Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

când s-au adoptat în această materie reglementări noi. beneficiind de un asemenea statut. Astfel. constituiau o clasă privilegiată. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. prevedea: „Codul muncii se aplică. (61) alin. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. domeniu public etc. pensionare. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. a venit cu o soluţie mai nuanţată. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. avansări.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. devenite „clase conducătoare” în noul regim. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. Cu toate acestea. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii.) s-a considerat că au devenit desuete. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. Codul muncii. retribuţii. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. 19/1972. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. indemnizaţii. pe de o parte. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. In această perioadă. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . ca şi multe altele (putere publică.11.. care a intrat în vigoare în anul 1950. adoptat prin Legea nr. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. noţiunea de funcţie publică. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. 418 / 16. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. art. care folosesc munca salariată”. condiţii de numire.1949. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. Astfel. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. organelor şi instituţiilor de stat. prin Decretul nr. dosare penale etc. punând problema în art. (2) din Codul muncii. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani.

(16) alin. Decurge de aici importanţa foarte mare. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. sunt stabilite.: cercetare. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale.). energie electrică. ca soluţie tehnică de principiu. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. legi sau. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. De asemenea. Astfel. în ceea ce priveşte funcţia publică. Conţinutul fiecărei funcţii publice. oricât de mică. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. fără a ieşi din regimul contractual. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. funcţia de prefect etc. în baza acestora.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. funcţii de conducere etc. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. Astfel. în mod frecvent. In Legea nr. sistemul bancar etc. în art. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. puteri. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. adică acele atribuţii. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. prin Hotărâri ale Guvernului. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. soluţia Constituţiei din 1923. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. pe lângă cetăţenia română. o funcţie publică. de regulă. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local.

IONESCU. Având o bază legală. pusă la dispoziţia publicului. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. Intr-o analiză de sinteză. în condiţiile legii. 1997. de administrare a patrimoniului. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. Faţă de cele de mai sus. căreia îi este specific actul de gestiune. de puteri în cadrul unui serviciu public. Drept administrativ – tratat elementar. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. p. 198-199 6 . Bucureşti. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. IORGOVAN. Editura Lumina Lex. III. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. A.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. 1997. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. vol. în scopul de a satisface. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. 56-68) 3 C. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. p. poate administra şi poate soluţiona litigiile. de competenţe. fără acordul persoanei care o deţine.

1998. partea I. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. p. partea I 7 Monitorul Oficial nr. 263/28. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici.1996. primarii. (3) lit. Editura Lumina Lex. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public.04. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. cu care sunt investiţi. Din modul de redactare a art. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. modificată prin Legea nr. Au fost adoptate diverse legi. Bucureşti. In Legea nr. (73) alin. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică.01. funcţionarii publici. In art. iar în art. prin numire sau alegere. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. Tratat elementar de drept administrativ român. 78 5 Monitorul Oficial nr. acesta având regimul juridic al unei legi organice. magistraţilor. 1996. (3) lit.2001. PREDA. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. Spre exemplu. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M. partea I 6 Monitorul Oficial nr. 115/19966.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. Legea nr. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . (73) alin. modificată şi completată prin Legea nr. Legea nr.10. statute profesionale pentru diferite domenii. 7/12. 204/23. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici.

Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. vol. IORGOVAN. In funcţie de ţara la care ne referim. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. 1993. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. prof. 1934 A. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. Astfel. Drept administrativ. Editura Hercules. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. Astfel. Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. persoană fizică care. A. p. In definiţia sa. de un titular (sau mai mulţi). termenul are mai multe accepţiuni. Paul Negulescu8. specifice anumitor funcţii publice. prof. Tratat de drept administrativ. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. Categorii de funcţionari publici. în chip temporar. Bucureşti. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. In majoritatea cazurilor. în vederea de a fi ocupată. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. pentru a se preciza sensul acesteia. 629 8 . potrivit prof. executând puterile în limitele competenţei. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. Astfel. I. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. prof. Bucureşti. Editura Marvan. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. 2.

p. funcţii de conducere (ministru. Bucureşti. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. univ. 79 11 M. senator. secretar de stat. p. Editura Lumina Lex. şef serviciu etc. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. 69 14 Idem. • caracterul legal al funcţiei publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. prof. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. viceprimar). există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. In general. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. secretar de stat. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. ca şi volumul acestora. p. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. consilier local sau judeţean. 2006 12 Idem. In altă ordine de idei. secretar general al ministerului. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. funcţii de execuţie. Bucureşti. 1993. 10 AL. In definiţia pe care o dă. 70 9 . Drept administrativ – partea generală. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. altele independente sau autonome. teritorial. 67 13 Idem. p.). Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. PREDA. personal sau temporar. NEGOITA. dr. Editura Atlas Lex. director/director general. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. primar. La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică.

71 17 Idem. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. de vârstă. p. anumite cerinţe profesionale. respectiv în bugetele locale. 71 18 Legea nr. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. 188/1999 10 . Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). c. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. 15 16 Idem. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. p. experienţă etc. b. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. d. p. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. 70-71 Idem. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. (13) din Constituţia României. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. într-o funcţie publică. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. prin numire sau alegere. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. în condiţiile legii. cât şi vorbit. Astfel. a unor înscrisuri. să cunoască limba română atât scris. scris şi vorbit. a atribuţiilor administraţiei publice. (3) Fapt prevăzut la art. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. (16) alin. este necesar ca acesta să fie cetăţean român. limba oficială este limba română” 14 . am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. art. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. în cadrul acestei organizări. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. iar art. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. Revenind la comentariul anterior. dar şi elaborarea unor acte. în scopul îndeplinirii. cu domiciliul în ţară”25. Calitatea juridică de funcţionar public. respectiv aceea de funcţionar public. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. unde se spune foarte clar: „în România. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa.

putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. dar mai ales cea psihică a persoanei. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. minoritatea se supune majorităţii. p. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. univ. prof. p. In al treilea rând. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. dacă legea specială nu cere altă vârstă. op. de specialitate. cit.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. In al şaselea rând. 82 15 . unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. De asemenea. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. dr. indiferent de vârstă. In al patrulea rând. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. PREDA. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. liceale sau generale. dr. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. care să reflecte atât starea fizică. iar altele 27 28 M. care prevăd că într-o structură instituţională. Prof. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. nu este vorba de o stare generală de sănătate. Referitor la acest aspect. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare.. Evident. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. univ. 82 Idem.

p. dr. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. economist. op. 3. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. medic. De exemplu. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. (9) alin. In aceste cazuri.. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. (c) din Legea nr. 29 M.. univ. PREDA. prof. 83 16 . cit. în baza procedurilor legale. 2 lit. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. art. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. De asemenea.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. inginer etc. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. art. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice.

p. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. restabilirea situaţiei anterioare. contravenţie. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. Potrivit prof. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. Bucureşti. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. delict. cvasidelict. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. c. 17 48 . abatere disciplinară. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. DABU. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. univ. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. folosiţi de legiuitor” 30. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. dr. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. administrativă. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. Editura Global Lex. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. act administrativ ilegal. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). care poate fi: infracţiune. legea care reglementează responsabilitatea juridică. procedura înfăptuirii acesteia. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. 2000. Răspunderea juridică a funcţionarului public. b.

Art. (1) 18 . Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. dimpotrivă. (2) 34 Constituţia României. general valabile.. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. op. Pentru realizarea celor de mai sus. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. prin Constituţie. Prof.I. Iar în conformitate cu art. p. 433 V. (16). libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. prevenire. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. art. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. DABU. a organelor. cit. prin legi organice. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. (15). 31 32 V. 237 33 Constituţia României. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. op.. cit. de către stat. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora.32 4. (7) „Toţi oamenii . In opinia prof. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. Valerică Dabu consideră.. alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. PRISACARU. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică.. V. art. dr. p.I. • prevederea şi garantarea prin lege. alin. au dreptul la o protecţie egală a legii”. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază.

art. agravare şi atenuare a acesteia. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. „d” 35 Constituţia României. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. (3) lit. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. între putere şi responsabilitate. a ales conduita contra normei juridice. • • nimeni nu este mai presus de lege.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. înlocuire. dar nu a făcut. a acţiunii sau inacţiunii. în mod egal pentru toţi. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. Potrivit art. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. Principiul libertăţii de voinţă. de bună voie. educare. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. dar ele sunt prevăzute de lege. Există excepţii de la acest principiu. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. (57) 19 . ideea principală fiind de protecţie. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. ocrotire. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice.

Aceasta se referă la faptul că.. (52) din Constituţia României. 145 20 . Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. după caz. 144 Idem. NEGOITA. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei.damnum emergens . responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. univ. cit. p. dr. Prof.cât şi beneficiul nerealizat . pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. este cauza acestui act. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. pag. 188/1999. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . conform prevederilor legale. fac parte din funcţia publică. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. cât şi pentru cele morale. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. republicată 2007. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. conform principiului solidarităţii sociale. statul trebuie s-o repare. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. op. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public.lucrum cessans. Conform art. Nu în ultimul rând.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr.37 Deci. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. 36 37 Al. deoarece. Alt principiu. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. anularea actului şi repararea pagubei. De asemenea. atunci şi actul este ilegal.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

univ. Aşa cum precizează şi prof. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. ce sunt menţionate în anexa la Statut. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. cit.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. republicată 2007. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. 120 22 . precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. dr.. Principala îndatorire este prevăzută la art. ci şi în sens 38 PREDA M. op. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei.. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. de pagubă creată. p. Mircea Preda38. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. acolo unde acestea există. (1) din Legea nr. (43) alin. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici.

Legea nr. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. (44) alin. în schimb. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. Art. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. republicată 2007. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. definite conform statutului acestora.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. alese sau numite ale partidelor politice. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. unde la art. deci care fac parte din rândul acestor partide. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. prevede la art. Ca exemplu. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. (44). (40) alin. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. (83) alin. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. De asemenea. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . putem aminti Legea nr. (2) al art. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. Alin. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”.

acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. cit. 121 NEGULESCU P.. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. cit. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. op.. Deosebit de important este alin. cit. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. In mod firesc. dr. dr. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. controla şi disciplina pe cei din subordine. univ. Referindu-se la dreptul de a îndruma. în sectorul administraţiei publice. 388 41 PREDA M. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. prof. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. în condiţiile legii. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. p. Si dacă ne referim la subordonare. dar şi între autorităţi / instituţii publice. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. a sancţiunilor disciplinare”41. (1) . p. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive.. 122 24 . P. prof. aşa cum este prevăzut în Statut. dar şi înalte legi speciale. op. p. apare întrebarea: este 39 40 art. Referitor la acest aspect. Potrivit prof.. (2) al art. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. inclusiv a atribuţiilor delegate”. în principal. (45) alin. nu legei. op.. Mircea Preda39. univ.. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor.

46 din Statut şi se referă la păstrarea. drept ce nu poate fi îngrădit. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. în scris şi motivat. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. cit. De asemenea. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. Al. Pe de altă parte. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”.. In această situaţie. a secretului de stat. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. Astfel. (3) art. dacă le consideră ilegale”. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. cu excepţia informaţiilor de interes public. formulând-o în scris. Prof. funcţionarul public este exonerat de răspundere.. 104 25 . “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. 42 NEGOITA A. în condiţiile legii. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. p. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. (45) din Statut. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. op. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă.

Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. Referitor la acest aspect. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. iar pe de altă parte. potrivit legii. Aceasta se face atât la numirea. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. daruri sau avantaje. modificată şi completată prin Legea nr. prevăzută la art. cit. prof. De asemenea. 124 26 . pe de o parte. Alin. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. p. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale.1996 PREDA M. ele pot fi citite pe Internet. univ. se reactualizează şi la încetarea activităţii. trebuie declarate. care. cât şi la încetarea raportului de serviciu. atrage după sine declanşarea procedurii de control.10. (48) alin. ci multe alte însărcinări. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. Declaraţiile de avere sunt publice. 43 44 Monitorul Oficial nr. în conformitate cu Legea nr. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. Se actualizează anual. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. (1). 263/25. dr.. op.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. pentru ei sau pentru alte persoane. deoarece. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. direct sau indirect. ce nu intră în categoria “lucrări”. 161/2003.

dr. contravenţională. op. răspundere patrimonială. prof.. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie.. op. cit. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. civilă şi penală. univ. ori de a discuta direct cu petenţii. stabilite potrivit legii.. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică. op. administrativ contravenţională şi administrativ .disciplinară. cit. dar există alţi autori – printre care prof.. în art. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. răspunderea contravenţională. (75). p. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. contravenţională. Statutul funcţionarilor publici. răspunderea este una de drept comun. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere. 223 27 . p. vol. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. II. răspundere civilă şi răspundere penală. civilă şi penală – distingem din art. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. Pe de altă parte. dr. 391 47 IORGOVAN A. prevăzută în art. Totodată...patrimonială. univ. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. cit. In general. favoritism sau trafic de influenţă. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. 2. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. (75) al Statutului. p.

manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. solidar cu autoritatea / instituţia publică. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b. (1). se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a.1. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. (76) alin. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. (76) alin. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. ci numai acelea expres prevăzute de lege. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. în conformitate cu art. (77) alin. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. potrivit prevederilor art. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. (77) alin. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. De asemenea. (2). desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. absenţele nemotivate de la serviciu d. în conformitate cu prevederile art. Astfel. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. De asemenea. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. 2.

dr. adică acţiunile şi inacţiunile şi. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. incompatibilităţi. ci şi atunci când faptele. latură subiectivă. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. ea neputând 48 PREDA M. cit. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. Ca atare. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. latura obiectivă. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. funcţionar public. obiect. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. op. Dacă nu are această calitate. p. eventual. Prof. De asemenea. 133 29 . In cazul funcţionarului public detaşat. în aceeaşi opinie. parte a unui raport juridic de serviciu. univ. sancţiune. In cazul funcţionarului public delegat. care trebuie să definească şi latura obiectivă.. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. aduc atingere încrederii publicului..

. cum ar fi: legitima apărare. Latura subiectivă. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). p.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. p. dar şi normele de conduită civică. prevăzute de lege. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). beţia involuntară completă. fără a urmări producerea lui PREDA M. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar.. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. starea de necesitate. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. presupune. Aşa cum arăta prof. orele suplimentare. deşi trebuia şi putea să-l prevadă).. cazul fortuit. op. cit. iar referitor la acest aspect. prof. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară. Mircea Preda. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. 197 30 . Al. cit. op. când funcţionarul (intenţie indirectă). constrângerea fizică sau morală. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. In cazul culpei. care poate îmbrăca forma intenţiei. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare.. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. univ. sau prevede rezultatul. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională. dr. fie forma culpei”49. constatarea efectelor. de asemenea. In acest caz. 134 NEGOITA AL. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50.

. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. Prisăcaru51. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. In plus. dar numai în conformitate cu art. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei.) f. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. (77) alin. op. Sintetinzând.I. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. ascultarea funcţionarului public. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. 22 31 . indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. legitima apărare etc. (77) alin. cit. cazul fortuit. administrarea probelor. art. (2).I. ci numai acelea prevăzute la art. (45) alin. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. (2) şi (3) din Statut. In opinia sa. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. care presupune cercetarea prealabilă. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. putem menţiona: a. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. p. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public..Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral.

(77) alin. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. (77) alin. “a” . Spre exemplu. fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. mustrare scrisă b. putem constata că unele din ele sunt definite sumar. un certificat etc. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă.. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. La lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. sunt următoarele: a. 188/1999. Astfel. la lit. In egală măsură însă. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. o infracţiune. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. (2) lit. referitor la prevederile cuprinse în art. republicată 2007. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. pentru care este investit cu funcţia publică. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. (77) alin. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. (3) din Legea nr. Revenind la art. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. după caz. în termenul prevăzut de lege. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . de promovare în funcţia publică.

cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. Are un caracter mai mult moral. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. funcţionarii vamali. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. “d” din Legea nr. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. 188/1999. pe o perioadă de 6-12 luni. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. (78) alin. poliţiştii. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. republicată. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. De asemenea. tot în varianta nemodificată a Legii nr. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. 188/1999. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. specifice lor. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. sancţiunea de la lit. (78) alin. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. 188/1999. personalul diplomatic şi consular. Tot astfel. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. dar nu este la prima abatere.

dar ierarhia are un caracter relativ. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. se poate aplica o sanţiune gravă. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. civilă sau penală. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. (4). Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. In al doilea rând. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . în dreptul penal. ordin) emis de către autoritatea abilitată. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. sau de către comisia de disciplină. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. aşa cum. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. spre exemplu. După cum am arătat mai sus. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. De asemenea. decizie. In toate cazurile. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. fie aducerea unui important prejudiciu. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. Acest act poate fi revocat de emitent. actul are numai formă scrisă. dacă ne referim la restul abaterilor. Semnificativ în acest sens este art. ca şi abaterile disciplinare. (77) alin. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă.

al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. reamintim prevederile art.după caz . Sub acest aspect. (77) alin. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . De asemenea. dreptul la recurs. (3) din Statut. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. la propunerea comisiei de disciplină. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. în conformitate cu prevederile art. Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. (80) din Statut). (78) alin. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. existenţa unor antecedente ale acestuia. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. se consemnează într-un proces-verbal. (78) alin. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. prin ordin al ministrului sau . în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. (1) -. (78) alin. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. consecinţele abaterii. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea. (2). 35 . In acest sens. în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. de a propune martori şi probe în apărare. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . (4) din Statutul funcţionarilor publici. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public.art. dreptul la o cercetare imparţială.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice.art.

Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. poate influenţa cercetarea administrativă. nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. 2. (1) din H.2003. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . In conformitate cu art. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină.G.10. 1210/14.10. Monitorul Oficial nr. 757/29. constituită special în acest scop. (1) din Legea nr. (3) alin. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. Organizare. Modul de constituire. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare.1. In situaţia în care funcţionarul public. Comisia de disciplină. 188/1999. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.2003 H. nr.funcţionarul public este considerat nevinovat.G. republicată 2007. (19) 36 . precum şi în conformitate cu art. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. De asemenea. nr. 1210/200354. (79) alin.10. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. art. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. 1210/10.G.1.

circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. art. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină.unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . art. de a prezenta dovezi în apărarea sa.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . (1) 58 Idem.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. (8) alin. a altor autorităţii sau instituţii. data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii . un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. să posede studii superioare juridice sau administrative.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . (21) 37 . cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. să aibe o probitate morală recunoscută. (1) Idem. conduce şedinţele comisiei. art.funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. (10) alin. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul.

(1) 62 Idem. art. (2) 61 Idem. De asemenea. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. în conformitate cu art. 1210/2003. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. ori nu există sindicat. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. la cerere şi înainte de termen. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. iar sancţiunea nu a fost radiată. (79) alin. (8) alin. şi în conformitate cu art. (4) din Statut. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. ca membru. (8)alin. (2) din Statut. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. (1) H. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ.G. (3) din H. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. care au probitate morală recunoscută. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. (16) alin. 1210/2003. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. art. (5) alin. (79) alin. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. 9 alin. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. art. (3) 38 .Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină.G. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. numiţi prin decizia primului-ministru. Potrivit art. nr. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. In cadrul înalţilor funcţionari publici.

(1) 39 . dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice.funcţionarul public în cauză. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. (1) Idem. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. republicată 2007). Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. art. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. art. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. Si în această situaţie. (1) 65 Idem. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. persoana care a 63 64 Idem. Inainte de termen. cu un membru supleant. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. cu studii juridice sau administrative. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. 188/1999. (1) 66 Idem. art. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. (15) alin. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. convoacă . (18) alin. art. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . (11) alin. (12) alin. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. dacă este soţ.Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia.

dacă este cazul . 2. (24) alin. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. redactează şi semnează. Funcţionarea comisiei de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. Sesizarea se formulează în scris. art. (1) din H. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice.dacă este posibil . (22) Idem. Sintetizând. (2) 40 . prenumele şi . ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. în conformitate cu prevederile art.1. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. domiciliul şi .G.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem.locul de muncă. Pentru înalţii funcţionari publici. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67. (24) alin. 1210/2003. prenumele.2. De asemenea. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele. art. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele.

(2) Idem. numele. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. probele administrate. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. art. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. data întocmirii raportului70. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. membrii comisiei şi secretarul acesteia. (32) alin. semnat de către preşedinte. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. prenumele. prenumele. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. art. (28) alin. pe baza 69 70 Idem. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. (1) 41 . precum şi a persoanelor audiate. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. motivarea propunerii. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. sau poate propune clasarea sesizării. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. prenumele. administrarea probelor. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. semnătura preşedintelui. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. numele. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. numele. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea.

de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici.1. (2) 42 . termenul în care aceasta poate fi contestată.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. In funcţie de rezultatul verificărilor. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. modificarea sau anularea sancţiunii. pentru desemnarea unui 71 Idem. care poate dispune efectuatea unui control. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. De asemenea.3. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. art. 2. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. Radierea sancţiunilor disciplinare. (35) alin. comisia de disciplină poate să propună menţinerea.

„b”-„d” c. Prof. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. prevăzută la art. prevăzută la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. p. (1) din Statutul funcţionarilor publici. art. In acest sens. 148 43 . (82) alin. Potrivit art. prevăzute la art. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (3) lit. a preşedintelui comisiei de disciplină.2.G. (82) alin. cit. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. (1) PREDA M. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. 188/1999.. (77) alin. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. alte persoane interesate prevăzute de lege. „e” 2. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. op. (3) lit. (3) lit. (77) alin.. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. dr. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. „a” din Statut b. univ. nr. (77) alin. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ.

prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. II. Astfel. se vor aplica cele din O. Mircea Preda. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. imediat după cele arătate prin legea penală74. nr. ce îşi are sediul în art. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. Potrivit prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare.. Editura Nemira. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. vol. în calitate de persoană juridică. există o distincţie clară între infracţiune. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. univ. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. ca persoană fizică. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. Privitor la trăsăturile contravenţiei. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte.G. dr. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. 1996 44 . univ. Tratat de drept administrativ. In opinia prof. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. dr. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. cu modificările şi completările ulterioare. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. din punct de vedere al importanţei. (83) din Statutul funcţionarilor publici. 2/2001. dar care sunt situate. Antonie Iorgovan. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. dar şi în alte legi speciale. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea.

deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76.. Ca excepţie putem menţiona. Prin unele acte normative însă. ca persoană juridică75. sunt prevăzute sancţiuni specifice. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. prof.P. dr. In această situaţie. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. minoritatea făptuitorului. ele nu pot fi confiscate. cit. de exemplu. Mircea Preda şi prof. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. Teoria funcţiei publice. p. p. 149. 122 45 . funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice.. cu mici excepţii. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. 1989. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. Ion Popescu Slăniceanu. univ. SLANICEANU I. op. în unele domenii. Brăila. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. 148 PREDA M. Sunt situaţii în care. Pe de altă parte. Editura Evrika. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. univ. p. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. Pentru a fi considerate contravenţii. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. dr. In principiu.. Sancţiunea.. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. 75 76 PREDA M. In asemenea situaţii. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. cit.. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. op.

disciplinară sau civilă .Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. (83) alin. Se va aplica. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . 2. fără a 46 . cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. (84). Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. financiar. cumulativ.. specializaţi pe “domenii” (fiscal. supraveghere vamală etc. exercitarea căilor de atac. nu însă şi cu răspunderea penală. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. precum şi măsurile administrative accesorii. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. implicit. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. executarea sancţiunilor contravenţionale. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. potrivit art. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public.3. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. (2) din Statut. aplicarea sancţiunii. în schimb. şi anume: constatarea contravenţiei.).

Cu alte cuvinte. (84) din Legea nr. unor terţe persoane. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. prin greşeala sa. întrucât în art. Prof. 150 47 . răspunderea materială. în calitate de comitent. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. ca răspundere contractuală sau delictuală. cit. p. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului.. (52) alin. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. univ. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. dr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. Potrivit art. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. în exercitarea funcţiei lor. Codul civil reglementează răspunderea civilă. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. la care se adaugă beneficiul nerealizat. republicată 2007. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. oricine cauzează altuia un prejudiciu. este obligat să îl repare. produc un prejudiciu material. răspunderea patrimonială. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. op..

(1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. un prejudiciu material. republicată 2007.. pe de o parte. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. fie fapt material. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. reglementate de art. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. potrivit Codului civil. care produce. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.I. 188/1999. (1000) alin. cauzarea unui prejudiciu material c. din culpa unei persoane. la art. op.. (3) Cod civil78. cit. (1) alin. dar şi unele particularităţi. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. Delictul civil este orice fapt ilicit.I. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. Prisăcaru. p. existenţa culpei comitentului d. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. ar exista raporturi de drept civil. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. ci numai raporturi de serviciu.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. Legea nr. 145 48 . Prin urmare. existenţa unui fapt ilicit b. fie act juridic. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e. pe de altă parte.

Pornind de la Legea contenciosului administrativ. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. deci nu se prezumă. Astfel. dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. ale Codului civil). dar există situaţii în care. totuşi. (1000) şi urm. (998) Cod civil). în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. Singura prezumţie de vinovăţie există. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. potrivit Legii contenciosului administrativ. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. ca în dreptul civil. în art. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. Sigur. (85) alin. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art.

In sens contrar. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. sau chiar împotriva amândurora.. dr. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. pentru a răspunde solidar. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. cum ar fi. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. In ceea ce priveşte autoritatea publică. p. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri.. In cazul în care acţiunea se admite. spre exemplu. op. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. Potrivit prof. cit. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. numai împotriva funcţionarului public. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. Astfel. De asemenea. univ. 152 50 .

Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. 2. dr. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal.. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. Răspunderea penală Potrivit art. (1). traficul de influenţă etc80. univ. op.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. abuz în serviciu contra intereselor publice. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. Astfel.4. luarea şi dare de mită. 153 51 . In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. dar poate fi şi subiect pasiv. primirea de foloase necuvenite. (86) alin. Din punct de vedere procedural. care nu mai are şi calitatea de comitent. purtarea abuzivă. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. cit. 80 PREDA M. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. p. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.. neglijenţa în serviciu. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. se angajează potrivit legii penale. în completare. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. prof. se vor aplica.

cu orice titlu. (4) al aceluiaşi articol.art. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. de serviciu sau în legătură cu serviciul. (54) lit. (247) 52 . contra statului sau contra autorităţii. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. suspendarea din funcţie încetează. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. 78/2000. modificată. art. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea).art. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . cum sunt: • • • delapidarea . (215) alin. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. Conform art. de fals. indiferent cum a fost investită. (246)-(258). (2) din Statut prevede că. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal.art. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. o însărcinare de orice natură. Art. Potrivit alin. In Codul penal. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. (86) alin. în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. care împiedică înfăptuirea justiţiei. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. (145) Cod penal”. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . (86) alin. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. (3). conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii.

(248) neglijenţă în serviciu . până la soluţionarea cazului. In cursul acesteia. precum şi de a cere sprijinul altor organe.art. (249) purtare abuzivă . 53 . pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. evident fără plata salariului.art. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare . plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat.art. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. De asemenea. organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală.art. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. (302) alin. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie.art. Suspendarea nu constituie o sancţiune.art. acesta urmează să fie repus în funcţie. (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. în vederea începerii anchetei penale. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . (263) deturnarea de fonduri . trebuie sesizate organele de cercetare penală.

dar altele sunt comune. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. 54 . fie cu ale celorlalţi salariaţi. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. acolo unde acestea există.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă.

fapt atestat printr-un examen de specialitate. redactării şi definitivării actelor legislative. astfel cum este definită de lege. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. (1). la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. registratură şi arhivă82. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. (11) alin. 7/200681. vârsta minimă: 18 ani. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. precum şi activitatea de informatică. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. contenciosul administrativ şi auditul intern. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. inclusiv a şedinţelor comune. sinteze. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. studii şi vechime în specialitate. documentarea. în conformitate cu anexa la Legea nr. organizarea. relaţii cu presa şi cu publicul. fără antecedente penale.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. (3) lit. în conformitate cu art. lit. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83.01. gestionarea resurselor umane şi financiare. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. elaborarea de studii. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. 7/2006. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. (1) din Legea nr. 35/16. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. (6) alin. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.2006 Art. „a”-„i” 55 .

90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. în limita posturilor vacante. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. se face de către secretarul general. alin. şef serviciu. (1) Art. (18) alin. acestea se ocupă prin concurs sau examen. (7) alin. Numirea şefului de departament sau a directorului general. (74) alin. (2) 56 . secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. secretar general adjunct. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. Astfel. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (2) 86 Art. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. (2) 89 Idem. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. în limita posturilor vacante. la comisiile şi grupurile parlamentare. (3) 87 Art. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. art. director adjunct. art. cu avizul Biroului permanent89. (17) alin. referent. 7/2006.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. (3) 90 Legea nr. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. şef cabinet. după caz. şef secţie. (7) alin. (7) alin.

întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. (78) din Statut. încălcarea parlamentari b. de gospodărie. întreţinere-reparaţii şi deservire. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. investiţii. proporţional cu gravitatea faptelor. (79) şi (80) din Legea nr. 7/2006. întrucât. (5) alin. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. contravenţional. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. sunt cele prevăzute la art. civil şi penal. (3). în conformitate cu prevederile art. Potrivit art. precum şi la departamente / direcţii generale. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. în condiţiile legii. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. prin contract individual de muncă. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice.

In mod firesc.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. 188/1999. această expresie este discutabilă. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. republicată 2007. republicată 2007. La art. (2). 7/2006. „a”-„j” 58 . îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. De fapt. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. în scris şi motivat. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. (2). Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. (3) din Statutul funcţionarilor publici. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. “i” din Legea nr. Referitor la acest aspect. univ. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. lit. (79) lit. dacă le consideră ilegale”. dr. (45) alin. prof. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. Pe de altă parte. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. art. O diferenţă o remarcăm la art. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. (77) alin. în principal. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. lit. (79) alin.

Referitor la art. b. (2) lit. (2).. 188/1999. (2) lit. a sancţiunilor disciplinare”92. destul de neclar. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. 122 59 . “b” din Legea nr. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. (2) lit. Faţă de Legea nr. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. op. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. (1) lit. c. (79) alin. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. p. Art. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare.. republicată 2007.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. (80) din Legea nr. în condiţiile legii. (77) alin. (79) alin. lit. 188/1999. La art. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. (79) alin. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. art. “a”. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. 188/1999. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. (77) alin. republicată 2007. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. Si. cit. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. Prevederile de la lit. d. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. Referitor la prevederile art. prevedea doar “neglijenţa repetată”. republicată 2007.

(80) lit. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. 188/1999. In varianta iniţială a Legii nr. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. 7/2006 se referă numai 60 . “f” din Legea nr. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. în vechea formă nemodificată a legii. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. In Legea nr. “b”. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. pe o perioadă de 6-12 luni. republicată 2007. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. 188/1999. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. trecerea într-o funcţie inferioară. 188/1999. f. tot în varianta nemodificată a Legii nr. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. De asemenea. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. Sancţiunea prevăzută la art. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. (80) lit. 7/2006. g. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. In timp ce în Legea nr. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni.

comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. art. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. în condiţiile legii. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. precum şi de existenţa unor antecedente. (1) 61 . (83). (81) alin. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. atribuţiile. 7/2006. componenţa. (1)-(2) 95 Legea nr. este obligatorie audierea funcţionarului. Modul de constituire a comisiei de disciplină. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. alin. De asemenea. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. (8)1 alin. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. 7/2006. sub sancţiunea nulităţii. In astfel de cazuri. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. art. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. (80) lit. unde se va menţiona acest fapt. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. 188. art. In timpul cercetării. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. Aceasta trebuie consemnată în scris. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. fie aducerea unui important prejudiciu.

se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. solicitând. 96 97 Idem.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. (80) lit. (81) alin. dacă apreciază ca fiind necesar. (86) 62 . “a” şi “b”. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (2) Legea nr. (80) lit. art. (5) din Legea nr. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. art. (82) alin. sau. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. (1) 98 Idem. art. (2). “c” . (82) alin. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. prevăzute la art. potrivit art. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. Sancţiunile prevăzute la art. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. potrivit legii. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. în condiţiile legii. avizul comisiei de disciplină97. 7/2006. după caz. (80).

Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99.G. (1) 101 Monitorul Oficial nr. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. art. In situaţia în care. 243/2004 102. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. unor terţe persoane. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta. (88) alin. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.2004. Răspunderea penală. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. 2. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. 99 Idem.07. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. art. s-a dispus începerea urmăririi penale. fapte prevăzute la art. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. 256/23. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.2004. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării.03. se stabileşte potrivit legii penale100. în calitate de comitent. nr. aprobat prin O. (87) Idem. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine.U. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. suspendarea din funcţie încetează. (5) din Legea nr. 532/14. partea I 102 Monitorul Oficial nr. partea I 100 63 . 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice.

în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. cu normele generale prevăzute de Legea nr. (5). auditor. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. se completează de drept. (2) din O. alin.G.U.U. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. (1) 105 Idem. nr. asistent şi debutant105. (1) din O. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. 10/2004. De asemenea. după cum urmează: superior (ca nivel maxim). art. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. Potrivit art.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. nr. 10/2004 O. Cu referire la personalul vamal. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. (2) 64 . 10/2004. 188/1999. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. la art. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. nr. alin. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. în cadrul birourilor vamale de frontieră. republicată 2007. inspector. (5). cu modificările şi completările ulterioare103. principal. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. Astfel.U.U. (34) alin. 10/2004.G.G. art. incompatibilităţi specifice. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b.G. consilier juridic.

(2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. principal. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. în condiţiile Legii nr. (97). candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. La analiza dosarului depus pentru concurs. şef serviciu. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. republicată 2007. (1). Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. constatată 106 107 Idem. generale şi specifice. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. şef de tură.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. respectiv: superior. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. (99) alin. (9) alin. director adjunct. La art. (3) 65 . (3). Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. menţionate mai sus. şef serviciu şi şef birou. odată la 2 ani106.108 Prevederile art. nu sunt foarte clare. (2) 108 Art. director executiv adjunct. (3) Art. 188/1999. şef birou. sunt următoarele: director. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. (1) lit. (2) al aceluiaşi articol. cu aprobarea directorului. alin. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. (2). 188/1999. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. (9) alin. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. Potrivit alin. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (8) alin. (1) şi anume: şef birou vamal. prevăzute la art. (5) alin. şef adjunct birou vamal. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. asistent şi debutant. (9) alin. (8) alin. republicată 2007. (6) alin.

nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. conform art. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. instrucţiuni. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. (23). precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. (998) Cod civil. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. de a se prezenta la testarea psihologică. 109 Art. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. concretizate în ordine. norme. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. (22). acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (25) alin. republicată 2007. şi prin Statutul personalului vamal. (2) 66 . De asemenea. 188/1999. iar potrivit art. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. Art. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. (25) alin. Refuzul. chiar nejustificat. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109.

Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. Art. reglementează la art. (25) pe care tocmai l-am redat. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. “a”. constatării şi sancţionării fraudei vamale. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. “încălcarea de către funcţionarii publici. mai mult. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. persoană fizică sau juridică. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. (27) alin. (2). Potrivit art. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular. art. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. civilă sau penală. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. ori uneia din cele două reclamante. Personalul vamal. după caz”. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . iar conform alin. (25) alin. Astfel. în timp ce la alin. (26). republicată în 2007. dispune art. (84) din aceeaşi lege la lit. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. adică au calitatea de reclamante. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. De asemenea. arată unul din neajunsurile acestui statut. contravenţională. iar la art. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. Legea nr. (1). (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. (2) şi.

(29). după cum urmează112: Categoria A . respectiv corpuri. nr. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. art. De asemenea. printre altele. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. (1) din Legea nr. (30) alin. 101/2004 Art. după caz. 360/2002 112 Cf. cu prevederile cuprinse în Legea nr. In formularea textului. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. iar potrivit alin. având îndatoriri şi drepturi specifice. aprobată cu modificări prin Legea nr. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale.U. 89/2003. (78) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. Pornind de la specificul poliţistului.G. 3. 188/1999. Personalul vamal. (1) din Legea nr. prevede în continuare acelaşi articol. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. (14) alin. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. El are dreptul. Legat de cele de mai sus. republicată 2007. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. (1) şi (2) 68 . o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. cel puţin odată la 2 ani. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. (28). la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. dispune art. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. prin art. după cum dispune art. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. Statutul menţine unitatea de reglementare. Conform art.corpul ofiţerilor de poliţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. (1) alin. la portul şi uzul de armă.

corpul agenţilor de poliţie. inspector. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. comisar. materială. Conform art. agent. agent principal. încălcarea de către poliţist. Astfel. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. chestor principal. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. în limitele legii. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. deşi. subinspector. (55). (45) lit. familie sau în societate. prin exercitarea. (57). să fie considerate infracţiuni. chestor. iar potrivit art. (1) 69 . cu vinovăţie. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. Această structură este specifică numai poliţistului. chestor şef adjunct. în serviciu. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. (56). a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. Categoria B . inspector principal. constituie abateri disciplinare. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. care aduce atingere onoarei. (i). De asemenea. după caz. (23) alin. a atribuţiilor de serviciu. în linii mari. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. Astfel. potrivit legii penale. agent şef. comportarea necorespunzătoare. civilă sau penală.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. agent şef adjunct. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. comisar şef. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. subcomisar.

I. op. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. c. 22 70 . pentru care este investit cu funcţia publică. PRISĂCARU. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. De asemenea. Prisăcaru114.. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g.. Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. un certificat etc. o infracţiune. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. In egală măsură însă. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. fără să se specifice numărul lor. “c”. Această prevedere poate fi 114 V. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus.I. cit. în termenul prevăzut de lege. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. p.

115 116 Idem. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. (59) alin. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. art. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. (58) lit. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. Conform prevederilor alin. mustrare scrisă c. Poliţistul cercetat. avertismentul b. se reglementează prin ordin al ministrului. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. (a) şi (b). sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. în raport de constatări. să fie sesizate organele judiciare. Procedura cercetării prealabile. (7) 71 . art. (4). (59) alin. În faţa consiliilor de disciplină. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. art. (1). amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. dispune alin. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. (59) alin. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. (59) alin. (6) 118 Idem. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. (2). favoritism sau trafic de influenţă. (5) 117 Idem. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. art. urmând ca. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. (58) Idem.

nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. art. cit. (1). (15). (1). dispune art. Insă. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. (15). al cărui şef este competent. prevede alin. la art. de gradul de vinovăţie a poliţistului. (61) alin. (1).I. De altfel. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. Textul citat necesită o aprofundare. (61). au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor.. Prisăcaru119.I. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. deoarece el este susceptibil de unele precizări. Destituirea din poliţie. (2). (60) alin. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. 389-390 72 . PRISĂCARU. şi nu cum se prevede în text. gravitatea şi consecinţele acesteia. În acest caz. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. (15) lit. Acesta se pronunţă prin decizie motivată.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. (10). potrivit art. Pentru aceeaşi abatere. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. gradul de chestor. prevede alin. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. de cauzele. (9). Astfel. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. (61) alin. prevede art. textul este în contradicţie cu prevederile alin. In opinia V. potrivit art. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. 119 V. sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. în actuala redactare. op. în termen de 30 zile. Conform alin. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. (60) alin. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. textul este greşit. (2). p. în mod corespunzător de persoanele care. Aplicarea sancţiunii disciplinare. (1). (1) al art. (60) alin. Potrivit alin. potrivit art. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. (a). Preşedintele României este competent să acorde. Pentru a putea contesta o sancţiune.

ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. Potrivit alin. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. De asemenea. (61) alin. poliţistul nemulţumit se poate adresa. după caz. iar în alin. solicitând anularea sau modificarea. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. civil. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. printre altele. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. (62) alin. (5) din Legea nr. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. că poliţistul răspunde material. (2) 73 . Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Corpului Naţional al Poliţiştilor120. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. după cum prevede art. (55) se prevede. 29/1990 a contenciosului administrativ. care se constituie şi funcţionează. Deşi în art. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. (2). (3). inspectoratele judeţene de poliţie. observăm că în art.

(65) alin. Potrivit alin. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. (5). pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. Poliţistul pus la dispoziţie.U. Astfel. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. 4. (2) al aceluiaşi articol. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. astfel cum a fost modificat prin O. la nivelul de bază. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. legitimaţia şi insigna. (1). când se urmează procedura disciplinară obişnuită. Potrivit art. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei.G nr. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. (65) alin. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. respectiv a suspendării din funcţie. în art. potrivit alin. 102/2004 se prevede că. (6) al aceluiaşi articol. (4). Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. dispune în continuare alin.

269/2003. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii.. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. (2) alin. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt.A. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe. secretar sau subsecretar de stat.. nu face parte din partide politice. (1) 75 . nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. la ambasadele. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României.Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României.A. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. cunoaşte cel puţin o limbă străină.E. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. După cum putem constata.E. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. secretar sau subsecretar de stat în M.E. de regulă. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. conform prevederilor legii121. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent.A. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. are o stare de sănătate corespunzătoare. (1) alin. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. Potrivit art. art. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific..

de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. Prin urmare. (3) alin. art. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. în perioada cât se află în misiune în străinătate. 269/2003. Astfel. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. art. şi nu şi al personalului auxiliar. De asemenea. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. Referitor la răspunderea juridică. nu şi Corpului diplomatic şi consular. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. (2) 76 . respectarea secretului de stat. De altfel. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. conform legii.Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. potrivit art. (57)-(60) reglementează acest aspect. art. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. să respecte. (3) alin. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

beneficiază de stabilitate. 80 . o însărcinare de orice natură. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. (145)”. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. probe din care să rezulte calitatea acestora. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. Funcţionarul. indiferent cum a fost investită. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. cu orice titlu. retribuită sau nu. unde este aplicat acest sistem. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. Totuşi. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. ceea ce nu este de neglijat. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. altfel spus. In practică. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. Astfel. cu o pregătire adecvată. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. Belgia şi Franţa. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. în paralel. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. economie de mijloace.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. în ţări ca Spania. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). Intr-un asemenea sistem. In unele concepţii.

implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. Dar. al concursului public. Aşadar. De aceea. ca în Marea Britanie şi Belgia. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. rasă. în funcţie de sectoare: examene. Recrutarea unui funcţionar public. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. prevede efectuarea unei perioade de probă. condiţiile diferă foarte mult. religie sau alte opinii. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. In Germania. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. în condiţii de egalitate. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. Datorită principiului autonomiei ministeriale. legislaţia din unele ţări occidentale. Italia şi Spania. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . cum ar fi Franţa. moralitate. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. care beneficiază de garantarea postului. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. precum Polonia şi Lituania. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. In consecinţă. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. la funcţii publice în ţara lor”. înainte de definitivarea pe post. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare.

Există şi excepţii. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. care se prezintă. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. formarea şi perfecţionarea sa profesională. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. operativitate şi neutralitate. o formare profesională iniţială. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. 82 . în numeroase şcoli şi instituţii. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. un concurs extern. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. pentru evoluţia sa ulterioară. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. în special pentru anumite funcţii de conducere. se are în vedere. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. cerinţele respective. a unei liste de posibili candidaţi. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. ci pe criterii politice şi de încredere. în primul rând. In Franţa. în prealabil. de către un juriu. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. este deosebit de importantă. în general. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică.

formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. Pregătirea managerială. referitoare la adaptarea la funcţie. din toate punctele de vedere. timp de 2 ani. candidaţii admişi urmează o formare profesională. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. calificarea tehnică a funcţionarilor. de vechime şi de formarea profesională. Promovarea internă este foarte importantă. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. 83 . în general. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. schimbării profesiei sau carierei. Pentru carierele superioare. iar titularizarea se face după 3 ani. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. în sistemul funcţionarilor de carieră. la efectuarea ei. se ţine cont de meritele celui în cauză. o creştere a responsabilităţii şi. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. cu stagii intercalate. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. pentru ocuparea unor posturi superioare. Este însoţită de o schimbare de funcţie. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. are loc în general de la grad la grad şi. In ţările din Europa Centrală şi de Est. la Institutul de Inalte Studii Administrative. în cadrul gradului. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. In Germania. In Franţa. ierarhic superioară. de la eşalon la eşalon. Pentru serviciul mediu. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe.

In regimurile democratice. prin activitatea desfăşurată. teoretic. militarii. să dovedească neimplicare politică. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. strict delimitate. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. al poliţiei. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. este însă obligatoriu ca aceştia. In aceste ţări. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. funcţionarii publici. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. căreia îi este subordonată. In general. nonpartizani din punct de vedere politic. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. In Franţa. asociere. drept la sindicat şi la grevă). căreia îi este subordonată. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. 84 . A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. Odată aleşi. în conformitate cu legislaţia în vigoare. practic. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. separată de puterea executivă. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. guvernamentală.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. dar. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. Pe de altă parte. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. magistraţii).

Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. cu valori proprii. dar şi dezinteresat. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. în exercitarea funcţiei sale. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. Dintre toate ţările evaluate. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară. în anul 1975. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. In Germania. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. care asigură „continuitatea statului”. nefiind considerat ca o entitate independentă. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. In alte ţări. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. In Marea Britanie. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. precum Franţa şi Germania. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. De obicei. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră.

Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. La expirarea mandatului. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. etica include.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. cu drepturi depline în administraţia de origine. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. Astfel. la cerere. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. loialitate. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. Nici un agent federal. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. Acestea se bazează în principal pe: 86 . funcţionarul este reintegrat. fără corupţie. imparţialitate. 2. fără inegalităţi. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. Totodată. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. în general.

Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. altfel spus. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. într-o măsură mai mare sau mai mică. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . servirea interesului public b. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. revizuit în 1994. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. La nivel european. Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie.

1. Art. (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. în serviciu sau în viaţa privată. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. menite a inspira încredere în funcţia publică d.Răspunderea juridică a funcţionarului public c.1. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. 173/1971.1. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. situat în Titlul II. în art. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. (13). In art. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. continua perfecţionare profesională 2. 2. Legea nr. Constituţia daneză. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). art. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. (31) din Constituţia belgiană. De asemenea. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. onoarea şi demnitatea funcţiei128. persoana sa este inviolabilă şi sacră.2. (1) 88 . Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. art. consacrat drepturilor. art. standarde înalte în întreaga activitate. prima lui obligaţie fiind ca. Tot în acest sens.

indiferent de natura acesteia. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. dacă este cazul. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. 2. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. Totodată. injuriilor. De asemenea. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. să repare prejudiciul cauzat. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. la cei care lucrează în spitale. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. totodată. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. (25)-(28) 89 . atestată de gradul pe care îl are. Orice funcţionar. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. corespunzătoare competenţei sale. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic.3. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. violenţelor. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. Astfel. art.1.

există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. la art. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. Dacă la expirarea acestui termen. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. care sesizează consiliul de disciplină. aceasta se poate exemplifica prin art. adoptat la 26 octombrie 1984. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. (15). în anumite cazuri In Constituţia franceză. ce se regăsesc în coduri deontologice. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. Din anul 1986. administrative sau penale). cel interesat îşi poate relua funcţia.

favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. iar categoria superioară. alcătuită de agenţi administrativi principali. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. în ceea ce priveşte un terţ. dacă o 91 . Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. responsabilitatea incumbă. 2. Astfel. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. (19) alin. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. reprezentând 11%. cea a personalului de execuţie. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare.4. In art. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. dacă vreunul din funcţionari. Urmează categoria subalternă. şefi de grupă. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. adjuncţi administrativi. în principiu. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. ci de o serie de funcţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului.1. grupează agenţii de serviciu şi de birou. (34) din Constituţia germană. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. Categoria inferioară. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. Art. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. prin reducerea administraţiei centrale. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis.

Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. 92 . principii fundamentale ale statului) nu este admisă. In plus. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. In schimb. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. dar şi conflicte sociale. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. în cazul declaraţiilor oficiale. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. In aceste limite. Angajarea acestuia. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. modificată în anul 1985. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. (65). funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. Art. rezultând nu numai probleme de organizare. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. Dar. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. căutându-se o flexibilizare în acest sens. In afara serviciului. După reunificare. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea.

participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. promovare internă. Grecia In art. în virtutea prevederilor acestui cod. 2. 611/1977. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. perioadă de probă. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor.5. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. evaluare anuală a serviciilor.6. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. datorând credinţă Constituţiei şi patriei.1. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2.1. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii. 2.1. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. Portugalia 93 . (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. adoptat prin Decretul nr. cel în cauză fiind audiat în prealabil.7.

b. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. având fiecare scara ei de remunerare. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . Marea Britanie Sistemul englez este complex. d. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor.8. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. dacă rezultă o violare a drepturilor. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. cum se află el definit de organele competente. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. (22) din Constituţia portugheză.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. e. astfel: a. instituirea răspunderii civile. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici.1. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. în baza legii. c. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. 2. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu. ci prin cutumă (tradiţie). Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. plasat în titlul consacrat principiilor generale.

Pe lângă alte reglementări formale. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. ci o formare continuă. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. Nu există separaţie între grad şi funcţie. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. deci. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. Este. De exemplu. Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. competenţă. precum şi de relaţiile profesionale. vorba despre personalul guvernului naţional. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. de „executive officer” (cu bacalaureat. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. a unei anumite 95 . neutralitatea. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. OPSS este un organ al primului-ministru.

poate participa. 96 . la activităţi politice naţionale şi locale. după obţinerea unei permisii în acest sens. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. poate avea o angajare politică în afara serviciului. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. cu moderaţie şi discreţie. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. Ultima categorie. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. Funcţionarii pot aparţine unui partid. alcătuită din angajaţii de birou. cum ar fi poliţia. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. cu discreţie şi moderaţie. Cea de-a doua categorie. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii.

indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. republicată în 2007. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. ce sunt menţionate în anexa la Statut. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. al egalităţii. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. Pe de altă parte. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. în procesul de organizare şi executare în concret a legii. Statutul funcţionarilor publici. adoptat prin Legii nr. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. 188/1999. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. cerinţă prevăzută de Constituţie. oferă un cadru general în materie. Astfel. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. In acest context. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. existente în doctrină. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. poliţiştii. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. mai exact la art. (77) alin. (43) alin. personalul diplomatic şi consular). ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. să-i tragă la răspundere. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . (1) din Legea nr. funcţionarii vamali. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. (2) din Statut. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Privitor la trăsăturile contravenţiei. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. republicatp în 2007. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. faptul că art. ci numai acelea expres prevăzute de lege. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. Am mai adăuga în plus. faţă de cei care încalcă normele juridice.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. Principala îndatorire este prevăzută la art. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. In orice societate. (75) alin. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie.

stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. Cu alte cuvinte. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. (1). Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. dar poate fi şi subiect pasiv. în special. Cu privire la sancţiunea aplicată. (86) alin. Prin unele acte normative însă. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. republicată în 2007. este defectuos reglementată.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. este obligat să îl repare. produc un prejudiciu material. pe drept cuvânt. şi a funcţionarului public. oricine cauzează altuia un prejudiciu. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. (84) din Legea nr. prin greşeala sa. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. garantată şi înfăptuită. în exercitarea funcţiei lor. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. Sigur. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. înseamnă a lipsi această 99 . funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. De asemenea. sunt prevăzute sancţiuni specifice. Concluzionând. putem spune că. acolo unde responsabilitatea juridică. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. în principiu. în unele domenii. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. iar art. în general. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege.

iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei. 100 .Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei.

: Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 . : lit. : H.U. : H.G.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : cf. : O. : art. : O.G. : alin.

tratat elementar. ALEXANDRU I. Teoria funcţiei publice comunitare.. Bucureşti. 1999 DABU V. 1996 IORGOVAN A. vol. Bucureşti. 9. SĂRARU C. Editura Atlas Lex. 1989 2. Editura Lumina Lex.I. 1997 IORGOVAN A.. L.P.. 10. Bucureşti. MANDA C. Drept administrativ European. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 5. Editura Hercules.. 6. Tratat de drept administrativ. Editura Nemira. Tratat de drept administrativ.S. Bucureşti. publicată în Monitorul Oficial nr... I.. Editura Global Lex. Drept administrativ partea generală. 2005 CĂLINOIU C. Tratat de drept administrativ român. Teoria funcţiei publice..06. Bucureşti. 1993 SLĂNICEANU I. Editura Lumina Lex. 11. 2006 PREDA M. vol. Bucureşti. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. Editura Lumina Lex. 1997 NEGOIŢĂ A. Bucureşti. V.. 16.. 8.1923 Legea nr. 15. Răspunderea juridică a funcţionarului public. 263/28. 3. Drept administrativ.10. IVANOFF I. Drept constituţional şi instituţii politice. 1996 PRISĂCARU V.. Bucureşti.. Editura Marvan.. Tratat elementar de drept administrativ român.C. 1934 PREDA M. VEDINAŞ V.. 2000 IONESCU C. II. 13. Editura Evrika. Brăila. Bucureşti. 4. Bucureşti. Bucureşti.. 12..1996. 14. modificată şi 102 . Editura Lumina Lex. Editura Lumina Lex. Editura Lumina Lex. Drept administrativ . magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. GORJAN I.. 1993 IORGOVAN A.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. vol. 1993 NEGULESCU P.. 7.. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19. III. NICU A.

20. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal.04. nr. publicată în Monitorul Oficial nr.2003 Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr. 1210/14. publicată în Monitorul Oficial nr.1999.06. publicată în Monitorul Oficial nr.G.10. 103 . 243/2004. 757/29. 204/23.01. aprobată cu modificari prin Legea nr.2003. republicată în Monitorul Oficial nr. 21. 365/29. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. publicată în Monitorul Oficial nr.2004 H. 256/23.G.03.12.2003 18.06. 440/24. nr. publicată în Monitorul Oficial nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Legea nr. partea I.2007 Legea nr. 161/2003 17. 360/2002 privind statutul poliţistului. 23. publicată în Monitorul Oficial nr. 22.2006 O. 89/2003. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României.441/23.600/08. modificat şi completat prin O.05. publicată în Monitorul Oficial nr.G.10. modificat prin Legea nr. 532/14.2001.U. nr. 35/16. 101/2004 Legea nr. 19. partea I Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.U.2005.2002.07.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful