Caracterizarea personajelor “Moara cu noroc”

Ioan Slavici
Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe. Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugrăvirea, pe multiple planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o artă desăvârşită consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire. Ghiţă concentrează în devenirea sa înteaga problematică a operei, ce stă sub semnul unei idei morale. Nuvela se deschide, astfel, cu replica bătrânei, mama Anei: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Drumul parcurs de Ghiţă se abate de la acest adevăr fundamental, înaintând inevitabil spre un sfârşit tagic. ”Drama lui Ghiţă este analizată magistral”, notează G. Călinescu, şi se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui, din constatările şi opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială şi aspirând firesc spre bunăstare, Ghiţă îşi convinge familia să se mute pentru o perioadă la cârciuma de la întretăierea drumurilor. Meseriaş bun şi harnic, om blând şi “cumsecade”, ce trudea pentru fericirea Anei şi a copiilor, Ghiţă, de când s-au mutat la Moara cu noroc, “era mereu aşezat şi pus pe gânduri, se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”. Înţelegerea cu Lică Sămădăul învinge bunătatea sa, iar sentimentul de protecţie familială şi dorinţa de a părăsi locurile acestea blestemate se confruntă cu ispita irezistibilă de îmbogăţire. Deşi la prima întâlnire cu “stăpânul acestor locuri” încearcă să fie autoritar şi dârz în faţa lui, să reziste demn la propunerile nelegiuite ale lui Lică, în curând este copleşit de forţa acestuia şi, în consecinţă, acceptă să-i fie părtaş. Din acest moment, eroul ni se dezvăluie

1

sărutând pe unul din copii. cum avuseseră părinţii voştri. gesturile şi atitudinile lui trădează starea de nesiguranţă şi de incertitudine. În prima etapă a transformării personajului. apărându-l pe Lică şi scoţându-l din încurcătură. parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”. voi nu mai aveţi. Suflet complex şi oscilant în acelaşi timp. Începe acum procesul de înstrăinare faţă de familie. muiere. Monologul interior. pe de o parte. ascunde adevărul relaţiilor cu Lică. dar rece. prietenia cu Lică) este subordonată şi determinată de viaţa interioară. deşi “fierbea în el când îi vedea faţa străbătută de plăcerea jocului”.din mai multe perspective: viaţa lui exterioară (relaţiile familiale. la proces. Iartă-mă cel puţin tu. prin care se autocaracterizează ca un om neputincios şi cu o fire slabă. pe de alta. renunţă apoi. Fricos şi laş. Renunţă să dezvăluie adevărul jandarmului Pintea. activitatea de la Moara cu noroc. Fire slabă. Dezumanizarea lui se manifestă în toată amploarea acum. Autoreproşurile. de teamă şi suspiciune care s-a instalat din clipa în care a intrat în cârdăşie cu Lică. “îi era parcă n-a mai văzut-o demult şi parcă îi era să se despartă de dânsa”. şi revine la hotărâre. remuşcările sincere şi dureroase izvorăsc din fondul său de umanitate. lacom de a avea cât mai mult. Ghiţă se implică tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. este sfâşiat de tendinţe şi trăiri contradictorii. Vrea să plece de la Moara cu noroc. dar să fie prieten şi cu Lică”. priveşte la soţie cu înduioşare. nealterat încă: ”Iartă-mă. El refuză să mai dea lămuriri soacrei sale despre “afacerile” lui Lică. Ano! zise el. jură fals. Acţiunile. este o încercare de a-şi motiva sieşi actele grave săvârşite în complicitate cu Lică: “Ei! Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea!? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are 2 . un tată om cinstit. căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului…” În altă împrejurare. Tatăl vostru e un ticălos. El o îndeamnă pe Ana să joace cu Lică: “Joacă. În felul acesta devine complice la crimă. Ghiţă începe să regrete existenţa familiei: “întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. asistăm la o permanentă confruntare între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii.” Datorită generozităţii Sămădăului. starea materială a lui Ghiţă este înfloritoare. le zise: “Sărmanilor mei copii. Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor şi până la urmă găseşte că singura soluţie este “să pară om cinstit.

de altfel cu replica bătrânei. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. După prietenia cu Lică. şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun. Nu este sincer şi drept nici cu Pintea. O aruncă pe Ana drept momeală în cursa cu care dorea să-l prindă pe Lică şi în cele din urmă o va ucide. Portretul fizic. însă. La sărbătorile Paştelui. Ana întruchipează duioşia. realizat. de autor la începutul nuvelei (“Ana era tânără şi frumoasă. gelos şi turbat de mânie când o vede pe Ana cu Lică prinşi în jocul dragostei vrea să se răzbune. Patima de bani îl va duce treptat la pierzanie. Pintea trece pe la Moara cu noroc ca să afle veşti sigure despre fărădelegile lui Lică. Simţindu-se 3 . În familie. că Lică e om rău şi om primejdios”. Izolânduse de toţi cei din jur şi luptând cu propriile-i slăbiciuni. Ana îşi apără liniştea căminului. îi spuse lui Ghiţă că Lică i s. Ghiţă devine victimă pentru că are slăbiciunea de a ”ţine la bani”: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. iar excesul de şiretenie îl va duce până la urmă la prăbuşire.” De acum prăbuşirea este inevitabilă. direct. Ghiţă. Inteligentă şi aprigă. Ana ilustrează artistic teza morală după care omul în viaţă trebuie să aibă stăpânire de sine.părut “oarecum fioros la faţă”. Ana era sprintenă şi mlădioasă”) conturează un model de frumuseţe feminină. încearcă să-i pătrundă gândurile. Nuvela se încheie. soţul ei devine un om ursuz. Fă cum ştii. Ana simte admiraţie faţă de Sămădău. e cuprinsă de vrajă. tandreţea şi căldura sufletească. simţul măsurii şi echilibru în tot ce întreprinde. Ana îşi dă seama că Ghiţă s-a schimbat. să-l ajute şi suferă profund când vede că soţul ei se înstrăinează. dar aşa le-a fost dat.” Mai târziu.cocoaşă în spinare. la comanda lui Lică.Treptat. dar Ghiţă se hotărăşte să-i pună jandarmului la dispoziţie ”probe” numai atunci când îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică. temător şi suspicios. reîntors între timp la Moara cu noroc.” Prin destinul său tragic. spunându-i răspicat: ”Ghiţă! …Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta (…). Ghiţă cade învins de propriul său destin căruia nu i se poate opune. La rândul său. dar eu îţi spun. care concentrează concepţia fatalistă despre soarta omului: ”Simţeam eu că nu are să iasă bine. Ana era fragedă şi subţirică. În viziunea acestei etici sănătoase. va fi ucis de Răuţ. de misterul ce-l învăluia pe noul venit. ea se cutremură la apariţia Sămădăului şi-l priveşte “oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui.

în general. Slavici îşi dovedeşte talentul său de portretist şi în realizarea lui Lică Sămădăul. La început. personaj cu o structură aparte. Ana cea blândă şi delicată alunecă rapid spre prăpastia păcatului. Ana e cuprinsă de teamă şi îngrijorare. Ghiţă o jigneşte spunându-i că hotărârea ei este legată de faptul că Lică este la cârciumă. Când Ana îşi exprimă dorinţa de a nu pleca cu bătrâna şi cu copiii de sărbători de la Moară. unic în literatura noastră prin chipul său satanic. Desprins parcă din tipologia sceleraţilor romantici. lăsând-o singură cu Lică la cârciumă. În aceste împrejurări. Deşi linear ca viaţă sufletească. Când Ghiţă se supune dorinţei lui Lică şi pleacă la Ineu. fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă.tot mai părăsită de soţul ei. îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui”. Declaraţia pe care Ana i-o face lui Lică dezvăluie la această fiinţă fragilă un caracter ferm şi o mare capacitate de concentrare a sensibilităţii pentru luarea unei decizii dificile: ”Tu eşti om. la îndemnul lui Ghiţă. împinsă de soţul ei. ba chiar mai rău decât aşa. O impresionează prezenţa de spirit a Sămădăului şi tăria lui morală. setea de răzbunare şi patima pentru Lică. “ţipă dezmierdată. cade ucisă de mâna soţului ei. indirectă. Lică. ea refuză categoric să joace cu Lică. Lică este un erou realist. regretul pentru propriile-i păcate. dar îşi calcă pe inimă. exercitând asupra celorlalte personaje o dominaţie fascinantă. În prezentarea evoluţiei Anei. Ana “întâia oară în viaţa ei simţi tragere de inimă pentru Lică şi-i zise la plecare din toată inima:<<noroc bun!>>”. Lică se distinge prin câteva trăsături de caracter bine conturate pe fondul acţiunilor la care participă. Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura şi dispreţul pentru soţul nedemn. Ca într-un sistem de oglinzi paralele. iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. prin observaţiile autorului şi ale celorlalte personaje. Dându-şi seama că soarta soţului ei este acum “legată de a lui Lică”. Ana va cădea în păcat. Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine. De acum.” Ana sfârşeşte tragic. în sufletul Anei se aprinde dispreţul. apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare. conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei. în timp ce simţindu-l pe Sămădău aproape. Caracterizarea lui este. chipul său se conturează din 4 .

Asprimea de om primitiv a lui Lică este asociată cu un fel de nobleţe sălbatică. în afara legilor. la petreceri devine vesel şi bun. de astă dată făcută chiar de noul personaj: “ Eu sunt Lică Sămădăul… multe se zic despre mie. Cred că ne-am înţeles!” Inteligent. şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Scriitorul ne oferă detalii suplimentare despre noul venit la Moara cu noroc: “un om de treizeci şi şase de ani. este mărturisirea pe care i-o face lui Ghiţă: “Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. crimă. în acest sens. care ştie toate înfundăturile. Foarte repede ştie să îşi facă din cârciumarul de la Moara cu noroc un aliat şi un complice la furturi şi crime. ci deavol!” Faptele lui mârşave: înşelăciune. este generos cu cei care-l sprijină. mizând pe patima acestuia pentru bani. furt.de altfel. bun cunoscător de oameni. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare. dar om cu stare. Edificatoare. cine trece pe aici. care poate să plătească grăsunii pierduţi ori furaţi. care mă apucă din când în când…” 5 . înalt. înfioară. cu mustaţa lungă. Lică. Pătrunderea lui Lică în viaţa celorlalte personaje are efecte catastrofale.(…) Apoi am ucispe cel de-al doilea. Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri. Intrarea lui în acţiune este pregătită minuţios de autor. cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc”. Unele elemente de factură romantică întregesc portretul lui Lică: om fără suflet. În legătură cu oameni influenţi. cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi. învăluit în ceaţa misterului. şi multe vor fi adevărate şi multe scornite(…). căci acest personaj concentrează în caracterul său o extraodinară doză de neomenie şi demonism. Urmează o altă caracterizare. cine ce zice şi cine ce face. ca să mă mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi. După ce l-a cucerit pe Ghiţă. Lică exercită asupra Anei o fascinaţie diabolică. Acum sângele cald e un fel de boală. uscăţiv şi supt la faţă. Încă de la intarea lui în scenă. La procesul în care este învinuit de tâlhărie şi omor scapă basma curată. acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: “Tu nu eşti om. nu are de ce să se teamă. de care tremură toată lunca…”. Slavici anunţase.lumini şi umbre. fără lege şi fără credinţă. ci mai ales un om aspru şi neîndurat. Lică se conduce după un cod moral propriu.”Sămădăul. Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. care umblă mereu călare de la turmă la turmă. porcar şi el. prin explicaţiile pe care le dă noţiunii de “sămădău”.

mormanul de cenuşă în care s-a transformat Moara. Intervenţiile ei timide. Ea întruchipează principiul sănătos. enunţă ideea de bază. fiind salvaţi de flăcările pustiitoare pentru sufletul lor curat. înţelepciunii şi responsabilităţii personale. când contemplă. cedează locul personajelor tragediei. discrete sugerează ideea necesităţii cumpătului. intervine în câteva momente de cumpănă şi de maximă încordare şi mai revine în final. cu sentimentul zădărniciei eforturilor omeneşti.ro/ cel mai tare site cu referate 6 . are rolul corifeului din tragedia greacă. Powered by http://www. Apare la început. cu demnitate a vieţii.Bătrâna soacră apare sporadic. care participă şi contemplă evenimentele cu un fel de pasivitate fatalistă.Bătrâna. popular. ”Ea luă copii şi plecă mai departe”. al trăirii senine. lipsit de vinovăţie. specific ţărănească.referat. comparativ cu celelalte personaje.