Poezia "mi-astept amurgul" face parte din volumul de poezii Poemele Luminii apar ut in 1919, Poemele luminii.

Este una dintre putinele poezii ale lui Blaga cu un sens profund ortodox. Pentru cei care nu stiu, soarele este pentru Blaga soarele patimilor, incandesce nta pasiunilor juvenile. Nu au dect sa citeasca un alt poem binecunoscut din acel asi volum, Liniste (va mai amintiti refrenul sau: Atta liniste-i n jur de-mi pare ca aud / cum se izbesc de geamuri razele de luna), pentru ca sa regaseasca aceea si metafora a patimilor fierbinti, cu referire la cei tineri, cu snge tnar nca-n vi ne, / cu patimi mari n snge, / cu soare viu n patimi. Patimile sunt aici, la Blaga, exact ceea ce nteleg ortodocsii prin patimi pacatoa se, ca doar Blaga era fiu de preot si absolvent de seminar teologic. Asa nct, atun ci cnd el spune am prea mult soare n mine, solaritatea aceasta nu este una fericit a, benefica, nu este o lumina spirituala, ci expresia de mai sus este un oximoro n duhovnicesc, denumind un soare ntunecat, ce reprezinta focul patimilor demonice care clocotesc n omul pacatos. nsusi poetul considera o nefericire prezenta n el a acestui soare al patimilor nec urate. Constatarea si regretul lui sunt ale omului care simte ca a fost chemat n lume pentru un scop cu mult mai nalt dect a trai sub soarele acestei lumi trecatoa re, sub acest soare material, si cu inima aplecata spre pamnt si spre lucrurile p ieritoare. Dorul lui de viata vesnica se aprinde privind cerul nstelat, cerul cu stele pe ca re Eminescu, n urma lecturilor sale din Scriptura si din cartile Bisericii, l nume a catapeteasma lumii (n Scrisoarea I). Pentru ca cerul nstelat este catapeteasma n aturala pe care ne-a creat-o Dumnezeu, ca sa intram cu mintea dincolo de ea, n nte legerea faptului ca exista un singur Dumnezeu care a facut cerul si pamntul (Fac. 1, 1) si despre a Carui slava povestesc cerurile (Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu si facerea minilor Lui o vesteste taria, zice Ps. 18, 1). Iar catapeteas ma din Biserica este chipul mparatiei Cerurilor, cu Soarele Hristos si stelele Sf intilor pe ea. Asadar, Blaga privea cerul nstelat, si a avut o luminare a harului, cuprinzndu-l d orul dupa viata vesnica si dupa cerul netrecator al Sfintilor. n acel moment si-a dorit sa vina mai degraba ceasul mortii, sa apuna soarele patimilor si sa rasar a stelele descoperirilor dumnezeiesti, precum si adevarata frumusete duhovniceas ca a sufletului sau, asa cum a fost creata de Dumnezeu, frumusete care, nca n viat a fiind, era eclipsata de soarele grosier al patimilor pamntesti. Moartea, semnalata prin metaforele amurgul, noaptea si durerea, nseamna despartir ea de trup si de alipirea patimasa de cele trupesti, iesirea n lumina dumnezeiasc a, acolo unde rasar stelele frumusetii spirituale pe care a zidit-o Dumnezeu n no i, cnd ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa. Acesta este adevarul dogmatic al Bisericii Ortodoxe, pe care Blaga l-a exprimat aici poetic. nsa merg dupa moarte n lumina dumnezeiasca numai cei care au trait drept si cuvios sau care s-au pocait pentru pacatele lor. Ceea ce ne dorim sa fi facut si Blaga naintea mortii.