUNEA.2. 1.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale.1.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor. în sens formal. . sarcinile.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional. funcționarea și statutul juridic. 73 . competența și statutul organelor pentru relațiile externe. într-un fel. Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe. normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental. . ca și de organele externe ale acestora. . înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice.

în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. cu caracter subsidiar (a se vedea art. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională.. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice.La 20 februarie 1928. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. Dat fiind modul în care s-au format.). angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. în general și ale dreptului diplomatic. reciprocitate. având o însemnătate normativă primordială. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. statutul juridic etc. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. Pe plan internațional. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. în mod implicit. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici. obligația de despăgubire etc. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. jurisprudența și doctrina. în primul rând. Sunt. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. normele statutare ale unui organism internațional. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. legile interne. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. norme care țin de ordinea juridică internațională. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . în principal. aşadar. tratatul. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. 73 . funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. . nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni.

a reprezentanților acestora. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. codificări care. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. Scopul Regulamentului de la Viena.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. norme de drept internațional (cum ar fi. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. nu este o normă juridică. de obicei.3. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. ele nefiind o sursă independentă de drept. iar în cadrul unei clase. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. în ceremonialul diplomatic etc. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. ele rezultând însa din acte unilaterale. de vechimea agentului în statul respectiv. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. pornindu-se de la un drept cutumiar. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. a cetățenilor lor. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. fie pe cale convențională. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. ci. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. Astfel. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. dezvoltându-se. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. un comportament similar din partea statului afectat. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. nu au valoare de izvor de drept. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. 1. de exemplu. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . fie pe cale cutumiară. cu toate că uzanțele internaționale. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici.

Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea. vizează diplomația ad-hoc. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. tot la Viena. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. numesc diplomația o 73 . 1. care stabileşte competența. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. însă. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic.format din 17 articole. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. dintre state. la 2 septembrie 1949. pentru că. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. cunoscut diplomat român. iar cea dea doua. un rol determinant asupra legislației interne. Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. După cel de-Al doilea război mondial. primul instrument adoptat în cadrul O. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. la Viena. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional.U. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici. În Dicționarul diplomatic. Kaplan. au fost adoptate ulterior încă două convenții. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. Nicolae Titulescu. adoptat la Paris. „Convenția privind misiunile speciale”. Dreptul diplomatic are.4. ca semn al împuternicirii lor. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. adoptată în anul 1969. altele decât cele bilaterale permanente. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). vizează diplomația multilaterală. adoptată în anul 1975. Morton A. dar și ca arta de asigura. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. Prima. la fel ca și Harold Nicholson. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. DIPLOMAȚIE. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. al relațiilor paşnice. organizarea. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică.N. a misiunilor diplomatice. structura acestora.

Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. cât și prin tratate internaționale. într-un sens peiorativ. Astfel.). înşelătoria. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. ca formă superioară și 73 . adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). ministerul afacerilor externe etc. Henry Kissinger. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. De aici. de regulă. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și.) în domeniul politicii externe. noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul. poate desemna duplicitatea. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. misiunile diplomatice ale unui stat etc. al XVIII-lea în prezent. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. O definiție a Diplomației poate fi dată. acestea constituie obiectul diplomației. în jurnalistică. sens pe care. dar și. distinctă. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale.profesiune foarte veche. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. pentru că. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. răbdarea. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. evident. într-o dublă perspectivă: mai întâi. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. Diplomația. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. prin acest termen relațiile externe ale statului. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). în vorbirea curentă. utilizate în funcție de contextul concret determinat. mai larg sau mai restrâns. pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. începând cu sec. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. de o complexitate deosebită. de ştiința dreptului și relațiile internaționale. aprecia că istoricii desemnează. tactul. dar și ca o ştiință. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. îndeosebi. Se poate constata că. din perspectiva politicii externe a statului. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. inițial. De aceea. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. manipularea negativă. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească).

care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. Politica externă a statelor. Politica externă. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. Dreptul diplomatic. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. presupune la rândul său. Putem spune. prin diplomați. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. pe de altă parte. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. ca parte a dreptului internațional public. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. În concluzie. în concluzie. a intereselor statelor. parte a dreptului internațional public. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. stabileşte scopuri.stare de normalitate a legăturilor dintre state. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. la rândul său. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. dar termenii nu sunt sinonimi. ale evoluției societății umane. 73 . dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. Diplomația este principalul. este mijlocul prin care se nasc. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. prin negocieri”. la modificarea sau completarea acestuia. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. dintre acestea și organizațiile internaționale. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. într-un cadru juridic instituțional extern. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale. îndeosebi. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. la rândul ei. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. ele însele fiind instrumente ale păcii. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate. dar cu observarea normelor dreptului internațional. Dreptul internațional. oficiali civili sau militari).

Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. stabilind relațiile diplomatice. economic. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. realizată prin misiunile speciale. deoarece principalele subiecte sunt statele. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. care îşi admit reciproc. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). deocamdată. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. Totuşi. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale. Cu toate acestea. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . există posibilitatea încetării acestora. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. scapă reglementărilor de drept internațional. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. (Ion M.). Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. personalitatea juridică internațională. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic.ştiințifice. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. nu numai între state. • diplomația ad-hoc (temporară).1. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. consular etc. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state. cultural . actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. ci și între acestea și organizațiile internaționale. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. Uneori. Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. • când două state stabilesc relații diplomatice.2. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. Anghel). realizându-se nu numai prin misiuni permanente. prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice.

22AM. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: .trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. Anghel) Art. . 2. prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente. stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual.temporară 73 . el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces.armate. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp. nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. (Ion M. cum ar fi.2. pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. clauze în cuprinsul tratatelor. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general. de exemplu. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . nr. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. . recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. titular de drepturi și obligații internaționale. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. ocuparea teritoriului statului (debelatio).cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional. motivată sau nu) sau • tacit. după stabilirea relațiilor diplomatice. De obicei. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. statele părți publică un comunicat. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate.

inclusiv cele de politică externă. Parlamentul. cu pronunțat caracter diplomatic. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. aprobă. în Parlamentul Consiliului Europei. STRUCTURĂ. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. El poate stabili chiar relații directe. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. poate încheia tratate internaționale. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice.3. şeful guvernului. (Ion M. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. când se află în străinătate. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri. de exemplu. relațiile diplomatice sunt suspendate. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc.definitivă. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. în cea de-a doua. Ca și şeful statului. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. înființează. De asemenea. ca autoritate legislativă. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. relațiile diplomatice se rup. fie la ruperea relațiilor diplomatice. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . Ministerul Afacerilor Externe.. misiunile diplomatice se închid. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. Prin ruperea relațiilor diplomatice. Anghel). precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. În prima situație. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. poate încheia anumite acorduri. 2. Efectele generate de fiecare sunt diferite. Când se află în străinătate. În cazul suspendării. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. în virtutea acestei calități. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. ca și şeful statului. cât și de autoritățile administrației publice centrale. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. De asemenea.

Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente.. . educației etc. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. cea de-a doua categorie. precum ministerele din domeniul comerțului. 73 . b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. cât și în cadrul diplomației multilaterale. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. . cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. Australia. beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. . c) după rangul misiunii diplomatice. o misiune permanentă. creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională. condusă de un Înalt Comisar. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. culturii.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. de acelaşi rang cu ambasada. cu consimțământul acestora. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant.Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. în cadrul diplomației bilaterale. o misiune temporară. Ceylon). corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. condusă de nunțiul apostolic. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. condusă de un ambasador. la negocierea unui tratat etc. .diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului. Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. afacerilor interne. precum participarea la anumite solemnități. iar când se află în străinătate. Noua Zeelandă. deosebim între: . cu rangul cel mai înalt. având sarcini determinate. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale. apărării naționale.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. de regulă.

i. semnificative din țara de reşedință. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne.a. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem.). Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. dar este singurul responsabil.G. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. însărcinați cu afaceri ad interim (a. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil. – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. Misiunea României pe lângă Consiliul Europei.Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang. naval. cea a însărcinaților cu afaceri. aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. cei cu titlu permanent (en pied). respectiv. atât față de propriul guvern.a. Misiunea României la UNESCO s. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. R. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. pentru conducerea misiunii. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s.). Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană. Misiunea României la NATO. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 .

de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. cu acordul autorităților competente. De asemenea. e) Secția consulară Conform prevederilor art. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator). sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. În alte state. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. în mod deosebit.a). pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. consulate generale. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. viceconsulate sau agenții consulare. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. b) funcții specifice – privind reprezentarea. comerciale. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. totodată. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. c) Secția economică Se ocupă. Şeful cancelariei asigură. Această subordonare 73 . birou naval și al aerului. De asemenea. culturale și ştiințifice din statul acreditar. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. literaturii. în general.b) supravegherea administrării misiunii. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. indiferent de gradul său. dar care. economice. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări. artei s. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. consulate.

2. (Philippe Cahier). iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. de asemenea. în domeniile de specialitate tehnico-militară. Au. acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. organizațiile regionale etc. precum și la organizații internaționale. dar există și alte subiecte de drept. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. alte entități.). în cadrul acordurilor stabilite între cele două state. drept de legație.N. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. în ultimul timp. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. denumite birouri sau oficii. Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”.U. În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . și instituțiile ei specializate). (Ion M. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională. organizațiile internaționale cu vocație generală (O.

. c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state. fiind ocupate de forțele germane. din diferite cauze.1): . 45 din Convenția de la Viena). b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice. de regulă. competența misiunii diplomatice.membrii personalului de serviciu. Cauze de ordin politic.şeful misiunii.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii.un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice.membrii personalului misiunii. precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire. . . Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art. de asemenea. MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . Atunci când. . în sens superior.un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. . .înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra).membrii personalului administrativ și tehnic.membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice.5.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic.membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea. la rândul lor. În doctrină sunt menționate. .etc.personalul privat al misiunii. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. din diferite motive. conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art. misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni. a relațiilor diplomatice.şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. acordul reciproc și expres al statelor. . 2.membrii personalului diplomatic. d) suprimarea din motive bugetare. 73 . . încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. Transformarea necesită. . deşi relațiile diplomatice se mențin. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. cazurile statelor care. . clasificați în trei categorii: . ca exemple care ilustrează această situație.

2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. în temeiul atributului de suveranitate. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. 14 din convenția de la Viena din 1961. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. (R. În acest sens. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. (Ion M. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. 2. În țările catolice. constituie agrearea. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. ambasadori.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. Potrivit art. trimiși diplomatici. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. însărcinați cu afaceri (en titre. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul.6. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar.G. cărora statul acreditar le acordă un statut special.4 pct. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. 5 pct. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii. 2. art. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare. 3. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern.

muncitori calificați etc. curieri.11 Convenția de la Viena. portari. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. dactilografi. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil.formularea politicii diplomatice. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate. . Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. .să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale. Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului. mecanici.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. arhivari. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. contabili. în cazul altor membri ai personalului diplomatic. 73 . oameni de serviciu. cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. translatori. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită. . . procedura de numire este mult simplificată. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. grădinari. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note. fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. al statului acreditar și nota de răspuns.voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic .declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare.A. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. 1961).să facă dovada unui comportament oficial. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele.transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică.E. referenți de specialitate etc.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. . nu este necesar. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: .să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe. Spre deosebire de cazul şefului de misiune.

În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare.3 nu este una exhaustivă.3 al Convenției de la Viena. . .3. 3.2. FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art. fără a le angaja) sau oficiale 73 . Funcția de reprezentare 3. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.participarea la viața publică a statului acreditar.1.negocierea în numele statului acreditant.5. din anul 1961. PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin. .apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită.a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. Precizări preliminare 3.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. în rezolvarea diferendelor dintre state. în: . Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: . 3.a reprezenta statul acreditant în statul acreditar.a informa prin toate mijloacele licite. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. Funcția de negociere 3. . .6. se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: .4. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților.promovarea politicii statului acreditant etc. 3. Funcția de observare și informare 3.2. .1 al art. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3. în special. . reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar.1. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta.a duce tratative cu guvernul statului acreditar. funcțiile misiunilor diplomatice constau.3. în limitele admise de dreptul internațional. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice. şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. denumită și funcția de negociere. În cazul acestor categorii de personal.

(constituie un început de angajare). realizată prin cereri de informare și asistență. de a cere protecție.6. cultural. 4. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. IMUNITĂȚI. denumită și funcția de cooperare. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora. în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.1. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. înspre statul acreditant. pe diferite planuri: politic. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. promova. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. precum și derularea relațiilor dintre cele două state. ci și înspre statul acreditar. efectele evenimentelor internaționale în acest stat. Privilegiile diplomatice 4. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice.3. Potrivit dreptului tratatelor. dar în limitele impuse de dreptul internațional. economic. Imunitățile diplomatice 4. în funcție de particularitățile concrete ale acestora. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. 3. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. din statul acreditar. 3. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.5. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă.2.1. Facilitățile diplomatice 4. 73 . prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. cât și personalului misiunii. sociale. când se află în străinătate. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică.4. 3. potrivit căreia. culturale etc. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. juridic etc.

personal tehnico-administrativ și de serviciu). statul 73 . de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. Comunitățile europene etc. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. (O. dar și personalului administrativ și de serviciu. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces).N. Consiliul Europei. De asemenea. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. de asemenea. Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. Prin urmare. personalului misiunii și a membrilor lor de familie.U. acțiunilor referitoare la succesiune. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. 22). În conformitate cu art. El trebuie. Totusi. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. În fine. Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. b) Inviolabilitățile. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. făcându-se.). dar la care se poate renunța expres. care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice. De asemenea. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție.. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii. Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. prim cutumă sau pe cale de acord. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. De asemenea. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. în mod special. obligații față de statul acreditar. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției.

Imunități sunt. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. inclusiv corespondența. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. recunoscute și altor membri ai misiunii. în orice moment și oriunde s-ar afla. cum ar fi legitima apărare. 37-4 și 38-2). pe teritoriul unde își exercită misiunea. 37-1). Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. fiind absolută. Statele acordă. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. fără nici un impediment. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. mai puțin în cazuri excepționale. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. în general. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. deci. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. vehiculelor și documentelor acestora. – inviolabilitatea diplomatului. indiferent de locul unde se află. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. de asemenea. nu pot face obiectul nici unei percheziții. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. 37-2 și 38-1). care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. rechiziții. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii. reședinței. dar ea trebuie să fie expresă. Ea acoperă. Inviolabilitățile. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. libertății sau demnității lor. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. 73 . Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. sechestru sau măsuri executorii. precum și mijloacele de transport ale misiunii. localurile misiunii. – inviolabilitatea arhivelor. libertății și demnității sale. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție. El durează pe tot timpul misiunii sale. dacă misiunea sa a fost anunțată. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena.

definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. corespondența diplomatică. este declarată inviolabilă. a diplomatului sau a şefului misiunii. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. Se garantează nu numai localurile. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. de altfel. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. Arhivele diplomatice se bucură. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. indiferent de unde ar proveni ele. Diplomatul are 73 . acționând în calitate oficială. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. de asemenea. a ofensat un agent diplomatic. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Acesta din urmă nu este. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. în articolul 31. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. să prezinte scuze și. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. să acorde reparațiile adecvate. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. valiza diplomatică. justiției sau oricărui alt organ administrativ. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. la cei ai statului trimițător. ci și mobilierul acestora. Convenția de la Viena. De asemenea. direct și liber. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. în articolul 38. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. lipsit de mijloace de apărare. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. de la caz la caz.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. Art. guvernul statului acreditar trebuie. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. dacă este cazul. de asemenea. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. după caz. de la aceștia. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii.

precum și a familiilor lor. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. În cazul unui accident de automobil. dar dacă refuză. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. imunitatea de jurisdicție penală este totală. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . Convenția de la Viena (art. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. Imunitatea este absolută. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. Totuși. decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. În art. Guvernul statului acreditar poate. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. însă. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. a membrilor personalului de serviciu.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că. ca parte a întregului. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. în timp ce în cazul dreptului consular. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional .a. . au apărut probleme legate de statutul lor. atât statul trimițător cât și statul primitor. elemente extrajudiciare. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. Noțiunea.3.1. imunitățile și privilegiile consulare. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. iar în sens formal. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. Această definiție descriptivă cuprinde. respectiv. în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală. Codificarea dreptului consular 1. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. potrivit căreia. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis. pentru că.2. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. precum și a intereselor statului trimițător. ultimele necreând dreptul.normele generale care guvernează relațiile consulare în general.). NOȚIUNEA. . de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. De Visscher.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. Din punct de vedere istoric.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. Ch. care conduc la apariția unei norme de drept. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale.2. în materie de drept diplomatic. trei mari caracteristici : . A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. de fapt. forma de exprimare a normelor juridice. 1.1. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale. 73 .DREPTUL CONSULAR 1. În sens material. promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. pe lângă aceste aspecte. Izvoarele dreptului consular 1. pură (Anzilotti s.PARTEA A II-A . precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă.

dreptul diplomatic. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. Altfel spus. uniformă și concordantă. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. dar și al dreptului consular. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. deci. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. fiind parte a relațiilor internaționale. fie speciale. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. are aceleasi izvoare. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. a cărei funcție este să soluționeze. apărut în practica îndepărtată а statelor. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența. Considerăm. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. ca parte a dreptului internațional. cum sunt dreptul mării. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. care nu are caracter obligatoriu. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. sunt dirijate de către normele de drept internațional. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. pct. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. Constituie. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. În esență. Curtea. 2. în reguli cutumiare. cel mai vechi izvor de drept. b) cutuma internațională. cel formal. 38 alin. cutuma implică un element material: o practică generalizată. fie generale. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. J. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. adică a unei reguli de drept. Deși dreptul consular a fost codificat. diferendele ce-i vor fi supuse. că numai primele au efect juridic obligatoriu. I. 1. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. în general. b al Statutului C.”. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. relativ îndelungată și repetată a statelor. va aplica: a) convențiile internaționale. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. asadar. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. în conformitate cu dreptul internațional. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. deci. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. Relațiile consulare. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. Aşa cum rezultă din art. dreptul consular etc. și după cum s-a precizat în doctrină. cutuma.

Nicaragua. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. pact. mai mult. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. convenție. în ansamblul lor. tehnicii sofisticate și precise folosite. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. Panama. și Uruguay. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. În numele acestui tratat. ale activității consulare. Peru. Cutuma. există o convenție de codificare a dreptului internațional. din convenția pe care am menționat-o. La 18 decembrie 1961 73 . Ecuador.ale relațiilor consulare. 1. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. oricare ar fi denumirea sa. Statele Unite ale Americii. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. constituie izvorul principal al dreptului consular. cât și frecvenței utilizării sale”. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. Columbia. încheiată în 1967.1. privind relațiile consulare. Columbia. Din punct de vedere formal. • domeniile nereglementate convențional. cartă statut. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. semnată la Viena la 23 mai 1969. de fapt. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. Republica Dominicană. Mai precis. protocol etc. Statele Unite Mexicane. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional.3. poate avea diferite denumiri: tratat. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. care a fost ratificată de Brazilia. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. Tratatele. în formularea articolului 2. la practica europeană. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. convenție fundamentală. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. Ecuador. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. Cuba. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. acord. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului.

îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. de asemenea.Adunarea Generală a O. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. Amintind că.N. publicat în Buletinul Oficial nr. privind relațiile diplomatice.. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice. între popoare s-au stabilit relații consulare.N. privilegii și imunități privind posturile consulare.U. 2. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. pentru anul 1963. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. 481/1972. Preambulul Convenției de la Viena din 1963. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 . indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular.13). au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice.74) Toate capitolele. pe de o parte și Facilități. a hotărât convocarea la Viena. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr.U. respectiv art. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. 5. pe de altă parte. capitolul V. al doilea capitol. precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art. 3. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. capitolul IV (de la art. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. a unei conferințe a O. dar nu are valoare obligatorie. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective. privilegii și imunități ale postului consular. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art.58).2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art.40-57). Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. Dispoziții finale (de la art. Convenția semnată la Viena în 1963.69) cuprinde Dispoziții generale. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. 4. dintr-o epocă îndepărtată. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art. Amintind că. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole.25-27). denumit Înlesniri. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. dintr-o epocă îndepărtată. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. 10/28 ianuarie 1972.28-39. reuneste articolele privind Înlesniri. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. privilegiilor și imunităților consulare va contribui.

Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s. Au fost. circumscripție consulară. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale. incontestabil. Ion M. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției. iar pct. 2. Prin Legea nr. imunitățile și privilegiile consulare. acordurile de comerț și navigație.25 ("1. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici.). Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s.73 pct. Activitatea consulară este. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. în acest sens art.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". funcționar consular. funcțiile consulare etc. cetățenia membrilor personalului consular. arhive consulare. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. sef de post consular. localuri consulare.). angajat consular. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. Articolul 1. adoptate două Protocoale adiționale.177/1997. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. pot servi. care reglementează jurisdicția obligatorie și. membrii personalului consular. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective. Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996.n. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. convențiile de asistență juridică etc. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular. membrii postului consular. respectiv. 71 al Convenției. de asemenea. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. de asemenea. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular.) și art. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. membru al personalului de serviciu. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art.n. În acest sens. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor. obiect de reglementare pentru dreptul internațional. care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională.

unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. prin care а aprobat Regulamentul consular. nu în ultimul rând. 119/1996. cu privire la actele de stare civilă etc. Articolul unic al Legii nr. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. presupunând. economică.37/1991. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. la realizarea politicii externe a statului. 100/29 ianuarie 2004. persoane fizice. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. ale cetățenilor români. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român. 11. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. așadar. 73 . trebuie făcută. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național.A. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional. la propunerea Guvernului. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. culturală. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. incompatibilități și interdicții. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. în speță al României. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. Noțiunea de relații consulare. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. precum și cu personal contractual. cu funcționari publici.3. de exemplu. Legea nr. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. și ale persoanelor juridice române.). stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. este încadrat cu personal diplomatic și consular. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate. la dezvoltarea multilaterală. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. științifică etc. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României. stabilește în chiar primul articol (pct.760/1999. M. practic.2. privind înființarea. 2. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H.1.E. RELAȚIILE CONSULARE 2. iar potrivit art. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr.nr. privind raporturile de drept internațional privat.105/1992.4.G. Subiectele relațiilor consulare 2. cât și izvoarele dreptului intern. Hotărârea Guvernului României nr. în esență.1. iar sub influența primelor. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. pe baza unor înțelegeri tripartite. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. în principal. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional. însă. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. • atât relațiile diplomatice. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. Având de-a face cu două ordini juridice diferite.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. 73 . subiecții lor fiind state suverane. relațiile consulare au și elemente specifice. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. și într-un caz și în celălalt. concurența de competențe ale autorităților celor două state. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. • competența realizării lor aparține. Dar. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. ministrul afacerilor externe). • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. în statul de reşedinţă. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. caracterul interstatal al acestor raporturi. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. unor organe specializate. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. care cad sub incidența dreptului internațional. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. acest lucru nealterând. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. pe cât posibil.

Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. cu privire la drepturile și obligațiile statelor. organizațiile internaționale. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. naționalii lor. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. teritoriul. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. 2. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. încheiată între S. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel. ca parte a dreptului internațional public. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular.U.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. prin consensul părților care participă la dialogul internațional. mai precis.și să le dea dispoziții. numai titularii suveranității personale care. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. în anumite condiții. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice. constituind astfel împreună. Populația reprezintă o colectivitate 73 . sunt necesare următoarele condiții: populația. Lato sensu. În numeroase cazuri. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. notificare acceptată de celălalt stat. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică .2.A. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. în vederea reglementării cetățeniei lor. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional. se plasează în cadrul societății internaționale. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. așadar. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. pe baza aceluiasi acord. Într-un sens mai restrâns. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. fie ea internă sau internațională. Ca regulă generală. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. și statele latino-americane. relațiile consulare au continuat. ci numai statele” în temeiul competenței personale. pe baza legăturilor de cetățenie. nu oricare dintre aceștia. mișcările de eliberare națională și insurgenții. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state.

În doctrină. canalele. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. pe mare. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. totalitatea cetățenilor unui stat. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. intereselor. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. mările interioare și marea teritoriale. sentimentelor. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional. calitatea 73 .1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. prin caracterul său de permanență”. solidaritate efectivă a existenței. Alteori. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform. persoana juridică dobândind. în statul său de origine sau în alt stat. subsolul terestru. cât și pentru statul al cărei cetățean este. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. solul și subsolul maritim. în fapt. populația. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana.) este. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. să asigure statului integritate teritorială și independență politică.. ca element constitutiv la statului. în virtutea legăturilor de cetățenie. această legătură este reflectată pe plan extern. dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării.. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles.permanentă. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. să asigure protecție consulară naționalilor lor.. așadar. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. pe de altă parte. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor.” În principiu. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. o populație supusă unei puteri politice organizate”. precum și spațiul aerian.. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. pe de o parte. așadar. râurile.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat. În același sens este și avizul nr. persoane fizice sau juridice. organizată și relativ numeroasă. guvernul. care cuprinde teritoriul terestru. în aer sau în cosmos. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice.. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. fluviile. alăturate drepturilor și obligațiilor.

privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. făcând parte dintr-un consulat existent. De menționat că. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. cu precădere cea franceză. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. 2. dar și. centrul Bisericii catolice. din convenția de la Viena din 1963. 4. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi. aşa cum rezultă din art. iar a doua.2.n. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. dreptul de proprietate exclusivă 73 . 4. consulii altui stat. 10.U. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. 23 etc. 5. alin.2 al Convenției de la Viena din 1963. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. în termeni politici și juridici. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor. 5. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. fără nici o imixtiune din afară.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși.). și anume.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. Din interpretarea dispozițiilor art.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). În literatura de specialitate. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. Sediul postului consular. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular. de asemenea. în afara sediului acestuia. art. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. la rândul său. scopul activităților sale pe plan intern și extern. 2 alin. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. 3.2. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”.A. ca și din punct de vedere intern. și de drept consular) a Vaticanului. pentru deschiderea unui birou. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1.). Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. În anul 1929. care l-a cedat Elveției). de asemenea. dacă nu există o indicație contrară. de dată mai recentă.). din reglementări aparținând dreptului comunitar. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s.

ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. a dezvoltării comerțului.. mai ales din Europa Centrală. În general. Până la apariția căilor ferate. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu.U. 2. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. pe anumite zone. a circulației de persoane. se realizau în mare parte pe Dunăre. pentru un număr semnificativ de țări. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație. a șoselelor și autostrăzilor. În același timp. schimburile economice și circulația de persoane. cherestea. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare.3. și în consecință. animale. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state. de legație și de consulat. etc. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman. minereu. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. neavând proprii cetățeni. față de cetățenii naționali. 73 . interesul față de ea fiind însemnat. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare.U. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. în primul rând. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. atât pentru transportul de mărfuri.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. Dacă ne referim la cazul insurgenților.N. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. în orice lege privind regimul străinilor. În privința organizațiilor internaționale. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. s. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare.N. inclusiv în legile românești. cât și pentru cel de persoane. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. la începutul secolului al XIX-lea. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. însă. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor. Vaticanul exercită ambele drepturi. O situație asemănătoare a existat și în China.a. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. care au drept de legație. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. După dezvoltarea sistemului de căi ferate. dar nu dispun de dreptul de consulat. era unul foarte favorabil pentru ei. ci relații specifice diplomației multilaterale.) nu sunt relații consulare. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. instituțiile specializate ale O. rolul transportului fluvial s-a redus.).

La momentul respectiv. 7/1998.94/1984. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. Bârlad. existau ambasade. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). Focșani. unul occidental. Brăila. care se îndrepta spre comunism. după Tratatul de la Adrianopol din 1829.08. pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România. pe baza prevederilor acestui tratat. interesul economic în primul rând.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită).1969. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. Franța în 1798. celălalt – oriental – sub cea a U. în România s-a deschis consulatul austriac. dar. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră. Iași.S. Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. Colaborarea internațională a României se realiza. România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. după care au urmat consulatele deschise la Galați. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. Decretul nr. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785.R. în care intră și România. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). încep să apară și în România consulatele străine. respectiv în 1783.589/1969. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. Chicago și Washington. prevedea în art. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. În anul 1859.589/21. Peste numai doi ani.S. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. oficii diplomatice. SUA își deschide consulate la București. la București și la Iași. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. unde funcționează și astăzi. Ploiești Craiova și Giurgiu. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . sub protecția și tutela Statelor Unite. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. Anglia în 1803. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României. potrivit Decretului nr. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. în toate aceste țări și în multe altele. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. Galați și Brăila. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești. Sidney (Australia). Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo.

