Sunteți pe pagina 1din 12

PROIECT

DREPTURILE OMULUI

Dreptul la viaa privat


Art.77 (1) Orice persoan are dreptul la respectarea vieii sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni n viaa intim, personal sau de familie, nici n domiciliul sau corespondena sa, fr s existe consimmntul su ori fr ca legea s permit acest lucru. Dreptul la viata privata este unul dintre drepturile fundamentale ale omului asa cum au fost ele statuate prin conventii internationale, n special prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948. Conceptul a fost explicat mai nti ca dreptul de a fi lasat n pace, nsa el a evoluat pna n zilele noastre ntr-un concept mai larg, care ar putea fi definit prozaic ca dreptul unei persoane fizice de a decide cta informatie personala sa divulge, cui si pentru ce anume. n legislatia fiecarei tari membre a Uniunii Europene, dreptul la viata privata si gaseste aplicarea n special n dispozitii constitutionale, legislatia privind protectia datelor cu caracter personal si, uneori, si n alte acte specifice unui domeniu (cum este cel medical). La nivel institutional european, cel mai important rol l au autoritatile pentru protectia datelor cu caracter personal din fiecare stat membru. Aparitia si dezvoltarea conceptului de viata privata este relativ trzie, dreptul si implicit necesitatea protejarii lui dezvoltndu-se treptat n dreptul privat European si American. Ascensiunea la rang de norma constitutionala si de drept fundamental, nu dateaza dect dupa cel de-al doilea razboi mondial. Prin art. 8 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma pe 4 noiembrie 1950, se instituie si protejaza dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si a corespondentei. n ce priveste conceptul American de Right of Privacy, acesta este creat de Curtea Suprema a Statelor Unite ncepnd cu hotarrea Giswold, din anul 1965. Determinarea continutului dreptului la viata privata a ridicat probleme deosebite n jurisprundenta si doctrina datorita caracterului sau hibrid, grevat de variabile specifice fiecarui individ, avnd o arie de cuprindere foarte vasta acoperind secretul, intimitatea ct si libertatea individuala de alegere n orientarea sexuala sau alte chestiuni. Cea mai cunoscuta definitie data notiunii de viata privata de catre literatura de specialitate din occident, este aceea potrivit careia dreptul la viata personala, este dreptul individului la o viata restrnsa si anonima . Acestei definitii i se imputa faptul ca reda numai aspectul psihologic al revendicarii dreptului, omitnd

elementele obiective ale acestuia cum sunt imaginea, sursa de venit, impozitele platite, modul de a-si petrece timpul liber, viata profesionala, sanatatea. De asemenea, asupra continutului conceptului de viata privata s-a pronuntat si Adunarea consultativa a Consiliului Europei care la 23 ianuarie 1970, a adoptat Rezolutia 428 ce prevede ca: n limitele sale esentiale, dreptul la respectarea vietii private consta n posibilitatea persoanei de a-si duce viata asa cum doreste, cu un minim de ingerinte. Acest drept se refera la viata privata, la viata familiala si la aceea a caminului, la integritatea fizica si morala, la onoare si reputatie, la faptul de a nu fi prezentat ntr-o lumina falsa, la nedivulgarea unor fapte inutile si jenante, la publicarea fara autorizare a unor fotografii private, la protectia mpotriva spionajului si a indiscretiilor nejustificate sau inadmisibile, la protectie mpotriva utilizarii abuzive a comunicatiilor private, la protectia mpotriva informatiilor confidentiale comunicate sau primite de catre un particular. n aceeasi problema a continutului dreptului la viata privata Comisia Europeana a Drepturilor Omului n Raportul asupra cauzei Van OOSTERVIJK Versus Belgia s-a pronuntat astfel: dreptul la respectarea vietii private este dreptul de a trai att ct vrei la adapost de privirile celor straini. Aceasta cuprinde, ntr-o anumita masura, dreptul de a stabili si de a ntretine relatii cu alte finite umane, cu deosebire n domeniul afectiv, pentru dezvoltarea si realizarea propriei personalitati. Avnd n vedere toate aceste elemente, cu mentiunea ca acestora li sar putea adauga si altele, se poate concluziona ca notiunea de viata privata este un concept sintetic care nglobeaza n continutul sau tot ce tine de viata privata a persoanei, de individualitatea sa, de ceea ce exprima individualitatea si libertatea cuiva. n considerarea continutului notiunii de viata privata nu trebuie omise si elemente subiective. n cazul anumitor categorii de indivizi, dreptul la protectia vietii private tinde sa se atenueze, iar n cazul altora situatia este contrara. De exemplu, viata privata a unui actor sau a unui politician este prin natura profesiei si prin propria vointa mai limitata dect viata privata a unui individ oarecare.

Limitele dreptului la viata privata


Dreptul la viata privata intra adesea in conflict cu alte drepturi si interese legitime, moment in care se pune problema stabilirii limitelor acestuia. Evident ca nu exista granite clare dincolo de care o incalcare trebuie sa fie considerata ca fiind permisa. Atunci cnd o instanta de judecata constata o incalcare a dreptului la viata privata, ea trebuie sa faca o analiza asupra circumstantelor concrete in care s-a produs, pentru a putea stabili daca o asemenea ingerinta este permisa sau, dimpotriva, trebuie sa fie inlaturata de indata. In acest sens, pentru evaluarea respectivei ingerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului aplica asa-zisul test al legalitatii", prin aplicarea cumulativa a urmatoarelor criterii: (I) Ingerinta sa fie prevazuta de lege. Statul are nu numai obligatia de a asigura abtinerea de la orice act sau fapt apt sa conduca la atingerea dreptului la viata privata (obligatie negativa), ci si obligatia de a asigura mijloacele adecvate de protectie juridica a dreptului la viata privata (obligatie pozitiva). Atingerea dreptului la viata privata trebuie sa aiba o baza legala, care sa fie cunoscuta si accesibila tuturor, si sa fie previzibila pentru a permite individului sa-si regleze conduita in functie de prescriptiile ei. In acest sens, Curtea a apreciat ca legea trebuie sa defineasca intinderea si modalitatile de exercitare a functiilor autoritatilor publice competente cu suficienta claritate pentru a proteja individul impotriva arbitrariului. In cazul Rotaru impotriva Romniei, in care reclamantul a invocat incalcarea dreptului la respectarea vietii private, cauzata de detinerea si utilizarea de catre Serviciul Romn de Informatii a unui fisier ce continea date personale, s-a considerat ca Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Romn de Informatii nu fixeaza limitele ce trebuie respectate in exercitiul acestei prerogative. S-a retinut ca legea nu defineste genurile de informatii ce pot fi consemnate, nici categoriile de persoane care pot face obiectul unor masuri de supraveghere, de colectare si conservare a datelor si nici circumstantele in care pot fi luate asemenea masuri. (II) Sa urmareasca un scop legitim. In optica Conventiei, scopul legitim poate fi reprezentat de securitatea nationala, securitatea publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii publice si prevenirea savrsirii unor fapte penale, protectia sanatatii si moralei publice, protec-tia drepturilor apartinnd altor persoane. (III) Sa apara ca necesara intr-o societate democratica, in sensul ca raspunde unei nevoi sociale imperioase. (IV) Sa fie proportionala cu scopul urmarit. Pentru a exemplifica aceasta cerinta, retinem rationamentul Curtii Europene exprimat in cauza Miculiae impotriva Croatiei. In aceasta speta, reclamanta s-a plns ca autoritatile judiciare nu au procedat la obligarea prtului, pretins tata, de a efectua testul ADN, ceea ce a
4

condus la respingerea cererii sale de a se stabili relatia de paternitate fata de prt si la mentinerea reclamantei in starea de incertitudine cu privire la identitatea proprie. Curtea a apreciat ca scopul urmarit prin comportamentul autoritatilor judiciare croate, acela de a proteja viata privata a pretinsului tata, nu este proportional cu lipsirea reclamantei de orice posibilitate care sa conduca la clarificarea identitatii sale. Asadar, pentru a aprecia daca o incalcare a dreptului la viata privata este permisa sau nu, este necesar sa se procedeze la aplicarea algoritmului prezentat, operatiune care nu este deloc una usoara, necesitnd o analiza atenta a circumstantelor fiecarui caz in parte.

STUDIU DE CAZ
Dintre nenumaratele hotarari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, am ales sa prezentam una care, desi a fost pronuntata cu sapte ani in urma, isi pastreaza caracterul actual. Am facut aceasta optiune nu atat pentru a prezenta un studiu de caz (tinand seama de faptul ca, desi este o hotarare ce face vorbire de situatii actuale, nu multi sunt in situatia de a se adresa Curtii cu o plangere asemanatoare) cat pentru a arata ca, intr-un moment in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu se confrunta cu un numar asa mare de cereri indreptate impotriva Statului Roman cum o face astazi, a existat o asemenea decizie, pronuntata la 29 martie 2000 si publicata in Monitorul Oficial nr. 19 din 11 ianuarie 2001, in cauza Rotaru impotriva Romaniei. La originea cauzei s-a aflat plangerea nr. 28.341/95 indreptata impotriva Romaniei. Reclamantul a invocat incalcarea dreptului la respectarea vietii private, datorita faptului ca Serviciul Roman de Informatii detinea si folosea un fisier continand date personale. Dl. Rotaru a mai invocat si o incalcare a dreptului de acces la instanta si a dreptului de a beneficia de un remediu in fata unei instante nationale, competenta sa se pronunte asupra cererii de modificare sau de distrugere a fisierului. Cererea, declarata admisibila Dupa ce in octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibila, la data de 7 iulie 1999, Marea Camera a hotarat ca prezenta plangere ar trebui examinata chiar de catre Marea Camera, in locul domnului Barsan, judecator ales din partea Romaniei, fiind desemnata, in calitate de judecator ad-hoc, doamna R. Weber. Curtea a retinut ca reclamantul s-a nascut in anul 1921 si a fost jurist de profesie. In anul 1946, dupa instaurarea regimului comunist, reclamantului, pe atunci student, i s-a refuzat de catre prefectul judetului Vaslui publicarea a doua brosuri, "Suflet de student" si "Proteste", cu motivarea ca aveau un caracter antiguvernamental. Nemultumit de acest refuz reclamantul a adresat prefectului doua scrisori in care protesta impotriva faptului ca noul regim popular a suprimat libertatea de exprimare. In urma acestor scrisori, la data de 7 iulie 1948, reclamantul a fost arestat. La data de 20 septembrie 1948 Tribunalul Popular din Vaslui l-a condamnat la un an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj. Dupa rasturnarea regimului comunist, a fost adoptat Decretul-lege nr. 118/1990, care acorda unele drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist si care nu au avut activitate fascista (alin. 30 de mai jos). Astfel, reclamantul a sesizat Judecatoria Barlad cu o cerere prin care chema in judecata Ministerul de Interne si Ministerul Apararii Nationale, precum si Directia muncii din judetul Vaslui, solicitand ca perioada in care s-a

aflat in executarea pedepsei dispuse prin hotararea penala din anul 1948 sa fie luata in considerare la calcularea anilor de vechime in munca. A cerut, de asemenea, restituirea drepturilor banesti corespunzatoare. Persecutii politice In urma judecarii cauzei, instanta a constatat ca in perioada 1946 - 1949 reclamantul fusese persecutat din motive politice si, prin urmare, a admis cererea, acordand drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990. In sustinerea apararii sale Ministerul de Interne a prezentat instantei o scrisoare din 19 decembrie 1990, primita de la Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.). Aceasta scrisoare avea urmatorul cuprins: "La adresa dumneavoastra nr. 99.110 din 11 decembrie 1990, privind pe numitul Rotaru Aurel, din Barlad, va facem cunoscut ca in urma verificarilor efectuate au rezultat urmatoarele: sus-numitul, pe perioada efectuarii studiilor la din Iasi, a activat ca membru legionar in Asociatia Studentilor Crestini; in anul 1946 a inaintat Cenzurii orasului Vaslui doua brosuri intitulate si , solicitand publicarea lor, dar nu a obtinut acest lucru, deoarece aveau continut antiguvernamental; dintr-o declaratie data in anul 1948 rezulta ca a facut parte din organizatia P.N.T. - tineret; sus-numitul nu are fond penal si nu a fost arestat in perioada mentionata de el; intre anii 1946 - 1948, datorita conceptiilor sale a fost chemat de mai multe ori de catre organele de siguranta si audiat in legatura cu atitudinea sa. (...)."Afland, cu aceasta ocazie, de continutul acestei adrese, reclamantul a chemat in judecata S.R.I., aratand ca nu a fost niciodata membru al miscarii legionare romane, ca nu a fost nici student la Facultatea de Stiinte, ci la Facultatea de Drept din Iasi si ca si alte informatii furnizate de S.R.I. in scrisoarea din 19 decembrie 1990 erau false si defaimatoare. Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Codului civil referitoare la raspunderea civila delictuala, reclamantul solicitand obligarea S.R.I. de a plati unele despagubiri pentru prejudiciul moral suferit. Acesta a cerut, de asemenea, ca S.R.I. sa fie obligat sa modifice sau sa distruga fisierul continand informatiile cu privire la presupusul sau trecut legionar. SRI, lipsit de culpa Dupa respingerea actiunii in prima instanta, reclamantul a declarat apel. Tribunalul Bucuresti a constatat ca informatia privind trecutul legionar al reclamantului era falsa. Cu toate acestea, a respins apelul declarat, aratand ca nu exista o culpa a S.R.I. din moment ce acesta nu era decat depozitarul datelor contestate, iar in lipsa culpei, nu se poate vorbi de o raspundere civila delictuala. Instanta a constatat ca informatiile au fost culese de fostele servicii de siguranta ale statului. In anul 1949, in urma desfiintarii acestor servicii, arhivele au fost transmise Securitatii, iar in
7

anul 1990 S.R.I. a preluat arhivele fostei Securitati. Si recursul a fost respins cu urmatoarea motivare: "(...) In virtutea competentei legale pe care o are Serviciul Roman de Informatii de depozitare a arhivelor fostelor organe de siguranta, prin adresa nr. 705.567/1990 a comunicat Ministerului de Interne imprejurari ce vizeaza activitatea personala a recurentului in timpul efectuarii studiilor universitare, asa cum sunt reflectate in documentele relatate in acea perioada de catre organele de siguranta. Rezulta deci ca instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze sau sa modifice continutul adresei redactate de S.R.I., care este numai depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranta ale statului. "In luna iunie 1997, Ministrul Justitiei a comunicat directorului S.R.I. ca plangerea reclamantului a fost declarata admisibila de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului, solicitand sa se verifice inca o data daca reclamantul apartinuse miscarii legionare si, daca aceasta informatie se va dovedi falsa, sa instiinteze reclamantul despre acest fapt, pentru ca acesta sa-l poata folosi ulterior intr-o eventuala cerere de revizuire. Ministrul Justitiei a fost informat astfel ca datele privind trecutul legionar al reclamantului, mentionate in scrisoarea din 19 decembrie 1990, au fost obtinute in urma studierii arhivelor S.R.I. A fost gasit astfel un tabel intocmit de Biroul Sigurantei din Iasi, in care la numarul 165 era mentionat un anume Aurel Rotaru, "element de masa, membru al Asociatiei Studentilor Crestini". Directorul S.R.I. a aratat ca tabelul purta data de 15 februarie 1937 si a apreciat ca, deoarece la acea data domnul Rotaru, "in varsta de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Stiinte din Iasi, credem ca ne aflam in prezenta unei regretabile erori care a facut sa consideram ca domnul Rotaru Aurel din Barlad este aceeasi persoana cu cea inscrisa in tabelul respectiv ca membru legionar. (...)." Anularea documentelor defaimatoare In urma declarararii revizuirii, reclamantul a solicitat anularea documentelor defaimatoare, un leu cu titlu de despagubiri morale, precum si rambursarea, la valoarea actuala, a tuturor taxelor si cheltuielilor suportate de la inceputul procedurii. Cererea de reviuire a fost admisa de Curtea de Apel Bucuresti care a constatat "regretabila confuzie" si a constatat faptul ca adresa S.R.I. cuprinde mentiuni ce nu se refera la persoana revizuientului. Luand la cunostinta de hotararea de revizuire, reclamantul a solicitat Curtii Europene a Drepturilor Omului sa continue examinarea cauzei, aratand ca Hotararea din 25 noiembrie 1997 nu a schimbat in mod fundamental situatia care a determinat plangerea initiala. In primul rand, simplul fapt de a recunoaste eroarea mentiunilor, dupa hotararea de admisibilitate a Comisiei, nu poate constitui o reparatie adecvata a incalcarii drepturilor garantate de Conventie. In al doilea rand, reclamantul nu are inca acces la dosarul sau secret, care nu este doar pastrat, ci si folosit de S.R.I. Din
8

aceasta cauza, chiar si dupa Hotararea din 25 noiembrie 1997, folosirea de catre S.R.I. a informatiilor privitoare la pretinsul trecut legionar al reclamantului sau a oricaror alte informatii continute in dosarul sau nu poate fi exclusa. Notiunea de "victima" Un lucru foarte important pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului il afirma in aceasta speza, in ceea ce priveste notiunea de "victima", este acela ca aceasta reaminteste ca o persoana poate, in anumite conditii, sa pretinda ca este victima a unei incalcari, generata de simpla existenta a unor masuri secrete sau a unei legislatii ce permite astfel de masuri chiar daca acestea nu i-au fost efectiv aplicate. De altfel, "o hotarare sau o masura favorabila reclamantului nu este suficienta, in principiu, pentru a pierde calitatea de "victima", decat in situatia in care autoritatile nationale au recunoscut, explicit sau implicit, iar apoi au reparat incalcarea Conventiei" (Hotararea Amuur impotriva Frantei din 25 iunie 1996 si Hotararea Dalban impotriva Romaniei nr. 28.114/95). Curtea observa ca reclamantul critica detinerea unui registru secret continand date care il privesc, a carui existenta a fost dezvaluita in mod public in cursul unei proceduri judiciare. Din acest motiv reclamantul se poate pretinde victima a unei incalcari a conventiei. Aceasta a mai aratat, de asemenea ca, prin hotararea Curtii de Apel Bucuresti, au fost anulate mentiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului, inserate in scrisoarea din 19 decembrie 1990. Chiar acceptand ideea ca intr-o anumita masura reclamantul a obtinut prin aceasta hotarare o reparatie in ceea ce priveste informatiile false din fisierul sau, Curtea apreciaza ca aceasta reparatie nu este decat partiala si ca, in orice caz, ea este insuficienta, in sensul jurisprudentei sale, pentru pierderea calitatii de victima. In afara considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victima ce izvoraste din detinerea unui fisier secret, Curtea a avut in vedere si alte elemente importante. Se pare ca informatiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt inca pastrate in fisierele S.R.I. fara sa fi fost facuta vreo mentiune cu privire la Hotararea din 25 noiembrie 1997. In plus, Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat, si nici nu avea competenta sa o faca, asupra faptului ca S.R.I. este autorizat de legislatia romana sa detina si sa foloseasca fisiere create de fostele servicii de informatii, care contin informatii cu privire la reclamant. Or, capatul principal de cerere se refera la faptul ca legea interna nu reglementeaza suficient de precis conditiile in care S.R.I. isi exercita atributiile si nu pune la dispozitie persoanei o cale de a obtine repararea eventualelor prejudicii in fata unei autoritati nationale. Reclamantul s-a plans in fata Curtii de faptul ca S.R.I. detine si poate folosi in orice moment date cu privire la viata sa particulara, dintre care unele sunt false si defaimatoare. El invoca incalcarea articolului 8 din Conventie, care se refera la dreptul la respectarea vietii
9

private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale si ca "Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora". Guvernul roman a contestat aplicabilitatea articolului 8, dar Curtea a reamintit ca articolul 8 din Conventie este aplicabil atunci cand este vorba despre stocarea intrun registru secret si comunicarea datelor privind "viata privata" a unei personae. Legat de acest aspect, Curtea a constatat ca unele date de natura publica pot tine de viata privata atunci cand ele sunt in mod sistematic adunate si introduse in fisiere tinute de autoritatile publice, cu atat mai mult cu cat se refera la trecutul indepartat al unei persoane. Aceasta constata ca scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 continea diverse informatii asupra vietii reclamantului, in special asupra studiilor sale, activitatilor politice si cazierului sau judiciar, parte din ele fiind culese cu mai mult de 50 de ani inainte. In opinia Curtii, astfel de informatii, sistematic culese si introduse intr-un fisier tinut de agenti ai statului, pot fi analizate din punctul de vedere al notiunii de "viata privata", in sensul art. 8 alin. 1 din Conventie. Si aceasta cu atat mai mult cu cat unele informatii au fost declarate nereale, ca in prezenta cauza, riscand sa aduca atingere reputatiei reclamantului. Curtea recunoaste ca, intr-o societate democratica, existenta unor servicii de informatii se poate dovedi legitima, dar reaminteste ca supravegherea secreta a persoanelor nu este acceptata de Conventie decat ca o masura strict necesara pentru apararea institutiilor democratice. Pentru a raspunde exigentelor art. 8 din Conventie, o astfel de ingerinta trebuie sa fie "prevazuta de lege", sa urmareasca unul dintre scopurile legitime mentionate la alin. 2 si, in plus, sa fie necesara intr-o societate democratica pentru atingerea scopului respectiv. Decizia CEDO Dupa o analiza mult mai complexa decat o putem noi prezenta in acest articol, Curtea a constatat ca in cauza a existat o atingere grava a drepturilor domnului Rotaru. In consecinta, Statul roman a fost obligat ca, in termen de 3 luni, sa plateasca reclamantului 50.000 de franci francezi cu titlu de daune morale si aproximativ 4.000 de franci francezi cheltuieli de judecata. In concluzie, in situatii in care este vorba de securitatea nationala, trebuie sa existe cel putin o legatura rezonabila si reala intre masurile care aduc atingere vietii private si obiectivul invocat pentru ca acest scop sa poata fi considerat legitim. Pastrarea arbitrara a unor informatii privind viata privata a persoanelor cu scopul asigurarii securitatii
10

nationale este de natura sa ridice probleme serioase. Statele nu dispun de puteri discretionare nelimitate pentru a supune persoanele fizice unor masuri de supraveghere secreta. Astfel, trebuie sa existe un echilibru intre interesul unui stat de a lua masurile necesare pentru protectia sigurantei nationale si gravitatea masurilor care duc la incalcarea dreptului reclamantului la respectarea vietii private. Curtea din Strasbourg a subliniat in repetate randuri ca "un sistem secret de supraveghere, avand drept scop apararea sigurantei nationale, creeaza riscul de a pune in pericol sau chiar de a distruge democratia pe motiv ca o apara".

11

Bibliografie
Constitutia Romniei, modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romniei nr. 429/2003, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; Urs, I., Repararea daunelor morale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001; Garantarea drepturilor omului, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, Hotarri ale CEDO , Culegere selectiva, Polirom, Iasi, 2000; Hotarri ale CEDO , Culegere selectiva, Polirom, Iasi, 2000,

12