UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANȚA FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMAȚIE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ 2. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNCȚIA DE REPREZENTARE 3.3. FUNCȚIA DE NEGOCIERE 3.4. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE 3.6. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂȚI, PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4.1. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1. NOȚIUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELAȚIILE CONSULARE 2.1. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE

73

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNCȚIILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE 4.4. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

73

DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internațional care se referă la organizarea. 1. precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale. în sens formal. 73 . sarcinile. funcționarea și statutul juridic. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic. . în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor dintre state și.precizările cu privire la izvoarele dreptului internațional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic. contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internațional. ca și de organele externe ale acestora. înțelegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voințe cu privire la domeniul relațiilor diplomatice. .în comparație cu celelalte norme ale dreptului internațional în ansamblu. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului internațional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare relațiile dintre state.fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale între state. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: .2.dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului internațional.la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul internațional contemporan. .1. ci constituie o ramură a acestuia. Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internațional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecți de drept internațional sau ca fiind acea parte a dreptului internațional care stabileşte regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele. create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –. normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental. într-un fel. NOȚIUNEA. ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea. de menținere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezența și funcționarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dezideratul pe care-l au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată. precum și desființarea organelor relațiilor internaționale. competența și statutul organelor pentru relațiile externe. ele constituie călăuza activității diplomatice și trebuie să fie respectate cu strictețe.PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. . De aici rezultă că: . principiile fundamentale ale dreptului internațional constituie criteriul suprem în aprecierea legalității activității diplomatice. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activității diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor.

normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar. în mod implicit. 73 .). Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. normele statutare ale unui organism internațional. având o însemnătate normativă primordială. în principal. sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite. în regulile cutumiare ale dreptului internațional. în legislația internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor. nu a existat în dreptul internațional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. în special cele ale Curții Internaționale de Justiție și alte sentințe pronunțate ex aequo et bono. reciprocitate. obligația de despăgubire etc. Dat fiind modul în care s-au format. jurisprudența și doctrina. tratatul. Pe plan internațional. aşadar. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic. cu caracter subsidiar (a se vedea art. în cursul celei de-a VI-a Conferințe panamericane. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic. b) Tratatul internațional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului internațional.. numărul convențiilor multilaterale era foarte mic. principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea convențională. bazate pe convingerea îndeplinirii unei obligații juridice. norme care țin de ordinea juridică internațională. Primele convenții de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: . 38 alin 1 din Statutul Curții Internaționale de Justiție). în general și ale dreptului diplomatic. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. o exprimare tacită a consimțământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important.izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului internațional. învederându-se prin aceasta importanța cutumei internaționale ca sursă a dreptului diplomatic. . a sediului misiunii diplomatice și a reşedinței agenților diplomatici. legile interne.La 20 februarie 1928. statutul juridic etc. s-a încheiat la Havana o convenție multilaterală cu privire la funcționarii diplomatici. Sunt. Instituția reprezentării diplomatice ale în prezent o bază convențională ca urmare a adoptării Convenției de la Viena din 1961. exceptarea de la jurisdicția statului de reşedință sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară.Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentanților diplomatici. în această categorie înscriindu-se reguli cu relevanță și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea. Toate regulile privind inviolabilitatea agenților diplomatici. funcționarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt. principiile generale ale dreptului recunoscute de națiuni. cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înființarea. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate. completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agenților diplomatici. d)Jurisprudența – sentințe ale unor instanțe internaționale. angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. în primul rând. surse ale dreptului diplomatic: cutuma. Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozițiile ei. care atribuie deliberărilor în materie de statut al delegaților permanenți ai statelor străine la organizația respectivă etc. norme convenționale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunități trimişilor statelor respective.

a reprezentanților acestora. adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agenților diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. era să elimine în viitor dificultățile care generaseră aşa de des conflicte de precădere. în ceremonialul diplomatic etc. norme de drept internațional (cum ar fi.3. dezvoltându-se. un comportament similar din partea statului afectat. desfăşurarea activității interne a unei misiuni diplomatice. printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunităților diplomatice. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza relațiile diplomatice. care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internațională. iar relațiile diplomatice s-au bazat pe uzanțe și cutume internaționale. uneori se ține seama de opiniile specialiştilor în dreptul internațional la elaborarea normelor dreptului internațional. cu toate că uzanțele internaționale. f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează instituții ale dreptului diplomatic: dispoziții legislative și statutare prin care statele reglementează funcționarea reprezentanțelor lor diplomatice în străinătate. la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. tratând în detaliu chestiunea agenților diplomatici. de vechimea agentului în statul respectiv. a cetățenilor lor. pornindu-se de la un drept cutumiar. Scopul Regulamentului de la Viena. deşi relațiile diplomatice au însoțit statele de la apariția lor. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect față de personalitatea statelor. de obicei. Încercări de codificare a regulilor referitoare la relațiile diplomatice există din secolul al XIX-lea. Institutul de drept internațional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitățile diplomatice și a adoptat un text 73 . Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol. nu este o normă juridică. dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convențional. ele nefiind o sursă independentă de drept. În sesiunea pe care a ținut-o la Cambridge în 1895. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat. codificări care. fie pe cale cutumiară. fie pe cale convențională. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice internaționale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu. ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane. procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlalți membri ai misiunii.e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară. nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului. iar în cadrul unei clase. cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de experți și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenenței agentului diplomatic la una din cele patru clase. relațiile dintre misiunea diplomatică și administrația internă etc. ci. Astfel. Societatea Națiunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de experți pentru a studia problema codificării progresive a dreptului internațional. 1. de exemplu. bazate pe rațiuni istorice și de prestigiu. Problema a fost examinată între anii 1924-1928. ele rezultând însa din acte unilaterale. dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor. Cea de-a VI-a Conferință internațională americană întrunită în 1928 la Havana a adoptat Convenția privind agenții diplomatici. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agenții diplomatici. nu au valoare de izvor de drept. au dus la apariția unei ramuri distincte a dreptului internațional public – dreptul diplomatic. g)Curtoazia internațională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic.

Evoluțiile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzanțelor care priveau pe trimisul diplomatic. care stabileşte competența. numesc diplomația o 73 . dintre state. După cel de-Al doilea război mondial. caracterizată prin întreținerea unor raporturi și activități oficiale și căutarea. prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin înțelegeri directe. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat.U. aceasta trebuind să fie în concordanță cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaționale. conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. un rol determinant asupra legislației interne. considera că „diplomația sintetizează mai multe ştiințe” pe care „arta diplomaților le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajați”. normele referitoare la multe aspecte ale diplomației (numirea agenților diplomatici. convocată și ținută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. funcționarea și statutul organelor de stat interne pentru relațiile internaționale). Pentru reglementarea celorlalte relații diplomatice. însă. la fel ca și Harold Nicholson. adoptată în anul 1975. a fost „Convenția cu privire la imunitățile și privilegiile ONU”. a misiunilor diplomatice. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional public. Nicolae Titulescu. Dreptul diplomatic are. la Viena. pentru că. la 2 septembrie 1949.4. pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputați analişti ai relațiilor internaționale. DIPLOMAȚIE. fapt ce a fost realizat la Conferința de la Viena din 1961. tot la Viena. adoptată în anul 1969. în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. Prima. care va avea un rol important în evoluția diplomației multilaterale. cuvântul diplomație vine din grecescul „diploma”. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internațional public este viabil ca drept al păcii. Morton A. dar și ca arta de asigura. al relațiilor paşnice. iar cea dea doua. fără dreptul diplomatic celelalte norme internaționale ar rămâne fără efect. structura acestora. de colaborare dintre subiectele dreptului internațional. folosit în Grecia antică pentru a desemna tăblițele încredințate solilor. cunoscut diplomat român. primul instrument adoptat în cadrul O. vizează diplomația multilaterală. Convenția de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relațiile diplomatice a fost adoptată de Conferința plenipotențiarilor. altele decât cele bilaterale permanente. În Dicționarul diplomatic. deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public. „Convenția privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile cu caracter universal”. organizarea. INTERACȚIUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC.format din 17 articole. 1.N. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei”. diplomația este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state. Diplomația a primit mai multe definiții în literatura de specialitate. vizează diplomația ad-hoc. au fost adoptate ulterior încă două convenții. ca semn al împuternicirii lor. se întâlnesc numeroase reguli care aparțin dreptului intern al statelor. adoptat la Paris. ramură care poate fi apreciată ca una centrală. POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNAȚIONALĂ a) Diplomația și dreptul diplomatic Etimologic. „Convenția privind misiunile speciale”. Kaplan.

nu-l vom reține în contextul analizelor care urmează. tactul. prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde acțiunea proprie a agenților diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului. distinctă. termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe. Se poate constata că. diplomația se înfățişează ca o instituție politico-juridică importantă. începând cu sec. sau a unui grup de state (diplomația Uniunii Europene). în jurnalistică. Termenul „diplomație” este de origine greacă (diploo) și. pentru că diplomația este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiințific și apoi. Diplomația. Diplomația într-un sens mai direcționat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe. într-o dublă perspectivă: mai întâi. dar și ca o ştiință. în multitudinea relațiilor dintre state și organizații internaționale. iar activitatea acestuia s-a numit diplomație.) în domeniul politicii externe. o mare parte și cea mai importantă este cea a relațiilor diplomatice. raportând termenul de diplomație la domeniul ştiințific pe care-l foloseşte. cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. reprezentând astfel un instrument de bază al relațiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organizațiile internaționale. sens pe care. Diplomație în limbajul comun poate semnifica politețea.profesiune foarte veche. Diplomația veritabilă este apanajul profesioniştilor. de o complexitate deosebită. De aceea. Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. având în vedere domeniul extrem de important în care acționează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relațiilor internaționale. din perspectiva politicii externe a statului. înşelătoria. respectiv ca o sumă de acțiuni și reguli juridice stabilite atât prin legile interne. desemna acțiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). Diplomația trebuie privită și definită în contextul relațiilor internaționale. implicând mânuirea cu inteligență a celor mai multe concepte elaborate de ştiințele sociale și.). O definiție a Diplomației poate fi dată. evident. acestea constituie obiectul diplomației. utilizate în funcție de contextul concret determinat. poate desemna duplicitatea. ministerul afacerilor externe etc. De aici. dar și. pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relațiile dintre state și interesele acestora. răbdarea. Henry Kissinger. misiunile diplomatice ale unui stat etc. numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat. cât și prin tratate internaționale. iar diplomații de valoare au fost dintotdeauna oameni instruiți. ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state. într-un sens peiorativ. ca formă superioară și 73 . noțiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situație conflictuală. Diplomația desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomația românească). o bună judecată însoțită de un interes precis și curtoazie. manipularea negativă. adică a funcționarilor publici special pregătiți să facă față sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomații. deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu. diplomația a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiție amatorismul. de regulă. Diplomația mai poate desemna și funcțiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. ori a unei epoci (diplomația contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomația Orientului Mijlociu). expresia diplomație a dobândit mai multe sensuri. al XVIII-lea în prezent. atunci când este implicat în promovarea unei poziții față de un eveniment extern. Astfel. aprecia că istoricii desemnează. prin acest termen relațiile externe ale statului. îndeosebi. inițial. în vorbirea curentă. adoptate cu scopul de a reglementa relațiile dintre state și organizațiile internaționale pentru realizarea politicii lor internaționale. pentru că. de ştiința dreptului și relațiile internaționale. mai larg sau mai restrâns.

în concluzie. fapt ce-l deosebeşte de diplomația. existența unor legături de influențare și intercondiționare reciprocă cu morala. dreptul internațional fiind în esența sa bazat pe regulile moralei. respectiv dintre acestea și organizațiile internaționale. aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale. Potrivit altor definiții date diplomației în literatura de specialitate. 73 . dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internațional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relațiilor diplomatice dintre state. exprimate prin autoritățile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizațiilor internaționale cu gestionarea politicii externe ale acestora. dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici. ele însele fiind instrumente ale păcii. oficiali civili sau militari). la modificarea sau completarea acestuia. Putem spune. dar cu observarea normelor dreptului internațional. ale evoluției societății umane. prin negocieri”. Politica externă. parte a dreptului internațional public. urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și. în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale. stabileşte scopuri.stare de normalitate a legăturilor dintre state. Diplomația este principalul. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordanță cu principiile și normele de dreptului diplomatic. influențează regulile morale ale raporturilor interstatale. presupune la rândul său. într-un cadru juridic instituțional extern. În concluzie. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării relațiilor dintre state. pe de altă parte. contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerințele vieții internaționale bazate pe drept. Diplomația este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “relațiile externe”. dar termenii nu sunt sinonimi. prin diplomați. Politica externă a statelor. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern. ca parte a dreptului internațional public. la rândul său. Dreptul diplomatic. Dreptul internațional. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept internațional public își au originea în normele morale. care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe. că diplomația este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internațional. a intereselor statelor. contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic. dintre acestea și organizațiile internaționale. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic. îndeosebi. pentru că nu pot exista decât în condiții de pace. la rândul ei. constituie un mijloc de orientare și de influențare a politicii externe a statelor în direcția unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. este mijlocul prin care se nasc. prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunității internaționale.

ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic. • când două state stabilesc relații diplomatice.1. actul recunoaşterii nu implică și existența obligatorie a relațiilor diplomatice între cele două state. deoarece relațiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia. ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forței. există posibilitatea încetării acestora. personalitatea juridică internațională. • temporară – ceea ce presupune suspendarea relațiilor diplomatice. de o calitate superioară și de o importanță deosebită”. aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea relațiilor diplomatice. stabilite pe baza acordului de voință reciproc. prin actul recunoaşterii se exprimă și intenția de a stabili relații diplomatice. Anghel). realizată prin misiunile speciale. nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. Relațiile diplomatice sunt proprii statelor. prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaționale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetățenilor săi pe teritoriul celuilalt stat. RELAȚIILOR DIPLOMATICE 2. Ruperea relațiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse. economic. cultural . • diplomația ad-hoc (temporară). Pentru stabilirea relațiilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condiții care. prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice. • stabilirea relațiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc. realizându-se nu numai prin misiuni permanente. Totuşi.). Michael Hardy aprecia că relațiile diplomatice reprezintă „conducerea. Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate. care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizațiilor internaționale. diplomația cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diplomația permanentă. NOȚIUNEA DE RELAȚII DIPLOMATICE Relațiile diplomatice sunt o parte a relațiilor internaționale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state.ştiințifice. nu numai între state. Relațiile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state. din practica statelor rezultă că cel puțin următoarele condiții trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte relații diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internațional.2. Cu toate acestea. deoarece principalele subiecte sunt statele. este necesară recunoaşterea lor reciprocă. ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). care îşi admit reciproc. stabilind relațiile diplomatice. prin exprimarea liberă a consimțământului părților. a relațiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internațional cu oricare alt subiect sau alți subiecți”. Evoluția relațiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariția unor noi raporturi. consular etc. sau ca rezultat al stării conflictuale 73 . scapă reglementărilor de drept internațional. Uneori. acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe. deocamdată. ci și între acestea și organizațiile internaționale. (Ion Mazilu) Dicționarul diplomatic din 1979 defineşte astfel relațiile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state. (Ion M. Ca urmare a creării acestui nou tip de relații.

de exemplu. b) Încetarea relațiilor diplomatice Încetarea relațiilor diplomatice poate fi: .temporară 73 . . motivată sau nu) sau • tacit. (Ion M. statele părți publică un comunicat. întrucât semnifică permanența conlucrării permanente. în temeiul unui acord de voințe între statele implicate în acest proces. Această modalitate de încetare a relațiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor. Stabilirea relațiilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: . pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. cum ar fi.trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state. 22AM.entitățile între care se stabilesc relațiile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică internațională. poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. Suspendarea relațiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă menținerea lor pentru perioade determinate. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea relațiilor diplomatice. titular de drepturi și obligații internaționale. clauze în cuprinsul tratatelor. De obicei. Dreptul internațional public actual oferă posibilitatea uzitării instituției puterii protectoare. Statele pot stabili între ele relații diplomatice fără a trimite reprezentanți și fără a înființa misiuni permanente. caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenții. adică să aibă calitatea de subiect de drept internațional.armate. 2 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de relații diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. ocuparea teritoriului statului (debelatio). prin stabilirea de relații diplomatice se declanşează acțiunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică internațională. recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de relații diplomatice și o premisă a relațiilor diplomatice. 2.cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut. nu se pot stabili relații diplomatice decât între două state care se recunosc. Acordul prin care se înființează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general. el poate fixa data în care vor fi înființate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general. care se poate manifesta: • expres (declarație oficială. după stabilirea relațiilor diplomatice. schimburi de scrisori între miniştrii de externe. precum și după încheierea acordului cu privire la înființarea de misiuni diplomatice permanente. stabilirea de relații diplomatice are loc pe baza consimțământului lor mutual. Anghel) Art. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR DIPLOMATICE Relațiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relațiilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerințe ale securității internaționale. ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terț. Stabilirea de relații diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU.2. nr. a) Stabilirea relațiilor diplomatice Stabilirea relațiilor diplomatice constituie un act internațional politic și juridic în acelaşi timp. din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. Acordurile prin care se stabilesc relații diplomatice pot fi tratate. Relațiile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit. .

MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII. Când se află în străinătate. ca și şeful statului. poate încheia tratate internaționale. când se află în străinătate. (Ion M. în Parlamentul Consiliului Europei. relațiile diplomatice se mențin în forma în care existau la data suspendării. Ruperea relațiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. Efectele generate de fiecare sunt diferite. se bucură de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. de comiterea unor acțiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. şeful guvernului. numeşte și recheamă unele categorii de diplomați. fie la ruperea relațiilor diplomatice. cât și de autoritățile administrației publice centrale. şeful statului beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. Restabilirea relațiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. în virtutea acestei calități. Suspendarea și ruperea relațiilor diplomatice sunt două instituții juridice distincte. În cazul suspendării. a) Organele de stat interne pentru relațiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă. adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naționale.3. pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state. reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă şeful statului. notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenți 73 . relațiile diplomatice se rup. menținând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditați în statul său. în cea de-a doua. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și. de exemplu. agenții diplomatici și ceilalți membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. creat special pentru a organiza și desfăşura direct relațiile de politică externă ale statului. precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele internaționale. 2. desființează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. Anghel). El poate negocia încheierea tratatelor internaționale fără a prezenta deplinele puteri. cu pronunțat caracter diplomatic. În prima situație. pe baza prevederilor legislației interne referitoare la organizarea și funcționarea acestora. înființează. relațiile diplomatice sunt suspendate. poate încheia anumite acorduri. numeşte negociatorii acordurilor internaționale care sunt supuse aprobării lui. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici. ca autoritate legislativă. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administrației de stat. De asemenea. poate negocia și încheia tratate internaționale fără a prezenta deplinele puteri. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt.definitivă. aprobă. el este cel care desemnează reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale. împrejurări specifice conducând fie la suspendarea. De asemenea. Ministerul Afacerilor Externe. raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte. Parlamentul. exercită atribuții de reprezentare a statului în relațiile externe. STRUCTURĂ. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcții împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate. misiunile diplomatice se închid. ca organ de specialitate în domeniul relațiilor externe. Prin ruperea relațiilor diplomatice. El poate stabili chiar relații directe.. inclusiv cele de politică externă. nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. sau poate să-și exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu implicații directe în politica externă a statului. Ca și şeful statului.

de regulă. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant. precum ministerele din domeniul comerțului. educației etc. condusă de nunțiul apostolic. . Australia.Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă. precum participarea la anumite solemnități. afacerilor interne.Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada. . în cadrul diplomației bilaterale. condusă de un Înalt Comisar.Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat. b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă – prima este.Legație – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei. Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri internaționale fără a prezenta deplinele puteri. 73 . b) Organele de stat externe pentru relațiile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entități cu personalitate internațională.Internunțiatura apostolică – reprezintă Sfântul Scaun în țările unde nu există nunțiatură. El îndeplineşte atribuții directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competența de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său. iar când se află în străinătate. Practica statelor și a organizațiilor a dus în timp la apariția mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente. cu rangul cel mai înalt. nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui organ este. deosebim între: . b) misiunile permanente ale organizațiilor internaționale pe lângă state. atât în cadrul diplomației bilaterale (mai ales). . cât și în cadrul diplomației multilaterale. apărării naționale. astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existența fixata în timp. cu scopul de a asigura realizarea și menținerea relațiilor diplomatice. cea de-a doua categorie. În cadrul diplomației multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentanțele permanente sau delegațiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizație internațională guvernamentală. Ceylon). condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus). Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii. având sarcini determinate. Și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate au atribuții în realizarea politicii externe a statului. corespunde ca rang legației și este condusă de un internunțiu.. condusă de un ambasador. d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delegațiilor permanente ale statelor la organizațiile internaționale și misiunilor internaționale în diferite state sau la diferite organizații internaționale.diplomatici și îndeplineşte alte atribuții pentru realizarea generală a politicii externe a statului. Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentanțe conduse de un Înalt Reprezentant. beneficiază de toate imunitățile și privilegiile diplomatice. o misiune permanentă. cu consimțământul acestora. cea de-a doua ființând pentru o anumită perioadă. de acelaşi rang cu ambasada. o misiune temporară. . c) după rangul misiunii diplomatice. culturii. Noua Zeelandă. iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. la negocierea unui tratat etc. creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internațională.

din cea de-a doua clasă/rang de agenți diplomatici (miniştri plenipotențiari. naval. El poate să delege diferite funcții personalului misiunii.). Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană. – frecventarea unui cerc de relații cât mai larg și cât mai variat posibil.i. – cunoaşterea și stabilirea de relații cu persoane cu influență în statul în care este acreditat. aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Secției politice a misiunii diplomatice Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acționa în această calitate”.Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanți diplomatici din prima clasă/rang. – transmiterea către guvernul țării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună. Misiunea României pe lângă Consiliul Europei. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem. cât și față de guvernul pe lângă care este acreditat.a. respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU. R. cei cu titlu permanent (en pied).G. Misiunea României la NATO. Feltham consideră că structura unei misiuni diplomatice reflectă funcțiile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: • şeful misiunii • Cancelaria • Departamentul politic • Administrația și coordonarea • Secretariatul și arhivele • Securitatea • Comunicațiile și celelalte servicii tehnice • Personalul localnic • Contabilitatea • Departamentul comercial • Departamentul consular • Serviciul militar. însărcinați cu afaceri ad interim (a. cea a însărcinaților cu afaceri. atât față de propriul guvern. pentru conducerea misiunii.a. Misiunea României la UNESCO s. dar este singurul responsabil. în asemenea cazuri acționează drept canal de comunicație între cele două guverne. semnificative din țara de reşedință. Ei sunt numiți și acreditați de statul căruia îi aparține misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedință (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. Structura misiunilor diplomatice diferă de la țară la țară și de la misiune la misiune. Şeful misiunii acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două funcții importante: a) coordonarea activității misiunii 73 .). respectiv. trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenți diplomatici. Şefii misiunilor diplomatice aparțin unor ranguri sau clase diferite. – informarea guvernului și a altor instituții și organisme din țara de reşedință asupra unor aspecte ale politicii interne și externe ale țării sale. – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s. pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus.

d) Secția cultură-presă Diplomația culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diplomații responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situația din țara de reşedință în aceste domenii. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susține prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat. f) Birourile ataşaților militari În funcție de importanța misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis. cu acordul autorităților competente. diplomații cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie experți în domeniile lor de activitate din propria țară. c) Secția economică Se ocupă. e) Secția consulară Conform prevederilor art. în general. artei s. consulate. De asemenea. datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate.a). rezolvarea cu promptitudine a corespondenței. culturale și ştiințifice din statul acreditar. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar. consulate generale. protecția și asistența acordată conaționalilor aflați pe teritoriul statului de reşedință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflați pe teritoriul statului acreditar.b) supravegherea administrării misiunii. aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator). pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. totodată. care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare conținând toate informațiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și. comerciale. Această subordonare 73 . în mod deosebit. este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. dar care. întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar. Şeful cancelariei asigură. indiferent de gradul său. de a furniza toate informațiile de bază care să permită țării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comercială adecvate. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.” Zona de competență teritorială a Secției consulare nu coincide. „nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. sau sunt încredințate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. economice. birou naval și al aerului. De asemenea. de dezvoltarea relațiilor economice și a celor comerciale dintre cele două țări. Diplomaților încadrați la secția consulară îndeplinesc două mari categorii de funcții: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor săi. iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieții locale. În alte state. de promovare a relațiilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi țător și statul de reşedință și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acțiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziții tematice – din domeniul istoriei. literaturii. b) funcții specifice – privind reprezentarea. viceconsulate sau agenții consulare.

organizațiile internaționale cu vocație generală (O. c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în țara de reşedință (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naționale. participă la exerciții și manevre militare la care sunt invitați etc. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se mențin relațiile diplomatice.). iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. și instituțiile ei specializate). În doctrină se menționează că mişcările de eliberare națională obişnuiau să trimită reprezentanțe permanente în anumite capitale. Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru.ierarhică nu împiedică pe ataşații militari să comunice direct cu ministerele în privința problemelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. denumite birouri sau oficii. în cadrul acordurilor stabilite între cele două state. 2 din Convenția de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimțământ mutual”. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. cărora dreptul internațional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. în ultimul timp.4. acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice. de asemenea. 2. Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agenția ori instituția pe care un stat o înființează într-un alt stat cu consimțământul acestuia. Statul pe al cărui teritoriu se 73 . alte entități. în scopul de a menține cu el relațiile diplomatice” (J. Dreptul de a stabili și întreține relații diplomatice. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internațional și însărcinat cu asigurarea relațiilor diplomatice ale acestui subiect”. g) Birourile ataşaților de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activității de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. Ataşații militari îndeplinesc funcții: a) de observare și informare asupra situației militare din țara de reşedință. drept de legație. d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice. Au. în domeniile de specialitate tehnico-militară. a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situațiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. dar există și alte subiecte de drept. Evoluția vieții internaționale a făcut să se recunoască dreptul de legație (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare națională. Anghel) Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. b) de cooperare cu autoritățile militare ale țării de reşedință.N. organizațiile regionale etc. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept internațional. de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență statelor. Condiția existenței consimțământului celor două state pentru înființarea unei misiuni diplomatice este consfințită de art. (Ion M. contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar.U. precum și la organizații internaționale. (Philippe Cahier).

. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt. a relațiilor diplomatice. fiind ocupate de forțele germane. . ca exemple care ilustrează această situație. încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul. 2. acordul reciproc și expres al statelor.personalul privat al misiunii. În doctrină sunt menționate. misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni.5. . în sens superior.etc. de regulă. . precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre state.membrii personalului de serviciu.membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcțiilor misiunii diplomatice.membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic.membrii personalului administrativ și tehnic.un funcționar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimițător. b) dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activității unei misiuni diplomatice.membrii personalului misiunii. Cauze de ordin politic. din diferite cauze.şeful misiunii. la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai a unei singure misiuni etc. deşi relațiile diplomatice se mențin. . Transformarea necesită.un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice.înființează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire. la rândul lor. .şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să acționeze în această calitate. .agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii. Convenția de la Viena defineşte astfel categoriile menționate (art. din diferite motive. de asemenea. .membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice. clasificați în trei categorii: . MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: . . competența misiunii diplomatice. d) suprimarea din motive bugetare. conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice.membrii personalului diplomatic. . 45 din Convenția de la Viena). Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea.1): . Atunci când. cazurile statelor care. și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra). 73 . c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state. Se poate apela la un stat terț agreat de cele două părți pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relațiile diplomatice sunt rupte. . statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile și arhiva ei (art.un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice.

2. 2.G. 4 din Convenția de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. În acest sens. în funcție de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. înalți comisari schimbați între țările membre ale unei comunități) care sunt acreditați pe lângă șefii de stat. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenților diplomatici. însărcinați cu afaceri (en titre. Convenția de la Viena din 1961 înscrie în art. nunțiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic. în conformitate cu prevederile constituționale din fiecare țară. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar. (Ion M. cu excepția chestiunilor de prioritate și de protocol.La categoriile menționate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii. indiferent dacă îndeplinește sau nu condiția referitoare la vechime. 14 din convenția de la Viena din 1961. ambasadori. miniștri și nunții papali interimari care sunt acreditați pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă). Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor aparținând dreptului intern. În țările catolice. va trebui să țină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. art. dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentanțelor diplomatice. în temeiul atributului de suveranitate.6. 5 pct. iar în această privință dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. el poate înființa o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședința sa permanentă”. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agenții diplomatici și pe ceilalți membri ai misiunii diplomatice. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte. trimiși diplomatici. El poate și chiar însărcinează cu diferite funcții personalul.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenționează să o acrediteze ca sef al misiunii în 73 . Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o înțelegere între guvernele în cauză. constituie agrearea. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic. șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare.4 pct. en pied sau titulari) care sunt acreditați pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. diplomat care aparține clasei întâi de reprezentare. dar este singur răspunzător față de ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea.2 al Convenției de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state. împreună cu membrii familiei lor aflați pe teritoriul statului de reședință. iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimițător poartă denumirea de agrement. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. 3. nunții apostolici și alți șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu. Potrivit art. (R. cărora statul acreditar le acordă un statut special.

personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici. curieri. În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ. prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcțiile încredințate. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorități fundamentale următoarele: . fiind învestit cu exercițiul deplin al funcțiilor sale.declarația expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. 1961).să raporteze ministerului său evenimentele cu semnificații politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor țări terțe.A. procedura de numire este mult simplificată. . cât și neoficial de o manieră care să sporească reputația țării sale. în cazul altor membri ai personalului diplomatic. prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune.E. Spre deosebire de cazul şefului de misiune. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare.să fie la curent în ce privește persoanele cu influență și sursele puterii naționale în statul în care se află în misiune. .să facă dovada unui comportament oficial.transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună. nu este necesar. Declarația de voință prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M. rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esențială pentru recunoașterea calității de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnități speciale. şeful de misiune dobândește în mod definitiv funcția sa de sef de misiune. contabili. iar personalul de serviciu cuprinde soferi. oameni de serviciu.formularea politicii diplomatice. Declarația de voință prin care statul acreditar își exprimă consimțământul la numirea şefului de misiune este implicită. referenți de specialitate etc. . sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. al statului acreditar și nota de răspuns. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internațional reglementează afirmarea definitivă a calității de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. . Trebuie să se facă distincție între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele. translatori. dactilografi. Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului.voința statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic . . muncitori calificați etc. portari. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note. mecanici. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita menținerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil. arhivari. el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme. Statul acreditant poate refuza să admită funcționari de o anumită categorie (art.să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească funcțiile. 73 .11 Convenția de la Viena. Această procedură presupune existența a două declarații de voință distincte: .statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. consimțământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură. grădinari. Dreptul internațional atribuie acestor declarații unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune.

consimțământul pe care un stat îl dă pentru înființarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puțin funcțiile enumerat de Convenție. . în: . Enumerarea funcțiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.negocierea în numele statului acreditant. funcțiile misiunilor diplomatice constau. negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a intențiilor părților. . 3.a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi.1 al art. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. Funcția de reprezentare 3.a duce tratative cu guvernul statului acreditar.1.2. .a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. . din anul 1961.4. Funcția de realizare a cooperării internaționale 3. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de soluționare a diferendelor. în special.promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice.nu mai apare nici condiția ca această persoană să aibă calitatea de persona grata. se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferențe: .6.3 al Convenției de la Viena.participarea la viața publică a statului acreditar.1. FUNCȚIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.apartenența la cetățenia statului acreditant nu este o condiție ce trebuie îndeplinită. şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relațiilor sale diplomatice. în limitele admise de dreptul internațional.2. . PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin. . Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia 3. . în rezolvarea diferendelor dintre state. reprezintă aspectul esențial al activității misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar. Funcția de observare și informare 3.a informa prin toate mijloacele licite. FUNCȚIA DE NEGOCIERE Funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar.personalul care a fost angajat la reședința diplomatului de către acesta. fără a le angaja) sau oficiale 73 .3.5.3 nu este una exhaustivă. Funcția de negociere 3.3. 3. În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispoziție a Convenției nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare. Formele prin care se realizează funcția de reprezentare sunt multiple: .promovarea politicii statului acreditant etc. În cazul acestor categorii de personal. denumită și funcția de negociere. Precizări preliminare 3. prin modalități foarte variate de participare la viața publică a statului acreditar. FUNCȚIA DE REPREZENTARE Funcția de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche funcție a misiunilor diplomatice. 3.

FUNCȚIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAȚIONALE Funcția de promovare a relațiilor de prietenie și de dezvoltare a relațiilor economice. extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar. precum și derularea relațiilor dintre cele două state.1. în funcție de particularitățile concrete ale acestora. Funcția de informare nu se realizează numai într-un singur sens.6.5. statul are dreptul de a apăra interesele cetățenilor săi aflați pe teritoriul altor state. 3. dar în limitele impuse de dreptul internațional. din statul acreditar. Facilitățile diplomatice 4. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva. pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieții internaționale etc. ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă. IMUNITĂȚILE DIPLOMATICE Convenția de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice. economic. înspre statul acreditant. cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli. IMUNITĂȚI. Funcția de negociere nu se limitează doar la soluționarea diferendelor și încheierea unor acorduri internaționale. denumită și funcția de cooperare. prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale. 73 . prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor internaționale. cât și personalului misiunii. FUNCȚIA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Funcția de informare prin toate mijloacele licite. poate fi definită ca scop al întregii activități a misiunii diplomatice.4. directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorități ale statului acreditar). Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului internațional.(constituie un început de angajare). promova. adică fără ca aceste acte să constituie amenințări la adresa statului acreditar și fără folosirea forței sau a amestecului în treburile interne. respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetățeni și dreptul acestora.3. în limitele admise de dreptul internațional este o funcție tradițională a misiunilor diplomatice. Principala instituție creată în realizarea acestei funcții este protecția diplomatică. sociale. 3. juridic etc. 4. Imunitățile diplomatice 4. cultural. realizată prin cereri de informare și asistență. pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realităților din statul reprezentat. de a cere protecție. potrivit căreia. Privilegiile diplomatice 4.2.1. despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice. ori chiar prin îndeplinirea unor funcții consulare. PRIVILEGII ȘI FACILITĂȚI DIPLOMATICE 4. 3. şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. FUNCȚIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂȚENILOR ACESTUIA Funcția de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetățenilor săi. Potrivit dreptului tratatelor. când se află în străinătate. culturale etc. efectele evenimentelor internaționale în acest stat. pe diferite planuri: politic. culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar. ci și înspre statul acreditar.

Consiliul Europei. pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicție totală. statul acreditar are obligații precise stabilite de Convenția de la Viena prin articolele 25-27. acțiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și față de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuși înaintează o acțiune civilă (pentru a asigura egalitatea părților în proces). (O. b) Inviolabilitățile.N.U. Articolele 29-41 din Convenție fac referire la Dispozițiile privind imunitățile diplomatice. Articolul 41 din Convenția de la Viena prevede în contrapartidă. de imunități acordate prin convențiile aplicabile acestor organizații.Imunitățile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora. De asemenea. În fine. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziție determinată. cu excepția acțiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat. Personalul organizațiilor internaționale beneficiază. dar și personalului administrativ și de serviciu. în mod special. Articolul 47 al Convenției prevede interdicția unor măsuri discriminatorii între state. care au ca obiect să permită exercitarea funcțiilor lor fără ca autoritățile locale să poată să le aducă îngrădiri. Imunitățile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicție. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă. ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozițiile Convenției. Agenții diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicție penală și de imunitate de jurisdicție civilă. Regulile privind privilegiile și imunitățile sunt precizate în mod detaliat de către Convenția de la Viena. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din rațiuni de securitate națională. prim cutumă sau pe cale de acord. în conformitate cu conținutul articolului 42 al Convenției. statul 73 . Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne. ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele. făcându-se.. În conformitate cu art. Comunitățile europene etc. dar la care se poate renunța expres. El trebuie. ci numai de sub jurisdicția statului acreditar. personalului misiunii și a membrilor lor de familie. Sunt prevăzute și enumerate în conținutul articolelor 29-39 din Convenția de la Viena. De asemenea. o distincție între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomați. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilitățile pentru îndeplinirea funcțiunilor sale. să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. 17 din convenție aceste imunități sunt recunoscute diplomaților și familiilor lor. agenții diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activități remunerate în vederea obținerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. De asemenea. Imunitatea de jurisdicție a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant. Prin urmare. exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a acestui stat. acțiunilor referitoare la succesiune. personal tehnico-administrativ și de serviciu). agenții diplomatici se bucură de imunitate de executare. de asemenea. Aceste imunitățile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice.). adică scoaterea de sub acțiunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice. obligații față de statul acreditar. 22). statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii. Totusi. c) Exceptarea de la obligația de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicție. pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant. iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obligațiile activității diplomatice. să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circulație.

Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul țării unde a fost acreditat. pentru aceasta fiind necesară o renunțare deosebită. localurile misiunii. mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo. fiind absolută. fără nici un impediment. Convenția de la Viena distinge anumite categorii de personal. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală. Ea acoperă. pe teritoriul unde își exercită misiunea. în orice moment și oriunde s-ar afla. până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. 73 . Inviolabilitățile. – inviolabilitatea diplomatului.acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici. reședinței. cum ar fi legitima apărare. – inviolabilitatea arhivelor. înțelegând și membrii de familie ai agenților diplomatici (art. Statele acordă. dacă misiunea sa a fost anunțată. iar inviolabilitatea personală este garanția esențială a agenților diplomatici. 37-4 și 38-2). Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii. indiferent de locul unde se află. care înseamnă imunitatea față de constrângerea prevăzută de lege. 37-1). beneficiază de toate imunitățile enumerate în articolele 29-36 ale Convenției. Inviolabilitatea persistă și în situația ruperii relațiilor diplomatice și chiar a stării de război. libertății sau demnității lor. de libertate fără restricție și de intangibilitate personală în toate ocaziile. inclusiv corespondența. libertății și demnității sale. precum și mijloacele de transport ale misiunii. Imunități sunt. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat. nu pot face obiectul nici unei percheziții. în general. fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. 37-2 și 38-1). Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita. Şeful misiunii și personalul său diplomatic.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenției de la Viena. el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. care operează asupra tuturor documentelor diplomatice. concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reținere sau detenție. de Serviciul de Protocol pe baza indicațiilor furnizate de fiecare misiune. Articolul 29 al Convenției de la Viena garantează agenților diplomatici respectul statului acreditar. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii. El durează pe tot timpul misiunii sale. rechiziții. de asemenea. sechestru sau măsuri executorii. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunității privind executarea hotărârilor. Aceste imunități se extind asupra bunurilor personale ale diplomaților. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure. sarcina sa de reprezentant al unei țări străine. corespondența lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei. statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimițător și promovarea intereselor acestuia. vehiculelor și documentelor acestora. de personalul de serviciu care nu are naționalitatea statului de reşedinţă (art. recunoscute și altor membri ai misiunii. dar ea trebuie să fie expresă. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în țara în care și-a exercitat funcțiile. care este aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. mijloace de transport și terenuri ale acesteia. respectiv obligația statului acreditar de a nu permite funcționarilor săi să pătrundă și să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii. deci. acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenție. mai puțin în cazuri excepționale. – inviolabilitatea reședinței diplomatului.

dacă este cazul. lipsit de mijloace de apărare. după caz. Se prevede în sarcina statului acreditar obligația specială de a lua măsurile pentru a asigura protecția acestora. care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizația expresă. de asemenea. Convenția de la Viena. limitează imunitățile de jurisdicție ale membrilor personalului care au naționalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor. de la caz la caz. Dreptul la libera circulație a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. indiferent de unde ar proveni ele. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii. să prezinte scuze și. Imunitatea de jurisdicție Convenția de la Viena. 40 al Convenției de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o țară terță pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. reședinței și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. Statele au dreptul de a încredința curierul diplomatic comandanților de aeronave civile și de a prelua. definește imunitatea civilă și penală a agenților diplomatici. guvernul statului acreditar trebuie. de asemenea. dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protecție. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanțele. în articolul 38. precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităților statului de reşedinţă. Articolul 21 prevede obligația pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziționarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuințele membrilor săi. Diplomatul are 73 . este declarată inviolabilă. Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimțământului expres al statului acreditar. a ofensat un agent diplomatic. Ea condiționează totusi instalarea de posturi emițătoare de radio de asentimentul statului acreditar. ci și mobilierul acestora. Valizele nu pot conține decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. Aceasta este o garanție indispensabilă pentru ca diplomații să poată promova în deplină libertate și independență interesele statului acreditant. inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Reședința diplomatului nu poate constitui obiectul investigațiilor poliției. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat. el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Diplomații nu pot fi chemați în justiție decât de guvernul sau de tribunalele țării lor. acționând în calitate oficială. Articolul 27 al Convenției de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. la cei ai statului trimițător. Articolul 22 al Convenției de la Viena garantează. de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședința. De asemenea. justiției sau oricărui alt organ administrativ. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea.automobilelor diplomaților plăci speciale care permit poliției să-i deosebească de ceilalți posesori de automobile. direct și liber. Dacă autorul infracțiunii este o persoană particulară. Arhivele diplomatice se bucură. în articolul 31. să acorde reparațiile adecvate. Dacă un membru al autorităților publice ale statului de reşedinţă. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renunța la ea. Art. corespondența diplomatică. Se garantează nu numai localurile. guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparații statului ofensat. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competență de la magistrații locali pentru a o transfera. a diplomatului sau a şefului misiunii. valiza diplomatică. Imunitățile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le dețină. Acesta din urmă nu este. de altfel. statul trebuie să dispună urmărirea penală și judecarea acestuia. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane. de la aceștia. chiar în cazul ruperii relațiilor diplomatice.

Această imunitate de jurisdicție funcționează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracțiune contra statului pe lângă care este acreditat. nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. – imunitatea de jurisdicție nu permite eludarea plății despăgubirilor datorate victimelor accidentului. 32) prevede că statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a membrilor familiilor agenților diplomatici. dar dacă refuză. Dacă misiunea are un agent diplomatic de naționalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv. – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiției. dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. dar nu poate fi tras la răspundere decât de autoritățile din propria țară. Totuși. Articolul 31 al Convenției de la Viena prevede că agenții diplomatici beneficiază de 73 . Imunitatea de jurisdicție în materie civilă este recunoscută diplomaților străini. Imunitatea de jurisdicție penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. punând la dispoziție informațiile cerute în legătură cu circumstanțele accidentului. întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenței statului pe care-l reprezintă. Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. Convenția precizează că această renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă . Convenția de la Viena (art. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului țării sale. precum și a familiilor lor. a membrilor personalului de serviciu. decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. Un agent diplomatic trebuie să respecte legislația țării unde este acreditat. În art. numai acesta din urmă poate să renunțe la ea. Guvernul statului acreditar poate. însă. Imunitatea de jurisdicție față de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracțiunile pe care le-ar putea comite. încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor misiunii. este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. imunitatea de jurisdicție penală este totală. dar nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura admisă de acesta din urmă. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicția sa. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fața unei instanțe a statului acreditar. Dacă infracțiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanță. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris. dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunitățile sale diplomatice la care el nu poate renunța fără autorizarea expresă a statului acreditant. În cazul unui accident de automobil. Imunitatea este absolută. Pentru ceilalți membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi față de statul acreditar. se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdicția sa de asemenea manieră. Exceptarea de la obligația de a depune ca martor în fața instanțelor de judecată și în procedurile administrative. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat. Personalul de serviciu beneficiază de imunități numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor sale. ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunitățile care le sunt recunoscute de statul respectiv. indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă. a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor. sunt scutiți de impozite și taxe pe salarii. 37 al Convenției de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanți ai statului acreditar. doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege.dreptul și nu poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală. el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicție și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcțiunilor sale.

imunitatea de jurisdicție în materie civilă și administrativă, cu excepția cazurilor când este vorba despre: 1) o acțiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o acțiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o acțiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara funcțiilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare față de diplomat, cu condiția să nu se aducă atingere inviolabilității persoanei sau locuinței sale. Diplomatul care devine reclamant în fața unei instanțe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce priveste orice cerere reconvențională legată direct de acțiunea principală. Totusi, renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunțarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunțare distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepționale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicație potrivite. Aceasta presupune obligația statului acreditar de a oferi facilități pentru corespondență și de a respecta secretul corespondenței. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînsoțite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adiționale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internațional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizația statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reținut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diplomaților de a fi scutiți de taxe și impozite, cu excepția impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

73

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diplomaților și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excepția cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezența agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentanții statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor; impozitele și taxele percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conțină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechiziționări, contribuții și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul național și stema națională, pe localul misiunii diplomatice, la reședința şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

73

Facilități de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligațiile de a obține permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anunța organele de poliție locale despre prezența sa. Scutirea de prestații personale, precum serviciul militar, rechiziții militare etc. Scutirea de la obligațiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecție. 4.3. FACILITĂȚILE DIPLOMATICE Sunt posibilități ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activităților lor specifice. Printre acestea, menționăm obligația statului acreditar de a înlesni obținerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obținerea de locuințe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziția acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunitățile, privilegiile și facilitățile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunitățile încetează după încetarea funcțiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen rațional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdicție continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcțiile misiunii

73

Noțiunea.PARTEA A II-A .regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare. iar în sens formal. Ch. Izvoarele dreptului consular 1. organizarea și funcționarea oficiilor consulare. unii dintre ei stabilindu-și chiar reședințe într-o altă țară. pe lângă aceste aspecte. DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state. respectiv. ultimele necreând dreptul. De Visscher. forma de exprimare a normelor juridice. 1. ca parte a întregului. relațiile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică. Această definiție descriptivă cuprinde. pură (Anzilotti s. au apărut probleme legate de statutul lor. sintagma „izvor de drept” desemnează condițiile sociale. de protecția lor și de promovarea intereselor lor în țările în care trăiau. acela de protejare a cetățenilor și a intereselor lor. acordul de voințe constituie singura sursă a dreptului internațional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul.2. și de protejarea și reprezentarea intereselor cetățenilor din țara respectivă în străinătate. care conduc la apariția unei norme de drept. A doua deosebire importantă între dreptul consular și cel diplomatic este aceea că. de fapt. în timp ce în cazul dreptului consular. regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internațional .a.3. În sens material. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că.normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor. NOȚIUNEA. precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora.1. ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. precum și a intereselor statului trimițător. imunitățile și privilegiile consulare. . 73 .normele generale care guvernează relațiile consulare în general. o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare. trei mari caracteristici : . promovarea intereselor statului acreditant și a instituțiilor sale în țările în care sunt acreditate. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului internațional sunt valabile și pentru dreptul consular. din momentul în care au început să se dezvolte relațiile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte țări. în materie de drept diplomatic. atât statul trimițător cât și statul primitor.). NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1. în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală.1. pentru că. .DREPTUL CONSULAR 1. Din punct de vedere istoric. definirea și caracteristicile dreptului consular 1. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care funcționează pentru a realiza un obiectiv foarte precis. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Acțiunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă. ori forma tacită – cutuma) și obiectivistă (Scelle. Bourquin) care face distincție între surse creatoare și sursele formale.2. oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei țări care se ocupă. elemente extrajudiciare. Codificarea dreptului consular 1. potrivit căreia.

ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul. în general. 38 alin. fie generale. considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie. cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și. Deși dreptul consular a fost codificat. apărut în practica îndepărtată а statelor. în reguli cutumiare. că numai primele au efect juridic obligatoriu. cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”. va aplica: a) convențiile internaționale. dacă părțile sunt de acord cu aceasta. Aşa cum rezultă din art. 1. relativ îndelungată și repetată a statelor. au existat și s-au îmbogățit pe cale cutumiară. Dar trebuie să precizăm că unele uzanțe s-au transformat în timp. Altfel spus. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono. care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu. ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. b) cutuma internațională. I. ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta convenție. izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor în cadrul relațiilor consulare.În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens. se va face apel la soluțiile din dreptul cutumiar. pct. cel formal. Constituie. În esență. neatrăgând răspunderea internațională a statelor. Aceste elemente diferențiază cutuma de curtoazia internațională. care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element subiectiv. c) principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. și după cum s-a precizat în doctrină. Curtea. uniformă și concordantă. cutuma implică un element material: o practică generalizată. Diferența dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul. are aceleasi izvoare. mai puțin rezoluțiile organizațiilor internaționale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului internațional. cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunități și privilegii. fiind parte a relațiilor internaționale. după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzanțe. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. fie speciale. 38 izvoarele dreptului internațional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul internațional: „1. cum sunt dreptul mării. Relațiile consulare. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular. Prin izvoare ale dreptului internațional se înțeleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Domenii importante ale dreptului internațional s-au format. reglementează astăzi numai anumite aspecte 73 . dreptul consular etc. a cărei funcție este să soluționeze. Statutul Curții Internaționale de Justiție (1945) a definit în art. deci. sunt dirijate de către normele de drept internațional. după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții”.”. asadar. opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați ai diferitelor state. cel mai vechi izvor de drept. deci. în conformitate cu dreptul internațional. care nu are caracter obligatoriu. ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. fiind lipsită de recunoaștere juridică și. dar și al dreptului consular. adică a unei reguli de drept. b al Statutului C. Considerăm. cutuma. J. 2. diferendele ce-i vor fi supuse. ca parte a dreptului internațional. dreptul diplomatic. categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul) ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia). Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale relațiilor consulare. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurisprudența.

Mai precis. are un spațiu larg de aplicare guvernând: • relațiile dintre statele care nu sunt părți la Convenția de la Viena din 1963. încheiată în 1967. Convenția europeană asupra funcțiilor consulare din 1967. constituie izvorul principal al dreptului consular. și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenției de la Viena la cutuma. • relațiile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale. se recunoștea dreptul de stabilire a comercianților europeni în principalele orașe ale imperiului. Columbia. privind relațiile consulare. Panama. în primul rând pentru faptul că părți la această convenție sunt numai statele europene. atât cele bilaterale cât și cele multilaterale.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului internațional contemporan „atât datorită clarității cu care exprimă normele de drept. Cutuma. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial. tratatul reprezintă: „un acord internațional scris între state și reglementat de dreptul internațional.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent. care a fost ratificată de Brazilia. mai multe convenții multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care întrețin relații consulare. există o convenție de codificare a dreptului internațional. și Uruguay.3. Pe lângă Convenția de la Viena din 1963. care cuprinde reglementările de bază în materie consulară. considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comerț semnat în februarie 1535 de Franța și Imperiul Otoman. La 18 decembrie 1961 73 . În numele acestui tratat. Columbia. pact. ca fiind un acord internațional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept internațional. semnată la Viena la 23 mai 1969. tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. mai mult.1. a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman. în sensul că el se referă doar la funcțiile consulare și nu tratează problemele generale. cât și frecvenței utilizării sale”. Trecând în revistă principalele momente ale evoluției reglementărilor scrise aparținând dreptului consular. la practica europeană. europenii rezidenți în imperiu erau supuși numai legilor europene. în ansamblul lor. tehnicii sofisticate și precise folosite. Convenția reglementează relațiile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absenței unui acord special între state. concentrându-se în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Statele Unite Mexicane. Din punct de vedere formal. convenție fundamentală. acord. • domeniile nereglementate convențional. Nicaragua. Cuba. și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat. Statele Unite ale Americii. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia. încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe. Peru. deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de convențiile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. spre deosebire de Convenția de la Viena din a1963 este mai limitată. de fapt. ale activității consulare. există și o convenție europeană cu privire la funcțiile consulare. Ecuador.ale relațiilor consulare. 1. Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul relațiilor consulare. protocol etc. din convenția pe care am menționat-o. A urmat apoi Convenția de la Havana din 1928 cu privire la agenții consulari. în formularea articolului 2. oricare ar fi denumirea sa. poate avea diferite denumiri: tratat. Tratatele. convenție. Republica Dominicană. Ecuador. • relațiile dintre statele care au denunțat Convenția de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. Tratatul este definit de Convenția privind dreptul tratatelor încheiate între state. obținând un statut privilegiat de extrateritorialitate. cartă statut.

secțiunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozițiilor pe care le conțin. 2. al doilea capitol. respectiv art. iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. Preambulul Convenției de la Viena din 1963.25-27). facilitând orientarea în text și găsirea rapidă a dispozițiilor căutate. în scopul elaborării unei convenții privind relațiile consulare. dar nu are valoare obligatorie. privilegii și imunități privind posturile consulare. capitolul IV (de la art. a hotărât convocarea la Viena. denumit Înlesniri.N. au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice. al cărui conținut a fost inspirat după cel al Convenției de la Viena din 1961. La Conferință a fost adoptată Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963. 481/1972. publicat în Buletinul Oficial nr. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular. a fost adoptat în următoarea formă: „Statele părți la prezenta Convenție. 4. Amintind că. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcțiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective.Adunarea Generală a O. fiind divizat în secțiuni corespunzătoare celor două aspecte (art. Amintind că. 3. pe de o parte și Facilități. de asemenea.69) cuprinde Dispoziții generale. Dispoziții finale (de la art. Conferința plenipotențiarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. menționează în Preambul că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "relațiile.28-39. care se împarte la rândul său în două secțiuni denumite Stabilirea și conducerea relațiilor consulare (art.40-57). între popoare s-au stabilit relații consulare. al treilea capitol cuprinde dispoziții care reglementează Regimul aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art.74) Toate capitolele. pe de altă parte.. dintr-o epocă îndepărtată.2-24) și Încetarea funcțiilor consulare (art.58). menținerea păcii și a securității internaționale și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. privilegii și imunități ale postului consular. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular. politice și filosofice pe care se sprijină construcția convenției. capitolul V. conștiente de scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. 5. Comisia care a lucrat la elaborarea Convenției a ținut cont de reglementările privitoare la relații și imunități diplomatice. primul capitol este consacrat Relațiilor consulare în general. Această convenție a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963. privind relațiile diplomatice. a unei conferințe a O. dintr-o epocă îndepărtată. îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului internațional" prevăzută de Carta Națiunilor Unite (art. precedate de primul articol ce cuprinde definiții: 1. privilegiilor și imunităților consulare va contribui. pentru anul 1963. reuneste articolele privind Înlesniri. indiferent de diversitatea regimurilor lor constituționale și sociale.U. Convenția semnată la Viena în 1963. afirmând că regulile dreptului internațional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozițiile prezentei Convenții. la favorizarea relațiilor de prietenie între țări. ținând seama de faptul că Conferința Națiunilor Unite asupra relațiilor și imunităților diplomatice a adoptat Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961. Convenția privitoare la relațiile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împărțite în cinci capitole. convinse că scopul acestor privilegii și imunități nu este de a avantaja pe indivizi. convinse că o convenție internațională asupra relațiilor. 10/28 ianuarie 1972. între popoare s-au stabilit relații consulare și considerată a fi principalul document internațional care reglementează relațiile consulare.13). privilegiile și imunitățile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod 73 .U.N.

2. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului de reşedinţă au o situație specială care este reglementată de art. statutul și condițiile de numire și acceptare a personalului acestora. Ion M. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existența a două categorii de funcționari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici.73 pct.177/1997.). care poate fi calificată ca o convenție multilaterală regională. care reglementează jurisdicția obligatorie și. Prin Legea nr. sef de post consular. Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată.). de asemenea. dezvoltând prevederile Convenției de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. 1 precizând că "Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere celorlalte acorduri internaționale în vigoare în relațiile dintre statele părți la aceste acorduri”. Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6 iulie 1996. În acest sens. 71 al Convenției.expres în dispozițiile prezentei Convenții” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare și să ia mărturii cetățenilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare. cetățenia membrilor personalului consular. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular.Forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. membru al personalului de serviciu. dar numeroase și importante aspecte ale acestei activități sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. membrii personalului consular. Activitatea consulară este. Convențiile menționate creează un regim juridic special pentru aceste state. cu condiția ca acești cetățeni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Convenția Europeană cu privire la funcțiile consulare.2 din același articol: "nici о dispoziție din prezenta Convenție nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaționale care să confirme. membrii postului consular. circumscripție consulară. adoptate două Protocoale adiționale. obiect de reglementare pentru dreptul internațional.) și art. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează relațiile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. Dintre prevederile acestui tratat menționăm pe cele cuprinse în art. în acest sens art. intitulat “Definiții” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea convenției.25 ("1. dar nu înlătură posibilitatea reglementării activității consulare și prin alte instrumente juridice internaționale. arhive consulare. de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Convenției de la Viena din 1963. ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele conțin norme cu privire la atribuțiile și prerogativele consulilor. Acordurile și convențiile internaționale încheiate în scopul reglementării unei anumite materii (de exemplu. funcționar consular. pot servi. Au fost. localuri consulare. iar pct. Primul paragraf al acestui articol conține definiții ale expresiilor utilizate în cuprinsul Convenției și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular. convențiile de asistență juridică etc. Convențiile consulare bilaterale reglementează relațiile consulare dintre statele respective. imunitățile și privilegiile consulare. aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate. funcțiile consulare etc. Articolul 1.n. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul 73 .n. prevăzând regulile de înființare a posturilor consulare. fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părții contractante căreia îi aparține misiunea diplomatică sau oficiul consular" – s. să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". incontestabil. angajat consular. respectiv. Convenția din 1963 reprezintă dreptul comun în materie. acordurile de comerț și navigație. de asemenea.

RELAȚIILE CONSULARE 2. cât și izvoarele dreptului intern. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. la dezvoltarea multilaterală.760/1999. în baza legislației române și în conformitate cu practica internațională și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte”. în esență. Legislația României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. personalul diplomatic și consular are drepturile și obligațiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. practic. 119/1996. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. Subiectele relațiilor consulare 2. Analiza reglementării activității consulare dintr-un anumit stat. Noțiunea de relații consulare. economică.4. 11. 100/29 ianuarie 2004. în speță al României. NOȚIUNEA DE RELAȚII CONSULARE. științifică etc.E. 2. ale cetățenilor români. Reprezentarea consulară a cetățeanului european 2. la realizarea politicii externe a statului. Norme aparținând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr. încetarea calității ne membru al Corpului Diplomatic și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. Pe plan intern mai semnalăm existența unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. trebuie făcută.37/1991. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României.1.1. drepturile și obligațiile personalului diplomatic și consular. dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României. este încadrat cu personal diplomatic și consular. 73 . Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asistență și de protecție pentru apărarea în străinătate a drepturilor și intereselor statului român. iar potrivit art.unde normele internaționale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor. stabilirea și încetarea relațiilor consulare 2. prin care а aprobat Regulamentul consular. stabilește în chiar primul articol (pct. privind raporturile de drept internațional privat. presupunând. persoane fizice. Articolul unic al Legii nr. Legătura dintre dreptul intern și dreptul internațional în materia activității consulare se manifestă și prin aceea că în privința anumitor funcții consulare dreptul internațional face trimitere la dreptul național.). așadar.A. nu în ultimul rând.105/1992. cu privire la actele de stare civilă etc. de exemplu. luând în considerare atât izvoare aparținând dreptului internațional. Hotărârea Guvernului României nr. cu funcționari publici. Legea nr. 9) că: „apără în străinătate drepturile și interesele statului român. privind înființarea. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H.3.nr. incompatibilități și interdicții. M.G. iar sub influența primelor. precum și cu personal contractual. și ale persoanelor juridice române. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. la propunerea Guvernului. Scurt istoric al evoluției instituției consulare în România 2. trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate.2. culturală. se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. vocația generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimițător și contribuind. diversificată a relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă (comercială. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare presupun o sferă foarte largă de atribuțiuni ce revin oficiilor consulare și funcționarilor consulare. ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române. potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional și.

subiecții lor fiind state suverane. • reglementarea într-o măsură mai mare a relațiilor diplomatice de dreptul internațional. naționali ai unui stat și rezidenți în alt stat. însă. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de relații ar fi următoarele: • ambele sunt relații interstatale. • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autoritățile locale ale statului de reşedinţă. ceea ce evidențiază caracterul lor internațional. caracterul interstatal al acestor raporturi. • atât relațiile diplomatice. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei înțelegeri a noțiunii de relații consulare analiza comparativă a acestora în raport cu relațiile diplomatice. pe baza unor înțelegeri tripartite. • relațiile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc. acest lucru nealterând. Necesitatea unei asemenea activități rezultă din diferențele existente între sistemele juridice naționale și din interferențele care apar între jurisdicția personală a unui stat și jurisdicția teritorială a altui stat. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nu se opune. funcțiile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferență cu cele ale misiunilor diplomatice. iar ceea ce le deosebește în mod esențial de relațiile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că relațiile consulare urmăresc cu preponderență realizarea unui scop economic. care cad sub incidența dreptului internațional. ministrul afacerilor externe). evidente fiind interacțiunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară. în statul de reşedinţă. care în lipsa relațiilor consulare ar fi adesea conflictuală. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredințată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. și într-un caz și în celălalt. • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora aparțin. iar cea a activității consulare în ordinea juridică internă a statelor părți ale relațiilor consulare. un post consular al statului trimițător poate exercita funcții consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terț”. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unui stat nu presupune neapărat și înființarea de oficii consulare. • misiunile diplomatice pot exercita și funcții consulare. relațiile consulare au și elemente specifice. în principal. prin instituții specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului. Având de-a face cu două ordini juridice diferite. această condiție nefiind necesară pentru stabilirea relațiilor consulare. cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice. Specific relațiilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern. Dar. cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertăților persoanei. unor organe specializate. pe când cele diplomatice sunt relații de reprezentare politică generală. Cu caracter de excepție ea poate fi exercitată de consulate ale unor state terțe. Convenția de la Viena din 1963 făcând referire la această situație în art. • competența realizării lor aparține. iar funcționarul consular poate îndeplini acte diplomatice.Relațiilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează. 73 . concurența de competențe ale autorităților celor două state. cât și cele consulare se stabilesc sub condiția acordului mutual din partea celor două state. • finalitatea activității diplomatice se produce în planul relațiilor internaționale. se pune problema realizării unei cooperări internaționale care să echilibreze regimul acestora și să înlăture. pe cât posibil. atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cu consimțământul statului de reşedinţă.

Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă țară.U. Noțiunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice.” În literatura de specialitate și în practica internațională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului internațional statele și. Potrivit Convenției de la Montevideo din anul 1933. fie ea internă sau internațională. după cum am stabilit în secțiunea anterioară. acordul pentru stabilirea de relații consulare între cele două țări. teritoriul. nu oricare dintre aceștia. se consideră că în cazul în care două țări au decis să stabilească relații diplomatice între ele. au dreptul și obligația de а asigura tutela juridică a naționalilor lor. a protecției lor în străinătate – protecția diplomatică . oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice. stabilirea relațiilor consulare între state se face pe baza consimțământului mutual al acestora. relațiile internaționale sunt relațiile stabilite între subiecte de drept internațional.și să le dea dispoziții. fiind reglementate de norme aparținând dreptului consular. SUBIECTELE RELAȚIILOR CONSULARE Relațiile consulare constituie. organizațiile internaționale. Populația reprezintă o colectivitate 73 . Lato sensu. relațiile internaționale sunt relații care depășesc limitele unui singur stat. ca parte a dreptului internațional public. mișcările de eliberare națională și insurgenții. participant la relațiile reglementate de normele dreptului internațional. cu privire la drepturile și obligațiile statelor. Relațiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care. chiar dacă statele au decis să rupă relațiile lor diplomatice.” Subiecți ai relațiilor consulare pot fi. care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state.Putem concluziona că relațiile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual. naționalii lor. relațiile consulare au continuat. ea desemnează entitățile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obligații în cadrul acesteia. acordul lor reciproc pentru stabilirea de relații diplomatice implică și consimțământul acestora pentru relațiile consulare și nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relații consulare. constituind astfel împreună. mai precis. un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state. pe baza aceluiasi acord. 2. Într-un sens mai restrâns. Subiectul de drept internațional este „titularul de drepturi și de obligații internaționale. în vederea reglementării cetățeniei lor. parte a relațiilor care se stabilesc în sânul comunității internaționale. pentru ca un stat să aibă personalitate internațională. pe baza legăturilor de cetățenie. prin consensul părților care participă la dialogul internațional. încheiată între S. al căror conținut este asigurat de exercitarea funcțiilor consulare de instituții specializate. numai titularii suveranității personale care. statele hotărăsc să nu mai întrețină asemenea relații. Întreruperea sau încetarea relațiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea relațiilor consulare.2. pentru că ele sunt relații între două state concepute să servească interesele cetățenilor acestor țări. notificare acceptată de celălalt stat.A. În numeroase cazuri. Relațiile consulare se desfășoară în cadrul ordinii juridice internaționale. Acest fapt impune concluzia că „subiecții acestor relații pot fi doar subiecții de drept internațional și. în afară de situația în care în înțelegerea respectivă se specifică altfel. se desfășoară între entități care acționează în cadrul comunității internaționale. în anumite condiții. ci numai statele” în temeiul competenței personale. Stabilirea relațiilor consulare Potrivit articolului 2 al Convenției de la Viena. sunt necesare următoarele condiții: populația. și statele latino-americane. așadar. Ca regulă generală. definită ca fiind „capacitatea lor de a acționa față de cetățenii lor. se plasează în cadrul societății internaționale.

persoana juridică va avea naționalitatea acelui stat. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate. Cetățenia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică determinantă și un anumit stat.. așadar. Teritoriul determinat asigură cadrul spațial de așezare a populației. păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana. organizată și relativ numeroasă. aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice. trebuie să dispună de atributele puterii asupra populației și teritoriului. așadar. Statele sunt cele care dețin prerogativele ce le permit.permanentă. naționalitatea statului unde s-a făcut înregistrarea societății. în aer sau în cosmos. cuprinde masa indivizilor legați de stat prin cetățenie. din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat. să asigure protecție consulară naționalilor lor. iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său.. subsolul terestru. persoana juridică dobândind. canalele. persoane fizice sau juridice. această legătură este reflectată pe plan extern.. intereselor. cât și pentru statul al cărei cetățean este. cetățenii sau resortisanții au fost definiți ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenența persoanei la respectivul stat caracterizată. Uneori „cetățean” sau „resortisant” au același înțeles. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor. Alteori. baza politică și juridică a calității statului de subiect de drept internațional. prin caracterul său de permanență”. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă față de puterea oricărui alt stat sau organism internațional. pe mare. iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte internaționale în mod uniform. prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor garantate sau impuse de constituția și legile acelui stat și. Într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție s-a precizat că „. statul are competență exclusivă în edictarea legilor și reglementărilor privind cetățenia. alteori se au în vedere ambele aceste criterii. guvernul. ca element constitutiv la statului. solidaritate efectivă a existenței. care cuprinde teritoriul terestru. În același sens este și avizul nr. pe de altă parte. cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetățenie și prin alte raporturi juridice. Atunci când conducătorii și acționarii unei persoane juridice au cetățenia unui stat. să asigure statului integritate teritorială și independență politică. suveranitatea sa este identificată cu „independența”. Element sine-qua-non pentru existența unui stat în ordinea juridică internațională. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetățenie. În ce privește capacitatea de a intra în relații cu alte state. fie dobândind naționalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul. pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma rațiunea și substanța unui stat..1 al Comisiei de arbitraj a Conferinței de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991. solul și subsolul maritim. mai strâns atașat de populația statului care i-o acordă decât de populația oricărui stat. sentimentelor. totalitatea cetățenilor unui stat. calitatea 73 .” În principiu. precum și spațiul aerian. râurile. dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării. ca element al existenței unui stat presupune și capacitatea de a stabili relații consulare cu alte state. pe de o parte. dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. o populație supusă unei puteri politice organizate”. mările interioare și marea teritoriale. în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă forma naționalității. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (. în statul său de origine sau în alt stat. În doctrină. în fapt.cetățenia est legătura juridică care se bazează pe atașament. în virtutea legăturilor de cetățenie. fluviile. Dreptul internațional poate determina condițiile opozabilității cetățeniei sale ale altor state. în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu. alăturate drepturilor și obligațiilor. populația.. în temeiul căreia iau naștere drepturi și obligații reciproce atât pentru persoana respectivă.” Am precizat că protecția consulară privește și persoanele juridice ale unui stat.) este.

de asemenea. și de drept consular) a Vaticanului. cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consimțământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular. pentru deschiderea unui birou.A.2 al Convenției de la Viena din 1963.U. Dreptul de consulat poate fi cedat convențional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Franței și al statului Lichtenstein.2. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state. 5. centrul Bisericii catolice. iar a doua. Sediul postului consular. Consimțământul statului de reşedinţă se cere. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat. consulii altui stat. respectând suveranitatea altor state și normele dreptului internațional”. 2 alin. scopul activităților sale pe plan intern și extern. 4. privind relațiile consulare: „Consimțământul dat pentru stabilirea relațiilor diplomatice între două state implică. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. În anul 1929. s-a recunoscut jurisdicția suverană a Vaticanului asupra unui spațiu teritorial din orașul Roma. art. s-a arătat că noțiunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vedere internațional. alin. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă. făcând parte dintr-un consulat existent.). la rândul său.). dreptul de proprietate exclusivă 73 . rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. care l-a cedat Elveției). În literatura de specialitate. spre deosebire de exercitarea dreptului de legație. 3. cu precădere cea franceză. în termeni politici și juridici. 5. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor.n. prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul. considerăm că aceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1.exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber. dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute internațional. urmărindu-se argumentarea necesității limitării suveranității sau a limitării competențelor statale în favoarea unor organisme internaționale. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). din reglementări aparținând dreptului comunitar. Ceea ce trebuie reținut este faptul că atât dreptul de primi. capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi.). precum și a altor prevederi din acest instrument juridic internațional care fac trimitere la statul trimițător și statul de reşedinţă (art. din convenția de la Viena din 1963. dacă nu există o indicație contrară.2. conformă adagiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”. consimțământul pentru stabilirea de relații consulare”(s. dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. De menționat că. 2. de dată mai recentă. ca și din punct de vedere intern. Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere. aşa cum rezultă din art. Pe plan internațional are relevanță existența suveranității concurente. care are drept consecință „egalitatea juridică a suveranității”. 10. și anume. de asemenea. capacitatea de permite înființarea de oficii consulare aparținând unor state străine pe teritoriul său. dar și. În doctrină s-a analizat problema calității de subiect de drept internațional (deci.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. în afara sediului acestuia.” Dreptul de consulat constituie pentru relațiile consulare ceea ce reprezintă dreptul de legație pentru relațiile diplomatice. fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea relațiilor internaționale. 4. 23 etc. desființat ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a menținut consulatele în S. Din interpretarea dispozițiilor art. fără nici o imixtiune din afară.

Până la apariția căilor ferate. din momentul în care acestea și-au creat organe proprii.. însă. Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră și din acest punct de vedere interesul pentru circulația pe fluviu era foarte mare. O situație asemănătoare a existat și în China. În privința organizațiilor internaționale. Practica cea mai democratică în relațiile cu străinii vine din partea țărilor care acceptă să ofere străinilor un regim identic cu regimul naționalilor. etc. există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor față de cetățenii naționali. ISTORIA RELAȚIILOR CONSULARE ROMANESTI Relațiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relații economice active cu caracter internațional. era unul foarte favorabil pentru ei.N. Dacă ne referim la cazul insurgenților. mai ales din Europa Centrală. ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obligații. de legație și de consulat. și în consecință. unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare. se realizau în mare parte pe Dunăre. a circulației de persoane. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi internaționale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o țară exportatoare de materii prime (grâu. instituțiile specializate ale O. Relațiile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitulație între țările occidentale și Imperiul Otoman. în primul rând. trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei părți din teritoriul unui stat.3. a dezvoltării comerțului. nu pot primi și trimite consuli și nici stabili relații consulare.) nu sunt relații consulare. România a fost una dintre țările care au intrat imediat în acest sistem internațional. regimul stabilit pentru cetățenii străini din acest imperiu. pentru un număr semnificativ de țări. pe anumite zone. dar nu dispun de dreptul de consulat. Regimul capitulațiilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau naționalii turci. ci relații specifice diplomației multilaterale. interesul față de ea fiind însemnat. rolul transportului fluvial s-a redus. România a stabilit relații diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920. urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini. a șoselelor și autostrăzilor. s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organizațiile internaționale.U. Insurgenții au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică internațională este recunoscută. la începutul secolului al XIX-lea. Istoria relațiilor consulare ale României este strâns legată de istoria luptei pentru independență a statelor românești și ea urmează într-un fel.asupra acestui spațiu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare. După dezvoltarea sistemului de căi ferate. față de cetățenii naționali. 2. datorită și faptului că era cea mai importantă țară riverană la Dunăre. Dreptul internațional garantează personalitatea juridică internațională națiunilor care luptă pentru eliberare. Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circulație. În același timp. neavând proprii cetățeni. schimburile economice și circulația de persoane. Vaticanul exercită ambele drepturi. animale. inclusiv în legile românești. cât și pentru cel de persoane. de fapt îi scotea pe străini din jurisdicția imperiului. s. consulii care erau numiți în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdicție asupra cetățenilor lor. Regimul capitulațiilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul naționalilor din Imperiul Otoman.N.a. în orice lege privind regimul străinilor. Relațiile întreținute de organizațiile internaționale (O. atât pentru transportul de mărfuri. acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990.). minereu. eforturile care s-au făcut pentru câștigarea independenței de stat a României. 73 . În general. cherestea. care au drept de legație.U. întreținând relații diplomatice și consulare cu alte state. care au fost primele acorduri conținând dispoziții concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor.

pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. ultimele două țări deschizându-și consulatele la Galați. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785. Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841.589/21. sub protecția și tutela Statelor Unite. în care intră și România. Anglia în 1803. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferința plenipotențiarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această convenție precum și 73 . Ploiești Craiova și Giurgiu. încep să apară și în România consulatele străine. România a avut o relație specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași. dar.94/1984. anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui. interesul economic în primul rând. în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. La momentul respectiv. Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România. care încep să deschidă Imperiul Otoman în fața expansiunii economice a țărilor occidentale într-un proces înglobat. Bârlad. dar și interesul politic al acestor țări de a-și proteja și de a promova interesele cetățenilor străini în România.S. unul occidental. la București și la Iași. respectiv în 1783.R. Alte consulate au mai fost deschise de țara noastră în anul 1905 la Cairo. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York. și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită). Brăila. Focșani. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial înseamnă și împărțirea Europei între două blocuri antagonice. celălalt – oriental – sub cea a U. după care au urmat consulatele deschise la Galați. Iași. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două țări românești. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în țara noastră. potrivit Decretului nr. primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. Începuturile activităților consulare în România dovedesc interesul mare care a existat pentru țara noastră. 2 existența în structura organizatorică a Administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direcții consulare. La 24 februarie 1972 România aderă la Convenția cu privire la relațiile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. În anul 1859. Peste numai doi ani. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe.1969. Istanbul (Turcia) și Reprezentanța consulară și comercială de la Madrid (Spania).În prima jumătate a secolului al XIX-lea. Chicago și Washington. Evoluția relațiilor internaționale a făcut ca problema consulatelor să fie reconsiderată. Grecia a fost una dintre țările cele mai active în relațiile cu România în acea perioadă.589/1969. care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activități cu caracter consular. după Tratatul de la Adrianopol din 1829. România și-a început activitatea de deschidere de consulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independență. Franța în 1798. existau ambasade. pe baza prevederilor acestui tratat. în România s-a deschis consulatul austriac. Colaborarea internațională a României se realiza. Decretul nr. în toate aceste țări și în multe altele. pornind și de la existența diasporei grecești în diferite zone ale României. Galați și Brăila. ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă față de activitatea consulară. care se îndrepta spre comunism. după care au fost deschise consulate la Galați și Brăila.08. SUA își deschide consulate la București. unde funcționează și astăzi. Sidney (Australia). manifestată prin încetarea activității tuturor consulatelor din România (cu excepția celui sovietic și celui turc de la Constanța). Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credinței ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. Acestea erau de fapt țările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. 7/1998. oficii diplomatice.S. consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete. prevedea în art.

56/1998. de exemplu. de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru. 19/1994. • dreptul la protecția juridică – dreptul de petiționare și dreptul de a se adresa mediatorului. Legea nr. Legea nr. politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesați. menite să asigure un cadru legal modern desfășurării relațiilor consulare. care a introdus în Tratatul CE art. științifice dintre România și alte state. Cetățenia Uniunii completează.  Hotărârile Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. 177/1997 etc. luarea în considerare a noilor mutații în plan internațional au dus la abordare novatoare a activității consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens. pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României.  Statutul Corpului diplomatic și consular al României. în aceleasi condiții ca naționalii acelui stat. iar art.două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetățeniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. prevede că se instituie o cetățenie a Uniunii. 8 C.100/1994.  legile pentru ratificarea convențiilor consulare dintre România și alte state-părți (vezi. arhitectura instituțională. Potrivit art. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiție cetățeniei europene. 1070/1990. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Comisiei în state terțe și la conferințele internaționale. comerciale.4. paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetățenie a Uniunii. sistemul de drept ce guvernează relațiile comunitare.37/1991. Articolul 8. Construirea Europei unite și instituirea unei cetățenii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direcția dezvoltării instituției consulare în spațiul european? Cetățenia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. • dreptul la protecție diplomatică și consulară în terțe țări. 8-8E. Dintre acestea menționăm numai cu titlu de exemplu:  H. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. În temeiul cetățeniei unionale se recunosc în mod expres cetățenilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre. privind înființarea. culturale.18/1993. După adoptarea Convenției de la Viena din 1963. Legea nr. pe teritoriul unei terțe țări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat. Legea nr. nr. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. orice cetățean al Uniunii beneficiază. România a continuat să încheie convenții consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea relațiilor europene și extraeuropene generată de evoluția proceselor social-economice. Legea nr. Altfel spus. dar nu înlocuiește cetățenia națională”. numai dacă o persoană are naționalitatea unuia dintre statele membre este cetățean al Uniunii.G.14/1998. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de 73 . Legea nr.  Legea nr. iar în continuare se precizează că cetățean al Uniunii este orice persoană având naționalitatea unui stat membru. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂȚEANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunității europene. care stabilea un cadru de reglementare foarte precis. • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene. 2. precum și reprezentanțele lor pe lângă organizațiile internaționale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozițiilor comune și a acțiunilor comune adoptate de Consiliu”.). paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht.

Reprezentanța diplomatică sau consulară care acordă protecție trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii europene. iar existența unui viitor stat federal Europa nu o exclude.o protecție diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protecția exercitată de fiecare stat membru a protecției asigurate de Comunitate sau de Uniune. prin intermediul unui mecanism interstatal. misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre. Reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asistență și în alte cazuri cetățenilor europeni pentru că decizia menționată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetățenilor care fac cerere în acest sens”. nu poate fi acordat un ajutor pecuniar. dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentanță permanentă accesibilă. • asistența acordată victimelor unor violențe. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu. subsidiară sau complementară. considerăm că formularea aceasta nu se referă nici la o protecție comună. Protecția acoperă în mod obligatoriu: • asistența în caz de deces. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul asistenței este obligat să ramburseze toate cheltuielile. la cererea statului membru care a acordat asistență. 73 . la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozițiilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). dar nu înlocuiește cetățenia națională”. deoarece o protecție prin Uniune nu este posibilă. Putem conchide. dar care menține. Reprezentanții diplomatici și consulari solicitați sunt obligați să dea curs cererii de protecție făcute de persoana interesată. chiar dacă s-ar fi vrut. solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentanța diplomatică sau consulară respectivă. • asistența în caz de arestare sau detenție. Această soluție presupune. delegațiile Comisiei în terțe țări și la conferințele internaționale având obligația de a-și concerta acțiunile. că instituția reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condițiile actuale. a cărei exercitare. un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetățeanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorităților competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana care solicită asistență. • asistența în caz de boală sau accident grav. Protecția diplomatică și consulară acordată cetățenilor Uniunii Europene constă. În același timp. totodată. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu. de fapt. și acordul statului terț respectiv. întrucât aceasta nu are personalitate internațională. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. Referindu-se la dreptul la protecție diplomatică și consulară al cetățeanului Uniunii Europene. deci. care prevede că fiecare cetățean al Uniunii Europene beneficiază de protecție consulară din partea reprezentanței diplomatice sau consulare a unui stat membru. considerăm că se are în vedere numai ca reprezentanții Comunității și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozițiilor pe care le menționează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informații. monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcții pentru că „…Cetățenia Uniunii completează. numai într-o lărgire a sferei celei clasice. În afară de caz de extremă urgență. • ajutorul și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate. ar fi putut fi încredințată colectivității statelor membre. un autor român face trimitere la Decizia nr. nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. totuși. În cazul acordării unor sume de bani.

Consimțământul expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou. reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului relațiilor consulare”. Personalul oficiilor consulare 3.4. Trebuie precizat. 4: „1. oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie.rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă. dar înființarea unui post consular poate determina nașterea relațiilor consulare. consulat. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înființat pentru o perioadă de durată în vederea întreținerii. 2. înțeleasă ca organ a relațiilor consulare. însă. Patenta consulară și exequaturul consular 3. pct. nu naște. obținerea consimțământului presupune ca cele două state să relaționeze. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3. 4. 1 din Convenția din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acelui stat. Statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. În doctrina de specialitate s-a reținut că „instituția oficiului consular. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consimțământul statului de reşedinţă este indispensabil pentru crearea unui consulat 73 . categoria și clasele oficiilor consulare 3. automat. ocupă o poziție centrală în dreptul consular. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimțământul acestui stat.1. iar funcțiile consulare sunt cele care „determină esența activității proprii și specifice a oficiului consular. OFICIILE CONSULARE 3.2. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Convenția de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se înțelege „orice consulat general. să încheie un anumit acord. Înființarea și încetarea oficiilor consulare 3.3. iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie. viceconsulat sau agenție consulară” – art. în afara sediului acestuia. Rangul. este independent în ceea ce privește existența sa de prezența efectivă a funcționarului consular. el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individual ă funcționarul consular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. rangul și circumscripția sa sunt fixate de către statul trimițător și supuse aprobării statului de reşedinţă.5. realizării și dezvoltării relațiilor consulare.deoarece interesele consulare ale cetățenilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. Consimțământul statului de reşedinţă se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. ca regulă – art. Sediul postului consular. întreținere și realizare a relațiilor consulare”. 5. 3. Se consideră că oficiul consular. 3. reprezentanță oficială a unui stat stabilită într-un oras sau o regiune din altă țară pentru a asigura protecția intereselor consulare ale acestuia. Înființarea oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de relații consulare. că stabilirea relațiilor consulare.” Dicționarul diplomatic menționează că expresia „post consular” din Convenția privind relațiile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”.1.1 lit.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. și dreptul de a înființa oficii consulare. 4. făcând parte dintr-un consulat existent.

la stabilirea unui post consular nou. de cele mai multe ori. ci și asupra sediului consulatului și circumscripției consulare. de asemenea. însă. așadar. iar circumscripția consulară va fi cea menționată în acest document. că statul de reşedinţă are 73 . că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consimțământul nu numai în ce privește persoana ce urmează a exercita funcția de sef de post consular. vice-consulat sau agenție consulară. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou. dar poate fi conținut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. de asemenea. de asemenea. dacă această situație corespunde intereselor sale. Considerăm. Este. aceasta nu înseamnă. În practică. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscripției consulare și asupra sediului consulatului. Considerăm. În primul caz. înaintea celui referitor la delimitarea circumscripției consulare. însă. Acordul privind sediul consulatului și circumscripția consulare poate fi prevăzut expres. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară. acordul asupra sediului consulatului intervină. el poate cere. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. aceasta nu înseamnă. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă”. dar poate fi. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. în circumstanțe excepționale.(indiferent de rangul acestuia: consulat general. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. Circumscripția consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite funcțiile în statul de reşedinţă. protejarea intereselor acestuia. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. Conținutul acestui articol nu privește și condițiile în care acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. că statul de reşedinţă are dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. consimțământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consulat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea relațiilor consulare. aşa cum prevede articolul 11. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii relațiilor consulare. că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranității statului de reşedinţă. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. protejarea intereselor acestuia. prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscripția consulară sunt fixate. Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. de asemenea. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. consulat vice-consulat sau agenție consulară) pe teritoriul său. dar în afara acestuia. Se prevede doar că „statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. convenit în mod tacit. paragraful al patrulea face referire.

desființarea și schimbarea rangului oficiilor consulare de carieră. așadar. În țara noastră înființarea. necesar să amintim existența indispensabilă a consimțământului statului de reşedinţă și în această situație. organizat și funcționează. rangul și circumscripția sa.2 al Convenției de la Viena din 1963 stabilește că statul trimițător este cel care fixează sediul postului consular.3). Dar înființarea unui oficiu consular și exercitarea funcțiilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranității pe întreg teritoriul al unui stat. făcând parte dintr-un consulat deja stabilit. Acordul statului de reşedinţă este cerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea. dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor. deși aparține unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat. la propunerea Guvernului. la fel cum statul trimițător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular. precum și asupra statutului său juridic. de exemplu. fiind un drept al statului de reşedinţă. modul de organizare și funcționare. oficiul consular al statului trimițător existând și activând în cadrul jurisdicției teritoriale a statului de reşedinţă. necesar dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. ceea ce face necesar acordul de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat. În ce privește competența stabilirii acestor reguli trebuie spus că înființarea. iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. Faptul că oficiul consular este un organ de relații externe care mijlocește stabilirea. statului trimițător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscripția consulară. fără a fi obligat să motiveze decizia sa. rangului sau circumscripției sale consulare decât cu consimțământul statului de reşedinţă – (alin. 4 alin. făcând parte dintr-un consulat deja existent. fac să existe reguli speciale referitoare la modul în care este creat. Enunțarea în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispoziții referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscripției consulare. în circumstanțe excepționale. dar în afara acestuia. Este. Normele dreptului cutumiar determină situații. din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său. în afara sediului acestuia . Consimțământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. cu atribuții bine delimitate și statut special. nu limitează în nici un fel dreptul statului trimițător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent. se fac prin decret al Președintelui României.” Art. Paragraful al patrulea face referire la situația în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agenție consulară în limitele circumscripției sale. impunând respectarea regulii privitoare la existența absolut necesară a consimțământului statului de reședință. viceconsulat sau agenție consulară. Unele legislații naționale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agenții consulari. În temeiul suveranității sale. la stabilirea unui post consular nou.dreptul de a modifica în mod unilateral circumscripția consulară sau sediul oficiului consular. În virtutea acestei autorizări. 4-5). structura internă a oficiului consular aparțin în mod exclusiv statului trimițător și pe care-l reprezintă.(alin. el poate cere. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular. nu atrage nici о răspundere internațională din partea 73 . de asemenea. Consimțământul statului de reşedinţă este. după cum este obligatoriu să existe consimțământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie. paragraful al patrulea face referire. dacă această situație corespunde intereselor sale. de asemenea. menținerea și dezvoltarea relațiilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular. referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou.

la rândul său. că „statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința. rangului sau ori circumscripției consulare numai cu consimțământul statului de reşedinţă”. cap. pe care le prezintă acea localitate. deoarece el trebuie să fie solicitat pe toată durata de funcționare a unui oficiu consular.circumscripția consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă. un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două state. Consimțământul pentru înființarea de oficii consulare poate fi cuprins într-o convenție consulară. rangul și circumscripția sa consulară sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă.natura lui . indiferent de categoria lor. b).2. de gradul lor de independență. statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular. în sensul că el este necesar pentru toate posturile (oficiile) consulare. întrucât el trebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular.rangul acestuia . atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entității teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și funcționarii lui să desfășoare activități decât în limitele acesteia). c) consimțământul este cuprinzător. Desigur. întrucât normele dreptului internațional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept.acestuia. atribuită prin înțelegerea dintre două state în scopul exercitării funcțiilor consulare. din punct de vedere consular. cât și în sensul că un alt oficiu din afara circumscripției nu este în drept să-și extindă competența și asupra acesteia. d) consimțământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât funcționează regula rebus sic stantibus (în împrejurări justificate. prin definiție am stabilit că circumscripția consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competența de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate.adică caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi) distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963. S-a stabilit în doctrină că ceea ce caracterizează consimțământul necesar înființării oficiilor consulare sunt următoarele: a) consimțământul statului de reşedinţă este general. dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о convenție consulară. numai cu consimțământul acestuia”. alegerea unei localități (de obicei în oraș) se face în funcție de importanța și interesul. modificări ale consimțământului inițial. consulate. sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă. nu are dreptul discreționar de а solicita. iar „sediul oficiului consular. . în art. rangul postului consular. au convenit în cuprinsul convenției consulare încheiate între cele două state. unde oficiul consular a fost înființat și își desfășoară activitatea. . Sfera consimțământului exprimat în vederea înființării oficiului consular cuprinde: . prin care se stabilesc circumscripția consulară. viceconsulate și agenții consulare. II și III. e) statul trimițător. de rangul lor. În împrejurări speciale și în concordanță cu dispozițiile art. chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare. categoria acestuia sau printr-un protocol adițional unei convenții consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. 6 (intitulat Exercitarea funcțiilor consulare în afara circumscripției consulare) din Convenția de la Viena din 1963.oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale. dat de statul de reşedinţă. aceeași clasificare există și în practică. în același sens este și definiția cuprinsă de Convenția din 1963 – art. de exemplu. unilateral. 73 . b) consimțământul statului de reşedinţă este continuu.1 lit. statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular. România și Croația. prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular.

pentru aprobarea Regulamentului consular. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt sefi de post consular. Consulatele se diferențiază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 73 . într-o regiune importantă a statului de reşedinţă. 9 al Convenției de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular). Consulatul României la Sao Paulo .agenției consulare. c) viceconsuli. consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare. iar viceconsulatele și agențiile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor. se reiterează obținerea consimțământului prealabil al statului de reşedinţă. RANGUL. nu înregistrează pe naționali. b) consuli. un funcționar consular poate. d) agenți consulari. Dacă ținem cont că potrivit art. unde există o comunitate importantă de naționali și probleme consulare mai complexe. putând fi înființat într-o anumită localitate. Articolul unic al Legii nr. Astfel. consulii. de exemplu. desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.consulatului general. nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetățenilor etc.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr. consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente. agenții consulari: „ 1. potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: • clasa I . de regulă. s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr. CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul funcționarilor consulari care le conduc.3 din Hotărârea Guvernului României nr. • clasa IV . Este absolută nevoie și în acest caz de consimțământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale. viceconsulii. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferențelor de rang.2 pct. șefii de post consular se împart în patru clase.statul de reşedinţă poate admite funcționarului consular al statului trimițător să-și exercite atribuțiile și în afara circumscripției consulare. Consulatul general se înființează. la propunerea Guvernului.consulatului. • clasa II . 37/1991. și anume: a) consuli generali. viceconsulatele au o circumscripție consulară mai redusă.2.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: • consulate generale • consulate • viceconsulate • agenții consulare. 2. iar agențiile consulare funcționează în centre secundare și au competențe mai restrânse: în sistemul elvețian.191/1994. și anume: consulii generali.Brazilia. de obicei.viceconsulatului.760/1999. nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte. privind înființarea. • clasa III . Șefii de post consular se împart în patru clase. 29/1994.” 3. prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României. Această clasificare este dată și de de art. cu consimțământul statului de reşedinţă. înființat prin Decretul nr. să-și exercite funcțiile în afara circumscripției sale consulare.

persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art. 760/1999. adică să efectueze acte consulare.consulate de carieră și consulate onorifice. consulatele onorifice. cadrul spațial al activității consulare. aşa cum am menționat mai sus) și definiția expresiei circumscripției consulară (vezi. neputând acorda vize sau face autentificări de acte. Croația. persoana însărcinată să acționeze în această calitate. 82 să precizeze necesitatea obținerii prealabile a consimțământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova. personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu.1. membrii personalului de serviciu . la fel ca şeful de oficiu consular.3. pentru aprobarea Regulamentului consular. Convenția stabilește că aceasta se referă la funcționarii consulari. Convențiile consulare dintre România și Macedonia. de regulă. d din Convenția din 1963). reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribuțiile și condițiile în care-și poate exercita funcțiile consulul onorific în Capitolul III. Ucraina. de exemplu. pentru ca în art. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale. codificată prin Convenția de la Viena din 1963. în sensul restrâns al cuvântului. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În funcție de natura sarcinilor lor. Hotărârea Guvernului României nr. În privința funcționarilor consulari este de menționat că. viceconsuli. ei sunt chemați să îndeplinească funcții consulare (art.persoanele care îndeplinesc funcțiile consulare. 73 . Practica arată că statele cuprind în dispozițiile referitoare la acordul lor de voință exprimat prin convenții consulare (sau un alt document. membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular. ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. exercită o supraveghere generală asupra tuturor funcționarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscripții consulare. consuli. Republica Polonă etc. pentru că înființarea unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen ță care trebuie delimitată în spațiu. desfășoară o activitate oficială și o activitate de reprezentare.1 pct. pct. În ce privește expresia membrii personalului consular. angajații consulari și membrii personalului de serviciu (art.1 pct. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite funcțiile ce-i sunt încredințate doar pe teritoriul unei circumscripții consulare. 9 pct. Oficiile consulare. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în funcție de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competență asupra unei circumscripții consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. angajații consulari . cel mai înalt funcționar al serviciului consular. 81 că recunoaște instituția funcționarilor onorifici. de gradul de participare la realizarea scopurilor activității consulare. agenți consulari (art. indiferent de rangul lor. încadrarea într-o categorie sau alta categoria influențând exercitarea funcțiilor consulare. Şeful de oficiu consular. 3. eliberându-i-se o patentă consulară.1 pct. stabilesc legături directe doar cu autoritățile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din țara de reşedinţă. pentru efectuarea atribuțiilor consulare poate fi delegat un funcționar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. cu excepția şefului postului consular. h).2).persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului funcții cu caracter tehnico-administrativ. Belarus.art. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozițiile Convenției de la Viena din 1963: consuli generali. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: • consulul general. g). în cazul în care este recepționat acordul prealabil al statului de reşedinţă. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. . distinge în cadrul membrilor postului consular între: funcționarii consulari . Practica statelor.

nu trebuie exercitat în mod abuziv.un secretar al consulului. au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari. De-a lungul secolelor. dreptul statului trimițător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îi revin. tehnico-administrative sau de întreținere a localului ori alte servicii auxiliare. în 1815 și Aix-la-Chapelle. înainte de Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.9. ei neputând fi aleși dintre cetățenii statului de reşedinţă decât cu consimțământul expres al acelui stat. rezidenți. paragraful 2). el îndeplinește funcția de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză – art. secretar consular. consul economic. care poate oricând să-l retragă. Totalitatea membrilor oficiului consular. interpret etc. Aceștia trebuie să aibă. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilalți funcționari consulari. în funcție de volumul de muncă.9 alin. Singura obligație ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art. 73 . în afara şefului de post consular. agenți comerciali etc. ci potrivit unei desfășurări normale a activității consulare. Convenția de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că. statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale. Corpul consular este condus de un decan. în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular. Până la momentul adoptării Convenției de la Viena din 1963. Așadar. Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului. 16. în ce privește statul de reşedinţă. • agentul consular conduce o agenție consulară și are atribuții mai restrânse fiind. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii. în principiu. tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. cancelar. sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Convenției de la Havana din 1928 privind funcționarii consulari (art. subordonat consulului. referitor la cetățenii unui stat terț care nu au și cetățenia statului trimițător. 4. care îl asistă în lucrările curente.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular.• consulul conduce numai o circumscripție consulară și este subordonat consulului general. de regulă. de când instituția consulilor a apărut în cadrul relațiilor internaționale. Același drept există. • viceconsulul conduce un viceconsulat și este un funcționar consular subordonat consulului general sau consulului. corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . în alin. Doctrina menționează cancelarul .20. Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna funcționarii consulari onorifici. De altfel. Totalitatea șefilor instituțiilor consulare dintr-o circumscripția consulară se numește corpul consular. clasele consulilor nu fuseseră codificate. adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular . fie ele consulare.22 din Convenția de la Viena din 1963 – și în ce privește naționalitatea funcționarilor consulari. regulamente etc. prin reglementări de drept intern: legi. naționalitatea statului trimițător. Dacă această reglementare (art. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilalți funcționari consulari sunt: consul adjunct.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular. pe care Convenția de la Viena din 1963 o rezolvă în art. în 1818. spre deosebire de clasele agenților diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena.de conducere consulară. atașat consular.

1 pct. regulile privind exercitarea funcțiilor consulare. 17 enumeră în alin(1) condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o funcție publică. h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni.880 a fost înființat Institutul Diplomatic Român. drepturile. relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. Exigențele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competență profesională. privilegiile și imunitățile funcționarilor consulari (În anul 2005. nr. Art. practica internațională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentanței consulare. b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare. g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României. Distincția. același statut juridic pentru funcționarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune.dispozițiile prezentei convenții. Convenția de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic. a statului de reședința sau a unui stat terț.G. prin H.În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste funcții. În plan internațional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului internațional dreptul diplomatic și dreptul consular. absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Diversitatea funcțiilor consulare pe care le îndeplinește un funcționar consular scoate în evidență multilateralitatea cunoștințelor pe care trebuie să le posede în diferite domenii. Dar. Convenția din 1963 distinge între două categorii de funcționari consulari: funcționari consulari de carieră și funcționari consulari onorifici . este reluată de state în cuprinsul convențiilor bilaterale: art. ordinea juridică internațională. atunci când contextul permite. III din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare și. aplicând în privința acestor funcționari dispozițiile cap. oportună. 12 din Convenția consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două părți contractante poate numi și primi funcționari consulari onorifici în cadrul relațiilor lor bilaterale. Acest act normativ asigură o reglementare unificată. recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. ca instituție 73 . c) nu face parte din partide politice. atestată pe bază de act medical de specialitate. emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe. facilităților. conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare.2. privilegiilor și imunităților care este acordat diferențiat pentru cele două categorii de funcționari consulari. e) cunoaște cel puțin o limbă străină. ci și o conduită morală și un atașament corespunzător față de valorile democratice. ceea ce face ca și activitatea funcționarilor diplomatici să presupună atribuții diferite de cele ale consulilor. iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător.art. d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. f) are o stare de sănătate corespunzătoare. din punctul nostru de vedere. care ar duce și la creșterea eficacității pregătirii și desfășurării activității funcționarilor consulari. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă.

. Art. 60.poate fi o persoană privată. În articolele 59. 64. în art. 66. 65. stabilind de la început regula: .funcționarii consulari onorifici. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: . Capitolul III al Convenției de la Viena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel. bancar. de naufragiu sau accident aerian). avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează. prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Internaționale Nicolae Titulescu. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești.poate fi o persoană privată. personalități remarcabile în domeniile economiei. scutirea de prestații personale. 67 se prevede protecția localurilor consulare. . R. Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. Structurat în cinci capitole. 63. 35(libertatea de comunicare). 73 . 29 (folosirea drapelului și a stemei naționale).) de carieră și ale celor onorifici.poate exercita activități cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. nu sunt funcționari de carieră. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozițiile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular).consulul onorific poate avea cetățenia statului de reşedinţă sau cetățenia unui stat terț. apropiați de România. 34 (libertatea de deplasare). “Consulii de carieră sunt funcționari publici ai statului trimițător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca funcționari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunități prescrise. . paragraful 3 din 54 (obligațiile statelor terțe). la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. 37 (informații în caz de deces. în paralel cu activitatea consulară. scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere. paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). 61. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan ță mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor. care s-au desființat. procedura penală și protecția funcționarului consular onorific. . 39 (drepturi și taxe consulare).1 pct. Consulii comercianți sunt aleși de stat dintre proprii săi cetățeni. inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. științific. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. scutirea fiscală a localurilor consulare. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: . cultural. tutelă sau curatela. iar pentru ei funcțiile consulare nu constituie o ocupație permanentă. finanțelor.G. . Anghel într-o lucrare. scutirea vamală. 62.dispozițiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari onorifici (art.publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. 36 (comunicarea cu cetățenii statului trimițător). după cum opinează Ion M. 38 (comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă).2). angajați în afaceri într-o țară străină sau din naționalii străini”.dispozițiile capitolului II al prezentei Convenții se aplică posturilor consulare conduse de funcționari consulari de carieră. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputați.funcționarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numiți de către şeful statutului sau de către ministrul de externe. 30 (obținerea de localuri). privilegiilor și imunităților ce le sunt acordate sau.

G. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă. de stimularea dezvoltării relațiilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine. economice și culturale în care activează. finanțelor. a condus chiar la desființarea consulatelor onorifice străine din România și la desființarea celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. Art.oameni politici reputați.3) al Convenției de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate membrilor familiei unui funcționar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcționar consular onorific". 73 . precum și ale Regulamentului consular al României și H. Regulamentul consular al României a rezervat. personalități remarcabile în domeniile economiei. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcționari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulari. științific.nr. În perioada de după 1990 s-a acordat o importanță deosebită activității pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de acțiune ce țin de reprezentarea intereselor României în mediile politice. Temeiul juridic consistă în reglementările Convenției de la Viena din 1963. bancar. Ei pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. odată înființat. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și instituția ca atare (postul consular onorific). mai ales după 1948. de oferirea de informații privind mediul de afaceri și oportunitățile din România. care pot să contribuie la promovarea intereselor românești. la dezvoltarea relațiilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să îți asume astfel de însărcinări. pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. Structurat în cinci capitole. avocați de prestigiu cu independență financiară și comportament la nivelul funcției ce li se încredințează.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numiți dintre persoanele cu poziții importante în statul de reşedinţă . relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare. cultural. retragerea patentei sau exequaturului etc. din care reiese că acordul pentru înființarea unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific. procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înființare a unui nou consulat onorific. cu modificările și completările ulterioare. privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe. dar și ale convențiilor bilaterale în domeniu. Instrumente juridice de drept național și de drept internațional prevăd condițiile cerute pentru înființarea de oficii consulare onorifice ale României. Articolul 58 (p. apropiați de România. Atitudinea reticentă a României față de instituția consulului onorific. În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în țări diferite și conduse de funcționari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimțământului celor două state de reşedinţă. 24 pct.) nu se admite geranța interimară. la fel ca și Convenția de la Viena din 1963. precum și recomandarea de agenți economici din circumscripția consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale. tot prima parte reglementărilor funcționarilor consulari de carieră. România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific. fără a relua întreaga procedură de înființare a postului consular onorific. va putea fi numit un alt sef de post consular.Convenția de la Viena din 1963 prevede în art. renunțare la serviciul său. momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul menționat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. 100/2004. de promovarea fenomenului cultural românesc etc. pe când în alte state (Spania.

plasarea pe clădirea în care funcționează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscripției corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular. o persoană trebuie să îndeplinească două condiții: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimițător în calitatea de consul general. privilegii și imunități. (art. Șefii de post consular sunt numiți de statul trimițător și sunt admiși pentru exercitarea funcțiilor lor de către statul de reşedinţă. scopul final al procedurii are valență internațională. este condus de un consul general.4 al art. Am văzut că un oficiu consular. inclusiv valiza diplomatică sau consulară. regulamentele și uzanțele statului trimițător și respectiv ale statului de reşedinţă. 73 . împuternicit cu funcții consulare. Intră în competența fiecărui stat de a stabili modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular. în conformitate cu reglementările Convenției de la Viena din 1963. potrivit pct. care are responsabilități de reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. consul. în limba română și în limba statului de reşedinţă. ei își desfășoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie.24 din Regulamentul consular al României. după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul. deci.” În cuprinsul acestuia se indică faptul că. agent consular. în conformitate cu legile. raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară". dezvoltat în articolele următoare: „ 1. Articolul 10 al Convenției enunță un principiu fundamental. prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și. 3. Vom face referire. apoi trebuie să fie admisă să exercite funcțiile ce-i revin de către statul de reşedinţă. Potrivit acelorași reglementări. privind relațiile consulare. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții. vice consul sau agent consular. acceptarea numirii prin exequaturul). corelativ. Ei nu sunt salarizați de statul român și nu primesc indemnizații sau alte venituri.24 pct. libertatea de a comunica cu cetățenii români aflați pe raza circumscripției consulare. în funcție de clasa pe care о deține. viceconsul. 2. regulamentele și uzanțele statului trimițător și.4. ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocității: sprijin din partea autorităților statului de reşedinţă pentru obținerea localului oficiului consular onorific. cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunicație. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează. sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate națională. ale statului de reşedinţă. consul.Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuțiilor oficiale de reprezentare. pentru a avea statutul de sef de post consular. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a funcționari consulari comportă distincții. respectiv. Libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul statului de reşedinţă. modalitățile de numire și de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu.dintre cetățenii proprii. libertatea de a comunica cu autoritățile locale competente din circumscripția consulară etc. arborarea drapelului național al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilități. în cele ce urmează și la exercitarea funcției de sef de oficiu consular de către un diplomat.

(3). După obținerea acordului statului de reşedinţă. pe cale diplomatice. b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor consulare. 6 pct. care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. 24 pct. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră. reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările Convenției din 1963(art. b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obținut geranța consulară. circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular. Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului. 2.12 din Convenție de la Viena din 1963) . 1 al Regulamentului consular al României). un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular. și (4) din prezentul Regulament 73 . 6 alin. Ministerul Afacerilor Externe transmite. numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. prin canale diplomatice. 3 și 4 din Regulamentul consular al României. un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. punând sigiliul de stat. Ministerul Afacerilor Externe solicită. (5) și la art. Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va acționa cu titlu provizoriu. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice. categoria și rangul său. Art. Ea este. (1). în fapt. conformă dispozițiilor din art. nu se prevede altfel (art. Această procedură urmată în practica României. În ce priveste consulii onorifici. 6 pct. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul său a devenit vacant.2 pct.Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exercițiul funcțiilor consulare. în calitate de sef al oficiului consular de carieră. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcții consulare există două modalități: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare. făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur. dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte. emisă de către autoritățile statului de reşedinţă. care poartă denumirea de exequatur. (2). 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară. prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular. acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului. Regulamentul consular al României cuprinde în art. (1). (4). Ca gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). 6 alin. Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu. Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art.11). (3).

5.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord. în unele cazuri. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente. 11 alin. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat. Din punct de vedere structural. licență etc. ea relevă expresia voinței unui titular de suveranitate. iar admiterea oricărui funcționar consular. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară. Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară. se stabileste cărui organ de stat îi revine competența de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. în formă de patentă sau de un act similar». precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post. ia ființă în sarcina statului trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. ținând cont de sarcinile care le revin. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. Declararea funcționarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată. 1 al Convenției de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimițător un document. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza relațiile externe. 73 . după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea țară. patenta consulară trebuie să conțină următoarele elemente: • numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular. • categoria funcționarilor căreia aparține persoana numită (de carieră sau onorific) • sediul oficiului • circumscripția consulară.consular. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”). în afară de şeful de post consular. Potrivit sistemului constituțional și formei de organizare a fiecărui stat. care să ateste această calitate. împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. 11 pct. • oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea. de a fi reprezentat în raport cu alte state. commission consulaire decret. este bazată în declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice. cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. statul trimițător poate înlocui patenta consulară sau actul similar printr-o notificare». o legitimează să acționeze în această calitate la un post consular în străinătate. care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita. Pct. dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autorizației provizorii. 6 face referire la cetățenia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă. necesită doar procedura notificării numirii. în afară de şeful postului consular. ci prevede posibilitatea existenței unui „act similar”. În ce-i priveste pe funcționarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular. sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul funcționarilor consulari. Convenția de la Viena reglementează și admiterea angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu. sub formă de eliberare a vizelor de intrare în țara de reşedinţă. În conformitate cu Convenția de la Viena art. în timp ce pct. 3. drepturile de care se bucură și obligațiile ce le revin.

4: statul trimițător transmite guvernului statului de reşedinţă. fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea exequaturului. sau un act similar. în virtutea suveranității sale. 6 pct. deci. au stabilit în articolul 4 pct. atestând calitatea sa și indicând. se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie. fără a fi ținut să explice motivele refuzului său (art. ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară. incontestabil.n. 5 73 . 1 din Convenția consulară încheiată între ale. 11 pct. ca regulă generală. art. Obligativitatea obținerii lui este prevăzută în Convenția de la Viena din 1963 și în convențiile consulare bilaterale. un atribut suveran al statului de reşedinţă. În convenția de la Viena din 1963 art.” Această reglementare definește exequaturul ca o autorizație prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea funcțiilor sale. numele și prenumele său. cealaltă latură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al funcționarului consular și-i acordă privilegiile și imunitățile conferite prin tratate. dar trebuie precizat că nu există nici o obligație din punct de vedere a dreptului internațional care să impună statului de reşedinţă acest lucru. Exequatur-ul. Convenția consulară dintre România și Croația. purtând sigiliul de stat” – s. întocmit pentru fiecare numire. este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. 2 al art. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră. de exemplu. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin. sediul oficiului consular și circumscripția consulară. denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autorizații. Regulamentul consular al României stabileste în art. 5. cuprinse în formula clasică «în dorința de a promova și de a consolida relațiile de prietenie și comerț dintre cele două state». Reglementări similare conțin și celelalte convenții încheiate de România cu alte state. rangul său. elementele pe care trebuie să le conțină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimițător eliberează şefului oficiului consular un document.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reşedinţă. dând dispoziție misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. iar libertatea de apreciere este dreptul său discreționar. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică. cutumă și reglementările naționale și-i permite să-și exercite funcțiile sale oficiale. propunerea pe care statul trimițător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară. face referire la acesta în art. punând în practică reglementările Convenției de la Viena din 1963. ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular. Doctrina și practica au stabilit în privința conținutului patentei trei părți: • declarația solemnă și mențiunea despre scopul general al numirii. • ordinul către cetățeni de al recunoaște pe acel funcționar consular în calitate de consul al statului trimițător • invitația către guvernul și autoritățile locale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea funcțiilor și ai acorda prerogativele consulare. sub forma de patentă.2 că: „după obținerea acordului statului de reședința. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane). circumscripția consulară și sediul oficiului consular”. Patenta consulară reprezintă. patenta consulară sau actul similar. De exemplu. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștința statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. categoria și clasa sa.România și Croația. Ministerul de Externe a statului trimițător.2 din Convenția de la Viena. Convenția consulară dintre România și Croația prevede în alin.

În practică. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. culturale și științifice din statul acreditar și de a transmite aceste informații guvernului propriu. însă. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. respectiv. dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului. Conținutul funcțiilor consulare 4. 5 din Convenția de la Viena. Din punct de vedere al conținutului acestor funcții. nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să obțină exequaturul. şeful de post consular nu poate intra în funcție înainte de a fi primit exequaturul (Convenția de la Viena din 1963. 73 . FUNCȚIILE CONSULARE 4.de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia. științifice și culturale între cele două state. • notificare pe calea diplomatică făcută statului trimițător. Exercitarea acestui drept de refuz este excepțională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului internațional. 4. exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular). economice. . 19 din Convenția de la Viena). cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. principale funcții ale misiunilor consulare sunt: . .3. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. ele pot fi împărțite în două categorii:  funcții care sunt conferite de către statul trimițător oficiului consular respectiv. este remisă şefului de oficiu consular. Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribuțiunile ce i-au fost conferite. cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autorizații”. Clasificarea funcțiilor consulare 4. 12 pct.de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale. Caracterizarea noțiunii de funcții consulare 4. Trăsăturile funcțiilor consulare 4. aceasta fiind stabilită de legislația internă a fiecărui stat. dându-se posibilitatea statului trimițător să-și recheme consulul. Dreptul internațional nu prevede.4. cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: • ordonanță a şefului de stat.1. 2 din Convenția consulară dintre România și Croația).1. art.de a informa prin mijloace licite asupra condițiilor și evoluției vieții comerciale. care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme. În afara cazurilor prevăzute în art. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa. 3).  funcții care sunt recunoscute de către statul primitor. CARACTERIZAREA NOȚIUNII DE FUNCȚII CONSULARE Funcțiile consulare reprezintă totalitatea activităților oficiilor consulare și ale personalului acestora.pct. Convenția de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. în vederea promovării unor relații de prietenie între ele. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecință și că forma exequaturului să fie reglementată prin legea sau practica acestui statul. dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe. • ordonanță semnată în aceleași condiții. semnată de el. contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular. • transcriere a patentei consulare.2.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular. care este autoritatea competentă aparținând statului de reşedinţă care să elibereze exequaturul. economice.

de convențiile consulare bilaterale. sau care sunt menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă (art. . Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit funcționarul consular la numirea sa în funcție. Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor. în general. pe teritoriul statului trimițător. 5. . Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. Cu toate acestea. Dacă Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie. În doctrină s-a încercat clasificarea lor în funcție de mai multe criterii. Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali. să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un alt stat. în sensul general al termenului. conținutul acestor funcții consulare este negociat și inclus în convențiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie. în principal. un funcționar consular poate.efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc. consuli. 4. 8 pct. 8 pct. viceconsuli sau agenți consulari. ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții încredințate unui post consular de către statul trimițător. aceste reglementări și le adaptează la necesitățile.(art. Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. . care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune. condiției reciprocității.funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său. prin Ministerul Afacerilor Externe. în materie succesorală.. numiți și notificați ca atare la autoritățile țarii de reşedinţă. care stabileste următoarele reguli: 73 .instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justiție. . în practică. convențiile bilaterale reiau.de a exercita controlul și inspecția asupra navelor maritime și fluviale.2. cu consimțământul statului de reşedinţă. 1). de Convenția de la Viena privind relațiile consulare. Ca regulă generală. după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune îți mod expres la aceasta.3 din același articol. în împrejurări speciale. m din Convenția de la Viena din 1963).2). poate. de cutumă. TRĂSĂTURILE FUNCȚIILOR CONSULARE Sunt trăsături ale funcțiilor consulare următoarele: . o parte importantă a acestor convenții consulare se concentrează tocmai pe funcțiile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare. Potrivit pct. precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor. În plan național. b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice. 9 al articolului menționat mai înainte. acordarea de asistență cetățenilor statului acreditant.de a exercita atribuții în materia intereselor cetățenilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize.exercitarea funcțiilor consulare este supusă. aparținând statului acreditat. îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de statul al cărui cetățean este. pct. la interesele celor două state. să exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare (art. care au reşedinţă în circumscripția consulară respectivă). Statul român.

m cadrul circumscripției sale. .5. 2. beneficiarii funcțiilor consulare. .funcții în materie de marină comercială. în esență.funcții privind relațiile culturale. împarte funcțiile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci.funcții jurisdicționale. se declanșează exercitarea lor. . CLASIFICAREA FUNCȚIILOR CONSULARE O clasificare. nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă convențională .3. de asemenea. 3. protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea conaționalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte.celebrarea căsătoriei. atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră. . 4. .funcții administrative în sensul strict al cuvântului.funcții economice. funcții notariale). de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea. situație în care deosebim între: funcții consulare pe care consulul le poate exercita. • oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții consulare decât în cazuri deosebite și urgente. 5.și funcții consulare care. 4. a ceea ce Convenția de la Viena din 1963 a prevăzut în art. modul în care se pun în miscare. numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (funcția de ofițer de stare civilă și de notar) și funcții consulare care pot fi exercitate în 73 . dimpotrivă.funcții cu caracter politic.• în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular de carieră al României. în raport cu care există: funcții consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe.funcții de protejare și asistență în favoarea conaționalului. funcțiile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informații generale. • secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripției oficiului consular.funcții notariale.de exemplu funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului trimițător . a obiectului lor și cuprinde: . . . localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care deosebim funcții consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi aparține consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste). surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (deosebind funcții care rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale între statele în cauză . oficierea unei căsătorii). dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă. modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate exercita. . Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și. considerată a fi cea mai importantă. .funcții în materie de obligații militare. Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1.funcții de stare civilă.

în limitele stabilite în legislația statului de reşedinţă. totodată se ia în considerație faptul că statul de reşedinţă. consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe. . ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. în orice circumstanță. Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. va adopta poziția de apărare a persoanelor sale. CONȚINUTUL FUNCȚIILOR CONSULARE a) Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor Atât doctrină.consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri. Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat. al persoanelor sale fizice și juridice.” Ea presupune influența puterii suverane a statului. Convenția privind drepturile copilului. supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime. discuții. apărarea drepturilor cetățenilor săi în caz de deces.luarea măsurilor necesare. caracter rezultat din multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului. cât și în practică. dar și de documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului.limitele și în conformitate cu dispozițiile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare. în speță. are scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. În practica activității consulare apare un număr foarte mare de situații ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetățenilor de către organele consulare. în cazul rezolvării pozitive a situațiilor formate este de dorit de a 73 . ca și cea diplomatică. Totodată. vaselor aeriene și altor persoane.determinarea gradului de corespondență între situația creată ce necesită rezolvare prin intervenția consulului cu reglementările prevăzute de legislația internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă. Protecția consulară. sunt codificate în legislația statelor și în Convenția de la Viena din 1963. în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu. Destul de important în soluționarea acestor probleme apar următoarele acțiuni: . Constituția României. care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte.analiza situației conformitate cu regulile dreptului internațional și legislației locale. Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții.4. înregistrarea actelor stării civile. activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către reprezentanțele diplomatice. sociale și culturale. . adecvate situației formate. în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor. Pactul internațional privind drepturile economice. Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăsi esența noțiunii de „cetățenie”. și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate. . intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și protecția statului său. acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul fundamental – Constituția statului. 4. îndeplinirea unor acțiuni notariale.

pe lângă autoritățile statului lor. În asemenea cazuri.și un mandatar al său. în protecție consulară. Aceste persoane se pot afla în situația de a necesita protecție consulară. conferit de normele dreptului consular. actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere. nu și față de particulari. Exercitarea acestei funcții își manifestă importanța cu atât mai pregnant cu cât deschiderea granițelor a facilitat unui număr mare de cetățeni să călătorească. a cetățenilor statului trimițător. actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.se aduce mulțumiri statului de reşedinţă. amintim că: după importanța lor. în baza unui drept propriu. Art. de administrare și de dispoziție. În cadrul funcției de reprezentare. Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere drepturile fie direct. actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri. directă. 6 din Convenția de la Viena din 1963). în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului de reşedinţă. în prealabil. actele juridice civile se împart în acte de conservare. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca funcționarul consular să recomande un apărător ales de el. apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor bilaterale. fie el avocat. fie angajându. Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al statului trimițător. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este 73 . consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la autoritățile statului de reşedinţă. în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime. a cărui bază să fie normele dreptului civil. se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi). b) Funcția de reprezentare a cetățenilor Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în favoarea cetățeanului statului trimițător care. Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă. care stabilesc consulului sarcina de a apăra. întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii. Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport de mandat.5 al Convenției de la Viena din 1963 prevede două acțiuni pentru reprezentarea intereselor cetățenilor statului trimițător: a) acțiunea de reprezentare propriu zisă. fiind absent în statul de reşedinţă. după caz. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului. doar ca excepție un funcționar consular poate exercita funcțiile în exteriorul circumscripției sale consulare (art. consimțământul său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său. în străinătate. Drepturile consulului în privința protecției consulare drepturilor și intereselor cetățenilor aparținând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în țara de reşedinţă. să inițieze afaceri în alte state. reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau. drepturile cetățenilor statului trimițător. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetățenilor statului trimițător. fie о altă persoană calificată. exercitarea ei având la bază normele de drept public intern. nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în fața altor autorități ale statului de reşedinţă.

în Convenția consulară încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile comercial. care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau. dacă acestia absentează sau. consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele comerciale.13. în conformitate cu legile statului de reşedinţă. ca excepție. culturale și stiințifice între statul de reşedinţă și statul trimițător. 5 pct. aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului trimițător. pentru asigurarea reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a altor autorități ale statului de reşedinţă. regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. personal. dar care nu sunt avocați. Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o curatelă pentru un cetățean al statului trimițător.2 pct. aflați în statul de reşedinţă. apărarea drepturilor și intereselor lor. b. culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. c) Funcția economică a consulului Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției instituției consulare.) – art. în conformitate cu legile statului de reşedinţă.reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și.40). din alte cauze credibile. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau. 8 pct. economice. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor. economice… între statul trimițător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă și în numeroase convenții consulare bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. economic. informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale. El poate. b și c din Convenția consulară dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea relațiilor comerciale. care în art. Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului prin dinamica relațiilor economico-comerciale. Astfel. în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții consulare. 36) În ce priveste tutela și curatela. Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are dreptul să întreprindă măsuri. cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele două state”(s. Instrumentul juridic internațional cadru care face referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963.13 alin. Funcționarul consular are. în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state 73 . să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător. ele vor informa funcționarul consular despre aceasta. Art. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale. funcționarii consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două părți contractante” – art. într-un termen cât mai scurt posibil (art. nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. de asemenea. Astfel. (art.n. dreptul să solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei. până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se apăra. în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”. care priveste pe cetățeanul statului trimițător. economice. și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator. singur sau prin reprezentant.

În acelasi timp.consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării schimburilor economice. rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. Regulamentul consular al României menționează în art. pentru a primi date. comercial.n. prevăzute de legile și regulamentele statului trimițător. înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale statului. Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale. însă. l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor. comerciale. să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter lucrativ. fluviale și a avioanelor Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. De asemenea. asigurând condiții favorabile agenților economici români. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă.înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condițiilor economice. asupra navelor maritime și a navelor fluviale. să înființeze reprezentanțe. dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai autorităților. propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti. primeste declarațiile asupra curselor acestor nave. examinează și vizează documentele de bord și. în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri. funcționarii consulari își vor exercita funcțiile în conformitate cu 73 . și particularilor. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor naționale.informarea și îndrumarea agențiilor comerciale. cultural.). să încurajeze exporturile de produse românesti. stiințific. procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Funcția de control și de sprijin a navelor maritime. vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de reşedinţă (s. fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă. . lit. . în măsura în care legile și regulamentele statului trimițător autorizează aceasta. Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum: .12 din Regulament). k și l următoarele funcții pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspecție. poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimițător. subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes legitim și. 5. stiințifice etc. dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de reşedinţă.aceste aspecte au fost concepute ca scop al funcțiilor consulare. În acest sens. reprezentanțelor și oamenilor de afaceri din țară despre tendințele de pe piața locală. concepție considerată superioară în literatura de specialitate. Conform prevederilor acestui articol. . 20 al Regulamentului consular al României. ofițeri și marinari”. aeriene. turistic. divergențele de orice natură între căpitan. precum și promovarea participării României la viața internațională (art. Potrivit art.urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economicocomerciale. mai ales.13 că funcționarul consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare. firmele și companiile străine să facă investiții de capital în România. face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează. să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiințifică. De menționat că. dreptul de informare îi permite să se adreseze. Îi este interzis. firme sau birouri ale acestora.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic.

parlamentare. navele pentru cercetare stiințifică și altele. e) Funcția de ofițer al stării civile Funcțiile consulare prevăzute la art. echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii lor. funcționarul consular va obține pe cale diplomatică. De asemenea. 5. acordarea de asisten ță și protecție navelor sub pavilion românesc. el va sprijini repatrierea acestora. De asemenea. Art. de regulă. pe bază de reciprocitate. dacă nu are prevederi legale contrare. În materie de navigație aeriană. Funcționarii consulari vor sprijini personalul. întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă. statele au interese majore. a carnetelor de marinar. navele scoală pentru pregătirea personalului navigant. în condițiile legii și reglementărilor în materie. ceea ce rezultă că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. transporturi de trupe. tehnică militară. Columbia Argentina ). Atribuțiile funcționarului consular în materie de navigație maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc. funcționarul consular acordă asistență și protecție aeronavelor. Anglia. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimițător. funcționarul consular va obține aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. totodată. De asemenea. În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale. de la autoritățile țării de reşedinţă. de aceea. pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă și a exercita funcții similare. funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război. care influențează și sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile. îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv. echipajului. navele de stat. f) Funcția notarială 73 . încărcăturii sale. pe care о pot limita sau condiționa. esuare sau naufragiu al navei. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea. norma juridică de drept consular prin care se consacră obligația statului de reşedinţă de a permite. în caz de avarie.legea română și convențiile internaționale la care România este parte. Prevederea menționată constituie. armament și altele asemenea. а documentelor de navigabilitate a navelor. autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale . lit. guvernamentale. principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi țător. sefilor oficiilor consulare.prezidențiale. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții. inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. ca și unele funcții de ordin administrativ. încredințate. după caz. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu. precum și pasagerilor cetățeni români. uneori. echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. Statele trimițătoare au. interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate. Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă. în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceasta.

Convențiile internaționale multilaterale. . dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se opune. 5. indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte).Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de normele dreptului intern al statului trimițător. care se referă la activitatea consulară. potrivit acestui articol. f funcția notarială împreună cu funcția administrativă și cu cea de ofițer de stare civilă. Actele notariale se îndeplinesc. . lucrările doctrinare.darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți. dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel.legalizarea sigiliilor și semnăturilor. adică este restrânsă la operațiunile de legalizare.13 din Legea nr. legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului trimițător este general pentru funcționarul consular. . la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Funcționarul consular are dreptul. la cererea persoanelor fizice având cetățenia română. Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. cum vom vedea. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc.legalizarea de copii de pe înscrisuri.redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii. chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în statul trimițător. misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: . . cu cele trei componente ale ei. prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente. să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. Acelasi articol menționează în alineatul 2 că. precum și potrivit uzanțelor internaționale. funcția notarială a consulului este limitată pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător. lit. precum și potrivit uzanțelor internaționale. a notarilor publici și activității notariale. după caz. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe. c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț. 73 .certificarea unor fapte. Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea. oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea. . atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor teoreticieni.autentificarea înscrisurilor. tratează activitatea notarială а consulului. restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora. 16 al Regulamentului consular al României. activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte. . . Art. mai mult sau mai puțin detaliat. b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă.eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. precum și a persoanelor juridice române.36/1995.primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți.efectuarea și legalizarea traducerilor. d) funcționarul consular onorific poate primi. Conform prevederilor stipulare în art. .

privilegii și imunități privind postul consular – art. . 5.1. Alte funcții consulare: . Dumitru Mazilu menționează. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice.36/1995). 28-39. ENUMERAREA IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVENȚIEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunitățile și privilegiile consulare sunt acele drepturi.funcții consulare în materie de pasapoarte etc. purtând semnătura sa și sigiliul oficial.3.4. este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. Beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare 5. care „constituie statutul lor consular”. Legea nr. .1. înlesniri și facilități acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a funcțiilor lor. Enumerarea imunităților și privilegiilor potrivit Convenției de la Viena din 1963 5." Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular. în conformitate cu art. 40-57. imunitățile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri.funcții administrative. în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art.13. b) facilități. În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Hackwort. consulii și ceilalți membri ai Oficiului consular se bucură de facilități.17 din Convenția de la Viena asupra relațiilor consulare. dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea locală nu se opune.3. în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.funcții consulare în materie jurisdicțională. precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a acestor organe. Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească.să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat terț. că pentru a-și putea îndeplini atribuțiile. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. Începutul și încetarea privilegiilor și imunităților consulare 5.să nu fie afectat statutul consular. Conținutul imunităților și privilegiilor consulare 5. IMUNITĂȚILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5. . 73 . .2. alin.H. privilegii și imunități. privilegii și imunități privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular – art. precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc.este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens. în următoarele condiții: . citându-l pe G.Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine.

formele de imunitate de jurisdicție. funcționarii consulari de carieră și alți membri ai unui post consular.c) facilitățile. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut internațional special. Convenția de la Viena din 1963 afirmă în art. beneficiarii acestei imunități. drepturilor și facilităților consulare. ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdicție încercând să cuprindem următoarele aspecte: definiția și reglementarea imunității consulare. 43. În opinia unui autor român. privilegiilor și imunităților privind posturile consulare. prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunităților. Funcționarii consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două secțiuni distincte: prima este afectată înlesnirilor. CONȚINUTUL IMUNITĂȚILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Convenția din 1963. În cele ce urmează. cea de-a doua secțiune cuprinde prevederi referitoare la facilitățile. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător. 28. privind codificarea relațiilor consulare. prin sintagma „imunități consulare” trebuie să înțelegem. aceste imunități și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. izvor de drept internațional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular. pentru a fi acordat. privilegiilor și imunităților ce se acordă postului consular (art. privilegiile și imunitățile aplicabile funcționarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. Alt autor consideră că imunitățile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția locală”. potrivit teoriei și practicii dreptului internațional „tratamentul pe care dreptul internațional îl prevede. imunitățile consulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă.39). 40-57). că: „ 1. intitulat „Imunitatea de jurisdicție”. fiind exceptați de la jurisdicția statelor în conformitate cu dispozițiile Convenției consulare din 1963. privilegiilor. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea funcțiilor lor. privilegiile și imunitățile privind funcționarii consulari de carieră și ceilalți membri ai postului consular (art.2. 58-68. inviolabilităților. Convenția de la Viena din 1963. Generic. o navă sau de un avion. Totusi. potrivit cărora acestia sunt exceptați de la jurisdicția autorităților judiciare sau de la constrângerea exercitată de autoritățile administrative ale acestui stat”. 5. b) intentată de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini funcțiile ce le revin”. ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. În doctrină s-au dat mai multe definiții imunităților consulare.” Având în vedere cele menționate mai sus. 2. putem defini imunitatea de jurisdicție ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul 73 . caracterul și limitele imunității de jurisdicție. a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor.

în calitatea lor de mandatari ai statului trimițător. Așadar. se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora . potrivit cărora statul de reşedinţă 73 . Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdicție membrii personalului de serviciu. ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimițător.54). Astfel. Imunitatea de jurisdicție administrativă.art.imunitatea de jurisdicție administrativă. ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat terț (art. Imunitatea de jurisdicție nu este absolută în ce-i priveste pe funcționarii consulari și pe angajații consulari (precum în cazul diplomaților). 43. în privința oficiilor consulare. în caz de acțiune civilă. în special. Imunitatea de jurisdicție penală. aşa cum a fost formulată în art. Convenția de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea funcțiilor consulare încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular. de asemenea. pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea funcțiilor consulare el trebuie să fie legitim și legal. aceasta însemnând că autoritățile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competența de a constata și sancționa faptele de natură contravențională. 31( și nu imunitatea lor). 43 din Convenția de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdicție: . Inviolabilitățile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului internațional. mai este necesar. drepturi și diferite înlesniri. ar putea crea confuzii. Nu toți membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdicție. Trebuie să menționăm. În legătură cu expresia subliniată se cuvine să facem unele precizări. prevederile paragrafului 1 al art.55 din Convenția din 1963). imunitățile consulare. 43 din Convenție. ci. . o navă sau aeronavă. doar funcționarii consulari și angajații consulari.imunitatea de jurisdicție penală. Funcționarii consulari și angajații consulari se bucură în statul de reşedinţă de imunitate de jurisdicție administrativă. Funcționarii și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative pentru „actele săvârsite în exercitarea funcțiilor consulare”. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din conținutul imunității. ci are un caracter funcțional. aşa cum rezultă din Convenție. vin să contribuie la îndeplinirea în bune condițiuni de către consuli și ceilalți membri ai oficiilor consulare a atribuțiunilor ce le revin. instanțele civile ale statului de reşedinţă nu au competența de a judeca acțiunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de funcționarii consulari și de angajați consulari. Imunitatea de jurisdicție civilă. de asemenea. că statutul consular cuprinde. după cum prevede art. să rezulte exclusiv din exercitarea funcțiilor consulare. pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi țător.reglementărilor internaționale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdicția statului de reşedinţă. având în vedere că.imunitatea de jurisdicție civilă. cât și de statul de reşedinţă. alături de celelalte privilegii. în general. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei acțiuni civile introduse de un terț pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. . Din interpretarea prevederilor art. în mod expres sau implicit. anumite obligații ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească față de statul de reşedinţă (art. apoi. și imunitatea de jurisdicție. însă.

necesare îndeplinirii oficiale a funcțiilor. fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. 35 p. în situații anume determinate. f) Inviolabilitatea valizei consulare. bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechiziționate. 35. p. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută (art.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detențiune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave". sau luării unei hotărâri definitive a autorității judiciare competente. a) Inviolabilitatea personală a funcționarului consular constă în faptul. Angajații consulari nu sunt scutiți de taxe și control vamal. Mobilierul. care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice. Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obligația de a obține viza. care ar afecta funcționalitatea postului sau libertatea personală a funcționarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdicție. cărțile. 32). a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. p. c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură funcționarii consulari și angajații consulari (art. benzile de magnetofon. noțiune care include clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent. Funcționarilor consulari și angajaților consulari li se eliberează. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite. carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în țara de reşedinţă. cifrul. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. dreptul de a folosi comunicarea prin cifru. indiferent în a cărui proprietate se află. b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. 50). dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular. Conform prevederilor Convenției de la Viena (art. Angajații consulari nu beneficiază de inviolabilitate. valiza este înapoiată la locul de origine. el nu poate fi pus în stare de arest sau detențiune preventivă. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. 33). c) Inviolabilitatea sediului postului consular. De aceste privilegii beneficiază postul consular și funcționarii consulari. 41). sunt inviolabile (art. scutirea de taxe vamale. și nici dreptul de a rămâne pe teritoriul statului de reşedinţă fără a fi notificați ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. resedința şefului de post consular și locuințele angajaților consulari nu sunt inviolabile. Dacă autoritățile statului trimițător refuză să satisfacă cererea. Totusi. întrucât Convenția de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar funcționarului consular. Arhiva cuprinde toate hârtiile. 3). d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. luarea măsurilor de constrângere față de sediul postului consular sau față de personalul consular. doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotărâri a autorității judiciare competente (art. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare. 46). 31.(art. de regulă. în statele unde există această procedură. e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. Spre deosebire de locuința particulară a agentului diplomatic. registrele postului consular. cât și funcționarii consulari și angajații consulari (art. documentele. Localurile consulare. decât cu ocazia primei instalări (art. corespondența.trebuie să interzică autorităților sale de a dispune. 31).4). (art. 73 . b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. filmele. dacă autoritățile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conține alte obiecte decât corespondența. 1). dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc.

Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul. Angajații consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. care constau în garantarea exercitării unor acțiuni. Membrii de familie. c) scutirea de regimul de securitate socială. d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale. În categoria facilităților se încadrează obligațiunea statului de reşedinţă de a facilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. Postul consular este principalul beneficiar al imunităților și privilegiilor consulare. Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular. în caz de deces al unui membru al postului consular (art. b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimițător (art. fie în statul trimițător. 52) și de obligația de asigurare socială (art. b) scutirea de permise de muncă. dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei funcționarilor consulari și angajaților consulari. Şeful de post consular nu are imunități și privilegii speciale. persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă. Funcționarii consulari și angajații consulari mai beneficiază de: a) imunitățile de jurisdicție. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul național al statului trimițător pe clădirea resedinței sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. agenție consulară. consulat. c) scutiri fiscale.3. 5. care este legată de faptele oficiale. 30 al Convenției de la Viena). 48). atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art.d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. d) scutirea de prestații personale. prevăzute de legea statului trimițător. care locuiesc împreună cu funcționarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale. Facilitățile consulare sunt acele garanții și obligațiuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul susținerii și înlesnirii desfăsurării activității care le este proprie în condiții cât mai bune. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunităților consulare. viceconsulat. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunități și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie. a) Dreptul la arborarea drapelului național și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular. 51). În aceste cazuri. indiferent de rangul acestuia: consulat general. că nu este necesar de a obține autorizație pentru a desfăsura activitate la postul consular. Funcționarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. 73 . e) Scutirea de prestații personale și de orice serviciu de interes public (art. în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere. 39). 29).

În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar. 39).b) scutirea de taxe vamale și control vamal. c) scutirea de regimul de securitate socială. tutelă sau curatelă. d) renunțarea la privilegii și imunități (art. dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. Totusi. 30). 3). 37). Funcționarii consulari onorifici beneficiază în plus de: 73 . b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. beneficiază de: a) scutirea de permis de munca. de naufragiu și de accident aerian (art. nu vor beneficia de privilegii și imunități. Posturile consulare conduse de funcționari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protecție pentru localurile consulare (art.35). privilegii și imunități. d) scutirea de prestații sociale. e) libertatea de comunicare (art. c) inviolabilitatea arhivelor (art. pct. e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. 43). Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. b) scutirea de obligațiile privind asigurarea securității sociale. în caz dacă el nu este cetățean al statului de reşedinţă. în Convenție se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile. privilegiile și imunitățile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condiții pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. g) accesul la informații în caz de deces.61). d) scutiri vamale (art. i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării funcțiilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor. 15. 42). îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 cu privire la relațiile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art.54). 59). b) folosirea drapelului și stemei naționale (art. k) libertatea mijloacelor de comunicare. 44). 45). de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. c) imunitatea de a depune ca martor (art.29). c) obținerea de localuri (art. 36). h) comunicarea cu autoritățile statului de reşedinţă (38). privilegii și imunități de care beneficiază și funcționarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare. numit în funcție dintre funcționarii consulari. 28). precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate. el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile diplomatice. Gerantului interimar. 60). iar privilegiile și imunitățile continuă să fie determinate de regulile dreptului internațional privind relațiile diplomatice. Postul consular condus de un funcționar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri. Funcționarii consulari onorifici se bucură de înlesniri. f) comunicarea cu cetățenii statului trimițător (art. 34). 62). d) libertatea de deplasare (art. detențiune sau urmărire (art. b) imunitatea funcțională de jurisdicție (art.

se bucură de imunitatea de jurisdicție fără limită de timp. 4.a) protecția din partea statului de reşedinţă (art. În cazul declarării unui funcționar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat. Potrivit prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963. În caz de deces al unui membru al postului consular. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil.aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă. 66). ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂȚILOR CONSULARE Conform art. orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. să aibă calitatea de cetățean al statului trimițător. din momentul intrării sale în funcție la postul consular. pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunităților consulare. după caz. după caz. . Funcționarii consulari onorifici sunt obligați să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. până la prima din datele următoare: . precum și membrii personalului său particular. Imunitățile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului statului de reşedinţă sau. la finele căruia încetează privilegiile și imunitățile (art.53 al Convenției de la Viena din anul 1963. Actele oficiale. d) scutirea de prestații personale (art. să nu fie consul onorific. săvârsite de un funcționar consular sau un angajat consular în exercitarea funcțiilor sale. 67). . 23 din Convenția de la Viena).la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. 53 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 1963.aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute de Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. 5. c) scutiri fiscale (art. 73 . să nu exercite o ocupație privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. din momentul încetării calității de membru al familiei. privilegiile și imunitățile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. 3. Imunitățile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau. b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. beneficiază de privilegiile și imunitățile respective. din momentul intrării în funcție. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunitățile de care beneficiază. Potrivit prevederilor art. 55). la încetarea calității de membru al familiei.4. să nu aibă domiciliu pe teritoriul statului de reşedinţă. . începând cu una din datele următoare: . dacă se găseste deja pe acest teritoriu.aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă. dacă se află pe acest teritoriu. 65). 64). 2.aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv.

Introducere în dreptul și practica diplomației . Adrian. 1996 Iacob. 2002 Bonciog. Aurescu. 2003 Năstase. Bucuresti. Bogdan.vol. Ediția a II-a revăzută și adăugită.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel. LUMINA LEX. Editura ALL.Drept consular . lasi.Bucuresti.G. Dumitru – Diplomația. All Beck. Lumina Lex. 2006 73 . Ion M. .Editura Fundației "AXIS". 1996 Anghel. Bucuresti. Bucuresti. . Bucuresti. Sinteze pentru examen – Ed. Gh. R. Fundației „România de Mâine”Bucuresti. Dan – Drept diplomatic și consular Ed.Introducere în diplomație . 1998 Mazilu.Ed. 2002 Năstase. . Editura Lumina Lex. Aurel . Gâlea.Ed. 1996 Feltham.II.Dreptul diplomatic și consular . Drept diplomatic și consular – Ed. Ion – Drept diplomatic și consular. Ion M. . Fundației România de Mâine.Drept diplomatic și consular .