4. de exemplu. 19/1994. privind înființarea.100/1994. orice cetățean al Uniunii beneficiază. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. Legea nr. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. științifice dintre România și alte state. Potrivit art. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Altfel spus. 8-8E. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene.G. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”.14/1998. Legea nr. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. 8 C. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. Cetățenia Uniunii completează. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. Legea nr. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens.37/1991.18/1993. Legea nr. Articolul 8.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi.). Legea nr. arhitectura instituțională. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene. iar art. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii. comerciale. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 . REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. culturale.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. 1070/1990. 177/1997 etc. Legea nr. 2. care a introdus în Tratatul CE art.56/1998.  Legea nr. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare. nr. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii.

totuși. Putem conchide. la cererea statului membru care a acordat asistență. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. prin intermediul unui mecanism interstatal. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. Această soluție presupune. un autor român face trimitere la Decizia nr. • asistența în caz de boală sau accident grav. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. dar care menține. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. de fapt. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. subsidiară sau complementară. • asistența acordată victimelor unor violențe. totodată. În cazul acordării unor sume de bani. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. În afară de caz de extremă urgență. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. chiar dacă s-ar fi vrut. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. 73 . la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. • asistența în caz de arestare sau detenție. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. și acordul statului terț respectiv. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. În același timp. deci. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. a cărei exercitare. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent.

rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. Sediul postului consular. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. făcând parte dintr-un consulat existent. Trebuie precizat. 3. Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare.1. Se consideră că oficiul consular. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”. 2. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. 4. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. să încheie un anumit acord. Patenta consulară și exequaturul consular 3.3. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. viceconsulat sau agenție consulară” – art.1 lit. consulat.2. însă. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. că stabilirea relațiilor consulare. 4. nu naște. în afara sediului acestuia. ca regulă – art. 5. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. OFICIILE CONSULARE 3. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. și dreptul de a înființa oficii consulare. realizării și dezvoltării relațiilor consulare. categoria și clasele oficiilor consulare 3. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. pct.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie.5.1. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”. Personalul oficiilor consulare 3. 3. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.4. Rangul. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. 4: „1. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. automat.

Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. aceasta nu înseamnă. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. vice-consulat sau agenție consulară. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. dacă această situație corespunde intereselor sale. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. Considerăm. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. în circumstanțe excepționale. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. de asemenea. de asemenea. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. că statul de reşedinţă are 73 . Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. paragraful al patrulea face referire. însă. protejarea intereselor acestuia. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. În primul caz. În practică. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. aşa cum prevede articolul 11. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. de asemenea. acordul asupra sediului consulatului intervină. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. convenit în mod tacit. la stabilirea unui post consular nou.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. el poate cere. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. de asemenea. dar poate fi. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. așadar. Considerăm. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. însă. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. protejarea intereselor acestuia. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. dar în afara acestuia. Este. de cele mai multe ori. aceasta nu înseamnă. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres.

desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. Consimțământul statului de reşedinţă este. fiind un drept al statului de reşedinţă. paragraful al patrulea face referire.(alin. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. în circumstanțe excepționale. 4-5). menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. de asemenea. Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. viceconsulat sau agenție consulară. la propunerea Guvernului. Normele dreptului cutumiar determină situații. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. dacă această situație corespunde intereselor sale. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. de asemenea. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). la stabilirea unui post consular nou. organizat și funcționează. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. dar în afara acestuia.3). la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. În virtutea acestei autorizări. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari.” Art. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. În temeiul suveranității sale. Este. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. făcând parte dintr-un consulat deja existent.dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. modul de organizare și funcționare. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. 4 alin. În țara noastră înființarea. precum și asupra statutului său juridic. structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. de exemplu. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. așadar. cu atribuții bine delimitate și statut special. în afara sediului acestuia . el poate cere.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. se fac prin decret al Președintelui României. rangul și circumscripția sa.

2. de gradul lor de independență. la rândul său. unilateral.1 lit. 73 . de rangul lor. Desigur. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular. b). atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. consulate. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. . alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă. modificări ale consimțământului inițial.natura lui . pe care le prezintă acea localitate. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia).rangul acestuia . în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. viceconsulate și agenții consulare.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. în art. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate. rangul postului consular. c) consimțământul este cuprinzător.acestuia. aceeași clasificare există și în practică. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. România și Croația. Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. de exemplu. cap. nu are dreptul discreționar de а solicita. II și III. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu. din punct de vedere consular. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. dat de statul de reşedinţă. statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. prin care se stabilesc circumscripția consulară.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. e) statul trimițător. întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. indiferent de categoria lor. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. numai cu consimțământul acestuia”. iar „sediul oficiului consular. .

Consulatul general se înființează. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor.2 pct. d) agenți consulari. într-o regiune importantă a statului de reşedinţă. șefii de post consular se împart în patru clase. c) viceconsuli. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). de exemplu. b) consuli. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I .consulatului. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 .3 din Hotărârea Guvernului României nr. • clasa II . RANGUL. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. de regulă. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc. și anume: consulii generali.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr. • clasa IV . un funcționar consular poate. viceconsulii. de obicei.760/1999. consulii. 37/1991.” 3.Brazilia. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc.viceconsulatului. 2.2. Consulatul României la Sao Paulo . să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Articolul unic al Legii nr.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. Astfel. pentru aprobarea Regulamentului consular. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. privind înființarea. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe. cu consimțământul statului de reşedinţă.consulatului general. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare. Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. Dacă ținem cont că potrivit art. 29/1994. • clasa III . Șefii de post consular se împart în patru clase. putând fi înființat într-o anumită localitate. și anume: a) consuli generali. nu înregistrează pe naționali.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare. agenții consulari: „ 1.agenției consulare. Această clasificare este dată și de de art. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang. înființat prin Decretul nr.191/1994. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian. la propunerea Guvernului.

1 pct. În ce privește expresia membrii personalului consular. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. Hotărârea Guvernului României nr.persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. cadrul spațial al activității consulare. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general. aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. la fel ca şeful de oficiu consular. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. adică să efectueze acte consulare. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. 3. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art. d din Convenția din 1963).1 pct. în sensul restrâns al cuvântului. consulatele onorifice. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. membrii personalului de serviciu . persoana însărcinată să acționeze în această calitate. Republica Polonă etc. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare. Belarus. 760/1999. pentru ca în art. reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. În privința funcționarilor consulari este de menționat că. de regulă. cel mai înalt funcționar al serviciului consular. cu excepția şefului postului consular.2). pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. eliberându-i-se o patentă consulară. exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. Convențiile consulare dintre România și Macedonia. de exemplu. pct. Croația. Ucraina. indiferent de rangul lor. Şeful de oficiu consular. viceconsuli. Practica statelor. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare.1 pct. . Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu. 9 pct. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art.3.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare.art. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. 73 . iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. consuli. angajații consulari . Oficiile consulare. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. codificată prin Convenția de la Viena din 1963. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. h). agenți consulari (art. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document.consulate de carieră și consulate onorifice.1. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . pentru aprobarea Regulamentului consular. g).

el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. 73 . corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. consul economic. Corpul consular este condus de un decan. agenți comerciali etc. 16. interpret etc. prin reglementări de drept intern: legi. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena. în 1818.9. în alin. rezidenți. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular .un secretar al consulului. tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. nu trebuie exercitat în mod abuziv. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. fie ele consulare. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. în afara şefului de post consular. Același drept există. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. de regulă. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale. De-a lungul secolelor. naționalitatea statului trimițător. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. Doctrina menționează cancelarul . paragraful 2). în funcție de volumul de muncă. în 1815 și Aix-la-Chapelle.9 alin. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. în principiu. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. Așadar. Dacă această reglementare (art.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. 4. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. în ce privește statul de reşedinţă. care îl asistă în lucrările curente. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. regulamente etc. De altfel. secretar consular.20. Aceștia trebuie să aibă. tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. Totalitatea membrilor oficiului consular.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. care poate oricând să-l retragă. subordonat consulului. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului.de conducere consulară. cancelar. clasele consulilor nu fuseseră codificate. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. atașat consular. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici.

Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . a statului de reședința sau a unui stat terț. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. atunci când contextul permite. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. drepturile.G. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. c) nu face parte din partide politice.2. 1 pct. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. facilităților. prin H. nr. ca instituție 73 . oportună. atestată pe bază de act medical de specialitate. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular. f) are o stare de sănătate corespunzătoare. Art. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României.dispozițiile prezentei convenții. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român.art. ordinea juridică internațională. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. din punctul nostru de vedere. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. Dar. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Distincția. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică.

pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. Anghel într-o lucrare. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: .1 pct. Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel. . de naufragiu sau accident aerian). R. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific. 64. . “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. 35(libertatea de comunicare).G. 34 (libertatea de deplasare).poate fi o persoană privată.funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. scutirea fiscală a localurilor consulare. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări.) de carieră și ale celor onorifici. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale). care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. 73 . în paralel cu activitatea consulară. inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare.poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. 65. Structurat în cinci capitole. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). . 63. cultural. scutirea vamală.publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. apropiați de România. științific. care s-au desființat. după cum opinează Ion M. stabilind de la început regula: . angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. În articolele 59. bancar. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. 62. 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor.funcționarii consulari onorifici.poate fi o persoană privată. 37 (informații în caz de deces. tutelă sau curatela. 30 (obținerea de localuri). paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). personalități remarcabile în domeniile economiei. . Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: . scutirea de prestații personale. în art. 67 se prevede protecția localurilor consulare. scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. 66. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular). finanțelor. . iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau.2). Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. nu sunt funcționari de carieră. 39 (drepturi și taxe consulare). 60. Art.dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. 61. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe).

economice și culturale în care activează. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. Art.oameni politici reputați. renunțare la serviciul său. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. bancar. personalități remarcabile în domeniile economiei.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. Structurat în cinci capitole. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. odată înființat. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine.) nu se admite geranța interimară. pe când în alte state (Spania. cu modificările și completările ulterioare.G. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963. retragerea patentei sau exequaturului etc. Regulamentul consular al României a rezervat. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific). mai ales după 1948. 100/2004. va putea fi numit un alt sef de post consular. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România.nr. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. apropiați de România. științific. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". finanțelor. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. 24 pct. precum și ale Regulamentului consular al României și H. Articolul 58 (p. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. 73 . pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific. de promovarea fenomenului cultural românesc etc. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. cultural. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific.

consul. pentru a avea statutul de sef de post consular. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. regulamentele și uzanțele statului trimițător și.4 al art. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. 2. Am văzut că un oficiu consular. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. privind relațiile consulare. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. Vom face referire. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. Potrivit acelorași reglementări.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare. consul. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat. scopul final al procedurii are valență internațională.24 din Regulamentul consular al României. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. potrivit pct. în conformitate cu legile. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. în limba română și în limba statului de reşedinţă. corelativ. viceconsul. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. 73 . în funcție de clasa pe care о deține. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație.4. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". inclusiv valiza diplomatică sau consulară. acceptarea numirii prin exequaturul). agent consular. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular. privilegii și imunități. deci. ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. dezvoltat în articolele următoare: „ 1. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. respectiv. împuternicit cu funcții consulare. (art. este condus de un consul general. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. 3.dintre cetățenii proprii. ale statului de reşedinţă. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. vice consul sau agent consular.24 pct. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și.

Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. 6 alin. 3 și 4 din Regulamentul consular al României. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art.11). emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului.2 pct. Ministerul Afacerilor Externe solicită. care poartă denumirea de exequatur. (1). (2). 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. După obținerea acordului statului de reşedinţă. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. 24 pct. Regulamentul consular al României cuprinde în art. în calitate de sef al oficiului consular de carieră. punând sigiliul de stat. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. nu se prevede altfel (art. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră.12 din Convenție de la Viena din 1963) . 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. Ministerul Afacerilor Externe transmite. categoria și rangul său. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. conformă dispozițiilor din art. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. în fapt. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. Această procedură urmată în practica României. (3). și (4) din prezentul Regulament 73 . un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. (5) și la art. (1). Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. 6 alin. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. (4). Art. prin canale diplomatice. pe cale diplomatice. 2. (3). Ea este. 6 pct. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. 6 pct. prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. 1 al Regulamentului consular al României). În ce priveste consulii onorifici.

documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. Pct. 11 alin. sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. 73 . este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. iar admiterea oricărui funcționar consular. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. în unele cazuri. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. care să ateste această calitate. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. 11 pct. în formă de patentă sau de un act similar». ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. în timp ce pct. licență etc. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. în afară de şeful postului consular. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”).5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. în afară de şeful de post consular. necesită doar procedura notificării numirii. de a fi reprezentat în raport cu alte state. commission consulaire decret. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. Din punct de vedere structural. 3. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente.consular. ținând cont de sarcinile care le revin. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. În conformitate cu Convenția de la Viena art. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate.

2 al art. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. Patenta consulară reprezintă. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art.n. art.România și Croația. 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. De exemplu. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». patenta consulară sau actul similar. întocmit pentru fiecare numire. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. incontestabil. purtând sigiliul de stat” – s. sau un act similar. categoria și clasa sa. un atribut suveran al statului de reşedinţă. Exequatur-ul. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. Ministerul de Externe a statului trimițător. au stabilit în articolul 4 pct. rangul său. 11 pct. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. în virtutea suveranității sale. Convenția consulară dintre România și Croația. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. atestând calitatea sa și indicând. ca regulă generală. 6 pct. sub forma de patentă. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. Regulamentul consular al României stabileste în art. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. face referire la acesta în art. numele și prenumele său. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. 5 73 . Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). de exemplu. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. În convenția de la Viena din 1963 art. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. 5. deci.2 din Convenția de la Viena. 1 din Convenția consulară încheiată între ale.

Conținutul funcțiilor consulare 4. 4. semnată de el.1. 5 din Convenția de la Viena. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . Dreptul internațional nu prevede. științifice și culturale între cele două state. • ordonanță semnată în aceleași condiții.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. 19 din Convenția de la Viena). 2 din Convenția consulară dintre România și Croația). . care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. respectiv. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. Trăsăturile funcțiilor consulare 4.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. 3). Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul.2. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional. cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. În practică.1. • transcriere a patentei consulare.pct. Clasificarea funcțiilor consulare 4. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. însă. economice. 12 pct. este remisă şefului de oficiu consular. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. 73 . CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. art.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. În afara cazurilor prevăzute în art. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat. .4. FUNCȚIILE CONSULARE 4. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). Din punct de vedere al conținutului acestor funcții.3.  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. economice.

. acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant. care stabileste următoarele reguli: 73 . ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize. consuli. . convențiile bilaterale reiau. un funcționar consular poate. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. în împrejurări speciale. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . poate. 1). Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare.(art. o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie. la interesele celor două state. Potrivit pct. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. În plan național. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. cu consimțământul statului de reşedinţă. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. de convențiile consulare bilaterale. 9 al articolului menționat mai înainte. pct. pe teritoriul statului trimițător. 5. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta. în sensul general al termenului. Statul român. în general. în principal. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile.2). Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. 8 pct.efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. Cu toate acestea. viceconsuli sau agenți consulari. m din Convenția de la Viena din 1963). de cutumă.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său.3 din același articol. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă). 4.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. prin Ministerul Afacerilor Externe. în practică. condiției reciprocității. 8 pct. . care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. .. aparținând statului acreditat. în materie succesorală. Ca regulă generală.

funcții economice. modul în care se pun în miscare. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . . situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita. se declanșează exercitarea lor.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României. Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1. . în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe. de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză . .funcții cu caracter politic. 4. considerată a fi cea mai importantă. funcții notariale). • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular.funcții administrative în sensul strict al cuvântului. dimpotrivă. Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător .funcții în materie de marină comercială. a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art.3. de asemenea.și funcții consulare care. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. 4. . . dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă. în esență.funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste).5. împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci.funcții jurisdicționale. beneficiarii funcțiilor consulare. . m cadrul circumscripției sale. oficierea unei căsătorii). 5. . CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. a obiectului lor și cuprinde: . 3.funcții în materie de obligații militare. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale.funcții de stare civilă. 2. . protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. .funcții notariale.celebrarea căsătoriei.funcții privind relațiile culturale.

Convenția privind drepturile copilului. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. . activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. 4. cât și în practică. înregistrarea actelor stării civile. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului. În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. discuții. Constituția României. Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . îndeplinirea unor acțiuni notariale. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. Totodată.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă).determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. în speță. dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. Pactul internațional privind drepturile economice. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: .” Ea presupune influența puterii suverane a statului. . intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. adecvate situației formate.4. al persoanelor sale fizice și juridice. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri. . ca și cea diplomatică. vaselor aeriene și altor persoane. dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină. reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. în orice circumstanță. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte. sociale și culturale.luarea măsurilor necesare. Protecția consulară. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului.

Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. pe lângă autoritățile statului lor. amintim că: după importanța lor. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. în baza unui drept propriu. fie el avocat. în prealabil. a cărui bază să fie normele dreptului civil. În asemenea cazuri. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. nu și față de particulari. în protecție consulară. directă. actele juridice civile se împart în acte de conservare. fie о altă persoană calificată. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. conferit de normele dreptului consular. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern.și un mandatar al său. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. a cetățenilor statului trimițător. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. după caz.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. să inițieze afaceri în alte state. fie angajându. drepturile cetățenilor statului trimițător. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. în străinătate. Art. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. În cadrul funcției de reprezentare. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat. de administrare și de dispoziție. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. fiind absent în statul de reşedinţă. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. 6 din Convenția de la Viena din 1963). Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător.

dar care nu sunt avocați. economic.40). nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor.n. personal. ca excepție.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. dacă acestia absentează sau. care în art.13 alin. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. b. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. economice. (art. într-un termen cât mai scurt posibil (art. apărarea drepturilor și intereselor lor. în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. El poate.13. de asemenea. singur sau prin reprezentant.2 pct. și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. 8 pct. Art. economice.) – art. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător. din alte cauze credibile. Astfel. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. 5 pct. aflați în statul de reşedinţă. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. 36) În ce priveste tutela și curatela. Astfel. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. Funcționarul consular are. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta.

în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. să încurajeze exporturile de produse românesti.). comercial. lit. comerciale.n. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. să înființeze reprezentanțe. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. . Conform prevederilor acestui articol. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. .consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. aeriene. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. ofițeri și marinari”. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. asupra navelor maritime și a navelor fluviale. mai ales.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. concepție considerată superioară în literatura de specialitate. însă. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. examinează și vizează documentele de bord și. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . . prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. În acest sens. stiințific. De asemenea. Regulamentul consular al României menționează în art. 5. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. stiințifice etc. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. pentru a primi date. și particularilor. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: . să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. În acelasi timp. turistic. firme sau birouri ale acestora.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. asigurând condiții favorabile agenților economici români.13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. Îi este interzis. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. 20 al Regulamentului consular al României. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. divergențele de orice natură între căpitan. dreptul de informare îi permite să se adreseze. cultural.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc.12 din Regulament). Potrivit art.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. De menționat că. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă.

pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. navele pentru cercetare stiințifică și altele. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. pe care о pot limita sau condiționa. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. pe bază de reciprocitate. parlamentare. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. dacă nu are prevederi legale contrare. încărcăturii sale. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. esuare sau naufragiu al navei. în caz de avarie. De asemenea. Art. а documentelor de navigabilitate a navelor. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . de aceea. De asemenea. uneori. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. De asemenea. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. echipajului. după caz. lit. a carnetelor de marinar. Funcționarii consulari vor sprijini personalul. tehnică militară. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. încredințate. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. f) Funcția notarială 73 .legea română și convențiile internaționale la care România este parte. Statele trimițătoare au. Anglia. armament și altele asemenea. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. sefilor oficiilor consulare. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. Columbia Argentina ). care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. precum și pasagerilor cetățeni români. 5. totodată. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. navele de stat. ca și unele funcții de ordin administrativ. el va sprijini repatrierea acestora. echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. guvernamentale. Prevederea menționată constituie. statele au interese majore. În materie de navigație aeriană. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. transporturi de trupe. de la autoritățile țării de reşedinţă. de regulă. în condițiile legii și reglementărilor în materie.prezidențiale.

precum și potrivit uzanțelor internaționale. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare. Art.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. . restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. a notarilor publici și activității notariale. cu cele trei componente ale ei. precum și a persoanelor juridice române. oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte). . funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător. precum și potrivit uzanțelor internaționale. lucrările doctrinare. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. care se referă la activitatea consulară.efectuarea și legalizarea traducerilor.autentificarea înscrisurilor. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. tratează activitatea notarială а consulului. . f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. . .13 din Legea nr. cum vom vedea. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română. lit. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: .darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți.Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. după caz. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. . .redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni. Funcționarul consular are dreptul. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte.certificarea unor fapte. d) funcționarul consular onorific poate primi. mai mult sau mai puțin detaliat. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. 16 al Regulamentului consular al României.36/1995. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente.legalizarea de copii de pe înscrisuri. Conform prevederilor stipulare în art. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular. Actele notariale se îndeplinesc. 5. . potrivit acestui articol. Convențiile internaționale multilaterale. 73 .

că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități.36/1995). Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. privilegii și imunități privind postul consular – art.3. purtând semnătura sa și sigiliul oficial.să nu fie afectat statutul consular. . citându-l pe G. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art. în următoarele condiții: . privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. în conformitate cu art. privilegii și imunități. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă. 28-39. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5. b) facilități.1. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. . Legea nr. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. 40-57.funcții consulare în materie jurisdicțională.3.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5. Hackwort.funcții administrative. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. 73 .să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț.H.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare. care „constituie statutul lor consular”. . Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5. Dumitru Mazilu menționează.4. alin. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi.funcții consulare în materie de pasapoarte etc. 5.2. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri. . Alte funcții consulare: . g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice.13.

oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. inviolabilităților. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. Generic. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. 43. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. beneficiarii acestei imunități. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. În opinia unui autor român. că: „ 1.39). 2. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. privind codificarea relațiilor consulare. Convenția de la Viena din 1963. 5. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. pentru a fi acordat. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. În cele ce urmează. 58-68. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile.2. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. formele de imunitate de jurisdicție. Totusi. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. 28. drepturilor și facilităților consulare. o navă sau de un avion. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor.c) facilitățile. privilegiilor.” Având în vedere cele menționate mai sus. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. 40-57). ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare.

Astfel. apoi. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . de asemenea. cât și de statul de reşedinţă. în caz de acțiune civilă. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. în mod expres sau implicit.54). pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător.imunitatea de jurisdicție administrativă. Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. Imunitatea de jurisdicție administrativă. Trebuie să menționăm. 43.art. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. doar funcționarii consulari și angajații consulari. o navă sau aeronavă.imunitatea de jurisdicție penală. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. Așadar. că statutul consular cuprinde. . se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. prevederile paragrafului 1 al art. în special. ci are un caracter funcțional.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. 43 din Convenție. și imunitatea de jurisdicție. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal.55 din Convenția din 1963). Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. de asemenea. mai este necesar. Imunitatea de jurisdicție penală. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător. alături de celelalte privilegii. imunitățile consulare. aşa cum a fost formulată în art. 31( și nu imunitatea lor). Din interpretarea prevederilor art. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 . Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. după cum prevede art. în privința oficiilor consulare. însă. ci. având în vedere că. ar putea crea confuzii. . Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. Imunitatea de jurisdicție civilă. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. în general. aşa cum rezultă din Convenție.imunitatea de jurisdicție civilă. drepturi și diferite înlesniri. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”. aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular.

Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. corespondența. Localurile consulare. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. indiferent în a cărui proprietate se află. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. Arhiva cuprinde toate hârtiile. 33). Totusi. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. cărțile. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. 1). în situații anume determinate. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. p.(art.4). el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. decât cu ocazia primei instalări (art. necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. documentele. 73 . Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. registrele postului consular. în statele unde există această procedură.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. 32). filmele. 50). f) Inviolabilitatea valizei consulare. 35 p. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. valiza este înapoiată la locul de origine. sunt inviolabile (art. 31. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. benzile de magnetofon. 31). Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. 3). 35. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. cifrul. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. p. c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. de regulă. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. 41). Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. Mobilierul. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. scutirea de taxe vamale. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular. 46). (art.

Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. În aceste cazuri. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. 52) și de obligația de asigurare socială (art. fie în statul trimițător. 73 . e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. d) scutirea de prestații personale. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. c) scutiri fiscale. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. agenție consulară. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. în caz de deces al unui membru al postului consular (art. 51). b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. viceconsulat. 48). c) scutirea de regimul de securitate socială. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. 29). că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. 30 al Convenției de la Viena). d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. care este legată de faptele oficiale. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. consulat.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. Membrii de familie.3. 39). Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. indiferent de rangul acestuia: consulat general. prevăzute de legea statului trimițător. 5. b) scutirea de permise de muncă.

b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. d) renunțarea la privilegii și imunități (art. îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. nu vor beneficia de privilegii și imunități. b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. tutelă sau curatelă. detențiune sau urmărire (art. 34). Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. 37). 43). c) inviolabilitatea arhivelor (art. 60). 42). precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. 59). Totusi. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. 30). 3). iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular.29). beneficiază de: a) scutirea de permis de munca. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art.b) scutirea de taxe vamale și control vamal. 15.61). Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. 39). inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art. Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. d) scutirea de prestații sociale. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. 36). privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. 44). d) libertatea de deplasare (art. c) imunitatea de a depune ca martor (art.35). privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. k) libertatea mijloacelor de comunicare. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere.54). în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. c) obținerea de localuri (art. de naufragiu și de accident aerian (art. g) accesul la informații în caz de deces. numit în funcție dintre funcționarii consulari. 28). dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. e) libertatea de comunicare (art. pct. de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. privilegii și imunități. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. c) scutirea de regimul de securitate socială. d) scutiri vamale (art. 45). Gerantului interimar. 62).

53 al Convenției de la Viena din anul 1963. 67). din momentul intrării în funcție. 5. să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. dacă se află pe acest teritoriu. să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. la încetarea calității de membru al familiei. 65). din momentul încetării calității de membru al familiei. 2. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1.4. c) scutiri fiscale (art. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. să nu fie consul onorific. . precum și membrii personalului său particular. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art. să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. d) scutirea de prestații personale (art. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. 73 . Actele oficiale. Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau.aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. 23 din Convenția de la Viena). statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. începând cu una din datele următoare: . după caz. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. 4. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. Potrivit prevederilor art. . . pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. În caz de deces al unui membru al postului consular. 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. 3.la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. 66). orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. până la prima din datele următoare: . după caz. se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art.aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. 64). 55). dacă se găseste deja pe acest teritoriu. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat.

Sinteze pentru examen – Ed. Ion M. Aurel . . .Drept diplomatic și consular . Gh.G. Adrian. Bucuresti. Fundației „România de Mâine”Bucuresti. Aurescu. lasi. R. All Beck. 1996 Iacob. Ion M.Introducere în dreptul și practica diplomației .Bucuresti. LUMINA LEX. Bogdan.Introducere în diplomație . Bucuresti. Dan – Drept diplomatic și consular Ed.Dreptul diplomatic și consular .BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. 1998 Mazilu. 2002 Bonciog.II. Dumitru – Diplomația. Bucuresti. 2006 73 . Fundației România de Mâine. 1996 Anghel. Editura Lumina Lex.Editura Fundației "AXIS". 2002 Năstase.Ed. . Bucuresti.vol. Gâlea. Drept diplomatic și consular – Ed. Ion – Drept diplomatic și consular. Ediția a II-a revăzută și adăugită.Ed. Editura ALL. Lumina Lex. 1996 Feltham. . 2003 Năstase.Drept consular .