Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. pe de o parte. Iartă-mă cel puţin tu. Monologul interior. Tatăl vostru e un ticălos. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit. muiere. dar rece. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. În prima etapă a transformării personajului. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. În felul acesta devine complice la crimă. gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. cum avuseseră părinţii voştri. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. Fricos şi laş. nealterat încă: ”Iartă-mă. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie. şi revine la hotărâre. pe de alta. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. la proces. Acţiunile. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. activitatea de la Moara cu noroc. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. sărutând pe unul din copii. Ano! zise el. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare. un tată om cinstit. le zise: “Sărmanilor mei copii. prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. renunţă apoi. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. jură fals. Vrea să plece de la Moara cu noroc. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. priveşte la soţie cu înduioşare. Fire slabă. Autoreproşurile. dar să fie prieten şi cu Lică”. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”. lacom de a avea cât mai mult. de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică.” Datorită generozităţii Sămădăului. voi nu mai aveţi.

va fi ucis de Răuţ. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. Ghiţă. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină.” De acum prăbuşirea este inevitabilă. Portretul fizic. În viziunea acestei etici sănătoase. Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică. dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie.cocoaşă în spinare. În familie. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. Inteligentă şi aprigă. Ana îşi apără liniştea căminului.Treptat.” Mai târziu. iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire. reîntors între timp la Moara cu noroc.” Prin destinul său tragic. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. încearcă să-i pătrundă gândurile. la comanda lui Lică. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. de altfel cu replica bătrânei. Fă cum ştii. însă. e cuprinsă de vrajă.părut “oarecum fioros la faţă”. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…). După prietenia cu Lică. de misterul ce-l învăluia pe noul venit. La sărbătorile Paştelui. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui. temător şi suspicios. realizat. Ana întruchipează duioşia. dar aşa le-a fost dat. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat. soţul ei devine un om ursuz. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău. Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Nuvela se încheie. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. tandreţea şi căldura sufletească. că Lică e om rău şi om primejdios”. direct. Ana era fragedă şi subţirică. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. Simţindu-se 3 . La rândul său. dar eu îţi spun.

dar îşi calcă pe inimă. regretul pentru propriile-i păcate. Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. Deşi linear ca viaţă sufletească. Ana va cădea în păcat. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. De acum. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei. indirectă. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. Caracterizarea lui este. ba chiar mai rău decât aşa. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. împinsă de soţul ei. Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală. La început. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. Lică. cade ucisă de mâna soţului ei. Lică este un erou realist. în general. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare.tot mai părăsită de soţul ei. în sufletul Anei se aprinde dispreţul.” Ana sfârşeşte tragic. În prezentarea evoluţiei Anei. unic în literatura noastră prin chipul său satanic. Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. personaj cu o structură aparte. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. setea de răzbunare şi patima pentru Lică. chipul său se conturează din 4 . În aceste împrejurări. iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. ea refuză categoric să joace cu Lică. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. “ţipă dezmierdată. Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. la îndemnul lui Ghiţă. Ca într-un sistem de oglinzi paralele.

nu are de ce să se teamă. acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. care ştie toate înfundăturile. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. înalt. înfioară. Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale. Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime. mizând pe patima acestuia pentru bani. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare.de altfel. bun cunoscător de oameni. ci mai ales un om aspru şi neîndurat. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. cine trece pe aici. care mă apucă din când în când…” 5 . uscăţiv şi supt la faţă. este generos cu cei care-l sprijină. de care tremură toată lunca…”. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”. care umblă mereu călare de la turmă la turmă. Urmează o altă caracterizare. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). Lică se conduce după un cod moral propriu. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. cu mustaţa lungă. în acest sens. în afara legilor. crimă. Slavici anunţase. la petreceri devine vesel şi bun. căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. furt. dar om cu stare.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică.”Sămădăul. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi. învăluit în ceaţa misterului. Acum sângele cald e un fel de boală. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi.lumini şi umbre. fără lege şi fără credinţă. porcar şi el. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. cine ce zice şi cine ce face. Edificatoare. Lică. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. În legătură cu oameni influenţi. După ce l-a cucerit pe Ghiţă. Încă de la intarea lui în scenă.

fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat. popular.referat. cedează locul personajelor tragediei. Powered by http://www. are rolul corifeului din tragedia greacă. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti.Bătrâna soacră apare sporadic. lipsit de vinovăţie. enunţă ideea de bază. Ea întruchipează principiul sănătos. specific ţărănească. mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. Apare la început. al trăirii senine. ”Ea luă copii şi plecă mai departe”. comparativ cu celelalte personaje. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final. înţelepciunii şi responsabilităţii personale. Intervenţiile ei timide. cu demnitate a vieţii.Bătrâna.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . când contemplă. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful