UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

. competența și statutul organelor pentru relațiile externe. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe.2. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice.PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. De aici rezultă că: . Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. NOȚIUNEA. .dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional. contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional. sarcinile. funcționarea și statutul juridic. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. 73 . NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și. ci constituie o ramură a acestuia. . normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental. în sens formal. ca și de organele externe ale acestora. principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic.1. într-un fel.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . . precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale. 1.

La 20 februarie 1928. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. cu caracter subsidiar (a se vedea art. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. normele statutare ale unui organism internațional. având o însemnătate normativă primordială. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. în general și ale dreptului diplomatic. a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. 73 . în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc.). În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. în mod implicit. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. tratatul. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. Pe plan internațional. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. în primul rând. în principal. . o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic. reciprocitate.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. norme care țin de ordinea juridică internațională. statutul juridic etc. obligația de despăgubire etc. aşadar. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. Sunt. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. Dat fiind modul în care s-au format. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt.. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. jurisprudența și doctrina. legile interne. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: .

norme de drept internațional (cum ar fi. de exemplu. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. un comportament similar din partea statului afectat. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. ci. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. nu este o normă juridică. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). Scopul Regulamentului de la Viena. ele nefiind o sursă independentă de drept. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. în ceremonialul diplomatic etc. Astfel. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. cu toate că uzanțele internaționale. fie pe cale convențională. nu au valoare de izvor de drept. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. codificări care. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . iar în cadrul unei clase. de obicei. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. ele rezultând însa din acte unilaterale. fie pe cale cutumiară. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. dezvoltându-se. cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815.3. 1. a reprezentanților acestora. pornindu-se de la un drept cutumiar. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. de vechimea agentului în statul respectiv. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. a cetățenilor lor.

funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). un rol determinant asupra legislației interne. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. care stabileşte competența. iar cea dea doua. al relațiilor paşnice. Nicolae Titulescu. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. au fost adoptate ulterior încă două convenții.U. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. organizarea. numesc diplomația o 73 . După cel de-Al doilea război mondial. la fel ca și Harold Nicholson.format din 17 articole. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. la 2 septembrie 1949. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. a misiunilor diplomatice. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. structura acestora. dintre state. Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. Kaplan. adoptată în anul 1975. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. pentru că. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. „Convenția privind misiunile speciale”. DIPLOMAȚIE. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. însă. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. cunoscut diplomat român. adoptat la Paris. dar și ca arta de asigura.4. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. vizează diplomația ad-hoc. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional. În Dicționarul diplomatic. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. vizează diplomația multilaterală. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. tot la Viena. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. 1. altele decât cele bilaterale permanente. Dreptul diplomatic are. ca semn al împuternicirii lor.N. Prima. Morton A. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. primul instrument adoptat în cadrul O. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. adoptată în anul 1969. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. la Viena.

sens pe care. mai larg sau mai restrâns. inițial. în vorbirea curentă. aprecia că istoricii desemnează. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. Henry Kissinger. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). poate desemna duplicitatea. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. răbdarea. dar și. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. Diplomația. prin acest termen relațiile externe ale statului. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. de regulă. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. de o complexitate deosebită. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. Astfel. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. în jurnalistică.) în domeniul politicii externe. acestea constituie obiectul diplomației. De aceea. cât și prin tratate internaționale. înşelătoria. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). din perspectiva politicii externe a statului. îndeosebi. evident.). Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul.profesiune foarte veche. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. dar și ca o ştiință. tactul. într-o dublă perspectivă: mai întâi. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). misiunile diplomatice ale unui stat etc. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). utilizate în funcție de contextul concret determinat. ca formă superioară și 73 . pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. într-un sens peiorativ. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. manipularea negativă. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. Se poate constata că. O definiție a Diplomației poate fi dată. în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. începând cu sec. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. pentru că. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. distinctă. ministerul afacerilor externe etc. de ştiința dreptului și relațiile internaționale. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. al XVIII-lea în prezent. De aici.

exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. dar termenii nu sunt sinonimi. ca parte a dreptului internațional public. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. ale evoluției societății umane. în concluzie. Politica externă. oficiali civili sau militari). la rândul ei. parte a dreptului internațional public. la rândul său. Putem spune. a intereselor statelor.stare de normalitate a legăturilor dintre state. care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. stabileşte scopuri. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. prin negocieri”. este mijlocul prin care se nasc. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. la modificarea sau completarea acestuia. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. presupune la rândul său. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. Dreptul internațional. pe de altă parte. prin diplomați. într-un cadru juridic instituțional extern. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate. ele însele fiind instrumente ale păcii. dintre acestea și organizațiile internaționale. dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. 73 . Politica externă a statelor. dar cu observarea normelor dreptului internațional. În concluzie. îndeosebi. Dreptul diplomatic. Diplomația este principalul.

realizată prin misiunile speciale. Uneori. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. scapă reglementărilor de drept internațional.2. (Ion M. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. stabilind relațiile diplomatice. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. • diplomația ad-hoc (temporară). Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. • când două state stabilesc relații diplomatice. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. Cu toate acestea. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. economic. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . ci și între acestea și organizațiile internaționale. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale.). ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. consular etc.1. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state. deoarece principalele subiecte sunt statele. prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice. cultural .ştiințifice. Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. personalitatea juridică internațională. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. există posibilitatea încetării acestora. Anghel). nu numai între state. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. Totuşi. deocamdată. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. care îşi admit reciproc. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse.

statele părți publică un comunicat.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor.temporară 73 . precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general.armate. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. ocuparea teritoriului statului (debelatio). 22AM. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state.cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. . după stabilirea relațiilor diplomatice. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. clauze în cuprinsul tratatelor. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. Anghel) Art. . din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. cum ar fi. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. titular de drepturi și obligații internaționale. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. nr. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. motivată sau nu) sau • tacit. (Ion M. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. de exemplu. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional. 2. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. De obicei.2. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț.

De asemenea. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. Efectele generate de fiecare sunt diferite. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. în virtutea acestei calități. înființează. de exemplu. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. În cazul suspendării. relațiile diplomatice se rup. relațiile diplomatice sunt suspendate. fie la ruperea relațiilor diplomatice. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . El poate stabili chiar relații directe.. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. În prima situație. De asemenea. când se află în străinătate. (Ion M. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. ca și şeful statului. 2. Când se află în străinătate. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. şeful guvernului. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. Ca și şeful statului. STRUCTURĂ. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. în Parlamentul Consiliului Europei. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. Anghel). ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. cu pronunțat caracter diplomatic. aprobă. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. Parlamentul.3. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului.definitivă. inclusiv cele de politică externă. Ministerul Afacerilor Externe. Prin ruperea relațiilor diplomatice. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. în cea de-a doua. poate încheia anumite acorduri. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. ca autoritate legislativă. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri. cât și de autoritățile administrației publice centrale. misiunile diplomatice se închid. poate încheia tratate internaționale. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate.

d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale.diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului. o misiune temporară. precum ministerele din domeniul comerțului.Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. afacerilor interne.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. iar când se află în străinătate. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. în cadrul diplomației bilaterale. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). de acelaşi rang cu ambasada. precum participarea la anumite solemnități. Ceylon). corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este. educației etc. cât și în cadrul diplomației multilaterale. condusă de nunțiul apostolic. b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. Noua Zeelandă. condusă de un ambasador.. . culturii. având sarcini determinate. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. cu consimțământul acestora. deosebim între: . de regulă. condusă de un Înalt Comisar. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. la negocierea unui tratat etc. Australia. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este. apărării naționale. Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională. Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii. o misiune permanentă. 73 . beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. c) după rangul misiunii diplomatice. cu rangul cel mai înalt. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală. . . cea de-a doua categorie. .

Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. însărcinați cu afaceri ad interim (a. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. R. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar.). şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 . aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. cei cu titlu permanent (en pied).a. Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană. Misiunea României la NATO.). – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. Misiunea României la UNESCO s. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil.Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. respectiv.i. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat.a. dar este singurul responsabil. atât față de propriul guvern. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. cea a însărcinaților cu afaceri.G. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. pentru conducerea misiunii. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. naval. semnificative din țara de reşedință. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale.

protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. viceconsulate sau agenții consulare. indiferent de gradul său. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. c) Secția economică Se ocupă. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar. dar care. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. b) funcții specifice – privind reprezentarea. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.b) supravegherea administrării misiunii. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. în general. literaturii. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. Această subordonare 73 . Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. consulate. comerciale. totodată. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator).a). f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. cu acordul autorităților competente. în mod deosebit. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. De asemenea. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. În alte state. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. Şeful cancelariei asigură. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței. birou naval și al aerului. culturale și ştiințifice din statul acreditar. consulate generale. De asemenea. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. economice.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. artei s. e) Secția consulară Conform prevederilor art.

denumite birouri sau oficii. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta.N. (Ion M. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. drept de legație. În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. (Philippe Cahier).4. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. 2. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. de asemenea. iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice.U. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. alte entități. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. în domeniile de specialitate tehnico-militară. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. Au. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. organizațiile internaționale cu vocație generală (O. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. și instituțiile ei specializate). Statul pe al cărui teritoriu se 73 . Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. organizațiile regionale etc. precum și la organizații internaționale. dar există și alte subiecte de drept. în ultimul timp. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor.). acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state.

conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice. ca exemple care ilustrează această situație.şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic. MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . cazurile statelor care.şeful misiunii. clasificați în trei categorii: .un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice. . încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea. deşi relațiile diplomatice se mențin. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra). 73 . din diferite motive. Cauze de ordin politic. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt.membrii personalului administrativ și tehnic. precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state. . Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. . Transformarea necesită. 45 din Convenția de la Viena). c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice. în sens superior.5. .membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic. d) suprimarea din motive bugetare. din diferite cauze. fiind ocupate de forțele germane.membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice. . . de asemenea.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. .înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar.membrii personalului de serviciu. 2. a relațiilor diplomatice.un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător.membrii personalului diplomatic. În doctrină sunt menționate. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. . acordul reciproc și expres al statelor.etc. Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art.personalul privat al misiunii. la rândul lor. statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art. competența misiunii diplomatice. . misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice. Atunci când. de regulă. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire. .1): . .membrii personalului misiunii.

iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare. Potrivit art. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol. în temeiul atributului de suveranitate. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. 5 pct. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul. trimiși diplomatici.4 pct. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. constituie agrearea.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii.2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. (R. însărcinați cu afaceri (en titre. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. 14 din convenția de la Viena din 1961. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. În acest sens. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. ambasadori. (Ion M. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar.6. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. 2. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. 2. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. În țările catolice. cărora statul acreditar le acordă un statut special. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. art. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. 3.G.

în cazul altor membri ai personalului diplomatic. .formularea politicii diplomatice.transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună.11 Convenția de la Viena. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. contabili. referenți de specialitate etc. . prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune. prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită. procedura de numire este mult simplificată. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare. translatori. . precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. Spre deosebire de cazul şefului de misiune. grădinari. portari. dactilografi. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. . Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului.A. curieri.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. oameni de serviciu. mecanici. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. 73 .voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici.să facă dovada unui comportament oficial. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: . Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale.să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. 1961). cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. .E. muncitori calificați etc. al statului acreditar și nota de răspuns. sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. nu este necesar. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. arhivari. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art.

FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar.3 al Convenției de la Viena.6. . FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3. denumită și funcția de negociere. 3. . şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. În cazul acestor categorii de personal.negocierea în numele statului acreditant. în rezolvarea diferendelor dintre state. în: . se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: . Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. funcțiile misiunilor diplomatice constau.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție.a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.2. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3.apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. 3. PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin.3.4.3. .personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3. 3.5.3 nu este una exhaustivă. în special.2. . despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant.1. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților.a informa prin toate mijloacele licite. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: . . FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice.a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi.promovarea politicii statului acreditant etc.1 al art. Precizări preliminare 3. fără a le angaja) sau oficiale 73 .a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. Funcția de negociere 3. . În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. în limitele admise de dreptul internațional. Funcția de reprezentare 3.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata.participarea la viața publică a statului acreditar. . Funcția de observare și informare 3. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar.1. din anul 1961.

precum și derularea relațiilor dintre cele două state. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. realizată prin cereri de informare și asistență. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. culturale etc. cultural.1. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică. efectele evenimentelor internaționale în acest stat.4. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. IMUNITĂȚI. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. economic. pe diferite planuri: politic. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. înspre statul acreditant. în funcție de particularitățile concrete ale acestora. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. 3. 73 . în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora. când se află în străinătate. potrivit căreia. Potrivit dreptului tratatelor. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar).6. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional.2. juridic etc. denumită și funcția de cooperare. 3. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. din statul acreditar. 3. Privilegiile diplomatice 4. dar în limitele impuse de dreptul internațional. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale.1. de a cere protecție. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. Facilitățile diplomatice 4.(constituie un început de angajare). promova. Imunitățile diplomatice 4.5.3. ci și înspre statul acreditar. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. cât și personalului misiunii. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. 4. sociale.

Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. dar la care se poate renunța expres. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). personalului misiunii și a membrilor lor de familie. acțiunilor referitoare la succesiune. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. În fine. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției.N. adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii.U. Prin urmare. prim cutumă sau pe cale de acord. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. statul 73 . să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație. Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. El trebuie. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. Consiliul Europei. Totusi. personal tehnico-administrativ și de serviciu). c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. În conformitate cu art. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați.). agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. (O. De asemenea. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. De asemenea. Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. de asemenea. b) Inviolabilitățile. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces). obligații față de statul acreditar.. De asemenea. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice. Comunitățile europene etc. Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. dar și personalului administrativ și de serviciu. 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. în mod special.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. făcându-se. 22). ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției.

respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. deci. fără nici un impediment. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. Statele acordă. precum și mijloacele de transport ale misiunii. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. rechiziții. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. 73 . Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție. Imunități sunt. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. indiferent de locul unde se află. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. de asemenea. inclusiv corespondența. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. fiind absolută. în general. – inviolabilitatea arhivelor. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. vehiculelor și documentelor acestora. recunoscute și altor membri ai misiunii. – inviolabilitatea diplomatului. cum ar fi legitima apărare. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. libertății și demnității sale. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. Inviolabilitățile. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. dacă misiunea sa a fost anunțată. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. 37-4 și 38-2). el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. în orice moment și oriunde s-ar afla. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. 37-2 și 38-1). 37-1). mai puțin în cazuri excepționale. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. Ea acoperă. localurile misiunii. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. libertății sau demnității lor. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. reședinței. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. dar ea trebuie să fie expresă. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. pe teritoriul unde își exercită misiunea. sechestru sau măsuri executorii. care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. El durează pe tot timpul misiunii sale. nu pot face obiectul nici unei percheziții.

el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Se garantează nu numai localurile. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. indiferent de unde ar proveni ele. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. după caz. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. de la caz la caz. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. acționând în calitate oficială. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. în articolul 38. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. de la aceștia. în articolul 31. guvernul statului acreditar trebuie. dacă este cazul. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. ci și mobilierul acestora. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. a ofensat un agent diplomatic. Diplomatul are 73 . Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. Convenția de la Viena. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. de altfel. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. Arhivele diplomatice se bucură. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. să acorde reparațiile adecvate. de asemenea. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. valiza diplomatică. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. la cei ai statului trimițător. Acesta din urmă nu este. direct și liber. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. De asemenea. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. a diplomatului sau a şefului misiunii. este declarată inviolabilă. să prezinte scuze și. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. Art. corespondența diplomatică. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. de asemenea. justiției sau oricărui alt organ administrativ. lipsit de mijloace de apărare. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia.

întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. Totuși. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. Guvernul statului acreditar poate. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. dar dacă refuză. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. a membrilor personalului de serviciu. În art. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. Convenția de la Viena (art. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. însă. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. imunitatea de jurisdicție penală este totală. decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. Imunitatea este absolută. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. În cazul unui accident de automobil. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. precum și a familiilor lor. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

PARTEA A II-A . din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. În sens material. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. respectiv. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. pură (Anzilotti s. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. potrivit căreia. . Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular.DREPTUL CONSULAR 1. trei mari caracteristici : .3.1. Izvoarele dreptului consular 1. 1. NOȚIUNEA. forma de exprimare a normelor juridice. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. în timp ce în cazul dreptului consular. Din punct de vedere istoric. ca parte a întregului. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.2. Noțiunea. . sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale.2.). oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă. precum și a intereselor statului trimițător. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. De Visscher. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. 73 . promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale. de fapt. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. Ch. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. iar în sens formal. pe lângă aceste aspecte. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. care conduc la apariția unei norme de drept. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. atât statul trimițător cât și statul primitor.1. Această definiție descriptivă cuprinde. ultimele necreând dreptul. pentru că. imunitățile și privilegiile consulare. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional . au apărut probleme legate de statutul lor.normele generale care guvernează relațiile consulare în general. în materie de drept diplomatic.a.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. Codificarea dreptului consular 1. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. elemente extrajudiciare. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate.

în reguli cutumiare. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. 38 alin. relativ îndelungată și repetată a statelor.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. dreptul consular etc. diferendele ce-i vor fi supuse. Considerăm. Curtea. sunt dirijate de către normele de drept internațional. Constituie. dacă părțile sunt de acord cu aceasta.”. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. în general. dreptul diplomatic. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. pct. cel formal. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. are aceleasi izvoare. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. cel mai vechi izvor de drept. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. 1. ca parte a dreptului internațional. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. b al Statutului C. Deși dreptul consular a fost codificat. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. adică a unei reguli de drept. cutuma implică un element material: o practică generalizată. I. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. deci. apărut în practica îndepărtată а statelor. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. va aplica: a) convențiile internaționale. Aşa cum rezultă din art. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. În esență. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. asadar. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . Relațiile consulare. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. b) cutuma internațională. J. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. a cărei funcție este să soluționeze. fiind parte a relațiilor internaționale. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. cutuma. fie generale. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. dar și al dreptului consular. și după cum s-a precizat în doctrină. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. deci. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. fie speciale. 2. în conformitate cu dreptul internațional. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. uniformă și concordantă. cum sunt dreptul mării. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. Altfel spus. că numai primele au efect juridic obligatoriu. care nu are caracter obligatoriu.

oricare ar fi denumirea sa. Columbia. convenție. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. pact. La 18 decembrie 1961 73 . Mai precis. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. din convenția pe care am menționat-o. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. privind relațiile consulare. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional. convenție fundamentală. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. la practica europeană. ale activității consulare. Ecuador. și Uruguay. Peru.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale.3. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. în formularea articolului 2. tehnicii sofisticate și precise folosite. constituie izvorul principal al dreptului consular. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. de fapt. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale.1. cartă statut. cât și frecvenței utilizării sale”. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. care a fost ratificată de Brazilia. semnată la Viena la 23 mai 1969. mai mult. Ecuador. Columbia. Nicaragua. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. poate avea diferite denumiri: tratat. Din punct de vedere formal. • domeniile nereglementate convențional. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. Cuba. Republica Dominicană.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. Tratatele. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. 1. acord. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. Cutuma. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. Statele Unite ale Americii. există o convenție de codificare a dreptului internațional. în ansamblul lor. Statele Unite Mexicane.ale relațiilor consulare. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. protocol etc. Panama. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. În numele acestui tratat. încheiată în 1967.

58). ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. 5.N.. Convenția semnată la Viena în 1963. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 . Amintind că. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. privilegii și imunități ale postului consular. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. privilegiilor și imunităților consulare va contribui.U. a unei conferințe a O.25-27). dintr-o epocă îndepărtată. a hotărât convocarea la Viena. dintr-o epocă îndepărtată. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. 481/1972. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole.13). precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. capitolul V.U. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. Dispoziții finale (de la art. pe de o parte și Facilități. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963.N. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice.Adunarea Generală a O. 2.74) Toate capitolele. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. publicat în Buletinul Oficial nr. al doilea capitol. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art. 4.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art. respectiv art. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. între popoare s-au stabilit relații consulare. reuneste articolele privind Înlesniri. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art. capitolul IV (de la art. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961. privind relațiile diplomatice.28-39. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. dar nu are valoare obligatorie. Amintind că. Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. Preambulul Convenției de la Viena din 1963.69) cuprinde Dispoziții generale.40-57). denumit Înlesniri. pe de altă parte. 3. pentru anul 1963. privilegii și imunități privind posturile consulare. 10/28 ianuarie 1972. de asemenea. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție.

membrii personalului consular. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. în acest sens art. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor.177/1997. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s. funcțiile consulare etc.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. de asemenea. Au fost. funcționar consular. localuri consulare. circumscripție consulară.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. 2. cetățenia membrilor personalului consular.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". Activitatea consulară este. membru al personalului de serviciu. care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională. de asemenea. adoptate două Protocoale adiționale. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. În acest sens.). sef de post consular. acordurile de comerț și navigație. Prin Legea nr. respectiv. dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. Ion M. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”.n. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art. Articolul 1. incontestabil. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. arhive consulare. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. care reglementează jurisdicția obligatorie și.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. 71 al Convenției. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici. pot servi. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. membrii postului consular. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. convențiile de asistență juridică etc. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state.n. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. obiect de reglementare pentru dreptul internațional. iar pct.73 pct. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective.). Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular.) și art.25 ("1. angajat consular. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată. imunitățile și privilegiile consulare.

stabilește în chiar primul articol (pct. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. ale cetățenilor români. 73 . Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. cât și izvoarele dreptului intern.105/1992. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și. în esență. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. precum și cu personal contractual. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. în speță al României. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială.3. Hotărârea Guvernului României nr.G. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național.1. științifică etc.2. 11. 2. cu privire la actele de stare civilă etc. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. privind înființarea.37/1991. Articolul unic al Legii nr. trebuie făcută. practic. 100/29 ianuarie 2004. Legea nr. persoane fizice. la propunerea Guvernului. de exemplu.760/1999. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional. 119/1996. la dezvoltarea multilaterală. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr.). privind raporturile de drept internațional privat. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. cu funcționari publici.E. iar potrivit art. economică. așadar.nr. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE. nu în ultimul rând. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate. incompatibilități și interdicții. Noțiunea de relații consulare.1. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. presupunând. și ale persoanelor juridice române. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. prin care а aprobat Regulamentul consular.A. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. Subiectele relațiilor consulare 2. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H.4. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. iar sub influența primelor. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. este încadrat cu personal diplomatic și consular. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. M. culturală. la realizarea politicii externe a statului. RELAȚIILE CONSULARE 2.

iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. acest lucru nealterând. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. care cad sub incidența dreptului internațional. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. pe baza unor înțelegeri tripartite. pe cât posibil. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. relațiile consulare au și elemente specifice. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. însă. Dar. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. Având de-a face cu două ordini juridice diferite. • competența realizării lor aparține. și într-un caz și în celălalt. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. în statul de reşedinţă. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. unor organe specializate. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. concurența de competențe ale autorităților celor două state. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. • atât relațiile diplomatice. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. caracterul interstatal al acestor raporturi. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. 73 . • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. în principal. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. subiecții lor fiind state suverane. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. ministrul afacerilor externe).Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează.

naționalii lor.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. 2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. și statele latino-americane.și să le dea dispoziții. cu privire la drepturile și obligațiile statelor. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. constituind astfel împreună. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. organizațiile internaționale. mișcările de eliberare națională și insurgenții. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. fie ea internă sau internațională. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor.2. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. așadar. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. mai precis. se plasează în cadrul societății internaționale. în anumite condiții. în vederea reglementării cetățeniei lor.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. prin consensul părților care participă la dialogul internațional.U. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. pe baza legăturilor de cetățenie. Lato sensu. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică . pe baza aceluiasi acord. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. teritoriul. În numeroase cazuri. încheiată între S. relațiile consulare au continuat. nu oricare dintre aceștia. numai titularii suveranității personale care. Populația reprezintă o colectivitate 73 . se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. sunt necesare următoarele condiții: populația. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. Într-un sens mai restrâns. notificare acceptată de celălalt stat. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. ca parte a dreptului internațional public. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional.A. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. ci numai statele” în temeiul competenței personale. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. Ca regulă generală.

Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional. să asigure statului integritate teritorială și independență politică. ca element constitutiv la statului. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. o populație supusă unei puteri politice organizate”. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. care cuprinde teritoriul terestru. în aer sau în cosmos. persoane fizice sau juridice.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat.. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. solidaritate efectivă a existenței. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. sentimentelor. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. guvernul. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice.. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform.permanentă.. pe mare. calitatea 73 . dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării.1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. așadar. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. cât și pentru statul al cărei cetățean este.. prin caracterul său de permanență”. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. în virtutea legăturilor de cetățenie. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. canalele. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat.” În principiu. populația. organizată și relativ numeroasă. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit. pe de altă parte. În același sens este și avizul nr. mările interioare și marea teritoriale. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. râurile.) este. pe de o parte. solul și subsolul maritim. În doctrină. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. persoana juridică dobândind. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. Alteori. în statul său de origine sau în alt stat. să asigure protecție consulară naționalilor lor. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. fluviile. alăturate drepturilor și obligațiilor.. subsolul terestru. așadar. intereselor. totalitatea cetățenilor unui stat. precum și spațiul aerian. în fapt. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. această legătură este reflectată pe plan extern. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (.

5. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. ca și din punct de vedere intern. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă.n.). dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. 5. 10. 4. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. dacă nu există o indicație contrară. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”.). 3. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. centrul Bisericii catolice. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci. de asemenea.2. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. și anume. care l-a cedat Elveției). din convenția de la Viena din 1963. de dată mai recentă. fără nici o imixtiune din afară. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. dreptul de proprietate exclusivă 73 . privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. în afara sediului acestuia. 2.2.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. de asemenea. aşa cum rezultă din art. cu precădere cea franceză.U. în termeni politici și juridici. 23 etc.A. Din interpretarea dispozițiilor art. făcând parte dintr-un consulat existent. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. În anul 1929. și de drept consular) a Vaticanului.). scopul activităților sale pe plan intern și extern. din reglementări aparținând dreptului comunitar. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. iar a doua. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. De menționat că. Sediul postului consular. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. consulii altui stat. pentru deschiderea unui birou. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular. 2 alin. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1. 4. consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular.2 al Convenției de la Viena din 1963. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor. la rândul său. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente. dar și. art. alin. În literatura de specialitate. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state.

unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare. a dezvoltării comerțului.a. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. rolul transportului fluvial s-a redus. atât pentru transportul de mărfuri..) nu sunt relații consulare. minereu. 2. dar nu dispun de dreptul de consulat. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. s. a șoselelor și autostrăzilor. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. ci relații specifice diplomației multilaterale. de legație și de consulat. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman. O situație asemănătoare a existat și în China. însă. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. în primul rând. cât și pentru cel de persoane. După dezvoltarea sistemului de căi ferate. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. care au drept de legație.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare.U. pe anumite zone. interesul față de ea fiind însemnat. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state.N. mai ales din Europa Centrală. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional.U. 73 . Vaticanul exercită ambele drepturi. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. În același timp. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare. a circulației de persoane. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. neavând proprii cetățeni. era unul foarte favorabil pentru ei.N.3. Până la apariția căilor ferate. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. și în consecință. În general. etc. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. Dacă ne referim la cazul insurgenților. animale. instituțiile specializate ale O. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație.). În privința organizațiilor internaționale. schimburile economice și circulația de persoane. inclusiv în legile românești. în orice lege privind regimul străinilor. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. se realizau în mare parte pe Dunăre. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. față de cetățenii naționali. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. pentru un număr semnificativ de țări. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. cherestea. la începutul secolului al XIX-lea. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu.

589/1969. pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). În anul 1859. la București și la Iași. SUA își deschide consulate la București. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră. Galați și Brăila.S. sub protecția și tutela Statelor Unite. România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. încep să apară și în România consulatele străine.08.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). Sidney (Australia). care se îndrepta spre comunism.R. după care au urmat consulatele deschise la Galați. La momentul respectiv. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785. în care intră și România. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. Decretul nr. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). interesul economic în primul rând. Chicago și Washington. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). în toate aceste țări și în multe altele.1969. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Bârlad. prevedea în art. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. Colaborarea internațională a României se realiza. Focșani. oficii diplomatice. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . pe baza prevederilor acestui tratat. potrivit Decretului nr. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. Brăila. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. unde funcționează și astăzi. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. Anglia în 1803.94/1984. în România s-a deschis consulatul austriac. celălalt – oriental – sub cea a U. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați.S. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. dar. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași.589/21. Peste numai doi ani. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila. Franța în 1798. Ploiești Craiova și Giurgiu. unul occidental. respectiv în 1783. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România. 7/1998. Iași. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. existau ambasade.

precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României. comerciale. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. 8-8E.37/1991. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Articolul 8. Legea nr. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene. orice cetățean al Uniunii beneficiază. culturale. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii. științifice dintre România și alte state. Legea nr. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. Potrivit art. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht.14/1998.4.100/1994. privind înființarea. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. care a introdus în Tratatul CE art.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. 1070/1990.  Legea nr.). REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. Legea nr. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. de exemplu. Cetățenia Uniunii completează. Legea nr. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. Altfel spus.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. 19/1994. nr.56/1998. 177/1997 etc. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare.G. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. iar art. 2. Legea nr. Legea nr. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. arhitectura instituțională. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii.18/1993. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. 8 C. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 .

la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). deci. În cazul acordării unor sume de bani. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. totuși. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. un autor român face trimitere la Decizia nr. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. • asistența în caz de arestare sau detenție. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. totodată. subsidiară sau complementară. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. • asistența în caz de boală sau accident grav. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. a cărei exercitare. • asistența acordată victimelor unor violențe. 73 . care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. Această soluție presupune. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. În afară de caz de extremă urgență. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. chiar dacă s-ar fi vrut. de fapt. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. la cererea statului membru care a acordat asistență. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. prin intermediul unui mecanism interstatal. și acordul statului terț respectiv. Putem conchide. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. În același timp. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. dar care menține.

că stabilirea relațiilor consulare. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. 3.3. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”. Sediul postului consular. 4. 3. realizării și dezvoltării relațiilor consulare.1. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. și dreptul de a înființa oficii consulare. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular.5. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. 4: „1. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. ca regulă – art. 2. însă. Patenta consulară și exequaturul consular 3. consulat. pct. în afara sediului acestuia. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. OFICIILE CONSULARE 3. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. automat. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. 5. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare. făcând parte dintr-un consulat existent. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. Trebuie precizat.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare.4. nu naște. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. categoria și clasele oficiilor consulare 3. 4.1 lit. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”.1. Rangul. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . să încheie un anumit acord. Personalul oficiilor consulare 3.2. Se consideră că oficiul consular. viceconsulat sau agenție consulară” – art. întreținere și realizare a relațiilor consulare”.

impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. vice-consulat sau agenție consulară. că statul de reşedinţă are 73 . Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. dacă această situație corespunde intereselor sale. Considerăm. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. însă. dar poate fi. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. aceasta nu înseamnă. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. convenit în mod tacit. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. el poate cere. de asemenea. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. În primul caz. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. protejarea intereselor acestuia. Este. acordul asupra sediului consulatului intervină. de asemenea. însă. așadar. în circumstanțe excepționale. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. paragraful al patrulea face referire. de cele mai multe ori. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. de asemenea. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. aceasta nu înseamnă. aşa cum prevede articolul 11. dar în afara acestuia. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. protejarea intereselor acestuia. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. la stabilirea unui post consular nou. Considerăm. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. În practică. de asemenea. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale.

se fac prin decret al Președintelui României.(alin. în circumstanțe excepționale. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. făcând parte dintr-un consulat deja existent. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. 4-5). Normele dreptului cutumiar determină situații. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. În virtutea acestei autorizări. de exemplu.dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. rangul și circumscripția sa. fiind un drept al statului de reşedinţă. paragraful al patrulea face referire. Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. așadar. modul de organizare și funcționare. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. În temeiul suveranității sale. precum și asupra statutului său juridic.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. de asemenea.” Art. cu atribuții bine delimitate și statut special. structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. organizat și funcționează. la stabilirea unui post consular nou. la propunerea Guvernului. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Consimțământul statului de reşedinţă este. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. viceconsulat sau agenție consulară. desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. 4 alin. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. în afara sediului acestuia . Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. dacă această situație corespunde intereselor sale. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. dar în afara acestuia. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. el poate cere. Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. Este. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. În țara noastră înființarea.3). după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. de asemenea. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale.

în art. de exemplu.1 lit. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . de gradul lor de independență. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă. aceeași clasificare există și în practică. indiferent de categoria lor. consulate. atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). numai cu consimțământul acestuia”. rangul postului consular. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. unilateral. viceconsulate și agenții consulare. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. prin care se stabilesc circumscripția consulară. de rangul lor. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia.2.acestuia. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular. din punct de vedere consular. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu. . pe care le prezintă acea localitate. România și Croația. c) consimțământul este cuprinzător. Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. b). întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. nu are dreptul discreționar de а solicita.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. II și III. dat de statul de reşedinţă.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. 73 . alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul. Desigur.rangul acestuia .natura lui . iar „sediul oficiului consular. e) statul trimițător. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. . statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. cap. modificări ale consimțământului inițial. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. la rândul său.

• clasa IV . un funcționar consular poate. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular).viceconsulatului. b) consuli. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang.Brazilia. putând fi înființat într-o anumită localitate. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I .191/1994. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare.3 din Hotărârea Guvernului României nr. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare.agenției consulare. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 . • clasa II .2 pct. de obicei. și anume: a) consuli generali. 29/1994. Articolul unic al Legii nr. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe. înființat prin Decretul nr. Șefii de post consular se împart în patru clase. • clasa III . nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 37/1991. cu consimțământul statului de reşedinţă.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr. Astfel. consulii. la propunerea Guvernului. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. nu înregistrează pe naționali. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. și anume: consulii generali. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. d) agenți consulari. Consulatul general se înființează. într-o regiune importantă a statului de reşedinţă.consulatului general. agenții consulari: „ 1. Consulatul României la Sao Paulo . iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor.consulatului. privind înființarea. Această clasificare este dată și de de art. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian.” 3. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare. Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. de regulă. Dacă ținem cont că potrivit art.2. viceconsulii.760/1999. pentru aprobarea Regulamentului consular. 2. șefii de post consular se împart în patru clase. consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. de exemplu. c) viceconsuli. RANGUL.

Şeful de oficiu consular. cadrul spațial al activității consulare. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art. g). în sensul restrâns al cuvântului. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare.persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. de regulă. În privința funcționarilor consulari este de menționat că. În ce privește expresia membrii personalului consular. 3. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. Republica Polonă etc. Convențiile consulare dintre România și Macedonia. Hotărârea Guvernului României nr. codificată prin Convenția de la Viena din 1963.consulate de carieră și consulate onorifice.2). ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare.art. Croația. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu.1 pct. h). 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general. Oficiile consulare. Belarus. eliberându-i-se o patentă consulară. 9 pct.1. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. cu excepția şefului postului consular. d din Convenția din 1963). încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. la fel ca şeful de oficiu consular. pentru aprobarea Regulamentului consular. agenți consulari (art. aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. 73 . . indiferent de rangul lor. Ucraina. de exemplu. iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. viceconsuli. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . adică să efectueze acte consulare. pentru ca în art. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. pct. consuli.3. cel mai înalt funcționar al serviciului consular. 760/1999.1 pct. neputând acorda vize sau face autentificări de acte.1 pct. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. angajații consulari . pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu. reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. membrii personalului de serviciu . Practica statelor. consulatele onorifice.

