P. 1
Karl Popper

Karl Popper

|Views: 270|Likes:
Published by Calin Dragos

More info:

Published by: Calin Dragos on Mar 03, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/21/2013

pdf

text

original

Karl Popper, care a adus contribuţii majore la dezvoltarea filosofiei ştiinţei, a criticat cu incisivitate pretenţiile intelectuale ale unei

asemenea dictaturi. În primul rând, dacă dictatura ar proceda în chip ştiinţific, ea ar trebui să facă experimente. Or, arată Popper, a face experimente cu societăţi întregi este absolut inacceptabil. Mai mult decât atât, incompatibilitatea dintre ştiinţă şi dictatură, în perspectivă popperiană, este chiar mai profundă. Rezolvarea în chip ştiinţific a unei probleme presupune posibilitatea de a formula ipoteze alternative şi de a le critica în mod liber.5.14Ştiinţa mai presupune şi posibilitatea de a înlocui teoriile care nu rezistă criticii.5.15A face însă aşa ceva în cazul unei dictaturi ar fi un non-sens. Dictaturile comuniste nu erau bazate pe ştiinţă infailibilă pentru că o asemenea ştiinţă nu există în principiu, după Karl Popper. În cel mai bun caz, se bazau pe o teorie, una dintre multiplele teorii posibile despre societate. Pretenţia de a fi totuna cu ştiinţa nu avea însă nici un temei.5.16 Popper a risipit, ca să spunem aşa, miturile moderne prin care bandiţii încercau să-şi legitimeze actele. Nu mai pretindeau că sunt fiii Soarelui sau desemnaţi de către Divinitate, ci încercau să se folosească de imensul prestigiu al ştiinţei în epoca modernă. Din perspectivă instituţională, această destrămare de mituri nu înseamnă însă că am dus argumentul până la capăt. Dacă ne uităm din nou peste discuţia lui Olson despre bandiţi hoinari şi sedentari, vedem că justificările în care aceştia îşi învăluie acţiunile nu joacă nici un rol în explicarea structurilor instituţionale. La Popper, există o achiziţie în plan instituţional în măsura în care atenţia ne este îndreptată către un sistem cu reguli care permit examinarea unor căi alternative de soluţionare a problemelor. A fost făcut deci un pas către justificarea democraţiei. Din punct de vedere popperian, democraţia este sistemul adecvat pentru a cântări soluţiile alternative ale problemelor care se pun în procesul guvernării. Deliberarea joacă un rol cheie în această perspectivă asupra democraţiei. După cum am arătat, pentru Popper, orice acţiune umană înseamnă rezolvare de probleme. Ce probleme poate rezolva deliberarea democratică? Cum trebuie puse aceste probleme? Popper ne oferă aici o mare lecţie de gândire filosofică: el ne atrage atenţia asupra importanţei cruciale a distincţiei dintre probleme bine puse şi probleme prost puse. Vom ilustra această distincţie cu ajutorul unui exemplu faimos oferit de Karl Popper.5.17 Probabil că, dacă am face un sondaj de opinie, şi am întreba oamenii obişnuiţi care este scopul alegerii preşedintelui ţării aceştia ar opta pentru un răspuns de genul ''punerea în fruntea ţării a celui mai bun'', ''alegerea celui mai drept om în fruntea ţării''. Popper ne arată de ce nu atât răspunsul, cât presupoziţiile întrebării sunt eronate. Presupoziţiile acestea sunt reprezentate de ideea că în fruntea ţării trebuie să se afle un conducător capabil şi drept. Este normal ca, atunci când pui aşa problema, să dai peste răspunsurile amintite. Presupoziţiile acestea sunt însă greşite pentru că nu ţin cont de situaţia în care procesul alegerii conduce la desemnarea unui om rău în fruntea ţării.5.18 Care ar fi atunci modul corect de a pune întrebarea cu privire la conducătorii ţării? Trebuie să ţinem cont de posibilitatea ca alegerea făcută să fie una eronată. De aceea problema este nu cea de a desemna pe cel mai bun în frunte, ci de a-l împiedica pe cel rău să facă prea mult rău atunci când ajunge la putere. Pentru a da o formă practică acestei întrebări trebuie să modelăm în mod adecvat instituţiile. Regulile jocului trebuie să limiteze puterea pe care o deţin conducătorii. De asemenea, trebuie să-i împiedice să rămână permanent la putere. Trebuie lăsată deschisă posibilitatea de a-i înlocui. Cu o formulă succintă, putem spune că Popper argumentează în favoarea unei democraţii deliberative limitate. Democraţia aceasta este deliberativă pentru că este accentuată importanţa dezbaterii soluţiilor alternative. Este limitată pentru că nu se poate delibera în orice problemă. Nu se poate organiza, de pildă, alegerea unui dictator sau a unui tiran. Instituţiile joacă un rol cheie în caracterizarea dată democraţiei de către Popper. Chiar dacă el insistă asupra centralităţii trecerii în mod paşnic a puterii dintr-o mână într-alta, nu trebuie să ne scape rolul pe care-l joacă instituţionalizarea limitelor puterii. Am putea interpreta viziunea lui Popper asupra democraţiei şi într-alt mod. Putem spune că Popper insistă asupra contribuţiei instituţiilor democratice la articularea relaţiilor din cadrul elitelor conducătoare. În loc să se elimine fizic unii pe alţii sau să se arunce periodic unii pe alţii în închisoare, regulile jocului îi forţează să cedeze paşnic puterea, să o exercite în chip limitat şi să accepte examinarea publică şi a altor soluţii decât cele preconizate de cei aflaţi la putere.

Karl Popper considera ca statul e un rau necesar, recunoscandu-se in acelasi timp ca este un pericol constant.Pentru ca statul sa se impuna ca autoritate, trebuie sa isi impuna autoritatea, rezultand o plasare deasupra legii si deasupra propriei sale puteri. A doua problema care se pune este aceea a democratiei si a legaturilor sale cu idealul "clasei

iar democratia va tempera doar miscarile societatii astfel incat puterea poporului sa nu submineze miscarea politica. Democratia devine astfel pericolul majoritatii de dorinta de schimbare a minoritatii. a condusilor. Aceste probleme nu se vor rezolva tocmai datorita asteptarii gresite fata de "capitalismul din tribuna". o recurenta mai mult decat ciudata. ci doar un mijloc de a evita tirania. ci se va cadea intr-o capcana care poate deveni periculoasa."In majoritatea statelor neo-democratice. dovedind un sistem imperfect in care se dicteaza puterea mai mult decat ii sunt stipulate de propriile doctrine.Nu se vor rezolva disensiuniile dintre nivelurile piramidei puerii. Inca o problema importanta este legata de modul in care parghiile statului carmuiesc masele. supusa imperfectiunilor claselor politice perindate ciclic. Orice conflict particular capata un aspect general. ci raul cel mai mic.Tot Popper afirma ca "democratia in sine nu inseamna nimic bun in mod special. Democratia nu e binele. insa tocmai aceasta "dare din casa" a dezvaluit treptat neajunsurile si problemele mai ale structurilor de stat precum si a societatii civile. masele se vor simti indreptatite sa fie "apostoli" ai profetiilor sociale adevarate." . puterea nu se face simtita.muncitoare". iar orice modificare poate produce consternatie. acest regim a reprezentat salvarea si deschiderea. masele se vor simti tradate.Puterea striveste.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->