UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional. în sens formal. funcționarea și statutul juridic. De aici rezultă că: . . 73 .PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNEA.1. principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice. într-un fel. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor. . . Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice. ca și de organele externe ale acestora.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. . ci constituie o ramură a acestuia. competența și statutul organelor pentru relațiile externe.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. sarcinile.2. 1. precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan.

bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. în primul rând. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. Pe plan internațional. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. obligația de despăgubire etc. în principal. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. reciprocitate.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. legile interne. 73 . funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt.). cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. normele statutare ale unui organism internațional. Dat fiind modul în care s-au format.. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. tratatul. Sunt. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. aşadar. norme care țin de ordinea juridică internațională. având o însemnătate normativă primordială. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. cu caracter subsidiar (a se vedea art.La 20 februarie 1928. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. . statutul juridic etc. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic. în general și ale dreptului diplomatic. jurisprudența și doctrina. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. în mod implicit. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate.

ele rezultând însa din acte unilaterale. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. nu au valoare de izvor de drept. fie pe cale convențională. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. iar în cadrul unei clase. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. dezvoltându-se. un comportament similar din partea statului afectat. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. a reprezentanților acestora. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. ci. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. 1. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. de vechimea agentului în statul respectiv. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. pornindu-se de la un drept cutumiar. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. norme de drept internațional (cum ar fi. Astfel. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. ele nefiind o sursă independentă de drept.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. a cetățenilor lor.3. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. în ceremonialul diplomatic etc. fie pe cale cutumiară. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. Scopul Regulamentului de la Viena. de exemplu. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. nu este o normă juridică. cu toate că uzanțele internaționale. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. codificări care. cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. de obicei. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici.

tot la Viena. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. „Convenția privind misiunile speciale”. După cel de-Al doilea război mondial. dar și ca arta de asigura. Dreptul diplomatic are. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. 1. organizarea. care stabileşte competența. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. În Dicționarul diplomatic. au fost adoptate ulterior încă două convenții. numesc diplomația o 73 . la fel ca și Harold Nicholson. a misiunilor diplomatice. structura acestora. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. adoptată în anul 1975. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii.format din 17 articole. altele decât cele bilaterale permanente. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. al relațiilor paşnice. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. cunoscut diplomat român. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. pentru că. vizează diplomația multilaterală. Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. vizează diplomația ad-hoc. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. ca semn al împuternicirii lor.U. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. primul instrument adoptat în cadrul O. însă. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. iar cea dea doua. adoptat la Paris. DIPLOMAȚIE. Prima. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale).N. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. la 2 septembrie 1949. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. un rol determinant asupra legislației interne. Kaplan. adoptată în anul 1969. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea. Morton A. dintre state. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. Nicolae Titulescu. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. la Viena.

o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. îndeosebi. al XVIII-lea în prezent. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. inițial. mai larg sau mai restrâns. dar și ca o ştiință. ca formă superioară și 73 . ministerul afacerilor externe etc. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. misiunile diplomatice ale unui stat etc. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. distinctă. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. prin acest termen relațiile externe ale statului. dar și. Astfel. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). sens pe care. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. De aceea. poate desemna duplicitatea. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri.) în domeniul politicii externe. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. De aici. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. Se poate constata că. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul. Diplomația. înşelătoria. din perspectiva politicii externe a statului.). în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. evident. de o complexitate deosebită. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. de ştiința dreptului și relațiile internaționale. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). acestea constituie obiectul diplomației. într-o dublă perspectivă: mai întâi. pentru că. tactul. începând cu sec. într-un sens peiorativ. pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. O definiție a Diplomației poate fi dată. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. de regulă. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). cât și prin tratate internaționale. manipularea negativă. răbdarea. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. Henry Kissinger. în vorbirea curentă. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. aprecia că istoricii desemnează. utilizate în funcție de contextul concret determinat. în jurnalistică. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații.profesiune foarte veche. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat.

existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. la rândul ei. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate.stare de normalitate a legăturilor dintre state. în concluzie. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. dar termenii nu sunt sinonimi. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. dintre acestea și organizațiile internaționale. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. ale evoluției societății umane. Dreptul internațional. dar cu observarea normelor dreptului internațional. ca parte a dreptului internațional public. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. Politica externă a statelor. Diplomația este principalul. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. În concluzie. a intereselor statelor. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. la modificarea sau completarea acestuia. 73 . presupune la rândul său. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. Putem spune. îndeosebi. într-un cadru juridic instituțional extern. pe de altă parte. ele însele fiind instrumente ale păcii. prin diplomați. este mijlocul prin care se nasc. stabileşte scopuri. dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. Politica externă. parte a dreptului internațional public. oficiali civili sau militari). dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. prin negocieri”. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. Dreptul diplomatic. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. la rândul său. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale. care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe.

deocamdată. scapă reglementărilor de drept internațional. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. • diplomația ad-hoc (temporară). Anghel). stabilind relațiile diplomatice. personalitatea juridică internațională. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. Cu toate acestea. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”.). Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. există posibilitatea încetării acestora. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state.ştiințifice. (Ion M. ci și între acestea și organizațiile internaționale. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. Uneori. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. nu numai între state. realizată prin misiunile speciale. Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. deoarece principalele subiecte sunt statele.1. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. • când două state stabilesc relații diplomatice. consular etc. Totuşi. care îşi admit reciproc. cultural .2. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. economic. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale.

întrucât semnifică permanența conlucrării permanente.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor. pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. titular de drepturi și obligații internaționale. . Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional. el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. Anghel) Art. 22AM. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp.2. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente. 2. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite.armate. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. clauze în cuprinsul tratatelor.temporară 73 .entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. de exemplu. cum ar fi. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. statele părți publică un comunicat. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. ocuparea teritoriului statului (debelatio). stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. . 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. (Ion M. nr.cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. motivată sau nu) sau • tacit. prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. De obicei. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. după stabilirea relațiilor diplomatice. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare.

înființează. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. misiunile diplomatice se închid. în cea de-a doua. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. De asemenea. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. în Parlamentul Consiliului Europei. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. Prin ruperea relațiilor diplomatice. fie la ruperea relațiilor diplomatice. poate încheia tratate internaționale. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. ca și şeful statului. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. când se află în străinătate. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. inclusiv cele de politică externă. relațiile diplomatice sunt suspendate. Efectele generate de fiecare sunt diferite. STRUCTURĂ. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. aprobă. (Ion M. de exemplu. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. Ca și şeful statului. Anghel). Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. În prima situație. relațiile diplomatice se rup. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. în virtutea acestei calități. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. 2. ca autoritate legislativă. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. El poate stabili chiar relații directe. Ministerul Afacerilor Externe. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. În cazul suspendării. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. De asemenea. cu pronunțat caracter diplomatic. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. Parlamentul. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. Când se află în străinătate. şeful guvernului. poate încheia anumite acorduri. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. cât și de autoritățile administrației publice centrale.definitivă. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri.3.. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte.

b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este. condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). apărării naționale. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. . Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură.Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este. cu consimțământul acestora. .Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. c) după rangul misiunii diplomatice. având sarcini determinate. deosebim între: . iar când se află în străinătate. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. precum participarea la anumite solemnități. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. Ceylon). . condusă de un ambasador. în cadrul diplomației bilaterale. Noua Zeelandă. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. 73 .diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului. o misiune permanentă. . astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. precum ministerele din domeniul comerțului. b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. cât și în cadrul diplomației multilaterale. Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. cu rangul cel mai înalt. condusă de nunțiul apostolic. la negocierea unui tratat etc. Australia.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. condusă de un Înalt Comisar. de acelaşi rang cu ambasada. de regulă. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală.. culturii. o misiune temporară. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. afacerilor interne. educației etc. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. cea de-a doua categorie.

aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”.a. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. atât față de propriul guvern. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. semnificative din țara de reşedință. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat. pentru conducerea misiunii. R. Misiunea României la UNESCO s. cea a însărcinaților cu afaceri. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. cei cu titlu permanent (en pied). pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. respectiv. însărcinați cu afaceri ad interim (a.).Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang.i. dar este singurul responsabil. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 . – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar.a. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite.). Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană.G. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii. naval. Misiunea României la NATO.

totodată. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. viceconsulate sau agenții consulare. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. Şeful cancelariei asigură. pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente.a). consulate. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. economice. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. cu acordul autorităților competente. De asemenea. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. literaturii. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. indiferent de gradul său. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. În alte state. artei s. dar care. birou naval și al aerului. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. c) Secția economică Se ocupă. consulate generale. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. în general. în mod deosebit. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. e) Secția consulară Conform prevederilor art. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. b) funcții specifice – privind reprezentarea. culturale și ştiințifice din statul acreditar. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. comerciale. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. De asemenea. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări. Această subordonare 73 .b) supravegherea administrării misiunii. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator).

c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale. acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice. și instituțiile ei specializate).). Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. alte entități.4. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. denumite birouri sau oficii. iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. în ultimul timp. organizațiile regionale etc. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state. în domeniile de specialitate tehnico-militară. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. de asemenea. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. Au. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. dar există și alte subiecte de drept.N. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. (Ion M. (Philippe Cahier). 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. drept de legație. precum și la organizații internaționale. organizațiile internaționale cu vocație generală (O. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar. 2. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J.U.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare.

încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. În doctrină sunt menționate. din diferite motive. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice.înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea.etc. cazurile statelor care.membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic. în sens superior. . misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni. . . Atunci când. .şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate.membrii personalului diplomatic. d) suprimarea din motive bugetare. acordul reciproc și expres al statelor. de asemenea.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice. a relațiilor diplomatice.membrii personalului misiunii. . și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra).1): . precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state. clasificați în trei categorii: . din diferite cauze. 73 . Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice. .personalul privat al misiunii. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire. ca exemple care ilustrează această situație. de regulă. la rândul lor.5. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . Cauze de ordin politic. 45 din Convenția de la Viena).membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. . . c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state. .un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art. Transformarea necesită. . deşi relațiile diplomatice se mențin. 2. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc.un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice. fiind ocupate de forțele germane.membrii personalului de serviciu.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic. Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art.membrii personalului administrativ și tehnic. . competența misiunii diplomatice.şeful misiunii.

Potrivit art.2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare. art. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. În țările catolice. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. cărora statul acreditar le acordă un statut special. (Ion M. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. în temeiul atributului de suveranitate. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). însărcinați cu afaceri (en titre. 2. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. trimiși diplomatici. ambasadori. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. 14 din convenția de la Viena din 1961. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. 3. (R. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză.6. constituie agrearea. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1.4 pct. 2. În acest sens. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. 5 pct.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii.G. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol.

referenți de specialitate etc. 1961). prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate.E. portari. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. oameni de serviciu. procedura de numire este mult simplificată.formularea politicii diplomatice. în cazul altor membri ai personalului diplomatic. curieri. 73 .voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . al statului acreditar și nota de răspuns. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. mecanici. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. Spre deosebire de cazul şefului de misiune. nu este necesar.A.să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . . arhivari. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora.transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. . contabili. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective.11 Convenția de la Viena. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită. grădinari. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune.să facă dovada unui comportament oficial. translatori. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: . şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale. . Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului. . personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici. dactilografi. sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. . muncitori calificați etc. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele.

FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3.4. . în: .a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: .apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită. 3. în limitele admise de dreptul internațional. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3.promovarea politicii statului acreditant etc.1 al art. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. Funcția de reprezentare 3. .1. Funcția de negociere 3. .6.a informa prin toate mijloacele licite. 3.3 al Convenției de la Viena.2.5.1.3 nu este una exhaustivă. şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților. în special.personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta.3. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice.a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. Precizări preliminare 3. . se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: . funcțiile misiunilor diplomatice constau.3.participarea la viața publică a statului acreditar.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. 3.negocierea în numele statului acreditant. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. denumită și funcția de negociere.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. . în rezolvarea diferendelor dintre state.a duce tratative cu guvernul statului acreditar. În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. fără a le angaja) sau oficiale 73 . PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin.2. . În cazul acestor categorii de personal. din anul 1961. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. Funcția de observare și informare 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3. .

Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică. ci și înspre statul acreditar. denumită și funcția de cooperare. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva.6. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). realizată prin cereri de informare și asistență. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. dar în limitele impuse de dreptul internațional. cultural. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. înspre statul acreditant. Potrivit dreptului tratatelor. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. Facilitățile diplomatice 4. precum și derularea relațiilor dintre cele două state. economic.5. 73 . 3.3. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. IMUNITĂȚI. în funcție de particularitățile concrete ale acestora.(constituie un început de angajare). 4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. Imunitățile diplomatice 4. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional. 3. cât și personalului misiunii. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. Privilegiile diplomatice 4. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. promova. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4. de a cere protecție. 3. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. juridic etc. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.2. pe diferite planuri: politic. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. sociale. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora. potrivit căreia. efectele evenimentelor internaționale în acest stat. în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. culturale etc. din statul acreditar.1.4. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale.1. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. când se află în străinătate.

personalului misiunii și a membrilor lor de familie. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. El trebuie. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. obligații față de statul acreditar. În fine. Consiliul Europei. De asemenea. Comunitățile europene etc. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. b) Inviolabilitățile.N. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. prim cutumă sau pe cale de acord. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. (O. făcându-se. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces). de asemenea. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. acțiunilor referitoare la succesiune. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. personal tehnico-administrativ și de serviciu). Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. statul 73 . Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii. Totusi. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției. de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. 22). De asemenea. în mod special. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. De asemenea. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice. să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. dar și personalului administrativ și de serviciu. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant.. În conformitate cu art. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază.). care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. dar la care se poate renunța expres. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. Prin urmare. 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor.U.

pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. El durează pe tot timpul misiunii sale. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. în general.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. – inviolabilitatea arhivelor. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. 37-2 și 38-1). Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. în orice moment și oriunde s-ar afla. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. Ea acoperă. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. fără nici un impediment. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. nu pot face obiectul nici unei percheziții. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. de asemenea. precum și mijloacele de transport ale misiunii. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. fiind absolută. el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. reședinței. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. localurile misiunii. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. dacă misiunea sa a fost anunțată. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. 37-4 și 38-2). libertății și demnității sale. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. Imunități sunt. sechestru sau măsuri executorii. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. – inviolabilitatea diplomatului. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. libertății sau demnității lor. rechiziții. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. inclusiv corespondența. recunoscute și altor membri ai misiunii. 37-1). care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. cum ar fi legitima apărare. Inviolabilitățile. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. dar ea trebuie să fie expresă. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. indiferent de locul unde se află. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. deci. vehiculelor și documentelor acestora. pe teritoriul unde își exercită misiunea. mai puțin în cazuri excepționale. Statele acordă. care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. 73 . respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia.

de asemenea. în articolul 31. Arhivele diplomatice se bucură. în articolul 38. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. valiza diplomatică. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. indiferent de unde ar proveni ele. de la aceștia. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. acționând în calitate oficială. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. guvernul statului acreditar trebuie. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. Acesta din urmă nu este. direct și liber. de altfel. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. este declarată inviolabilă. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. la cei ai statului trimițător. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. Se garantează nu numai localurile. De asemenea. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. justiției sau oricărui alt organ administrativ. după caz. a ofensat un agent diplomatic. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. să acorde reparațiile adecvate. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. Diplomatul are 73 . reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. de la caz la caz. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. să prezinte scuze și. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. Convenția de la Viena. corespondența diplomatică.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. ci și mobilierul acestora. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. a diplomatului sau a şefului misiunii. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. dacă este cazul. lipsit de mijloace de apărare. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. Art. de asemenea.

decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. Imunitatea este absolută. imunitatea de jurisdicție penală este totală. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. În cazul unui accident de automobil. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. precum și a familiilor lor. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. În art. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. a membrilor personalului de serviciu. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. Guvernul statului acreditar poate. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . însă. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. dar dacă refuză. Convenția de la Viena (art. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. Totuși. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

iar în sens formal.2. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. elemente extrajudiciare. Izvoarele dreptului consular 1. pe lângă aceste aspecte. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. ultimele necreând dreptul. ca parte a întregului. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. de fapt.2. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. Această definiție descriptivă cuprinde. De Visscher. în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală. NOȚIUNEA. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. respectiv.1. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. pură (Anzilotti s.DREPTUL CONSULAR 1. . Codificarea dreptului consular 1. în timp ce în cazul dreptului consular.1. Noțiunea. pentru că. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state.PARTEA A II-A .). forma de exprimare a normelor juridice. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. Din punct de vedere istoric. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. în materie de drept diplomatic.a. În sens material. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. au apărut probleme legate de statutul lor. 73 . oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă. trei mari caracteristici : . Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis. precum și a intereselor statului trimițător. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. . promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. potrivit căreia. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional . din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări.3. Ch. imunitățile și privilegiile consulare.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor.normele generale care guvernează relațiile consulare în general. 1. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale. care conduc la apariția unei norme de drept. atât statul trimițător cât și statul primitor. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale.

1. I. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. 2. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. în general. deci. Aşa cum rezultă din art. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. fie generale. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). Deși dreptul consular a fost codificat. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. relativ îndelungată și repetată a statelor. Constituie. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. În esență. fiind parte a relațiilor internaționale. dar și al dreptului consular. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. 38 alin. adică a unei reguli de drept. asadar. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. diferendele ce-i vor fi supuse. fie speciale. are aceleasi izvoare. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. dreptul diplomatic. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. dreptul consular etc. b al Statutului C. ca parte a dreptului internațional. Considerăm. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. care nu are caracter obligatoriu. Altfel spus. J. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și.”. cum sunt dreptul mării. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. în reguli cutumiare. va aplica: a) convențiile internaționale.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. în conformitate cu dreptul internațional. apărut în practica îndepărtată а statelor. cutuma. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. și după cum s-a precizat în doctrină. deci. uniformă și concordantă. cutuma implică un element material: o practică generalizată. b) cutuma internațională. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. Curtea. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. Relațiile consulare. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. cel formal. sunt dirijate de către normele de drept internațional. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. a cărei funcție este să soluționeze. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. cel mai vechi izvor de drept. pct. că numai primele au efect juridic obligatoriu. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența.

la practica europeană. Cuba. • domeniile nereglementate convențional. Tratatele. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. tehnicii sofisticate și precise folosite. Mai precis. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. încheiată în 1967. semnată la Viena la 23 mai 1969. constituie izvorul principal al dreptului consular. Peru. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. din convenția pe care am menționat-o. Republica Dominicană. Nicaragua. în ansamblul lor. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. protocol etc. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967.3. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. cât și frecvenței utilizării sale”. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. acord. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. în formularea articolului 2. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. Columbia. pact. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. poate avea diferite denumiri: tratat. cartă statut. Din punct de vedere formal. și Uruguay. convenție fundamentală. care a fost ratificată de Brazilia. oricare ar fi denumirea sa. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. Statele Unite Mexicane. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. Ecuador. În numele acestui tratat. convenție.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. Columbia. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular.1.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma.ale relațiilor consulare. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. La 18 decembrie 1961 73 . Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. Statele Unite ale Americii. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. privind relațiile consulare. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. 1. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. Panama. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. Cutuma. Ecuador. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. există o convenție de codificare a dreptului internațional. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. de fapt. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. ale activității consulare. mai mult.

privilegiilor și imunităților consulare va contribui. de asemenea. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole. 10/28 ianuarie 1972. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. a hotărât convocarea la Viena. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. denumit Înlesniri. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții.28-39. privilegii și imunități privind posturile consulare.40-57). pe de altă parte. dar nu are valoare obligatorie. 2.U. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective. dintr-o epocă îndepărtată. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări.13). primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 . 3. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art. Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. pentru anul 1963. capitolul V. pe de o parte și Facilități. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. 4. privilegii și imunități ale postului consular. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. 481/1972.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art. Amintind că. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor.69) cuprinde Dispoziții generale. publicat în Buletinul Oficial nr. îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. 5.N. precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice.N. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961.U. reuneste articolele privind Înlesniri. Dispoziții finale (de la art. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. a unei conferințe a O. Amintind că. capitolul IV (de la art. dintr-o epocă îndepărtată. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. al doilea capitol.74) Toate capitolele. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art.25-27). Preambulul Convenției de la Viena din 1963. Convenția semnată la Viena în 1963. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile.Adunarea Generală a O. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin.58). ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular.. respectiv art. privind relațiile diplomatice. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. între popoare s-au stabilit relații consulare.

obiect de reglementare pentru dreptul internațional. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. În acest sens. arhive consulare. iar pct. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției. Articolul 1. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular. pot servi. sef de post consular. cetățenia membrilor personalului consular. care reglementează jurisdicția obligatorie și. funcționar consular. 2.).n. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. Activitatea consulară este. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor. care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. de asemenea. convențiile de asistență juridică etc. 71 al Convenției.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. membrii postului consular. localuri consulare. Ion M. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. circumscripție consulară. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. membru al personalului de serviciu. incontestabil. de asemenea.177/1997. în acest sens art. adoptate două Protocoale adiționale. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. imunitățile și privilegiile consulare. dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular.) și art. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ".73 pct. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar.n. Prin Legea nr. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. funcțiile consulare etc. respectiv. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art.). Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată. angajat consular.25 ("1. membrii personalului consular. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. acordurile de comerț și navigație. Au fost. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular.

E. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. incompatibilități și interdicții. la propunerea Guvernului.2. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. nu în ultimul rând.105/1992.G. RELAȚIILE CONSULARE 2. la realizarea politicii externe a statului. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. Subiectele relațiilor consulare 2. și ale persoanelor juridice române. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. în speță al României. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr. la dezvoltarea multilaterală. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. Noțiunea de relații consulare. cât și izvoarele dreptului intern.37/1991. iar potrivit art. este încadrat cu personal diplomatic și consular. prin care а aprobat Regulamentul consular. cu privire la actele de stare civilă etc. M. stabilește în chiar primul articol (pct. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H. precum și cu personal contractual. 2. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național. culturală. 73 .1. 100/29 ianuarie 2004. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate. 11. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român.nr. ale cetățenilor români. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. privind raporturile de drept internațional privat. presupunând. Hotărârea Guvernului României nr. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României.). cu funcționari publici. iar sub influența primelor.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. economică. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. științifică etc. trebuie făcută. privind înființarea. Articolul unic al Legii nr.4. de exemplu. persoane fizice. 119/1996. așadar. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. în esență. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe.1. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. practic. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. Legea nr.3. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român.A.760/1999.

care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. care cad sub incidența dreptului internațional. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. în statul de reşedinţă. pe cât posibil. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. 73 . • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. subiecții lor fiind state suverane. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. • competența realizării lor aparține. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. Dar. însă. Având de-a face cu două ordini juridice diferite. ministrul afacerilor externe). • atât relațiile diplomatice. unor organe specializate. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. în principal. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. relațiile consulare au și elemente specifice. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. și într-un caz și în celălalt. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. acest lucru nealterând. concurența de competențe ale autorităților celor două state. Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. caracterul interstatal al acestor raporturi. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. pe baza unor înțelegeri tripartite.

mișcările de eliberare națională și insurgenții. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. pe baza legăturilor de cetățenie. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. în vederea reglementării cetățeniei lor. încheiată între S. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară. și statele latino-americane. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. așadar. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. Ca regulă generală. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. constituind astfel împreună. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică .U. notificare acceptată de celălalt stat. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. pe baza aceluiasi acord. ci numai statele” în temeiul competenței personale. mai precis. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice. Într-un sens mai restrâns.și să le dea dispoziții. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. Lato sensu. fie ea internă sau internațională. În numeroase cazuri. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. după cum am stabilit în secțiunea anterioară.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. ca parte a dreptului internațional public. Populația reprezintă o colectivitate 73 . se plasează în cadrul societății internaționale. relațiile consulare au continuat. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. numai titularii suveranității personale care. 2. naționalii lor. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. teritoriul. nu oricare dintre aceștia. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. cu privire la drepturile și obligațiile statelor.2. în anumite condiții. organizațiile internaționale. prin consensul părților care participă la dialogul internațional. sunt necesare următoarele condiții: populația. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel.A.

cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării. pe mare. sentimentelor. populația. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. persoana juridică dobândind. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. persoane fizice sau juridice. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. solidaritate efectivă a existenței.) este. în statul său de origine sau în alt stat. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. fluviile.1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. totalitatea cetățenilor unui stat. în fapt. guvernul. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. să asigure statului integritate teritorială și independență politică. în aer sau în cosmos. o populație supusă unei puteri politice organizate”. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. mările interioare și marea teritoriale. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. pe de altă parte. care cuprinde teritoriul terestru. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. În același sens este și avizul nr. pe de o parte. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. să asigure protecție consulară naționalilor lor. intereselor. precum și spațiul aerian.permanentă.. organizată și relativ numeroasă. solul și subsolul maritim. râurile.” În principiu. canalele. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. prin caracterul său de permanență”. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății.. ca element constitutiv la statului.. calitatea 73 . în virtutea legăturilor de cetățenie. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. subsolul terestru.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat. așadar. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. această legătură este reflectată pe plan extern. Alteori.. În doctrină. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform. cât și pentru statul al cărei cetățean este. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. alăturate drepturilor și obligațiilor. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit.. așadar. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul.

dacă nu există o indicație contrară. 10. 2. consulii altui stat. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. din convenția de la Viena din 1963. alin. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. și de drept consular) a Vaticanului. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. Sediul postului consular. în termeni politici și juridici. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. De menționat că. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. În anul 1929. aşa cum rezultă din art. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. ca și din punct de vedere intern. dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși.A. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional. de asemenea. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. pentru deschiderea unui birou. 2 alin. fără nici o imixtiune din afară. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. făcând parte dintr-un consulat existent. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. la rândul său. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. 23 etc. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. 5.2 al Convenției de la Viena din 1963. centrul Bisericii catolice. 3. iar a doua. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”.). art.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. cu precădere cea franceză. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor. în afara sediului acestuia.n. 4. 4. În literatura de specialitate. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. de dată mai recentă.2. privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. care l-a cedat Elveției). consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”. scopul activităților sale pe plan intern și extern. J 10 din Tratatul de la Amsterdam).). Consimțământul statului de reşedinţă se cere. și anume. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente.). Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. de asemenea. dreptul de proprietate exclusivă 73 . capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi.U. din reglementări aparținând dreptului comunitar.2. Din interpretarea dispozițiilor art. dar și. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1. 5.

animale. de legație și de consulat. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. rolul transportului fluvial s-a redus. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. pentru un număr semnificativ de țări. atât pentru transportul de mărfuri. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. schimburile economice și circulația de persoane. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. pe anumite zone. etc. Până la apariția căilor ferate.3. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare. Dacă ne referim la cazul insurgenților. În privința organizațiilor internaționale. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. față de cetățenii naționali. în orice lege privind regimul străinilor. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state.. instituțiile specializate ale O. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. și în consecință. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci.) nu sunt relații consulare. 2. În același timp. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali.N. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. cât și pentru cel de persoane. s. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. dar nu dispun de dreptul de consulat. la începutul secolului al XIX-lea. inclusiv în legile românești. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. era unul foarte favorabil pentru ei. 73 . care au drept de legație. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. minereu. mai ales din Europa Centrală. se realizau în mare parte pe Dunăre. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor.a. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. O situație asemănătoare a existat și în China. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman.U. a circulației de persoane.). nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. ci relații specifice diplomației multilaterale. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. După dezvoltarea sistemului de căi ferate. interesul față de ea fiind însemnat. Vaticanul exercită ambele drepturi.N.U. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. a șoselelor și autostrăzilor. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu. cherestea. în primul rând. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare. neavând proprii cetățeni. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. În general. a dezvoltării comerțului. însă.

interesul economic în primul rând. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. pe baza prevederilor acestui tratat. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila. în România s-a deschis consulatul austriac. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. celălalt – oriental – sub cea a U.S. Anglia în 1803. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată.08.R. Sidney (Australia). pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr.589/21. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. care se îndrepta spre comunism. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). în toate aceste țări și în multe altele. 7/1998. Decretul nr. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră.S. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României. Galați și Brăila. La momentul respectiv. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. Peste numai doi ani. existau ambasade. Iași. potrivit Decretului nr. Colaborarea internațională a României se realiza. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. SUA își deschide consulate la București. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. în care intră și România. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. prevedea în art. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași. sub protecția și tutela Statelor Unite. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). unde funcționează și astăzi. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. dar. unul occidental. Chicago și Washington. după care au urmat consulatele deschise la Galați. În anul 1859. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. la București și la Iași. Ploiești Craiova și Giurgiu. încep să apară și în România consulatele străine. Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. oficii diplomatice. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești.1969. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. Focșani. respectiv în 1783.589/1969.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785. Brăila. Bârlad. Franța în 1798.94/1984. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord.

științifice dintre România și alte state. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene.).18/1993. arhitectura instituțională. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru.14/1998. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. Articolul 8. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii. 1070/1990. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat.56/1998. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.4. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht.100/1994. Legea nr.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. Legea nr.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. de exemplu. 8-8E. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis. Legea nr. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. culturale.  Legea nr. Altfel spus. 177/1997 etc. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 . comerciale. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. care a introdus în Tratatul CE art.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Legea nr. iar art. orice cetățean al Uniunii beneficiază. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii. 8 C.37/1991. Potrivit art. Cetățenia Uniunii completează. Legea nr. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. privind înființarea. nr. 19/1994. 2. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați.G. Legea nr.

la cererea statului membru care a acordat asistență. a cărei exercitare. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. și acordul statului terț respectiv. chiar dacă s-ar fi vrut. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. dar care menține. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. deci. totodată. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. 73 . iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. În cazul acordării unor sume de bani. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. • asistența acordată victimelor unor violențe. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. totuși. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. un autor român face trimitere la Decizia nr. • asistența în caz de arestare sau detenție. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. În afară de caz de extremă urgență. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. de fapt. Putem conchide. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. subsidiară sau complementară. la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). • asistența în caz de boală sau accident grav. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. În același timp. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. Această soluție presupune. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. prin intermediul unui mecanism interstatal. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene.

4. 5. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii. Sediul postului consular. ca regulă – art. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. consulat. 4: „1. OFICIILE CONSULARE 3.1.5.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă.1 lit. să încheie un anumit acord. pct. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare. Rangul. viceconsulat sau agenție consulară” – art. 3.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. făcând parte dintr-un consulat existent. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. Se consideră că oficiul consular. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. Trebuie precizat. însă. Patenta consulară și exequaturul consular 3. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. 4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general.1. în afara sediului acestuia. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. 4. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare.2. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. 3. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. categoria și clasele oficiilor consulare 3. nu naște. realizării și dezvoltării relațiilor consulare. Personalul oficiilor consulare 3. și dreptul de a înființa oficii consulare. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. că stabilirea relațiilor consulare.3. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”. 2. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. automat. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie.

în circumstanțe excepționale. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. aceasta nu înseamnă. Considerăm. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. Considerăm. însă. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. însă. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. paragraful al patrulea face referire. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. Este. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. acordul asupra sediului consulatului intervină. aşa cum prevede articolul 11. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. așadar. protejarea intereselor acestuia. el poate cere. de cele mai multe ori. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. dar în afara acestuia. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. de asemenea. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. În practică. vice-consulat sau agenție consulară. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. dar poate fi. de asemenea. protejarea intereselor acestuia. În primul caz. aceasta nu înseamnă. la stabilirea unui post consular nou. dacă această situație corespunde intereselor sale. de asemenea. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. de asemenea. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. convenit în mod tacit. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. că statul de reşedinţă are 73 .

făcând parte dintr-un consulat deja stabilit.dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular.” Art. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. la propunerea Guvernului. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. rangul și circumscripția sa. de exemplu. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat.3). nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . În temeiul suveranității sale. se fac prin decret al Președintelui României. viceconsulat sau agenție consulară. 4 alin. Normele dreptului cutumiar determină situații. fiind un drept al statului de reşedinţă. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. în afara sediului acestuia . Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. el poate cere. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. precum și asupra statutului său juridic. așadar. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. dacă această situație corespunde intereselor sale. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. de asemenea. în circumstanțe excepționale. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. Consimțământul statului de reşedinţă este. cu atribuții bine delimitate și statut special. la stabilirea unui post consular nou. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. organizat și funcționează. 4-5). Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. Este. modul de organizare și funcționare. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. dar în afara acestuia. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. În virtutea acestei autorizări. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. de asemenea. paragraful al patrulea face referire. după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. făcând parte dintr-un consulat deja existent. fără a fi obligat să motiveze decizia sa.(alin. În țara noastră înființarea.

întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular. viceconsulate și agenții consulare. la rândul său.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. prin care se stabilesc circumscripția consulară. alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul. Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. din punct de vedere consular. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea.natura lui . dat de statul de reşedinţă. modificări ale consimțământului inițial. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. de gradul lor de independență. nu are dreptul discreționar de а solicita. România și Croația. e) statul trimițător. . deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. cap. indiferent de categoria lor. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă. II și III. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general.1 lit. . întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. aceeași clasificare există și în practică. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. 73 .rangul acestuia .adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. Desigur. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare.2. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. rangul postului consular. unilateral. de exemplu. b). numai cu consimțământul acestuia”. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. pe care le prezintă acea localitate. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu. atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. c) consimțământul este cuprinzător. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. de rangul lor. în art. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. iar „sediul oficiului consular. consulate. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate.acestuia.

viceconsulii.” 3. Articolul unic al Legii nr. privind înființarea. 37/1991.2. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor. Șefii de post consular se împart în patru clase. b) consuli. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente.viceconsulatului. Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. Această clasificare este dată și de de art. Consulatul general se înființează. și anume: consulii generali. de obicei. • clasa II . se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă. consulii. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc. la propunerea Guvernului.2 pct. șefii de post consular se împart în patru clase.3 din Hotărârea Guvernului României nr. pentru aprobarea Regulamentului consular. într-o regiune importantă a statului de reşedinţă. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc. cu consimțământul statului de reşedinţă.Brazilia.191/1994. putând fi înființat într-o anumită localitate. RANGUL. și anume: a) consuli generali.760/1999.agenției consulare. de exemplu. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian. înființat prin Decretul nr. un funcționar consular poate. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe.consulatului general. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I . nu înregistrează pe naționali.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang. • clasa III . agenții consulari: „ 1. de regulă. 2. • clasa IV . Consulatul României la Sao Paulo . viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. c) viceconsuli. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare.consulatului. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Dacă ținem cont că potrivit art. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). 29/1994. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 . d) agenți consulari. Astfel.

angajații consulari . angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art. În ce privește expresia membrii personalului consular. . Oficiile consulare.art. În privința funcționarilor consulari este de menționat că. 73 . codificată prin Convenția de la Viena din 1963. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. Practica statelor. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. Belarus. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. 9 pct.1. în sensul restrâns al cuvântului.3. pct. aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. pentru aprobarea Regulamentului consular. Şeful de oficiu consular.2).persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. Ucraina. consuli. viceconsuli. 3. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor.1 pct. d din Convenția din 1963). reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. g). 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. membrii personalului de serviciu . la fel ca şeful de oficiu consular.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare. Republica Polonă etc.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. consulatele onorifice. eliberându-i-se o patentă consulară. h). Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. Convențiile consulare dintre România și Macedonia. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. 760/1999. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. de regulă. cadrul spațial al activității consulare. Hotărârea Guvernului României nr. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. cu excepția şefului postului consular. adică să efectueze acte consulare. pentru ca în art.consulate de carieră și consulate onorifice. cel mai înalt funcționar al serviciului consular. de exemplu. Croația. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. indiferent de rangul lor. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art.1 pct. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general. iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. agenți consulari (art.1 pct. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu.

Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. în 1818. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind.20. 73 . tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare. Corpul consular este condus de un decan.de conducere consulară. Totalitatea membrilor oficiului consular.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari.un secretar al consulului. De altfel.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. Așadar. naționalitatea statului trimițător. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. în afara şefului de post consular. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. agenți comerciali etc. atașat consular. Dacă această reglementare (art. regulamente etc. nu trebuie exercitat în mod abuziv. care îl asistă în lucrările curente. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. în ce privește statul de reşedinţă. cancelar. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. secretar consular. paragraful 2). rezidenți. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. în 1815 și Aix-la-Chapelle. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena.9. care poate oricând să-l retragă. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular . având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. de regulă. în funcție de volumul de muncă. Doctrina menționează cancelarul . corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . prin reglementări de drept intern: legi. fie ele consulare. clasele consulilor nu fuseseră codificate.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar.9 alin. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. în alin. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. subordonat consulului.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. în principiu. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. 4. Aceștia trebuie să aibă. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare. interpret etc. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. 16. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. Același drept există. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. consul economic. De-a lungul secolelor. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale.

recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. nr. drepturile. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României.dispozițiile prezentei convenții. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. oportună. din punctul nostru de vedere. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. ordinea juridică internațională. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. c) nu face parte din partide politice. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular. Art. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. atunci când contextul permite. facilităților. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român.2. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. ca instituție 73 . relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. 1 pct. Distincția. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător. Dar. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice.art. a statului de reședința sau a unui stat terț. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . f) are o stare de sănătate corespunzătoare. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. atestată pe bază de act medical de specialitate. prin H.G.

avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. 34 (libertatea de deplasare). privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau. Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. 65. finanțelor. În articolele 59. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. 37 (informații în caz de deces. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. Anghel într-o lucrare. după cum opinează Ion M. . R. . personalități remarcabile în domeniile economiei. apropiați de România. 60. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: . procedura penală și protecția funcționarului consular onorific. . inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. tutelă sau curatela.poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni.2).dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: .publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale).funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. 39 (drepturi și taxe consulare). 62. 61. științific. 35(libertatea de comunicare). 30 (obținerea de localuri). 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular). în paralel cu activitatea consulară. stabilind de la început regula: . în art. 73 . Structurat în cinci capitole. scutirea de prestații personale. .G. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați. 63. nu sunt funcționari de carieră. scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. 64. 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). cultural. Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel.1 pct. .funcționarii consulari onorifici. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. 67 se prevede protecția localurilor consulare.poate fi o persoană privată. Art.poate fi o persoană privată. iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). bancar. scutirea fiscală a localurilor consulare.) de carieră și ale celor onorifici. 66. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. de naufragiu sau accident aerian). scutirea vamală. “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. care s-au desființat.

Structurat în cinci capitole. personalități remarcabile în domeniile economiei. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. va putea fi numit un alt sef de post consular. renunțare la serviciul său. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific. apropiați de România. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. economice și culturale în care activează. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice. științific.G. finanțelor. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă.) nu se admite geranța interimară. cu modificările și completările ulterioare.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. cultural. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. retragerea patentei sau exequaturului etc. bancar. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. 100/2004. mai ales după 1948. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. 73 . pe când în alte state (Spania. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. precum și ale Regulamentului consular al României și H.nr. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. odată înființat. relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. Art. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. Regulamentul consular al României a rezervat.oameni politici reputați.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . de promovarea fenomenului cultural românesc etc. Articolul 58 (p. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. 24 pct. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific). de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific".

ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare.4 al art.24 din Regulamentul consular al României. agent consular. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. deci. Potrivit acelorași reglementări. scopul final al procedurii are valență internațională. (art. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. privind relațiile consulare.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. 3. împuternicit cu funcții consulare. 73 . Vom face referire. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. ale statului de reşedinţă. vice consul sau agent consular. consul. Am văzut că un oficiu consular. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități.dintre cetățenii proprii. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. viceconsul. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific. acceptarea numirii prin exequaturul). Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. privilegii și imunități. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. în conformitate cu legile. potrivit pct. dezvoltat în articolele următoare: „ 1.24 pct. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. corelativ. pentru a avea statutul de sef de post consular. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. regulamentele și uzanțele statului trimițător și. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. respectiv.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. în limba română și în limba statului de reşedinţă. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular.4. în funcție de clasa pe care о deține. consul. este condus de un consul general. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. 2. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat.

în calitate de sef al oficiului consular de carieră. 6 alin. (3). (3). (2). Art. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art.11). Ministerul Afacerilor Externe solicită. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară.2 pct. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. 2. 6 alin. nu se prevede altfel (art. (1). (1). pe cale diplomatice. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Această procedură urmată în practica României. un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. 6 pct. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră. În ce priveste consulii onorifici. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. (5) și la art. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. în fapt. 24 pct. După obținerea acordului statului de reşedinţă. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. (4).Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. care poartă denumirea de exequatur. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. 1 al Regulamentului consular al României). prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. Ea este. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. și (4) din prezentul Regulament 73 . Ministerul Afacerilor Externe transmite. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. categoria și rangul său. prin canale diplomatice. punând sigiliul de stat.12 din Convenție de la Viena din 1963) . circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. 6 pct. conformă dispozițiilor din art. Regulamentul consular al României cuprinde în art. 3 și 4 din Regulamentul consular al României.

de a fi reprezentat în raport cu alte state. este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. în unele cazuri. Din punct de vedere structural. care să ateste această calitate. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. în timp ce pct. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. licență etc. 3. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. 73 . iar admiterea oricărui funcționar consular. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. 11 alin. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. În conformitate cu Convenția de la Viena art.5. commission consulaire decret. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin. o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. Pct. necesită doar procedura notificării numirii. în formă de patentă sau de un act similar». în afară de şeful de post consular. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat. ținând cont de sarcinile care le revin. în afară de şeful postului consular. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii.consular. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. 11 pct.

cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». Ministerul de Externe a statului trimițător.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. Exequatur-ul. Regulamentul consular al României stabileste în art. categoria și clasa sa. 6 pct. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. întocmit pentru fiecare numire. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. sau un act similar. de exemplu. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. rangul său.2 din Convenția de la Viena. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. în virtutea suveranității sale. face referire la acesta în art. 11 pct. purtând sigiliul de stat” – s. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. 5. sub forma de patentă. De exemplu. numele și prenumele său. patenta consulară sau actul similar. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art.România și Croația. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. incontestabil. deci. Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. 1 din Convenția consulară încheiată între ale. un atribut suveran al statului de reşedinţă. au stabilit în articolul 4 pct. atestând calitatea sa și indicând. 2 al art. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). art. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. Convenția consulară dintre România și Croația. În convenția de la Viena din 1963 art. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. ca regulă generală. Patenta consulară reprezintă. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. 5 73 . Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă.n.

Trăsăturile funcțiilor consulare 4. În practică. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. FUNCȚIILE CONSULARE 4.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. art. Conținutul funcțiilor consulare 4. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. • transcriere a patentei consulare. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular.pct. economice. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele. respectiv. . . care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. economice. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. 19 din Convenția de la Viena).13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. • ordonanță semnată în aceleași condiții.  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor.4.1.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale.2. 4. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. 5 din Convenția de la Viena. În afara cazurilor prevăzute în art. 3). În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. Dreptul internațional nu prevede. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. științifice și culturale între cele două state. şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. 73 .1. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat. 12 pct. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. semnată de el. este remisă şefului de oficiu consular.3. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. 2 din Convenția consulară dintre România și Croația). Clasificarea funcțiilor consulare 4. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. însă. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții.

Statul român. prin Ministerul Afacerilor Externe. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. în general. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă).efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize.2. în practică. în materie succesorală.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. poate. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. . după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție. 1). aceste reglementări și le adaptează la necesitățile. în sensul general al termenului. În plan național.. Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. pct. consuli. cu consimțământul statului de reşedinţă. . 8 pct.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său.(art. Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. pe teritoriul statului trimițător.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale. în principal.2). aparținând statului acreditat. ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător. Potrivit pct. de cutumă. în împrejurări speciale. un funcționar consular poate. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. convențiile bilaterale reiau. 5. conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. m din Convenția de la Viena din 1963).3 din același articol. la interesele celor două state. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. 8 pct. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. 9 al articolului menționat mai înainte. acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant. care stabileste următoarele reguli: 73 . o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. viceconsuli sau agenți consulari. Ca regulă generală. 4. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. condiției reciprocității. de convențiile consulare bilaterale. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. Cu toate acestea. . .

. m cadrul circumscripției sale. 3.3. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . dimpotrivă. 4.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României.funcții în materie de obligații militare. . de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . . funcții notariale).funcții privind relațiile culturale.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . oficierea unei căsătorii).funcții de stare civilă. Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. . . împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci. protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. beneficiarii funcțiilor consulare. . situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita.funcții în materie de marină comercială.funcții cu caracter politic.și funcții consulare care. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. 5. • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular. .funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului. se declanșează exercitarea lor. de asemenea. . 2. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză . . • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. considerată a fi cea mai importantă. dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă.5. în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste).funcții economice. 4.funcții jurisdicționale. modul în care se pun în miscare.celebrarea căsătoriei. a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art. Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și.funcții administrative în sensul strict al cuvântului. în esență.funcții notariale. a obiectului lor și cuprinde: .

în speță.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte. Protecția consulară. dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. . Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. Convenția privind drepturile copilului. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. discuții. În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces.4. Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: . 4.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă. intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. îndeplinirea unor acțiuni notariale. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului.” Ea presupune influența puterii suverane a statului. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. cât și în practică. sociale și culturale. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . adecvate situației formate. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină.luarea măsurilor necesare. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. Totodată. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. . Constituția României. ca și cea diplomatică. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. . înregistrarea actelor stării civile. vaselor aeriene și altor persoane. în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă. al persoanelor sale fizice și juridice. Pactul internațional privind drepturile economice. în orice circumstanță. ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului.

fie el avocat. fiind absent în statul de reşedinţă. Art. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară.și un mandatar al său. directă. drepturile cetățenilor statului trimițător. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător. a cărui bază să fie normele dreptului civil. amintim că: după importanța lor. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. în protecție consulară. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. a cetățenilor statului trimițător. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. fie о altă persoană calificată. să inițieze afaceri în alte state. b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. pe lângă autoritățile statului lor. în baza unui drept propriu. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. conferit de normele dreptului consular. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. nu și față de particulari. după caz. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. actele juridice civile se împart în acte de conservare. În asemenea cazuri. de administrare și de dispoziție. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. fie angajându. în prealabil. 6 din Convenția de la Viena din 1963). apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. În cadrul funcției de reprezentare. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. în străinătate.

și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau.40). în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. personal. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. Astfel. b. dacă acestia absentează sau. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. Astfel. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător.) – art. apărarea drepturilor și intereselor lor.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim.13. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. într-un termen cât mai scurt posibil (art. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. singur sau prin reprezentant. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. economic.n. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. economice. 5 pct.2 pct. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. El poate.13 alin. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. Art. 8 pct. aflați în statul de reşedinţă. (art. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. Funcționarul consular are. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. din alte cauze credibile. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. ca excepție. 36) În ce priveste tutela și curatela. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. economice. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. de asemenea. care în art. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. dar care nu sunt avocați.

cultural. . și particularilor. stiințific. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. Îi este interzis. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România.). face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. pentru a primi date. Potrivit art. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului. lit.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. Conform prevederilor acestui articol. În acelasi timp. Regulamentul consular al României menționează în art. asigurând condiții favorabile agenților economici români. De menționat că. În acest sens. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător.consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. . funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . mai ales. ofițeri și marinari”. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. dreptul de informare îi permite să se adreseze. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. . turistic. comercial.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. comerciale. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. să înființeze reprezentanțe. aeriene. divergențele de orice natură între căpitan.12 din Regulament).n. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților. firme sau birouri ale acestora.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. 20 al Regulamentului consular al României. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. asupra navelor maritime și a navelor fluviale.13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. De asemenea. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: . Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. stiințifice etc. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. să încurajeze exporturile de produse românesti. examinează și vizează documentele de bord și. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. 5. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. însă. concepție considerată superioară în literatura de specialitate.

legea română și convențiile internaționale la care România este parte. el va sprijini repatrierea acestora. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. statele au interese majore. încredințate. Funcționarii consulari vor sprijini personalul. În materie de navigație aeriană. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. lit. guvernamentale. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. precum și pasagerilor cetățeni români. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. a carnetelor de marinar. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. după caz. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. pe bază de reciprocitate. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. în caz de avarie. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. parlamentare.prezidențiale. De asemenea. de la autoritățile țării de reşedinţă. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. 5. de regulă. Prevederea menționată constituie. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. ca și unele funcții de ordin administrativ. Art. а documentelor de navigabilitate a navelor. totodată. De asemenea. transporturi de trupe. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. Statele trimițătoare au. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . De asemenea. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. esuare sau naufragiu al navei. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. navele pentru cercetare stiințifică și altele. armament și altele asemenea. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. navele de stat. sefilor oficiilor consulare. Anglia. pe care о pot limita sau condiționa. de aceea. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. în condițiile legii și reglementărilor în materie. Columbia Argentina ). uneori. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. încărcăturii sale. f) Funcția notarială 73 . echipajului. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. tehnică militară. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. dacă nu are prevederi legale contrare. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică.

care se referă la activitatea consulară. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți. atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.certificarea unor fapte.36/1995. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. . după caz. 5. . d) funcționarul consular onorific poate primi. oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. . cu cele trei componente ale ei. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. 73 . . adică este restrânsă la operațiunile de legalizare.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. potrivit acestui articol. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. lit.autentificarea înscrisurilor.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. lucrările doctrinare. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte.13 din Legea nr. a notarilor publici și activității notariale. precum și a persoanelor juridice române. Convențiile internaționale multilaterale. Actele notariale se îndeplinesc. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. Funcționarul consular are dreptul. . misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. Art. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. precum și potrivit uzanțelor internaționale. . precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc.Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. precum și potrivit uzanțelor internaționale. tratează activitatea notarială а consulului. .redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. . legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular.legalizarea de copii de pe înscrisuri.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte). Conform prevederilor stipulare în art. cum vom vedea. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă.efectuarea și legalizarea traducerilor. mai mult sau mai puțin detaliat. 16 al Regulamentului consular al României.

