Iisus Fiul lui Dumnezeu In cadrul articolului de fata doresc sa abordez subiectul lui Iisus ca si mantuitor si legatura sa cu aspectul

l ezoteric al Fiului lui Dumnezeu, precum si rolul sau in cadrul grupului de apostoli care-l urmau. Se stie prea bine ca in crestinism, Iisus este privit intr-un mod destul de ad-literam ca si unic Fiu al lui Dumnezeu, venit in forma umana pentru a mantui (salva) omenirea de pacatele facute pana atunci si mai ales, de pacatul stramosesc facut de miticii Adam si Eva. Totodata, crestinii il privesc ca pe un mijlocitor intre ei si Tatal si se roaga lui ca unui mesager al Tatalui deobicei; pozitia lui nu este de invatator, pentru cei mai multi, pe cat de Dumnezeu incarnat un zeu suprem. Privind insa aceste lucruri dintr-un punct de vedere esoteric, lucrurile au total alt sens. Si este si logic sa facem asa din moment ce Iisus a fost un initiat foarte dedicat propriei lui cai, iar rolul lui nu poate fi inteles cu adevarat decat patrunzand in detaliile aspectelor lui esoterice. Pentru vremea lui, acest om a realizat in adancul sau o detasare de propria lui vointa si propriul Eu atat de mare, incat si-a putut dedica intreaga fiinta devotamentului fata de Creator, Sursa sau Tatal cum il numea el. O asemenea forma de iubire neconditionata la care a ajuns Iisus i-a permis sa gaseasca in el, ca si om, ceea ce colectivul uman detinea de mult timp: o forma de energie atat de restrictiva si de limitativa incat oamenii in general nu mai puteau sa depaseasca acel prag, oricat ar fi incercat. Din punct de vedere esoteric, omenirea este un colectiv care evolueaza simultan, oricat de mari ar fi diferentele intre persoane. Aceasta evolutie simultana se regaseste in energia colectiva pe diferite plane (mental, emotional), si fiecare beneficiaza de ceea ce altii au realizat pe plan interior, intr-un anume punct al vietii si in functie de potentialul fiecaruia. Insa in vremea lui Iisus s-a ajuns la o forma de inchistare si limitare in acest colectiv pe care oamenii nu mai reuseau sa o depaseasca. Acestei limitari ii erau supusi fiecare din intreaga lume, intr-o mai mica sau mai mare masura. Iisus a gasit, in urma meditatiilor sale, si in el aceasta limitare. A simtit-o ca pe o povara care se pastra in colectiv de mult timp. Dar nu poate fi atribuita unui cuplu de doi oameni primordiali (Adam si Eva), ci intregului colectiv uman din timpuri stravechi. Cu fiecare om care voia sa se adanceasca si mai tare in atractiile si placerile lumii materiale, aceasta limitare prindea tot mai mare forta, ca o plasa care se strangea tot mai tare in jurul omului. Iisus a inteles ca aceasta mare piedica nu poate fi dizolvata decat printr-o cedare totala a proprie vointe in fata voii Creatorului, pentru ca acest act si stil de viata al lui sa marcheze definitiv energia colectivului uman si sa ridice acea limitare pentru ca oricine care va voi cu adevarat sa o depaseasca, sa o poata realiza. Ceea ce un om face in el insusi, este o realizare pentru intreaga omenire, fie ca oamenii sunt constienti de asta sau nu. Aceasta initiere proprie pe care a implinit-o Iisus nu a schimbat insa lumea cu nimic. Oamenii au ramas la fel de ignoranti si de limitati in faptele lor, dar spre deosebire de perioada de dinainte de Iisus, le sunt deschise porti spre realizari interioare mult mai inalte. Astfel de lucruri s-au intamplat in viata fiecarui mare invatator, care a mai ridicat pragul un pic mai sus. Gandind in limbajul evreilor din perioada lui, Iisus i-a eliberat pe stramosi (miticii Adam si Eva si restul sfintilor si oamenilor de pana atunci) din Iad, adica autolimitarea pe care trebuiau sa o suporte fiecare in parte. Insa aici nu este vorba ca sufletele lor erau prinse undeva, ci ca stradaniile lor de pana atunci nu puteau sa depaseasca pragul de eliberare si comuniune totala cu Dumnezeu in felul in care a reusit sa o faca Iisus. Dar el a lucrat cu ceea ce ceilalti mari invatatori de dinainte de el au realizat la randul lor. O legatura speciala o avea cu Buddha Gautama. Energia corpului emotional al acestuia, atat de puternic dezvoltat prin indelungata sa viata meditativa si realizarea Caii de Mijloc, s-a pastrat in energia colectiva si a contribuit foarte mult in dezvoltarea lui Iisus. Acest lucru se gaseste mai detaliat scris in cartea Evanghelia dupa Luca de Rudolf Steiner, unde autorul numeste corpul emotional mai degraba corp astral, dupa propriile definitii.

