Sunteți pe pagina 1din 16

Bacovia

Cuprins
Biografie..3-4 Nervi de primavara5 Comentariu Nervi de primavara..6-8 Poza poezie9 Poza Bacovia........10 Poezia Poema in oglinda.11 Comentariu Poema in oglinda....12-14 Poza poezie...15 Sfarsit..16

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bac u - d. 22 mai 1957, Bucure ti) a fost un scriitor romn format la coala simbolismului literar francez. Numele s u real e George Vasiliu. Poetul s-a n scut n casa comerciantului Dimitrie Vasiliu i a Zoei Vasiliu. Copilul n vrsta de doar 6 ani ncepe s nve e limba german . Apoi ntre 1889-1890 urmeaz clasa nti la un pension din Bac u. ntr-o toamna r mne nchis o noapte ntreaga, din neaten ia paracliserului, n turnul bisericii Precista din ora ul natal. Aceast ntmplare i va inspira poezia Amurg violet, scris n 1899. V de te mare talent la desen. Se dovede te foarte bun executant la vioar i la alte instrumente din orchestra colii, pe care o i dirijeaz . Se eviden iaz la gimnastic . n 1899 ob ine premiul I pe ar la concursul Tinerimii romne pentru desen artistic de pe natur . n 1900 se nscrie la coala Militar din Ia i, de unde se retrage n al doilea semestru, neputnd suferi disciplina cazon . Compune poezia Plumb, o va finisa totu i abia n 1902. n 1901 se nscrie n cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolv liceul din Bac u n 1903. Se nscrie la Facultatea de Drept din Bucure ti. Colaboreaz la revista Arta de la Ia i. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucure ti. Se stabile te n 1905 n Bucure ti, mpreun cu fratele s u Eugen. n 1914 se interneaz la sanatoriul Dr. M rg ritescu din Bucure ti. Public n suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. n 1915 editeaz la Bac u, n colaborare, revista Orizonturi noi. Public poezii, proz , recenzii, sub mai multe pseudonime. Strnge rela iile de prietenie cu Alexandru Macedonski. n 1916 devine copist la Direc ia nv mntului secundar i superior din Ministerul Instruc iunii. n iulie apare n libr rii volumul Plumb. n timpul r zboiului, n octombrie, este trimis cu arhiva direc iei sale n evacuare la Ia i. n perioada 1917-1919 e func ionar n Bucure ti. n 1920 devine ef de birou clasa a III-a n Ministerul Muncii. n 1921 este avansat ef de birou clasa a I-a n acela i minister. Se mboln ve te de pl mni i demisioneaz . Un an mai trziu se rentoarce la Bac u.

n 1924 apare la Rmnicu-S rat edi ia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen i caligrafie la coala comercial de b ie i din Bac u. n 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. n 1926 tip re te pe cont propriu la Bac u volumul Scntei galbene. i apare i volumul Buc i de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. ntre 1926-1928 func ioneaz ca profesor suplinitor de desen i caligrafie la coala comercial de b ie i din Bac u. n 1928 se c s tore te cu Agatha Grigorescu i se stabile te la Bucure ti, unde so ia sa era profesoar . n 1929 retip re te volumele Plumb i Scntei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930 pn n octombie 1933, locuie te n Bac u, f r serviciu. n 1931 i se na te unicul fiu, Gabriel, iar n 1932 Societatea Scriitorilor Romni (S.S.R) i aprob o pensie lunar de 1000 lei. Din 1933 se stabile te cu familia n capital , unde r mne pn la sfr itul vie ii. n 1934 i se tip re te volumul antologic Poezii. n 1940 i se majoreaz pensia acordat de S.S.R la 2000 lei lunar. Se nfiin eaz Casa de pensii a scriitorilor, de unde ob ine o pensie de 10.000 lei lunar. n 1944 apare volumul intitulat Opere, care reune te toate scrierile sale publicate anterior. n 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor i Petrolului. Este editat n 1946 volumul Stan e burgheze, pentru care va fi criticat de autorit ile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus n circula ie. E s rb torit ulterior de Ministerul Artelor, care-l i angajeaz . n 1956 i se public volumul Poezii. Moare n ziua de 22 mai 1957 n locuin a sa din Bucure ti. Este autorul unor volume de versuri i proz scrise n baza unei tehnici unice n literatura romn , cu v dite influen e din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La nceput v zut ca poet minor de critica literar , va cunoa te treptat o receptare favorabil , mergnd pn la recunoa terea sa ca cel mai important poet simbolist romn i unul dintre cei mai importan i poe i din poezia romn modern .

