1 Omul, Muritor sau Nemuritor? Josette M. Abel Exista 2 modalitati de a intelege destinul uman: - pt.

omul neinitiat, incarnarea terestra este toata aventura vietii; este misterul unei existente de citeva decenii, pe care nimeni nu are puterea s-o evite sau s-o modifice; - pt. initiat destinul nu este limitat de nastere si de moarte, ci inglobeaza o serie de existente planetare cu incarnari multiple; este un tot viu, supus unor legi inviolabile ce decurg din sferele superioare ale constiintei. Intradevar destinul omului se bazeaza pe 3 legi care ii explica destul de clar principiul: * reincarnarea, care ofera un cimp de exercitiu necesar cresterii si trezirii constiintei; * karma, care determina circumstantele nasterii si natura experientelor necesare fiecarei etape; * dharma, care ii arata fiecaruia calea justa in functie de situatiile pe care le intilneste si de natura progresului personal. In ceea ce priveste stiinta de virf [vezi fizica cuantica] care a abandonat incetul cu incetul schemele pur mecaniciste si materialiste admite acum ca orice cercetare teoretica pare sa duca, mai devreme sau mai tirziu, la chestiuni metafizice. * Indiferent de vointa noastra, viata umana se desfasoara pe 2 fronturi: - cel al personalitatii sau al fiintei existentiale, manifestat, care se mentine, se dezvolta sau esueaza prin identificarea pe care a construit-o; - cel al individualitatii sau al fiintei esentiale, interior si profund, prin armonizarea ei mai mult sau mai putin fericita cu legile exterioare. Omul nu-si poate realiza devenirea, adica nu poate concretiza ce este mai bun in el, decit in masura in care aceasta integrare a fiintei esentiale se exprima in fiinta existentiala. Este deci fundamental sa percepem nivelul cuantic al Naturii si sa observam ca fiecare centimetru cub de spatiu este plin de energie in cantitate aproape infinita, desi mai ales sub forma "virtuala ", cum se spune acum, adica potentiala. De o energie care tine asadar de ceea ce nu este inca manifestat. Cu atit mai mult cu cit metafizica clarifica incontinuu suprapunerea si interferenta lumilor: - lumea manifestata, care reprezinta aspectul mai curind obiectiv al formei, al materiei si al substantei (adica al corpului fizic si al personalitatii) care reflecta ignoranta si suferinta umanitatii; - lumea inca nemanifestata, care reprezinta aspectul mai curind subiectiv al spiritului, al esentei, al principiilor (adica al corpului spiritual) ceea ce implica un anumit nivel de cunoastere, nu intr-o lume sau intr-o constiinta transcendentala, ci aici printre noi. In lumea manifestata, frecventele vibratorii explica diversitatea elementelor, dar fiind departe de perceperea vibratiilor dincolo, chiar dincoace de o anumita frecventa, trebuie sa admitam ca pot exista o multitudine de incorporari a caror realitate ne scapa. Lumea vizibila, a formelor, este proiectia lumii nemanifestate inca, sau a lumii gindurilor, sentimentelor, senzatiilor, instinctelor, cele 2 lumi fiind indisolubil legate.

2 Desigur am dobindit obiceiul suparator de a ne limita la aparente. Totusi cind omul inchide ochii la vizibil, se manifesta lumina lui proprie care ridicind nivelul constiintei, duce la o alta lume, a carei realitate formata din caldura, lumina, reflexe ale ale unei vieti esentiale, devine atunci indispensabila. De altfel este evident ca universul material studiat de fizica nu este universul intreg, ci mascheaza, arata si lasa sa se intrevada existenta unui alt aspect al lumii, primordial, de natura psihica al constiintei universale. Sa luam exemplul simbolic al semintei pe care il putem asimila fiintei esentiale a omului. Seminta cu energiile sale ascunse, cu potentialitatea ei inca nemanifestata este originea plantei, care corespunde lumii vizibile si fiintei umane materiale. Pe plan uman este evidenta necesitatea de a trece de la aspectul pur material al cotidianului spre dimensiunea lui mai profunda, indiferent ca se numeste Iubire, Adevar sau Cunoastere. Astfel vom descoperi treptat ca, dincolo de viata limitata de nastere si moarte, de materie si de manifestare, exista viata eterna facuta din transparenta, din lumina, din potentialitate, asa cum arata celebrul aforism taoist al lui Lao Tse: "treizeci de spite se reunesc in butucul rotii, dar vidul din el da natura rotii. La fel, tocmai din vidul interior vasul facut din argila isi trage utilitatea. " Precum yin si yang in taoism, manifestatul si nemanifestatul, realul si imaginarul nu exista decit unul pentru celalalt. Lucrarea pe care omul este dator sa o desavirseasca nu poate consta in abandonarea naturii sale inferioare, ci in transcederea ei spre natura lui superioara, ca notiune a ceea ce apare spre ceea ce transpare. In acest fel putem functiona simultan pe cele 2 planuri, adica puternic inradacinat in cotidian, raminind insa legat de o realitate mai profunda. Numai acest demers permite abordarea dificultatilor existentei prin prisma altor niveluri ale constiintei. * In timp ce "a coace" evoca natura, fertilitatea si a ajunge la maturitate sub actiunea caldurii soarelui, maturitatea umana corespunde atit planului biologic prin atingerea capacitatii de procreere, cit si planului psihic corespunzator unei anumite autonomii si atingerii unei stapiniri de sine. In sens spiritual, maturitatea presupune cunoasterea de sine si o luciditate care sa permita depasirea aparentelor si a cerintelor egotice, angajindu-l intr-o cautare personala permanenta care sa-i poata permite sa inteleaga rostul existentei, Iubirea, precum si sa recunoasca si integreze fiinta sa esentiala. Altfel spus este vorba de asocierea aspectului manifestat cu aspectul inca nemanifestat in esenta fiintei umane. Prin maturitate se desemneaza astfel starea in care omul poarta fructele unei unitati regasite, ale unei calitati a constiintei si ale unei puteri energetice care da acces la acea alta dimensiune, pe care Karlfried Graf Drckheim o defineste ca "Marea Viata". Invers, imaturitatea este o dorinta inconstienta de intoarcere la starea de asistat lipsita de responsabilitate a fetusului. Adult ca aspect exterior, el se complace intr-o lume de vise sau de iluzii, aratindu-se deopotriva temator si voluntar, impulsiv si orgolios. Prins in lumea exterioara prin legaturi subiective la care nu poate sa renunte continua sa oscileze intre resemnare si revolta. Lipsit de principii solide, nu manifesta perseverenta in efort, stabilitate si simt al responsabilitatilor.

3 Din fericire imaturitatea poate fi depasita prin lucrul asupra sinelui, care consta nu in retragerea din lume pt. a se refugia in viata interioara, ci in incercarea de a fi cit mai prezent posibil in viata zilnica. Pentru a dobindi maturitatea este nevoie mai ales sa acceptam jocul vietii asa cum este si nu asa cum am vrea sa fie. * Corpul astral este replica exacta a corpului fizic, dar inzestrat cu simturi mult mai rafinate decit cele ale corpului eteric (cel al meridianelor energetice). El primeste impresii codificate si inregistrate de corpul eteric si corespunde emotiilor. Impreuna cu mentalul inferior, de care este strins legat, constituie ceea ce religiile desemneaza prin cuvintul SUFLET. Ca un agregat de forte care patrund in constiinta umana sub forma de dorinte, impulsuri, pofte si alte proiectii, determina deopotriva gindurile, actiunile si emotiile. De aceea este considerat si CORP AL DORINTELOR. * In virtutea legilor universului moartea unui atom, oricare ar fi el, nu priveste niciodata decit materia si forma care il constituie. Energia si principiul sau esenta care ii dau viata ramine ceea ce erau la baza. Moartea nu este asadar nimic altceva decit trecerea de la o forma vizibila de existenta la una invizibila, asa cum apa trece de la starea solida de gheata la cea lichida si apoi la cea gazoasa, schimbindu-si doar aparenta. Omul traieste pt. a muri si moare pt. a renaste pe un plan diferit. Exista o transformare care duce fiintele la viata si o alta care le ia in momentul mortii. Astfel moartea nu este o disparitie, din contra, este o ascensiune la o forma de transcendenta, de plenitudine existentiala eliberata de constringeri de spatiu si timp, asa cum o recunoaste acum si fizica cuantica. Exista suferinta, exista durere cumplita cind acela sau aceea pe care il sau o iubim pleaca deoarece nu reusim sa ne asumam pe deplin aceasta idee de moarte ca schimbare a formei de existenta. Propria noastra dificultate de intelegere a planurilor existentiale ne face sa simtim durere la intilnirea cu moartea. Ar trebui sa intelegem ca atunci cind corpul sau spiritul si-au pierdut energiile vitale numai moartea le permite sa-si refaca resursele in planul existential superior. In momentul mortii corpul eteric se retrage definitiv din corporalitatea materiala. Dar sinele continua sa traiasca in corpul lui astral pina cind forta produsa de emotiile si pasiunile terestre este complet epuizata. Este mecanismul reincarnarilor. Cind toate aceste provocari emotionale sint epuizate sinele se retrage in mentalul superior, asa numita Nirvana a budismului. In aceasta clipa de cumpana fiecare isi vede viata derulindu-se in cele mai mici detalii, si intelege atunci inlantuirea cauzelor si a efectelor cu care s-a confruntat in viata pe care tocmai o paraseste. In acel moment calatorul dintre lumi se afla pe un plan unde nu mai exista nici trecut, nici viitor si unde totul nu este decit prezentul indivizibil. In acest moment sacru puternice aspiratii spirituale protejeaza sufletul celui care paraseste viata terestra. Dar acest

4 lucru nu este suficient pt. justificarea unei "cainte de ultim moment" caci justitia imuabila a legii karmice nu poate decit sa dea un efect pasager unei cauze pasagere, si restul datoriei va fi raportat la viitoarele existente terestre. * In afara invataturilor traditionale din toate culturile, ceea ce stim astazi despre viata dupa moarte se datoreaza unor experiente ale unor cutezatori care au studiat fenomenul de coma profunda. Este ceea ce se numeste NDE (Near Death Experience). Aceste studii arata ca indiferent de cultura sau religie cei ce trec prin NDE au avut realmente aceeasi experienta a vietii de dupa moarte si a existentei decorporalizate, dar descrierile acestora sunt puternic influentate de fondul religios, de educatia si de credintele personale. Toti spun ca suferinta fizica sau morala dispare in acel moment. Atunci cind suflarea paraseste corpul, incepe procesul care se continua pe alte planuri. Fara indoiala, faptele observate de medicina corespund numai cu retragerea sufletului. Cind rudele ii inchid ochii celui drag si isi iau ramas bun de la el, sufletul trebuie inca sa treaca prin alte invelisuri dincolo de controlul celui care tocmai trece pragul. Pentru cele mai multe suflete, dezincarnarea este urmata de o stare asemanatoare unui somn lung, in timpul careia uita de amaraciunea incarnarii pt. a se trezi apoi la noua lor existenta in planul superior de constiinta. In majoritatea cazurilor cei apropiati nu au constiinta ca moartea nu este decit o alta stare de constiinta. Cei plecati nu fac altceva decit sa paraseasca un vesmint pt. a imbraca un altul potrivit cu noua lor existenta. Ca drum parcurs spre o alta perfectiune, moartea nu atinge de altfel natura noastra reala, eterna si profunda. Ea ne separa numai de corpul fizic in care am trait un timp si pe care aveam deja deprinderea de a-l parasi noaptea, in timpul somnului, asa ca aceasta separare este mult mai putin noua decit ar parea. Aceasta conceptie reprezinta o enorma schimbare de perspectiva. Caci, daca a muri inseamna a parasi ceea ce ne este drag in aceasta lume, inseamna si a iesi din haosul unei vieti pe care nu am stiut sa o pretuim, pt. a renaste in plenitudinea promisa de toate invataturile filozofice si religioase, sub o forma sau alta. Sa notam si ca, daca moartea si descompunerea corpului fizic nu ar fi fost dotate cu o putere creatoare, lumea toata ar fi atins de mult o stare de stagnare, chiar de decrepitudine si de secatuire cit se poate de concreta. Este un adevar pe care il admitem relativ usor atunci cind este vorba de Natura, dar pe care refuzam sa-l aplicam in viata proprie, ca si cum am dori sa ne detasam cu desavirsire de legile universului sau mai simplu, ca si cum acest refuz ar putea sa ii schimbe esenta! * Cu siguranta, trebuie sa-i gasim un sens mortii pt. a fi in stare sa-i integram conceptul. Ne ajutam incetind sa ne mai identificam cu aparenta corporala, mai ales pricepind bine ca moartea atinge intotdeauna fiinta existentiala si deloc fiinta esentiala, care, ea, este nemuritoare, asa cum o arata toate traditiile spirituale. Conditia de muritor a omului nu este din fericire, atit de teribila cum credem, iar reconcilierea cu mortalitatea se va revela binefacatoare pt. toti. Sufistii arata ca "trebuie sa moara ceea ce

5 crezi ca esti ca sa poti deveni ceea ce esti realmente". In orice caz, trebuie neaparat ca teama de moarte sa faca loc intelegerii inteligente a unei realitati care este nu numai umana, ci universala. Este suficient ca aceasta sa fie inlocuita cu un concept de continuitate alcatuita din cicluri si alternante, care este aceea a Naturii intregi, si sa se insiste pe ideea unei singure entitati constiente. O entitate care isi continua evolutia utilizind succesiv numeroase corpuri pt. experientele ei. Asa cum am vazut deja, teama de moarte inceteaza imediat ce facem distinctie intre fiinta noastra reala si corpul fizic, adica "imediat ce ne stim grefati pe ceva nemuritor in strafundul nostru, pe acest misterios adevar ce leaga vizibilul si invizibilul, care este pur si simplu dimensiunea noastra a eternitatii". Atunci cind vom fi gata sa traim moartea ca pe o experienta cosmica iluminata de infinita dulceata a principiului vietii, vom deveni "batrini buni si frumosi, pe cit de intelepti, pe atit de senini". A muri inseamna a nu mai avea, nu a nu mai fi. Inseamna a regasi acea unitate evidenta, acea perfectiune a carei putere face inutil orice cuvint. Caci aceasta este minunea mortii: constiinta devine mai intensa, mai vie ca niciodata si se largeste in mod incredibil, aproape de nesustinut... * Doliul este cu siguranta cel mai dificil de asumat, chiar daca se stie ca sentimentele schimbate cu cel disparut constituie o relatie spirituala care nu se rupe niciodata. De fapt nu ne vindecam de un doliu, invatam sa traim altfel si foarte deseori sa ne schimbam modul de a privi. Reactiile la orice forma de pierdere importanta sint determinate de conceptia globala despre viata. Si suferinta poate la fel de bine sa distruga sau sa sustina evolutia, in functie de nivelul constiintei subiectului. Iar suferinta profunda dezgoleste si apropie cel mai mult de realitate. De aceea, ea atrage dupa sine, o veritabila renastere spirituala. Lacrimile noatre ar fi mai putin amare daca ne-am iubi apropiatii intr-un mod mai putin egoist, daca i-am iubi atit incit sa ne lasam deoparte in fata necesitatilor evolutiei lor si sa nu ne gindim mai intii sa-i pastram linga noi. * Natura vibratorie a fiintei esentiale care exprima starea ei reala si profunda suscita tipul de incarnare cel mai favorabil dezvoltarii sale. Din nefericire, sint necesare nu putine incarnari si diverse incercari pt. ca Omul sa resimta nevoia sa inteleaga viata, sa-i dea un sens pe termen lung, apoi sa acceada la planurile superioare de constiinta. Printre aceste existente anterioare, exista unele care sint orientate in sensul cunoasterii de sine, al trezirii si al eliberarii, altele care nu sint asa, sau nu sint inca. Altfel spus, la fel ca in jurul nostru astazi, anumite existente ramin limitate la inlantuirile cauza-efect. In altele, un element mai constient incepe sa se iveasca de f. multe ori pt. ca a intervenit suferinta, care a impus sa se caute altceva decit solutiile obisnuite... o alta realitate decit cea cunoscuta. Ansamblul vietilor reprezinta o crestere de constiinta, care culmineaza cu o implinire terestra. Altfel spus, exista, dincolo de evolutia speciilor, o dinamica a constiintei care ajunge inexorabil

6 la o realizare individuala si colectiva in afara conceptiilor noastre spatio-temporale. Or, analizat din unghiul evolutiei, procesul de reincarnare inceteaza sa mai fie o miscare circulara inutila, cum l-au considerat unii, sau extravaganta imaginativa din gindirea altora. El are meritul de a explica geneza evenimentelor si de a ramine perfect coerent, fara sa repuna in discutie demnitatea Omului pe deplin responsabil de actele sale. Sa nu uitam nici ca, in lipsa reincarnarii, nu am avea alta posibilitate decit predestinarea. Si ca existenta umana nu ar consta decit in satisfacerea diverselor impulsuri care ne asalteaza. * Din punct de vedere etimologic, cuvintul KARMA desemneaza actiunea in rolul ei creator, in calitate de sursa a consecintelor. Este legea ultima, originea si fundamentul tuturor celorlalte legi care actioneaza in univers, conform careia tot ceea ce este implinit trebuie sa fie urmat de efecte naturale si legitime. Ideea este pe cit de simpla, pe atit de logica: orice actiune rodeste, generind evenimente direct legate de trecut, cu singura grija de a restabili un echilibru compromis. Este important de subliniat ca ideea de karma exclude totalmente notiunile de pacat si de sanctiune sau recompensa. Criteriul de discriminare nu este bine/rau sau bun/prost, ci favorabil/defavorabil/ sau fericit/nefericit. Acumularea tuturor energiilor vibratorii, negative sau pozitive care decurg din vietile anterioare, se reflecta in incarnatiile urmatoare pina la epurare. Ea genereaza in parte ceea ce etichetam de obicei ca "noroc" sau "nenoroc". Astfel, ceea ce sintem si ceea ce sint circumstantele vietii noastre actuale decurg din experientele anterioare si din linia karmica individuala, care apare in orice clipa sub forma de ginduri, impulsuri, dorinte, actiune si recaderi corespunzatoare. Atunci cind descoperim esenta karmei, notiunea de fatalitate se transforma intr-o logica interioara in care drama existentei este amestecata cu fire uneori f. vechi, prin experientele trecute. Iar conceptia de destin renunta la semnificatia ei de putere de neinteles, care actioneaza de undeva din afara noastra, pt. a se naste din noi insine, pt. a renaste din noi insine, adica pt. a deveni ceea ce sintem in mod fundamental. Amprentele lasate de fiecare dintre incarnarile trecute apar in cele urmatoare ca predispozitii si dificultati speciale, idei fixe inexplicabile, atractii irezistibile si, uneori, circumstante care se repeta aproape mecanic, ca pt. a ne pune in fata o problema care trebuie rezolvata mai mult sau mai putin rapid. Pt. a intelege mesajul, este suficient sa observam cu maximum de obiectivitate natura, virulenta si ritmul incercarilor cu care sintem confruntati. Sa amintim despre legaturile karmice ca pina si formele-ginduri, detasindu-se de emitator pt. a se alatura obiectului lor, ii leaga intre ei pe cei care vor fi asociati in reincarnare. De aceea, trebuie sa ne asumam consecintele actelor noastre intr-o perspectiva riguroasa, desigur, dar in care faptul de a nu-ti nega niciodata responsabilitatile induce demnitate comportamentului. Nu trebuie sa ne temem nici de a ne amesteca intr-o karma, caci este la fel de imposibil ca a interfera gravitatia.

7 In momentul incarnarii, fiinta umana este deja jucaria legilor si fortelor care o depasesc, atita vreme cit nu a atins un nivel suficient de constiinta. Pina atunci nu poate face nimic contra acestor forte, deoarece ea insasi le-a creat si le-a intretinut, pornind de la vibratiile proprii si de la cele cu care este alimentata. In plus [aceasta] nu suporta numai karma personala, ci si pe aceea a anturajului ei familial, social, religios, etc. care o arunca uneori in situatii dificile, pe care nivelul de constiinta nu-i permite sa le controleze. De aceea, fiintele se incarneaza si se reunesc in functie de afinitati. Este o mare naivitate sa credem ca ne alegem conditiile incarnarii, deoarece, in ciuda liberului-arbitru, care priveste raportul nostru cu viata exterioara, raminem totusi supusi mecanismelor si tendintelor ascunse ale fiintei existentiale. Faptul ca liberul-arbitru ne face artizani ai propriului destin prezent si viitor poate parea destul de greu de suportat. Este infinit mai greu, de exemplu, decit sa ne incredem in ideea unei Providente pline de dragoste, catre care ne putem intoarce pt. a primi ajutor si protectie. Eliberarea karmica consta in deconditionarea reflexelor curente, in purificarea de ele a Eu-lui, adica in trecerea de la reactie la actiune, si de la dragostea-emotie la sentimentul de iubire. Dar trebuie de asemenea purificata memoria celulara de "derapajele" anterioare si sa fie deprogramat complet tot ceea ce poate inca sa influenteze prezentul sau viitorul in numele unui trecut depasit.