La Pacific nu se poarta tanga!

Am plecat in Mexic indragostita fiind de cartea lui Paler, Caminante, scrisa in urma calatoriei lui aici de acum 30 de ani. Primul soc l-am avut cand mi s-a interzis sa umblu singura prin Mexico City, obisuita fiind sa merg prin Europa de capul meu. Niciodata nu mi-am pus problema ca ar avea vreun temei teama de celalalt. Capitala are o populatie putin mai mare decat toata populatia Romaniei 25 de milioane de suflete de la oameni de afaceri, intelectuali, profesori pana la traficanti de droguri, estropiati, cersetori, toti adunati laolalta, care circula in acelasi timp sunt niste blocaje in trafic inimaginabile, de mii de masini, pe cate 16 benzi (asta m-a facut sa iubesc aglomeratia cea mai ingrozitoare din Bucuresti) manaca in acelasi timp intre 13 si 15 sunt kilometri de trotuare cu cazane de slanina prajita, plite cu zeci de tortillas, munti de fructe si mese unde se aseaza oamenii si rasucesc tacos sau sorb o gheata aromata, intre vanzatorii de margele sau de haine la mana a doua. Majoritatea sunt inchisi la culoare si chiar si in magazinele de lux am fost intrebata daca sunt americanca sau elvetianca (pote din cauza laptelui alb?). Intr-una din zile am vizitat Catedrala Metropolitana, monument cultural al noii Spanii, facuta de spanioli exact langa ruinele fostului Templo Mayor. Alaturi de marturia colonialistilor cuceritori dansau grupuri de indigeni cu pene si cochilii de melci la picioare care faceau un ritual de curatare de spirite , numit limpia. Lumea statea la coada, un copilas iti datea un fel de agheazma sa-ti dai pe frunte si la ceafa, apoi un vraci te afuma cu o cadelnita cu tamaie, in timp ce frecai in mana un manunchi de busuioc pe care in final il aruncai pe jos si trebuia calcat in picioare. A doua zi am mers la doctor, care mi-a dat niste antibiotic pentru urmele mele de pneumonie. Si, culmea, facuse scoala la un colegiu mexican numit, inainte de 1989, Republica Socialista Romania, pentru ca la ei scolile au nume de tari sau de oameni politici. Este o tara a contrastelor de la culori (trecerea se face de la rosu la verde si apoi la albastru si portocaliu - pe haine, fatadele caselor, decoratiile magazinelor) pana la oameni: am vazut celebri aruncatori de pe stanca de la Chebrada. Ar fi niste exceptionali saritori de la trambulina dar pe ei nu-i intereseaza sa concureze la Olimpiada. Se inchina Mariei de Guadalupe si apoi se arunca in gol, pentru placerea spectatorilor. Este chiar o meserie recunoscuta oficial, aceea a saritorilor de la Chebrada, iar ei sunt vreo 15 barbati, care se pregatesc de mici sa se arunce din ce in ce mai de sus. Prietenul nostru roman, care se ocupa de pregatirea metodologica a sportivilor mexicani din lotul olimpic, este permanent uimit de incapatanarea acestor oameni cu calitati sportive de exceptie dar pe care, spune el, nu-i intereseaza sa castige ceva in lumea concursurilor. La o prima inpresie, mexicanii fac totul daca au chef sau daca le place. Este o tara daruita cu de toate de pe tarmul Pacificului pana la munte, la 3000 de metri faci 3 ore pe sosea si poti sa mananci fara nici un efort cocos, portocale, banane doar sa intanzi mana sa le culegi. E drept, sunt doua anotimpuri: ploios de la vantul care aduce uragane si apoi ploaie 6 luni si uscat acum, de pilda, cand termometrul se invarte pe la 20 de grade si uneori ai nevoie de un pulover. M-a mai uimit ca nu au incalzire centrala in case, calorifere sau sobe aici, in centru. Isi mai pun o haina, dar, de regula, stau in tricou char si dimineata, cand sunt 5 -6 grade. Politia este si ea foarte ingaduitoare: in prima zi, venind de la aeroport am ratacit drumul si ne-a condus politia pana aproape de hotel. Trecerea de pe o banda pe alta se face, in caz de forta majora, scotand mana pe geam e mai buna decat orice semnalizare iar oamenii nu te blagoslovesc, aproape ca nici nu observa, la fel si pe trecerea de pietoni, pe care e bine a nu zabovesti. Ciudat, insa, vorbesc foarte incet la telefon nu am auzit

oameni zbierand sau ridicand vocea si, chiar si in cele mai dubioase locuri m-a traznit cate un miros de sapun de mi-a intors capul sunt foarte curati desi au pielea uneori cumplit de neagra. Chiar daca vor sa-si vanda marfa si sunt insistenti, isi cer imediat iertare ca te-au presat si, o alta ciudatenie, pe plaja de la Acapulco n-am vazut nici o femeie cu slip tanga. Chiar am cautat insistent, de la plajele libere, la cele exclusive, de la Camino Real sau Princess straini, destul de multi, linistiti, lenevosi, mexicance plinute si fara complexe si cu costume de baie mai mult decat decente. O fi din cauza oceanului care te smulge imediat in larg?

Irina de Hillerin