I. L.

Caragiale (1852-1912)
Momente si Schite

D-l Goe
Ca s nu mai rmie repetent si anul acesta, mam'mare, mmitica si tanti Mita au promis tnrului Goe s-l duc-n Bucuresti de 10 mai. Putin ne import dac aceste trei dame se hotrsc a prsi locul lor spre a veni n Capital numai de hatrul fiului si nepotelului lor. Destul c foarte de dimineat, dumnealor, frumos gtite, mpreun cu tnrul Goe, asteapt cu mult nerbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie s le duc la Bucuresti. Adevrul e c, dac se hotreste cineva s asiste la o srbtoare national asa de important, trebuie s-o ia de dimineat. Trenul n care se vor sui ajunge n Gara de Nord la opt fr zece a.m. D. Goe este foarte mpacient si, cu un ton de comand, zice ncruntat: -- Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau s vie! -- Vine, vine acuma, puisorul mamii! rspunde cucoana. Si sarut pe nepotel; apoi i potriveste plria. Tnrul Goe poart un frumos costum de marinar, plrie de paie, cu inscriptia pe pamblic: le Formidable, si sub pamblic biletul de cltorie nfipt de tanti Mita, c "asa tin brbatii biletul". -- Vezi ce bine-i sade lui - zice mam'mare - cu costumul de marinel? -- Mamito, nu ti-am spus c nu se zice marinel? -- Da cum? -- Marinal... -- Ei! ziceti voi cum stiti; eu zic cum am apucat. Asa se zicea pe vremea mea, cnd a iesit nti moda asta la copii - marinel. -- Vezi c sunteti proaste amndou? ntrerupe tnrul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel... -- Da cum, procopsitule? ntreab tanti Mita cu un zmbet simpatic. -- Mariner.. -- Apoi de! n-a nvtat toat lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, si iar srut pe nepotel si iar i potriveste plria de mariner. Dar nu e vreme de discutii filologice: soseste trenul - si nu st mult. Trenul este plin... Dar cu mult bunvoint din partea unor tineri politicosi, cari merg pn la o statie apropiat, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'mare si face cruce, apoi aprinde o tigar... Goe nu vrea sa intre n cupeu; vrea s sad n coridorul vagonului cu brbatii. -- Nu!... nu e voie s scoti capul pe fereastr, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, si-l trage putin inapoi. -- Ce treab ai tu, urtule? zice mititelul smucindu-se. Si dup ce se strmb la urtul, se spnzur iar cu amndou mnile de vergeaua de alarm si scoate iar capul. Dar n-apuc s rspunz ceva urtul, si mititelul isi retrage ngrozit capul gol nauntru si-ncepe s zbiere. -- Mamito! mam'mare! tanti! -- Ce e? Ce e? sar cocoanele.

-- S opreasc! zbiar si mai tare Goe, btnd din picioare. Mi-a zburat plria! s opreasc!!! Tot ntr-un timp, iact conductorul intr s vaz cine s-a suit de la statia din urm. -- Biletele, domnilor! Cocoanele arat biletele dumnealor, explicnd d-lui conductor de ce nu poate si Goe s fc acelasi lucru: fiindc biletul era n pamblica plriei, si, dac a zburat plria, fireste c-a zburat cu pamblic si cu bilet cu tot. Dar avea bilet. -- Parol! chiar eu l-am cumprat! zice tanti Mita. Conductorul ns nu ntelege, pretinde bilet; daca nu, la statia apropiat, trebuie s-l dea jos pe d. Goe. Asa scrie regulamentul: dac un pasager n-are bilet si nu declar c n-are bilet, i se d o amend de 7 lei si 50 de bani, si-l da jos din tren la orice statie. -- Dar noi n-am declaratr? strig mamita. -- Ce e vinovat biatul dac i-a zburat plria? zice mam'mare. -- De ce-a scos capul pe fereastr? eu i-am spus s nu scoat capul pe fereastr! zice cu pic urtul. -- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mita urtului... -- Uite ce e, cucoan - zice conductorul - trebuie s pltiti un bilet... -- S mai pltim? n-am pltitr o dat? -- Si pe dasupra un leu si 25 de bani. -- Si pe dasupra?... -- Vezi, dac nu te-astmperi? zice mamita, si-l zguduie pe Goe de mna. -- Ce faci, soro? esti nebun? nu stii ce simtitor e? zice mam'mare. Si, apucndu-l de mna cealalt, l smuceste de la mmita lui, tocmai cnd trenul, clntnind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam'mare ntr-un sens, combinat cu cltintura vagonului n alt sens, rezult c Goe si pierde un moment centrul de gravitatie si se reazim n nas de clanta usii de la cupeu. Goe ncepe s urle... In sfrsit, n-au ce s fac. Trebuie s se hotreasc a plati biletul, pe care are s-l taie conductorul din carnetul lui. Pcat ns de plrie!... Ce-o s fac d. Goe la Bucuresti cu capul gol? si toate prvliile nchise!... s-ar ntreba oricine, care nu stie ct grije are mam'mare si ct prevedere. Cum era s plece biatul numai cu plria de paie? Dac s ntmpl s plou, ori rcoare? Si mam'mare scoate din sculetul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable. -- Te mai doare nasul, puisorule? ntreab mam'mare. -- Nu... rspunde Goe. -- S moar mam'mare? -- S moar! -- Ad', s-l pupe mam'mare, c trece! Si-l pup n vrful nasului; apoi asezndu-i frumos beretul: -- Parc-i sade mai bine cu beretul!... zice mam'mare scuipndu-l s nu-l deoache, apoi l srut dulce. -- Cu ce-i nu sade lui bine? adaoga tanti Mita, si-l scuip si dumneaei si-l srut. -- Las-l ncolo! c prea e nu stiu cum!... Auzi d-ta! plrie nou si biletul! zice mamita, prefcndu-se foarte suprat. -- S fie el sntos, s poarte mai bun! zice mam'mare. Dar mamita adaog: -- Da pe mmitica n-o pupi?

-- Pe tine nu vreau, zice Goe cu humor. -- Asa? zice mamita. Las!... si-si acopere ochii cu minile si se face c plnge. -- Las' c stiu eu c te prefaci! zice Goe. -- Ti-ai gsit pe cine s-nseli! zice mam'mare. Mamita ncepe s rz; scoate din sculet ceva si zice: -- Cine m pup... uite!... ciucalat! Mamita pupa pe Goe, Goe pe mamita, si lund bucata de ciucalat, iese iar pe coridor. -- Puisorule, nu mai scoate capul pe fereastr!... E lucru mare, ct e de destept! zice mam'mare. -- E ceva de speriat, parol! adaog tanti Mita. Pe cnd Goe si mnnc afar ciucalata, cocoanele se dau n vorb de una, de alta... Trenul alearg acuma despre Crivina ctre Peris. -- Ia mai vezi ce face biatul afar, mamito! zice mamita ctre mam'mare. Mam'mare se ridic btrneste si se duce n coridor: -- Goe! puisorule! Goe! Goe! Goe nicieri. -- Vai de mine! tip cucoana, nu-i biatul! Unde e biatul!... s-a prpdit biatul!... Si toate cucoanele sar... -- A czut din tren biatul! Tato, mor! Dar deodat, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri n usa compartimentului unde nu intra dect o persoan. -- Goe! maic! acolo esti? -- Da! -- Aide! zice mam'mare, iesi odat! ne-ai speriat. -- Nu pot! zbiar Goe dinuntru. -- De ce?... te doare la inim? -- Nu! nu pot... -- E ncuiat! zice mam'mare, vrnd s deschid pe dinafar. -- Nu pot deschide! zbiar Goe desperat. -- Vai de mine! i vine ru biatului nuntru! In sfrsit, iact conductorul cu biletul: primeste paralele si libereaz pe captiv, pe care toate trei cucoanele l srut dulce, ca si cum l-ar revedea dup o ndelungat absent. Si mam'mare se hotreste s stea n coridor, pe un geamantan strin, s pzeasc pe Goe, s nu se mai ntmple ceva puisorului. Puisorul vede o linie de metal n coltul coridorului, care are la captul de sus o masin cu mner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mna pe mnerul masinii si ncepe s-l trag. -- Sezi binisor, puisorule! s nu strici ceva! zice mam'mare. Trenul isi urmeaz drumul de la Peris ctr Buftea cu mare vitez. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodat s-aude un suier, apoi semnalul de alarm, trei fluiere scurte, si trenul se opreste pe loc, producnd o zguduitur puternic. "Ce e? ce e?" Toti pasagerii sar nspimntati la ferestre, la usi, pe scri... -- Goe! puisorule! Goe! strig tanti Mita si se repede afar din compartiment. Goe este in coridor... De ce s-a oprit trenul? Cineva, nu se stie din ce vagon, a tras semnalul de alarm. Din ce vagon?... Asta e usor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage dect rupndu-se ata nnodat si cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbl forfot, examinnd roatele tamponate cu toat

presiunea, asa de tamponate c-i trebuie vreo zece minute mecanicului s-si ncarce iar pompa de aer comprimat si s poat urni trenul din loc. In toat vremea asta, conductorul si sefii trenului alearg din vagon n vagon si cerceteaz aparatele semnalelor de alarm. Cine poate ghici n ce vagon era rupt ata plumbuit si rasturnat manivela? Ciudat! tocmai n vagonul de unde zburase mai adineauri plria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam'mare doarme n fundul cupeului cu puisorul n brate. Nu se poate sti cine a tras manivela. Trenul se porneste n sfrsit, si ajunge n Bucuresti cu o ntrziere de cteva minute. Toata lumea coboar. Mam'mare aseaz frumusel beretul lui Goe, l scuip pe puisor s nu-l deoache, l ntreab dac-l mai doare nasul si-l srut dulce. Apoi cucoanele se suie n trsur si pornesc n oras: -- La Bulivar, birjar! La Bulivar!...
"Universul", 1900, 12 mai; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)

Cldur mare
Termometrul spune la umbr 33 de grade Celsius... Sub arsita soarelui, se opreste o birje, n strada Pacientei, la numrul 11 bis, ctre orele trei dup-amiaz'. Un domn se d jos din trsur si cu pas molesit s-apropie de usa marchizei, unde pune degeteul pe butonul soneriei. Sun o dat... nimic; de dou, de trei... iar nimic; se razim n buton cu degetul, pe care nu-l mai ridic... In sfrsit, un fecior vine s deschid. In tot ce urmeaz, persoanele toate pstreaz un calm imperturbabil, egal si plin de dignitate. Domnul: Domnu-i acas? Feciorul: Da, dar mi-a poruncit s spui, dac l-o cuta cineva, c-a plecat la tar. D. : Dumneata spune-i c-am venit eu. F. : Nu pot, domnule. D. : De ce? F. : E ncuiat odaia. D. : Bate-i s deschid. F. : Apoi, a luat cheia la dumnealui cnd a plecat. D. : Care va s zic, a plecat? F. : Nu, domnule, n-a plecat. D. : Amice, esti... idiot! F. : Ba nu, domnule. D. : Zici c nu-i acas. F. : Ba-i acas. domnule. D. : Apoi, nu zisesi c-a plecat? F. : Nu, domnule, n-a plecat. D. : Atunci e acas. F. : Ba nu, da n-a plecat la tar, a iesit asa. D. : Unde? F. : In oras!

D. : Unde?! F. : In Bucuresti. D. : Atunci s-i spui c-am venit eu. F. : Cum v cheama pe dv.? D. : Ce-ti pas? F. : Ca s-i spui. D. : Ce s-i spui? de unde stii ce s-i spui, daca nu ti-am spus ce s-i spui? Stai, nti s-ti spun; nu te repezi... S-i spui cnd s-o-ntoarce c l-a cutat... F. : Cine? D. : Eu.. F. : Numele dv.?... D. : Destul, atta! m cunoaste dumnealui... suntem prieteni... F. : Bine, domnule. D. : Ai nteles? F. : Am nteles. D. : A!... Spune-i c s ne-ntlnim negresit. F. : Unde? D. : Stie dumnealui... Da s vie neaprat. F. : Cnd? D. : Cnd o putea. F. : Prea bine. D. : Ai nteles? F. : Am nteles. D. : A!... si dac vede pe amicul nostru... F. : Care amic? D. : Stie dumnealui!... s-i spuie c nu s-a putut reusi cu afacerea stiuta nimic, fiindc am vorbit cu persoana... Nu uita! F. : Se poate s uit? D. : ...si zice c acuma e prea trziu, dac n-a venit la vreme; cci dac venea mcar cu cteva zile nainte, alt vorb!... poate c s-ar fi putut... Tine minte! F. : Tiu, domnule... D. : ...deoarece nu plecase nc mtusa persoanei care s-a dus pentru ca s dea arvun tutorelui minorilor, si el nu aflase nc, deoarece nu-i spusese nepotul cucoanei, cu care era afacerea ca si terminat, dac mai avea rbdare pn luni seara, cnd trebuie neaprat s sentoarc avocatul, fiindc s-a dus cu o hotrnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le stie dumnealui... Asa s-i spui. F. : Bine, domnule... Domnul pleac... Feciorul d s-nchiz... Domnul se-ntoarce. D. : A!...stii ce? nu-i spune nimic, fiinc poate nu tii minte exact persoanele. Trec eu mai bine desear s-i spui... La cte vine d. Costic seara la mas? F. : Care d. Costic? D. : Stpnu-tu. F. : Care stpn, domnule? D. : Al tu... d. Costic. F. : Pe stpnu-meu nu-l cheama d. Costic, e propitar...

D. : Ei! si dac-i propitar? F. : Il cheam d. Popescu. D. : Si mai cum? F. : Cum, mai cum? D. : Fireste... Popescu, propitar... bine... si mai cum? F. : Nu pot s stiu. D. : Nu-l cheam Costic Popescu? F. : Nu. D. : Nu se poate. F. : Ba da, domnule. D. : Apoi vezi? F. : Ce s vz? D. : Il cheam Costic? F. : Ba, Mitic. D. : Mitic?... peste poate!... Ce strad e aici? F. : Numarul 11 bis... D. : Nu e vorba de 11 bis... F. : A zis domnul c nu vrea s pun 13, c e fatal. D. : N-are-a face 13... Eu te-ntreb de strad. Ce strad e asta? F. : Strada Pacientii... D. : Strada Pacientii?... imposibil! F. : Nu, domnule, e strada Pacientii. D. : Atunci, nu e asta. F. : Ba-i asta. D. : Nu. F. : Ba da. D. : Eu caut din contr strada Sapientii, 11 bis, strada Sapientii, d. Costic Popescu. F. : Asa? D. : Asa. F. : Atunci, nu e aici. D. : Foarte bine. Domnul pleac si merge la birje. Birjarul doarme pe capr. Caii dorm la oiste. Domnul: Haide, birjar! Birjarul: Nu slobod... este mustiriu, mo roc... D. : Care mustiriu? B. : Nu stii la mine, mo roc... D. : De unde l-ai luat? B. : Ghe acolo, mo roc... D. : Apoi, nu sunt eu? B. : Ie! la domnu este, mo roc... Domnul suie... Birjarul trage bice... Caii se desteapt si pornesc. Domnul se ridic-n picioare, la ceafa birjarului. D. : Ascult-m; stii dumneata unde e strada Pacientii?

