Sunteți pe pagina 1din 6

PREGATIREA PROBELOR METALOGRAFICE

Aspecte teoretice
Proba metalografica (esantion, epruveta, slif) este o parte detasata din materialul metalic de studiat, pentru a fi pregatita n vederea analizei macro si microscopice. Conditia necesara, pentru cercetare microscopica n lumina reflectata a materialelor metalice, este pregatirea unei suprafete plane si foarte netede. Pregatirea probelor metalografice se face conform indicatiilor STAS 4203 74 si consta din urmatoarele operatii: luarea probelor, slefuirea, lustruirea si atacul metalografic.

Descrierea lucrarii Luarea probelor metalografice


La prelevarea probelor metalografice trebuie avut n vedere alegerea corecta a locului de prelevare si a metodei de taiere. Locul de prelevare trebuie astfel ales ca proba sa fie reprezentativa pentru materialul cercetat, sa corespunda scopului cercetarii si sa contina structura caracteristica precum si variatiile posibile de structura. n cazul pieselor turnate se vor lua probe din fiecare zona caracteristica de solidificare. Pentru table, platbande si benzi se vor pregati doua fete: n directia laminarii si perpendicular pe aceasta pentru a evidentia anizotropia introdusa de deformarea plastica. Structura medie se releva prin luarea unei probe la o treime din latimea tablei. Impuritatile si segregatia se evidentiaza prin luarea unei probe din axa tablei. Pentru bare si tevi proba va fi luata prin sectionare longitudinala. n cazul pieselor rupte, proba va fi luata din imediata apropiere a suprafetei de rupere, cuprinznd-o si pe aceasta, iar pentru comparare se va lua nca o proba din zona sanatoasa. La piesele tratate termochimic (cementare, nitrurare, etc.), proba va cuprinde si stratul exterior. Daca stratul este foarte subtire, este indicat ca taierea sa se faca nclinat. mbinarile sudate se analizeaza n sectiune transversala cordonului de sudura. Taierea probelor metalografice trebuie astfel realizata, nct sa nu produca modificari n structura materialului. Se vor evita

procedee care produc deformari (cu dalta, cu foarfeca etc.) sau care provoaca ncalzirea materialului (taiere cu flacara oxigaz). O taiere corecta se executa cu fierastraul mecanic, prin aschiere pe masini unelte, folosind lichide de racire. n cazul materialelor metalice dure (peste 400 HB) taierea se face cu discuri abrazive sau prin electroeroziune. n cazul semifabricatelor sau pieselor de dimensiuni mari, se admite taierea oxiacetilenica sau mecanica, dar zona influentata termic sau prin deformare trebuie nlaturata prin prelucrare mecanica. Dupa taiere, obtinerea unei suprafete plane, cu rugozitate redusa, se obtine prin rectificare, pilire sau polizare. Forma curenta a probelor metalografice este paralelipipedica sau cilindrica, de dimensiuni 15 x 15 x 15 mm. ntotdeauna, naltimea probei va fi mai mica dect celelalte doua dimensiuni, pentru ca altfel nu se mentine planeitatea suprafetei la prelucrarea ulterioara. Probele de dimensiuni mici (table subtiri, srme, piese mici) sau la care intereseaza structura pna la margine se pot fixa n forme speciale cu aliaje usor fuzibile, (Wood, Lipowitz, Rose, Newton), rasini sintetice, duracrilat dentar, ceara etc. sau mecanic, prin nituire sau cu suruburi.

Slefuirea
Slefuirea se executa cu ajutorul hrtiilor metalografice (particule abrazive de carbura de siliciu sau electrocorindon pe suport de hrtie sau pnza) notate conform STAS 1753-76 dupa marimea libera a ochiului sitei n sutimi de mm sau dupa notatia internationala: numar de ochiuri/tol liniar. Slefuirea are ca scop obtinerea unei suprafete perfect plane, fara zgrieturi, cu grad nalt de luciu. Slefuirea se poate executa manual sau mecanic, uscat sau umed. n cazul slefuirii manuale hrtia metalografica se aseaza pe o placa de sticla, montata, prin intermediul unei placi de cauciuc, pe un suport de lemn. Proba usor apasata se misca numai ntr-o singura directie printr-o miscare alternativa. Slefuirea se executa pe minim 8 hrtii metalografice porninduse de la granulatia 150 sau 180 pna la 800-1000.La fiecare schimbare a hrtiei proba va fi stearsa si rotita cu 90, astfel ca rizurile noi sa formeze un unghi drept cu cele precedente. Se trece la urmatoarea hrtie metalografica, atunci cnd s-a

constatat, ca au disparut toate rizurile de la slefuirea anterioara. Hrtia de slefuit se curata prin scuturare de praful metalic ori de cte ori se foloseste; nu se admite utilizarea aceleiasi hrtii pentru materiale feroase si neferoase. La sfrsitul operatiei, proba va fi spalata sub jet de apa pentru a ndeparta urmele de abraziv sau praf metalic si se usuca prin stergere. n cazul slefuirii mecanice, se folosesc masini de slefuit verticale sau orizontale la care hrtia metalografica este fixata pe discuri rotitoare . Slefuirea umeda, aplicata mai ales la slefuirea mecanica, se efectueaza sub jet continuu de apa, utiliznd hrtii metalografice hidrofile. n timpul slefuirii, proba nu trebuie sa se ncalzeasca peste temperatura minii.

Lustruirea probelor metalografice


Lustruirea are ca scop obtinerea unei suprafete plane cu luciu oglinda. Lustruirea se poate executa mecanic, electrolitic sau chimic.

Lustruirea mecanica
Se face cu masini de lustruit prevazute cu un disc rotitor pe care se fixeaza o psla de lna merinos, postav, fetru, catifea, n functie de materialul probei. Lustruirea se face cu agenti de lustruire, cu care se impregneaza materialul pe care se lustruieste. Cel mai frecvent se foloseste alumina (Al 2 O 3 ), oxidul de magneziu (MgO) sau oxidul de crom (Cr 2 O 3 ). Alumina se gaseste cu trei grade de finete (1, 2, 3) corespunzatoare unor durate de decantare 3, 12 si 24 ore.

Pentru a se evita aparitia culorilor de revenire pe proba, se adauga cteva picaturi de tartrat sau hidroxid de amoniu . Pentru metalele foarte dure (oteluri calite, fonte albe, etc.) se foloseste ca agent de lustruire praful de diamant. Acesta se prezinta n mai multe trepte de granulatie (0,25; 1; 3; 6; 8 si 15 m), sub forma de paste sau spray-uri. La lustruirea mecanica se evita ncalzirea probei prin racire cu apa. Pentru a obtine o suprafata uniform lustruita proba trebuie rotita continuu si deplasata n contra sensului de rotatie a discului. n caz contrar, n urma constituentilor duri, pot apare zone nelustruite ca umbre. Un exemplu de lustruire cu bune rezultate este urmatorul: se aseaza, la jumatatea razei discului o proba metalografica paralelipipedica, cu una din laturi contra sensului de rotire a discului, si se mentine sub apasare relativ puternica 1 minut; se roteste apoi proba cu 90, aducnd o noua latura n pozitia initiala, si se mentine sub apasare 1 minut. Dupa patru minute cnd se ajunge la pozitia initiala, se mentine proba un minut, n zona marginala a discului, sub o apasare foarte usoara si se roteste usor dupa cele patru laturi.

Lustruirea electrolitica
Este o metoda care prezinta urmatoarele avantaje: evita ecruisarea probei, este rapida, se pot lustrui suprafete de dimensiuni mari. Aceasta metoda se poate aplica numai materialelor metalice monofazice (cupru, fier pur, alama a, bronz a, etc.).

Lustruirea chimica
Procedeul poate fi aplicat numai materialelor deformate plastic si n cazul cnd nu se impun conditii severe cu privire la calitatea probei. Este un procedeu foarte rapid, care nlocuieste slefuirea si lustruirea de lunga durata. La lustruirea chimica, proba slefuita pe hrtie de granulatie 150, este imersionata cu suprafata de lustruit ntr-o baie de acizi. Are loc o dizolvare mai puternica a metalului, dect n cazul lustruirii electrolitice, care conduce la nivelarea suprafetei probei.

Aplicarea procedeului necesita o oarecare experienta.

Atacul metalografic
Are ca scop punerea n evidenta a constituentilor structurali. Developarea structurii se realizeaza prin atacul suprafetei cu reactivi chimici, n general solutii de acizi. Se utilizeaza urmatoarele metode de atac : - atac chimic, cnd reactivul ataca limitele de graunte, dizolva diferentiat grauntii cristalini, n functie de natura fazelor si dupa orientarea lor cristalografica. Reactivul chimic poate forma de asemenea, pe suprafata grauntilor cristalini depuneri de constituenti, care determina colorarea acestora. Astfel, acidul azotic formeaza pe suprafata grauntilor straturi de oxizi de grosime diferita, a caror culoare variaza de la galben deschis (strat subtire) la cafeniu nchis (strat gros). Atacul chimic se face prin imersionarea si agitarea probei n reactiv, sau stergerea suprafetei cu un tampon de vata nmuiat n reactiv, pna la disparitia luciului oglinda. Proba se spala apoi n apa sau alcool si se usuca prin tamponare pe hrtie de filtru sau curent de aer cald. Durata atacului variaza de la cteva secunde la cteva minute n functie de compozitia chimica si structura materialului probei. Reactivii sunt numerosi, n functie de materialul cercetat si de scopul urmarit. n cazul otelurilor si fontelor se foloseste nitalul, care este o solutie de acid azotic 2 5%, n alcool etilic. - atacul electrolitic se foloseste n instalatia de lustruire electrolitica cu proba plasata la anod, ntr-un regim de electroliza adecvat. - atacul prin formarea unei pelicule de oxid sau sulfura pe suprafata lustruita a probei. Structura se evidentiaza, deoarece viteza de oxidare sau sulfurare variaza cu natura grauntilor si orientarea lor. Pe acest principiu se bazeaza atacul prin culori de revenire. Prin ncalzire cu aer a probei lustruite se formeaza pe graunti straturi de oxizi transparenti, de grosimi diferite. Interferenta razelor reflectate de pelicula de oxid si de suprafata metalica determina colorarea diferita a grauntilor. Astfel la un otel carbon ncalzit la 280C, perlita se coloreaza n albastru, iar cementita n rosu.

- fara atac, se pot evidentia diferiti constituenti structurali prin capacitatea lor diferita de reflexie, culoare, denivelarile create la lustruire, ca urmare a duritatii diferentiate. Constituentii anizotropi (care cristalizeaza n alte sisteme dect cel cubic) se pot evidentia prin analiza la microscop n lumina polarizata. Dupa lustruirea probelor se vor observa incluziunile nemetalice, iar dupa atacul chimic constituentii structurali.