Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. art. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. Astfel. beneficiind de un asemenea statut. care a intrat în vigoare în anul 1950. prevedea: „Codul muncii se aplică. adoptat prin Legea nr. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. Astfel. punând problema în art. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. 418 / 16. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 .1949. avansări.. noţiunea de funcţie publică. domeniu public etc. retribuţii. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. indemnizaţii. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. constituiau o clasă privilegiată. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. (2) din Codul muncii. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. care folosesc munca salariată”. In această perioadă. Codul muncii.) s-a considerat că au devenit desuete.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. devenite „clase conducătoare” în noul regim. a venit cu o soluţie mai nuanţată.11. prin Decretul nr. ca şi multe altele (putere publică. pensionare. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. dosare penale etc. (61) alin. Cu toate acestea. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. pe de o parte. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. organelor şi instituţiilor de stat. 19/1972. condiţii de numire.

iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. oricât de mică. adică acele atribuţii. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. (16) alin. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. în ceea ce priveşte funcţia publică. prin Hotărâri ale Guvernului. puteri. pe lângă cetăţenia română. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. în art. sistemul bancar etc. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. De asemenea. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. legi sau.). statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . fără a ieşi din regimul contractual. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. Astfel. în baza acestora. Astfel. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. Decurge de aici importanţa foarte mare. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. sunt stabilite. Conţinutul fiecărei funcţii publice. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar.: cercetare. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. funcţia de prefect etc. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. soluţia Constituţiei din 1923. funcţii de conducere etc. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. o funcţie publică. energie electrică. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. In Legea nr. de regulă. ca soluţie tehnică de principiu. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. în mod frecvent.

care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. 56-68) 3 C. Intr-o analiză de sinteză. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. Bucureşti. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. poate administra şi poate soluţiona litigiile. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. Editura Lumina Lex. 1997. fără acordul persoanei care o deţine. de administrare a patrimoniului. Faţă de cele de mai sus. Având o bază legală. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. p. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. căreia îi este specific actul de gestiune. în condiţiile legii. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. A. Bucureşti. pusă la dispoziţia publicului. de competenţe. în scopul de a satisface.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. IONESCU. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. 1997. vol. Drept constituţional şi instituţii politice. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. III. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. p. IORGOVAN. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. de puteri în cadrul unui serviciu public. Drept administrativ – tratat elementar. 198-199 6 .

partea I. primarii. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea.1998. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. modificată prin Legea nr. Din modul de redactare a art. 7/12. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. iar în art. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . magistraţilor. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. (3) lit. prin numire sau alegere. modificată şi completată prin Legea nr.04. 78 5 Monitorul Oficial nr. Tratat elementar de drept administrativ român. Au fost adoptate diverse legi. p. 263/28. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public. (3) lit. Bucureşti. In art.01. cu care sunt investiţi. (73) alin. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. Spre exemplu.1996. Legea nr. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. acesta având regimul juridic al unei legi organice. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. funcţionarii publici. 115/19966. (73) alin. partea I 7 Monitorul Oficial nr. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. partea I 6 Monitorul Oficial nr. In Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. 204/23. Legea nr. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. statute profesionale pentru diferite domenii. Editura Lumina Lex. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. PREDA.2001. 1996. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M.10.

629 8 . vol. In definiţia sa. în vederea de a fi ocupată. persoană fizică care. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. Bucureşti. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. potrivit prof. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). Editura Hercules. de un titular (sau mai mulţi). 2. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. Drept administrativ. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. în chip temporar. In majoritatea cazurilor. Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. p. Astfel. specifice anumitor funcţii publice. 1934 A. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. Tratat de drept administrativ. I. termenul are mai multe accepţiuni. prof. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. Editura Marvan. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. 1993. Categorii de funcţionari publici. prof. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. In funcţie de ţara la care ne referim. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. executând puterile în limitele competenţei. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. Astfel. pentru a se preciza sensul acesteia. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. A. IORGOVAN. Paul Negulescu8. Bucureşti. Astfel. prof.

univ. 79 11 M. p. primar. secretar de stat. secretar de stat. director/director general. altele independente sau autonome. dr. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. In altă ordine de idei. ca şi volumul acestora. 10 AL. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. Editura Lumina Lex. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.). 1993. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. senator.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. funcţii de conducere (ministru. viceprimar). Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. secretar general al ministerului. 67 13 Idem. PREDA. NEGOITA. teritorial. p. Drept administrativ – partea generală. Editura Atlas Lex. consilier local sau judeţean. p. In general. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. p. funcţii de execuţie. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. 2006 12 Idem. şef serviciu etc. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. Bucureşti. 70 9 . prof. La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. personal sau temporar. In definiţia pe care o dă. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. 69 14 Idem. • caracterul legal al funcţiei publice. Bucureşti. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative.

Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. anumite cerinţe profesionale. 188/1999 10 . • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. experienţă etc. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. b. 70-71 Idem. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. p. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. 71 17 Idem. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. respectiv în bugetele locale. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. 71 18 Legea nr. de vârstă. p. 15 16 Idem. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. p. c. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. d. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale).

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

(33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. în scopul îndeplinirii. limba oficială este limba română” 14 . este necesar ca acesta să fie cetăţean român. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. cât şi vorbit. Astfel. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. (13) din Constituţia României. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. art. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. Calitatea juridică de funcţionar public. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. a unor înscrisuri. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. (16) alin. în condiţiile legii. scris şi vorbit. unde se spune foarte clar: „în România. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. într-o funcţie publică. (3) Fapt prevăzut la art. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. în cadrul acestei organizări. iar art. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. Revenind la comentariul anterior. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. cu domiciliul în ţară”25. a atribuţiilor administraţiei publice. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. respectiv aceea de funcţionar public. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. dar şi elaborarea unor acte. prin numire sau alegere. să cunoască limba română atât scris.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu.

care prevăd că într-o structură instituţională.. care să reflecte atât starea fizică. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. Prof. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. dar mai ales cea psihică a persoanei. minoritatea se supune majorităţii. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. 82 Idem. De asemenea. 82 15 . p. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. p. In al treilea rând. nu este vorba de o stare generală de sănătate. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. de specialitate. prof. Evident. Referitor la acest aspect. iar altele 27 28 M. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. liceale sau generale. In al şaselea rând. cit. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. dacă legea specială nu cere altă vârstă. dr.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. univ. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. In al patrulea rând. dr. PREDA. op. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. univ. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). indiferent de vârstă.

economist. 3. art. prof. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. De asemenea. 2 lit. p. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. univ. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). In aceste cazuri. (c) din Legea nr. art. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. De exemplu. (9) alin. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. medic.. dr. 29 M. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. PREDA. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. în baza procedurilor legale. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice.. inginer etc.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. cit. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. op. 83 16 .

Potrivit prof. restabilirea situaţiei anterioare. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. univ. legea care reglementează responsabilitatea juridică.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. act administrativ ilegal. cvasidelict. 17 48 . Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. procedura înfăptuirii acesteia. Bucureşti. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. care poate fi: infracţiune. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. dr. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. contravenţie. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. folosiţi de legiuitor” 30. Răspunderea juridică a funcţionarului public. 2000. delict. Editura Global Lex. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. b. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. abatere disciplinară. administrativă. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. DABU. p. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. c.

(2) 34 Constituţia României. art.. Pentru realizarea celor de mai sus. dr. Art. dimpotrivă. general valabile. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. Valerică Dabu consideră. (16).Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. art. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. • prevederea şi garantarea prin lege. PRISACARU. p. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. de către stat. op. (7) „Toţi oamenii . ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. op.. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. alin. (15).. prevenire. In opinia prof. au dreptul la o protecţie egală a legii”. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. prin legi organice. 237 33 Constituţia României.I. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. p. 433 V. V. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică. (1) 18 . prin Constituţie. cit. a organelor. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. alin.. Prof. 31 32 V. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. Iar în conformitate cu art.I. cit. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. DABU.32 4.

ocrotire. educare. agravare şi atenuare a acesteia. dar nu a făcut. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. • • nimeni nu este mai presus de lege. de bună voie. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. Potrivit art. (3) lit. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. între putere şi responsabilitate. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. în mod egal pentru toţi. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. „d” 35 Constituţia României. (57) 19 . Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. Principiul libertăţii de voinţă. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. art. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. a ales conduita contra normei juridice. ideea principală fiind de protecţie. a acţiunii sau inacţiunii. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. înlocuire. dar ele sunt prevăzute de lege. Există excepţii de la acest principiu. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice.

36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. dr. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. republicată 2007. Prof. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. Conform art. atunci şi actul este ilegal. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. deoarece. 145 20 . 36 37 Al.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. Alt principiu. anularea actului şi repararea pagubei. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale.37 Deci. NEGOITA. univ. fac parte din funcţia publică. 188/1999. pag. p. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale.lucrum cessans. conform prevederilor legale. (52) din Constituţia României. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. este cauza acestui act. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . pentru a cunoaşte sensul unui act uman.damnum emergens . responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. cât şi pentru cele morale. după caz.. Aceasta se referă la faptul că. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. op. Nu în ultimul rând. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. De asemenea. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. cit. conform principiului solidarităţii sociale.cât şi beneficiul nerealizat . statul trebuie s-o repare. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. 144 Idem.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

cit. de pagubă creată. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. p. (43) alin. 120 22 . unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. univ. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. Mircea Preda38. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Principala îndatorire este prevăzută la art. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. republicată 2007. op. (1) din Legea nr. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. acolo unde acestea există. dr. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. ci şi în sens 38 PREDA M.. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Aşa cum precizează şi prof. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. ce sunt menţionate în anexa la Statut..

astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. Legea nr. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. (44) alin. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. Alin. în schimb. De asemenea. republicată 2007. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. Ca exemplu. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . (44). definite conform statutului acestora. deci care fac parte din rândul acestor partide. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. unde la art. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. alese sau numite ale partidelor politice. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. (2) al art. (83) alin. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. putem aminti Legea nr. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. prevede la art. Art. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. (40) alin. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice.

univ. 388 41 PREDA M. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. inclusiv a atribuţiilor delegate”. a sancţiunilor disciplinare”41. controla şi disciplina pe cei din subordine. Mircea Preda39. prof. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. (45) alin. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. dar şi între autorităţi / instituţii publice. op. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40..Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. în principal.. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. 121 NEGULESCU P. op. dr. p. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. în sectorul administraţiei publice. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală.. dar şi înalte legi speciale. cit. dr. Referitor la acest aspect. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. aşa cum este prevăzut în Statut. nu legei. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. cit. 122 24 . op. Si dacă ne referim la subordonare. Referindu-se la dreptul de a îndruma. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice. Potrivit prof.. (1) . decât cei aflaţi pe trepte inferioare. In mod firesc. P. Deosebit de important este alin. (2) al art. univ. p. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. prof.. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. apare întrebarea: este 39 40 art.. cit. p. în condiţiile legii. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor.

De asemenea. Pe de altă parte. op.. cit. Al. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. p. Astfel. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. dacă le consideră ilegale”. în scris şi motivat. în condiţiile legii. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. cu excepţia informaţiilor de interes public. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. a secretului de stat. 42 NEGOITA A.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art.. funcţionarul public este exonerat de răspundere. drept ce nu poate fi îngrădit. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. (45) din Statut. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. Prof. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. In această situaţie. 104 25 . a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. formulând-o în scris. (3) art. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici.

De asemenea. cit.10. Se actualizează anual. care. Referitor la acest aspect. op. se reactualizează şi la încetarea activităţii. dr. univ. pe de o parte. iar pe de altă parte. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. Aceasta se face atât la numirea. modificată şi completată prin Legea nr. ce nu intră în categoria “lucrări”. Alin. atrage după sine declanşarea procedurii de control. potrivit legii. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. ele pot fi citite pe Internet. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. (48) alin. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. Declaraţiile de avere sunt publice.1996 PREDA M. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. 43 44 Monitorul Oficial nr. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. p. trebuie declarate. prevăzută la art. în conformitate cu Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. (1). pentru ei sau pentru alte persoane. daruri sau avantaje. deoarece. direct sau indirect. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală.. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. ci multe alte însărcinări. 161/2003. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. 124 26 . 263/25. prof. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. cât şi la încetarea raportului de serviciu. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate.

Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. răspundere civilă şi răspundere penală. favoritism sau trafic de influenţă. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare.disciplinară. prevăzută în art. în art. univ. op. p. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. ori de a discuta direct cu petenţii.patrimonială. stabilite potrivit legii. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică. Statutul funcţionarilor publici. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere. dr. vol. op. p. univ. răspunderea contravenţională. cit. In general. răspundere patrimonială. prof. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. II.. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. (75) al Statutului.. 223 27 . Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. 2.. civilă şi penală – distingem din art. 391 47 IORGOVAN A. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. răspunderea este una de drept comun. administrativ contravenţională şi administrativ . reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară.. dar există alţi autori – printre care prof. op. contravenţională... contravenţională. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. p. Totodată. cit. civilă şi penală. (75). Pe de altă parte. cit. dr.

în conformitate cu prevederile art. 2. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. De asemenea. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. în conformitate cu art. (76) alin. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. ci numai acelea expres prevăzute de lege. Astfel. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. (77) alin.1. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. (1). (77) alin. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. (76) alin. De asemenea. absenţele nemotivate de la serviciu d. (2). solidar cu autoritatea / instituţia publică. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. potrivit prevederilor art. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g.

parte a unui raport juridic de serviciu. In cazul funcţionarului public detaşat. aduc atingere încrederii publicului. latură subiectivă. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. în aceeaşi opinie.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat.. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. latura obiectivă. eventual. funcţionar public.. cit. In cazul funcţionarului public delegat. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. adică acţiunile şi inacţiunile şi. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. Ca atare. ea neputând 48 PREDA M. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. op. obiect. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. sancţiune. ci şi atunci când faptele. dr. Dacă nu are această calitate. Prof. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. care trebuie să definească şi latura obiectivă. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. De asemenea. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. 133 29 . “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. univ. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. p. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. incompatibilităţi.

Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. op. Al. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională. prof. orele suplimentare. p. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. care poate îmbrăca forma intenţiei. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public.. op. iar referitor la acest aspect. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. sau prevede rezultatul. constatarea efectelor.. dr. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară. univ. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. fără a urmări producerea lui PREDA M. cazul fortuit. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). Mircea Preda.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. 197 30 . cum ar fi: legitima apărare. presupune. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). constrângerea fizică sau morală. dar şi normele de conduită civică.. de asemenea. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. beţia involuntară completă.. In acest caz. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. prevăzute de lege. când funcţionarul (intenţie indirectă). Latura subiectivă. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare. starea de necesitate. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). fie forma culpei”49. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. cit. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. 134 NEGOITA AL. cit. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. p. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. In cazul culpei. Aşa cum arăta prof.

referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public. care presupune cercetarea prealabilă. art. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. In plus. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. administrarea probelor. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V.I. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. (2) şi (3) din Statut. (77) alin. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. ascultarea funcţionarului public. Prisăcaru51. cit. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege.. cazul fortuit. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. legitima apărare etc. (2). dar numai în conformitate cu art. In opinia sa. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. (77) alin. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. 22 31 . p. ci numai acelea prevăzute la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic.. (45) alin.) f. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. Sintetinzând. putem menţiona: a. op. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare.I.

“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. (77) alin. fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. mustrare scrisă b. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. In egală măsură însă.. putem constata că unele din ele sunt definite sumar. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. referitor la prevederile cuprinse în art. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. după caz. o infracţiune. (3) din Legea nr. sunt următoarele: a. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. un certificat etc. pentru care este investit cu funcţia publică. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. Revenind la art. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. 188/1999. la lit. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . Astfel. La lit. republicată 2007. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. de promovare în funcţia publică. (77) alin. (77) alin. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. (2) lit. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. Spre exemplu. “a” . în termenul prevăzut de lege. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei.

Tot astfel. dar nu este la prima abatere. 188/1999. (78) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. “d” din Legea nr. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. (78) alin. 188/1999. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. sancţiunea de la lit. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. pe o perioadă de 6-12 luni. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. poliţiştii. Are un caracter mai mult moral. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. specifice lor. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. De asemenea. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. republicată. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. personalul diplomatic şi consular. funcţionarii vamali. 188/1999. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. tot în varianta nemodificată a Legii nr.

precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. fie aducerea unui important prejudiciu. decizie. (77) alin. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. Semnificativ în acest sens este art. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. sau de către comisia de disciplină. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. După cum am arătat mai sus. In al doilea rând. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. (4). aşa cum. spre exemplu. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. dacă ne referim la restul abaterilor. civilă sau penală. ordin) emis de către autoritatea abilitată. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. Acest act poate fi revocat de emitent. se poate aplica o sanţiune gravă. în dreptul penal. actul are numai formă scrisă. dar ierarhia are un caracter relativ. ca şi abaterile disciplinare. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. De asemenea. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. In toate cazurile.

(4) din Statutul funcţionarilor publici. prin ordin al ministrului sau . de a propune martori şi probe în apărare. reamintim prevederile art. (3) din Statut. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. (80) din Statut). comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. dreptul la o cercetare imparţială.art. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. (78) alin. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. (77) alin.al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea. (78) alin. consecinţele abaterii. (78) alin. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. In acest sens. dreptul la recurs. De asemenea. în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. se consemnează într-un proces-verbal. la propunerea comisiei de disciplină. (1) -. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. în conformitate cu prevederile art. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică .după caz .art. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. (2). existenţa unor antecedente ale acestuia. 35 . cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. acordarea posibilităţii de a avea un apărător.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. Sub acest aspect. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru.

precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. Monitorul Oficial nr.funcţionarul public este considerat nevinovat. 757/29.1. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.G. precum şi în conformitate cu art. Comisia de disciplină. (3) alin. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.10. (19) 36 .Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. art. 188/1999. (1) din H. nr. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal. 1210/200354. constituită special în acest scop. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea.G.10. In conformitate cu art.10. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. Modul de constituire. republicată 2007. (1) din Legea nr.2003 H. Organizare. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. (79) alin. 1210/14. 2. In situaţia în care funcţionarul public. poate influenţa cercetarea administrativă. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare. în cazul în care această sancţiune a fost contestată.2003.G. De asemenea. nr.1. 1210/10. nr.

(21) 37 . un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. (8) alin. art. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56. să aibe o probitate morală recunoscută.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . de a prezenta dovezi în apărarea sa. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. (1) Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . art. conduce şedinţele comisiei. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. (10) alin.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . art. circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . (1) 58 Idem. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii .unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. să posede studii superioare juridice sau administrative.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. a altor autorităţii sau instituţii.

(79) alin. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. 1210/2003. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. (1) H. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. ori nu există sindicat. nr. (2) 61 Idem. în conformitate cu art. (8)alin. (16) alin. (3) din H. (5) alin.G. (1) 62 Idem. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. In cadrul înalţilor funcţionari publici. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. De asemenea. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării.G. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. numiţi prin decizia primului-ministru. la cerere şi înainte de termen. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. iar sancţiunea nu a fost radiată. (3) 38 . art. art. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. (4) din Statut. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. art. ca membru. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. (2) din Statut.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. (8) alin. care au probitate morală recunoscută. 9 alin. Potrivit art. (79) alin. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. şi în conformitate cu art. 1210/2003.

Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. cu studii juridice sau administrative. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. (1) 39 . Inainte de termen. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. (11) alin. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. (12) alin.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . convoacă . Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. (1) 65 Idem. art. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. republicată 2007). art.funcţionarul public în cauză. (1) Idem. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. cu un membru supleant. Si în această situaţie. persoana care a 63 64 Idem. (18) alin. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. art. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. (15) alin. 188/1999. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. art. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. (1) 66 Idem. dacă este soţ.

nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele. 1210/2003. (24) alin.1. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice. (2) 40 . 2. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. prenumele. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. domiciliul şi . Sesizarea se formulează în scris. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. prenumele şi . în conformitate cu prevederile art.2. (24) alin. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei.G. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice. ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. Pentru înalţii funcţionari publici. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. art.locul de muncă. Funcţionarea comisiei de disciplină. (1) din H.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. (22) Idem.dacă este cazul . redactează şi semnează. Sintetizând.dacă este posibil . secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. De asemenea. art. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente.

prenumele. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. membrii comisiei şi secretarul acesteia. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. sau poate propune clasarea sesizării. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. motivarea propunerii. numele. art. (1) 41 . numele. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. precum şi a persoanelor audiate. administrarea probelor. semnat de către preşedinte. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. pe baza 69 70 Idem. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. (28) alin. probele administrate. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. prenumele. numele. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. (32) alin. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. prenumele. (2) Idem. data întocmirii raportului70. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. art. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. semnătura preşedintelui. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. art. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. care poate dispune efectuatea unui control. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. (2) 42 . In funcţie de rezultatul verificărilor. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. 2. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii.1.3. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici. pentru desemnarea unui 71 Idem. (35) alin. Radierea sancţiunilor disciplinare. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. comisia de disciplină poate să propună menţinerea. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. De asemenea. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. termenul în care aceasta poate fi contestată. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. modificarea sau anularea sancţiunii. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile.

(77) alin. nr. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. prevăzută la art. dr. 148 43 . în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate.. (1) din Statutul funcţionarilor publici. (77) alin. univ. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O.. (3) lit. In acest sens. prevăzute la art. (1) PREDA M. „e” 2. (3) lit. (3) lit. (82) alin. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. art. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. prevăzută la art. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. Potrivit art. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. (77) alin.G. alte persoane interesate prevăzute de lege. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. (82) alin. p. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. „a” din Statut b. Prof. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a.2. a preşedintelui comisiei de disciplină. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. „b”-„d” c. 188/1999. op. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. cit.

dar şi în alte legi speciale. se vor aplica cele din O. Privitor la trăsăturile contravenţiei. ce îşi are sediul în art. II. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. cu modificările şi completările ulterioare. nr.. Astfel. Editura Nemira. Mircea Preda. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. In opinia prof. (83) din Statutul funcţionarilor publici. 1996 44 . aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. Tratat de drept administrativ.G. univ. vol. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. în calitate de persoană juridică. dr. dr. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. din punct de vedere al importanţei. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. imediat după cele arătate prin legea penală74. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public. dar care sunt situate. Potrivit prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. univ. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. ca persoană fizică. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. Antonie Iorgovan. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. există o distincţie clară între infracţiune. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. 2/2001. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie.

Ca excepţie putem menţiona. In principiu. sunt prevăzute sancţiuni specifice. dr. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. univ.. SLANICEANU I. cu mici excepţii... Sancţiunea. Teoria funcţiei publice. In această situaţie. Brăila. Ion Popescu Slăniceanu. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. In asemenea situaţii. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. p. în unele domenii. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. ele nu pot fi confiscate. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. op. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. p. minoritatea făptuitorului. Prin unele acte normative însă. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. 122 45 . deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. ca persoană juridică75. 148 PREDA M.. cit. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. Mircea Preda şi prof. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. 75 76 PREDA M.. cit. de exemplu. prof. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. Editura Evrika. p. Sunt situaţii în care. 149. Pentru a fi considerate contravenţii.P. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv. 1989. univ. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. dr. op. Pe de altă parte.

executarea sancţiunilor contravenţionale. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. Se va aplica. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească.. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii.). implicit. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. cumulativ. în schimb. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. exercitarea căilor de atac. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. fără a 46 . sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună.disciplinară sau civilă .Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. (84). potrivit art. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. supraveghere vamală etc. 2. şi anume: constatarea contravenţiei. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. (83) alin. (2) din Statut. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice.3. cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . nu însă şi cu răspunderea penală. precum şi măsurile administrative accesorii. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. financiar. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. specializaţi pe “domenii” (fiscal. aplicarea sancţiunii. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public.

iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. prin greşeala sa. Potrivit art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (84) din Legea nr. Codul civil reglementează răspunderea civilă.. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului.. dr. republicată 2007. oricine cauzează altuia un prejudiciu. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. în calitate de comitent. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. răspunderea materială. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. (52) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. op. Cu alte cuvinte. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. la care se adaugă beneficiul nerealizat. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. univ. Prof. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. unor terţe persoane. răspunderea patrimonială. este obligat să îl repare. 150 47 . în exercitarea funcţiei lor. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. ca răspundere contractuală sau delictuală. produc un prejudiciu material. cit. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. p. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. întrucât în art.

ci numai raporturi de serviciu.I. cauzarea unui prejudiciu material c. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e.I. op. la art.. (3) Cod civil78. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. cit. fie fapt material. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. un prejudiciu material. care produce. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. din culpa unei persoane. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. reglementate de art. 145 48 . existenţa culpei comitentului d. p. (1000) alin. potrivit Codului civil. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. existenţa unui fapt ilicit b. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. Prin urmare. pe de altă parte. 188/1999. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. republicată 2007. dar şi unele particularităţi. Delictul civil este orice fapt ilicit.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. pe de o parte. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. ar exista raporturi de drept civil. Prisăcaru. (1) alin.. fie act juridic. Legea nr.

dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. (998) Cod civil). ca în dreptul civil. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. Singura prezumţie de vinovăţie există. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. potrivit Legii contenciosului administrativ. Pornind de la Legea contenciosului administrativ. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. totuşi. Sigur. Astfel. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. deci nu se prezumă. (85) alin. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. în art. (1000) şi urm. ale Codului civil). funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. dar există situaţii în care.

spre exemplu. op. pentru a răspunde solidar. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. cit. p. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. sau chiar împotriva amândurora.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. In sens contrar. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. numai împotriva funcţionarului public. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. In cazul în care acţiunea se admite... emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. Potrivit prof. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. univ. dr. 152 50 . De asemenea. cum ar fi. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. In ceea ce priveşte autoritatea publică. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. Astfel. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere.

4. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. se angajează potrivit legii penale. 80 PREDA M. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. se vor aplica. p. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. Răspunderea penală Potrivit art. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. (1). în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. neglijenţa în serviciu. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. dr. luarea şi dare de mită.. dar poate fi şi subiect pasiv.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. care nu mai are şi calitatea de comitent. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. cit. univ. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. op. Din punct de vedere procedural. prof. purtarea abuzivă. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. în completare. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. 153 51 . Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. 2. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. (86) alin. abuz în serviciu contra intereselor publice. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. Astfel. primirea de foloase necuvenite.. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. traficul de influenţă etc80.

art. indiferent cum a fost investită. (86) alin. de serviciu sau în legătură cu serviciul. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. contra statului sau contra autorităţii. va fi sesizată comisia de disciplină competentă.art. (86) alin. (145) Cod penal”. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. cum sunt: • • • delapidarea . conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. (3). a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. In Codul penal. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. cu orice titlu. (54) lit. de fals. o însărcinare de orice natură. (215) alin. (4) al aceluiaşi articol. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. Potrivit alin. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . Conform art. (247) 52 .Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. Art. (246)-(258).art. suspendarea din funcţie încetează. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. care împiedică înfăptuirea justiţiei. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. 78/2000. modificată. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. (2) din Statut prevede că. în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art.art.

(252) omisiunea sesizării organelor judiciare . In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. evident fără plata salariului. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. (302) alin. până la soluţionarea cazului. acesta urmează să fie repus în funcţie. 53 .art.art.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni.art. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . Suspendarea nu constituie o sancţiune.art. plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. De asemenea.art. In cursul acesteia. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. (248) neglijenţă în serviciu . organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. (249) purtare abuzivă . (263) deturnarea de fonduri .art. precum şi de a cere sprijinul altor organe. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. trebuie sesizate organele de cercetare penală. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. în vederea începerii anchetei penale.

Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. 54 . fie cu ale celorlalţi salariaţi. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. acolo unde acestea există.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. dar altele sunt comune. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă.

(6) alin. lit.2006 Art. registratură şi arhivă82. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. documentarea. redactării şi definitivării actelor legislative. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. precum şi activitatea de informatică. (11) alin. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. studii şi vechime în specialitate. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. relaţii cu presa şi cu publicul.01. gestionarea resurselor umane şi financiare. contenciosul administrativ şi auditul intern. în conformitate cu anexa la Legea nr. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. organizarea. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. fapt atestat printr-un examen de specialitate. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. 7/2006. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. în conformitate cu art. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. „a”-„i” 55 . după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. (1) din Legea nr. 35/16. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. elaborarea de studii. 7/200681. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. (1). organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. (3) lit. sinteze. inclusiv a şedinţelor comune. vârsta minimă: 18 ani. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. fără antecedente penale. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. astfel cum este definită de lege.

Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. (17) alin. (7) alin. se face de către secretarul general. art. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. la comisiile şi grupurile parlamentare. referent. (1) Art. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. în limita posturilor vacante. şef secţie. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. Astfel. şef serviciu. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. (3) 87 Art. (74) alin. după caz. (3) 90 Legea nr. director adjunct.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. (2) 86 Art. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. acestea se ocupă prin concurs sau examen. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. cu avizul Biroului permanent89. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. şef cabinet.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. Numirea şefului de departament sau a directorului general. 7/2006. (7) alin. art. (2) 89 Idem. (2) 56 . (18) alin. secretar general adjunct. alin. în limita posturilor vacante. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. (7) alin.

proporţional cu gravitatea faptelor. contravenţional. Potrivit art. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. (78) din Statut. 7/2006. civil şi penal. (3). atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. în conformitate cu prevederile art. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. încălcarea parlamentari b. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. întreţinere-reparaţii şi deservire. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. în condiţiile legii. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. sunt cele prevăzute la art. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. (79) şi (80) din Legea nr. întrucât. prin contract individual de muncă. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. investiţii. de gospodărie. Astfel. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. precum şi la departamente / direcţii generale.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. (5) alin.

De fapt. dr. Pe de altă parte. Referitor la acest aspect. republicată 2007. lit. (2). o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. dacă le consideră ilegale”. republicată 2007. (45) alin. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. această expresie este discutabilă. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. “i” din Legea nr. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. 7/2006. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. (3) din Statutul funcţionarilor publici. (77) alin. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. 188/1999. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. prof. La art. In mod firesc. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. (2). O diferenţă o remarcăm la art. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. în principal. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. „a”-„j” 58 . univ. lit. art. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. în scris şi motivat. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. (79) lit. (79) alin. Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale.

La art. Art. “b” din Legea nr. (79) alin. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. Referitor la art. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 188/1999. lit. 188/1999. art. 188/1999. republicată 2007. republicată 2007. Referitor la prevederile art. (77) alin. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. c. destul de neclar. republicată 2007. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. (1) lit. 122 59 . pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. (79) alin. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. (2) lit. (2). cit. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. (80) din Legea nr. a sancţiunilor disciplinare”92. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. (2) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. “a”. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. Si. (77) alin. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. d. op. p.. (2) lit. b. Prevederile de la lit. în condiţiile legii. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. (79) alin. Faţă de Legea nr. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. prevedea doar “neglijenţa repetată”. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”..

188/1999. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. (80) lit. (80) lit. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. 188/1999. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. 188/1999. In Legea nr. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. pe o perioadă de 6-12 luni. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. De asemenea. “b”. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. 7/2006. trecerea într-o funcţie inferioară. în vechea formă nemodificată a legii. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. g.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. tot în varianta nemodificată a Legii nr. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. 7/2006 se referă numai 60 . este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. f. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. In timp ce în Legea nr. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. “f” din Legea nr. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. republicată 2007. In varianta iniţială a Legii nr. Sancţiunea prevăzută la art.

în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. 188. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. componenţa. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. De asemenea. (1) 61 . alin. 7/2006. art. (8)1 alin. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. precum şi de existenţa unor antecedente. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. (83). chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. Aceasta trebuie consemnată în scris. în condiţiile legii. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. fie aducerea unui important prejudiciu. este obligatorie audierea funcţionarului. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. In astfel de cazuri. In timpul cercetării. art. sub sancţiunea nulităţii. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. art.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. Modul de constituire a comisiei de disciplină. 7/2006. (1)-(2) 95 Legea nr. atribuţiile.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. (80) lit. (81) alin. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. unde se va menţiona acest fapt.

după caz. (2). avizul comisiei de disciplină97.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. Sancţiunile prevăzute la art. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. (2) Legea nr. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. (82) alin. potrivit legii. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. în condiţiile legii. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (86) 62 . se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. (80) lit. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (80) lit. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. (81) alin. art. (82) alin. prevăzute la art.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. 96 97 Idem. sau. (1) 98 Idem. “c” . în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. “a” şi “b”.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. dacă apreciază ca fiind necesar. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. 7/2006. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. (80). constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. solicitând. art. potrivit art. art. (5) din Legea nr.

în calitate de comitent. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. aprobat prin O. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. se stabileşte potrivit legii penale100. s-a dispus începerea urmăririi penale.2004. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. (5) din Legea nr. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. 532/14. nr. In situaţia în care. suspendarea din funcţie încetează. (1) 101 Monitorul Oficial nr. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. 99 Idem. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice.07. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. 2.G. Răspunderea penală. (88) alin. 256/23. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine. unor terţe persoane. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta.2004. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.03. partea I 102 Monitorul Oficial nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. art. 243/2004 102. fapte prevăzute la art. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. (87) Idem. partea I 100 63 . constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public.U. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. art. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării.

Cu referire la personalul vamal. De asemenea. 10/2004. (2) din O. cu normele generale prevăzute de Legea nr. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. incompatibilităţi specifice. (1) 105 Idem.G.G. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. se completează de drept. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal. 10/2004 O. nr. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. consilier juridic. 10/2004. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. auditor. republicată 2007. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b.U. (1) din O. 188/1999. Potrivit art. nr. (5). Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. principal. art. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. (2) 64 .U. (5).U. alin. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. (34) alin. cu modificările şi completările ulterioare103. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. 10/2004. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. la art.G. art.U. inspector. asistent şi debutant105. alin. în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. nr. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. după cum urmează: superior (ca nivel maxim). în cadrul birourilor vamale de frontieră.G.

(8) alin. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. (3). (2). respectiv: superior. Potrivit alin. nu sunt foarte clare. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. şef serviciu. (2) 108 Art. director adjunct. (3) 65 . “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. La art. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. (6) alin. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. (5) alin. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (1) şi anume: şef birou vamal. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. 188/1999. 188/1999. (9) alin. odată la 2 ani106. generale şi specifice. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. constatată 106 107 Idem. republicată 2007. în condiţiile Legii nr. prevăzute la art.108 Prevederile art. cu aprobarea directorului. sunt următoarele: director. şef de tură. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. (97). director executiv adjunct. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. (8) alin. (1) lit. asistent şi debutant. republicată 2007. (9) alin. (3) Art. (9) alin. alin. La analiza dosarului depus pentru concurs. şef birou. (99) alin. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. şef serviciu şi şef birou. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. (1). (2) al aceluiaşi articol. principal. menţionate mai sus. şef adjunct birou vamal. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art.

Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. De asemenea. (25) alin. (25) alin. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. iar potrivit art. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. concretizate în ordine. chiar nejustificat. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. norme. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. 109 Art. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. de a se prezenta la testarea psihologică. instrucţiuni. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. republicată 2007. conform art. (22). (998) Cod civil. (23). personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. 188/1999. Art. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. (2) 66 . şi prin Statutul personalului vamal. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. Refuzul.

în timp ce la alin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. după caz”. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. (27) alin. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. Art. (2) şi. De asemenea. Personalul vamal. (1). (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . reglementează la art. art. (26). Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. contravenţională. republicată în 2007. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. (2). “încălcarea de către funcţionarii publici. “a”. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. dispune art. civilă sau penală. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. (25) alin. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. (25) pe care tocmai l-am redat. constatării şi sancţionării fraudei vamale. adică au calitatea de reclamante. persoană fizică sau juridică. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. arată unul din neajunsurile acestui statut. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. Potrivit art. Astfel. mai mult. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. Legea nr. (84) din aceeaşi lege la lit. iar conform alin. iar la art. ori uneia din cele două reclamante. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin.

datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. Statutul menţine unitatea de reglementare. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. (29). respectiv corpuri. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. (30) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. De asemenea. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. prevede în continuare acelaşi articol. iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. Conform art. după caz.corpul ofiţerilor de poliţie. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. la portul şi uzul de armă. (1) alin.U. 3. după cum dispune art. după cum urmează112: Categoria A . (1) din Legea nr. prin art. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. In formularea textului. 101/2004 Art. dispune art. cu prevederile cuprinse în Legea nr.G. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. Pornind de la specificul poliţistului. având îndatoriri şi drepturi specifice. printre altele. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. (28). o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. art. nr. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. aprobată cu modificări prin Legea nr. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. Legat de cele de mai sus. cel puţin odată la 2 ani. (1) din Legea nr. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. 360/2002 112 Cf. El are dreptul. 89/2003. (78) alin. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. (14) alin. 188/1999. (1) şi (2) 68 . Personalul vamal. republicată 2007.

comisar şef. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. Categoria B . (i). agent. subinspector. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. chestor. a atribuţiilor de serviciu. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. Astfel. (23) alin. să fie considerate infracţiuni. agent şef. încălcarea de către poliţist. deşi. în limitele legii. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti.corpul agenţilor de poliţie. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. prin exercitarea. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. Această structură este specifică numai poliţistului. (1) 69 . inspector principal. care aduce atingere onoarei. agent şef adjunct. De asemenea. agent principal. chestor principal. Astfel. (55). în serviciu. comportarea necorespunzătoare. constituie abateri disciplinare. inspector. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. civilă sau penală. familie sau în societate. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. cu vinovăţie. comisar. în linii mari. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. Conform art. potrivit legii penale. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. chestor şef adjunct. (57). (56). Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. (45) lit. materială. subcomisar. a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. iar potrivit art. după caz.

pentru care este investit cu funcţia publică. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. In egală măsură însă. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. op. o infracţiune. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. De asemenea. în termenul prevăzut de lege.I. un certificat etc. Prisăcaru114. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. p.I. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. fără să se specifice numărul lor. “c”. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus. PRISĂCARU.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. Această prevedere poate fi 114 V. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. cit. Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. c.. 22 70 . Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f..

destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. În faţa consiliilor de disciplină. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. art. (6) 118 Idem. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. favoritism sau trafic de influenţă. Conform prevederilor alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. mustrare scrisă c. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. urmând ca. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. (2). avertismentul b. Procedura cercetării prealabile. (59) alin. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. să fie sesizate organele judiciare. art. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. (59) alin. art. (a) şi (b). (59) alin. în raport de constatări. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. (58) lit. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. dispune alin. 115 116 Idem. (4). art. (7) 71 . ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. (1). (5) 117 Idem. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. (59) alin. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. se reglementează prin ordin al ministrului. (58) Idem. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. Poliţistul cercetat.

PRISĂCARU. potrivit art. Textul citat necesită o aprofundare. (60) alin. Prisăcaru119.. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. potrivit art. 389-390 72 . (15). În acest caz. 119 V. p. prevede alin. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată.I.I. (2). gradul de chestor. potrivit art. op. în termen de 30 zile. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. al cărui şef este competent. (1). deoarece el este susceptibil de unele precizări. prevede art. (60) alin. la art. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. Preşedintele României este competent să acorde. (60) alin. de cauzele. (10). Destituirea din poliţie. textul este în contradicţie cu prevederile alin. (15) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. Insă. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. (a). dispune art. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. Conform alin. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. textul este greşit. In opinia V. nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. de gradul de vinovăţie a poliţistului. (61). gravitatea şi consecinţele acesteia. Astfel. (1). dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. De altfel. şi nu cum se prevede în text. Pentru a putea contesta o sancţiune. în mod corespunzător de persoanele care. (61) alin. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. în actuala redactare. (1). (61) alin. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. (2). (15). au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. cit. Aplicarea sancţiunii disciplinare. art. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. prevede alin. Pentru aceeaşi abatere. sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. (1). Potrivit alin. (1) al art. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. (9).

ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. după caz. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. poliţistul nemulţumit se poate adresa. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. (62) alin. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (2). rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. după cum prevede art. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. inspectoratele judeţene de poliţie. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. Corpului Naţional al Poliţiştilor120. că poliţistul răspunde material. printre altele. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. care se constituie şi funcţionează. observăm că în art. (2) 73 . 29/1990 a contenciosului administrativ. De asemenea. (55) se prevede. civil. (61) alin. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. Potrivit alin. (3). iar în alin. Deşi în art. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. (5) din Legea nr. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. solicitând anularea sau modificarea. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. Potrivit alin. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. Poliţistul pus la dispoziţie. (5). astfel cum a fost modificat prin O. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. la nivelul de bază. (65) alin. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. potrivit alin. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. (2) al aceluiaşi articol. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. (4). 102/2004 se prevede că. 4. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. (65) alin. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . în art. legitimaţia şi insigna. dispune în continuare alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. (6) al aceluiaşi articol. (1). pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare.G nr. respectiv a suspendării din funcţie. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. Astfel. Potrivit art. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor.U.

nu face parte din partide politice. (2) alin. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru.A. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. are o stare de sănătate corespunzătoare.A. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe. (1) alin. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe.. secretar sau subsecretar de stat în M. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent.. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. Potrivit art. secretar sau subsecretar de stat. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. (1) 75 . (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României.E. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. cunoaşte cel puţin o limbă străină. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.E. 269/2003. art. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. După cum putem constata. la ambasadele. conform prevederilor legii121..A. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României.E. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. de regulă.

Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. art. art. (3) alin. potrivit art. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. şi nu şi al personalului auxiliar. Astfel. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. să respecte. respectarea secretului de stat. (3) alin. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. Referitor la răspunderea juridică. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. conform legii. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. De asemenea. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. De altfel. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. (57)-(60) reglementează acest aspect. 269/2003. (2) 76 . art. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. nu şi Corpului diplomatic şi consular. în perioada cât se află în misiune în străinătate. Prin urmare. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

sistemul permite recrutarea de specialişti şi. în ţări ca Spania. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. Astfel. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. o însărcinare de orice natură. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). In democraţiile europene unde se aplică acest sistem.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. beneficiază de stabilitate.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. economie de mijloace. Totuşi. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. în paralel. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. (145)”. probe din care să rezulte calitatea acestora. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. Intr-un asemenea sistem. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. In unele concepţii. cu o pregătire adecvată. Belgia şi Franţa. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. unde este aplicat acest sistem. Funcţionarul. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. retribuită sau nu. In practică. cu orice titlu. altfel spus. 80 . ceea ce nu este de neglijat. indiferent cum a fost investită. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei.

prevede efectuarea unei perioade de probă. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. Dar. care beneficiază de garantarea postului. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. înainte de definitivarea pe post. In Germania. Datorită principiului autonomiei ministeriale. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. Italia şi Spania. moralitate. rasă. cum ar fi Franţa. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. religie sau alte opinii. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. la funcţii publice în ţara lor”. condiţiile diferă foarte mult. In consecinţă. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. De aceea.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. precum Polonia şi Lituania. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. Aşadar. în condiţii de egalitate. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. în funcţie de sectoare: examene. Recrutarea unui funcţionar public. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. ca în Marea Britanie şi Belgia. legislaţia din unele ţări occidentale. al concursului public. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus.

Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. care se prezintă. este deosebit de importantă. operativitate şi neutralitate. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. în primul rând. de către un juriu. Există şi excepţii. o formare profesională iniţială. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. în numeroase şcoli şi instituţii. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. în prealabil. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. formarea şi perfecţionarea sa profesională.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. 82 . cerinţele respective. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. un concurs extern. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. In Franţa. în special pentru anumite funcţii de conducere. ci pe criterii politice şi de încredere. se are în vedere. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. pentru evoluţia sa ulterioară. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. a unei liste de posibili candidaţi. în general.

Pregătirea managerială. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. Pentru carierele superioare. schimbării profesiei sau carierei. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. de la eşalon la eşalon. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. In ţările din Europa Centrală şi de Est. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. referitoare la adaptarea la funcţie. pentru ocuparea unor posturi superioare. în general. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. candidaţii admişi urmează o formare profesională. iar titularizarea se face după 3 ani. la Institutul de Inalte Studii Administrative. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. In Franţa. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. o creştere a responsabilităţii şi. ierarhic superioară. cu stagii intercalate. în cadrul gradului. Promovarea internă este foarte importantă. se ţine cont de meritele celui în cauză. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. Pentru serviciul mediu. Este însoţită de o schimbare de funcţie. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. calificarea tehnică a funcţionarilor. 83 . în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. timp de 2 ani. la efectuarea ei. în sistemul funcţionarilor de carieră. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. de vechime şi de formarea profesională. din toate punctele de vedere. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. are loc în general de la grad la grad şi. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. In Germania. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare.

căreia îi este subordonată. In aceste ţări. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. prin activitatea desfăşurată. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. dar. 84 . In Franţa. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. drept la sindicat şi la grevă). separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. este însă obligatoriu ca aceştia. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. funcţionarii publici. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. al poliţiei. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. strict delimitate. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. Odată aleşi. teoretic. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. separată de puterea executivă. practic. In general.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. In regimurile democratice. în conformitate cu legislaţia în vigoare. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. să dovedească neimplicare politică. Pe de altă parte. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. asociere. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. guvernamentală. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. militarii. nonpartizani din punct de vedere politic. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. magistraţii). căreia îi este subordonată. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare.

El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. In Marea Britanie. In Germania. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. Dintre toate ţările evaluate. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară.Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. nefiind considerat ca o entitate independentă. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. în anul 1975. care asigură „continuitatea statului”. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . în exercitarea funcţiei sale. precum Franţa şi Germania. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. cu valori proprii. dar şi dezinteresat. De obicei. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. In alte ţări. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte.

Acestea se bazează în principal pe: 86 . 2. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. imparţialitate.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. Astfel. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. fără corupţie. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. fără inegalităţi. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. etica include. Totodată. în general. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. Nici un agent federal. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. loialitate. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. la cerere. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. cu drepturi depline în administraţia de origine. La expirarea mandatului. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. funcţionarul este reintegrat. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică.

Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. La nivel european. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. într-o măsură mai mare sau mai mică. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. revizuit în 1994. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. servirea interesului public b. altfel spus. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 .Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă.

In art. art. Tot în acest sens. menite a inspira încredere în funcţia publică d. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. (13). să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului.1. continua perfecţionare profesională 2. art. Constituţia daneză. Art. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. (31) din Constituţia belgiană.Răspunderea juridică a funcţionarului public c. 2. situat în Titlul II.2. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. prima lui obligaţie fiind ca. (1) 88 . prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale.1. Legea nr. consacrat drepturilor. în serviciu sau în viaţa privată. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. onoarea şi demnitatea funcţiei128.1. în art. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). persoana sa este inviolabilă şi sacră. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. 173/1971. standarde înalte în întreaga activitate. art. De asemenea.

răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public.1. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. corespunzătoare competenţei sale. să repare prejudiciul cauzat. 2. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. Orice funcţionar. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. indiferent de natura acesteia. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic. De asemenea. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. injuriilor. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. art. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. dacă este cazul. (25)-(28) 89 . violenţelor. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. atestată de gradul pe care îl are.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal.3. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. la cei care lucrează în spitale. Totodată. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. totodată. Astfel. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa.

ce se regăsesc în coduri deontologice. adoptat la 26 octombrie 1984. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. la art. cel interesat îşi poate relua funcţia. (15). autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. Dacă la expirarea acestui termen. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. aceasta se poate exemplifica prin art. care sesizează consiliul de disciplină. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. în anumite cazuri In Constituţia franceză. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. administrative sau penale). se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. Din anul 1986.

dacă o 91 . In art. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. (34) din Constituţia germană. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. 2. adjuncţi administrativi. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. Urmează categoria subalternă. şefi de grupă.4. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. Astfel. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. alcătuită de agenţi administrativi principali. iar categoria superioară. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. Categoria inferioară. prin reducerea administraţiei centrale. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. în principiu. dacă vreunul din funcţionari. cea a personalului de execuţie. grupează agenţii de serviciu şi de birou. (19) alin. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. în ceea ce priveşte un terţ. ci de o serie de funcţii.1. reprezentând 11%. responsabilitatea incumbă. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. Art.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice.

numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. rezultând nu numai probleme de organizare. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. In schimb. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. 92 . orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. Art. Dar. modificată în anul 1985. căutându-se o flexibilizare în acest sens. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. In afara serviciului. principii fundamentale ale statului) nu este admisă. In aceste limite. dar şi conflicte sociale. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. In plus. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. în cazul declaraţiilor oficiale. După reunificare. Angajarea acestuia. (65). Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor.

2. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii.7. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. Portugalia 93 .1. adoptat prin Decretul nr. evaluare anuală a serviciilor.5.1. 611/1977. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. 2. promovare internă. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. Grecia In art. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. în virtutea prevederilor acestui cod. datorând credinţă Constituţiei şi patriei.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. cel în cauză fiind audiat în prealabil.1.6. perioadă de probă.

(22) din Constituţia portugheză. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. 2.8. dacă rezultă o violare a drepturilor. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor. Marea Britanie Sistemul englez este complex. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu.1. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. b. cum se află el definit de organele competente. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. plasat în titlul consacrat principiilor generale. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. astfel: a. c. în baza legii. instituirea răspunderii civile. având fiecare scara ei de remunerare. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. d.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. e. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. ci prin cutumă (tradiţie). cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -.

Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. ci o formare continuă. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. neutralitatea.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. OPSS este un organ al primului-ministru. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. Pe lângă alte reglementări formale. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. de „executive officer” (cu bacalaureat. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. Este. Nu există separaţie între grad şi funcţie. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. precum şi de relaţiile profesionale. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. De exemplu. deci. a unei anumite 95 . Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. competenţă. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). vorba despre personalul guvernului naţional.

funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. poate participa. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. cum ar fi poliţia. cu discreţie şi moderaţie. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. poate avea o angajare politică în afara serviciului.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. Cea de-a doua categorie. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. la activităţi politice naţionale şi locale. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. 96 . Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. cu moderaţie şi discreţie. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. alcătuită din angajaţii de birou. după obţinerea unei permisii în acest sens. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. Ultima categorie. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. Funcţionarii pot aparţine unui partid. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie.

Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . în procesul de organizare şi executare în concret a legii. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. existente în doctrină. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. Statutul funcţionarilor publici. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. Astfel. ce sunt menţionate în anexa la Statut. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. In acest context. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. cerinţă prevăzută de Constituţie. adoptat prin Legii nr. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. al egalităţii. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. oferă un cadru general în materie. Pe de altă parte. republicată în 2007. 188/1999.

să-i tragă la răspundere. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. (2) din Statut. ci numai acelea expres prevăzute de lege. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. faţă de cei care încalcă normele juridice. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. In orice societate. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. republicatp în 2007. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Principala îndatorire este prevăzută la art. mai exact la art. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Privitor la trăsăturile contravenţiei. (75) alin. (43) alin. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. funcţionarii vamali. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. (77) alin. personalul diplomatic şi consular). poliţiştii. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. Am mai adăuga în plus. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. faptul că art. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. (1) din Legea nr. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi.

oricine cauzează altuia un prejudiciu. (1). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în unele domenii.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. acolo unde responsabilitatea juridică. Cu privire la sancţiunea aplicată. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. (86) alin. pe drept cuvânt. Sigur. sunt prevăzute sancţiuni specifice. prin greşeala sa. în general. Prin unele acte normative însă. dar poate fi şi subiect pasiv. înseamnă a lipsi această 99 . dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. şi a funcţionarului public. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. Cu alte cuvinte. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. putem spune că. în principiu. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. garantată şi înfăptuită. este obligat să îl repare. în exercitarea funcţiei lor. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. republicată în 2007. este defectuos reglementată. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. (84) din Legea nr. în special. De asemenea. produc un prejudiciu material. iar art. Concluzionând.

iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei. 100 .

: O. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 . : lit. : O.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : H.G. : art.G. : cf. : alin.U. : H.

Bucureşti. NICU A. 10. Editura Lumina Lex.. III. L. 2000 IONESCU C..P.. 1997 NEGOIŢĂ A. Bucureşti. 1997 IORGOVAN A. 14.. modificată şi 102 . 1996 PRISĂCARU V. Bucureşti. IVANOFF I. Drept administrativ European. Teoria funcţiei publice comunitare. Bucureşti.. Editura Lumina Lex. 4. 2005 CĂLINOIU C. Teoria funcţiei publice. publicată în Monitorul Oficial nr...I. Drept administrativ partea generală. ALEXANDRU I. 9. Bucureşti.. MANDA C..S. vol. Bucureşti. Editura Atlas Lex. Bucureşti. 1993 NEGULESCU P. Bucureşti. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. 1989 2. Tratat de drept administrativ. Tratat de drept administrativ. 12.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. 1993 IORGOVAN A. Drept administrativ. 1996 IORGOVAN A.06.. 5.1996.. vol. 3. Editura Lumina Lex. Editura Global Lex. I.tratat elementar.. Editura Lumina Lex. 7. II. Bucureşti. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. Editura Lumina Lex. vol. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19.10. 1999 DABU V. Editura Evrika.1923 Legea nr. 1934 PREDA M. V. Drept constituţional şi instituţii politice. VEDINAŞ V. Editura Nemira.. Răspunderea juridică a funcţionarului public.. 263/28. 2006 PREDA M. Editura Marvan. Editura Lumina Lex. 1993 SLĂNICEANU I. 13. Drept administrativ . Tratat de drept administrativ român. Editura Hercules. 15. Brăila. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Tratat elementar de drept administrativ român... Bucureşti.. SĂRARU C. 16.. GORJAN I. Bucureşti.C. 6. 11.. 8.

2004 H.10.U. 1210/14. partea I.2001. publicată în Monitorul Oficial nr.1999. 532/14. 89/2003.05.2007 Legea nr. 22. partea I Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. publicată în Monitorul Oficial nr. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. 21.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr.12.2003. 215/2001 privind administraţia publică locală.2005.04. 360/2002 privind statutul poliţistului. 35/16.G. 161/2003 17. publicată în Monitorul Oficial nr. 101/2004 Legea nr.G. 256/23. 365/29.01. nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 204/23. publicată în Monitorul Oficial nr.600/08. aprobată cu modificari prin Legea nr. Legea nr. 757/29.2003 Legea nr. modificat prin Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr.2002. 440/24.10. 243/2004.2006 O. modificat şi completat prin O. 20.2003 18. nr. publicată în Monitorul Oficial nr.G. nr.U. 23.06.441/23. 103 . publicată în Monitorul Oficial nr.03.06. publicată în Monitorul Oficial nr. republicată în Monitorul Oficial nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. 19.07.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful