Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

care folosesc munca salariată”. a venit cu o soluţie mai nuanţată. Codul muncii. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. art. Astfel. care a intrat în vigoare în anul 1950. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . prevedea: „Codul muncii se aplică. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare.) s-a considerat că au devenit desuete. prin Decretul nr. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. devenite „clase conducătoare” în noul regim. avansări. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. domeniu public etc. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. pe de o parte. retribuţii.. ca şi multe altele (putere publică. constituiau o clasă privilegiată. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. punând problema în art. Cu toate acestea. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. 418 / 16. (2) din Codul muncii. 746 pentru statutul funcţionarilor publici. condiţii de numire. adoptat prin Legea nr.1949. beneficiind de un asemenea statut. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. organelor şi instituţiilor de stat. 19/1972. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. indemnizaţii. (61) alin. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. In această perioadă.11. dosare penale etc. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. noţiunea de funcţie publică. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. pensionare. Astfel.

Astfel. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. energie electrică.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. puteri. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. legi sau. sunt stabilite.). prin Hotărâri ale Guvernului. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. funcţia de prefect etc. Conţinutul fiecărei funcţii publice. în mod frecvent. De asemenea. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. pe lângă cetăţenia română. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. Astfel. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. în art. ca soluţie tehnică de principiu. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. (16) alin. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. de regulă. în ceea ce priveşte funcţia publică. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . soluţia Constituţiei din 1923. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. o funcţie publică. în baza acestora. Decurge de aici importanţa foarte mare. sistemul bancar etc. fără a ieşi din regimul contractual.: cercetare. In Legea nr. adică acele atribuţii. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. oricât de mică. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. funcţii de conducere etc.

desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. Drept constituţional şi instituţii politice. Faţă de cele de mai sus. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. III. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. în condiţiile legii. de administrare a patrimoniului. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. Având o bază legală. A. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. de puteri în cadrul unui serviciu public. Editura Lumina Lex. IONESCU. Drept administrativ – tratat elementar. p. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. pusă la dispoziţia publicului. 56-68) 3 C.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. p. 198-199 6 . poate administra şi poate soluţiona litigiile. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. fără acordul persoanei care o deţine. 1997. Intr-o analiză de sinteză. vol. Bucureşti. Bucureşti. IORGOVAN. în scopul de a satisface. de competenţe. 1997. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. căreia îi este specific actul de gestiune. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate.

115/19966. prin numire sau alegere. 7/12. modificată prin Legea nr. magistraţilor. partea I. funcţionarii publici. Spre exemplu. modificată şi completată prin Legea nr. In art. primarii.10. Legea nr. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public. Au fost adoptate diverse legi. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. 78 5 Monitorul Oficial nr. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. partea I 6 Monitorul Oficial nr. (73) alin. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. 1996.04. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea. PREDA.01. p. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M.1996. cu care sunt investiţi. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. 263/28. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. Bucureşti. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. Editura Lumina Lex. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . statute profesionale pentru diferite domenii. (73) alin. In Legea nr.1998. (3) lit. Legea nr. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. iar în art. Tratat elementar de drept administrativ român. acesta având regimul juridic al unei legi organice. partea I 7 Monitorul Oficial nr. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali.2001. 204/23. Din modul de redactare a art. (3) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii.

Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. Editura Hercules. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. Astfel. In funcţie de ţara la care ne referim. Editura Marvan. specifice anumitor funcţii publice. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. de un titular (sau mai mulţi). El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. Bucureşti. pentru a se preciza sensul acesteia. Tratat de drept administrativ. prof. Drept administrativ. prof. I. potrivit prof. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. A. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. în chip temporar. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. Astfel. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. vol. termenul are mai multe accepţiuni. p. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). în vederea de a fi ocupată. 629 8 . IORGOVAN. Bucureşti. Categorii de funcţionari publici. In majoritatea cazurilor. Astfel. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. 1993. Paul Negulescu8. executând puterile în limitele competenţei. 2. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. In definiţia sa. 1934 A. persoană fizică care.

). există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. PREDA. 69 14 Idem. Drept administrativ – partea generală. • caracterul legal al funcţiei publice. Bucureşti. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. Bucureşti. secretar general al ministerului. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. p. p. şef serviciu etc. viceprimar). secretar de stat. In general. In definiţia pe care o dă. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. p. dr. teritorial. Editura Lumina Lex. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. 70 9 . atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. funcţii de execuţie. NEGOITA. 10 AL. Editura Atlas Lex. director/director general. In altă ordine de idei. 79 11 M. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. personal sau temporar. funcţii de conducere (ministru. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. secretar de stat. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. primar.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. consilier local sau judeţean. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. 67 13 Idem. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. univ. 2006 12 Idem. 1993. altele independente sau autonome. prof. senator. ca şi volumul acestora. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. p.

aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. 70-71 Idem. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. 71 18 Legea nr. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. p. 188/1999 10 . funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. p. experienţă etc. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. c. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. b. respectiv în bugetele locale. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. anumite cerinţe profesionale. d. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. de vârstă. p. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. 71 17 Idem. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. 15 16 Idem.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

în condiţiile legii. (3) Fapt prevăzut la art. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. în cadrul acestei organizări. (13) din Constituţia României. a unor înscrisuri. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. cu domiciliul în ţară”25. unde se spune foarte clar: „în România. respectiv aceea de funcţionar public. să cunoască limba română atât scris. cât şi vorbit. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. în scopul îndeplinirii. într-o funcţie publică. a atribuţiilor administraţiei publice. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. scris şi vorbit. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. prin numire sau alegere. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. Astfel. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. este necesar ca acesta să fie cetăţean român. Revenind la comentariul anterior. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. dar şi elaborarea unor acte. iar art. limba oficială este limba română” 14 . (16) alin. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. Calitatea juridică de funcţionar public. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului.

82 Idem. Prof. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). indiferent de vârstă. Referitor la acest aspect. univ. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. univ. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. In al patrulea rând. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. cit. care prevăd că într-o structură instituţională. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. prof. dr. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%.. care să reflecte atât starea fizică. de specialitate. dacă legea specială nu cere altă vârstă. liceale sau generale.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. In al treilea rând. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. Evident. 82 15 . Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. dar mai ales cea psihică a persoanei. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. dr. p. nu este vorba de o stare generală de sănătate. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. op. iar altele 27 28 M. minoritatea se supune majorităţii. De asemenea. In al şaselea rând. PREDA. p.

ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. 3. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. dr. 2 lit. economist. De exemplu. p. art. medic. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. inginer etc.. (9) alin.. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. 83 16 . Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. In aceste cazuri. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. (c) din Legea nr. De asemenea. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. în baza procedurilor legale. 29 M. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. PREDA. op. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). art. prof. cit. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. univ. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor.

Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. dr. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. DABU. Bucureşti. folosiţi de legiuitor” 30. Editura Global Lex. abatere disciplinară. restabilirea situaţiei anterioare. procedura înfăptuirii acesteia. p. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. Răspunderea juridică a funcţionarului public. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. care poate fi: infracţiune. 2000. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. cvasidelict. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). legea care reglementează responsabilitatea juridică. 17 48 . delict. univ.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. administrativă. c. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. b. contravenţie. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. Potrivit prof. act administrativ ilegal.

Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. (1) 18 . Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea.. PRISACARU. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. prin legi organice. p. Prof. general valabile.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. op. dr. alin. • prevederea şi garantarea prin lege. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. dimpotrivă. cit. Valerică Dabu consideră. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora. Iar în conformitate cu art. de către stat. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. In opinia prof. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. op. 237 33 Constituţia României.. art. prin Constituţie. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. V.I. DABU. p. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică.32 4. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”.I. Pentru realizarea celor de mai sus. Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. art. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. prevenire. 31 32 V.. (2) 34 Constituţia României. (16). constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. au dreptul la o protecţie egală a legii”. alin. a organelor. Art. 433 V.. (7) „Toţi oamenii . cit. (15).

accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. Potrivit art. dar nu a făcut. ocrotire. (57) 19 . iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. a acţiunii sau inacţiunii. ideea principală fiind de protecţie. (3) lit. • • nimeni nu este mai presus de lege. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. dar ele sunt prevăzute de lege. înlocuire. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. „d” 35 Constituţia României. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. agravare şi atenuare a acesteia. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. între putere şi responsabilitate. educare. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. art. în mod egal pentru toţi. Principiul libertăţii de voinţă. de bună voie. a ales conduita contra normei juridice. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. Există excepţii de la acest principiu. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea.

Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. cât şi pentru cele morale. univ. 188/1999.lucrum cessans.37 Deci. dr. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. op. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. deoarece. Prof.cât şi beneficiul nerealizat . a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”.damnum emergens . Nu în ultimul rând. conform principiului solidarităţii sociale. 144 Idem. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. NEGOITA. statul trebuie s-o repare. cit. republicată 2007. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. fac parte din funcţia publică. (52) din Constituţia României. Aceasta se referă la faptul că. Conform art.. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. pag. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. este cauza acestui act. Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. cel al existenţei şi dezvoltării sociale.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. atunci şi actul este ilegal. Alt principiu. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . după caz. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. 36 37 Al. conform prevederilor legale. De asemenea. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. p. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. anularea actului şi repararea pagubei. responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. 145 20 .

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Principala îndatorire este prevăzută la art. 120 22 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.. (1) din Legea nr. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. op. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. republicată 2007. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”.. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. (43) alin. ci şi în sens 38 PREDA M. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. ce sunt menţionate în anexa la Statut. acolo unde acestea există. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. p. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. dr. univ. cit. Mircea Preda38. de pagubă creată. Aşa cum precizează şi prof.

astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. republicată 2007. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . (40) alin. în schimb. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. (44) alin. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. Legea nr. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. alese sau numite ale partidelor politice. De asemenea. Art. (2) al art. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. Alin. (83) alin. unde la art. (44). Ca exemplu. deci care fac parte din rândul acestor partide. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. definite conform statutului acestora. putem aminti Legea nr. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. prevede la art. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin.

p. apare întrebarea: este 39 40 art. controla şi disciplina pe cei din subordine. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. dr.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin. 388 41 PREDA M. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. dar şi între autorităţi / instituţii publice. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. aşa cum este prevăzut în Statut. p. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. Referitor la acest aspect. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. Referindu-se la dreptul de a îndruma. în condiţiile legii. prof. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. 121 NEGULESCU P. P. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. 122 24 . p. inclusiv a atribuţiilor delegate”. în principal. Potrivit prof. dar şi înalte legi speciale. cit. cit. In mod firesc.. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă.. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”.. (1) .. univ. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. univ. op. (2) al art. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. op. cit.. prof. Si dacă ne referim la subordonare. op. în sectorul administraţiei publice. nu legei. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. Deosebit de important este alin. Mircea Preda39. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice.. a sancţiunilor disciplinare”41. (45) alin. dr.

tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. dacă le consideră ilegale”. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”.. De asemenea. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. Astfel. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare.. formulând-o în scris. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. Al. (45) din Statut. Prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. cit. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. op. a secretului de stat. 42 NEGOITA A. Pe de altă parte. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. (3) art. funcţionarul public este exonerat de răspundere. cu excepţia informaţiilor de interes public. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. 104 25 . In această situaţie. p. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. drept ce nu poate fi îngrădit. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. în scris şi motivat. în condiţiile legii. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze.

O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. 43 44 Monitorul Oficial nr. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. atrage după sine declanşarea procedurii de control. în conformitate cu Legea nr.. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. cât şi la încetarea raportului de serviciu. pe de o parte. dr. care. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. ce nu intră în categoria “lucrări”. 161/2003. 263/25. De asemenea. Referitor la acest aspect. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. iar pe de altă parte. 124 26 . neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. Alin. prevăzută la art. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. cit. trebuie declarate. se reactualizează şi la încetarea activităţii. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. ele pot fi citite pe Internet. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. op. p. pentru ei sau pentru alte persoane. daruri sau avantaje. Aceasta se face atât la numirea. ci multe alte însărcinări.10. Declaraţiile de avere sunt publice. univ. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. modificată şi completată prin Legea nr. prof. deoarece. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. (1). Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură.1996 PREDA M. (48) alin. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. Se actualizează anual. direct sau indirect. potrivit legii.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art.

Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. univ. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. răspunderea contravenţională. răspundere patrimonială. op. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. Statutul funcţionarilor publici. stabilite potrivit legii. dar există alţi autori – printre care prof.. In general. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică. cit. prof. univ. Totodată. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară. dr. II. civilă şi penală.. răspunderea este una de drept comun. 2. Pe de altă parte. contravenţională. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. p. dr. 223 27 . (75). p.. prevăzută în art. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. op. cit. (75) al Statutului. op. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie... în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere. răspundere civilă şi răspundere penală. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. vol. cit. ori de a discuta direct cu petenţii. în art.patrimonială. civilă şi penală – distingem din art.. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. contravenţională. administrativ contravenţională şi administrativ . p. 391 47 IORGOVAN A.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin.disciplinară. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. favoritism sau trafic de influenţă.

nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. ci numai acelea expres prevăzute de lege. De asemenea. potrivit prevederilor art. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. 2. absenţele nemotivate de la serviciu d. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. (1). (77) alin. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. în conformitate cu art.1. (76) alin. Astfel. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. (76) alin. (2). solidar cu autoritatea / instituţia publică. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. (77) alin. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. în conformitate cu prevederile art.

constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. eventual.. aduc atingere încrederii publicului. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. latură subiectivă. Dacă nu are această calitate. incompatibilităţi.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. op. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. ea neputând 48 PREDA M.. De asemenea. parte a unui raport juridic de serviciu. funcţionar public. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. adică acţiunile şi inacţiunile şi. sancţiune. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. în aceeaşi opinie. cit. latura obiectivă. In cazul funcţionarului public delegat. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. ci şi atunci când faptele. obiect. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. p. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. In cazul funcţionarului public detaşat. Ca atare. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. care trebuie să definească şi latura obiectivă. 133 29 . dr. univ. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. Prof. Subiectul poate fi numai o persoană fizică.

. presupune. p. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). sau prevede rezultatul. de asemenea. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. fără a urmări producerea lui PREDA M. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. prof. In cazul culpei. iar referitor la acest aspect. Al.. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. cum ar fi: legitima apărare. Latura subiectivă. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). Aşa cum arăta prof. prevăzute de lege. orele suplimentare. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. cit. constatarea efectelor.. op. beţia involuntară completă. In acest caz. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. 197 30 . Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). când funcţionarul (intenţie indirectă). care poate îmbrăca forma intenţiei. Mircea Preda. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. p. dr. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor. univ. op. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare. cazul fortuit.. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. cit. dar şi normele de conduită civică. constrângerea fizică sau morală. fie forma culpei”49. 134 NEGOITA AL. starea de necesitate. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională.

care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. cazul fortuit.. dar numai în conformitate cu art. 22 31 . Sintetinzând. (2) şi (3) din Statut. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. In opinia sa. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. putem menţiona: a. art. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. (45) alin.) f. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”.I. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. legitima apărare etc. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. (77) alin. p. Prisăcaru51. administrarea probelor. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. ascultarea funcţionarului public. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. cit. op. care presupune cercetarea prealabilă.. ci numai acelea prevăzute la art. (2). răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. (77) alin.I. In plus. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice.

“f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. mustrare scrisă b. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. (77) alin. (77) alin. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. Spre exemplu.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. 188/1999. un certificat etc. (77) alin. Astfel. după caz. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. (3) din Legea nr. In egală măsură însă. (2) lit. La lit. la lit. pentru care este investit cu funcţia publică. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. “a” . Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. referitor la prevederile cuprinse în art. o infracţiune. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. Revenind la art. putem constata că unele din ele sunt definite sumar.. în termenul prevăzut de lege. sunt următoarele: a. republicată 2007. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. de promovare în funcţia publică.

dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. 188/1999. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. De asemenea. pe o perioadă de 6-12 luni. dar nu este la prima abatere. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. (78) alin. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. Tot astfel. poliţiştii. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. tot în varianta nemodificată a Legii nr. personalul diplomatic şi consular. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. (78) alin. funcţionarii vamali. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. republicată. “d” din Legea nr. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. 188/1999. sancţiunea de la lit. specifice lor. Are un caracter mai mult moral. 188/1999.

Acest act poate fi revocat de emitent. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. actul are numai formă scrisă. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. De asemenea. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. In al doilea rând. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. ca şi abaterile disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. După cum am arătat mai sus. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. sau de către comisia de disciplină. Semnificativ în acest sens este art. civilă sau penală. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. în dreptul penal. dar ierarhia are un caracter relativ. spre exemplu. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. decizie. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. se poate aplica o sanţiune gravă. (77) alin. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. (4). aşa cum. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. dacă ne referim la restul abaterilor. ordin) emis de către autoritatea abilitată. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. fie aducerea unui important prejudiciu. In toate cazurile. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare.

comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege.art.al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale.art. consecinţele abaterii. In acest sens. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . 35 . în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. dreptul la o cercetare imparţială. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. (1) -.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. prin ordin al ministrului sau . Sub acest aspect. (3) din Statut. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. (78) alin. în conformitate cu prevederile art. (77) alin. de a propune martori şi probe în apărare. existenţa unor antecedente ale acestuia. dreptul la recurs.după caz . reamintim prevederile art. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. (78) alin. la propunerea comisiei de disciplină. (2). (80) din Statut). în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. se consemnează într-un proces-verbal. De asemenea. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. (78) alin. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. (4) din Statutul funcţionarilor publici. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea.

(19) 36 .G. 188/1999. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. 1210/10. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină.10. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. art. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice.2003.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. (79) alin.2003 H. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. nr. 1210/14.10. In situaţia în care funcţionarul public. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.G. 757/29. Organizare. Comisia de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal.1.10. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. In conformitate cu art. De asemenea. 1210/200354.G. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. (1) din H. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea. constituită special în acest scop. 2. Monitorul Oficial nr.1.funcţionarul public este considerat nevinovat. nr. (1) din Legea nr. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. precum şi în conformitate cu art. republicată 2007. poate influenţa cercetarea administrativă. Modul de constituire. (3) alin. nr.

(10) alin. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. art.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . (8) alin. art.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . art. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. să aibe o probitate morală recunoscută. (1) 58 Idem. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii . circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii .unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. (21) 37 . Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. Mandatul preşedintelui este de 3 ani.funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. (1) Idem. să posede studii superioare juridice sau administrative. conduce şedinţele comisiei. de a prezenta dovezi în apărarea sa.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . a altor autorităţii sau instituţii. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I.

(4) din Statut. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. care au probitate morală recunoscută. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. (16) alin. (8) alin. (79) alin. (3) din H. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. 1210/2003. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. în conformitate cu art. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi. (8)alin. nr. iar sancţiunea nu a fost radiată. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. art. (3) 38 . Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. la cerere şi înainte de termen. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. (2) 61 Idem.G. art. ori nu există sindicat. (5) alin. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. 1210/2003. In cadrul înalţilor funcţionari publici. Potrivit art. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. numiţi prin decizia primului-ministru. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. art. (2) din Statut. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv.G. 9 alin. (1) H. ca membru. De asemenea. art. şi în conformitate cu art.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. (1) 62 Idem. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. (79) alin. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale.

Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. art. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. republicată 2007).Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. (1) Idem. (15) alin. art. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. 188/1999. (1) 39 . Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. (11) alin. (1) 66 Idem. Si în această situaţie. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. (12) alin. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65.funcţionarul public în cauză. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. art. (1) 65 Idem. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. dacă este soţ.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . convoacă . persoana care a 63 64 Idem. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. art. (18) alin. cu un membru supleant. Inainte de termen. cu studii juridice sau administrative.

ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. prenumele şi . Funcţionarea comisiei de disciplină. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. art. (24) alin. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. (1) din H. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67. De asemenea.1. (24) alin. 2. Sintetizând. (2) 40 . 1210/2003.dacă este cazul . (22) Idem. în conformitate cu prevederile art. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public.dacă este posibil . domiciliul şi . redactează şi semnează. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele. Pentru înalţii funcţionari publici. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. Sesizarea se formulează în scris. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele.2.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem.G. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. prenumele. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice.locul de muncă. art. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru.

(2) Idem. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. numele. (32) alin. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. numele. (28) alin. (1) 41 . funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. pe baza 69 70 Idem. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. semnătura preşedintelui. precum şi a persoanelor audiate. prenumele. prenumele. data întocmirii raportului70. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. probele administrate.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. semnat de către preşedinte. prenumele. sau poate propune clasarea sesizării. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. membrii comisiei şi secretarul acesteia. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. art. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. art. numele. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. administrarea probelor. motivarea propunerii. când nu se confirmă săvârşirea abaterii.

(2) 42 . Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. pentru desemnarea unui 71 Idem. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. (35) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. Radierea sancţiunilor disciplinare. 2. modificarea sau anularea sancţiunii. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. De asemenea. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii.3.1. art. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. In funcţie de rezultatul verificărilor. termenul în care aceasta poate fi contestată. care poate dispune efectuatea unui control. comisia de disciplină poate să propună menţinerea. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici.

în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. „e” 2. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. (1) din Statutul funcţionarilor publici. op. prevăzută la art. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. (3) lit. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. „b”-„d” c. dr.. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. (82) alin. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. (1) PREDA M. 148 43 . în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (77) alin. univ. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. (82) alin. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. prevăzută la art. In acest sens. 188/1999. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. (3) lit. (3) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară.2. (77) alin. nr. art. Potrivit art. Prof. „a” din Statut b. alte persoane interesate prevăzute de lege. a preşedintelui comisiei de disciplină. prevăzute la art. (77) alin. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. p.. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. cit.G.

contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Privitor la trăsăturile contravenţiei. Editura Nemira. ce îşi are sediul în art.G. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. dar şi în alte legi speciale. dr. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public. 1996 44 . 2/2001. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. în calitate de persoană juridică. Mircea Preda. univ. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. univ. din punct de vedere al importanţei. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. se vor aplica cele din O. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. II. dr. vol. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. In opinia prof. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. Antonie Iorgovan. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. ca persoană fizică. nr.. există o distincţie clară între infracţiune. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. Astfel.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. cu modificările şi completările ulterioare. Tratat de drept administrativ. dar care sunt situate. (83) din Statutul funcţionarilor publici. imediat după cele arătate prin legea penală74. Potrivit prof.

Sunt situaţii în care. Prin unele acte normative însă. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie.. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. p. cit. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. dr. In principiu. p.. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. univ. cu mici excepţii. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. ca persoană juridică75.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. op. op. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. 1989. In asemenea situaţii. Ion Popescu Slăniceanu. SLANICEANU I.. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun.. 75 76 PREDA M. In această situaţie. univ. Sancţiunea. Teoria funcţiei publice. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv. prof.. ele nu pot fi confiscate. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. Pentru a fi considerate contravenţii. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. minoritatea făptuitorului. Brăila. Ca excepţie putem menţiona. 149. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. în unele domenii.P. sunt prevăzute sancţiuni specifice. p. 122 45 . prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. dr. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. cit. Editura Evrika. Mircea Preda şi prof. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. de exemplu. 148 PREDA M. Pe de altă parte.

supraveghere vamală etc. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. implicit. (83) alin. precum şi măsurile administrative accesorii.disciplinară sau civilă . Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. financiar. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. nu însă şi cu răspunderea penală. aplicarea sancţiunii. cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art.Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. (84). Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. potrivit art. 2. executarea sancţiunilor contravenţionale. fără a 46 . deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. specializaţi pe “domenii” (fiscal..). Se va aplica. (2) din Statut. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. în schimb. cumulativ. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. şi anume: constatarea contravenţiei. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. exercitarea căilor de atac.3.

. unor terţe persoane. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. (52) alin. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. răspunderea materială. 150 47 . nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. produc un prejudiciu material. Potrivit art. oricine cauzează altuia un prejudiciu. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. ca răspundere contractuală sau delictuală.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. la care se adaugă beneficiul nerealizat. Codul civil reglementează răspunderea civilă. cit. răspunderea patrimonială. în exercitarea funcţiei lor. întrucât în art. prin greşeala sa. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. dr. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”.. p. Prof. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. Cu alte cuvinte. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. în calitate de comitent. univ. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. republicată 2007. op. este obligat să îl repare. (84) din Legea nr. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului.

fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. Delictul civil este orice fapt ilicit. Prin urmare. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. pe de o parte. pe de altă parte. Legea nr.I. răspunde nu numai 78 PRISACARU V.. p. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. ar exista raporturi de drept civil. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. fie act juridic. din culpa unei persoane. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. 145 48 . republicată 2007. (1) alin. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi.. potrivit Codului civil. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. cauzarea unui prejudiciu material c. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e. la art. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. (3) Cod civil78. care produce. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.I. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. reglementate de art. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. 188/1999. existenţa culpei comitentului d. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. fie fapt material. ci numai raporturi de serviciu. dar şi unele particularităţi. Prisăcaru. un prejudiciu material. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. cit. existenţa unui fapt ilicit b.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. op. (1000) alin.

Astfel. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. totuşi. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. în art. ca în dreptul civil. (1000) şi urm. deci nu se prezumă. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. (998) Cod civil). dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . ale Codului civil). Singura prezumţie de vinovăţie există. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. Sigur. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. (85) alin. dar există situaţii în care. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. potrivit Legii contenciosului administrativ. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. Pornind de la Legea contenciosului administrativ.

De asemenea. sau chiar împotriva amândurora. p. Potrivit prof. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. univ. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. pentru a răspunde solidar. dr. 152 50 . dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. Astfel. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. cit. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. spre exemplu. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. op. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. cum ar fi. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere. In ceea ce priveşte autoritatea publică. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public.. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. In sens contrar.. numai împotriva funcţionarului public. In cazul în care acţiunea se admite.

Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. prof. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. se angajează potrivit legii penale. (1). în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. care nu mai are şi calitatea de comitent. univ. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. traficul de influenţă etc80. neglijenţa în serviciu. cit. primirea de foloase necuvenite.. Răspunderea penală Potrivit art. (86) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice.. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. p. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. Din punct de vedere procedural. se vor aplica. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. purtarea abuzivă. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. abuz în serviciu contra intereselor publice. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. în completare. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. dr. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. op. 2. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. 153 51 .4. dar poate fi şi subiect pasiv. luarea şi dare de mită. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. 80 PREDA M. Astfel.

fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. indiferent cum a fost investită. (247) 52 . (2) din Statut prevede că. 78/2000.art. de fals. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . cum sunt: • • • delapidarea . In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. care împiedică înfăptuirea justiţiei. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal.art. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. (3). iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. Art. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. (215) alin. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. modificată. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. (54) lit. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. In Codul penal. cu orice titlu. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. (86) alin. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. Potrivit alin. (145) Cod penal”. suspendarea din funcţie încetează. contra statului sau contra autorităţii. (4) al aceluiaşi articol. o însărcinare de orice natură. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). Conform art. (246)-(258). de serviciu sau în legătură cu serviciul. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.art. art. (86) alin.

(1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare . Suspendarea nu constituie o sancţiune. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. De asemenea.art. organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. In cursul acesteia.art. 53 .Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice .art. în vederea începerii anchetei penale. (302) alin. (263) deturnarea de fonduri . informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului.art. plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. evident fără plata salariului. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. acesta urmează să fie repus în funcţie.art. (248) neglijenţă în serviciu .art. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . trebuie sesizate organele de cercetare penală. până la soluţionarea cazului. (249) purtare abuzivă . precum şi de a cere sprijinul altor organe. In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză.

dar altele sunt comune. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. 54 . acolo unde acestea există. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. fie cu ale celorlalţi salariaţi. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice.

gestionarea resurselor umane şi financiare. 7/200681. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. 7/2006. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. fără antecedente penale. „a”-„i” 55 . Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. studii şi vechime în specialitate. în conformitate cu anexa la Legea nr. organizarea. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.2006 Art. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. astfel cum este definită de lege. (1) din Legea nr. redactării şi definitivării actelor legislative. registratură şi arhivă82. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. (3) lit. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. inclusiv a şedinţelor comune. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. (11) alin. vârsta minimă: 18 ani. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. sinteze. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. precum şi activitatea de informatică. (6) alin. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. (1). 35/16. contenciosul administrativ şi auditul intern. în conformitate cu art. elaborarea de studii. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. lit. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. relaţii cu presa şi cu publicul. fapt atestat printr-un examen de specialitate.01. documentarea.

acestea se ocupă prin concurs sau examen.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. se face de către secretarul general. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. referent. Numirea şefului de departament sau a directorului general. (2) 86 Art. după caz. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. (7) alin. şef cabinet. (3) 90 Legea nr. şef serviciu. (1) Art. în limita posturilor vacante. art. (2) 89 Idem. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. cu avizul Biroului permanent89. (7) alin. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. 7/2006. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. (17) alin. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. director adjunct. (7) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. în limita posturilor vacante. la comisiile şi grupurile parlamentare. secretar general adjunct. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. (18) alin. (74) alin. (3) 87 Art. art. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. alin. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. Astfel. (2) 56 . având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. şef secţie.

în conformitate cu prevederile art. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. (3). proporţional cu gravitatea faptelor. sunt cele prevăzute la art. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. precum şi la departamente / direcţii generale. întrucât. (5) alin. Potrivit art. de gospodărie. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. civil şi penal. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. în condiţiile legii. 7/2006. investiţii. contravenţional. prin contract individual de muncă. Astfel. (79) şi (80) din Legea nr. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. încălcarea parlamentari b. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. întreţinere-reparaţii şi deservire. (78) din Statut.

republicată 2007. Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. (79) lit. De fapt. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. (2). abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. „a”-„j” 58 . (45) alin. această expresie este discutabilă. în scris şi motivat. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. (79) alin. în principal. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. Referitor la acest aspect. art. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. 7/2006. (77) alin. dacă le consideră ilegale”. lit. “i” din Legea nr. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. (3) din Statutul funcţionarilor publici. In mod firesc. republicată 2007. O diferenţă o remarcăm la art. La art. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. (2). secretul profesional sau al confidenţialităţii i. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. Pe de altă parte. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. lit. univ. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. prof. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. dr.

Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. c. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. “a”. (77) alin. (2) lit. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. lit. (2) lit. (77) alin.. 122 59 . 188/1999. Faţă de Legea nr. p. (2) lit. a sancţiunilor disciplinare”92.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. republicată 2007. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. (1) lit. (79) alin. Si. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”. republicată 2007. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. Art. b. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. Prevederile de la lit. (79) alin. (2). (80) din Legea nr. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. republicată 2007. op. art. în condiţiile legii. Referitor la prevederile art. La art. destul de neclar. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. d. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. 188/1999. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. prevedea doar “neglijenţa repetată”. (79) alin. Referitor la art. 188/1999. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. cit. “b” din Legea nr..

7/2006 se referă numai 60 . In timp ce în Legea nr. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. tot în varianta nemodificată a Legii nr. f. în vechea formă nemodificată a legii. “b”. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. trecerea într-o funcţie inferioară. “f” din Legea nr. pe o perioadă de 6-12 luni. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. (80) lit. De asemenea. Sancţiunea prevăzută la art. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. 188/1999. (80) lit. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. In Legea nr. g. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. 7/2006. republicată 2007. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. 188/1999. 188/1999. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. In varianta iniţială a Legii nr. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni.

“a” şi “b” din 93 94 Legea nr. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. art.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. 188. art. Modul de constituire a comisiei de disciplină. (80) lit. 7/2006. (1) 61 . Aceasta trebuie consemnată în scris. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. (8)1 alin. alin. unde se va menţiona acest fapt. fie aducerea unui important prejudiciu. (81) alin. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. In timpul cercetării. In astfel de cazuri. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. atribuţiile. 7/2006. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. (83). în condiţiile legii. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. sub sancţiunea nulităţii. De asemenea. este obligatorie audierea funcţionarului. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. componenţa. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. precum şi de existenţa unor antecedente. (1)-(2) 95 Legea nr. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. art.

(2) Legea nr. (2). constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. (82) alin. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. după caz. art. sau. 7/2006. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. (86) 62 . dacă apreciază ca fiind necesar. (81) alin. “c” . de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. în condiţiile legii. Sancţiunile prevăzute la art. prevăzute la art. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (80). Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. (80) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. art. potrivit art. potrivit legii. avizul comisiei de disciplină97. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. (5) din Legea nr. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează. art. (82) alin. (80) lit. “a” şi “b”. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. solicitând. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. (1) 98 Idem. 96 97 Idem.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă.

fapte prevăzute la art. art. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.03. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta. 99 Idem. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. suspendarea din funcţie încetează. (88) alin.07. 2.G. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. aprobat prin O. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. (5) din Legea nr. 256/23. Răspunderea penală. 532/14.2004. (87) Idem. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine.U. (1) 101 Monitorul Oficial nr. 243/2004 102. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. In situaţia în care. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. partea I 100 63 . constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. partea I 102 Monitorul Oficial nr. unor terţe persoane. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. art. nr. în calitate de comitent. s-a dispus începerea urmăririi penale. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99.2004. se stabileşte potrivit legii penale100.

consilier juridic. se completează de drept. (5). art. nr. asistent şi debutant105. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. după cum urmează: superior (ca nivel maxim).G. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. nr. (2) din O. (1) din O. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b. inspector. 10/2004 O. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal.U. republicată 2007. nr. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică.G. 10/2004. (34) alin. (1) 105 Idem. auditor. incompatibilităţi specifice.G. alin. cu modificările şi completările ulterioare103. art. la art.U. Potrivit art. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. (2) 64 . principal. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. De asemenea. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. alin. 188/1999. 10/2004. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri.G. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c.U.U. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. în cadrul birourilor vamale de frontieră. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. Astfel. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. Cu referire la personalul vamal. cu normele generale prevăzute de Legea nr. (5). 10/2004. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general.

dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. (2) al aceluiaşi articol. (97). “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. (1). Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. (8) alin. alin. director executiv adjunct. nu sunt foarte clare. (9) alin. (3). sunt următoarele: director. şef birou. prevăzute la art. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. şef de tură. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. 188/1999. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. constatată 106 107 Idem. menţionate mai sus. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. (8) alin. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. generale şi specifice. director adjunct. în condiţiile Legii nr. respectiv: superior. şef serviciu. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. (1) şi anume: şef birou vamal. odată la 2 ani106. asistent şi debutant. (3) Art.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. republicată 2007. (1) lit. cu aprobarea directorului. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (2) 108 Art. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. (6) alin. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. republicată 2007. La analiza dosarului depus pentru concurs. Potrivit alin. şef adjunct birou vamal. Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art.108 Prevederile art. (99) alin. (9) alin. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. La art. principal. (3) 65 . (2). (9) alin. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. (5) alin. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. şef serviciu şi şef birou. 188/1999.

109 Art. conform art. Art. nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. Refuzul. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. de a se prezenta la testarea psihologică. 188/1999. personalul vamal”are obligaţia să cunoască.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. (25) alin. iar potrivit art. concretizate în ordine. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. şi prin Statutul personalului vamal. (998) Cod civil. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. chiar nejustificat. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. (23). Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. republicată 2007. De asemenea. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. norme. (2) 66 . instrucţiuni. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. (22). (25) alin.

dispune art. iar conform alin. “încălcarea de către funcţionarii publici. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. persoană fizică sau juridică. “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. Potrivit art. (27) alin. Astfel. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. “a”. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. (1). reglementează la art. art. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. Personalul vamal. (2) şi.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. Legea nr. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. iar la art. arată unul din neajunsurile acestui statut. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . De asemenea. (25) alin. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. (2). constatării şi sancţionării fraudei vamale. contravenţională. (26). precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. civilă sau penală. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. Art. adică au calitatea de reclamante. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. mai mult. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. (84) din aceeaşi lege la lit. (25) pe care tocmai l-am redat. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. ori uneia din cele două reclamante. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. după caz”. republicată în 2007. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular. în timp ce la alin. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

cel puţin odată la 2 ani. prevede în continuare acelaşi articol. la portul şi uzul de armă. Conform art. cu prevederile cuprinse în Legea nr. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului110.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. Personalul vamal. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. (1) alin. (29). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. (28). personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. 101/2004 Art. El are dreptul. Statutul menţine unitatea de reglementare. (30) alin. In formularea textului. (1) şi (2) 68 . (78) alin. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. art. respectiv corpuri.corpul ofiţerilor de poliţie. având îndatoriri şi drepturi specifice. nr. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale. după cum dispune art. printre altele. 89/2003. după cum urmează112: Categoria A . 360/2002 112 Cf. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. Pornind de la specificul poliţistului. 3. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe.G. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. prin art. (1) din Legea nr. după caz. Legat de cele de mai sus. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea.U. De asemenea. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 188/1999. (14) alin. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. republicată 2007. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. dispune art. (1) din Legea nr. aprobată cu modificări prin Legea nr. iar potrivit alin. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil.

chestor şef adjunct. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. (45) lit. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. familie sau în societate. care aduce atingere onoarei. Conform art. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. inspector. civilă sau penală. comisar şef. prin exercitarea. agent şef. potrivit legii penale. (1) 69 . (55). a atribuţiilor de serviciu. inspector principal. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. comportarea necorespunzătoare. să fie considerate infracţiuni. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. Această structură este specifică numai poliţistului. deşi. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. materială. Astfel. constituie abateri disciplinare. chestor principal. subinspector. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. Categoria B . referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. cu vinovăţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. chestor. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. (56). este absolvit de orice răspundere poliţistul care.corpul agenţilor de poliţie. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. (23) alin. (i). iar potrivit art. De asemenea. comisar. agent principal. în linii mari. subcomisar. după caz. agent. a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. în serviciu. (57). agent şef adjunct. în limitele legii. încălcarea de către poliţist. Astfel.

Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ.I. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. o infracţiune. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”.. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. De asemenea. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus.. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. pentru care este investit cu funcţia publică.I. In egală măsură însă. cit. c. fără să se specifice numărul lor. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. un certificat etc. 22 70 . Această prevedere poate fi 114 V. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. în termenul prevăzut de lege. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. PRISĂCARU. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. Prisăcaru114. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. “c”. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. op. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere.

art. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. Poliţistul cercetat. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. (1).Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. art. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. (59) alin. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. (6) 118 Idem. (2). perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. (58) lit. 115 116 Idem. (a) şi (b). se reglementează prin ordin al ministrului. în raport de constatări. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. art. (7) 71 . favoritism sau trafic de influenţă. dispune alin. (4). mustrare scrisă c. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. (58) Idem. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. art. să fie sesizate organele judiciare. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. (59) alin. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. (5) 117 Idem. (59) alin. În faţa consiliilor de disciplină. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. (59) alin. Conform prevederilor alin. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. Procedura cercetării prealabile. avertismentul b. urmând ca.

prevede alin. p. cit. textul este în contradicţie cu prevederile alin. gradul de chestor. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. (2). Potrivit alin. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă.. prevede alin. Prisăcaru119. al cărui şef este competent. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. (10). Destituirea din poliţie. (15). 389-390 72 . Pentru aceeaşi abatere. (61). (15) lit. (60) alin. (1). prevede art. (60) alin. De altfel. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. Insă. de cauzele. deoarece el este susceptibil de unele precizări. Astfel. în mod corespunzător de persoanele care. (1). Conform alin. gravitatea şi consecinţele acesteia. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. op. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. PRISĂCARU.I. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. Pentru a putea contesta o sancţiune. care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. potrivit art. dispune art. art. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. Preşedintele României este competent să acorde. (1) al art. şi nu cum se prevede în text. In opinia V. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. 119 V.I. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. potrivit art. (9). de gradul de vinovăţie a poliţistului. (a). şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Aplicarea sancţiunii disciplinare. (61) alin. (1).Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. în termen de 30 zile. la art. (2). potrivit art. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. textul este greşit. (60) alin. (1). în actuala redactare. (61) alin. Textul citat necesită o aprofundare. În acest caz. (15).

pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. poliţistul nemulţumit se poate adresa. (5) din Legea nr. (3). iar în alin. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. printre altele. după cum prevede art. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Corpului Naţional al Poliţiştilor120. 29/1990 a contenciosului administrativ. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. Deşi în art. după caz. (2). potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. civil. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. solicitând anularea sau modificarea. (61) alin. că poliţistul răspunde material. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. (55) se prevede. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. care se constituie şi funcţionează. inspectoratele judeţene de poliţie. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. (2) 73 . La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. (62) alin. Potrivit alin. observăm că în art. De asemenea.

îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. în art. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. la nivelul de bază. legitimaţia şi insigna. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. (5). precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. (4). potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. Astfel. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. (65) alin. Poliţistul pus la dispoziţie. 4. (6) al aceluiaşi articol. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. Potrivit art. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi.G nr. (65) alin. respectiv a suspendării din funcţie. (2) al aceluiaşi articol. Potrivit alin. (1).Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate.U. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. potrivit alin. astfel cum a fost modificat prin O. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. 102/2004 se prevede că. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . când se urmează procedura disciplinară obişnuită. dispune în continuare alin.

Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. 269/2003. la ambasadele. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. are o stare de sănătate corespunzătoare. (1) alin. art. Potrivit art.E.E. secretar sau subsecretar de stat. (1) 75 . trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. nu face parte din partide politice. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. de regulă. secretar sau subsecretar de stat în M.. După cum putem constata. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent.A. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare.A. (2) alin. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M.. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României.A. conform prevederilor legii121. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru.. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii.E. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare. cunoaşte cel puţin o limbă străină. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M.

precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. nu şi Corpului diplomatic şi consular. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. să respecte. art. art. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. potrivit art. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. (3) alin. Referitor la răspunderea juridică. De altfel. 269/2003. (2) 76 .Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. (3) alin. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. De asemenea. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. art. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. conform legii. Astfel. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. în perioada cât se află în misiune în străinătate. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. (57)-(60) reglementează acest aspect. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. respectarea secretului de stat. şi nu şi al personalului auxiliar. Prin urmare. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

în ţări ca Spania. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. probe din care să rezulte calitatea acestora. în paralel. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. Totuşi. Intr-un asemenea sistem. o însărcinare de orice natură. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. In practică. unde este aplicat acest sistem. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. Belgia şi Franţa. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. (145)”. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. 80 . Funcţionarul. beneficiază de stabilitate. retribuită sau nu. altfel spus. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. In unele concepţii. Astfel. cu orice titlu. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. indiferent cum a fost investită. economie de mijloace. cu o pregătire adecvată. ceea ce nu este de neglijat. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute.

al concursului public. rasă. Italia şi Spania. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. în condiţii de egalitate. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. legislaţia din unele ţări occidentale. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. prevede efectuarea unei perioade de probă. care beneficiază de garantarea postului. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. In Germania. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. Datorită principiului autonomiei ministeriale. cum ar fi Franţa. De aceea. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. la funcţii publice în ţara lor”. religie sau alte opinii. înainte de definitivarea pe post. In consecinţă. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. moralitate. condiţiile diferă foarte mult. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. Aşadar. în funcţie de sectoare: examene. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. precum Polonia şi Lituania. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. Recrutarea unui funcţionar public. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. Dar. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. ca în Marea Britanie şi Belgia. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor.

sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. de către un juriu. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. un concurs extern. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. 82 . pentru evoluţia sa ulterioară. o formare profesională iniţială. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. în primul rând. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. în general. cerinţele respective. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. operativitate şi neutralitate. ci pe criterii politice şi de încredere. în prealabil. a unei liste de posibili candidaţi. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. Există şi excepţii. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. In Franţa. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. formarea şi perfecţionarea sa profesională. este deosebit de importantă. se are în vedere. în special pentru anumite funcţii de conducere. care se prezintă. în numeroase şcoli şi instituţii. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv.

pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. candidaţii admişi urmează o formare profesională. de la eşalon la eşalon. ierarhic superioară. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. pentru ocuparea unor posturi superioare. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. din toate punctele de vedere. iar titularizarea se face după 3 ani. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. timp de 2 ani. are loc în general de la grad la grad şi. în general. In ţările din Europa Centrală şi de Est. o creştere a responsabilităţii şi. 83 . Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. In Germania. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. calificarea tehnică a funcţionarilor. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. Este însoţită de o schimbare de funcţie. la efectuarea ei. Pentru serviciul mediu. schimbării profesiei sau carierei. In Franţa. cu stagii intercalate. la Institutul de Inalte Studii Administrative. Pregătirea managerială. se ţine cont de meritele celui în cauză. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. în sistemul funcţionarilor de carieră. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. Pentru carierele superioare. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. de vechime şi de formarea profesională. Promovarea internă este foarte importantă. în cadrul gradului. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. referitoare la adaptarea la funcţie.

funcţionarii publici. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. Pe de altă parte. să dovedească neimplicare politică. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. nonpartizani din punct de vedere politic. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. drept la sindicat şi la grevă). se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. asociere. In general. In aceste ţări. dar. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. căreia îi este subordonată. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. în conformitate cu legislaţia în vigoare. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. al poliţiei. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. magistraţii). acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. 84 . Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. căreia îi este subordonată. In regimurile democratice. practic. teoretic. separată de puterea executivă. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. Odată aleşi. strict delimitate. prin activitatea desfăşurată. In Franţa.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. este însă obligatoriu ca aceştia. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. militarii. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. guvernamentală. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional.

dar şi dezinteresat. în anul 1975. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. în exercitarea funcţiei sale. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . In Germania. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. In Marea Britanie. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. cu valori proprii. In alte ţări. precum Franţa şi Germania. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. De obicei. care asigură „continuitatea statului”. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. Dintre toate ţările evaluate. nefiind considerat ca o entitate independentă.Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale.

Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. la cerere. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. funcţionarul este reintegrat. fără corupţie. 2. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. în general. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Nici un agent federal. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. imparţialitate. Acestea se bazează în principal pe: 86 . Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. Totodată. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. La expirarea mandatului. etica include. Astfel. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. cu drepturi depline în administraţia de origine. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. fără inegalităţi. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. loialitate.

care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . La nivel european. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. revizuit în 1994. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. într-o măsură mai mare sau mai mică. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. servirea interesului public b. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. altfel spus. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie.

1.2. art. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. (31) din Constituţia belgiană. în serviciu sau în viaţa privată. continua perfecţionare profesională 2. Art. menite a inspira încredere în funcţia publică d. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. Tot în acest sens. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor.Răspunderea juridică a funcţionarului public c. 173/1971. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. standarde înalte în întreaga activitate. persoana sa este inviolabilă şi sacră. De asemenea. (1) 88 . Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. în art. art. (13). consacrat drepturilor. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr.1. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. situat în Titlul II. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”.1. prima lui obligaţie fiind ca. art. (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. Legea nr. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. onoarea şi demnitatea funcţiei128. 2. Constituţia daneză. In art. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere.

exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. injuriilor. De asemenea. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. dacă este cazul. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. Astfel. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. indiferent de natura acesteia. corespunzătoare competenţei sale.1. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. 2.3. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic. art. să repare prejudiciul cauzat. Totodată. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. la cei care lucrează în spitale. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa. totodată. atestată de gradul pe care îl are. violenţelor. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. (25)-(28) 89 . defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. Orice funcţionar. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate.

în anumite cazuri In Constituţia franceză. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. Din anul 1986. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. administrative sau penale). Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. care sesizează consiliul de disciplină. la art. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. aceasta se poate exemplifica prin art. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. adoptat la 26 octombrie 1984. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. ce se regăsesc în coduri deontologice. cel interesat îşi poate relua funcţia. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. Dacă la expirarea acestui termen. (15).

favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. dacă o 91 . reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. în ceea ce priveşte un terţ. prin reducerea administraţiei centrale. 2. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. grupează agenţii de serviciu şi de birou. Urmează categoria subalternă. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. dacă vreunul din funcţionari. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. Art. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. Astfel. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. adjuncţi administrativi.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. şefi de grupă. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. responsabilitatea incumbă. în principiu. alcătuită de agenţi administrativi principali. Categoria inferioară. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. (34) din Constituţia germană. iar categoria superioară. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949.4. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. In art. reprezentând 11%. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. (19) alin.1. cea a personalului de execuţie. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. ci de o serie de funcţii. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis.

Angajarea acestuia. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. In plus. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. în cazul declaraţiilor oficiale. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. După reunificare. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. principii fundamentale ale statului) nu este admisă. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. căutându-se o flexibilizare în acest sens. In schimb. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. In aceste limite. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. modificată în anul 1985. In afara serviciului. Dar. rezultând nu numai probleme de organizare. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. dar şi conflicte sociale. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. Art. (65). 92 . denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii.

1. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs.7. Grecia In art. evaluare anuală a serviciilor.1. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. perioadă de probă.5. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. 2. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. cel în cauză fiind audiat în prealabil. adoptat prin Decretul nr. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. datorând credinţă Constituţiei şi patriei. Portugalia 93 . O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. în virtutea prevederilor acestui cod.6. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară.1.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. 611/1977. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii. promovare internă. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. 2.

Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. c. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. 2. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. Marea Britanie Sistemul englez este complex.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. având fiecare scara ei de remunerare. ci prin cutumă (tradiţie). este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu.8. instituirea răspunderii civile. cum se află el definit de organele competente. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. astfel: a. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . în baza legii. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. plasat în titlul consacrat principiilor generale. b. (22) din Constituţia portugheză.1. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor. d. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. e. dacă rezultă o violare a drepturilor. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei.

deci. vorba despre personalul guvernului naţional. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. precum şi de relaţiile profesionale. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. Este. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. Nu există separaţie între grad şi funcţie. Pe lângă alte reglementări formale. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. a unei anumite 95 . Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. De exemplu. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. de „executive officer” (cu bacalaureat. competenţă. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. ci o formare continuă. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. neutralitatea. OPSS este un organ al primului-ministru. Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă.

96 . după obţinerea unei permisii în acest sens. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. Ultima categorie. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. Funcţionarii pot aparţine unui partid. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. alcătuită din angajaţii de birou.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. poate participa. la activităţi politice naţionale şi locale. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. cum ar fi poliţia. cu moderaţie şi discreţie. cu discreţie şi moderaţie. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. Cea de-a doua categorie. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. poate avea o angajare politică în afara serviciului. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie.

republicată în 2007. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. Statutul funcţionarilor publici. al egalităţii. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. ce sunt menţionate în anexa la Statut. adoptat prin Legii nr. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. existente în doctrină. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. In acest context. în procesul de organizare şi executare în concret a legii. cerinţă prevăzută de Constituţie. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. Astfel. oferă un cadru general în materie. Pe de altă parte. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale.

funcţionarii vamali. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. poliţiştii. republicatp în 2007. (1) din Legea nr. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. (43) alin. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. (75) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. (2) din Statut. faţă de cei care încalcă normele juridice. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. Privitor la trăsăturile contravenţiei. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. Principala îndatorire este prevăzută la art. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Am mai adăuga în plus. (77) alin. faptul că art. ci numai acelea expres prevăzute de lege. mai exact la art. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. In orice societate. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. personalul diplomatic şi consular). Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. să-i tragă la răspundere.

pe drept cuvânt. înseamnă a lipsi această 99 . este obligat să îl repare. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. (86) alin. sunt prevăzute sancţiuni specifice. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. Concluzionând. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. este defectuos reglementată. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. Cu alte cuvinte. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. în principiu. Sigur. garantată şi înfăptuită. De asemenea. Prin unele acte normative însă. dar poate fi şi subiect pasiv.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. în unele domenii. putem spune că. în special. republicată în 2007. prin greşeala sa. în general. acolo unde responsabilitatea juridică. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. în exercitarea funcţiei lor. oricine cauzează altuia un prejudiciu. Cu privire la sancţiunea aplicată. şi a funcţionarului public. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. produc un prejudiciu material. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. (1). răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. (84) din Legea nr. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. iar art. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii.

100 .Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei. iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.

: H. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 .U. : O. : alin.G. : art. : cf. : H. : O.G. : lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L.

. 11. Bucureşti.. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei... Teoria funcţiei publice comunitare.S. Tratat de drept administrativ. 1989 2. 6. Editura Nemira. 263/28. 1993 SLĂNICEANU I. Editura Evrika. Tratat de drept administrativ.. Editura Marvan. 1997 NEGOIŢĂ A. Editura Lumina Lex.. 1934 PREDA M. 9. Bucureşti. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor.tratat elementar. 1997 IORGOVAN A. VEDINAŞ V. 1996 IORGOVAN A. L. 16. Bucureşti.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1. 1993 IORGOVAN A.. 13. 1996 PRISĂCARU V. GORJAN I. 12. Bucureşti. vol. 1999 DABU V. Editura Hercules.I. 10. 8. 5. 2006 PREDA M. ALEXANDRU I.C. Tratat elementar de drept administrativ român. 2000 IONESCU C. Editura Lumina Lex.06. III. publicată în Monitorul Oficial nr. Editura Atlas Lex. Drept administrativ . 3.P. Bucureşti... Editura Lumina Lex. Drept constituţional şi instituţii politice. 7. Editura Lumina Lex.10. IVANOFF I. I. Brăila. V. Bucureşti. vol.... MANDA C. Tratat de drept administrativ român. Editura Lumina Lex.. 15.. vol. 4. Bucureşti. modificată şi 102 . II. SĂRARU C.1996. Drept administrativ partea generală.. Editura Global Lex. Bucureşti. Răspunderea juridică a funcţionarului public. 2005 CĂLINOIU C. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere... Bucureşti.. Bucureşti. Drept administrativ.. NICU A. Editura Lumina Lex.1923 Legea nr. Drept administrativ European. 1993 NEGULESCU P. 14. Teoria funcţiei publice. Bucureşti.

2007 Legea nr. Legea nr.2005.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. 103 .07. 89/2003. 256/23.12.10. modificat prin Legea nr.600/08. 161/2003 17. publicată în Monitorul Oficial nr. 243/2004. 1210/14. publicată în Monitorul Oficial nr.2004 H.2003. nr. 757/29. publicată în Monitorul Oficial nr.441/23.2006 O.G.05.G. nr.G. partea I Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. 35/16. publicată în Monitorul Oficial nr. modificat şi completat prin O. 365/29. aprobată cu modificari prin Legea nr. 22.U. 204/23. 532/14. 19. 215/2001 privind administraţia publică locală.2003 18.2002. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. publicată în Monitorul Oficial nr. 20.U.1999.06.01. 440/24.06.2001. 101/2004 Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr.04. republicată în Monitorul Oficial nr. 23. 21. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.03.2003 Legea nr. nr. partea I. publicată în Monitorul Oficial nr.10. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 360/2002 privind statutul poliţistului. publicată în Monitorul Oficial nr.