Dupa cum spuneam mai sus, Iisus a realizat prin viata sa o contributie la energia colectiva a omenirii care pana la el nu exista. Ce l-a facut pe el atat de special incat sa poata sa faca asta ? Odata la ceva timp, in cadrul omenirii, apar asa-numitii avatari sau reprezentanti ai Divinitatii (din termenul sanskrit avatar, care semnifica descinderea intentionata a unei zeitati sau Divinitatii Supreme din Ceruri pe Pamant) care treptat, pe masura ce omenirea atingea anumite praguri, faceau un fel de schimbare de mare amploare in energia colectiva umana. Insa nu exista un singur avatar. Ca sa fie inteleasa bine ideea, avatarul este transpunerea puterii Creatorului in cadrul unei anumite specii sau grupari de fiinte (in cazul de fata, oamenii), prin diversi membri ai acelei specii. Astfel, avatarul se manifesta prin mai multe fiinte in diverse parti ale istoriei, dar nu poate fi numit fiinta pe cat principiu. Asa a fost manifestat prin diversi intelepti care au adus ceva cu adevarat nou in colectivul uman general, cum au fost Krishna, Buddha, Iisus si altii. Intr-un fel, ei sunt unul si acelasi principiu, manifestat prin forme umane si personalitati diferite. Asemanarile dintre ei se datoreaza acestui fapt, nefiind nicidecum acelasi spirit sau fiinta cosmica sau identitate cosmica, ce se tot reincarneaza. Mai mult, nu se poate spune ca este insasi Divinitatea/Creatorul care se incarneaza, pe cat o forma specifica (o bucatica, daca vreti) din Creator. Nu putem insa face un anumit stereotip despre avatari, care sa fim siguri ca se va respecta mereu, cum au facut si mai fac unii si in vremurile moderne. Persoana unui avatar prin care se manifesta aici pe lumea asta, in societate, nu se va mai reincarna. Astfel Iisus si altii ca el nu au mai revenit pe lumea asta, insa ceea ce a actionat prin ei revine odata la ceva timp, motiv pentru care si el ca si alti invatatori sau initiati de-a lungul timpului au spus ca vor veni a doua oara. Nu faceau o referire la persoana lor, ci la Principiul Divin din ei. Cu atat mai mult, avatarul, ca si principiu, se poate manifesta nu doar printr-un singur om ci si printr-un colectiv mai mic sau mai mare, care sa aiba functii diferite. De ce acest lucru ? Pe langa motive pe care probabil nu le putem concepe, in lumea umana un singur om nu poate avea functiile multiple pe care un colectiv le are. Astfel, principiul avatar se poate manifesta si prin grupari de oameni care sa actioneze, fiecare in felul lui, in mai multe directii. Din punct de vedere esoteric, nu se pot ridica dovezi pertinente si verificabile prin procedee initiatice autentice care sa sustina reintruparea persoanei unui avatar intr-un alt corp uman. Acel Eu, acea persoana si-a facut rolul aici si principiul care i-a dat forma s-a retras. Elementele dobandite si realizate in cadrul acelui om-avatar, dupa moartea acestuia, s-au dizolvat si reintegrat in energia colectivului uman, astfel transferand mai departe ceea ce omul-avatar a realizat cu el insusi. De ele beneficiaza fiecare om care le poate ingloba sau accesa, intr-o mai mica sau mai mare masura. Este dificil de inteles pentru un om de rand acest lucru, in mare parte datorita incapacitatii multora de a se detasa de propriul eu, de propriul vehicul de constiinta pe care-l au in aceasta viata. Acesta este unul dintre motivele destul de importante pentru care afirmatia celei de-a doua veniri a lui Iisus a fost luata ad-literam in crestinism. Intr-un alt fel spus, Fiul lui Dumnezeu avatarul manifestarea Creatorului intr-o forma specifica in parametrii maximi ai respectivei forme (in cazul nostru, in maximul potential uman), revine odata la ceva timp pe planeta asta si reimprospateaza energia colectivului uman pe diverse plane, in diverse moduri, pentru ca intreaga omenire sa poata sa atinga cote tot mai inalte in propria dezvoltare spirituala. Si, cum am spus mai sus, nu este obligatoriu sa o faca doar prin forma unui singur om. Revenind la Iisus, observam din Evanghelii ca apostolii l-au inteles pe el in moduri mai mult sau mai putin diferite intre ei. Ca si un invatator cu mai multi discipoli, Iisus i-a initiat pe acestia in moduri diferite in functie de personalitatea fiecaruia, iar filtrul personalitatii lor i l-au infatisat pe Invatatorul in moduri specifice fiecarui apostol in parte. Dar se poate constata o atitudine comuna lor:

rugaciunile lor nu erau adresate lui Iisus la propriu, ci Tatalui; ei nu-l venereau pe Invatatorul lor. De fapt, chiar Iisus i-a invatat sa se roage Tatalui, un exemplu major fiind rugaciunea Tatal Nostru. Nici o clipa, Iisus nu a fost figura centrala a rugaciunilor sau credintei apostolilor sau celorlalti oameni pe care el i-a sfatuit, pe cat invatatorul pe care-l respectau mult si pe care-l ascultau si-l intelegeau dupa propriile putinte. Aceasta atitudine a apostolilor s-a pastrat si dupa plecarea (nu ma refer la vreo fantastica ridicare la cer) lui Iisus de pe langa apostoli. In sfarsit, esoteric vorbind, Iisus nu putea avea nici un motiv pentru care sa se faca el figura centrala a unei religii sau vreunui cult, din simplul fapt ca nu pe el insusi se promova. Mereu, credinta sa ii indemna pe toti ceilalti sa-si indrepte ochii spre Tatal/Creator cu mai multa iubire si dedicare sincera, nu prin frica si reguli dogmatice care jefuiau sufletul omului de orice forma de comuniune libera cu Divinul ce se afla in fiecare om. Iisus a inteles faptul ca Tatal, in omnipotenta Sa, nu are nevoie de supusi care sa-L respecte prin frica si orbire (cum se spunea in Vechea Lege a evreilor), ci de fii iubitori si intelegatori care sa inteleaga ca sunt parte din El. Astfel, este evident ca toata viata umana este o experimentare a diverselor forme ale Creatorului, ce se afla in tot si toate. Energia Sa alcatuieste toata Creatia, inclusiv pe noi insine, fiecare celula si parte din intreaga noastra fiinta. Noi si restul Creatiei formam Corpul lui Dumnezeu, in care Creatorul isi manifesta esenta. Deci, ce nevoie reala are Creatorul de fapt de la Creatia Sa, daca Ea este parte din El ?... Sa-l intelegem pe Iisus ca si initiat si manifestare a principiului avatar, inseamna sa incercam sa intelegem un proces foarte complex care se gaseste nu doar in omenire ci si in restul Creatiei. Prin Iisus trebuie sa vedem o oglindire a unei mici parti din ceea ce Tatal poate sa fie in Om, precum chiar el a spus prin indemnul ca oricine va merge pe calea lui, va realiza lucruri la fel de mari ca si el si chiar si mai mari. Daca il privim intr-un mod prea distant de propria noastra fiinta, nu numai ca ne rapim dreptul si sansa de a fi vreodata la fel de realizati ca si el, dar ne indepartam de darul pe care Creatorul l-a pus in fiecare om: acela de a putea candva sa fim la fel de desavarsiti pe Pamant (in viata asta) precum este El in manifestarile Sale din Creatie. Iisus Initiatul In acest articol revin pe subiectul vietii lui Iisus, si de aceasta data doresc sa privim aceasta tema din perspectiva laturii sale initiatice. Cu alte cuvinte, vreau sa vorbesc cate ceva despre Iisus ca si initiat. Viziunea aceasta difera de cea crestina prin principalul fapt ca Iisus, in aceasta religie, este considerat o fiinta semi-umana oarecum, mai degraba zeu decat om in cea mai mare parte. Si nu ma refer aici doar la ceea ce se spune despre el din randurile Bisericii ci si la felul cum credinciosii de rand il privesc; credinciosi care au foarte putina sau deloc cunoastere in ceea ce priveste un stil de viata initiatica. Din acest punct de vedere, Iisus este un strain pentru majoritatea celor care il considera un aspect foarte important al vietii lor asa-zis spirituale. Principalele aspecte initiatice ale vietii sale s-au observat destul de clar inca din tinerete, dupa cum se poate citi in Noul Testament legat de copilaria lui si incidentul de la 12 ani din Templu. Totusi, eu nu consider Biblia o sursa de documentare eficienta. Sursele mele sunt de natura Akashica in principal dar nu numai. Diferenta este ca intr-un document, autenticitatea este bazata pe capacitatea scribilor actuali de a data documentul corect si a-i stabili originile, precum si de a reproduce in limbaj modern termenii originali pastrand semnificatia initiala. In studiul Cronicii Akasha, de autenticitatea informatiilor raspunde doar competenta cercetatorului de a interpreta si folosi corect aceasta sursa de informare. Revenind la viata lui Iisus, din Cronici se observa ca viata sa initiatica a inceput inca din

copilarie, aproximativ in jurul varstei de 8 ani cand corpul sau vital se stabiliza in forma sa corespunzatoare, corp vital care ulterior in viata lui Iisus va urma sa fie dezvoltat si extins pentru a suporta viitoarele evenimente. Ceea ce a continuat sa se dezvolte in el a fost conexiunea tot mai puternica intre Eul lui si energia profunda si omniprezenta a Tatalui. In mod normal, omul are o bariera in constiinta data de puternica fixare a atentiei lui in materie, motiv pentru care aceasta bariera se intareste tot mai mult, pana cand se ajunge intr-un punct in viata (in jurul varstei de 22 de ani, in medie) cand se rupe cea mai mare parte a conexiunii constiente dintre Eu si lumile spirituale. Desi acest lucru nu inseamna nici pe departe ca omul se rupe de Spirit, totusi fundatiile vietii in materie se fixeaza pana la acea varsta atat de puternic in constiinta omului (care pana atunci nu a dat atentie lumilor spirituale) incat bariera de care spuneam devine foarte puternica. Acest blocaj insa nu s-a format la Iisus, datorita incarcaturii energetice care ii guverna viata inca din primii ani ai sai. Inca din tinerete, a ascultat de acel impuls de a se apropia de Spirit cu atentia, chiar daca ghidarea primita de la parinti si cei cunoscuti nu sustineau neaparat acest impuls. Cunoasterea care o dobandea prin interpretarea acestei conexiuni constiente se impletea tot mai mult cu ceea ce invata din credinta iudaica, insa multe din acele invataturi ale evreilor nu corespundeau propriilor descoperiri. Cum cea mai mare parte din preoti urmau dogmatic, mecanic chiar cunoasterea iudaica, fara sa-i cunoasca sensul original prin trairi directe, Iisus era un strain in randurile lor (atunci cand apuca sa vorbeasca cu acestia). Totusi, intelepciunea lui ca si tanar ii surprindea pe unii, iar pe altii ii facea sa se simta mici, umiliti de faptul ca un copil cunoaste acele lucruri care pe acea vreme erau rezervate doar rangurilor inalte preotesti. Cei dornici de cunoastere sincera (putini la numar), ramaneau pe langa Iisus si-l ascultau. Ceilalti il alungau din mintile lor prin tot felul de scuze. Insa tanarul isi dezvolta tot mai tare acea conexiune cu energia omniprezenta a Tatalui. Nu mi-am propus sa fac aici un istoric al calatoriilor lui Iisus, asa ca voi ramane doar la a vorbi despre invataturile si initierile dobandite de acesta prin respectivele calatorii. Chemarea pe care a simtit-o in jurul varstei de 17 ani a trait-o foarte intens, tulburandu-i gandurile pentru o perioada destul de mare de timp. Chemarea il indemna sa plece din taramurile natale si sa caute o alta forma de invatatura, un alt mediu in care sa poata absorbi si intelege mai clar energia Tatalui din el si din cele din jur. Atmosfera din teritoriile evreilor era sufocanta si prea rigida pentru ca el sa poata trai in comuniune linistita cu el insusi. Rugaciunile nu si le facea in lacasurile de cult, ci in locuri tot mai retrase din natura, pana cand a ajuns sa faca iesiri lungi in deserturile din zona, adesea renumite pentru hotii care le bantuiau si-i prindeau pe cei neatenti. Dar chemarea lui Iisus era prea puternica pentru a asculta de acele indemnuri spre teama. Desi a gasit frica in el, avantandu-se atat de departe de cunoscutii lui, totusi a ales sa-si puna in intregime increderea in Tata. Nu putea sa conceapa ca aceasta credinta sa fie partiala, incompleta sau bazata pe frica, asa cum il invata legea iudaica. Voia sa poata pune in cuvinte si sa inteleaga acea conexiune, dincolo de orice invatatura pe care a primit-o atat de rigid in timpul tineretii sale. O puternica intoarcere de situatii (vazuta astfel de catre apropiatii lui) a fost momentul in care a decis sa ia drumul spre Egipt, folosindu-se de rutele caravanelor. Se stia din timpuri stravechi ca Egiptul era un centru cultural puternic, plin de arhive de cunoastere care nu erau restrictionate la ceea ce liderii evrei dadeau voie poporului sa acceseze. In plus, un mare profet al evreilor, Moise, isi avea originile in Egipt, unde si-a dobandit si cunoasterea. Templele egiptenilor aveau ceva care putea sa explice tanarului Iisus mai multe despre propria conexiune cu Tatal. Dar el nu s-a oprit in Egipt ci s-a intors in Palestina ca apoi sa plece din nou tot mai departe, spre Persia lui Zoroastru si apoi spre India, un teritoriu foarte indepartat si deloc cunoscut lui. Peripetiile sale de pe drum doar l-au invatat tot mai multe, alegand sa creada ca fiecare eveniment, fiecare esec sau reusita ce-i veneau in cale ii erau trimise de Tatal omniprezent, in care si-a pus increderea din ce in ce mai putin conditionata. Cand un

lucru aparent distruciv sau neplacut i se intampla, el vedea doar o temporara reorganizare a lucrurilor din viata lui sau o necesara schimbare care avea sa-l ghideze in alta directie. Intr-atat de mare a fost aceasta incredere in a lui, incat drumurile sale l-au dus sa intre in contact cu tot felul de invataturi care sa-i detalieze tot mai mult ceea ce traia. Totusi, nimic nu explica acea conexiune a lui, pentru ca toate scrierile erau din cunoasterea altora. A observat ca desi trairile celor ce au scris cartile sau care i-au vorbit, semanau cu ale lui intr-o anumita masura, totusi nu erau aceleasi. Ceea ce primea de la ei era o cunoastere imprumutata care nu avea decat sa-i dea indicii, nu sa-i explice cu adevarat. In spatele tuturor ritualurilor si dogmelor pe care le-a intalnit in calatoriile sale, el a observat unul din cele mai importante lucruri din propria sa viata initiatica: daca vrei sa cunosti ceva, nu o poti face decat traind direct acel ceva, si nu-l poti cunoaste cu adevarat (deci total) decat daca accepti in constiinta ta existenta acelui lucru. Cu alte cuvinte, nu poti cunoaste ceva daca nu-l iubesti cu adevarat. Aici este vorba de atitudinea intregii fiinte, nu doar de un sentiment, o atitudine care poate ingloba in propria constiinta chiar constiinta si existenta subiectului cercetat. Aceasta invatatura a ajuns sa stea la baza intregii sale vieti spirituale, iar cum subiectul cercetarilor sale era insasi Tatal omniprezent, si-a dat seama ca nu are cum sa-L cunoasca decat daca accepta in adancul sau existenta a tot ceea ce Tatal cuprinde. Devotamentul sau fata de Creator a ajuns sa fie, treptat fara limite, pe masura ce a reusit sa-si indeparteze din minte orice forma din el si din jurul lui, si sa vada in toate doar pe Tatal. Abia atunci a reusit sa faca primul pas important spre a-L cunoaste pe Creator in toate formele sale perceptibile. Nu mai punea conditii: asta vreau sa accept ca exista, dar asta nu. Indiferent ca, ca si om, nu voia sa accepte prezenta oricui in viata lui (spre exemplu, a celor care voiau sa-l raneasca), treptat a depasit aceasta stare si a ajuns sa poata accepta nu numai in adancul lui ci si in viata lui pamanteana orice manifestare a Tatalui. Cand a reusit sa realizeze acest lucru intr-un mod neconditionat, abia atunci s-a simtit cu adevarat liber in comuniunea lui cu Tatal. Conditia lui umana i-a aratat faptul ca fiecare om traieste acele sentimente de indoiala, teama din lipsa de cunoastere si altele asemenea, si chiar mai mult. Si ca este o realitate a fiecarui om, fie el evreu, sirian, egiptean, arab sau indian, desi cu totii sunt nascuti din energia Tatalui. Originea lor si felul in care traiau aici ii unifica, desi ei nu traiau intr-o uniune de acest fel. Si-a dat seama ca doar traind altfel poti sa inspiri ca o alta viata sa-ti urmeze exemplul, chiar daca blocajele celorlalti oameni erau atat de puternice incat pe cei mai multi aveau sa-i insoteasca pana in mormant. Iisus a inteles acea conexiune puternica a sa si s-a dedicat complet acesteia, permitand ulterior o dezvoltare a propriei sale fiinte dincolo de limitele care ii stapaneau pe oamenii de atunci atat de rigid. Totusi, sa nu intelegem ca absolut toti oamenii din acele vremuri erau restrictionati de la a reusi sa depaseasca acele limite. Doar cei care se dedicau vieti intregi si lucrau aproape complet rupti de lume reuseau sa se elibereze treptat de blocajele incriptate in fiinta lor prin participarea la colectivul uman energetic. Insa Iisus a reusit, prin invatatura si lucrarile lui, sa usureze aceasta eliberare pentru oamenii de rand. Asta inseamna un adevarat initiat. Nu numai un om care cunoaste si a trait multe, ci unul care lucreaza pentru intreaga omenire, pe baza cunoasterii clare ca el face parte dintr-un colectiv de care nu se poate separa. Desi multi astfel de initiati nu au actionat neaparat la nivel social in public, totusi comunicarea verbala (spusa sau scrisa) cu oamenii nu este obligatorie. Tot ceea ce realizeaza un om cu el insusi, realizeaza de fapt cu energia colectiva umana care l-a alcatuit pe el ca si om. Si acest lucru se transmite oricum tuturor care sunt receptivi si care actioneaza pe aceeasi unda. Nu trebuie sa fii unul cu Intregul, pentru ca esti inseparabil de El. Ce ramanea de descoperit era cum sa se traiasca aceasta conexiune in mod pe deplin constient. Acest lucru l-a realizat Iisus prin continuele sale meditatii/rugaciuni prin care ceda tot mai mult din propriul Eu in locul atentiei oferite Echilibrului Universal, care lui ii era cunoscut ca si Voia Tatalui. Intreaga sa dedicare, de cele mai multe ori departe de oamenii care au ajuns sa-l caute pentru invatatura sau ajutorul oferit de el, l-a facut sa ajunga

sa traiasca intr-o forma a constiintei in care energia Avatarului (cum am descris-o in articolul precedent) s-a putut manifesta in fiinta lui intr-o mare masura. Aici sta si unul dintre indemnurile sale despre om: trupul si fiinta omului sunt Templul lui Dumnezeu; fiecare trebuie sa si le curete de cele inutile, ca sa-L poata primi pe Tatal in adancul lor aceasta comuniune constienta nu era impusa in vreun fel, de aceea ramane mereu la alegerea omului daca sa o realizeze sau nu. Iisus a mai realizat un lucru. Desi a reusit sa-si duca fiinta pe un nivel de constiinta cu mult mai inalt decat ceea ce intalnea in jurul sau, totusi nu a uitat faptul ca el a fost si este om. Nimic nu s-a schimbat in privinta asta. De aceea a inteles clar ca reusitele sale nu sunt unice lui, ci puteau sa fie realizate de oricare om care alegea sa-si cunoasca si sa-si manifeste potentialul in felul in care facut-o si el. Vedea in jur oameni suferind si plini de teama, plini de grija zilei de maine, in timp ce altii se scaldau in bogatii si aproape nu stiau ce inseamna durerea. Dar stia ca, cu totii, sunt parte din Creator, egali din nastere, si ca toate acele etichete materiale erau doar conditii trecatoare ale unei vieti din care se poate invata atat de multe. Toate se pierd intr-un final, moartea le ia pe toate, dar nu poate lua ceea ce omul a realizat in adancul lui. Astfel, a mai realizat faptul ca noi oamenii suntem doar vizitatori aici pe Pamant. Primim un corp, o viata, un mediu in care sa invatam si sa ne dezvoltam, dar apoi trebuie sa renuntam la ele si sa ne intoarcem inapoi in Tatal, intr-o alta forma. A ajuns sa vada in fiecare om scanteia Tatalui, care stralucea mai puternic sau mai slab, ocultata sau adusa la suprafata de Eul fiecaruia. Alegerile pe care omul le face pe baza identitatii care crede ca o are, permite acelei scantei sa-i guverneze viata mai mult sau mai putin. Iisus si-a dat seama ca acel Eu trebuie inteles si modelat pentru a permite Divinitatii din fiecare om sa iasa la suprafata, dar ca acest lucru nu era realizabil decat in viata pamanteana. Multi credeau pe vremea aceea ca vor obtine acea eliberare, numita uneori Viata Vesnica, dupa moarte, daca in viata asta isi plateau taxele la templu sisi faceau sacrificiile si pastrau sarbatorile. Dar Iisus si-a dat seama ce amagire mare era asta, sa crezi ca niste gesturi materiale pot sa salveze sufletul omului de la intoarcerea pe Pamant intr-o alta viata. Daca nu obtineau acea Viata Vesnica in timpul vietii lor de aici, nu urmau sa o aiba nici dupa moarte. Prin calatoriile sale, Iisus a mai inteles ca indiferent ce nume i se da Tatalui, nu numele il defineste pe El. Fiecare om Il definea pe Creator prin felul cum alegea sa se manifeste si sa traiasca fata de El. Daca omul alege sa traiasca prin frica si rigiditate, Tatal nu poate sa-i ofere tot ceea ce ii este destinat, datorita faptului ca in primul rand I-a oferit omului libertate. Insa aceasta libertate are un pret mare, pe care cei mai multi nu-l inteleg de obicei. Nu inteleg ce legi stau la baza acestei libertati, si ajung sa o foloseasca atat de eronat incat nici nu-si mai dau seama ca ea exista. Iisus a observat ca indiferent de numele oferite Creatorului de catre oamenii pe care i-a tot intalnit, sinceritatea cu care acestia traiau in comuniunea lor cu Tatal era tot ce conta. Dar acea sinceritate era si este mai mereu mascata de tot felul de imagini si roluri pe care omul si le creaza din lipsa cunoasterii adevarate a ceea ce este el. Inventeaza si se tine de acele roluri tocmai pentru ca nu stie cum sa-si inteleaga adevarata natura, nu stie sa fie liber de identitati false. Si ajunge, dupa ani si ani, sa creada ca nu mai exista alta identitate decat cea iluzorie. Iisus ca si initiat, a completat cunoasterea care duce la indepartarea acelei iluzii. Atat prin ceea ce a transmis in energia colectiva umana cat si prin ceea ce s-a pastrat (mai mult sau mai putin exact) in Evanghelii si scrierile apocrife, despre viata si sfaturile lui. Nu a fost un om mai special in ochii Tatalui decat ceilalti. Tocmai faptul ca nu s-a privit asa pe sine, pe langa altele, i-a deschis portile sufletului si mintii catre comuniunea pe care a avut-o cu Creatorul. A ajuns sa vada multiplele forme care-l inconjoara, vazute si nevazute, a ajuns sa le inteleaga si sa observe ca puterea cu care Tatal le stapanea pe toate, era o putere pe care si el o avea in adancul lui prin Tatal, si fiecare om de altfel.

Ca si bucati din Creator, suntem co-creatori la randul nostru. Dar ca sa putem folosi cu adevarat acest potential, trebuie mai intai sa intelegem ce presupune aceasta libertate de actionare. Orice iluzie, orice masca pusa peste, orice conditionare sau auto-limitare nu duc decat la intarirea barierei care blocheaza comuniunea omului cu Tatal. Atat pentru acum. Initierea apostolica In acest articol as vrea sa prezint cateva detalii despre initierea apostolica pe care Iisus a oferit-o discipolilor sai din Palestina. In Biblie sunt prea putine informatii despre felul in care Iisus i-a pregatit pe invataceii lui, din punct de vedere initiatic; lucru usor de inteles prin faptul ca intemeietorilor Bibliei nu le-a fost prioritara informarea credinciosilor despre acest aspect, plus ca nici unul nu a fost de fata pentru a cunoaste cu adevarat aceste lucruri. In acelasi timp, aspectele initiatice cel mai probabil ca nu au fost disponibile prea multora din moment ce nu s-au pastrat scrise in nici un document public. Totusi, din Cronica Akasha poate fi observata latura initiatica a conexiunilor dintre Iisus si discipolii sai indeajuns de clar cat sa se poata prezenta macar cateva idei. In primul rand, trebuie inteles faptul ca initierea (in acest caz) are un sens profund si este un fenomen realizat pe o perioada lunga de timp, cu mare acuratete si grija. Fiecare discipol in parte avea o anumita personalitate si un anumit mod de a fi care il facea sa priveasca tot ceea ce Iisus i-ar fi oferit, intr-un mod foarte particular. Fiecare avea sa interpreteze si sa inteleaga mesajele lui intr-un fel diferit de al celorlalti. De aceea, primul pas al initierilor a fost ca Iisus sa priveasca in sufletul fiecaruia si in persoanele lor, pentru a-si da seama cat si ce anume din invatatura lui putea fi inteleasa de catre acestia. Initierea este un fenomen profund, care atinge fiinta omului si deschide niste porti ce nu mai pot fi inchise inapoi indiferent ce ar face acel om. Tot ce poate face este sa piarda accesul la ele, dar nicidecum sa si le inchida la loc. Apoi, pe langa aceasta latura, initierea presupune realizarea unei conexiuni aparte intre discipol si invatator, prin care se transmite cea mai mare parte a mesajului si a ajutorului. Aici este principalul motiv pentru care despre initierile din vechime s-au pastrat prea putine lucruri scrise. In ceea ce tine de conexiunile lui Iisus cu discipolii sai, el a trebuit sa se comporte diferit cu fiecare dintre ei in parte, acest lucru ducand la mesaje diferite oferite fiecaruia. Acesta stia ca doar o anumita parte a invataturii lui va fi inteleasa de discipolii lui, asa ca le-a dat fiecaruia exact ceea ce a observat el ca vor reusi sa asimileze. Pe langa asta, desi se spune ca erau 12 apostoli, cei mai apropiati lui erau in numar de 5, cei care s-au dedicat laturii spirituale intr-o foarte mare masura. Ceilalti inca erau indeajuns de prinsi in viata lor materiala incat sa aiba anumite indoieli despre aceasta cale. Dintre acestia 5 facea parte si cunoscutul Iuda, tradatorul, care pana sa-l cunoasca pe Iisus a invatat multe lucruri din scolile din Persia si Egipt, avand o pregatire initiatica diferita de toti ceilalti de pe langa Iisus. Iuda a fost singurul care nu s-a dedicat invatatorului lui datorita lucrurilor pe care Iisus le-a aratat discipolilor; Iuda a urmat invatatura lui Iisus pentru ca a vazut cu proprii ochi ai sufletului ceea ce era in Iisus, motiv pentru care a si fost cam marginalizat de catre ceilalti. Se comporta diferit, vorbea diferit si-l intelegea pe Iisus diferit si pentru ca era liber de invatatura iudaica, ce constituia un factor destul de important in intelegerea pe care ceilalti discipoli o aveau. Aspectele care le-a observat Iuda depaseau potentialul de intelegere al celorlalti apostoli mai ales pentru ca nu era atasat de invatatorul sau, si nu-l privea neaparat ca pe o fiinta atat de speciala, cum faceau ceilalti. Tocmai de aceea se spune ca Iisus i-a spus lui niste lucruri care, daca le-ar fi aflat ceilalti discipoli, l-ar fi omorat pe Iuda cu

pietre. Calea lui era diferita de a celorlalti insa presiunile lor, din lipsa de intelegere, intr-un final l-au doborat pe Iuda. Dar asta este alta poveste. In cazul discipolilor sai din zona Palestinei, Iisus s-a confruntat cu faptul ca acestia au fost crescuti intr-o anumita credinta si aveau un anumit limbaj prin care ei isi exprimau aceasta credinta. Trebuia mai intai sa-i ajute sa depaseasca aceasta limitare si sa-i faca sa se poata deschide prin devotament fata de el. Aceasta deschidere facilita realizarea unei punti de transmisie la nivel de corp mental si emotional care putea, la nevoie, sa depaseasca puterea eului lor daca acestia o permiteau. Insa Iisus nu putea pune in ei ceea ce constiinta lor nu putea procesa in acea viata, astfel ca au ramas multe lucruri pe care discipolii lui nu le-au inteles si nici nu le-au primit de la invatatorul lor. Faptele sale erau pe masura receptivitatii celor care invatau de la el, motiv pentru care a ajuns sa spuna la un moment-dat ca cei ce vor urma calea lui vor face fapte la fel de mari ca si el si chiar si mai mari. Cu alte cuvinte, fapte mai mari necesitau invatacei cu capacitate de intelegere mult mai dezvoltata decat ceea ce apostolii lui au aratat atunci. Nu vreau sa spun insa ca ceea ce au inteles ei a fost putin, nicidecum. Dar rostul demonstratiilor asa-zis miraculoase era direct proportional cu capacitatea de intelegere a invataceilor lui, precum si a celor pe care facea acele actiuni . Lucrul acesta este explicat de Iisus nu o singura data, prin faptul ca le spunea celor apropiati ca cei bolnavi sunt pusi in calea lui de catre Tatal, tocmai pentru a demonstra faptul ca spusele lui sunt autentice si nu doar niste inventii. Inca un aspect al initierii apostolice de care vreau sa vorbesc este activarea asa-numitului Duh Sfant in discipoli. Doar cand mentalul si corpul emotional al acestora a fost indeajuns de flexibil si eliberat de blocaje incat sa poata canaliza energia Avatarului (dupa descrierile din articolul Iisus Fiul lui Dumnezeu), abia atunci s-a putut transmite aceasta energie nu numai prin Iisus ci si prin apostolii sai cei mai fideli. Cu alte cuvinte, puterea nu le apartinea (asa cum nu apartinea nici lui Iisus in persoana) ci era o putere pe care acestia o gazduiau si o transmiteau la nevoie. Insa pentru a putea realiza aceasta gazduire, intreaga lor fiinta trebuia transformata pas cu pas pentru a nu-i supratensiona, asa cum analogic s-ar intampla cu un aparat ce functioneaza pe 12 V si este conectat la 220 V. Acest proces l-a realizat Iisus prin treptatele transmisii la nivel mental si emotional al invataturilor pe care le oferea discipolilor sai si verbal. Acestia empatizau puternic cu Iisus si resimteau modelul starii invataturii respective, pe care corpurile lor mental si emotional il realizau la randul lor in ele. Deschiderea lor si devotamentul erau esentiale, pentru ca fara ele, mesajul ar fi fost distorsionat de Eu-rile lor si ar fi deviat foarte mult de la ceea ce Iisus voia sa le ofere. Abia cand aceste conditii erau implinite, putea sa fie impartita influenta Avatarului prin mai mult oameni. In invatatura iudaica, la origine, Duhul Sfant era tot una cu puterea de actiune a Creatorului, sau Cuvantul. Astfel, de aici s-a format si asa-numitul Botez, prin care energia Hristului este oferita mai departe altor oameni. Dar prin acel ritual al Botezului copilului nu este dat nici pe departe un dar, ci o sansa. Si nu este unica sansa de acest fel, in modul distorsionat practicat de Biserica de-a lungul timpului. Intreaga sa esenta initiatica a fost modificata, si a deviat de la invatatura lui Iisus (si practica lui Ioan numit Botezatorul). Initierea apostolica a accentuat in fiecare dintre discipoli trasaturi mai putin sau deloc active in ei pana la intalnirea cu Iisus, fapt care apoi i-a ajutat in transmiterea mai departe a invataturii acestuia, sustinuta si de exemplul pe care acestia il dadeau prin viata lor. Activitatea lor, desi a fost distorsionata destul de mult prin felul in care a fost interpretata din Evanghelii de catre Biserica, a avut un efect puternic adaugat vietii lui Iisus, influentand intens energia colectiva umana. Trebuie inteles clar faptul ca nu exista nici o religie pe care acestia sa fi dorit sa o intemeieze. Nu exista nici o doctrina care sa fie respectata orbeste de catre credinciosi. Nu exista nici un Vechi Testament (cu Dumnezeul acela egoist, razbunator si care pedepseste foarte des si aspru) pe care acestia sa-l urmeze, tocmai de aceea

faptele lui Iisus si ale apostolilor au alcatuit Noul Testament. Nu i s-a spus Nou pentru ca era facut mai recent, ci pentru ca avea o noua invatatura, foarte diferita de ceea ce evreii urmau pana atunci. Astfel, ce cauta Vechiul Testament langa Noul Testament in cadrul crestinismului tinand cont ca Iisus s-a straduit sa schimbe acele legi vechi care s-au departat atat de mult de la comuniunea autentica a omului cu Dumnezeu ? Intr-un final mai spun ca aspectele cele mai detaliate ale initierii apostolice trebuiesc vazute si traite in mod direct, nu citite, motiv pentru care ma opresc aici cu acest articol. Tinand cont de faptul ca in prezent se discuta des de termenul initiere in mai multe surse, desi au sensuri diferite, totusi oamenii tind sa le uniformizeze si sa iasa mari neintelegeri si din interpretarea aspectului initiatic al vietii apostolilor lui Iisus. Ce trebuie inteles ca si idee centrala este ca aceasta initiere apostolica nu se aseamana cu ceea ce se vinde in prezent prin Romania sau alte tari in mod public, si ca avea si are in continuare un caracter tainic si disponibil doar celor care invata sa urmeze adevaratele cai esoterice spre aceasta schimbare sufleteasca.