Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

In această perioadă. adoptat prin Legea nr. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. care folosesc munca salariată”. constituiau o clasă privilegiată. organelor şi instituţiilor de stat. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . (2) din Codul muncii. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. ca şi multe altele (putere publică. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. pe de o parte. pensionare.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. Astfel. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului.. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. a venit cu o soluţie mai nuanţată. 746 pentru statutul funcţionarilor publici.1949. art. beneficiind de un asemenea statut. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. 418 / 16. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. Codul muncii. dosare penale etc. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. prin Decretul nr. care a intrat în vigoare în anul 1950. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. noţiunea de funcţie publică. Cu toate acestea. devenite „clase conducătoare” în noul regim. 19/1972. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată. Astfel. indemnizaţii.11. prevedea: „Codul muncii se aplică. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. retribuţii. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular. punând problema în art. (61) alin. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. domeniu public etc. avansări.) s-a considerat că au devenit desuete. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. condiţii de numire.

aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. în art. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită. în ceea ce priveşte funcţia publică. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. Astfel. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. In Legea nr. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. puteri.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. pe lângă cetăţenia română.). ca soluţie tehnică de principiu. prin Hotărâri ale Guvernului. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. de regulă. De asemenea. (16) alin. o funcţie publică. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. în mod frecvent. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . funcţia de prefect etc. Conţinutul fiecărei funcţii publice. oricât de mică. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. Astfel. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale.: cercetare. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. energie electrică. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. fără a ieşi din regimul contractual. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. sistemul bancar etc. în baza acestora. Decurge de aici importanţa foarte mare. soluţia Constituţiei din 1923. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. sunt stabilite. adică acele atribuţii. mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. legi sau. funcţii de conducere etc. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar.

de competenţe. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. Faţă de cele de mai sus. Având o bază legală. IONESCU. 198-199 6 . Editura Lumina Lex. căreia îi este specific actul de gestiune. fără acordul persoanei care o deţine. p. A. Drept constituţional şi instituţii politice. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. 1997. în scopul de a satisface. 1997. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. de administrare a patrimoniului. p. Bucureşti. IORGOVAN. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. Intr-o analiză de sinteză. în condiţiile legii. 56-68) 3 C. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. poate administra şi poate soluţiona litigiile. Bucureşti. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. Drept administrativ – tratat elementar. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. III. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. vol. de puteri în cadrul unui serviciu public. pusă la dispoziţia publicului.

Tratat elementar de drept administrativ român. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. In art. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . Legea nr. Spre exemplu. 78 5 Monitorul Oficial nr. (3) lit. primarii. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M.1996. 263/28.2001. funcţionarii publici. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. (3) lit. 7/12. (73) alin. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. Bucureşti. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali. partea I 7 Monitorul Oficial nr. PREDA. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. partea I. 204/23. iar în art. p. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. Au fost adoptate diverse legi. In Legea nr.1998. cu care sunt investiţi. prin numire sau alegere.04. 115/19966. statute profesionale pentru diferite domenii. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea.10. Editura Lumina Lex.01. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. (73) alin. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. Din modul de redactare a art. acesta având regimul juridic al unei legi organice. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public. magistraţilor. modificată prin Legea nr. partea I 6 Monitorul Oficial nr. 1996. Legea nr. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. modificată şi completată prin Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii.

2. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. Bucureşti. 1993. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. Editura Marvan. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. A. potrivit prof. în vederea de a fi ocupată. I. prof. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. Bucureşti. 1934 A. Editura Hercules. p. In funcţie de ţara la care ne referim. In majoritatea cazurilor. în chip temporar. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. Drept administrativ. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. vol. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe. prof. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. Astfel. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. Astfel. persoană fizică care. pentru a se preciza sensul acesteia. specifice anumitor funcţii publice. termenul are mai multe accepţiuni. Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. prof. IORGOVAN. Astfel. de un titular (sau mai mulţi). Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. In definiţia sa. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. Categorii de funcţionari publici. Tratat de drept administrativ. 629 8 . Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Paul Negulescu8. executând puterile în limitele competenţei.

şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. In altă ordine de idei. 1993. secretar de stat. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. p. 70 9 . primar. personal sau temporar. 79 11 M. Bucureşti. univ. • caracterul legal al funcţiei publice. In definiţia pe care o dă. senator. Bucureşti. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material.). ca şi volumul acestora. p. prof. 69 14 Idem. funcţii de execuţie. PREDA. altele independente sau autonome. viceprimar). director/director general. 10 AL. NEGOITA. teritorial. secretar general al ministerului. Drept administrativ – partea generală. secretar de stat.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. In general. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. şef serviciu etc. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. p. funcţii de conducere (ministru. Editura Atlas Lex. consilier local sau judeţean. 2006 12 Idem. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. 67 13 Idem. p. Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. dr. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. Editura Lumina Lex. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare.

Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. de vârstă. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. respectiv în bugetele locale. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. 15 16 Idem. c. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. 188/1999 10 . distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. anumite cerinţe profesionale. p. experienţă etc. Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. 71 18 Legea nr. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. 71 17 Idem. 70-71 Idem. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. p. d. b.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

Astfel. cu domiciliul în ţară”25. cât şi vorbit. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. limba oficială este limba română” 14 . pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. a unor înscrisuri. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. respectiv aceea de funcţionar public. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa. într-o funcţie publică. este necesar ca acesta să fie cetăţean român. prin numire sau alegere. scris şi vorbit. să cunoască limba română atât scris. subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. (3) Fapt prevăzut la art. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. Calitatea juridică de funcţionar public. (13) din Constituţia României. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. iar art. în cadrul acestei organizări. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. în scopul îndeplinirii. a atribuţiilor administraţiei publice. (16) alin. Revenind la comentariul anterior. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. unde se spune foarte clar: „în România. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. în condiţiile legii. dar şi elaborarea unor acte.

cit. Evident. de specialitate. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. PREDA. univ. nu este vorba de o stare generală de sănătate. iar altele 27 28 M. In al şaselea rând. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. dr. dr. putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. care prevăd că într-o structură instituţională. dar mai ales cea psihică a persoanei. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare. liceale sau generale. p. care să reflecte atât starea fizică. p. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). Prof. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. prof. Referitor la acest aspect. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. In al patrulea rând. 82 Idem. op. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. 82 15 . indiferent de vârstă. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. univ.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. minoritatea se supune majorităţii.. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. De asemenea. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. dacă legea specială nu cere altă vârstă. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. In al treilea rând.

In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. De asemenea. 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. art. 3. In aceste cazuri. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. dr. (9) alin. p. 29 M. medic. op. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. art. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. economist. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. cit. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. inginer etc. univ...Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. De exemplu. 83 16 . prof. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. (c) din Legea nr. în baza procedurilor legale. PREDA. 2 lit. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă.

raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. b. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. Potrivit prof. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. administrativă. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. care poate fi: infracţiune. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. dr. 17 48 . c. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. restabilirea situaţiei anterioare. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. legea care reglementează responsabilitatea juridică. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. 2000. Răspunderea juridică a funcţionarului public. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale. cvasidelict. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. delict. în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. DABU. folosiţi de legiuitor” 30.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. univ. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. Bucureşti. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. contravenţie. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. p. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal. abatere disciplinară. Editura Global Lex. procedura înfăptuirii acesteia. act administrativ ilegal.

V. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături.I. alin. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. Prof. op. PRISACARU. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. Iar în conformitate cu art. 237 33 Constituţia României.32 4. (2) 34 Constituţia României. In opinia prof. 31 32 V. alin. a organelor. cit. Valerică Dabu consideră. 433 V. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. op. prin Constituţie. DABU. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. art.. Art. Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. prin legi organice.. prevenire. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică.. de către stat. • prevederea şi garantarea prin lege. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate. Pentru realizarea celor de mai sus. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor. p. (15). (16). Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. (1) 18 . Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. dimpotrivă.. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”. general valabile. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. dr. art. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora. iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34.I. p. (7) „Toţi oamenii . au dreptul la o protecţie egală a legii”. cit.

Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. de bună voie. dar nu a făcut. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. dar ele sunt prevăzute de lege. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. (57) 19 . arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. a acţiunii sau inacţiunii. Potrivit art. (3) lit. educare. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. „d” 35 Constituţia României. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. agravare şi atenuare a acesteia. ideea principală fiind de protecţie. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. înlocuire. în mod egal pentru toţi. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. ocrotire. • • nimeni nu este mai presus de lege. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. între putere şi responsabilitate. Există excepţii de la acest principiu. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. a ales conduita contra normei juridice. art. Principiul libertăţii de voinţă.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă.

Conform art. impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. este cauza acestui act. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. atunci şi actul este ilegal. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.lucrum cessans. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. conform principiului solidarităţii sociale. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. republicată 2007. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. 36 37 Al. Prof. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. Alt principiu. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. conform prevederilor legale. 144 Idem. De asemenea.damnum emergens . persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. deoarece. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. cit. op.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. pag. „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său. cât şi pentru cele morale. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. univ. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. Aceasta se referă la faptul că.. 145 20 . (52) din Constituţia României. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. Nu în ultimul rând. dr. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. cel al existenţei şi dezvoltării sociale.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. statul trebuie s-o repare. p.cât şi beneficiul nerealizat . Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. fac parte din funcţia publică. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. după caz.37 Deci. anularea actului şi repararea pagubei. 188/1999. NEGOITA.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. ce sunt menţionate în anexa la Statut. (1) din Legea nr. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. acolo unde acestea există. Principala îndatorire este prevăzută la art. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. (43) alin. Mircea Preda38. de pagubă creată. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. p. 120 22 . termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. ci şi în sens 38 PREDA M. republicată 2007. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea.. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. cit. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. dr.. Aşa cum precizează şi prof. op. univ.

dar nu cuprinde prevederi în acest sens. Art. unde la art. republicată 2007. în schimb. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. (83) alin. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. De asemenea. deci care fac parte din rândul acestor partide. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. Legea nr. alese sau numite ale partidelor politice. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. (2) al art. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. Alin. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. (44). de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. prevede la art. definite conform statutului acestora. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. (44) alin. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. putem aminti Legea nr. (40) alin. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”. Ca exemplu. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 .

care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice.. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. controla şi disciplina pe cei din subordine. op. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. dar şi între autorităţi / instituţii publice. cit. cit.. nu legei. P. inclusiv a atribuţiilor delegate”. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi.. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. p. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. Referitor la acest aspect. Si dacă ne referim la subordonare.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. prof. (45) alin. p. dr. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. cit. dar şi înalte legi speciale. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. op. a sancţiunilor disciplinare”41. în principal. dr. 121 NEGULESCU P. Deosebit de important este alin. Potrivit prof. 388 41 PREDA M.. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. p. unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M. în condiţiile legii. Mircea Preda39. (2) al art. univ. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin.. op. apare întrebarea: este 39 40 art. (1) . unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice.. 122 24 . In mod firesc. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”. univ. Referindu-se la dreptul de a îndruma. prof. în sectorul administraţiei publice. aşa cum este prevăzut în Statut.

cit. Pe de altă parte. cu excepţia informaţiilor de interes public. a secretului de stat. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. 104 25 . Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. 42 NEGOITA A. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. în scris şi motivat..Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. p. drept ce nu poate fi îngrădit. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. formulând-o în scris. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. Al. (45) din Statut. (3) art. In această situaţie. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. Prof. în condiţiile legii. funcţionarul public este exonerat de răspundere. De asemenea. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. op. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. Astfel. dacă le consideră ilegale”. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”.. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire.

iar pe de altă parte. Referitor la acest aspect. Se actualizează anual.1996 PREDA M. care. pe de o parte. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. pentru ei sau pentru alte persoane. trebuie declarate. 124 26 .Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. ci multe alte însărcinări. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. Aceasta se face atât la numirea. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. în conformitate cu Legea nr. (1). Declaraţiile de avere sunt publice. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. (48) alin. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. cât şi la încetarea raportului de serviciu. op. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. deoarece.. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. dr. 263/25. Alin. daruri sau avantaje. se reactualizează şi la încetarea activităţii. modificată şi completată prin Legea nr. prof. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. atrage după sine declanşarea procedurii de control. univ. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. ele pot fi citite pe Internet. 161/2003. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. direct sau indirect. De asemenea. p. ce nu intră în categoria “lucrări”. cit. potrivit legii. prevăzută la art.10. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. 43 44 Monitorul Oficial nr.

(75) al Statutului. dr. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. cit. In general. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. op. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. vol. răspunderea contravenţională. răspundere civilă şi răspundere penală. prof. cit. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. univ. 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. p.. Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. civilă şi penală – distingem din art.. civilă şi penală. prevăzută în art. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. p. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. favoritism sau trafic de influenţă.. II. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. cit. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară.patrimonială. contravenţională. 391 47 IORGOVAN A.. op. Totodată. răspundere patrimonială. Statutul funcţionarilor publici. 2. (75). stabilite potrivit legii. dr. dar există alţi autori – printre care prof..disciplinară. răspunderea este una de drept comun. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere. 223 27 . că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ . Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică.. p. ori de a discuta direct cu petenţii. Pe de altă parte. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. univ. în art. contravenţională. op. administrativ contravenţională şi administrativ .

2. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. ci numai acelea expres prevăzute de lege. Astfel. absenţele nemotivate de la serviciu d. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. (76) alin. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. (77) alin. în conformitate cu prevederile art. (2). De asemenea. (1). De asemenea. (77) alin. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b.1. (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. potrivit prevederilor art. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. (76) alin. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. solidar cu autoritatea / instituţia publică.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. în conformitate cu art. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul.

Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. univ. eventual. p. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. latură subiectivă.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. care trebuie să definească şi latura obiectivă. 133 29 . Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. De asemenea.. ci şi atunci când faptele. cit. In cazul funcţionarului public detaşat. op. Dacă nu are această calitate. funcţionar public. obiect. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. ea neputând 48 PREDA M. In cazul funcţionarului public delegat. aduc atingere încrederii publicului. sancţiune. dr. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. Ca atare. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. în aceeaşi opinie. Prof. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. incompatibilităţi. latura obiectivă. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. adică acţiunile şi inacţiunile şi. parte a unui raport juridic de serviciu. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”..

prof. cit.. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. op. Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. constrângerea fizică sau morală. iar referitor la acest aspect. prevăzute de lege. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). orele suplimentare. fie forma culpei”49. cazul fortuit. Mircea Preda. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). Latura subiectivă. de asemenea. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. dr. Aşa cum arăta prof. Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. sau prevede rezultatul. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională.. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. p. starea de necesitate. In cazul culpei. care poate îmbrăca forma intenţiei. p. constatarea efectelor. 197 30 . deşi trebuia şi putea să-l prevadă). presupune. Al. In acest caz. când funcţionarul (intenţie indirectă). fără a urmări producerea lui PREDA M. univ.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. beţia involuntară completă. cum ar fi: legitima apărare. dar şi normele de conduită civică. op.. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. 134 NEGOITA AL. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară. cit. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor..

. (77) alin. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. (2) şi (3) din Statut. art. In opinia sa. (2). ci numai acelea prevăzute la art. Sintetinzând. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public. (45) alin.I. (77) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. legitima apărare etc. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. cazul fortuit. In plus. Prisăcaru51. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. p.I.) f. dar numai în conformitate cu art. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. cit. ascultarea funcţionarului public. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. 22 31 . răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. care presupune cercetarea prealabilă. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare.. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. administrarea probelor. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. putem menţiona: a. op.

Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. putem constata că unele din ele sunt definite sumar. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. (77) alin. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. (2) lit. (77) alin. La lit. pentru care este investit cu funcţia publică. republicată 2007. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. Revenind la art. sunt următoarele: a. “a” . un certificat etc. mustrare scrisă b. în termenul prevăzut de lege. referitor la prevederile cuprinse în art. 188/1999. (3) din Legea nr. după caz. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. Astfel. Spre exemplu. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. la lit.. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. (77) alin. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. In egală măsură însă. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. o infracţiune. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. de promovare în funcţia publică.

în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. 188/1999. republicată. “d” din Legea nr. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. personalul diplomatic şi consular. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. (78) alin. pe o perioadă de 6-12 luni. tot în varianta nemodificată a Legii nr. Tot astfel. specifice lor. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. poliţiştii. 188/1999. (78) alin. funcţionarii vamali. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. De asemenea. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. 188/1999. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. dar nu este la prima abatere. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. Are un caracter mai mult moral. Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. sancţiunea de la lit. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari.

dacă ne referim la restul abaterilor. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. (4). respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. decizie. fie aducerea unui important prejudiciu. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. (77) alin. se poate aplica o sanţiune gravă. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. aşa cum. spre exemplu. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. dar ierarhia are un caracter relativ. In toate cazurile.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. actul are numai formă scrisă. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. De asemenea. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. Semnificativ în acest sens este art. civilă sau penală. ca şi abaterile disciplinare. în dreptul penal. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . ordin) emis de către autoritatea abilitată. In al doilea rând. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. Acest act poate fi revocat de emitent. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. După cum am arătat mai sus. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. sau de către comisia de disciplină. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.

dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. dreptul la recurs. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. (77) alin. (78) alin. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior.după caz . In acest sens. în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. la propunerea comisiei de disciplină. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. Sub acest aspect. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. (78) alin. (4) din Statutul funcţionarilor publici. De asemenea. 35 . Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. (78) alin. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. (80) din Statut). (1) -. prin ordin al ministrului sau .al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. dreptul la o cercetare imparţială. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. (2). consecinţele abaterii. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . se consemnează într-un proces-verbal. în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. de a propune martori şi probe în apărare. (3) din Statut. existenţa unor antecedente ale acestuia. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie.art. reamintim prevederile art. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. în conformitate cu prevederile art.art. Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale.

funcţionarul public este considerat nevinovat. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. 1210/14. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea.10. In situaţia în care funcţionarul public. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. poate influenţa cercetarea administrativă. De asemenea. (79) alin. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal.2003. nr. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . 2. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. (19) 36 .1. precum şi în conformitate cu art. 757/29. nr. In conformitate cu art.2003 H. (1) din H. Organizare.1. nr. 1210/200354. constituită special în acest scop. art. Comisia de disciplină.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. (1) din Legea nr. Monitorul Oficial nr.G.G. Modul de constituire. (3) alin.10. 188/1999.10.G. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare. 1210/10. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H.Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină. republicată 2007. procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare.

un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. de a prezenta dovezi în apărarea sa. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57. data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea .funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. să posede studii superioare juridice sau administrative. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia.unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. (1) Idem. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii .o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii .Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . să aibe o probitate morală recunoscută. (21) 37 . circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii . art. art. (10) alin.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. (8) alin. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. conduce şedinţele comisiei. art. a altor autorităţii sau instituţii. (1) 58 Idem.presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea .

din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. (79) alin.G. (2) din Statut. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. (4) din Statut. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. (3) din H. la cerere şi înainte de termen. art. 9 alin. ca membru. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. (79) alin. De asemenea. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. (16) alin. nr. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. (8)alin. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. In cadrul înalţilor funcţionari publici. şi în conformitate cu art. art. art. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. (1) H. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. care au probitate morală recunoscută. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. Potrivit art. (1) 62 Idem. iar sancţiunea nu a fost radiată. (8) alin. 1210/2003. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării. ori nu există sindicat. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. art. în conformitate cu art. 1210/2003. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. (5) alin.G. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. numiţi prin decizia primului-ministru. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. (2) 61 Idem. (3) 38 . comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici.

(1) 66 Idem. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii. (15) alin. (1) 65 Idem. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. Si în această situaţie. persoana care a 63 64 Idem. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. (12) alin. (1) 39 . Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . republicată 2007).Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. cu studii juridice sau administrative. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. art.funcţionarul public în cauză. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. Inainte de termen. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. dacă este soţ. art. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată. (18) alin. (11) alin. 188/1999. cu un membru supleant. (1) Idem. convoacă . art. art.

2. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele.locul de muncă. prenumele. 1210/2003. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor. Sintetizând. Funcţionarea comisiei de disciplină.dacă este cazul . (22) Idem. Sesizarea se formulează în scris. actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. De asemenea. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. (24) alin. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente. prenumele şi . conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public.G. Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice.2. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. în conformitate cu prevederile art. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru.dacă este posibil . (24) alin. redactează şi semnează. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei. (1) din H. domiciliul şi . ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. Pentru înalţii funcţionari publici. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67. art.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice. (2) 40 .Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate.1. art.

In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. (1) 41 . pe baza 69 70 Idem. numele. (2) Idem. semnat de către preşedinte.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. prenumele. semnătura preşedintelui. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. (28) alin. administrarea probelor. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. motivarea propunerii. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. art. probele administrate. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. sau poate propune clasarea sesizării. (32) alin. art. cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare. funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. membrii comisiei şi secretarul acesteia. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. numele. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. numele. precum şi a persoanelor audiate. prenumele. data întocmirii raportului70. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. prenumele.

pentru desemnarea unui 71 Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici. (2) 42 . art. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. In funcţie de rezultatul verificărilor. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. modificarea sau anularea sancţiunii. De asemenea. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. (35) alin. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. termenul în care aceasta poate fi contestată. comisia de disciplină poate să propună menţinerea. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71.1. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ. care poate dispune efectuatea unui control. 2. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată.3. Radierea sancţiunilor disciplinare. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare.

art. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ.2. (77) alin. 188/1999. „e” 2. p. op. univ. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72.. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. alte persoane interesate prevăzute de lege. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. (77) alin. a preşedintelui comisiei de disciplină. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (1) din Statutul funcţionarilor publici. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. Prof. (1) PREDA M. 148 43 . (3) lit. prevăzute la art.G.. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. (3) lit. In acest sens. dr. (77) alin. „a” din Statut b. „b”-„d” c. (82) alin. (3) lit. (82) alin. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. prevăzută la art. nr. prevăzută la art. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr. Potrivit art. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. cit.

inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. cu modificările şi completările ulterioare. II. Tratat de drept administrativ. 2/2001. univ. ce îşi are sediul în art. univ. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. Editura Nemira. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general.. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. din punct de vedere al importanţei. imediat după cele arătate prin legea penală74. Mircea Preda. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. Privitor la trăsăturile contravenţiei. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit prof. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. există o distincţie clară între infracţiune. Antonie Iorgovan. ca persoană fizică. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. vol. dr. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. în calitate de persoană juridică. dr. 1996 44 . Astfel. (83) din Statutul funcţionarilor publici.G. dar care sunt situate. dar şi în alte legi speciale. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. nr. In opinia prof. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. se vor aplica cele din O. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public.

dr. cu mici excepţii. p. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. Brăila. Sancţiunea. Teoria funcţiei publice. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. Pe de altă parte. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. sunt prevăzute sancţiuni specifice.. Editura Evrika.. Sunt situaţii în care.. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. de exemplu. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt. 149. minoritatea făptuitorului. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. 122 45 . univ. 148 PREDA M. SLANICEANU I. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. 1989.. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. Pentru a fi considerate contravenţii. In această situaţie. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice. în unele domenii. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76. Prin unele acte normative însă. cit. op. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. cit. op. Ca excepţie putem menţiona. Mircea Preda şi prof.P. prof.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. In principiu.. dr. Ion Popescu Slăniceanu. 75 76 PREDA M. univ. p. ele nu pot fi confiscate. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. ca persoană juridică75. In asemenea situaţii. p.

. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art. (83) alin. cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. 2. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte.Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. fără a 46 . nu însă şi cu răspunderea penală. cumulativ. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. aplicarea sancţiunii. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. specializaţi pe “domenii” (fiscal. supraveghere vamală etc. în schimb. financiar. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună.disciplinară sau civilă . (84). Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. implicit. Se va aplica. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale.). denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea.3. (2) din Statut. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. executarea sancţiunilor contravenţionale. potrivit art. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. precum şi măsurile administrative accesorii. şi anume: constatarea contravenţiei. exercitarea căilor de atac.

. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. oricine cauzează altuia un prejudiciu. (52) alin. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului. în exercitarea funcţiei lor. este obligat să îl repare. Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. unor terţe persoane. op. răspunderea materială. Potrivit art. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. cit. dr. p. la care se adaugă beneficiul nerealizat. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. în calitate de comitent. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. republicată 2007. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. Cu alte cuvinte. Codul civil reglementează răspunderea civilă. ca răspundere contractuală sau delictuală. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. prin greşeala sa. întrucât în art. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. (84) din Legea nr. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. univ. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. răspunderea patrimonială.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. Prof.. produc un prejudiciu material. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. 150 47 .

(1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. Delictul civil este orice fapt ilicit. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. (1000) alin. dar şi unele particularităţi. 145 48 . potrivit Codului civil. op. ci numai raporturi de serviciu. Prin urmare. reglementate de art. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e. pe de altă parte. din culpa unei persoane. Legea nr. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. republicată 2007. Prisăcaru. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor.. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. (1) alin. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. ar exista raporturi de drept civil. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual.I. existenţa culpei comitentului d. fie act juridic. 188/1999. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. cauzarea unui prejudiciu material c. la art. cit. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. (3) Cod civil78.I. fie fapt material. care produce. existenţa unui fapt ilicit b. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. un prejudiciu material.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. p. pe de o parte.

deci nu se prezumă. dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. ale Codului civil). Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. (85) alin. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. potrivit Legii contenciosului administrativ. funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. Singura prezumţie de vinovăţie există. totuşi. (998) Cod civil). sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. dar există situaţii în care. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. ca în dreptul civil. Astfel. (1000) şi urm. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. Sigur. în art. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . Pornind de la Legea contenciosului administrativ.

dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. univ. De asemenea. 152 50 . p. cit. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. sau chiar împotriva amândurora. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public. numai împotriva funcţionarului public. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public.. In cazul în care acţiunea se admite. op. pentru a răspunde solidar.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. dr. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. Potrivit prof. spre exemplu. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. Astfel. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor.. In ceea ce priveşte autoritatea publică. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere. cum ar fi. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. In sens contrar. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M.

In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. care nu mai are şi calitatea de comitent. se angajează potrivit legii penale. Din punct de vedere procedural. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. (86) alin.. 2. cit.4.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. 80 PREDA M. 153 51 . Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. Astfel. dr. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. primirea de foloase necuvenite. prof. neglijenţa în serviciu. purtarea abuzivă. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice. p. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa.. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. în completare. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. (1). Răspunderea penală Potrivit art. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. dar poate fi şi subiect pasiv. traficul de influenţă etc80. op. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. se vor aplica. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului. abuz în serviciu contra intereselor publice. luarea şi dare de mită. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. univ. neglijenţa în păstrarea secretului de stat.

(145) Cod penal”. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. cum sunt: • • • delapidarea . (54) lit. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. care împiedică înfăptuirea justiţiei. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. (86) alin. modificată. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. (3). de serviciu sau în legătură cu serviciul. (2) din Statut prevede că. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. indiferent cum a fost investită. Conform art.art. Potrivit alin.art. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . o însărcinare de orice natură. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. (246)-(258). suspendarea din funcţie încetează. (4) al aceluiaşi articol. în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. Art. cu orice titlu. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. 78/2000. art. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea).Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. (86) alin. contra statului sau contra autorităţii.art. In Codul penal. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. (247) 52 . (215) alin. de fals.

art. până la soluţionarea cazului. In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice .art. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare . De asemenea. (248) neglijenţă în serviciu . pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. precum şi de a cere sprijinul altor organe. In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. în vederea începerii anchetei penale. (302) alin. Suspendarea nu constituie o sancţiune. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv. In cursul acesteia.art.art. (249) purtare abuzivă . organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. evident fără plata salariului. acesta urmează să fie repus în funcţie.art. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne.art. (263) deturnarea de fonduri . informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. trebuie sesizate organele de cercetare penală. 53 . ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit.

dar altele sunt comune. acolo unde acestea există. 54 . cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. fie cu ale celorlalţi salariaţi. fie cu ale celorlalţi funcţionari publici.

(6) alin. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. registratură şi arhivă82. 7/2006. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. inclusiv a şedinţelor comune. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. contenciosul administrativ şi auditul intern. studii şi vechime în specialitate. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. în conformitate cu anexa la Legea nr. relaţii cu presa şi cu publicul.2006 Art. (1). elaborarea de studii. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. redactării şi definitivării actelor legislative. precum şi activitatea de informatică. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. gestionarea resurselor umane şi financiare. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. 35/16. în conformitate cu art. (1) din Legea nr. fără antecedente penale. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. organizarea. (3) lit. lit. „a”-„i” 55 . (11) alin. 7/200681. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. sinteze. vârsta minimă: 18 ani. astfel cum este definită de lege. documentarea. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. evidenţa şi informatizarea activităţii legislative.01. fapt atestat printr-un examen de specialitate.

Numirea şefului de departament sau a directorului general. şef secţie. (7) alin. acestea se ocupă prin concurs sau examen. (7) alin. (3) 90 Legea nr. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. (2) 89 Idem.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. şef cabinet. art. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. referent. alin. (7) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. în limita posturilor vacante. după caz. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. art. secretar general adjunct. (2) 86 Art. se face de către secretarul general. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (74) alin. şef serviciu. (2) 56 . în limita posturilor vacante. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. (18) alin. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. cu avizul Biroului permanent89. la comisiile şi grupurile parlamentare. Astfel. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. 7/2006. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. (1) Art. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. (17) alin. director adjunct. (3) 87 Art. astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87.

se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. prin contract individual de muncă. Astfel. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. de gospodărie. Potrivit art. 7/2006. investiţii. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f. proporţional cu gravitatea faptelor. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. precum şi la departamente / direcţii generale. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. contravenţional. sunt cele prevăzute la art. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . întreţinere-reparaţii şi deservire. (5) alin. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. civil şi penal. încălcarea parlamentari b. în conformitate cu prevederile art.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. (79) şi (80) din Legea nr. în condiţiile legii. (78) din Statut. (3). întrucât.

„a”-„j” 58 . In mod firesc. (77) alin. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. univ. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. (2). nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. în principal. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. De fapt. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. dacă le consideră ilegale”. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului. lit. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. această expresie este discutabilă. “i” din Legea nr. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. (2). O diferenţă o remarcăm la art. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. (79) lit. în scris şi motivat. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. prof. republicată 2007. lit. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. (79) alin. 7/2006. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. 188/1999. Referitor la acest aspect. Pe de altă parte. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. La art. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. (3) din Statutul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. dr. art. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. republicată 2007. (45) alin.

“i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. 122 59 . aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. art. prevedea doar “neglijenţa repetată”. Faţă de Legea nr. destul de neclar. (77) alin.. c. “b” din Legea nr. (2) lit. La art. republicată 2007. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. 188/1999. (77) alin. (80) din Legea nr. (79) alin. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”. p. (1) lit. Referitor la prevederile art. Prevederile de la lit. Si. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. în condiţiile legii. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. 188/1999. (2). d. lit. “a”. (79) alin. b. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. (2) lit. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. (2) lit. Art. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. cit. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. (79) alin.. a sancţiunilor disciplinare”92. republicată 2007. op. republicată 2007. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. Referitor la art. 188/1999. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”.

(80) lit. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. trecerea într-o funcţie inferioară. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. 7/2006. 188/1999.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. tot în varianta nemodificată a Legii nr. In timp ce în Legea nr. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. f. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. In varianta iniţială a Legii nr. De asemenea. “b”. în vechea formă nemodificată a legii. (80) lit. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. pe o perioadă de 6-12 luni. republicată 2007. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni. Sancţiunea prevăzută la art. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. 188/1999. 7/2006 se referă numai 60 . care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. 188/1999. g. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. “f” din Legea nr. In Legea nr. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni.

împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. In astfel de cazuri. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină. fie aducerea unui important prejudiciu. (81) alin. Modul de constituire a comisiei de disciplină. 7/2006. (1)-(2) 95 Legea nr. art. (8)1 alin. componenţa. (1) 61 . atribuţiile. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. este obligatorie audierea funcţionarului. (80) lit. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. De asemenea. precum şi de existenţa unor antecedente. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. 188. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. art. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. (83). Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . Aceasta trebuie consemnată în scris. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. unde se va menţiona acest fapt. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. în condiţiile legii. In timpul cercetării. art. alin. 7/2006. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. sub sancţiunea nulităţii.

(1) 98 Idem. după caz.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. solicitând. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. Sancţiunile prevăzute la art. 96 97 Idem. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. în condiţiile legii. (2). 7/2006. art. dacă apreciază ca fiind necesar. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. “c” .“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. (81) alin. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. potrivit art. “a” şi “b”. (80) lit. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. art. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. (2) Legea nr. de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. art. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. (86) 62 . potrivit legii. (5) din Legea nr. (82) alin. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. sau. prevăzute la art. (82) alin. (80). funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. avizul comisiei de disciplină97. (80) lit. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează.

se stabileşte potrivit legii penale100.2004. 243/2004 102.U.07. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului. art. Răspunderea penală. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. unor terţe persoane. partea I 102 Monitorul Oficial nr.2004. aprobat prin O. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr. în calitate de comitent. 532/14. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării. 256/23. (88) alin. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.G. (5) din Legea nr. nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice.03. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. s-a dispus începerea urmăririi penale. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. In situaţia în care. 2. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. art. (1) 101 Monitorul Oficial nr. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. (87) Idem. suspendarea din funcţie încetează. fapte prevăzute la art. 99 Idem. partea I 100 63 .

art. consilier juridic. după cum urmează: superior (ca nivel maxim).U. Cu referire la personalul vamal. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal.G. la art. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. (5).U.G. Potrivit art. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. (1) din O. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. auditor. (1) 105 Idem. incompatibilităţi specifice. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate. (34) alin. asistent şi debutant105. 10/2004. principal. alin. art. Astfel. în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. 188/1999. 10/2004. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b.G. alin. se completează de drept.Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri. cu normele generale prevăzute de Legea nr. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. republicată 2007. (2) din O. nr. (2) 64 . în cadrul birourilor vamale de frontieră. nr.U. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. cu modificările şi completările ulterioare103.U. De asemenea.G. (5). inspector. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri. 10/2004 O. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal. nr. 10/2004.

nu sunt foarte clare. menţionate mai sus. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. (9) alin. republicată 2007. (97). Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. (9) alin. alin. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. (3) 65 . odată la 2 ani106. director adjunct. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. prevăzute la art. cu aprobarea directorului. şef serviciu. (6) alin. principal. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. Potrivit alin. respectiv: superior. (3). (99) alin. (5) alin. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. (1) şi anume: şef birou vamal. republicată 2007. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. (1). asistent şi debutant. 188/1999. sunt următoarele: director. (2) 108 Art. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. La analiza dosarului depus pentru concurs. (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. La art. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. (9) alin.108 Prevederile art. director executiv adjunct. şef adjunct birou vamal. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. şef birou. constatată 106 107 Idem. şef de tură. în condiţiile Legii nr. generale şi specifice.Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. (8) alin. (1) lit. (8) alin. şef serviciu şi şef birou. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. (2). (2) al aceluiaşi articol. 188/1999. (3) Art. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice.

Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. (22). norme. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. (25) alin. Refuzul. (2) 66 . (998) Cod civil. (23). concretizate în ordine. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. iar potrivit art. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. de a se prezenta la testarea psihologică. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. De asemenea. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. 109 Art. personalul vamal”are obligaţia să cunoască.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. (25) alin. Art. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. şi prin Statutul personalului vamal. 188/1999. instrucţiuni. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. republicată 2007. personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. chiar nejustificat. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. conform art. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern.

(84) din aceeaşi lege la lit. ori uneia din cele două reclamante. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. mai mult. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. contravenţională. (26). Potrivit art. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. Personalul vamal. constatării şi sancţionării fraudei vamale. arată unul din neajunsurile acestui statut. persoană fizică sau juridică. “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. în timp ce la alin. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. după caz”. iar la art. adică au calitatea de reclamante. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. republicată în 2007. (2) şi. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular. (2). (25) pe care tocmai l-am redat. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. iar conform alin. (1). “încălcarea de către funcţionarii publici. (27) alin. reglementează la art. dispune art. Legea nr. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. (25) alin. art. personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. civilă sau penală.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. Art. “a”. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. De asemenea.

art. după cum dispune art. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. respectiv corpuri. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. Personalul vamal. printre altele. o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. (1) din Legea nr. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. cu prevederile cuprinse în Legea nr.G. după cum urmează112: Categoria A . 188/1999. (1) din Legea nr. are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. dispune art.corpul ofiţerilor de poliţie. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. aprobată cu modificări prin Legea nr. la portul şi uzul de armă. republicată 2007.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. prevede în continuare acelaşi articol. (30) alin. Statutul menţine unitatea de reglementare. (78) alin. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. nr. iar potrivit alin. Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. prin art. De asemenea. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. 360/2002 112 Cf. (1) alin. (1) şi (2) 68 . (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. Pornind de la specificul poliţistului. 101/2004 Art. Conform art. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale.U. cel puţin odată la 2 ani. (14) alin. (29). Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. El are dreptul. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 89/2003. (28). Legat de cele de mai sus. In formularea textului. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. după caz. având îndatoriri şi drepturi specifice. 3.

familie sau în societate. agent şef. Conform art. a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. (1) 69 . următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. civilă sau penală. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. subinspector. De asemenea. în serviciu. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. inspector. (23) alin. agent. constituie abateri disciplinare. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. comisar şef. în linii mari. Astfel. chestor. materială. prin exercitarea. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. (i). Astfel. deşi. încălcarea de către poliţist. agent şef adjunct. cu vinovăţie. chestor şef adjunct. comportarea necorespunzătoare. (45) lit. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. să fie considerate infracţiuni. în limitele legii. potrivit legii penale. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. (55). o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. subcomisar. agent principal. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. (56).corpul agenţilor de poliţie. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. inspector principal. referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. iar potrivit art. chestor principal. comisar. (57). după caz. Această structură este specifică numai poliţistului. care aduce atingere onoarei. Categoria B . neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. a atribuţiilor de serviciu.

Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. op. pentru care este investit cu funcţia publică. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. Prisăcaru114. nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. în termenul prevăzut de lege. c. cit. PRISĂCARU. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor..Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V.I.I. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. o infracţiune. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit. “c”. Această prevedere poate fi 114 V. p. 22 70 . fără să se specifice numărul lor. De asemenea. In egală măsură însă.. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. un certificat etc.

(a) şi (b). de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. art. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. urmând ca. se reglementează prin ordin al ministrului. art. să fie sesizate organele judiciare. avertismentul b. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. (58) lit. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. (1). Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art. Procedura cercetării prealabile. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. (59) alin. în raport de constatări. (59) alin. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. (5) 117 Idem. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. mustrare scrisă c. art. 115 116 Idem. Conform prevederilor alin. art. (2). dispune alin. (4). (6) 118 Idem.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. (59) alin. (59) alin. (7) 71 . favoritism sau trafic de influenţă. În faţa consiliilor de disciplină. (58) Idem. Poliţistul cercetat. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g.

în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. în actuala redactare. potrivit art. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. de cauzele. (60) alin. (2). (a). care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate.. în mod corespunzător de persoanele care. (60) alin. sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. 389-390 72 . deoarece el este susceptibil de unele precizări. potrivit art. gravitatea şi consecinţele acesteia. în termen de 30 zile. la art. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. cit.I. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. (61) alin. Conform alin. de gradul de vinovăţie a poliţistului. dispune art. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. op. (1). Pentru a putea contesta o sancţiune. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. prevede art. prevede alin. Insă.I. De altfel. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. (1). textul este greşit. (1). poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. Prisăcaru119. se dispune în mod corespunzător de persoanele care. potrivit art. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Preşedintele României este competent să acorde. Pentru aceeaşi abatere. al cărui şef este competent. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. (9). Astfel. (2). p. (61). Aplicarea sancţiunii disciplinare. (15). sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. gradul de chestor. Destituirea din poliţie. (1). au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. art. (1) al art. (15) lit. (10). Potrivit alin. PRISĂCARU. In opinia V. (15).Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. Textul citat necesită o aprofundare. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. În acest caz. (60) alin. şi nu cum se prevede în text. (61) alin. textul este în contradicţie cu prevederile alin. 119 V. prevede alin.

Deşi în art. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. De asemenea. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. (61) alin. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. (55) se prevede.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat. după cum prevede art. observăm că în art. că poliţistul răspunde material. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. Corpului Naţional al Poliţiştilor120. 29/1990 a contenciosului administrativ. după caz. solicitând anularea sau modificarea. (2) 73 . La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. (3). inspectoratele judeţene de poliţie. care se constituie şi funcţionează. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. (62) alin. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. poliţistul nemulţumit se poate adresa. (5) din Legea nr. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ. ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. civil. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. iar în alin. printre altele. Potrivit alin. (2). a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.

pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.G nr. astfel cum a fost modificat prin O. 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . respectiv a suspendării din funcţie. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. 102/2004 se prevede că. potrivit alin. (65) alin.U. Poliţistul pus la dispoziţie. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. (6) al aceluiaşi articol. legitimaţia şi insigna. poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. la nivelul de bază. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. (1). 4. (4). (5). Astfel. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. dispune în continuare alin. Potrivit alin. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. în art. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. Potrivit art. (65) alin. (2) al aceluiaşi articol.

(1) 75 .E. (1) alin. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României. cunoaşte cel puţin o limbă străină. de regulă. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. art. După cum putem constata. Potrivit art. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru. nu face parte din partide politice. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr.E. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. conform prevederilor legii121. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. secretar sau subsecretar de stat în M. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent. secretar sau subsecretar de stat. 269/2003.A.. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. (2) alin. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare. are o stare de sănătate corespunzătoare. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe.E. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. la ambasadele. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate.. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare.A.Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României.A. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare..

Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. (57)-(60) reglementează acest aspect. De altfel. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. Astfel. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. art. art. să respecte. De asemenea. în perioada cât se află în misiune în străinătate. conform legii. Prin urmare. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. (2) 76 . 269/2003. potrivit art. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. (3) alin. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. (3) alin. respectarea secretului de stat. legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. nu şi Corpului diplomatic şi consular. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. Referitor la răspunderea juridică. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. art. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. şi nu şi al personalului auxiliar. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. Intr-un asemenea sistem. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. Belgia şi Franţa. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. beneficiază de stabilitate. în paralel. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. unde este aplicat acest sistem. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. retribuită sau nu. cu orice titlu. ceea ce nu este de neglijat. economie de mijloace. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. In unele concepţii. probe din care să rezulte calitatea acestora. în ţări ca Spania. indiferent cum a fost investită. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. Totuşi. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. o însărcinare de orice natură.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. (145)”. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. In practică. altfel spus. cu o pregătire adecvată. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. 80 . în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. Funcţionarul. Astfel.

chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. Aşadar. In Germania. care beneficiază de garantarea postului. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. în funcţie de sectoare: examene. înainte de definitivarea pe post. De aceea. Recrutarea unui funcţionar public. la funcţii publice în ţara lor”. cum ar fi Franţa. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. rasă. Italia şi Spania. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. In consecinţă. precum Polonia şi Lituania. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. prevede efectuarea unei perioade de probă. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. în condiţii de egalitate. Dar. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. religie sau alte opinii. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. legislaţia din unele ţări occidentale. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. al concursului public. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. moralitate. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. Datorită principiului autonomiei ministeriale. ca în Marea Britanie şi Belgia. condiţiile diferă foarte mult.

In Franţa. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. formarea şi perfecţionarea sa profesională. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. pentru evoluţia sa ulterioară. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. o formare profesională iniţială. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. se are în vedere. care se prezintă. un concurs extern. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. în general.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. cerinţele respective. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. de către un juriu. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. în primul rând. 82 . în prealabil. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini. a unei liste de posibili candidaţi. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. ci pe criterii politice şi de încredere. în numeroase şcoli şi instituţii. operativitate şi neutralitate. Există şi excepţii. este deosebit de importantă. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. în special pentru anumite funcţii de conducere. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active.

de vechime şi de formarea profesională. timp de 2 ani.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară. în general. Este însoţită de o schimbare de funcţie. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. schimbării profesiei sau carierei. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. la Institutul de Inalte Studii Administrative. la efectuarea ei. In ţările din Europa Centrală şi de Est. de la eşalon la eşalon. iar titularizarea se face după 3 ani. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. cu stagii intercalate. ierarhic superioară. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. în cadrul gradului. Pentru carierele superioare. calificarea tehnică a funcţionarilor. în sistemul funcţionarilor de carieră. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. are loc în general de la grad la grad şi. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. candidaţii admişi urmează o formare profesională. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. o creştere a responsabilităţii şi. In Franţa. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. referitoare la adaptarea la funcţie. In Germania. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. Promovarea internă este foarte importantă. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. din toate punctele de vedere. 83 . se ţine cont de meritele celui în cauză. pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. pentru ocuparea unor posturi superioare. Pregătirea managerială. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. Pentru serviciul mediu.

personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. militarii. căreia îi este subordonată. practic. separată de puterea executivă. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. dar. nonpartizani din punct de vedere politic. drept la sindicat şi la grevă). funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. magistraţii). separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. Pe de altă parte. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. 84 . In general. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. In Franţa. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. In regimurile democratice. Odată aleşi. să dovedească neimplicare politică. asociere. funcţionarii publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. este însă obligatoriu ca aceştia. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. în conformitate cu legislaţia în vigoare. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. guvernamentală. prin activitatea desfăşurată. strict delimitate. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. căreia îi este subordonată. al poliţiei. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. teoretic. In aceste ţări. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului.

In Germania. dar şi dezinteresat. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. cu valori proprii. nefiind considerat ca o entitate independentă. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. De obicei. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. în anul 1975. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. In alte ţări. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. în exercitarea funcţiei sale. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice.Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. care asigură „continuitatea statului”. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. precum Franţa şi Germania. Dintre toate ţările evaluate. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. In Marea Britanie. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară.

fără inegalităţi. cu drepturi depline în administraţia de origine. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. La expirarea mandatului. imparţialitate. Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. fără corupţie. etica include. 2. în general. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. Nici un agent federal. Totodată. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. Astfel. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. Acestea se bazează în principal pe: 86 . se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. funcţionarul este reintegrat. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. loialitate. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. la cerere. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale.

Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. servirea interesului public b. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. altfel spus. revizuit în 1994. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”. într-o măsură mai mare sau mai mică. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. Statele europene dispun de un „cod” de valori comune.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă. La nivel european.

situat în Titlul II.2. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public. De asemenea. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. prima lui obligaţie fiind ca. art. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. Art. în serviciu sau în viaţa privată. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. continua perfecţionare profesională 2. 173/1971. consacrat drepturilor. onoarea şi demnitatea funcţiei128. menite a inspira încredere în funcţia publică d.1. art.1. standarde înalte în întreaga activitate. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. (1) 88 . Legea nr. 2. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. Tot în acest sens. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici).Răspunderea juridică a funcţionarului public c. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. art.1. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. (13). (2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. In art. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale. în art. persoana sa este inviolabilă şi sacră. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. (31) din Constituţia belgiană. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. Constituţia daneză.

Astfel. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. indiferent de natura acesteia. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. art. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. la cei care lucrează în spitale.3. Totodată. (25)-(28) 89 . injuriilor. Orice funcţionar. atestată de gradul pe care îl are. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. dacă este cazul. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. 2. De asemenea. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. corespunzătoare competenţei sale. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. să repare prejudiciul cauzat. totodată. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983. violenţelor. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa.1. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public.

care sesizează consiliul de disciplină. adoptat la 26 octombrie 1984. cel interesat îşi poate relua funcţia. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. Dacă la expirarea acestui termen. (15). Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. aceasta se poate exemplifica prin art. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. în anumite cazuri In Constituţia franceză. la art. administrative sau penale). ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. Din anul 1986. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. ce se regăsesc în coduri deontologice.

Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. dacă o 91 . Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. (19) alin. reprezentând 11%. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. Categoria inferioară. cea a personalului de execuţie.4. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. Astfel. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. Art. 2. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. In art. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. şefi de grupă. ci de o serie de funcţii. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. iar categoria superioară. prin reducerea administraţiei centrale. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. dacă vreunul din funcţionari. (34) din Constituţia germană. adjuncţi administrativi. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. în ceea ce priveşte un terţ. responsabilitatea incumbă. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. în principiu. alcătuită de agenţi administrativi principali. grupează agenţii de serviciu şi de birou.1. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. Urmează categoria subalternă. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis.

dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. După reunificare. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. In aceste limite. Art. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. modificată în anul 1985. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. rezultând nu numai probleme de organizare. în cazul declaraţiilor oficiale. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. Dar. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. căutându-se o flexibilizare în acest sens. principii fundamentale ale statului) nu este admisă. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. 92 . In afara serviciului. (65). Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. In plus. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. In schimb. Angajarea acestuia. dar şi conflicte sociale. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”.

participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect.7. datorând credinţă Constituţiei şi patriei.5.1.1. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. cel în cauză fiind audiat în prealabil. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. în virtutea prevederilor acestui cod. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. 611/1977. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. promovare internă. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare. 2.1.6. evaluare anuală a serviciilor. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. perioadă de probă. adoptat prin Decretul nr. Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. Grecia In art. 2. Portugalia 93 .

Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice.1. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul . cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. având fiecare scara ei de remunerare. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. ci prin cutumă (tradiţie).8. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. în baza legii. (22) din Constituţia portugheză. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. dacă rezultă o violare a drepturilor. c. b. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. astfel: a. iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. 2. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. instituirea răspunderii civile. e. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. Marea Britanie Sistemul englez este complex. d. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. cum se află el definit de organele competente. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor. plasat în titlul consacrat principiilor generale. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu.

„Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. competenţă. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. deci. Pe lângă alte reglementări formale. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7. a unei anumite 95 . precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. Nu există separaţie între grad şi funcţie. la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. precum şi de relaţiile profesionale. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). De exemplu. OPSS este un organ al primului-ministru. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. ci o formare continuă. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. Este. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. de „executive officer” (cu bacalaureat. Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. vorba despre personalul guvernului naţional. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. neutralitatea.

la activităţi politice naţionale şi locale. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). cu discreţie şi moderaţie. poate avea o angajare politică în afara serviciului. Ultima categorie. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. după obţinerea unei permisii în acest sens. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. 96 . alcătuită din angajaţii de birou. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. cum ar fi poliţia. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. Cea de-a doua categorie. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. Funcţionarii pot aparţine unui partid. cu moderaţie şi discreţie. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. poate participa. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică.

ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. Statutul funcţionarilor publici. al egalităţii. 188/1999. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. ce sunt menţionate în anexa la Statut. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. existente în doctrină. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice. Astfel. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. adoptat prin Legii nr. republicată în 2007. Pe de altă parte. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. în procesul de organizare şi executare în concret a legii. In acest context. oferă un cadru general în materie. indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. cerinţă prevăzută de Constituţie. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici.

ci numai acelea expres prevăzute de lege. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. să-i tragă la răspundere. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. poliţiştii. In orice societate. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. mai exact la art. (77) alin. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. funcţionarii vamali. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. faptul că art.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. (43) alin. Principala îndatorire este prevăzută la art. republicatp în 2007. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. faţă de cei care încalcă normele juridice. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. Am mai adăuga în plus. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. Privitor la trăsăturile contravenţiei. personalul diplomatic şi consular). (75) alin. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. (2) din Statut. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. (1) din Legea nr.

Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. Sigur. (84) din Legea nr. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. oricine cauzează altuia un prejudiciu. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. Concluzionând. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. garantată şi înfăptuită. Cu privire la sancţiunea aplicată. pe drept cuvânt. putem spune că. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. în principiu. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii. dar poate fi şi subiect pasiv. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. De asemenea. este obligat să îl repare. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. în exercitarea funcţiei lor. (1). acolo unde responsabilitatea juridică.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. (86) alin. şi a funcţionarului public. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. în special. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. prin greşeala sa. este defectuos reglementată. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. iar art. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. produc un prejudiciu material. Prin unele acte normative însă. sunt prevăzute sancţiuni specifice. înseamnă a lipsi această 99 . în unele domenii. în general. republicată în 2007. Cu alte cuvinte. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil.

100 .Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei. iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.

: Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 .Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : H.G. : H. : O.U. : lit. : cf. : O.G. : art. : alin.

. Editura Lumina Lex. GORJAN I. vol. I. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19. Drept administrativ. NICU A. Drept administrativ European.C. Tratat de drept administrativ.. Bucureşti. 2006 PREDA M.. Bucureşti.. 1934 PREDA M. Editura Nemira. ALEXANDRU I. 7. 4. MANDA C. 11.. Bucureşti... 15.. Bucureşti. Tratat de drept administrativ român. Editura Lumina Lex.. 1997 NEGOIŢĂ A.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1.. modificată şi 102 . Bucureşti. Editura Lumina Lex. vol.S. 1989 2. 13. Teoria funcţiei publice comunitare. publicată în Monitorul Oficial nr. 1999 DABU V. 8. 1993 SLĂNICEANU I.06. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Lumina Lex. 1996 PRISĂCARU V. Bucureşti. 1993 IORGOVAN A. VEDINAŞ V. Drept administrativ partea generală... Brăila. 1997 IORGOVAN A.10. 3. Editura Marvan. IVANOFF I. Drept administrativ . 14... Editura Evrika. Tratat de drept administrativ. 6. III. L. 5. Bucureşti. 9.1996. Teoria funcţiei publice. Editura Global Lex. Bucureşti.. SĂRARU C. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor.. Tratat elementar de drept administrativ român.I. 10. vol. 1996 IORGOVAN A.tratat elementar. 16. 263/28. 12. Bucureşti. 1993 NEGULESCU P. 2005 CĂLINOIU C. II.P.. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex. V. 2000 IONESCU C.1923 Legea nr. Editura Hercules. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Editura Atlas Lex. Răspunderea juridică a funcţionarului public..

101/2004 Legea nr. 23. 1210/14.10. publicată în Monitorul Oficial nr. 256/23. publicată în Monitorul Oficial nr. publicată în Monitorul Oficial nr.2004 H. publicată în Monitorul Oficial nr.1999. 35/16.06.600/08.05.2002.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. 161/2003 17. 22.10.2003 18. partea I Legea nr. 243/2004. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. publicată în Monitorul Oficial nr.2005. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. 20. 532/14.06. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.12. publicată în Monitorul Oficial nr.U. modificat şi completat prin O.2001. nr.G. nr. 204/23. republicată în Monitorul Oficial nr. publicată în Monitorul Oficial nr. aprobată cu modificari prin Legea nr. partea I.01.G. 89/2003.2003. 440/24. 757/29.G.2007 Legea nr.04.2003 Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului. Legea nr. 21. modificat prin Legea nr.U. publicată în Monitorul Oficial nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.03. 103 .441/23. nr.2006 O. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. 19. 365/29.07.