Nervi de prim var


Prim var ... O pictur parfumat cu vibr ri de violet. n vitrine, versuri de un nou poet, n oras, suspin un vals de fanfar . O lung prim var de visuri si p reri ... O lung desertare zvoneste mprejur, E clar si numai soare. La geamul unei fabrici o pal lucr toare Arunc o privire n zarea de azur. O nou prim var pe vechile dureri ... Apar din nou t ranii pe h ul de cmpie, n infinit p mntul se simte tres ltnd : Vor fi acum de toate cum este orisicnd, Dar iar r mne totul o lung teorie. O, cnd va fi un cntec de alte prim veri ? ! ...

Comentariu Nervi de primavara


Poezia "Nervi de primavara", textul din "Scantei galbene" (exista o poezie cu titlu similar si in volumul "Plumb"), exprima starea de melancolie acuta, care il cuprinde pe poet la venirea primaverii. Titlul asociaza doi termeni deveniti motive poetice simboliste, nevroza si anotimpul specific acestei stari maladive, primavara, prin elementul de soc pe care il ofera eului poetic: iesirea brusca din monotonie, din apasarea iernii si a spatiilor monocrome, prin eventuala salvare sau evaziune oferita de explozia de vitalism si de speranta. Eul bacovian nu suporta insa socurile extreme, schimbarile neasteptate, care ii produc stari maladive, nevroze mai accentuate decat in celelalte anotimpuri. in plus, invazia sentimentului de melancolie se produce brusc, intr-un decor citadin banal, pe strada, el insusi un simbol compromis de estetica simbolista: "Melancolia m-a prins pe strada,/ Sunt ametit.../ Oh, primavara, iar a venit.../ Palid, si mut.../ Mii de femei au trecut;/ Melancolia m-a prins pe strada."

Tristetea este coplesitoare, versul prim si ultim al poeziei devenind laitmotiv al intregului text. Textul, parasind ideea armoniei sonore simboliste, traducand starea maladiva a poetului ("Sunt ametit"), devine sincopat, eliptic, inregistrand exclamatii si reactii dezarticulate ("Palid si mut"), regrete, refularile subconstientului, cu tenta erotica: "Mii de femei au trecut." Primavara, anotimp al regenerarii naturii, nu este pentru Bacovia un prilej de revigorare launtrica, ci un motiv in plus de sugestie a (Vulnerabilitatii biologicului, a trecerii irepresibile ("Mii de femei au trecut"), a unei ftemporalitati irecuperabile, amenintatoare. Anotimpul este perceput mai mult prin sugestie, prin imagini fulgurante, muzicale, (vibrante, vag strabatute de o fantomatica iubita, ratata imediat dupa exprimarea dorintei, ipierduta in reverberatiile cromatice ale spatiului: "E o vibrare de violete,/ Trece si Ea;/ As vrea,/ ,Dar nu pot s-o salut;/ Oh, si cum a trecut,/ intr-o vibrare de violete." Vibrarea de violete sugereaza deformarea spatiului vizual, situarea poetului in postura de spectator, incapabil de i fapte, chiar de gesturi discrete, pierdute si acestea in vagi suspine, semnale ce inregistreaza jpasiv schimbarile de cadru. Iubita nu poate fi sesizata decat intr-un spatiu de asteptare, avand numai o existenta inregistrata de memoria retinei. . Trecerea ei are loc intr-un peisaj ireal, mai (mult ca o imagine mentala, repetabila pana la stingere, lasand in loc golul, "nimicnicia", sentimentul inutilitatii, al neantului, somnolenta, culorile pale, indecise, intrarea in uitare: "Nimicnicia m-a cuprins pe strada;/ Am adormit./ Oh, primavara, iar a venit/ Pal, si uitat...". Prin laitmotivul "Oh, primavara, iar a venit", anotimpul sperantelor devine, la Bacovia, o povara Jin plus, un ecou funebru, prevestitor de moarte.

Melancolia se supune miscarii in cerc, dand ! imaginea unui vals care se indeparteaza sau se apropie, dupa intensitatea starii maladive, ca un i vas-fantoma wagnerian: "Vals funebru, departat./ Melancolia ma tinen strada...". \ Domina, in intreaga poezie, sentimentul de .revroza a fiintei la invazia primaverii, vazuta ca un element al trecerii continue, al starii de depresie. Toate anotimpurile anului sunt conturate la Bacovia in tuse extreme, in linii cromatice dure: iarna este asociata cu sangele unui animal, vara cu mirosul de cadavre, primavara cu invazia sentimentului de melancolie, iar toamna cu actiunea insistenta a ftiziilor si a bolilor care macina fiinta umana. Starea de melancolie se percepe muzical, prin vibrarea de violete, dar si sincopat, prin reactiile indecise ale fiintei, care simte, dincolo de trecerea fulguranta a timpului si a iubirii, neantul extinctiei, deschis in prelungirea insomniei grele, ca o uitare de sine, pe aripile unui "vals funebru, departat".

Poem n Oglind
n salonul plin de vise, n oglinda larg-ovala ncadrata n argint, Bate toamna, Si gradina cangrenata, n oglinda larg-ovala ncadrata n argint. n fotoliu, ostenita, n largi falduri de matase, Pe cnd cade violetul, Tu citesti nazaliznd O poema decadenta, cadaveric parfumata, Monotona. Eu prevad poema roza a iubirii viitoare... Dar pierduta, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, mprejurul din salonul parfumat. Si privirea-ti cade vaga peste apa larg-ovala, Pe gradina cangrenata, Peste toamna din oglinda Adormind... Eu prevad poema roza a iubirii viitoare... nsa pal ma duc acuma n gradina devastata Si pe masa parasita - alba marmura sculptata n vesmintele-mi funebre, Ma ntind ca si un mort, Peste mine punnd roze, flori palite, -ntrziate Ca si noi... Zi, finala melodie din clavirul prafuit, Or ajunge plnsul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu Agonia violeta, Catafalcul, Si gradina cangrenata, n oglinda larg-ovala ncadrata n argint...

Comentariu Poema in oglinda


"Poema in oglinda", aparuta in volumul "Plumb" (1916), explica in buna masura mecanismul reflectarii in universul poetic bacovian, felul in care elementele spatiotemporale exterioare devin peisaj interior si perceptie sinestezica in maniera simbolista: "in salonul plin de vise,/ in oglinda larg-ovala incadrata in argint,/ Bate toamna,/ Si gradina cangrenata,/ in oglinda larg-ovala incadrata in argint." Procedeul este de mise en abime, de lume reflectata in oglinda, in semnificatiile ei profunde. inca din prima strofa, oglinda isi defineste rolul esential in spatiul poetic, complex, continuat in tot textul, cuprinzand mai multe unghiuri de reflectare: oglinda axa de simetrie intre planul real, in dezagregare, contaminat de trecerea timpului ("Bate toamna,/ Si gradina cangrenata"), si cel ireal, antinomic, proiectie onirica a eului, in "salonul plin de vise"; oglinda - poarta de trecere, de corespondenta intre spatiul exterior, al unei naturi in agonie lenta, discreta, si cel interior, devitalizat si el prin personaje melancolice, prin atitudini livresti, prin atmosfera decadenta de final de epoca, in care o muzica lenta, de "clavir prafuit", uneste, in melodia ei obosita, un plans discret al timpului universal; oglinda reflectare antinomica a starii de spirit a membrilor cuplului, "eu" si "tu", ea, "ostenita", "pierduta", coplesita de melancolia sfarsitului povestii lor de dragoste, el proiectand inca iluzoriu "poema roza a iubirii viitoare", pana cand, trecand din planul imaginar in cel real, in "gradina devastata", se cufunda in peisajul sepulcral, intr-un mormant cu tente vag mioritice sau eminesciene: "insa pal ma duc acuma in gradina devastata/ Si pe masa parasita - alba marmora sculptata -/ In vesmintele-mi funebre,/ Ma intind ca si un mort./ Peste mine punand roze. Hon palite.-ntarziatc/ Ca si noi...". in toata aceasta rotire muzicala de sensuri ale decadentei naturii "cangrenate", "devastate" de toamna si ale prabusirii visului de iubire sub efectul unei melancolii inexplicabile, ca un "mal du siecle", versul "in oglinda-ovala incadrata in argint" revine ca un laitmotiv al poeziei, regland nuantele, corespondentele, recompunand mereu, precum oglinda magicianului atemporal, hybrisul miscator al lumii, confundand planurile, starea agonica a naturii, sub semnul culorii violete dominante, si atmosfera obosita a unei povesti de dragoste spre stingere . Starile acestea, comunicante prin apele oglinzii, se confunda, se transfera, intr-o sinestezie totala, protagonistilor, eului liric, el insusi receptacul, oglinda a unei complexe stari de spirit. Amanuntele, imponderabilele acestui spatiu virtual al oglinzii se armonizeaza perfect, poezia avand, de asta data, acea cadenta muzicalii specific simbolista, relevanta pentru corespondentele depline dintre elementele cadrului exterior si trairile lirice.

Toamna, vazuta ca un imens depozitar al starilor de tristete, bate" o cadenta irepresibila a trecerii, a timpului, gradina este "cangrenata", natura toata este maladiva, rasturnata in oglinda, inducand si in spatiul interior, "in salonul plin de vise", starea de neliniste, de anihilare treptata a biologicului. Iubita apare in acest "joc secund" al realului "ostenita", intr-o imbracaminte opulenta, recitand o poezie, preluand si amplificand atmosfera crepusculara de afara, in cromatica violeta a apusului: "in fotoliu, ostenita, in largi falduri de matase,/ Pe cand cade violetul,/ Tu citesti nazalizand/ O poema decadenta, cadaveric parfumata,/ Monotona." Poema "decadenta" este inca o oglinda, alt plan de reflectare a realului, e monotona, "cadaveric parfumata", ceea ce poate sugera, in concordanta cu toate manifestarile stingerii autumnale, insasi moartea poeziei, un sfarsit al Logosului. Iubita este maladiva, receptand constienta, cu ochi "ironic", agonia toamnei, adormind in aceasta atmosfera de totala decadenta, de moliciune a fanarii, reflectand, inca o data, in subconstient, preluat din oglinda, intregul tablou: "Dar pierduta, cu ochi bolnavi,/ Furi, ironic, imprejurul din salonul parfumat./ Si privirea-ti cade vaga peste apa larg-ovala,/ Pe gradina cangrenata,/ Peste toamna din oglinda -/ Adormind...". Versul Eu prevad poema roza a iubirii viitoare" functioneaza in gol, inertial, ca o placa defecta de patefon, insa pentru putin timp. Poetul insusi constientizeaza ruptura definitiva, stingerea iubirii, catre al carei sens converg toate elementele poetice, dar gestul sau este neobisnuit, opus celui al iubitei, nu o cufundare in apele somnului, ci o iesire din oglinda, chiar in peisajul concret al toamnei, ros de cangrena sfarsitului: "insa pal ma duc acuma in gradina devastata/ Si pe masa parasita - alba marmora sculptata -/ in vesmintele-mi funebre,/ Ma intind ca si un mort,/ Peste mine punand roze, flori palite.-ntarziate/ Ca si noi...". ...". Poetul se intinde singur pe lespedea funerara. intr-o invaluire ritualica in "roze, flori palite,-ntarziate", intr-o atmosfera prevestitoare de moarte. E o sugestie de stingere in mijlocul naturii, de integrare, poate in sens mioritic, in ritmurile ineluctabile ale firii, intr-un mormant de roze fanate, semn al concentrarii vietii in forme trecatoare. Finalul poemului reia simetric inceputul, cu o niuzica-bocet reunita din melodia trista, finala, a clavirului "prafuit" si din plansul universal al apei din havuzuri, completand insa, in oglinda, taDioui initiat cu un eiemeni care atunci npsea um peisajuiui cmcuui, kauuanui, mormantul, firesc integrat intre "agonia violeta" si "gradina cangrenata": "Zi, finala melodie din clavirul prafuit,/ Or ajunge plansul apei din havuzele-nnoptate./ Vezi, din anticul fotoliu / Agonia violeta,/ Catafalcul,/ Si gradina cangrenata,/ in oglinda larg-ovala incadrata in argint...".

Culoarea violeta a crepusculului determina starea de liniste finala, de situare a celor doi indragostiti intr-o atmosfera romantic-decadenta, de sfarsit de lume. Chiar cadrul interior este acum incremenit, compus din relicve: "clavirul prafuit", "anticul fotoliu", din care se vede "gradina cangrenata", reflectata in singurul obiect stralucitor, "oglinda larg-ovala incadrata in argint". in ea se reflecta imaginea decrepita a lumii biologice, incapabila sa mai renasca din ea insasi. Apare "catafalcul", simbol al mortii universale: natura insasi devine o relicva, un strigat al materiei care nu se poate implini in forme stabile, urmand coordonatele trecerii continue, ale frangerii formelor. Melodia finala a poetului presupune un Gotterdammerung, un final apoteotic al intregii lumi. Toata aceasta lume decadenta se compune intr-o oglinda argintata, printr-o reflexie imperfecta, a continuei multiplicari a planurilor. Teme si motive ale poeziei "Poema in oglinda" Motivul oglinzii, punct de concentrare, prin mise en abime, a tuturor semnificatiilor poeziei; procedeul prin care se reconstituie lumea, printr-o reflectare in apele oglinzii. Toamna, anotimp al decadentei biologice, a! extinctiei formelor vegetale, punct de inflexiune a vietii in drumul catre moarte. Salonul, spatiu predilect pentru rostirea poemelor decadente, loc unde se infiripa atmosfera funebra a anotimpului penultim al anului. Caracterul maladiv al lumii, redat ptin cuvinte cu o puternica forta de sugestie, "clavir", "catafalc", prin adjective sugerand descompunerea avansata, cum este epitetul "cangrenata".

SFARSIT