Sunteți pe pagina 1din 53

“Strategii de prevenire mai eficiente ar salva nu numai zeci de miliarde de dolari ci ºi zeci de mii de vieþi. Fondurile utilizate în mod obiºnuit pentru intervenþie ºi ajutorare ar putea fi direcþionate mai degrabã cãtre sporirea echitabilã ºi susþinutã a dezvoltãrii, care astfel ar reduce riscul de rãzboi ºi dezastru. Construirea unei culturi a prevenirii nu este uºoarã. În timp ce costurile pentru prevenire trebuie achitate în prezent, beneficiile acesteia se observã în viitorul îndepãrtat. În plus, beneficiile nu sunt tangibile; acestea sunt dezastrele care NU au avut loc”.

Kofi Annan, “Facing the Humanitarian Challenge: Towards a Culture of Prevention”

Managementul riscului de dezastru

Ghid de lucru pentru ONG-urile de mediu în prevenirea dezastrelor

Coordonator: Adrian Bãdilã (Asociaþia ALMA-RO)

Autori: Eliza Teodorescu (Asociaþia ALMA-RO) Lavinia Andrei (TERRA Mileniul III) Col. (r) Dr. Alexandru Manafu (Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale) Anca Ciucã (Fundaþia pentru Schimbãri Democratice) Cristina Butnariu (TERRA Mileniul III)

CUPRINS

I. Context general

4

II. Hazard, risc, vulnerabilitate, dezastru - ce termeni folosim?

6

 

A. Terminologie

6

B. Clasificarea hazardelor

8

III. Abordarea internaþionalã privind prevenirea dezastrelor

10

 

A. Acorduri ºi strategii internaþionale

10

B. Dezvoltare versus dezastre

11

IV. Managementul riscului de dezastru

14

 

A . Elementele managementului dezastrelor

14

B.

Inter venþia împotriva dezastrelor - de la prevenire la reconstrucþie

16

V. Instituþii ºi legislaþie în România

26

VI. Implicarea ONG-urilor în prevenirea dezastrelor

33

 

A. Din perspectiva administraþiei publice

33

B. Din perspectiva organizaþiilor neguvernamentale la nivel internaþional

34

C. Din perspectiva ONG-urilor de mediu din România

39

VII. Concluzii ºi recomandãri

45

VIII. Bibliografie

 

47

Anexe

49

3

4

I. CONTEXT GENERAL

Dezastrele reprezintã o ameninþare permanentã pentru dezvoltarea durabilã ºi genereazã anual numeroase victime omeneºti ºi pierderi materiale; totodatã, începutul acestui mileniu se caracterizeazã printr-un impact tot mai accentuat al activitãþilor umane asupra Terrei. Pentru perioada 1980 – 2000 se estimeazã cã 75 % din populaþia lumii a fost afectatã cel puþin o datã de un dezastru (cutremur, ciclon tropical, inundaþie, secetã etc.).

Este de menþionat ºi un paradox al atitudinii societãþii contemporane faþã de dezastre: a crescut foarte mult alocarea de resurse materiale ºi umane pentru prevenirea ºi reducerea efectelor dezastrelor, dar în acelaºi timp dezvoltarea societãþii umane reprezintã un factor favorizant pentru declanºarea unor dezastre ºi/sau pentru amplificarea consecinþelor acestora.

Frecvenþa incidenþei dezastrelor ºi creºterea amplorii lor a atras atenþia comunitãþii internaþionale în ultimii ani. O serie de instituþii, organizaþii interguvernamentale ºi organizaþii neguvernamentale la nivel mondial ºi-au revizuit abordarea asupra dezastrelor ºi lucreazã acum împreunã pentru a identifica cele mai bune metode pentru a preveni ºi reduce impactul calamitãþilor asupra societãþii. Aceasta înseamnã atât reducerea vulnerabilitãþii comunitãþilor, cât ºi îmbunãtãþirea instrumentelor pentru evaluarea riscurilor. De asemenea, se pune mai mult accent pe prevenirea dezastrelor, prin implicarea tuturor factorilor interesaþi în activitãþile de management al riscului de dezastru (autoritãþi publice, organizaþii neguvernamentale, comunitãþi, sectorul de afaceri).

În România, aceeaºi frecvenþã în creºtere a dezastrelor a generat multiple controverse, însã nu ºi o acþiune coerentã de reformare a sistemului, în condiþiile în care este evident cã autoritãþile publice par a fi preocupate mai mult de intervenþia în caz de dezastru decât de prevenirea acestora sau de reconstrucþia zonelor calamitate. Mai mult, intervenþia în caz de dezastru a stârnit în mai multe situaþii nemulþumirea cetãþenilor. Activitãþi ca identificarea vulnerabilitãþii la nivelul comunitãþilor, realizarea hãrþilor de risc sau conºtientizarea populaþiei nu sunt încã puse în practicã (deºi, în cazul acesteia din urmã, a fost realizatã o strategie naþionala). Trebuie menþionat cã România nu are încã un sistem naþional integrat de gestionare a crizelor ºi cã, în conformitate cu O.U.G. 21/2004 pentru înfiinþarea Sistemului Naþional de Management al Situaþiilor de Urgenþã, organizaþiile neguvernamentale, prevãzute la nivel internaþional a contribui în toate aspectele legate de managementul dezastrelor, nu sunt incluse decât în secþiunea privitoare la intervenþia în caz de dezastru. Nu în ultimul rând, din perspectiva autoritãþilor publice, nu se face încã distincþia între ONG-uri cu diverse domenii de activitate, care sã intervinã în activitãþile de management (de la prevenire la reconstrucþie) în conformitate cu specializarea lor.

Or, implicarea organizaþiilor neguvernamentale în prevenirea riscului de dezastru este absolut esenþialã – implicarea instituþiilor publice nu va fi eficientã ºi eficace fãrã o mobilizare adecvatã a resurselor pentru reducerea riscului de dezastru ºi fãrã sprijinul unei comunitãþi implicate ºi pregãtite sã facã faþã riscurilor. Prevenirea ºi reducerea efectelor dezastrelor implicã studierea interdisciplinarã a hazardelor, vulnerabilitãþii ºi riscului, informarea ºi educarea.

Ghidul de faþã îºi propune sã ofere organizaþiilor neguvernamentale de mediu informaþii despre managementul dezastrelor ºi fazele acestuia, despre activitatea internaþionalã legatã de prevenirea dezastrelor ºi despre cadrul instituþional românesc privind acest domeniu. Un capitol este dedicat implicãrii ONG-urilor în managementul riscului de dezastru, prezentând o analizã SWOT a sectorului neguvernamental de mediu din România ºi o serie de domenii clare de acþiune pentru organizaþiile de mediu.

Elaborarea acestui ghid de lucru contribuie la atingerea obiectivului general al proiectului “Reþeaua ONG pentru prevenirea dezastrelor”, finanþat de Uniunea Europeanã prin Programul Phare 2004 – Societatea Civilã, Componenta 1 – Dezvoltarea sectorului ONG. Proiectul vizeazã creºterea implicãrii ONG-urilor din România în managementul riscului de dezastru prin întãrirea capacitãþii ONG-urilor de mediu de a lucra în reþea pentru diminuarea riscului de dezastru, creºterea capacitãþii ONG-urilor de mediu de a se implica în procesul de management al riscului de dezastru la nivel local ºi stimularea colaborãrii ONG – autoritãþi publice în domeniul managementului riscului de dezastru.

5

6

II. HAZARD, RISC, VULNERABILITATE, DEZASTRU – CE TERMENI FOLOSIM?

A. Terminologie

Managementul dezastrelor reprezintã totalitatea politicilor, a deciziilor administrative ºi a activitãþilor operaþionale care sunt legate de diverse stadii ale dezastrelor, la toate nivelurile.

Hazardul este un eveniment ameninþãtor ºi reprezintã probabilitatea de apariþie într-o anumitã perioadã a unui potenþial factor dãunãtor pentru om, pentru bunurile produse de acestea ºi pentru mediu. Deci, hazardul este un fenomen natural sau antropic dãunãtor omului, ale cãrui consecinþe sunt datorate depãþirii mãsurilor de siguranþã pe care orice societate ºi le impune.

Dezastrul - un hazard este considerat dezastru dacã sunt înregistrate cel puþin zece pierderi de vieþi omeneºti sau 50 de persoane rãnite ºi pierderi materiale de peste un milion de dolari.

Riscul reprezintã nivelul probabil al pierderilor de vieþi omeneºti, al numãrului de rãniþi, al pagubelor aduse proprietãþilor ºi activitãþilor economice de cãtre un anumit fenomen natural sau grup de fenomene într-un anumit loc ºi într-o anumitã perioadã. Conform Dicþionarului Enciclopedic (1978, 1999), riscul reprezintã un pericol posibil, probabilitatea de a înfrunta o primejdie ºi/sau de a suferi o pagubã.

Vulnerabilitatea reprezintã mãsura în care un sistem poate fi afectat în urma impactului cu un hazard ºi cuprinde totalitatea condiþiilor fizice, sociale, economice ºi de mediu care mãresc susceptibilitatea sistemului respectiv. Vulnerabilitatea pune în evidenþã cât de mult sunt expuºi omul ºi bunurile sale în faþa diferitelor hazarde ºi se exprimã pe o scarã cuprinsã între 0 ºi 1, cifra 1 exprimând distrugerea totalã a bunurilor ºi pierderile totale de vieþi omeneºti din arealul aferent. Vulnerabilitatea este diferitã în funcþie de modul de echipare ºi de pregãtire a populaþiei.

Capacitatea de rezistenþã reprezintã totalitatea forþelor ºi a resurselor cu ajutorul cãrora societatea poate sã facã faþã unui hazard reuºind sã reducã nivelul riscului prin atenuarea efectelor negative. Capacitatea de rezistenþã creºte atunci când se asigurã dezvoltarea durabilã a regiunii respective, se iau mãsuri preventive ºi se organizeazã sistemele de alarmare a populaþiei.

Situaþia de urgenþã (situaþie extremã) este un alt termen relativ similar cu cel de dezastru. Un dezastru poate fi privit ca un tip particular al unei situaþii de urgenþã. „Dezastrul” sugereazã o perioadã îndelungatã de timp ºi atingerea unui anumit nivel de urgenþã.

Din perspectiva teoriei sistemelor, pagubele produse de dezastrele naturale sunt rezultatul interacþiunii a trei sisteme principale ºi a mai multor subsisteme (Mileti, 1999):

- mediul fizic terestru (clima, ape etc.);

- populaþia (clase sociale, rase, culturi etc.);

- mediul construit (clãdiri, poduri etc.).

Înþelegerea corectã a relaþiilor dintre hazard, vulnerabilitate, risc ºi dezastru con- diþioneazã utilizarea corectã a termi- nologiei. Aceste raporturi sunt sintetizate de Alexander (1993) astfel: “Hazardul poate fi privit ca situaþia pre-dezastru, în care existã un anumit risc de producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului cã o comunitate umanã este situatã într-o poziþie de vulnerabilitate”. Se evidenþiazã aºadar trei etape în evoluþia unui fenomen natural ce are potenþialul sã genereze consecinþe negative: etapa de hazard, apoi apare riscul ca acesta sã afecteze un areal vulnerabil, iar în final se poate ajunge la dezastru. Riscul se gãseºte la intersecþia dintre hazard ºi vulnerabilitate, iar hazardul este cel mai cuprinzãtor taxonomic (Cutter, 2001).

hazardul este cel mai cuprinzãtor taxonomic (Cutter, 2001). Autorii Tobin ºi Montz (1997) descriu succesiunea

Autorii Tobin ºi Montz (1997) descriu succesiunea manifestãrilor unui eveniment extrem astfel: hazard – risc – ameninþare – impact/ dezastru – faza post-impact. Cu alte cuvinte, ca- racteristicile de hazard existã încã din faza iniþialã, atunci când fenomenul este pus în relaþie cu societatea umanã, cu consecinþele pe care le poate avea (vorbim deja de risc). Impactul cu societatea sau, în unele cazuri, dezastrul reprezintã faza de apogeu a unui fenomen extrem. În final, se ajunge în faza post-impact care este, din multe puncte de vedere, la fel de importantã ca ºi celelalte. La rândul sãu, Smith (2001) se opreºte asupra raporturilor dintre hazard ºi risc. El considerã cã riscul include probabilitatea ca un anume hazard sã se producã. Acelaºi autor comparã hazardul cu cauza, iar riscul cu consecinþa: “hazardul (cauza) reprezintã o ameninþare potenþialã pentru societatea umanã ºi valorile ei, iar riscul (efectul) este probabilitatea ca un anumit hazard sã se producã”. Hazardul seismic sau atmosferic poate exista într-o regiune nelocuitã, dar riscul apare numai acolo unde existã oameni ºi bunuri construite de aceºtia.

exista într-o regiune nelocuitã, dar riscul apare numai acolo unde existã oameni ºi bunuri construite de
exista într-o regiune nelocuitã, dar riscul apare numai acolo unde existã oameni ºi bunuri construite de

7

8

B. Clasificarea hazardelor

CRITERIU

TIP DE HAZARD

Genezã

- Naturale - endogene; - exogene;

- Antropice.

Suprafaþa afectatã

- Globale, sistemice;

- Globale cu efecte regionale;

- Regionale;

- Locale ºi punctuale.

Mãrimea efectelor

- Cu efecte reduse;

- Cu efecte severe;

-

Dezastre (catastrofe).

Hazardele pot fi clasificate în funcþie de mai multe criterii: modul de formare (genezã), durata de manifestare, arealul afectat, numãrul victimelor, complexitatea feno- menelor etc.

1. În funcþie de genezã, hazardele pot

fi diferenþiate în:

a. Hazarde naturale, care cuprind la rândul lor douã mari grupe de fenomene generate

de actori endogeni ºi exogeni. Hazardele endogene includ erupþiile vulcanice ºi cutremurele, fenomene care prin amploarea lor genereazã în mai multe situaþii numeroase pierderi de vieþi omeneºti ºi pagube materiale. Acþiunea lor este generatã de energia provenitã din interiorul planetei, ca urmare a redistribuirii permanente a cãldurii prin curenþi de convecþie. Exemplu: cutremurele din România din 10.11.1940 (soldat cu 980 morþi); 04.03.1977 (soldat cu 1641 morþi ºi alte 396300 persoane afectate).

Hazardele exogene se diferenþiazã în:

- hazarde climatice (tornade, furtuni, fulgere, grindinã, polei, secetã etc);

- hazarde geomorfologice (eroziune, deplasãri de teren);

- hazarde hidrologice (inundaþiile);

- hazarde oceanografice (ridicarea nivelului oceanului planetar);

- hazarde biologice (epidemii, invazii de insecte ºi rozãtoare);

- hazarde biofizice (focul);

- hazarde astrofizice (cãderea meteoriþilor).

Exemple elocvente pentru România sunt reprezentate de succesiunea anilor în care s-au înregistrat hazarde hidrologice: 1926, 1970, 1975, 1991, 1997, 1998, 2004, 2005. Pentru a vizualiza mai bine impactul acestora din anul 2005, asupra societãþii ºi mediului, vom prezenta câteva aspecte din raportul anual al Ministerului Mediului ºi Gospodãririi Apelor:

- toate judeþele au fost afectate (1734 localitãþi);

- valoarea totalã a pagubelor este estimatã la 5.975.201,5 mii RON;

- au decedat 76 persoane;

- au fost avariate 93976 case ºi anexe gospodãreºti; 1063 obiective sociale ºi economice;

- 656392 ha de teren agricol au fost grav afectate.

În România secetele (hazarde climatice) au o pondere mai mare în Dobrogea, Bãrãgan ºi în sudul

Podiºului Moldovei. În ultimii o sutã de ani au fost înregistrate trei perioade de secetã, anii cei mai secetoºi fiind 1946, 1947, 1982 ºi 1996. Seceta din vara anului 2000 a afectat 2,6 milioane ha

ºi a produs pagube evaluate la 6500 mld lei. Încãlzirea climei ºi accentuarea temperaturilor

ridicate în timpul verii, asociate cu secete frecvente, pot sã genereze o intensificare a tornadelor ºi

o mãrire a frecvenþei lor în unele locuri afectate întâmplãtor ºi rar de tornade. În aceastã situaþie

se aflã ºi România care a fost afectatã în ultimii ani de tornade puternice ca: tornada de la Fãcãeni

din 12 august 2002, care s-a soldat cu 3 morþi, 18 rãniþi, 400 de case distruse, trafic feroviar ºi

rutier blocat; tornada din comuna Ghindãreºti, judeþul Constanþa; tornada de la Moviliþa, judeþul Ialomiþa etc.

b. Hazardele antropice sunt generate de diferite activitãþi umane ºi cuprind accidentele din industrie, agriculturã, transporturi ºi rãzboaiele. Dezastrele tehnologice, în special cele legate de materialele chimice ºi radioactive, au un ecou mai mare, soldându-se cu modificarea legislaþiei în domeniu sau cu introducerea de noi reglementãri. Ultima modificare legislativã este legatã de accidentele transfrontaliere de la Baia Mare din ianuarie-martie 2000, care au avut drept cauzã scurgeri de cianuri de la iazurile de decantare Bozânta ºi Novãþ, ºi care s-au soldat cu poluarea unor afluenþi ai Tisei, inclusiv în afara teritoriului României. Accidentul a dus la rãspândirea poluanþilor (în special cianurã), în aval de Tisa ºi în Dunãre, cu implicaþii majore în poluarea transfrontalierã (Mascklin et. al., 2003).

Una din cauzele hazardelor antropice o reprezintã poluarea cu metale grele datoratã activitãþilor miniere ºi a celor din industria metalurgicã. În sectorul minier din România s-au produs o serie de accidente tehnologice, respectiv prãbuºiri ale galeriilor de minã, alunecãri ºi lichefieri ale haldelor de steril insuficient consolidate ºi ruperi ale iazurilor de decantare, care au generat ºi poluarea râurilor.

2. În funcþie de suprafaþa afectatã, hazardele sunt:

• Hazarde globale, sistemice, cum sunt: tendinþa de încãlzire a climei din cauza efectului de serã artificial, reducerea stratului de ozon, tendinþa de creºtere a nivelului Oceanului Planetar;

• Hazarde globale cu efecte regionale cum sunt deºertificarea ºi eroziunea solurilor. Acestea devin globale prin cumulare;

• Hazarde regionale care afecteazã suprafeþe întinse pe continente ºi oceane ºi cuprind furtunile, poluarea apei, aerului ºi solului;

• Hazarde locale ºi punctuale cum sunt alunecãrile de teren, erupþiile vulcanice, cutremurele. Deºi se manifestã pe suprafeþe restrânse aceste hazarde pot sã aibã efecte deosebit de puternice.

3. În funcþie de mãrimea efectelor (numãr de persoane afectate, pagube economice, distrugeri ale mediului), hazardele se diferenþiazã în:

• Hazarde cu efecte reduse, care produc pagube mici ce pot fi remediate prin forþe locale;

• Hazarde cu efecte severe, care produc perturbãri ale funcþionãrii societãþii, pagube importante ºi rãniri de persoane ce necesitã intervenþia formaþiunilor de protecþie civilã ºi a altor organisme abilitate;

• Dezastre (catastrofe), care produc întreruperea sau perturbarea gravã a funcþionãrii societãþii ºi genereazã victime omeneºti, mari pagube materiale ºi distrugeri ale mediului. Aceste efecte depãºesc capacitatea societãþii de a reacþiona eficient prin folosirea resurselor locale, fiind necesare intervenþii ºi ajutoare pe plan naþional ºi internaþional.

În Anexa 1 sunt prezentate cele mai grave dezastre naturale din România dupã numãrul de persoane decedate ºi afectate.

9

10

III. ABORDAREA INTERNAÞIONALÃ PRIVIND PREVENIREA DEZASTRELOR

A. Acorduri ºi strategii internaþionale

Începutul acestui mileniu se caracterizeazã printr-un impact tot mai accentuat al activitãþilor umane asupra Terrei, care determinã modificãri globale ale mediului. Oamenii de ºtiinþã aratã cã în prezent parcurgem o perioadã de schimbãri rapide în dinamica diferitelor componente ale mediului ºi societãþii, cum nu au mai existat în ultimii 1000 de ani.

Organizaþia Naþiunilor Unite (ONU) În ultimele trei decenii, diferitele calamitãþi naturale au generat victime, au adus boli, sãrãcie ºi multe suferinþe ºi au produs pagube materiale de sute de miliarde. Având în vedere aceste aspecte, ONU, prin rezoluþia 236 din 1989, a hotãrât sã organizeze un amplu program de cercetare intitulat „Deceniul Internaþional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale” (IDNDR). În cadrul IDNDR au fost studiate dezastre naturale cum sunt cutremurele, erupþiile vulcanice, alunecãrile de teren, ciclonii, tornadele, inundaþiile, seceta. Societatea ºi mediul sunt afectate ºi de unele dezastre produse de om, cum sunt accidentele tehnologice (explozii, emanaþii de gaze toxice, accidente legate de transporturi ºi agriculturã etc.) care necesitã mãsuri speciale de prevenire. Forumul internaþional „Towards Partnerships for Disaster Reduction in the 21st Century” (”Cãtre parteneriat pentru reducerea dezastrelor în secolul 21”), desfãºurat cu acest prilej în iulie 1999 la Geneva, a transmis în primul rând un mesaj politic, subliniind necesitatea integrãrii managementului riscului ºi a reducerii efectelor dezastrelor în politicile guvernamentale ale fiecãrui stat. Procesul politic derulat la Geneva a inclus adoptarea a douã documente ºi anume: ”O lume mai sigurã în secolul XXI: reducerea riscului ºi a dezastrelor” („A Safer World In The Twenty-First Century: Risk and Disaster Reduction”) ºi ”Mandatul de la Geneva privind Reducerea Dezastrelor” („A Geneva Mandate on Disaster Reduction”), care au pus în evidenþã consensul dintre participanþii din toate sectoarele implicate - guverne, organizaþii internaþionale, organizaþii negu- vernamentale, sectorul privat - referitor la necesitatea continuãrii unor cercetãri globale, integrate, asupra dezastrelor. În cadrul acestui forum, Secretarul General ONU a declarat: „Trebuie sã trecem, în primul rând, de la o culturã a reacþiei la o culturã a prevenirii. Prevenirea este nu numai mult mai umanã decât vindecarea; este ºi mai ieftinã. Este necesar sã nu uitãm cã prevenirea dezastrelor este o obligaþie moralã la fel de importantã ca ºi reducerea riscului de rãzboi”. Este esenþial rolul voinþei politice pentru implementarea unei „culturi de prevenire” la toate nivelurile societãþii.

Conferinþa asupra Mediului ºi Dezvoltãrii Durabile În 1992 la Rio de Janeiro s-au stabilit o serie de acorduri internaþionale ºi douã declaraþii ce cuprind o serie de acþiuni majore legate de extinderea dezvoltãrii durabile. Aceste documente sunt:

Declaraþia de la Rio asupra mediului ºi dezvoltãrii, Agenda 21, Declaraþia de principii pentru îndrumarea gospodãririi, conservãrii ºi dezvoltãrii durabile a tuturor tipurilor de pãduri, Convenþia- cadru a Naþiunilor Unite asupra schimbãrilor climatice ºi Convenþia asupra diversitãþii biologice.

Strategia Yokohama Strategia a fost adoptatã în 1994 împreunã cu Planul de acþiune – primul proiect pentru ghidarea politicilor de reducere a dezastrelor, cu orientare spre comunitate. În cadrul acestei conferinþe s-a

subliniat cã atenuarea efectelor catastrofelor naturale se înscrie pentru un numãr mare de þãri între obiectivele majore ale unei dezvoltãri durabile. Promovarea acestei idei se realizeazã prin intermediul Comisiei Naþiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilã, dar ºi prin alte organisme internaþionale. Au fost stabilite câteva direcþii importante de acþiune pentru prevenirea dezastrelor, pentru pregãtirea populaþiei pentru catastrofe naturale ºi pentru atenuarea efectelor acestora. Astfel pentru prevenirea eficientã a dezastrelor este necesarã evaluarea riscurilor. Adoptarea mãsurilor necesare înainte de producerea catastrofelor este esenþialã ºi pentru reducerea cheltuielilor ºi concentrarea precisã a eforturilor.

Strategia Internaþionalã pentru Reducerea Dezastrelor (ISDR)

A fost elaboratã în 2000, punând accent pe creºterea implicãrii populaþiei, corelarea cu

dezvoltarea durabilã, dezvoltarea de parteneriate ºi de reþele. Obiectivul ISDR este educarea publicului pentru o creºtere a colaborãrii cu autoritãþile publice în vederea realizãrii unor structuri rezistente în faþa dezastrelor potenþiale care le ameninþã.

Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabilã În 2002, în cadrul Planului Johanesburg de implementare s-a inclus o nouã secþiune - „O concepþie integratã, multi-hazard despre vulnerabilitate, aprecierea riscului ºi management al dezastrelor”.

Strategia complexã de management al riscului În cadrul Strategiei adoptate la Istambul în 2004, se menþioneazã integrarea sistemicã (evaluarea riscurilor, pregãtirea pentru situaþii de urgenþã, prevenirea dezastrelor ºi finanþarea acþiunilor ce vizeazã reducerea riscurilor de dezastru), dar ºi reducerea expunerii þãrilor din la pierderi economice.

Conferinþa mondialã pentru reducerea dezastrelor

În 2005 la Hyogo, Japonia, s-a adoptat Cadrul Hyogo de acþiune 2005 – 2015 pentru construcþia

rezistenþei naþiunilor ºi comunitãþilor la dezastre.

Alte programe globale, care întrunesc eforturile a mii de specialiºti care încearcã sã gãseascã soluþii problemelor grave ºi incertitudinilor legate de modificãrile mediului, sunt: Programul Internaþional Geosferã - Biosferã, Programul Internaþional Dimensiunea Umanã a Modificãrilor Globale ale Mediului, Iniþiativa Strategicã pentru Reducerea Dezastrelor, Programul Climatic Mondial etc.

B. Dezvoltare versus dezastre

În ultimele decenii se înregistreazã o tendinþã evidentã de intensificare a impactului fenomenelor

extreme asupra societãþii. Aceastã intensificare este legatã de tendinþa de încãlzire a climei ºi de

o creºtere a instabilitãþii sistemului climatic, precum ºi de creºterea explozivã a populaþiei.

Un grad scãzut de dezvoltare a unei societãþi poate creºte vulnerabilitatea acesteia, atât timp cât existã o relaþie directã între vulnerabilitate ºi suprapopulaþie, gradul de sãrãcie ºi marginalizare a cetãþenilor. Sãracii locuiesc deseori în zone aglomerate, la risc, ºi sunt mai puþin dispuºi sã aloce resurse pentru reducerea vulnerabilitãþilor, din cauza lipsei de educaþie ºi de informare. În aceastã situaþie ºi potenþialul de resurse ce pot fi alocate pentru prevenire ºi pentru refacerea post-dezastru este foarte limitat.

11

12

Creºterea populaþiei împinge din ce în ce mai mult grupurile defavorizate ale societãþii spre ocuparea unor areale vulnerabile cum sunt luncile râurilor ºi versanþii instabili ºi contribuie în acelaºi timp la degradarea mediului în ansamblu. Peste 90% din numãrul total al victimelor dezastrelor naturale aparþin þãrilor sãrace ºi în curs de dezvoltare. Pe de altã parte, þãrile dezvoltate suportã pagube materiale din ce în ce mai mari. Creºterea populaþiei, migraþia de la sat la oraº ºi concentrarea populaþiei în mari aglomerãri urbane genereazã o presiune accentuatã asupra mediului.

Creºterea gradului de dezvoltare a unei societãþi poate spori vulnerabilitatea în anumite cazuri, cum sunt: dezvoltarea urbanã (aglomerare, densitate mare a clãdirilor – risc de cutremur, accidente tehnologice), dezvoltarea costierã (risc de inundaþii, tsunami), investiþii în transporturi (defriºãri – risc de degradare a mediului), investiþii în zone sãrace (risc de poluare), proiecte agricole (risc de inundaþii, deºertificare, poluare).

Dezvoltarea poate reduce vulnerabilitãþile printr-o capacitate crescutã de alocare de resurse pentru îmbunãtãþirea sistemului de utilitãþi, sau pentru construcþii cu un grad mai mare de siguranþã, de utilizare a noilor tehnologii, de implementare a programelor de dezvoltare ruralã ºi împãduriri ºi prin creºterea capacitãþii de intervenþie a autoritãþilor publice, cu accent pe autoritãþile locale. Un dezastru afecteazã în mod direct dezvoltarea prin pierderea mare de resurse, întreruperea de programe de dezvoltare, întreruperea accesului la resurse esenþiale pe termen scurt, afectarea gravã a sectorului public ºi privat ºi impactul negativ asupra climatului investiþional.

Dezastrele pot fi privite ºi ca „furnizori de oportunitãþi” de dezvoltare, în condiþiile în care se creeazã un climat de acceptare a schimbãrii din perspectivã socialã ºi politicã ºi se pot atrage resurse internaþionale, atenþia internaþionalã concentrându-se pe zona de dezastru.

În figura alãturatã se poate observa relaþia dintre elementele menþionate mai sus, în contextul dezvoltãrii durabile.

Sursa: Valdes, Helena, Building resilient communities towards sustainable development, September 2004, Oslo 13

Sursa: Valdes, Helena, Building resilient communities towards sustainable development, September 2004, Oslo

13

14

IV. MANAGEMENTUL RISCULUI DE DEZASTRU

Hazardele naturale ºi antropogene genereazã în fiecare an numeroase pierderi de vieþi omeneºti ºi pagube materiale, care afecteazã direct procesul de dezvoltare economicã ºi socialã. Cu trecerea timpului hazardele ºi-au modificat tiparele, s-au extins ºi au devenit mai frecvente, fiind din ce în ce mai greu de prognozat. În aceste condiþii, eforturile de prevenire a hazardelor ºi de atenuare a impactului lor asupra societãþii este necesar sã devinã pãrþi integrante ale politicilor de dezvoltare durabilã. Integrarea problematicii hazardelor în procesul de dezvoltare poate sã fie diferenþiat în funcþie de tipul de mãsuri care se iau înaintea, în timpul ºi dupã producerea hazardelor.

A. Elementele managementului dezastrelor

Managementul dezastrelor þine cont de etapele de manifestare a unui dezastru ºi cuprinde urmãtoarele elemente:

1. aprecierea ºi evaluarea riscurilor ºi a vulnerabilitãþilor;

2. rãspunsul la dezastru;

3. aprecierea dezastrului;

4. reabilitarea ºi reconstrucþia.

1. Aprecierea ºi evaluarea riscurilor ºi a vulnerabilitãþilor face o estimare a magnitudinii fiecãrui risc potenþial ºi a importanþei acestui risc pentru populaþie ºi mediu. Se încearcã cuantificarea probabilitãþii de risc de dezastru, se stabilesc nivelurile acceptabile de risc ºi se calculeazã pierderile potenþiale (cuantificabile - care sunt costurile economice ºi necuantificabile - pierderile ce þin de fiinþa umanã).

La Conferinþa mondialã pentru reducerea dezastrelor de la Hyogo din ianuarie 2005, la care au participat reprezentanþi ai 168 de guverne, 78 de organizaþii regionale ºi internaþionale ºi 161 de organizaþii negu vernamentale, s-au stabilit cinci arii de dezvoltare în perioada 2005 – 2015 pentru atenuarea lipsurilor constatate în implementarea Strategiei Yokohama pentru o lume mai sigurã, adoptatã în 1994:

a. guvernare – structura instituþionalã, cadrul legal ºi politici publice;

b. identificare riscuri – evaluare ºi monitorizare a acestora, dar ºi sisteme de avertizare timpurie;

c. managementul cunoºtinþelor ºi educaþie;

d. reducerea factorilor fundamentali de risc;

e. pregãtirea pentru rãspuns corespunzãtor la dezastru ºi refacere.

Obiectivul managementului riscului este de a pune în legãturã toate elementele ºi actorii din sistemul de management al dezastrelor, de a dezvolta instrumente de diminuare a dezastrelor bazate pe strategii de prevenire ºi intervenþie, transfer ºi schimb reciproc de cunoºtinþe, educaþie ºi tehnici de luare a deciziilor. Un management durabil al riscului presupune menþinerea ºi îmbunãtãþirea calitãþii mediului ºi a calitãþii vieþii populaþiei, creºterea responsabilitãþii autoritãþilor ºi a comunitãþilor locale, dar ºi o abordare integratã echitabilã.

În modelul de management al riscului propus de DRM - World Institute for Disaster Risc Management, sunt evidenþiate patru module:

• aprecierea riscului;

• vulnerabilitatea;

• metode de apreciere a riscului;

• managementul integral al riscului.

Ecuaþia simplificatã a unui dezastru presupune luarea în calcul a riscului de dezastru prin însumarea riscului de hazard ºi a gradului de vulnerabilitate; dacã reducerea riscului de hazard presupune acþiuni de modificare a cauzelor, reducerea vulnerabilitãþii elementelor afectate presupune acþiuni de reducere a efectelor.

Aprecierea riscului în caz de dezastre este foarte importantã, în condiþiile în care hazardele interacþioneazã la diferite nivele spaþiale ºi temporale, cu dezvoltare la nivel local, regional ºi internaþional. Pe lângã studiul individual al potenþialelor hazarde, este importantã o înþelegere multidisciplinarã ºi o analizã integratã a diferitelor procese, în condiþiile în care de multe ori dezastrele sunt complexe (un hazard poate genera un dezastru, care la rândul sãu poate genera un alt hazard, sau un dezastru subsecvent).

Evaluarea vulnerabilitãþii este o componentã cheie a managementului riscului; se impune evaluarea calitativã ºi cantitativã a vulnerabilitãþii obiectelor ºi a sistemelor expuse la risc de dezastru. Evaluarea posibilelor distrugeri ale unor sisteme, ale infrastructurii, ale mediului, ale societãþii reprezintã baza managementului financiar al riscurilor, însã vulnerabilitatea reprezintã încã un concept insuficient clarificat din punct de vedere ºtiinþific. O cuantificare riguroasã este foarte dificilã mai ales în relaþie cu distrugerile indirecte ce apar în urma unui dezastru – distrugerea socialã, moºtenirea culturalã, sistemele de mediu.

Se pot menþiona câþiva factori care contribuie la creºterea gradului de vulnerabilitate la dezastre:

a.

cauze fundamentale - grad de sãrãcie, acces limitat la resurse, model cultural al populaþiei;

b.

deficit de educaþie, de abilitãþi, de investiþii locale, capacitate redusã de intervenþie a instituþiilor publice;

c.

grad de urbanizare, degradarea mediului, creºterea populaþiei, stare de tranziþie a modelelor culturale/set de valori;

e.

condiþii de nesiguranþã;

f.

mediu fragil – locaþii periculoase, clãdiri ºi infrastructurã cu grad mare de pericol;

g.

economie localã fragilã – nivel scãzut de trai;

h.

lipsa de informare ºi de conºtientizare a publicului.

Metodele de apreciere a riscului reprezintã elemente esenþiale în cadrul efortului metodologic de înþelegere a potenþialelor efecte ale hazardelor asupra activitãþilor umane ºi asupra mediului. Se

dezvoltã astfel tehnici care sã furnizeze o vedere integratã în timp ºi spaþiu a analizei riscului pentru

a sprijini formularea strategiei de management al riscului.

Managementul integrat al riscului cuprinde atât aprecierea riscului ºi evaluarea vulnerabilitãþii, cât

ºi posibilitatea apariþiei unor factori de influenþã cu grad mare de imprevizibilitate. Se susþin astfel mãsuri ºi metode de prevenire ºi de implementare a activitãþilor de monitorizare, înregistrare, previziune, avertizare timpurie, luare a deciziilor ºi a sistemelor de management.

15

16

2. Rãspunsul la dezastru reprezintã totalitatea acþiunilor luate de autoritãþi ºi de populaþie în faþa dezastrului; cuprinde atât faza de atenuare, cât ºi cele de reabilitare ºi reconstrucþie. Cuprinde acþiuni de avertizare, securitate, comunicare ºi managementul informaþiilor, logisticã ºi aprovizionare, apreciere post-dezastru, cercetare ºi salvare a supravieþuitorilor, asistenþã post- dezastru (asistarea populaþiei, maximizarea numãrului de supravieþuitori, restabilirea serviciilor esenþiale, refacerea distrugerilor) ºi managementul operaþiunilor de urgenþã.

3. Aprecierea dezastrului, ce presupune determinarea impactului dezastrului asupra societãþii, este un proces interdisciplinar ºi are ca prioritãþi stabilirea nevoilor pentru mãsuri imediate de urgenþã, pentru salvarea ºi susþinerea în viaþã a supravieþuitorilor dezastrului ºi identificarea posibilitãþilor de urgentare a refacerii infrastructurii, a serviciilor ºi a dezvoltãrii.

Aprecierea dezastrului se face þinând cont de diverse faze de manifestare ale dezastrului

a. faza de avertisment (determinarea grupului de populaþie pentru care se iau mãsuri de protejare a vieþii ºi a facilitãþilor pentru atenuarea impactului unui potenþial dezastru ºi activarea aranjamentelor în planul de pregãtire din perspectiva aprecierii);

b. faza de urgenþã (confirmarea gradului de urgenþã raportat ºi estimarea distrugerilor,

identificarea, caracterizarea ºi cuantificarea populaþiei cu risc de dezastru, sprijin pentru definirea prioritãþilor de acþiune ºi a resurselor necesare pentru reducerea imediatã a riscurilor, identificarea capacitãþii locale de rãspuns, inclusiv resursele organizaþionale, medicale ºi logistice, sprijin pentru anticiparea unor probleme serioase viitoare ºi sprijin pentru managementul ºi controlul rãspunsului imediat);

c. faza de reabilitare (identificarea prioritãþilor populaþiei afectate, identificarea politicilor guvernamentale pentru asistenþa post-dezastru, estimarea sprijinului adiþional din surse naþionale ºi internaþionale pentru atenuare, refacere ºi monitorizarea rezultatelor acestor mãsuri); d. faza de refacere (determinarea distrugerilor resurselor economice semnificative ºi implicaþiile acestora asupra politicii de dezvoltare, aprecierea impactului dezastrului în programe curente de dezvoltare ºi identificarea de noi oportunitãþi de dezvoltare create de dezastru).

4. Reabilitarea ºi reconstrucþia cuprind cea mai mare perioadã din faza de refacere post- dezastru. Reabilitarea se face în perioada imediat urmãtoare manifestãrii dezastrului ºi este faza de tranziþie între cea de atenuare ºi cea de reconstrucþie. Perioada de reconstrucþie presupune restaurarea deplinã a serviciilor ºi a infrastructurii, construcþia de clãdiri, refacerea infrastructurii distruse ºi, nu în ultimul rând, revitalizarea economiei.

B. Intervenþia împotriva dezastrelor – de la prevenire la reconstrucþie

Managementul dezastrelor trebuie sã þinã cont de fazele de manifestare ale unui dezastru. Dezastrele sunt împãrþite în douã categorii, în funcþie de tipul de manifestare – lente ºi rapide. Dezastrele cu manifestare rapidã (cutremure, tornade, viituri, tsunami) se produc brusc ºi pe o perioadã de timp foarte limitatã ºi sunt practic inevitabile pe termen mediu. Dezastrele cu manifestare lentã (secetã, deºertificare, rãzboi, inundaþii, degradarea progresivã a mediului în zone industriale) evolueazã în timp, au efect cumulativ ºi pot fi evitate pe termen mediu.

Dezastre cu manifestare rapidã

Dezastre cu manifestare lentã

Etapa

Faza

Etapa

Faza

Faza pre-dezastru

Diminuare

Faza pre-dezastru

Diminuare

Pregãtire

Pregãtire

Faza de producere bruscã a dezastrului

Impact

 

Avertizare timpurie

 

Atenuare

Faza de manifestare extremã a dezastrului

Stare de urgenþã (alertã)

Faza post-dezastru de refacere

Atenuare

Reabilitare

Faza post-dezastru de refacere

Reabilitare

 

Reconstrucþie

Reconstrucþie

1. Faza pre-dezastru Pentru ambele tipuri de manifestare a dezastrelor, cele douã etape ale acestei faze sunt:

Starea de diminuare reprezintã un termen colectiv care cuprinde mãsurile pre-dezastru, adicã toate acþiunile întreprinse înainte de producerea dezastrului, inclusiv pregãtirea ºi mãsurile de reducere a riscului pe termen lung. Este modul de acþiune pentru reducerea efectelor unui dezastru, înainte ca acesta sã se întâmple. Se impune promovarea proiectelor de consultare ºi conºtientizare a pãrþilor interesate ºi planificarea activitãþilor de asistare a populaþiei astfel încât aceasta sã se autoprotejeze.

Starea de diminuare include reducerea riscului pe termen lung ºi mãsuri de pregãtire ºi realizeazã o legãturã potenþial pozitivã între dezastre ºi dezvoltare. Foarte importantã este dezvoltarea unei culturi de prevenire a dezastrelor la nivelul comunitãþilor. Mãsurile ce se iau în aceastã fazã pot fi active (subvenþii) sau pasive (control ºi sancþiuni), structurate (mãsuri fizice de reducere a riscurilor) sau nestructurate (politici ºi practici de dezvoltare care, odatã implementate, reduc riscurile), pe termen scurt sau lung (proces lung de implementare ºi schimbare a atitudinii publicului prin educare, conºtientizare ºi informare).

Pregãtirea are rolul de a minimiza efectele adverse în caz de dezastru prin acþiuni de prevenire ce constã în programarea activitãþilor desfãºurate în vederea minimizãrii pierderilor de vieþi omeneºti ºi a distrugerilor în cazul apariþiei unui dezastru: organizarea mutãrii temporare a oamenilor ºi a lucrurilor de la locul dezastrului ºi uºurarea salvãrii efective ºi la timp, atenuare ºi reabilitare.

Pregãtirea cuprinde atât evaluarea vulnerabilitãþilor ºi a riscurilor, activitãþi de programare, creare a cadrului instituþional, a sistemelor de informaþii ºi a bazelor de date privind resursele, dezvoltarea sistemelor de avertizare ºi a mecanismelor de rãspuns la dezastre, dar ºi programe extinse pentru voluntari (cum sã furnizeze informaþii relevante ºi cum sã intervinã în diverse faze de manifestare ale dezastrului) ºi acþiuni de conºtientizare, informare ºi instruire a publicului.

În arealele cu posibilitãþi de desfãºurare a unor fenomene periculoase se efectueazã studii pentru evaluarea riscului ºi a vulnerabilitãþii. Acestea vor fi însoþite de hãrþi speciale pentru delimitarea

17

18

exactã a arealelor expuse. De exemplu: de-a lungul râurilor vor fi delimitate arealele inundabile, iar pe versanþi cele afectate de alunecãri de teren, curgeri de noroi sau prãbuºiri. În munþi vor fi cartografiate culoarele de avalanºã ºi arealele cu pericol de declanºare a acestor fenomene.

Studiile efectuate permit planificarea unor activitãþi de prevenire a dezastrelor. Astfel, în regiunile seismice se iau mãsuri de îmbunãtãþire a rezistenþei clãdirilor ºi de reparare a celor afectate de

seisme trecute. În regiunile inundabile vor fi construite diguri, iar versanþii afectaþi de alunecãri vor

fi amenajaþi corespunzãtor.

Mãsurile de prevenire a dezastrelor cuprind ºi o serie de activitãþi de educare ºi informare a populaþiei ºi de asigurare a cadrului legislativ.

Atunci când se apreciazã cã dezastrul este iminent se realizeazã pregãtirea de urgenþã pentru reducerea pierderilor, se alarmeazã populaþia ºi sunt evacuaþi cei care sunt în locurile cele mai periculoase.

Prevenirea dezastrelor se realizeazã prin mijloace din ce în ce mai performante care includ imagini satelitare, utilizarea unor senzori de mare sensibilitate, a radarelor performante ºi a sistemelor de alertare rapidã.

Prin alertare autoritãþile sunt anunþate cã fenomenul se apropie. Acestea, la rândul lor, alerteazã instituþiile implicate ºi populaþia. Alertarea, care se realizeazã de obicei prin mijloace sonore, semnaleazã hazardul iminent, în acest moment fiind date ºi sfaturile necesare pentru luarea mãsurilor imediate de protecþie.

2. Faza de manifestare a dezastrului În aceastã fazã apare o deosebire esenþialã între cele douã tipuri de manifestare a dezastrelor. La dezastrele cu manifestare rapidã, aceastã fazã include producerea efectivã a dezastrului ºi impactul acestuia.

La dezastrele cu manifestare lentã sunt definite trei etape de acþiune, anume:

Avertizarea timpurie este un proces de monitorizare a situaþiilor din comunitate, sau a zonelor cunoscute ca vulnerabile la apariþia unui potenþial hazard/dezastru cu acþiune lentã. Acest proces are scopul de a face posibilã iniþierea de mãsuri de remediere a situaþiei ºi alocarea de timp pentru acþiuni eficiente de pregãtire pre-dezastru.

Sistemele globale de avertizare timpurie a hazardelor naturale 1 Sistemele de avertizare timpurie ºi elementele lor Sintagma „avertizare timpurie” este utilizatã în multe domenii pentru a exprima furnizarea de informaþii în cazul unei situaþii de crizã, informaþii ce pot ajuta la luarea unor mãsuri în avans, pentru

a diminua riscurile implicate. Sistemele de avertizare timpurie se aplicã pentru hazardele naturale geofizice ºi biologice, situaþii complexe de urgenþã socio-politicã, hazarde industriale, risc al sãnãtãþii publice ºi multe alte riscuri colaterale.

1 Basher, Reid, Global early warning systems for natural hazards: systematic and people-centred, UN-ISDR Platform for the Promotion of Early Warning, 2006

Pentru a fi eficient ºi cuprinzãtor, un sistem de avertizare timpurie trebuie sã înglobeze patru elemente inter-relaþionate, aºa cum aratã ºi figura de mai jos: 1. cunoºtinþele privind riscul, 2. serviciul de monitorizare ºi avertizare, 3. diseminare ºi comunicare ºi 4. capacitatea de reacþie. Deºi acest set de patru elemente pare sã aibã o secvenþialitate logicã, de fapt, fiecare element are legãturi ºi interacþiuni directe ºi reciproce cu fiecare dintre celelalte elemente.

 

2.

Serviciul de monitorizare ºi avertizare

1.

Cunoºtinþe privind riscul

 

Cunoºtinþe privind hazardele relevante ºi vulnerabilitatea populaþiei ºi a socie- tãþii la acestea.

Capacitatea tehnicã de a monitoriza evenimentele ce preced hazardele, de a prognoza evoluþia acestora ºi de a emite avertismente.

3.

Diseminare ºi comunicare

 

4.

Capacitatea de reacþie

Diseminarea unor avertismente com- prehensibile ºi a unor informaþii despre acþiuni de pregãtire cãtre cei predispuºi la risc.

Cunoºtinþe, planuri ºi abilitãþi de intervenþie corespunzãtoare ºi la timp ale autoritãþilor ºi celor predispuºi la risc.

Cel de-al doilea element, serviciul de monitorizare ºi avertizare este partea sistemului de avertizare timpurie cu cea mai mare recunoaºtere, dar experienþa a arãtat cã doar predicþiile tehnice de înaltã calitate sunt insuficiente pentru a atinge diminuarea doritã a pierderilor ºi a impacturilor. În cadrul sistemelor de avertizare timpurie, factorul uman are o importanþã semnificativã (Twigg, 2002). Sistemele de avertizare timpurie înregistreazã eºecuri la nivelul elementelor de comunicare ºi pregãtire.

Trebuie reþinut faptul cã pentru a menþine cele patru elemente pe termen lung, este nevoie de un puternic angajament politic ºi de capacitãþi instituþionale durabile, care la rândul lor depind de conºtientizarea publicã ºi de aprecierea beneficiilor sistemelor eficiente de avertizare. Conºtientizarea ºi susþinerea publicã apar de cele mai multe ori imediat dupã producerea dezastrelor – asemenea momente pot fi folosite în avantajul întãririi ºi asigurãrii susþinerii sistemelor de avertizare timpurie.

O viziune mai largã asupra riscurilor naturale Dacã dezastrele se nasc din înlãnþuirea mai multor factori, naturali ºi sociali, atunci cel puþin teoretic, un sistem de avertizare timpurie ar trebui sã aibã în vedere toþi factorii relevanþi ai riscului respectiv. Din acest punct de vedere, sunt utile monitorizarea, avertizarea timpurie ºi precauþia, nu doar pentru hazardele temporare ºi pentru condiþiile geofizice, dar ºi pentru factorii relevanþi pe termen lung, cum sunt starea de degradare a mediului, dezvoltarea practicilor ºi proiectelor de eliminare a riscului, schimbãrile politicii de diminuare a riscului, starea comunicãrii sociale ºi a capacitãþilor, tendinþele pe pieþele alimentare, tendinþele de stabilizare ºi migraþie, starea conflictualã ºi a sãnãtãþii populaþiei.

Dezvoltând aceastã idee, se poate spune cã cetãþenii ºi managerul public cu responsabilitãþi în managementul riscului nu sunt atât de preocupaþi de specificul anumitor hazarde, cât mai ales de seria de riscuri cu care au de-a face ºi de modul în care le pot atenua ºi se pot pregãti pentru ele. Aceasta presupune cã o abordare care sã atingã toate hazardele relevante, într-o manierã

19

20

integratoare ºi nu ca sisteme separate nerelaþionate, este mult mai potrivitã pentru managementul riscurilor naturale. O astfel de abordare „multi-hazard” sau „abordare generalã a hazardelor” ar trebui sã ducã la asocieri ºi la o eficientizare a costurilor, mai exact în culegerea ºi prelucrarea informaþiilor ºi în eforturile de pregãtire publicã, ºi ar trebui sã contribuie la susþinerea capacitãþilor de avertizare a celor mai imprevizibile hazarde, cum sunt tsunami-urile.

Abordarea linearã a sistemelor de avertizare timpurie În centrul sistemelor de avertizare timpurie se situeazã un anume model ce descrie trãsãturile relevante ale hazardului ºi ale impacturilor acestuia, cu accent pe evoluþia lor în timp. Modelul furnizeazã mijloacele de a face predicþii asupra a ceea ce se poate întâmpla pe viitor ºi tipurilor de reacþie. Modelele pot evolua fie mai încet, aºa cum aratã un model al secetei, în care pierderea umiditãþii solului se poate produce dupã luni de zile, sau mai rapid, cum este cazul unui cutremur.

Deficienþele abordãrii lineare Oamenii de ºtiinþã ºi tehnicienii sunt actorii tipici ai sistemului de avertizare timpurie, întrucât deþin cunoºtinþele geofizice ºi tehnice de bazã pentru sistemul de avertizare ºi sunt în general foarte motivaþi sã foloseascã aceste cunoºtinþe pentru binele societãþii. Prin urmare, sistemele de avertizare timpurie tind sã fie percepute în general ca sisteme lineare, concentrate pe hazarde, ”top-down” ºi conduse de experþi, implicându-i foarte puþin sau chiar deloc pe beneficiarii finali sau pe reprezentanþii acestora.

Abordarea linearã prezintã ºi o serie de deficienþe, cum sunt urmãtoarele:

- se axeazã pe hazarde, cu mai puþin accent pe vulnerabilitãþi, riscuri ºi capacitãþile de reacþie;

- diferitele hazarde sunt abordate în mod obiºnuit de instituþii tehnice independente ºi separate, urmãrind legãturi sau beneficii reciproce minime;

- dominaþia expertului îi poate crea dificultãþi utilizatorului în aprecierea unor aspecte precum importanþa avertizãrii, incertitudinea avertizãrii, natura alarmelor false ºi reacþiile necesare la diferitele tipuri de avertizare;

- de multe ori, nu se conºtientizeazã rolul cercetãrii ºi al cunoºtinþelor din afara centrului de expertizã;

- cei predispuºi la risc sunt foarte puþin implicaþi sau acceptaþi în proiectarea sistemului de avertizare timpurie ºi creºte tendinþa utilizatorilor de a se lipsi de orice sentiment al proprietãþii asupra sistemului ºi de a nu acorda încredere experþilor ºi autoritãþilor;

- sunt foarte puþine mecanisme sistematice de îmbunãtãþire a sistemului prin includerea cunoºtinþelor, experienþei ºi a feedback-ului utilizatorilor ºi al celor predispuºi la risc ºi

- implicarea slabã a publicului tinde sã conducã la o susþinere politicã ºi financiarã redusã pentru sistemul de avertizare.

Abordarea centratã pe public necesitã numeroase abordãri sistematice ºi diverse activitãþi pentru diferenþierea celor patru elemente ale sistemelor de avertizare timpurie descrise mai înainte, activitãþi precum:

- identificarea comunitãþilor þintã, în special cele vulnerabile ºi dezavantajate, ºi, prin interacþiunea cu acestea,

- identificarea nevoilor ºi a capacitãþilor lor;

- stabilirea unor puncte de referinþã pentru persoanele implicate ºi a unor standarde de lucru ale sistemelor tehnice de avertizare;

- dezvoltarea unor mecanisme formale pentru reprezentanþii publici în monitorizarea ºi revizuirea conceperii sistemului de avertizare;

- utilizarea sondajelor pentru a mãsura gradul de conºtientizare ºi satisfacþie publicã;

- realizarea monumentelor, publicaþiilor, evenimentelor anuale ºi a altor piloni ai memoriei ºi capacitãþii de învãþare publicã;

- asigurarea unui training privind factorii sociali pentru experþii tehnici, autoritãþile ºi purtãtorii de cuvânt care activeazã în cadrul sistemului de avertizare;

- realizarea unor cercetãri asupra factorilor care intensificã sau împiedicã reacþia umanã la avertismente ºi înþelegerea acestei reacþii;

- asigurarea unor exerciþii ºi facilitãþi care sã determine oamenii sã se implice ºi sã practice interpretarea avertismentelor ºi reacþia.

Conceptul de sistem integrat de avertizare timpurie evidenþiazã urmãtoarele caracteristici:

legãturile ºi interacþiunile dintre toate elementele necesare pentru o realã prevenire timpurie ºi reacþie, cât ºi rolul elementelor umane în sistemul ºi managementul riscurilor, dincolo de simpla avertizare asupra hazardelor.

Modelul integrat propus de figura de mai jos include principalele elemente ale sistemului de avertizare, la care mai adaugã douã noi aspecte cheie. Primul aspect presupune includerea actorilor care în mod obiºnuit nu sunt recunoscuþi ca fãcând parte din sistemul de avertizare, în primul rând entitãþile de sprijin politico-administrativ, actorii la nivelul comunitãþilor ºi corpul de cercetãtori. Cel de-al doilea aspect presupune includerea explicitã a multiplelor legãturi ºi cãi de comunicare, în special pornind de la comunitãþile afectate, prin organizaþiile lor, cãtre actorii politici ºi tehnici. Modelul mai poate fi dezvoltat în funcþie de condiþiile specifice fiecãrei þãri, pentru a menþiona cât mai clar elementele de la nivel sectorial sau al comunitãþii, sau rolurile de colaborare ale diferitelor instituþii tehnice specializate pe discipline (aºa cum sunt organizaþiile seismologice, oceanografice ºi meteorologice din cadrul sistemului de avertizare timpurie al tsunami-ului).

seismologice, oceanografice ºi meteorologice din cadrul sistemului de avertizare timpurie al tsunami-ului). 21

21

22

“Se impune nevoia de a întãri capacitãþile de avertizare timpurie ca un element crucial de reducere a riscurilor ºi a vulnerabilitãþilor la hazarde naturale ºi tehnologice, ºi astfel de a asigura dezvoltarea durabilã” 2 , prin elaborarea unor programe pentru:

a)

integrarea avertizãrii timpurii în dezvoltarea de politici ºi de programe;

c)

creºterea capacitãþii de intervenþie a pãrþilor interesate;

d)

informarea populaþiei cu privire la existenþa sistemelor de avertizare timpurie;

e)

platforme de susþinere a dialogului pe tema avertizãrii timpurii.

Starea de alertã este perioada în care sunt autorizate luarea de mãsuri excepþionale pentru sprijinirea populaþiei, susþinerea mijloacelor de trai ºi protejarea proprietãþii pentru evitarea dezastrului.

În aceste momente extrem de dificile, formaþiunile de protecþie civilã au un rol esenþial în organizarea cât mai eficientã a activitãþilor. Este realizatã informarea corectã a populaþiei pentru evitarea panicii (inclusiv cea creatã de zvonuri). Pentru populaþia sinistratã se asigurã adãpostirea temporarã în tabere de corturi, în ºcoli ºi sãli de sport neavariate ºi se distribuie apã, hranã, îmbrãcãminte ºi paturi. Pe parcursul urmãtoarelor luni, se trece la reabilitarea principalelor funcþiuni ale societãþii pentru a se asigura condiþiile de bazã de adãpostire, hranã ºi activitãþi pentru populaþie. În aceastã fazã, în cazul dezastrelor cu manifestare lentã, este inclusã ºi etapa de atenuare, care apare ca etapã post-dezastru la evenimentele cu manifestare rapidã.

3. Faza post-dezastru

În cazul dezastrelor cu manifestare rapidã, atenuarea reprezintã perioada imediat urmãtoare manifestãrii bruºte a dezastrului (sau dupã idenitificarea deteriorãrii situaþiei), când trebuie luate mãsuri excepþionale pentru cercetarea ºi gãsirea supravieþuitorilor ºi asigurarea condiþiilor minime de trai pentru aceºtia.

Reabilitarea este faza în care au loc operaþiunile ºi se iau deciziile dupã producerea dezastrului, pentru a asigura comunitãþii lovite de acesta condiþii de trai echivalente cu cele din perioada anterioarã ºi pentru a face ajustãrile necesare, în funcþie de schimbãrile cauzate de dezastru. În cazul dezastrelor cu manifestare lentã, în aceastã fazã se desfãºoarã acþiuni ce þin cont de programe de recolonizare sau reîntoarcere a oamenilor care au fost evacuaþi din cauza conflictului sau a colapsului economic.

Reconstrucþia reprezintã acþiunile pentru restabilirea comunitãþii dupã perioada de reabilitare. Sunt aici cuprinse construcþia de locuinþe, restabilirea completã a infrastructurii ºi a serviciilor în vederea revenirii la starea de normalitate.

Reconstrucþia ºi redresarea economicã pot sã dureze mai mulþi ani sau zeci de ani ºi au ca scop reluarea tuturor funcþiilor pe care societatea le-a avut înainte de dezastru. O atenþie deosebitã se acordã mãsurilor de prevenire a unui nou dezastru, modernizãrii structurilor urbanistice ºi a cãilor de transport, reconstrucþiei obiectivelor industriale etc. În unele situaþii poate fi necesarã reampla-

2 Declaraþia finalã, Second International Conference Early Warning II (EWC II), Bonn, 16 – 18 octombrie 2003

sarea/relocarea unor obiective/comunitãþi în zone cu risc mai scãzut. Astfel unele aºezãri au cãpãtat în urma unui dezastru o altã configuraþie sau un alt amplasament.

Pentru a corela acþiunile de management ºi tipurile de intervenþie cu diversele faze de producere a dezastrelor cu manifestare lentã ºi a celor cu manifestare rapidã ºi diferenþele dintre ele, vom utiliza câte un exemplu pentru fiecare dintre acestea.

În tabelul urmãtor vom exemplifica potenþiale acþiuni de management pentru cele douã tipuri de dezastre. Cazul 1 – Dezastrul cu manifestare rapidã: cutremurul Cazul 2 – Dezastrul cu manifestare lentã: deºertificarea 3

3 Radu, Mihaela, Zece judeþe intrã în deºertificare – Cel mai cuprinzãtor studiu din Europa privind efectele încãlzirii globale aratã cã zece judeþe ale României vor deveni aride în urmãtoarele douã decenii, Cotidianul, 23.02.2007

23

24

Cazul 2 – Dezastru cu manifestare lentã - DEªERTIFICARE

Acþiuni de management

 

antropice

prin utilizarea echilibratã a tere-

rotirea

culturilor ºi mãsuri de protecþie a

 

suprapãºunatului ºi

dezvoltarea de ferme moderne

pe introdu-

vor baza

cerea unor metode biologice de fertilizare a solurilor ºi utilizarea

echilibratã a resurselor de apã.

politici ºi pro-

de

a deºer-

capacitãþii de inter-

venþie a pãrþilor interesate; informarea populaþiei cu privire la pericolele deºertificãrii zonei;

creºterea facilitãrii accesului la date relevante;

ºi conº-

tientizare a populaþiei potenþial

 

Aprecierea ºi evaluarea riscurilor ºi vulnerabilitãþilor:

studii / hãrþi de risc; programare; cadru instituþional; utilizare raþionalã a apei; irigaþii; protecþia pãdurilor; protecþia spaþiilor verzi;

presiunii

prin

agricole,

atenuare

educare

atenuarea

reducerea

dezvoltare

de

tificãrii zonei;

activitãþi de

nurilor

solului;

se

creºterea

afectate.

care

grame

   

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Eveniment/stare de fapt

 

indicii

urmãtoarele

Existã

modificarea covorului ve- getal (vegetaþia nu reuºeº- te sã asigure o protecþie corespunzãtoare solurilor; reducerea precipitaþiilor ºi

privind debutul fenomenului de deºertificare:

utilizarea în exces a apei pentru irigaþii.

   

Distrugerea covorului vegetal

(vegetaþia nu reuºeºte sã asi- gure o protecþie corespunzã- toare solurilor).

de

rezervelor

Reducerea

apã în sol, în pânza freaticã

ºi în reþeaua hidrograficã.

 
 

-

-

Etapa

 

Diminuare

 

Pregãtire

   

Avertizare timpurie

(early warning)

Faza

 

urtsazed-erP

   

ãmertxeeratsefinaM

 

Cazul 1 – Dezastru cu manifestare rapidã - CUTREMUR

Acþiuni de management

   

referi-

toare la comportamentul popu- laþiei ºi al autoritãþilor în caz de

cutremur; hãrþi de risc la cutremur; subvenþii pentru consolidarea clãdirilor; sancþiuni; sisteme de date; accesul la resurse; sistemul de alarmare.

   

managementul operaþiunilor de urgenþã; avertizare, comunicare, mana- gementul informaþiilor; salvarea supravieþuitorilor; asistarea populaþiei.

 

Aprecierea ºi evaluarea riscurilor ºi vulnerabilitãþilor

studii; conºtientizarea populaþiei;

de simulãri

 

Rãspunsul la dezastru:

realizarea

   

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Eveniment/stare de fapt

 

Existã clãdiri ºi elemente de infrastructurã care au rezis- tat unui cutremur anterior, dar trebuie consolidate.

 

Nu existã o culturã a mana- gementului riscurilor la nive- lul populaþiei ºi al factorilor de decizie

   

Se produce cutremurul cu pierderi de vieþi omeneºti ºi pagube materiale.

 

Etapa

 

Diminuare

 

Pregãtire

   

Impact

 

Faza

 

urtsazed-erP

   

ãcsurberecudorP

 

Cazul 2 – Dezastru cu manifestare lentã - DEªERTIFICARE

Acþiuni de management

 

Aprecierea ºi rãspunsul la dezas- tru:

protejarea solului acoperit în mod natural de ierburi ºi ame- najarea unor perdele forestiere de protecþie; aplicarea de îngrãºãminte; plantarea anumitor specii de arbori pentru prevenirea degra- dãrii solului.

 

identificarea unor resurse alter- native ºi practicarea unei agri- culturi adaptate condiþiilor de umiditate (cultura sorgului, plan- te leguminoase etc.); recolonizarea cetãþenilor; reîmpãduriri; irigaþii; redresare economicã.

Reabilitare ºi reconstrucþie:

 
   

-

-

-

 

-

-

-

-

-

 

Distrugerea solului prin ero-

 

modificãri ale temperaturii;

modificãri ale umiditãþii; secarea râurilor din zonã; adâncimea pânzei freatice creºte – scãderea nivelului apei din fântâni.

de

în dune mobile ºi

nisip fixe

   

Covor vegetal refãcut. Se refac treptat rezervele de apã.

 

Refacerea aºezãrilor umane în zonã. Dezvoltare economicã.

Eveniment/stare de fapt

cruste,

de

(formare

ziuni

salinizare, alcalinizare):

dunelor

Transformarea

înaintarea acestora.

 

zonei

extinderii

Stoparea

afectate de deºertificare.

 

-

-

-

-

Etapa

 

Stare de urgenþã (alertã)

   

Atenuare

   

Reabilitare

   

Reconstrucþie

Faza

 

ãmertxeeratsefinaM

   

urtsazed-tsoP

 

Cazul 1 – Dezastru cu manifestare rapidã - CUTREMUR

Acþiuni de management

 

gãsirea supravieþuitorilor; asigurarea condiþiilor minime de trai pentru supravieþuitori; aprovizionare; restabilirea serviciilor esenþiale.

Aprecierea dezastrului:

 

Reabilitare ºi reconstrucþie:

refacerea infrastructurii; refacerea / reconstrucþia clã- dirilor afectate de cutremur; asistarea populaþiei pentru asi- gurarea unor condiþii „norma- le” de trai.

 
 

-

-

-

-

-

-

-

Eveniment/stare de fapt

   

Supravieþuitorii au asigurate temporar condiþii minime de trai.

 

minimã (utili-

 

termen

mediu, servicii de sãnãtate ºi

educaþie) este refãcutã.

 

Reconstrucþia ºi moderniza- rea zonelor grav afectate. Consolidarea clãdirilor ava- riate.

pe

Infrastructura

adãpost

tãþi,

Etapa

   

Atenuare

   

Reabilitare

   

Reconstrucþie

Faza

 

ãcsurberecudorP

   

urtsazed-tsoP

 

25

26

V. INSTITUÞII ªI LEGISLAÞIE ÎN ROMÂNIA

Reforma administraþiei publice se înscrie în acþiunea Guvernului României pentru promovarea unei societãþi moderne, compatibilã cu standardele europene. Reforma implicã adoptarea, implementarea ºi asimilarea de cãtre sistemul administraþiei publice din România a setului de valori administrative care definesc spaþiul european: transparenþa, predictibilitatea, responsabilitatea, adaptabilitatea ºi eficienþa.

Evoluþia societãþii a impus, ca o necesitate “sine qua non”, adoptarea unor iniþiative legislative care sã asigure baza legalã pentru managementul urgenþelor civile, cu o atenþie deosebitã pentru dezastre. Mai mult, opþiunea României privind integrarea în NATO ºi UE a asigurat puntea de legãturã între organismele cu atribuþii în domeniu – Înaltul Comitet NATO pentru Planificarea Activitãþilor Civile în Situaþii de Urgenþã, precum ºi cu structurile Uniunii Europene de profil.

În cadrul NATO, planificarea activitãþilor civile pentru situaþii de urgenþã este coordonatã de Înaltul Comitet NATO pentru Planificarea Activitãþilor Civile în Situaþii de Urgenþã (Senior Civil Emergency Planning Committee – SCEPC). Scopul acestuia este coordonarea eforturilor naþionale, în cooperare cu statele membre ºi partenere, precum ºi corelarea cu „Strategia Securitãþii Europene pentru secolul XXI”. Activitãþile SCEPC includ stabilirea unor mecanisme, proceduri ºi acorduri pentru prevenirea ºi managementul situaþiilor de crizã.

În România nu existã un Sistem Naþional Integrat de Gestionare a Crizelor. Legislaþia actualã nu reglementeazã în mod unitar gestionarea resurselor ºi modul de acþiune pentru toate formele de manifestare a unei crize. Modul de gestionare a diverselor tipuri de crizã pe domenii (mobilizare, rãzboi, stare de urgenþã, stare de asediu, dezastre, protecþie civilã etc.) este reglementat prin legi specifice, iar managementul acestora este asigurat prin structuri permanente sau temporare organizate pe fiecare domeniu.

În prezent, existã planuri de cooperare pentru intervenþia ºi gestionarea în comun a crizelor de cãtre structurile cu sarcini de apãrare ºi cele civile. Cooperarea nu este susþinutã însã de o lege care sã stabileascã responsabilitãþile specifice fiecãrei structuri. ªi în aceastã privinþã este necesarã armonizarea cu legislaþia Uniunii Europene, care sã conducã la un sistem naþional unitar de gestionare a crizelor ºi sã stabileascã responsabilitãþile pentru instituþiile cu atribuþii în domeniu.

Pentru elaborarea proiectului de lege ºi organizarea unui sistem naþional de gestionare a crizelor, este necesar un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apãrare a Þãrii, din care sã facã parte toate structurile ºi sã-ºi desfãºoare activitatea în baza unui program de activitate aprobat. Prima urgenþã o reprezintã protecþia civilã care ar trebui sã includã ºi elemente referitoare la intervenþia în caz de dezastru, pe lângã atribuþiile din actuala lege.

În 2004 Guvernul României a adoptat cadrul legislativ (O.U.G. 21/2004) pentru înfiinþarea Sistemului Naþional de Management al Situaþiilor de Urgenþã, pentru asigurarea resurselor ºi coordonarea acþiunilor în situaþii de urgenþã în condiþiile în care România prezintã mari

vulnerabilitãþi la calamitãþi naturale ºi antropice precum:

- cutremure – Bucureºtiul este capitala europeanã cu cel mai mare risc seismic ºi unul dintre cele mai expuse 10 mari oraºe ale lumii;

- inundaþii - evenimente anuale cu mari pagube materiale ºi umane;

- alunecãri de teren – circa 20% din teritoriu prezintã condiþii favorizante; - accidente ecologice la exploatãrile miniere ºi nu numai.

Actul normativ reglementeazã înfiinþarea, la nivel central ºi teritorial, a structurilor cu atribuþii în domeniul gestionãrii situaþiilor de urgenþã, respectiv de coordonare, planificare ºi suport al deciziei, cu activitate temporarã sau permanentã, plasate într-un sistem ierarhizat dupã criteriile administrativ-teritorial ºi al domeniului de responsabilitate. Aceste structuri asigurã gestionarea unitarã ºi permanentã a tuturor activitãþilor de planificare ºi realizare a mãsurilor de prevenire, limitare ºi înlãturare a efectelor distructive ale situaþiilor de urgenþã.

Sistemul Naþional de Management al Situaþiilor de Urgenþã este organizat de autoritãþile administraþiei publice ºi se compune dintr-o reþea de organisme, organe ºi structuri abilitate în managementul situaþiilor de urgenþã, constituite pe niveluri sau domenii de competenþã ºi dispune de infrastructura ºi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuþiilor.

În principiu, compunerea sistemului naþional vizeazã:

- comitete pentru situaþii de urgenþã;

- Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã;

- servicii publice comunitare profesioniste pentru situaþii de urgenþã;

- centre operative pentru situaþii de urgenþã;

- comandantul acþiunii.

Comitetele pentru situaþii de urgenþã sunt organisme inter-instituþionale de sprijin al managementului ºi se întrunesc semestrial ºi ori de câte ori situaþia o impune; comitetele pentru situaþii de urgenþã sunt:

- Comitetul Naþional pentru Situaþii de Urgenþã; o funcþioneazã sub conducerea ministrului administraþiei ºi internelor ºi sub coordonarea primului-ministru; o este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experþi ºi specialiºti desemnaþi de ministerele cu atribuþii complexe în gestionarea situaþiilor de urgenþã, reprezentând urmãtoarele ministere ºi instituþii ale administraþiei publice centrale:

- Ministerul Administraþiei ºi Internelor;

- Ministerul Apãrãrii Naþionale;

- Ministerul Afacerilor Externe;

- Ministerul Transporturilor, Construcþiilor ºi Turismului;

- Ministerul Economiei ºi Comerþului;

- Ministerul Agriculturii, Pãdurilor ºi Dezvoltãrii Rurale;

- Ministerul Mediului ºi Gospodãririi Apelor;

- Ministerul Sãnãtãþii;

- Ministerul Comunicaþiilor ºi Tehnologiei Informaþiei;

- Serviciul de Telecomunicaþii Speciale;

- Serviciul de Protecþie ºi Pazã;

- Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale;

27

28

- Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã;

- Administraþia Naþionalã a Rezervelor de Stat;

- Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii;

- Ministerul Finanþelor Publice;

- Serviciul Român de Informaþii;

- Autoritatea Naþionalã Sanitar-Veterinarã ºi pentru Siguranþa Alimentelor;

- Agenþia Nuclearã;

- Comisia Naþionalã pentru Controlul Activitãþii Nucleare.

- Comitetele ministeriale ºi ale altor instituþii publice centrale pentru situaþii de urgenþã

o funcþioneazã la ministere ºi la alte instituþii publice centrale cu atribuþii în gestionarea situaþiilor de urgenþã sub conducerea miniºtrilor, respectiv a conducãtorilor instituþiilor publice centrale.

- Comitetul Municipiului Bucureºti pentru Situaþii de Urgenþã

o

se constituie la nivelul municipiului Bucureºti, sub conducerea prefectului;

o

este format din primarul general, primarii de sectoare, ºefii de servicii publice deconcentrate, descentralizate ºi de gospodãrie comunalã, manageri ai unor instituþii, regii autonome ºi societãþi comerciale care îndeplinesc funcþii de sprijin în gestionarea situaþiilor de urgenþã, precum ºi manageri ai agenþilor economici care, prin specificul activitãþii, constituie factori de risc potenþial generatori de situaþii de urgenþã.

- Comitete judeþene pentru situaþii de urgenþã

o

se constituie la nivelul judeþelor, sub conducerea prefecþilor;

o

sunt formate din preºedintele consiliului judeþean, ºefi de servicii deconcentrate, descen- tralizate ºi de gospodãrie comunalã ºi alþi manageri ai unor instituþii ºi societãþi comerciale de interes judeþean care îndeplinesc funcþii de sprijin în gestionarea situaþiilor de urgenþã, precum ºi manageri ai agenþilor economici care, prin specificul activitãþii, constituie factori de risc potenþial generatori de situaþii de urgenþã.

- Comitete locale pentru situaþii de urgenþã

o

se constituie la nivelul municipiilor, oraºelor, sectoarelor municipiului Bucureºti, precum ºi al comunelor, sub conducerea primarului ºi cu avizul prefectului;

o

sunt formate dintr-un viceprimar, secretarul comunei, oraºului, sectorului sau municipiului, dupã caz, ºi reprezentanþi ai serviciilor publice ºi ai principalelor instituþii ºi agenþi economici din unitatea administrativ-teritorialã respectivã, precum ºi manageri sau con- ducãtori ai agenþilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activitãþii, constituie factori de risc potenþial generatori de situaþii de urgenþã

Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã (IGSU) reprezintã un organism tehnic cu activitate permanentã, în subordinea ministrului administraþiei ºi internelor. Instituþia asigurã planificarea ºi aplicarea unitarã pe întreg teritoriul þãrii a mãsurilor de prevenire ºi gestionare a situaþiilor de urgenþã, monitorizarea ºi evaluarea factorilor de risc, constituirea ºi exploatarea bazei de date privind situaþiile de urgenþã, respectarea convenþiilor ºi acordurilor la care România este parte ºi funcþionarea ca punct naþional de contact în relaþiile cu structurile internaþionale similare, inclusiv privind solicitarea/acordarea de asistenþã internaþionalã.

În cadrul IGSU sunt organizate ca departamente: inspecþia de prevenire, Centrul Operaþional Naþional ºi alte structuri adecvate pentru managementul situaþiilor de urgenþã, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicaþii, informaticã ºi relaþii publice.

Servicii publice comunitare profesioniste pentru situaþii de urgenþã sunt constituite ca servicii deconcentrate, care funcþioneazã ca inspectorate judeþene ºi al municipiului Bucureºti ºi asigurã în zonele de competenþã coordonarea, îndrumarea ºi controlul activitãþilor de prevenire ºi gestionare a situaþiilor de urgenþã.

Centre operative pentru situaþii de urgenþã se constituie la nivelul ministerelor, al altor instituþii publice centrale cu atribuþii în gestionarea situaþiilor de urgenþã, al municipiilor (cu excepþia municipiului Bucureºti), oraºelor, sectoarelor municipiului Bucureºti ºi comunelor.

Comandantul acþiunii este o persoanã împuternicitã, dupã caz, de cãtre Comitetul Naþional, ministerial, judeþean sau al municipiului Bucureºti, în funcþie de natura ºi gravitatea evenimentului ºi de mãrimea categoriilor de forþe concentrate, persoanã care asigurã, în situaþii de urgenþã, coordonarea unitarã la locul producerii evenimentului excepþional a acþiunii tuturor forþelor stabilite pentru intervenþie.

Desigur cã volumul mare de acte normative denotã preocuparea instituþiilor cu atribuþii în domeniul urgenþelor civile ºi al dezastrelor de a asigura o bazã legislativã adecvatã desfãºurãrii în condiþii normale a activitãþii de prevenire, înlãturare a urmãrilor ºi de intrare în normalitate.

În ultima decadã, au fost adoptate o serie de acte normative:

- Hotãrârea de Guvern nr. 635/1995 privind culegerea de informaþii ºi transmiterea deciziilor în cazul apãrãrii împotriva dezastrelor;

- Hotãrârea de Guvern nr. 222/1997 privind organizarea ºi conducerea acþiunilor de evacuare în cadrul protecþiei civile;

- Ordonanþa de Urgenþã a Guvernului (OUG) nr. 88/2001 privind organizarea ºi funcþionarea serviciilor publice comunitare pentru situaþii de urgenþã;

- OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naþional de Management al Situaþiilor de Urgenþã transformatã în Legea nr. 15/2005;

- OUG nr. 25/2004 pentru modificarea ºi completarea OUG. nr. 88/2001;

- Ordinul ministrului sãnãtãþii nr. 585/19 mai 2004 privind înfiinþarea Compartimentului pentru situaþii de asistenþã medicalã de urgenþã în caz de dezastre ºi crize;

- Hotãrârea de Guvern (HG) nr. 1490/9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare ºi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaþii de Urgenþã cu completãrile ºi modificãrile ulterioare;

- Ordinul Ministerului Administraþiei ºi Internelor (OMAI) nr. 736/22 iulie 2005 privind instituirea serviciului de permanenþã la toate primãriile din zona de risc, în caz de iminenþã a producerii unor situaþii de urgenþã;

- OMAI nr. 735 privind evidenþa, depozitarea ºi distribuirea ajutoarelor interne ºi internaþionale destinate populaþiei în situaþii de urgenþã;

- HG nr. 642/29 iunie 2005 pentru aprobarea criteriilor de clasificare a unitãþilor administrativ–teritoriale, instituþiilor publice ºi operatorilor economici din punct de vedere al protecþiei civile, în funcþie de tipurile de riscuri specifice. Anexã – Criterii de clasificare din 29 iunie 2005 a unitãþilor administrativ-teritoriale, instituþiilor publice ºi operatorilor economici din punct de vedere al protecþiei civile, în funcþie de tipurile de riscuri specifice;

- HG nr. 547 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naþionale de protecþie civilã;

- OMAI nr. 712/23 iunie 2005 pentru aprobarea Dispoziþiilor generale privind instruirea salariaþilor în domeniul situaþiilor de urgenþã;

29

30

- OMAI nr. 718/30 iunie 2005 referitor la criterii de performanþã privind structura organizatoricã ºi dotarea serviciilor voluntare pentru situaþii de urgenþã;

- OMAI nr. 886/30 septembrie 2005 referitor la norme tehnice privind sistemul naþional integrat de înºtiinþare, avertizare ºi alarmare a populaþiei;

- HG nr. 1222/13 octombrie 2005 privind stabilirea principiilor evacuãrii în caz de conflict armat;

- HG nr. 1579/8 decembrie 2005 privind statutul personalului voluntar din serviciile de urgenþã voluntare;

- HG nr. 1669/14 decembrie 2005 privind constituirea ºi funcþionarea Comitetului Director de Asigurare la Dezastre;

- HG nr. 1854/22 decembrie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naþionale de Management al Riscului la Inundaþii;

- OMAI nr. 1178/2 februarie 2005 privind aprobarea „Manualului prefectului pentru managementul situaþiilor de urgenþã în caz de inundaþii” cu „Manualul primarului pentru managementul situaþiilor de urgenþã în caz de inundaþii;

- OMAI nr. 1180/3 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind întreþinerea, repararea depozitarea ºi evidenþa mijloacelor tehnice de protecþie civilã;

- OMAI nr. 1184/6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea ºi asigurarea activitãþii de evacuare în situaþii de urgenþã;

- Norma MAI/6 februarie 2006 privind organizarea ºi asigurarea activitãþii de evacuare în situaþii de urgenþã;

- HG nr. 386/22 martie 2006 pentru modificarea ºi completarea H.G. nr. 1489/2004 privind organizarea ºi funcþionarea Comitetului Naþional pentru Situaþii de Urgenþã;

- Norma MAI din 10 aprilie 2006 privind organizarea ºi asigurarea activitãþii de înºtiinþare, avertizare, pre-alarmare ºi alarmare în situaþii de urgenþã civilã;

- OMAI nr. 1259/10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea ºi asi- gurarea activitãþii de înºtiinþare, avertizare, pre-alarmare ºi alarmare în situaþii de protecþie civilã;

- Decizia nr. 54/16 mai 2006 a Primului-Ministru privind organizarea ºi funcþionarea Centrului pentru Situaþii de Urgenþã al Guvernului;

- Legea nr. 212/24 mai 2006 privind mo dif icarea ºi completarea Le gii nr. 481/2004 privind protecþia civilã;

- OMAI nr. 1346/21 iunie 2006 pentru aprobarea componenþei nominale ºi a Regulamentului de organizare ºi funcþionare al Comitetului interministerial pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilitãþi publice;

- OMAI nr. 551/8 august 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea ºi gestionarea riscurilor cauzate de cãderile de grindinã ºi secetã severã, a Regulamentului privind gestionarea situaþiilor de urgenþã în domeniul fitosanitar – invazii ale agenþilor de dãunare ºi contaminare a culturilor agricole cu produse de uz fitosanitar ºi a Regulamentului privind gestionarea situaþiilor de urgenþã ca urmare a incendiilor de pãdure;

- OMAI nr. 1474/12 octombrie 2006 privind Regulamentul de planificare, organizare, pregãtire ºi desfãºurare a activitãþii de prevenire a situaþiilor de urgenþã.

Principalele funcþii de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale ºi unele organizaþii neguvernamentale în prevenirea ºi gestionarea situaþiilor de urgenþã (Anexa nr. 2 la OUG nr. 21/2004) sunt:

Monitorizarea pericolelor ºi riscurilor specifice, precum ºi a efectelor negative ale acestora;

Informarea, înºtiinþarea ºi avertizarea;

• Planificarea ºi pregãtirea resurselor ºi serviciilor;

• Comunicaþii ºi informaticã;

• Cãutarea, descarcerarea ºi salvarea persoanelor;

• Evacuarea persoanelor, populaþiei sau a bunurilor periclitate;

• Acordarea asistenþei medicale de urgenþã;

• Prevenirea îmbolnãvirilor în masã;

• Localizarea ºi stingerea incendiilor;

• Neutralizarea efectelor materialelor periculoase;

• Asigurarea transportului forþelor ºi mijloacelor de intervenþie, persoanelor evacuate ºi al altor resurse;

• Efectuarea lucrãrilor publice ºi inginereºti la construcþiile, instalaþiile ºi amenajãrile afectate;

• Asigurarea apei ºi hranei pentru persoanele ºi animalele afectate sau evacuate;

• Asigurarea cazãrii ºi adãpostirii persoanelor afectate sau evacuate;

• Asigurarea energiei pentru iluminat, încãlzire ºi alte utilitãþi;

• Efectuarea depoluãrii ºi decontaminãrii;

• Menþinerea ºi restabilirea ordinii publice;

• Logistica intervenþiilor;

• Reabilitarea zonei afectate;

• Acordarea de ajutoare de primã necesitate, despãgubiri ºi asistenþã socialã ºi religioasã.

Conform acestui act normativ, structurile administrative cu responsabilitate în gestionarea crizelor provocate de dezastre vãd ONG-urile cu preocupãri în domeniu în principal ca pe un prestator de servicii. Astfel, se aºteaptã ca aceste ONG-uri sã se racordeze la organismele ºi instituþiile statului cu atribuþii pe linia urgenþelor civile - dezastre, sã-ºi facã cunoscutã oferta de servicii pe care o pot asigura ºi sã stabileascã relaþii cu autoritãþile publice încã din starea de normalitate.

Aportul ONG-urilor poate fi substanþial în situaþiile limitã, iar preocupãrile intrã în sfera de înþelegere ºi de implicare a unei colectivitãþi în rezolvarea problemelor cu care se confruntã.

Domeniile în care ONG-urile se aºteaptã sã îºi ofere serviciile sunt:

- comunicaþii civile, atât la locul de intervenþie dovedite în nenumãrate împrejurãri, cât ºi prin racordarea la sistemul naþional;

- transporturile de aprovizionare ºi evacuare auto, navale ºi/sau aeriene;

- asigurarea de alimente cu termen lung de conservare;

- identificarea ºi asigurarea unor spaþii de cazare temporarã pentru populaþia afectatã de un eventual dezastru;

- asigurarea medicalã prin asistenþã la locul dezastrului, cât ºi prin supraveghere medicalã în locaþiile de cazare-evacuare;

- asigurarea legãturii între celulele de crizã ºi organismele naþionale, în situaþii de urgenþe civile ºi/sau dezastre;

- sprijinirea activitãþilor de cooperare în caz de dezastru, pentru asigurarea unui nivel acceptabil de viaþã pentru populaþie;

31

32

- întocmirea ºi actualizarea unor baze de date privind posibilitãþile de asigurare a sprijinului logistic, disponibilul de forþe ºi mijloace, timpul la dispoziþie pânã la sosirea în dispozitiv etc.

Actul normativ lasã deschisã posibilitatea ca toate disponibilitãþile menþionate anterior sã fie cuprinse într-un plan comun întocmit de autoritãþile naþionale (centrale, judeþene, locale) ºi ONG-uri, plan la care se poate apela într-o situaþie limitã.

Activitãþile de prevenire desfãºurate de Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã ºi de structurile din subordine reprezintã o componentã principalã a sistemului integrat de mãsuri tehnice ºi organizatorice, precum ºi de acþiuni specifice planificate ºi realizate potrivit legislaþiei, în scopul preîntâmpinãrii, reducerii sau eliminãrii riscurilor de producere a situaþiilor de urgenþã ºi a consecinþelor acestora ºi al protecþiei populaþiei, mediului, bunurilor ºi valorilor de patrimoniu prin mijloace ºi mãsuri specifice.

Principalele forme ale activitãþii de prevenire sunt:

- reglementarea, avizarea, autorizarea, acordul, controlul, asistenþa tehnicã de specialitate;

- informarea preventivã a autoritãþilor ºi a pãrþilor interesate;

- pregãtirea autoritãþilor ºi a pãrþilor interesate pentru situaþii de urgenþã;

- auditul de supraveghere a persoanelor fizice ºi juridice atestate, constatarea ºi sancþionarea încãlcãrilor prevederilor legale.

Exemple de materiale furnizate de Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã:

• Strategie de informare ºi educare publicã în domeniul situaþiilor de urgenþã;

• Plan de Informare Publicã în situaþii de urgenþã ºi anexe;

• Proiect de campanie naþionalã de informare ºi educare publicã în domeniul pregãtirii pentru situaþii de urgenþã, incluzând strategia de media ºi bugetul;

• Proiect de curriculum educaþional pentru ciclul preºcolar, primar ºi gimnazial ºi structura manualului pentru elevi (pentru cele trei cicluri);

• Manualul Prefectului pentru managementul situaþiilor de urgenþã în caz de inundaþii;

• Manualul Primarului pentru managementul situaþiilor de urgenþã în caz de inundaþii;

• Cum sã te protejezi ºi sã intervii în caz de incendiu, inundaþii, înzãpeziri, cutremur;

• Mãsuri de prevenire a incendiilor post-seism;

• Pãdurea – Aurul verde. Mãsuri de prevenire a incendiilor;

• Ghid practic de prevenire a incendiilor în apartamente;

• Ghid privind modul de respectare a normelor de prevenire ºi stingere a incendiilor în gospodãriile populaþiei;

• Cum sã te protejezi ºi sã intervii în caz de incendiu;

• Mãsuri ce se executã în caz de accident chimic ºi poluare accidentalã;

• Mãsuri ce se executã în caz de utilizare a armei biologice;

• Mãsuri ce se executã în caz de utilizare a armei chimice;

• Mãsuri de protecþie în caz de accident nuclear ºi urgenþe radiologice;

• Instrucþiuni privind evacuarea din unitãþi de învãþãmânt în condiþii de siguranþã în caz de urgenþã. Indicaþii privind Planul de alarmare, alarmarea în caz de incendiu ºi instruirea elevilor;

• Prevenirea situaþiilor de urgenþã în ºcoli.

VI. IMPLICAREA ONG-URILOR ÎN PREVENIREA DEZASTRELOR

A. Din perspectiva administraþiei publice

La nivelul anului 2005 a început în România implementarea Strategiei de Informare ºi Educare Publicã în domeniul Situaþiilor de Urgenþã, strategie pentru 3 ani realizatã în cadrul proiectului „Prevenirea ºi Managementul Riscului la Dezastre Naturale – servicii de consultanþã pentru elaborarea ºi implementarea unei campanii naþionale de conºtientizare publicã”, finanþat de Banca Mondialã ºi Guvernul României.

În aceastã strategie se menþioneazã: „Rezultatele analizei problemelor ºi a identificãrii nevoilor de comunicare, precum ºi numãrul mare de victime înregistrate cu ocazia diferitelor situaþii de urgenþã provocate de hazarde naturale, au revelat faptul cã populaþia României, deºi destul de informatã (populaþia urbanã în mod special) ºi cu destul de multã experienþã în ceea ce priveºte inundaþiile (publicul rural preponderent), nu internalizeazã totuºi faptul cã România este o þarã expusã hazardelor naturale în mod permanent ºi cã acest fapt ar trebui integrat în mod normal în ceea ce se numeºte stil de viaþã, culturã de reacþie etc. De aceea, atât capacitatea de rezistenþã 4 (coping capacity) cât ºi rezilienþa 5 comunitãþii româneºti faþã de riscurile naturale este scãzutã” 6 .

“Obiectivele specifice de informare ºi educare publicã menþionate :

a. Dezvoltarea capacitãþii instituþionale de a planifica ºi de a gestiona comunicarea privind hazardele, situaþiile de risc prin integrarea comunicãrii la toate nivelele, prin stabilirea responsabilitãþilor ºi prin realizarea de campanii orientate dupã profilul ºi nevoile grupurilor þintã, pe tipurile preponderente de risc ale comunitãþilor rurale ºi urbane;

b. Dezvoltarea unei alianþe durabile cu societatea civilã ºi implicarea acesteia într-un mod planificat în programele de informare, educare ºi încurajare a voluntariatului la nivelul populaþiei;

c. Dezvoltarea reþelei de ONG-uri de profil ºi integrarea activitãþii acestora cu activitatea serviciilor profesioniste;

d. Dezvoltarea unor cunoºtinþe solide ºi a unui comportament corect de rãspuns al populaþiei la situaþiile de urgenþã prin realizarea ºi aplicarea unui curriculum modern ºi adecvat, bazat, în principal, pe implicare, participare, acþiune, rãspuns corect la situaþiile de crizã pentru toate nivelele de învãþãmânt.” 7

Ministerul Administraþiei ºi Internelor a încheiat un contract cu Mercury Promotion pentru implementarea, începând cu anul 2007, a unei Campanii naþionale de informare ºi educare publicã în domeniul pregãtirii pentru situaþii de urgenþã, pe baza unui studiu Omnibus cu privire la cunoaºterea, percepþiile ºi atitudinile populaþiei cu privire la problematica dezastrelor.

În acest studiu se menþioneazã: “Gradul de informare a populaþiei asupra problematicii dezastrelor în România este relativ ridicat. Studiul a relevat faptul cã existã cunoºtinþe generale legate de

4 Capacitatea de a face faþã unui eveniment. 5 Rezilienþã: limita de rezistenþã într-o situaþie limitã. 6, 7 Strategia de informare ºi educare publicã în domeniul situaþiilor de urgenþã, 2005, p. 6, 9

33

34

atitudinile, comportamentele ºi mãsurile ce trebuie luate înainte, în timpul ºi dupã un dezastru, însã

aceste cunoºtinþe sunt într-o fazã incipientã, fãrã a fi aplicate [ Gradul de participare la structuri

ale societãþii civile implicate în problematica dezastrelor este extrem de redus. Existã o implicare minimã din partea populaþiei în prevenþie ºi în reacþia la un dezastru. Pasivitatea populaþiei este dublatã de percepþia cã, în cazul apariþiei unui dezastru, structurile statului trebuie sã intervinã ºi

sã minimizeze efectele acestuia.“ 8

].

Preocupãrile administraþiei publice de colaborare cu structurile societãþii civile în domeniul prevenirii dezastrelor sunt de datã foarte recentã. Practic, deschiderea spre colaborarea cu ONG-urile devine oficialã odatã cu apariþia OUG nr. 21/2004 privind prevenirea ºi gestionarea situaþiilor de urgenþã. Mai mult decât atât, deschiderea spre colaborare doar pentru situaþiile de urgenþã ºi nu în mod explicit pentru prevenirea dezastrelor, reflectã o „încremenire” în atitudine, abordare ºi organizare a structurilor administrative.

În acest context, studiul Omnibus constatã o stare de fapt, respectiv numãrul extrem de mic de ONG-uri care lucreazã în domeniul intervenþiei în situaþii de urgenþã. Studiul nu oferã însã indicii legate de cauza acestei pasivitãþi ºi nici nu creeazã conexiuni cu cadrul legislativ ºi instituþional. Privite astfel, aprecierile legate de pasivitatea populaþiei în prevenþie ºi reacþia la dezastru au o relevanþã relativã în contextul schimbãrilor de cadru legislativ ºi instituþional. Mai mult, toate studiile Omnibus sunt realizate astfel încât sã acopere o gamã largã de preocupãri ale celor care urmeazã sã utilizeze datele colectate. Studiul la care se face referire nu a fost realizat explicit pentru domeniul prevenirii ºi intervenþiei în situaþii de urgenþã, caz în care datele colectate acoperã doar o foarte micã parte din problematica implicãrii populaþiei.

B. Din perspectiva organizaþiilor neguvernamentale la nivel internaþional

Toate documentele de datã recentã adoptate la finalul unor conferinþe internaþionale dedicate prevenirii dezastrelor conduc la concluzia cã orice strategie de prevenire trebuie susþinutã ºi completatã de o foarte bunã colaborare cu ONG-urile.

Strategiile de reducere a dezastrelor pot avea succes numai printr-o colaborare judicioasã între doi actori cheie – instituþiile statului ºi societatea civilã – în condiþiile în care aceste strategii implicã eforturi deosebite ce combinã cunoºtinþe, tehnologie, expertizã, capacitãþi instituþionale, abilitãþi de management ºi experienþe practice pentru a obþine rezultate optime.

Rolul organizaþiilor neguvernamentale în prevenirea riscului de dezastru este semnificativ prin implicarea lor în proiecte civice de dezvoltare, prin caracterul inovativ al iniþiativelor, care pot fi replicate apoi la o scarã mai mare de cãtre autoritãþile publice. Cetãþenii au un grad mult mai mare de încredere în organizaþiile societãþii civile decât în autoritãþile publice, astfel încât impactul iniþiativelor ONG-urilor referitoare la prevenirea dezastrelor este mult mai pregnant.

La nivel mondial, gradul de implicare a ONG-urilor în prevenirea dezastrelor a crescut foarte mult în ultimii ani, acestea devenind actori foarte importanþi, în condiþiile în care nici instituþiile statului ºi nici piaþa nu pot face faþã numeroaselor provocãri. Flexibilitatea organizaþionalã a ONG-urilor,

8 Proiect de campanie naþionalã de informare ºi educare publicã în domeniul pregãtirii pentru situaþii de urgenþã (2007), p. 4-5

stilul informal de lucru, lucrul împreunã cu comunitãþile locale ºi asigurarea serviciilor la costuri mai scãzute sunt tot atâtea argumente pentru încurajarea parteneriatelor dintre sectorul public ºi societatea civilã.

Iniþierea funcþionãrii ONG-urilor cu preocupãri în prevenirea dezastrelor la nivel de reþele internaþionale a avut ca prim rezultat palpabil implicarea ºi influenþarea deciziilor luate cu ocazia Conferinþei Mondiale de Reducere a Dezastrelor din ianuarie 2005.

În ultimii ani a început sã se impunã o implicare serioasã a sectorului neguvernamental în elaborarea, împreunã cu instituþiile publice, de curricule pentru copii pe tema managementului dezastrelor ºi în elaborarea ºi diseminarea de materiale de informare ºi conºtientizare ale populaþiei.

Implicarea ONG-urilor în realizarea consensului la nivelul comunitãþilor pe tema prevenirii riscurilor fizice, sociale, economice ºi de mediu a dus la o apreciere ºi un management al riscului mult mai adecvate. Un rol important îl are la acest nivel managementul voluntarilor – sensibilizare, recrutare, elaborare ºi diseminare de materiale, training, implicare instituþionalã.

Primele iniþiative de implicare a ONG-urilor în reducerea impactului ºi pregãtire, ca etape ale manifestãrii dezastrelor, au apãrut în anii ’80 ºi au vizat în principal promovarea bunelor practici la nivel local ºi elaborarea ºi aplicarea de metodologii generale. În ultima perioadã organismele Naþiunilor Unite, dar ºi autoritãþile publice din þãri afectate de dezastre au început integrarea ONG-urilor în proiecte comune, pe bazã de parteneriat. Nu se poate însã vorbi de practici curente în acest domeniu, dezbaterile limitându-se de multe ori la nivel de concepte.

La Conferinþa Reþelei Globale a ONG-urilor pentru Rezistenþa Comunitãþilor la Dezastru (Global Network of NGOs for Community Resilience to Disasters) de la Geneva s-a constatat cã în urma monitorizãrii perioadei 1989 – 1999, declaratã ca Decada Internaþionalã de Reducere a Dezastrelor, în implicarea ONG-urilor s-au evidenþiat urmãtoarele caracteristici:

• ONG-urile sunt active în reducerea riscurilor ºi în asigurarea rãspunsurilor de urgenþã când zonele sau domeniile în care lucreazã sunt afectate;

• sunt ONG-uri ºi reþele de ONG-uri dedicate în mod expres managementului riscului de dezastru;

• în general ONG-urile lucreazã individual, în afara reþelelor, punctual pe domeniile de interes;

• sunt exemple de succes de lucru în reþea mai mult la nivel local ºi regional, cu accent pe:

a. organizare localã;

b. coordonare de reþele;

c. dezvoltare de capacitate;

d. dezvoltare de proiecte de reducere a riscului de dezastru;

e. desfãºurarea de campanii de advocacy de sensibilizare a populaþiei dar ºi a autoritãþilor cu privire la prevenirea dezastrelor.

Este foarte important sã se înþeleagã necesitatea descentralizãrii sistemului de management al riscului, în condiþiile în care îmbunãtãþirea managementului riscului este esenþialã pentru garantarea protecþiei ºi asigurãrii progresului în dezvoltarea economicã ºi socialã în zonele cu vulnerabilitate la dezastre.

35

36

Se impune recunoaºterea la nivelul factorilor de decizie a urmãtoarelor afirmaþii:

- Actorii locali au un rol esenþial ºi reprezintã o cale eficientã de reducere a dezastrelor;

- Administraþia localã are obligaþia sã asigure conºtientizarea populaþiei referitoare la dezastre, în scopul dezvoltãrii unei culturi a prevenirii dezastrelor ºi al încurajãrii participãrii cetãþenilor în managementul riscului de dezastru;

- ONG-urile reprezintã actori cheie în dezvoltare, prin abilitãþile lor de influenþã a acþiunilor comunitãþilor.

Funcþionarea în reþele de ONG-uri (la nivel local, regional, naþional ºi internaþional) îmbunãtãþeºte comunicarea, schimbul de informaþii ºi de cunoºtinþe ºi determinã dezvoltarea de parteneriate.

Metode ºi instrumente privind implicarea ONG-urilor în reducerea riscului de dezastru 9

Astãzi predominã opinia cã strategiile de reducere a riscului trebuie sã se concentreze pe oameni, pentru a fi cu adevãrat eficiente în protecþia vieþii ºi a mediului. Acestea trebuie sã aibã la bazã cunoºtinþele localnicilor ºi practicile culturale ºi sã aplice metode ºi abordãri pe care oamenii sã le înþeleagã ºi sã le integreze în viaþa lor cu uºurinþã. Pe de altã parte, reducerea dezastrelor doar prin intervenþii guvernamentale sau instituþionale ”de sus în jos” este de multe ori o abordare insuficientã întrucât acestea unei mai slabe înþelegeri a dinamicii, percepþiilor ºi nevoilor comunitãþii ºi ignorã potenþialul cunoºtinþelor ºi capacitãþilor locale.

De multe ori localnicii ºi organizaþiile sunt principalii actori în diminuarea riscului de dezastru ºi intervenþia în caz de dezastru. Când avem de-a face cu un dezastru, rãspunsul imediat (adicã identificarea, salvarea ºi îngrijirea celor rãniþi, traumatizaþi sau fãrã locuinþã) este dat de cele mai multe ori de cãtre membrii familiei, prieteni ºi vecini ºi organizaþii locale. În cazul multor evenimente de micã anvergurã cauzate de hazarde naturale, este posibil ca populaþia sã primeascã un ajutor extern minim, sau poate sã nu-l primeascã deloc, mai ales în þãri în care capacitatea guvernamentalã este limitatã.

Mulþi membri ai comunitãþilor locale reprezintã de asemenea sursa cea mai bunã de cunoaºtere privind condiþiile de hazard ºi sunt deþinãtorii mecanismelor tradiþionale de gestionare a acestor situaþii, mecanisme conforme cu mediul lor. Conºtientizarea scenariilor de risc cunoscute de cãtre ei este de cele mai multe ori mai puternicã decât la alte persoane.

Implicarea ONG-urilor în activitãþile de reducere a riscului de dezastru (RRD) s-a dovedit beneficã în multe cazuri, din mai multe motive, cum sunt urmãtoarele:

- ONG-urile pot acþiona la nivel local, având ca parteneri comunitãþile ºi organizaþiile locale ºi pot avea o abordare participativã în planificarea pentru dezvoltare. Acest lucru le permite sã rãspundã mai bine prioritãþilor localnicilor ºi sã se dezvolte pe baza capacitãþii locale;

- ONG-urile se bucurã de o flexibilitate operaþionalã mai mare, întrucât sunt oarecum separate de structurile ºi sistemele birocratice ºi sunt capabile sã reacþioneze ºi sã se adapteze mai repede ºi cu mai multã uºurinþã;

- ONG-urile lucreazã de multe ori împreunã ºi în numele celor mai nevoiaºe grupuri.

9 Background Paper for a Consultative Meeting on a “Global Network of NGOs for Community Resilience to Disasters”, G e ne va , 2 5- 2 6 Oc t o m b r i e 2 006 , p. 3 - 7.

În ciuda tendinþei încurajatoare din ultimii 10 ani, trebuie sã se ia în calcul faptul cã ONG-urile au întâlnit de multe ori dificultãþi în a fi acceptate, atât la nivel naþional cât ºi internaþional. De multe ori au fost vãzute ca actori minori, mai ales în þãrile ale cãror guvernãri au ezitat sã confere autoritate ºi resurse societãþii civile. De fapt, de multe ori unele guvernãri nu vãd cu ochi buni dezvoltarea societãþii civile ºi chiar se opun extinderii rolului acesteia, mai ales acolo unde apar ºi critici la adresa politicilor ºi practicilor guvernamentale. În cele din urmã, participarea ONG-urilor la procesele de luare a deciziilor la nivel înalt de pânã acum a fost destul de limitatã.

Acestea fiind spuse, unele ONG-uri câºtigã o recunoaºtere tot mai mare în procesul de promovare

a diminuãrii riscului de dezastru ºi se implicã tot mai activ în diferite activitãþi. În ultimii ani, existã ONG-uri care s-au angajat constant sã pledeze pentru schimbarea politicilor. Altele au fost active în concentrarea procesului de diminuare a riscului de dezastru pe programe de reabilitare ºi refacere. Multe altele s-au implicat în dezvoltarea capacitãþii, transferul de cunoºtinþe ºi conºtientizarea publicã la nivelul comunitãþilor aflate în situaþie de risc. Toate aceste eforturi au contribuit la reducerea vulnerabilitãþii sãracilor care locuiesc în zone predispuse la dezastre ºi la creºterea capacitãþii lor de rezistenþã, prin activitãþi educaþionale ºi dezvoltarea abilitãþilor.

În general, au fost identificate urmãtoarele arii de intervenþie în care ONG-urile s-au implicat activ:

- Politici ºi advocacy;

- Cunoaºtere ºi educaþie;

- Evaluarea gradului de risc ºi vulnerabilitate de la nivelul comunitãþii;

- Implicarea comunitãþii în pregãtire ºi atenuarea impactului în caz de dezastru.

Iniþiative majore luate ºi progresul înregistrat de ONG-uri la nivel internaþional Politici ºi advocacy Un numãr de ONG-uri au fost foarte active în promovarea unor politici ºi practici mai bune de diminuare a riscului de dezastru la nivel internaþional. Unele au jucat roluri cheie în procesul de lobby de la „Conferinþa Mondialã pentru Reducerea Dezastrelor” din ianuarie 2005, Kobe,

Japonia, ca ºi în timpul ºi în urma implementãrii mecanismelor rezultate dupã conferinþã. Ca urmare

a acestor eforturi, se recunoaºte astãzi nevoia de a aduce în prim plan diminuarea riscului de dezastru în cadrul planificãrii pentru dezvoltare.

În ciuda unui progres general în acest domeniu, trebuie avut în vedere faptul cã cele mai active organizaþii pe linia politicilor ºi campaniilor de advocacy nu par sã fie mereu angajate în implementarea proiectelor ºi iniþiativelor pentru care pledeazã. Impresia generalã este cã un

numãr semnificativ de iniþiative de la nivelul comunitãþilor sunt implementate de ONG-uri naþionale

ºi organizaþii regionale ºi sub-regionale. În ciuda plusului de valoare pe care îl aduc, asemenea

iniþiative sunt mai puþin vizibile ºi mai puþin documentate decât cele promovate la nivel naþional.

Cunoaºtere ºi educaþie Aºa cum a concluzionat „Conferinþa Mondialã pentru Reducerea Dezastrelor” din ianuarie 2005, „dezastrele pot fi reduse substanþial dacã publicul este bine informat ºi motivat în vederea unei culturi a prevenirii dezastrelor ºi a pregãtirii, care, la rândul ei, necesitã cumularea, compilarea ºi diseminarea cunoºtinþelor ºi informaþiilor relevante asupra hazardelor, vulnerabilitãþilor ºi capacitãþilor”. Astfel, cunoºtinþele privind diminuarea riscului de dezastru ar trebui introduse în

curriculum-ul ºcolar ºi ar trebui utilizate ºi alte canale formale ºi informale pentru a ajunge la tineri

ºi copii.

37

38

Mai multe ONG-uri au jucat un rol cheie în acest domeniu. Multe dintre ele ºi-au dezvoltat propriile programe ºi proiecte de educare a comunitãþilor locale privind modalitãþile de minimizare a efectelor adverse prin acþiuni colective ºi preventive. În ultimii doi ani, acest lucru s-a întâmplat în toate þãrile afectate de tsunami, unde se pune acum tot mai mult accent pe pregãtirea pentru dezastre ºi reducerea riscului. Unele organizaþii au fost active mai ales în lucrul cu copiii, afirmându-ºi rolul ºi abilitãþile în activitãþile de diminuare a riscului de dezastru.

Cu toate acestea, aºa cum susþin ºi unii experþi, cunoºtinþele trebuie prezentate într-o manierã corespunzãtoare condiþiilor ºi obiceiurilor locale. Deºi acesta a fost de mult acceptat ca un principiu esenþial în dezvoltarea durabilã, nu a fost mereu integrat corespunzãtor în strategiile de diminuare a riscului. Prin urmare, unele ONG-uri ºi-au concentrat eforturile pe întãrirea abilitãþilor ºi resurselor locale (numite generic „cunoºtinþe native”).

Evaluarea gradului de risc ºi vulnerabilitate de la nivelul comunitãþii În ultimii 10 ani, s-a recunoscut tot mai mult nevoia unei participãri sporite a comunitãþii la reducerea sustenabilã a dezastrelor, lucru ce s-a tradus în acþiuni de evaluare a gradului de vulnerabilitate ºi risc de la nivelul comunitãþii. Un bun exemplu de implicare a ONG-urilor în acest domeniu este dezvoltarea metodelor specifice pentru o evaluare participativã a gradului de vulnerabilitate ºi risc ºi alte activitãþi similare. Aceste metode se axeazã pe asistenþa oferitã celor ce lucreazã pe teren sau comunitãþilor, pentru a analiza gradul de vulnerabilitate al populaþiei, pentru a trasa planuri de acþiune, a mobiliza resursele ºi a pune în aplicare politicile, legile ºi strategiile corespunzãtoare pentru a reduce gradul de vulnerabilitate la dezastre al comunitãþii.

Asemenea abordãri se bazeazã pe ideea cã aceste comunitãþi îºi cunosc mai bine propria situaþie ºi cã orice analizã trebuie construitã pe informaþiile lor despre condiþiile locale. Abordãrile cautã sã utilizeze rezultatele analizelor locale pentru a furniza informaþii cãtre acþiunile ºi politicile de la nivel naþional ºi internaþional. Ideal ar fi ca acestea din urmã sã determine comunitãþile sã ia atitudine ºi sã facã eforturi pentru a identifica ºi a aborda vulnerabilitatea ºi pentru a le ajuta sã gãseascã oportunitãþi de întãrire a rezistenþei la hazarde naturale.

Implicarea comunitãþii în pregãtire ºi atenuarea impactului în caz de dezastru Primele iniþiative de implicare a comunitãþii în atenuarea gradului de risc de dezastru (ºi pregãtire) au apãrut în anii 1980 ca susþinere a unei abordãri alternative a managementului de dezastru. Acþiunile de succes bazate pe implicarea comunitãþii în atenuarea riscului de dezastru ºi pregãtire se bazeazã pe bune practici de dezvoltare comunitarã, pe respectarea structurilor ºi mecanismelor organizaþionale tradiþionale (inclusiv liderii formali ºi informali ai comunitãþii) ºi pe derularea activitãþilor de construire a capacitãþii cu ajutorul comitetelor de dezastru ºi al voluntarilor.

În anii trecuþi, ONG-urile au avut un rol semnificativ în procesul de atenuare ºi pregãtire pentru dezastru ºi au arãtat un real interes pentru includerea mãsurilor de atenuare ºi prevenire în proiectele lor. Cu toate acestea, aºa cum este ºi cazul activitãþilor de evaluare a gradului de vulnerabilitate ºi risc al comunitãþii, încã se mai lucreazã în acest domeniu pe baza unei documentaþii limitate ºi a unor informaþii reduse privind natura ºi amploarea acestor activitãþi.

C. Din perspectiva ONG-urilor din mediu din România

Eforturile ONG-urilor de mediu sunt în prezent constant orientate spre iniþierea de proiecte care vizeazã protecþia mediului, fãrã a fi adresate explicit în direcþia prevenirii dezastrelor. Pe de altã parte, legislaþia adoptatã în ultimii ani în domeniul intervenþiei în situaþii de urgenþã demonstreazã faptul cã preocuparea administraþiei este direcþionatã spre momentul apariþiei crizei, al intervenþiei în timpul crizei ºi pe termen scurt post-dezastru. Aºteptãrile legate de implicarea ONG-urilor sunt legate cu precãdere de intervenþia în timpul ºi imediat dupã dezastru. În plus, implicarea ONG- urilor este aºteptatã în asigurarea unui nivel ridicat de informare ºi educare a publicului larg în privinþa dezastrelor.

Precizãrile din OUG nr.21/ 2004 referitor la potenþiala contribuþie a ONG-urilor nu face distincþie între organizaþiile specializate pe probleme de mediu ºi cele umanitare. În acest context, ONG- urile de mediu îºi identificã cu dificultate un rol în relaþie cu sistemul de intervenþie în situaþii de urgenþã, dat fiind faptul cã pânã ºi campaniile de educare ºi informare pot fi orientate spre noþiuni de prim ajutor ºi sfaturi despre cum sã se comporte persoanele afectate în diferite situaþii de crizã. Cu toate acestea, rolul ONG-urilor de mediu poate fi extrem de important pentru a determina iniþierea unor acþiuni care sã conducã la prevenirea dezastrelor, în sensul convenþiilor internaþionale ºi al acquis-ului comunitar.

Analiza SWOT a capacitãþii de implicare a ONG-urilor de mediu în prevenirea dezastrelor

Puncte tari ale ONG-urilor de mediu

Puncte slabe ale ONG-urilor de mediu

- Dispun de personal calificat ºi cu expertizã în majoritatea domeniilor vizate de prevenirea dezastrelor;

- Au experienþã în formularea de politici publice, campanii de informare, educare ºi participare la procesul legislativ (consultãri publice);

- Activitate orientatã exclusiv spre protecþia mediului, fãrã referire la prevenirea dezastrelor;

- Experienþã extrem de redusã în colaborarea cu structurile la nivel local vizate de OUG nr. 21/2004, cum sunt Pompierii, Apãrarea civilã, Prefecturile;

- Nu sunt la fel de active în toate zonele þãrii;

 

- Sunt slab reprezentate în anumite regiuni ale þãrii;

- Sunt în relaþii permanente cu organismele europene (spre exemplu Directoratul General pentru Mediu) ºi cu reþele ºi organizaþii europene ºi internaþionale;

- Au experienþã în atragere de fonduri ºi derularea de proiecte cu finanþare externã, inclusiv UE;

- Dispun de personal calificat, capabil sã colaboreze cu administraþia publicã pentru a formula programe - cadru care sã vizeze prevenirea dezastrelor;

- Au experienþã în atragerea de resurse din comunitãþi ºi lucru cu voluntarii;

- Au experienþã în formarea de coaliþii care includ diferite tipuri de actori, pornind de la administraþie publicã, unitãþi de învãþãmânt, ONG-uri specializate în domenii conexe ºi pânã la cetãþeni de toate vârstele;

- Se susþin financiar din proiecte finanþate din surse externe ºi doar în foarte puþine ocazii din resurse interne precum donaþii sau finanþãri puse la dispoziþie

de Ministerul Mediului sau administraþii locale, pe bazã de proiecte;

- Reacþii foarte slabe ale ONG-urilor referitoare la cauzele care au condus la impactul catastrofal al hazardelor naturale din 2005 – 2006;

- Imposibilitatea de a susþine din resurse proprii realizarea unor studii de anvergurã.

- Au experienþã în declanºarea ºi susþinerea de campanii media;

- Sunt reprezentate în Consiliul Economic ºi Social din România, în Consiliul Economic ºi Social European, deci sunt consultate la adoptarea de acte normative;

- Au experienþã în monitorizarea instituþiilor publice.

39

40

Oportunitãþi ale mediului extern

Ameninþãri din mediul extern

 

- Legislaþia românã se referã strict la situaþii de urgenþã;

- Existã rezoluþii internaþionale ºi ale UE care prevãd implicarea ONG-urilor în prevenirea dezastrelor;

- România trebuie sã se alinieze tendinþelor UE în prevenirea dezastrelor;

- Existã în România un cadru legislativ care susþine implicarea ONG-urilor în intervenþiile în situaþii de urgenþã;

- Fondurile structurale pot susþine activitãþi direcþionate spre prevenirea dezastrelor;

- Fondurile europene alocate Ministerului Agriculturii pot susþine activitãþi de prevenire a dezastrelor (i.e. Programul LEADER);

- Existã un mediu de afaceri concurenþial care poate susþine anumite reglementãri ce vizeazã prevenirea dezastrelor;

- Hazardele naturale din ultimii doi ani oferã suficiente probe în susþinerea unor politici ºi ulterior mãsuri legislative ºi de sistem;

- Locuitorii zonelor afectate recent de hazarde naturale pot proba ºi susþine necesitatea unor mãsuri în prevenirea dezastrelor.

- Prevenirea dezastrelor nu este susþinutã de o strategie pe termen lung, la nivel naþional;

- Existã încã destule confuzii ºi neclaritãþi referitor la prevenirea pe termen lung ºi diminuarea efectelor unui hazard natural, când acesta devine iminent;

- Alocarea fondurilor este direcþionatã, în cea mai mare parte, pentru modernizarea sistemului ºi

dotarea tehnicã a structurilor create de administraþia publicã pentru intervenþia în situaþii de urgenþã;

- Stabilirea prioritãþilor de educare ºi informare a publicului este privitã de MAI ca o sarcinã exclusivã a administraþiei publice;

- Structurile implicate în intervenþia în situaþii de urgenþã au o experienþã extrem de redusã de lucru în parteneriat cu ONG-urile (foste structuri militare, i.e. Pompieri, Apãrare civilã);

- Disponibilitate redusã a MAI de dialog cu ONG- urile, încã din faza de formulare a actului normativ ulterior adoptat ca OUG 21/2004;

- Lipsa de experienþã ºi chiar imposibilitatea structurilor vizate de OUG 21/2004 de a finanþa direct activitatea ONG-urilor;

- Sistemul excesiv de centralizat al MAI de a aloca fonduri pentru activitatea ONG-urilor;

- Experienþa extrem de redusã a MAI de a finanþa pe bazã de contract activitatea ONG-urilor în susþinerea unei politici publice;

- Experienþã extrem de limitatã a structurilor administrative de a formula politici care sã susþinã apoi programe ce pot fi incluse în prioritãþile de finanþare din Fondurile Structurale.

Pe baza rezultatelor analizei SWOT, identificãm urmãtoarele potenþiale arii de intervenþie pentru ONG-urile de mediu:

- Educarea factorilor de decizie ºi a publicului referitor la prevenirea dezastrelor;

- Orientarea activitãþii ONG-urilor de mediu cãtre prevenirea dezastrelor;

- Politici publice ºi advocacy;

- Cunoaºtere ºi educaþie;

- Evaluarea gradului de risc ºi de vulnerabilitate la nivelul comunitãþii;

- Implicarea comunitãþii în pregãtire ºi atenuarea impactului în caz de dezastru.

Educarea factorilor de decizie ºi a publicului în prevenirea dezastrelor Cadrul legislativ actual reflectã confuzia autoritãþilor între conceptul de prevenire a dezastrelor ºi intervenþia în cazuri de urgenþã. Chiar ºi în situaþiile de urgenþã existã o perioadã de prevenire în sensul diminuãrii impactului, reducerii pagubelor materiale dar mai ales a numãrului victimelor umane.

Prin popularizarea rezultatelor conferinþelor internaþionale pe tema prevenirii dezastrelor, exemplificarea cu tipuri de acþiuni întreprinse de alte state, în principal cele din spaþiul UE, dar mai ales prin clarificãri de ordin conceptual, factorii de decizie pot fi influenþaþi sã susþinã distincþia între

prevenirea dezastrelor ºi prevenirea populaþiei ºi a structurilor administrative cu privire la iminenþa unui hazard natural sau endogen, în sensul diminuãrii impactului unui dezastru.

O atenþie deosebitã a unor astfel de campanii de educare trebuie acordatã publicului larg, cel

care în final trebuie sã susþinã orice modificare de politici. În plus, publicul larg poate exercita o influenþã semnificativã asupra factorilor de decizie politicã, în sensul adoptãrii de mãsuri normative atât la nivel naþional, cât ºi local.

Orientarea activitãþii ONG-urilor de mediu cãtre prevenirea dezastrelor

O bunã parte dintre obiectivele formulate de ONG-urile de mediu pentru propria activitate au ca

rezultat final reducerea potenþialului de dezastru prin diminuarea efectelor hazardelor naturale sau antropice (provocate de activitatea umanã). Pentru a contribui semnificativ la crearea unei culturi

preventive referitoare la dezastre, ONG-urile de mediu trebuie sã identifice tipurile de dezastre la

a cãror prevenire contribuie semnificativ acþiunile întreprinse de ele.

De exemplu, campania “Salvaþi Roºia Montana” are ca obiectiv final prevenirea unor hazarde antropice precum intoxicarea cu cianuri a populaþiei din zonã. Un alt exemplu poate fi cel al campaniilor vizând defriºãrile, caz în care prevenirea se referã la hazarde naturale care pot deveni catastrofale prin modificarea echilibrului ecologic (inundaþii, alunecãri de teren, etc.).

Identificarea unor beneficiari finali ai activitãþii lor poate face ca ONG-urile de mediu sã fie percepuþe ca militanþi în folosul colectivitãþilor umane, cu alte cuvinte le pot umaniza activitatea. Beneficiul imediat ar fi creºterea în popularitate ºi susþinerea din partea cetãþenilor, iar consecinþa imediatã ar putea consta în identificarea de noi resurse pentru susþinerea propriei activitãþi. La ora actualã, majoritatea ONG-urilor de mediu îºi desfãºoarã activitatea pe bazã de proiecte cu finanþare externã ºi acestea reuºesc sã atragã într-o foarte micã mãsurã resurse interne prin donaþii, cum ar fi procentul de 2% din impozit ce poate fi redirecþionat cãtre ONG-uri de cãtre contribuabilii din România.

Politici publice ºi advocacy

În general, experienþa ONG-urilor din perioada post-decembristã a demonstrat cã, relativ frecvent,

administraþia publicã nu îºi asumã iniþierea procesului de formulare a politicilor publice care ar

trebui sã reformeze situaþia existentã ºi sã includã ca instrumente colaborarea cu societatea civilã

ºi o abordare integrativã a rezolvãrii problemelor. În cazul nostru, ONG-urilor le revine deseori

sarcina sã identifice tipuri de hazarde pentru a cãror prevenire este necesarã o politicã publicã, iar apoi sã facã primii paºi în direcþia conºtientizãrii populaþiei (advocacy) ºi promovarea unei propuneri de politicã publicã.

Deºi existã suficiente experienþe nefericite de dezastre în ultimii ani, în special provocate de ploi torenþiale ºi alunecãri de teren, se constatã un interes minim al administraþiei de a adopta un cadru

integrat de prevenire a unor astfel de catastrofe. Este meritorie iniþiativa legislativã a Ministerului Administraþiei ºi Internelor, adoptatã ulterior ca OUG nr. 21/2004, dar ea nu este nici suficientã

ºi

nici nu face obiectul prevenirii dezastrelor în sensul documentelor adoptate la nivel internaþional

în

ultimii ani. Cea mai mare lipsã se constatã la nivelul politicilor, a unei viziuni integrate vizând

problematica prevenirii dezastrelor, pornind de la vulnerabilitãþi ºi pânã la stabilirea unor responsabilitãþi clare la nivel local, regional ºi naþional.

41

42

Cunoaºtere ºi educare Multe ONG-uri de mediu au derulat deja proiecte în parteneriat cu ºcolile. Ele deþin suficientã experienþã pentru a influenþa includerea de teme în programa ºcolarã care sã se refere la vulnerabilitãþile de mediu, tipuri de hazarde ºi modul în care poate fi redus efectul acestora asupra colectivitãþilor umane.

Mai mult, colaborarea cu mediul universitar poate conduce la documentarea unor vulnerabilitãþi ºi susþinerea prin studii a unor politici publice adecvate. Mediul universitar poate contribui semnificativ ºi la gãsirea de soluþii pentru reducerea riscurilor în cazul hazardelor naturale ºi antropice ºi chiar la elaborarea de metodologii pentru determinarea la nivelul unei comunitãþii a tipurilor relevante de vulnerabilitãþi.

Evaluarea gradului de risc ºi vulnerabilitate de la nivelul comunitãþii Ministerul Transporturilor ºi Amenajãrii Teritoriului a avut iniþiativa construirii unei hãrþi a vulnerabilitãþilor la nivel naþional. Activitatea se desfãºoarã însã destul de anevoios, iar expertiza ONG-urilor de mediu ºi a societãþii civile, în general, este foarte puþin solicitatã/apreciatã în elaborarea ei.

Comunitatea internaþionalã a identificat ºi recunoscut în ultimii 10 ani nevoia unei participãri sporite

a comunitãþilor locale la reducerea sustenabilã a dezastrelor, lucru ce s-a tradus în acþiuni de

evaluare a gradului de vulnerabilitate ºi risc la nivelul comunitãþii. ONG-urile de mediu se pot implica prin dezvoltarea de metode specifice pentru o evaluare participativã a gradului de vulnerabilitate ºi risc ºi alte activitãþi similare. Ele pot oferi asistenþã de specialitate comunitãþilor pentru a analiza gradul de vulnerabilitate a populaþiei, pentru a pune în aplicare politici, legi ºi strategii care sã conducã la reducerea gradul de vulnerabilitate la dezastre a comunitãþii.

De asemenea, ONG-urile de mediu pot contribui la întocmirea hãrþilor de risc. Multe dintre organizaþii desfãºoarã activitãþi de teren sau în comunitãþi locale, precum cele ce au preocupãri în managementul ariilor protejate ºi protecþia biodiversitãþii (ce deþin experienþã inclusiv în cartare), protecþia apelor sau a solurilor, sau prevenirea poluãrii industriale. Acestea pot semnala adesea autoritãþilor zonele expuse la risc. De asemenea, datoritã relaþiilor directe cu comunitãþile locale, ONG-urile de mediu pot culege informaþii cu privire la istoricul zonei, incidentele trecute ºi proporþiile acestora, condiþiile actuale, modificãri faþã de situaþiile anterioare ºi pot evalua situaþia realã, contribuind astfel la evaluarea vulnerabilitãþii comunitãþilor locale.

Implicarea ONG-urilor de mediu poate fi susþinutã de programe care încurajeazã dezvoltarea durabilã ºi protecþia mediului, scoþând în evidenþã efectele pe termen mediu ºi lung asupra mediului, a oamenilor ºi a bunurilor pe care aceºtia le deþin.

Implicarea comunitãþii în pregãtire ºi atenuare Multe dintre proiectele derulate de ONG-urile de mediu au inclus parteneriate extinse între diferite organizaþii, cu expertizã ºi domenii de activitate din cele mai diverse.

ONG-urile de mediu pot avea iniþiative care sã vizeze vulnerabilitatea unei comunitãþi locale, dar

ºi tipurile de acþiuni de pregãtire a populaþiei cât mai adecvate gradului de educare, nivelului de

dezvoltare economicã ºi tradiþiilor culturale ale acestora. Capacitatea ONG-urilor de a derula campanii de informare ºi conºtientizare pentru cetãþeni este o oportunitate, pentru cã acestea pot

adapta campaniile specificului local ºi grupului þintã. Rolul lor poate fi acela de promotor al ideii de pregãtire pentru a reacþiona în caz de dezastru ºi/sau de mobilizare a diferitelor tipuri de resurse umane ºi materiale pentru pregãtirea populaþiei.

De asemenea, organizaþiile neguvernamentale de mediu pot iniþia simulãri ºi formarea unor grupuri locale de acþiune, stabilind de comun acord cu acestea metode proprii de avertizare ºi intervenþie. Simularea va creºte capacitatea de reacþie a populaþiei ºi va preveni în special pierderea de vieþi omeneºti (prin utilizarea metodelor tradiþionale de avertizare, în special în zonele rurale; prin realizarea de simulãri privind evacuarea etc.).

Metode ºi tehnici de implicare a ONG-urilor de mediu în managementul riscului de dezastru

Instrumente în sprijinul ONG-urilor privind avertizarea timpurie 10 Urmãtoarele tehnici sunt prezentate în ”Manualul ºi liniile directoare pentru managementul de mediu ºi dezvoltarea durabilã” („Handbook and Guidelines for Environmental Management and Sustainable Development”), al UNDP. Se pot identifica soluþii alternative reale, concentrându-ne pe managementul de mediu ºi dezvoltarea sustenabilã ºi pe încurajarea implicãrii populaþiei în organizarea programelor. Principiile managementului de mediu, al atenuãrii dezastrelor ºi al dezvoltãrii sustenabile ar trebui sã fie parte integrantã a activitãþilor zilnice ºi sã permitã identificarea atât a oportunitãþilor, cât ºi a necesitãþilor în ceea ce priveºte mediul, atunci când se stabilesc obiective de dezvoltare economicã ºi socialã.

Pregãtirea unei analize de mediu (AM) Analiza de mediu este un instrument ce furnizeazã informaþii ºi o evaluare de bazã a mediului la nivel de þarã ºi de proiect. Acestea stau la baza Strategiei de Management de Mediu.

Structura AM este urmãtoarea:

1. O scurtã descriere a mediului þãrii respective (sau al ariei prevãzute în proiect). Aceasta poate include:

- date esenþiale asupra mediului – cote de înãlþime, precipitaþii, caracteristici sezoniere, ploi, climã, temperaturã, existenþa faliilor seismice, susceptibilitate la alte dezastre naturale, numãrul, rata de creºtere ºi distribuþia populaþiei;

- ecosisteme terestre – câmpii, munþi, vãi, zone cu eroziune a solului ºi deºertificare;

- ecosisteme acvatice – principalele corpuri de apã, bazine internaþionale ºi ape subterane;

- medii marine ºi de coastã – descrierea punctelor de legãturã dintre pãmânt ºi apã, prezenþa pãdurilor de mangrove, potenþialul de pescuit, porturile ºi turismul.

- principalele resurse neregenerabile – principalele zãcãminte de petrol ºi minereuri, capacitatea ºi tipul de consum, importanþa lor pentru economie ºi mediu.

- diversitatea biologicã ºi resursele regenerabile – principalele specii biologice ºi oportunitãþi pentru utilizare ºi conservare.

2. Descrierea principalelor probleme de mediu.

10 Gustavo Wilches, InterWorks - „Disasters and the environment”, ed. a 2-aition, UMDP „Disaster Management Training Programme”, 1995.

43

44

3. Dezvoltarea economicã ºi a mediului – aceastã secþiune analizeazã dacã strategia pentru

dezvoltare economicã adoptatã de þara respectivã prevede ºi un plan ce are în vedere un management de mediu ºi o dezvoltare durabilã, incluzând:

- un plan de dezvoltare naþionalã – mãsuri de protecþie a mediului, planuri pentru îmbunãtãþirea bazei de resurse ºi a mediului;

- politici economice, facilitãþi ºi reguli – costul resurselor ce susþin datorii externe, mecanisme de protecþie ºi aplicare, politici de subvenþionare precum cele privind pesticidele.

4. Capacitatea þãrii de a realiza un management adecvat de mediu ºi dezvoltarea durabilã

corespunzãtoare:

- aplicarea politicilor, legilor ºi regulamentelor de mediu;

- principalii actori de mediu – instituþiile guvernamentale, organizaþiile internaþionale, ONG- urile ºi alte asociaþii;

- forþa ºi capacitatea instituþiilor;

- programe de educaþie ºi conºtientizare despre mediu;

- asistenþa internaþionalã pentru protejarea ºi îmbunãtãþirea calitãþii mediului.

5. Impacturi de mediu asociate cu implementarea programului de þarã UNDP.

6. Alternative la programul de þarã propus.

Evaluarea impactului asupra mediului ºi tehnici de management Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) este un proces de analizã ce furnizeazã factorilor de decizie predicþiile posibilelor consecinþe ale unui proiect, astfel încât acesta sã poatã fi modificat dacã este cazul. De obicei este necesarã o echipã multidisciplinarã pregãtitã pentru a realiza EIM ºi necesitã capacitate de analizã, susþinere instituþionalã ºi putere de monitorizare.

Hãrþi ºi scheme – aceastã tehnicã constã în a suprapune o serie de hãrþi computerizate, fiecare conþinând date despre variabilele de mediu, sociale ºi economice, urmatã apoi de alegerea unei combinaþii de interacþiuni. În managementul dezastrelor, realizarea hãrþilor de hazard apare ca rezultat al evaluãrii hazardelor, prin reprezentarea frecvenþei/probabilitãþii apariþiei hazardelor de diverse magnitudini sau duratã.

Diagrame – acestea ilustreazã modul în care diferite elemente ale ecosistemului sunt inter- relaþionate. Modelarea cu ajutorul graficelor poate spori capacitatea diagramelor de a demonstra cum modificarea unui singur element al unui sistem le poate afecta pe celelalte.

Monitorizarea mediului ºi luarea deciziilor – sistemele de monitorizare a mediului deþin informaþii care ajutã la îmbunãtãþirea procesului de luare a deciziilor ºi la evaluarea programelor existente. Monitorizarea se poate realiza prin trimiterea unor persoane sã culeagã informaþii sau prin analiza fotografiilor prin satelit.

Legislaþia de mediu ºi zonarea – aceste tehnici permit autoritãþilor sã reglementeze activitãþile umane care au un impact asupra mediului ºi sã informeze utilizatorii individuali sau comerciali despre activitãþile care le sunt permise ºi, în unele cazuri, despre responsabilitãþile care le revin dacã activitãþile lor afecteazã mediul.

Modele matematice – modelele i-au ajutat pe ingineri sã testeze capacitatea proiectelor de construcþie propuse, cum ar fi controlul barajelor ºi al poluãrii. Modelele pot ajuta, de asemenea, la o mai bunã înþelegere a modului în care substanþele chimice se manifestã în aer ºi produc smogul. Alte modele, cum ar fi tehnica de input/output, aratã fluxul de bunuri ºi servicii, mãsurând eficienþa cu care sunt utilizate resursele naturale.

VII. CONCLUZII ªI RECOMANDÃRI

La nivel social, în ciuda unor acþiuni benefice deja existente însã prea puþine, este evidentã nevoia de informare, conºtientizare, instruire ºi implicare în ceea ce priveºte orice problemã definitã drept situaþie de crizã sau de dezastru. Aºa cum deseori se întâmplã în România, implicarea comunitãþilor în rezolvarea unei probleme proprii este foarte redusã, soluþiile, eforturile financiare ºi materiale fiind solicitate din partea autoritãþilor publice locale sau centrale. Acestea nu au capacitatea sã previnã sau sã reducã impactul dezastrelor, fazele pre-dezastru ºi post-dezastru fiind marcate de lipsa abilitãþilor de management ºi de incapacitatea de a gestiona resursele existente.

Pe de altã parte, factorii care influenþeazã schimbãrile climatice sau dezvoltarea economicã ne- durabilã pot creºte incidenþa ºi amplitudinea dezastrelor (fie ele provocate de evenimente meteorologice extreme sau de accidente industriale). De aceea, nu mai putem vorbi de o dezvoltare durabilã a comunitãþilor fãrã sã o asociem cu prevenirea dezastrelor, mai exact cu identificarea riscurilor ºi a vulnerabilitãþilor, conºtientizarea ºi implicarea populaþiei în prevenire, conservarea mediului în bune condiþii etc. În acest context, procesul de participare publicã este esenþial, þinând cont ºi de calitatea vieþii, calitatea mediului, vitalitatea economiei, echitatea socialã ºi rezistenþa în caz de dezastre.

Aceastã abordare integratoare trebuie sã fie asiguratã de politici publice care sã rãspundã în primul rând nevoii de a construi o culturã a prevenirii. Iar transformarea societãþii într-una responsabilã din punct de vedere ecologic reprezintã o prioritate pentru aceste politici.

Sistemul politicilor de mediu ar trebui sã fie cel puþin:

- rezonabil din punct de vedere administrativ ºi operaþional;

- capabil sã emitã reguli clare, logice ºi stabile;

- sã ofere puterea de a acþiona ºi de a accepta responsabilitatea;

- transparent, astfel încât motivele ºi argumentele diverselor alternative sã fie clare pentru toatã lumea;

- sã îi determine pe cei afectaþi de problemele de mediu sã îºi schimbe comportamentul pentru a le influenþa pozitiv situaþia.

Astfel, este necesarã ºi o întãrire a mãsurilor legislative ºi administrative eficiente pentru îmbunãtãþirea mecanismelor existente la nivel guvernamental. O atenþie deosebitã trebuie acordatã ºi integrãrii sectorului privat ºi a organizaþiilor neguvernamentale (inclusiv cele de mediu) în activitãþile de management al dezastrelor.

ONG-urile de mediu pot contribui la toate etapele de management al dezastrelor, utilizându-ºi expertiza, experienþa ºi flexibilitatea în urmãtoarele domenii:

- Educarea factorilor de decizie ºi a publicului în prevenirea dezastrelor;

- Orientarea activitãþii ONG-urilor de mediu cãtre prevenirea dezastrelor;

- Politici publice ºi advocacy;

- Cunoaºtere ºi educaþie;

- Evaluarea gradului de risc ºi vulnerabilitate de la nivelul comunitãþii;

- Implicarea comunitãþii în pregãtire ºi atenuarea impactului în caz de dezastru.

45

46

Se sperã ca într-un viitor apropiat, rolul ONG-urilor în prevenirea dezastrelor sã creascã prin:

a. mobilizarea energiei comunitãþilor locale (inclusiv asigurarea managementului voluntarilor) în sprijinirea pe termen lung a proiectelor propuse de autoritãþi, permiþând cetãþenilor sã participe la identificarea unor soluþii pe termen lung pentru creºterea calitãþii vieþii;

b. susþinerea corelãrii elementelor esenþiale de dezvoltare durabilã – ecologic, economic, social;

c. sprijinirea populaþiei pentru a face faþã schimbãrilor din comunitate ºi implicit scãderea vulnerabilitãþii lor la dezastre cauzate de creºterea rapidã a populaþiei, urbanizare ºi evoluþia tehnologicã, în mãsura în care acestea contribuie la degradarea mediului;

d. utilizarea ca oportunitate a tendinþei finanþatorilor de a canaliza fonduri pentru prevenirea dezastrelor cãtre ONG-uri internaþionale ºi naþionale, decât cãtre autoritãþile publice.

De asemenea, pentru a îmbunãtãþi implicarea organizaþiilor neguvernamentale de mediu în managementul dezastrelor, formulãm urmãtoarele recomandãri pentru instituþiile publice locale ºi centrale cu atribuþii în managementul dezastrelor:

- realizarea unui sistem naþional integrat de gestionare a crizelor cu un grad de descentralizare care sã permitã flexibilitate ºi daptarea la nevoile specifice ale diferitelor regiuni ºi comunitãþi;

- includerea organizaþiilor neguvernamentale de mediu ca actori în procesul de construire a acestui sistem ºi, mai ales, implicarea acestora în structurile locale ºi regionale cu atribuþii în domeniul managementului situaþiilor de urgenþã. Este important, în acest sens, ca ONG-urile sã fie vizate nu numai ca prestatori de servicii de voluntariat în momentul producerii dezastrului. Autoritãþile publice ar putea beneficia (direct sau indirect) de expertiza ONG- urilor ºi de informaþiile pe care acestea le deþin din zona lor pentru prevenirea dezastrelor, prin activitãþi ca: educarea ºi mobilizarea comunitãþilor, avertizarea timpurie, identificarea riscurilor ºi a vulnerabilitãþilor etc.;

- identificarea unor soluþii de finanþare a activitãþii ONG-urilor. Furnizarea coerentã a expertizei ºi a serviciilor cãtre administraþia publicã ºi comunitãþi trebuie susþinutã financiar pentru a fi eficientã, iar administraþia publicã are acces la aceste resurse;

- stimularea parteneriatului ºi colaborãrii între administraþia publicã ºi organizaþiile neguvernamentale de mediu pentru prevenirea dezastrelor.

VIII. BIBLIOGRAFIE

Documente de specialitate Alexander, D. E. (1993), Natural Disasters, UCL Press, London, 632 p.

Basher, Reid, Global early warning systems for natural hazards: systematic and people-centred,

UN-ISDR Platform for the Promotion of Early Warning, 2006

Balteanu D. ºi M. Sima, Modificãri globale ale mediului. Hazarde naturale ºi tehnologice, ediþia a

III-a, Bucureºti, 2006

Cutter, S.L. (2001), The changing nature of risks and hazards, in “American hazardscapes: the regionalization of hazards and disasters”, Cutter, S. L. (ed.), Jospeh Henry Press, Wahsington, D.C

Das, H.P. et al., Agro meteorology related to extreme events, in World Meteorological

Organization, Technical Note no.201, Geneva, 2003

Macklin M. et al., The long-term fate and environmental significance of contaminant metals released by the January and March 2000 mining tailings dam failures in Maramures county, upper Tisa Basin, Romania, Applied Geochemistry, Elsevier, 2003

Mileti, D. S., Disasters by design. A reassessment of natural hazards in the United States. Joseph

Henry Press, Washington, D.C, 1999

Smith, K., Environmental hazards. Assessing risk and reducing disaster, Routledge, London and

New York, 2001

Tobin, G.A. ºi B.E. Montz, Natural Hazards. Explanation and Integration, the Guildford Press, New York, 1997

Wilches, Gustavo, Disasters and the environment, in „Disaster Management Training Programme”,

1995

Alte documente An Overview of Disaster management, 2 nd Edition, Disaster Management Training Programme, UNDP, 1992

COM(2004)472, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, The European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, Flood risk

management. Flood prevention, protection and mitigation, Comisia Europeanã, Bruxelles,

12.07.2004

COM(2005)153, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, The European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, Reinforcing EU

Disaster and Crisis Response in third countries, Comisia Europeanã, Bruxelles, 20.4.2005

Final declaration, Second International Conference Early Warning II (EWC II), Bonn, 16 – 18 octombrie 2003

Global Survey of Early Warning Systems; An assessment of capacities, gaps and opportunities toward building a comprehensive global early warning system for all natural hazards, raport

pregãtit la solicitarea Secretarului General al Naþiunilor Unite, septembrie 2006

47

48

NGOs and Disaster Risk Reduction – A preliminary review of initiatives taken and progress made, background paper for a consultative meeting on a “Global Network of NGOs for Community

Resilience to Disasters, Geneva, 25-26 octombrie 2006

Proiect de campanie naþionalã de informare ºi educare publicã în domeniul pregãtirii pentru situaþii

de urgenþã, Inspectoratul General pentru Situaþii de Urgenþã, 2007

Strategia de informare ºi educare publicã în domeniul situaþiilor

Administraþiei ºi Internelor, 2005

de

urgenþã, Ministerul

Radu, Mihaela, Zece judeþe intrã în deºertificare, Cotidianul, 23.02.2007

Resurse web www.igsu.ro - Inspectoratul general pentru Situaþii de Urgenþã

www.mai.gov.ro - Ministerul Administraþiei ºi Internelor

www.unisdr.org – Strategia Naþiunilor Unite privind Reducerea Dezastrelor

www.preveniredezastre.ro - Crucea Roºie Românã, Campania pentru prevenirea dezastrelor

www.meteoalarm.eu - informaþii despre fenomene meteo extreme care se produc pe continentul european; acest proiect a fost iniþiat de Institutul pentru Meteorologie ºi Geodinamicã din Austria, informaþiile venind din 20 de þãri din Europa.

ANEXA 1

Cele mai grave dezastre naturale din România dupã numãrul de persoane decedate ºi afectate (Sursa: EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, 2005)

   

Persoane

Dezastrul

Data

decedate

Cutremur

4

martie 1977

1 641

Inundaþii

1926

1 000

Cutremur

10

noiembrie 1940

980

Inundaþii

11

mai 1970

215

Inundaþii

28

iulie 1991

108

Inundaþii

Iulie 1975

60

Temperaturi extreme

1

iulie 2004

27

Inundaþii

9

iulie 2005

24

Inundaþii

8

iunie 1998

23

   

Persoane

Dezastrul

Data

afectate

Inundaþii

Iulie 1975

1 000 000

Cutremur

4

martie 1977

386

300

Inundaþii

11

mai 1970

238

755

Inundaþii

Iulie 1997

122

320

Inundaþii

Aprilie 2000

60

431

Inundaþii

28

iu lie 1991

15

000

Inundaþii

9

iulie 2005

14

669

Inundaþii

28

iulie 2004

14

128

Inundaþii

8

iunie 1998

13

000

Inundaþii

19

iunie 2001

10

803

ANEXA 2

Organizaþii neguvernamentale care s-au implicat efectiv în ceea ce numim managementul riscului de dezastru.

Societatea Naþionalã de Cruce Roºie Crucea Roºie Românã este un ONG specializat în pregãtirea ºi asistenþa de urgenþã în caz de dezastru. În colaborare cu compania Petrom S.A., CRR a iniþiat în vara anului 2005 un parteneriat de responsabilitate socialã în judeþele Argeº, Dâmboviþa ºi Prahova, dorind sã îmbunãtãþeascã rezistenþa ºi capacitatea de reacþie a comunitãþilor expuse riscurilor de dezastre naturale sau provocate de om. Mai multe informaþii la: www.preveniredezastre.ro

Agenþia pentru Informarea ºi Dezvoltarea Organizaþiilor Neguvernamentale (AID-ONG) AID-ONG activeazã pentru stimularea activitãþii organizaþiilor neguvernamentale ºi promovarea voluntariatului, dezvoltarea sectorului asociativ ºi a calitãþii activitãþilor derulate în cadrul acestuia, administrând programe la nivel local ºi naþional. O problemã de actualitate în ultimii ani este aceea a managementului riscului de inundaþii, dificultatea gestionãrii crizelor provocate de viituri ºi carenþele în educaþia populaþiei pe aceastã temã devenind tot mai evidente. AID-ONG s-a implicat în Campania S.O.S. - Solidaritate cu Oameni Sinistraþi din BANAT!, având ca scop corelarea acþiunilor desfãºurate de instituþii publice ºi organizaþii neguvernamentale pentru ajutorarea sinistraþilor. Mai multe informaþii la: www.aid-ong.ro

49

50

Asociaþia Salvatorilor Voluntari pentru Situaþii de Urgenþã A.S.V.S.U. este o echipã ce selecteazã ºi instruieºte, în mod organizat, personal voluntar din cadrul societãþii civile, pentru intervenþii în situaþii de urgenþã, având ca scop salvarea de vieþi omeneºti ºi protejarea mediului. A.S.V.S.U. a participat în perioada 11-12. 05. 2005 la exerciþiul „Accident Tehnologic Nuclear” la Cernavodã, apoi în perioada 6-7 iulie 2005, la exerciþiul din Valea Jiului, bazat pe simularea de rupere de baraj. Pe data de 09.07.2005 i-a fost solicitat sprijinul la viiturile ºi alunecãrile de teren din valea Jiului de Vest, în 23-24 iulie a organizat o expediþie fulger pentru populaþia sinistratã din stânga Siretului, distribuindu-se ajutoare de la populaþia ºi societãþile comerciale din Bucureºti, iar în 27.07.2005 a intervenit în accidentul de la centrala termicã CET Sud Bucureºti. Mai multe informaþii la: www.asvsu.d2.ro

51