Sunteți pe pagina 1din 3

Contrastul simultan

Leonardo da Vinci a fost, se pare, primul artist care a observat faptul c, prin alturare, culorile se influeneaz reciproc. n secolul XX, Johannes Itten - pictor, pedagog si teoretician elvetian,profesor la Bauhaus - sintetizeaza experientele predecesorilor sai n "Kunst der Farbe" (Arta culorii), carte ce sta la baza teoriei moderne a culorii. Tratatul este structurat pe baza celor 7 contraste: contrastul culorii n sine, contrastul de clar-obscur, contrastul cald-rece, contrastul complementarelor, contrastul simultan, contrastul de calitate, contrastul de cantitate. n timp, pictorii au nceput s utilizeze observaia maestrului, genernd extraordinare efecte vizuale. Aceast observaie a lui da Vinci este teoretizat mult mai trziu, ajungnd s fie numit Contrast Simultan. Ca definiie, contrastul simultan este proprietatea unei culori de a vira tonurile neutre lng care o aezm, ctre complementara sa. Cu ct culoarea este mai pur, cu att contrastul devine mai puternic. Acest lucru se ntmpl ns doar "vizual", fiind n mare msur nlesnit de tipul de lumin care "cade" peste suprafeele respective. Pentru o anumita culoare ochiul nostru cere in mod simultan culoarea complementara si o produce el insusi daca nu ii este data. Contrastul simultan este legat de fiziologia ochiului si are la baz legea complementarittii, dup care o culoare privit cu insistent creeaz n jurul su impresia culorii complementare. Culoarea de baza pare sa se diminueze in intensitate dupa o anumita perioada, ochiul oboseste, in timp ce impresia data de culoarea creata in mod simultan devine mai puternica. De exemplu daca privim un rosu si mutam privirea pe galbenul de alaturi, acest galben ne apare verzui, verde (complementara rosului). Aceasta se poate intampla intre un gri si o culoare principala, intre doua culori pure si de asemenea intre griuri. Contrastul simultan se produce si intre doua culori pure care nu sunt total complementare, fiecare dintre aceste doua culori, incearca sa o respinga pe cealalta catre complementara sa, si de cele mai multe ori, ambele isi pierd caracterul obiectiv si real. Pentru a minimiza efectul contrastului simultan, se poate adauga o cantitate mica dintr-o culoare, in culoarea adiacenta, anuland astfel efectul. Culorile puternice influeneaz att tonurile neutre alturi de care le aezm, ct i culorile cu o intensitate mai sczut sau pe cele aflate in inferioritate

cantitativ, fcndu-le s par a fi mai reci sau mai calde (depinde de complemantara culorii puternice). Astfel albul unui perete, fiind alturat portocaliului, va prea mai rece, putnd capata chiar uoar tent de albstrui. Contrastul simultan, subtil i complex, se afl n strns legatur cu Contrastul Complementarelor.

Rosul creaza verdele Verdele creaza rosul Portocaliul creaza albastrul Albastrul creaza portocaliul Galbenul creaza violetul Violetul creaza galbenul

Vincent Van Gogh (1853-1890): Caf Terrace on the Place du Forum, Arles, 1888.

Vincent Van Gogh (1853-1890): Caf in Arles, 1888

Vincent Van Gogh (1853-1890: Autoportret