Sunteți pe pagina 1din 2

Ritualul, (din latin ritus, "ceremonie, cult religios"), este un ceremonial derivat din vechi tradiii religioase, care

se desfoar dup anumite reguli, (de obicei ntr-un cadru solemn), cu prilejul unor momente importante ale existenei umane, (natere, botez, cstorie, moarte), sau n legtur cu unele etape ale muncii (semnat, recoltat), ori cu succesiunea anotimpurilor, sau ocazionate de unele srbtori sau alte evenimente petrecute n cadrul unei comuniti tradiionale.

Nu peste tot se practica ngroparea. n urma cu aproape 4.000 de ani, n Asia, adepii zoroastrismului, o religie veche caracterizat printr-o concepie dualist asupra lumii i prin opoziia dintre bine i ru, practicau ritualul Dakhma Nashini (distrugerea complet a trupului mort). Considernd cadavrele ca fiind malefice, ritualul zoroastrienilor presupunea ca nimeni, n afar de cei nsrcinai special cu ndatorirea de a le cra, s nu le ating. La rndul lor, aceti oameni erau obligai s triasc n afara oraelor i s nu aib contact cu restul populaiei. Corpul nensufleit era splat cu urina unui taur alb, iar n cazul n care un membru al familiei l atingea, nefericitul n cauz era nevoit s fac baie n urin i chiar s soarb din ea pentru a se purifica. O practic asemntoare se ntlnea, ntr-o perioad relativ apropiat secolului nostru, la indieniiChoctaw din America de Nord, care obinuiau s usuce corpurile decedailor ridicndu-le pe stlpi sau n copaci, pentru a permite naturii s le descompun. Cnd nu mai rmneau dect oasele, acestea erau curate i ngropate. Cu secole n urm, vikingii au transformat ritualul nmormntrii ntr-un adevrat eveniment extravagant, cu sicrie destul de mari pentru a ncpea nu doar decedatul, ci i tot ce se considera a fi necesar pe trmul de dincolo. Tot la aceste populaii, persoanele importante aveau parte de o incinerare somptuoas care includea toate posesiunile. n aceast categorie intrau: caii, corbiile i chiar oameni vii. Vechii egipteni considerau c viaa de apoi este asemntoare cu cea de pe Pmnt i, prin urmare, corpul trebuie pstrat ct mai bine. Practica mumificrii, ns, era rspndit doar n rndul oamenilor nstrii, cci doar ei erau considerai demni de a-i pstra corpurile ntr-o via viitoare. i pentru c, odat ajuni la destinaie, decedaii nu s-ar fi putut descurca singuri, majoritatea i luau cu ei servitorii, nchizndu-i n mormnt. Cu toate acestea, uneori mumiile nu erau ngropate timp ani ntregi, fiind folosite ca garanie pentru mprumuturi.

Obiceiuri stranii de ieri i de azi


Desigur c moartea este unul din cele mai triste lucruri, dar, poate tocmai din acest cauz, n istoria omenirii au existat, asociate cu ea, ritualuri duse la extrem, unele care, acum, par hilare, iar altele nspimnttoare. De exemplu, la romani ritualul funebru presupunea ca brbatul cel mai n vrst al familiei s stea lng patul de moarte al printelui su, pentru a fi pregtit s-i inhaleze ultima suflare. Perii, sirienii i babilonienii, pe de alt parte, aveau obiceiul s fac un fel de lumnri uriae din trupurile decedailor. Ei pstrau corpurile n borcane uriae pline cu cear sau miere. Mult mai macabru pare, n lumina concepiilor occidentale moderne, obiceiul unor haitieni de a-i afuma morii i de a-i atrna de pereii caselor, ca ornamente. Thailandezii preferau incinerarea, ns n cazul familiilor regale, succesorul la tron era mai puin norocos: el trebuia s caute, prin cenua predecesorului su, buci de oase pe care s le pstreze drept talismane. Despre locuitorii Indiei se zvonete c ar fi avut anumite practici legate de ritualul funebru pe care autoritatea britanic colonial, oripilat le-a interzis. Unii hindui menineau un obicei numit suttee, care presupunea ca, odat cu incinerarea mortului, s aib loc i cea a vduvei sale.

Despre cartaginezi se spune c i mncau morii. Membrii unei familii aveau angajamentul sacru de a-i "consuma" ruda decedat. i chiar i azi, nc mai exist zvonuri - ce-i drept, neconfirmate -, cum c obiceiul canibalismului ritualic nu ar fi disprut de tot. Un ritual funerar ciudat, contemporan, este, "nmormntarea" tibetan cereasc. Acesta presupune ca trupul s fie tiat n bucele mici, iar oasele sfrmate pentru ca apoi s fie amestecate cu carnea mrunit, nite orz i grsime de iac, preparndu-se astfel o "gustare" pentru vulturi. Din moment ce 80% din tibetani aleg s i gseasc sfritul mrunii i agai pe o stnc, n Asia exist peste 1.000 de astfel de locuri.
Zoroastru a fost un profet de origine iraniana, care a infiintat yoroastrismul, o religie care a dainuit mai bine de 2500 ani si care are adepti chiar si in zilele noastre. Zoroastrienii cred ca un mort este impur si nu ar trebui sa polueze pamantul prin inmormantare sau cremare. In schimb, mortii acestor adepti au parte de o ceremonie numita "turnul tacerii", care are loc de obicei pe un platou montan. Acolo, corpurile mortilor sunt lasate in voia animalelor si a vitregiilor naturii. Atunci cand oasele au fost curatate, ele sunt adunate si dizolvate intr-o solutie de lime. Inmormantarile in copac Triburi din multe parti ale lumii au descoperit ca cea mai buna metoda de a "depozita" mortii este mai degraba sus decat in pamant. Indigeni din Australia, sud vestul Americii si Siberia practica inmormantarile in copaci, care constau in invelirea mortului in carpe si agatarea lui intr-un copac, unde este lasat sa se descompuna. Inmormantarile vikinge pe corabii Vikingii din Evul Mediu traiau si mureau pe mare. Dupa moarte, vikingii mai instariti erau pusi pe un vas, impreuna cu mancare, bijuterii, arme si cateodata chiar servitori si animale. Corabiile erau ingropate in pamant, incendiate sau trimise pe mare. Destinatia vikingilor morti era Valhala. Tibetanii si inmormantarile in cer In Tibet, mortii zboara. In loc sa ii ingroape, unii tibetani isi lasa mortii in varful unui munte, pentru a fi mancati de vulturi. Cadavrele sunt chiar unse cu faina si lapte, pentru a se asigura ca pasarile le vor purta spre cer.