Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

pe de o parte. În felul acesta devine complice la crimă. cum avuseseră părinţii voştri.” Datorită generozităţii Sămădăului. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”. nealterat încă: ”Iartă-mă. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Fricos şi laş. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . la proces. prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. Acţiunile. Vrea să plece de la Moara cu noroc. activitatea de la Moara cu noroc. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie. renunţă apoi. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. şi revine la hotărâre. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. voi nu mai aveţi. În prima etapă a transformării personajului. pe de alta. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. jură fals. muiere. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare. Iartă-mă cel puţin tu. apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. Fire slabă. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. sărutând pe unul din copii. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. priveşte la soţie cu înduioşare. gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. Tatăl vostru e un ticălos. dar să fie prieten şi cu Lică”. le zise: “Sărmanilor mei copii. un tată om cinstit. dar rece. Ano! zise el. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. Monologul interior. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. lacom de a avea cât mai mult. Autoreproşurile.

dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică. La sărbătorile Paştelui. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui. că Lică e om rău şi om primejdios”.cocoaşă în spinare. dar aşa le-a fost dat. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine. Ana era fragedă şi subţirică. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. la comanda lui Lică. temător şi suspicios. În viziunea acestei etici sănătoase. e cuprinsă de vrajă. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…). de altfel cu replica bătrânei. reîntors între timp la Moara cu noroc. Portretul fizic. Inteligentă şi aprigă. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină. La rândul său. va fi ucis de Răuţ. Ana îşi apără liniştea căminului. Nuvela se încheie. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. Fă cum ştii.Treptat. încearcă să-i pătrundă gândurile. dar eu îţi spun.” Prin destinul său tragic. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. de misterul ce-l învăluia pe noul venit. iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire. gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune. Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică.” De acum prăbuşirea este inevitabilă. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Simţindu-se 3 . care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău. direct. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie. soţul ei devine un om ursuz.părut “oarecum fioros la faţă”. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. Ana întruchipează duioşia. realizat. În familie. însă. tandreţea şi căldura sufletească.” Mai târziu. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. Ghiţă. După prietenia cu Lică. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s.

personaj cu o structură aparte. ea refuză categoric să joace cu Lică. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare. Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. în sufletul Anei se aprinde dispreţul. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. “ţipă dezmierdată. la îndemnul lui Ghiţă. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. Lică. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. cade ucisă de mâna soţului ei. La început. dar îşi calcă pe inimă.” Ana sfârşeşte tragic. unic în literatura noastră prin chipul său satanic. Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. indirectă. regretul pentru propriile-i păcate. Caracterizarea lui este. chipul său se conturează din 4 . împinsă de soţul ei. În aceste împrejurări. Ana va cădea în păcat. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. De acum. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală. Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei.tot mai părăsită de soţul ei. Lică este un erou realist. iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. În prezentarea evoluţiei Anei. în general. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. Deşi linear ca viaţă sufletească. ba chiar mai rău decât aşa. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. Ca într-un sistem de oglinzi paralele. setea de răzbunare şi patima pentru Lică.

porcar şi el.”Sămădăul. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. în afara legilor. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. cu mustaţa lungă. bun cunoscător de oameni. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). în acest sens. Acum sângele cald e un fel de boală. cine trece pe aici. fără lege şi fără credinţă. În legătură cu oameni influenţi. care ştie toate înfundăturile. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare. de care tremură toată lunca…”. care mă apucă din când în când…” 5 . Slavici anunţase. Urmează o altă caracterizare. mizând pe patima acestuia pentru bani. Lică se conduce după un cod moral propriu. înfioară. Lică. Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. furt. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. ci mai ales un om aspru şi neîndurat. înalt. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”. uscăţiv şi supt la faţă. învăluit în ceaţa misterului. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. După ce l-a cucerit pe Ghiţă.de altfel. dar om cu stare. ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. la petreceri devine vesel şi bun. Edificatoare. care umblă mereu călare de la turmă la turmă. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi.lumini şi umbre. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi. nu are de ce să se teamă. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. este generos cu cei care-l sprijină. cine ce zice şi cine ce face. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. Încă de la intarea lui în scenă. căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. crimă. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică.

”Ea luă copii şi plecă mai departe”. cu demnitate a vieţii.Bătrâna soacră apare sporadic. cedează locul personajelor tragediei. Apare la început. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului.Bătrâna. comparativ cu celelalte personaje. mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. specific ţărănească. popular. când contemplă.referat. lipsit de vinovăţie. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final. enunţă ideea de bază. Ea întruchipează principiul sănătos. al trăirii senine. fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat. Intervenţiile ei timide. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . are rolul corifeului din tragedia greacă. Powered by http://www. înţelepciunii şi responsabilităţii personale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful