PRIMUL MESAJ SCRIS DIN ISTORIA OMENIRII

1,2,3. Tablitele de la Tartaria (cca.5.300-5.200 .H.) a caror descoperire n anul 1961 de catre Nicolae Vlasa, a revolutionat conceptia privind aparitia scrisului, fiind considerate primul mesaj scris n istoria omenirii. Asadar, inventatorii scrierii "sumeriene" au fost orict ar fi de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii Transilvaniei, locuitorii spatiului carpato-dunarean si asta cu 1.000 de ani naintea sumerienilor. 4,6. Strachina cu inscriptii, Gradesnita, Bulgaria. 5.Fusoiola cu inscriptii, Kosovska Nitrovita, Jugoslavia. *Iosif Constantin Dragan, Istoria Romanilor, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1994. 1. Simbolul a doi tapi avnd ntre ei un spic, ar reprezenta bunastarea obstei care se ocupa de agricultura si cresterea animalelor. 2. O a doua tablita, cea mpartita n linii orizontale si verticale avnd n fiecare sector zgriate diferite imagini simbolice, au fost considerate a fi "totemuri". Daca comparam desenele de pe tablita noastra cu cele de pe vasul ritual gasit la DejametNasra, vom remarca similitudinea dintre ele. Pe cea sumeriana gasim un animal (un ied?), un scorpion, un cap de om sau zeu, un peste, o constructie ciudata si, n sfrsit, o pasare. Inscriptia trebuie citita circular, n jurul gaurii tablitei si n sensul invers acelor de ceasornic. Totemurile tablitei 2 de la Tartaria sunt aranjate n aceeasi ordine. Sa fie o simpla coincidenta grafica? Sa nu uitam ca semnele enigmaticei scrieri proto indiene de la Harappa sunt similare cu cele din Insula 121i84b Pastelui, scrierea Kohau-Rongo-Rongo. Nu cumva toate acestea au o origine comuna, iar raspunsul este faptul ca avem de a face cu migrarea carpato-dunareana n diferite etape ale vietii peste tot n lume? 3. A treia tablita de la Tartaria, cea rotunda, se pare ca este de exceptie. Ea a fost identificata ca scriere sumeriana, avnd scrise pe ea urmatoarele:

"4,NUN.KA.SA.UGULA.PI.IDIM.KARA.1" tradus ar nsemna: "De catre cele patru conducatoare (,) pentru chipul Zeului Saue (,) cel mai n vrsta (preot suprem) (n virtutea) adncei ntelepciuni (,) a fost ars." La sumerieni, n cinstea marelui zeu Saue, preotul suprem cnd si termina anii de conducere era ars. n documentul de la Djemdet- Nasara se mentioneaza cele patru surori preotese care se aflau fiecare n fruntea unui grup tribal. Asadar, la Tartaria s-a gasit trupul unui sacerdot, preot, al cultului zeului Saue, ars. Ce legaturi sa avem noi cu acest cult, dar cu acest straniu zeu Saue? Ce cauta el pe meleagurile noastre cu 1000 de ani nainte de a-si face aparitia n Sumer, Mesopotamia - zona Irakului de azi? Dar cum se spune, cine cauta gaseste. Sa vedem ce putem noi gasi acasa, n Ardeal! Azi, numele lui se gaseste peste tot n zona adiacenta Tartariei si numai acolo. Acelasi scriitor, P.L. Tonciulescu publica si o harta cu titlul "Urmele zeului Saue" din care mentionez:

Pe Valea Muresului, la sud de Turdasi gasim satul Saulesti; La nord de Tartaria, tot pe malul stng al Muresului avem satul Seusa; Mai la nord ntlnim Seulia de Mures, tot nspre nord gasim satul Sausa, comuna Unghieni (fosta Sausa de Cmpie), (asa le place urmasilor carpato-danubieni, romnii de azi, sa schimbe unele nume de comune, sate, care pentru ei nu mai au nici un interes!). n dreptul satului Seulia de Mures pe partea dreapta se varsa n Mures rul Ludus, care are afluent prul Saulia.

ntre izvoarele Crisului Repede si ale prului Capusu (afluent al Somesului Mic) avem satul Saulia. n judetul Bihor, comuna Nojorid, avem satul Sauaeu. si daca ne deplasam spre Bistrita-Nasaud, lnga comuna Uriu gasim satul Ili-Sua. Pe valea rului sieu, ntre izvoare si confluenta cu Somesul Mare, "ploua" cu tot felul de variante ale numelui marelui zeu "Sumerian" (?) ca: sieut, sieu, sieu-Magherus, sieu-Magherus-Vale, Cristur-sieu, sieu-Odorhei, sieu Sfantulsi tot asa pna sus n nord, spre Tisa. Descoperim nume romnesti fara sens care, n antichitate, 7.000 de ani n urma si aveau sensul lor. Asa ca teoria nestiintifica lansata de unii cercetatori sumerieni privind originea sumeriana a tablitelor de la Tartaria, "copiate" ori "uitate" de un negustor sumerian ratacit prin Transilvania acum 7.000 de ani, cu 1.000 de ani naintea nasterii Sumerului este eronata (ca sa spunem frumos). Faptul ca n Ardealul nostru, zeul Sumerului, Saue, a fost la el acasa cu o mie de ani nainte de a apare n Mesopotamia - Sumer, nu face dect sa arate migrarea carpato-danubienilor spre acele locuri. Este ciudat faptul ca ei, sumerienii, stiau sa prelucreze aurul, metal care nu se gaseste n acea zona. n schimb, l gasim (sau mai bine zis, l gaseam) la noi acasa. Tracii au fost cei mai mari mesteri aurari ai antichitatii. Tot ei, sumerienii, au introdus roata si carul, gasite n Europa pe teritoriul Daciei ca fiind plecate de aici. Sumerienii precum cealalta ramura carpato-danubiana-ariana, care va cotropi India, erau albi, adorau ca zeu pe Saue, n timp ce populatia cotropita, negroida - vor fi numiti "Sag-gig" capete negre, avnd ca zeita pe "Gula". Dar sa vedem daca, de acum 7,000 de ani mai putem gasi cuvinte asemanatoare, romno-sumeriene: Agar (ugar)-ogor, annu-timp (an), ap-apa, ara-a strivi, aradu-sclav (argat), Bahar-olar(pahar), Bau Bau-sotia regelui razboiului, Buluuh-a pleca n graba (buluc), butuk-ruptura (butuc), dur-cetate de piatra, hidupaznic de noapte (haiduc), la-la, lu-ai lui (lu), maru-amar, nu-nu, sa-a sa, salatu-a nsela, suti-a pune mna pe ceva, a lua, a suti, ussuru-a elibera, a usura, zu-tu. Dupa cum vedem, realitati de acum 7.000 de ani se mai pastreaza n limbaj, toponimie si hidronimie. Cum era si de asteptat, nu putini au fost aceia care si-au pus ntrebarea ipoteza de lucru - daca nu cumva aceasta scriere pictografica este stramosul unor alfabete europene cum este cel grecesc (vechi), etrusc si n cele din urma, cel latin. Despre posibilitatea ca si dacii sa-si fi avut un alfabet al lor, asemanator celui latin, dar nu identic, se vorbeste mai cu sfiala, desi altii o recunosc fara sa ezite. Episcopul vizigotilor, Wulfila (311-384 e.n.) recunoaste de exemplu, ca pentru traducerea Bibliei n limba gotica a fost folosit un alfabet romnesc, nu latin, al bastinasilor de la nord de Dunare, pe care l-a adaptat la nevoile limbii sale - scrierea runica. Bogdan Petriceicu Hasdeu, n cercetarile sale, a dat peste un manuscris latin din secolul al XV-lea, al maghiarului Simion de Keza, n care se spune ca secuii, la asezarea lor n Cmpia Panonica, mai spre munte, erau nvecinati cu Vlahii (Blackis) de la care au deprins "literele vlahice", motiv pentru care, la cererea papei Silvestru, regele stefan a

dat ordin pentru nlocuirea acestui sistem vechi de scriere, care era foarte raspndit, cu scrierea latina. ntmplarea face ca tot ei ungurii, sa descopere n colectia de manuscrise a Academiei de stiinte Maghiare un manuscris cu o scriere criptografica, zic ei, careia nu i-au gasit nca "cheia". Este vorba de controversatul Codex Rohonczi, redactat, dupa cum ne spune cercetatorul Ariton Vraicu, "n secolele XII-XIII, n limba populara (?) si realizat cu caracterele scrierii dacice". Dupa cum se poate constata, ncetul cu ncetul ncep sa apara tot mai multe marturii care atesta existenta unei scrieri dacice si poate ca nu este asa de ndepartata ziua n care sa ni se faca cunoscuta, noua si nu numai. n tezaurul descoperit pe coastele muntelui Istrita, n anul 1838, s-au gasit si doua verigi mari de aur (coloane), avnd fiecare cte o inscriptie. Una dintre aceste verigi a fost nstrainata nca nainte ca autoritatile romne sa fi nceput cercetarile lor. Despre natura inscriptiei sale nu avem alte date dect o simpla declaratie a taranului Ion Lemnaru, care descoperise tezaurul, ca amndoua verigile erau gravate cu litere, ce nu se puteau citi. A doua veriga cu inscriptie, avea un diametru de 15.3 cm, si a scapat nevatamata n urma fatalitatilor care avea sa sufere tezaurul, dar ea va suferi mai mult dupa ce va intra n Muzeul National din Bucuresti. n noaptea de 20 noiembrie 1875, aceasta veriga, mpreuna cu celelalte obiecte din tezaurul de la Pietroasa, au fost furate de un individ fara scrupule, cu numele de Pantazescu. Acesta, va da veriga cu inscriptii unui argintar, care o va taia n mai multe bucati. Au mai putut fi recuperate numai doua bucati din mijloc, extremitatile disparnd, nimeni ne mai vorbind de ele de mai mult de 150 de ani. Cei dinti care au examinat n mod obiectiv inscriptia verigei de la Pietroasa, au fost italienii. Astfel n 1843, parintele iezuit Secchi face o comunicare Institutului Arheologic din Roma, considernd caracterele inscriptiei ca litere clare "eugane". Aceeasi concluzie o trage si distinsul arheolog italian Micali, 1844, urmat n 1850 de Ioseph Arneth, directorul Muzeului Imperial de Antichitati din Viena considernd ca, caracterele acestei inscriptii sunt ntru totul asemanatoare celor pelasge si chiar cu cele eugane.

Cu totul alta parere vor avea nsa literatii din Germania. Ei vorbesc de asemanarea cu scrierea "runica" si ca ar contine cuvinte gotice, ori cel putin germanice posterioare epocei gotilor. De aici se va ncepe o lunga etapa de erori dupa erori, cu privire la originea textului si a provenientei tezaurului de la Pietroasa. Saraca noastra veriga fiind considerata prin 1889 chiar "cel mai vechi obiect principal din monumentele runice germane" si asta de catre profesorul Henning de la Universitatea germana din Strasburg. La examinarea critica a caracterelor grafice ce le prezinta aceasta veriga, nu trebuie sa pierdem din vedere ca aceleasi forme de litere le aflam la inscriptiile grecesti, n cele italice si peste tot locul, pe unde s-a extins odata poporul nostru pelesgic, carpato-dunarean, ducnd cu el nu numai limba dar si alfabetul primitiv n care-si scria epopeea. Alfabetul asa-zis runic nu contine dect numai o parte din elementele vechiului alfabet pelasgic, carpato-danubian, a poporului celui mai mare,

puternic si naintat n civilizatie, care n epoca neolitica si n cea de bronz, a cucerit nu numai toata Europa, dar si Asia Mica, China, India, Japonia si nordul Africii. Nu degeaba, chiar si n secolul al XII-lea d.H. Vaticanul continua sa numeasca Provincia Dacia: Suedia, Norvegia, Finlanda si Danemarca. Cuvntul "Runa" sau "Rhuna" dupa cum rezulta din vechii autori, era la nceput doar o numire generala pentru caracterele grafice ce se ntrebuintau n tinuturile locuite de celti, de germani si de pelasgii din nordul Dunarii. Originea si ntelesul acestui cuvnt nu se poate explica, nici din limba celta, nici din limba germana. Din contra, se pare mai mult ca acest termen are un "caracter etnografic", dupa numele vechiului popor pelasg, carpato-danubian, numit: rami, arami sau ramni. n partile Asiei, dupa cum scrie Berger (Hist. de l'ecriture, p.205), alfabetul a fost propagat sub forma si numele "aramilor", dupa originea lor, o veche populatie pelasga, carpato-dunareana, stabilita n muntii si vaile Siriei si ale Mesopotamiei. Tot N.Densuseanu reproduce alfabetul plutasilor romni de pe malul Bistritei n Moldova, care-l mai ntrebuintau nca pe vremea lui, fara sa fi avut o valoare fonetica, numai ca semne distinctive pentru cherestelele sau lemnele de constructie ce le transportau. Nu exista n acest alfabet arhaic al plutasilor romni din muntii Moldovei aproape nici un caracter, pe care sa nu-l aflam totdeauna n runele scandinave, n cele anglo-saxone si n alfabetele rhetilor si salassilor.

nainte de a ncheia acest capitol legat de veriga de la Pietroasa, voi reproduce nca doua inscriptii, din care sa putem vedea ca asa-numitele rune scandinave si anglo-saxone nu sunt dect resturile arhaice ale alfabetului pelasgic, carpatodanubian. Una dintre inscriptii ni se prezinta pe vrful unei lancii, fabricata din bronz, ce a fost descoperita la Torcello lnga Venetia. Literele sunt formate din stelute si din cercuri mici, stampate n linii gravate. Crucea pelasgica este prezenta si ea. O scriere asemanatoare apare pe coltul unui vrf de lance de asta data descoperit la Muncheberg, n Germania, alaturi de aceeasi cruce pelasgica.

Prin anul 1885 N.Densuseanu vorbeste de ea ca fiind un simbol raspndit de pelasgii carpato-danubieni peste toata Europa, Asia si Nordul Africii. Inscriptiile de pe cele doua vrfuri de lance, gasite una n Germania si alta n Italia, sunt de la dreapta spre stnga, un mod de scriere ce era comun umbrilor, etruscilor, oscilor, vechilor latini si care se poate gasi si pe mormnturile arhaice grecesti. Personal, cred ca a sosit timpul sa ne repunem istoria noastra la locul ei, sa le spunem n scoli copiilor nostri cine sunt ei si cine le sunt stramosii, sa fie mndri de neamul de care apartin. Este o crima sociala sa nu le dam romnilor ceea ce le apartine: MNDRIA DE NEAM alaturi de cea mai frumoasa, bogata si plina de demnitate istorie pe care un popor a cunoscut-o cndva. A sosit timpul sa nu ne mai lasam jefuiti material si, n special, spiritual. Este o adevarata rusine sa ti se recunoasca de catre savantii straini calitatea de leagan planetar de civilizatie iar tu, daco-romn, sa-ti declari dependenta culturala de focare trzii latine, grecesti, ori slave. Domnilor istorici, a sosit timpul adevarului, a sosit timpul sa le dam romnilor napoi istoria lor milenara.