Sunteți pe pagina 1din 6

Date despre autor si opera Mihai Eminescu este cel mai valoros poet roman,fiind denumit de critica literara

"ultimul mare romantic universal". El apartine perioadei marilor clasici ai literaturii romane, alaturi de Ion Creanga ,Ion Luca Caragiale,Ioan Slavici. Creatia sa este vasta ,cuprinzand cele trei genuri literare: liricul,epicul,dramaticul. Opera eminesciana in versuri reprezinta un univers al imaginarului cuprinzator si original,imbinand teme si motive romantice,de circulatie universala,cu elemente autohtone ale specificului national.Singurul volum de versuri publicat de M.Eminescu este intitulat "Poezii"(1883) si apare sub ingrijirea criticului literar Titu Maiorescu. Ca specie, poezia este o eglog , o idil cu dialog plasat ntr-un cadru rustic. Opera ilustreaza lirica mastilor (T.Vianu)/tipul de lirism obiectiv, avnd un vag fir epic i ca modalitate de expunere alternarea replicilor unui eu feminin i a unuia masculin. Aparitie.Tema Poezia "Floare albastra" dateaza din perioada studiilor la Viena si Berlin si a fost publicata in revista "Convorbiri literare",la 1 aprilie 1873.Tema ei este iubirea si natura,aflandu-se la granita dintre cele doua etape ale eroticii eminesciene,intre visul de iubire, posibil de implinit si iubirea ieremediabil pierduta.Ea prezinta o idila ipotetica care se petrece intr-un cadru natural paradisiac. Semnificatia titlului Titlul enunta un motiv de circulatie universala,intalnit in creatia lui Novalis,unde "floarea albastra" simbolizeaza iubirea si nostalgia infinitului; acelasi motiv romantic apare si in opera lui Leopardi ,fiind identificat cu idealul de frumusete si puritate. La Eminescu "floarea",care intruchipeaza viata ,gingasia,frumosul,este simbolul prezentei feminine ideale;epitetul cromatic "albastra" inglobeaza spatiul infinit ,cerul si marea,proiectand iubirea in eternitate. Structura si semnificatii Poezia este compusa din paisprezece catrene, care pot fi impartite in patru secvente lirice: reprosul adresat de iubita(primele trei strofe),cugetarea iubitului(strofa a patra),chemarea la iubire initiata de prezenta feminina (urmatoarele opt strofe),meditatia finala (ultimele doua strofe). Textul poate fi structurat pe doua planuri; in continuarea lor este folosita lirica mastilor, eul liric adoptand,pe rand,cele doua ipostaze,masculin si feminin. Fiecare dintre planuri contureaza o sfera diferita :lumea lui,reprezentantul omului de geniu,al cunoasterii absolute,al sferelor inalte si universul iubitei, cea care intruchipeaza umanul,terestrul,cunoasterea comuna. Incompatibilitatea celor doua planuri este principala sursa a neimplinirii in iubire. I. Prima secventa lirica enunta reprosul adresat de prezenta feminina iubitului ; el contine referiri la sfera cunoasterii absolute,delimitand un plan indepartat aflat in adverbul "iar"("din nou"),defineste spatiul infinit,abstract:"Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori ,si-n ceruri nalte?" si contureaza nuanta de repros. Planul iubitului este contemplativ ,ingloband cultura ("campiile asire"),geneza universului ("intunecarea mare"),creatia("piramidele-nvechite").Ratiunea sa abstracta, sugerata de verbele "a cufunda","a gramadi(-n gandire)","a cata",nu poate fi inteleasa de omul comun; aceasta diferenta este

sesizata de iubita , care isi doresteca el sa recurga la sacrificiul de a-si parasi sfera si a se integra in lumea terestra pentru a gasi implinirea : "Nu cata in departare/Fericirea ta ,iubite!". II.Reactia geniului este una detasata ,atitudine care deriva din intuirea din intuirea profundei incompatibilitati dintre cele doua planuri.Iubita este numita,printr-un diminutiv "mititica";acesta sugereaza apropierea dintre cei doi,completata si de adverbul cu valoare de simbol "dulce",care exteriorizeaza aceasta apropiere prin intermediul gestului:"Dulce netezindu-mi parul". Interjectia exclamativa "Ah!",completata de constatarea " ea spuse adevarul" accentueaza diferenta dintre abstarct si concret,geniu si muritor,etern si perisabil. Ideea superioritatii geniului reiese si din ultimul vers al secventei ,"Eu am ras ,n-am zis nimica ",cel care aduce o nota sagalnica,dar anunta ,in acelasi timp,cugetarea din final. III.Chemarea la iubire ,adresata de prezenta feminina,contureaza un vis proiectat in mijlocul unei naturi unice, specific eminesciene,care aminteste de peisajul paradisiac. Cadrul romantic reprezinta o tentatie pentru cel invocat si se compune din urmatoarele elemente:"codrul cu verdeata",izvoarele care" plang in vale"(personificare,imagine auditiva),"stanca","prapastia mareata"(epitet),"ochi de padure"(metafora),"bolta cea senina"(epitet), "trestia cea lina"(epitet),"foi de mure". Iubita imagineaza un intreg ritual dupa care se va desfasura povestea de dragoste proiectata in viitor.Izolarea lor va fi totala,vor trai doar unul pentru celalalt clipe de fericire ancorate in ternitate.Limbajul devine si el familiar,predominand nota populara:"si mi-i spune atunci povesti [...]/Eu pe-un fir de romanita/ Voi cerca de ma iubesti". Ea se autoportretizeaza ,surprinzand si emotia specifica momentelor de iubire: "Voi fi rosie ca marul/Mi-oi desface de-aur parul/Sa-ti astup cu dansul gura".Tentatiile apropierii dintre cei doi culmineaza cu "o sarutare",oferita in taina,in singuratatea cadrului natural,protector.In decorul romantic ,luminat doar de astrul protector al indragostitilor ,luna, iubitul si iubita aspira la eternizarea acestui moment unic. Intoarcerea catre casa,"spre sat in vale",pecetluieste,prin sarutari " dulci ca florile ascunse",unirea spirituala dintre ei. IV.Ultima secventa lirica prezinta cugetarile geniului,care,desi amagit de tendinta fericirii absolute prin iubire ("inc-o gura"),realizeaza ca ea este doar o himera ("si dispare"),iar clipa magica a chemarii este perisabila.Exclamatia "Ce frumoasa ,ce nebuna/E albastra-mi dulce floare!" exprima exuberanta iubitei,dar si revenirea de la visul frumos conturat de imaginatie ,la realitatea cruda a incompatibilitatii dintre cele doua lumi.Versul"Ca un stalp eu stam in luna" exprima singuratatea ,izolarea geniului,singurul capabil sa uneasca ,prin purtarea ratiunii,planul cosmic si planul terestru ,fiind o axa intre cer si pamant. Sentimentul iremediabil pierdut produce nefericire omului superior:"Si te-ai dus ,dulce minune /S-a murit iubirea noastra".Repetitia exclamativa " Floare albastra ,floare albastra" denota intensitatea trairii esecului ,generata de contrastul puternic dintre iluzie si realitate. Ultimul vers a cunoscut doua variante :"Totul este trist in lume!" si " Totusi...este trist in lume!"; deoarece manuscrisul eminescian s-a pierdut,critica literara considera cea de-a doua versiune ca fiind adecvata ,avand in vedere ca "Floare albastra" este o poezie de tinerete care ,in ansamblu , contine o raza de speranta,in defavoarea pesimismului total, exprimat prin pronumele nehotarat cu valoare substantivala "totul". Tristetea deriva din insasi conditia geniului,care aspira la o iubire ideala,considerata o cale de cunoastere.Prezenta feminina din lirica eminesciana nu intruchipeaza perfectiunea ,chiar daca este

numita "dulce minune",iar trairea momentului unic este echivalenta cu un miracol.Visul de iubire devine iluzie din cauza incompatibilitatii dintre sferele celor doi indragostiti. Consideratii stilistice In ceea ce priveste stilul eminescian , se remarca perfectiunea formei care sustine structura ideatica a poeziei .Lingvistul Iorgu Iordan remarca, in " Floare albastra","simbolismul fonetic" (capacitatea sunetelor de a crea, in mintea cititorului, reprezentari inedite). Diferenta dintre cele doua plannuri este redata,la nivel morfologic,prin timpurile verbale: monologul iubitei este dominat de verbe la timpul prezent sau viitor , iar cugetarile geniului urmaresc axa temporala trecut (iubirea pierduta).-prezent(destramarea iluziei , revenirea la realitate). Din punct de vedere lexical,sunt imbinate forme populare ("mi-i spune","voi cerca", "mi-oi desface", " nime-n lume n-a s-o stie")si termeni livresti( "campiile asire", " piramidele"). Cuvantul "dulce" , folosit de patru ori in text , ca adjectiv sau adverb , are valoare de simbol: "dulce netezindu-mi parul", "dulci ca florile ascunse", " dulce floare ", " dulce minune",redand atat apropierea gestuala , cat si unicitatea prezentei feminine a carei aparitie echivaleaza cu un miracol. Concluzie Ingemanarea dintre descrierea visului de iubire si cugetarea omului superior ,care se confrunta cu imposibilitatea de a se implini sufleteste ,aspirand vesnic la iubire,confera poeziei "Floare albastra " caracterul de sinteza a gandirii eminesciene , anuntand problematica poemului "Luceafarul".