1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. De-a lungul secolelor. nu trebuie exercitat în mod abuziv. Totalitatea membrilor oficiului consular. fie ele consulare. subordonat consulului.20. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art.de conducere consulară. clasele consulilor nu fuseseră codificate. 73 . consul economic.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. regulamente etc. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. de regulă. atașat consular. Aceștia trebuie să aibă. Același drept există. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. interpret etc. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. agenți comerciali etc. prin reglementări de drept intern: legi. în ce privește statul de reşedinţă. care poate oricând să-l retragă. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. în afara şefului de post consular. Dacă această reglementare (art. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. De altfel.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. 4. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. în principiu. în alin. paragraful 2). • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că.9. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. secretar consular. naționalitatea statului trimițător. Doctrina menționează cancelarul . Așadar. în 1818. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . în funcție de volumul de muncă. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. cancelar. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular . care îl asistă în lucrările curente. în 1815 și Aix-la-Chapelle. Corpul consular este condus de un decan. rezidenți. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. 16. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii.un secretar al consulului.9 alin.

Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. a statului de reședința sau a unui stat terț. nr. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. atestată pe bază de act medical de specialitate. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. Distincția. prin H. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. din punctul nostru de vedere. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni.dispozițiile prezentei convenții. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător.2. ordinea juridică internațională. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. c) nu face parte din partide politice. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. Dar. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. atunci când contextul permite. ca instituție 73 . ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. 1 pct. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. facilităților. drepturile. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. oportună. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. f) are o stare de sănătate corespunzătoare.art. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.G. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. Art.

prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu.publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. nu sunt funcționari de carieră. apropiați de România. Structurat în cinci capitole. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. 62. scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. 35(libertatea de comunicare). . 64. care s-au desființat. 67 se prevede protecția localurilor consulare. “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. bancar. privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați. științific. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: .poate fi o persoană privată. R. În articolele 59. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). 30 (obținerea de localuri).poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale).2). stabilind de la început regula: . scutirea vamală. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: . Anghel într-o lucrare. 60.G. cultural.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. după cum opinează Ion M. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific.poate fi o persoană privată. .1 pct. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. personalități remarcabile în domeniile economiei. 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). finanțelor.funcționarii consulari onorifici. . în paralel cu activitatea consulară. tutelă sau curatela. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. 63.funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor.) de carieră și ale celor onorifici. 34 (libertatea de deplasare). 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). scutirea fiscală a localurilor consulare. Art. 65. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular).dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. de naufragiu sau accident aerian). Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel. angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. 61. scutirea de prestații personale. iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). . 39 (drepturi și taxe consulare).dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. 37 (informații în caz de deces. 73 . la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. 66. în art. .

cu modificările și completările ulterioare. Articolul 58 (p.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. finanțelor. apropiați de România. mai ales după 1948. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. 100/2004. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. Regulamentul consular al României a rezervat.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963. personalități remarcabile în domeniile economiei. economice și culturale în care activează. renunțare la serviciul său. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. retragerea patentei sau exequaturului etc. pe când în alte state (Spania.oameni politici reputați. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. odată înființat. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari.G. Structurat în cinci capitole. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific).) nu se admite geranța interimară. precum și ale Regulamentului consular al României și H. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. Art. 24 pct. cultural. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice.nr. științific. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific. bancar. va putea fi numit un alt sef de post consular. 73 . relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. de promovarea fenomenului cultural românesc etc.

libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. corelativ. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. viceconsul. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. în conformitate cu legile.24 din Regulamentul consular al României. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu.4 al art.dintre cetățenii proprii. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific. împuternicit cu funcții consulare. ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. potrivit pct. deci.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare.24 pct. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". privilegii și imunități. Am văzut că un oficiu consular. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. în limba română și în limba statului de reşedinţă. privind relațiile consulare. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții.4. în funcție de clasa pe care о deține. 2. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. Vom face referire. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. (art. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. 3. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. agent consular. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. 73 .8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. Potrivit acelorași reglementări. vice consul sau agent consular. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. scopul final al procedurii are valență internațională. ale statului de reşedinţă. pentru a avea statutul de sef de post consular. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație. acceptarea numirii prin exequaturul). consul. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. este condus de un consul general. respectiv. regulamentele și uzanțele statului trimițător și. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. consul. dezvoltat în articolele următoare: „ 1.

Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. (5) și la art. Această procedură urmată în practica României. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. 2. 1 al Regulamentului consular al României). în calitate de sef al oficiului consular de carieră. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. Regulamentul consular al României cuprinde în art. (2). și (4) din prezentul Regulament 73 . numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. în fapt. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. În ce priveste consulii onorifici. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu.2 pct. un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. 3 și 4 din Regulamentul consular al României. (1). După obținerea acordului statului de reşedinţă. categoria și rangul său. 24 pct. punând sigiliul de stat. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. 6 alin. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. nu se prevede altfel (art. conformă dispozițiilor din art. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. care poartă denumirea de exequatur. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte.11). prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. prin canale diplomatice. (3). 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. 6 alin.12 din Convenție de la Viena din 1963) . (4). Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. Ministerul Afacerilor Externe transmite. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. (1). acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. 6 pct. Art. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Ea este. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. 6 pct. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. pe cale diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe solicită. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. (3).

PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate.5. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”.consular. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. necesită doar procedura notificării numirii. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. în unele cazuri. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. în afară de şeful de post consular. precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. În conformitate cu Convenția de la Viena art. iar admiterea oricărui funcționar consular. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. 3. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. de a fi reprezentat în raport cu alte state. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. Din punct de vedere structural. ținând cont de sarcinile care le revin. în timp ce pct. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. Pct. în afară de şeful postului consular. 11 alin. commission consulaire decret. în formă de patentă sau de un act similar». o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. licență etc. 73 . care să ateste această calitate. 11 pct. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular.

Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. incontestabil. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. 11 pct. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. un atribut suveran al statului de reşedinţă. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații.n. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. categoria și clasa sa. sau un act similar.România și Croația. Patenta consulară reprezintă. în virtutea suveranității sale. deci. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului. 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. Ministerul de Externe a statului trimițător. Regulamentul consular al României stabileste în art. rangul său. art. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. Convenția consulară dintre România și Croația. 5 73 . elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. purtând sigiliul de stat” – s. 1 din Convenția consulară încheiată între ale. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. de exemplu. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară. De exemplu. 2 al art. sub forma de patentă.2 din Convenția de la Viena. ca regulă generală. patenta consulară sau actul similar. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. au stabilit în articolul 4 pct. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. numele și prenumele său. întocmit pentru fiecare numire. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». În convenția de la Viena din 1963 art. face referire la acesta în art. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. 5. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art. atestând calitatea sa și indicând. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. 6 pct. Exequatur-ul.

