Sunteți pe pagina 1din 34

MONITORINGUL ŞI EVALUAREA CALITĂŢII MEDIULUI

7.1. Semnificaţie şi noţiuni

Monitoring provine din cuvântul „monitor” care desemna iniţial, un individ cu atribuţii de supraveghere. Pe filieră tehnică şi din limba franceză noţiunile adiacente de „monitoring”, „monitorizare” şi-au consolidat sensurile referitoare la activitatea de supraveghere. Putem spune că în ce priveşte aspectul referitor la mediu, în limba română această familie de cuvinte este folosită să desemneze totalitatea activităţilor care au loc în legătură cu informaţia de mediu, de la producerea ei până la utilizare. Activitatea de monitorizare a început să fie făcută încă din cele mai vechi timpuri, în primul rând din raţiuni practice. Poate că primele activităţi de supraveghere a mediului sunt cele prin care “omul culegător” căuta speciile de plante care îi serveau ca hrană. Identificarea acestor plante şi asocierea lor cu amplasarea spaţială în raport cu un sistem de referinţă reprezintă o formă de “cartare mentală”, o etapă importantă a monitoringului actual. Acţiuni concrete precum înregistrările nivelurilor râurilor, au fost semnalate la vechile civilizaţii antice (egipteană, summeriană). Aceste observaţii, făcute sistematic au permis descifrarea mecanismelor de formare şi acţiune ale scurgerii râurilor. Tot în cadrul acestei activităţi de monitoring incipient se înscriu şi observaţiile privind alte fenomene naturale (secete, erupţii vulcanice, cutremure). Datorită importanţei lor aceste activităţi de supraveghere au fost sistematizate sub forma unor reguli foarte precise pentru acele epoci, multe din ele fiind păstrate sub forma unor însemnări. În evul mediu administrarea proprietăţilor de vânătoare a impus şi monitorizarea atentă a faunei cinegetice, de aşa natură încât existau inventare exacte ale speciilor şi numărului de exemplare valoroase din teritoriul respectiv. Astfel aceste domenii au devenit primele teritorii care au beneficiate de o aşa-numită “reţea de monitorizare” alcătuită din observatori calificaţi. Odată cu dezvoltarea concentrărilor umane activităţile de monitorizare au trecut în sfera problemelor specific urbane, respectiv cele legate de sănătatea populaţiei urbane, resursele de apă necesare unei concentrări de populaţie, impurificarea aerului datorată surselor de încălzire. Astfel a apărut în Londra primul act oficial care reglementa regimul încălzirii pe bază de ardere a cărbunilor, care polua foarte puternic aerul.

7.2. Calitatea mediului

Se poate presupune că mediul (ca şi entitate concretă la orice scară temporală şi spaţială) are o anumită calitate reală, obiectivă, exprimată prin diferitele lui caracteristici. Calitatea mediului se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice, chimice, biologice şi de altă natură, care permit încadrarea acestuia într-o anumită categorie sau poziţionarea pe o scară ierarhică. Pentru stabilirea calităţii mediului, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice şi

biologice, care pot fi stabilite prin diverse tehnici şi metode, se utilizează practic un număr limitat, respectiv acelea care sunt considerate mai semnificative. Această calitate poate fi apreciată direct de către un „evaluator” subiectiv în primul rând prin propriile simţuri şi raportat la propriile „necesităţi”. Tocmai subiectivitatea acestui gen de aprecieri necesită utilizarea unui set de „indicatori” precişi, standardizaţi care să poată surprinde esenţa stării mediului.

În domeniul mediului „alfabetul de bază” al limbajului ştiinţific comun este dat de indicatori. Ei se

constituie ca modalităţi primare de comunicare a mesajelor, având un grad mare de generalizare şi

reprezentativitate a informaţiei de mediu. În acelaşi timp utilizarea unor indicatori unitari de mediu este necesară datorită subiectivităţii factorului uman în aprecierea calităţii mediului. Aprecierea calităţii mediului este o operaţiune pe care omul o face din cele mai vechi timpuri din raţiuni de necesitate. Primele „evaluări” ale mediului aveau în vedere necesităţile biologice primare ale omului (locuire, hrană etc.) şi erau făcute în mod instinctual, inconştient. Această apreciere bazată pe „necesitatea de folosire” s-a transmis până în zilele noastre şi ea este o direcţie dominantă în evaluarea mediului. (1. evaluarea potenţialului în vederea valorificării).

O altă direcţie legată de evaluarea mediului s-a dezvoltat odată cu evoluţia societăţii şi cu problemele

creeate de aceasta (industrializare, explozie demografică, poluare globală etc.) fiind conturată aşa-numita „conştiinţă de mediu” rezultând o „necesitate de păstrare” (2. evaluarea calităţii mediului şi a impactului antropic asupra acestuia).

Monitoringul integrat al mediului

Prelucrare statistică DATE
Prelucrare
statistică
DATE
Concepte, principii Cunoştinţe, informaţii
Concepte,
principii
Cunoştinţe,
informaţii
DATE Concepte, principii Cunoştinţe, informaţii Evaluarea impactului asupra mediului Fig.62. Integrarea

Evaluarea impactului asupra mediului

Fig.62. Integrarea monitoringului în activitatea de evaluare a impactului asupra mediului

7.3. Obţinerea datelor de mediu

Datele sunt elemente esenţiale în realizarea cunoaşterii şi în procesele decizionale în cadrul evaluării şi planificării teritoriale. Obţinerea concretă a datelor de mediu este un procedeu complicat generat, mai ales de nediferenţierea exactă şi clară a elementelor mediului. În cercetarea de mediu un rol important îl au şi indicatorii de mediu, deoarece complexitatea naturii informaţiilor de mediu îngreunează cuantificarea lor. Creşterea volumului de date şi informaţii despre mediul înconjurător, necesită un nivel minim de organizare a lor.

Există în literatura de specialitate două abordări în ce priveşte abordarea evaluărilor de mediu. Una tratează mediul natural ca fiind format din componente sau factori de mediu (apă, aer, sol/subsol, biodiversitate) şi în consecinţă evaluarea se va face analitic pe aceste subdiviziuni. O alta abordare este aceea din perspectiva exploatării economice a resurselor naturale factorii de mediu fiind consideraţi resurse exploatabile. Datele de mediu pot fi culese din diverse anchete, din reţeaua de supraveghere şi măsurare sau pot proveni din surse administrative. Metodele de culegere ale datelor sunt diverse, însă cel mai des întâlnite în literatura de specialitate şi adoptate deja de majoritatea organismelor naţionale şi internaţionale sunt: recensămintele, anchetele statistice, metode analitice, teledetecţia.

SURSE PRIMARE

- registrele statistice

- contabilitatea naţională

- nomenclatorul surselor de emisii - inventarul deşeurilor

nomenclatorul surselor de emisii - inventarul de ş eurilor SURSE SECUNDARE - organiza ţ ii guvernamentale

SURSE SECUNDARE

- organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale

- instituţii de cercetare

- autorităţi locale

- agenţi economici

Fig. 63. Surse de date de mediu

Recensămintele reprezintă o modalitate directă şi generalizată de culegere a datelor statistice. Cele mai relevante date de mediu obţinute prin intermediul recensămintelor sunt cele provenite de la:

- recensămintele populaţiei şi gospodăriilor care furnizează informaţii privind numărul populaţiei, dotari etc.;

- recensămintelor unităţilor industriale care furnizează date referitoare la producţia şi consumul de energie, producţia industrială, utilizarea apei, volumul emisiilor şi deşeurilor etc.;

- recensămintelor agricole care furnizează date privind suprafeţele de terenuri, efectivele de animale etc.;

- inventarelor forestiere care furnizează date despre parcelele forestiere într-o structură de esenţe, vârstă şi productivitate. Anchetele statistice sunt cercetări selective care se fac în funcţie de un scop bine definit şi raportat la colectivitatea care va forma obiectul propriu-zis al acesteia. Ancheta poate avea în atenţie un singur fenomen în legătură cu factorii care îl determină sau poate studia mai multor fenomene interconectate. Eşantionul statistic care formează obiectul anchetei cuprinde o parte a colectivităţii, aleasă astfel încât să fie respectate principiile reprezentativităţii. Datelor de mediu obţinute prin se referă la: activităţile antropice cu impact asupra mediului, calitatea factorilor de mediu, serviciile de protecţie a mediului.

se referă la totalitatea modalităţilor prin care se obţin date de mediu în urma

prelevării de probe (fizice) din factori de mediu şi analizarea acestora prin procedee fizico-chimice sau biologice în vederea determinării exacte a conţinuturilor în elemnte principale. Teledetecţia este metoda de achiziţionare indirectă a datelor de la distanţă cu ajutorul senzorilor amplasaţi în mijloace de tipul sateliţilor sau avioanelor. Teledetecţia este o modalitate complementară metodelor clasice şi ea se pretează în general evaluărilor la nivel global sau la teritorii întinse.

Metode analitice

7.4. Stratificarea şi “agregarea” datelor de mediu

Din punct de vedere conceptual datele de mediu sunt organizate pe mai multe straturi, sub forma unei piramide cu o bază foarte largă. Baza piramidei reprezintă cantitatea totală de informaţii şi este formată din datele primare, iar vârful este reprezentat de indicii foarte puternic sintetizaţi (generalizaţi). În figura alăturată este reprezentată o piramidă cu patru nivele diferite în funcţie de nivelul de sintetizare. Date brute – Sunt reprezentate de datele momentane, neprelucrate care provin din punctele de monitorizare şi sunt furnizate de către aparatele de măsură. (temperatura, concentraţia anumitor substanţe etc.) Date analitice (statistice) – Sunt acele date elaborate pornind de la date de bază cum sunt temperatura medie, suma precipitaţiilor, suprafaţa, numărul populaţiei etc. Indicator – Indicatorul rezultă în urma unei proporţii sau a unei relaţii de calcul. Spre exemplu sunt consideraţi indicatori densitatea populaţiei, produsul intern brut pe locuitor etc.

Grad de generalizare

Indice Indicator Date analitice (statistice) Date brute (primare) Detaliere / Analizare Sintetizare / Agregare
Indice
Indicator
Date analitice
(statistice)
Date brute
(primare)
Detaliere / Analizare
Sintetizare / Agregare
Cantitatea totală de informaţii
Cantitatea totală de informaţii

Fig. 64. Piramida informaţiilor – ierarhizarea în funcţie de gradul de sintetizare (generalizare)

Indice – Indicele rezultă din sintetizarea unui număr de indicatori selecţionaţi cu un scop precis. Sintetizarea presupune utilizarea unor operaţii matematice simple sau uneori complexe prin intermediul cărora se face ponderarea mai multor indicatori într-un indice. Componentele indicelui sunt astfel nuanţate prin această “mediere-ponderare” Spre exemplu indicele de dezvoltare umană (IDU) este alcătuit pe baza unor anumiţi indicatori cum sunt speranţa de viaţă la naştere, nivelul de educaţie etc. Pincipalele gaze cu efect de seră (CO 2 , CH 4 , N 2 O) sunt prezentate ponderat în cadrul indicelui Potenţialul de Încălzire Globală, a cărui valoare este definită pentru fiecare dintre aceste gaze. Indicele de presiune asupra mediului în ceea ce priveşte încălzirea climatului este obţinut prin însumarea acestora. Cele patru nivele ale piramidei sunt similare nevoilor informaţionale la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Informaţiile de pe nivelele inferioare ale piramidei sunt folosite pentru a se construi indicatorii agregaţi care sunt apoi utilizaţi în analizele la nivel naţional şi internaţional. Datele primare, ce formează baza piramidei sunt pe cât de voluminoase pe atât de detaliate. De exemplu, datele primare referitoare la apă pot include măsurători zilnice ale concentraţiei de poluanţi luate de la o staţie de colectare a probelor de pe un anumit râu. Alte date primare referitoare la râu pot include debitul, temperatura apei, oxigenul dizolvat, particulele aflate în suspensie ş.a.m.d. Asemenea informaţii sunt relevante pentru oficialităţile locale, dar gradul lor de relevanţă se diminuează pentru oficialităţile de la nivelurile ierarhice superioare. Cel de-al doilea nivel al piramidei este constituit din date analitice, care sunt obţinute prin consolidarea datelor primare. Datele analitice referitoare la exemplul mai sus menţionat pot include mediile anuale, măsurători ale variaţiei şi totalul pentru fiecare parametru al apei. Datele primare pot, de asemenea, să fie combinate pentru a se obţine informaţii despre încărcătura poluantă a apei râului (de exemplu, prin combinarea datelor referitoare la concentraţia de poluanţi cu volumul şi debitul de curgere). Două elemente de analiză se pot întâlni la acest nivel:

- agregarea propriu-zisă a datelor, respectiv obţinerea parametrilor de mediu, prin prisma variaţiei în timp şi spaţiu a acestora;

- agregarea combinaţiile de date, respectiv înglobarea a doi sau mai mulţi parametri pentru a se crea un indicator compozit. La cel de-al treilea şi al patrulea nivel de agregare, indicatorii simpli şi sintetici de mediu sunt construiţi pe baza datelor primare şi analitice. De exemplu, emisiile de CO 2 dintr-o sursă individuală, pot fi de interes ca informaţie pentru autorităţile locale, dar aproape inutilă pentru autorităţile de la nivel naţional. În implementarea strategiilor naţionale este nevoie de o estimare a emisiilor de CO 2 pe unitatea de produs intern brut sau cel puţin la nivelul unităţilor administrative majore. Datele primare şi analitice de pe primele două niveluri ale piramidei trebuie utilizate şi sintetizate astfel încât să poată folosi nevoilor decizionale ale autorităţilor naţionale şi formulării strategiilor la nivel internaţional.

CAPITOLUL VIII

SISTEME DE MONITORIZARE A MEDIULUI

8.1. Structura generală a unui sistem de monitorizare a mediului

Sistemul de monitoring al mediului este un sistem integrat care realizează supravegherea continuă a stării mediului şi furnizează date privind toate componentele structurale ale acestuia (aer, apă, sol, biocenoze). Datele achiziţionate sunt prelucrate prin metode specifice, iar informaţiile finale astfel obţinute sunt utilizate pentru evaluarea impactului asupra mediului, pentru avertizare şi alarmare, precum şi pentru controlul calităţii mediului. Scopul principal al unui sistem de monitoring al mediului indiferent de scara la care se referă sau numărul de componente pe care le înglobează este de a furniza o imagine obiectivă, cât mai apropiată de realitate a mediului în scopul adoptării unor măsuri corecte de control al poluării şi de refacere. Atribuţiile principale într-un asemenea sistem sunt acelea de supraveghere, prognoză, avertizare (alarmare) şi intervenţie. De asemenea se are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei globale a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, până la nivelul decizional.

FACTOR DE MEDIU

produse, pân ă la nivelul decizional. FACTOR DE MEDIU Informa ţ ii ini ţ iale Utilizarea
produse, pân ă la nivelul decizional. FACTOR DE MEDIU Informa ţ ii ini ţ iale Utilizarea

Informaţii iniţiale

Utilizarea informaţiei

DE MEDIU Informa ţ ii ini ţ iale Utilizarea informa ţ iei Strategia gene ral ă
DE MEDIU Informa ţ ii ini ţ iale Utilizarea informa ţ iei Strategia gene ral ă

Strategia generală

ini ţ iale Utilizarea informa ţ iei Strategia gene ral ă Proiectare re ţ ea Rapor

Proiectare reţea

informa ţ iei Strategia gene ral ă Proiectare re ţ ea Rapor ta re rezultate Verificarea

Raportare rezultate

gene ral ă Proiectare re ţ ea Rapor ta re rezultate Verificarea datelo r Prelevare probe

Verificarea datelor

re ţ ea Rapor ta re rezultate Verificarea datelo r Prelevare probe Ob ţ inere date

Prelevare probe

Rapor ta re rezultate Verificarea datelo r Prelevare probe Ob ţ inere date Analize de laborato

Obţinere date

Verificarea datelo r Prelevare probe Ob ţ inere date Analize de laborato r Fig.65. Ciclul activit

Analize de laborator

Fig.65. Ciclul activităţii de monitoring (după Rojanschi V., 2002 – modificată)

În proiectarea unui sistem de monitoring integrat al mediului trebuie avute în vedere câteva principii generale care asigură eficienţa în funcţionarea lui şi atingerea scopurilor propuse:

- organizarea la scară spaţială trebuie realizată astfel încât să fie surprinsă heterogenitatea sistemelor

supravegheate; delimitarea sistemelor trebuie să ţină cont de specificităţile sistemelor naturale (bazine hidrografice pentru factorul de mediu „ape de suprafaţă”) sau de necesităţile administrative şi instituţionale (judeţul pentru factorul de mediu „aer”);

- variabilele de stare ale mediului supuse monitorizării să fie dintre cele mai reprezentative şi senzitive astfel

încât prin intermediul lor să fie surprinse aspectele esenţiale şi cu posibilitatea de comparare ale subsistemelor mediului;

- indicatorii sintetici de calitate, specifici pentru fiecare sistem, trebuie aleşi astfel încât să se ţină seama atât

de componentele abiotice cât şi de cele biotice;

- metodele de monitorizare să fie comparabile şi integrate la scară naţională sau chiar internaţională

(măsurători, comparaţii date, erori) şi să existe un sistem de control al calităţii datelor. Fiind o activitate care fundamentează politicile şi strategiile de mediu monitoringul necesită o organizare care să ţină cont atât de complexitatea mediului ca şi sistem global cât şi de structurile instituţionale responsabile cu aceasta. În acest sens din punct de vedere analitic monitorizarea se face pe factori de mediu (apă, aer, sol, vegetaţie etc.) având în vedere necesităţile specifice de supraveghere ale

acestor componente. Sistemul de monitorizare este structurat din punct de vedere ierarhic la nivel local, naţional şi internaţional (global) pe factorii de mediu, forme de poluare şi tipuri de impacte. Nivele spaţiale de acoperire ale monitoringului Ca şi activitate sistematică, având acoperire spaţio-temporală monitoringul cuprinde cel puţin 3 nivele ierarhice. Semnificaţia spaţială concretă a acestor nivele diferă oarecum de ierarhiile bazate pe pe legităţi geografice, impunându-se criterii dictate de factorii administrativ-teritoriali.

- nivelul local se referă în principal la supravegherea calităţii mediului în apropiera unor surse care se

presupune că pot produce impacte; În afară de acest sens restrictiv, din alt punct de vedere nivelul local se

referă şi la sistemele de monitoring naţionale, raportate la sistemul global.

- nivelul regional, acoperă în funcţie de specificul spaţial arii care pot să corespundă cu teritorii naţionale, unităţi administrativ-teritoriale, bazine hidrografice sau marine, sau orice alte unităţi teritoriale reprezentative;

- nivelul global, în cadrul căruia activitatea de monitoring este girată de instituţii internaţionale precum

(ONU, OECD, OMM, FAO, UNEP, OMS etc.); supravegherea mediului la nivel planetar se face prin intermediul unor parametri reprezentativi, măsuraţi cu metode standardizate. Suprafaţa de acoperire a unor astfel de puncte poate fi mai mare de 20.000 kmp. La acest nivel funcţionează GEMS (Global Environmental Monitoring System) care cu subsistemele specifice fiecărei componente (aer, apă, etc.) corespunde acestui nivel de acoperire.

Obiective şi principii ale activităţii de monitoring Obiectivele monitoringului sunt acele linii directoare generale care ghidează activitatea în ansamblul ei. Ele pot avea un caracter general, specific sau prospectiv. Obiective cu caracter general:

-integrarea supravegherii factorilor de mediu într-un flux controlabil de informaţii; -fundamentarea tehnică în vederea luării deciziilor; -controlul (feed-back-ul) măsurilor de protecţia mediului; -reacţii rapide pentru situaţii de criză; -evaluarea eficienţei activităţii instituţiilor abilitate; -proiectarea programelor de management de mediu. Obiective cu caracter specific:

-realizarea monitoringului de fond; -realizarea monitoringului surselor; - descifrarea mecanismelor de transport diluţie, dispersie ale substanţelor poluante. Obiective cu caracter prospectiv:

- realizarea de modele ale situaţiei existente şi pe baza acestora simularea unor posibile scenarii pentru condiţii date;

- verificarea feed-back-ului la nivel specific (operaţional). Principii de realizare a monitoringului 1.Principii instituţionale direcţionează activitatea organizaţiilor care sunt abilitate să desfăşoare activitatea de monitoring:

-existenţa şi funcţionarea mecanismelor de cooperare interguvernamentală, asigurate prin intermediul acordurilor şi convenţiilor internaţionale; -subordonarea activităţii către agenţiilor ONU existente; -acordarea de prioritate în monitorizarea problemelor globale, ca o recunoaştere a principiilor dezvoltării durabile; -schimbul de informaţii atât pe orizontală, cât şi între nivele; -determinarea unor valori critice şi praguri de referinţă unanim valabile; -asigurarea transparenţei informaţiilor în relaţiile cu partenerii (publicul, ONG-uri, agenţi economici, etc.); -respectarea corectitudinii şi a normelor de etică profesională. 2.Principii ştiinţifice definesc monitoringul ca activitate ştiinţifică, desfăşurată de către specialişti din diverse domenii. Ele se referă la elaborarea şi perfecţionarea metodelor şi tehnicilor de investigare, la standardizarea acestora, la elaborarea unor metodologii cât mai cuprinzătoare în reprezentarea fenomenelor şi proceselor avute în vedere. 3.Principii operaţionale sunt cele care ghidează modul concret de lucru în activitatea de monitorizare:

-tehnici de recoltare standardizate în manuale de specialitate; -intercalibrări standard şi periodice între laboratoarele specializate; -realizarea de bănci de date compatibile; -respectarea termenelor de elaborare a rapoartelor sintetice; -alegerea punctelor de recoltare respectând criteriul reprezentativităţii.

8.2. Etapele activităţii de monitoring

Activitatea de monitoring are în principal în vedere măsurarea globală a efectelor poluării. Pentru aceasta s-au pus la punct proceduri de evaluare a impactului asupra mediului care constau în cuantificarea

efectelor activităţii umane şi a proceselor naturale asupra mediului, a sănătăţii şi securităţii omului, precum şi

a bunurilor de orice fel. Activitatea de monitoring are în vedere o suită logică de operaţiuni prin care se trece de la imaginea de ansamblu a mediului, la grade de discretizare analitică a acestuia din ce în ce mai detaliate, şi apoi la reconstituire sintetică a lui. Prima etapă în acest proces logic este de selectare a unor eşantioane reprezentative, care să fie supuse analizelor pentru evidenţierea parametrilor de stare. Stabilirea variabilelor care sunt monitorizate se bazează pe diferenţierea structurală majoră a factorilor de mediu (apă, aer, sol etc.). În funcţie de obiectivele monitorizării, trebuiesc stabilite proceduri de fixare a punctelor de măsurare şi de prelevare a probelor (metode, senzori, aparatură). Datele obţinute prin prelevarea probelor şi măsurarea automată a unor variabile trebuie procesate pentru aprecierea globală a calităţii apei, aerului sau solului, evaluarea propagării poluanţilor, precum şi pentru luarea deciziilor de avertizare, alarmare şi control.

Fig. 66. Etapele activităţii de monitoring

CALITATEA MEDIULUI (reală, obiectivă)

de monitoring CALITATEA MEDIULUI (real ă , obiectiv ă ) Prelevarea probelor (proceduri, tehnici) Analiza

Prelevarea probelor

(proceduri, tehnici)

Analiza probelor

(standarde, norme)

Prelevarea probelor (proceduri, tehnici) Analiza probelor (standarde, norme)
tehnici) Analiza probelor (standarde, norme) Generare date Prelucrare date Elaborare sinteze
Generare date Prelucrare date Elaborare sinteze
Generare date
Prelucrare date
Elaborare sinteze
norme) Generare date Prelucrare date Elaborare sinteze Transmitere rapoarte Evaluarea impactului Elaborare decizii

Transmitere rapoarte

Prelucrare date Elaborare sinteze Transmitere rapoarte Evaluarea impactului Elaborare decizii Verificarea calit

Evaluarea impactului Elaborare decizii

Verificarea calităţii datelor de primare se face prin utilizarea unor algoritmi care duc la detectarea erorilor. Acestea pot fi întâmplătoare (erori de transcriere, încurcarea unor probe, erori de calcul etc.) sau sistematice (datorate unor etalonări greşite etc.). După verificarea corectitudinii datelor se poate trece la etapa de introducere a datelor în sistemul informatic şi crearea bazelor de date. În sistemele moderne de monitorizare, datele obţinute din probe prelevate sau din măsurători automate, cu ajutorul sistemelor de achiziţii de date, sunt introduse în sistemele de calcul numeric. Transmiterea datelor spre reţeaua de calculatoare se face fie prin sisteme clasice (telefonie analogică, radio-comunicaţii), fie prin sisteme moderne (telefonie digitală şi GSM, Internet, ISDN etc.). În cadrul sistemelor de monitoring se realizează atât analiza statistică a datelor, reprezentarea grafică a acestora precum şi generarea de rapoarte pentru factorii decizionali, astfel încât să poată exista un management şi control pe termen lung. Prelucrarea datelor este realizată prin utilizarea unor pachete de programe care pot fi grupate în mai multe categorii:

- software de achiziţie, care conţine şi module de prelucrare a datelor: analiză statistică, generare de rapoarte (Matlab, MSExcel etc.)

- software dedicat pentru analize statistice (SPSS, Mathematica etc.)

- software pentru baze de date (Oracle, Access, SQL etc.)

- software de proiectare asistată (Autodesk)

- sisteme integrate de tip GIS – Geographical Information Systems (ArcGIS/ESRI) Utilizarea produselor GIS este necesară şi se bazează pe asocierea datelor spaţiale referenţiate geografice cu date numerice şi totalitatea oportunităţilor deschise de această asociere. Aceste sisteme realizează o prezentare a datelor coroborate cu coordonatele geografice şi furnizează în hărţi operative

suprapuse. Factorii decizionali pot beneficia de o serie de rapoarte predefinite, accesibile la distanţă, precum şi de o serie de proceduri de ntervenţie pentru situaţiile de urgenţă. Suportul informatic al activităţii de monitoring Din punct de vedere informatic, un sistem integrat de monitorizare a mediului conţine trei

co mpar

rapoarte către factorii decizionali. Sursele de date ale sistemu lui pot fi grupate în mai multe categorii: date directe de la furnizorii de

in forma

baze de date conectate la baza de date a sistemului de monitorizare, date provenite de la sistemele de proiectare asistată (CAD – Computer Aided Design), date furnizate de sistemele de achiziţie prin intermediul software-ului de aplicaţie. Printre furnizorii direcţi de informaţii pot fi enumerate Regia Autonomă Apele Române, Primăriile, Consiliile Judeţene, Inspectoratele de Protecţie Civilă, Prefecturi, Poliţie, Pompieri,

unităţi sanitare etc. Factorii decizionali (prefect, conducerea comisiilor tehnice pe specialităţi) au la

dispoziţie o întreagă gamă de rapoarte sub formă de grafice, hărţi, proceduri de intervenţie etc. Datele primare obţinute după aplicarea diverselor proceduri de prelucrare sunt stocate în bazele de date. Pentru analiza calităţii mediului şi pentru luarea de decizii operative şi corecte, datele sunt comparate cu standarde specifice pentru factorii de mediu (calitatea apei, a aerului şi a solului). După prelucrarea primară informaţiile obţinute trebuie convertite în forme de prezentare sintetice sub formă grafică sau rapoarte astfel încât să poată fi analizate de către factorii decizionali. Prezentarea grafică a rezultatelor permite raportarea eficientă a datelor monitorizate. Se utilizează mai multe tipuri de grafice, cum ar fi histogramele, grafice statistice de tip pie-chart, bi-dimensionale sau tridimensionale (spaţiale), grafice de tip scatter (date împrăştiate) etc.

ţii (valori ale variabilelor monitorizate introduse sub formă primară), date de la sisteme de tip GIS,

timente: sursele de date, servere de date şi de aplicaţii, şi activitatea de elaborare şi distribuire de

Tipuri de date N umerice G rafice D irecte
Tipuri de date
N
umerice
G
rafice
D
irecte
Gestionare date / Prelucrare Servere de date Re ţele St aţ ii g rafice
Gestionare date / Prelucrare
Servere de
date
Re
ţele
St
ii
g rafice
Utilizare / Decizie R apoarte S inteze Hărţi Proced uri
Utilizare / Decizie
R apoarte
S inteze
Hărţi
Proced uri

Fig. 67. Sistemul informatic integrat sistemului de monitoring a mediului

Raportarea informaţiilor şi rezultatelor trebuie să realizeze o sinteză a datelor colectate, care să ofere o privire de ansamblu pentru factorii decizionali (administrativ, manageri) şi pentru public (populaţie).

Rapo rtarea se referă la două aspecte, primul legat de elaborarea efectivă a rapoartelor şi cel de-al

doilea de diseminarea acestora către „beneficiari” (mijloace de comunicare şi destinatari). În cadrul

sistemelor de monitoring al mediului sunt folosite mai multe tipuri de rapoarte (unele cu format

standardizat), care cuprind diverse informaţii, de la descrierea zonei de monitorizare, la obiective şi la rezultatele măsurătorilor. Dintre tipurile prin cipale de rapoarte pot fi amintite:

-

rapo

rtul planului de studiu, care defineşte obiectivele siste

mului de monitorizare, strategia de prelevare a

probelor, resursele disponibile

-

raportul protocolului şi metodel

or descrie detaliat metodele şi echipamentele utilizate (modul de colectare

a probelor, analiza acestora, conservarea probelor pe teren, analize efectuate pe teren, înregistrarea datelor, prelucrarea datelor pe calculator etc.)

-

raportul datelor este utilizat pentru prezentarea

datelor brute

-

raportul interpretativ realizează o sinteză a datelor şi permite c onturarea acţiunilor viitoare

Structura rapoartelor trebuie să conţină elemente comune, cum ar fi rezumat, obiective şi termeni de

re

ferinţă

, descriere zonă monitorizată, metode şi proceduri, rezultate şi analiza acestora, semnificaţia

rezultatelor, recomandări şi surse de informare. Utilizarea pachetelor software de tip GIS permite realizarea rapidă de rapoarte, fie predefinite, fie la

c erere.

Aceste rapoarte sunt însoţite de hărţi de lucru active (cu afişarea datelor în timp real) orientate pe

diverse activităţi (de exemplu harta de lucru a subcomisiei pentru poluări accidentale, harta de lucru a

subcomisiei pentru incendii în masă etc.). În multe aplicaţii GIS există şi proceduri şi protocoale stocate care permit intervenţii standard în caz de urgenţe.

8.3. Sistemul naţional de monitoring integrat al mediului din România

D in punct de vedere legislativ Sistemul de Informaţii de Mediu funcţionează sub jurisdicţia legii

cadru 1 37/1997 „Legea Protecţiei Mediului”, cu modificările şi adăugirile ulterioare. Principalele atribuţii ale sistemului derivate din această lege cadru sunt:

- de a integra datele de calitate ale apei, aerulu i şi solului într-un singur sistem;

- monitorizarea respectării legii şi a situaţiilor de urgenţă;

- diseminarea informaţiilor către toţi utilizatorii (inclusiv pu blicul) în ce priveşte starea mediului, situaţiile de criză, evoluţiile regionale şi globale;

- facilitarea schimbului de date la nivel naţ

În acest context SNMIR reprezintă un sistem complet de ac hiziţie, prelucrare şi diseminare a datelor privind calitatea mediului, obţinute pe baza unor măsurători sistematice, de lungă durată, la un ansamblu de parametri şi indicatori, cu acoperire spaţială şi temporală, care să asigure în principal posibilitatea controlului poluării. (după Rojanschi V., 2002) Monitoringul mediului ca şi activitate specifică este sub jurisdicţia mai multor instituţii. Structura de

bază es te alcătuită din reţeaua de 42 de Agenţii pentru Protecţia Mediului corespunzătoare unităţilor administrativ-teritorial (41 judeţe şi municipiul Bucureşti). Inspectoratele sunt celulele de bază care supervizează şi coordonează colectarea şi stocarea datelor de mediu produse în laboratoarele proprii sau preluate de la alte instituţii, în special Compania Naţională „Apele Române”. Din punct de vedere structural-organizatoric SNMIR are la bază Siste mul Naţional de Supraveghere a Calităţ ii Apelor, cu cele 5 subsiteme (ape de suprafaţă curgătoare, lacuri, ape maritime, ape subterane, ape uzate), Reţeaua de Fond şi cea de Imisie pentru Supravegherea Calităţii Aerului, Reţeaua de Ploi Acide,

Reţeaua de Radioactivitate din subordonarea directă a Autorităţii Mediului, cât şi o serie de alte informaţii periodice privind calitatea solului, vegetaţiei, faunei, sănătăţii umane, primite de la alte ministere şi unităţi de profil. Prin cipalele rezultate prevăzute a fi obţinute în cadrul SNMIMR sunt:

- int

elor, aerului, precipitaţiilor şi a

ional şi internaţional.

erfaţarea actualelor reţele şi subsisteme de supraveghere a calităţii ap

-

solului, într-un sistem integrat de monitoring a parametrilor fizico-chimici, biologici şi radio-chimici; restructurarea actualei ierarhizări a secţiunilor de control al mediului din punct de vedere al zonelor de

fond

şi impact, ţinându-se cont de legislaţia de mediu din România şi problemele specifice mişcării

transfrontiere a poluării;

-

implementarea informaţiil

or specifice supravegherii pe termen lung a modificării ecosistemelor terestre şi

acvatice în activitatea de monitoring integrat;

-

fundamentarea unor indicatori şi parametri sin

tetici reprezentativi monitoringului integrat al factorilor de

mediu, pentru exprimarea interdependenţelor dintre modificarea calităţii aerului şi celei a apelor, ca

principali vectori de propagare a poluării;

-

elaborarea unui sistem de prezentare sin acesteia;

optică a calităţii factorilor de mediu şi urmărire a dinamicii

-

asigurarea

condiţiilor de interconectare a SNMIMR la GEMS (Sistemul Global de Supraveghere a

Mediului) cât şi alte sisteme zonale şi internaţionale de supraveghere.

Modele de abordare în cadrul SNMIMR Experienţa acumulată în cadrul monitori ngului de mediu şi şi necesităţile ştiinţifice şi practice au conturat două modele de abordare:

actuale

- modelul sectorial;

- modelul trans-secto rial sau sistemic; Conceptele care stau la baza ace stor modele corespund evoluţiei temporale a acestei activităţi în raport c u problematica impusă şi cu evoluţia ştiinţei şi tehnicii pe plan mondial. Aceste două modele nu se exclud reciproc, ci reprezintă modalităţi complementare în conturarea unei “imagini” obiective a mediului. Conceptul sectorial sau clasic Are în vedere ghidarea activ ităţii pe componente de mediu (factori de mediu): apă, aer, sol, vegetaţi e. Până la un anumit nivel acest concept serveşte foarte bine nevoia de a colecta informaţii de mediu prin metode specifice pentru fiecare factor de mediu. Principala disfuncţie constă în nerealizarea conectării informaţiilor dintre sectoare. (de ex. 1. datele referitoare la acidificare sunt colectate diferit pe aer, apă, sol, fiind destul de greu să se pună în evidenţă mecanismele intime ale procesului; 2. datele pe factori de mediu

au în unele situaţii unităţi spaţiale de referinţă diferite, bazinul hidrografic în cazul apelor curgătoare şi unitatea administrativ-teritorială în cazul aerului, solului etc.). În multe situaţii abordarea clasică a monitoringului pe compenente se dovedeşte limitată, în special în ceea ce priveşte surprinderea fenomenelor de dinamică a poluanţilor. Astfel s-a căutat implementarea unor modele care să surprinde producerea, tranzitul, acumularea şi transformarea poluanţilor şi a efectului lor asupra mediului biotic şi abiotic. Acest model este aplicat recent pe plan mondial şi nu poate înlocui în totalitate sistemul clasic, ci reprezintă o completare a acestuia.

Climă Sănătate Aer, Ape subterane, Soluri, deşeuri, Meteorologie publică (emisii, imisii) râuri, lacuri,
Climă
Sănătate
Aer,
Ape subterane,
Soluri, deşeuri,
Meteorologie
publică
(emisii, imisii)
râuri, lacuri,
zone degradate
mare
Păduri,
Resurse
Radioactivitate
vegetaţie, sol
naturale,
naturală a
zone umede,
componentelor
biodiversitate
de mediu
Activităţi antropice cu
impact asupra
mediului (industrie,
transport, agricultură)
Recoltare; Măsurare; Analiză;
Asigurare calitate date
Baze de date; Procesare;
Analiză statistică
Strategie; Decizie; Prognoză;
Legislaţie; Ev
aluare; Reajustare

Fig. 68. Structura generală a activităţii de monitoring în cadrul SNMIMR

Conceptul trans-sectorial sau sistemic (Varduca A., 1991) Pornind de la structura unor sisteme similare, organizate pe plan mondial, şi de la conţinutul informaţiilor furnizate de acestea, se disting 4 categorii principale de componente ale mediului, diferenţiate după modul lor de încadrare în originea, propagarea, transformarea şi/sau acumularea unor poluanţi.

a. sursele de poluare;

b. vectori de propagare a poluării;

c. interfeţe de contact;

d. medii de bioacumulare şi biotransformare.

Sursele de poluare reprezintă punctul de plecare în evaluarea sistemică a monitoringului. Pentru ca întreaga procedură să fie uşor de urmărit monitoringul surselor reprezintă o parte importantă a acestei activităţi. Vectori de propagare a poluării includ apele şi aerul la care propagarea poluării se efectuează diferenţiat, principalii parametri de caracterizare fiind:

- concentraţiile specifice;

- debitele masice asociate;

- vitezele de dispersie. Interfeţele de contact includ solul, ponderea principală revenind fenomenelor fizico-chimice (schimb ionic, absorbţie, adsorbţie), iar parametrii de caracterizare sunt:

- timpul de retenţie;

- indicii de retenţie. Medii de bioacumulare şi biotransformare se referă la acele componente ale mediului care sunt verigile finale pe lanţul transformărilor substanţelor poluante. În primul rând este vorba de componenta biotică ce se constituie ca depozit final pentru marea majoritate a poluanţilor transportaţi de către aer sau apă. Tot aici sunt cuprinse şi antropice, fiecare dintre acestea având parametri specifici de estimare: densitate, diversitate, vârstă, încărcătură, rate de bioacumulare, capacitate de suport.

   

SISTEMUL NAŢIONAL DE MONITORING INTEGRAT AL MEDIULUI DIN ROMÂNIA (MODELUL TRANSSECTORIAL – SISTEMIC)

 
SURSE DE POLUARE - emisii - regim funcţionare
SURSE DE
POLUARE
- emisii
- regim
funcţionare
VECTORI DE PROPAGARE - concentraţii - fluxuri - transfer
VECTORI DE
PROPAGARE
- concentraţii
- fluxuri
- transfer
INTERFEŢE DE CONTACT - retenţie - schimb - transfer
INTERFEŢE DE
CONTACT
- retenţie
- schimb
- transfer
MEDII DE BIOACUMULARE - încărcătură - toxicitate - rate acumulare
MEDII DE
BIOACUMULARE
- încărcătură
- toxicitate
- rate acumulare
 

Reţele

 

Reţele fond

 

Reţele fond

 

Reţele specifice

 

emisii

(bazinale, judeţene)

(judeţene)

(judeţene)

Fig. 69. Modelul transsectorial (sistemic) de organizare a monitoringului (prelucrat după Varduca A., 1991)

Mod de organizare a SNMIMR Pornindu-se de la natura şi tipul parametrilor ce trebuie urmăriţi prin SNMIMR se pot distinge mai multe tipuri de activităţi specifice:

- monitoringul imisiilor, sau monitoring de fond, care are ca scop supravegherea generală a componentelor mediului, (mai ales aer, ape, sol, vegetaţie), prin intermediul unor reţele care tind să asigure un grad cât mai mare de acoperire spaţială;

- monitoringul emisiilor, care are în vedere supravegherea surselor de poluare (specifice pentru fiecare componentă);

- monitoringul de tip inspecţie, care are un regim aleator, şi care are ca şi scop evaluarea şi controlul eficienţei măsurilor de protecţia mediului precum şi respectarea normativelor în vigoare. Reţele specifice de supraveghere a imisiilor Aceste reţele au o structură mixtă de organizare, ţinându-se cont de mediile de investigaţie şi de parametrii urmăriţi, respectiv:

-structuri la nivel de bazin hidrografic; -structuri la nivel judeţean; -zone de tranzitare poluanţi atmosferici; -zone de supraveghere a impactului transfrontalier; -puncte de postevaluare impact antropic. Este important de menţionat că în funcţie de componentele de mediu urmărite reţelele proprii de supraveghere pot să corespundă nu numai unei singure structuri – de tipul celor enumerate mai sus, dar şi unei structuri mixte. Acest lucru apare în mod deosebit la monitoringul mediilor de bioacumulare şi biotransformare.

Controlul poluării la emisie Reţelele de emisie se referă la: ape uzate şi evacuări de poluanţi în atmosferă. Spre deosebire de monitoringul imisiilor, controlul poluării la emisie se diferenţiază prin următoarele elemente:

- concentraţiile, parametrii şi frecvenţele de urmărire sunt diferite ca niveluri, gamă şi perioadă de timp;

- alături de înregistrarea valorilor determinate, activitatea de control impune necesitatea asigurării condiţiilor de intervenţie în procesele tehnologice de fabricaţie şi de epurare a apelor, respectiv purificarea aerului, pentru a aduce parametrii urmăriţi în limitele prestabilite. Tipuri de activităţi Având în vedere funcţionarea Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor (SNSCA), pentru SNMIMR se disting două tipuri de activităţi:

- activitatea operativă de culegere a datelor, avertizarea unor poluări accidentale şi luarea unor măsuri de protecţie a folosinţelor;

- activitatea de caracterizare a calităţii mediului, pe termen lung, evaluarea tendinţelor de evoluţie şi a măsurilor de protecţie adecvate.

Ţinând cont că, la un sistem de monitoring integrat, participă mai multe reţele şi subsisteme diferite se disting două circuite ale datelor:

- circulaţia în plan orizontal, între subsisteme de monitoring, vectori de propagare a poluării, interfeţe de contact, medii de bioacumulare şi biotransformare;

- circulaţia în plan vertical de la punctele de supraveghere la centrul de prelucrare şi interpretare a datelor.

CAPITOLUL IX

MONITORINGUL CALITĂŢII APEI

9.1. Calitatea apei şi indicatori utilizaţi

Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice, chimice, biologice şi bacteriologice, în general exprimate valoric, care permit încadrarea acesteia într-o anumită categorie, ea căpătând astfel însuşirea de a servi unui anumit scop. Calitatea apelor naturale este determinată, în general, de totalitatea substanţelor minerale sau organice, gazele dizolvate, particulele în suspensie şi organismele vii prezente în aceasta. Din punct de vedere al stării lor, impurităţile pot fi solide, lichide sau gazoase. Acestea pot fi dispersate în apă, şi se pot clasifica după dimensiunile particulelor dispersate în suspensii, coloizi şi soluţii. Apa naturală este o soluţie de diferite substanţe, datorită solubilităţii deosebite pe care o are apa (solvent universal). Pentru stabilirea calităţii apei, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice care pot fi determinate prin analize de laborator se utilizează practic un număr limitat, respectiv acelea considerate mai semnificative. Aceste variabile măsurate vor permite apoi calculul unor indicatori specifici şi comparaţii cu valorile permise ale acestora. Calitatea apei este redată de caracteristicile masei de apa, ale materiei sub formă de particule şi de organismele vii din apă. Calitatea apei şi a particulelor se stabileşte prin metode fizico-chimice, iar organismele vii se analizează prin diverse metode specifice. Organismele vii sunt frecvent utilizate, ca metodă indirectă, pentru evaluarea toxicităţii apelor poluate şi pentru monitorizarea chimică a substanţelor poluante. Calitatea apei poate fi apreciată în funcţie de obiectivele monitoringului prin utilizarea câtorva variabile sau a unei combinaţii de peste 100 de variabile. În mod uzual şi pentru obiectivele curente se folosesc aproximativ 25 de parametri fizici, chimici şi biologici. Aceste variabile sau combinaţii ale acestora se mai numesc indicatori de calitate, şi au anumite valori maxime admise în funcţie de tipul de folosinţă al apei (potabilă, irigaţii, industrii specifice). Un set minim de variabile monitorizate este format din temperatură, pH, conductivitate electrică, oxigen dizolvat şi totalitatea solidelor suspendate. În funcţie de variabilele monitorizate, pentru culegerea datelor se utilizează senzori şi aparate de măsurat specifice (de exemplu pentru temperatură: traductoare de temperatură, termometre). Indicatori de calitate ai apei

A. Clasificare după natura indicatorilor de calitate:

- indicatori organoleptici (gust, miros, culoare); indicatori fizici (pH, conductivitate electrică, culoare, turbiditate); indicatori chimici; indicatori chimici toxici; indicatori radioactivi; indicatori bacteriologici; indicatori biologici;

B. Clasificare după natura şi efectul pe care îl au asupra apei:

- indicatori fizico-chimici generali: temperatura, pH-ul;

- indicatorii regimului de oxigen: oxigen dizolvat (OD), consumul biochimic de oxigen (CBO 5 ), consumul

chimic de oxigen (CCO Cr şi CCO Mn );

- indicatorii gradului de mineralizare: reziduul fix, cloruri, sulfaţi, calciu, magneziu, sodiu, etc;

- indicatori fizico-chimici selectivi: carbon organic total (COT), azot Kjeldhal şi azot total, fosfaţi, duritate, alcalinitate;

- indicatori fizico-chimici specifici (toxici): cianuri, fenoli, hidrocarburi aromatice mono şi polinucleare, detergenţi, metale grele (mercur, cadmiu, plumb, zinc, cobalt, fier, etc.), pesticide, arsen;

- indicatori radioactivi: activitate globală α şi β, activitate specifică admisă a fiecărui radionuclid;

- indicatori biologici care reflectă gradul de saprobitate a apei, prin analiza speciilor de organisme care populează mediul acvatic;

- indicatori bacteriologici care măsoară nivelul de poluare bacteriană, în principal prin determinarea numărului de bacterii coliforme totale şi de bacterii coliforme fecale. Sistemul internaţional de monitoring al mediului prevede urmărirea calităţii apelor prin trei categorii de parametri :

indicatori de bază: temperatură, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili;

indicatori ai poluării persistente: cadmiu, mercur, compuşi organo - halogenaţi şi uleiuri minerale;

indicatori opţionali: carbon organic total (COT), consum biochimic de oxigen (CBO) detergenţi anionici, metale grele, arsen, bor, sodiu, cianuri, uleiuri totale, streptococi . Obiectivele generale ale sistem de monitoring al apelor sunt:

- stabilirea condiţiilor fundamentale care trebuie respectate în sistemul acvatic;

- sesizarea aspectelor de deteriorare a calităţii apei;

- localizarea corpurilor acvatice din sistemul supravegheat care nu îndeplinesc standardele privind calitatea apei;

- identificarea şi delimitarea zonelor contaminate cu diverşi poluanţi;

- aprecierea concentraţiilor şi cantităţilor de poluanţi preluate de către sistemul monitorizat;

- calcularea diluţiei/dispersiei şi a efectelor unui anumit poluant în sistemul acvatic;

- evaluarea metodelor de control al calităţii apei;

- adaptarea şi completarea continuă a standardelor de calitate a apei;

- armonizarea legislaţiei şi a regulamentelor privind reziduurile şi poluarea apei;

- dezvoltarea şi implementarea unor programe de avertizare-alarmare în caz de poluare şi a unor programe şi metode de control al poluării.

9.2 Obiectivele şi implementarea sistemului de monitoring

Apa ca şi componentă a mediului are caracteristicile sale aparte (stare de agregare, dinamică, forme de organizare), ceea ce face ca activitatea de monitoring să aibă forme specifice. Monitorizarea calităţii apelor se face în cadrul unui subsistem al sistemului general de monitoring al mediului. Implementarea unui astfel de sistem se realizează pe baza unui studiu ale cărui elemente principale sunt:

- identificarea şi enunţarea obiectivelor monitoringului;

- analiza entităţii spaţiale ce va fi supusă monitoringului;

- tipurile de date necesare şi modul de obţinere a acestora (variabilele reprezentative măsurate, locul de prelevare, tipuri de eşantioane, amplasarea senzorilor pentru măsurări automate etc.);

- frecvenţa de recoltare a probelor şi timpii necesari pentru efectuarea analizelor;

- estimarea necesarului de resurse umane şi financiare;

- proceduri şi metode pentru controlul calităţii datelor şi pentru intervenţia în situaţii de urgenţă. Monitoringul calităţii apei are ca scop principal verificarea încadrării acesteia în standardele pentru anumite tipuri de utilizare (apă potabilă, apă pentru irigaţii, apă industrială etc.) şi în al doilea rând pentru aprecierea impactului antropic asupra apelor prin intermediul monitorizării de tip impact. Desfăşurarea activităţii de monitorizare a calităţii apei este un proces de analiză, interpretare şi comunicare către factorii decizionali şi către populaţie a proprietăţilor fizico-chimice, biologice şi

microbiologice ale apei. Sistemul de monitorizare trebuie să fie flexibil şi adaptat şi să corespundă necesităţilor locale, naţionale sau globale:

- identificarea necesităţilor utilizatorilor pentru calitatea şi cantitatea apei;

- respectarea standardelor stabilite pentru calitatea şi cantitatea apei;

- evaluarea influenţei procesele naturale asupra calitatăţii apei;

- determinarea capacitatăţii de asimilare a reziduurilor fără a depăşi nivelul

- admis de poluare (capacitatea de autoepurare);

- identificarea parametrilor fizici, chimici sau biologici care fac apa nepotrivită

- pentru utilizare;

- determinarea potenţialului de toxicitate (limitele peste care anumite substanţe devin toxice pentru om sau pentru celelalte fiinţe vii)

- verificarea existenţei măsurilor de control pentru prevenirea poluării sau îmbunătăţirea calităţii apei şi al efectului acestora;

- evaluarea tendinţelor de modificare a calităţii apei în funcţie de modificarea activităţilor antropice din zona monitorizată;

- evaluarea impactului calităţii scăzute a apei asupra sănătăţii omului şi asupra componentei biotice. Pentru buna funcţionare a sistemului de monitoring al apelor este necesară precizarea obiectivelor de monitorizare. În funcţie de gradul de generalizare obiectivele pot fi generale, care nu detaliază sub-obiective, sau specifice. Sistemele şi programele de monitoring sunt în general concepute pentru a funcţiona pe termen lung şi pentru a acoperi o paletă largă de domenii. Există însă şi sisteme şi programe de monitoring specifice care sunt concentrate pe un singur obiectiv şi concepute pentru o perioadă scurtă de timp. În prezent pe plan mondial sunt în plină dezvoltare sistemele de monitoring cu obiective multiple, care se integrează nivelelor ierarhice naţionale. În implementarea acestora trebuie să se ţină seama de modul actual şi de perspectivă al utilizării apei la nivel naţional, de sursele de poluare actuale şi evoluţia acestora, de modalităţile de control integrat al poluării, de condiţiile geologice şi de categoriile de apă etc. Programele de monitoring naţionale sunt înglobate

la rândul lor în programe internaţionale, cum este de exemplu “Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu” (UNEP).

9.3. Funcţionarea sistemului de monitoring al calităţii apelor

Funcţionarea efectivă a sistemelor de monitoring al apelor se face raportat la organizarea naturală a sistemelor acvatice. Astfel unităţile naturale în care este organizată apa: curs de apă/bazin hidrografic, acvifer, sistem lacustru, bazin marin sunt cele mai potrivite ca unităţi de monitoring. De asemenea este importantă asocierea acestora cu unităţile spaţiale delimitate pe alte criterii: naturale, administrative, ştiinţifice etc. Ca şi unitate spaţială reprezentativă în monitoringul apelor este utilizată noţiunea de “zonă” sau “arie de acoperire” definită ca suprafaţa de pe care apa este receptată într-un anumit curs de apă. În cazurile în care bazinul hidrografic al acelui curs de apă principal este foarte întins, aria de acoperire se împarte pe zone mai mici. Aria de acoperire împreună cu cursul principal formează o unitate distinctă din punct de vedere hidrologic şi economic, unitate care este luată în calcul pentru monitorizarea calităţii apei şi pentru managementul resurselor de apă. Dezvoltarea, implementarea şi funcţionarea sistemului de monitoring se bazează pe buna cunoaştere a unităţii spaţiale pentru care se doreşte monitorizarea calităţii apei. Elementele de bază care trebuie definite în cadrul zonei de monitorizare se referă la:

- coordonatele geografice ale zonei, a limitelor şi vecinătăţilor;

- condiţiile de mediu iniţiale existente în zonă ;

- procesele naturale şi antropice care pot afecta calitatea apei;

- categoriile şi maselor de apă din zonă;

- condiţii meteorologice şi hidrologice ale zonei respective;

- modul de utilizare ale apelor din zona monitorizată (potabilă, industrială etc.). Condiţiile de mediu din zona de monitorizare se referă la acele caracteristici (naturale) care determină compoziţia chimică naturală a apei. În această categorie sunt cuprinse o gamă largă de caracteristici cum sunt compoziţia solului şi a rocilor din substrat, vegetaţia terestră şi acvatică, fauna, morfologia terenului etc. Caracteristicile meteorologice şi hidrologice se referă la regimul precipitaţiilor din bazinul hidrografic respectiv, la amplasarea folosinţe şi surse de poluare, la condiţiile hidrodinamice etc. Caracteristicile corpurilor de apă sunt deosebit de utile pentru sistemul de monitoring. Acestea au în vedere o descriere a lacurilor din bazinul hidrografic: mod de formare, suprafaţă, adâncime, volum, compoziţie, surse de alimentare, puncte de deversare a reziduurilor. Informaţiile despre râuri şi pârâuri se referă la lungime, traseu, adâncime, tipul rocilor albiei, profilul albiei etc. De asemenea, sunt utile informaţiile despre construcţii (baraje, diguri, lacuri de acumulare), drumuri şi căi ferate. Modul de utilizare al apei din zona de monitorizare trebuie precizat prin indicarea folosinţelor de apă potabilă, pentru irigaţii, industrială etc.

Prelevarea probelor După realizarea unei analize de ansamblu a zonei de monitorizare, care are în vedere atât aspectele spaţiale cât şi cele referitoare la condiţii hidrodinamice, tipuri de folosinţe şi surse de poluare, trebuie alese punctele reprezentative în care se face determinarea a calităţii apei, respectiv punctele de prelevare a probelor. În punctele de prelevare poate fi aplicată recoltarea de probe pentru analize off-line (în laborator), sau acestea sunt dotate cu senzori pentru o supraveghere on-line (automată) a calităţii apei. Metodologia amplasării punctelor de prelevare se poate baza pe stabilirea unor secţiuni de prelevare (secţiune transversală peste bazinul hidrografic) şi apoi în cadrul acestora prin stabilirea punctelor de prelevare. În cadrul campaniilor de recoltare expeditive amplasarea punctelor de recoltare trebuie să ţină cont de viteza de curgere a apei astfel încât să poată fi evaluate şi procesele de diluţie. În alegerea punctelor de prelevare se ţine cont de obiectivele sistemului de monitoring, iar în funcţie de aceasta prelevarea probelor se poate face pentru diverse scopuri în conformitate cu care procedurile vor corespunde:

- evaluării generale a calităţii apei într-un bazin hidrografic;

- determinării capacităţii unui curs de apă sau lac pentru utilizarea diverse folosinţe;

- evaluarea impactului exploatării solului asupra calităţii apei, studiul efectelor produse de deversări de deşeuri;

- studiul efectelor produse de lucrările de hidroamenajare etc. Stabilirea amplasamentelor punctelor de prelevare a probelor se face diferit pentru râuri, lacuri sau ape subterane. Amplasarea punctelor de prelevare a probelor de pe râuri ţine cont de gradul de omogenitate al apei care este verificat prin măsurarea temperaturii şi altor mărimi caracteristice. În multe situaţii, podurile sunt folosite ca puncte de prelevare deoarece au o poziţie geografică bine determinată şi sunt şi staţii hidrologice,

existând deci măsurători cantitative continue. Stabilirea exactă a punctului de prelevare se bazează pe aprecierea omogenităţii în plan orizontal şi pe verticală prin medierea caracteristicilor acesteia. În cazul lacurilor (naturale sau de acumulare) amplasarea punctelor se face pe baza evaluării preliminare a sistemului lacustru (mărimea: suprafaţă/adâncime, tipul lacului etc.) şi a omogenităţii acestuia în plan orizontal şi îndeosebi pe verticală. Un aspect important îl reprezintă stratificarea termică a lacului respectiv, care apare îndeosebi în cazul lacurilor adânci. Prelevarea probelor trebuie făcută ţinând cont de cele 2 interfeţe de contact ale masei de apă cu “exteriorul”, respectiv cu atmosfera şi substratul. În acest sens este indicat ca prelevarea să se facă de la 1 m sub suprafaţa apei şi la 1 m deasupra sedimentului de pe fundul lacului, acolo unde se consideră că apa a omogenizat schimburile cu entităţile învecinate. În cazul existenţei stratificării termice care acţionează ca un baraj în calea omogenizării prelevarea se va face sub şi deasupra stratului de schimb termic, chiar cu mai multe puncte de prelevare pe verticală. Amplasarea punctele de prelevare pentru apele subterane se face în funcţie de scopul şi obiectivele monitorizării. Reţeaua de supraveghere de fond se bazează pe prelevarea din forajele de sondă. În cazul sistemelor de monitoring locale, care au ca obiectiv evaluarea impactelor locale prelevarea se face în locurile unde accesul este posibil, în special din izvoarele din acvifer, fântâni etc.

9.4. Sistemul naţional de monitoring al calităţii apelor pentru substanţe prioritar periculoase

Prin “Regulamentul pentru realizarea monitoringului calităţii apelor pentru substanţe prioritare/prioritar periculoase” aprobat prin ordinul Nr. 44 din 09.01.2004 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului sunt prevăzute următoarele:

Reţeaua de monitoring pentru substanţe prioritare/prioritar periculoase este împărţită în 3 categorii de secţiuni de monitoring:

a) secţiuni de monitoring care descriu starea chimică a apelor într-un sub-bazin hidrografic; acestea includ, de

obicei, şi secţiunile de monitoring transfrontier stabilite de acorduri internationale;

b) secţiuni de monitoring care evidenţiază presiunea antropică (F) faţă de substanţe chimice din una sau mai multe

surse punctiforme sau difuze de poluare dintr-un sub-bazin;

c) secţiuni de monitoring care nu prezintă poluare chimică semnificativă şi care sunt stabilite fie ca secţiuni de

referinţă (B) pentru starea ecologica „foarte bună” sau „bună” fie ca secţiuni reprezentative (R) ale presiunilor structurale. Subsistemele de monitoring, care includ noi subsisteme şi redefinesc subsistemele existente, sunt

reprezentate de:

- Subsistemul râuri; Subsistemul lacuri; Subsistemul ape tranzitorii; Subsistemul ape costiere; Subsistemul ape subterane; Subsistemul ape uzate. Tipurile de monitoring sunt:

a) Monitoringul de supraveghere - evaluează starea tuturor apelor din cadrul fiecărui bazin sau sub-bazin

hidrografic

b) Monitoringul operaţional – stabileşte starea ecosistemelor acvatice ce prezintă riscul de a nu îndeplini

obiectivele de calitate pentru mediul acvatic,

c ) Monitoringul de investigare – stabileşte cauzele depăşirilor limitelor prevăzute în standardele de calitate pentru

certificarea cauzelor pentru care un corp de apă nu poate atinge obiectivele de calitate, precum şi pentru stabilirea impactului poluărilor accidentale.

CAPITOLUL X

MONITORINGUL CALITĂŢII AERULUI

10.1. Calitatea aerului şi tipuri de poluări

Monitorizarea calităţii aerului atmosferic are în vedere determinarea influenţelor pe care le au sursele naturale şi antropice de poluare asupra compoziţiei normale a aerului. Există şi fenomene naturale cu implicaţii în poluarea aerului cum sunt vulcanismul, emanaţiile naturale de gaze, procesele de biodegradare, dar ca potenţial de impact fenomenele antropice sunt cele mai importante şi deci sunt urmărite cu precădere. Poluarea de fond reprezintă impurificarea aerului produsă în zonele în care nu se manifestă direct influenţa surselor de poluare antropice. Monitorizarea poluării de fond este o problemă globală, importantă

pentru a putea aprecia efectele amestecului poluanţilor cu aerul curat al atmosferei. Prin aer curat se poate înţelege aerul de la altitudine mare sau cel de la nivelul solului dar situat la o foarte mare distanţă de centrele urbane sau industriale, aşa încât calitatea lui nu este influenţată de acestea. Monitorizarea poluării regionale corespunde supravegherii aerului situat relativ departe de centrele urbane sau industriale, adică între poluarea de fond şi aerul poluat antropic. Poluarea de impact reprezintă poluarea produsă în zonele de impact direct şi imediat apropiate ale surselor de poluare antropice. Monitorizarea continuă a poluării de impact (locale) este necesară deoarece poluarea de impact afectează direct şi imediat lanţurile trofice şi sănătatea umană. Orice sistem complet de supraveghere a calităţii aerului trebuie să fie structurat pe patru componente, urmărind lanţul cauzal al poluanţilor „producere – transfer – calitate aer – efecte”. În conformitate cu acest principiu structura sistemului de supraveghere a calităţii aerului este axată pe:

- supravegherea emisiilor de poluanţi;

- supravegherea parametrilor hotărâtori în transportul şi difuzia poluanţilor;

- supravegherea imisiilor;

- supravegherea efectelor poluării aerului (asupra omului, organismelor vii şi ambianţei nevii – clădiri, utilaje, monumente istorice şi arhitectonice etc.). Monitorizarea poluării de fond, de transfer sau de impact se realizează prin interconectarea reţelelor de supraveghere la nivel local, regional, naţional şi internaţional, atât în ce priveşte armonizarea procedurilor de analiză a probelor cât şi a schimburile de date. Monitoringul atmosferei În afară de supravegherea calităţii aerului prin prisma compoziţiei lui chimice, un aspect deosebit de important îl reprezintă monitorizarea atmosferei ca şi componentă a mediului prin prisma caracteristicilor sale. În scopul înţelegerii proceselor, este necesar aportul specialiştilor climatologi şi al celor care se ocupă de procesele de difuzie şi transport a gazelor. Aceştia pot studia fenomenele din atmosferă, simula mişcările gazelor şi prevede locurile în care se vor manifesta efectele negative ale poluanţilor. În monitoringul atmosferei, se urmăreşte:

- intensitatea, variaţia şi structura radiaţiei solare;

- structura (grosimea şi densitatea) stratului de ozon;

- calitatea, mărimea şi structura particulelor în suspensie (în special cantitatea metalelor grele ajunse şi transportate de gaze în atmosferă);

- cantitatea de dioxid de carbon şi a altor rezultate din activităţi antropice, capabile să determine efectul de seră.

10.2. Obiective şi etape ale monitoringului aerului

Sistemul de monitorizare a calităţii aerului este un subsistem al sistemului general de monitorizare a mediului. Monitorizarea calităţii aerului presupune o serie de acţiuni de observare şi măsurare cantitativă şi calitativă a unor indicatori ai stării aerului (cum ar fi concentraţii ale unor componente din aer). Sistemul de monitorizare permite obţinerea de date utile pentru identificarea rapidă a zonelor poluate şi pentru luarea de decizii strategice şi tactice de combatere a poluării şi de prevenire a acesteia. Proiectarea reţelelor de monitorizare include toate activităţile necesare pentru amplasarea punctelor şi regimul de urmărire al calităţii mediului. Proiectarea are în vedere stabilirea numărului şi poziţiei punctelor de amplasare, programul de măsurare, baza de aparatură şi instrumentală, personalul necesar, fluxurile de colectare a datelor şi căile de avertizare. Dintre toate aceste necesităţi de proiectare stabilirea poziţiei punctelor de prelevare este strâns legate de utilizarea unui model de dispersie. În procesul de

proiectare a unui sistem de monitorizare a calităţii aerului se parcurg mai multe etape, unul din primii paşi fiind stabilirea obiectivelor. Obiectivele principale ale unui sistem de monitorizare sunt:

• supravegherea calităţii aerului în raport cu norme şi standarde prestabilite şi declanşarea alarmei în cazul depăşirii accidentale/ sistematice a normelor

• identificarea surselor de poluare

• stabilirea poluării de fond şi a tendinţelor de poluare

• predicţii pe termen scurt pentru prevenirea poluărilor cu efecte catastrofale

• evaluarea impactului de mediu a diferiţilor poluanţi

• evaluarea schimbării microclimatului sub influenţa poluării

• validarea modelelor analitice şi empirice ale dispersiei poluanţilor în aer După stabilirea obiectivelor de monitorizare, în funcţie de nivelul reţelei de supraveghere, proiectarea presupune parcurgerea mai multor etape:

- stabilirea zonei de monitorizare

- selectarea variabilelor (componentelor) care vor fi măsurate

- stabilirea numărului de puncte de măsurare, a tipului acestor puncte (fix sau mobil) precum şi localizarea

punctelor de măsurare

- alegerea şi instalarea instrumentaţiei (senzori, aparate) necesare

- determinarea frecvenţei de măsurare

- stabilirea metodelor de analiză on-line sau off-line a probelor de aer

- dezvoltarea subsistemelor de achiziţie, memorare, transmitere