Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

le zise: “Sărmanilor mei copii. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. la proces. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă. muiere. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit. Acţiunile. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare. Vrea să plece de la Moara cu noroc. prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Tatăl vostru e un ticălos. sărutând pe unul din copii. voi nu mai aveţi. Monologul interior. de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică. Fire slabă. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. Autoreproşurile. pe de alta. nealterat încă: ”Iartă-mă. Iartă-mă cel puţin tu. Fricos şi laş. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . activitatea de la Moara cu noroc. dar rece. În felul acesta devine complice la crimă. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. pe de o parte. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. În prima etapă a transformării personajului. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”. jură fals.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. renunţă apoi. Ano! zise el. priveşte la soţie cu înduioşare.” Datorită generozităţii Sămădăului. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. un tată om cinstit. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. cum avuseseră părinţii voştri. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. lacom de a avea cât mai mult. dar să fie prieten şi cu Lică”. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. şi revine la hotărâre.

părut “oarecum fioros la faţă”. Ana era fragedă şi subţirică. La rândul său. gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune.” De acum prăbuşirea este inevitabilă. direct. care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. însă. realizat. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. În familie. încearcă să-i pătrundă gândurile. În viziunea acestei etici sănătoase.Treptat. La sărbătorile Paştelui. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină. soţul ei devine un om ursuz. e cuprinsă de vrajă. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…).” Mai târziu. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui. tandreţea şi căldura sufletească. va fi ucis de Răuţ. Ghiţă. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. dar aşa le-a fost dat. că Lică e om rău şi om primejdios”. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. Ana întruchipează duioşia. dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică. După prietenia cu Lică. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Ana îşi apără liniştea căminului. Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire. de altfel cu replica bătrânei. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. Portretul fizic. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s. dar eu îţi spun. de misterul ce-l învăluia pe noul venit. Simţindu-se 3 . Nuvela se încheie. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău.cocoaşă în spinare. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat. reîntors între timp la Moara cu noroc. temător şi suspicios. Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică. Fă cum ştii. Inteligentă şi aprigă. la comanda lui Lică.” Prin destinul său tragic.

Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă. Ca într-un sistem de oglinzi paralele. Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. la îndemnul lui Ghiţă. în general. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. Lică. setea de răzbunare şi patima pentru Lică. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. ea refuză categoric să joace cu Lică. indirectă. “ţipă dezmierdată. Caracterizarea lui este. personaj cu o structură aparte. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. Lică este un erou realist. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. unic în literatura noastră prin chipul său satanic.tot mai părăsită de soţul ei. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. La început. Ana va cădea în păcat. Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. În aceste împrejurări. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. Deşi linear ca viaţă sufletească. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. dar îşi calcă pe inimă. chipul său se conturează din 4 . iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. în sufletul Anei se aprinde dispreţul. împinsă de soţul ei. regretul pentru propriile-i păcate. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei. cade ucisă de mâna soţului ei. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. De acum. În prezentarea evoluţiei Anei.” Ana sfârşeşte tragic. ba chiar mai rău decât aşa. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală.

uscăţiv şi supt la faţă. Încă de la intarea lui în scenă. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. porcar şi el. bun cunoscător de oameni. nu are de ce să se teamă. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. furt. După ce l-a cucerit pe Ghiţă. la petreceri devine vesel şi bun. acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. Lică se conduce după un cod moral propriu. căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. de care tremură toată lunca…”. cine trece pe aici. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. În legătură cu oameni influenţi. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare.”Sămădăul. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. Edificatoare. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi. crimă. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale. Lică. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. înfioară. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi. este generos cu cei care-l sprijină. Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. mizând pe patima acestuia pentru bani.lumini şi umbre. învăluit în ceaţa misterului. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”. care mă apucă din când în când…” 5 . fără lege şi fără credinţă. cine ce zice şi cine ce face. Urmează o altă caracterizare. care ştie toate înfundăturile. în afara legilor. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime. Acum sângele cald e un fel de boală. în acest sens. Slavici anunţase. înalt.de altfel. cu mustaţa lungă. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. ci mai ales un om aspru şi neîndurat. care umblă mereu călare de la turmă la turmă. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. dar om cu stare.

enunţă ideea de bază. înţelepciunii şi responsabilităţii personale. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final. comparativ cu celelalte personaje. când contemplă. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului. mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. cu demnitate a vieţii. Intervenţiile ei timide. Apare la început. ”Ea luă copii şi plecă mai departe”. Ea întruchipează principiul sănătos. specific ţărănească. fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat.Bătrâna. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă.Bătrâna soacră apare sporadic. are rolul corifeului din tragedia greacă. al trăirii senine. popular.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . cedează locul personajelor tragediei. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti. Powered by http://www.referat. lipsit de vinovăţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful