Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

a venit cu o soluţie mai nuanţată. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. indemnizaţii. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. (61) alin. retribuţii. punând problema în art. 19/1972. In această perioadă. organelor şi instituţiilor de stat.1949. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. noţiunea de funcţie publică. ca şi multe altele (putere publică. domeniu public etc. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. pe de o parte. pensionare. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. care a intrat în vigoare în anul 1950. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. adoptat prin Legea nr. Astfel. (2) din Codul muncii. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. dosare penale etc. beneficiind de un asemenea statut.) s-a considerat că au devenit desuete. Cu toate acestea. Codul muncii. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. 418 / 16. art. prevedea: „Codul muncii se aplică. care folosesc munca salariată”. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. avansări.. prin Decretul nr. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. constituiau o clasă privilegiată. devenite „clase conducătoare” în noul regim. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. condiţii de numire.11. Astfel.

ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. In Legea nr. prin Hotărâri ale Guvernului. puteri. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. o funcţie publică. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. De asemenea. sunt stabilite. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. fără a ieşi din regimul contractual. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. soluţia Constituţiei din 1923. de regulă. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. Decurge de aici importanţa foarte mare. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. oricât de mică. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. sistemul bancar etc. funcţii de conducere etc. Astfel. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. ca soluţie tehnică de principiu. adică acele atribuţii. pe lângă cetăţenia română.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. energie electrică. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general.: cercetare. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. în ceea ce priveşte funcţia publică. Astfel. (16) alin. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. funcţia de prefect etc. Conţinutul fiecărei funcţii publice. în baza acestora. în mod frecvent. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie.). 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. în art. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. legi sau.

vol.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. A. de competenţe. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. IORGOVAN. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. p. p. fără acordul persoanei care o deţine. în scopul de a satisface. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. IONESCU. Intr-o analiză de sinteză. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. de puteri în cadrul unui serviciu public. Faţă de cele de mai sus. 198-199 6 . în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. Drept administrativ – tratat elementar. de administrare a patrimoniului. Editura Lumina Lex. III. poate administra şi poate soluţiona litigiile. 1997. pusă la dispoziţia publicului. 1997. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. în condiţiile legii. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. căreia îi este specific actul de gestiune. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. 56-68) 3 C. Având o bază legală. Bucureşti. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate.

statute profesionale pentru diferite domenii. primarii. Bucureşti. Tratat elementar de drept administrativ român. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. Editura Lumina Lex. (73) alin. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. Au fost adoptate diverse legi. In Legea nr. cu care sunt investiţi.10. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public. modificată prin Legea nr. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. (3) lit.1998. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. p. funcţionarii publici. partea I 7 Monitorul Oficial nr. 7/12. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. Spre exemplu. 204/23.01. In art. (3) lit. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. modificată şi completată prin Legea nr. magistraţilor. Din modul de redactare a art. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local.1996. acesta având regimul juridic al unei legi organice. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea. 263/28. 78 5 Monitorul Oficial nr. 1996.2001. 115/19966. (73) alin. iar în art. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. partea I 6 Monitorul Oficial nr. prin numire sau alegere. partea I.04. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. Legea nr. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. PREDA. Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M.

In funcţie de ţara la care ne referim. Editura Marvan. 2. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. p. de un titular (sau mai mulţi). Paul Negulescu8. 629 8 . persoană fizică care. In definiţia sa. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). 1934 A. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. specifice anumitor funcţii publice. termenul are mai multe accepţiuni. Drept administrativ. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. prof. vol. executând puterile în limitele competenţei. IORGOVAN. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. Editura Hercules. Categorii de funcţionari publici. Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Bucureşti. Tratat de drept administrativ. în vederea de a fi ocupată. Astfel. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. 1993. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. Bucureşti. In majoritatea cazurilor. I. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. în chip temporar. pentru a se preciza sensul acesteia. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. prof. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. potrivit prof. A. Astfel. prof. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”.

Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. 2006 12 Idem. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. univ. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. senator. şef serviciu etc. personal sau temporar. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. primar. NEGOITA. PREDA. p. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. secretar de stat. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. 79 11 M. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. Drept administrativ – partea generală.). director/director general. funcţii de conducere (ministru. Bucureşti. • caracterul legal al funcţiei publice. Bucureşti. 10 AL. 1993. In definiţia pe care o dă. p. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. 70 9 . La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. ca şi volumul acestora. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. consilier local sau judeţean. In altă ordine de idei. 67 13 Idem. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. 69 14 Idem. p. p. Editura Atlas Lex. funcţii de execuţie. prof. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. viceprimar). altele independente sau autonome. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. secretar de stat. In general. Editura Lumina Lex. dr. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. teritorial. secretar general al ministerului.

Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. p. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. 71 18 Legea nr. b. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. 71 17 Idem. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. 70-71 Idem. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. c. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. anumite cerinţe profesionale. de vârstă. 15 16 Idem. p. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. respectiv în bugetele locale. d. experienţă etc. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. 188/1999 10 . Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

unde se spune foarte clar: „în România. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. art. respectiv aceea de funcţionar public. cu domiciliul în ţară”25. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. este necesar ca acesta să fie cetăţean român. limba oficială este limba română” 14 . pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. în cadrul acestei organizări. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. scris şi vorbit. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. (3) Fapt prevăzut la art. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. cât şi vorbit. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. iar art. să cunoască limba română atât scris. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. în condiţiile legii. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. în scopul îndeplinirii.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. (13) din Constituţia României. Revenind la comentariul anterior. (16) alin. Calitatea juridică de funcţionar public. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. prin numire sau alegere. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. a unor înscrisuri. dar şi elaborarea unor acte. Astfel. într-o funcţie publică. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. a atribuţiilor administraţiei publice.

Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. minoritatea se supune majorităţii. 82 15 .. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. Referitor la acest aspect.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. care să reflecte atât starea fizică. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. prof. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. univ. 82 Idem. In al treilea rând. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. Prof. dr. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. dr. De asemenea. op. In al patrulea rând. dar mai ales cea psihică a persoanei. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. p. p. In al şaselea rând. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. Evident. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. de specialitate. nu este vorba de o stare generală de sănătate. indiferent de vârstă. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. liceale sau generale. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). care prevăd că într-o structură instituţională. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. cit. dacă legea specială nu cere altă vârstă. univ. PREDA. iar altele 27 28 M. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare.

(c) din Legea nr. univ. economist. 83 16 . prof. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. De asemenea. op. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. medic. In aceste cazuri. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. PREDA. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. dr. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. p. inginer etc. în baza procedurilor legale. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru.. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. (9) alin. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). art. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă.. 29 M. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. 2 lit. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. art. 3. cit. De exemplu. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor.

Editura Global Lex. c.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. p. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. Răspunderea juridică a funcţionarului public. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. Bucureşti. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. 2000. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. contravenţie. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. DABU. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. administrativă. restabilirea situaţiei anterioare. abatere disciplinară. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). Potrivit prof. care poate fi: infracţiune. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. act administrativ ilegal. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. 17 48 . legea care reglementează responsabilitatea juridică. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. procedura înfăptuirii acesteia. cvasidelict. dr. univ. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. folosiţi de legiuitor” 30. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. b. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. delict.

ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora.32 4. (2) 34 Constituţia României. In opinia prof. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică. PRISACARU. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea.. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. prin legi organice. dimpotrivă. au dreptul la o protecţie egală a legii”. alin. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. Art. de către stat.I. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. DABU. dr. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. (7) „Toţi oamenii . procedurilor şi mijloacelor efective de educare. Iar în conformitate cu art. op. • prevederea şi garantarea prin lege. cit. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”.I. prevenire. general valabile. prin Constituţie. Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. Pentru realizarea celor de mai sus.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. a organelor. 433 V. p. cit... art. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. alin. 31 32 V. Valerică Dabu consideră. 237 33 Constituţia României. V. Prof. art. (1) 18 .. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. (15). (16). ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. op. p.

de bună voie. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. Potrivit art. • • nimeni nu este mai presus de lege. a ales conduita contra normei juridice. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. dar ele sunt prevăzute de lege. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. (57) 19 . indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. înlocuire. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. ideea principală fiind de protecţie. educare. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. (3) lit. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. dar nu a făcut. agravare şi atenuare a acesteia. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. între putere şi responsabilitate. Principiul libertăţii de voinţă. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. a acţiunii sau inacţiunii. în mod egal pentru toţi. Există excepţii de la acest principiu. „d” 35 Constituţia României. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. art. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. ocrotire. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice.

NEGOITA. este cauza acestui act.cât şi beneficiul nerealizat .. 144 Idem. Alt principiu. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . dr. univ. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. conform prevederilor legale. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. statul trebuie s-o repare. atunci şi actul este ilegal. 145 20 . op.37 Deci. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. anularea actului şi repararea pagubei. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. Aceasta se referă la faptul că. 36 37 Al. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. 188/1999. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. deoarece. (52) din Constituţia României. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. republicată 2007. responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. cât şi pentru cele morale.lucrum cessans.damnum emergens . fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. cit.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Prof.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. p. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. pag. De asemenea. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. conform principiului solidarităţii sociale. după caz. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. fac parte din funcţia publică. Nu în ultimul rând. Conform art.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. op. Mircea Preda38. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. acolo unde acestea există. ce sunt menţionate în anexa la Statut. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. p. Aşa cum precizează şi prof. univ. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dr. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. 120 22 . trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. ci şi în sens 38 PREDA M.. Principala îndatorire este prevăzută la art. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. (43) alin. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. cit. de pagubă creată. republicată 2007.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”.. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin.

mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. Legea nr. De asemenea. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. alese sau numite ale partidelor politice. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. Alin. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. în schimb. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. Ca exemplu. Art. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (44) alin. (2) al art. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”. putem aminti Legea nr. deci care fac parte din rândul acestor partide. republicată 2007. (83) alin. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. (44). definite conform statutului acestora. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . (40) alin. unde la art. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. prevede la art. dar nu cuprinde prevederi în acest sens.

Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. dr. Si dacă ne referim la subordonare.. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor.. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice. univ. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. nu legei. In mod firesc. Mircea Preda39. op. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. 122 24 . 121 NEGULESCU P. (1) . Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. 388 41 PREDA M. p. P. controla şi disciplina pe cei din subordine. Referitor la acest aspect. op. cit. op. prof. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. a sancţiunilor disciplinare”41. în principal. Referindu-se la dreptul de a îndruma.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. (2) al art. cit. p. prof. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. apare întrebarea: este 39 40 art.. dar şi între autorităţi / instituţii publice. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. dar şi înalte legi speciale. aşa cum este prevăzut în Statut.. p. (45) alin. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. Deosebit de important este alin. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală.. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. în condiţiile legii. în sectorul administraţiei publice. univ. dr. cit. inclusiv a atribuţiilor delegate”.. Potrivit prof.

In această situaţie.. De asemenea. op. a secretului de stat. Pe de altă parte. dacă le consideră ilegale”. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. funcţionarul public este exonerat de răspundere. cu excepţia informaţiilor de interes public. 104 25 . (45) din Statut. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. Prof. Al. drept ce nu poate fi îngrădit. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. (3) art. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. p. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. 42 NEGOITA A. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. în condiţiile legii. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia.. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. cit. Astfel. formulând-o în scris. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. în scris şi motivat. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”.

De asemenea. care. prof. ce nu intră în categoria “lucrări”. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. Alin. 263/25.10. cât şi la încetarea raportului de serviciu. modificată şi completată prin Legea nr.1996 PREDA M. pe de o parte. univ. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. prevăzută la art. Declaraţiile de avere sunt publice. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. deoarece.. ele pot fi citite pe Internet. trebuie declarate. atrage după sine declanşarea procedurii de control. 124 26 . infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. (48) alin. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. se reactualizează şi la încetarea activităţii. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. op. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. cit. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. p. 43 44 Monitorul Oficial nr. Aceasta se face atât la numirea. potrivit legii. iar pe de altă parte. (1). dr. direct sau indirect. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. Se actualizează anual.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. pentru ei sau pentru alte persoane. ci multe alte însărcinări. Referitor la acest aspect. 161/2003. în conformitate cu Legea nr. daruri sau avantaje.

Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. contravenţională. 2. 391 47 IORGOVAN A.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. op. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. contravenţională. civilă şi penală. prof. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. p. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor... Pe de altă parte. prevăzută în art. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere.patrimonială. cit. civilă şi penală – distingem din art. vol. ori de a discuta direct cu petenţii. In general. răspundere civilă şi răspundere penală. II. (75). Statutul funcţionarilor publici. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . univ. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V.. Totodată.. stabilite potrivit legii. (75) al Statutului. favoritism sau trafic de influenţă. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. în art. răspunderea contravenţională. răspundere patrimonială. op. op. univ.. administrativ contravenţională şi administrativ . cit. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. p. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. răspunderea este una de drept comun. dr. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. 223 27 . dar există alţi autori – printre care prof. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. cit. p. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie.disciplinară. dr..

Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. potrivit prevederilor art. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. De asemenea. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. absenţele nemotivate de la serviciu d.1. Astfel. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. (76) alin. (1). De asemenea. 2. se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. (2). neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . solidar cu autoritatea / instituţia publică. (77) alin. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. în conformitate cu art. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. (77) alin. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. în conformitate cu prevederile art. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b. ci numai acelea expres prevăzute de lege. (76) alin. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.

ci şi atunci când faptele. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. latura obiectivă. eventual. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. aduc atingere încrederii publicului. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. dr. De asemenea. sancţiune. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. ea neputând 48 PREDA M.. univ. adică acţiunile şi inacţiunile şi. incompatibilităţi. op. în aceeaşi opinie. cit. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. parte a unui raport juridic de serviciu. Dacă nu are această calitate. Prof. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. obiect. In cazul funcţionarului public detaşat. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. Ca atare. 133 29 . p. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. funcţionar public.. latură subiectivă. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. care trebuie să definească şi latura obiectivă. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. In cazul funcţionarului public delegat.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i.

p. op. cit. cum ar fi: legitima apărare. de asemenea. op. dr. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. cit. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale.. constrângerea fizică sau morală. dar şi normele de conduită civică. fără a urmări producerea lui PREDA M. iar referitor la acest aspect. orele suplimentare.. starea de necesitate. Latura subiectivă.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. beţia involuntară completă. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. 134 NEGOITA AL. Al. prof. fie forma culpei”49. Mircea Preda. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. prevăzute de lege. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională.. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. univ. p. sau prevede rezultatul. care poate îmbrăca forma intenţiei. In cazul culpei. In acest caz. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare. când funcţionarul (intenţie indirectă). Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. 197 30 .. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. cazul fortuit. Aşa cum arăta prof. presupune. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. constatarea efectelor. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară.

. p. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. op. (2) şi (3) din Statut. cazul fortuit. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. (2).Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. ascultarea funcţionarului public. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public.I. In plus. (77) alin.) f.I. cit. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. putem menţiona: a. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d.. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. 22 31 . legitima apărare etc. (45) alin. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. Prisăcaru51. In opinia sa. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. art. administrarea probelor. ci numai acelea prevăzute la art. (77) alin. care presupune cercetarea prealabilă. dar numai în conformitate cu art. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. Sintetinzând. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V.

retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . Spre exemplu. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. un certificat etc. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. de promovare în funcţia publică. putem constata că unele din ele sunt definite sumar. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. pentru care este investit cu funcţia publică. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. “a” . Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. 188/1999. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. (77) alin. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. Revenind la art. o infracţiune. referitor la prevederile cuprinse în art. mustrare scrisă b. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei..“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. în termenul prevăzut de lege. La lit. la lit. (2) lit. (77) alin. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. (3) din Legea nr. după caz. sunt următoarele: a. (77) alin. Astfel. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. In egală măsură însă.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. republicată 2007.

aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. (78) alin. “d” din Legea nr. dar nu este la prima abatere. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. De asemenea. sancţiunea de la lit. Tot astfel. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . 188/1999. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. 188/1999. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. republicată. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. poliţiştii. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. pe o perioadă de 6-12 luni. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. 188/1999. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. Are un caracter mai mult moral. personalul diplomatic şi consular. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. tot în varianta nemodificată a Legii nr. (78) alin. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. funcţionarii vamali. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. specifice lor.

precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. Acest act poate fi revocat de emitent. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. dacă ne referim la restul abaterilor. ordin) emis de către autoritatea abilitată. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. Semnificativ în acest sens este art. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. spre exemplu. actul are numai formă scrisă. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. aşa cum. fie aducerea unui important prejudiciu. civilă sau penală. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. ca şi abaterile disciplinare. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. decizie. De asemenea. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. sau de către comisia de disciplină. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. (77) alin. După cum am arătat mai sus. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. se poate aplica o sanţiune gravă. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. (4). în dreptul penal. In al doilea rând. In toate cazurile. dar ierarhia are un caracter relativ.

al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . la propunerea comisiei de disciplină. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. de a propune martori şi probe în apărare. consecinţele abaterii. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. (77) alin. 35 . Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. (2).Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. (78) alin. (80) din Statut). Sub acest aspect. (78) alin. reamintim prevederile art. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea.art. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. (4) din Statutul funcţionarilor publici. prin ordin al ministrului sau . în conformitate cu prevederile art. existenţa unor antecedente ale acestuia. dreptul la o cercetare imparţială. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. De asemenea. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. dreptul la recurs.art. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. (3) din Statut. în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. In acest sens. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară.după caz . (78) alin. se consemnează într-un proces-verbal. în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. (1) -.

în cazul în care această sancţiune a fost contestată. nr.G. nr. (1) din Legea nr. Modul de constituire.Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . republicată 2007.G.1. Comisia de disciplină. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. 757/29. art. 1210/200354. Organizare. 1210/10. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune.G.10. (19) 36 . poate influenţa cercetarea administrativă. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H.10. (1) din H. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină. 1210/14.funcţionarul public este considerat nevinovat. constituită special în acest scop.2003. (79) alin. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. 2. Monitorul Oficial nr. nr. In conformitate cu art. In situaţia în care funcţionarul public. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.10.1. precum şi în conformitate cu art. (3) alin. 188/1999. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea.2003 H. De asemenea.

de a prezenta dovezi în apărarea sa. (8) alin. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii . (1) 58 Idem.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . (1) Idem. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . a altor autorităţii sau instituţii. să posede studii superioare juridice sau administrative.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . art. (10) alin. art.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. (21) 37 . In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. conduce şedinţele comisiei. să aibe o probitate morală recunoscută.funcţionarul public are dreptul de a fi audiat.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. art.

(79) alin. ori nu există sindicat. nr. numiţi prin decizia primului-ministru. In cadrul înalţilor funcţionari publici. la cerere şi înainte de termen. (16) alin. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi.G. De asemenea. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. iar sancţiunea nu a fost radiată. (1) 62 Idem. (3) 38 . la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. 9 alin. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. şi în conformitate cu art. (1) H. (2) din Statut. (5) alin. ca membru. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. art. (4) din Statut. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. (79) alin. (3) din H. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. (8)alin. Potrivit art. 1210/2003. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. art. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. (8) alin. 1210/2003. care au probitate morală recunoscută. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. în conformitate cu art. (2) 61 Idem. art.G.

Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. (1) Idem. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. (12) alin. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. cu un membru supleant.Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. (15) alin. Inainte de termen. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. cu studii juridice sau administrative. Si în această situaţie. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. (1) 39 . iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. art. persoana care a 63 64 Idem. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. art. (11) alin. (1) 66 Idem. convoacă . (1) 65 Idem. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. (18) alin. dacă este soţ. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. art. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. 188/1999.funcţionarul public în cauză. art. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. republicată 2007). Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii.

ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice.2. prenumele. Sesizarea se formulează în scris. De asemenea. 2. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67.dacă este cazul .G. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. (1) din H. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele.locul de muncă.1. prenumele şi . (24) alin.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice. art. (24) alin. domiciliul şi . (22) Idem. în conformitate cu prevederile art. 1210/2003.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele. Pentru înalţii funcţionari publici. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice.dacă este posibil . Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. (2) 40 . redactează şi semnează. art. Funcţionarea comisiei de disciplină. Sintetizând. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public.

prenumele. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. (2) Idem. semnătura preşedintelui. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. motivarea propunerii. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. (32) alin. semnat de către preşedinte. numele. data întocmirii raportului70. prenumele. membrii comisiei şi secretarul acesteia. pe baza 69 70 Idem. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. prenumele. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. numele. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. sau poate propune clasarea sesizării. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. (1) 41 . culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. administrarea probelor. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. numele. art. art. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. (28) alin. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. probele administrate. precum şi a persoanelor audiate. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia.

Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici. (2) 42 . modificarea sau anularea sancţiunii.3. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. 2. (35) alin. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. Radierea sancţiunilor disciplinare. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. De asemenea. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină.1. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. comisia de disciplină poate să propună menţinerea. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. termenul în care aceasta poate fi contestată. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. In funcţie de rezultatul verificărilor. care poate dispune efectuatea unui control. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. pentru desemnarea unui 71 Idem. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.

Prof. Potrivit art. (77) alin. cit. op. p. prevăzută la art. (77) alin. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale.G. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. art. „a” din Statut b. (3) lit. (3) lit.. (1) PREDA M. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. (82) alin. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. (77) alin. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. 148 43 . prevăzută la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. a preşedintelui comisiei de disciplină. (1) din Statutul funcţionarilor publici. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. In acest sens. (82) alin. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. univ. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. „b”-„d” c.. prevăzute la art. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică.2. (3) lit. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. alte persoane interesate prevăzute de lege. nr. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. „e” 2. dr. 188/1999.

aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. dar şi în alte legi speciale. în calitate de persoană juridică. vol. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. (83) din Statutul funcţionarilor publici. Editura Nemira. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. II. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. nr.G. 1996 44 . inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. dr. imediat după cele arătate prin legea penală74. din punct de vedere al importanţei. Potrivit prof. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. ca persoană fizică. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. Astfel. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. Mircea Preda. dr. există o distincţie clară între infracţiune. 2/2001. Tratat de drept administrativ. In opinia prof. ce îşi are sediul în art. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză.. se vor aplica cele din O. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. univ.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. dar care sunt situate. univ. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. cu modificările şi completările ulterioare. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Antonie Iorgovan. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. Privitor la trăsăturile contravenţiei. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public.

ca persoană juridică75.P. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. 148 PREDA M. op. Sancţiunea.. In asemenea situaţii. SLANICEANU I. Pentru a fi considerate contravenţii. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. In principiu. Brăila. dr. minoritatea făptuitorului.. Mircea Preda şi prof. In această situaţie. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. 75 76 PREDA M. 1989. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv.. 149. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. p. p. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. cit. sunt prevăzute sancţiuni specifice. în unele domenii. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. p. de exemplu. Pe de altă parte. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. Prin unele acte normative însă.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. Sunt situaţii în care. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. 122 45 . prof. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. Editura Evrika. Ion Popescu Slăniceanu. ele nu pot fi confiscate. univ. cit. univ. Teoria funcţiei publice. dr.. cu mici excepţii. op. Ca excepţie putem menţiona..

cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură ..Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. potrivit art. (84). implicit. cumulativ. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. specializaţi pe “domenii” (fiscal. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. precum şi măsurile administrative accesorii. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune.3. aplicarea sancţiunii. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. exercitarea căilor de atac. nu însă şi cu răspunderea penală. Se va aplica.disciplinară sau civilă . executarea sancţiunilor contravenţionale. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. supraveghere vamală etc. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. (83) alin. 2. financiar. şi anume: constatarea contravenţiei. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute.). Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. fără a 46 . (2) din Statut. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. în schimb.

oricine cauzează altuia un prejudiciu. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. unor terţe persoane. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială.. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. cit. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. răspunderea materială. op. la care se adaugă beneficiul nerealizat. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. răspunderea patrimonială. este obligat să îl repare. Prof. republicată 2007. Cu alte cuvinte. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. produc un prejudiciu material. prin greşeala sa. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. 150 47 . iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. univ. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. Codul civil reglementează răspunderea civilă. (84) din Legea nr. întrucât în art. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. în calitate de comitent. în exercitarea funcţiei lor. dr. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. (52) alin. Potrivit art. p. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului.. ca răspundere contractuală sau delictuală. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil.

Delictul civil este orice fapt ilicit. cauzarea unui prejudiciu material c. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. fie fapt material. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora. p. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. republicată 2007. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e.. dar şi unele particularităţi. pe de o parte. op. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ.I. cit. un prejudiciu material. existenţa unui fapt ilicit b. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. Prisăcaru. existenţa culpei comitentului d. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. care produce.I. potrivit Codului civil. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. (1000) alin. la art.. Legea nr. fie act juridic. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. (3) Cod civil78. Prin urmare. reglementate de art. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. ci numai raporturi de serviciu. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. 145 48 . din culpa unei persoane. (1) alin. ar exista raporturi de drept civil. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. pe de altă parte. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. 188/1999.

O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (998) Cod civil). dar există situaţii în care. Pornind de la Legea contenciosului administrativ. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. deci nu se prezumă. ca în dreptul civil. în art. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. (1000) şi urm. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. ale Codului civil). (85) alin. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. totuşi.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. Astfel. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. potrivit Legii contenciosului administrativ. Singura prezumţie de vinovăţie există. Sigur.

In sens contrar. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. univ. numai împotriva funcţionarului public. pentru a răspunde solidar. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. cum ar fi. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. In cazul în care acţiunea se admite. Astfel. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. De asemenea. dr. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. 152 50 . op. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. In ceea ce priveşte autoritatea publică. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor.. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public.. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. spre exemplu. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. sau chiar împotriva amândurora. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. p. cit. Potrivit prof. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice.

luarea şi dare de mită.. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. cit. purtarea abuzivă. primirea de foloase necuvenite.. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. abuz în serviciu contra intereselor publice. neglijenţa în serviciu. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. care nu mai are şi calitatea de comitent. prof. traficul de influenţă etc80. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Din punct de vedere procedural. 2. Astfel. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. dar poate fi şi subiect pasiv. (1). p. univ. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. (86) alin.4. 80 PREDA M. Răspunderea penală Potrivit art. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. se angajează potrivit legii penale. 153 51 . op. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. se vor aplica. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. dr. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. în completare.

78/2000. (54) lit. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . modificată. (145) Cod penal”. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală.art. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. contra statului sau contra autorităţii. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. suspendarea din funcţie încetează. (2) din Statut prevede că.art. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. (4) al aceluiaşi articol. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). care împiedică înfăptuirea justiţiei. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. Art. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. cum sunt: • • • delapidarea . fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. indiferent cum a fost investită. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. In Codul penal. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. Potrivit alin. (3). (86) alin. (215) alin. cu orice titlu. (86) alin. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. (247) 52 . iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. (246)-(258).Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. o însărcinare de orice natură.art. de serviciu sau în legătură cu serviciul. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. art. Conform art. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. de fals.

mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv.art. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . în vederea începerii anchetei penale. (249) purtare abuzivă . organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. (302) alin. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. acesta urmează să fie repus în funcţie.art. evident fără plata salariului. In cursul acesteia. Suspendarea nu constituie o sancţiune. precum şi de a cere sprijinul altor organe. (248) neglijenţă în serviciu . trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. trebuie sesizate organele de cercetare penală. De asemenea. plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. (263) deturnarea de fonduri . informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului.art.art. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. până la soluţionarea cazului.art. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare . 53 .art. In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză.

dar altele sunt comune. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. 54 . ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. acolo unde acestea există. fie cu ale celorlalţi salariaţi.

să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. 7/2006. astfel cum este definită de lege. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. inclusiv a şedinţelor comune. lit. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.01. (1). fără antecedente penale. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. vârsta minimă: 18 ani. 35/16. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. precum şi activitatea de informatică. (11) alin. gestionarea resurselor umane şi financiare.2006 Art. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. 7/200681. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. „a”-„i” 55 . după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. contenciosul administrativ şi auditul intern. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. registratură şi arhivă82. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. sinteze. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. fapt atestat printr-un examen de specialitate. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. organizarea. studii şi vechime în specialitate. (1) din Legea nr. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. relaţii cu presa şi cu publicul. în conformitate cu anexa la Legea nr. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. redactării şi definitivării actelor legislative. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. documentarea. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. în conformitate cu art. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. (3) lit. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. (6) alin. elaborarea de studii.

(17) alin. se face de către secretarul general. 7/2006. (18) alin. art. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (3) 90 Legea nr. după caz. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. (2) 56 . după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. (7) alin. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. alin. cu avizul Biroului permanent89. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. (2) 86 Art. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. art. acestea se ocupă prin concurs sau examen.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. Astfel. (74) alin. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. (1) Art.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. Numirea şefului de departament sau a directorului general. la comisiile şi grupurile parlamentare. director adjunct. (7) alin. în limita posturilor vacante. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. secretar general adjunct. şef cabinet. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. şef serviciu. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. şef secţie. (3) 87 Art. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. (7) alin. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. (2) 89 Idem. referent. în limita posturilor vacante.

proporţional cu gravitatea faptelor. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. întrucât. investiţii. (79) şi (80) din Legea nr. în conformitate cu prevederile art. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. sunt cele prevăzute la art. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . Potrivit art. contravenţional. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. (5) alin. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. precum şi la departamente / direcţii generale. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. întreţinere-reparaţii şi deservire. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. de gospodărie. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. prin contract individual de muncă. (78) din Statut. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. 7/2006. civil şi penal. (3). în condiţiile legii. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. încălcarea parlamentari b.

dr. univ. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. în principal. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. lit. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. “i” din Legea nr. în scris şi motivat. republicată 2007. această expresie este discutabilă. De fapt. (79) alin. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. In mod firesc. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. O diferenţă o remarcăm la art. (2). (45) alin. La art. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. Referitor la acest aspect. republicată 2007. (77) alin. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. art. prof. dacă le consideră ilegale”. (2). lit. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. decât cei aflaţi pe trepte inferioare.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. 7/2006. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. (3) din Statutul funcţionarilor publici. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. (79) lit. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. „a”-„j” 58 . 188/1999. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. Pe de altă parte.

(80) din Legea nr. (2) lit. La art. lit. republicată 2007.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. republicată 2007. în condiţiile legii. art. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor.. p. (2). Referitor la prevederile art. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. (77) alin. d. (79) alin. Si. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. (77) alin. (79) alin. c. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. op. (1) lit. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. “a”. 188/1999. “b” din Legea nr. Referitor la art. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. Art. Prevederile de la lit. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. destul de neclar. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. (2) lit.. prevedea doar “neglijenţa repetată”. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. 188/1999. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. Faţă de Legea nr. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. a sancţiunilor disciplinare”92. (79) alin. 122 59 . b. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. (2) lit. republicată 2007. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. 188/1999. cit.

Răspunderea juridică a funcţionarului public e. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. trecerea într-o funcţie inferioară. “f” din Legea nr. tot în varianta nemodificată a Legii nr. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. pe o perioadă de 6-12 luni. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. (80) lit. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. 7/2006 se referă numai 60 . cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. De asemenea. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. In Legea nr. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. 188/1999. în vechea formă nemodificată a legii. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. “b”. republicată 2007. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. 188/1999. g. f. (80) lit. 7/2006. 188/1999. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. In timp ce în Legea nr. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. In varianta iniţială a Legii nr. Sancţiunea prevăzută la art. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni.

Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. este obligatorie audierea funcţionarului. în condiţiile legii. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. 7/2006. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 7/2006. (81) alin. (8)1 alin. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. Modul de constituire a comisiei de disciplină. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. (80) lit. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. (1)-(2) 95 Legea nr. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. art. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. (1) 61 . componenţa. atribuţiile. Aceasta trebuie consemnată în scris. 188.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. unde se va menţiona acest fapt. precum şi de existenţa unor antecedente. (83).“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. sub sancţiunea nulităţii. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. art. art. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. In astfel de cazuri. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. alin. fie aducerea unui important prejudiciu. In timpul cercetării. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. De asemenea. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină.

7/2006. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. “c” . (81) alin. (5) din Legea nr.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. potrivit legii. după caz.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (82) alin. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. (1) 98 Idem. art. sau. “a” şi “b”. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. potrivit art. (80). dacă apreciază ca fiind necesar. (80) lit. 96 97 Idem. solicitând. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. art. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. în condiţiile legii. (80) lit. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. Sancţiunile prevăzute la art. (82) alin. (2). (2) Legea nr. prevăzute la art. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. avizul comisiei de disciplină97. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. (86) 62 . art. respectiv cele cu mustrare şi avertisment.

se stabileşte potrivit legii penale100. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. 99 Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. In situaţia în care. (5) din Legea nr. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. 243/2004 102. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. suspendarea din funcţie încetează.07. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. partea I 102 Monitorul Oficial nr. 532/14. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta. nr. 256/23. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. în calitate de comitent. art. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. Răspunderea penală. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. 2. (87) Idem.03. s-a dispus începerea urmăririi penale. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. unor terţe persoane. fapte prevăzute la art. aprobat prin O. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine. art.2004. (1) 101 Monitorul Oficial nr. (88) alin.G.2004. partea I 100 63 .U. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat.

după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. republicată 2007. (34) alin. inspector. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. 188/1999. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b. în cadrul birourilor vamale de frontieră. după cum urmează: superior (ca nivel maxim). (5). 10/2004. De asemenea.U. Astfel. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. cu modificările şi completările ulterioare103. cu normele generale prevăzute de Legea nr. nr. nr. asistent şi debutant105.G. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. 10/2004. 10/2004 O. se completează de drept. art.G. (2) din O. (2) 64 .G. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a.U. Cu referire la personalul vamal.U. nr. (1) 105 Idem. (1) din O. la art. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. alin. incompatibilităţi specifice.U. principal. auditor. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Potrivit art. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. (5). consilier juridic.G. alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. art. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. 10/2004. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c.

108 Prevederile art. director executiv adjunct. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. menţionate mai sus. şef birou. (8) alin. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. principal. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. şef de tură. şef adjunct birou vamal. alin. cu aprobarea directorului. (1) şi anume: şef birou vamal. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. La art. (97). în condiţiile Legii nr. asistent şi debutant. prevăzute la art. (2). republicată 2007. generale şi specifice. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. (9) alin. (6) alin. respectiv: superior. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. (9) alin. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. Potrivit alin. odată la 2 ani106. (2) al aceluiaşi articol. (1). (3). (99) alin. (9) alin. (3) Art. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. şef serviciu. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. (3) 65 . şef serviciu şi şef birou. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. (1) lit. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. (2) 108 Art. nu sunt foarte clare. 188/1999. director adjunct. constatată 106 107 Idem. (5) alin. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. republicată 2007. (8) alin. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. 188/1999. La analiza dosarului depus pentru concurs. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. sunt următoarele: director.

chiar nejustificat. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. republicată 2007. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. norme. Art. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. şi prin Statutul personalului vamal. (2) 66 . Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. (25) alin. 109 Art. Refuzul. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. (998) Cod civil. iar potrivit art. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. De asemenea. instrucţiuni. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. (22). de a se prezenta la testarea psihologică. (25) alin. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. conform art. concretizate în ordine. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. (23). acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(2). (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. mai mult. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. persoană fizică sau juridică. constatării şi sancţionării fraudei vamale. arată unul din neajunsurile acestui statut. iar la art. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. Legea nr. Potrivit art. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. (25) alin. “încălcarea de către funcţionarii publici. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. (2) şi. (26). dispune art. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. art. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. după caz”. “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. reglementează la art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. ori uneia din cele două reclamante. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. adică au calitatea de reclamante. contravenţională.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. Personalul vamal. Art. iar conform alin. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . (27) alin. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. “a”. (1). (84) din aceeaşi lege la lit. (25) pe care tocmai l-am redat. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Astfel. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. în timp ce la alin. republicată în 2007. civilă sau penală. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular.

prin art. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. El are dreptul. dispune art. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. (1) din Legea nr. De asemenea. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. la portul şi uzul de armă. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. (1) şi (2) 68 . In formularea textului.G. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. 101/2004 Art. Pornind de la specificul poliţistului. 188/1999. Legat de cele de mai sus. (1) alin. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. după caz. nr. 89/2003. (30) alin. cu prevederile cuprinse în Legea nr. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. după cum urmează112: Categoria A . art. (14) alin. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. (29). după cum dispune art. aprobată cu modificări prin Legea nr. (1) din Legea nr. o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea.U. iar potrivit alin. republicată 2007. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. (28). deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. (78) alin. având îndatoriri şi drepturi specifice. cel puţin odată la 2 ani.corpul ofiţerilor de poliţie. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. Conform art. 360/2002 112 Cf. Personalul vamal. printre altele. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. Statutul menţine unitatea de reglementare. prevede în continuare acelaşi articol. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. 3. respectiv corpuri.

inspector. (1) 69 . potrivit legii penale. (55). civilă sau penală. (45) lit. încălcarea de către poliţist. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. (56). dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. Această structură este specifică numai poliţistului. Astfel. subinspector. De asemenea. în serviciu. subcomisar. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. agent principal. agent. materială. iar potrivit art. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. Categoria B . chestor. după caz. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. agent şef adjunct. inspector principal. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. să fie considerate infracţiuni. prin exercitarea. Conform art.corpul agenţilor de poliţie. comisar. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. agent şef. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. comportarea necorespunzătoare. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. comisar şef. chestor şef adjunct. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. în linii mari.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. chestor principal. (57). este absolvit de orice răspundere poliţistul care. constituie abateri disciplinare. care aduce atingere onoarei. în limitele legii. a atribuţiilor de serviciu. (23) alin. cu vinovăţie. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. (i). deşi. familie sau în societate. Astfel. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art.

I. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. Prisăcaru114. PRISĂCARU. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. 22 70 . acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. “c”. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. pentru care este investit cu funcţia publică.I. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. p. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. De asemenea. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus.. o infracţiune. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. c. un certificat etc. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. Această prevedere poate fi 114 V. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. fără să se specifice numărul lor. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. cit. în termenul prevăzut de lege. In egală măsură însă.. op.

poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. (59) alin. dispune alin. (59) alin. favoritism sau trafic de influenţă. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. art. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. (58) Idem. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. În faţa consiliilor de disciplină. Conform prevederilor alin. să fie sesizate organele judiciare. urmând ca. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. Poliţistul cercetat. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. (5) 117 Idem. (59) alin. (4). amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. (7) 71 . în raport de constatări. se reglementează prin ordin al ministrului. avertismentul b. (6) 118 Idem. (59) alin. (2). art. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. (58) lit. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. Procedura cercetării prealabile. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. (a) şi (b). 115 116 Idem. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. art. (1). diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. art. mustrare scrisă c.

(2). (60) alin. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. prevede alin. prevede art. Destituirea din poliţie. Acesta se pronunţă prin decizie motivată.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. (2). (15). Pentru a putea contesta o sancţiune. gradul de chestor. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. In opinia V. textul este greşit. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. gravitatea şi consecinţele acesteia. (61). de gradul de vinovăţie a poliţistului. Preşedintele României este competent să acorde. (a). (1). Potrivit alin. Prisăcaru119. (1). care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. Aplicarea sancţiunii disciplinare. (61) alin. (15). şi nu cum se prevede în text. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. potrivit art. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune.I. (15) lit. (60) alin. (61) alin. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. al cărui şef este competent. (1) al art. potrivit art. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă.I. deoarece el este susceptibil de unele precizări. De altfel. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. potrivit art. (60) alin. 389-390 72 . sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite.. în mod corespunzător de persoanele care. Insă. p. în termen de 30 zile. în actuala redactare. cit. de cauzele. În acest caz. (9). Textul citat necesită o aprofundare. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. Pentru aceeaşi abatere. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. art. textul este în contradicţie cu prevederile alin. la art. (1). (1). Astfel. 119 V. PRISĂCARU. (10). dispune art. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. op. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. Conform alin. prevede alin.

potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. (61) alin. iar în alin. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. observăm că în art. Potrivit alin. solicitând anularea sau modificarea. Corpului Naţional al Poliţiştilor120. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. poliţistul nemulţumit se poate adresa. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. (55) se prevede. Deşi în art. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. după cum prevede art. care se constituie şi funcţionează. că poliţistul răspunde material. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. după caz. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. (3). De asemenea. (62) alin. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. civil. 29/1990 a contenciosului administrativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. printre altele. inspectoratele judeţene de poliţie. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. (2). se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (2) 73 . ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. (5) din Legea nr.

4. (5). la nivelul de bază. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. (65) alin. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . dispune în continuare alin. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate.G nr.U. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. (6) al aceluiaşi articol. Potrivit alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. Astfel. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. (65) alin. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. astfel cum a fost modificat prin O. în art. (4). potrivit alin. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. 102/2004 se prevede că. respectiv a suspendării din funcţie. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. legitimaţia şi insigna. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. Poliţistul pus la dispoziţie. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. (1). Potrivit art. (2) al aceluiaşi articol.

269/2003.E. secretar sau subsecretar de stat în M.Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. (1) alin. de regulă. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. art. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. Potrivit art. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. secretar sau subsecretar de stat. are o stare de sănătate corespunzătoare. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. (2) alin.. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe.E. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe.. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent. la ambasadele.E. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare.A. nu face parte din partide politice. (1) 75 . După cum putem constata.. conform prevederilor legii121. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare.A. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M.A. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. cunoaşte cel puţin o limbă străină. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar.

se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. (57)-(60) reglementează acest aspect. şi nu şi al personalului auxiliar. potrivit art. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. De asemenea. să respecte. (3) alin. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. în perioada cât se află în misiune în străinătate. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. (2) 76 . acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. nu şi Corpului diplomatic şi consular. 269/2003. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. art. respectarea secretului de stat. conform legii. Referitor la răspunderea juridică. Prin urmare. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. De altfel. art. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. art. Astfel. (3) alin.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

(147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. probe din care să rezulte calitatea acestora. o însărcinare de orice natură. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. 80 . Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. cu o pregătire adecvată. cu orice titlu. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. In practică. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. beneficiază de stabilitate.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. Funcţionarul. Belgia şi Franţa. altfel spus. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. în ţări ca Spania.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. ceea ce nu este de neglijat. In unele concepţii. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. Intr-un asemenea sistem. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. (145)”. retribuită sau nu. în paralel. Astfel. Totuşi. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. economie de mijloace. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. unde este aplicat acest sistem. indiferent cum a fost investită. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice.

Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. la funcţii publice în ţara lor”. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. Italia şi Spania. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. In Germania. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . în condiţii de egalitate.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. Dar. condiţiile diferă foarte mult. In consecinţă. precum Polonia şi Lituania. cum ar fi Franţa. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. Recrutarea unui funcţionar public. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. moralitate. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. ca în Marea Britanie şi Belgia. în funcţie de sectoare: examene. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. rasă. al concursului public. religie sau alte opinii. Aşadar. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. înainte de definitivarea pe post. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. prevede efectuarea unei perioade de probă. care beneficiază de garantarea postului. De aceea. Datorită principiului autonomiei ministeriale. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. legislaţia din unele ţări occidentale. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente.

pentru evoluţia sa ulterioară. operativitate şi neutralitate. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. în prealabil. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. care se prezintă. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. Există şi excepţii. în numeroase şcoli şi instituţii. în primul rând. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. o formare profesională iniţială. este deosebit de importantă. se are în vedere. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. în special pentru anumite funcţii de conducere. In Franţa. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. a unei liste de posibili candidaţi. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. de către un juriu. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. un concurs extern. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. cerinţele respective. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. ci pe criterii politice şi de încredere.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. formarea şi perfecţionarea sa profesională. în general. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. 82 .

referitoare la adaptarea la funcţie. In ţările din Europa Centrală şi de Est. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. în cadrul gradului. candidaţii admişi urmează o formare profesională. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. de la eşalon la eşalon. Pentru serviciul mediu. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. timp de 2 ani. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. o creştere a responsabilităţii şi. In Franţa. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. 83 . calificarea tehnică a funcţionarilor. Pregătirea managerială. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. iar titularizarea se face după 3 ani. pentru ocuparea unor posturi superioare. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. cu stagii intercalate. schimbării profesiei sau carierei. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. în sistemul funcţionarilor de carieră. la efectuarea ei. Este însoţită de o schimbare de funcţie. In Germania. ierarhic superioară.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. Promovarea internă este foarte importantă. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. Pentru carierele superioare. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. din toate punctele de vedere. de vechime şi de formarea profesională. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. la Institutul de Inalte Studii Administrative. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. în general. se ţine cont de meritele celui în cauză. are loc în general de la grad la grad şi.

drept la sindicat şi la grevă). un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. In general. în conformitate cu legislaţia în vigoare. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. In Franţa. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. funcţionarii publici. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. să dovedească neimplicare politică. magistraţii). funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. 84 .Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. nonpartizani din punct de vedere politic. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. In aceste ţări. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. căreia îi este subordonată. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. Pe de altă parte. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. strict delimitate. este însă obligatoriu ca aceştia. al poliţiei. căreia îi este subordonată. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. dar. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. separată de puterea executivă. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. asociere. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. In regimurile democratice. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. practic. teoretic. prin activitatea desfăşurată. guvernamentală. militarii. Odată aleşi.

Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. In Marea Britanie. De obicei. dar şi dezinteresat. care asigură „continuitatea statului”. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. în exercitarea funcţiei sale. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. In alte ţări. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. cu valori proprii. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . precum Franţa şi Germania. nefiind considerat ca o entitate independentă. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. In Germania. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. Dintre toate ţările evaluate. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. în anul 1975. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară.

Totodată. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. loialitate. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. etica include. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. la cerere. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. imparţialitate. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. fără inegalităţi. Acestea se bazează în principal pe: 86 . se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. 2. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. în general. cu drepturi depline în administraţia de origine. Nici un agent federal. funcţionarul este reintegrat.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. La expirarea mandatului. Astfel. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. fără corupţie. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică.

Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. într-o măsură mai mare sau mai mică. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. altfel spus. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. La nivel european. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. servirea interesului public b.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. revizuit în 1994. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă.

Răspunderea juridică a funcţionarului public c. continua perfecţionare profesională 2. prima lui obligaţie fiind ca. standarde înalte în întreaga activitate. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului.1. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. consacrat drepturilor. Constituţia daneză. în serviciu sau în viaţa privată. (13). arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. De asemenea. In art. (1) 88 . art. în art. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie.2. Tot în acest sens. situat în Titlul II. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. Legea nr.1. art. onoarea şi demnitatea funcţiei128. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. 173/1971. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. Art. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. persoana sa este inviolabilă şi sacră. 2. (31) din Constituţia belgiană. menite a inspira încredere în funcţia publică d. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public.1. art. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem.

Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. Astfel. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. la cei care lucrează în spitale. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. (25)-(28) 89 . indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie.1. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. corespunzătoare competenţei sale. indiferent de natura acesteia. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. Totodată. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic.3. injuriilor. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. totodată. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. Orice funcţionar. dacă este cazul. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. art. 2. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. atestată de gradul pe care îl are. să repare prejudiciul cauzat. De asemenea. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. violenţelor.

autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. care sesizează consiliul de disciplină. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. administrative sau penale). Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. în anumite cazuri In Constituţia franceză. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. (15). Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. la art. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. ce se regăsesc în coduri deontologice. adoptat la 26 octombrie 1984. aceasta se poate exemplifica prin art. cel interesat îşi poate relua funcţia. Dacă la expirarea acestui termen. Din anul 1986. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare.

Urmează categoria subalternă. In art. ci de o serie de funcţii. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. responsabilitatea incumbă. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. în principiu. iar categoria superioară. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. grupează agenţii de serviciu şi de birou. Astfel. prin reducerea administraţiei centrale.1. alcătuită de agenţi administrativi principali. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. Art.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. reprezentând 11%. Categoria inferioară. în ceea ce priveşte un terţ. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. (34) din Constituţia germană. (19) alin. şefi de grupă. cea a personalului de execuţie. 2. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. dacă o 91 . adjuncţi administrativi. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. dacă vreunul din funcţionari. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis.4. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie.

Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. modificată în anul 1985. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. După reunificare. In aceste limite. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. Art. In schimb. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. Angajarea acestuia. principii fundamentale ale statului) nu este admisă. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. In afara serviciului. dar şi conflicte sociale. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. în cazul declaraţiilor oficiale. 92 . rezultând nu numai probleme de organizare.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. (65). Dar. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. In plus. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. căutându-se o flexibilizare în acest sens. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor.

Portugalia 93 . O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. cel în cauză fiind audiat în prealabil. 2. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. evaluare anuală a serviciilor. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente.6. promovare internă.1.1. perioadă de probă.5. 611/1977.1. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii.7. în virtutea prevederilor acestui cod. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. adoptat prin Decretul nr. Grecia In art. 2. datorând credinţă Constituţiei şi patriei. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire.

fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie.1. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. ci prin cutumă (tradiţie). având fiecare scara ei de remunerare. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . astfel: a. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu. (22) din Constituţia portugheză. 2. b. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. plasat în titlul consacrat principiilor generale. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. cum se află el definit de organele competente. e. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. c.8. d. în baza legii. instituirea răspunderii civile. Marea Britanie Sistemul englez este complex. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. dacă rezultă o violare a drepturilor. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice.

Este. Nu există separaţie între grad şi funcţie. competenţă. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. De exemplu. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. Pe lângă alte reglementări formale. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. de „executive officer” (cu bacalaureat. deci. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. precum şi de relaţiile profesionale. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. a unei anumite 95 . anonimatul şi confidenţialitatea avizului. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. ci o formare continuă. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. vorba despre personalul guvernului naţional. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. neutralitatea. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. OPSS este un organ al primului-ministru. Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul.

Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. Funcţionarii pot aparţine unui partid. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. 96 . alcătuită din angajaţii de birou. cu moderaţie şi discreţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. după obţinerea unei permisii în acest sens. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. la activităţi politice naţionale şi locale. cu discreţie şi moderaţie. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. poate participa. poate avea o angajare politică în afara serviciului. Cea de-a doua categorie. cum ar fi poliţia. Ultima categorie. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice.

Astfel. ce sunt menţionate în anexa la Statut. în procesul de organizare şi executare în concret a legii. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. republicată în 2007. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. adoptat prin Legii nr. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. existente în doctrină. In acest context. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. cerinţă prevăzută de Constituţie. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. oferă un cadru general în materie. Statutul funcţionarilor publici. al egalităţii. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. Pe de altă parte. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici.

acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (77) alin. Privitor la trăsăturile contravenţiei. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. personalul diplomatic şi consular). trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. să-i tragă la răspundere. (75) alin. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Principala îndatorire este prevăzută la art. faţă de cei care încalcă normele juridice. poliţiştii. republicatp în 2007. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. ci numai acelea expres prevăzute de lege. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. (1) din Legea nr. faptul că art. funcţionarii vamali. mai exact la art. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. In orice societate. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. (43) alin. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Am mai adăuga în plus. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. (2) din Statut.

este defectuos reglementată. în exercitarea funcţiei lor. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. în principiu. Sigur. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. garantată şi înfăptuită. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. (84) din Legea nr. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. putem spune că. De asemenea. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. Cu privire la sancţiunea aplicată. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. oricine cauzează altuia un prejudiciu. în unele domenii. Cu alte cuvinte. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. dar poate fi şi subiect pasiv. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. şi a funcţionarului public. (86) alin. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. Concluzionând. este obligat să îl repare. produc un prejudiciu material. în general.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. prin greşeala sa. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. acolo unde responsabilitatea juridică. (1). în special. Prin unele acte normative însă. sunt prevăzute sancţiuni specifice. înseamnă a lipsi această 99 . iar art. pe drept cuvânt. republicată în 2007. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil.

100 . iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei.

: O.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : art. : O.G.U. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 . : H. : cf.G. : lit. : H. : alin.

7. GORJAN I.. ALEXANDRU I.. Editura Nemira. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti.. Tratat de drept administrativ.... 1934 PREDA M. 1996 PRISĂCARU V. Drept administrativ European. 14. 1997 IORGOVAN A. Bucureşti.10. 2006 PREDA M. 1993 NEGULESCU P. L. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19. 1993 SLĂNICEANU I. Bucureşti. 13. Tratat elementar de drept administrativ român. 4. VEDINAŞ V. Bucureşti. Drept administrativ . Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti. 8. Bucureşti. vol.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. Tratat de drept administrativ.. Editura Atlas Lex. Răspunderea juridică a funcţionarului public. 2000 IONESCU C. MANDA C. 16. vol.. 1999 DABU V. 10. 263/28. vol.tratat elementar. modificată şi 102 . I.. 2005 CĂLINOIU C. Teoria funcţiei publice. 1996 IORGOVAN A.. Drept administrativ partea generală. 5. Brăila. III.C.. 1993 IORGOVAN A. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. 11. II.06.1996... Tratat de drept administrativ român.P.. publicată în Monitorul Oficial nr. Editura Global Lex.I. Drept administrativ.1923 Legea nr. Editura Hercules. IVANOFF I.. Teoria funcţiei publice comunitare.. Editura Evrika. Bucureşti. 1997 NEGOIŢĂ A. Editura Lumina Lex.. SĂRARU C. 3.. Editura Lumina Lex. 15. 1989 2. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex. Editura Marvan. Editura Lumina Lex. 6. 9.. Editura Lumina Lex. 12. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. V.S. Bucureşti. NICU A. Editura Lumina Lex. Bucureşti.

Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr. 103 . nr.600/08. modificat prin Legea nr. 21. 365/29. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 204/23. nr. 22. 360/2002 privind statutul poliţistului. 757/29.2001.10.04. publicată în Monitorul Oficial nr. republicată în Monitorul Oficial nr.U. 23. Legea nr.G.2003 18. 161/2003 17. aprobată cu modificari prin Legea nr.441/23. publicată în Monitorul Oficial nr. 1210/14. publicată în Monitorul Oficial nr. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. 19. publicată în Monitorul Oficial nr. 101/2004 Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr.12.01.2003 Legea nr. nr. 35/16. publicată în Monitorul Oficial nr.03. 532/14. partea I. 20.2005. modificat şi completat prin O.G. 243/2004.2004 H. 215/2001 privind administraţia publică locală.06.U.G.07. 256/23. partea I Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. publicată în Monitorul Oficial nr.1999.10. 440/24.2002.2003. 89/2003.06.05.2007 Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.2006 O.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful