P. 1
Caracterizarea Personajelor Moara Cu Noroc

Caracterizarea Personajelor Moara Cu Noroc

|Views: 4,446|Likes:
Published by Savy Robyn

More info:

Published by: Savy Robyn on Feb 22, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/19/2015

pdf

text

original

Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică. pe de o parte. Autoreproşurile. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare.” Datorită generozităţii Sămădăului. apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Vrea să plece de la Moara cu noroc. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. Fire slabă. sărutând pe unul din copii. dar rece. la proces. muiere. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”. le zise: “Sărmanilor mei copii. În felul acesta devine complice la crimă. lacom de a avea cât mai mult. Fricos şi laş. Ano! zise el. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă. Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. Acţiunile. Monologul interior. Iartă-mă cel puţin tu. gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. jură fals. cum avuseseră părinţii voştri. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. priveşte la soţie cu înduioşare. Tatăl vostru e un ticălos. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. dar să fie prieten şi cu Lică”. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. renunţă apoi. În prima etapă a transformării personajului. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. activitatea de la Moara cu noroc. nealterat încă: ”Iartă-mă. pe de alta. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. voi nu mai aveţi. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. un tată om cinstit. şi revine la hotărâre.

de misterul ce-l învăluia pe noul venit. gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune. încearcă să-i pătrundă gândurile. La sărbătorile Paştelui. Simţindu-se 3 . La rândul său. realizat. e cuprinsă de vrajă. soţul ei devine un om ursuz.cocoaşă în spinare. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie. În viziunea acestei etici sănătoase. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. la comanda lui Lică. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. direct. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. În familie. Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. Fă cum ştii. dar aşa le-a fost dat. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…).Treptat. Inteligentă şi aprigă. reîntors între timp la Moara cu noroc.părut “oarecum fioros la faţă”. va fi ucis de Răuţ.” Mai târziu. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină.” De acum prăbuşirea este inevitabilă.” Prin destinul său tragic. tandreţea şi căldura sufletească. Ghiţă. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Nuvela se încheie. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. Portretul fizic. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău. temător şi suspicios. Ana îşi apără liniştea căminului. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui. însă. Ana întruchipează duioşia. care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire. de altfel cu replica bătrânei. că Lică e om rău şi om primejdios”. Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. După prietenia cu Lică. Ana era fragedă şi subţirică. dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. dar eu îţi spun.

Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. Caracterizarea lui este. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. în general. Lică este un erou realist. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare. împinsă de soţul ei.tot mai părăsită de soţul ei. Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om.” Ana sfârşeşte tragic. regretul pentru propriile-i păcate. dar îşi calcă pe inimă. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. De acum. în sufletul Anei se aprinde dispreţul. iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. Deşi linear ca viaţă sufletească. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. chipul său se conturează din 4 . cade ucisă de mâna soţului ei. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. personaj cu o structură aparte. În aceste împrejurări. Ca într-un sistem de oglinzi paralele. Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă. unic în literatura noastră prin chipul său satanic. “ţipă dezmierdată. În prezentarea evoluţiei Anei. ba chiar mai rău decât aşa. indirectă. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. Ana va cădea în păcat. ea refuză categoric să joace cu Lică. La început. la îndemnul lui Ghiţă. setea de răzbunare şi patima pentru Lică. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. Lică. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală.

acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. Lică. Edificatoare. uscăţiv şi supt la faţă. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. mizând pe patima acestuia pentru bani. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi. care umblă mereu călare de la turmă la turmă. Slavici anunţase.de altfel. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. ci mai ales un om aspru şi neîndurat. Lică se conduce după un cod moral propriu. înfioară. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. înalt. ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. cine ce zice şi cine ce face. care mă apucă din când în când…” 5 . Încă de la intarea lui în scenă. de care tremură toată lunca…”. În legătură cu oameni influenţi. dar om cu stare. în acest sens.”Sămădăul. nu are de ce să se teamă. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. cu mustaţa lungă.lumini şi umbre. cine trece pe aici. la petreceri devine vesel şi bun. este generos cu cei care-l sprijină. După ce l-a cucerit pe Ghiţă. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică. Acum sângele cald e un fel de boală. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). bun cunoscător de oameni. Urmează o altă caracterizare. învăluit în ceaţa misterului. care ştie toate înfundăturile. fără lege şi fără credinţă. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. porcar şi el. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. în afara legilor. Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”. furt. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. crimă.

Powered by http://www. când contemplă. ”Ea luă copii şi plecă mai departe”.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . înţelepciunii şi responsabilităţii personale. lipsit de vinovăţie. are rolul corifeului din tragedia greacă. comparativ cu celelalte personaje. al trăirii senine. specific ţărănească.Bătrâna.referat. mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. enunţă ideea de bază. Intervenţiile ei timide. fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului.Bătrâna soacră apare sporadic. cu demnitate a vieţii. Apare la început. cedează locul personajelor tragediei. Ea întruchipează principiul sănătos. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti. popular. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->