Rolul educatiei n societatea contemporana

Educatia este perceputa n prezent ca o functie vitala a societatii contemporane deoarece prin educatie societatea si perpetueaza existenta, transmitnd din generatie n generatie tot ceea ce umanitatea a nvatat despre ea nsasi si despre realitate. De la scoala contemporana societatea asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul secolelor, sa-i ajute sa se adapteze la o realitate n continua transformare si sa-i pregateasca pentru un viitor larg imprevizibil. Considerata un factorcheie n dezvoltarea societatii - ea asigura forta de munca calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul, stimulnd curiozitatea intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia -, educatia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau macar pentru a ne orienta catre un viitor dezirabil . Solutia tuturor problemelor grave si cronice cu care se confrunta societatea contemporana este cautata n educatie si scoala. Societatea contemporana este tot mai mult definita n literatura de specialitate ca fiind o societate educativa. Analizele comparative ale sistemelor educationale actuale evidentiaza convergenta existenta ntre gradul de dezvoltare sociala, economica si culturala al unei societati si viabilitatea sistemului de nvatamnt pe care aceasta l promoveaza. Acest fapt impune necesitatea unei ct mai bune reflectari la nivelul fenomenului educational a schimbarilor survenite sau anticipate a surveni n sfera socio-economica si ntreprinderea unor cercetari riguroase cu privire la posibilitatile de optimizare a sistemelor educationale contemporane. Societatea contemporana, adeseori numita societate a comunicarii generalizate, este prin excelenta o societate educativa. Deschiderile majore produse n plan epistemologic, cultural si tehnologic impun frecvente restructurari adaptative ale fenomenului educational n dubla sa calitate de factor si consecinta a dezvoltarii societatii. Apreciem ca restructurarile produse la nivelul realitatii educationale actuale pot fi grupate n jurul a trei tendinte principale: multiplicarea dimensiunilor educatiei, permanentizarea actiunii educationale si accentuarea Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv n transmiterea stiintei de carte, scoala a devenit interfata n relatia individ - societate, spatiul social specific n care se manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al preventiei/terapiei acestora. scoala este prima institutie care i confrunta pe elevi cu exigentele integrarii socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator1 ca modul n care se adapteaza un copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta calitatii experientelor scolare n integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza interpretarea: scoala si problemele sociale reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din punctul de vedere al politicilor sociale, consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta : la ora actuala, se prefera investirea resurselor n scoala, n scopul cresterii calitatii actului educativ, dect n sistemele de control social sau n sistemele de sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si principiului interventiei timpurii - este mai bine sa previi, dect sa vindeci -, si principiului interventiei eficiente: investitia n scoala se finalizeaza n calitatea intelectuala, morala, profesionala si sociala a absolventilor; absolventii care probeaza autonomie intelectuala si morala, capacitate de adaptare la schimbari, solidaritate si atitudine deschisa, pozitiva fata de nvatare sunt mai apti sa-si rezolve singuri si corect problemele existentiale si vor da dovada de o conduita dezirabila social - deci, pe scurt, nu vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului n functie de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare economica si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei contemporane au determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii n viata sociala; scoala contemporana functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive, formative, medicale, psihologice, de consiliere vocationala etc. - care urmaresc sa Pencu Virginia

ajute elevii sa se integreze n societate. Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru nvatare si dezvoltare, n care toti copiii sa se pregateasca sa nteleaga lumea n care traiesc si n care vor deveni activi n viitor. Asistenta sociala n scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale n interiorul sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv. Scopul fundamental al serviciilor de asistenta sociala n scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, urmarind sa creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme, sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitatea pentru propria conduita. Elevii care sunt sustinuti sa gaseasca satisfactii, practice sau intelectuale, n procesul nvatarii si al formarii propriilor competente dezvolta un sens al autonomiei personale si sociale definitoriu pentru integrarea eficienta n comunitate. De aceea, obiectivul general al asistentei sociale n scoala urmareste n primul rnd identificarea barierelor nvatarii si ndepartarea acestora. Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut n anii '60, ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce demonstrau modul n care scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa asigure perpetuarea dominarii claselor sociale privilegiate. Autorii acestor studii incriminau direct practicile scolare de selectie si evaluare, concentrarea cantitativa si calitativa a resurselor n scolile de elita din mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a continuturilor nvatamntului, codul lingvistic elaborat folosit n scoala si care dezavantaja elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrns, accentul prea mare pus n scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o inteligenta practica etc. Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca sistemul scolar pare special conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul rural, celor proveniti din clasa muncitoare sau apartinnd unor minoritati etnice, rasiale. Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi decare trebuie sa beneficieze elevii ntr-un sistem de nvatamnt cu adevarat democratic.Drepturile elevului au aparut ca o specializare a drepturilor copilului n domeniul educatiei scolare si se refera la: dreptul de a nu fi tot timpul atent; dreptul la forul sau interior; dreptul de a nvata numai ceea ce are rost si sens; dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi; dreptul de .a se misca; dreptul de a nu se tine de toate promisiunile; dreptul de a alege cu cine doreste sa lucreze ; dreptul de a nu iubi scoala si de a declara acest lucru ; dreptul de a nu coopera la propriul proces de formare. Fiecare dintre aceste drepturi are o consistenta justificare psihopedagogica si democratica si este evident ca ncearca sa introduca egalitatea de tratament ntre elevi si profesori. Introducerea drepturilor elevilor n scoala a atras dupa sine obligatia asistentului social de a supraveghea respectarea lor si de a preveni orice forma de abuz din partea profesorilor si a parintilor. S-a acordat o atentie mai mare drepturilor elevului n raport cu aspecte precum: disciplina scolara si utilitatea unor sanctiuni ca pedeapsa corporala, suspendarea si exmatricularea; implicatiile sociale ale curriculumului; plasarea elevilor n clase speciale ; accesul elevilor la documentele scolare. Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale ntr-o scoala de masa ridica probleme deosebite pentru asistentul social din scoala, n principal, el trebuie sa se asigure ca nici un copil cu cerinte educative nu este respins sau marginalizat de catre ceilalti elevi si sa ofere un plan de servicii educationale adaptate unor asemenea trebuinte speciale. Cunoasterea de catre profesori a caracteristicilor mediului familial al elevului este absolut indispensabila pentru: y a tine cont de nivelul de suport academic si material pe care l pot oferi parintii; y a ntelege semnificatia conduitei elevului n clasa; de exemplu, un elev asupra caruia parintii exercita sanctiuni corporale pentru note mici va dezvolta reactii de teama, nsotite de conduite evazioniste, de frauda sau minciuna, la momentul evaluarii, pentru a evita sanctiunile de acasa; un elev presat de parinti sa fie eminent la toate disciplinele poate actiona deliberat n sens negativ, pentru a-si santaja parintii si a negocia o serie de avantaje; y a ntelege interesele si pasiunile elevului, idealul sau profesional; Pencu Virginia

a folosi parintii ca resursa de nvatare, daca acestia reprezinta un model uman si profesional deosebit; y a aprecia corect nivelul responsabilitatii elevului n cazul esecului scolar. Conflictul profesor - profesor este determinat n scoala de lupta pentru putere, n conditiile n care pentru promovare sau simpla ramnere pe post actioneaza un puternic sistem concurential; o alta sursa de conflict este reprezentata de diferentele de opinie dintre cadrele didactice cu privire la oportunitatea unor activitati, unor schimbari introduse de reforma educatiei sau de suspiciunea de incompetenta. Unele conflicte din scoala pot proveni din situatii/zone de existenta din afara scolii; nici profesorii, nici elevii nu-si lasa la portile scolii problemele, dificultatile, conflictele, ci le aduc cu ei n clasa. De aceea, este foarte important pentru toti participantii la procesul educativ sa-si rezolve conflictele nainte de implicarea n activitatile educative propriuzise, pentru a putea profita la maxim de oportunitatile de nvatare. Conflictele profesori - parinti pot proveni din extinderea implicarii parintilor la luarea deciziilor privind activitatile educative sau din dificultatile copilului. Daca n primul caz argumentele psihopedagogice vor sustine varianta de activitate care convine cel mai bine interesului elevului, conflictul fiind relativ usor de rezolvat, n cazul parintilor care vin la scoala sa critice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesita un alt gen de abordare. Devenind din ce n ce mai complex si elaborat, spatiul existentei cotidiene reclama din partea subiectului uman, angajat n activitati variate, solicitante si tot mai putin rutiniere, abilitati si competente pe care, n formula sa clasica, educatia le poate oferi doar n mica masura. O prima modalitate de realizare a noilor educatii este reprezentata de introducerea explicita n structura curriculara a unor discipline de studiu particulare, viznd domeniile anterior mentionate. Criticile aduse acestei propuneri se concentreaza cu precadere asupra faptului ca ntreprinderea unui asemenea demers ar conduce inevitabil la suprancarcarea programelor scolare care si asa sunt prea voluminoase. O a doua posibilitate de multiplicare a dimensiunilor educatiei se refera fie la introducerea n cadrul obiectelor de nvatamnt traditionale a unor capitole adecvate continutului disciplinelor respective dar special dedicate acestor dimensiuni, fie la inserarea nediferentiata a continuturilor subsumate noilor educatii n structura disciplinelor scolare clasice. Obiectiile referitoare la aceasta alternativa sunt legate de existenta riscului unei receptari inadecvate a mesajelor educationale inserate. Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita ncepnd cu clasicii pedagogiei universale nsa caracteristicile societatii contemporane impun prin nsasi esenta lor expansiunea cantitativa si calitativa a educatiei si multiplicarea situatiilor de nvatare, dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii, pe tot parcursul existentei individului. Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si deliberata a fiintei umane ntreprinsa n scopul desavrsirii propriei personalitatii si implicit a atingerii idealurilor propuse spre realizare. Autoeducatia presupune astfel implicarea activa, dinamica si libera de orice constrngeri externe a individului n procesul devenirii sale.
y

Pencu Virginia