NEGUSTORUL AMBULANT Pe la jumatatea veacului al XIX-lea, negustoria ambulanta era o realitate pe strazile bucurestene.

Proprie oraselor, dar cu precadere Bucurestilor, pitoreasca indeletnicire a lasat ecou in multe scrieri si opere de arta. Treptat insa, in prima parte a secolului al XX-lea, administratia bucuresteana a vrut o imagine a capitalei si a strazilor ei nu atat patriarhala, caci timpul nu sta pe loc, cat una moderna, mai apropiata de cerintele vremii. Cu toate astea, comertul ambulant s-a incapatanat sa traiasca. UN OCEAN DE PRECUPETE Capitala a cunoscut negotul stabil si negotul ambulant. Cel dintai avea nevoie de o firma si un spatiu - inchiriat sau particular. Comertul ambulant se desfasura pe strada, fiind totusi necesara o autorizatie. Negotul, ocupatie usoara si profitabila, a fost mai mult monopolul celor veniti din afara, in special al evreilor si al balcanicilor. Afacerile au prosperat, iar grecii, turcii, armenii, bulgarii, evreii au fost tot mai multi, ei inteleganduse foarte bine cu localnicii romani. Mai mult, se creasera specializari care au stabilit o ordine nescrisa, respectata de toti negustorii. Erau mai multe feluri de negustori ambulanti, fiecare specializat pe anumite marfuri, dar in general alimente: carne, legume, fructe, dulciuri, racoritoare si maruntisuri folositoare. Marfurile erau ale lor ori luate de la angrosisti, din piete. Bucurestii, de la 1868 si pana in 1885, pare ca n-au avut decat doua piete de unde te puteai aproviziona: "Piata mare", pe locul unde se afla Piata Unirii, "un ocean de precupeti si precupete, cu marfurile intinse pe jos, pe rogojini sau in cosuri, chemand lumea cu indemnuri ispititoare sa le cumpere zarzavatul si fructele",si "Piata mica", langa Biserica Amzei. Pravaliile si bacaniile erau adunate mai mult in centru. Bucurestenii bogati isi trimiteau slugile in piata sau la bacanii ori comandau negustorului produsele, care le erau aduse acasa de catre baietii de pravalie. Asa ceva locuitorii de rand ai capitalei nu puteau face. Astfel, negotul ambulant a raspuns majoritatii populatiei, care nu se mai vedea nevoita sa iasa din casa pentru cele de trebuinta gospodariei si, in plus, se bucura si de un pret convenabil. Felul acesta de negustorie nu a fost abandonat nici mai tarziu, cand numarul pietelor, pravaliilor si bacaniilor a crescut. "IMPARATIA" OLTENILOR Alaturi de straini, si-au dezvoltat negotul si oltenii, care in scurt timp s-au impus prin pitoresc si prin felul in care isi prezentau marfa. Erau foarte muncitori, la fel de economi si cu un spirit practic superior celorlalti romani; in plus, aveau o inclinatie deosebita pentru negot. La inceput, oltenii apareau in orasele si targurile din Muntenia, unde se angajau cu simbrie la brutarii, simigerii, bragagerii, sau ca iaurgii si precupeti. Incetul cu incetul, ei au prins cheag si in capitala. Originalitatea si temperamentul vioi si patrunzator, veselia care nu-i parasea, i-au cucerit pe bucuresteni.

Cea mai rodnica parte a muncii lor s-a desfasurat cu deosebire in ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea, dar si in prima jumatate a secolului al XX-lea. Atat de inradacinat in mintea bucuresteanului, numele generic de "oltean" a ramas pana tarziu, pentru toti romanii comercianti, chiar daca cei ce vindeau nu mai erau de mult oltenii. Imbracati in portul lor, strigand, tocmindu-se aprig, dar fara suparare, ei isi duceau marfurile pe umeri, in doua cosuri cu o cobilita - o bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi. Vindeau peste, carne de vaca, porc si berbec, iar de Paste miei vii ori carne de miel, intreg, jumatate sau sferturi. Gainile, ratele, gastele erau vandute in cosuri cu plasa, vii, cumparatorii hotarand daca ajung in oala sau sunt pastrate pentru a oua. Tot olteanul vindea si grauntele pentru hrana lor. Laptele dulce era adus din satele marginase, in vase de tabla alba, fie cu un carut usor pe doua roti, tras de un calut, fie cu cobilita, pe umeri. Foarte cautat era cel de capra, pe care parintii il cumparau pentru copiii mai firavi. Se mai vindea si lapte acru, cas dulce sau sarat, branza de oi, de vaca ori de burduf, cascaval de Penteleu presat in roti groase cu trei degete, cu frunze de visin ori de piersic intre ele si infasurate in foi de vita, dar si unt randuit in turte mici, cat podul palmei. Iaurtul si laptele covasit, din hardaiasele legate de cobilita, se vindea cu lingura, iar gospodina isi primea marfa aranjata ca solzii de peste, pe farfuriile ce si le aducea din casa. Pentru calcatul rufelor si pentru gratar, gospodinele asteptau carbunii de mangal. De dimineata pana seara, oltenii imbiau cu legume proaspete: verdeturi, varza, ardei, morcovi, telina, ceapa, usturoi, rosii, castraveti, in functie de anotimp. In cosurile lor, fructele de gradina sau de padure, frumos oranduite si ispititoare. Pe langa cele ale locului - mere, pere, struguri, afine, zmeura, caise, piersici, prune, gutui - se vindeau si fructe exotice. Isi aminteste Henri Stahl de "oltenii, vanzatori de portocale, din fata bisericii Sf. Anton, desvalind, delicat, de camasa lor de hartie de matase, fructele mari si rotunde, ca sanuri de chinezoaice, ori taind ca sa sangere, sfarcul fructului exotic"; la fel si de "oltenii florari, udand din stropitoare cu imens gat de girafa, mozaicul viu de culori si parfumuri ce ocupa toata piateta". "SALEP", "BIGI-BIGI", "CARNE-VICI" Alti negustori ambulanti, turcii si bulgarii, vindeau mai ales dulciuri, alune, cafea, braga si bauturi racoritoare. Se aprovizionau de la dughene - bragagerii, risipite prin mahalale, adevarate laboratoare de cofetarie. Acolo se faceau mari cantitati de rahat, nuga cu naut, cu susan, cu alune, "bigi-bigi" - "un fel de lumanari groase din coca de rahat, inchegata cu zahar legat si prinsa pe sferturi de nuci insirate pe sfoara". Cei ce vindeau pe strazi aceste produse, in cosuri cu cate o tava avand multe despartituri pentru diferitele dulciuri, erau mai mult turcii, in port oriental, cu salvari si fes rosu, care faceau deliciul copiilor. Adesea ei aveau in mana draepta si o donita cu braga, racita de un bulgare plutitor de gheata. Braga se facea din mei si zahar. Salepul, o bautura de iarna "fierbinte,

dulceaga si cu piper in ea", cum isi amintea I.A. Bassarabescu, avand menirea "sa incalzeasca si in acelasi timp sa hraneasca", era adus de bulgari. Vanzarea incepea de la 5 dimineata, insotita si de chemarea taraganata si prelunga: "Saleeep!". Vara, pe strazile capitalei, apreciata de toate varstele, era limonada. Turnata din vase speciale in pahare ieftine, limonada era fabricata din apa, la care se adauga suc de lamaie, gheata si zahar ars pentru culoare. "Sampania rece!...doua la cinci!...numai zeama de lamaie...o vand sa nu mai ramaie...", striga limonagiul, si se si strangea lumea in jurul lui. Grecii si macedonenii vindeau covrigi si placinte. Covrigii erau fie mai mari, fie mai mici, cu susan sau fara, iar placintele - cu branza, cu carne, dar si simple, numite "bogacii". Ca sa le pastreze calde, in cosuri, sub tava, se punea un lighenas cu jaratec de mangal. Franzelarii aveau franzele lungi, chifle si cornuri, in cosuri adanci, purtate pe spate, ca ranitele. O data cu toamna, ieseau pe strazi, cu sobita de tabla la subsuoara, negustorii de "cren-wursti" (un soi de carnati cu hrean), care adaptand termenul, strigau pentru cei infometati: "Caaarne-vici!", iar dupa o pauza, ca un ecou ispititor: "...vici, ...vici!!" INVATATURILE LUI CILIBI MOISE Vanzatorii de covoare, tesaturi si rasnite de cafea erau, de regula, armenii. Negustorilor ambulanti li se alaturau sacagiii, care vindeau apa in butoiase legate cu cercuri de fier, si vanzatorii de lemne de foc. Tiganii umblau cu carucioare trase de magarii, dupa fier vechi, sau vindeau piepteni de os, albii pentru spalat rufe si tot felul de vase din arama ce urmau a fi cositorite, in timp ce tigancile vindeau "porumbielu fierbinte", adica porumb fiert; "floricele", din porumb cu sare; levantica pentru alungat moliile, precum si tot soiul de flori de gradina sau de camp. Evreii, cei mai multi, trecusera la comertul stabil, pe care in mare parte il si controlau. Cei ramasi la vanzarea de maruntisuri aveau tot felul de obiecte de podoaba, panglici, piepteni, dantele, ata, ace, agrafe si multe alte fleacuri necesare gospodinelor. Dintre toti se detaseaza un personaj extrem de cunoscut si indragit de bucuresteni: Cilibi Moise, care putea fi intalnit adesea pe Podul Calicilor, langa Tribunal, unde incepea Calea Rahovei, si ale carui vorbe de duh s-au pastrat pana astazi. Cuvintele acestui Anton Pann evreu, nestiutor de carte si fara avere, in aparenta hazlii, ascundeau adevaruri ce indemnau la meditatie. El spunea: "Alearga la portile invatatului, nu la ale bogatului", sau "Cinsteste pe tanarul care are ceva batran intr-insul si pe batranul care are ceva tanar intr-insul", iar despre el insusi: "Intr-o zi, Cilibi Moise a dat de o mare rusine: l-au calcat hotii noaptea si n-au gasit nimic". De dimineata pana la asfintit, ulitele frematau de pasii, chemarile si tocmelile celor ce-si castigau in acest fel existenta. Iar seara, ragusiti si obositi, unul cate unul, se pierdeau in noapte, cu marfa ramasa, pentru ca a doua zi sa fie din nou pe strazi.

Cum era de asteptat, campania "Ordine si disciplina in piete - toleranta zero fata de speculanti", initiata de catre Ionel Blanculescu, fostul presedinte al Autoritatii Nationale de Control, s-a dovedit a fi un mare fas. Se pare ca in acest razboi, cel putin pentru moment, au castigat tot falsii producatori. Cuvintele de ordine pentru aceste complexe agroalimentare sunt: cantarele masluite, kilograme de marfa vanduta care nu isi justifica provenienta, mizerie de nedescris si mafie cat cuprinde. Cam aceasta este atmosfera in mai toate pietele Capitalei. Evident, sub privirile "vigilente" ale Politiei Pietei, ale Gardienilor Publici si ale tuturor inspectorilor care ar trebui sa se implice in acest fenomen. In Piata Sudului, la doua saptamani de la ninsoare, mormane de zapada inghetata zac peste tarabele neacoperite. Printre ele, cateva personaje tuciurii vand mandarine si grapefruit la jumatate de pret. Nu ii alunga nimeni, caci, din declaratiile comerciantilor care vin, zilnic, in Piata Sudului, nu mai exista de multa vreme Politia Pietei. Doar Gardienii Publici pe raza carora intra si aceasta zona mai fac, din cand in cand, ordine. Asta cand nu sunt "tentati" cu cate ceva bun pentru acasa. Pe trotuarul din spatele statiei de metrou de la Big Berceni stau tarani cu branza in galeti si cu laptele proaspat in bidoane de sticla. Total neigienic daca este sa ne luam dupa normele sanitar-veterinare in vigoare, dar si dupa regulamentul de functionare al pietelor. "Nu ne lasa in piata administratia. Zic ca nu au locuri in hala de lactate", se lamenteaza o taranca venita din Dambovita. Cu toate acestea, ei sunt cam singurii producatori adevarati. Restul nu sunt decat bisnitari, mafia care controleaza tot ce misca prin piete. Ei vin dimineata devreme si cumpara de la tarani toata marfa. Apoi, cu un certificat de producator obtinut, Dumnezeu stie cum, ajung sa o vanda la preturi stabilite intre ei, de comun acord. Nu se admite nici un fel de concurenta. Cantarul pietei zace pe o taraba, "anuntat" de un afis. Si daca vrei sa reclami ceva, nu prea ai cui. La Administratie, lucrurile merg intocmai ca la noi, romanii. Pisica moarta se paseaza mereu in ograda celor care nu sunt la serviciu in momentul respectiv. Comertul ambulant, nerespectarea normelor de igiena, ilegalitatile si vanzarea unor produse furate sunt la ele acasa si in celelalte piete ale Bucurestiului. Printre acestea se numara si Piata Obor, cea mai mare piata agroalimentara din Bucuresti. In urma raziilor fulger, dar foarte rare, ale inspectorilor ies la iveala sute de kilograme de produse alterate, tigari si alte asemenea fara documente de provenienta. In complexele agroalimentare din sectorul 6, doar stafia celebrului Piedone, care realiza controale selective si televizate, mai bantuie printre comercianti: "Cine esti tu de ma intrebi de certificat de producator? Ce, esti cumva Piedone?". Exceptia, este unica piata ecologica din sectorul 6, "Chilia Veche", unde comertul este la nivelul preturilor. In Piata Rahova din sectorul 5, "populatia de culoare" se simte la ea acasa. Trotuarele din jurul pietei, de o parte si de alta, sunt invadate de comercianti ambulanti care striga cat ii tin puterile, laudandu-si marfa. Din cand in cand, politistii trec impasibili printre acestia.

Pietari - asa au fost botezati cei care au ales sa se implice in comertul desfasurat in pietele agro-alimentare. Desi spiritul intreprinzator al "pietarilor" a fost de multe ori pus la indoiala, potentialul unei afaceri in acest sector nu este de ignorat, mai ales in contextul deschiderii unei noi nise - pietele volante. Diferentele dintre o piata "fixa" si una volanta nu sunt evidente la o abordare superficiala si totusi ele exista. Ca intotdeauna, succesul depinde in mare masura de abordarea afacerii, de felul in care este prezentat produsul sau serviciul oferit potentialilor clienti. In acasta privinta, piata volanta prezinta unele avantaje ce nu pot fi neglijate. Standul personalizat

Piata volanta nu este la fel de restrictiva ca o piata clasica pentru ca tarabele care servesc drept spatiu de comercializare nu mai sunt asa masive si limitative din punctul de vedere al felului in care este prezentata marfa. Acest lucru se traduce printr-o mai mare libertate de miscare pentru intreprinzatorul care doreste sa se faca remarcat. Un stand personalizat si mai ales mobil permite individualizarea ofertei de produse si atragerea de noi clienti. Sublinierea laturii mobile a standului este relevanta in masura in care vanzarea produselor este inteleasa ca fiind mai mult decat etalarea marfii pe capota unei masini. O camioneta modificata pentru comertul mobil are multiple avantaje: este salvat timpul necesar in mod normal operatiunilor de incarcare/descarcare; standul poate fi individualizat pentru a atrage atentia potentialilor clienti, fara riscul daunelor produse vandalism; in functie de facilitatile camionetei (aparat frigorific, vitrina termoizolatoare), gama de produse poate include de la fructe pana la produse din carne. Clientul fidel din mai multe piete

Putini sunt cei care indraznesc sa abordeze mai multe piete agroalimentare, preferand in schimb sa se "inpamantaneasca" intr-un singur loc pe considerentul castigarii increderii unor clienti fideli. Cu toate acestea, si pietele volante au clientii lor. Poate intr-o masura mai mare decat in cazul pietei "clasice", o buna oportunitate pentru un "pietar" ar fi sa isi consrtruiasca un portofoliu de clienti in mai multe locuri iar un stand mobil este exact elementul care poate face legatura dintre aceste locuri. Piata volanta are o serie de clienti constanti care se bazeaza si isi programeaza cumparaturile in functie de ziua in care este planificata prezenta pietei. In masura in care oferta unui intreprinzator este bine promovata si recunoscuta usor de clientii obisnuiti ai pietei volante, un stand mobil este cel care face tranzitul de la un client fidel la altul.

Investitii in functie de buget Un stand mobil poate sa fie conceput in functie de fondurile disponibile unei asemenea investitii. Se poate incepe de la o camioneta la mana a doua care trece printr-o operatiune de carosare adaptata nevoilor unui comert ambulant. Principalele elemente care trebuie luate in calcul sunt un spatiu de depozitare usor accesibil si o vitrina sau platforma de prezentare. Pentru un buget redus, produsele care pot fi luate in calcul pentru comertul ambulant sunt cele care au un termen de valabilitate extins: detergenti, sapun, produse cosmetice si articole de plastic, imbracaminte s.a.m.d. Pentru o investitie mai serioasa, trebuie sa faceti apel la o camioneta dotata cu o instalatie frigorifica. Principalul avantaj al acestei instalatii este ca va va permite sa oferiti produse altfel inaccesibile unei piete volante: carne, lactate. Pe de alta parte, in functie de dotare, se poate lua in calcul si productia (mobila) de gogosi, placinte, sau alte produse proaspat gatite pentru care este nevoie de o instalatie speciala. Toti agentii economici, inclusiv cei care au venituri anuale totale de pana la 100 milioane de lei, sunt obligati, incepand cu luna februarie a acestui an, sa utilizeze aparate electronice de marcat fiscale, potrivit Legii 64/2002 pentru aprobarea OUG 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor. Potrivit actului normativ, investitiile efectuate pentru achizitionarea aparatelor sunt deductibile fiscal integral in luna in care a fost efectuata achizitia, cu conditia ca agentii economici sa inceapa utilizarea lor inca din acea luna. Folosirea caselor de marcat nu este obligatorie pentru firmele care desfasoara activitati de asigurari si activitati financiare si bancare, cu exceptia caselor de schimb valutar. Obligativitatea nu exista nici in cazul vanzarii obiectelor de cult si serviciilor religioase prestate de institutiile de cult. De asemenea, nici persoanele fizice care au activitati independente, cu exceptia taximetristilor, nu sunt obligate sa utilizeze aparate de marcat. In plus, comertul si prestarile de servicii cu caracter ambulant, desfasurate in zone publice ori la domiciliul clientului nu mai beneficiaza de scutirea de la obligativitatea folosirii aparatelor electronice de marcat. (A.G.C.)