Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. Fire slabă. Ano! zise el. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. activitatea de la Moara cu noroc. În prima etapă a transformării personajului. renunţă apoi. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Iartă-mă cel puţin tu. Fricos şi laş. lacom de a avea cât mai mult. În felul acesta devine complice la crimă. Tatăl vostru e un ticălos. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. Vrea să plece de la Moara cu noroc. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. la proces. pe de alta. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”. nealterat încă: ”Iartă-mă. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. pe de o parte. priveşte la soţie cu înduioşare. un tată om cinstit. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . le zise: “Sărmanilor mei copii. dar să fie prieten şi cu Lică”. Acţiunile. muiere. sărutând pe unul din copii. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă. Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. jură fals.” Datorită generozităţii Sămădăului. cum avuseseră părinţii voştri. dar rece. voi nu mai aveţi. de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. şi revine la hotărâre. Autoreproşurile. Monologul interior.

iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire. însă. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…). Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică. Inteligentă şi aprigă. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Ghiţă. Fă cum ştii. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. la comanda lui Lică. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s. temător şi suspicios. La rândul său. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie. Ana întruchipează duioşia. Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. că Lică e om rău şi om primejdios”. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină.” Prin destinul său tragic. dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică.” Mai târziu. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui. e cuprinsă de vrajă.” De acum prăbuşirea este inevitabilă. de misterul ce-l învăluia pe noul venit. Ana era fragedă şi subţirică. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău. Ana îşi apără liniştea căminului. La sărbătorile Paştelui. Portretul fizic. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. reîntors între timp la Moara cu noroc. Nuvela se încheie.părut “oarecum fioros la faţă”. soţul ei devine un om ursuz. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat.Treptat. va fi ucis de Răuţ. realizat. În viziunea acestei etici sănătoase. După prietenia cu Lică. Simţindu-se 3 . gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune. tandreţea şi căldura sufletească. de altfel cu replica bătrânei. dar aşa le-a fost dat. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. În familie. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. direct. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. încearcă să-i pătrundă gândurile. dar eu îţi spun.cocoaşă în spinare.

Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. De acum. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. în sufletul Anei se aprinde dispreţul. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. cade ucisă de mâna soţului ei. în general. ba chiar mai rău decât aşa. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă. Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. împinsă de soţul ei.tot mai părăsită de soţul ei. regretul pentru propriile-i păcate. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. setea de răzbunare şi patima pentru Lică. Deşi linear ca viaţă sufletească. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. “ţipă dezmierdată. la îndemnul lui Ghiţă. În prezentarea evoluţiei Anei. unic în literatura noastră prin chipul său satanic. chipul său se conturează din 4 . Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală. ea refuză categoric să joace cu Lică. Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om. În aceste împrejurări. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. Ana va cădea în păcat. dar îşi calcă pe inimă. indirectă. Caracterizarea lui este. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare. La început. Lică este un erou realist. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu.” Ana sfârşeşte tragic. Lică. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. Ca într-un sistem de oglinzi paralele. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. personaj cu o structură aparte. iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti.

este generos cu cei care-l sprijină.de altfel. mizând pe patima acestuia pentru bani. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. care umblă mereu călare de la turmă la turmă.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. în acest sens. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. învăluit în ceaţa misterului. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. înalt. Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică. căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). cu mustaţa lungă. fără lege şi fără credinţă. acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. După ce l-a cucerit pe Ghiţă.lumini şi umbre. Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. În legătură cu oameni influenţi. Urmează o altă caracterizare. cine ce zice şi cine ce face. cine trece pe aici. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”.”Sămădăul. Slavici anunţase. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. Încă de la intarea lui în scenă. porcar şi el. nu are de ce să se teamă. în afara legilor. bun cunoscător de oameni. de care tremură toată lunca…”. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. care ştie toate înfundăturile. furt. care mă apucă din când în când…” 5 . ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. dar om cu stare. înfioară. uscăţiv şi supt la faţă. Lică se conduce după un cod moral propriu. la petreceri devine vesel şi bun. crimă. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi. Acum sângele cald e un fel de boală. Lică. Edificatoare. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. ci mai ales un om aspru şi neîndurat.

când contemplă. popular. cu demnitate a vieţii. Powered by http://www.referat. comparativ cu celelalte personaje.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . are rolul corifeului din tragedia greacă.Bătrâna. lipsit de vinovăţie. Intervenţiile ei timide. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti. mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă. înţelepciunii şi responsabilităţii personale. Apare la început. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final. Ea întruchipează principiul sănătos. ”Ea luă copii şi plecă mai departe”. fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat.Bătrâna soacră apare sporadic. al trăirii senine. specific ţărănească. enunţă ideea de bază. cedează locul personajelor tragediei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful