In limba ta Grigore Vieru In aceeasi limba Toata lumea plange, In aceeasi limba Rade un pamant.

Ci doar in limba ta Durerea poti s-o mangai, Iar bucuria S-o preschimbi in cant. In limba ta Ti-e dor de mama, Si vinul e mai vin, Si pranzul e mai pranz. Si doar in limba ta Poti rade singur, Si doar in limba ta Te poti opri din plans. Iar cand nu poti Nici plange si nici rade, Cand nu poti mangaia Si nici canta, Cu-al tau pamant, Cu cerul tau in fata, Tu taci atuncea Tot in limba ta. Doamne, daca-mi esti prieten Spiridon Popescu Doamne, daca-mi esti prieten, Cum te lauzi la toti sfintii, Da-i in scris porunca mortii Sa-mi ia calul, nu parintii. Doamne, daca-mi esti prieten, N-asculta de toti zurliii, Da-i in scris porunca mortii Sa-mi ia calul, nu copiii. Doamne, daca-mi esti prieten, Nu-mi mai otravi ursita, Da-i in scris porunca mortii Sa-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, daca-mi esti prieten, Cum sustii in gura mare, Moaie-ti tocul in cerneala Si-nainte de culcare Da-i in scris porunca mortii, Cand si-o ascuti pumnalul, Sa-l infiga-n mine, Doamne, Si sa lase-n viata calul. Ca un fum de tigara, sufletul Adrian Paunescu Am sa-ti spun buna seara si-am sa plec undeva Unde nu e nimic, numai scrum, numai zat, Am sa-ti spun usurat, am sa-ti spun cu nesat, Ce departe va simt eu de inima mea. Usa-n loc va-ngheta si nimic nu va fi, Ca un fum de tigara voi trece in sus Unde stelele sint, unde oamenii nu-s, Am sa-ti spun buna seara, desi va fi zi. "Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?" Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi. Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic. Buna seara din nou, buna seara adanc, Doamne dragi, domni stimati, eu am treaba, eu plec Si pe urma aici e un fum de ma-nec Nu-nteleg de ce parca...imi vine sa plang. Doar atat am ramas, o vuire si-atat, Si plamanii de-atata strigare se rup, Buna seara frumos, buna seara urat, Ca un fum de tigara mi-e sufletu-n trup Repetabila povar Adrian Punescu Cine are prini, pe pmnt nu n gnd Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd C am fost, c n-am fost, ori c suntem cumini, Astzi mbtrnind ne e dor de prini. Ce prini? Nite oameni ce nu mai au loc De atia copii i de-att nenoroc

Nite cruci, nc vii, respirnd tot mai greu, Sunt prinii acetia ce ofteaz mereu. Ce prini? Nite oameni, acolo i ei, Care tiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dup actele lor, Nu conteaz deloc, ei albir de dor S le fie copilul c-o treapt mai domn, Ct munc n plus, i ce chin, ct nesomn! Chiar acuma, cnd scriu, ca i cnd a urla, Eu i tiu i i simt, ptimind undeva. Ne-amintim, i de ei, dup lungi sptmni Fii btrni ce suntem, cu prinii btrni Dac lemne i-au luat, dac oasele-i dor, Dac nu au murit triti n casele lor... ntre ei i copii e-o prsil de cini, i e umbra de plumb a preazilnicei pini. Cine are prini, pe pmnt nu n gnd, Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd. C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii Nu copil de prini, ci printe de fii. Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns ns pentru potop, nc nu-i de ajuns. Mai avem noi prini? Mai au dnii copii? Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii, Umilii de nevoi i cu capul plecat, ntr-un biet orel, ntr-o zare de sat, Mai ateapt i-acum, semne de la strmoi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoi, i ca nite stafii, ies arare la pori Despre noi povestind, ca de moii lor mori. Cine are prini, nc nu e pierdut, Cine are prini are nc trecut. Ne-au fcut, ne-au crescut, ne-au adus pn-aci, Unde-avem i noi nsine ai notri copii. Enervani pot prea, cnd n-ai ce s-i mai rogi, i n genere sunt i niel pislogi. Ba nu vd, ba n-aud, ba fac paii prea mici, Ba-i nevoie prea mult s le spui i explici, Cocoai, cocrjai, ntr-un ritm infernal, Te ntreab de tii pe vre-un ef de spital. Nu-i aa c te-apuc o mil de tot,

Mai cu seam de faptul c ei nu mai pot? C povar i simi i ei tiu c-i aa i se uit la tine ca i cnd te-ar ruga... Mai avem, mai avem scurt vreme de dus Pe contiin povara acestui apus i pe urm vom fi foarte liberi sub cer, Se vor mputina cei ce n-au i ne cer. Iar cnd vom ncepe i noi a simi C povar suntem, pentru-ai notri copii, i abia ntr-un trist i departe trziu, Cnd vom ti disperai veti, ce azi nu se tiu, Vom pricepe de ce fiii uit curnd, i nu vd nici un ochi de pe lume plngnd, i de ce nc nu e potop pe cuprins, Dei plou mereu, dei pururi a nins, Dei lumea n care prini am ajuns De-o vecie-i mereu zguduit de plns.