DREPTUL DE PROPRIETATE IN JURISPRUDENTA CEDO CUPRINS I.Consideraii generale privind drepturile omului. 1.Concept si clasificare 2.Caracteristici 3.

Drepturile omului pe plan internaional 4.Documentele care atesta drepturile omului. II.Dreptul de proprietate 1.Definitia dreptului de proprietate 2.Caracterul fundamental al dreptului de proprietate 3.Regimul proprietatii in Romania. Regimul proprietatii in Romania Anul 1989 a marcat o schimbare profunda in evolutia Romaniei de la regimul comunist la forma de stat democratic, de la represiune si abuz la consacrarea drepturilor omului, libertatilor civile, economiei de piata si proprietatii private. Expresia acestor transformari fundamentale se regaseste in Constitutia Romaniei adoptata la 21 noiembrie 1991. Noua conceptie asupra regimului proprietatii este exprimata in articolul 41 al Constitutiei, care prezinta cele mai importante principii juridice: proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. cetatenii straini si apatrizii nu pot dobindi dreptul de

proprietate asupra terenurilor. nimeni nu poate fi expropriat decit pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire. averea dobindita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobindirii se prezuma. Constitutia din 1991 a deschis calea unor reglementari speciale in materia proprietatii, negand, la nivel de principiu, legalitatea confiscarilor abuzive savirsite de statul comunist in perioada cuprinsa intre cel de-al doilea razboi mondial si anul 1989. In Romania au fost adoptate o serie de acte normative speciale care prevad restituirea proprietatilor preluate abuziv de stat sau acordarea de despagubiri persoanelor care si-au pierdut dreptul de proprietate asupra unor bunuri de valoare proprietati funciare, constructii, proprietati industriale, bunuri mobile de valoare. III. Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 Legea nr.10/2001 instituie principiul restituirii in natura a imobilelor. In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila, sunt prevazute masuri reparatorii prin echivalent, care pot consta in: compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de detinatorul imobilului, cu acordul persoanei indreptatite; acordarea de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital ori de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare; acordarea de despagubiri banesti 1. Ce proprietati pot fi restituite Indiferent de modalitatea n care au fost preluate imobilele de ctre stat sau de alte persoane juridice, preluarea este considerat abuziv. n cadrul prelurii abuzive a imobilelor

legea trateaz diferit situaiile n care imobilele au fost preluate cu titlu de cele preluate fr titlu de ctre stat sau de alte persoane juridice. Prin imobile preluate n mod abuziv se nelege: imobilele naionalizate, imobilele preluate prin confiscarea averii, imobilele donate statului sau altor persoane juridice n baza unor acte normative speciale adoptate n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum i alte imobile donate statului, dac s-a admis aciunea n anulare sau n constatarea nulitii donaiei printr-o hotrre judectoreasc definitiv i irevocabil, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voina proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, n baza unei dispoziii administrative sau a unei hotrri judectoreti, n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, imobilele preluate de stat n baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data prelurii, n Monitorul Oficial sau n Buletinul Oficial, imobilele preluate de stat n baza Legii nr.139/1940 asupra rechiziiilor i care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaii echitabile, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, orice alte imobile preluate fr titlu valabil sau fr respectarea dispoziiilor legale n vigoare la data prelurii, precum i cele preluate fr temei legal prin acte de dispoziie ale organelor locale ale puterii sau ale administraiei de stat. Prin imobile se nelege terenurile, cu sau fr construcii, cu oricare dintre destinaiile avute la data prelurii n mod abuziv, precum i bunurile mobile devenite imobile prin ncorporare n alte construcii, inclusiv terenurile fr construcii afectate de lucrri de investiii de interes public aprobate, dac nu a nceput construcia acestora. De asemenea, msurile reparatorii includ i utilajele i instalaiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dat cu imobilul, cu excepia cazului n care ele au fost nlocuite, casate sau distruse Nu pot fi restituite terenurile agricole si forestiere, al caror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr.18/1991

republicata si Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere. Termenele prevazute de aceste acte normative au expirat. Nu poate fi solicitata restituirea, in baza Legii nr.10/2001, a proprietatilor care au apartinut cultelor religioase sau organizatiilor minoritatilor nationale. Regimul juridic al acestor proprietati va fi reglementat prin acte normative speciale. 2. Cine poate solicita restituirea proprietatilor Potrivit dispozitiilor articolului 3 din Legea nr.10/2001, persoanele care pot solicita restituirea proprietatilor confiscate sunt: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora; persoanele fizice, asociati ai persoanelor juridice care detineau imobilele la data preluarii; persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate, daca siau continuat activitatea ca persoana juridica pana la data intrarii in vigoare a legii sau daca si-au reluat activitatea dupa 22 decembrie 1989; mostenitorii persoanelor fizice indreptatite. Nu beneficiaza de restituirea imobilelor sau de masuri reparatorii persoanele care au primit despagubiri potrivit acordurilor internationale incheiate de Romania privind reglementarea problemelor financiare in suspensie, mentionate in Anexa nr.2. 3. Termene Notificarile prin care se solicita restituirea proprietatilor trebuie depuse la autoritatile competente cel mai tarziu la data de 14 februarie 2002. Notificarile trebuie insotite de documente justificative care sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, existent la data preluarii de catre stat, precum si de documente care sa ateste, dupa caz, calitatea de mostenitor sau de succesor legal a solicitantului. In cazul in care documentele justificative nu pot fi depuse la data