B. : Ala nu stii, mo roc... O bab trece. Domnul opreste birja. Domnul: M rog, jupneas, stii dumneata unde e strada Pacientii? Baba: Asta e, miculit. D. : Ei, as!... Teribil e de ramolit!... Mn-nainte, birjar! Birja porneste, Domnul face semn s opreasc la o bcnioar n colt, unde pe prag motie la umbra un biat cu sortul verde. Domnul: Tnrule, ce strada e asta? Baiatul: Strada Pacientii... D. : Esti un prost!... Inainte, birjar! Birja merge nc o bucat bun... Un sergent de strad st pe o banc la poarta unei curti mari. S-a descltat de cizme, s-si rcoreasc picioarele. Domnul face semn; birja opreste. Domnul: Sergent! Sergentul: Ordonati! D. : M rog, nu stii dumneata unde e strada Pacientii? S. : Chiar asta e. D. : Imposibil. S. : Da domnule, asta e. D. : ...la d. Popescu, numrul 11bis... S. : Ei, da, mai n sus, pe mna stng, niste case galbene-n curte, cu marchiz. D. : A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Intoarce, birjar!
"Moftul romn", 1901, 18 mai; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)

Bubico
Nou ceasuri si nou minute... Peste sase minute pleac trenul. Un minut nc si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt n vagon... Trec de colo pn colo prin coridor, s vz n care compartiment as gsi un loc mai comod... Aci. O dam singur, si-fumeaz, att mai bine! Intru si salut, cnd auz o mritur si vz aprnd dintrun paneras de lng cocoana capul unui ctel ltos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe s m latre ca pe un fctor de rele intrat noaptea n iatacul stpnii-si. - Bubico! zice cocoana... sezi mumos, mam! "Norocul meu, gndesc eu, s triesc bine!... Lua-te-ar dracul de javr!" Bubico se linisteste putin; nu mai latr; si retrage capul n paneras, unde i-l acopere iar cocoana cu un trtnas de ln rosie; dar tot mrie nfundat... Eu, foarte plictisit, m lungesc pe canapeaua din fata cocoanii si-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umbl pasajeri si vorbesc. Bubico mrie artgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrnd cu zgomot n compartimentul nostru.

Acum Bubico scoate capul foarte sus si, vrnd s sar afar de la locul lui, ncepe s latre si mai grozav ca adineaori. Eu ntind biletul meu conductorului, care mi-l perforeaz. Conductorul face un pas ctre cocoana, care-si caut biletul ei n sculetul de mn, pe cnd Bubico latr si chellie desperat, smucindu-se s ias din paner. - Bubico! zice cocoana, sezi mumos, mamito! Si-ntinde biletul. Cnd mna conductorului s-a atins de mna cocoanei, Bubico parc-annebunit. Dar conductorul si-a terminat treaba si iese. Cocoana si nveleste favoritul mngindu-l "mumos"; eu m lungesc la loc nchiznd ochii, pe cnd Bubico mrie nfundat ca tunetul care se tot deprteaz dup trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hrsitul unui chibrit: cocoana si aprinde o tigaret... nc nu mie somn. De ce n-as aprinde si eu una? A! de degrab s nu pierz trenul, am uitat s-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic... S-o rog pe mamita lui Bubico... Scot o tigaret, m ridic si dau s m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc s fac bine o miscare, si Bubico scoate capul ltrndu-m mai furios dect pe conductor; latr si chellie si tuseste si... - Bubico - zice cocoana - sezi mumos, mamitico! "Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic n gndul meu. N-am vzut de cnd sunt o javr mai antipatic si mai scrboas... Dac as putea, i-as rupe gtul. n zbieretele desperate ale lui Bubico, mamitica mi d s-aprind. i multumesc si m-asez n locul cel mai deprtat din compartiment, de team c n-am s mai pot rezista pornirii si am s-i trag la cap cnd si l-o mai scoate din paner. - Frumusel ctel aveti, zic eu cocoanii, dup cteva momente de tcere; da' ru! - As! nu e ru, zice cocoana; pn se-nvat cu omul; dar nu stiti ce cuminte si fidel este, si destept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbeste... Apoi ctre paner, cu mult dragoste: - Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!... Din paner se aude un miorlit sentimental. - S-i dea mama bietelului zhrel?... Bubico! Bubi!! Bietelul scoate capul cu panglicute... Mamita-l degajeaz din toalele n cari dospestenfsurat si-l scoate afar. Bubico se uit la mine si mrie-n surdin. Eu, apucat de groaz la ideea c nenorocitul ar ncerca s m provoace, zic cocoanei: - Madam! pentru Dumnezeu, tineti-l s nu se dea la mine! eu sunt nevricos, si nu stiu ce-as fi n stare... de fric... Dar cocoana, lund n brate pe favorit si mngindu-l cu toat duiosia: - Vai de mine! cum crezi d-ta?... Noi suntem bieti cuminti si binecrescuti... Noi nu suntem mojici ca Bismarck... - Ha? zic eu. - Bismarck al ofiterului Papadopolinii. Dndu-mi aceast explicatie, cocoana scoate din sculetul de mn o buctic de zahr: - Cui i place zhrelul?... Bubico (fcnd pe banc sluj frumos, cu toat cletintura vagonului): Ham! - S-i dea mamitica biatului zhrel? Bubico: Ham! Ham! Si apuc buctica de zahr si-ncepe s-o rontie... Cocoana scoate din alt sculet o sticl cu lapte, din care toarn ntr-un pahar; apoi: - Cui i place lptic? Bubico (lingndu-se pe bot): Ham!

- S-i dea mamitica lptic biatului? Bubico (impacient): Ham! Ham! "Ah! suspin eu n adnc; lua-te-ar hengherul, Bubico!" Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe s lpie, si lpie, si lpie, pn cnd un pasajer se arat la usa compartimentului nostru uitndu-se-nuntru. Bubico se opreste din lpit si se porneste s latre ca o fiar, cu ochii holbati si muscnd n sec si clntnind din dinti, si tusind si... "Vedea-te-as la Babes, jigraie ndrcit!" gndesc eu, si prin mintea mea ncepe s treac fel de fel de idei, care de care mai crud si mai infam. Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarn iar lapte-n pahar si bea si dumneei. Eu simt cum m nvlesc, din ce n ce mai irezistibile, ideile negre. - A propos - zic eu - madam, vorbeati adineaori de Bismarck... al... - Al ofiterului Papadopolinii... - Ei! Ce e Bismarck? - Un dulu de curte... Era s mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o ctelus, Zambilica, foarte frumusic! sade alturi de mine; suntem prietene; si dumnealui (arat pe Bubico), curte teribil! (Ctre Bubico:) Craiule!... (Ctre mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoac! i-am spus, cnd l-a dus afar de dimineat - c nu stii ce curat e! - zic: "Bag de seam s nu scape, s se duc iar la Papadopolina, c-l rupe Bismarck..." dulul ofiterului, care sade cu chirie la ea. (Tuseste cu mult nteles.) Eu nu stiu ce fceam pn cas, cnd auz afar chellituri si tipete... Strig: "Bubico! Bubico! unde e biatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brate; d-abia-l scoseser ea si Papadopolina si soldatul ofiterului din gura dulului. Ce s-l vezi?... tvlit, lesinat si moale ca o crp. Zic: "Vai de mine! moare biatul!" Stropeste-l cu ap! d-i cu odicolon la nas!... Ce-am ptimit, numai eu stiu... Dou sptmni a zcut... Am adus si doftor. Da-n sfrsit, slav Domnului! a scpat... (Ctr Bubico:) Mai merge la Zambilica biatul? Bubico: Ham! - S te mnnce Bismarck... craiule! - Ham! ham! Si sare de pe banc jos n vagon si apuc spre mine. - Cocoan! strig eu, ridicndu-mi picioarele; eu sunt nevricos, s nu se dea la mine, c... - Nu, frate! zice cocoana, nu vezi c vrea s se-mprietineasc? Asa e el: numaidect simte pe cine-l iubeste... - A! zic eu, avnd o inspiratie infernal; a! simte pe cine-l iubeste... vrea s nemprietenim!... Bravo! Si pe cnd ctelul se apropie s m miroas, iau un pachetel de bonboane, pe cari le duc n provincie, la un prietin; l deschid, scot un bonbon si, ntinzndu-l n jos, cu mult blndete: - Cutu, cutu! Bubico biatul! Bubi! Bubico, dnd din coad, se apropie mai nti cu oarecare sfial si ndoint, apoi, ncurajat de blndetea mea, apuc frumos bombonul si-ncepe s-l clefie. - Vezi c v-ati mprietinit! zice cocoana cu mult satisfactie de aceast apropiere. Apoi mi spune genealogia favoritului... Bubico este copilul lui Garson si al Gigichii, care era sor cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va s zic, nsemneaz c Zambilica este mtusa lui Bubico dup mam... n timp ce cocoana-mi povesteste, eu, nfrnndu-mi aversiunea si dezgustul n favoarea unui scop nalt, ntrebuintez cele mai njositoare mijloace spre a intra n bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Si-n adevr, Bubico se tot

apropie de mine, pn se las s-l iau n brate. Simt c mi se bate inima de team ca nu cumva, printr-o miscare, ori privire, s trdez un plan mare ce l-am croit n adncul constiintei mele. Cocoana nu se poate mira ndestul de prietenia ce-mi arat Bubico, pe cnd eu cultiv cu struint aceast prietenie att de scump mie, prin mngieri si bonboane. - Ei vezi! cum v-ati mprietenit... Ce e, Bubico? ce e, mam? iubesti pe domnul? da? Si Bubico rspunde, gudurndu-se-n bratele mele: - Ham! - Asa? ai trdat-o care va s zic pe mamitica?... craiule! Bubico: Ham! ham! - Trebuie s fii om bun! Nu trage el la fitecine... - Fireste, coconit; simte cnele; are instinct. Cnd zic acestea, iat c trenul se opreste n Crivina. Pe peron se aud ltrturi si ceart de cni. Bubico d s se smuceasc din bratele mele; eu l tiu bine; el ncepe s latre ndrjit ctr fereastra vagonului. Trenul porneste iar, si Bubico, ntorcnd capul ctre partea de unde s-aude deprtndu-se cearta semenilor lui, latr mereu; eu l mngi, s-l potolesc; el, cnd nu se mai aude nimic, ridic botul spre tavan si ncepe, n bratele mele, s urle... n bratele mele! "Ah! Bubico - zic eu n sine-mi, mngindu-l frumos - de capu-ti!... vedea-te-as mnusi!" Dar Bubico url mereu. - Doamn - zic eu - ru faceti c-l tineti asa de aproape pe Bubico si acoperit asa n cldur, poate s turbeze... Chiar asa, aici e prea cald. Si zicnd acestea, m scol cu Bubico-n brate si m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binisor jos lng mamita lui, si cobor geamul, aplecndu-m s respir. Afar, noapte neagr ca si ideile mele. - Bine faci! s mai ias fumul de tigar, zice cocoana. Intrm pe podul Prahovii... M-ntorc, iau o bonboan, i-o art lui Bubico, care s-apropie de mine btind frumusel din coad. "Pe memoria lui Plutone si a fidelului su Cerber! zic eu n gnd ; jur c au mintit acei cari au cntat instinctul cnilor! E o minciun! Nu exist!" Bubico mi ia bonboana; l iau n brate si m dau lng fereastr, ridicndu-l n dreptul deschizturii. Aerul rcoros, trecndu-i pe la bot, face mare plcere lui Bubico. Scoate limba si respir din adnc. - S nu-l scapi pe fereastr!... pentru Dumn... Dar n-apuc mamitica s rosteasc-ntreg sfntul nume al creatorului, si Bubico dispare ca un porumbel alb n neagra noapte, napoi spre Bucuresti, zburnd - la Zambilica, probabil. M-ntorc cu fata spre cocoana si, prezentndu-i mnile goale, strig exasperat: - Doamn! Un rcnet!... A-nnebunit cocoana! - Repede, doamn, semnalul de alarm! O duc la semnal si o-nvt cum s-l trag. Pierdut de durere, execut miscarea cu o suprem energie. Trenul, stop! pe loc. Cletintur colosal. Emotie general-ntre pasajeri. - Cine? cine a dat alarma? - Dumneaei zic eu ctre personalul trenului, artnd pe cocoana lesinat. Trenul se pune din nou n miscare. La Ploiesti, cocoana s-a desteptat din lesin; zdrobit de nenorocire, trebuie s rspunz la procesul-verbal ce i se dreseaz pentru ntrebuintarea

semnalului. Pe cnd, n mijlocul pasajerilor grmditi, cocoana se jeleste, eu m-apropiu de urechea ei si, c-un rnjet diabolic, i soptesc rspicat: - Cocoan! eu l-am aruncat, mnca-i-ai coada! Ea lesin iar... Eu trec ca un demon prin multime si dispar n noaptea neagr...
"Moftul romn", 1901, 29 aprilie; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)

Justitie
Judele de ocol: Care va s zic, d-ta Leanca vduva, comersant de buturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud.: Stiu... Las-m s-ntreb. Leanca: Pltim licenta, domn' judector... Prevenitul: Oleo! Jud.: Tcere! Leanca: ...E pcat pentru mine, domn' judector... Jud.: Las-m s te-ntreb... Leanca: Te las... Jud.: Care va s zic, d-ta Leanca vduva, comersant de buturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emotiune treptat): Eu, s triti, saru' mna, domn' judector, eu sunt o fomeie srman, Dumnezeu m stie cum m chinuiesc pentru o pine... De-aia si pusesem de gnd de la sfntu Gheorghe s las prvlia, care nu mai poate omul de attea angarale pentru ca s mai mnnce o buctic de pine, si nu ne mai d mna s pltim licenta. Prevenitul: Licenta o plteste domn' Mitic. Leanca: Domn' Mitic?... s fie al dracului care minte? Jud.: Tcere! Nimini n-are voie s vorbeasc pn nu-l ntreb eu. Leanca: Dac zice dumnealui c domn' Mitic!... Eu, domn' judector, sru'mna, poci s jur c sunt curat la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... Spune cum s-au petrecut lucrurile si ce reclami de la prevenit? Leanca: Eu, domn' judector, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, si clondirul cu trei chile mastic prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn' Marinescu Bragadiru din piat, nc chiar domn' Tomita zicea s-l iau n birje... Jud.: Pe cine s iei n birje? Leanca: Clondirul... c zicea... Jud.: Cine zicea? Leanca: Domn' Toma... se sparge... Jud.: Cine se sparge? Leanca: Clondirul, domn' judector! Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bri?... Rspunde odat lmurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit? Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn' judector, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ti si dregu-ti, si mi-a spart clondirul, c nu vrea s-mi plteasc... (Cu obid.) C eu sunt o fomeie srman, si e pcat! vine dumnealui gol pusc si bea pn se face tun, si pe urm, dac am vrut s chem vardistul, dumnealui zice c m sulemeneste cu chinoroz si

vrea s-o tuleasc, s-a czut peste tarab si s-a fcut praf. Jud.: Ce s-a fcut praf? Leanca: Clondirul cu mastic; si pe urm vrea s fug. Jud.: Cine? Leanca: Dumnealui. Jud.: Ei, ce pretinzi? Leanca: Onoarea mea si trei chile de mastic prima... Jud.: Bine; sezi si taci. Leanca: Care vine dumnealui... Jud.: Taci! Leanca: Tac, da... Jud.: Taci odat! Leanca: Am tcut. Jud.: Iancu Zugravu! Ce ai d-ta s rspunzi la pretentiile reclamantei? Prevenitul (e afumat si pronunt foarte nglat): Eu, domnule judector, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, m porcule? c dumneaei n-are niciodat o politic vizavi de musterii. Eu zic... daca domn' Mitic... Jud.: Cine-i domn' Mitic? Leanca: Domn' judector, uite, sru'mna, s-acuma e beat... Jud.: Taci! nu te-ntreb pe d-ta. (Ctre prevenit:) Cine-i domn' Mitic? Prev.: Domn' Mitic?... nu-l cunosti pe domn' Mitic? (Rznd ironic.) Al dracului domn' Mitic! Jud.: Vorbeste serios! Cine-i domn' Mitic? Prev.: Care va s zic, domn' Mitic de la priceptie. (Cu un zmbet de fin intentie.) Pricepi dumneatale acusica cum vine vorba noastr. (Face cu ochiul.) Jud.: Ce-are-a face domn' Mitic? Prev.: Dac i-a pltit licenta. Leanca: S fie-al drac... Jud.: Taci! (Prevenitului:) Nu e vorba de licent, e vorba de clondirul cu mastic. Prev.: A czut de pe tejghea, domn' judector; era pe margine. Jud.: Cine l-a-mpins? Prev.: Piaza rea, finc zicea c cheam vardistul... Eu nu vream, c sunt comersant... Leanca (dndu-i cu tifla): Comersant de piei de closc. Jud.: Te invit s fii cuviincioas aici! aici nu-i permis s dai cu tifla! Prev. (vesel): Bravos, domn' judector! ai vzut si dumneatale acusica ce pramatie e dumneei? Jud.: Nu-ti permit s fii necuviincios aici!... (aspru) M-ai nteles? Leanca (vesel): Hahaha! bravos, domn' judector!... s spuie ce comert nvrteste... Jud. (mai aspru): Taci, c te dau afar! Prev.: Hahahaha! Brav... Jud. (foarte aspru): Rspunde! ce comert faci d-ta? Prev.: Am fost zugrav de case romn, domn' judector... Dac-am vzut c m omoar concurenta strinilor, am deschis tombol cu obiecte la Mosi. Jud.: Da' de chinoroz cum a venit vorba? Prev.: Am vrut numai s-o speriu c-o stric (face cu ochiul) pardon, la ficsonomia obrazului... Leanca: S m sperii? N-ai venit odat cu cciula umplut cu chinoroz...? Prev.: Las-o p-aia! aia-i alt cciul! (Judelui:) Aia a fost la politic... nu-ntelege dumneei...

fomeie... Jud.: Bine, toate bune, dar de ce vii beat la judectorie? Prev.: (obidit): Dac n-am aminteri coraj, domn' judector!... Jud.: Destul. (Condamn pe prevenitul Iancu Zugravu la sapte lei despgubire civil si doi lei cheltuieli de judecat.) Leanca: Da, domn' judector, onoarea mea, sru' mna, nereperat, cum remne? Prev. (malitios): Las' c ti-o repereaz domn' Mitic!
"Moftul romn", 1893, 21 februarie; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)

Lantul slbiciunilor
Am si eu o slbiciune si eu sunt om! dorintele gratioasei mele prietene domnisoara Mari Popescu sunt pentru mine porunci, la cari m supun cu att mai bucuros cu ct vd c prietena mea nu abuzeaz niciodat de influenta nemrginit ce stie bine c exercit asuprmi... De ast dat, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Stiu ce prieten esti cu profesorul Costic Ionescu si ct nu e n stare s-ti refuze o rugminte. M-ndatorezi pn-n suflet dac obtii de la el pentru elevul Mitic Georgescu din clasa IV liceul X... la latin nota 7, fr de care, biatul, care mi-e rud de aproape, rmne si anul acesta repetent, ceea ce ar fi o mare nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - si pentru mine o mare mhnire. Cu cele mai afectuoase salutri, a dumitale bun prieten, Mari Popescu." A! irezistibil gratie, cum stii de frumos s poruncesti! Si ce bine s-a nemerit! Ionescu are si el o slbiciune, si el e om! tine la mine si nu e n stare s m refuze. Repede m arunc ntr-o birje si alerg la Ionescu, profesorul de latineste. - Drag Costic, viu la tine sigur c n-ai s m refuzi; stiu ct pot conta pe amicitia ta si numi permit a m-ndoi un moment c n cazul de fat, fiind vorba, m-ntelegi, de o chestiune care m intereseaz n asa grad, nct dac n-as fi pe deplin convins c tu, care mi-ai dovedit totdeauna, fr s dezminti niciodat o afectiune, ce pot zice c la rndul meu... n fine... - n fine - zice Ionescu - am nteles... Nu trebuia s m iei asa departe. Vii s m rogi pentru vreo loaz de elev de-ai mei. - Nu e loaz, Costic; e un biat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rud. - Cine stie ce lenes, ce dobitoc! - Nu-i adevrat, drag Costic; este un biat prea cumsecade... S nu m lasi!... Viu la tine sigur c n-ai s m refuzi; stiu ct pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit a m-ndoi un moment c n cazul de fat, fiind vorba, m-ntelegi, de o chestiune... - Ei, las astea! stii c tiu la tine; ce mai ncap ntre noi astfel de fraze banale?... Ce not vrei s-i dau prlitului tu de protejat? - 7, drag Costic!...

- Apoi, dac n-o fi stiind nimic animalul! - Ei, acuma si tu! zi c nu stie; parc el o s fie cel dinti si cel de pe urm care s treac fr s stie... Te rog, drag Costic! dac rmne biatul repetent nc un an, e o nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - si pentru mine o mare mhnire... - A! irezistibil milogeal prieteneasc! zice Costic; ce bine stii tu s poruncesti! Aide! sti fac hatrul si de data asta... s-i dau nepricopsitului 7. - Merci, drag Costic, mare poman-ti faci! - Cum l cheam? Eu caut repede-n buzunare scrisoarea d-rei Mari Popescu. Nu e... Zic lui Costic: - Un moment!... Si ies ca din pusc, sar n birj si alerg acas... Acas, scrisorica nicieri... Fuga la d-ra Popescu. - Prea-gratioasa mea prieten, lucrul merge bine; am obtinut de la profesor nota dorit; dect, acuma am nevoie s stiu numele protejatului matale... Cum l cheam pe tnrul? - Ti-am scris numele n scrisoarea mea. - Da, dar scrisoarea dumitale am rtcit-o acas printre alte hrtii, si lucru este urgent: ca s nu pierd vremea cutnd-o, am venit la d-ta... Cum l cheam? - Zu, nu mai tiu minte, zice drglasa mea amic; pentru c drept s-ti spun, madam Preotescu, o bun prietin a mea, la care tiu foarte mult - nu sunt n stare s-i refuz nimica m-a rugat s-ti scriu, c stie c tii foarte mult la mine si nu m refuzi niciodat, si esti prieten cu d. profesor Costic Ionescu, care tine foarte mult la d-ta si nu e-n stare s-ti refuze nimic. - Atunci, ce e de fcut? zic. - Du-te d-ta la madam Preotescu si ntreab-o cum l cheam pe biatul pe care mi l-a recomandat ca s ti-l recomand d-tale. - Srut mnusitele. Si alerg la Preoteasca... Zic: - Madam Preotescu, uite la ce am venit s v deranjez: ati recomandat amicei mele d-rei Mari Popescu pe un tnr, s mi-l recomande mie, s-l recomand amicului meu Costic Ionescu, profesorul... - Da. - Ei! cum l cheam? - Nu ti-a scris Mari? - Ba da, dar am rtcit scrisoarea, si d-ra Popescu a uitat cum l cheam si m-a trimis s-mi spuneti dv. - Eu... drept s-ti spun... nu mai mi-aduc aminte, pentru c i-am avut numele pe o nsemnric, pe care am lsat-o la Mari; dar putem afla de la Diaconeasca - sade aci aproape- ea m-a rugat, c stie ct tine Mari la mine si d-ta nu refuzi nimic lui Mari si d. Costic Ionescu profesorul pe d-ta nu te refuz niciodat. - Atunci - zic - cum facem? - Sti nitel, s trimit s cheme pe Diaconeasca; este aci alturi. N-astept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! si dumneaei se afl n aceeasi necunostint despre numele junelui nostru protejat: nsemnrica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu. - Ce-i de fcut? - Alearg la Iconomeasca!

Alerg la Iconomeasca... De acolo, la Sachelreasca... Pe urm la Piscupeasca... n sfrsit, am dat de izvor... Tnrul este nepotelul lu' madam Piscupescu, biatul surioarei dumneaei, al lu' madam Dsclescu: Mitic Dsclescu. Nimic nu refuzm - madam Piscupescu lu' madam Dsclescu, madam Sachelrescu lu' madam Piscupescu, madam Iconomescu lu' madam Sachelrescu, madam Diaconescu lu' madam Iconomescu, madam Preotescu lu' madam Diaconescu, d-ra Popescu lu' madam Preotescu, eu d-rii Popescu, si mie amicul Costic Ionescu... Alerg la Costic Ionescu. - Drag Costic, s nu m lasi... Viu la tine sigur c n-ai s m refuzi, stiu ct pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit a m-ndoi un moment... - Las, omule, fleacurile... - S-i dai nota 7, cum mi-ai promis... - Cui, frate? - Lui Mitic Dsclescu. - Mitic Dsclescu!... Nu tiu minte s am vreun scolar cu asa nume. - Nu se poate! - S vedem... Si se uit n cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitic Dsclescu, n cursul inferior; ai fcut confuzie; trebuie s fie n cursul superior. Alerg... de ast data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ce clas d examen nepotelul matale? - De clasa VI. - A! zic eu... Bine. Si dau fuga-napoi la Ionescu; zic: - E n clasa VI Mitic Dsclescu al meu. - Atunci nu e la mine, e la Georgescu; l cunosti pe Georgescu? - Nu. Tu nu-l cunosti? ti-e coleg. - Ba da, tine foarte mult la mine, nu e-n stare s-mi refuze nimic. - Atunci - zic eu - m rog tie, nu m lsa!... stiu c pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit... - Iar?... esti cu birja... hai de m du degrab la Georgescu. - Haide. Ajungem... Astept n birje pe Ionescu. Peste cteva momente iact-l. - Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont; dac mai ntrziam un sfert de ceas, pn la dou, mergea cu cataloagele la scoal si trecea notele n matricul: protejatul tu avea un 3. - Si acum? - Are 7. Uite-te - am gndit eu - ce va s zic o ntrziere de cteva minute; cum poate nenoroci pe un tnr! Rmnea Mitic Dsclescu iar repetent, cu toate c tine la el atta mamit-sa Dscleasca, la care tine Piscupeasca, la care tine Sachelreasca, la care tine Iconomeasca, la care tine Diaconeasca, la care tine Preoteasca, la care tine mult gratioasa Popeasca, la care tiu foarte mult eu, la care...
"Moftul romn", 1901, 24 iunie; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)