Dreptul internațional nu prevede. 12 pct. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul.pct. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. FUNCȚIILE CONSULARE 4. Conținutul funcțiilor consulare 4.  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor. economice. 2 din Convenția consulară dintre România și Croația).de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. Trăsăturile funcțiilor consulare 4. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. 73 .13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. semnată de el. art. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. • transcriere a patentei consulare. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular.3.2.1. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . în vederea promovării unor relații de prietenie între ele. În afara cazurilor prevăzute în art. economice. În practică. Clasificarea funcțiilor consulare 4. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. respectiv. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art.4. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe. este remisă şefului de oficiu consular. cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv.1. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. științifice și culturale între cele două state. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat. însă. 5 din Convenția de la Viena. 4. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. . 19 din Convenția de la Viena). dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. • ordonanță semnată în aceleași condiții. . 3). dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”.

conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie. aparținând statului acreditat. viceconsuli sau agenți consulari. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. 5. Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. 8 pct. .(art. convențiile bilaterale reiau. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. în împrejurări speciale. în principal. cu consimțământul statului de reşedinţă. pe teritoriul statului trimițător.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție. Potrivit pct. de cutumă.2). m din Convenția de la Viena din 1963). precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale. 4. În plan național.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său. Statul român. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. în general. în practică. condiției reciprocității. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. un funcționar consular poate. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor.3 din același articol.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize. 1). acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. care stabileste următoarele reguli: 73 . după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta. o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă).efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . 8 pct. Ca regulă generală. la interesele celor două state. de convențiile consulare bilaterale. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. pct. . 9 al articolului menționat mai înainte. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. consuli. Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. Cu toate acestea. ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător.. care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile. poate. . prin Ministerul Afacerilor Externe. Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. în sensul general al termenului. .2. în materie succesorală.

4.3. 2. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste).5. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. . Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și. în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe. funcții notariale).funcții administrative în sensul strict al cuvântului. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. modul în care se pun în miscare. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. .și funcții consulare care. dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă. . a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . a obiectului lor și cuprinde: . . împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci. dimpotrivă. situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita.funcții în materie de obligații militare.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . .funcții privind relațiile culturale. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. 5. 4. . oficierea unei căsătorii). • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză .funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului.celebrarea căsătoriei. 3. Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1.funcții jurisdicționale. de asemenea.funcții de stare civilă. . m cadrul circumscripției sale. considerată a fi cea mai importantă. .funcții notariale. se declanșează exercitarea lor.funcții cu caracter politic. beneficiarii funcțiilor consulare.funcții economice. .funcții în materie de marină comercială. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. în esență. de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea.

dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: . sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963.” Ea presupune influența puterii suverane a statului. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. adecvate situației formate. vaselor aeriene și altor persoane. intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri. Pactul internațional privind drepturile economice. . în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă.luarea măsurilor necesare. Totodată. În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare. . reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces. ca și cea diplomatică. dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului.4. ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. Constituția României. în orice circumstanță. 4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. îndeplinirea unor acțiuni notariale. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. Protecția consulară. în speță.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. al persoanelor sale fizice și juridice. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. cât și în practică. sociale și culturale. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. Convenția privind drepturile copilului. . discuții. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. înregistrarea actelor stării civile. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale.

de administrare și de dispoziție. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat. după caz. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. a cetățenilor statului trimițător. 6 din Convenția de la Viena din 1963). Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). pe lângă autoritățile statului lor. în protecție consulară. drepturile cetățenilor statului trimițător. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. nu și față de particulari. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. să inițieze afaceri în alte state. b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. a cărui bază să fie normele dreptului civil. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. în străinătate. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. fiind absent în statul de reşedinţă. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. în baza unui drept propriu. În cadrul funcției de reprezentare. fie о altă persoană calificată. actele juridice civile se împart în acte de conservare. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. directă. fie el avocat. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. în prealabil. Art. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. conferit de normele dreptului consular. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. fie angajându. amintim că: după importanța lor.și un mandatar al său. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. În asemenea cazuri. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă.

8 pct. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. apărarea drepturilor și intereselor lor. într-un termen cât mai scurt posibil (art. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. Funcționarul consular are. ca excepție. economic. care în art.13 alin. de asemenea. în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. dacă acestia absentează sau. aflați în statul de reşedinţă. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. din alte cauze credibile.n. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. 5 pct. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. economice. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. singur sau prin reprezentant. Astfel. El poate. b. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător.2 pct. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. Art. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. (art.) – art. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . 36) În ce priveste tutela și curatela. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau. dar care nu sunt avocați. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. în conformitate cu legile statului de reşedinţă.13. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. Astfel. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. economice. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. personal. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător.40). și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător.

13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. să încurajeze exporturile de produse românesti. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. Regulamentul consular al României menționează în art. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. și particularilor. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. Potrivit art.).consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. .înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. În acest sens. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. De menționat că. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. 20 al Regulamentului consular al României. asupra navelor maritime și a navelor fluviale.12 din Regulament). comercial. lit. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. turistic. comerciale. examinează și vizează documentele de bord și. firme sau birouri ale acestora. stiințific. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: .urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. Îi este interzis. să înființeze reprezentanțe. ofițeri și marinari”. concepție considerată superioară în literatura de specialitate. divergențele de orice natură între căpitan. . dreptul de informare îi permite să se adreseze.n. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . În acelasi timp. însă. mai ales. asigurând condiții favorabile agenților economici români. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România. aeriene. cultural. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. pentru a primi date. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. 5. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. Conform prevederilor acestui articol. . subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. De asemenea. stiințifice etc. să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului.

a carnetelor de marinar. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. Funcționarii consulari vor sprijini personalul.prezidențiale. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. echipajului. uneori. lit. f) Funcția notarială 73 . dacă nu are prevederi legale contrare. precum și pasagerilor cetățeni români. armament și altele asemenea. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. pe care о pot limita sau condiționa. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. Art. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. de regulă.legea română și convențiile internaționale la care România este parte. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. transporturi de trupe. De asemenea. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . tehnică militară. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. În materie de navigație aeriană. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. de aceea. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. Statele trimițătoare au. pe bază de reciprocitate. el va sprijini repatrierea acestora. ca și unele funcții de ordin administrativ. navele pentru cercetare stiințifică și altele. Prevederea menționată constituie. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. De asemenea. statele au interese majore. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. De asemenea. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. Anglia. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. totodată. Columbia Argentina ). esuare sau naufragiu al navei. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. de la autoritățile țării de reşedinţă. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. 5. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. guvernamentale. după caz. în condițiile legii și reglementărilor în materie. încredințate. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. navele de stat. încărcăturii sale. parlamentare. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. în caz de avarie. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. sefilor oficiilor consulare. а documentelor de navigabilitate a navelor. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant.

primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. . precum și a persoanelor juridice române. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română. lucrările doctrinare. Convențiile internaționale multilaterale. precum și potrivit uzanțelor internaționale. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. precum și potrivit uzanțelor internaționale. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare. care se referă la activitatea consulară. a notarilor publici și activității notariale. cum vom vedea. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. potrivit acestui articol. tratează activitatea notarială а consulului. funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător. Actele notariale se îndeplinesc. 16 al Regulamentului consular al României.efectuarea și legalizarea traducerilor. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. 5. misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . Art.legalizarea de copii de pe înscrisuri. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. cu cele trei componente ale ei. . după caz. indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte). . lit. să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă. . Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. .autentificarea înscrisurilor. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. .redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. Conform prevederilor stipulare în art. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. .13 din Legea nr. mai mult sau mai puțin detaliat.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. d) funcționarul consular onorific poate primi. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. .36/1995.certificarea unor fapte. Funcționarul consular are dreptul. 73 . oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte.Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni.

alin.funcții consulare în materie jurisdicțională. Legea nr. . .Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine.2. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi. privilegii și imunități privind postul consular – art.1.4. 28-39. în conformitate cu art.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. citându-l pe G. privilegii și imunități. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare.3.funcții consulare în materie de pasapoarte etc. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile. Hackwort.1. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. . 73 . b) facilități.36/1995).13. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. . în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.H. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5.3. 40-57. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri.funcții administrative.să nu fie afectat statutul consular. în următoarele condiții: . în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. care „constituie statutul lor consular”. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. purtând semnătura sa și sigiliul oficial. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5. Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5. Alte funcții consulare: . g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice. 5. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. Dumitru Mazilu menționează.

b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. privilegiilor. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. În opinia unui autor român. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. Convenția de la Viena din 1963. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. inviolabilităților. beneficiarii acestei imunități.” Având în vedere cele menționate mai sus. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare.39). formele de imunitate de jurisdicție. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare. drepturilor și facilităților consulare. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. privind codificarea relațiilor consulare. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . o navă sau de un avion. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor. 58-68. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. 28. În cele ce urmează. că: „ 1. 40-57).2. 43.c) facilitățile. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. pentru a fi acordat. 5. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. 2. Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. Generic. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. Totusi.

43 din Convenție. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. Astfel.imunitatea de jurisdicție penală. Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. și imunitatea de jurisdicție. . anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. aşa cum a fost formulată în art.54). o navă sau aeronavă. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”.55 din Convenția din 1963). în caz de acțiune civilă. Imunitatea de jurisdicție penală. ci. având în vedere că. în special.art. în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). ci are un caracter funcțional. de asemenea. că statutul consular cuprinde. ar putea crea confuzii. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 .reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. alături de celelalte privilegii. în mod expres sau implicit. apoi. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător. de asemenea. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. Așadar. Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. 31( și nu imunitatea lor). prevederile paragrafului 1 al art. Trebuie să menționăm. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. după cum prevede art. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. Imunitatea de jurisdicție civilă. Imunitatea de jurisdicție administrativă. însă. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . imunitățile consulare. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător. 43. aşa cum rezultă din Convenție. doar funcționarii consulari și angajații consulari. aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. în general. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. cât și de statul de reşedinţă. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. în privința oficiilor consulare. Din interpretarea prevederilor art. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare.imunitatea de jurisdicție administrativă. mai este necesar.imunitatea de jurisdicție civilă. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. drepturi și diferite înlesniri. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. .

41). Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. cărțile. de regulă. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul. 73 .5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". Localurile consulare. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. în statele unde există această procedură. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. 31). În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular.(art. 3). necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. Mobilierul. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. 50). el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. documentele. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. benzile de magnetofon. scutirea de taxe vamale. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. 35 p.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. 1). Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. 32). Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. Totusi. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. cifrul. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. 46). 35. p. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. 31. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. valiza este înapoiată la locul de origine. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. în situații anume determinate. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. Arhiva cuprinde toate hârtiile. f) Inviolabilitatea valizei consulare. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular. decât cu ocazia primei instalări (art. filmele. registrele postului consular. p. (art. indiferent în a cărui proprietate se află. Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează.4). Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art. 33). și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. sunt inviolabile (art. corespondența. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru.

consulat. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. fie în statul trimițător. viceconsulat. că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. c) scutiri fiscale. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. 51). BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. 39). Membrii de familie. în caz de deces al unui membru al postului consular (art. d) scutirea de prestații personale. 73 . în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. care este legată de faptele oficiale. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. În aceste cazuri. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. c) scutirea de regimul de securitate socială. agenție consulară. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. 29). dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. 5. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. b) scutirea de permise de muncă. 30 al Convenției de la Viena). Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. indiferent de rangul acestuia: consulat general. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. prevăzute de legea statului trimițător. 52) și de obligația de asigurare socială (art. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art.3. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. 48).

în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. numit în funcție dintre funcționarii consulari. b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. d) scutirea de prestații sociale. 36). el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. 15. 44). b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. c) scutirea de regimul de securitate socială. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. c) obținerea de localuri (art. 28). Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. privilegii și imunități. 42). Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. Gerantului interimar. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. d) libertatea de deplasare (art. de naufragiu și de accident aerian (art. 59). g) accesul la informații în caz de deces. b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. e) libertatea de comunicare (art. Totusi. în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. 39).b) scutirea de taxe vamale și control vamal. 37).61). 45). d) renunțarea la privilegii și imunități (art. de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art. 43). inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. pct. Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 .29). 3). dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta.35). precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art. 30). 60). nu vor beneficia de privilegii și imunități. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. d) scutiri vamale (art. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. 62). c) inviolabilitatea arhivelor (art. detențiune sau urmărire (art. beneficiază de: a) scutirea de permis de munca. tutelă sau curatelă. c) imunitatea de a depune ca martor (art.54). îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. k) libertatea mijloacelor de comunicare. privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. 34).

53 al Convenției de la Viena din anul 1963. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. din momentul intrării în funcție. Potrivit prevederilor art. 66).4. . Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. la încetarea calității de membru al familiei. se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. din momentul încetării calității de membru al familiei. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art. să nu fie consul onorific. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art. 65). 4. În caz de deces al unui membru al postului consular. să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. 23 din Convenția de la Viena). 64).aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. 55). 73 . să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător. orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. dacă se găseste deja pe acest teritoriu. săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. 3. 5.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art. 67). precum și membrii personalului său particular. 2. . Actele oficiale. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. după caz. după caz. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. începând cu una din datele următoare: .aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. . 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. d) scutirea de prestații personale (art. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. dacă se află pe acest teritoriu. până la prima din datele următoare: .la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. c) scutiri fiscale (art.

Gh. All Beck. 1998 Mazilu.vol.II.Bucuresti.G. Bogdan. R. Fundației „România de Mâine”Bucuresti.Drept diplomatic și consular . Aurescu.Introducere în dreptul și practica diplomației . Editura ALL.Drept consular . Ion M. . Aurel .Ed.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. . lasi. Drept diplomatic și consular – Ed. Sinteze pentru examen – Ed. Fundației România de Mâine. Editura Lumina Lex. 1996 Iacob. 2003 Năstase. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Bucuresti.Introducere în diplomație . . Dan – Drept diplomatic și consular Ed. Adrian.Ed. 1996 Anghel. Gâlea. LUMINA LEX. Bucuresti. Dumitru – Diplomația. Ion – Drept diplomatic și consular. . Bucuresti. 2002 Bonciog. 2006 73 .Editura Fundației "AXIS". Bucuresti.Dreptul diplomatic și consular . Ion M. 2002 Năstase. Lumina Lex. 1996 Feltham.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful