UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice.în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic. NOȚIUNEA. în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan. contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional. . 73 . ca și de organele externe ale acestora. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state.1. DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea. precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale. ci constituie o ramură a acestuia.2. create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: . NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. . . sarcinile. De aici rezultă că: .PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. 1. normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. .dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state. Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor. funcționarea și statutul juridic. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe. în sens formal. competența și statutul organelor pentru relațiile externe. într-un fel.

Dat fiind modul în care s-au format. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. Pe plan internațional. . Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici.La 20 februarie 1928. având o însemnătate normativă primordială. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. aşadar. 73 . normele statutare ale unui organism internațional. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. în general și ale dreptului diplomatic. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . jurisprudența și doctrina.. în principal. Sunt. legile interne. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. în mod implicit. reciprocitate.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective. normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. în primul rând. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. cu caracter subsidiar (a se vedea art. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. tratatul. obligația de despăgubire etc. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional. statutul juridic etc.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. norme care țin de ordinea juridică internațională.).

care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. a reprezentanților acestora. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. fie pe cale cutumiară. pornindu-se de la un drept cutumiar. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. cu toate că uzanțele internaționale. dezvoltându-se. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. nu au valoare de izvor de drept. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. Astfel. iar în cadrul unei clase. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. fie pe cale convențională. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. de obicei. Scopul Regulamentului de la Viena. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815.3. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii. codificări care. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. 1. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. în ceremonialul diplomatic etc. nu este o normă juridică. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. de vechimea agentului în statul respectiv. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. ele rezultând însa din acte unilaterale. a cetățenilor lor. ci. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. ele nefiind o sursă independentă de drept. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. un comportament similar din partea statului afectat. norme de drept internațional (cum ar fi. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. de exemplu. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane.

1. După cel de-Al doilea război mondial. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii. În Dicționarul diplomatic. dar și ca arta de asigura.4. Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC. pentru că. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici. al relațiilor paşnice. Morton A. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. la 2 septembrie 1949. au fost adoptate ulterior încă două convenții. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat. dintre state. Prima. adoptată în anul 1969. a misiunilor diplomatice. care stabileşte competența. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. tot la Viena. adoptată în anul 1975. adoptat la Paris. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. Dreptul diplomatic are. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961.N. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. numesc diplomația o 73 . a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. la Viena. DIPLOMAȚIE. cunoscut diplomat român. Kaplan. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. la fel ca și Harold Nicholson. vizează diplomația multilaterală. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. vizează diplomația ad-hoc. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. ca semn al împuternicirii lor. structura acestora. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public.format din 17 articole. organizarea. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea.U. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional. Nicolae Titulescu. iar cea dea doua. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. primul instrument adoptat în cadrul O. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. „Convenția privind misiunile speciale”. altele decât cele bilaterale permanente. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). un rol determinant asupra legislației interne. însă. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”.

o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. distinctă. îndeosebi. Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. prin acest termen relațiile externe ale statului. de o complexitate deosebită. O definiție a Diplomației poate fi dată.profesiune foarte veche. de regulă.) în domeniul politicii externe. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. pentru că. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. sens pe care. Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. răbdarea. ca formă superioară și 73 . ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). de ştiința dreptului și relațiile internaționale. De aceea. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). Diplomația. cât și prin tratate internaționale. evident. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. în jurnalistică.). în vorbirea curentă. manipularea negativă. dar și. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. într-un sens peiorativ. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. aprecia că istoricii desemnează. inițial. tactul. al XVIII-lea în prezent. înşelătoria. dar și ca o ştiință. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). într-o dublă perspectivă: mai întâi. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. începând cu sec. nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. poate desemna duplicitatea. expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. Astfel. mai larg sau mai restrâns. din perspectiva politicii externe a statului. Henry Kissinger. Se poate constata că. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație. De aici. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea. utilizate în funcție de contextul concret determinat. acestea constituie obiectul diplomației. pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. misiunile diplomatice ale unui stat etc. ministerul afacerilor externe etc. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă.

aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. Dreptul diplomatic. prin diplomați. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. Politica externă a statelor. Dreptul internațional. ca parte a dreptului internațional public. dintre acestea și organizațiile internaționale. este mijlocul prin care se nasc. În concluzie. prin negocieri”. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. dar termenii nu sunt sinonimi. 73 . Putem spune. în concluzie. ale evoluției societății umane. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. la modificarea sau completarea acestuia. într-un cadru juridic instituțional extern. stabileşte scopuri. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. presupune la rândul său. Politica externă. a intereselor statelor. îndeosebi. dar cu observarea normelor dreptului internațional. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale. ele însele fiind instrumente ale păcii. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. la rândul său. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. pe de altă parte. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate.stare de normalitate a legăturilor dintre state. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. oficiali civili sau militari). la rândul ei. Diplomația este principalul. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. parte a dreptului internațional public. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor.

realizată prin misiunile speciale. • diplomația ad-hoc (temporară).). acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. există posibilitatea încetării acestora. ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . nu numai între state. (Ion M. deoarece principalele subiecte sunt statele. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. consular etc. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. care îşi admit reciproc. cultural . Uneori. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. ci și între acestea și organizațiile internaționale. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații. stabilind relațiile diplomatice. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. Totuşi. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. economic. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. • când două state stabilesc relații diplomatice. scapă reglementărilor de drept internațional. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. deocamdată.ştiințifice. Cu toate acestea. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc.1. Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. Anghel). • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice.2. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. personalitatea juridică internațională. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state.

STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. 22AM. după stabilirea relațiilor diplomatice. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. .cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. 2.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional.2. stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . cum ar fi. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor. de exemplu. prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: . Anghel) Art. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții.temporară 73 . schimburi de scrisori între miniştrii de externe. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. . poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. nr. motivată sau nu) sau • tacit. pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. clauze în cuprinsul tratatelor.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. titular de drepturi și obligații internaționale. (Ion M. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente.armate. De obicei. statele părți publică un comunicat. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. ocuparea teritoriului statului (debelatio). nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc.

STRUCTURĂ. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. Efectele generate de fiecare sunt diferite. Parlamentul. relațiile diplomatice se rup. De asemenea. Anghel). poate încheia anumite acorduri. înființează. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. cât și de autoritățile administrației publice centrale. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. (Ion M. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri.. În cazul suspendării. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. în virtutea acestei calități. cu pronunțat caracter diplomatic. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă.definitivă. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. Prin ruperea relațiilor diplomatice. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale. Când se află în străinătate. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. relațiile diplomatice sunt suspendate. Ministerul Afacerilor Externe. aprobă. inclusiv cele de politică externă. în Parlamentul Consiliului Europei. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. 2. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. fie la ruperea relațiilor diplomatice. în cea de-a doua. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt. de exemplu. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. ca autoritate legislativă. El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. poate încheia tratate internaționale. misiunile diplomatice se închid.3. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. când se află în străinătate. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. De asemenea. şeful guvernului. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. Ca și şeful statului. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. El poate stabili chiar relații directe. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. ca și şeful statului. În prima situație. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale.

b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. afacerilor interne.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. . beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. cu rangul cel mai înalt. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). condusă de un ambasador. Ceylon). corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său.diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului. Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. de regulă. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală. o misiune permanentă. precum ministerele din domeniul comerțului. c) după rangul misiunii diplomatice. cea de-a doua categorie. b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională. având sarcini determinate. de acelaşi rang cu ambasada. apărării naționale. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale. o misiune temporară.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură. cu consimțământul acestora. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. . . precum participarea la anumite solemnități. condusă de un Înalt Comisar. Australia. 73 . în cadrul diplomației bilaterale. iar când se află în străinătate. deosebim între: .Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. condusă de nunțiul apostolic. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. . cât și în cadrul diplomației multilaterale. la negocierea unui tratat etc. astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. Noua Zeelandă. educației etc. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este. culturii.. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este.

– transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne.a. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. dar este singurul responsabil. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. cea a însărcinaților cu afaceri. pentru conducerea misiunii.i. respectiv. – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat.).Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem.G. din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. atât față de propriul guvern. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil.). însărcinați cu afaceri ad interim (a. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar. Misiunea României la UNESCO s. cei cu titlu permanent (en pied). trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”.a. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. naval. R. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 . Misiunea României la NATO. semnificative din țara de reşedință. Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană.

e) Secția consulară Conform prevederilor art. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. b) funcții specifice – privind reprezentarea. Această subordonare 73 . culturale și ştiințifice din statul acreditar. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. De asemenea. totodată. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post.b) supravegherea administrării misiunii. rezolvarea cu promptitudine a corespondenței. cu acordul autorităților competente. literaturii. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. În alte state. birou naval și al aerului. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. dar care. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. comerciale. viceconsulate sau agenții consulare. artei s. De asemenea. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator). Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. consulate. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. consulate generale. indiferent de gradul său. în mod deosebit. Şeful cancelariei asigură. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. economice. c) Secția economică Se ocupă. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări.a). în general.

instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. drept de legație. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. și instituțiile ei specializate). contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. 2. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. în ultimul timp. precum și la organizații internaționale. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale.N. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională.U. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. organizațiile regionale etc. (Philippe Cahier). denumite birouri sau oficii. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. în domeniile de specialitate tehnico-militară. Au. dar există și alte subiecte de drept. organizațiile internaționale cu vocație generală (O. (Ion M. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar.4. de asemenea. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. alte entități.). Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta.

deşi relațiile diplomatice se mențin.membrii personalului misiunii.1): .membrii personalului administrativ și tehnic. . conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice. . MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. cazurile statelor care.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic.şeful misiunii. c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state. statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art. precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state.etc. ca exemple care ilustrează această situație. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice. în sens superior.5. Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art. d) suprimarea din motive bugetare. fiind ocupate de forțele germane.agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. din diferite cauze.membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice. Transformarea necesită. . . .membrii personalului diplomatic. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. de asemenea. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea. . din diferite motive. .un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. Atunci când. 45 din Convenția de la Viena). la rândul lor. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire.un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice.membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic. competența misiunii diplomatice. În doctrină sunt menționate. acordul reciproc și expres al statelor. . . 2. misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni. 73 .personalul privat al misiunii. a relațiilor diplomatice. clasificați în trei categorii: .un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice. Cauze de ordin politic.membrii personalului de serviciu. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul.şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate.înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice. . . de regulă. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra).

împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. (Ion M. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. 2. în temeiul atributului de suveranitate. constituie agrearea. cărora statul acreditar le acordă un statut special. În țările catolice. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. ambasadori. În acest sens. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol.4 pct.G. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice.6. 2. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. însărcinați cu afaceri (en titre. 3. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. 14 din convenția de la Viena din 1961. (R.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. Potrivit art. trimiși diplomatici.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 .2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). art. 5 pct. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime.

să facă dovada unui comportament oficial. translatori. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. în cazul altor membri ai personalului diplomatic. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită. portari. 73 . Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. .transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. procedura de numire este mult simplificată. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. 1961). Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune. curieri. grădinari. al statului acreditar și nota de răspuns. . prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate. referenți de specialitate etc. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele. sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar.voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . . Spre deosebire de cazul şefului de misiune. .11 Convenția de la Viena. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil. Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului. nu este necesar.să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe.E.A. oameni de serviciu. dactilografi. . personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici.formularea politicii diplomatice. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: . arhivari. fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale. precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: . mecanici.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune. contabili. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art.statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare. muncitori calificați etc. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme.

culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. din anul 1961. se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: .personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta. . .nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. În cazul acestor categorii de personal.3. Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.3 nu este una exhaustivă. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților.promovarea politicii statului acreditant etc. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice.1 al art. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.6.3 al Convenției de la Viena. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3.1.a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. fără a le angaja) sau oficiale 73 . . În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare.a duce tratative cu guvernul statului acreditar.3. Funcția de negociere 3. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție. Funcția de reprezentare 3. .a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice.4. în rezolvarea diferendelor dintre state. funcțiile misiunilor diplomatice constau. PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin. Precizări preliminare 3.negocierea în numele statului acreditant. Funcția de observare și informare 3.a informa prin toate mijloacele licite. Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3.2. 3.5. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. . şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: .1. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. 3. 3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar.2. în: . în limitele admise de dreptul internațional.participarea la viața publică a statului acreditar. denumită și funcția de negociere.apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită. . . în special.

promova. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens. realizată prin cereri de informare și asistență.1. de a cere protecție. Facilitățile diplomatice 4. juridic etc.5. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.2. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. economic. Privilegiile diplomatice 4. 3. denumită și funcția de cooperare. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale. 73 . adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. înspre statul acreditant. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice. sociale. potrivit căreia. pe diferite planuri: politic.1. IMUNITĂȚI. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. dar în limitele impuse de dreptul internațional. în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. 3. din statul acreditar. Imunitățile diplomatice 4. 4.4. cultural.(constituie un început de angajare). respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. 3. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. efectele evenimentelor internaționale în acest stat. prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. cât și personalului misiunii.3. când se află în străinătate. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. culturale etc. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional. în funcție de particularitățile concrete ale acestora.6. precum și derularea relațiilor dintre cele două state. Potrivit dreptului tratatelor. ci și înspre statul acreditar.

personal tehnico-administrativ și de serviciu). să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație.. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. (O. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. dar la care se poate renunța expres. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. În conformitate cu art. de asemenea.U. de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații. personalului misiunii și a membrilor lor de familie. Comunitățile europene etc. c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. Consiliul Europei. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției. 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. făcându-se. statul 73 . ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice.). o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. în mod special. 22). ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. De asemenea. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice. Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. obligații față de statul acreditar. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice. agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. El trebuie. De asemenea. adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. b) Inviolabilitățile. De asemenea.N. În fine. prim cutumă sau pe cale de acord. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. dar și personalului administrativ și de serviciu. Totusi. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. Prin urmare. Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii. Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. acțiunilor referitoare la succesiune. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces).

de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. pe teritoriul unde își exercită misiunea. – inviolabilitatea reședinței diplomatului. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. – inviolabilitatea diplomatului. mai puțin în cazuri excepționale. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. în orice moment și oriunde s-ar afla. vehiculelor și documentelor acestora. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. dar ea trebuie să fie expresă. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. 37-2 și 38-1). fără nici un impediment. Statele acordă. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. reședinței. respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii. 73 . Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. 37-1). Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. 37-4 și 38-2). Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. localurile misiunii. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. precum și mijloacele de transport ale misiunii. inclusiv corespondența. libertății și demnității sale. sechestru sau măsuri executorii. el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. libertății sau demnității lor. – inviolabilitatea arhivelor. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. deci. Inviolabilitățile. de asemenea. rechiziții. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. Şeful misiunii și personalul său diplomatic. El durează pe tot timpul misiunii sale. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. cum ar fi legitima apărare. dacă misiunea sa a fost anunțată. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. recunoscute și altor membri ai misiunii. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. indiferent de locul unde se află. nu pot face obiectul nici unei percheziții. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. Ea acoperă. în general. Imunități sunt. fiind absolută. beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art.

ci și mobilierul acestora. este declarată inviolabilă. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. la cei ai statului trimițător. valiza diplomatică. acționând în calitate oficială. să acorde reparațiile adecvate. în articolul 38. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. de asemenea. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. Acesta din urmă nu este. în articolul 31. a diplomatului sau a şefului misiunii. să prezinte scuze și. Arhivele diplomatice se bucură. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. de la caz la caz. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. lipsit de mijloace de apărare. indiferent de unde ar proveni ele. Se garantează nu numai localurile. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. Art. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. dacă este cazul. justiției sau oricărui alt organ administrativ. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. guvernul statului acreditar trebuie. De asemenea. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. de altfel. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. a ofensat un agent diplomatic. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. de asemenea. de la aceștia. corespondența diplomatică. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. direct și liber. Convenția de la Viena. Diplomatul are 73 . Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. după caz. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant.

– în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. a membrilor personalului de serviciu.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. Imunitatea este absolută. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. precum și a familiilor lor. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. imunitatea de jurisdicție penală este totală. dar dacă refuză. Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. însă. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. Convenția de la Viena (art. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. Guvernul statului acreditar poate. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. În art. Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. În cazul unui accident de automobil. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. Totuși.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

potrivit căreia.PARTEA A II-A . acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. Această definiție descriptivă cuprinde. ca parte a întregului. în materie de drept diplomatic. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate.normele generale care guvernează relațiile consulare în general. au apărut probleme legate de statutul lor. imunitățile și privilegiile consulare.regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. precum și a intereselor statului trimițător. pentru că. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. atât statul trimițător cât și statul primitor. pură (Anzilotti s. de fapt. 1. Izvoarele dreptului consular 1. din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale. în timp ce în cazul dreptului consular.2. . în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală.1. trei mari caracteristici : . . Din punct de vedere istoric.a.2.3. iar în sens formal. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale. NOȚIUNEA. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. De Visscher. Codificarea dreptului consular 1.1. În sens material. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că.DREPTUL CONSULAR 1. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. pe lângă aceste aspecte. 73 . unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional .). Noțiunea. elemente extrajudiciare.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. forma de exprimare a normelor juridice. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis. respectiv. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. care conduc la apariția unei norme de drept. Ch. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. ultimele necreând dreptul.

care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). care nu are caracter obligatoriu. în general. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . sunt dirijate de către normele de drept internațional. apărut în practica îndepărtată а statelor. Altfel spus. și după cum s-a precizat în doctrină. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. Aşa cum rezultă din art. b al Statutului C. J. în reguli cutumiare. cum sunt dreptul mării. adică a unei reguli de drept. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. ca parte a dreptului internațional. fie speciale. deci. a cărei funcție este să soluționeze. va aplica: a) convențiile internaționale. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. 2. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. are aceleasi izvoare. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare. dreptul diplomatic. cutuma. Relațiile consulare. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”. diferendele ce-i vor fi supuse. cel formal. fiind parte a relațiilor internaționale. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. uniformă și concordantă. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. fie generale. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. dreptul consular etc. asadar. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. cutuma implică un element material: o practică generalizată.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. b) cutuma internațională. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. dar și al dreptului consular. deci. în conformitate cu dreptul internațional. Constituie. relativ îndelungată și repetată a statelor. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. Considerăm. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. I.”. că numai primele au efect juridic obligatoriu. cel mai vechi izvor de drept. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. Deși dreptul consular a fost codificat. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. Curtea. 38 alin. 1. ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. pct. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. În esență.

și Uruguay. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. în ansamblul lor. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. Panama. • domeniile nereglementate convențional. Mai precis. convenție fundamentală. acord. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale. cartă statut. La 18 decembrie 1961 73 . Columbia. Columbia. mai mult. constituie izvorul principal al dreptului consular. semnată la Viena la 23 mai 1969.1. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. protocol etc. Ecuador. Republica Dominicană. la practica europeană. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. de fapt. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. În numele acestui tratat. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. poate avea diferite denumiri: tratat. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. în formularea articolului 2.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. Statele Unite ale Americii. Ecuador. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. 1. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. cât și frecvenței utilizării sale”. oricare ar fi denumirea sa. Tratatele. Cuba. încheiată în 1967. privind relațiile consulare. Din punct de vedere formal. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. din convenția pe care am menționat-o.3. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional. Nicaragua. pact. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. convenție. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale.ale relațiilor consulare. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. Peru. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. ale activității consulare. Cutuma. Statele Unite Mexicane. tehnicii sofisticate și precise folosite. există o convenție de codificare a dreptului internațional. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. care a fost ratificată de Brazilia.

privind relațiile diplomatice. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961. de asemenea. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. pentru anul 1963. publicat în Buletinul Oficial nr.40-57). fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art.74) Toate capitolele.. a hotărât convocarea la Viena. menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. 10/28 ianuarie 1972. 3.N. ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. denumit Înlesniri. reuneste articolele privind Înlesniri. dar nu are valoare obligatorie. pe de altă parte. 481/1972.28-39. al doilea capitol. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. capitolul IV (de la art.Adunarea Generală a O. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. 5. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. Preambulul Convenției de la Viena din 1963.58). precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. privilegiilor și imunităților consulare va contribui. secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. 4. Amintind că. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art. capitolul V. indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale. a unei conferințe a O.U. îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. Convenția semnată la Viena în 1963. dintr-o epocă îndepărtată.69) cuprinde Dispoziții generale. dintr-o epocă îndepărtată.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular.U. privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 .N. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. 2. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective.13). între popoare s-au stabilit relații consulare. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. privilegii și imunități ale postului consular.25-27). pe de o parte și Facilități. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice. Dispoziții finale (de la art. privilegii și imunități privind posturile consulare. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole. Amintind că. respectiv art. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție.

Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. localuri consulare. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. angajat consular. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. acordurile de comerț și navigație. circumscripție consulară.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. membrii postului consular. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate.). Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 . Ion M. în acest sens art. respectiv. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963.73 pct. convențiile de asistență juridică etc. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare. Activitatea consulară este. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției.n. iar pct. obiect de reglementare pentru dreptul internațional.177/1997. 2. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective.) și art. În acest sens. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s. Prin Legea nr. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora.n. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”. cetățenia membrilor personalului consular. 71 al Convenției. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state. adoptate două Protocoale adiționale. care reglementează jurisdicția obligatorie și. membru al personalului de serviciu. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular. pot servi. funcționar consular. imunitățile și privilegiile consulare. sef de post consular. Articolul 1. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. arhive consulare. incontestabil. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s.25 ("1. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale.).2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. de asemenea. care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională. dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. membrii personalului consular. de asemenea. Au fost. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. funcțiile consulare etc.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar.

iar sub influența primelor. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. la dezvoltarea multilaterală. la propunerea Guvernului. nu în ultimul rând. ale cetățenilor români. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și.3. trebuie făcută. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr. 119/1996. prin care а aprobat Regulamentul consular. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. culturală. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. 100/29 ianuarie 2004.4.G. în esență. și ale persoanelor juridice române. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional.1. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române.). presupunând. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. persoane fizice. RELAȚIILE CONSULARE 2.E. practic. 11. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. 2. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. iar potrivit art. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE.37/1991.105/1992. Hotărârea Guvernului României nr. cu funcționari publici. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român.1. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. în speță al României. incompatibilități și interdicții. privind înființarea. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate. așadar. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. cât și izvoarele dreptului intern. stabilește în chiar primul articol (pct. Noțiunea de relații consulare. Legea nr. științifică etc. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. M. privind raporturile de drept internațional privat. Articolul unic al Legii nr. este încadrat cu personal diplomatic și consular.760/1999. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. de exemplu.2. 73 . Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național. economică. precum și cu personal contractual.A. la realizarea politicii externe a statului. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. cu privire la actele de stare civilă etc. Subiectele relațiilor consulare 2.nr.

Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. în statul de reşedinţă. pe baza unor înțelegeri tripartite. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă. • atât relațiile diplomatice. ministrul afacerilor externe). • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. • competența realizării lor aparține. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. concurența de competențe ale autorităților celor două state. subiecții lor fiind state suverane. și într-un caz și în celălalt. unor organe specializate. relațiile consulare au și elemente specifice. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. pe cât posibil. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. care cad sub incidența dreptului internațional. acest lucru nealterând. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. caracterul interstatal al acestor raporturi. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. însă. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. Dar. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional. Având de-a face cu două ordini juridice diferite. în principal. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. 73 .

cu privire la drepturile și obligațiile statelor. fie ea internă sau internațională. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional. în anumite condiții. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. organizațiile internaționale. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. 2. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. se plasează în cadrul societății internaționale. mișcările de eliberare națională și insurgenții. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. în vederea reglementării cetățeniei lor.și să le dea dispoziții. nu oricare dintre aceștia. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. și statele latino-americane. Lato sensu. pe baza aceluiasi acord. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică .Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. Ca regulă generală. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional. teritoriul. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. relațiile consulare au continuat. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. numai titularii suveranității personale care. ci numai statele” în temeiul competenței personale. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice.2. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. mai precis. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. naționalii lor. Populația reprezintă o colectivitate 73 .A. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară.U. ca parte a dreptului internațional public. așadar. prin consensul părților care participă la dialogul internațional. sunt necesare următoarele condiții: populația. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. încheiată între S. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. În numeroase cazuri. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. notificare acceptată de celălalt stat. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. constituind astfel împreună. Într-un sens mai restrâns. pe baza legăturilor de cetățenie. oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora.

” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă. mările interioare și marea teritoriale. solul și subsolul maritim. intereselor. pe de altă parte.) este. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. așadar. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit. care cuprinde teritoriul terestru. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (.permanentă. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. canalele. pe de o parte. în fapt. în statul său de origine sau în alt stat. persoana juridică dobândind.. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. totalitatea cetățenilor unui stat. calitatea 73 . dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat. pe mare. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. cât și pentru statul al cărei cetățean este. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat. să asigure protecție consulară naționalilor lor. o populație supusă unei puteri politice organizate”. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. persoane fizice sau juridice. această legătură este reflectată pe plan extern. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. așadar. în virtutea legăturilor de cetățenie. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. guvernul. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. fluviile. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. râurile. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. În același sens este și avizul nr. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. În doctrină. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său. alăturate drepturilor și obligațiilor. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. prin caracterul său de permanență”. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată.. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform. solidaritate efectivă a existenței.. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. subsolul terestru. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. să asigure statului integritate teritorială și independență politică.1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. populația. organizată și relativ numeroasă. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional.. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. precum și spațiul aerian. în aer sau în cosmos. sentimentelor.” În principiu. ca element constitutiv la statului. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. Alteori..

fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. 4. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. 2 alin. precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. și de drept consular) a Vaticanului. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci. în termeni politici și juridici. consulii altui stat. în afara sediului acestuia. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). de asemenea. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. pentru deschiderea unui birou. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. făcând parte dintr-un consulat existent. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. care l-a cedat Elveției). din convenția de la Viena din 1963. dacă nu există o indicație contrară.). scopul activităților sale pe plan intern și extern. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor.U. cu precădere cea franceză. centrul Bisericii catolice. În anul 1929. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi.2 al Convenției de la Viena din 1963. În literatura de specialitate. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. 10. de asemenea. din reglementări aparținând dreptului comunitar.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. 4. Din interpretarea dispozițiilor art. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular.n. De menționat că. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente. alin. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein. dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său.).2. privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. iar a doua.). aşa cum rezultă din art. 5. la rândul său. dreptul de proprietate exclusivă 73 . și anume.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. fără nici o imixtiune din afară. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1.2. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. ca și din punct de vedere intern. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. Sediul postului consular. 5.A. dar și. 2. de dată mai recentă. 3. 23 etc. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”. art. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional.

neavând proprii cetățeni.U. cât și pentru cel de persoane. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație.). Vaticanul exercită ambele drepturi. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale. ci relații specifice diplomației multilaterale. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare. însă. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. atât pentru transportul de mărfuri.U. era unul foarte favorabil pentru ei. rolul transportului fluvial s-a redus. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman. de legație și de consulat.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. inclusiv în legile românești. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. În același timp. cherestea. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. etc. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor.N. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. 2. interesul față de ea fiind însemnat. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. care au drept de legație. a circulației de persoane.) nu sunt relații consulare. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. se realizau în mare parte pe Dunăre. mai ales din Europa Centrală. instituțiile specializate ale O. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. pe anumite zone. a șoselelor și autostrăzilor.3. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali.. a dezvoltării comerțului. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu.a. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. dar nu dispun de dreptul de consulat. În privința organizațiilor internaționale. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. la începutul secolului al XIX-lea. minereu. schimburile economice și circulația de persoane. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. față de cetățenii naționali. pentru un număr semnificativ de țări. 73 . în primul rând.N. în orice lege privind regimul străinilor. Dacă ne referim la cazul insurgenților. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. animale. Până la apariția căilor ferate. În general. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. și în consecință. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. s. O situație asemănătoare a existat și în China. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel. După dezvoltarea sistemului de căi ferate. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state.

unde funcționează și astăzi. oficii diplomatice. în care intră și România. Decretul nr. Galați și Brăila. și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular.În prima jumătate a secolului al XIX-lea. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești.589/1969. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. sub protecția și tutela Statelor Unite. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe.1969. pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. La momentul respectiv. potrivit Decretului nr. Chicago și Washington. Anglia în 1803.94/1984. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785. SUA își deschide consulate la București. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. 7/1998. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România.589/21. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York.R. care se îndrepta spre comunism. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. celălalt – oriental – sub cea a U. în România s-a deschis consulatul austriac. Franța în 1798. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. interesul economic în primul rând. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. dar. după care au urmat consulatele deschise la Galați. Peste numai doi ani. În anul 1859. Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. Sidney (Australia). Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania). Acestea au fost abrogate prin Legea nr. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. Bârlad. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră. respectiv în 1783. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. pe baza prevederilor acestui tratat. Ploiești Craiova și Giurgiu. prevedea în art. în toate aceste țări și în multe altele. Brăila. existau ambasade.S. Colaborarea internațională a României se realiza. la București și la Iași. încep să apară și în România consulatele străine. Iași. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. unul occidental. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră.08.S. Focșani. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare.

Potrivit art. nr. paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. 8 C. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. 1070/1990. arhitectura instituțională.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. culturale. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii.56/1998. științifice dintre România și alte state. de exemplu. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare.18/1993. care a introdus în Tratatul CE art.). 177/1997 etc. 8-8E. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. Legea nr. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare.14/1998. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis.4. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 . România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. Legea nr. privind înființarea. comerciale. Cetățenia Uniunii completează.100/1994. Legea nr. Legea nr. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. 2. Legea nr. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene.G. iar art. dar nu înlocuiește cetățenia națională”.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului.  Legea nr.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României. orice cetățean al Uniunii beneficiază. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. Legea nr. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale.37/1991. Altfel spus. 19/1994. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Articolul 8. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht.

solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. la cererea statului membru care a acordat asistență. a cărei exercitare. dar care menține. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. deci. un autor român face trimitere la Decizia nr. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. • asistența acordată victimelor unor violențe. subsidiară sau complementară. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. și acordul statului terț respectiv. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. În cazul acordării unor sume de bani. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. În același timp. la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. de fapt. totuși. 73 . Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. Această soluție presupune. Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. • asistența în caz de arestare sau detenție. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. • asistența în caz de boală sau accident grav. totodată. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. chiar dacă s-ar fi vrut. prin intermediul unui mecanism interstatal. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. Putem conchide. În afară de caz de extremă urgență.

rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. pct.3. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie. nu naște. Sediul postului consular. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare. automat. 3. însă. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3. ca regulă – art. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. în afara sediului acestuia. 5. 4: „1.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. 3. Se consideră că oficiul consular. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. Personalul oficiilor consulare 3. și dreptul de a înființa oficii consulare. Patenta consulară și exequaturul consular 3. Trebuie precizat.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.1. viceconsulat sau agenție consulară” – art. realizării și dezvoltării relațiilor consulare. Rangul. consulat. făcând parte dintr-un consulat existent. că stabilirea relațiilor consulare.2. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare.4.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. OFICIILE CONSULARE 3. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. 2.1.1 lit. 4. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie. 4. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. categoria și clasele oficiilor consulare 3. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii.5. să încheie un anumit acord. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”.

vice-consulat sau agenție consulară. că statul de reşedinţă are 73 . consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. la stabilirea unui post consular nou. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. dar poate fi. în circumstanțe excepționale. însă. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. protejarea intereselor acestuia. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. Este. paragraful al patrulea face referire. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. de cele mai multe ori. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. de asemenea.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. În primul caz. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. de asemenea. așadar. acordul asupra sediului consulatului intervină. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. de asemenea. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. aşa cum prevede articolul 11. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. aceasta nu înseamnă. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. aceasta nu înseamnă. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. Considerăm. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. însă. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. convenit în mod tacit. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. protejarea intereselor acestuia. dar în afara acestuia. dacă această situație corespunde intereselor sale. În practică. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. de asemenea. el poate cere. Considerăm. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare.

2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular. paragraful al patrulea face referire. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară.dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. așadar. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. la propunerea Guvernului. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. În temeiul suveranității sale. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor.(alin. rangul și circumscripția sa. dar în afara acestuia.3). Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. de exemplu. Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. în circumstanțe excepționale. desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. Consimțământul statului de reşedinţă este. cu atribuții bine delimitate și statut special. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. viceconsulat sau agenție consulară. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). la stabilirea unui post consular nou. Este. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. de asemenea. dacă această situație corespunde intereselor sale. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. de asemenea. 4-5). la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. organizat și funcționează. precum și asupra statutului său juridic. făcând parte dintr-un consulat deja existent. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea.” Art. În țara noastră înființarea. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. fiind un drept al statului de reşedinţă. structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. Normele dreptului cutumiar determină situații. se fac prin decret al Președintelui României. el poate cere. În virtutea acestei autorizări. modul de organizare și funcționare. 4 alin. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. în afara sediului acestuia .

aceeași clasificare există și în practică.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. modificări ale consimțământului inițial. Desigur. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular. .natura lui . prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. viceconsulate și agenții consulare. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. cap. de exemplu. consulate. din punct de vedere consular. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. II și III. la rândul său. în art. dat de statul de reşedinţă. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate.rangul acestuia . de gradul lor de independență. indiferent de categoria lor.2. prin care se stabilesc circumscripția consulară. de rangul lor. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. unilateral. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state.acestuia. nu are dreptul discreționar de а solicita. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate. Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. România și Croația. 73 . numai cu consimțământul acestuia”. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. pe care le prezintă acea localitate. rangul postului consular. b).1 lit. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. e) statul trimițător. . Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. c) consimțământul este cuprinzător. iar „sediul oficiului consular. alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul.

Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale.agenției consulare. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 .2.3 din Hotărârea Guvernului României nr. un funcționar consular poate. de regulă. șefii de post consular se împart în patru clase. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). pentru aprobarea Regulamentului consular.viceconsulatului. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. cu consimțământul statului de reşedinţă. agenții consulari: „ 1. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc.2 pct. Dacă ținem cont că potrivit art. și anume: consulii generali. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe. 29/1994. Șefii de post consular se împart în patru clase. c) viceconsuli. 37/1991.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. Consulatul general se înființează. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare. RANGUL. nu înregistrează pe naționali. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang.760/1999. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I . la propunerea Guvernului. înființat prin Decretul nr. Această clasificare este dată și de de art.Brazilia. de obicei. Astfel.consulatului general. de exemplu. consulii. Articolul unic al Legii nr. Consulatul României la Sao Paulo . consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr. viceconsulii. d) agenți consulari. într-o regiune importantă a statului de reşedinţă. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian. 2. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă. și anume: a) consuli generali. • clasa III . • clasa IV . nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. • clasa II .statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare. b) consuli. putând fi înființat într-o anumită localitate.191/1994.” 3. privind înființarea.consulatului.

cadrul spațial al activității consulare. distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari .1 pct. 760/1999. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. h). Practica statelor. Ucraina. Belarus. pentru aprobarea Regulamentului consular. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. membrii personalului de serviciu . cel mai înalt funcționar al serviciului consular. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară.2). iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. 3.1. reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. În ce privește expresia membrii personalului consular. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. Republica Polonă etc. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. Oficiile consulare. la fel ca şeful de oficiu consular. viceconsuli. d din Convenția din 1963). PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor. adică să efectueze acte consulare. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art. Convențiile consulare dintre România și Macedonia.1 pct. de exemplu.art.persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. pentru ca în art. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale.persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. 73 . exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. În privința funcționarilor consulari este de menționat că.3. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. consuli. agenți consulari (art. Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. Şeful de oficiu consular. pct. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. angajații consulari . de regulă. Hotărârea Guvernului României nr. .consulate de carieră și consulate onorifice. în sensul restrâns al cuvântului. codificată prin Convenția de la Viena din 1963. consulatele onorifice.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare. 9 pct. g). aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. cu excepția şefului postului consular.1 pct. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art. Croația. pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. indiferent de rangul lor. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. eliberându-i-se o patentă consulară. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare.

adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular .un secretar al consulului. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că.9. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. rezidenți. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. subordonat consulului. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. fie ele consulare.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. consul economic. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale. atașat consular. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Aceștia trebuie să aibă. de regulă.20. Așadar. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. De-a lungul secolelor. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct. agenți comerciali etc. 16. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. regulamente etc. 73 . tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare.9 alin.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. în ce privește statul de reşedinţă. care poate oricând să-l retragă. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. în 1818.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. cancelar. el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. Corpul consular este condus de un decan. corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular.de conducere consulară. Doctrina menționează cancelarul . prin reglementări de drept intern: legi. în 1815 și Aix-la-Chapelle. Același drept există. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. în alin. clasele consulilor nu fuseseră codificate. în funcție de volumul de muncă. naționalitatea statului trimițător. nu trebuie exercitat în mod abuziv. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. în afara şefului de post consular. 4. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. Dacă această reglementare (art. De altfel. interpret etc. Totalitatea membrilor oficiului consular. paragraful 2). spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena. care îl asistă în lucrările curente. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. secretar consular. în principiu. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art.

facilităților. ca instituție 73 . g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României. Art. c) nu face parte din partide politice. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. nr. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. atestată pe bază de act medical de specialitate. f) are o stare de sănătate corespunzătoare. Distincția. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe.art. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Dar. a statului de reședința sau a unui stat terț. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. atunci când contextul permite. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare. oportună.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și.dispozițiile prezentei convenții. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. ordinea juridică internațională. din punctul nostru de vedere. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . 1 pct.G. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. prin H. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. drepturile. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii.2.

angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”. inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. scutirea fiscală a localurilor consulare. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. .funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. finanțelor. “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. .funcționarii consulari onorifici. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. În articolele 59. 60. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări.1 pct. 65.) de carieră și ale celor onorifici. 37 (informații în caz de deces. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. care s-au desființat.poate fi o persoană privată. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. tutelă sau curatela. 30 (obținerea de localuri). 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă). 73 . apropiați de România.poate fi o persoană privată. Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). . iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. 61. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific. 64.consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. 66. 62. Anghel într-o lucrare.2). 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați. scutirea vamală. Structurat în cinci capitole. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). după cum opinează Ion M. de naufragiu sau accident aerian). în art. 34 (libertatea de deplasare). 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale). scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. bancar. scutirea de prestații personale. privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau. 63. . nu sunt funcționari de carieră. personalități remarcabile în domeniile economiei. Art. stabilind de la început regula: . Feltham caracterizează astfel cele două categorii: . 39 (drepturi și taxe consulare).publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. științific. R. . Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel.dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: .G. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular). 35(libertatea de comunicare). paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă).poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. în paralel cu activitatea consulară. cultural. 67 se prevede protecția localurilor consulare.

pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. științific. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. 73 . În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice.oameni politici reputați. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. bancar. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. apropiați de România. mai ales după 1948. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. economice și culturale în care activează.nr. finanțelor.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. precum și ale Regulamentului consular al României și H. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . pe când în alte state (Spania. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. va putea fi numit un alt sef de post consular. de promovarea fenomenului cultural românesc etc. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963.) nu se admite geranța interimară. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific). 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. Structurat în cinci capitole. Articolul 58 (p. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. cu modificările și completările ulterioare. odată înființat. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. renunțare la serviciul său. 24 pct. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. 100/2004. relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. cultural.G. personalități remarcabile în domeniile economiei. Art. Regulamentul consular al României a rezervat. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. retragerea patentei sau exequaturului etc.

apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. 73 . după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. regulamentele și uzanțele statului trimițător și. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. în conformitate cu legile. (art. consul. ale statului de reşedinţă. deci. în funcție de clasa pe care о deține. Am văzut că un oficiu consular. agent consular. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. Potrivit acelorași reglementări. privind relațiile consulare. în limba română și în limba statului de reşedinţă. plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. dezvoltat în articolele următoare: „ 1. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". vice consul sau agent consular.24 din Regulamentul consular al României. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. consul. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. 2. este condus de un consul general. corelativ. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. pentru a avea statutul de sef de post consular. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. viceconsul. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. Vom face referire. respectiv. împuternicit cu funcții consulare.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare.4 al art.24 pct. acceptarea numirii prin exequaturul). ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. scopul final al procedurii are valență internațională.4. potrivit pct. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental.dintre cetățenii proprii. ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. privilegii și imunități. 3. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități.

Regulamentul consular al României cuprinde în art. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. conformă dispozițiilor din art. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. care poartă denumirea de exequatur. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. În ce priveste consulii onorifici. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. (4). b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. Această procedură urmată în practica României. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. și (4) din prezentul Regulament 73 . Ea este. (3).2 pct. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). (2). reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. categoria și rangul său. Art. 6 alin. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant. prin canale diplomatice. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art. un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. în fapt. Ministerul Afacerilor Externe solicită. 24 pct. 6 pct.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. punând sigiliul de stat.12 din Convenție de la Viena din 1963) . un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. în calitate de sef al oficiului consular de carieră. 6 alin. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. pe cale diplomatice. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. (3). (1).11). 3 și 4 din Regulamentul consular al României. (1). Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. nu se prevede altfel (art. 2. Ministerul Afacerilor Externe transmite. 1 al Regulamentului consular al României). (5) și la art. După obținerea acordului statului de reşedinţă. 6 pct.

sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. iar admiterea oricărui funcționar consular. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. 11 alin. de a fi reprezentat în raport cu alte state. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». licență etc. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. 73 . cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. Pct. În conformitate cu Convenția de la Viena art. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord.5. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. 11 pct. în afară de şeful postului consular. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat. în timp ce pct. în formă de patentă sau de un act similar». precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. ținând cont de sarcinile care le revin. în afară de şeful de post consular. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. commission consulaire decret. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. 3. necesită doar procedura notificării numirii. care să ateste această calitate. în unele cazuri. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. Din punct de vedere structural. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin.consular. se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate. o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat.

purtând sigiliul de stat” – s. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară. atestând calitatea sa și indicând. În convenția de la Viena din 1963 art. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document. art. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. Ministerul de Externe a statului trimițător. De exemplu. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. 11 pct. în virtutea suveranității sale. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară.n. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. Convenția consulară dintre România și Croația. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. sau un act similar. de exemplu. face referire la acesta în art. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. ca regulă generală. patenta consulară sau actul similar. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă.România și Croația. 2 al art. 6 pct. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. numele și prenumele său. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. Regulamentul consular al României stabileste în art. rangul său. întocmit pentru fiecare numire. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. 1 din Convenția consulară încheiată între ale. sub forma de patentă. circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. 5 73 . fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului. un atribut suveran al statului de reşedinţă. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. categoria și clasa sa. Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. au stabilit în articolul 4 pct.2 din Convenția de la Viena. deci. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. Patenta consulară reprezintă. incontestabil. Exequatur-ul.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). 4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. 5.

aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat.1.2.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. 4. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea.pct. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. economice. . Conținutul funcțiilor consulare 4. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător.3. 5 din Convenția de la Viena. Dreptul internațional nu prevede. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. 73 .  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor. respectiv. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. este remisă şefului de oficiu consular. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul. însă. Trăsăturile funcțiilor consulare 4. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4. 3).1. . 2 din Convenția consulară dintre România și Croația). • transcriere a patentei consulare. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora. dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. economice. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. art. cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. 19 din Convenția de la Viena). semnată de el.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. științifice și culturale între cele două state. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. Clasificarea funcțiilor consulare 4. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. • ordonanță semnată în aceleași condiții. şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat.4. În practică. 12 pct. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe. dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular. În afara cazurilor prevăzute în art.

în sensul general al termenului. În plan național. m din Convenția de la Viena din 1963). Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . în general. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. în practică. 9 al articolului menționat mai înainte.3 din același articol.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize.2). Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă). În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat.instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție. care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. la interesele celor două state. Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. 8 pct. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. . ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător. în împrejurări speciale. pct. convențiile bilaterale reiau. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. Statul român.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale. Ca regulă generală. consuli. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. poate. în materie succesorală. în principal.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. care stabileste următoarele reguli: 73 .efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. de cutumă. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile. viceconsuli sau agenți consulari.2. 4. cu consimțământul statului de reşedinţă.. un funcționar consular poate. . b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta. condiției reciprocității. . acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant.(art. de convențiile consulare bilaterale. 1). . o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. Cu toate acestea. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său. pe teritoriul statului trimițător. Potrivit pct. de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. 5. aparținând statului acreditat. prin Ministerul Afacerilor Externe. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor. conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie. 8 pct.

dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. . modul în care se pun în miscare. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. beneficiarii funcțiilor consulare. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe. considerată a fi cea mai importantă. . . 4.funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului.funcții de stare civilă. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste).de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . de asemenea. surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză . . 3. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională . atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte. • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular. situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita. a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art. . m cadrul circumscripției sale.funcții privind relațiile culturale. . numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. a obiectului lor și cuprinde: .5.funcții economice. 5. împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci.funcții în materie de obligații militare.funcții notariale. 2.funcții în materie de marină comercială. .• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României. 4. de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea.funcții jurisdicționale. . Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1. funcții notariale).funcții cu caracter politic.3. în esență. se declanșează exercitarea lor. oficierea unei căsătorii). Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și.celebrarea căsătoriei. .funcții administrative în sensul strict al cuvântului.și funcții consulare care. dimpotrivă.

Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții. sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . Totodată. reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. Pactul internațional privind drepturile economice. Protecția consulară. cât și în practică. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. . Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. . dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. al persoanelor sale fizice și juridice. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. Constituția României. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: . în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor. dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. adecvate situației formate. ca și cea diplomatică. sociale și culturale.4. 4. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. vaselor aeriene și altor persoane.” Ea presupune influența puterii suverane a statului. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. discuții. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. Convenția privind drepturile copilului. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină. în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. în speță. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. . În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. înregistrarea actelor stării civile. în orice circumstanță. îndeplinirea unor acțiuni notariale. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat.luarea măsurilor necesare. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă.

exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). În asemenea cazuri. consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. actele juridice civile se împart în acte de conservare. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. în protecție consulară. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. pe lângă autoritățile statului lor. fiind absent în statul de reşedinţă. drepturile cetățenilor statului trimițător. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . în baza unui drept propriu. după caz.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. amintim că: după importanța lor. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. în prealabil. nu și față de particulari. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. să inițieze afaceri în alte state. 6 din Convenția de la Viena din 1963). De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. în străinătate. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. conferit de normele dreptului consular. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. Art. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. directă. Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. fie angajându. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. fie el avocat. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. de administrare și de dispoziție. în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. În cadrul funcției de reprezentare. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă.și un mandatar al său. a cărui bază să fie normele dreptului civil. a cetățenilor statului trimițător. fie о altă persoană calificată. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător.

în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. dar care nu sunt avocați. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător. într-un termen cât mai scurt posibil (art. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale.40). personal. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare. și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. de asemenea. economice.2 pct. apărarea drepturilor și intereselor lor. din alte cauze credibile. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau. economic. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. singur sau prin reprezentant. El poate. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. care în art. 36) În ce priveste tutela și curatela. Art. 8 pct. Astfel.) – art. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. aflați în statul de reşedinţă. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. ca excepție. (art. 5 pct. b. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. Funcționarul consular are. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. Astfel. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă.13. economice.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și. dacă acestia absentează sau. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial.13 alin.n. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale.

poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător.13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. comerciale. însă. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. Îi este interzis. cultural. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. concepție considerată superioară în literatura de specialitate.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. mai ales.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic. De menționat că. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România. stiințific.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. divergențele de orice natură între căpitan. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. 20 al Regulamentului consular al României. comercial. dreptul de informare îi permite să se adreseze. turistic. k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. În acest sens. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. să încurajeze exporturile de produse românesti.n. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă. asupra navelor maritime și a navelor fluviale. pentru a primi date. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: . fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. examinează și vizează documentele de bord și.consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. aeriene.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. De asemenea. În acelasi timp. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s. asigurând condiții favorabile agenților economici români. Conform prevederilor acestui articol. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale. stiințifice etc. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. ofițeri și marinari”. să înființeze reprezentanțe.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. 5. lit. . Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice.). Regulamentul consular al României menționează în art.12 din Regulament). firme sau birouri ale acestora. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. . . subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. Potrivit art. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . și particularilor. să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ.

Columbia Argentina ). încărcăturii sale. echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. parlamentare. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. a carnetelor de marinar. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află.prezidențiale. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. navele de stat. Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. Prevederea menționată constituie. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. pe care о pot limita sau condiționa. echipajului. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. Anglia. armament și altele asemenea. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. el va sprijini repatrierea acestora. transporturi de trupe. totodată. dacă nu are prevederi legale contrare. după caz. navele pentru cercetare stiințifică și altele. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. guvernamentale. Funcționarii consulari vor sprijini personalul. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. încredințate. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. а documentelor de navigabilitate a navelor. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. precum și pasagerilor cetățeni români. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. De asemenea. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. lit. în caz de avarie. În materie de navigație aeriană. sefilor oficiilor consulare.legea română și convențiile internaționale la care România este parte. ca și unele funcții de ordin administrativ. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. De asemenea. statele au interese majore. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. de aceea. Art. Statele trimițătoare au. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. tehnică militară. de la autoritățile țării de reşedinţă. în condițiile legii și reglementărilor în materie. esuare sau naufragiu al navei. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. f) Funcția notarială 73 . de regulă. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. 5. De asemenea. pe bază de reciprocitate. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. uneori.

Funcționarul consular are dreptul. care se referă la activitatea consulară. . Actele notariale se îndeplinesc. tratează activitatea notarială а consulului. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. precum și potrivit uzanțelor internaționale. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. .autentificarea înscrisurilor. 5.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . . Conform prevederilor stipulare în art. restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. lucrările doctrinare. . indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte). a notarilor publici și activității notariale. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. . cum vom vedea. după caz. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular.efectuarea și legalizarea traducerilor. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. mai mult sau mai puțin detaliat.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.36/1995. cu cele trei componente ale ei. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea. precum și potrivit uzanțelor internaționale.Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. . activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. .legalizarea sigiliilor și semnăturilor. Convențiile internaționale multilaterale. funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător.redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. 16 al Regulamentului consular al României.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți. la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. . d) funcționarul consular onorific poate primi. să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. Art. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română.13 din Legea nr. potrivit acestui articol. precum și a persoanelor juridice române. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător.legalizarea de copii de pe înscrisuri.certificarea unor fapte. lit. 73 . atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare.

1.funcții consulare în materie jurisdicțională. b) facilități. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice. în conformitate cu art. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri. alin.4.2.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine. privilegii și imunități privind postul consular – art. în următoarele condiții: . 5. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. Hackwort.funcții consulare în materie de pasapoarte etc.3. privilegii și imunități.să nu fie afectat statutul consular. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi. .3. 73 .este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5. Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile. 40-57. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc. 28-39. care „constituie statutul lor consular”. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5. . Dumitru Mazilu menționează. Alte funcții consulare: . În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.36/1995). .funcții administrative. citându-l pe G. Legea nr.13.1.H. purtând semnătura sa și sigiliul oficial.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5. .

a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . beneficiarii acestei imunități. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă. privind codificarea relațiilor consulare. pentru a fi acordat.39).” Având în vedere cele menționate mai sus. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. În opinia unui autor român. 43. Generic. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. 58-68. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”.c) facilitățile. drepturilor și facilităților consulare. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. o navă sau de un avion. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. 40-57). potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. privilegiilor. caracterul și limitele imunității de jurisdicție. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”.2. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. formele de imunitate de jurisdicție. inviolabilităților. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare. În cele ce urmează. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. Totusi. b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. Convenția de la Viena din 1963. 5. Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. 28. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. că: „ 1. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. 2. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem.

Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. potrivit cărora statul de reşedinţă 73 . pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. în privința oficiilor consulare. 43 din Convenție. ci are un caracter funcțional. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. doar funcționarii consulari și angajații consulari.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. . vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. Așadar. 43. Imunitatea de jurisdicție civilă. mai este necesar.imunitatea de jurisdicție civilă. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. . cât și de statul de reşedinţă. anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”. de asemenea. că statutul consular cuprinde. imunitățile consulare. Din interpretarea prevederilor art. aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională.imunitatea de jurisdicție administrativă. în mod expres sau implicit. Imunitatea de jurisdicție administrativă. după cum prevede art. 31( și nu imunitatea lor).55 din Convenția din 1963). ar putea crea confuzii.imunitatea de jurisdicție penală. Imunitatea de jurisdicție penală. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător. aşa cum a fost formulată în art. drepturi și diferite înlesniri. și imunitatea de jurisdicție. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. alături de celelalte privilegii.54). Astfel. apoi. Trebuie să menționăm. în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. în special. o navă sau aeronavă. ci. prevederile paragrafului 1 al art. în caz de acțiune civilă. 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. în general. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). având în vedere că.art. însă. aşa cum rezultă din Convenție. de asemenea.

fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. 3). Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. 33). indiferent în a cărui proprietate se află. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. 35. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. cărțile. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. 31. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul. 31). cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. 50). că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. decât cu ocazia primei instalări (art. (art. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art.4). corespondența. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. p. scutirea de taxe vamale. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. Totusi. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular.(art. dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. sunt inviolabile (art. b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. valiza este înapoiată la locul de origine. filmele. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. p. f) Inviolabilitatea valizei consulare. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. 41). Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. de regulă. 35 p. 73 . necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. Arhiva cuprinde toate hârtiile. Mobilierul. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. benzile de magnetofon. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. 32). Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. 46). d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. în situații anume determinate. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. Localurile consulare. 1). în statele unde există această procedură. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. cifrul. registrele postului consular. documentele. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea.

e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. 30 al Convenției de la Viena). 51). c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. b) scutirea de permise de muncă. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. Membrii de familie. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul.3.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. fie în statul trimițător. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. 5. d) scutirea de prestații personale. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. 48). Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. În aceste cazuri. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. 39). în caz de deces al unui membru al postului consular (art. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. viceconsulat. care este legată de faptele oficiale. indiferent de rangul acestuia: consulat general. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. 73 . prevăzute de legea statului trimițător. 52) și de obligația de asigurare socială (art. agenție consulară. c) scutirea de regimul de securitate socială. consulat. că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. 29). c) scutiri fiscale. în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular.

28). 15. 45). Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. g) accesul la informații în caz de deces. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art. 60).35). pct. privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. e) libertatea de comunicare (art. c) obținerea de localuri (art. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art. 34). 42). b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. de naufragiu și de accident aerian (art. tutelă sau curatelă. 3). precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . beneficiază de: a) scutirea de permis de munca. iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. 44). Gerantului interimar. c) inviolabilitatea arhivelor (art. 43). d) scutiri vamale (art. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. d) renunțarea la privilegii și imunități (art.29). i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. 30). Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art. 37). 62). Totusi. 59). 36). inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art. c) scutirea de regimul de securitate socială. b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. c) imunitatea de a depune ca martor (art. privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art.54). de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. 39). îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. k) libertatea mijloacelor de comunicare.b) scutirea de taxe vamale și control vamal. nu vor beneficia de privilegii și imunități. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. privilegii și imunități.61). d) scutirea de prestații sociale. numit în funcție dintre funcționarii consulari. d) libertatea de deplasare (art. detențiune sau urmărire (art.

ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art. să nu fie consul onorific.la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. 65). 5. 73 . săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. 2. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil. din momentul intrării în funcție. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat.53 al Convenției de la Viena din anul 1963.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art. 64). Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau. să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. Potrivit prevederilor art. 67).aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. c) scutiri fiscale (art. dacă se găseste deja pe acest teritoriu. se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. până la prima din datele următoare: . membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. 55). precum și membrii personalului său particular. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. În caz de deces al unui membru al postului consular.4. 66). Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. din momentul încetării calității de membru al familiei. 3. la încetarea calității de membru al familiei. 4. . Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare. să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. d) scutirea de prestații personale (art. orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. după caz. 23 din Convenția de la Viena). să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. după caz. . b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art.aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. Actele oficiale. . dacă se află pe acest teritoriu. începând cu una din datele următoare: .

. Aurel .Introducere în dreptul și practica diplomației . Gâlea.Drept diplomatic și consular .BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. 2002 Năstase. Bucuresti. Editura ALL. LUMINA LEX. Bucuresti. 1996 Feltham. Adrian. Editura Lumina Lex. Dan – Drept diplomatic și consular Ed. Fundației România de Mâine. Ion M. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Fundației „România de Mâine”Bucuresti.Drept consular . 1998 Mazilu. 2002 Bonciog. 2003 Năstase. 2006 73 . . Sinteze pentru examen – Ed. Lumina Lex. Ion M. Bucuresti. . Ion – Drept diplomatic și consular.II. lasi. R. Gh.Ed. Bucuresti. 1996 Anghel. Bogdan.Editura Fundației "AXIS". 1996 Iacob.vol. Drept diplomatic și consular – Ed. .Ed.Introducere în diplomație . All Beck.Bucuresti. Dumitru – Diplomația. Aurescu.Dreptul diplomatic și consular .G.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful