Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE
1. Evoluţia legislaţiei privind funcţia publică în România In ţara noastră, problema funcţionarilor publici a constituit întotdeauna o preocupare majoră în cadrul sistemelor legislative şi de guvernare cunoscute de istorie. O primă reglementare cât de cât unitară cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele Organice. Reformele administrative înfăptuite de Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la Consiliul de Stat), în baza principiilor statornicite prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, au cuprins unele referiri, fie şi implicite, la funcţionarii din administraţia de stat. Unele dispoziţii sunt cuprinse şi în Legea electorală din 1864, care, prin prevederile art. (26), enumeră funcţiile publice salariate. Constituţia din 1866, în art. (88), consacră principiul după care regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi, respectiv numeşte şi confirmă în funcţiunile publice potrivit legii, iar în art. (131) exprimă dorinţa creării unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi de înaintare în funcţiunile publice”. In baza acestui text din Constituţie au apărut o serie de legi organice ale diverselor departamente, prin care se reglementau anumite sisteme după care statul urma să facă numirea în funcţiile publice respective şi care confereau dreptul de stabilitate. Dintre acestea menţionăm: • • • Decretul pentru stabilirea statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ianuarie 1872 Legea relativă la clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876 Legea pentru clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea
1

Răspunderea juridică a funcţionarului public

organică din 9 mai 1878 • Legea pentru organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 Diversitatea legislaţiei a determinat elaborarea şi adoptarea unui statut care să reglementeze complet şi unitar drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în dreptul românesc în art. (8) alin. (4) al Constituţiei din 1923: „Legile speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi”. In temeiul acestor prevederi constituţionale, la 19 iunie 1923 se adoptă Legea pentru statutul funcţionarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii statutului funcţionarilor publici, publicat în Monitorul Oficial din 23 noiembrie 1923, care stabileşte în detaliu regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar, dreptul la pensie etc.). Statutul era format din 2 părţi: prima cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcţionarilor publici, condiţiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri şi răspunderi, indemnizaţii, concedii, asociaţii de funcţionari, iar partea a doua cuprindea dispoziţiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări şi asigurarea disciplinei. Aceste măsuri prevăzute în statut erau aplicabile funcţionarilor publici „cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent – civil sau ecleziastic consiliilor judeţene şi comunale”1. La dispoziţiile stipulate în art. (1), legiuitorul a prevăzut un anumit număr de derogări. Spre exemplu, există funcţionari care, datorită calităţii lor sau importanţei funcţiei fac excepţie de la regulă: funcţionarii politici şi funcţionarii electivi, mitropoliţii şi episcopii, funcţionarii Corpurilor legiuitoare, persoanele încadrate pentru un timp determinat sau pentru o anumită lucrare. Pentru a fi funcţionar public, candidatul trebuia să fie cetăţean român, să fi
1

la stat, judeţ, comună sau

instituţiunile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau

Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923, art. 1 2

Răspunderea juridică a funcţionarului public

împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare şi să fi promovat examenul de capacitate. Acestei ultime condiţii i s-a acordat o atenţie deosebită, deoarece la acea vreme, pentru întâia dată, examenul de capacitate devine un criteriu de recrutare al funcţionarilor administraţiei publice. O altă dispoziţie interesantă în Statutul funcţionarilor publici din 1923 este cea referitoare la drepturile funcţionarilor. Spre a garanta funcţionarilor publici poziţia lor, pentru a-i pune la adăpostul influenţelor vieţii politice, statutul le-a creat două drepturi bine determinate: stabilitatea şi inamovibilitatea. Art. (7) al Statutului declară că funcţionarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declaraţi inamovibili de Constituţie (magistraţii) sau prin legi speciale (membrii corpului didactic, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiliului Legislativ), se vor bucura de stabilitate. Un funcţionar devenit stabil nu poate fi pedepsit, transferat sau înlocuit, decât cu respectarea anumitor formalităţi impuse de lege. De menţionat că dispoziţii foarte importante, ce întregesc regimul juridic al funcţiei publice din administraţia de stat românească după adoptarea Constituţiei din 1923, se aflau şi în Legea din 23 decembrie 1925 pentru contenciosul administrativ. Spre exemplu, art. (107) din legea menţionată arată că funcţionarii care au făcut acte ilegale sunt răspunzători faţă de particularul vătămat. Legea statutului funcţionarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat Codul funcţionarilor publici. Codul, după cum se preciza în art. (3), era împărţit în două: partea I conţinea dispoziţii pentru toţi funcţionarii publici din toate serviciile (condiţiile generale de recrutare, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile, ocrotirea familiei, concedii, pensii, asociaţii şi case de credit), iar partea a II-a se referea numai la funcţionarii administrativi şi funcţionarii de specialitate, cu excepţia celor prevăzuţi la art. (49) (ex.: corpul judecătoresc, ofiţerii, corpul didactic, avocaţii, medicii, inginerii, preoţii etc., care aveau legi speciale). Acest Cod a suferit numeroase modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări), motiv pentru care, în baza Legii din 7 februarie 1942, Codul a fost republicat în Monitorul Oficial din 10 martie 1941 cu o nouă numerotare a
3

pe de o parte.) s-a considerat că au devenit desuete. noţiunea de funcţie publică.11. indemnizaţii. beneficiind de un asemenea statut.1949. adoptat prin Legea nr. prin Decretul nr. retribuţii. lege care cuprindea 6 părţi: prima parte era consacrată dispoziţiilor generale. care a intrat în vigoare în anul 1950. când s-au adoptat în această materie reglementări noi. constituiau o clasă privilegiată. partea a doua se referea la condiţiile de încadrare. supus aceloraşi principii juridice ale Codului muncii. partea a treia era intitulată „Tratarea în serviciu” şi cuprindea dispoziţii privind drepturile funcţionarilor. Codul a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944. devenite „clase conducătoare” în noul regim. Astfel. In statul socialist funcţia publică trebuia politizată.. 418 / 16. dosare penale etc. iar partea a cincea şi a şasea cuprindeau dispoziţii speciale şi dispoziţii finale şi tranzitorii. Cu toate acestea. organelor şi instituţiilor de stat. fiind considerată pe nedrept a fi un instrument al guvernantului împotriva celor guvernaţi. Se conturase teza potrivit căreia funcţionarii. precum şi persoanelor fizice şi juridice din sectorul particular.Răspunderea juridică a funcţionarului public articolelor. (2) din Codul muncii. un statut general al funcţionarilor din administraţia publică 4 . 746 pentru statutul funcţionarilor publici. iar în funcţii publice trebuiau să ajungă reprezentanţii fostelor clase oprimate. întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale statului. funcţionarul public dobândind statutul de „om al muncii”. Astfel. care folosesc munca salariată”. organizaţiilor cooperatiste şi celor cu caracter obştesc. prevăzându-se că funcţionarul public permanent se bucură de stabilitate. partea a patra se referea la îndatoririle funcţionarilor. Codul muncii. ca şi multe altele (putere publică. art. (2) a unui statut general al personalului din aparatul de stat. Această lege a fost abrogată însă după 3 ani. prevedea: „Codul muncii se aplică. domeniu public etc. condiţii de numire. pensionare. 19/1972. pe fondul preocupărilor privind adoptarea primului cod al muncii. punând problema în art. Dar realităţile politice prin care a trecut România după cel de-al doilea război mondial nu au putut rămâne fără efect în ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice. la 22 septembrie 1946 se adoptă Legea nr. (61) alin. In această perioadă. a venit cu o soluţie mai nuanţată. avansări.

mai are şi o altă cetăţenie şi nici o persoană care are numai cetăţenia străină sau este fără cetăţenie. Conţinutul fiecărei funcţii publice. în art.: cercetare. oricât de mică. Întâlnim funcţii publice în sfera fiecărei puteri a statului. prin Hotărâri ale Guvernului. In Legea nr. sistemul bancar etc. competenţe proprii care o deosebesc de alte funcţii. Decurge de aici importanţa foarte mare. nu poate fi ocupată de nici o persoană care. civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii (ex. o funcţie publică. ca soluţie tehnică de principiu. Putem afirma deci că regimul funcţiei publice în perioada 1949-1989 a fost inclus în regimul contractului de muncă. de regulă. pe lângă cetăţenia română. funcţii de conducere etc. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. legi sau. a clarificării sferei noţiunii de „funcţie publică”. prin însăşi actul care o înfiinţează – Constituţie. Astfel. alte funcţii din cadrul serviciilor publice locale. De asemenea. fără a ieşi din regimul contractual. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. în mod frecvent. sunt stabilite. legile referitoare la salarizarea funcţionarilor publici se referă la: funcţii de execuţie. 215/2001 privind administraţia publică locală întâlnim referiri la funcţia de primar. soluţia Constituţiei din 1923. funcţii de execuţie pe trepte profesionale. hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. Legiuitorul constituant din 1991 a reiterat. funcţia de prefect etc. în ceea ce priveşte funcţia publică. legând-o de una sau alta dintre aceste puteri şi de autorităţile publice care le exercită.). Astfel. (16) alin. aplicându-se Codul muncii şi celelalte reglementări cu caracter general. iar Constituţia României şi alte acte normative folosesc această noţiune. puteri.Răspunderea juridică a funcţionarului public nu s-a adoptat până în decembrie 1989. în baza acestora. iar pentru anumite sectoare de activitate au fost acceptate şi reglementări speciale. statul îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul unor structuri organizatorice alcătuite dintr-o sumă de 5 . energie electrică. (3) al Constituţiei se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. fie şi cea de funcţionar în aparatul unui consiliu local. adică acele atribuţii.

Editura Lumina Lex. se poate aprecia că funcţiei publice îi sunt specifice următoarele trăsături: • • reprezintă un complex de atribuţii şi puteri cu care este investită o persoană dintr-un serviciu public are un caracter de continuitate. Drept constituţional şi instituţii politice. p. pusă la dispoziţia publicului. A. funcţia publică poate fi împărţită în 2 categorii3: • funcţia publică de autoritate. Drept administrativ – tratat elementar. de administrare a patrimoniului. fără acordul persoanei care o deţine. de competenţe. de puteri în cadrul unui serviciu public. IORGOVAN. desigur tot de către cel care a creat-o • funcţia publică se ocupă prin numire sau alegere. în mod regulat şi continuu nevoi cu caracter general care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în permanenţă prin iniţiativa particulară (cf. în scopul de a satisface. puteri şi competenţe exercitate pentru satisfacerea unor interese generale • funcţia publică de gestiune. III. Intr-o analiză de sinteză. Având o bază legală.Răspunderea juridică a funcţionarului public servicii publice2 cu ajutorul cărora poate legifera. 2 Prin „serviciu public” înţelegându-se o activitate prevăzută expres la nivelul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. In ceea ce priveşte conţinutul funcţiei publice şi natura actelor proprii. Faţă de cele de mai sus. 1997. 1997. putem conchide că funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii. căreia îi este specific actul de gestiune. Bucureşti. adică apare ca o necesitate permanentă de interes general. 56-68) 3 C. ea poate fi însă schimbată în mod unilateral. poate administra şi poate soluţiona litigiile. chiar dacă unele se realizează intermitent sau o singură dată • • persoana care o deţine trebuie să aibă o învestitură legală şi să o exercite în baza şi în executarea legii funcţia publică nu poate constitui obiectul unei înţelegeri între părţi şi nu poate fi stabilită prin contract. în condiţiile legii. 198-199 6 . care este exercitată de organisme colegiale sau unipersonale cărora li se conferă atribuţii de putere publică sau care pun în aplicare nemijlocit dispoziţii sau hotărâri judecătoreşti şi care este constituită dintr-un complex de atribuţii. Bucureşti. IONESCU. p. vol.

iar în art. magistraţilor. Au fost adoptate diverse legi. „j” Constituţia României numeşte în mod expres adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. 1/19987 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe menţionează în art. Soluţia Constituţiei din 1923 este preluată – aşa cum am mai precizat – de legiuitorul constituant din 1991 şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unui statut al funcţionarilor publici. se face o enumerare a funcţionarilor publici care cad sub incidenţa acestei legi: „consilierii judeţeni şi locali.10.04. Spre exemplu. 115/19966. Legea nr.01. ori în instituţiile publice şi regiile autonome înfiinţate de acestea.2001. 215/20015 privind administraţia publică locală prevede organizarea şi funcţionarea administraţiei la nivel local. prin numire sau alegere. acesta având regimul juridic al unei legi organice. (73) alin. 1996. (73) alin. Editura Lumina Lex. primarii. funcţionarii publici. se poate preciza şi noţiunea de funcţionar public.Răspunderea juridică a funcţionarului public stabilite prin lege sau potrivit legii. modificată şi completată prin Legea nr. în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general4. Legea nr. 138/200 şi OUG 154/2001 7 . statute profesionale pentru diferite domenii. Bucureşti. partea I 6 Monitorul Oficial nr. 263/28. cu care sunt investiţi. 5 că această instituţie „se organizează şi funcţionează ca unitate administrativă autonomă”. partea I. In art. In cuprinsul acestei legi sunt menţionate diferite funcţii publice. 161/2003 care prevede obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor. înţelegând prin aceasta persoana numită sau aleasă într-o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţilor publice centrale sau locale. 7/12. Tratat elementar de drept administrativ român. partea I 7 Monitorul Oficial nr. p. „j” rezultă în mod clar consacrarea regimului statutar pentru funcţionarii publici. 78 5 Monitorul Oficial nr. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. modificată prin Legea nr. In Legea nr. (3) lit. (16) se specifică următoarele: cadrele Serviciului de Informaţii Externe care îndeplinesc atribuţii de implică exerciţiul autorităţii de stat sunt funcţionari publici şi au toate drepturile şi obligaţiile 4 M. PREDA.1998.1996. Din modul de redactare a art. (3) lit. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale. Pe baza trăsăturilor şi consideraţiilor pe care le-am făcut în legătură cu funcţia publică. 204/23.

persoană fizică care. 1934 A. în vederea de a fi ocupată. în lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. de un titular (sau mai mulţi). Categorii de funcţionari publici. ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi omul care l-a investit”9. 629 8 . Literatura de specialitate oferă definiţii diverse noţiunii de „funcţie publică”. specifice anumitor funcţii publice. Paul Negulescu8. în chip temporar. I. prof. prof. funcţia publică este integrată unui serviciu public numai dacă acesta din urmă este organizat de stat. In definiţia sa. Iorgovan pleacă de la conceptul de unitate dialectică indestructibilă între organul administrativ din care face parte funcţia şi cele 2 categorii de raporturi juridice (cel administrativ şi cel de drept al muncii). p. executând puterile în limitele competenţei. Bucureşti. 2. Noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public. pentru a se preciza sensul acesteia. In majoritatea cazurilor. IORGOVAN. urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”. trebuie să se recurgă la doctrina şi practica administrativă. Bucureşti. Pentru a da o definiţie noţiunii de „funcţie publică” este necesar să plecăm de la legătura existentă între funcţia publică şi serviciul public. Profesorul Alexandru Negoiţă leagă noţiunea de funcţie publică de natura atribuţiilor ce formează conţinutul funcţiei. Astfel. Drept administrativ. termenul are mai multe accepţiuni. 1993. Negoiţă consideră că funcţia publică reprezintă „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice 8 9 NEGULESCU. Editura Hercules.Răspunderea juridică a funcţionarului public prevăzute de lege pentru această calitate. Astfel. potrivit dorinţei autorilor de a scoate în evidenţă anumite trăsături generale sau particulare. nu există o definiţie riguroasă a acestei noţiuni şi. A. potrivit prof. prof. Tratat de drept administrativ. In funcţie de ţara la care ne referim. Iorgovan consideră funcţia publică drept „situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Astfel. organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general. vol. întrucât numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi funcţionari publici. Editura Marvan. El defineşte funcţia publică drept un „complex de puteri şi competenţe.

ca şi volumul acestora. primar. Există funcţii politice sau preponderent politice (deputat. 79 11 M. prof. Drept administrativ – partea generală. 70 9 . Gradul de omogenitate al activităţilor care compun funcţia publică are rol determinant în stabilirea nomenclatorului de funcţii publice. 67 13 Idem. 1993. Trebuie menţionat aici faptul că funcţia publică se creează în potrivit interesului general pe care aceasta trebuie să-l realizeze. 2006 12 Idem. teritorial. există funcţii organizate în sistem ierarhic de subordonare. funcţii care conferă dreptul de a emite acte juridice de putere şi funcţii care au numai dreptul de a efectua operaţiuni tehnico-administrative. viceprimar). 10 AL. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. p. personal sau temporar.). La fel de important (alături de omogenitate) este şi interesul pe care îl realizează funcţia publică. şi anume: • funcţia publică este constituită dintr-un ansamblu de activităţi omogene. Bucureşti. p. In general. şef serviciu etc. în sensul că atribuţiile sau competenţele sunt stabilite numai prin lege sau în baza legii şi în condiţiile prevăzute de lege14. secretar general al ministerului. ea putând fi ocupată de orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prestabilite de lege. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public emise pe baza şi în executarea legii. PREDA. consilier local sau judeţean. • caracterul legal al funcţiei publice. Mircea Preda11 pleacă de la o serie de trăsături ale funcţiei publice şi funcţionarului public. altele independente sau autonome. Editura Lumina Lex. In altă ordine de idei. secretar de stat. funcţii de conducere (ministru. director/director general. distincţia între funcţiile publice are la bază criterii de ordin material. prin care se realizează un interes general al statului sau al unei colectivităţi recunoscute de stat12. dr. funcţii de execuţie. Editura Atlas Lex. NEGOITA. In definiţia pe care o dă. Bucureşti. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”10. p. funcţii ocupate prin alegere sau prin numire. secretar de stat. univ. • gradul mare de diversitate al funcţiilor publice 13. 69 14 Idem. senator.

Nu trebuie confundată continuitate cu stabilitatea funcţiei. aceasta din urmă fiind legată de persoana care o deţine. 70-71 Idem. • funcţii publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. Potrivit modului în care pot fi ocupate: funcţii publice ocupate prin alegere sau prin numire. 71 18 Legea nr. Potrivit formei iniţiale a Statutului funcţionarilor publici18. p. • asigurarea mijloacelor materiale şi financiare necesare exercitării funcţiei publice17. • încredinţarea funcţiei publice numai unei persoane publice16. d. Potrivit importanţei funcţiei: funcţii publice de conducere şi de execuţie. p. Sumele necesare se prevăd în bugetul statului. respectiv în bugetele locale. 188/1999 10 . Potrivit naturii juridice şi conţinutului funcţiei: funcţii publice politice şi de specialitate (profesionale). 15 16 Idem. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească persoana sunt prevăzute expres de lege şi ţin de: capacitatea sa psihică şi fizică.Răspunderea juridică a funcţionarului public • continuitatea funcţiei publice15. 71 17 Idem. p. experienţă etc. de vârstă. distingem mai multe criterii în funcţie de care putem realiza acest lucru: a. b. în vederea asigurării exercitării continue şi eficiente a funcţiei. Caracterul de continuitate este determinat de interesul general care trebuie asigurat fără întreruperi. anumite cerinţe profesionale. Potrivit modului de retribuire: funcţii salarizate şi funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii. Incercând să facem o clasificare a funcţiilor publice. funcţiile publice se împart în două categorii: • funcţii publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice. c.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

funcţii

publice

specifice:

reprezintă

ansamblul

atribuţiilor

şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Completările aduse Statutului funcţionarilor publici prin republicarea sa în 2007, prevăd că funcţiile publice pot fi: • de stat: funcţii publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau în cadrul unităţilor administrative autonome. • teritoriale: funcţii publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. • locale: funcţii publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Tinând cont de nivelul studiilor, putem clasifica funcţiile publice în 3 clase, după cum urmează: • • • clasa I: necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent clasa a II-a: necesită studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă clasa a III-a: necesită studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat In raport de nivelul atribuţiilor titularului, funcţia publică poate fi: • corespunzătoare înalţilor funcţionari publici: secretar general şi secretar general adjunct al guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale, prefect şi subprefect, inspector guvernamental. corespunzătoare funcţionarilor publici de conducere: director general, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile specifice asimilate acestora; secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
11

Răspunderea juridică a funcţionarului public

director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora; şef serviciu şi şef birou + funcţii asimilate acestora; • corespunzătoare funcţionarilor publici de execuţie: clasa I - consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector şi funcţii asimilate acestora; clasa a II-a - referent de specialitate şi funcţii asimilate; clasa a III-a referent şi funcţii specifice asimilate. Referindu-ne la noţiunea de „funcţionar public”, aceasta este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. In literatura străină de specialitate există denumiri specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv functionnaires în Franţa şi Luxemburg, civil servants în Anglia şi Irlanda, beamter în Germania, funcionario în Spania şi Portugalia, tjenestemaend în Danemarca, impiegato civile dello stato în Italia, ambtenaar în Tările de Jos, ypallelor în Grecia sau agent de l’Etat în Belgia. De asemenea, pentru a armoniza diferenţierile terminologice, se folosesc termeni care evocă în mod exhaustiv ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi administrativ. Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, în baza angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul de lege şi nu în urma unor dezbateri parlamentare, aşa cum prevăd normele de adoptare a legilor. Prin urmare, această lege a suferit ulterior numeroase modificări şi completări, prevăzute în Legea nr. 161/200319 şi Legea nr. 251/200620, fiind republicată în 200721.
19

publice,

respectiv

personalul

din

administraţie

sau

personalul

Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 Publicată în Monitorul Oficial nr. 574/04.07.2006 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007
20

12

Răspunderea juridică a funcţionarului public

Se poate observa că legislaţia actuală oferă o definiţie mult mai puţin exactă noţiunii de funcţionar public. Art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana numită în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Definiţia dată este corectă, dar mult prea generală. Este de la sine înţeles că singura raţiune practică pentru care sunt create funcţiile publice este aceea de a fi exercitate. Funcţia publică poate exista independent de titularul ei, dar asta numai până la ocuparea ei. In lucrarea sa intutulată „Tratat de drept administrativ român”, dr. V.I. Prisăcaru consideră funcţionarul public ca fiind „acea persoană care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă”. 22 Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii. Potrivit prof. dr. A. Iorgovan funcţionarul public este „persoana fizică care este investită în mod legal prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor cu sarcina îndeplinirii pe timp limitat sau nedeterminat al unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.23 Si prof. univ. dr. Mircea Preda consideră definiţia funcţionarului public prin Legea nr. 188 ca fiind una de maximă generalitate şi nerelevând trăsăturile specifice funcţionarului public.24 Analizând prevederile art. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, se desprind următoarele observaţii: • în definiţie se foloseşte termenul de „persoană”, dar acest fapt nu corespunde pe deplin legislaţiei actuale din România, în sensul că art. 16 alin. (3) din Constituţia României stabileşte două condiţii esenţiale pentru ca o persoană să poată fi titular al unei funcţii publice şi anume: să aibă cetăţenia română şi de asemenea, domiciliul stabil în România. Deci nu intră în discuţie orice persoană fizică. In plus, aici se adaugă şi cerinţa
22
23

V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 172 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a II-a, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 630 24 M. PREDA, op. cit., p. 71 13

subiectele participante desfăşoară un anumit tip de activitate. iar art. Acest fapt se explică prin aceea că funcţionarii deţin într-o anumită măsură din suveranitatea statului pe care o exercită. prin numire sau alegere. este necesar ca acesta să fie cetăţean român. ci de recunoaşterea prin textul legii fundamentale a unui drept natural şi naţional. are la bază o anumită organizare şi potrivit diviziunii sociale a muncii. respectiv aceea de funcţionar public. pe care o desfăşoară în principiu din oficiu. fapt ce nu s-ar putea 25 26 Constituţia României. datorită naturii şi menirii organizării în cadrul căreia îşi exercită competenţa.Răspunderea juridică a funcţionarului public referitoare la capacitatea persoanei de a-şi asuma drepturi şi obligaţii. dar şi elaborarea unor acte. A nu se înţelege că ar fi vorba de vreun privilegiu. 26 Este absolut firesc ca o persoană care lucrează în numele statului şi duce la îndeplinire obiective stabilite de către organele statului. în cadrul acestei organizări. art. în scopul îndeplinirii. pe care o conferă competenţa subiectelor participante la raporturile juridice. unde se spune foarte clar: „în România. respectiv capacitatea deplină de exerciţiu. să cunoască limba română atât scris. (13) din Constituţia României. într-o funcţie publică. Astfel. In al doilea rând apare cerinţa cunoaşterii limbii române. (33) din Constituţie arată că toate puterile Statului emană de la naţiune şi în acest fel este absolut firesc ca exercitarea funcţiilor publice să fie rezervată persoanelor de naţionalitate română. Aceasta este calitatea cu totul specială a subiectelor active participante în raporturile de drept administrativ. scris şi vorbit. putem spune că acesta reprezintă cetăţeanul investit în mod legal. cât şi vorbit. am arătat că „pentru ca o persoană fizică să poată ocupa o funcţie publică. (3) Fapt prevăzut la art. Calitatea juridică de funcţionar public. dacă ar fi să încercăm o definiţie a funcţionarului public. Exercitarea unei funcţii publice presupune în egală măsură comunicare. în calitatea lor de organizatori ai executării legii şi de executarea în concret a acesteia. limba oficială este limba română” 14 . Activitatea subiectelor investite cu o anumită competenţă oferă acestor subiecte o calitate oficială. a atribuţiilor administraţiei publice. cu domiciliul în ţară”25. în condiţiile legii. Revenind la comentariul anterior. (16) alin. a unor înscrisuri.

de specialitate. 82 Idem. reprezentantul minorităţii respective are din start posibilităţi mult mai mici de acces în viaţa publică a statului şi implicit şanse mult mai mici de integrare şi de reuşită. Acest aspect este legat de capacitatea mintală a unei anumite persoane. pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana fizică să aibă cel puţin 18 ani împliniţi (ceea ce presupune discernământul faptelor sale). Folosind limba maternă şi nu limba naţională a statului. Acest procent de peste 20% nu corespunde nici principiilor democratice ale statului de drept. ci o stare care să fie în strânsă legătură cu posibilitatea persoanei respective de a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din ocuparea unei funcţii publice. Referitor la acest aspect. dr. dr. 82 15 . putem considera această dispoziţie ca având urmări absolut negative pentru minoritatea în cauză. unele acte normative cer ca cetăţeanul care urmează să devină funcţionar public să posede studii superioare.. op. poate fi variabil şi nu are la bază criterii ştiinţifice de determinare. univ. unii funcţionari publici care au contacte directe şi frecvente cu cetăţenii să cunoască limba minorităţii respective. In al treilea rând. nu este vorba de o stare generală de sănătate. liceale sau generale. Un asemenea aspect al sănătăţii se poate aprecia numai pe baza unui examen medical amănunţit. Prof. dacă legea specială nu cere altă vârstă. p. cit. Mircea Preda 27 este de părere că procentul de 20% este stabilit în mod aleatoriu. minoritatea se supune majorităţii. care să reflecte atât starea fizică. iar altele 27 28 M. care prevăd că într-o structură instituţională. de posibilitatea acesteia de a-şi exercita drepturile civile. Evident.Răspunderea juridică a funcţionarului public realiza fără o cunoaştere perfectă a limbii române. indiferent de vârstă. se pune problema capacităţii depline de exerciţiu. p. dar mai ales cea psihică a persoanei. PREDA. prof. Mircea Preda28 consideră că dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere. In al patrulea rând. Un al cincilea aspect are în vedere starea de sănătate a persoanei. se prevede ca în unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale deţin o pondere de minim 20%. De asemenea. In al şaselea rând. univ.

De asemenea. 83 16 . art. în baza procedurilor legale. (9) alin. In aceste cazuri. deoarece sunt cazuri în care răspunderea este condiţionată de împrejurarea dacă cel care a acţionat pentru organul administraţiei publice a avut sau nu abilitatea legală să facă acest lucru. cât şi pentru daunele provocate terţilor prin exercitarea acestor funcţii. oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative. (38) alin (1) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor. p. Mircea Preda29 subliniază că nu este vorba despre orice condamnare suferită anterior. cit. inginer etc.. Trebuie avută în vedere şi investirea într-o funcţie publică. 3. prof. op. 2 lit. univ. precum şi o anumită vechime în funcţie (ceea ce îi conferă o experienţă mai mare). 340/2004 cere ca prefectul şi subprefectul să aibă studii superioare de lungă durată. Nu în ultimul rând trebuie menţionată cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.. Problema investiturii legale a celor care exercită diferite funcţii în organele administraţiei publice prezintă importanţă atât pentru angajarea răspunderii faţă de organele administraţiei publice. răspunderea revine funcţionarului investit cu atribuţii în domeniul în care s-a săvârşit contravenţia. PREDA. (c) din Legea nr. ci de o condamnare pentru care legea prevede că este incompatibilă cu funcţia publică ce urmează să o deţină. Fundamentul răspunderii juridice Răspunderea juridică este răspunderea concretă. economist.Răspunderea juridică a funcţionarului public cer o pregătire de specialitate: jurist. stabilită după o anumită procedură de autoritatea competentă (instanţă sau autoritatea administrativă). De exemplu. investirea legală a celui care exercită funcţia prezintă importanţă în unele cazuri pentru răspunderea pe care o angajează săvârşirea unor contravenţii de către persoanele juridice. art. Aceasta se face prin numire pe bază de concurs sau prin alegere. 29 M. medic. In lucrarea sa intitulată „Drept administrativ”. dr.

act administrativ ilegal. săvârşirea actului sau faptului generator de responsabilitate. fixarea despăgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. deci s-a dovedit inexistenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată penală. administrativă. folosiţi de legiuitor” 30. Fundamentul răspunderii juridice îl constituie 3 elemente cumulative: a. delict. conform unei proceduri reglementate de lege pentru abaterile de la disciplina funcţiei publice definite de lege sau alte acte normative date în baza legii. p. legea care reglementează responsabilitatea juridică. Răspunderea juridică a funcţionarului public. se angajează şi răspunderea disciplinară a acestuia. 17 48 . în anumite situaţii poate fi de natură a prejudicia serviciul public 30 V. Potrivit prof. Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o instituţie juridică. hotărârea judecătorească sau actul autorităţii publice împuternicite prin lege prin care s-a stabilit şi înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat) Prin răspunderea disciplinară a funcţionarului public înţelegem răspunderea juridică a funcţionarului public. Bucureşti. abatere disciplinară. Editura Global Lex. c. DABU. Ea îşi are sursa în hotărârea instanţei judecătoreşti sau în actul autorităţii administrative de stabilire a acestuia. procedura înfăptuirii acesteia. Valerică Dabu „temeiul sau fundamentul constituie termeni de tehnică juridică. cvasidelict. 2000. el încă poate fi sancţionat disciplinar pentru că şi simplul fapt că a ocazionat o instrucţie penală. contravenţie. b. univ. stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritatea administrativă anume desemnată de lege ori instanţa de judecată. Aceasta izvorăşte din raportul juridic de subordonare ierarhică. organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. însoţită sau nu de anularea actului ilegal. care poate fi: infracţiune. In cazul săvârşirii de infracţiuni cu autor calificat (funcţionar public). dr. raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. independentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcţionarului public. restabilirea situaţiei anterioare. luarea măsurilor de siguranţă aplicate sau acordate conform unei prevederi legale.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizată într-o sancţiune. Chiar dacă funcţionarul public a fost achitat în penal.

Principiile răspunderii juridice Principiile răspunderii juridice reprezintă ideile de bază. ordinare şi prin actele normative emise pe baza acestora.. a organelor. 31 32 V.Răspunderea juridică a funcţionarului public sau corpul din care face parte şi ca atare poate fi o cauză care să-i angajeze răspunderea disciplinară. legiuitorul declară şi fixează prin lege responsabilitatea juridică. libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului. (15). iar toţi cetăţenii au aceleaşi obligaţii prevăzute de Constituţie şi alte legi34. DABU. Prisăcaru31 angajarea răspunderii administrative a funcţionarilor publici nu are legătură cu răspunderea disciplinară. 237 33 Constituţia României. art. (3) al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului prevede în mod clar că „orice fiinţă umană are dreptul la securitatea sa şi Statul are obligaţia să i-o asigure”. care nu o situează decât într-una din formele răspunderii administrative”.. Prof. alin. op. • prevederea şi garantarea prin lege.. procedurilor şi mijloacelor efective de educare. • faptul că nimeni nu este mai presus de lege33. general valabile. Un prim principiu general al răspunderii juridice îl constituie legalitatea. (1) 18 . (16). alin. prin Constituţie.I. (7) „Toţi oamenii . Aceasta presupune: • recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ca valori supreme. dimpotrivă. Valerică Dabu consideră. prevenire. (2) 34 Constituţia României. care se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului. p.I. PRISACARU. de către stat. ce are în vedere sancţionarea abaterilor disciplinare în conformitate cu statutele funcţionarilor publici. constrângere şi reparare a oricăror încălcări a drepturilor.. cit. op. Iar în conformitate cu art. p. cit. dr. au dreptul la o protecţie egală a legii”. V. In opinia prof. Art. că „răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici are o serie de trăsături. Se exclude în acest fel orice tendinţă a omului de a-şi înfăptui singur actul de dreptate.32 4. art. prin legi organice. Pentru realizarea celor de mai sus. 433 V.

Un alt principiu îl constituie cel al personalităţii. exprimă ideea că nu poate exista responsabilitate dacă nu există libertatea de a alege comportarea care ar evita răspunderea. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. agravare şi atenuare a acesteia. agravare ori atenuare a răspunderii juridice trebuie stabilite prin lege. a ales conduita contra normei juridice. accesul liber la justiţie este un drept fundamental garantat de Constituţie. (3) lit. înlocuire. în sensul că sunt şi trebuie să fie responsabili juridic. dar nu a făcut. „d” 35 Constituţia României. în sensul că se declară responsabilă persoana fizică sau juridică autoare a faptei sau actului juridic. Responsabilitatea juridică trebuie să existe numai atunci când subiectul. toţi sunt responsabili în faţa legii şi în condiţiile legii. ocrotire. de bună voie. a acţiunii sau inacţiunii. educare. Acelaşi principiu trebuie avut în vedere şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlăturare. criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlăturare. art. • • nimeni nu este mai presus de lege. fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi35. arată că o persoană nu poate fi făcută responsabilă decât pentru ceea ce aceasta putea şi era obligată să facă. între putere şi responsabilitate. care presupune că: • • toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Principiul libertăţii de voinţă. ideea principală fiind de protecţie. Există excepţii de la acest principiu. dar ele sunt prevăzute de lege. Egalitatea în drepturi constituie un al doilea principiu important al răspunderii juridice. iar alte legi au prevăzute dispoziţii pentru asigurarea înfăptuirii acestuia. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. în mod egal pentru toţi. Principiul umanismului are la bază o ierarhizare făcută de legiuitor a elementelor-scop a răspunderii juridice. nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în domeniul responsabilităţii juridice pentru nici o persoană şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. indiferent dacă sunt sau nu autorităţi publice. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • exercitarea drepturilor şi libertăţilor se face numai cu bună-credinţă. (57) 19 . Potrivit art.

responsabilităţile stabilite de autoritatea sau instituţia publică. pe baza principiilor serviciilor publice şi al solidarităţii sociale. univ. De asemenea.cât şi beneficiul nerealizat .37 Deci. 36 37 Al. Dacă mobilul sau motivul sunt ilegale. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. principiul reparării integrale a prejudiciului implică atât repararea prejudiciului efectiv cauzat . impune satisfacerea nevoilor sociale obiective. a cărei realizare se face şi prin forţa de constrângere a statului. Alt principiu.lucrum cessans. In cazul în care s-a produs o pagubă unei persoane de către serviciul public. repararea trebuie făcută atât pentru prejudiciile materiale. NEGOITA. persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. cel al existenţei şi dezvoltării sociale. este cauza acestui act. trebuie cunoscute sensul şi motivele care au generat actul. 145 20 . Statul nu şi-a asumat această responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv”. conform principiului solidarităţii sociale.36 Motivul este scopul competenţei conferite funcţiei. după caz. cât şi pentru cele morale.damnum emergens . „Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului său.. (52) din Constituţia României. atunci şi actul este ilegal. anularea actului şi repararea pagubei. p. precum şi prin transformarea acesteia în răspundere concretă. 144 Idem. Nu în ultimul rând. Conform art. dr. Alexandru Negoiţă consideră că „mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul administraţiei publice să uzeze de competenţa sa în emiterea actului”. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor obiective. statul trebuie s-o repare. motivul trebuie să fie efectul mobilului şi cauză a actului. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. 188/1999. deoarece. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. Prof. cit. pentru a cunoaşte sensul unui act uman. conform prevederilor legale.Răspunderea juridică a funcţionarului public din Legea nr. pag. care se realizează prin definirea şi instituirea responsabilităţii. republicată 2007. Aceasta se referă la faptul că. op. fac parte din funcţia publică.

Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL II 21 .

Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA 1. Mircea Preda38. p. cit. 120 22 . ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. acolo unde acestea există. termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. republicată 2007. Aşa cum precizează şi prof. Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poate exercita toate atribuţiile ce îi revin. (43) alin. univ. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. de pagubă creată. Indatoririle funcţionarilor publici Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică a funcţionarilor publici. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale şi morale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei.. dr. op. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi.. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. trebuie mai întâi abordat subiectul privind îndatoririle funcţionarilor publici. Un cadru general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. (1) din Legea nr. Principala îndatorire este prevăzută la art. ci şi în sens 38 PREDA M. ce sunt menţionate în anexa la Statut. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice.

(83) alin. Statutul funcţionarilor publici este o lege organică. prevede la art. Tot Constituţia României precizează care sunt categoriile de funcţionari publici ce nu pot fi implicaţi politic. ce au în vedere îmbunătăţirea activităţii şi a calităţii serviciilor publice. dar nu cuprinde prevederi în acest sens. (1) se precizează că secretarul comunei este funcţionar public de conducere. (2) al aceluiaşi articol “să facă parte din partide politice. Alin. înalţilor funcţionari publici le interzis prin alin. astfel de prevederi întâlnindu-se numai în unele legi speciale şi numai cu privire la anumiţi funcţionari publici. în schimb. Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală. (44). Este clar că nu la aceşti funcţionari se referă prevederile art. Art. de atingere adusă unor persoane fizice sau prestigiului autorităţii / instituţiei publice. alese sau numite ale partidelor politice. (1) din Constituţia României prevede dreptul tuturor cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice şi orice interdicţie în acest sens înseamnă de fapt o restrângere a unui drept fundamental. (40) alin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Există funcţionari publici cărora constituţia le interzice apartenenţa la partidele politice. Ca exemplu. Statutul funcţionarilor publici nu interzice dreptul acestora de a face parte din partide politice şi nici aceea de a-şi exprima convingerile politice. (1) interdicţia ca funcţionarii “să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere. (44) alin. Problema apartenenţei funcţionarilor publici la partidele politice a fost una amplu discutată. (43) din Statut prevede obligativitatea funcţionarilor publici de conducere de a susţine propunerile şi iniţiativele personalului din subordine. mai face precizarea că alte categorii urmează a fi stabilite prin lege organică. deci care fac parte din rândul acestor partide. organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice”.Răspunderea juridică a funcţionarului public de “prejudiciu moral”. Există funcţionari publici aleşi şi propuşi de către partidele politice. unde la art. (2) al art. ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice”. definite conform statutului acestora. putem aminti Legea nr. De asemenea. Interdicţia se referă la a fi organ de conducere în structura unui partid şi la exprimarea liberă a 23 . republicată 2007.

în principal. univ. cit. dar şi între autorităţi / instituţii publice. prof. cit. Tot o îndatorire o constituie şi prevederile atribuţiilor ce le revin.Răspunderea juridică a funcţionarului public convingerilor sau a preferinţelor politice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. 121 NEGULESCU P. dar şi înalte legi speciale. Si dacă ne referim la subordonare.. acest articol aduce în discuţie problema sistemului ierahic al funcţiilor publice. p. P. Subordonarea ierarhică a funcţiilor publice este extrem de importantă mai ales în rândul structurilor puterii executive. cit. apare întrebarea: este 39 40 art. Acest articol ridică însă şi problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. (45) alin. op. căci superiorul se interpune între funcţionar şi lege”40. p. (2) al art. Referitor la acest aspect.. a sancţiunilor disciplinare”41. 122 24 . 388 41 PREDA M. p. Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. prin aceasta înţelegem nu numai subordonarea între funcţionarii publici care aparţin aceleiaşi structuri organizatorice. care privesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. univ. unde este absolut necesară existenţa unei unităţi de acţiune între diverse structuri organizatorice.. Negulescu sublinia faptul că “inferiorul datoreşte supunere şi ascultare şefului său direct. dr. Mircea Preda39. op. Referindu-se la dreptul de a îndruma. nu legei. (45) unde se prevede că “funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici”.. Subordonarea funcţionarilor presupune o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de subordonaţi. op. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare.. aşa cum este prevăzut în Statut. dr. (1) . unde se precizează instituirea unei “răspunderi a funcţionarilor publici pentru îndeplinirea PREDA M.. In mod firesc. Potrivit prof. în condiţiile legii. inclusiv a atribuţiilor delegate”. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. controla şi disciplina pe cei din subordine. prof. Deosebit de important este alin. în sectorul administraţiei publice.

dacă le consideră ilegale”. Această problemă îşi găseşte rezolvarea în alin. Excepţia în această situaţie o constituie informaţiile de interes public şi ea trebuie corelată cu prevederile constituţionale referitoare la “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public”. drept ce nu poate fi îngrădit. funcţionarul public are îndatorirea de a aduce la cunoştinţă situaţia superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia. p. De asemenea. funcţionarul public este exonerat de răspundere. a secretului de stat. tot aici se precizează obligativitatea funcţionarului de a executa dispoziţia primită în situaţia în care superiorul său ierarhic insistă. cu excepţia informaţiilor de interes public. dar nu precizează criteriile care stau la baza caracterului unui asemenea ordin şi consideră că îndeplinirea unei dispoziţii ilegale nu exonerează de răspundere pe cel care a executat-o. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii pe care o primeşte şi numai dacă va considera că este cazul se va supune şi o va duce la îndeplinire. 42 NEGOITA A. cit. trebuie definite foarte clar noţiunile de “secret de stat”. Al. (45) din Statut.. (3) art. în scris şi motivat. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii. Negoiţă42 consideră că un funcţionar public are dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini numai în cazul ordinelor “manifest ilegale”. In această situaţie. formulând-o în scris.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierahic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. “secret de serviciu” şi de “confidenţialitate”. în condiţiile legii. în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. 104 25 .. Prof. O altă îndatorire a funcţionarilor publici este prevăzută la art. Astfel. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. op. în conformitate cu prevederi exprese ale legii sau cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor şi instituţiilor în cauză. aceasta revenind în totalitate şefului ierarhic ce a stăruit în executarea unei dispoziţii ilegale. Pentru a nu da naştere la interpretări subiective. 46 din Statut şi se referă la păstrarea. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. Pe de altă parte.

Se actualizează anual. 263/25. care.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. Mircea Preda44 consideră că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în mod expres în Statut. potrivit legii. Alin. cât şi la încetarea raportului de serviciu. cit. 43 44 Monitorul Oficial nr. trebuie declarate. pe paginile de Web ale instituţiilor publice respective sau în partea a III-a a Monitorului Oficial. exercitarea atribuţiilor funcţiei presupune nu numai rezolvarea lucrărilor repartizate. univ. magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. prof.10. 124 26 . De asemenea. deoarece. ele pot fi citite pe Internet. ce nu intră în categoria “lucrări”. 115/199643 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. 161/2003. (1). daruri sau avantaje. (47) din Statut se referă la interdicţia funcţionarilor publici de a solicita sau accepta. Neactualizarea declaraţiei sau nedepunerea ei în termen de 15 zile de la data încetării activităţii. Referitor la acest aspect.. Aceasta se face atât la numirea. neavând importanţă dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia. Această interdicţie este prevăzută şi în legea penală. direct sau indirect. pentru ei sau pentru alte persoane.1996 PREDA M. Completarea şi depunerea declaraţiei de avere de către funcţionarii publici contribuie la întărirea corectitudinii şi moralităţii sale. Declaraţiile de avere sunt publice. pe de o parte. iar pe de altă parte. (2) prevede obligativitatea de prezentare a declaraţiei de avere de către funcţionarii publici. O altă obligaţie a funcţionarilor publici o reprezintă rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate. în conformitate cu Legea nr. op. dr. p. prevăzută la art. se reactualizează şi la încetarea activităţii. (48) alin. ea ţine de esenţa oricărei funcţii. atunci când funcţionarii publici dobândesc bunuri de o anumită natură. Dacă ea este prevăzută şi în Statut este numai din punctul de vedere al legăturilor dintre acţiunile ce-i constituie conţinutul şi funcţia publică. atrage după sine declanşarea procedurii de control. infracţiunea de luare de mită fiind supusă regulilor penale şi nu celor disciplinare din Statutul funcţionarilor publici. ci multe alte însărcinări. modificată şi completată prin Legea nr.

răspundere civilă şi răspundere penală. Această prevedere poate fi explicată prin necesitatea de a proteja funcţionarul public. administrativ contravenţională şi administrativ . 49 din Statut se referă la respectarea întocmai a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. în literatura de specialitate sunt amintite aceste 4 forme de răspundere.Răspunderea juridică a funcţionarului public Alin. 154-156 POPESCU SLĂNICEANU I. stabilite potrivit legii. dr. ori de a discuta direct cu petenţii. şefii ierarhici au dreptul şi capacitatea de a aprecia cărui funcţionar public din subordine poate să-i fie repartizată o anumită lucrare. op. cit. că acestea nu se aplică decât în situaţia în care funcţionarul 45 46 VEDINAŞ V. (2) al aceluiaşi articol conţine interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. prof. op. Totodată.. cit. Dacă încălcarea aceste norme nu are legătură cu funcţia publică.. (75). Ultima dintre îndatoririle funcţionarilor publici. dar există alţi autori – printre care prof. univ. civilă şi penală. p. 223 27 . dr. în art. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. II. Antonie Iorgovan47 distinge 3 forme de răspundere: administrativ .. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică ce o deţin. In general. p. reglementează 4 forme ale răspunderii juridice ale funcţionarilor publici: disciplinară. civilă şi penală – distingem din art. Oprindu-ne la cele 4 forme de răspundere reglementate prin Statutul funcţionarilor publici – disciplinară. Pe de altă parte. Verginia Vedinaş 45 şi Ion Popescu Slăniceanu46 care disting 5 forme de răspundere: răspunderea disciplinară.disciplinară. (75) al Statutului. Statutul funcţionarilor publici. favoritism sau trafic de influenţă.. prevăzută în art. contravenţională. răspunderea este una de drept comun. 391 47 IORGOVAN A. p.. univ. op. contravenţională. 2. Este vorba de situaţiile ce privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice ce apar în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice.patrimonială. cit. răspundere patrimonială. vol.. răspunderea contravenţională.

Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. potrivit prevederilor art. In cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor b. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor c. persoana vătămată într-un drept sau un interes al său se poate adresa instituţiei publice care i-a adus prejudiciul. în conformitate cu prevederile art.1. absenţele nemotivate de la serviciu d. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal f. (2) persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor. De asemenea. (76) alin. (77) alin. în conformitate cu art. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea h. (2). ci numai acelea expres prevăzute de lege. Revenind la Statutul funcţionarilor publici. (1). solidar cu autoritatea / instituţia publică. se constituie ca abateri disciplinare următoarele fapte: a. 2. Astfel. constatăm că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter 28 . (1) din statut: “încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzător puncţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. (77) alin. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici Aceasă formă a răspunderii juridice este prevăzută în art. (76) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public îşi încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice cu vinovăţie. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru e. pentru anumite categorii de funcţionari publici răspunderea disciplinară este prevăzută în legi speciale. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter g. De asemenea.

p. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice în care este încadrat. deşi nu sunt caracterizate expres de lege ca abateri disciplinare. eventual. în aceeaşi opinie. constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii revin instituţiei publice unde a avut loc detaşarea. op. Subiectul poate fi numai o persoană fizică. ci şi atunci când faptele. incompatibilităţi. Trebuie menţionat că poate fi supus răspunderii disciplinare şi funcţionarul public delegat sau detaşat la o altă autoritate sau o altă instituţie publică. alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici Există unii autori care apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici intervine nu numai în cazurile menţionate mai sus. latură subiectivă. răspunderea disciplinară se fundamentează pe contractul individual de muncă şi atrage după sine cu totul alt tip de sancţiuni decât cele aplicabile funcţionarilor publici. cit. sancţiune. Mircea Preda48 consideră că aceasta este practic o extindere nelimitată a domeniului ilicitului disciplinar. parte a unui raport juridic de serviciu. pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere pentru a le califica drept abateri disciplinare. Excepţia la această din urmă situaţie o reprezintă aplicarea sancţiunii cu destituirea din funcţie. ea neputând 48 PREDA M. Prof. obiect. “răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege. aduc atingere încrederii publicului.Răspunderea juridică a funcţionarului public politic i. care trebuie să definească şi latura obiectivă. cât şi “greşelile comise în viaţa particulară”. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. funcţionar public. De asemenea. In cazul funcţionarului public detaşat. Ca atare. adică acţiunile şi inacţiunile şi. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici k. In cazul funcţionarului public delegat. dr.. 133 29 .. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu j. Dacă nu are această calitate. aceiaşi autori au tendinţa de a include în categoria abaterilor disciplinare atât “greşelile de serviciu”. univ. latura obiectivă. Abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect. împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară”.

Atunci când vorbim de latura obiectivă trebuie luate în calcul alte 2 elemente extrem de importante: timpul în care s-a petrecut abaterea (orele de program. constrângerea fizică sau morală. Latura obiectivă ţine de precizarea acţiunilor sau inacţiunilor considerate ca abateri disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public fi aplicată decât de instituţia care l-a detaşat. de asemenea. funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar. univ. dar şi normele de conduită civică. op. prevăzute de lege. Culpa simplă poate fi asimilată unei insuficienţe profesionale generale. aceasta poate fi: culpă din uşurinţă (când funcţionarul public prevede rezultatul faptei sale. pe planul laturii subiective “abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie. 197 30 . cazul fortuit. dar speră că nu se va produce) sau culpă simplă (când funcţionarul public nu prevede rezultatul faptei. 134 NEGOITA AL. op. cit. prof. In cazul culpei.. Aşa cum arăta prof. care poate îmbrăca forma intenţiei. iar referitor la acest aspect. orele suplimentare. starea de necesitate. In acest caz. când funcţionarul (intenţie indirectă). p. fie forma culpei”49. presupune. cum ar fi: legitima apărare. deşi trebuia şi putea să-l prevadă). Mircea Preda.. dr. Al. La 49 50 prevede şi urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă). sau prevede rezultatul. Termenul de “incompatibilitate” trebuie înţeles aici cu sensul de incompetenţă profesională. Acestea pot privi 2 componente: îndatoririre corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză şi normele de conduită profesională. el se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine”50. Negoiţă opinează că “pentru insuficienţă profesională generală. fără a urmări producerea lui PREDA M. beţia involuntară completă. Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. p. Lipsa uneia sau a alteia din formele culpei exclude răspunderea disciplinară. constatarea efectelor. la unitatea la care funcţionarul public a fost delegat sau detaşat). Putem vorbi de o excludere a existenţei vinovăţiei atunci când fapta a fost săvârşită în anumite împrejurări. cit. în afara orelor de program) şi locul (în cadrul instituţiei publice.. Latura subiectivă.. a rezultatului acţiunilor / inacţiunilor.

putem menţiona: a. dar numai în conformitate cu art. ascultarea funcţionarului public. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenţei sau a interdicţiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei. răspunderea disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să împiedice aceasta (de exemplu: prescripţia. (2). abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă Accentul cade aici pe noţiunea “cu vinovăţie”. (45) alin. referitor la trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public. care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă d. In opinia sa. Am menţionat deja anterior că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. Asupra sintagmei “faptă săvârşită cu vinovăţie” se opreşte şi V. 22 31 . ci numai acelea prevăzute la art. indiferent dacă aceasta îmbracă forma intenţiei sau a culpei. (2) şi (3) din Statut.) f.I. legitima apărare etc.. op. care presupune cercetarea prealabilă. Prisăcaru51. indiferent dacă se cauzează prejudiciul material sau moral. art. p. răspunderea disciplinară este o materializare a responsabilităţii disciplinare a acestuia c. judecarea acestuia după anumite reguli de către o autoritate administrativă sau judecătorească. cazul fortuit.Răspunderea juridică a funcţionarului public cauzele menţionate mai putem adăuga dispoziţia superiorului ierarhic. (77) alin. In plus..I. răspunderea disciplinară este o răspundere de drept public b. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. administrarea probelor. pentru că aceasta presupune 51 PRISACARU V. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice. răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege. cit. investită de lege şi asigurarea unui drept de recurs e. Sintetinzând. (77) alin.

(77) alin. referitor la prevederile cuprinse în art. “c” se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate de la serviciu”. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? La lit. (77) alin. Prin analiza cuvântului “repetată” putem deduce oare că e suficient ca neglijenţa să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? In aceeaşi ordine de idei. (77) alin. pentru care este investit cu funcţia publică. pe o perioadă de la 1 la 3 ani d. (3) din Legea nr. acelaşi funcţionar public consider că se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. mustrare scrisă b. “f” se face referire la “nerespectarea secretului profesional”. în termenul prevăzut de lege. un certificat etc. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni c. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. în timp ce altele ridică probleme de înţelege şi aplicare concretă. sunt următoarele: a. “a” . Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. după caz. Revenind la art.. Spre exemplu. (2) lit. “b” se pune problema “neglijării repetate în rezolvarea lucrărilor”. (2) din Statut şi analizând prevederile acestuia. La lit. Dar Statutul funcţionarilor publici se referă la “secretul de stat” şi la “secretul de serviciu”. 188/1999. o infracţiune. Le putem asimila pe vreunul din acestea două cu “secretul profesional”? Prevederile de la lit. “g” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice. putem constata că unele din ele sunt definite sumar.Răspunderea juridică a funcţionarului public intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere. In egală măsură însă.“întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “sistematică” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea sistematică”. retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia 32 . fără să se specifice numărul lor şi când sunt motivate. de promovare în funcţia publică. Astfel. republicată 2007. la lit. putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ.

Această sancţiune se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică52. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 510% pe o perioadă de 1-3 luni. pe o perioadă de 6-12 luni. ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de o lună. 188/1999. Tot astfel. Suspendarea dreptului de avansare ca şi retrogradarea în trepte de salarizare sunt considerate sancţiuni severe. Are un caracter mai mult moral. “d” din Legea nr. în vechea formă nemodificată a legii era trecerea într-o funcţie inferioară. în varianta republicată în 2007 s-a renunţat la sancţiunea avertismentului. ce constă în retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. (78) alin. tot în varianta nemodificată a Legii nr. dar şi unui funcţionar public care a săvârşit o abatere mai puţin gravă. personalul diplomatic şi consular. cu diminuarea corepunzătoare a salariului. (1) din Statutul funcţionarilor publici In conformitate cu art. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. De asemenea. Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune şi reprezintă de fapt atenţionarea în scris a funcţionarului public de neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. poliţiştii. mai având în prealabil o sancţiune cu “mustrare”. aplicabile pentru abateri grave şi care nu presupun ca funcţionarul public să fi primit anterior o sancţiune disciplinară mai uşoară. destituirea din funcţie Anumite categorii de funcţionari publici. (2) din Statutul funcţionarilor publici 33 . specifice lor. Destituirea din funcţie este sancţiunea disciplinară cea mai severă şi 52 53 In conformitate cu art. dar se putea aplica această sancţiune şi pentru 3 luni. 188/1999. dar nu este la prima abatere. 188/1999. (78) alin. funcţionarii vamali. Diminuarea drepturilor salariale poate fi aplicată unui funcţionar public pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie. cerându-i-se ca acestea să nu se mai repete.Răspunderea juridică a funcţionarului public publică pe o perioadă de până la 1 an e. au prevăzute în statute sau legi speciale şi alte sancţiuni disciplinare. republicată. cum ar fi spre exemplu funcţionarii publici parlamentari. sancţiunea de la lit. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină53.

împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. civilă sau penală. O altă precizare ce necesită a fi făcută ţine de caracterul personal al sancţiunii disciplinare. dar ierarhia are un caracter relativ. ca şi abaterile disciplinare. După cum am arătat mai sus. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. ordin) emis de către autoritatea abilitată. respectiv persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică dacă discutăm de “mustrare”. In legătură cu aceste sancţiuni disciplinare se impun o serie de precizări: In primul rând. Semnificativ în acest sens este art. comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public. (4). Sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu caracter individual (dispoziţie. (77) alin. se poate aplica o sanţiune gravă. spre exemplu. care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l revoce ori să-l 34 . aşa cum. în dreptul penal. decizie. chiar dacă în prealabil nu a fost aplicată o alta mai puţin severă. In al doilea rând. unui anumit tip de infracţiune îi este asociată o anumită pedeapsă. precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi”. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. fie aducerea unui important prejudiciu. sau de către comisia de disciplină.Răspunderea juridică a funcţionarului public presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. dacă ne referim la restul abaterilor. unei fapte nu i se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. Aceasta se aplică numai funcţionarului public ce a săvârşit abaterea disciplinară şi nu unui colectiv sau unui compartiment din structura autorităţii / instituţiei publice. sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege. sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru un anume tip de abatere disciplinară. Aplicarea sancţiunii disciplinare este lăsată în competenţa autorităţii abilitate să le aplice. De asemenea. Acest act poate fi revocat de emitent. actul are numai formă scrisă. unde se precizează: “la individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. In toate cazurile. dar i se poate aplica în schimb o sanţiune disciplinară şi o alta de natură contravenţională. dar numai până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui organ de jurisdicţie. Sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic.

reamintim prevederile art. prin ordin al ministrului sau . dar acestea sunt situaţii prevăzute expres de lege. (77) alin. Statutul funcţionarilor publici prevde că “mustrarea” se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică . Referitor la autoritatea abilitată a aplica sancţiunea disciplinară. împotriva sancţiunii disciplinare se poate face contestaţie. cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea. (80) din Statut). existenţa unor antecedente ale acestuia.Răspunderea juridică a funcţionarului public modifice. (3) din Statut. gradul de vinovăţie al funcţionarului public. dreptul la o cercetare imparţială. (78) alin. de a propune martori şi probe în apărare. în principiu aceasta nu poate fi decât una internă. dreptul la recurs. Există posibilitatea ca sancţiunile disciplinare să fie aplicate de către o autoritate din exterior. (78) alin. Sub acest aspect.al conducătorului autorităţii / instituţiei publice centrale. în conformitate cu prevederile art.după caz . 35 .art. împrejurările în care a fost săvârşită abaterea. în sensul aducerii la cunoştinţă a acţiunii disciplinare. De asemenea. se consemnează într-un proces-verbal. spre deosebire de restul sancţiunilor disciplinare ce se aplică numai la propunerea comisiei de disciplină . Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealabilă cercetare a cazului. In acest sens. (1) -.art. Procedura disciplinară este asociată ideii de respectare a dreptului la apărare. acordarea posibilităţii de a avea un apărător. în termenul şi la organul prevăzut în actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii (art. (4) din Statutul funcţionarilor publici. Pentru înalţii funcţionari publici sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie a primului-ministru. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare ce i se impută. comportamentul general în serviciu al funcţionarului public. la propunerea comisiei de disciplină. referitoare la criteriile ce stau la baza aplicării sancţiunilor disciplinare: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. ascultarea funcţionarului învinuit cu privire la argumentele în favoarea apărării sale. (2). (78) alin. consecinţele abaterii.

procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale. 1210/14. în cazul în care această sancţiune a fost contestată. nr.2003 H. In conformitate cu art.2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.10.funcţionarul public este considerat nevinovat. în perioada cercetării administrative conducătorul autorităţii / instituţiei administrative poate interzice accesul acestuia la documente sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într-un alt compartiment. Comisia de disciplină. tot ca atribuţie principală a comisiei de disciplină trebuie să amintim menţinerea. (3) alin. In situaţia în care funcţionarul public.2003. (79) alin. precum şi în conformitate cu art. Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii55: • 54 55 prezumţia de nevinovăţie . analizarea faptelor sesizate şi considerate a fi abateri de la disciplină ale funcţionarilor publici se face de către o comisie de disciplină. Modul de constituire. In situaţia în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere atât disciplinară cât şi ca infracţiune. Monitorul Oficial nr. nr. (1) din H. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare.G. organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină.10.G. precum şi întocmirea de rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată şi înaintarea acestora către conducătorul instituţiei publice. 1210/10. (1) din Legea nr. 2. poate influenţa cercetarea administrativă. 1210/200354. 188/1999.10. constituită special în acest scop. 757/29. republicată 2007. nr. Comisia este aceea care propune aplicarea sancţiunii disciplinare. De asemenea. art.Răspunderea juridică a funcţionarului public Se prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare.1.1. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.G. precum şi atribuţiile şi procedura de lucru sunt reglementate prin H. (19) 36 . Organizare. scoaterii de sub urmărire penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau neînceperea procesului penal.

art. reprezintă comisia de disciplină în conducătorului autorităţii / instituţiei publice. art. In cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de 56 57 Idem. circumstanţele săvârşirii şi sancţiunea propriu-zisă legalitatea sancţiunii .funcţionarul public are dreptul de a fi audiat. Mandatul preşedintelui este de 3 ani. de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat • • celeritatea procedurii . un funcţionar public trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie funcţionar public clasa I. conduce şedinţele comisiei. să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege56.se referă la păstrarea raportului direct între gravitatea abaterii disciplinare.Răspunderea juridică a funcţionarului public atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită • garantarea dreptului la apărare . (8) alin. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată57.unei abateri disciplinare i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. data şi ora şedinţelor comisiei de disciplină. (21) 37 .presupune asigurarea posibilităţii persoanelor cu poziţii divergente de a se exprima cu privire la act sau la orice fapt ce are legătură cu abaterea disciplinară în cauză • • • proporţionalitatea . să posede studii superioare juridice sau administrative.o sancţiune se acordă numai în conformitate cu sancţiunile disciplinare prevăzute de lege unicitatea sancţiunii . (10) alin. să aibe o probitate morală recunoscută. coordonează activitatea comisiei şi a secretarului acesteia. (1) Idem.presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda rapid la soluţionarea cauzei contradictorialitatea . precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice58. Comisia de disciplină are următoarea componenţă: Preşedintele comisiei de disciplină Pentru a fi desemnat preşedinte al comisiei de disciplină. de a prezenta dovezi în apărarea sa. a altor autorităţii sau instituţii. Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: stabileşte locul. (1) 58 Idem. art.

1210/2003. în conformitate cu prevederile legii60 Mandatul unui membru al comisiei de disciplină este de 3 ani. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. Mandatul unui membru al unei comisii de disciplină se poate suspenda de drept. art. Potrivit art. Suspendarea de drept a unui membru are loc în situaţia în care acesta a fost detaşat în cadrul altei instituţii / autorităţi.G. din comisia de disciplină face parte un reprezentant al organizaţiei sindicale. un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. (8)alin. (79) alin. cu conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice este membru al comisiei paritare a fost sancţionat disciplinar. şi în conformitate cu art. Membrii comisiei de disciplină Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi. iar sancţiunea nu a fost radiată. Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcţionarul public care se află în una din următoarele situaţii de incompatibilitate: • • • este soţ. comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri care. 9 alin. împreună cu reprezentanţi ai compartimentelor de control din cadrul instituţiei. (16) alin. ca membru. art. sau în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ. (3) din H. la cerere şi înainte de termen. (8) alin. Cu 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină. (3) 38 . care au probitate morală recunoscută. cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată61. (2) din Statut. comisia de disciplină este formată din 5 înalţi funcţionari publici. (2) 61 Idem. la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină62. In cadrul înalţilor funcţionari publici.Răspunderea juridică a funcţionarului public disciplină. (1) H. în conformitate cu art. (1) 62 Idem. De asemenea. atribuţiile acestuia se vor exercita de către un membru supleant59. ori nu există sindicat. a săvârşit o faptă care face obiectul 59 60 Idem. art. (4) din Statut. numiţi prin decizia primului-ministru. nr. art. (5) alin. 1210/2003. să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatul final al cercetării.G. (79) alin.

(1) 66 Idem. membrul comisiei va fi înlocuit cu un membru supleant. dacă a fost suspendat din funcţia publică pentru o perioadă mai mare de 30 de zile (în condiţiile prevăzute de Legea nr. art. Aceştia nu sunt însă membrii ai comisiei de disciplină66. Comisia de pronunţă în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii.Răspunderea juridică a funcţionarului public comisiei de disciplină sau în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia. art. (12) alin. Secretarul comisiei de disciplină şi secretarul supleant. art. cu un membru supleant. dacă i s-a aplicat o sancţiune disciplinară65. dacă este soţ. (1) 65 Idem. mandatul unui membru al comisiei încetează în următoarele condiţii: dacă acesta renunţă la calitatea de membru. iar preşedintele comisiei de disciplină va lua măsuri pentru înlocuirea membrului titular suspendat. art. (15) alin. Suspendarea la cerere a unui membru al unei comisii de disciplină are loc în următoarele situaţii: dacă acesta se află într-unul din cazurile de incompatibilitate deja amintite. convoacă . cu studii juridice sau administrative. (1) Idem. Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată printr-un raport al comisiei care se aduce la cunoştinţă persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină63. (18) alin. Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale: înregistrează sesizarea referitoare la abaterea funcţionarului public. Inainte de termen. (11) alin. dacă s-a transferat în cadrul altei autorităţi / instituţii publice. rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv. 188/1999. dacă s-a pronunţat anterior soluţionării cauzei cu privire la fapta sesizată.la cererea preşedintelui comisiei de disciplină . Cererea de suspendare se formulează în scris de către orice persoană ce poate dovedi existenţa situaţiilor respective şi o înaintează preşedintelui comisiei de disciplină.funcţionarul public în cauză. republicată 2007). (1) 39 . Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la definitivarea cauzei care a determinat suspendarea. Si în această situaţie. cu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată64. persoana care a 63 64 Idem. Prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină sunt numiţi un secretar al comisiei de disciplină şi un secretar supleant.

în conformitate cu prevederile art. secretarul şi secretarul supleant se numesc prin decizie a primului-ministru. redactează şi semnează.1.2. ce va fi semnat ulterior de către toţi membrii comisiei.Răspunderea juridică a funcţionarului public făcut sesizarea şi persoanele ce urmează a fi audiate. (24) alin. art. Aceştia au obligaţia de a o transmite comisiei de disciplină competente.locul de muncă. Pentru înalţii funcţionari publici. conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public şi orice persoană care se consideră vătămată prin activitatea funcţionarului public. (1) din H. alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia. ţine evidenţa rapoartelor şi a sesizărilor.dacă este posibil . Sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public se adresează conducătorului autorităţii / instituţiei publice.dacă este cazul . De asemenea. art. Funcţionarea comisiei de disciplină. Sesizarea se formulează în scris. 2. efectuează alte lucrări necesare desfăşurării activităţii comisiei de disciplină67. domiciliul şi . comisia de disciplină poate fi sesizată de: conducătorul instituţiei / autorităţii publice. prenumele şi . (2) 40 . actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului instituţiei publice. funcţia deţinută de persoana care a făcut sesizarea numele. prenumele. Sintetizând. (22) Idem. 1210/2003.G.compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată descrierea faptei ce face obiectul sesizării prezentarea dovezilor data şi semnătura68 Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune: audierea persoanei 67 68 Idem. sesizarea poate fi adresată direct comisiei de disciplină din cadrul autorităţii / instituţiei publice. redactează şi semnează procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină. nu mai târziu de 2 luni de la data comiterii faptei şi trebuie să cuprindă: • • • • • numele. ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. (24) alin.

cu excepţia când există solicitarea din partea funcţionarului public împotriva căruia există sesizarea sau a preşedintelui comisiei de disciplină ca aceasta să fie secretă. (32) alin. precum şi de către secretarul acesteia şi persoana audiată. pe baza 69 70 Idem. a membrilor comisiei şi a secretarului acesteia. precum şi a persoanelor audiate. art. funcţia deţinută şi compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate69. (1) 41 . funcţia şi domiciliul persoanei care sesizat fapta. Dacă există indicii că fapta săvârşită poate fi considerată infracţiune. sau poate propune clasarea sesizării. Audierea persoanelor se consemnează într-un proces-verbal semnat de către preşedintele şi membrii comisiei de disciplină. prezentarea faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a avut loc. prenumele. trebuie să conţină următoarele: numărul şi data sesizării. acest fapt se consemnează într-un proces-verbal. prenumele. conducătorul autorităţii / instituţiei publice va sesiza organele de cercetare penală. administrarea probelor. când nu se confirmă săvârşirea abaterii. (28) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public care a făcut sesizarea. culegerea informaţiilor prin mijloacele prevăzute de lege. audierea altor persoane ce pot înlesni rezolvarea cazului. Lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal. numele. motivarea propunerii. In cazul refuzului funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie referitoare la abaterile disciplinare. prenumele. semnat de către preşedinte. numele. (2) Idem. Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă. membrii comisiei şi secretarul acesteia. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza pentru care a fost sesizată. probele administrate. audierea funcţionarului public a cărui faptă face obiectul sesizării. propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare sau de clasare a cauzei. atunci când funcţionarul public s-a dovedit a fi vinovat. Sedinţele comisiei de disciplină sunt publice. Comisia de disciplină poate propune sancţiunea disciplinară aplicabilă. numele. data întocmirii raportului70. art. semnătura preşedintelui. potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

de exemplu: pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici. (35) alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină. eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Radierea sancţiunilor disciplinare. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. termenul în care aceasta poate fi contestată. care poate dispune efectuatea unui control. Cazierul administrativ este necesar în mai multe situaţii. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. De asemenea. dar nu poate propune o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată. Conducătorul autorităţii are obligaţia de a sesiza comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei şi de a verifica dacă sancţiunea disciplinară este conform legii. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea poate fi contestat71. pentru desemnarea unui 71 Idem. temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de membru sau de preşedinte al unei comisii de disciplină. (2) 42 . comisia de disciplină poate să propună menţinerea. modificarea sau anularea sancţiunii. In funcţie de rezultatul verificărilor. funcţionarul public poate depune contestaţie la conducătorul instituţiei / autorităţii publice. art. Acest cazier este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului şi care nu au fost radiate în condiţiile legii. Actul administrativ de sancţionare se comunică funcţionarului public sancţionat în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii. 2.1. dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. Situaţia disciplinară a funcţionarului public este consemnată într-un cazier administrativ.3. Actul administrativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: descrierea faptei care se constituie abatere disciplinară. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Potrivit art. a conducătorului autorităţii / instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. 148 43 . dr. Intrucât sancţiunile disciplinare au un scop preventiv şi educativ. prevăzută la art. Mircea Pereda73 face distincţie clară dintre răspunderea contravenţională de drept comun ce îşi are sediul în O. Statutul funcţionarilor publici prevede radierea de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate72. univ. (77) alin. nr. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciu. p. pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici etc. (1) din Statutul funcţionarilor publici. 2/2001 privind regimul 72 73 Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionar public într-o comisie paritară. pentru sancţiunile cu diminuarea drepturilor salariale. în termen de 6 luni de la aplicare pentru sancţiunea de mustrare scrisă. op. (82) alin. (3) lit. (3) lit. art.. „a” din Statut b. sancţiunile de drept se radiază după cum urmează: a. a preşedintelui comisiei de disciplină. în termen de 7 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. pentru sancţiunea cu destituirea din funcţia publică. In acest sens. (82) alin.G. Prof. prevăzute la art. (3) lit. publice Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcţionarului public interesat. s-a apreciat că ele nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată durata activităţii sale.. cit. (77) alin. (1) PREDA M. alte persoane interesate prevăzute de lege. prevăzută la art. „e” 2. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau retrogradarea în treptele de salarizare / retrogradarea în funcţia publică. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. 188/1999. (77) alin. dacă s-a scurs un anumit termen şi dacă funcţionarul public a avut o bună comportare. „b”-„d” c.2.

Tratat de drept administrativ. contravenţie şi abaterea disciplinară săvârşită de funcţionarul public. Potrivit prof. inclusiv cele referitoare la anumite categorii de funcţionari publici. Antonie Iorgovan. ce îşi are sediul în art. şi răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici. se vor aplica cele din O. fapta săvârşită cu vinovăţie de către un funcţionar public.G. există o distincţie clară între infracţiune. temeiul juridic al unei asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (ce au fost încălcate) aparţin unui anumit funcţionar public. 2/2001. în această calitate şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. 1996 44 . nr. ca persoană fizică. în timp ce altele (de asemenea încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei 74 IORGOVAN A. Astfel. trebuie să menţionăm următoarele: Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. Mircea Preda. dr. cât şi instituţia / autoritatea publică în care acesta îşi desfăşoară activitatea. (83) din Statutul funcţionarilor publici. dar care sunt situate. Editura Nemira. arătând că dacă infracţiunea lezează valorile sociale esenţiale. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative. din punct de vedere al importanţei. dar şi în alte legi speciale. univ.Răspunderea juridică a funcţionarului public juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare. Privitor la trăsăturile contravenţiei. constituie abatere contravenţională care atrage răspunderea contravenţională a funcţionarului public. In măsura în care aceste legi speciale şi statute nu cuprind reglementări distincte. imediat după cele arătate prin legea penală74. prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. dr. aşa cum este el definit prin Statutul funcţionarilor publici. care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative. Cu privire la elementele faptei ce constituie contravenţie. In opinia prof. vol.. univ. contravenţia trebuie înţeleasă ca având drept obiect social-juridic generic aceste valori sociale de interes general. II. Răspunderea contravenţională poate privi însă atât pe funcţionarul public în cauză. în calitate de persoană juridică. cu modificările şi completările ulterioare. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie.

122 45 . In această situaţie. Ca excepţie putem menţiona.. în unele domenii. Latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se bazează pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei sub forma intenţiei sau a culpei. de exemplu. cit.P. acestea trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. prof. minoritatea făptuitorului. Pe de altă parte. Cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public sunt.. faptele nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare. sunt prevăzute sancţiuni specifice. op. op. ca persoană juridică75. Sancţiunea. competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a contravenţiilor este dată de un organ al statului specializat în domeniul respectiv.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. aceleaşi cu cele avute în vedere de dreptul comun. p. deoarece ar afecta negativ activitatea instituţiei / autorităţii respective76.. SLANICEANU I. care este exclusă în materia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public. cit. In principiu. cu mici excepţii. Ion Popescu Slăniceanu. univ. p. Editura Evrika. răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care instituie răspunderea contravenţională şi nu din raportul juridic de subordonare ierarhică. 1989. Pentru a fi considerate contravenţii. p. Mircea Preda şi prof. deoarece li s-ar aplica regimul juridic al acestora. In asemenea situaţii. opinează că dacă acestea sunt în proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice. 149. Sunt situaţii în care. dr. Brăila. dr. Latura obiectivă se defineşte prin gradul de pericol social al acţiunilor sau inacţiunilor funcţionarilor publici. 75 76 PREDA M. Prin unele acte normative însă. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea contravenţiei de către funcţionarul public. ele nu pot fi confiscate. 148 PREDA M. prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii publice.. Teoria funcţiei publice. iar pentru funcţionarii respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie contravenţie. Obiectul răspunderii contravenţionale are în vedere valorile sociale afectate prin faptele funcţionarilor publici. funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat.. univ.

cu răspunderea şi cu sancţiunile de altă natură . (83) alin.. supraveghere vamală etc. exercitarea căilor de atac. precum şi măsurile administrative accesorii. Referitor la constatarea contravenţiei săvârşite de funcţionarul public. pe care o poate face funcţionarul public sau funcţionarul public împreună cu instituţia / autoritatea publică din care face parte. Calea de atac în materie contravenţională este plângerea. Se va aplica. (84). fără a 46 . cumulativ. aplicarea sancţiunii. Se poate depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea / instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. potrivit art. Există 4 faze principale în cadrul procedurii contravenţionale.3.disciplinară sau civilă . implicit. sancţiunile contravenţionale se pot aplica împreună. specializaţi pe “domenii” (fiscal. executarea sancţiunilor contravenţionale. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici Pentru diferite categorii de funcţionari publici. aceasta se face numai de 2 categorii de agenţi constatatori: anumite autorităţi sau agenţii acestora. 2. şi anume: constatarea contravenţiei. principiul potrivit căruia pentru aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica 2 sancţiuni contravenţionale. acest tip de răspundere juridică este reglementat expres printr-o serie de legi speciale sau statute. Statutul funcţionarilor publici se referă la răspunderea civilă în art.Răspunderea juridică a funcţionarului public O altă trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este caracterul ei personal. financiar. chiar şi atunci când este vorba de răspunderea contravenţională a persoanei juridice. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public poate fi înlăturată de: cauzele care înlătură responsabilitatea administrativă a funcţionarului public şi măsurile administrative accesorii. cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei funcţionarului public. deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune. denumite poliţiile administrative speciale şi de către autoritatea judecătorească. Mai putem adăuga faptul că răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi. în schimb. nu însă şi cu răspunderea penală. cauzele care înlătură aplicarea sancţiunii sau executarea sancţiunii contravenţionale.). (2) din Statut.

Cu alte cuvinte. Această situaţie ne obligă să facem unele precizări. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. cit. (84) foloseşte termenul de “răspundere civilă” vom folosi acest termen în continuarea acestei lucrări. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c. produc un prejudiciu material. Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) are loc numai când s-a produs un prejudiciu unităţii în care este încadrat funcţionarul public sau unor terţi. este obligat să îl repare. răspunderea patrimonială. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia. Intrucât Statutul funcţionarilor publici la art. în exercitarea funcţiei lor.Răspunderea juridică a funcţionarului public face vreo precizare referitoare la răspunderea materială sau patrimonială. Atunci când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are calitatea de funcţionar public. prin greşeala sa. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează b. (52) alin. răspunderea civilă a acestora se angajează pentru: a. fără ca aceasta să fie pusă în legătură cu vreo calitate anume a făptuitorului. (3) din Constituţia României se face referire expresă la “răspunderea patrimonială a statului”. ca răspundere contractuală sau delictuală.. răspunderea materială. Si doctrina face referire la răspunderea administrativ-patrimonială. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. în calitate de comitent. există o serie de acte normative ce se referă la răspunderea materială sau răspunderea patrimonială. întrucât în art. daune plătite de autoritatea / instituţia publică. dr. unor terţe persoane. 150 47 . Cuantumul despăgubirii cuprinde dauna efectivă. univ. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile 77 PREDA M. (84) din Legea nr. la care se adaugă beneficiul nerealizat. Prof. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. republicată 2007. oricine cauzează altuia un prejudiciu. Mircea Preda apreciază că cea mai potrivită denumire pentru acest tip de răspundere este cea de “răspundere patrimonială”. op.. Codul civil reglementează răspunderea civilă. Potrivit art. iar legislaţia în vigoare foloseşte frecvent noţiunea de “patrimoniu”77. p.

fie act juridic. op.. republicată 2007. săvârşite în exerciţiul funcţiei şi care au produs un prejudiciu material unui terţ. (1) alin. răspunde nu numai 78 PRISACARU V. fapta ilicită să fie săvârşită în exerciţiul funcţiei respective a comitentului Putem spune că pentru faptele ilicite ale funcţionarului. sintagma de „în calitate de comitent” ne relevă faptul că între conducătorii autorităţilor sau a instituţiilor publice. (3) Cod civil78. fie fapt material. şi funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.I. O primă particularitate constă în faptul ca persoana în cauză să aibă calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta. pentru că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor nu este nimic contractual. ci numai raporturi de serviciu. acesta fiind obligat să acorde despăgubiri materiale pentru paguba ce s-a produs ca urmare a faptei sale. legătura cauzală între faptă şi prejudiciu e.I. Prisăcaru. cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi. potrivit Codului civil. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a. existenţa unui fapt ilicit b. El atrage răspunderea celui care l-a săvârşit. (1000) alin. Legea nr. la art. existenţa culpei comitentului d. ar exista raporturi de drept civil. (1) stabileşte că între conducătorii autorităţilor / instituţiilor publice şi funcţionarii numiţi în funcţii publice există raporturi de serviciu. Pentru angajarea răspunderii delictuale a funcţionarilor. 145 48 . Delictul civil este orice fapt ilicit. pe de altă parte. care produce. Prin urmare. reglementate de art. cit. p.. 188/1999. cauzarea unui prejudiciu material c. răspunderea civilă a funcţionarilor publici îşi are temeiul în raporturile de serviciu şi nu în raporturile care se stabilesc între comitent şi prepuşii săi. Răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează are unele trăsături comune cu răspunderea materială din dreptul muncii. dar şi unele particularităţi.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V. din culpa unei persoane. un prejudiciu material. pe de o parte.

funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. Referitor la vinovăţia funcţionarului public. dar există situaţii în care. faptul că funcţionarul public răspunde şi pentru prejudiciul moral. (998) Cod civil). deci nu se prezumă. Astfel. în art. funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ. totuşi. ca în dreptul civil. este de relevat că aceasta trebuie dovedită de autoritatea / instituţia publică. potrivit Legii contenciosului administrativ.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarul care a săvârşit fapta (conform art. sau numai o persoană fizică şi juridică terţă. dacă aceasta priveşte şi autoritatea / instituţia la care este încadrat funcţionarul public. spre deosebire de salariat ca răspunde numai de prejudiciul material provocat unităţii. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. în cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare. (85) alin. ambele în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. O ultimă trăsătură ce trebuie menţionată este aceea că răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia. Sigur. Impotriva ordinului sau a dispoziţiei de imputare. mai putem menţiona ca trăsătură specifică a răspunderii funcţionarului public comparativ cu cea a unui simplu salariat. O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea / instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele plătite de autoritate sau instituţie în calitate de comitent unor terţe 49 . fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. răspunderea funcţionarului administrativ este o răspundere individuală. (1) se prevede că reparararea pagubei se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare de către conducătorul unităţii. ale Codului civil). ci şi organul de stat cu personalitate juridică (conform art. Se poate discuta însă asupra aspectului privind răspunderea pentru prejudiciul moral. Singura prezumţie de vinovăţie există. Pornind de la Legea contenciosului administrativ. (1000) şi urm.

Astfel. funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu autoritatea administrativă”79. univ. cit. culpa este aceea de a nu fi selectat suficient de bine personalul încadrat ca funcţionar public sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea atribuţiilor. In ceea ce priveşte autoritatea publică. p. acesta va răspunde în condiţiile dreptului civil. se pune problema răspunderii funcţionarului public numai dacă se solicită despăgubiri. acţiunea se formulează doar împotriva 79 PREDA M. De asemenea.. Dacă acţiunea sa nu are legătură cu calitatea de funcţionar public. deoarece aceasta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv. In sens contrar. Potrivit prof. dacă se solicită numai obligarea la emiterea unui act sau anularea unui act.Răspunderea juridică a funcţionarului public persoane. numai împotriva funcţionarului public. Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public nu şi împotriva instituţiei publice. op. sau chiar împotriva amândurora. emiterea unui act de către acesta sau refuzul de a refuza o cerere. Un asemenea tip de răspundere apare atunci când un funcţionar public a realizat un prejudiciu care are legătură cu calitatea sa de funcţionar public.. dar creşte totuşi răspunderea funcţionarului. cum ar fi. terţul păgubit de către un funcţionar public are dreptul să aleagă între a formula acţiunea împotriva autorităţii sau a instituţiei publice. Răspunderea solidară îl apără pe reclamant de o eventuală insolvabilitate a funcţionarului public. dr. pentru a răspunde solidar. potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri pentru prejudiciu cauzat sau pentru întârziere. spre exemplu. Mircea Preda „sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie Legea contenciosului administrativ. Putem discuta despre un asemenea tip de răspundere numai în situaţia în care instituţia / autoritatea este obligată solidar cu funcţionarul public. nu se pune problema răspunderii funcţionarului faţă de instituţia publică. 152 50 . In cazul în care acţiunea se admite.

cit. în completare. să se facă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu în baza ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice.. ca în cazul în care paguba a fost provocată direct autorităţii sau instituţiei publice. Răspunderea penală Potrivit art. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. se angajează potrivit legii penale. In măsura în care Statutul funcţionarilor publici sau alte legi speciale nu conţin prevederi distincte în această materie. răspunderea funcţionarilor publici pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. se vor aplica. normele generale care privesc răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate terţilor. Din punct de vedere procedural. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. purtarea abuzivă.. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. dar vinovăţia este exclusă în situaţia în care funcţionarul public cheamă în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris referitor la acţiunea ce a avut ca rezultat prejudiciul. 153 51 . în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. Statutul funcţionarilor publici prevede ca răspunderea funcţionarului pentru daunele plătite de instituţia / autoritatea publică în calitate de comitent. dar poate fi şi subiect pasiv. neglijenţa în serviciu. univ. op. prof. dr. (1). care nu mai are şi calitatea de comitent. Mircea Preda face precizarea că în Codul penal la capitolul intitulat “Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. 2. (86) alin. Astfel. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale. traficul de influenţă etc80. Răspunderea civilă a funcţionarului faţă de instituţia / autoritatea publică la care este încadrat se bazează pe vinovăţia primului.4. abuz în serviciu contra intereselor publice. sunt definite următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor personale. p.Răspunderea juridică a funcţionarului public instituţiei / autorităţii publice. 80 PREDA M. neglijenţa în păstrarea secretului de stat. luarea şi dare de mită. primirea de foloase necuvenite.

In noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. noţiunea de funcţionar public în planul dreptului penal are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. (54) lit.art. indiferent cum a fost investită. fiind definită ca “persoana care exercită permanent sau temporar. (247) 52 . (215) alin. care împiedică înfăptuirea justiţiei.art. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea). retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele prevăzute la art. suspendarea din funcţie încetează. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. (2) din Statut prevede că. în situaţia în care acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art.art. (145) Cod penal”. de serviciu sau în legătură cu serviciul. „h” (nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. o însărcinare de orice natură. cu orice titlu. contra statului sau contra autorităţii. denumit “Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”. Potrivit alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public In al doilea rând. In Codul penal. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. modificată. cum sunt: • • • delapidarea . în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. funcţionarii publici pot săvârşi şi alte infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal. art. 78/2000. dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală. Art. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. (246)-(258). In afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr. de fals. (4) al aceluiaşi articol. (246) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi . (3). iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. Conform art. infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici sunt reglementate de titlul IV. (86) alin. (1) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor . (86) alin.

In cazul în care se ajunge la concluzia că fapta săvârşită de funcţionar întruneşte caracteristicile unei infracţiuni. mai exact spus cel care a angajat pe funcţionarul respectiv.art. ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar însăşi activitatea sa să nu aibă de suferit. In cazul în care se constată nevinovăţia funcţionarului în cauză. evident fără plata salariului.art. De asemenea. Suspendarea nu constituie o sancţiune.art. trebuie să dispună suspendarea acestuia din funcţie. In cursul acesteia. (263) deturnarea de fonduri .Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • abuz în serviciu contra intereselor publice . 53 .art. acesta urmează să fie repus în funcţie. (249) purtare abuzivă . informaţiile şi actele necesare soluţionării cazului. organul de stat din care face parte acel funcţionar are sarcina de a face o serie de cercetări interne. trebuie sesizate organele de cercetare penală. organul unde a fost săvârşită fapta are datoria de a pune la dispoziţia organelor care cercetează sau judecă pe funcţionar toate datele. (252) omisiunea sesizării organelor judiciare .art.art. până la soluţionarea cazului. (248) neglijenţă în serviciu . precum şi de a cere sprijinul altor organe. (302) alin. (1) In situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal. pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni. organul din care face parte funcţionarul aflat în anchetă penală. (250) neglijenţă în păstrarea secretului de stat . în vederea începerii anchetei penale. plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat.

fie cu ale celorlalţi funcţionari publici. unde sunt reglementate o serie de îndatoriri. cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici cu statut special. acolo unde acestea există. 54 . ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. fie cu ale celorlalţi salariaţi. Alte atribuţii ale acestor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL III RĂSPUNDEREA JURIDICA A UNOR CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI CU STATUT SPECIAL In cazul funcţionarilor publici cu statut special. dar altele sunt comune.

Pentru ocuparea unei funcţii publice este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: cetăţenia română. apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei. (11) alin. să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. (3) lit. în conformitate cu anexa la Legea nr. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol. (1). sinteze. analize comparative în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ. Pe lângă condiţiile prevăzute mai sus. inclusiv a şedinţelor comune. organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului Permanent.2006 Art. după cum urmează: asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării. precum şi activitatea de informatică. „a”-„h”/Legea 7/2006 83 Art. la propunerea secretarilor generali ai celor Camere. studii şi vechime în specialitate. „a”-„i” 55 . evidenţa şi informatizarea activităţii legislative. relaţii cu presa şi cu publicul. elaborarea de studii. fapt atestat printr-un examen de specialitate. Prin structuri de specialitate înţelegem serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. (1) din Legea nr. redactării şi definitivării actelor legislative. Statutul funcţionarului public parlamentar Statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României este reglementat prin Legea nr. pot stabili şi condiţii specifice pentru ocuparea unor funcţii publice parlamentare. organizarea. contenciosul administrativ şi auditul intern.Răspunderea juridică a funcţionarului public 1. lit. să fie declarat “admis” la concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei publice parlamentare83. 7/2006 privind Statutul 81 82 Monitorul Oficial nr. (6) alin. prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare. organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. în conformitate cu art. registratură şi arhivă82. documentarea. 7/2006. domiciliu stabil în România şi cunoaşterea limbii române. gestionarea resurselor umane şi financiare. astfel cum este definită de lege. 7/200681. Clasificarea funcţiilor publice parlamentare se face în funcţie de nivelul atribuţiilor.01. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. fără antecedente penale. vârsta minimă: 18 ani. 35/16.

astfel: Funcţiile publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici sunt ocupate prin numire87. (74) alin. (3) 90 Legea nr. art. după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare 88. se face de către secretarul general. şef serviciu. (7) alin. la comisiile şi grupurile parlamentare. (18) alin. având totodată avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului. (7) alin. director adjunct. secretar general adjunct. după caz. (3) 87 Art. (1) 88 Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor. art. (17) alin. Secretarul general emite ordinul de numire în funcţia publică parlamentară a candidatului declarat “admis”. 7/2006. după cum urmează: • funcţii publice parlamentare corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: secretar general. Referitor la funcţiile publice parlamentare de execuţie. şef cabinet.Răspunderea juridică a funcţionarului public funcţionarului public parlamentar. şef birou85 funcţii publice parlamentare de execuţie: consilier / expert / consultant parlamentar. în limita posturilor vacante. stenodactilograf86 Numirea funcţionarilor publici parlamentari se face în mod diferenţiat. (2) 56 . ci doar posturile prevăzute la cabinetele membrilor birourilor permanente. secretarii generali şi secretarii 84 85 Art. şef departament / director general84 • • funcţii publice parlamentare de conducere: director. acestea se ocupă prin concurs sau examen. în raport de funcţia publică pe care aceştia urmează s-o exercite. referent. alin. şef secţie. (7) alin. Numirea în funcţiile publice parlamentare de conducere se face pe bază de concurs. Nu toate persoanele încadrate ca “şef de cabinet” au statut de funcţionar public parlamentar. Numirea şefului de departament sau a directorului general. (1) Art. Astfel. cu avizul Biroului permanent89. (2) 89 Idem. (2) 86 Art. numirea în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct se face la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere. organizat de secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau Senatului.90 Pe baza rezultatelor definitive obţinute după susţinerea concursului sau examenului. în limita posturilor vacante.

proporţional cu gravitatea faptelor. în conformitate cu prevederile art. investiţii. Faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile disciplinare care se pot aplica. prin contract individual de muncă. Aceasta presupune încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice parlamentare şi a normelor de conduită profesională şi civică. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor f.Răspunderea juridică a funcţionarului public generali adjuncţi. întreţinere-reparaţii şi deservire. de gospodărie. (78) din Statut. (79) şi (80) din Legea nr. 7/2006. sunt cele prevăzute la art. Pot avea statut de funcţionar public parlamentar numai referenţii care desfăşoară activităţi de natura funcţiei publice. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior d. precum şi la departamente / direcţii generale. Problema răspunderii juridice a funcţionarilor publici parlamentari se pune numai în situaţia încălcării de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătura cu funcţia publică pe care o deţin. Astfel. Potrivit art. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat g. încălcarea parlamentari b. desfăşurarea de activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru c. încadrarea acestora în muncă făcându-se în conformitate cu Codul muncii. (3). neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor e. se constituie ca abateri disciplinare următoarele: a. Răspunderea disciplinară se angajează pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu săvârşite în exercitarea funcţiei. în condiţiile legii. funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar. întrucât. (5) alin. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor 57 . civil şi penal. contravenţional. prezentul Statut nu se aplică personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţi administrative.

utilizarea funcţiei în afara Parlamentului.Răspunderea juridică a funcţionarului public h. “i” din Legea nr. Referitor la acest aspect. în scris şi motivat. prof. abaterile disciplinare din Statutul funcţionarului public parlamentar se suprapun în linii mari peste Statutul funcţionarului public aprobat prin Legea 188/1999. pe dreptul de dispoziţie obligatorie a superiorului faţă de 91 Legea nr. Pe de altă parte. “c” din Statutul funcţionarului public parlamentar. cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu91 După cum se poate observa. dr. lit. (2). Mircea Preda consideră că pe plan juridic “raportul de subordonare ierarhică între funcţiile publice se exprimă. manifestări ce aduc atingere prestigiului Parlamentului j. 188/1999. lit. univ. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu. republicată 2007. îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. în acelaşi timp având însă şi obligaţia de a se conforma dispoziţiilor şefilor ierarhici. (2). în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni disciplinare. O diferenţă o remarcăm la art. această expresie este discutabilă. apare întrebarea: este funcţionarul public obligat să execute dispoziţia superiorului său ierhic în aceste condiţii? Funcţionarul public este obligat să respecte legea şi este răspunzător pentru actele sale ilegale. secretul profesional sau al confidenţialităţii i. în principal. lipseşte sintagma “dispusă de şeful ierarhic superior”. republicată 2007. (77) alin. Subordonarea funcţionarilor presupune însă o competenţă profesională şi o experienţă mai bogată a funcţionarilor situaţi în funcţii de conducere. o analiză asupra legalităţii sau ilegalităţii sarcinii primite ar presupune ca funcţionarul public să facă o apreciere asupra sarcinii primite. şi anume “angajarea răspunderii disciplinare în situaţia refuzului de a îndeplini o îndatorire ce îi revine conform fişei postului sau dispusă de şeful ierarhic superior”. 7/2006. De fapt. „a”-„j” 58 . Se pune problema execuţiei dispoziţiei ierarhice în condiţiile în care aceasta ar putea să nu fie legală. (79) lit. dacă le consideră ilegale”. (79) alin. art. (45) alin. La art. Trebuie de asemenea să menţionăm că acest articol vine în contradicţie cu art. decât cei aflaţi pe trepte inferioare. unde se precizează: “funcţionarul public are dreptul să refuze. (3) din Statutul funcţionarilor publici. In mod firesc.

(77) alin. 188/1999. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar sunt următoarele: a. Si. în condiţiile legii. 122 59 . op.. apare aici “neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor”. prevederile acestui articol sunt identice cu cele din Legea nr. trebuie să subliniem faptul că acest termen are neajunsul de a nu exprima clar de câte ori poate fi tolerată această neglijenţă gravă. Referitor la prevederile art. (2) lit. b.Răspunderea juridică a funcţionarului public subordonaţi. Putem ridica din nou problema neclarităţii expresiei “întârziere sistematică”. Referitor la art. destul de neclar. “d” din Statutul funcţionarilor publici parlamentari. (79) alin. 188/1999. (79) alin. a sancţiunilor disciplinare”92. revenind din nou asupra comentariului privind expresia “repetată”. Faţă de Legea nr. republicată 2007. Prevederile de la lit. mustrarea avertismentul diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%. (2) lit. republicată 2007. republicată 2007. (2) lit. c. pe dreptul de control asupra activităţii subordonaţilor şi de aplicare. prevedea doar “neglijenţa repetată”. (2). 188/1999. Art. “a”. Ar fi fost mult mai potrivit dacă cele două legi ar fi precizat clar care este perioada pentru care se poate accepta “întârzierea sistematică”.. “i” sunt extrem de vagi şi nu lămuresc în nici un fel care pot fi acele manifestări care aduc atingere prestigiului Parlamentului. p. La art. “f” se pune problema referitoare la “absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. pe cel de anulare sau modificare a actelor subordonaţilor. art. cit. pe o suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani perioadă de la o lună la 3 luni 92 PREDA M. (77) alin. “e” referitoare la “întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. lit. aici apare în plus “plecarea înainte de termen de la program în mod repetat”. d. (79) alin. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. “b” din Legea nr. (80) din Legea nr. (1) lit. Poate şi aici ar trebui să menţionăm folosirea cuvântul “repetat”.

remarcăm următoarele: In ambele statute este prevăzută mustrarea. dar în varianta republicată s-a renunţat la aceasta. De asemenea. care este de fapt o atenţionare a funcţionarului public ca neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu să nu se mai repete. 7/2006 se referă numai 60 . realizând o comparaţie între Statutul funcţionarilor publici aprobat prin Legea nr. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. 188/1999. ceea ce înseamnă că sancţiunea nu se aplică pentru o perioadă mai mică de 6 luni.Răspunderea juridică a funcţionarului public e. dar se poate aplica în schimb şi pentru 3 luni. în vechea formă nemodificată a legii. 188/1999. Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani este prezentă în ambele statute. ceea ce înseamnă că această sancţiune nu se poate aplica pentru o perioadă mai mică de o lună. “b”. 7/2006. Trecerea într-o funcţie inferioară în Statutul funcţionarului public parlamentar se face pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni. pe o perioadă de 6-12 luni. republicată 2007 şi Statutul funcţionarilor publici parlamentari aprobat prin Legea nr. In timp ce în Legea nr. (80) lit. trecerea într-o funcţie inferioară. f. cu revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o destituirea din funcţie diminuarea corespunzătoare a salariului de bază funcţie de execuţie Referitor la sancţiunile disciplinare. (80) lit. Avertismentul este prevăzut în Legea 7/2006 la art. In Legea nr. 188 republicată este prevăzută “trecerea într-o funcţie publică inferioară pentru o perioadă de până la 1 an. republicată 2007. Diminuarea drepturilor salariale în Legea 7/2006 se face cu 5-10% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. 188/1999 exista sancţiunea avertismentului. Sancţiunea prevăzută la art. diminuarea drepturilor salariale se făcea cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni. tot în varianta nemodificată a Legii nr. In varianta iniţială a Legii nr. g. 188/1999. este prevăzută o diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. această prevedere era identică cu cea din Legea 7/2006. cu diminuarea corespunzătoare a salariului”. “f” din Legea nr.

(1) 61 . componenţa. In astfel de cazuri. sancţiunea poate fi aplicată fără audierea funcţionarului. unde se va menţiona acest fapt. (81) alin. sub sancţiunea nulităţii. Presupune fie repetarea gravă a încălcării îndatoririlor de serviciu. în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abaterea săvârşită. este obligatorie audierea funcţionarului. “a” şi “b” din 93 94 Legea nr. sancţiunile disciplinare prevăzute la art. modul de sesizare şi procedura de lucru a acesteia se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Senatului94. (8)1 alin. a altor sancţiuni disciplinare ce nu au fost radiate93. (3) Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari. art. precum şi de existenţa unor antecedente. Modul de constituire a comisiei de disciplină. atribuţiile. chiar dacă prin săvârşirea acesteia au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. (1)-(2) 95 Legea nr. Pentru o abatere se poate aplica o singură sancţiune disciplinară. La aplicarea şi individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii. 188. Destituirea din funcţie este sancţiunea cea mai severă şi este prezentă în ambele statute. împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. nefiind prezentă în niciuna din variantele Legii nr. a unei pagube importante instituţiei în care funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea. fie aducerea unui important prejudiciu. Aceasta trebuie consemnată în scris. De asemenea. 7/2006. In timpul cercetării. în condiţiile legii. art. (83). (80) lit. comportamentul general al funcţionarului public parlamentar. în baza sesizării primite din partea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în a căror subordine se găsesc persoanele vinovate95. Dacă acesta refuză a se prezenta la audiere sau a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se va încheia un proces-verbal. alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public la funcţiile publice parlamentare de conducere . art. 7/2006. Cercetarea faptei imputate se face de către o comisie de disciplină. dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii acesteia. Sancţiunile disciplinare pentru funcţionarii publici parlamentari cu funcţie de execuţie se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului.“revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de execuţie”.

după caz. avizul comisiei de disciplină97. Secretarul general se pronunţă cu privire la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia. în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu98. “c” . art. art. sau. (80) lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public Legea nr. prevăzute la art. (82) alin. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. (2) Legea nr. (5) din Legea nr.“f” se radiază în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. 96 97 Idem.96 Impotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către şefii de departamente / directori generali. 7/2006 se pot aplica direct şi de către şefii de departament ori directorii generali. potrivit art. Radierea sancţiunii disciplinare se constată prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor / Senatului. 7/2006. în conformitate cu sancţiunile prevăzute la art. dacă apreciază ca fiind necesar. Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (86) 62 . de către directorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea persoană sancţionată. solicitând. potrivit legii. Sancţiunile prevăzute la art. se radiază în termen de 6 luni de la aplicare. (82) alin. Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. (80). “a” şi “b”. (1) 98 Idem. dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. (81) alin. Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se angajează. în condiţiile legii. (80) lit. funcţionarul public parlamentar se poate adresa secretarului general cu contestaţie. respectiv cele cu mustrare şi avertisment. art. (2). dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă. constituie contravenţie şi se sancţionează faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. solicitând anularea sau modificarea ordinului / dispoziţiei de sancţionare. în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii aplicate. Radierea sancţiunilor disciplinare se face după cum urmează: Sancţiunile prevăzute la art.

suspendarea din funcţie încetează. 243/2004 102.2004. (1) 101 Monitorul Oficial nr. Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. art. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile99. Trebuie făcută însă de la bun început precizarea că reglementările prin care se stabilesc drepturi. 10/2004101 şi modificat ulterior prin Legea nr.G. în calitate de comitent. (87) Idem. art. aprobat prin O. se stabileşte potrivit legii penale100. Statutul funcţionarului public vamal Funcţionarii publici vamali dispun de un statut special. Potrivit Regulamentului intern al funcţionarilor publici parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. unor terţe persoane. secretarul general va lua măsura suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine.Răspunderea juridică a funcţionarului public 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. (5) din Legea nr. 532/14.U. partea I 102 Monitorul Oficial nr. instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Răspunderea penală. partea I 100 63 .2004. (88) alin. nr. iar secretarul general al Camerei Deputaţilor / Senatului este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public parlamentar pe perioada suspendării. In situaţia în care. daunele plătite de Camera Deputaţilor / Senat. constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale faptele a căror semnalare constituie avertizare în interes public. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice. s-a dispus începerea urmăririi penale. 99 Idem. 256/23.03. Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăţie Camerei Deputaţilor / Senatului.07. în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta. fapte prevăzute la art. 2.

după cum urmează: superior (ca nivel maxim). în raport de gradul de complexitate al atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general. auditor. drepturile şi îndatoririle specifice personalului vamal şi unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază c. (5).Răspunderea juridică a funcţionarului public îndatoriri.G. 10/2004. Cu referire la personalul vamal. inspector. Potrivit art.G. după cum voi menţiona mai jos: Funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii 103 104 Această reglementare este prevăzută la art. în cadrul birourilor vamale de frontieră. nr.U. Funcţiile publice menţionate mai sus sunt structurate potrivit unor grade profesionale. Aceste funcţii sunt reglementate la capitolul II din O. nr. (2) 64 . incompatibilităţi specifice. De asemenea. funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal sunt următoarele: funcţii publice de execuţie din clasa I – inspector vamal. acest statut se aplică personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi reglementează: a. asistent şi debutant105. la art. (1) 105 Idem.U. principal. 188/1999. distingem următoarele funcţii publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale din subordine: funcţii publice de execuţie din clasa I – consilier. 10/2004. 10/2004 O. (2) din O. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – agent vamal şi funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – controlor vamal.G. nr. Funcţiile publice generale de conducere sunt de mai multe tipuri.U. consilier juridic. art. republicată 2007. alin.U. 10/2004. cu normele generale prevăzute de Legea nr. (5). se completează de drept. (1) din O. (34) alin. funcţiile publice specifice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor b. cu modificările şi completările ulterioare103. Astfel. incompetibilităţile şi conflictele de interese specifice personalului vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. (2) se face precizarea în ceea ce priveşte componenţa acestuia: persoane numite în funcţii publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.G. precum şi alte aspecte legate de funcţia publică. funcţii publice de execuţie din clasa a III-a – referent104. art. alin. funcţii publice de execuţie din clasa a II-a – referent de specialitate.

respectiv: superior. şef adjunct birou vamal. (2) al aceluiaşi articol. Refuzul nejustificat al funcţionarului public nominalizat a se prezenta la testarea psihologică. pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. (3) 65 .Răspunderea juridică a funcţionarului public Naţionale a Vămilor. asistent şi debutant. Se face precizarea că eliberarea din funcţia publică deţinută se face în condiţiile Legii nr. (9) alin. (2) 108 Art. (9) alin. Aceleiaşi testări psihologice va fi supus şi personalul vamal în funcţie care. (3) Art. odată la 2 ani106. Funcţiile publice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior sunt prevăzute la art. Potrivit alin. La art. funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale sunt: director executiv. La analiza dosarului depus pentru concurs. Si personalul vamal în funcţie este supus în mod obligatoriu testării psihologice. menţionate mai sus. Gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor publice de execuţie menţionate sunt dispuse la art. (97). (2) şi ele sunt similare celor prevăzute la art. (1) lit. principal. (6) alin. republicată 2007. dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă. însă nu prevede strict o asemenea situaţie – refuzul nejustificat al funcţionarului public de a se prezenta la testarea psihologică. alin. 188/1999. 188/1999. (9) alin.108 Prevederile art. şef de tură. cu aprobarea directorului. director adjunct. director executiv adjunct. (99) alin. constatată 106 107 Idem. (2). Aceasta reglementează cazurile de eliberare din funcţie la art. (3). (1). prevăzute la art. candidaţii înscrişi sunt supuşi testării psihologice. şef birou. atrage eliberarea din funcţia publică deţinută. generale şi specifice. (8) alin. republicată 2007. (5) alin. “f” din Statutul funcţionarilor publici se prevede că funcţionarii publici sunt eliberaţi din funcţie în cazul în care “starea sănătăţii fizice sau/şi psihice. sunt următoarele: director. nu sunt foarte clare. (8) alin. afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte107. şef serviciu şi şef birou. Testarea psihologică se face la solicitarea motivată a şefului ierarhic a funcţionarului. (1) şi anume: şef birou vamal. în condiţiile Legii nr. din cauza comportării necorespunzătoare la locul de muncă. şef serviciu.

nu poate echivala cu starea sănătăţii psihice a funcţionarului public. (23). instrucţiuni. chiar nejustificat. Referindu-ne la îndatoririle personalului vamal. (25) alin. acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (25) alin. de a se prezenta la testarea psihologică. precum şi prevederile incidente în materie vamală din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”. De asemenea. (2) 66 . şi prin Statutul personalului vamal. concretizate în ordine. Refuzul. iar potrivit art. norme. în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale. Răspunderea delictuală poate fi antrenată numai în baza hotărârii instanţei de judecată sesizate şi de Autoritatea Naţională de Control sau Autoritatea Naţională a Vămilor109. prin fişa postului şi prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor şi îndatoririlor profesionale şi să semnaleze intervenţiile apărute în structura ori conţinutul funcţiei. (22). personalul vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie răspunde potrivit art. conform art. 188/1999. personalul vamal”are obligaţia să cunoască. (998) Cod civil.Răspunderea juridică a funcţionarului public prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală. Art. 109 Art. (1) prevede răspunderea personalului vamal cu funcţii de conducere sau de execuţie pentru măsurile. proceduri şi orice alte dispoziţii de care depinde îndeplinirea la timp şi în condiţii corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. să respecte şi să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general şi special din domeniul vamal. personalul vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor are obligaţia să cunoască conţinutul tuturor reglementărilor cu caracter intern. Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a îndeplinirii necorepunzătoare a atribuţiilor de control. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute”. republicată 2007. personalul vamal are obligaţia să cunoască atribuţiile generale şi specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor. precum şi pentru săvârşirea actelor şi faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr.

personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne. precum şi cele stabile prin acorduri şi înţelegeri internaţionale destinate prevenirii. civilă sau penală. (75) răspunderea juridică a funcţionarilor publici. republicată în 2007. astfel încât prin acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Personalul vamal. Astfel. De asemenea. (25) mai are neajunsul de a nu preciza în ce calitate Autoritatea Naţională de Control şi Autoritatea Naţională a Vămilor sesizează instanţa de judecată. constatării şi sancţionării fraudei vamale. şi anume acela al nereglementării răspunderii juridice a funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. este obligat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în limitele competenţelor şi responsabilităţilor cu care a fost investit. reglementează la art. (2) şi.Răspunderea juridică a funcţionarului public Răspunderea stabilită în condiţiile alin. (25) pe care tocmai l-am redat. (2) este reglementată răspunderea civilă – delictuală a funcţionarului public pentru pagubele cauzate. art. Acest articol exprimă în esenţă capacităţile profesionale pe care trebuie să le posede titularul funcţiei. Nu este foarte clară nici legătura dintre actul de control – prevăzut la art. (1). “b” şi “c” sunt prevăzute cazurile de răspundere civilă a funcţionarilor publici. ori uneia din cele două reclamante. Legea nr. el să solicite instanţei judecătoreşti repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. (25) alin. deoarece din text nu rezultă cui s-au cauzat pagubele: unui particular. “a”. persoană fizică sau juridică. adică au calitatea de reclamante. iar la art. (2). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. mai mult. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanţelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate. contravenţională. “încălcarea de către funcţionarii publici. (84) din aceeaşi lege la lit. după caz”. (27) alin. personalul vamal are îndatorirea să acţioneze 67 . Potrivit art. dispune art. precum şi nici altor persoane fizice sau juridice. iar conform alin. în timp ce la alin. Art. (26). Determinant în crearea unei funcţii publice este ca titularul acesteia să îşi poată exercita toate atribuţiile ce îi revin. (3) – şi hotărârea judecătorească menţionată la acelaşi articol alin. cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. arată unul din neajunsurile acestui statut.

are obligaţia să cunoască dispoziţiile legale referitoare la regimul informaţiilor clasificate şi să le aplice în mod corespunzător documentelor. având îndatoriri şi drepturi specifice. prin art. la un program general de documentare în materie de legislaţie vamală. 188/1999. personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat. (28). Conform art. nr. 3. Pornind de la specificul poliţistului. 360/2002 112 Cf.U. combaterea şi sancţionarea încălcărilor aduse regulamentelor vamale. El are dreptul. (2) al aceluiaşi articol personalul vamal are îndatorirea să participe. după caz. (30) alin. personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispoziţiile legale cu privire la datele şi informaţiile clasificate sau care nu sunt destinate publicităţii. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului110. Statutul menţine unitatea de reglementare. republicată 2007. Personalul vamal. De asemenea. 101/2004 Art. după cum urmează112: Categoria A . cu prevederile cuprinse în Legea nr.Răspunderea juridică a funcţionarului public permanent pentru restrângerea şi eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal. (1) şi (2) 68 . (78) alin. 89/2003. la portul şi uzul de armă. (29). Cuprinde următoarele categorii de 110 111 Modificată şi completată prin O. respectiv corpuri. Considerăm că această problemă nu era necesar a fi prevăzută în Statut. (1) din Legea nr.G. dispune art.corpul ofiţerilor de poliţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”111. datelor şi oricăror alte înscrisuri de care ia cunoştinţă în cursul operaţiunilor vamale speciale. (1) alin. (1) se stipulează obligativitatea funcţionarului public vamal de a-şi perfecţiona pregătirea profesională prin formele stabilite de Legea nr. printre altele. deoarece ea ţine de esenţa oricărei funcţii. In formularea textului. prevede în continuare acelaşi articol. o atitudine corectă şi fermă în relaţiile cu persoanele supuse procedurilor vamale şi să contribuie în mod constant la prevenirea. Statutul poliţistului Poliţistul este funcţionar public civil. precizând în mod expres că dispoziţiile statutului “se completează. iar potrivit alin. a fost adoptată şi modalitatea încadrării în categorii. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. art. (14) alin. cel puţin odată la 2 ani. aprobată cu modificări prin Legea nr. după cum dispune art. Legat de cele de mai sus.

prin exercitarea. materială. care aduce atingere onoarei. este absolvit de orice răspundere poliţistul care. civilă sau penală. următoarele fapte săvârşite de poliţist cu vinovăţie: a. în linii mari.corpul agenţilor de poliţie. constituie abateri disciplinare. Categoria B . referitoare la limitarea cumulului de funcţii pentru poliţişti. familie sau în societate. cu excepţia celor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ. acestora le este interzis să exercite activităţi cu scop lucrativ. inspector. cu vinovăţie. să fie considerate infracţiuni.Răspunderea juridică a funcţionarului public ofiţeri de poliţie cu studii superioare: chestor şef. (56). a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. subcomisar. agent şef adjunct. probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei b. chestor. O deosebire constatată între Statutul poliţistului şi Statutul funcţionarilor publici o constituie prevederea referitoare la obligativitatea poliţistului de a depune jurământ113. Astfel. Astfel. (i). a atribuţiilor de serviciu. încălcarea de către poliţist. Abaterile disciplinare sunt nominalizate în mod strict la art. chestor principal. potrivit legii penale. Conform art. iar potrivit art. o altă deosebire ce suscită intreresul este cea reglementată în cuprinsul art. inspector principal. agent şef. comisar. agent. chestor şef adjunct. în serviciu. (57). Această structură este specifică numai poliţistului. deşi. (23) alin. în limitele legii. (45) lit. (55). după caz. a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară. comportarea necorespunzătoare. subinspector. de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care fac parte ori să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit. este asemănătoare celei prezentate în Statutul funcţionarilor publici. De asemenea. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât. (1) 69 . agent principal. neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege 113 Art. Cuprinde următoarele categorii de agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă: agent şef principal. comisar şef.

cit. “j” conţin interdicţia de a primi direct spre rezolvare cereri sau de a interveni direct pentru soluţionarea lor. se pune problema abaterilor prin “absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu”. Prisăcaru114. imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist j. p.. acelaşi funcţionar public se face vinovat şi atunci când nu săvârşeşte sau nu duce la bun sfârşit actele sau faptele sale. 22 70 . nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă i. se pune problema de a preciza clar ce înseamnă “repetată” şi care este perioada pentru care se poate tolera sau accepta “întârzierea repetată”. absenţe nemotivate ori întârzieri repetate de la serviciu In aceeaşi ordine de idei ca la lit..I. Referindu-ne la noţiunea “cu vinovăţie”. In egală măsură însă. abaterile disciplinare pot fi săvârşite din culpă sau din neglijenţă. încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate h. Cine stabileşte că numărul absenţelor este suficient de mare pentru ca aceasta să fie considerată abatere? f. Această prevedere poate fi 114 V. producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Administraţiei şi Internelor g. intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane Prevederile de la lit. Putem discuta de o vină din culpă sau din neglijenţă atunci când funcţionarul public nu a elaborat un act administrativ. o infracţiune. “c”. fără să se specifice numărul lor. însă neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie. putem deduce oare că e suficient ca întârzierea să se întâmple de 2 ori? Sau poate de 3-4 ori? d. c. în termenul prevăzut de lege. întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor Referitor la prevederile de mai sus. un certificat etc. aceasta presupune intenţia funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale să săvârşească o abatere.Răspunderea juridică a funcţionarului public Potrivit V.I. De asemenea. pentru care este investit cu funcţia publică. PRISĂCARU. op. depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii e.

În faţa consiliilor de disciplină. se reglementează prin ordin al ministrului. sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. (4). (1). (2). să fie sesizate organele judiciare. art. 115 116 Idem. diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de la 1 la 3 luni d. (59) alin. pe o perioadă de la 1 la 2 ani e. favoritism sau trafic de influenţă. (58) lit. Sancţiunile disciplinare115 care pot fi aplicate poliţistului sunt următoarele: a. art. (59) alin. Procedura cercetării prealabile. perioadă în care poliţistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut g. amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare. (6) 118 Idem. (a) şi (b). Conform prevederilor alin. urmând ca. de a-l feri de suspiciuni în săvârşirea actelor de corupţie. poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist. (59) alin. (58) Idem. care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt pbligatorii116. retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut f. se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor. destituirea din funcţia publică avută Potrivit art.Răspunderea juridică a funcţionarului public explicată prin necesitatea de a proteja poliţistul. mustrare scrisă c. Poliţistul cercetat. cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii că au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală. cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. ales de acesta sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor118. în raport de constatări. art. (7) 71 . avertismentul b. (59) alin. suspendarea din funcţie de la 1 la 3 luni. dispune alin. (5) 117 Idem. are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare117. art.

Pentru aceeaşi abatere.I. prevede alin. (2). potrivit art. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. cit. se pune întrebarea care este organul ierarhic superior. poliţistul poate contesta sancţiunea aplicată. (15). sancţiunea destituirii din poliţie se dispune. potrivit art. gravitatea şi consecinţele acesteia. textul este greşit. în termen de 30 zile. al cărui şef este competent.I. (2). op. de cauzele. Pentru a putea contesta o sancţiune. (61). prevede art. Insă. Conform alin. să soluţioneze contestaţia pentru aplicarea sancţiunii destituirii din poliţie. p. (1). (10). se dispune în mod corespunzător de persoanele care. (15). Astfel. ea – sancţiunea – trebuie mai întâi aplicată şi după aceea contestată. (60) alin. 389-390 72 . art. Destituirea din poliţie. în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. 119 V. Preşedintele României este competent să acorde. la art. (60) alin. (1) al art. (1). potrivit art. (1). în actuala redactare. textul este în contradicţie cu prevederile alin. care reglementează dreptul poliţistului de a contesta sancţiunea aplicată în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a sancţiunii aplicate. dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.Răspunderea juridică a funcţionarului public La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior. şi nu cum se prevede în text.. Aplicarea sancţiunii disciplinare. precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. în mod corespunzător de persoanele care. şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. (60) alin. În acest caz. au competenţa să acorde gradele profesionale ale poliţiştilor. (15) lit. deoarece nu se înţelege cum să aplici sancţiunea după expirarea termenului de contestare. de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. In opinia V. (61) alin. Textul citat necesită o aprofundare. se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. gradul de chestor. după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. Prisăcaru119. de gradul de vinovăţie a poliţistului. Acesta se pronunţă prin decizie motivată. la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor. (9). nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. PRISĂCARU. deoarece el este susceptibil de unele precizări. prevede alin. De altfel. dispune art. (1). (a). sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a abaterii săvârşite. Potrivit alin. (61) alin.

care se constituie şi funcţionează. De asemenea. (5) din Legea nr. poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată. (2) 73 . La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul Superior de disciplină. ceea ce exclude procedura prealabilă reglementată de art. iar la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. aceea în a cărei circumscripţie îşi are sediul organul care a emis ordinul sau decizia de sancţionare sau aceea în care îşi are sediul organul care a soluţionat contestaţia celui care a fost sancţionat.Răspunderea juridică a funcţionarului public Împotriva sancţiunii aplicate şi a deciziilor nefavorabile. rezultă că temeiul legal al dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ îl constituie acest text de lege. a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare. Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. (55) se prevede. se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (63) răspunderea poliţistului este redusă la răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii. inspectoratele judeţene de poliţie. (62) alin. 29/1990 a contenciosului administrativ. (2). Deşi în art. Potrivit alin. după cum prevede art. Nici acest text nu are o redactare corectă pentru că nu prevede în ce termen poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi nici care instanţă de contencios administrativ este competentă. (2) al aceluiaşi articol se dispune că poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului 120 Art. (61) alin. unităţile teritoriale şi instituţiile de învăţământ ale poliţiei se constituie Comisii de disciplină. după caz. solicitând anularea sau modificarea. că poliţistul răspunde material. (3). Corpului Naţional al Poliţiştilor120. Cât priveşte lipsurile semnalate – a termenului de sesizare şi a instanţei de contencios administrativ competentă – aceasta urmează să fie rezolvate de practica instanţelor de contencios administrativ. poliţistul nemulţumit se poate adresa. printre altele. observăm că în art. potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. ori instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul poliţistul sancţionat. iar în alin. civil. Prin faptul că textul nu dispune că asemenea contestaţii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ. pe lângă şefii nuităţilor de poliţie şi au caracter consultativ.

în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în lege şi este obligat să predea armamentul. Răspunderea penală a poliţistului este reglementată sumar. în art. astfel cum a fost modificat prin O. Statutul corpului diplomatic şi consular al româniei Potrivit definiţiei date de Legea nr. (4). 269/2003 privind Statutul Corpului 74 . poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare. îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are.U. potrivit competenţelor stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Ţinând seama de cuprinsul acestor două alineate. la nivelul de bază. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori eliberat provizoriu pe cauţiune este “pus la dispoziţie”. (2) al aceluiaşi articol.G nr. Potrivit alin.Răspunderea juridică a funcţionarului public unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii. (65) alin. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. 102/2004 se prevede că. menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei. Poliţistul pus la dispoziţie. Astfel. (65) alin. tragem concluzia că legiuitorul a reglementat numai răspunderea materială a poliţiştilor şi aceea incompletă pentru că nu sunt cuprinse dispoziţii referitoare la pagubele cauzate de poliţişti unor terţi. Potrivit art. respectiv a suspendării din funcţie. cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare. precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal. situaţie în care se vor aplica normele dreptului comun. (1). în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală ori achitarea. (5). precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată. pentru că altele poate să ducă la concluzia că şi infracţiunile sunt abateri disciplinare. potrivit alin. legitimaţia şi insigna. 4. dispune în continuare alin. când se urmează procedura disciplinară obişnuită. inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie. (6) al aceluiaşi articol.

are o stare de sănătate corespunzătoare. Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. de deservire şi pază din centrala 121 Legea nr. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit art. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României.A.. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. precum şi persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătete cu grade diplomatice sau consulare.A. diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe.E. conform prevederilor legii121.Răspunderea juridică a funcţionarului public diplomatic şi consular al României. După cum putem constata. (2) alin. se bucură de toate drepturile civile şi politice prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare.E. nu face parte din partide politice. (1) alin. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în M. (1) al Statutului Corpului diplomatic şi consular al României. secretar sau subsecretar de stat în M. au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul Afacerilor Externe. secretar sau subsecretar de stat. art. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. 269/2003.. nu au calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României personalul auxiliar. atestată printr-un act medical emis de un centru medical ce deserveşte M. (1) 75 .A. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. excepţie făcând persoanele care sunt numite în funcţiile de ministru. membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. de regulă. la ambasadele. conform prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. excepţia constituind-o persoanele numite în funcţiile de ministru.E. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent. cunoaşte cel puţin o limbă străină.

legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării unde sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar 122 Idem. art. (57)-(60) reglementează acest aspect. (3) alin. de deservire şi pază din centrala ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. în perioada cât se află în misiune în străinătate. (3) alin. Referitor la îndatoririle de serviciu şi obligaţiile personalului Corpului diplomatic şi consular. inclusiv prin acordarea protecţiei consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români. în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi consulare ale României. conform legii. De altfel. acestea constau în: promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe. membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte. dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. al cărui Statut poate fi completat cu prevederile Statutului funcţionarilor publici. considerăm că trimiterea la legislaţia muncii este greşită pentru că ea se aplică numai personalului menţionat.Răspunderea juridică a funcţionarului public ministerului şi din misiunile diplomatice din străinătate. (57) membrii Corpului diplomatic şi consular al României răspund. (1) prevede faptul că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional122. Astfel. în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiei. a secretului de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele. să respecte. 269/2003. De asemenea. potrivit art. se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. acestora din urmă nu li se aplică prevederile Legii nr. fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţii lor. şi nu şi al personalului auxiliar. Întrucât Statutul Corpului diplomatic şi consular al României reglementează numai regimul juridic al acestora. Referitor la răspunderea juridică. (2) 76 . dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel. art. respectarea secretului de stat. Prin urmare. art. nu şi Corpului diplomatic şi consular.

Răspunderea juridică a funcţionarului public

aduce atingere statutului diplomatic şi consular; să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine; să informeze conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor şi care le-ar putea afecta calitatea de membrii ai Corpului diplomatic şi consular al României; să nu abuzeze de beneficiile şi imunităţile de care beneficiază123. Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor de mai sus şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu, atrag răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz124. Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile, potrivit art. (59) alin. (1), sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe. Alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează faptul că acţiunile care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului Afacerilor Externe. Considerăm că prin acest text, pentru această categorie de funcţionari/demnitari publici, legiuitorul nu a reglementat faptele ce constituie abateri disciplinare, procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare aplicabile şi nici căile de atac. Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul Afacerilor Externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă (a raporturilor de serviciu).

123 124

Idem, art. (32) Idem, art. (58) 77

Răspunderea juridică a funcţionarului public

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Noţiunea şi clasificarea funcţionarilor publici. Numirea în funcţiile publice în unele ţări europene. In funcţie de ţara de referinţă, termenul de „funcţie publică” are mai multe accepţiuni şi, în consecinţă, mai multe arii de cuprindere. In majoritatea cazurilor, nu există o definiţie legală riguroasă a acestei noţiuni şi, pentru a se preciza sensul acesteia, trebuie să se recurgă la practica şi doctrina administrativă. Noţiunea de „funcţie publică” poate îngloba totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar şi o parte dintre cele supuse unui statut de drept privat. Insăşi noţiunea de „funcţionar” este departe de a avea un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi care sunt angajate cu titlu permanent sau temporar. Pentru o bună înţelegere a noţiunii de funcţionar, trebuie luate în considerare două tipuri de definire a acesteia: Definiţia organică, care impune a fi consideraţi funcţionari cei ce lucrează mai mult sau mai puţin direct în sectorul public, în servicii de drept public în cadrul unităţilor teritoriale sau în serviciile publice economice şi sociale dependente de stat sau de colectivităţile teritoriale. De exemplu, în Franţa sunt consideraţi funcţionari agenţii din serviciile spitaliceşti, iar în Belgia cei de la căile ferate. Definiţia funcţională include în rândul funcţionarilor agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care participă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Intr-o asemenea concepţie, sunt consideraţi funcţionari membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine, cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, ca şi cei care îşi
78

Răspunderea juridică a funcţionarului public

desfăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor teritoriale, bănci centrale, în măsura în care persoanele în cauză exercită atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat sau din aria dreptului public. O asemenea definire se apropie de concepţia germană, care face distincţie între funcţionari, alţi salariaţi şi muncitori, considerându-se că numai primii sunt însărcinaţi să exercite prerogative ale puterii publice. Este, de altfel, şi concepţia unor instituţii europene, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. In Danemarca sunt consideraţi ca fiind funcţionari persoanele care îndeplinesc cel puţin funcţia de şef de birou, ceilalţi fiind consideraţi lucrători şi acestora li se aplică regimul convenţiilor colective. O categorie specială o reprezintă în unele state, cum ar fi în Franţa, funcţionarii care deservesc pe şeful statului sau cei care lucrează pentru parlament. Statutul acestora, cât şi regimul aplicabil le sunt în general stabilite printr-o legislaţie specială. In privinţa persoanelor care deservesc colectivităţile locale, se întâlnesc mai multe situaţii. In Franţa, aceste persoane sunt considerate funcţionari şi beneficiază de un statut stabilit prin legi speciale, dar care este diferit de cel al funcţionarilor de stat. In Germania şi Spania, numai o parte dintre aceştia au statutul de funcţionari, restul fiind consideraţi lucrători, iar în Marea Britanie toţi sunt lucrători. In literatura românească de specialitate, funcţia publică a fost definită ca reprezentând complexul de puteri şi competenţe organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care, exercitând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţia.125 Este interesant de remarcat că, pornindu-se de la reglementările în vigoare126, doctrina românească contemporană defineşte funcţia publică ca fiind acea grupare de atribuţii, puteri, competenţe, stabilite conform legii, din cadrul unui serviciu public înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale ale

125 126

P. NEGULESCU, Drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 522 Art. (145) Cod penal – „Prin termenul public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public”. 79

funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice. Funcţionarul. cu orice titlu. a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu competenţe particulare şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. cu o pregătire adecvată. In democraţiile europene unde se aplică acest sistem. Existenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public. o totală adecvare la sensibilitatea politică a guvernului în funcţie. Funcţiile publice europene sunt supuse unei mişcări generale care se produce în defavoarea sistemului funcţiei de carieră. în ţări ca Spania. (147) Cod penal – „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar. Intr-un asemenea sistem. Sistemul lucrativ (funcţia publică de ocupaţie). retribuită sau nu. sistemul de carieră oferă posibilitatea supleţei şi flexibilităţii. Principiul egalităţii accesului figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi 127 Art. indiferent cum a fost investită. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. expresie a principiului specificităţii administraţiei publice. o însărcinare de orice natură. economie de mijloace. beneficiază de stabilitate. Statul nu este obligat să finanţeze şcoli pentru formarea funcţionarilor. în paralel. Belgia şi Franţa. probe din care să rezulte calitatea acestora. ceea ce nu este de neglijat. Calitatea funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. Angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării cerute. de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei.Răspunderea juridică a funcţionarului public societăţii. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. nici un stat nu aplică strict unul sau altul dintre sisteme. procedeul recrutării prin concurs permite selecţia prin supunerea candidaţilor la probe de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor. recrutarea funcţionarilor are la bază două principii: egalitatea la accesul în funcţia publică şi concursul. Astfel. Sistemul antrenează o politizare a funcţionarilor. In practică. altfel spus. Totuşi. sistemul permite recrutarea de specialişti şi. (145)”. In unele concepţii.127 Există două sisteme de funcţie publică: Sistemul funcţiei de carieră. 80 . unde este aplicat acest sistem.

obiectivităţii şi calificării celor care au sarcina selecţionării In plus. In Germania. exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice. selecţie bazată exclusiv pe nota obţinută la diploma de 81 . înainte de definitivarea pe post. sunt urmărite în mod constant două obiective: • • evaluarea corectă a capacităţilor candidaţilor garantarea independenţei. sunt interzise restricţii şi discriminări fondate pe sex. care beneficiază de garantarea postului. religie sau alte opinii. prevede efectuarea unei perioade de probă. (21) al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: „Toate persoanele au dreptul a accede. publicitatea concursurilor este obligatorie şi trebuie făcută în mod repetat prin cât mai multe mijloace de informare. în funcţie de sectoare: examene. condiţii de vârstă şi aptitudini psihice. implică pentru stat un angajament financiar pe termen lung. cu excepţia acelor posturi care sunt rezervate membrilor guvernului sau care fac obiectul unei nominalizări politice. Singurele restricţii impuse pe cale legislativă sunt cele care ţin de cetăţenie. chiar dacă modalităţile practice de recrutare sunt diferite de la o ţară la alta. Un al doilea principiu care guvernează recrutarea funcţionarilor publici este cel al competiţiei deschise. condiţiile diferă foarte mult. In consecinţă. cum ar fi Franţa. la funcţii publice în ţara lor”. legislaţia din unele ţări occidentale. Datorită principiului autonomiei ministeriale. candidaţii trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. Recrutarea unui funcţionar public. în condiţii de egalitate. al concursului public.Răspunderea juridică a funcţionarului public Cetăţeanului din 1789 şi este reluat în art. dar şi din unele ţări din Europa Centrală şi de Est. Sunt ţări care procedează sistematic la o asemenea modalitate de recrutare. Dar. Angajarea este lăsată la alegerea administraţiei. ca în Marea Britanie şi Belgia. In privinţa evaluării capacităţii candidaţilor. se practică două forme de selecţie: prin organisme independente. precum Polonia şi Lituania. unde se foloseşte acest procedeu pentru aproape toate posturile din administraţia publică. sau chiar prin organele administrative care au anunţat posturi vacante. moralitate. Aşadar. rasă. nu există un sistem uniform de angajare / recrutare. Italia şi Spania. De aceea.

în timp ce funcţionarul respectiv trebuie să conştientizeze apartenenţa sa la o anumită colectivitate. care se prezintă. în care elevii au calitatea de funcţionari stagiari. în primul rând. operativitate şi neutralitate. un concurs extern. cerinţele respective. a unei liste de posibili candidaţi. Există şi excepţii. în prealabil. In Olanda şi Danemarca se aplică o procedură comparabilă cu cea din sectorul privat. în special pentru anumite funcţii de conducere. nefiind acceptaţi decât candidaţii care îndeplinesc. recrutarea se face de către o comisie independentă de autoritatea de numire. pentru absolvenţii cu diplome corespunzătoare şi altul intern. o formare profesională iniţială. în ultimii ani se pune accent pe formarea profesională continuă. Angajarea funcţionarilor se face prin concurs. In Marea Britanie există o Comisie „civil service” care defineşte condiţiile la nivelul recrutării. autoritatea care recrutează şi numeşte nefiind legată de criterii generale. pentru funcţionarii care au o anumită vechime. care este obligată să ţină cont de opinia comisiei şi de clasificarea stabilită de aceasta. aceştia sunt retribuiţi şi li se asigură ocuparea unui post după absolvire. Deoarece angajarea se face pentru durata vieţii active. cât şi faptul că este în slujba statului şi că trebuie să dea dovadă de eficienţă. 82 . procedurile utilizate fiind în acest caz examenul profesional sau promovarea pe baza tabelului de avansări sau a listei de aptitudini.Răspunderea juridică a funcţionarului public finalizare a studiilor etc. în numeroase şcoli şi instituţii. In Franţa. Italia aplică un sistem similar pentru stabilirea. în general. care are loc imediat după ce o persoană a ocupat o funcţie publică şi care are ca obiectiv principal aşa-zisa socializare. este deosebit de importantă. Toate aceste concursuri sunt duble şi anume. Trebuie precizat că în numeroase ţări nominalizarea pentru drepturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs. sub forma următoarelor: Pregătirea iniţială. de către un juriu. pentru evoluţia sa ulterioară. ci pe criterii politice şi de încredere. formarea şi perfecţionarea sa profesională. se are în vedere. Pregătirea permanentă care are ca scop menţinerea gradului de cunoştinţe la nivelul cerut de postul respectiv. Odată ce o persoană a ocupat o funcţie publică.

pot apărea anumite probleme şi disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aspectul continuităţii. formarea profesională este reglementată printr-un decret din 14 iunie 1985 care face distincţie între formarea profesională internă. O caracteristică esenţială a funcţiei publice o reprezintă continuitatea. aceştia urmează un curs de 2 zile pe săptămână. care reprezintă perfecţionarea profesională în sensul cel mai larg. în general. procentul de promovaţi este mai mare decât cel al candidaţilor externi. are loc în general de la grad la grad şi. cu stagii intercalate. pornindu-se de la ideea că nu este suficientă. In Franţa. Pregătirea managerială. în funcţie de vechime şi de merite profesionale şi nu are repercursiuni asupra funcţiei exercitate. calificarea tehnică a funcţionarilor. se ţine cont de meritele celui în cauză. Candidatul reţinut pentru funcţia publică capătă statutul de funcţionar stagiar. de vechime şi de formarea profesională. prin care se urmăreşte oferirea de cunoştinţe corespunzătoare pentru ocuparea unor funcţii de conducere. referitoare la adaptarea la funcţie. în sistemul funcţionarilor de carieră. o creştere a responsabilităţii şi. Promovarea internă este foarte importantă. din toate punctele de vedere. schimbării profesiei sau carierei. pentru ocuparea unor posturi superioare. iar titularizarea se face după 3 ani. timp de 2 ani. la efectuarea ei. care în ultima perioadă sunt supuse unor schimbări profunde. Având în vedere cele două perspective complexe din care poate fi analizată această situaţie. Avansarea în grad înseamnă transferarea de la o activitate la alta. candidaţii admişi urmează o formare profesională. la Institutul de Inalte Studii Administrative. în raport de necesităţile concrete ale îndeplinirii funcţiei. ca expresie a unei funcţiuni specializate care nu trebuie exercitată cu intermitenţe. şi pregătirea pentru examene şi concursuri destinate avansării într-o categorie superioară.Răspunderea juridică a funcţionarului public Pregătirea în vederea evoluţiei. de la eşalon la eşalon. In ţările din Europa Centrală şi de Est. 83 . Pentru carierele superioare. Avansarea pe eşaloane se face de o manieră continuă. In Germania. ierarhic superioară. Avansarea în carieră a funcţionarilor publici. în cadrul gradului. aceasta fiind de fapt modalitatea care permite adăugarea de noi competenţe. O asemenea avansare nu este posibilă dacă nu există locuri vacante şi. de o sporire a gradului de apreciere şi tratare. Este însoţită de o schimbare de funcţie. Pentru serviciul mediu.

în conformitate cu legislaţia în vigoare. puterea de decizie politică este exercitată de reprezentanţii aleşi pe cale electorală. separarea amintită este realizată prin reglementări legale exprese. este însă obligatoriu ca aceştia. pentru a se garanta funcţionarea instituţiilor în perioada de tranziţie. In toate ţările operează principiul potrivit căruia funcţia publică este subordonată autorităţii publice. ei rămân funcţionari şi pot reveni în administraţie la încetarea mandatului. căreia îi este subordonată. prin activitatea desfăşurată. A doua situaţie întâlnită este atunci când funcţia publică este. In Franţa. trebuind să execute deciziile responsabililor politici. este necesar să se pună accentul pe aspectul profesional. Acest sistem este sistemul integrării între funcţia publică şi puterea politică şi el este propriu regimurilor totalitare. personalul de transmisiuni din Ministerul de Interne. asociere. teoretic. militarii. funcţionarii au dreptul de a se înscrie într-un partid. funcţionarii publici. acordându-se totodată atenţie formării unor noi funcţionari. funcţionarii putând fi demişi numai în situaţii excepţionale. In general. de a participa la competiţii electorale şi să fie aleşi sub rezerva unor anumite improbabilităţi. căreia îi este subordonată. Este sistemul separaţiei între funcţia publică şi puterea politică şi se întâlneşte în Marea Britanie şi în Belgia.Răspunderea juridică a funcţionarului public cea etică şi cea profesională. Acesta este sistemul osmozei parţiale între funcţia publică şi puterea politică şi se regăseşte în Germania şi în Franţa. nonpartizani din punct de vedere politic. Pe de altă parte. In aceste ţări. practic. care este asumată de un partid şi este subordonată acestuia. separată de puterea executivă. Pentru anumite categorii dreptul la grevă este reglementat şi chiar interzis (personalul penitenciarelor. un număr mai mult sau mai puţin important de funcţionari sunt dependenţi de un legământ de credinţă faţă de reprezentanţii puterii. strict delimitate. guvernamentală. al poliţiei. se disting trei situaţii: Funcţia publică este în totalitate separată de autoritatea publică. 84 . drept la sindicat şi la grevă). A treia situaţie este când funcţia publică este legată de cea politică. magistraţii). Odată aleşi. dar. In regimurile democratice. Aceştia dispun de toate libertăţile individuale (dar libertatea de exprimare trebuie exprimată cu moderaţie şi este limitată de secretul profesional) şi colectivă (reuniune. să dovedească neimplicare politică.

fiind necesar în primul rând ca funcţionarul să se disocieze total de grupurile şi mişcările care defăimează statul. miniştrii au o oarecare putere discreţionară în numirea funcţionarilor superiori. In privinţa acestora nu s-a cristalizat încă o părere unitară. în Bundestag sau în parlamentul land-ului şi în 85 . In alte ţări. în ce limite? Au oamenii politici un rol în desemnarea funcţionarilor? Răspunsul la această din urmă întrebare se consideră că ar trebui să fie negativ. care are rol de mediator între stat şi societate şi asigură urmărirea şi îndeplinirea interesului general. în exercitarea funcţiei sale. să apere ordinea constituţională şi să acţioneze întotdeauna luând în considerare interesul general. în sensul că nu ştie încă cum este mai indicat: ca aceştia să fie administratori de carieră. funcţionarul public este considerat slujitorul guvernului şi al cetăţenilor. în funcţie de tradiţiile şi legislaţia fiecărei ţări în parte. care asigură „continuitatea statului”. Curtea Federală a Constituţiei şi Curtea Federală Administrativă au precizat împreună. în dorinţa de a se înconjura de persoane care le împărtăşesc convingerile şi le sunt loiale. In Germania. că „datoria de loialitate politică faţă de stat şi de Constituţie presupune nu numai un comportament oficial corect. El are dreptul de a candida în alegerile naţionale şi locale şi de a fi ales în Parlamentul European. Dar s-a constatat că această practică încurajează politizarea funcţiei publice la toate nivelurile. Funcţia publică este în întregime în serviciul oamenilor politici democratic aleşi sau trebuie să fie autonomă? Au funcţionarii publici libertatea de a-şi exercita drepturile politice la fel ca oricare cetăţean? Dacă da. O problemă mai controversată este cea care se referă la înalţii funcţionari. cu valori proprii. ordinea sa constituţională şi alcătuirea sa”.Răspunderea juridică a funcţionarului public Neutralitatea politică a funcţionarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite. dar şi dezinteresat. De obicei. în anul 1975. In Marea Britanie. funcţia publică este văzută ca o forţă independentă. Dintre toate ţările evaluate. funcţionarul nu poate lăsa să prevaleze interesul unui partid politic sau al unui grup determinat în raport cu cele ale ansamblului cetăţenilor şi trebuie ca. să fie independenţi sau să fie numiţi pe criterii politice. precum Franţa şi Germania. numai în Marea Britanie şi în Irlanda se consideră că independenţa este necesară la toate eşaloanele. nefiind considerat ca o entitate independentă.

funcţionarul este reintegrat. Acestea se bazează în principal pe: 86 . Responsabilitatea juridică a funcţionarului public în unele ţări europene In toate statele democratice se aşteaptă de la funcţionarul public o solidă competenţă profesională şi neutralitate. Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează întreaga Europă. regional sau local nu poate exercita paralel o funcţie de titular şi un mandat de deputat european sau federal. Nici un agent federal. există incompatibilitatea între funcţia de agent public şi exercitarea unui mandat efectiv. cu drepturi depline în administraţia de origine. Totodată. imparţialitate. Durata mandatului parlamentar este parţial luată în considerare la calcularea salariului şi a pensiei pentru limită de vârstă. loialitate. după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă. Funcţionarii sunt mai eficienţi dacă au încredere unul în altul şi dacă autorităţile sunt convinse că angajaţii lor au avize utile şi imparţiale. Funcţia publică este mai eficace dacă populaţia consideră că funcţionarii o tratează în mod echitabil. fără corupţie. etica include. imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. simţ al datoriei şi grijă faţă de interesul general. Funcţionarul ales este suspendat din funcţiile sale publice după ce a acceptat oficial alegerea sa. în general.Răspunderea juridică a funcţionarului public colectivităţile locale. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este. se consideră că doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. la cerere. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est. In literatura de specialitate s-a cristalizat noţiunea de infrastructură etică. Astfel. fără inegalităţi. ce cuprinde un set de instrumente pentru prevenirea atitudinilor necorespunzătoare şi pentru stimularea unei conduite corecte. La expirarea mandatului. Pentru funcţia publică din Europa Occidentală. stabilind şi aplicând norme stricte de conduită. 2. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe.

La nivel european. Dintre prevederile acestui cod enumerăm: a. care trebuie să stabilească marile principii ce urmează apoi să fie incluse de fiecare stat în legislaţia proprie. a elementelor componente ale infrastructurii etice depinde de tradiţiile culturale şi politicoadministrative ale fiecărei ţări. Pe această bază este posibilă elaborarea unui cod de valori ale funcţiei publice. servirea interesului public b. altfel spus. cu prilejul discuţiilor care au avut loc asupra acestei problematici. revizuit în 1994. într-o măsură mai mare sau mai mică. respectarea Constituţiei şi a legilor 87 . Statele europene dispun de un „cod” de valori comune. care să exprime aşteptările cetăţenilor de la un serviciu public într-un stat democrat. care are la bază principiul „o funcţie de interes public este un bun public”.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • • • • • • o atmosferă politică bazată pe respectarea valorilor etice un cadru juridic adecvat mecanisme de control şi de tragere la răspundere eficace coduri de conduită operaţionale condiţii adecvate pentru îndeplinirea funcţiei publice mecanisme de perfecţionare profesională mecanisme de coordonare şi supraveghere a conduitei etice o societate civilă activă. care să urmărească şi să amendeze activitatea funcţionarilor publici Interconectarea. Este vorba de un text cu repere generale reflectând consensul asupra unui număr de principii. care să definească caracteristicile generale ale unei funcţii publice democratice. Si în Statele Unite ale Americii a fost elaborat în 1981 un Cod al eticii funcţionarului public în administraţie. însă deschis unei varietăţi de interpretări acceptabile pentru toţi. stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unui Cod deontologic european al funcţionarului public. Eficienţa acestei infrastructuri presupune ca ea să fie concretizată şi utilizată într-o manieră coerentă.

(2) Decizia Regală / 2 octombrie 1937. In art. consacrat drepturilor. continua perfecţionare profesională 2. Legea nr. să evite comiterea unor fapte care ar putea afecta încrederea publicului. art. menite a inspira încredere în funcţia publică d. Danemarca Prevederile constituţionale califică drept funcţionar public orice persoană care se află în serviciul statului. 173/1971.Răspunderea juridică a funcţionarului public c. art. Art. Belgia In Belgia se acordă o semnificaţie deosebită comportamentului general al funcţionarului public.1. în art.2. (31) din Constituţia belgiană. Tot în acest sens. promovarea criteriilor de merit şi protejarea împotriva arbitrariului e. arată că: „Regele nu poate fi tras la răspundere. 680/1998 privind numirea funcţionarilor publici). Constituţia daneză. persoana sa este inviolabilă şi sacră. prevede că nu se impune nici o autorizaţie prealabilă pentru a putea fi exercitată o acţiune împotriva funcţionarilor publici pentru faptele lor. prima lui obligaţie fiind ca. (14) din Constituţie se menţionează faptul că fiecare ministru ce a contrasemnat este responsabil de acea decizie. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului”. al şcolii naţionale sau al Bisericii naţionale. (27) din legea fundamentală daneză relevă faptul că prevederile referitoare la funcţionarii publici se regăsesc în legi speciale privind statutul acestora (Legea nr. Statutul agenţilor statului este reglementat printr-o Decizie Regală care prevede că are această calitate orice persoană care prestează cu titlu permanent servicii pentru administraţia statului129. art. în serviciu sau în viaţa privată. 2. situat în Titlul II. se prevede că fiecare cetăţean are dreptul la petiţionare şi la 128 129 Idem. standarde înalte în întreaga activitate. onoarea şi demnitatea funcţiei128. De asemenea. cu excepţia membrilor Guvernului şi ai guvernelor structurilor federale.1. (1) 88 . (13).1.

Funcţionarii beneficiază de o protecţie organizată de colectivitatea publică de care depind. căci înglobează de la agenţi ai statului şi ai colectivităţilor teritoriale. Astfel. în cadrul reglementărilor stabilite de Codul penal. Acest mecanism interzice funcţionarului să revendice numai ocuparea unei anumite funcţii şi. injuriilor. administraţia fiind obligată să-l redistribuie într-o altă funcţie. Franţa Sistemul francez al funcţiei publice se distinge prin întinderea sa. (25)-(28) 89 . violenţelor. conform reglementărilor Codului penal şi al unor legi speciale. răspunde de executarea sarcinilor care i-au fost încredinţate. funcţionarii sunt obligaţi să respecte secretul profesional. Ei trebuie să dea dovadă de discreţie profesională în ce priveşte toate faptele. să repare prejudiciul cauzat. De asemenea. Ei nu pot exercita o activitate lucrativă privată. Funcţionarii trebuie să-şi consacre întreaga lor activitate profesională pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt încredinţate. Colectivitatea publică este obligată să protejeze funcţionarii împotriva ameninţărilor. Orice funcţionar. defăimărilor sau ultrajelor ale căror victime ar putea fi în legătură cu funcţia lor şi. desfiinţarea postului nu antrenează concedierea sa.1. corespunzătoare competenţei sale. Legea privind statutul general al funcţionarilor publici adoptată la 13 iulie 1983 conţine unele articole vizând următoarele aspecte130: 130 Legea privind statutul general al funcţionarilor publici din 13 iulie 1983.3. la cei care lucrează în spitale. totodată. indiferent care ar fi poziţia sa în ierarhie. informaţiile sau documentele de care au cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor. Sistemul se caracterizează prin existenţa a două principii fundamentale: cel al carierei şi cel al separării gradului de ocupaţie. atestată de gradul pe care îl are. El trebuie să se conformeze instrucţiunilor şefului său ierarhic. 2. art. există o serie de reglementări privind răspunderea funcţionarilor publici. indiferent de natura acesteia. dacă este cazul.Răspunderea juridică a funcţionarului public repararea daunelor produse de către funcţionarii publici. exceptând cazul în care ordinul este dat ilegal şi de natură să compromită grav interesul public. Totodată.

cel interesat îşi poate relua funcţia. Referitor la punerea în aplicare a procedurii disciplinare împotriva funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte care au cauzat prejudicii cetăţenilor. aceasta se poate exemplifica prin art. indiferent că este vorba de neîndeplinirea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun. administrative sau penale). (66)-(67) din Legea privind funcţia publică adoptată în 11 ianuarie 1984 şi a Decretului privind funcţia publică. autorul acestei greşeli poate fi suspendat din funcţie de către autoritatea cu puteri disciplinare. enumerăm: • • răspunderea juridică are un caracter individual principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare. la art. In caz de greşeală gravă comisă de către un funcţionar. autoritatea cu puteri disciplinare nu a luat nici o decizie. adoptat la 26 octombrie 1984. Dacă la expirarea acestui termen. în anumite cazuri In Constituţia franceză.Răspunderea juridică a funcţionarului public • • • incompatibilitatea funcţiei publice cu alte activităţi private obligaţia păstrării secretului profesional răspunderea juridică revine fiecărui funcţionar public asupra actelor şi faptelor sale legate de activitatea profesională Alături de aceste proceduri legale cu caracter general. în Franţa a început o politică de modernizare a serviciilor 90 . ce se regăsesc în coduri deontologice. ce presupune incriminarea faptelor considerate abateri în reglementările existente (nullum crimen sine lege) • • dreptul la apărare asigurat funcţionarului public aplicarea legii mai favorabile. Din anul 1986. (15). Orice greşeală comisă de un funcţionar în exercitarea funcţiilor sale îl expune unei sancţiuni disciplinare. se prevede „dreptul societăţii de a cere socoteală tuturor agenţilor publici de administraţia lor”. Dintre principiile în baza cărora sunt aplicate sancţiunile (disciplinare. Situaţia acestui funcţionar trebuie reglementată în termen de 4 luni. cu excepţia cazului în care constituie obiect de urmărire penală. care sesizează consiliul de disciplină. există şi dispoziţii specifice anumitor categorii de funcţionari.

grupează agenţii de serviciu şi de birou. Urmează categoria subalternă. responsabilitatea incumbă. reprezentând aproximativ 17% din totalul efectivului. încalcă obligaţiile ce îi sunt impuse de această sarcină.Răspunderea juridică a funcţionarului public publice. mijloacele şi competenţele acesteia fiind transferate serviciilor aflate sub autoritatea prefectului. Art. Nu se poate vorbi de un corp propriu-zis. adjuncţi administrativi. (19) alin. Recursul la jurisdicţia ordinară este deschis.1. beneficiind de indici şi grupate în 4 categorii. Principiile privind funcţionarii se regăsesc în art. în principiu. detaliază responsabilitatea administrativă în formele cunoscute. (34) din Constituţia germană. 2. care este intitulat „Responsabilitatea administrativă în caz de încălcare a obligaţiilor de serviciu”. statului sau organismului în serviciul căruia se găseşte. şefi de grupă. Pentru acţiunea în daune-interese nu sunt excluse căile judiciare. grupează funcţii începând cu ataşat al administraţiei centrale sau al serviciilor exterioare până la director. Germania Funcţionarii publici aparţin celor 2 sisteme de funcţii publice: sistemul funcţiei publice de carieră şi sistemul funcţiei publice de ocupaţie. reprezentând aproximativ 49% din totalul efectivului. In art. în ceea ce priveşte un terţ. alcătuită de agenţi administrativi principali. Categoria următoare de încadrare reprezintă aproximativ 23% din totalul efectivului şi este alcătuită din secretari administrativi. Astfel. ci de o serie de funcţii. favorizând informarea acestuia şi rezolvarea doleanţelor sale la un nivel care îi este mai apropiat. stenodactilografe şi agenţi tehnici de birou. cea a personalului de execuţie. Principalele obiective vizează descentralizarea activităţilor statului. (4) se prevede: „Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la căile judiciare. Această acţiune va permite o mai bună plasare a cetăţeanului în centrul logicii acţiunii publice. reprezentând 11%. dacă vreunul din funcţionari. iar categoria superioară. prin reducerea administraţiei centrale. Categoria inferioară. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţată. (33) al Legii fundamentale din 23 mai 1949. dacă o 91 .4.

orice insultă adusă simbolurilor statului (drapel. modificată în anul 1971 şi Legea cadru de uniformizare a dreptului funcţiei publice din 1 iulie 1957. Foştii funcţionari din RDG au fost obligaţi să susţină teste de aptitudini pentru a pătrunde în funcţia publică federală. dar punându-se accent şi pe formarea şi perfecţionarea cadrelor. în cazul declaraţiilor oficiale. In schimb. In plus. dar şi conflicte sociale. (65). După reunificare. In aceste limite. Funcţionarul poate critica politica guvernului şi a partidelor majoritare din parlament şi chiar politica dusă de ministrul de care depinde. funcţionarul poate face cunoscut numai punctul de vedere al administraţiei şi nu poate invoca libertatea sa de opinie. Preocupările de modernizare a administraţiilor sunt orientate în prezent în această ţară în principal către personal. precizează: „Cancelarul federal fixează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă responsabilitatea acestora. Funcţionarii se bucură de libertatea de opinie care cuprinde dreptul la liberă exprimare şi difuzare a opiniilor private şi personale. denumit „Repartizarea responsabilităţilor”. fiecare ministru federal dirijează departamentul său într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate”. numai după ce a utilizat fără succes calea ierarhică. Când un funcţionar se îndoieşte de constituţionalitatea unei măsuri luate sau pe care administraţia intenţionează să o ia. Alte două legi importante ale funcţiei publice sunt cea referitoare la funcţia publică din 4 iulie 1953. funcţionarul care doreşte să-şi exprime opiniile politice este supus obligaţiei rezervei şi măsurii. rezultând nu numai probleme de organizare.Răspunderea juridică a funcţionarului public altă jurisdicţie nu este competentă”. sistemul funcţiei publice a fost extins la fosta RDG. Angajarea acestuia. modificată în anul 1985. In afara serviciului. căutându-se o flexibilizare în acest sens. 92 . principii fundamentale ale statului) nu este admisă. Manifestările politice în timpul serviciului sunt supuse restricţiilor. ca urmare a necesităţii de a se asigura funcţionarea normală a serviciului. Art. funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile într-o manieră adecvată şi imparţială şi să evite orice manifestare care ar putea să-i pună la îndoială imparţialitatea. el se poate adresa unui avocat sau unui ziarist. Dar. precum şi necesitatea şi remunerarea sa constituie obiectul a numeroase reflecţii.

garantarea creşterii capacităţii profesionale a agenţilor prin intermediul perfecţionării. comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă. acesta fiind definit ca orice angajat direct al statului sau al unei instituţii publice care este remunerat şi legat printr-o relaţie de serviciu voluntară de subordonare. introducerea unor tehnici informatice pentru simplificarea procedurilor şi accelerarea rezolvării dosarelor. Rigiditatea organizării personalului a redus efectiv mobilitatea între diferite cariere şi administraţii. cel în cauză fiind audiat în prealabil. 2. îl expune pe acesta al o sancţiune disciplinară. evaluare anuală a serviciilor.1.6. Principiile acestei gestionări moderne a personalului sunt: înlocuirea înlocuirea organizării sectoriale verticale cu module organizaţionale care se pretează mai bine la activitatea planificată şi pe proiect. perioadă de probă. participarea funcţionarilor la definirea metodelor de muncă şi la modalităţile de exercitare a competenţelor valorizatoare ale muncii în grup. Portugalia 93 . Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul public este obligat să le respecte. Există în prezent o tendinţă de descentralizare şi de organizare funcţională pentru constituirea tot atâtor birocraţii câte tipuri de activitate administrativă există şi sunt necesare.1. 611/1977. O definiţie a funcţionarului public o întâlnim în Codul funcţionarilor. 2. crearea în cadrul marilor colectivităţi a unui „staff” pentru analiză organizaţională şi a raportului costuri / beneficii.1.Răspunderea juridică a funcţionarului public 2. responsabilitate disciplinară) nu a permis o formare şi cristalizare a unei funcţii publice moderne şi eficiente. (70) din Constituţia greacă se precizează faptul că funcţionarii publici execută voinţa statului şi servesc poporul. adoptat prin Decretul nr.7. Italia Opinia celor care au analizat sistemul italian al funcţiei publice este că ansamblul mijloacelor utilizate (concurs. Grecia In art. Procedura disciplinară este pornită la iniţiativa autorităţii investite cu puterea de numire. datorând credinţă Constituţiei şi patriei. promovare internă.5. în virtutea prevederilor acestui cod.

iar şeful ierarhic să îi confirme ordinul în scris. instituirea răspunderii civile. Statutul personalului guvernului naţional („civil service”) este absolut diferit de cel al personalului autorităţilor locale („local government officers”) şi al organismelor publice. se prevede că lucrătorii din administraţie şi alţi agenţi ai statului sunt exclusiv în serviciul public. fiind axat pe funcţia publică de ocupaţie. Constituţia trimite la o lege prin care să se stabilească regimul incompatibilităţilor. cu condiţia să-i fi semnalat acestuia ilegalitatea dispoziţiei. alţii decât titularii posturilor 94 exerciţiul .8. în baza legii.1. ci prin cutumă (tradiţie). c. dacă rezultă o violare a drepturilor. astfel: a. Marea Britanie Sistemul englez este complex. în sindicate – ai căror membrii se consideră ca membrii ai profesiilor aparţinând totodată sectorului public şi sectorului privat -. e. este interzisă instituirea unor avantaje sau dezavantaje în drepturilor lor politice. dreptul la apărare este recunoscut oricărei persoane care este supusă unei acţiuni disciplinare. precum şi în principiul revocării la discreţia slujitorilor Coroanei. 2. penale şi disciplinare a funcţionarilor pentru acţiunile şi inacţiunile lor. plasat în titlul consacrat principiilor generale. cum se află el definit de organele competente. „Civil servants” reprezintă slujitorii Coroanei. libertăţilor sau se produce vreun prejudiciu. Funcţia publică nu este reglementată prin legi. cu excepţia cazurilor în care funcţionarul la acţionar la ordinul şefului ierarhic. De reţinut este existenţa unui regim constituţional dezvoltat al funcţionarilor publici. d. instituie o răspundere a statului şi a altor entităţi publice.Răspunderea juridică a funcţionarului public Art. având fiecare scara ei de remunerare. (22) din Constituţia portugheză. b. Noţiunea de ocupaţie se regăseşte în divizarea în grupe profesionale. în solidar cu membrii organelor lor (funcţionari şi agenţi) pentru toate acţiunile şi inacţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor sau în acţiunea acestui exerciţiu.

utilizaţi în scop civil şi remuneraţi complet şi direct din fonduri votate de Parlament. Fiecare ministru răspunde personal în faţa Parlamentului pentru conducerea şi activităţile departamentului său şi pentru personalul acestuia. anonimat şi pierderea anumitor drepturi politice în schimbul unei funcţii stabile. anonimatul şi confidenţialitatea avizului. Principiul responsabilităţii ministeriale determină raportul între funcţionar şi activitatea sa şi între acesta şi ministerul şi ministrul său. deci. Este. Nu există separaţie între grad şi funcţie. Trecerea de la un grad la altul se face fie prin concurs intern. competenţă. care se ocupă cu reglementarea problemelor din acest domeniu. fie prin promovare şi poate fi foarte rapidă. de „executive officer” (cu bacalaureat. neutralitatea.Răspunderea juridică a funcţionarului public politice sau judiciare. există un cod al salariilor şi al condiţiilor de serviciu. De exemplu. la 18 ani) şi de „administration trainee” (diplomă universitară). Principiile tradiţionale ale „civil service” sunt autonomia. ci o formare continuă. a unei anumite 95 . Trezoreria se ocupă de remunerări şi de pensii. Funcţionarii ajută ministrul în pregătirea discursurilor pe care le rosteşte în Parlament şi în cadrul activităţilor guvernamentale. Nu există o formare profesională prealabilă intrării în funcţie. Pe lângă alte reglementări formale. precum şi instrucţiuni referitoare la relaţiile între funcţionari şi miniştri. Angajarea se face la gradul de „clerical assistant” (cu diplomă obţinută la 16 ani). Obligaţia primordială a unui funcţionar este de a-şi sluji ministerul. care lucrează în marea sa majoritate în cadrul ministerelor. OPSS este un organ al primului-ministru. „Modelul Westminster” este fondat pe loialitate. Obiectivul este ca toate gradele superioare să beneficieze de 5 zile de pregătire pe an. precum şi de relaţiile profesionale. Numai pentru anumite promovări este necesară condiţia de vechime în muncă. dar nu se ocupă de nici una din activităţile sale politice. vorba despre personalul guvernului naţional. precum şi cu angajarea şi avansarea funcţionarilor. Atribuţiile esenţiale de management a funcţiei publice revin Biroului pentru serviciul public şi ştiinţă (Office of Public Service and Science – OPSS) şi trezoreriei. administratorii stagiari („administration trainee”) trebuie să urmeze 16 săptămâni de curs înainte de a fi promovaţi în gradul 7.

cu moderaţie şi discreţie. Chiar dacă presiunea şomajului şi-a atenuat efectele. „Civil servants” care îşi reprezintă ministrul în faţa unei comisii parlamentare pot furniza numai informaţii pentru care au fost autorizaţi de acesta. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice naţionale. alcătuită din angajaţii de birou. după obţinerea unei permisii în acest sens. nici un funcţionar nu poate recurge la justiţie pentru a soluţiona probleme ce ţin de aplicarea reglementărilor privind activităţile politice. dar pot obţine autorizaţia de a participa la activităţi politice locale. Ea este deschisă cadrelor din sectorul privat şi această tendinţă se accentuează. Funcţionarii nu au dreptul să informeze opoziţia cu privire la problemele guvernului. funcţia publică a fost marcată de politica liberală dusă începând din anul 1979. la activităţi politice naţionale şi locale. Dreptul la grevă este interzis numai pentru unele servicii. alcătuită din personalul muncitor şi din toţi cei care nu lucrează într-un birou („nonoffice staff”) şi aparţinând unor ranguri inferioare. Prima este alcătuită din cadre superioare însărcinate cu elaborarea şi aplicarea politicii şi din funcţionarii subalterni care furnizează direct informaţii miniştrilor sau sunt în contact cu publicul. poate participa.Răspunderea juridică a funcţionarului public remuneraţii şi a unei pensii. O anchetă asupra numărului de funcţionari britanici angajaţi în politică a demonstrat că aceştia nu sunt interesaţi deloc de acţiunea politică. Cea de-a doua categorie. cum ar fi poliţia. Ultima categorie. Aceste reglementări diferă în funcţie de categoria din care fac parte funcţionarii. Consecinţele principiului neutralităţii sunt severe în ceea ce priveşte activitatea politică. Funcţionarii pot aparţine unui partid. Acestora le este interzis să participe la activităţi politice naţionale. Orice informaţie dată de funcţionari trebuie să fie autorizată. cu discreţie şi moderaţie. Potrivit Codului privind „civil service” (1984). dar acest drept trebuie exercitat cu discreţie. 96 . poate avea o angajare politică în afara serviciului.

indispensabilă unei funcţionări performante a autorităţilor publice. al egalităţii. există tendinţa de diminuare a ariei responsabilităţii prin scoaterea unor categorii de persoane care exercită funcţii publice (de exemplu funcţionarii Autorităţii pentru privatizare şi administrare a participaţiunilor statului. respectiv a administraţiei publice şi a funcţionarilor săi publici. In acest context. Astfel. La acelaşi rezultat se ajunge pe calea restrângerii cazurilor de deschidere a acţiunii disciplinare sau contravenţionale. 188/1999. existente în doctrină. precum şi prin reducerea numărului autorităţilor competente să stabilească răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Trebuie arătat că răspunderea juridică izvorăşte din principiul autolimitării prin Constituţie a puterilor statului. ce sunt menţionate în anexa la Statut. cooperării şi controlului reciproc al acestora există o relaţie de determinare şi valorizare reciprocă. mai ales prin prisma dispoziţiilor legale. Alte atribuţii ale unor categorii speciale de funcţionari publici sunt prevăzute în legi speciale şi 97 . cerinţă prevăzută de Constituţie. în procesul de organizare şi executare în concret a legii.Răspunderea juridică a funcţionarului public CAPITOLUL V C O N C L U Z I I Analiza ideii de responsabilitate a puterii publice şi a funcţionarilor publici în evoluţia sa permite nu doar valorificarea aspectelor valoroase. ci şi relevarea unor trăsături şi modalităţi noi aduse formelor răspunderii juridice. diminuarea controlului asupra funcţionarului public prin neinstituirea unei răspunderi juridice a acestuia. oferă un cadru general în materie. farmaciştii şi medicii din serviciile publice) din rândul funcţionarilor publici. Pe de altă parte. adoptat prin Legii nr. Prin Statut sunt reglementate o serie de îndatoriri ale funcţionarului public. republicată în 2007. însă acestea se referă numai la anumite categorii de funcţionari publici. Statutul funcţionarilor publici. considerăm că între principiul responsabilităţii funcţionarului public şi principiul separaţiei puterilor. poate afecta funcţionalitatea administraţiei publice.

Am mai adăuga în plus. faptul că art. majoritatea autorilor români le apreciază ca fiind: fapta este săvârşită cu vinovăţie. Principala îndatorire este prevăzută la art. faţă de cei care încalcă normele juridice. să-i tragă la răspundere. trebuie să menţionăm faptul că nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici constituie abateri disciplinare. (43) alin. Vorbind în general despre îndatoririle funcţionarilor publici. personalul diplomatic şi consular). prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea.Răspunderea juridică a funcţionarului public regulamente de organizare şi funcţionare sau în statute proprii. (2) din Statut. şi se referă la obligaţia “să îşi îndeplinească cu profesionalism. Privitor la trăsăturile contravenţiei. statul este nevoit să folosească forţa sa de constrângere. mai exact la art. (1) din Statut conţine dispoziţia potrivit căreia încălcarea trebuie să se facă cu vinovăţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. ci numai acelea expres prevăzute de lege. indiferent dacă îmbracă forma intenţiei sau a culpei. acolo unde acestea există (funcţionarii publici parlamentari. (75) alin. trebuie să menţionăm faptul că o parte a îndatoririlor ce le revin le sunt specifice. poliţiştii. (1) din Legea nr. Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. dar altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi. Vinovăţia funcţionarului este un element constitutiv extrem de important al abaterii disciplinare. Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta nu a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”. (77) alin. In orice societate. Referindu-ne la răspunderea disciplinară. republicatp în 2007. fapta este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte 98 aceasta . ce îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. prevederi pe care le-am expus şi comentat pe larg în cadrul lucrării. funcţionarii vamali.

funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi în dreptul comun pentru orice cetăţean sau salariat. acolo unde responsabilitatea juridică. (1). iar art. Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale specifice cu privire la răspunderea instituţiei / autorităţii publice la care sunt încadraţi. sunt prevăzute sancţiuni specifice. Unele din infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. în situaţia când infracţiunile sunt săvârşite de alţii împotriva sa. Acest tip de răspundere se bazează pe principiul potrivit căruia. Cu privire la sancţiunea aplicată. şi a funcţionarului public. stabileşte foarte clar motivele angajării răspunderii civile. Concluzionând. în principiu. Prin unele acte normative însă. garantată şi înfăptuită. dar poate fi şi subiect pasiv. republicată în 2007. în exercitarea funcţiei lor. este defectuos reglementată. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. este demn de reţinut că simpla declarare a responsabilităţii prin lege. răspunderea funcţionarului este o răspundere individuală. oricine cauzează altuia un prejudiciu. în special. Cu alte cuvinte. (84) din Legea nr. înseamnă a lipsi această 99 . în unele domenii. funcţionarul răspunde în cazul săvârşirii unui delict civil. libertatea şi bunăstarea societăţii sunt periclitate. (86) alin. putem spune că. Funcţionarul public poate fi atât autor al infracţiunii şi în această situaţie apare ca subiect activ. pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. Răspunderea penală a funcţionarilor publici se angajează în conformitate cu prevederile art. este obligat să îl repare. prin greşeala sa. De asemenea. produc un prejudiciu material. în general. Răspunderea civilă intervine în situaţia în care funcţionarii publici. fără a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în răspundere şi de înfăptuirea concretă a răspunderii.Răspunderea juridică a funcţionarului public normative. dar există situaţii în care funcţionarul public poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul. pe drept cuvânt. Sigur. în timp ce altele pot fi prevăzute în legi speciale.

100 .Răspunderea juridică a funcţionarului public noţiune de conţinutul ei. iar partea vătămată de realizarea drepturilor ei.

: O. : alin. : lit.Răspunderea juridică a funcţionarului public LISTĂ DE ABREVIERI L. : cf.G. : art.G. : Lege Ordonanţă Ordonanţă de urgenţă Hotărâre de guvern Hotărâre articol aliniat litera conform 101 . : H. : O.U. : H.

Bucureşti. Editura Marvan.. 5.C. 10. Drept administrativ . Editura Global Lex. modificată şi 102 . Editura Lumina Lex. Bucureşti.. 6. 1993 NEGULESCU P. L. I. vol. Drept constituţional şi instituţii politice.1923 Legea nr. Bucureşti... MANDA C. 11. Tratat de drept administrativ român.10. 13.. 3.Răspunderea juridică a funcţionarului public BIBLIOGRAFIE 1.I.06. III. 1997 NEGOIŢĂ A. 1999 DABU V. SĂRARU C. Bucureşti. vol. 1996 IORGOVAN A.. Editura Lumina Lex.1996. Editura Evrika. Brăila.. 2000 IONESCU C.. Editura Hercules. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 263/28. 15. IVANOFF I. 14.. Bucureşti. 2006 PREDA M. Drept administrativ partea generală. V.. Bucureşti. II. Drept administrativ.. VEDINAŞ V. 16. Editura Lumina Lex. Bucureşti.. Răspunderea juridică a funcţionarului public.. Teoria funcţiei publice. GORJAN I. NICU A.S.. 1993 SLĂNICEANU I. 1996 PRISĂCARU V. ALEXANDRU I. Bucureşti. 4. 7..P. Tratat elementar de drept administrativ român. 12.. Drept administrativ European. 2005 CĂLINOIU C. Teoria funcţiei publice comunitare.. Editura Lumina Lex. 1934 PREDA M. Editura Nemira. 9. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Tratat de drept administrativ. Editura Lumina Lex. 1993 IORGOVAN A. Editura Atlas Lex. Constituţia României Legea pentru statutul funcţionarilor publici/19.tratat elementar. 1989 2. 1997 IORGOVAN A. publicată în Monitorul Oficial nr.. 8. vol. Editura Lumina Lex. Tratat de drept administrativ. magistraţilor şi funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. 115/1996 privind obligativitatea declarării şi controlului averii demnitarilor..

modificat prin Legea nr.07.05.1999. 1210/14.2007 Legea nr. publicată în Monitorul Oficial nr. 23. 10/2004 privind statutul funcţionarului public vamal. modificat şi completat prin O.G. 35/16. publicată în Monitorul Oficial nr. 161/2003 17. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.600/08.2001.441/23. aprobată cu modificari prin Legea nr. nr. 19. publicată în Monitorul Oficial nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.01.03. republicată în Monitorul Oficial nr. 103 .U.10.2006 O. nr. 21. publicată în Monitorul Oficial nr.G. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României.2004 H. publicată în Monitorul Oficial nr. 757/29. publicată în Monitorul Oficial nr. 532/14.06. 243/2004.2003 18. 101/2004 Legea nr. Legea nr. 89/2003. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.04.Răspunderea juridică a funcţionarului public completată prin Legea nr. 365/29.G.2002. 20. 440/24.12. nr.10. 256/23. partea I. partea I Legea nr. 204/23. publicată în Monitorul Oficial nr.2005.2003. 360/2002 privind statutul poliţistului.06. 22. publicată în Monitorul Oficial nr.2003 Legea nr.U.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful