P. 1
Functionarul Public

Functionarul Public

|Views: 134|Likes:

More info:

Published by: Agache Cristina Elena on Feb 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/16/2013

pdf

text

original

Sections

  • 1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România
  • 2.1.1. Comisia de disciplină. Organizare
  • 2.1.2. Funcţionarea comisiei de disciplină
  • 2.1.3. Radierea sancţiunilor disciplinare
  • 2.2. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici
  • 2.3. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici
  • 2.4. Răspunderea penală
  • 3. Statutul poliţistului
  • 4. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. prin Decretul nr. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. Astfel. 418 / 16. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. 19/1972.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. organelor şi instituţiilor de stat. condiţii de numire. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. pe de o parte. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. care a intrat în vigoare în anul 1950. constituiau o clasă privilegiată.11. pensionare. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . care folosesc munca salariată”. dosare penale etc. Codul muncii. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. indemnizaţii. Cu toate acestea. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. punând problema în art.. In această perioadă. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. domeniu public etc. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. a venit cu o soluţie mai nuanţată. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. (2) din Codul muncii. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. ca şi multe altele (putere publică.1949. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. beneficiind de un asemenea statut. retribuţii. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. prevedea: „Codul muncii se aplică. art. adoptat prin Legea nr. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. devenite „clase conducătoare” în noul regim. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. Astfel. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. avansări. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”.) s-a considerat că au devenit desuete. noţiunea de funcţie publică. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. (61) alin.

Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. de regulă. în ceea ce priveşte funcţia publică. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. De asemenea. soluţia Constituţiei din 1923. In Legea nr. sunt stabilite.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. funcţia de prefect etc. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. Conţinutul fiecărei funcţii publice. puteri. în art. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. oricât de mică. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. pe lângă cetăţenia română. energie electrică. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. legi sau.). civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. adică acele atribuţii. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. Astfel. în mod frecvent. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. Astfel. ca soluţie tehnică de principiu. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. în baza acestora. o funcţie publică. prin Hotărâri ale Guvernului. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune.: cercetare. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. Decurge de aici importanţa foarte mare. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . funcţii de conducere etc. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. sistemul bancar etc. (16) alin. fără a ieşi din regimul contractual. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii.

ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. Bucureşti. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. Drept administrativ – tratat elementar. IONESCU. Editura Lumina Lex. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. de puteri în cadrul unui serviciu public. Drept constituţional şi instituţii politice. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. vol. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. de competenţe. în condiţiile legii. p. p. 1997. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. 56-68) 3 C. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. 1997. Intr-o analiză de sinteză. Bucureşti. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. căreia îi este specific actul de gestiune. IORGOVAN. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. pusă la dispoziţia publicului. III. 198-199 6 . fără acordul persoanei care o deţine. de administrare a patrimoniului. Având o bază legală. Faţă de cele de mai sus. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. poate administra şi poate soluţiona litigiile. în scopul de a satisface. A.

(73) alin. Tratat elementar de drept administrativ român. 78 5 Monitorul Oficial nr. acesta având regimul juridic al unei legi organice. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. Bucureşti. statute profesionale pentru diferite domenii. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. modificată şi completată prin Legea nr. PREDA. Legea nr. partea I. cu care sunt investiţi. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. 7/12. Editura Lumina Lex.1996.10. Spre exemplu. Legea nr. 263/28. partea I 7 Monitorul Oficial nr. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. (73) alin. modificată prin Legea nr. (3) lit.04. funcţionarii publici. iar în art. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public.01. In art. p. primarii. In Legea nr. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. partea I 6 Monitorul Oficial nr. prin numire sau alegere. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. magistraţilor. 204/23. Din modul de redactare a art.2001. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. 115/19966. (3) lit. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M. 1996. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. Au fost adoptate diverse legi. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea.1998.

Editura Hercules. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. termenul are mai multe accepţiuni. prof. 1934 A.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. persoană fizică care. Drept administrativ. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. 1993. Tratat de drept administrativ. A. p. Bucureşti. de un titular (sau mai mulţi). 2. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. în chip temporar. Bucureşti. vol. In funcţie de ţara la care ne referim. Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. In definiţia sa. potrivit prof. pentru a se preciza sensul acesteia. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. In majoritatea cazurilor. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. executând puterile în limitele competenţei. IORGOVAN. în vederea de a fi ocupată. Paul Negulescu8. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. Astfel. Astfel. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. 629 8 . Astfel. Editura Marvan. prof. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. I. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. specifice anumitor funcţii publice. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). Categorii de funcţionari publici. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. prof.

secretar general al ministerului. funcţii de execuţie. director/director general.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. consilier local sau judeţean. prof. secretar de stat. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. p. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. PREDA. Bucureşti. viceprimar). teritorial. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. personal sau temporar. ca şi volumul acestora. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. p. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. 2006 12 Idem. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. 10 AL. In definiţia pe care o dă. dr. secretar de stat. In general. 69 14 Idem. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. NEGOITA. 70 9 . ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. p. senator.). La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. funcţii de conducere (ministru. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. • caracterul legal al funcţiei publice. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. primar. şef serviciu etc. 1993. Drept administrativ – partea generală. altele independente sau autonome. p. univ. In altă ordine de idei. 67 13 Idem. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. 79 11 M. Bucureşti. Editura Atlas Lex. Editura Lumina Lex.

188/1999 10 . • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. c. p. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. d. de vârstă. respectiv în bugetele locale. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. experienţă etc. 71 18 Legea nr. anumite cerinţe profesionale. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. p. 70-71 Idem. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. 15 16 Idem. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. 71 17 Idem. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). Sumele necesare se prevăd în bugetul statului.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. b. p.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. scris şi vorbit. respectiv aceea de funcţionar public. art. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. să cunoască limba română atât scris. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. dar şi elaborarea unor acte. într-o funcţie publică.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. iar art. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. prin numire sau alegere. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. (16) alin. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. cu domiciliul în ţară”25. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. Astfel. în scopul îndeplinirii. a atribuţiilor administraţiei publice. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. în cadrul acestei organizări. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. unde se spune foarte clar: „în România. (3) Fapt prevăzut la art. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. în condiţiile legii. cât şi vorbit. Calitatea juridică de funcţionar public. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. limba oficială este limba română” 14 . este necesar ca acesta să fie cetăţean român. a unor înscrisuri. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. (13) din Constituţia României. Revenind la comentariul anterior.

reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. In al şaselea rând. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. op. dar mai ales cea psihică a persoanei. 82 Idem. care prevăd că într-o structură instituţională. In al treilea rând. dr. prof. dacă legea specială nu cere altă vârstă. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. univ. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. dr. p. liceale sau generale. In al patrulea rând. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. iar altele 27 28 M. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. Prof. indiferent de vârstă. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). De asemenea. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. Evident. care să reflecte atât starea fizică. Referitor la acest aspect. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. univ. de specialitate. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. PREDA. minoritatea se supune majorităţii. nu este vorba de o stare generală de sănătate. p.. cit. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. 82 15 . poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare.

oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative.. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. medic. prof. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. In aceste cazuri. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. 29 M. 83 16 . Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. art. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. dr. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). 3. (9) alin. art. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. De asemenea. (c) din Legea nr. inginer etc. univ. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. De exemplu. 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. în baza procedurilor legale. op. cit. PREDA. p. economist. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. 2 lit.. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.

contravenţie. legea care reglementează responsabilitatea juridică. abatere disciplinară. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. 17 48 . 2000. care poate fi: infracţiune. Editura Global Lex. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. p. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. folosiţi de legiuitor” 30. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. act administrativ ilegal. DABU. procedura înfăptuirii acesteia. Răspunderea juridică a funcţionarului public. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. Bucureşti. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. dr. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. c. univ. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. delict. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. administrativă. cvasidelict. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. b. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. restabilirea situaţiei anterioare. Potrivit prof.

• faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. 433 V. (7) „Toţi oamenii . alin. Iar în conformitate cu art. art. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. 237 33 Constituţia României. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. de către stat. prevenire.. au dreptul la o protecţie egală a legii”. prin Constituţie. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora..32 4. a organelor. op. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică.I. V. (16). Valerică Dabu consideră. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. op. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. Pentru realizarea celor de mai sus. dimpotrivă. Art. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. (15). alin. p.. • prevederea şi garantarea prin lege. In opinia prof. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. general valabile.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. (1) 18 . art. Prof. DABU. 31 32 V. p. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. prin legi organice.. dr. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate.I. cit. cit. (2) 34 Constituţia României. PRISACARU.

apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. ideea principală fiind de protecţie. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. înlocuire. art. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. „d” 35 Constituţia României. în mod egal pentru toţi. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. între putere şi responsabilitate. dar ele sunt prevăzute de lege. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. dar nu a făcut. de bună voie. Există excepţii de la acest principiu. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. ocrotire.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. • • nimeni nu este mai presus de lege. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. Principiul libertăţii de voinţă. Potrivit art. agravare şi atenuare a acesteia. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. a ales conduita contra normei juridice. educare. (57) 19 . a acţiunii sau inacţiunii. (3) lit.

fac parte din funcţia publică. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. deoarece. De asemenea. statul trebuie s-o repare. conform prevederilor legale. Aceasta se referă la faptul că. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. 188/1999. cât şi pentru cele morale. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale.cât şi beneficiul nerealizat .damnum emergens . anularea actului şi repararea pagubei. op. NEGOITA. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. conform principiului solidarităţii sociale. 144 Idem. responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. după caz. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. Nu în ultimul rând. republicată 2007.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. dr.. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. este cauza acestui act.lucrum cessans. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. Conform art. Prof. 145 20 . principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . univ. p. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. atunci şi actul este ilegal.37 Deci. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. Alt principiu. (52) din Constituţia României. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. cit. pag. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. 36 37 Al.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

Mircea Preda38. p. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Aşa cum precizează şi prof.. dr. 120 22 . Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. cit. (43) alin. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Principala îndatorire este prevăzută la art. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. acolo unde acestea există. op. ce sunt menţionate în anexa la Statut. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. republicată 2007. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (1) din Legea nr. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. univ. ci şi în sens 38 PREDA M.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism.. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. de pagubă creată. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. definite conform statutului acestora. Legea nr. Art. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. alese sau numite ale partidelor politice. în schimb. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. De asemenea. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . (40) alin. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. unde la art. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. republicată 2007. (44) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. deci care fac parte din rândul acestor partide. putem aminti Legea nr. (83) alin. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. (44). (2) al art. Alin. prevede la art. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. Ca exemplu. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”.

univ. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice. prof. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. Referitor la acest aspect. Potrivit prof. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. Si dacă ne referim la subordonare. a sancţiunilor disciplinare”41. în sectorul administraţiei publice. nu legei. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. p.. cit. aşa cum este prevăzut în Statut. în principal. 122 24 .. univ. apare întrebarea: este 39 40 art. prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. dr. Mircea Preda39. cit. p. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. controla şi disciplina pe cei din subordine. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. In mod firesc. op. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. inclusiv a atribuţiilor delegate”. (45) alin. decât cei aflaţi pe trepte inferioare.. 388 41 PREDA M. Deosebit de important este alin. în condiţiile legii. (1) . dar şi între autorităţi / instituţii publice.. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. p. cit. Referindu-se la dreptul de a îndruma. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice.. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. (2) al art. op. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. dar şi înalte legi speciale. 121 NEGULESCU P. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. dr.. op. P. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct.

dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. a secretului de stat. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. Al. cu excepţia informaţiilor de interes public. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. drept ce nu poate fi îngrădit. De asemenea. p.. Pe de altă parte. formulând-o în scris. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. In această situaţie. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. în scris şi motivat..Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. Prof. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. funcţionarul public este exonerat de răspundere. 42 NEGOITA A. Astfel. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. op. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. 104 25 . îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. (3) art. cit. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. în condiţiile legii. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. dacă le consideră ilegale”. (45) din Statut.

pentru ei sau pentru alte persoane.. în conformitate cu Legea nr. ci multe alte însărcinări. direct sau indirect. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. deoarece.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. ce nu intră în categoria “lucrări”. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. atrage după sine declanşarea procedurii de control. Se actualizează anual. p. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. Alin. univ. Declaraţiile de avere sunt publice. 263/25. dr. De asemenea. op. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial.1996 PREDA M. modificată şi completată prin Legea nr. pe de o parte. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. trebuie declarate. cit. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. iar pe de altă parte. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. 161/2003. (1). (48) alin. cât şi la încetarea raportului de serviciu. 124 26 . infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. ele pot fi citite pe Internet. prevăzută la art. prof. care. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. potrivit legii. Aceasta se face atât la numirea. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. Referitor la acest aspect.10. se reactualizează şi la încetarea activităţii. 43 44 Monitorul Oficial nr. daruri sau avantaje. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate.

contravenţională. p. cit. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I.. prevăzută în art. favoritism sau trafic de influenţă. p. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. ori de a discuta direct cu petenţii. In general. op. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. cit. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. răspunderea contravenţională. stabilite potrivit legii. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. contravenţională. p..patrimonială. dr. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor.. Totodată. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. (75) al Statutului. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . prof. univ. Statutul funcţionarilor publici. 391 47 IORGOVAN A. civilă şi penală – distingem din art. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. administrativ contravenţională şi administrativ .. dr. (75). de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie.disciplinară. dar există alţi autori – printre care prof. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. univ.. cit. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică.. II. op. în art. 223 27 . vol. 2. op. răspundere civilă şi răspundere penală. răspundere patrimonială. răspunderea este una de drept comun. civilă şi penală. Pe de altă parte. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară.

se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. absenţele nemotivate de la serviciu d. De asemenea. 2. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. (77) alin. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. De asemenea. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . (76) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. (1). în conformitate cu prevederile art. ci numai acelea expres prevăzute de lege. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h.1. potrivit prevederilor art. (76) alin. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. (2). constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. (77) alin. Astfel. în conformitate cu art. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. solidar cu autoritatea / instituţia publică. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b.

Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. Ca atare. op. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. ea neputând 48 PREDA M. dr. In cazul funcţionarului public delegat. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. funcţionar public. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. ci şi atunci când faptele. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. Dacă nu are această calitate. care trebuie să definească şi latura obiectivă. latura obiectivă. Prof. De asemenea. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. latură subiectivă. 133 29 . Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. In cazul funcţionarului public detaşat. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. cit. în aceeaşi opinie.. aduc atingere încrederii publicului. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. adică acţiunile şi inacţiunile şi.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. parte a unui raport juridic de serviciu. incompatibilităţi. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. eventual. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. p. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. obiect. sancţiune. univ..

univ. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare. p. fie forma culpei”49. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. cit.. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. dar şi normele de conduită civică. In cazul culpei. dr. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. constrângerea fizică sau morală. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. 134 NEGOITA AL. op. cazul fortuit. orele suplimentare. fără a urmări producerea lui PREDA M. constatarea efectelor. când funcţionarul (intenţie indirectă). Mircea Preda. prevăzute de lege. Latura subiectivă. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. In acest caz. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. beţia involuntară completă. de asemenea. care poate îmbrăca forma intenţiei. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară... 197 30 . Al. sau prevede rezultatul. cit. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). iar referitor la acest aspect. starea de necesitate. op. cum ar fi: legitima apărare. p. presupune. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. Aşa cum arăta prof. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă)..

(1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. (77) alin. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Prisăcaru51. (2). dar numai în conformitate cu art. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. In plus. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. (2) şi (3) din Statut. (77) alin. cit. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. cazul fortuit. legitima apărare etc. (45) alin. In opinia sa. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b.Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. op. care presupune cercetarea prealabilă.I.) f. putem menţiona: a.I. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. ci numai acelea prevăzute la art. Sintetinzând. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei.. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare.. administrarea probelor. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. p. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. ascultarea funcţionarului public. 22 31 . art. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c.

Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . putem constata că unele din ele sunt definite sumar. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. Spre exemplu. republicată 2007. (77) alin. Revenind la art. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. (77) alin. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. 188/1999. sunt următoarele: a. fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. de promovare în funcţia publică. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. după caz.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. (77) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. Astfel. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. (2) lit. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. un certificat etc. mustrare scrisă b. “a” . Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. în termenul prevăzut de lege.. (3) din Legea nr. pentru care este investit cu funcţia publică. La lit. o infracţiune. la lit. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. referitor la prevederile cuprinse în art. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. In egală măsură însă.

spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. personalul diplomatic şi consular. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. Are un caracter mai mult moral. De asemenea. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. (78) alin. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . republicată. dar nu este la prima abatere. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. specifice lor. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. 188/1999. funcţionarii vamali. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. Tot astfel. pe o perioadă de 6-12 luni.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. poliţiştii. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. tot în varianta nemodificată a Legii nr. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. “d” din Legea nr. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. sancţiunea de la lit. 188/1999. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. 188/1999. (78) alin.

sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. In al doilea rând. (4). gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. Semnificativ în acest sens este art. De asemenea. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. se poate aplica o sanţiune gravă. ordin) emis de către autoritatea abilitată.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. După cum am arătat mai sus. Acest act poate fi revocat de emitent. dacă ne referim la restul abaterilor. în dreptul penal. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. civilă sau penală. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. decizie. sau de către comisia de disciplină. actul are numai formă scrisă. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. aşa cum. (77) alin. spre exemplu. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. dar ierarhia are un caracter relativ. fie aducerea unui important prejudiciu. In toate cazurile. ca şi abaterile disciplinare. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege.

Sub acest aspect. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale.după caz . (80) din Statut). în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. (78) alin. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . (78) alin. se consemnează într-un proces-verbal. dreptul la o cercetare imparţială. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. (3) din Statut. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. prin ordin al ministrului sau . de a propune martori şi probe în apărare. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. In acest sens. (4) din Statutul funcţionarilor publici. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public.al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. dreptul la recurs. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru.art. 35 . Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. (77) alin. în conformitate cu prevederile art. (1) -.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. reamintim prevederile art. consecinţele abaterii. în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. (78) alin. la propunerea comisiei de disciplină. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. De asemenea.art. existenţa unor antecedente ale acestuia. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. (2). împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie.

funcţionarul public este considerat nevinovat. 1210/200354.G. 1210/10. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. nr. constituită special în acest scop. poate influenţa cercetarea administrativă. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare.1.10.10.2003 H.2003. nr. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie .Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. nr. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. In conformitate cu art. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale. (1) din H. (1) din Legea nr. 188/1999. De asemenea. art. 2. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. 757/29.10. (19) 36 . In situaţia în care funcţionarul public.G. Monitorul Oficial nr. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. precum şi în conformitate cu art. Organizare. Comisia de disciplină. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Modul de constituire.G. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. (3) alin. 1210/14. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. republicată 2007. (79) alin.1.

Mandatul preşedintelui este de 3 ani.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea .unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. (21) 37 . circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. (8) alin. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. conduce şedinţele comisiei. de a prezenta dovezi în apărarea sa. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56. (1) 58 Idem. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii . (10) alin. a altor autorităţii sau instituţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii .funcţionarul public are dreptul de a fi audiat.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . (1) Idem. un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. art. să aibe o probitate morală recunoscută. să posede studii superioare juridice sau administrative. art. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. art. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul.

art. (2) 61 Idem.G. (1) 62 Idem. nr.G. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. (8)alin. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. (3) 38 . atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. (3) din H. (2) din Statut. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. art. iar sancţiunea nu a fost radiată. 9 alin. (5) alin. ca membru. numiţi prin decizia primului-ministru. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. în conformitate cu art.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. şi în conformitate cu art. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. (8) alin. (16) alin. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. De asemenea. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. la cerere şi înainte de termen. (79) alin. (79) alin. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. Potrivit art. In cadrul înalţilor funcţionari publici. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. art. (4) din Statut. ori nu există sindicat. 1210/2003. care au probitate morală recunoscută. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. 1210/2003. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. (1) H. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care.

188/1999. cu studii juridice sau administrative.Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. Si în această situaţie. (11) alin. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. (1) 65 Idem. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. (18) alin. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. persoana care a 63 64 Idem. art. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. art. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. art. cu un membru supleant. dacă este soţ. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. convoacă . art.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. republicată 2007). (1) Idem. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice.funcţionarul public în cauză. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. (1) 39 . (1) 66 Idem. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. Inainte de termen. (15) alin. (12) alin.

efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67.locul de muncă. 1210/2003. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei. 2.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public. domiciliul şi . în conformitate cu prevederile art. (24) alin. De asemenea. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. art. ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. Sintetizând. (22) Idem.2.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. (24) alin. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. prenumele. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. Pentru înalţii funcţionari publici. (1) din H. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice.1. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice.dacă este posibil . ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. (2) 40 . nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele.G.dacă este cazul . funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele. art. prenumele şi . redactează şi semnează. Funcţionarea comisiei de disciplină. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. Sesizarea se formulează în scris.

acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. (2) Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. art. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. numele. precum şi a persoanelor audiate. prenumele. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. prenumele. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. semnătura preşedintelui. sau poate propune clasarea sesizării. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. probele administrate. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. (1) 41 . prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. data întocmirii raportului70. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. (28) alin. motivarea propunerii. administrarea probelor. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. membrii comisiei şi secretarul acesteia. pe baza 69 70 Idem. numele. semnat de către preşedinte. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. numele. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. art. prenumele. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. (32) alin.

funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. termenul în care aceasta poate fi contestată. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii.3. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. art. comisia de disciplină poate să propună menţinerea. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. De asemenea.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. In funcţie de rezultatul verificărilor. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. pentru desemnarea unui 71 Idem. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. (35) alin. modificarea sau anularea sancţiunii. (2) 42 . 2. care poate dispune efectuatea unui control.1. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Radierea sancţiunilor disciplinare.

art. (82) alin.. univ. prevăzută la art. nr. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. op. prevăzute la art. „e” 2. (77) alin. cit. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale.. Potrivit art.2. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. alte persoane interesate prevăzute de lege. „b”-„d” c. p. (3) lit. 148 43 . (1) din Statutul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. (77) alin. prevăzută la art. (3) lit. In acest sens. 188/1999. dr. (77) alin. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. a preşedintelui comisiei de disciplină. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. Prof. (3) lit. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. (82) alin. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat.G. „a” din Statut b. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. (1) PREDA M.

Privitor la trăsăturile contravenţiei. In opinia prof. cu modificările şi completările ulterioare. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. (83) din Statutul funcţionarilor publici. univ. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. dr. există o distincţie clară între infracţiune. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. ca persoană fizică. dr. Mircea Preda. 1996 44 . univ. în calitate de persoană juridică. se vor aplica cele din O. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. Potrivit prof. imediat după cele arătate prin legea penală74. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. dar care sunt situate. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. dar şi în alte legi speciale. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. ce îşi are sediul în art. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale.G. 2/2001. II. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. Astfel. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. Tratat de drept administrativ. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public.. Editura Nemira. Antonie Iorgovan. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. din punct de vedere al importanţei. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. vol. nr. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea.

122 45 . 149. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. Teoria funcţiei publice. dr. dr. 148 PREDA M. Ion Popescu Slăniceanu. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. ele nu pot fi confiscate. 75 76 PREDA M.. Ca excepţie putem menţiona.P. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. In principiu. Prin unele acte normative însă. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. Sunt situaţii în care. op. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. cit. de exemplu. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv.. p. sunt prevăzute sancţiuni specifice. SLANICEANU I. Sancţiunea. ca persoană juridică75. în unele domenii. p. Pe de altă parte.. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. univ. 1989. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. univ. prof.. p. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. minoritatea făptuitorului. op. Brăila. Mircea Preda şi prof. cit. cu mici excepţii. In asemenea situaţii. In această situaţie. Pentru a fi considerate contravenţii. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică.. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. Editura Evrika.

2. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. potrivit art.). nu însă şi cu răspunderea penală. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. exercitarea căilor de atac. financiar. cumulativ.3.Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. aplicarea sancţiunii. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. specializaţi pe “domenii” (fiscal. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. fără a 46 . şi anume: constatarea contravenţiei. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. precum şi măsurile administrative accesorii. implicit. supraveghere vamală etc. (2) din Statut. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. (84). (83) alin. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. în schimb. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură .. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. Se va aplica. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. executarea sancţiunilor contravenţionale. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici.disciplinară sau civilă .

prin greşeala sa. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. în exercitarea funcţiei lor. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. Potrivit art. cit. întrucât în art.. (52) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. oricine cauzează altuia un prejudiciu. republicată 2007. ca răspundere contractuală sau delictuală. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. unor terţe persoane. (84) din Legea nr. p. 150 47 . op. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. răspunderea materială. produc un prejudiciu material. răspunderea patrimonială. este obligat să îl repare. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă.. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. dr. Codul civil reglementează răspunderea civilă. Cu alte cuvinte. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. Prof. univ. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. la care se adaugă beneficiul nerealizat. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. în calitate de comitent. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia.

ci numai raporturi de serviciu. existenţa unui fapt ilicit b. (3) Cod civil78. (1000) alin. 188/1999. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. reglementate de art. pe de o parte. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. fie act juridic. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. Delictul civil este orice fapt ilicit. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. care produce. Prin urmare. din culpa unei persoane. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. op. ar exista raporturi de drept civil. republicată 2007. fie fapt material. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. potrivit Codului civil. un prejudiciu material.. cauzarea unui prejudiciu material c. existenţa culpei comitentului d. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. p. dar şi unele particularităţi.I. cit. Prisăcaru. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. 145 48 . (1) alin. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. Legea nr. la art. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor.I.. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. pe de altă parte.

Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. în art. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. Astfel. (85) alin. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. (998) Cod civil). funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. dar există situaţii în care. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. Singura prezumţie de vinovăţie există. potrivit Legii contenciosului administrativ. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. ale Codului civil). dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. totuşi. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . (1000) şi urm. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. Pornind de la Legea contenciosului administrativ. deci nu se prezumă. ca în dreptul civil. Sigur. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. Referitor la vinovăţia funcţionarului public.

op. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. In sens contrar. cum ar fi. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. numai împotriva funcţionarului public. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. spre exemplu. In ceea ce priveşte autoritatea publică. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. cit. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. p. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. dr. univ. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere.. 152 50 . terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. sau chiar împotriva amândurora.. In cazul în care acţiunea se admite. Astfel. De asemenea. pentru a răspunde solidar. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. Potrivit prof.

univ. Din punct de vedere procedural. p. se vor aplica. cit. prof. (1). (86) alin. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. luarea şi dare de mită. care nu mai are şi calitatea de comitent. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. neglijenţa în serviciu. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. abuz în serviciu contra intereselor publice.. Astfel. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. op. traficul de influenţă etc80. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. 80 PREDA M. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa.4. dr. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. în completare. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. Răspunderea penală Potrivit art. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. primirea de foloase necuvenite.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. purtarea abuzivă. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice.. se angajează potrivit legii penale. 153 51 . dar poate fi şi subiect pasiv. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. 2.

denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice.art. (2) din Statut prevede că. care împiedică înfăptuirea justiţiei. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. de serviciu sau în legătură cu serviciul. contra statului sau contra autorităţii. (246)-(258). cu orice titlu. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. Conform art. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. (3). (4) al aceluiaşi articol. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. In Codul penal. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. Art. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. (86) alin. (86) alin. Potrivit alin. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. modificată. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . de fals.art. indiferent cum a fost investită. suspendarea din funcţie încetează. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. (247) 52 . care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. 78/2000. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. (215) alin.art. (145) Cod penal”. art. (54) lit. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. o însărcinare de orice natură. cum sunt: • • • delapidarea . în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale.

plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. acesta urmează să fie repus în funcţie. 53 .art. In cursul acesteia. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare . organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. în vederea începerii anchetei penale. In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat .Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . precum şi de a cere sprijinul altor organe.art. până la soluţionarea cazului. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal.art. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. (249) purtare abuzivă .art. (263) deturnarea de fonduri . informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. evident fără plata salariului. (248) neglijenţă în serviciu . In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni.art. trebuie sesizate organele de cercetare penală. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. (302) alin. Suspendarea nu constituie o sancţiune. De asemenea. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele.art.

fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. fie cu ale celorlalţi salariaţi. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. 54 . dar altele sunt comune. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. acolo unde acestea există.

Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. în conformitate cu art. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. lit. 7/200681. (3) lit.01. (1). fapt atestat printr-un examen de specialitate. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. elaborarea de studii. documentarea. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. fără antecedente penale. relaţii cu presa şi cu publicul. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. (11) alin. 35/16. 7/2006. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. studii şi vechime în specialitate. vârsta minimă: 18 ani. „a”-„i” 55 . să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. în conformitate cu anexa la Legea nr. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. organizarea. redactării şi definitivării actelor legislative. (1) din Legea nr. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. (6) alin. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. gestionarea resurselor umane şi financiare. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. inclusiv a şedinţelor comune. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83.2006 Art. precum şi activitatea de informatică. contenciosul administrativ şi auditul intern. registratură şi arhivă82. astfel cum este definită de lege. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. sinteze.

Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. director adjunct. Numirea şefului de departament sau a directorului general. referent. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. cu avizul Biroului permanent89. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. alin. (7) alin. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. (7) alin. şef cabinet. 7/2006. în limita posturilor vacante. art.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. în limita posturilor vacante. după caz. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. (3) 87 Art. (18) alin. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. (2) 86 Art. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. Astfel. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. art. secretar general adjunct. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (3) 90 Legea nr. la comisiile şi grupurile parlamentare. acestea se ocupă prin concurs sau examen. (1) Art. (7) alin. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. (2) 89 Idem. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. şef secţie. şef serviciu. (74) alin. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. (2) 56 . se face de către secretarul general. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. (17) alin.

contravenţional. investiţii. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. întreţinere-reparaţii şi deservire. în condiţiile legii. Potrivit art. (79) şi (80) din Legea nr. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. (78) din Statut. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. proporţional cu gravitatea faptelor. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. sunt cele prevăzute la art. în conformitate cu prevederile art. (5) alin. precum şi la departamente / direcţii generale. încălcarea parlamentari b. 7/2006. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. (3). încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. întrucât. de gospodărie. Astfel. civil şi penal. prin contract individual de muncă. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative.

7/2006. această expresie este discutabilă. „a”-„j” 58 . Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. La art. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. (3) din Statutul funcţionarilor publici. Pe de altă parte. (79) lit. republicată 2007. (2). în scris şi motivat. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. (45) alin. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. In mod firesc. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. univ. lit. dacă le consideră ilegale”. prof. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. 188/1999. “i” din Legea nr. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. art. (77) alin. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. (2). unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. Referitor la acest aspect. lit. în principal. republicată 2007. (79) alin. O diferenţă o remarcăm la art. dr. De fapt. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”.

republicată 2007. (2). (77) alin. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. Si. (79) alin. (77) alin. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. 188/1999. op. (79) alin. 188/1999. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. cit.. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. 188/1999. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. în condiţiile legii. Art. (79) alin. republicată 2007. art. (80) din Legea nr. a sancţiunilor disciplinare”92. b. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. Referitor la prevederile art. (2) lit. lit. republicată 2007. Faţă de Legea nr. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. prevedea doar “neglijenţa repetată”.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. “b” din Legea nr. (1) lit. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. Prevederile de la lit. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. La art. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. 122 59 . Referitor la art. d. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. c. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. (2) lit. p. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. destul de neclar.. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. “a”. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. (2) lit.

pe o perioadă de 6-12 luni. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. Sancţiunea prevăzută la art. “b”. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. In varianta iniţială a Legii nr. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. In Legea nr. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. 188/1999. (80) lit. tot în varianta nemodificată a Legii nr. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. în vechea formă nemodificată a legii. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. In timp ce în Legea nr. 7/2006. g. 188/1999. 7/2006 se referă numai 60 . dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. f. (80) lit. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. “f” din Legea nr. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. republicată 2007. 188/1999. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. De asemenea. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. trecerea într-o funcţie inferioară.

în condiţiile legii. In timpul cercetării. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. fie aducerea unui important prejudiciu. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. (1)-(2) 95 Legea nr. (80) lit. (8)1 alin. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. unde se va menţiona acest fapt. sub sancţiunea nulităţii. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. art. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. 7/2006. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. De asemenea. atribuţiile. Aceasta trebuie consemnată în scris. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină. In astfel de cazuri. (83). (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. Modul de constituire a comisiei de disciplină. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. (81) alin. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. componenţa. precum şi de existenţa unor antecedente. este obligatorie audierea funcţionarului. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. art. 7/2006. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . 188. (1) 61 . sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. alin.

(80). avizul comisiei de disciplină97. dacă apreciază ca fiind necesar. (82) alin. Sancţiunile prevăzute la art. “c” . 96 97 Idem. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. prevăzute la art.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. potrivit art. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. “a” şi “b”. potrivit legii.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. în condiţiile legii. art. (81) alin. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. art. (82) alin. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. art. (80) lit. (1) 98 Idem. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. solicitând. (2). (80) lit. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. (5) din Legea nr. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. după caz. (2) Legea nr. (86) 62 . sau. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. 7/2006. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. respectiv cele cu mustrare şi avertisment.

532/14. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. (87) Idem.03. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. partea I 100 63 . 2. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. Răspunderea penală. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. aprobat prin O. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale.2004. s-a dispus începerea urmăririi penale. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta.2004. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. 256/23. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. unor terţe persoane.07.G. In situaţia în care. în calitate de comitent. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. nr. (88) alin. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.U. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. se stabileşte potrivit legii penale100. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. (1) 101 Monitorul Oficial nr. art. art. suspendarea din funcţie încetează. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine. partea I 102 Monitorul Oficial nr. fapte prevăzute la art. 99 Idem. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării. 243/2004 102. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. (5) din Legea nr.

drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. nr. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. (5). se completează de drept. art. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. asistent şi debutant105. 10/2004. 188/1999. auditor. după cum urmează: superior (ca nivel maxim). nr. (34) alin. (5). cu modificările şi completările ulterioare103. (1) din O. consilier juridic.U. nr. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. 10/2004. alin. 10/2004. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. (2) 64 . precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. la art. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. De asemenea. Potrivit art. principal.G.U.G. alin. republicată 2007. incompatibilităţi specifice.U. art. în cadrul birourilor vamale de frontieră. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O.G. (1) 105 Idem. Cu referire la personalul vamal. Astfel. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale.G. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. 10/2004 O. inspector. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal.U. (2) din O. cu normele generale prevăzute de Legea nr.

(2) al aceluiaşi articol. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. şef serviciu. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. (8) alin. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. generale şi specifice. (3) Art. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. director executiv adjunct. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. şef serviciu şi şef birou. (9) alin. (3). alin. (97). (2). afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. prevăzute la art.108 Prevederile art. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. (9) alin. republicată 2007. cu aprobarea directorului. (8) alin. Potrivit alin. în condiţiile Legii nr. principal. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. (6) alin. şef de tură. (2) 108 Art. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. (3) 65 . Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. odată la 2 ani106. (99) alin. şef adjunct birou vamal. menţionate mai sus. şef birou. sunt următoarele: director. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. director adjunct. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (9) alin. (1) şi anume: şef birou vamal. 188/1999. (5) alin. asistent şi debutant. (1). respectiv: superior. republicată 2007. La analiza dosarului depus pentru concurs. constatată 106 107 Idem. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. 188/1999. (1) lit. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. La art. nu sunt foarte clare.

(998) Cod civil. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. (2) 66 . nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. Refuzul. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. (23). conform art. republicată 2007. chiar nejustificat. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. instrucţiuni. (25) alin. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. norme. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. (22). De asemenea. şi prin Statutul personalului vamal. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. 188/1999. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. iar potrivit art. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. de a se prezenta la testarea psihologică. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. concretizate în ordine. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. (25) alin. Art. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. 109 Art. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. art. ori uneia din cele două reclamante. după caz”. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. iar la art. (27) alin. (2). (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. (84) din aceeaşi lege la lit. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. mai mult. în timp ce la alin. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (2) şi. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. “încălcarea de către funcţionarii publici. contravenţională. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular. arată unul din neajunsurile acestui statut. (1). (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. reglementează la art. persoană fizică sau juridică. De asemenea. adică au calitatea de reclamante. constatării şi sancţionării fraudei vamale. dispune art. Legea nr. (25) alin. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. Personalul vamal. republicată în 2007. Potrivit art. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. iar conform alin. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. civilă sau penală. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. “a”. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. (26). (25) pe care tocmai l-am redat. Art.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin.

(2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. (14) alin. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii.U. Personalul vamal. 89/2003. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. 188/1999. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. după caz. dispune art. 3. după cum dispune art. Conform art. (1) şi (2) 68 . o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. (1) din Legea nr. (1) alin. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. la portul şi uzul de armă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. aprobată cu modificări prin Legea nr. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. art. In formularea textului.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. cu prevederile cuprinse în Legea nr. republicată 2007. prevede în continuare acelaşi articol. prin art. respectiv corpuri. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. De asemenea. Pornind de la specificul poliţistului. iar potrivit alin. având îndatoriri şi drepturi specifice. printre altele. cel puţin odată la 2 ani. nr. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. după cum urmează112: Categoria A . 360/2002 112 Cf. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. El are dreptul. Legat de cele de mai sus. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. (1) din Legea nr. Statutul menţine unitatea de reglementare.corpul ofiţerilor de poliţie. (29). (30) alin. (78) alin.G. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. 101/2004 Art. (28). Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale.

agent şef. a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. comisar şef. (55).corpul agenţilor de poliţie. Această structură este specifică numai poliţistului.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. prin exercitarea. constituie abateri disciplinare. Astfel. agent principal. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. comisar. Categoria B . care aduce atingere onoarei. inspector principal. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. după caz. (i). (57). în limitele legii. agent. (23) alin. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. civilă sau penală. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. să fie considerate infracţiuni. De asemenea. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. în serviciu. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. potrivit legii penale. chestor şef adjunct. subinspector. (1) 69 . probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. familie sau în societate. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. cu vinovăţie. subcomisar. în linii mari. Astfel. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. inspector. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. (45) lit. chestor. încălcarea de către poliţist. a atribuţiilor de serviciu. Conform art. agent şef adjunct. (56). chestor principal. comportarea necorespunzătoare. iar potrivit art. materială. deşi.

absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. Prisăcaru114. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. cit. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus.I.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V.. De asemenea. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. c. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. Această prevedere poate fi 114 V. pentru care este investit cu funcţia publică.. în termenul prevăzut de lege. p. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. fără să se specifice numărul lor. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. “c”. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. In egală măsură însă. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. un certificat etc. 22 70 . Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ.I. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. PRISĂCARU. o infracţiune. op.

(58) Idem. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. (59) alin. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. dispune alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. (7) 71 . se reglementează prin ordin al ministrului. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. avertismentul b. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. art. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. (a) şi (b). să fie sesizate organele judiciare. (6) 118 Idem. favoritism sau trafic de influenţă. Conform prevederilor alin. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. art. (5) 117 Idem. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. (59) alin. În faţa consiliilor de disciplină. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. art. (1). de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. Procedura cercetării prealabile. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. (2). (4). art. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. (59) alin. (58) lit. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. (59) alin. mustrare scrisă c. în raport de constatări. urmând ca. Poliţistul cercetat. 115 116 Idem.

I. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. textul este în contradicţie cu prevederile alin. În acest caz. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Preşedintele României este competent să acorde.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. In opinia V. şi nu cum se prevede în text. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. (60) alin. prevede alin. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. potrivit art. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. prevede alin. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. art. care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. (1). (61) alin. deoarece el este susceptibil de unele precizări. PRISĂCARU. (15) lit. (61). în actuala redactare. (1). (9). să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. 119 V. (15). se dispune în mod corespunzător de persoanele care. (60) alin. de gradul de vinovăţie a poliţistului. dispune art. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. potrivit art. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. Pentru a putea contesta o sancţiune. prevede art. (1). Astfel.I. Insă. (10). cit. Potrivit alin. De altfel. Prisăcaru119. 389-390 72 . în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. (a). op. Textul citat necesită o aprofundare. al cărui şef este competent. sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. gravitatea şi consecinţele acesteia. în termen de 30 zile. la art. (2). textul este greşit.. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. (1). nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. gradul de chestor. (15). de cauzele. Conform alin. (2). potrivit art. (60) alin. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. p. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. Pentru aceeaşi abatere. Destituirea din poliţie. (1) al art. în mod corespunzător de persoanele care. (61) alin.

De asemenea. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. (61) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. 29/1990 a contenciosului administrativ. inspectoratele judeţene de poliţie. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. poliţistul nemulţumit se poate adresa. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. civil. (5) din Legea nr. observăm că în art. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. solicitând anularea sau modificarea. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. după cum prevede art. care se constituie şi funcţionează. printre altele. Potrivit alin. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. (3). (2) 73 . (55) se prevede. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. după caz. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. Deşi în art. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. (2). aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. că poliţistul răspunde material. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. (62) alin. iar în alin. Corpului Naţional al Poliţiştilor120.

U. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. Potrivit alin. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. la nivelul de bază. respectiv a suspendării din funcţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. (1). îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. dispune în continuare alin. (6) al aceluiaşi articol. 102/2004 se prevede că. astfel cum a fost modificat prin O. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. potrivit alin. (4). tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. 4. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. (65) alin. în art. (5). precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. Poliţistul pus la dispoziţie. Astfel. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.G nr. (65) alin. (2) al aceluiaşi articol. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. Potrivit art. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. legitimaţia şi insigna.

recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe.. secretar sau subsecretar de stat în M..Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. nu face parte din partide politice. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent. (1) alin. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru.A. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare.. (2) alin.A. de regulă. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. Potrivit art.E.E. secretar sau subsecretar de stat. 269/2003. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. are o stare de sănătate corespunzătoare. cunoaşte cel puţin o limbă străină. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. la ambasadele. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe.A. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. art. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României. (1) 75 . conform prevederilor legii121. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. După cum putem constata.E. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii.

Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. potrivit art. 269/2003. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. (57)-(60) reglementează acest aspect. De asemenea. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. (3) alin. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. art. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. art. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. şi nu şi al personalului auxiliar. respectarea secretului de stat. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. nu şi Corpului diplomatic şi consular. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. să respecte. De altfel. (3) alin. Referitor la răspunderea juridică. (2) 76 . acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. în perioada cât se află în misiune în străinătate. Prin urmare. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. art. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. conform legii.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. economie de mijloace. Astfel. beneficiază de stabilitate. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. Belgia şi Franţa. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. retribuită sau nu. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. Funcţionarul. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. ceea ce nu este de neglijat. Intr-un asemenea sistem. indiferent cum a fost investită.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. cu o pregătire adecvată. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. (145)”. în ţări ca Spania. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). cu orice titlu. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. In practică. o însărcinare de orice natură. unde este aplicat acest sistem.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. 80 . (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. In unele concepţii. în paralel. altfel spus. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. probe din care să rezulte calitatea acestora. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. Totuşi. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei.

la funcţii publice în ţara lor”. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. Recrutarea unui funcţionar public. legislaţia din unele ţări occidentale. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. Dar. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. Aşadar. moralitate. In consecinţă. ca în Marea Britanie şi Belgia. De aceea. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. precum Polonia şi Lituania. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. religie sau alte opinii. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. care beneficiază de garantarea postului. prevede efectuarea unei perioade de probă. înainte de definitivarea pe post. rasă. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. al concursului public. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. condiţiile diferă foarte mult.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. în condiţii de egalitate. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. Datorită principiului autonomiei ministeriale. In Germania. cum ar fi Franţa. în funcţie de sectoare: examene. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. Italia şi Spania.

în special pentru anumite funcţii de conducere. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. 82 . de către un juriu. pentru evoluţia sa ulterioară. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. în numeroase şcoli şi instituţii. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. este deosebit de importantă. In Franţa. în primul rând. operativitate şi neutralitate. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. formarea şi perfecţionarea sa profesională. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. un concurs extern. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. o formare profesională iniţială. care se prezintă. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. ci pe criterii politice şi de încredere. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. în prealabil. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. în general. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. a unei liste de posibili candidaţi. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. Există şi excepţii. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. se are în vedere. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. cerinţele respective.

în cadrul gradului. de la eşalon la eşalon. Pentru carierele superioare. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. se ţine cont de meritele celui în cauză. cu stagii intercalate. Pentru serviciul mediu. timp de 2 ani. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. pentru ocuparea unor posturi superioare. candidaţii admişi urmează o formare profesională. In ţările din Europa Centrală şi de Est. iar titularizarea se face după 3 ani. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. din toate punctele de vedere. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. în sistemul funcţionarilor de carieră. de vechime şi de formarea profesională. referitoare la adaptarea la funcţie. calificarea tehnică a funcţionarilor. are loc în general de la grad la grad şi. schimbării profesiei sau carierei.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. o creştere a responsabilităţii şi. Este însoţită de o schimbare de funcţie. la efectuarea ei. In Germania. la Institutul de Inalte Studii Administrative. In Franţa. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. 83 . formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. ierarhic superioară. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. Pregătirea managerială. Promovarea internă este foarte importantă. în general. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar.

este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. Odată aleşi. căreia îi este subordonată. In Franţa. al poliţiei. prin activitatea desfăşurată. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. practic. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. căreia îi este subordonată. In general. teoretic. nonpartizani din punct de vedere politic. strict delimitate. militarii. guvernamentală. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. asociere. în conformitate cu legislaţia în vigoare. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. funcţionarii publici. 84 . In regimurile democratice. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. să dovedească neimplicare politică. dar. este însă obligatoriu ca aceştia. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. Pe de altă parte. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. drept la sindicat şi la grevă). magistraţii). separată de puterea executivă. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. In aceste ţări.

numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. De obicei. dar şi dezinteresat. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. în anul 1975. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. în exercitarea funcţiei sale. Dintre toate ţările evaluate. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. cu valori proprii. nefiind considerat ca o entitate independentă. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. In Germania. care asigură „continuitatea statului”. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. In alte ţări. precum Franţa şi Germania. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general.Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. In Marea Britanie.

Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. Totodată. loialitate. imparţialitate. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. Acestea se bazează în principal pe: 86 . In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. funcţionarul este reintegrat. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. cu drepturi depline în administraţia de origine. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. la cerere. 2. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Nici un agent federal. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. fără inegalităţi. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. fără corupţie. Astfel. etica include. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. în general. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. La expirarea mandatului. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită.

care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. La nivel european. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. într-o măsură mai mare sau mai mică. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. altfel spus. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. servirea interesului public b. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. revizuit în 1994. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 .Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice.

continua perfecţionare profesională 2. menite a inspira încredere în funcţia publică d. onoarea şi demnitatea funcţiei128. persoana sa este inviolabilă şi sacră.Răspunderea juridică a funcţionarului public c. Art. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. în art.1. Tot în acest sens. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. De asemenea. Constituţia daneză. In art. în serviciu sau în viaţa privată.1. 2. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. art. consacrat drepturilor. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. art. (1) 88 . art. (31) din Constituţia belgiană. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. prima lui obligaţie fiind ca. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului.1. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. (13). 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului.2. 173/1971. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. situat în Titlul II. standarde înalte în întreaga activitate. Legea nr.

art. 2. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. la cei care lucrează în spitale. indiferent de natura acesteia. atestată de gradul pe care îl are. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. injuriilor. corespunzătoare competenţei sale. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. violenţelor. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. totodată. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. De asemenea. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. Astfel. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. Totodată. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. Orice funcţionar. să repare prejudiciul cauzat. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. (25)-(28) 89 . funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate.3. dacă este cazul. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie.1.

în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . administrative sau penale). în anumite cazuri In Constituţia franceză. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. ce se regăsesc în coduri deontologice. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. cel interesat îşi poate relua funcţia. (15). Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. care sesizează consiliul de disciplină. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. la art. Din anul 1986. Dacă la expirarea acestui termen. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. adoptat la 26 octombrie 1984. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. aceasta se poate exemplifica prin art. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni.

iar categoria superioară. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. In art.4. dacă vreunul din funcţionari. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. (34) din Constituţia germană. Astfel. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. ci de o serie de funcţii. Categoria inferioară. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. grupează agenţii de serviciu şi de birou. 2. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. alcătuită de agenţi administrativi principali. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. prin reducerea administraţiei centrale. în ceea ce priveşte un terţ. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. cea a personalului de execuţie. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. în principiu. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. responsabilitatea incumbă. Art. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie.1. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis. (19) alin. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. reprezentând 11%. şefi de grupă. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. adjuncţi administrativi. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. dacă o 91 . Urmează categoria subalternă.

Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. In schimb. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. Dar. modificată în anul 1985. în cazul declaraţiilor oficiale. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. Angajarea acestuia. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. rezultând nu numai probleme de organizare. 92 . principii fundamentale ale statului) nu este admisă. După reunificare. In aceste limite. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. In afara serviciului. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. (65). Art. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. In plus. dar şi conflicte sociale. căutându-se o flexibilizare în acest sens.

5. promovare internă. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor.6. 2.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii.7. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs.1. cel în cauză fiind audiat în prealabil. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. Grecia In art. Portugalia 93 . 611/1977. în virtutea prevederilor acestui cod. perioadă de probă. 2.1. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. evaluare anuală a serviciilor. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. datorând credinţă Constituţiei şi patriei.1. adoptat prin Decretul nr.

Marea Britanie Sistemul englez este complex. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. dacă rezultă o violare a drepturilor. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. ci prin cutumă (tradiţie). De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. având fiecare scara ei de remunerare. c. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. 2.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. e. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. instituirea răspunderii civile. (22) din Constituţia portugheză.1. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. d. cum se află el definit de organele competente. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. astfel: a. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu. în baza legii. b.8. plasat în titlul consacrat principiilor generale.

la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. deci. OPSS este un organ al primului-ministru. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. Este. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. competenţă. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. neutralitatea. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. ci o formare continuă. Nu există separaţie între grad şi funcţie. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. a unei anumite 95 . Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. precum şi de relaţiile profesionale. vorba despre personalul guvernului naţional. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. De exemplu. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. de „executive officer” (cu bacalaureat. Pe lângă alte reglementări formale. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor.

Potrivit Codului privind „civil service” (1984). O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. după obţinerea unei permisii în acest sens. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. alcătuită din angajaţii de birou. cu discreţie şi moderaţie. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. Ultima categorie. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. 96 . dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. cu moderaţie şi discreţie. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. Funcţionarii pot aparţine unui partid. cum ar fi poliţia. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. poate participa. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. Cea de-a doua categorie. la activităţi politice naţionale şi locale. poate avea o angajare politică în afara serviciului. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979.

considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. în procesul de organizare şi executare în concret a legii. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. Statutul funcţionarilor publici. republicată în 2007. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. oferă un cadru general în materie.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. 188/1999. adoptat prin Legii nr. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. cerinţă prevăzută de Constituţie. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. existente în doctrină. al egalităţii. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. ce sunt menţionate în anexa la Statut. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. Astfel. In acest context. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. Pe de altă parte.

să-i tragă la răspundere. Am mai adăuga în plus. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. republicatp în 2007. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Principala îndatorire este prevăzută la art. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. (2) din Statut. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. faptul că art. faţă de cei care încalcă normele juridice. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. (43) alin. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. poliţiştii. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. mai exact la art. (77) alin. ci numai acelea expres prevăzute de lege. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. personalul diplomatic şi consular). (1) din Legea nr. Privitor la trăsăturile contravenţiei. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. In orice societate. (75) alin. funcţionarii vamali. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie.

în special. pe drept cuvânt. în unele domenii. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. înseamnă a lipsi această 99 . Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. (84) din Legea nr. şi a funcţionarului public. (1). fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. putem spune că. este defectuos reglementată. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. prin greşeala sa. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. oricine cauzează altuia un prejudiciu. iar art. Cu alte cuvinte. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. acolo unde responsabilitatea juridică. Cu privire la sancţiunea aplicată. Sigur. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. (86) alin. este obligat să îl repare. sunt prevăzute sancţiuni specifice. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. garantată şi înfăptuită. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. Prin unele acte normative însă. produc un prejudiciu material. De asemenea. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. dar poate fi şi subiect pasiv. Concluzionând. în general. în exercitarea funcţiei lor. republicată în 2007. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. în principiu.

100 . iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei.

: alin. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 . : cf.G. : art.U. : O. : O.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : H. : H. : lit.G.

5. Editura Atlas Lex. 1993 NEGULESCU P. Tratat elementar de drept administrativ român.. 8. Bucureşti. 6. L.. 1996 IORGOVAN A.. 16. 11.. 1993 SLĂNICEANU I. Bucureşti. 1997 IORGOVAN A. Bucureşti.. Drept administrativ partea generală. Drept administrativ European. 15. Drept administrativ ..I. Bucureşti. Teoria funcţiei publice. 7.. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. 1989 2. 2006 PREDA M. 14. Bucureşti. VEDINAŞ V. 1934 PREDA M. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.. Bucureşti. Tratat de drept administrativ. 2005 CĂLINOIU C.tratat elementar. vol. Editura Lumina Lex. Răspunderea juridică a funcţionarului public.. 9. 1997 NEGOIŢĂ A. Editura Marvan. Editura Lumina Lex..1996. 13. II. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19. GORJAN I. vol. 263/28. Editura Evrika.C. III. Editura Lumina Lex... I...1923 Legea nr. Editura Lumina Lex. Editura Lumina Lex. 1999 DABU V. Editura Lumina Lex. 12. Bucureşti. Teoria funcţiei publice comunitare. Drept administrativ. publicată în Monitorul Oficial nr. Bucureşti. 4. Editura Global Lex..Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. 1996 PRISĂCARU V. 1993 IORGOVAN A. Editura Hercules. MANDA C. 10. 3... Bucureşti.S. Tratat de drept administrativ. Editura Nemira. ALEXANDRU I.06.10.. SĂRARU C. Bucureşti. Tratat de drept administrativ român.P. IVANOFF I. Brăila. modificată şi 102 . vol. Bucureşti. NICU A. 2000 IONESCU C. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.. Drept constituţional şi instituţii politice. V.

10.2006 O. 20.G.1999. 215/2001 privind administraţia publică locală.441/23. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal.U. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.06. 103 . publicată în Monitorul Oficial nr. partea I. nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. publicată în Monitorul Oficial nr.10. publicată în Monitorul Oficial nr. modificat şi completat prin O. publicată în Monitorul Oficial nr.G.07. nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. 757/29. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. 101/2004 Legea nr.2007 Legea nr. 204/23. 19. 161/2003 17.G. 256/23. 1210/14. 21.05. aprobată cu modificari prin Legea nr.04.01. publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29. 35/16. Legea nr. republicată în Monitorul Oficial nr.2003 18. 532/14. 23. modificat prin Legea nr.2004 H.600/08.U.2003. 360/2002 privind statutul poliţistului. 22.2001. partea I Legea nr. 440/24. 243/2004.2003 Legea nr. 89/2003. nr. publicată în Monitorul Oficial nr. publicată în Monitorul Oficial nr.06.12.2005.03.2002. publicată în Monitorul Oficial nr.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->