depunerii notificarii, legea prevede un termen suplimentar de 12 luni, pana la data de 14 februarie 2003, pana la care aceste documente pot fi depuse. Important Nedepunerea notificarilor pana la data de 14 februarie 2002, precum si nedepunerea documentelor jusitifcative pana la data de 14 februarie 2003 atrage atat pierderea dreptului de a mai solicita restituirea proprietatii pe cale administrativa, cat si pierderea dreptului de a revendica in instanta imobilul preluat in mod abuziv. 4. Notificarea. Continut. Unde se adreseaza Persoanele indreptatite la restituirea imobilelor prevazuta de Legea 10/2001 trebuie sa formuleze o cerere in cadrul termenului aratat mai sus. Cererea (notificarea in exprimarea folosita de lege) se adreseaza autoritatii care detine imobilul si trebuie trimisa prin intermediul unui executor judecatoresc. Nota: executorii judecatoresti sunt functionari investiti cu autoritate de catre stat si care au, printre atributiile lor, trimiterea de notificari oficiale. Executorii judecatoresti sunt constituiti in birouri independente ce functioneaza sub supravegherea instantelor judecatoresti. Notificarile trimise prin executorul judecatoresc sunt inregistrate in registrele speciale ale executorilor si sunt depuse la autoritati prin grija acestora, in termen de 7 zile de la primirea lor. Ce trebuie sa contina notificarea? Notificarea trebuie sa cuprinda, potrivit legii, urmatoarele informatii: denumirea si adresa persoanei notificate (ex. Primaria, Prefectura, etc.) numele si datele de identificare a personei indreptatite (data nasterii, domiciliul, buletin de identitate/pasaport, serie, numar) identificarea bunului a carui restituire se cere (adresa postala,

vecinatati pentru terenuri, descrierea detaliata a imobilului suprafata, numar de camere, anexe, etc.) valoarea estimata a bunului solicitat. Nota: in Anexa nr.1 este prezentat un formular-tip de notificare Notificarea trebuie insotita, potrivit legii, de urmatoarele acte: acte de proprietate (ex. contracte de vinzare-cumparare, donatie, autorizatii de construire, hotariri judecatoresti, etc.) acte care sa ateste calitatea de mostenitor a solicitantului atunci cind este cazul (certificat de mostenitor) Pentru a usura idenificarea imobilului si solutionarea cererii, trebuie depuse schite si planuri, documente de impunere emise de autoritatile fiscale si orice alte documente care ar putea avea relevanta. Cui ii este adresata notificarea? Notificarea va fi adresata primariei localitatii in care se afla imobilul solicitat. In ipoteza in care se solicita numai despagubiri banesti, in conditiile prevazute de Legea 10, atunci notificarea trebuie adresata prefecturii in a carei raza se afla imobilul preluat abuziv. Nota: Nu pot fi solicitate despagubiri banesti atunci cind este posibila restituirea in natura a bunului imobil. 5. Procedura de restituire Restituirea in natura In termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii si depunerea actelor doveditoare, Primaria este obligata sa solutioneze cererea. In acest sens se va emite o decizie referitoare, dupa caz, la restituirea imobilului in natura, sau restituirea in echivalent corespunzatoare valorii imobilului, facind o oferta in acest sens. Decizia primariei poate fi atacata in justitie in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia. Litigiul va fi judecat de tribunalul civil in raza caruia se gaseste imobilul.

Oferta de restituire prin echivalent In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila, Primaria va adresa o oferta de restituire prin echivalent, care poate consta in acordarea de titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare, de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii. 4.Domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocol 5.Principiul respectarii bunurilor III.Jursprudenta dreptului deproprietate in cedo IV.Concluzii. Concept Drepturile omului sunt "de obicei nelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoan este n mod inerent dreptul pur i simplu pentru c el sau ea este o fiina uman." [1]. Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplic peste tot) i egalitare (aceeai pentru toi). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, att n legislaia naional i internaional. [2]. Doctrina drepturilor omului n practica internaional, n cadrul dreptului internaional, instituiile globale i regionale, n politicile de state i de activitile de organizaii non-guvernamentale a fost o piatra de temelie a politicilor publice din ntreaga lume. Acesta a fost spus c: ". n cazul n care discursul public al societii timp de pace global poate fi spus s aib o limb comun moral, este c a drepturilor omului" [3]. n ciuda acestui fapt, afirmaiile puternice fcute de doctrina drepturilor omului continu s provoace chiar i n prezent dezbateri considerabile cu privire la coninutul, natura i justificarea drepturilor omului . ntr-adevr, problema a ceea ce se nelege printr-un "drept" este n sine un controversat subiect de dezbateri filosofice continue[4]. Multe dintre ideile de baz care au animat micarea s-au dezvoltat n urma celui de al doilea rzboi

mondial i a atrocitilor Holocaustului, culminnd cu adoptarea Declaraiei Universale a Drepturilor Omului din Paris de ctre Adunarea General a Naiunilor Unite n 1948. Lumea antic nu poseda conceptul de drepturi universale ale omului. [5] Societile antice au avut "sisteme elaborate de taxe, concepii de justiie, legitimitate politic, i uman nfloritoare, care a cutat s realizeze demnitatea uman, nflorirea, sau bunstarea n ntregime independente de drepturile omului". [5]. Conceptul modern al drepturilor omului sa dezvoltat n perioada modern timpurie, alturi de secularizarea european a eticii iudeo-cretine. [6] Precursorul real a discursului privind drepturile omului a fost conceptul de drepturi naturale, care a aprut, ca parte a tradiiei medievale Dreptul natural, a devenit proeminent n timpulIluminismului, cu filosofii, cum ar fi John Locke, Francis Hutcheson, i Jean-Jacques Burlamaqui, precum i o poziie important n Discursul politic al revoluiei americane i a revoluiei franceze. Din aceast fundaie modern micarea pentru drepturile omului aprut n a doua jumtate a secolului al XX-lea.

Analiza principalelor documente internationale care garanteaza drepturile omului Vom analiza in acest scop actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa din 1975 si Carta de la Paris pentru o noua Europa, Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului din 1789. 1. Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa 1975 Rezultat al unui amplu si laborios proces de negocieri care s-a desfasurat in principal in trei faze, Actul Final de la Helsinki reprezinta un document de o mare complexitate, care marcheaza o dezvoltare a problematicii drepturilor omului la nivel european si mondial. "Actul Final" se compune, de fapt, dintr-o serie de documente

concentrate in jurul unei conceptii unitare, viznd principiile care guverneaza relatiile statelor europene, edificarea ncrederii si anumite aspecte ale securitatii si dezarmarii pe continent, cooperarea in domeniile economiei, stiintei si tehnicii si mediului nconjurator, cooperarea in domeniul umanitar si in alte domenii. Acest document marcheaza o recunoastere neechivoca a protectiei drepturilor omului ca un principiu fundamental al dreptului international. Astfel, punctul VII din "Decalogul" de la Helsinki consacra ca un principiu de sine statator "respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gndire[3], constiinta, religie sau de convingere . Printre alte obligatii nscrise in sarcina statelor participante sunt acelea de a respecta drepturile omului, de a promova si ncuraja respectarea efectiva a acestor drepturi, inclusiv dreptul persoanelor apartinnd minoritatilor nationale la egalitate in fata legii si de a se bucura efectiv de toate drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Se precizeaza ca in domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, statele participante vor actiona in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite, cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu tratatele si conventiile internationale ncheiate in acest domeniu. Nu trebuie omis faptul ca principiul respectarii drepturilor omului este consacrat si de "Declaratia privind principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre statele participante mpreuna cu alte principii de o importanta majora ale relatiilor dintre state, precum egalitatea suverana, respectarea drepturilor inerente suveranitatii, nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala a statelor, reglementarea pasnica a diferendelor, neamestecul in treburile interne( desi aceasta rezolutie adoptata in cadrul ONU nu se ncadreaza dect in soft law ). Principiul respectarii drepturilor omului devine - in conceptia statelor participante - o norma de comportament international ridicata la rangul de ius cogens,care necesita o interpretare si o aplicare compatibile cu celelalte principii fundamentale ale dreptului international public. Conform acestei logicii, principiile suveranitatii, neamestecului etc. nu pot constitui un temei valid pentru

nerespectarea drepturilor omului, dar si reciproca este valabila deoarece nerespectarea drepturilor omului nu poate sa conduca la contestarea suveranitatii statelor si a celorlalte principii fundamentale. In ceea ce priveste caracterul "Actului Final" invocndu-se aspectul "formal" si anume ca Actul Final nu a fost nregistrat ca un document al Organizatiei Natiunilor Unite, s-a emis parerea ca el ar reprezenta numai un document cu valoare politica morala, specifica comunicatelor si altor documente comune publicate la terminarea unor conferinte internationale. Chiar daca s-ar accepta acest punct de vedere radical trebuie mentinut faptul ca semnaturile depuse de sefii celor 35 de state participante, "Actul Final" au valoarea unui angajament in termenii categorici, a carui forta nu poate fi contestata. In plus, sefii statelor participante au declarat ca au adoptat documentul "in mod solemn", ceea ce exclude orice dubii asupra valorii juridice a "Actului Final". Reafirmarea ulterioara a Actului Final prin numeroase documente subsecvente, ca si valoarea universala a principiilor proclamate in 1975, demonstreaza paternitatea ideilor nscrise in acest document, compatibilitatea lor cu principiile dreptului international contemporan. Carta de la Paris pentru o noua Europa Document de o vitala importanta politica si juridica, Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborarii europene in contextul schimbarii raporturilor de forte, prabusirii sistemelor totalitare in Europa de rasarit si trecerii la economia de piata. El efectueaza, totodata, o substantiala analiza a problemelor Europei, indicnd mijloace si directii in care trebuie actionat pentru a se asigura succesul marilor valori europene si in primul rnd a principiului respectarii drepturilor omului. Acest document enunta cadrul fundamental schimbat al desfasurarii actuale a raporturilor dintre statele europene. In aceasta ordine de idei este semnificativa constatarea ca "era de confruntare si divizare a Europei a luat sfrsit. Noi declaram ca relatiile noastre se vor ntemeia de acum nainte pe respect si cooperare". Se doreste reafirmarea drepturilor nscrise in Decalogul de la Helsinski in contextul schimbarilor profunde produse din 1975. Carta de la Paris se axeaza in jurul unor chestiuni cum ar fi: drepturile omului, democratia si statul de drept, libertatea

economica si responsabilitatea, relatiile de prietenie intre statele participante, securitatea europeana, unitatea, legatura dintre procesul european si procesele mondiale. In cadrul directiilor si reorientarilor de viitor pe primul plan apare dimensiunea umana a relatiilor dintre state, urmnd apoi securitatea, cooperarea economica, problemele mediului nconjurator, cultura, problemele muncitorilor imigranti, problemele Mediteranei, organizatiile neguvernamentale etc. Dificultatile legate de recunoasterea si respectarea drepturilor omului apar, de aceasta data, strns corelate de ideea democratiei pluraliste si de statul de drept. Se afirma ca libertatea si pluralismul politic sunt elemente necesare in realizarea obiectivului de dezvoltare a economiilor de piata pentru o crestere economica sustinuta, prosperitate si justitie sociala. Se afirma ca "identitatea etnica, culturala, lingvistica si religioasa a minoritatilor nationale va fi protejata iar persoanele apartinnd acestor minoritati au dreptul de a exprima liber, prezerva si dezvolta aceasta identitate, fara nici o discriminare si in conditiile unei depline egalitati in fata legii", dorindu-se asigurarea unor drepturi minimale pentru minoritatile nationale. Toate aceste precizari noi trebuie raportate la consideratiile generale ale Cartei de la Paris, care reafirma ideea ca "toate principiile (procesului C.S.C.E. - n.n.) se aplica in mod egal si fara rezerva, fiecare dintre ele fiind interpretat tinnd seama de celelalte". Este clar, prin urmare, ca noile formulari cu privire la drepturile minoritatilor nu pot fi interpretate in nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile dreptului international, inclusiv suveranitatea, neamestecul, respectul integritatii teritoriale, iar respectul identitatii minoritatilor va trebui realizat tocmai tinnd seama de aceste principii[4] nu nesocotindu-le. Carta de la Paris stabileste o serie de mecanisme institutionale menite a asigura continuitatea procesului C.S.C.E. Vor fi create urmatoarele organisme: a) Consiliul ministrilor afacerilor externe, care se va ntlni cel putin o data pe an si care va reprezenta forumul central al consultarilor politice in cadrul C.S.C.E.; b) un Comitet al naltilor functionari care va pregati

reuniunile consiliului, va executa deciziile sale, va analiza problemele curente si va putea lua decizii corespunzatoare; c) un Secretariat al statelor participante, avnd sediul la Praga, cu scopul de a facilita consultarile intre statele ce iau parte la procesul C.S.C.E.; d) Reuniunea statelor participante, ce va avea loc la fiecare doi ani, pentru a permite statelor sa evalueze situatia si sa adopte masuri pentru continuarea procesului C.S.C.E.; e) un Centru pentru prevenirea conflictelor, cu sediul la Viena, avnd sarcina sa ajute statele sa previna riscurile de conflict; f) un Birou pentru alegeri libere cu sediul la Varsovia, avnd misiunea de a facilita contactele si schimbul de informatii asupra alegerilor in statele participante; g) Adunarea parlamentara C.S.C.E., reunind membrii ai parlamentelor din toate tarile participante. Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului din 1789 Declaratia corespunde proclamarii drepturilor omului, intr-o larga masura, nasterea lor simultana, in S.U.A. si Franta, explica importanta si evolutia drepturilor omului in raport cu Declaratia, astazi, ea reprezentnd, o garantie a acestor drepturi. Declaratia presupune de fapt, doua categorii de articole de natura diferita: principiile organizarii politice si recunoasterea drepturilor naturale ale omului. Din perspectiva principiilor organizarii politice, Declaratia contine o filozofie a colaborarii politice exprimata in articolul doi: "scopul tuturor asociatiilor politice este conservarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea si rezistenta la opresiune". Declaratia prevede in special dreptul cetatenilor de a participa in sfera afacerilor publice pentru ca, dincolo de calitatea umana, individului i se recunoaste si calitatea de cetatean. Aceste doua calitati se afla intr-o indisolubila conexiune. Gratie calitatii sale

de cetatean, omul si protejeaza drepturile sale individuale. Calitatea umana se bazeaza pe drepturile naturale, inalienabile si sacre. Cetateanul le fixeaza si le reglementeaza prin intermediul legii "ca expresie a vointei generale". Nasterea lor este legata de participarea la viata cetatii, iar aceasta presupune egalitatea tuturor. Declaratia instituie o revolutie juridica semnificativa : "Principiile ntregii suveranitati rezida in mod esential in existenta natiunii. Nici o stare sociala, nici un individ nu poate sa-si exercite autoritatea care nu emana de la natiune". Potrivit acestui principiu, in timp, Franta a putut deveni o democratie reprezentativa, pentru ca afirmarea principiului egalitatii implica, in mod logic, sufragiul universal, baza tuturor democratiilor. Constitutia de la 1789 va utiliza principiul suveranitatii nationale, pentru a pune in miscare cetatenii apti sa exprime vointa natiunii. Sufragiul universal, proclamat in 1793, va deveni realitate pentru barbati in Franta in 1848 si in 1944 pentru femei. In preambulul Declaratiei se afirma ca "oamenii se nasc liberi si egali in drepturi" (art. 1) si ca "tinta tuturor asociatiilor politice este conservarea drepturilor naturale imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea si rezistenta la opresiune" (art. 2). De fapt, ultima constatare nu corespunde ntradevar unui principiu de drept, pentru ca aceasta stipulatie nu figureaza in mod explicit in cadrul nici unui sistem juridic existent, dar nici mpotriva lui. Declaratia defineste notiunile de libertate, siguranta si drept de proprietate intr-o maniera care este apta sa asigure o protectie plenara a acestor drepturi si libertati cetatenesti. Declaratia devine astfel opera universala pentru ca era in centrul atentiei la momentul crearii sale. Ea este in mod incontestabil o opera universala ce a facut posibila si Declaratia americana. Aceasta calitate a puterii ei de atractie se explica prin faptul ca Franta era atunci prima putere Politica occidentala. Drepturilor consacrate prin aceasta declaratie li s-au adaugat drepturi noi. Reprezentnd fructul unei anumite situatii, intrun anumit context istoric (situatia societatii franceze de la 1789), ele au fost fundamentate filozofic rational, aratnd prin ce se despart de "abuzurile vechiului regim", unde privilegiile apartineau numai nobililor. Foarte repede s-a nceput sa se urmareasca inserarea

garantiilor acestor drepturi in Constitutie si legi. Din ratiuni diverse Declaratia a fost revizuita in anii 1793, 1795, 1814, 1830, 1848, 1852, apoi a fost completata in Preambulurile constitutiilor franceze din 1946 si 1958, unde sunt reafirmate si recunoscute in mod solemn drepturile si libertatile omului si cetateanului. Astazi Conventia Europeana a Drepturilor Omului, plecnd de la Declaratia din 1789 a dezvoltat urmatoarele idei: a) S-a realizat tranzitia de la drepturile absolute la cele relative, susceptibile de derogari si de limite. b) Drepturile economice si in special dreptul proprietatii sunt analizate din perspectiva unei anumite finalitati sociale. ( de exemplu Constitutia Germaniei din 1949). c) Statele recunosc si garanteaza dreptul de asociere al indivizilor. d) Dreptul de a participa la viata publica fara nici un fel de discriminari. Caracterul teoretic si abstract al Declaratiei din 1789 a fost adesea cel care a facut ca ea sa fie considerata uneori ca avnd doar o valoare filozofica - metafizica, fara implicatii juridice, pentru ca nu continea garantiile juridice necesare. Acest echilibru fragil a evoluat datorita evolutiei politice din anul 1973. Realitatea juridica a Declaratiei a nceput sa devina efectiva in Constitutia din 1852 dar si atunci se gasea intr-o forma ambigua. Abia dupa 100 de ani, in 1958, Republica a patra franceza a garantat juridic, fara echivoc, suprematia Declaratiei. In legatura cu valoarea juridica a Declaratiei au existat anumite controverse in jurul carora s-au conturat doua conceptii : Declaratia ,deoarece nu este inclusa in constituie, nu formuleaza reguli obligatorii, fiind doar o expunere cu caracter filozofic si cea dea doua conform careia Declaratia reprezinta un document cu o valoare juridica . S-a sustinut ca Declaratia enunta principii care trebuie sa inspire legiuitorul sau judecatorul, dar ea nu le impune acestuia. In aceste conditii ea are doar o valoare morala, fiind expresia dreptului natural si nu a celui pozitiv. Mai mult, ea reprezinta scopuri care trebuiesc atinse de guvernanti, dar nimic in plus.

Unii autori contemporani apara chiar, in cazuri precise, teza valorii constitutionale a preambulului si invita judecatorul, mai ales in materie de control a constitutionalitatii legilor, sa faca respectate principiile care sunt incluse aici. Practica statelor s-a conturat in doua directii in ncercarea de a lua pozitie fata de aceasta controversa : a) S-a ajuns ca enuntarea drepturilor fundamentale sa fie inclusa in Constitutie, iar anumite principii proclamate in preambul sa fie reluate in chiar textul Constitutiei. Aceste principii devenite formal reguli constitutionale sunt deci obligatorii si se impun judecatorului in masura in care ele sunt susceptibile de a fi aplicate imediat. b) Daca drepturile nu figureaza dect in preambul, se va acorda forta juridica doar acelor care sunt nscrise in mod expres in continutul constitutiei. Tendinta de a recunoaste o oarecare forta juridica a Declaratiei drepturilor, prin prezenta ctorva dintre acestea in continutul unor Constitutii recente este realista. In acest mod se confera judecatorului o putere de apreciere importanta ce nu poate fi acceptata ntotdeauna fara comentarii de catre puterea executiva, in ciuda Principiului separatiei puterilor. Oricum, aceasta orientare instituie un progres incontestabil si contribuie la armonizarea conceptului de drepturi fundamentale ale individului si cetateanului. In fine, tehnica garantarii drepturilor pare ca se suprapune progresiv peste cea a Declaratiilor, constitutionaliznd lista drepturilor fundamentale, adica ncorporndu-le in articolele constitutiilor, conferindu-le, astfel, o forta juridica, imediata. Aceasta presupune existenta unui control juridic si o redactare fara ambiguitati; in aceasta privinta constituanta si ia adesea precautii suplimentare pentru asigurarea eficacitatii. Tehnica nu este noua, ea a fost folosita in S.U.A. in 1791 in primele zece amendamente (Bill of Rights) dar ea tinde sa se generalizeze. Se poate aprecia ca in ansamblu, exista un incontestabil progres juridic, ramne, insa, doar problema aplicarii efective a acestor garantii. Trebuie sa se recunoasca ca daca lista drepturilor omului este astazi, in lume, mai mult sau mai putin

uniforma si stereotipa, punerea ei in aplicare, adica respectarea acestor drepturi si libertati fundamentale, variaza mult, depinznd de tipurile de civilizatie, de ideologii, de rivalitati de interese etc. Conventia Europeana a Drepturilor omului inoveaza dar si pastreaza in materia drepturilor omului contribuind la consacrarea eficace a unei multitudinii de drepturi fundamentale ale cetateanului. CONTRAPONDEREA : CETENIA EUROPEAN Logica integrarii europene impune ca in momentul existentei unei evolutii suficiente a Uniunii Europene sa se creeze o cetatenie europeana care sa se suprapuna peste cea nationala. Tratatul de la Maastricht marcheaza o etapa importanta in acest sens deoarece in preambulul sau se mentioneaza dorinta statelor membre ale Uniunii de a stabili o cetatenie comuna pentru resortisantii lor iar in articolul 8 al tratatului CE se instituie cetatenia europeana. Tratatul de la Amsterdam nu aduce inovatii substantiale in acest domeniu. Daca notiunea de cetatenie si gaseste un resort in dreptul intern, aceeasi afirmatie nu se poate face si pentru si pentru cetatenia europeana[5]. Notiunea de cetatenie europeana ar trebui sa se axeze in jurul drepturilor si a obligatiilor apartinnd cetatenilor europeni. Am putea considera ca aceasta implica pentru cetateni europeni drepturi asemanatoare daca nu identice cu cele recunoscute traditional pentru nationali in ordinea juridica interna. Aceste drepturi corespund, intr-o oarecare masura, cu drepturile speciale recunoscute intre anii 1975-1985 resortisantilor statelor membre ale Comunitatii Europene. In 1984, controversa se adnceste in ceea ce priveste notiunea de cetatean european deoarece prin Consiliul European de la Fontainebleu se creeaza notiunea de Europa a cetatenilor. Distinctia dintre cele doua notiuni nu este facila. Cetatenia europeana devine pe parcursul timpului o cetatenie politica care plaseaza cetateanul in centrul Uniunii. Tratatul de la Maastricht introduce cetatenia europeana pentru a consolida relatia existenta intre Uniune si cetateni statelor membre, dar nu o defineste. Se limiteaza doar la a declara ca este cetatean european orice persoana care poseda

nationalitatea unui stat membru si ca cetateni europeni beneficiaza de drepturile si le incumba obligatiile prevazute de acest tratat ( tr. CE art. 8, art. 17 in noua redactare). Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam consacra un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de notiunea de cetatenie in acceptiunea sa traditionala dect de cea de Europa a cetatenilor. Notiunea de cetatenie se prezinta ca fiind evolutiva si de cele mai multe ori inconsecventa, susceptibila de a dobndi noi valente prin revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Vom analiza corelatia dintre cetatenia europeana si cea nationala (A) precum si statutul cetateanului european (B). Cetatenia europeana si cetatenia nationala

Cetatenia europeana este prin esenta sa diferita de cea nationala deoarece conform formulei din Tratatul de la Amsterdam ea completeaza.... si nu nlocuieste ( tratatul CE art. 17 al 1). Aceasta deriva, prin conditiile de acordare, ca si cetatenia nationala, din nationalitatea acordata de statele membre. Cetatenia europeana se adauga celei nationale deoarece resortisanti statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaza de o dubla cetatenie. Nu trebuie sa se confunde totusi notiunile deoarece cetatenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii, in care si gaseste originea, in timp ce cea nationala releva de dreptul national. Cetatenia europeana nu suprima nici un drept inerent celei nationale ci doar confera drepturi suplimentare care se vor exercita fie la nivelul Uniunii ( dreptul de vot, de a fi ales in Parlamentul European) fie la nivelul statelor membre ( dreptul de a fi ales in alegerile municipale). Nu trebuie negat faptul ca anumite elemente ale cetateniei europene sunt de natura sa apte sa modifice echilibrul creat de cetatenia nationala in cadrul ordinii juridice interne in cazul in care un resortisant al unui alt stat membru dobndeste drepturi care anterior erau rezervate doar nationalilor. Se naste, intr-o oarecare masura o concurenta intre cele doua sfere mai ales in ceea ce

priveste dreptul de sejur si de vot in alegerile municipale intr-un stat membru.( Danemarca a afirmat ca cetateanul european nu va dobndi dreptul de a obtine nationalitatea sa in virtutea statutului sau de cetatean european). Calitatea de cetatean european este subordonata posesiei sau dobndirii nationalitatii unui stat membru. Dreptul national va determina care sunt conditiile in care o persoana poate dobndi nationalitatea sa. Acesta solutie a fost consacrata expres prin Declaratia relativa la nationalitatea unui stat membru anexata Tratatului de la Maastricht conform careia" de fiecare data cnd un tratat al Uniunii se refera la resortisanti statelor membre, conditiile de obtinere sau pierdere a cetatenei nationale releva exclusiv de dreptul national". Anumite dificultati pot surveni in cazul in care o persoana poseda mai multe cetatenii si dintre care una este a unui stat nonmembru al Uniunii. Daca am analiza jurisprudenta internationala in aceasta materie, am constata ca opozabilitatea nationalitatii unui cetatean fata de statele terte este subordonata existentei unei legaturii efective cu statul ( afacerea Nottebohm de la Curtea internationala de Justitie din 6 aprilie 1955). La polul opus, Curtea de justitie a Comunitatilor Europene a nlaturat aceasta exigenta in afacerea Michelleti din 7 iulie 1992. Dificultati pot surveni in practica mai ales in considerarea faptului ca diferitele state al Uniunii prezinta diferente notabile in ceea ce priveste modul de acordare si de retragere a nationalitatii ( unele recunosc sistemul ius soli sau ius sanguinis). Statele care limiteaza acordarea cetateniei accepta cu reticenta deschiderea frontierelor, a pietei muncii sau acordarea acelorasi drepturi civile si politice resortisantilor altor state. Cetatenia europeana a fost conceputa pentru a se asigura armonizarea legislatiilor nationale privitoare la acordarea cetateniei.

Instrumente juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului Declaratiile si rezolutiile reprezinta puncte de vedere politice convergente ale statelor, ceau deschis calea pentru adoptarea unor conventii internationale privind protectiainternationala a drepturilor omului. Aceste instrumente ce trateaza fie problematica deansamblu a materiei (ex: ,,Pactele drepturilor omului), fie anumite aspecte concrete (ex:drepturile femeii, combaterea genocidului, etc) reafirma si dezvolta normele de dreptinternational existente in aceasta materie.In privinta conventiilor, pactelor si altor forme concrete de manifestare juridica,esentiale sunt in privinta tematicii aratate: Convetia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale,amendata prin Protocolul nr 11, intrata in vigoare la 1 noiembrie 1998; Protocolul nr. 11 la Conventia de Aparare a Drept u r i l o r O m u l u i s i a Libertatilor Fundamentale; Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata si p r o c l a m a t a d e Adunarea Generala a ONU prin rezolutia 217 A (III) din 10 decembrie 1948; Pactul international cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturaleadoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16dec. 1966 prin Rezolutia 2200 A (XXI); P a c t u l i n t e r n a t i o n a l c u pr i v i r e l a Dr e p t u r i l e C i v i l e s i P o l i t i c e; adoptat sid e s c h i s s p r e s e m n a r e d e A d u n a r e a G e n e r a l a a N a t i u n i l o r U n i t e l a 1 6 decembrie 1966, intrat in vigoare la 23 martie 1976; Protocolul facultativ la pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Adoptat deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 2200 (XXI) din 16 decembrie1966; Al doilea protocol facultativ la pactul international cu privire la

drepturilecivile si politice, vizand abolire pedepsei cu moartea : adoptat prin rezolutie aAdunarii generale a ONU in cea de-a 44-a sesiune a acesteia, la 15 decembrie1989; Statutul Consiliului Europei semnat la Londra in 5 mai 1949, intrat in vigoarela 3 august 1949, modificat prin procesele verbale ale Secretarului General alConsiliului Europei; Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa Bucuresti 1975; P r o t o c o l a d i t i o n a l l a C o n v e n t i a p e n t r u a p a r ar e a dr e p t u r i l or o m u l u i s i a libertatilor fundamentale: adoptat la Paris la 20 martie 1952, intrat in vigoarela 18 mai 1954; Protocolul nr 4 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 16 aprilie 1983;7 Protocolul nr 6 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983; Protocolul nr 7 la Convetie, incheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984; Convetia Culturala Europeana, adoptata la Paris la 19 decembrie 1954; Carta Sociala Europeana revizuita adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996.De subliniat ca ratificarea lor implica asumarea de catre state a obligatiilor inscrise inacestea. Acest fapt echivaleaza cu includerea in dreptul intern.I n c a z u l R o m a n i e i , r a t i f i c a r e a d o c u m e n t e l o r pr e z e n t a t e s - a r e a l i z a t p r i n adoptarea urmatoarelor legi sau decrete: Decretul nr. 212 publicat de ,,Buletinul Oficial al Romaniei partea I, nr. 146din 20 noiembrie 1974. Lege nr. 39 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 193 din30 iunie 1993 de ratificare a Protocolului la 28 iunie1993,. Legea nr.7 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei partea I, nr. 18 din 26ianuarie 1991 de ratificare a Protocolului la 25 ianuarie 1991.

Legea nr. 64 din 4 octombrie 1993, publicata in ,,Monitorul Oficial nr. 238din 4 octombrie 1993 de ratificare a Statutului. Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficil nr. 135 din 31mai 1994 de ratificare a Conventiei si Protocoalelor sale aditionale. Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficial, Partea I nr. 35din 31 mai 1994 de ratificare a Protocolului. Legea nr. 77/dec 1991 publicata in ,,Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din20 dec 1991 de aderare a Romaniei la Convetie. Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicata in ,,Monitorul Oficial, Partea I nr. 193din 4 mai 1999 de ratificare a Cartei.De subliniat ca toate aceste instrumente juridice (conventii, pacte, protocoale)sunt rod al recunoasterii de catre state (inclusiv Romania) a importantei universale adrepturilor omului si libertatilor sale fundamentele, ,,a caror respectare este un factor esential al pacii, justitiei si bunastarii necesare pentru a asigura dezvoltarea relatiilor amicale si a cooperarii dintre ele, ca si intre toate statele 6 4.Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului 4 . 1 . S c u r t i s t o r i c In Romania, conceptiile privind drepturile omului s-au cristalizat si afirmat in procesul infaptuirii aspiratiilor de libertate si unitate nationala.In Transilvania, sub influenta Renasterii, s-au dezvoltat inca de timpuriu ideiumaniste. Pe teritoriul de azi al tarii, se manifesta chiar o adevarata scoala umanista incontextul european, care fundamenteaza originea, continuitatea si unitatea poporuluiroman. Aceasta scoala are exponenti de seama in marii carturari Grigore Ureche, MironCostin, C-tin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei, Antim Ivireanu. Unimportant document, care marcheaza inca de timpuriu preocuparile romanesti pentrudefinirea drepturilor si libertatir il constituie hrisovul emis la 15 iulie 1632 de Leon Voda 6 ,,Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa Bucuresti 1975 8