P. 1
Curs Drept Consular Si Diplomatic

Curs Drept Consular Si Diplomatic

5.0

|Views: 1,454|Likes:
Published by Gabi Gby

More info:

Published by: Gabi Gby on Feb 10, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/19/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

precum și desființarea organelor relațiilor internaționale. sarcinile. ci constituie o ramură a acestuia. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. . Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . funcționarea și statutul juridic. . precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan. normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental. NOȚIUNEA.1.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice. competența și statutul organelor pentru relațiile externe. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic.2. DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. ca și de organele externe ale acestora.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional. . De aici rezultă că: .PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. . într-un fel. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor. 1. în sens formal. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. 73 . create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional.

Sunt. în mod implicit. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. cu caracter subsidiar (a se vedea art. Dat fiind modul în care s-au format. 73 . surse ale dreptului diplomatic: cutuma. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. legile interne. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. normele statutare ale unui organism internațional. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. în general și ale dreptului diplomatic.). în principal. tratatul.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. reciprocitate. jurisprudența și doctrina. având o însemnătate normativă primordială. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. aşadar. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție).La 20 februarie 1928. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. . angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. obligația de despăgubire etc. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. în primul rând. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. Pe plan internațional. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. norme care țin de ordinea juridică internațională. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. statutul juridic etc. a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici.. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor.

cu toate că uzanțele internaționale. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. codificări care. a cetățenilor lor. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. ele rezultând însa din acte unilaterale. norme de drept internațional (cum ar fi. a reprezentanților acestora. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. în ceremonialul diplomatic etc. 1. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. pornindu-se de la un drept cutumiar.3. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. Astfel. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. ci. dezvoltându-se. fie pe cale convențională. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. ele nefiind o sursă independentă de drept. de exemplu. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. iar în cadrul unei clase. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. un comportament similar din partea statului afectat. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. de vechimea agentului în statul respectiv. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. de obicei. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. nu au valoare de izvor de drept. Scopul Regulamentului de la Viena. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. fie pe cale cutumiară. nu este o normă juridică. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate.

Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. au fost adoptate ulterior încă două convenții. adoptată în anul 1975. vizează diplomația ad-hoc. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. Nicolae Titulescu. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii. la fel ca și Harold Nicholson. un rol determinant asupra legislației interne. adoptat la Paris. cunoscut diplomat român. care stabileşte competența. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. Prima. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. iar cea dea doua. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. la Viena. După cel de-Al doilea război mondial. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. a misiunilor diplomatice. adoptată în anul 1969. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici.4. dar și ca arta de asigura. dintre state. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. „Convenția privind misiunile speciale”. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. Dreptul diplomatic are. vizează diplomația multilaterală. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. la 2 septembrie 1949. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. structura acestora. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. organizarea. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). DIPLOMAȚIE. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. pentru că. altele decât cele bilaterale permanente.N. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. În Dicționarul diplomatic. însă. tot la Viena. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. numesc diplomația o 73 . al relațiilor paşnice. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea.format din 17 articole. ca semn al împuternicirii lor. Kaplan. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. 1. Morton A. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale.U. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. primul instrument adoptat în cadrul O.

respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne.). într-o dublă perspectivă: mai întâi. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. în jurnalistică. utilizate în funcție de contextul concret determinat. pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. distinctă. prin acest termen relațiile externe ale statului. într-un sens peiorativ. din perspectiva politicii externe a statului. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. al XVIII-lea în prezent. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. inițial. ca formă superioară și 73 . Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. misiunile diplomatice ale unui stat etc. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. pentru că. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. ministerul afacerilor externe etc. începând cu sec. în vorbirea curentă. O definiție a Diplomației poate fi dată. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. acestea constituie obiectul diplomației. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. răbdarea. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. Henry Kissinger. înşelătoria. sens pe care. De aici. tactul. Astfel. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. Se poate constata că. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. poate desemna duplicitatea. de ştiința dreptului și relațiile internaționale. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul.) în domeniul politicii externe. mai larg sau mai restrâns. manipularea negativă. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. De aceea. aprecia că istoricii desemnează. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. cât și prin tratate internaționale. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. evident. de o complexitate deosebită. dar și. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. îndeosebi. în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor.profesiune foarte veche. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. Diplomația. dar și ca o ştiință. de regulă. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale.

Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale. la rândul său. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. dintre acestea și organizațiile internaționale. Dreptul diplomatic. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. prin negocieri”. Diplomația este principalul. stabileşte scopuri. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. oficiali civili sau militari). care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. Politica externă a statelor. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. îndeosebi. la modificarea sau completarea acestuia. parte a dreptului internațional public. 73 . dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. în concluzie. ale evoluției societății umane. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. este mijlocul prin care se nasc. pe de altă parte. dar termenii nu sunt sinonimi. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. prin diplomați. într-un cadru juridic instituțional extern. dar cu observarea normelor dreptului internațional. ca parte a dreptului internațional public. a intereselor statelor. presupune la rândul său. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. Dreptul internațional. la rândul ei. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. Politica externă. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. ele însele fiind instrumente ale păcii. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. Putem spune. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora.stare de normalitate a legăturilor dintre state. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. În concluzie.

sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . economic. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice.1. Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. • când două state stabilesc relații diplomatice. • diplomația ad-hoc (temporară). deocamdată. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. ci și între acestea și organizațiile internaționale. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. există posibilitatea încetării acestora. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. (Ion M. nu numai între state. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. Totuşi. consular etc.2. personalitatea juridică internațională. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice. Cu toate acestea. scapă reglementărilor de drept internațional. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. deoarece principalele subiecte sunt statele. Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. stabilind relațiile diplomatice.). cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. Uneori. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate.ştiințifice. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. realizată prin misiunile speciale. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. care îşi admit reciproc. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. cultural . care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale. Anghel). de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe.

el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general.armate. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor. motivată sau nu) sau • tacit. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. De obicei. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. . pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. Anghel) Art. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. după stabilirea relațiilor diplomatice. nr.2. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. clauze în cuprinsul tratatelor. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. de exemplu.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. . ocuparea teritoriului statului (debelatio).cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut.temporară 73 . Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. statele părți publică un comunicat. cum ar fi. titular de drepturi și obligații internaționale. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. 22AM. (Ion M. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. 2.

poate încheia tratate internaționale. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. înființează. aprobă. (Ion M. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. ca autoritate legislativă. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui.3. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. poate încheia anumite acorduri. de exemplu. De asemenea. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. El poate stabili chiar relații directe. Efectele generate de fiecare sunt diferite. misiunile diplomatice se închid. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc.definitivă. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. relațiile diplomatice sunt suspendate. cu pronunțat caracter diplomatic. în virtutea acestei calități. Parlamentul. în cea de-a doua. 2. În cazul suspendării. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. când se află în străinătate. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. Când se află în străinătate. şeful guvernului. relațiile diplomatice se rup. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. cât și de autoritățile administrației publice centrale. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. În prima situație. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. inclusiv cele de politică externă. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. Anghel). ca și şeful statului. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. fie la ruperea relațiilor diplomatice. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice.. STRUCTURĂ. Prin ruperea relațiilor diplomatice. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. Ca și şeful statului. De asemenea. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. în Parlamentul Consiliului Europei.

creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională. cea de-a doua categorie. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. . b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală. corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu. deosebim între: . de regulă.. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este. condusă de nunțiul apostolic. afacerilor interne. apărării naționale. cu consimțământul acestora. beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. condusă de un ambasador. de acelaşi rang cu ambasada.Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. o misiune permanentă. în cadrul diplomației bilaterale. c) după rangul misiunii diplomatice. Noua Zeelandă. . condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). la negocierea unui tratat etc. astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. Australia. educației etc. iar când se află în străinătate. 73 . Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. . o misiune temporară.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură. Ceylon). atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii.diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. precum ministerele din domeniul comerțului. culturii. cât și în cadrul diplomației multilaterale. având sarcini determinate. . precum participarea la anumite solemnități. Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. cu rangul cel mai înalt. condusă de un Înalt Comisar. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este.

).a. cei cu titlu permanent (en pied). Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat. Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus.a. respectiv. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. cea a însărcinaților cu afaceri. atât față de propriul guvern.). dar este singurul responsabil.Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang.i. semnificative din țara de reşedință. aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne.G. – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. Misiunea României la UNESCO s. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 . însărcinați cu afaceri ad interim (a. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. R. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil. pentru conducerea misiunii. Misiunea României la NATO. naval.

consulate generale. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator). Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. c) Secția economică Se ocupă. culturale și ştiințifice din statul acreditar. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. Această subordonare 73 . este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. consulate. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial.a). Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. b) funcții specifice – privind reprezentarea. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. Şeful cancelariei asigură. De asemenea. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar. viceconsulate sau agenții consulare. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. în mod deosebit. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. În alte state. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. De asemenea. în general. cu acordul autorităților competente. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. birou naval și al aerului. e) Secția consulară Conform prevederilor art. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare.b) supravegherea administrării misiunii. economice. totodată. artei s. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. comerciale. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. dar care. indiferent de gradul său. literaturii. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței.

și instituțiile ei specializate). acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice.4. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice.). denumite birouri sau oficii. Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. organizațiile internaționale cu vocație generală (O. (Philippe Cahier). În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. Au. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. precum și la organizații internaționale. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . în domeniile de specialitate tehnico-militară. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru.U. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. dar există și alte subiecte de drept. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. 2. alte entități. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”.N. de asemenea. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar. organizațiile regionale etc. (Ion M. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. drept de legație. în ultimul timp. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art.

membrii personalului diplomatic.membrii personalului administrativ și tehnic. c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state.membrii personalului de serviciu. fiind ocupate de forțele germane. . cazurile statelor care. Transformarea necesită. a relațiilor diplomatice.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice.înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. Atunci când. . cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire.un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul. competența misiunii diplomatice. ca exemple care ilustrează această situație.membrii personalului misiunii. deşi relațiile diplomatice se mențin. . de asemenea. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. din diferite motive.şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate. la rândul lor. În doctrină sunt menționate. din diferite cauze. 73 . 2. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice.1): . .etc. precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state. misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni. statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art. .membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic.personalul privat al misiunii.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. . Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. . Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art.5. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. de regulă. .membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic. .membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice. Cauze de ordin politic. clasificați în trei categorii: . d) suprimarea din motive bugetare. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra). MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: .şeful misiunii. .un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice. în sens superior. . 45 din Convenția de la Viena). acordul reciproc și expres al statelor.

cărora statul acreditar le acordă un statut special. (R. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul. însărcinați cu afaceri (en titre. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement.4 pct. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. trimiși diplomatici. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. ambasadori.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii.G. În țările catolice. 14 din convenția de la Viena din 1961. art. 2. (Ion M. În acest sens. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol. 5 pct.6. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. 2.2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. 3. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. Potrivit art. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . în temeiul atributului de suveranitate. constituie agrearea.

el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. translatori. nu este necesar. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul.11 Convenția de la Viena. prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . curieri. în cazul altor membri ai personalului diplomatic. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare. personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. procedura de numire este mult simplificată.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. referenți de specialitate etc. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil. . al statului acreditar și nota de răspuns. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune.voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . arhivari. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului. portari. cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. . În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note.E. mecanici. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. Spre deosebire de cazul şefului de misiune. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: .să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe. . contabili. dactilografi. . Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită.formularea politicii diplomatice. 1961). sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. . Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale.să facă dovada unui comportament oficial.A.transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. 73 . grădinari. muncitori calificați etc. oameni de serviciu.

în limitele admise de dreptul internațional. Funcția de negociere 3. .participarea la viața publică a statului acreditar. denumită și funcția de negociere. În cazul acestor categorii de personal. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3. şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3. În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare.apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită.4. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar.a informa prin toate mijloacele licite.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. 3.3. în rezolvarea diferendelor dintre state. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.3 nu este una exhaustivă. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților.2. . Funcția de reprezentare 3.3. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. din anul 1961.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice.3 al Convenției de la Viena. în special. . FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar. . fără a le angaja) sau oficiale 73 . PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin.negocierea în numele statului acreditant. în: .a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: . .6. se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: .2. Funcția de observare și informare 3. Precizări preliminare 3.5.a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție. .1 al art. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar. 3. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice. funcțiile misiunilor diplomatice constau. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3.1.promovarea politicii statului acreditant etc.personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta.a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. 3.1. . Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.

cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. 3. realizată prin cereri de informare și asistență. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne.2. pe diferite planuri: politic. din statul acreditar. în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. 73 . efectele evenimentelor internaționale în acest stat. 3.6. în funcție de particularitățile concrete ale acestora. promova. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice.5. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. Facilitățile diplomatice 4. Privilegiile diplomatice 4. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.4. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora.1.3.1. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică. potrivit căreia. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. Imunitățile diplomatice 4. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). juridic etc.(constituie un început de angajare). ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. 3. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. denumită și funcția de cooperare. de a cere protecție. cultural. Potrivit dreptului tratatelor. înspre statul acreditant. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale. economic. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. 4. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. când se află în străinătate. precum și derularea relațiilor dintre cele două state. ci și înspre statul acreditar. cât și personalului misiunii. IMUNITĂȚI. culturale etc. sociale. dar în limitele impuse de dreptul internațional.

În fine. acțiunilor referitoare la succesiune. Consiliul Europei. în mod special. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. El trebuie. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției. care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție.N. statul 73 . Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces). statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. obligații față de statul acreditar.U. adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice. personal tehnico-administrativ și de serviciu). 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație. făcându-se. dar la care se poate renunța expres. Comunitățile europene etc. Totusi. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. De asemenea. personalului misiunii și a membrilor lor de familie. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar.. dar și personalului administrativ și de serviciu. b) Inviolabilitățile.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. de asemenea. În conformitate cu art. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice.). c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. De asemenea. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. De asemenea. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. 22). Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. Prin urmare. (O. ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției. prim cutumă sau pe cale de acord. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională.

cum ar fi legitima apărare. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. rechiziții. el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. 73 . fiind absolută. respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii. – inviolabilitatea diplomatului. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. – inviolabilitatea arhivelor. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. localurile misiunii. fără nici un impediment. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. libertății și demnității sale. pe teritoriul unde își exercită misiunea. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. sechestru sau măsuri executorii. recunoscute și altor membri ai misiunii. libertății sau demnității lor. Ea acoperă. Statele acordă. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. dacă misiunea sa a fost anunțată. în orice moment și oriunde s-ar afla. de asemenea. Inviolabilitățile. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. deci. El durează pe tot timpul misiunii sale. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. nu pot face obiectul nici unei percheziții. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. indiferent de locul unde se află. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. precum și mijloacele de transport ale misiunii. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. 37-2 și 38-1). Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. inclusiv corespondența. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. Imunități sunt. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. în general. vehiculelor și documentelor acestora. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. mai puțin în cazuri excepționale.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. 37-1). care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. 37-4 și 38-2). reședinței. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. dar ea trebuie să fie expresă.

chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. Art. Convenția de la Viena. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. direct și liber. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. dacă este cazul. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției. De asemenea. ci și mobilierul acestora. este declarată inviolabilă. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. de la aceștia. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. să acorde reparațiile adecvate. de asemenea. la cei ai statului trimițător. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. indiferent de unde ar proveni ele. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. Se garantează nu numai localurile. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. acționând în calitate oficială. de altfel. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. Acesta din urmă nu este. justiției sau oricărui alt organ administrativ. de asemenea. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. în articolul 31.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. guvernul statului acreditar trebuie. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. să prezinte scuze și. Arhivele diplomatice se bucură. valiza diplomatică. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. a ofensat un agent diplomatic. în articolul 38. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. corespondența diplomatică. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. a diplomatului sau a şefului misiunii. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. după caz. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. de la caz la caz. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. lipsit de mijloace de apărare. Diplomatul are 73 . Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat.

a membrilor personalului de serviciu. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. În art. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. însă. Totuși. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. În cazul unui accident de automobil. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. Convenția de la Viena (art. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. imunitatea de jurisdicție penală este totală. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. Imunitatea este absolută. dar dacă refuză. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. precum și a familiilor lor. Guvernul statului acreditar poate. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

potrivit căreia.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. Izvoarele dreptului consular 1. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. ultimele necreând dreptul. În sens material. în timp ce în cazul dreptului consular. în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală. . pură (Anzilotti s.). de fapt. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. ca parte a întregului. au apărut probleme legate de statutul lor. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. De Visscher. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. în materie de drept diplomatic. 1. precum și a intereselor statului trimițător. Această definiție descriptivă cuprinde. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. trei mari caracteristici : .2.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. . 73 . DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. elemente extrajudiciare. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale. Ch. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. Codificarea dreptului consular 1.2. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate.a. Din punct de vedere istoric. Noțiunea. oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă.3.DREPTUL CONSULAR 1. atât statul trimițător cât și statul primitor. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că. imunitățile și privilegiile consulare. respectiv. pe lângă aceste aspecte. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. forma de exprimare a normelor juridice. NOȚIUNEA. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. iar în sens formal. definirea și caracteristicile dreptului consular 1.1.1. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional .normele generale care guvernează relațiile consulare în general. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. pentru că. din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. care conduc la apariția unei norme de drept. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.PARTEA A II-A .

fie generale. că numai primele au efect juridic obligatoriu. cutuma. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. în conformitate cu dreptul internațional. b) cutuma internațională. Deși dreptul consular a fost codificat. J. Altfel spus. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. deci. cutuma implică un element material: o practică generalizată. 1. Constituie. 2. diferendele ce-i vor fi supuse. În esență.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. uniformă și concordantă. va aplica: a) convențiile internaționale. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . sunt dirijate de către normele de drept internațional. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. în general. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. cel formal. deci. apărut în practica îndepărtată а statelor. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. a cărei funcție este să soluționeze. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. adică a unei reguli de drept. Relațiile consulare. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. pct. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. care nu are caracter obligatoriu. cum sunt dreptul mării. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. asadar. are aceleasi izvoare. Curtea. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. în reguli cutumiare. dar și al dreptului consular. Considerăm. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. dreptul diplomatic. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. și după cum s-a precizat în doctrină. dreptul consular etc. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.”. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. b al Statutului C. I. 38 alin. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. relativ îndelungată și repetată a statelor. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. cel mai vechi izvor de drept. ca parte a dreptului internațional. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. Aşa cum rezultă din art. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). fie speciale. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. fiind parte a relațiilor internaționale. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv.

Columbia. convenție fundamentală. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. tehnicii sofisticate și precise folosite. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. Statele Unite ale Americii. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. încheiată în 1967. în formularea articolului 2. Ecuador. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. poate avea diferite denumiri: tratat. Nicaragua. oricare ar fi denumirea sa. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. Panama. din convenția pe care am menționat-o.1. În numele acestui tratat. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. Statele Unite Mexicane. constituie izvorul principal al dreptului consular. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. există o convenție de codificare a dreptului internațional. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. protocol etc.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. Mai precis. de fapt. • domeniile nereglementate convențional. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. Republica Dominicană. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. cartă statut.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale. ale activității consulare. Din punct de vedere formal. și Uruguay. Ecuador. 1. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. semnată la Viena la 23 mai 1969. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. la practica europeană. Cutuma. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Peru. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. în ansamblul lor.ale relațiilor consulare. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular.3. acord. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. convenție. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. care a fost ratificată de Brazilia. Columbia. pact. mai mult. La 18 decembrie 1961 73 . Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. Cuba. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. cât și frecvenței utilizării sale”. privind relațiile consulare. Tratatele.

N. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. dintr-o epocă îndepărtată.U. indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale. 5. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi.40-57).13). îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 . 2. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art. 3.Adunarea Generală a O. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile. 481/1972. pe de o parte și Facilități. privilegii și imunități privind posturile consulare. Dispoziții finale (de la art. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961. Convenția semnată la Viena în 1963. pe de altă parte. 10/28 ianuarie 1972. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular.69) cuprinde Dispoziții generale. Amintind că. denumit Înlesniri. privilegiilor și imunităților consulare va contribui. al doilea capitol. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. respectiv art. dar nu are valoare obligatorie. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice. a unei conferințe a O. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art. privind relațiile diplomatice. Amintind că.U. de asemenea. capitolul V. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate.25-27). publicat în Buletinul Oficial nr. reuneste articolele privind Înlesniri. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963.28-39. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. privilegii și imunități ale postului consular. a hotărât convocarea la Viena.. 4. dintr-o epocă îndepărtată. capitolul IV (de la art. precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. pentru anul 1963. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. între popoare s-au stabilit relații consulare. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție.N.74) Toate capitolele. Preambulul Convenției de la Viena din 1963.58).

imunitățile și privilegiile consulare. circumscripție consulară. Ion M.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției. membrii postului consular. adoptate două Protocoale adiționale. convențiile de asistență juridică etc. Au fost. în acest sens art. sef de post consular. angajat consular. 71 al Convenției. Prin Legea nr. Articolul 1.n.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată. obiect de reglementare pentru dreptul internațional. localuri consulare. arhive consulare.25 ("1. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. membrii personalului consular. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”. 2. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s. incontestabil. membru al personalului de serviciu. de asemenea.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar.73 pct. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. Activitatea consulară este. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale. cetățenia membrilor personalului consular. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. pot servi. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat.n.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art.). dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. de asemenea. iar pct. În acest sens. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. funcțiile consulare etc. acordurile de comerț și navigație. care reglementează jurisdicția obligatorie și. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. respectiv.) și art. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu.177/1997. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. funcționar consular.). care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici.

iar potrivit art. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. 100/29 ianuarie 2004. așadar. Articolul unic al Legii nr. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. persoane fizice. cât și izvoarele dreptului intern. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”.2. la propunerea Guvernului.nr. 119/1996. stabilește în chiar primul articol (pct. incompatibilități și interdicții. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate. ale cetățenilor români. în esență.760/1999. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H. economică. și ale persoanelor juridice române. prin care а aprobat Regulamentul consular. RELAȚIILE CONSULARE 2. M. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. 2. privind raporturile de drept internațional privat. nu în ultimul rând. presupunând.1. privind înființarea. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor.37/1991. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. culturală. Legea nr.G. trebuie făcută. de exemplu. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. 11. Noțiunea de relații consulare. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. Hotărârea Guvernului României nr. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional.1. practic. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare.). iar sub influența primelor. la realizarea politicii externe a statului.4. cu funcționari publici. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.105/1992. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2.3.E. este încadrat cu personal diplomatic și consular. la dezvoltarea multilaterală. cu privire la actele de stare civilă etc. științifică etc. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. 73 . precum și cu personal contractual. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. în speță al României. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României.A. Subiectele relațiilor consulare 2.

această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. care cad sub incidența dreptului internațional. în statul de reşedinţă. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. subiecții lor fiind state suverane. caracterul interstatal al acestor raporturi. Dar. pe cât posibil. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. relațiile consulare au și elemente specifice. 73 . Având de-a face cu două ordini juridice diferite. concurența de competențe ale autorităților celor două state. însă. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. ministrul afacerilor externe). Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. • competența realizării lor aparține. acest lucru nealterând. în principal. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. și într-un caz și în celălalt. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. pe baza unor înțelegeri tripartite. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. unor organe specializate. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. • atât relațiile diplomatice. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă.

în anumite condiții. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională.2. constituind astfel împreună.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. organizațiile internaționale.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. notificare acceptată de celălalt stat. în vederea reglementării cetățeniei lor. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. ci numai statele” în temeiul competenței personale. În numeroase cazuri. se plasează în cadrul societății internaționale. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. prin consensul părților care participă la dialogul internațional. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. sunt necesare următoarele condiții: populația. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. 2. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. pe baza legăturilor de cetățenie. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. nu oricare dintre aceștia. mai precis. așadar. mișcările de eliberare națională și insurgenții.U. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional.și să le dea dispoziții. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară. încheiată între S. naționalii lor. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică . oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. și statele latino-americane. pe baza aceluiasi acord. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. teritoriul. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. fie ea internă sau internațională.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. numai titularii suveranității personale care. relațiile consulare au continuat. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. cu privire la drepturile și obligațiile statelor. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. Lato sensu. ca parte a dreptului internațional public. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena.A. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. Ca regulă generală. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. Populația reprezintă o colectivitate 73 . Într-un sens mai restrâns.

trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. prin caracterul său de permanență”. solul și subsolul maritim.. pe de altă parte. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice. fluviile. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform. așadar. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. Alteori.. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. În doctrină. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. mările interioare și marea teritoriale. râurile. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. pe de o parte. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. guvernul. în virtutea legăturilor de cetățenie. așadar. persoana juridică dobândind.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. o populație supusă unei puteri politice organizate”. să asigure statului integritate teritorială și independență politică. solidaritate efectivă a existenței. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. care cuprinde teritoriul terestru. totalitatea cetățenilor unui stat. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. organizată și relativ numeroasă. În același sens este și avizul nr. populația. intereselor. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. canalele. calitatea 73 .1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (. această legătură este reflectată pe plan extern. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. ca element constitutiv la statului. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. subsolul terestru. dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. sentimentelor. alăturate drepturilor și obligațiilor. să asigure protecție consulară naționalilor lor.. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional.. pe mare.permanentă. în aer sau în cosmos. în statul său de origine sau în alt stat. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat.. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. alteori se au în vedere ambele aceste criterii.) este. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor. precum și spațiul aerian.” În principiu. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. cât și pentru statul al cărei cetățean este. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. persoane fizice sau juridice. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. în fapt.

4. În anul 1929. din reglementări aparținând dreptului comunitar. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. fără nici o imixtiune din afară. 23 etc. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. 2.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. în afara sediului acestuia. la rândul său. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional. alin. art. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă.2 al Convenției de la Viena din 1963. consulii altui stat. din convenția de la Viena din 1963. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente. consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. care l-a cedat Elveției). 10. ca și din punct de vedere intern. dacă nu există o indicație contrară. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. 4. dar și.). Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. de dată mai recentă. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. dreptul de proprietate exclusivă 73 .). dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși.). scopul activităților sale pe plan intern și extern. de asemenea. 5. 3.A. Din interpretarea dispozițiilor art.2. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. și anume.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. De menționat că.2. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. aşa cum rezultă din art. de asemenea. 5. făcând parte dintr-un consulat existent. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor. Sediul postului consular.n. și de drept consular) a Vaticanului. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. cu precădere cea franceză. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). 2 alin. iar a doua. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci.U. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. În literatura de specialitate. centrul Bisericii catolice. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. pentru deschiderea unui birou. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. în termeni politici și juridici.

a dezvoltării comerțului. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare.3. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. În general. ci relații specifice diplomației multilaterale. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. a șoselelor și autostrăzilor. în primul rând. Vaticanul exercită ambele drepturi. și în consecință. instituțiile specializate ale O.U. animale.N.a. la începutul secolului al XIX-lea. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. neavând proprii cetățeni. După dezvoltarea sistemului de căi ferate.) nu sunt relații consulare. se realizau în mare parte pe Dunăre.U. însă. de legație și de consulat. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. Dacă ne referim la cazul insurgenților.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. s. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. O situație asemănătoare a existat și în China. atât pentru transportul de mărfuri. Până la apariția căilor ferate. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. În același timp.N. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. cherestea. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. inclusiv în legile românești. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. față de cetățenii naționali. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. cât și pentru cel de persoane. pentru un număr semnificativ de țări. pe anumite zone. minereu. care au drept de legație. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. rolul transportului fluvial s-a redus. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state. În privința organizațiilor internaționale. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. a circulației de persoane. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman. etc. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. 73 . interesul față de ea fiind însemnat. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. schimburile economice și circulația de persoane. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare.. era unul foarte favorabil pentru ei. dar nu dispun de dreptul de consulat. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. mai ales din Europa Centrală. în orice lege privind regimul străinilor. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu.). există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali. 2.

România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). prevedea în art. Colaborarea internațională a României se realiza. La momentul respectiv.R. respectiv în 1783. SUA își deschide consulate la București. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. în România s-a deschis consulatul austriac. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. 7/1998.S. Focșani. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. care se îndrepta spre comunism. după care au urmat consulatele deschise la Galați.589/1969. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași.1969. Chicago și Washington. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete.94/1984. pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr.S. oficii diplomatice. sub protecția și tutela Statelor Unite. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești. în toate aceste țări și în multe altele.08. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila.589/21. potrivit Decretului nr. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. Galați și Brăila. în care intră și România. Bârlad. încep să apară și în România consulatele străine. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. interesul economic în primul rând. Ploiești Craiova și Giurgiu. Decretul nr. pe baza prevederilor acestui tratat. unde funcționează și astăzi. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. Anglia în 1803. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. Peste numai doi ani. la București și la Iași. În anul 1859. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. dar. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). Franța în 1798. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. celălalt – oriental – sub cea a U. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. Brăila. Iași. unul occidental. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. existau ambasade. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. Sidney (Australia).

culturale. 19/1994.56/1998. arhitectura instituțională. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. orice cetățean al Uniunii beneficiază. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. Articolul 8. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene.18/1993. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. comerciale. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României.  Legea nr. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. de exemplu. Legea nr.14/1998. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. Legea nr.37/1991. științifice dintre România și alte state. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. Altfel spus. Legea nr. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare. 177/1997 etc. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. Legea nr. Legea nr. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene. 8 C. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. nr. care a introdus în Tratatul CE art.4. Legea nr. 2. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări.). Potrivit art. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. privind înființarea. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 . desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.100/1994. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. Cetățenia Uniunii completează. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. iar art.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. 1070/1990. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. 8-8E.G.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor.

• asistența în caz de boală sau accident grav. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. • asistența în caz de arestare sau detenție. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. la cererea statului membru care a acordat asistență. deci. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. un autor român face trimitere la Decizia nr. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. Această soluție presupune. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. În cazul acordării unor sume de bani. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. subsidiară sau complementară. Putem conchide. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. În același timp. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 73 . considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre. și acordul statului terț respectiv. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. totodată. dar care menține. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. de fapt. În afară de caz de extremă urgență. • asistența acordată victimelor unor violențe. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. totuși. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. prin intermediul unui mecanism interstatal. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude. a cărei exercitare. la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). chiar dacă s-ar fi vrut.

Personalul oficiilor consulare 3. Se consideră că oficiul consular.1. nu naște. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși.4. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . să încheie un anumit acord. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie. categoria și clasele oficiilor consulare 3.1 lit. în afara sediului acestuia. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. 4: „1. 2.5. 4. făcând parte dintr-un consulat existent. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. 4. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. viceconsulat sau agenție consulară” – art.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. ca regulă – art. automat. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. pct. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. Rangul.2. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. Patenta consulară și exequaturul consular 3. consulat. 3. 3. 5. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou.1. că stabilirea relațiilor consulare. Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare. realizării și dezvoltării relațiilor consulare.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”. OFICIILE CONSULARE 3. Sediul postului consular. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art.3. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. însă. și dreptul de a înființa oficii consulare. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. Trebuie precizat. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă.

Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. însă. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. de asemenea. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. de asemenea. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. protejarea intereselor acestuia. aceasta nu înseamnă. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. însă. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. de cele mai multe ori. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. el poate cere. dacă această situație corespunde intereselor sale. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. dar în afara acestuia. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. paragraful al patrulea face referire. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. Considerăm. de asemenea. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. În practică. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. așadar. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. de asemenea. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. Considerăm. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. în circumstanțe excepționale. dar poate fi. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. aşa cum prevede articolul 11. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. În primul caz. convenit în mod tacit. vice-consulat sau agenție consulară. protejarea intereselor acestuia. că statul de reşedinţă are 73 . presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. acordul asupra sediului consulatului intervină. aceasta nu înseamnă. Este. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. la stabilirea unui post consular nou.

Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. Normele dreptului cutumiar determină situații. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. de asemenea. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. 4 alin. de exemplu. dacă această situație corespunde intereselor sale. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. viceconsulat sau agenție consulară. 4-5). impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. făcând parte dintr-un consulat deja existent. Este. Consimțământul statului de reşedinţă este. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. se fac prin decret al Președintelui României.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. rangul și circumscripția sa. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. precum și asupra statutului său juridic. dar în afara acestuia. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. În temeiul suveranității sale. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. de asemenea. structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României).3). în afara sediului acestuia . fiind un drept al statului de reşedinţă. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. În țara noastră înființarea. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație.(alin. modul de organizare și funcționare. organizat și funcționează. paragraful al patrulea face referire. el poate cere. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. În virtutea acestei autorizări. la propunerea Guvernului. la stabilirea unui post consular nou. desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. așadar.” Art. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 .dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. cu atribuții bine delimitate și statut special. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. în circumstanțe excepționale.

.natura lui . b). c) consimțământul este cuprinzător. de rangul lor. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general. II și III. Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. nu are dreptul discreționar de а solicita. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. de gradul lor de independență. indiferent de categoria lor. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. în art. din punct de vedere consular. iar „sediul oficiului consular. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. 73 .circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. cap. dat de statul de reşedinţă.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale.1 lit. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă. la rândul său. unilateral. consulate. atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). Desigur. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. modificări ale consimțământului inițial. întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular. de exemplu.rangul acestuia . un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. numai cu consimțământul acestuia”. . deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. e) statul trimițător. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular.acestuia. prin care se stabilesc circumscripția consulară. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare.2. România și Croația. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. pe care le prezintă acea localitate. viceconsulate și agenții consulare. rangul postului consular. aceeași clasificare există și în practică. alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu. statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art.

” 3. înființat prin Decretul nr. Astfel. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. b) consuli. RANGUL. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare.consulatului. viceconsulii.consulatului general. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. agenții consulari: „ 1. nu înregistrează pe naționali.2 pct. Consulatul general se înființează. 29/1994. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc.760/1999. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc.2. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. consulii. • clasa III . potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I .” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. un funcționar consular poate. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang.191/1994. într-o regiune importantă a statului de reşedinţă.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare.3 din Hotărârea Guvernului României nr. la propunerea Guvernului. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare. de obicei. Dacă ținem cont că potrivit art. consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. pentru aprobarea Regulamentului consular. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr.viceconsulatului. 2. de exemplu. Articolul unic al Legii nr. • clasa II . privind înființarea. Șefii de post consular se împart în patru clase. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe.Brazilia. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian. d) agenți consulari. cu consimțământul statului de reşedinţă. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. • clasa IV . și anume: a) consuli generali. Consulatul României la Sao Paulo . putând fi înființat într-o anumită localitate. de regulă. c) viceconsuli. Această clasificare este dată și de de art. șefii de post consular se împart în patru clase. 37/1991. și anume: consulii generali.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă.agenției consulare. Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 .

consuli. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. angajații consulari . pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Croația.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare.2). aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor.consulate de carieră și consulate onorifice. reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. Şeful de oficiu consular. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. indiferent de rangul lor. În ce privește expresia membrii personalului consular. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. cadrul spațial al activității consulare.1. Practica statelor. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova.1 pct. d din Convenția din 1963). Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. 3. adică să efectueze acte consulare. În privința funcționarilor consulari este de menționat că.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. Convențiile consulare dintre România și Macedonia. cel mai înalt funcționar al serviciului consular. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. Republica Polonă etc. iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. h). Ucraina. pentru ca în art. de exemplu. eliberându-i-se o patentă consulară. pct.art.persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. pentru aprobarea Regulamentului consular. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. consulatele onorifice. la fel ca şeful de oficiu consular. codificată prin Convenția de la Viena din 1963. 73 . g). Oficiile consulare. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general.1 pct. agenți consulari (art. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. în sensul restrâns al cuvântului. . membrii personalului de serviciu . 760/1999. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art. 9 pct.1 pct.3. de regulă. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. Belarus. viceconsuli. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. Hotărârea Guvernului României nr. cu excepția şefului postului consular.

Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. cancelar. Același drept există. în 1815 și Aix-la-Chapelle. Totalitatea membrilor oficiului consular. Așadar.9. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. naționalitatea statului trimițător. regulamente etc. în principiu. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. De altfel. fie ele consulare. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că. în ce privește statul de reşedinţă. interpret etc. rezidenți. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. atașat consular. Corpul consular este condus de un decan. secretar consular. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. Doctrina menționează cancelarul . nu trebuie exercitat în mod abuziv. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. agenți comerciali etc. Aceștia trebuie să aibă. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. consul economic. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular . tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare. care îl asistă în lucrările curente.un secretar al consulului. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului.9 alin. subordonat consulului. Dacă această reglementare (art. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena. De-a lungul secolelor.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. 16. în alin. prin reglementări de drept intern: legi. în funcție de volumul de muncă. care poate oricând să-l retragă. 73 . paragraful 2). ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare.de conducere consulară. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. clasele consulilor nu fuseseră codificate. de regulă. 4.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. în afara şefului de post consular.20. tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. în 1818. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase.

2. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător. a statului de reședința sau a unui stat terț. atunci când contextul permite. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari.dispozițiile prezentei convenții.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . f) are o stare de sănătate corespunzătoare. Dar. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. prin H. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. din punctul nostru de vedere. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. Distincția. 1 pct. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. c) nu face parte din partide politice.G. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. oportună. nr. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii.art. facilităților. ordinea juridică internațională. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. Art. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. drepturile. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. atestată pe bază de act medical de specialitate. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. ca instituție 73 .

după cum opinează Ion M. 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale). Structurat în cinci capitole. “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. personalități remarcabile în domeniile economiei. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. 66. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. 30 (obținerea de localuri). nu sunt funcționari de carieră. scutirea fiscală a localurilor consulare.poate fi o persoană privată. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. finanțelor.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. științific. bancar. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). de naufragiu sau accident aerian).funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. 64.funcționarii consulari onorifici. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. . paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). 39 (drepturi și taxe consulare).2). inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare.G. în art. 34 (libertatea de deplasare). Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: . la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. 67 se prevede protecția localurilor consulare. . angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. În articolele 59. . scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. stabilind de la început regula: . 60. privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau.dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. Art. tutelă sau curatela. Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel. . 63.1 pct. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. 37 (informații în caz de deces. 65. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular).poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. 62. 73 . scutirea vamală. 35(libertatea de comunicare). 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). apropiați de România. scutirea de prestații personale. care s-au desființat. . 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: .) de carieră și ale celor onorifici. R. 61. în paralel cu activitatea consulară.publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). Anghel într-o lucrare. iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă.poate fi o persoană privată. Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific. cultural.

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. 73 .G. Regulamentul consular al României a rezervat. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. Structurat în cinci capitole. va putea fi numit un alt sef de post consular. economice și culturale în care activează. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. finanțelor. renunțare la serviciul său. precum și ale Regulamentului consular al României și H. mai ales după 1948. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific.) nu se admite geranța interimară. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. cu modificările și completările ulterioare. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963.oameni politici reputați. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific).nr. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. bancar. apropiați de România. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. personalități remarcabile în domeniile economiei. de promovarea fenomenului cultural românesc etc. 24 pct. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. 100/2004. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. științific. pe când în alte state (Spania. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. Articolul 58 (p.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. Art. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. odată înființat. cultural. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". retragerea patentei sau exequaturului etc.

ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. deci. 3. privind relațiile consulare. scopul final al procedurii are valență internațională. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. agent consular. 73 . consul. vice consul sau agent consular. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație.24 din Regulamentul consular al României. potrivit pct. viceconsul. Potrivit acelorași reglementări. consul. privilegii și imunități. împuternicit cu funcții consulare. respectiv. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. în funcție de clasa pe care о deține. ale statului de reşedinţă.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. acceptarea numirii prin exequaturul). atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. în limba română și în limba statului de reşedinţă.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități. în conformitate cu legile. regulamentele și uzanțele statului trimițător și. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". este condus de un consul general. (art. corelativ. dezvoltat în articolele următoare: „ 1.4 al art. pentru a avea statutul de sef de post consular.dintre cetățenii proprii. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. Vom face referire. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. 2.4. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. Am văzut că un oficiu consular. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții.24 pct. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională.

în calitate de sef al oficiului consular de carieră. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. 2. prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. Ministerul Afacerilor Externe solicită. pe cale diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe transmite. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. Regulamentul consular al României cuprinde în art. Această procedură urmată în practica României. Art. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. (1). făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. (5) și la art. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. 1 al Regulamentului consular al României). conformă dispozițiilor din art. Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. în fapt. 6 pct. care poartă denumirea de exequatur. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră.12 din Convenție de la Viena din 1963) . Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. 24 pct. (3). 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. (3). și (4) din prezentul Regulament 73 . Ea este. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. nu se prevede altfel (art.2 pct. 3 și 4 din Regulamentul consular al României. (4). După obținerea acordului statului de reşedinţă. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. categoria și rangul său. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. punând sigiliul de stat.11). prin canale diplomatice. 6 alin. (2). reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. În ce priveste consulii onorifici. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. 6 alin. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. (1). 6 pct.

este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». commission consulaire decret. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. Din punct de vedere structural. 11 pct. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. în unele cazuri.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate. ținând cont de sarcinile care le revin. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin. Pct. 3. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. licență etc.5. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). de a fi reprezentat în raport cu alte state. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. în afară de şeful postului consular. 11 alin. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. care să ateste această calitate. o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. în formă de patentă sau de un act similar». precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. în afară de şeful de post consular. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. necesită doar procedura notificării numirii. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari.consular. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. În conformitate cu Convenția de la Viena art. 73 . în timp ce pct. patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. iar admiterea oricărui funcționar consular. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv.

se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. 2 al art. de exemplu. deci. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. art. ca regulă generală. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. De exemplu. patenta consulară sau actul similar. Regulamentul consular al României stabileste în art. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. sub forma de patentă.n. un atribut suveran al statului de reşedinţă. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. sau un act similar. 11 pct. Exequatur-ul. 1 din Convenția consulară încheiată între ale. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. întocmit pentru fiecare numire. 5. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. Convenția consulară dintre România și Croația. în virtutea suveranității sale. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. rangul său. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară.2 din Convenția de la Viena.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. face referire la acesta în art. 5 73 . Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. numele și prenumele său. Ministerul de Externe a statului trimițător. incontestabil. categoria și clasa sa. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. purtând sigiliul de stat” – s. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». au stabilit în articolul 4 pct. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). 6 pct. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului.România și Croația. Patenta consulară reprezintă. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. atestând calitatea sa și indicând. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. În convenția de la Viena din 1963 art. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963.

şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. 73 .4. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. • ordonanță semnată în aceleași condiții. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat. 3). cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. științifice și culturale între cele două state. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat.pct. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional. 19 din Convenția de la Viena). culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. FUNCȚIILE CONSULARE 4. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. este remisă şefului de oficiu consular. Clasificarea funcțiilor consulare 4. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. 2 din Convenția consulară dintre România și Croația). dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul.2. însă.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. . În afara cazurilor prevăzute în art. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. economice. În practică. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . 12 pct. dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv. respectiv.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art.  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. semnată de el. economice. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. Conținutul funcțiilor consulare 4. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular.3. 4. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. • transcriere a patentei consulare. . Trăsăturile funcțiilor consulare 4. art. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. 5 din Convenția de la Viena.1. Dreptul internațional nu prevede.

Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. în practică.2). 8 pct. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. 9 al articolului menționat mai înainte. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art.2. viceconsuli sau agenți consulari. un funcționar consular poate. m din Convenția de la Viena din 1963). 8 pct. la interesele celor două state. pct. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. de convențiile consulare bilaterale. Potrivit pct. acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant.. Statul român. 1). . condiției reciprocității.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. prin Ministerul Afacerilor Externe.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție. în principal.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. poate. 5. în general. în împrejurări speciale. . numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. de cutumă. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta. care stabileste următoarele reguli: 73 .efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. aparținând statului acreditat. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă). . convențiile bilaterale reiau. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. 4. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător. Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. pe teritoriul statului trimițător. care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile. Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. consuli.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale. În plan național. o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie.3 din același articol. cu consimțământul statului de reşedinţă. în materie succesorală.(art. . Cu toate acestea. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. în sensul general al termenului. Ca regulă generală.

funcții de stare civilă. a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art.funcții în materie de marină comercială.funcții cu caracter politic. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. . m cadrul circumscripției sale. 4. . de asemenea. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. dimpotrivă. .și funcții consulare care. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste). . modul în care se pun în miscare. a obiectului lor și cuprinde: . dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă. 3. 5. funcții notariale). 4.5. • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 .funcții economice. se declanșează exercitarea lor. .celebrarea căsătoriei. . protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză . . . nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . beneficiarii funcțiilor consulare.funcții în materie de obligații militare. . în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe.funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului.funcții administrative în sensul strict al cuvântului. împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci.funcții jurisdicționale.funcții notariale.3.funcții privind relațiile culturale. oficierea unei căsătorii). considerată a fi cea mai importantă. de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita. Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1. în esență. 2.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României.

ca și cea diplomatică. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. adecvate situației formate.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . înregistrarea actelor stării civile.” Ea presupune influența puterii suverane a statului. Totodată. îndeplinirea unor acțiuni notariale. în orice circumstanță.luarea măsurilor necesare. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. 4.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. . consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. . dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri.4. sociale și culturale. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. Constituția României. vaselor aeriene și altor persoane. Pactul internațional privind drepturile economice. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină. În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: . al persoanelor sale fizice și juridice. Protecția consulară. ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. discuții. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. cât și în practică. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces. sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. Convenția privind drepturile copilului. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. . în speță. intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice.

6 din Convenția de la Viena din 1963). în străinătate. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. în prealabil. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. drepturile cetățenilor statului trimițător. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă. amintim că: după importanța lor. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. directă. pe lângă autoritățile statului lor. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. În asemenea cazuri. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. după caz.și un mandatar al său. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. conferit de normele dreptului consular. în protecție consulară. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. nu și față de particulari. în baza unui drept propriu. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. actele juridice civile se împart în acte de conservare. Art. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. fie el avocat. a cărui bază să fie normele dreptului civil. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător. de administrare și de dispoziție. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. a cetățenilor statului trimițător. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. fie angajându. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. să inițieze afaceri în alte state. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. În cadrul funcției de reprezentare. fie о altă persoană calificată. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat. fiind absent în statul de reşedinţă. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care.

economice. 8 pct. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător. 5 pct. care în art. dar care nu sunt avocați. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. într-un termen cât mai scurt posibil (art. economic. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. singur sau prin reprezentant. 36) În ce priveste tutela și curatela.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. b. care priveste pe cetățeanul statului trimițător.40). în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. Funcționarul consular are. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. Astfel. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. aflați în statul de reşedinţă. Astfel. economice. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . Art. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei.n. (art. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. din alte cauze credibile.) – art. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. El poate.2 pct. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. apărarea drepturilor și intereselor lor. și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. personal. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare.13. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. de asemenea. dacă acestia absentează sau.13 alin. ca excepție. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații.

13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. . examinează și vizează documentele de bord și. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. 20 al Regulamentului consular al României. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. asigurând condiții favorabile agenților economici români. În acest sens. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. De menționat că. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. ofițeri și marinari”.). procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. și particularilor. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: .11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. . însă. să înființeze reprezentanțe.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. cultural. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. În acelasi timp. 5. concepție considerată superioară în literatura de specialitate. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. Regulamentul consular al României menționează în art. să încurajeze exporturile de produse românesti. divergențele de orice natură între căpitan. aeriene. stiințifice etc. dreptul de informare îi permite să se adreseze. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. mai ales. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . turistic. stiințific. lit.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului.n. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. . comercial. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. pentru a primi date. Potrivit art. Conform prevederilor acestui articol. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. firme sau birouri ale acestora. comerciale. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților. asupra navelor maritime și a navelor fluviale.12 din Regulament). subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. De asemenea.consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. Îi este interzis.

Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. navele de stat. guvernamentale. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. parlamentare. Anglia. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. lit. de la autoritățile țării de reşedinţă. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. transporturi de trupe. Statele trimițătoare au. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. încredințate. а documentelor de navigabilitate a navelor. tehnică militară. după caz. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. sefilor oficiilor consulare. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. în condițiile legii și reglementărilor în materie. a carnetelor de marinar. navele pentru cercetare stiințifică și altele. statele au interese majore. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. de aceea. esuare sau naufragiu al navei. f) Funcția notarială 73 . De asemenea. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. precum și pasagerilor cetățeni români. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. echipajului. totodată. încărcăturii sale. Columbia Argentina ). echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. dacă nu are prevederi legale contrare. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. uneori. pe care о pot limita sau condiționa. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. ca și unele funcții de ordin administrativ.legea română și convențiile internaționale la care România este parte. În materie de navigație aeriană. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. De asemenea. pe bază de reciprocitate. Art. 5. Prevederea menționată constituie. de regulă. armament și altele asemenea. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. De asemenea.prezidențiale. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. el va sprijini repatrierea acestora. în caz de avarie. Funcționarii consulari vor sprijini personalul.

indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte).13 din Legea nr. să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. Art. cum vom vedea.redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. Convențiile internaționale multilaterale.certificarea unor fapte. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. . precum și potrivit uzanțelor internaționale. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă. Funcționarul consular are dreptul. . oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. precum și potrivit uzanțelor internaționale. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. . Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. lit. d) funcționarul consular onorific poate primi.36/1995. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni. precum și a persoanelor juridice române.efectuarea și legalizarea traducerilor. potrivit acestui articol. . misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . a notarilor publici și activității notariale. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. care se referă la activitatea consulară.Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. 73 . tratează activitatea notarială а consulului. lucrările doctrinare. mai mult sau mai puțin detaliat. 16 al Regulamentului consular al României. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. după caz. . . restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător. . Conform prevederilor stipulare în art. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare.autentificarea înscrisurilor.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. . la cererea persoanelor fizice având cetățenia română.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular.legalizarea de copii de pe înscrisuri. cu cele trei componente ale ei. Actele notariale se îndeplinesc. 5.

3. care „constituie statutul lor consular”. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. Legea nr. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. citându-l pe G.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare.13. purtând semnătura sa și sigiliul oficial. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. . Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5. 5.funcții consulare în materie jurisdicțională. . 73 . consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități.4. . în conformitate cu art.funcții consulare în materie de pasapoarte etc. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri. . privilegii și imunități privind postul consular – art. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice. alin.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. b) facilități. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.1. Hackwort. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art. Alte funcții consulare: .36/1995). Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț. 40-57. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi.3.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. Dumitru Mazilu menționează. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile.H.1. în următoarele condiții: .2.să nu fie afectat statutul consular. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. privilegii și imunități. 28-39. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963.funcții administrative.

5. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare.c) facilitățile. 58-68. 28. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor. Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular.39). imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă. b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. 2. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. privind codificarea relațiilor consulare. privilegiilor. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. 40-57). În opinia unui autor român.2. În cele ce urmează. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. formele de imunitate de jurisdicție. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. o navă sau de un avion. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. Totusi. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art.” Având în vedere cele menționate mai sus. Convenția de la Viena din 1963. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. 43. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”. pentru a fi acordat. drepturilor și facilităților consulare. beneficiarii acestei imunități. inviolabilităților. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. Generic. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. că: „ 1.

imunitatea de jurisdicție administrativă. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. imunitățile consulare. și imunitatea de jurisdicție. ci. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător. prevederile paragrafului 1 al art. 43. o navă sau aeronavă. mai este necesar. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . alături de celelalte privilegii. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. 31( și nu imunitatea lor). în special. Astfel.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. 43 din Convenție. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. că statutul consular cuprinde. ar putea crea confuzii. aşa cum rezultă din Convenție.55 din Convenția din 1963). în mod expres sau implicit.art. Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. Imunitatea de jurisdicție penală. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. Imunitatea de jurisdicție civilă. în general. în privința oficiilor consulare. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 . Așadar. Din interpretarea prevederilor art. cât și de statul de reşedinţă. Imunitatea de jurisdicție administrativă. aşa cum a fost formulată în art. având în vedere că. de asemenea. . însă. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. în caz de acțiune civilă. aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul.imunitatea de jurisdicție civilă. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). ci are un caracter funcțional. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”.54). ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. apoi. de asemenea.imunitatea de jurisdicție penală. după cum prevede art. . Trebuie să menționăm. doar funcționarii consulari și angajații consulari. anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. drepturi și diferite înlesniri.

bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. Arhiva cuprinde toate hârtiile. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. filmele. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul. 46). 1). f) Inviolabilitatea valizei consulare. decât cu ocazia primei instalări (art. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. indiferent în a cărui proprietate se află. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. 41). 73 . în situații anume determinate. scutirea de taxe vamale. 32). d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. corespondența. sunt inviolabile (art. Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. 31). e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". de regulă. registrele postului consular. necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. valiza este înapoiată la locul de origine. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. cărțile. cifrul. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. benzile de magnetofon. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. în statele unde există această procedură.4). 35 p. Totusi. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. Localurile consulare. documentele. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. 50). c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. 3). 33). 35. Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. 31. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. p. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. (art. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. p.(art. Mobilierul. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție.

Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. prevăzute de legea statului trimițător. 5. agenție consulară. consulat.3. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. Membrii de familie. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. b) scutirea de permise de muncă. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. 48). Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. 52) și de obligația de asigurare socială (art. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. indiferent de rangul acestuia: consulat general. 39). care este legată de faptele oficiale. 30 al Convenției de la Viena). c) scutiri fiscale. viceconsulat. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. 73 . BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. În aceste cazuri. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. d) scutirea de prestații personale. 29). Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. în caz de deces al unui membru al postului consular (art. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. c) scutirea de regimul de securitate socială. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. 51). În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. fie în statul trimițător. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale.

detențiune sau urmărire (art. tutelă sau curatelă. 59). c) obținerea de localuri (art. în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. 34). 3). privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. 36). Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . d) renunțarea la privilegii și imunități (art. k) libertatea mijloacelor de comunicare. de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. privilegii și imunități. dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. numit în funcție dintre funcționarii consulari. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. 15. 42).29). Gerantului interimar. c) scutirea de regimul de securitate socială. b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. g) accesul la informații în caz de deces. inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art.54). privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. 43). nu vor beneficia de privilegii și imunități. c) inviolabilitatea arhivelor (art. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. de naufragiu și de accident aerian (art. Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art. e) libertatea de comunicare (art. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. 62). Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. c) imunitatea de a depune ca martor (art. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. 30). 37). d) scutirea de prestații sociale.35). b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. d) scutiri vamale (art. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. 60).b) scutirea de taxe vamale și control vamal. d) libertatea de deplasare (art.61). 45). b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. 39). Totusi. 28). Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. pct. precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. 44). beneficiază de: a) scutirea de permis de munca.

la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art. În caz de deces al unui membru al postului consular. după caz. 66). 3. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. 73 . începând cu una din datele următoare: . 5. . să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art. . 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. d) scutirea de prestații personale (art. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. . 4. 55). membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. până la prima din datele următoare: . Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare. 65). 2. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. 64). după caz. c) scutiri fiscale (art.53 al Convenției de la Viena din anul 1963.la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. Potrivit prevederilor art. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. la încetarea calității de membru al familiei. Actele oficiale. dacă se află pe acest teritoriu. Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. 67). din momentul intrării în funcție. se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. dacă se găseste deja pe acest teritoriu. să nu fie consul onorific.4.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. precum și membrii personalului său particular. săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. 23 din Convenția de la Viena).aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. din momentul încetării calității de membru al familiei. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art.aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare.

lasi. Bucuresti. 2003 Năstase. LUMINA LEX.Drept consular . 1996 Iacob. Editura Lumina Lex. 1998 Mazilu. R. 2002 Bonciog.II. .Dreptul diplomatic și consular . 2006 73 .Ed.Drept diplomatic și consular . 1996 Feltham. Bucuresti. 1996 Anghel. Fundației România de Mâine. Gh. Drept diplomatic și consular – Ed. Ion M. Bucuresti. Ion M. Lumina Lex.Introducere în dreptul și practica diplomației . Adrian. Bogdan. .Bucuresti.Introducere în diplomație . Ion – Drept diplomatic și consular. Dan – Drept diplomatic și consular Ed.Ed.Editura Fundației "AXIS". . 2002 Năstase. . Ediția a II-a revăzută și adăugită. Aurescu. Fundației „România de Mâine”Bucuresti. Aurel . All Beck. Gâlea.vol.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. Bucuresti. Dumitru – Diplomația.G. Editura ALL. Sinteze pentru examen – Ed.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->