Dumitru Mazilu menționează." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5. 40-57. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice. . privilegii și imunități. alin. 73 .1. Alte funcții consulare: . este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. .1. Legea nr. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri.36/1995).4.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare.3. 28-39.2. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. b) facilități. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. în următoarele condiții: . consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5.13. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5. . înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile. Hackwort. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. care „constituie statutul lor consular”.H.funcții administrative. privilegii și imunități privind postul consular – art.funcții consulare în materie jurisdicțională. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. 5.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț. purtând semnătura sa și sigiliul oficial. citându-l pe G.3.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens.funcții consulare în materie de pasapoarte etc. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi. în conformitate cu art.să nu fie afectat statutul consular. . Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.

Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. 58-68.39).” Având în vedere cele menționate mai sus. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. formele de imunitate de jurisdicție. beneficiarii acestei imunități. inviolabilităților. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. 40-57). potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”.c) facilitățile. 43. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. o navă sau de un avion.2. 5. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. drepturilor și facilităților consulare. În cele ce urmează. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. pentru a fi acordat. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. Generic. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. 2. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. privilegiilor. că: „ 1. Totusi. Convenția de la Viena din 1963. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. privind codificarea relațiilor consulare. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. 28. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. În opinia unui autor român.

că statutul consular cuprinde. mai este necesar. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. Imunitatea de jurisdicție civilă.55 din Convenția din 1963). aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. ar putea crea confuzii. de asemenea. o navă sau aeronavă. Din interpretarea prevederilor art. . Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. prevederile paragrafului 1 al art. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. aşa cum a fost formulată în art. Trebuie să menționăm. Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității.54). în mod expres sau implicit. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . și imunitatea de jurisdicție. având în vedere că.art. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. Imunitatea de jurisdicție administrativă. aşa cum rezultă din Convenție. după cum prevede art. în privința oficiilor consulare. alături de celelalte privilegii. de asemenea. 43. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. Imunitatea de jurisdicție penală. 43 din Convenție.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. Astfel. Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. 31( și nu imunitatea lor). drepturi și diferite înlesniri. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. . ci are un caracter funcțional. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. Așadar. cât și de statul de reşedinţă. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. însă. în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . în caz de acțiune civilă.imunitatea de jurisdicție civilă. în general.imunitatea de jurisdicție penală. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. doar funcționarii consulari și angajații consulari. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. apoi. ci. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 . în special.imunitatea de jurisdicție administrativă. imunitățile consulare.

p. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. 41). f) Inviolabilitatea valizei consulare. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul.(art. 31. 50). carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. 35. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. 35 p. Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. 31). 1). b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. decât cu ocazia primei instalări (art. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. în situații anume determinate. benzile de magnetofon. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. 33). Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art. cărțile. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. de regulă. Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. în statele unde există această procedură. 73 . ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. Totusi. documentele. Arhiva cuprinde toate hârtiile. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. 46). 32). b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. Mobilierul. registrele postului consular. filmele. Localurile consulare. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. cifrul.4). valiza este înapoiată la locul de origine. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. scutirea de taxe vamale. 3).trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. indiferent în a cărui proprietate se află. p. corespondența. sunt inviolabile (art. (art.

3. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. viceconsulat. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. 5. care este legată de faptele oficiale. prevăzute de legea statului trimițător. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. agenție consulară. Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. indiferent de rangul acestuia: consulat general. 30 al Convenției de la Viena). 51). 73 . b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. în caz de deces al unui membru al postului consular (art. consulat. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. 48). că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. 29). în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. c) scutirea de regimul de securitate socială. În aceste cazuri. e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. 52) și de obligația de asigurare socială (art. Membrii de familie. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. fie în statul trimițător. c) scutiri fiscale. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. b) scutirea de permise de muncă. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. d) scutirea de prestații personale. 39).d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție.

în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. 43). de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. beneficiază de: a) scutirea de permis de munca. Gerantului interimar. Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . 36). c) scutirea de regimul de securitate socială. numit în funcție dintre funcționarii consulari. c) inviolabilitatea arhivelor (art. d) scutirea de prestații sociale. 28). dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. de naufragiu și de accident aerian (art. e) libertatea de comunicare (art. Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art.29). f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art. g) accesul la informații în caz de deces. privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. privilegii și imunități. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). Totusi. 44). d) libertatea de deplasare (art. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. 30). 3). detențiune sau urmărire (art. 62). 37). iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. 60). b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. nu vor beneficia de privilegii și imunități. tutelă sau curatelă.54). îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar.b) scutirea de taxe vamale și control vamal. Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. d) renunțarea la privilegii și imunități (art. 15. 39).61). e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. k) libertatea mijloacelor de comunicare. precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. pct. 59). 42). b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. d) scutiri vamale (art. privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. c) obținerea de localuri (art.35). 45). 34). c) imunitatea de a depune ca martor (art. inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art.

din momentul intrării sale în funcție la postul consular. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare. Actele oficiale. la încetarea calității de membru al familiei. 55). Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. 4. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. după caz. începând cu una din datele următoare: . se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp.aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. 65). 66).la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. după caz. săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. c) scutiri fiscale (art. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art. precum și membrii personalului său particular. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art.53 al Convenției de la Viena din anul 1963. 73 . În caz de deces al unui membru al postului consular. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. să nu fie consul onorific. 3.aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. .a) protecția din partea statului de reşedinţă (art.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. 23 din Convenția de la Viena). . să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. dacă se află pe acest teritoriu. să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. până la prima din datele următoare: . Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau. Potrivit prevederilor art. să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat. din momentul intrării în funcție.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. dacă se găseste deja pe acest teritoriu. 64). 67). din momentul încetării calității de membru al familiei. 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963.4. 5. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. d) scutirea de prestații personale (art. 2. . beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art.

2002 Bonciog. Gâlea. Dumitru – Diplomația.II.Editura Fundației "AXIS". Gh.vol. 1996 Anghel. Bogdan. Lumina Lex.Drept diplomatic și consular . Aurescu. Ion – Drept diplomatic și consular. Aurel . Sinteze pentru examen – Ed. lasi.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. Ion M.Dreptul diplomatic și consular . Ediția a II-a revăzută și adăugită. 1996 Feltham. 2002 Năstase. 1998 Mazilu. . Fundației România de Mâine. Editura ALL. . All Beck. Bucuresti. 1996 Iacob.Ed. Bucuresti. Bucuresti. . Drept diplomatic și consular – Ed.Ed.G. LUMINA LEX.Bucuresti. 2006 73 . Bucuresti. Editura Lumina Lex. . Ion M. Fundației „România de Mâine”Bucuresti.Introducere în dreptul și practica diplomației .Drept consular . R. Adrian. 2003 Năstase.Introducere în diplomație . Dan – Drept diplomatic și consular Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful