Sunteți pe pagina 1din 17

Definitii: 1.Psihologia este stiinta care se ocupa cu studiul proceselor si al particularitatilor psihice! 2.

Psihologia este stiinta care studiaza fenomenele si capacitatile psihice in baza descoperirii unui ansamblu de legi si regularitati determinative! 3.Psihologia este stiinta ce studiaza activitatea psiho-comportamentala! Psiholog=observator fin,dotat cu capacitatea de a sesiza si de a analiza viata sufleteasca a cuiva/persoana specializata in studiul psihologiei. Psihiatria=disciplina medicala care se ocupa cu studiul bolilor psihice. Psihic=o forma specifica de reflectare a realitatii,produsa de activitatea sistemului nervos si prezenta la animalele superioare,totalitatea fenomenelor si a proceselor proprii acestei reflectari,structura sufleteasca proprie a unui individ. Ontogeneza=viata unui individ de cand se naste pana moare. Psihicul ,ca obiect de studiu al psihologiei cuprinde 3 mari subsisteme: I.Procesele psihice :1.procesele psihice senzoriale :senzatiile, perceptiile, reprezentarile; 2.procesele psihice superioare: gandirea, memoria, imaginatia, limbajul. II.Activitatile psihice: motivatia, vointa ,afectivitate ,atentia. III.Insusirile psihice sau personalitatea :temperamentul ,aptitudinile ,caracterul ,personalitatea. (se formeaza pana la varsta de 18-20 de ani) Senzatiile Senzatiile sunt procesele psihice senzoriale care reflecta izolat insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor,in momentul actiunii directe a acestora asupra analizatorilor!. Senzatiile reprezinta prima legatura informationala a omului cu realitatea;sunt primele manifestari de ordin psihic. Analizatorul este un ansamblu morfo-functional care preia un anume tip de energie si o prelucreaza specific!El cuprinde receptorul,caile de conducere(ascendente si descendente),veriga centrala,conexiunea inversa. Senzatiile sunt efectul,in plans psihologic,al functionarii analizatorilor.Ex:analizatorul vizual,are ca efect in plan logic senzatia vizuala,care reflecta o informatie de tip vizual. O singura senzatie nu poate reflecta un obiect cu toate insusirile lui concrete. Senzatia se produce aici si acum,adica dureaza cat timp actioneaza stimulul asupra analizatorilor.

Senzatiile ar putea fi grupate in 3 categorii senzatii exteroreceptiveincluzand informatiile venite din afara noastra:senzatii tactile,gustative - senzatii interoreceptive-incluzandu-le pe acelea care ne dau informatii despre stari interne cum ar fi foamea, setea, greata,oboseala - senzatii proprioceptive-referitoare la pozitia membrelor,a capului si a corpului. Psihologii au explicat existenta mai multor tipuri de praguri senzoriale si anume pragul absolut este definit in legatura cu intensitatea cea mai mica a unui stimul capabila sa determine o senzatie specifica.Cu cat valoarea pragului este mai mica,cu atat sensibilitatea este mai mare. - pragul diferential este definit in legatura cu variatia minima ce trebuie produsa in intensitatea unui stimul pentru a produce o noua senzatie specifica Sensibilitatea unui subiect nu este constanta.Ea se modifica in functie de situatii:daca stimulii au intensitate prea mica,atunci ea creste si invers,atunci cand stimulii au intensitate prea mare,se produce fenomenul de adaptare si sensibilitatea scade. Perceptiile Perceptia este procesul senzorial complex care reflecta obiectele si fenomenele in totalitatea insusirilor lor concrete,in momentu actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. E o structura alcatuita din mai multe tipuri de senzatii care functioneaza impreuna! Perceptia nu e suma aditiva de senzatii,de aceea e considerata comlexa obiectuala(reflecta intotdeauna un obiect anume). Perceptia,ca si senzatiile,are ca produs o imagine-imagine perceptiva.Imaginea perceptiva bogata in continut-cuprinde atat aspecte semnif,cat si de detaliu - aspectele cromatice ale obiectelor sunt redate in totalitatea nuantelor luminozitatii si contextului se regleaza traiectoria,directia,amplitudinea,ritmicitatea miscarilor Dupa gradul lor de complexitate,perceptiile se impart in simple atunci cand un obiect devine in mod evident stimul pentru simturile noastre - complexe atunci cand procesul de semnificare este,mai degraba,rezultat al experientei decat al proprietatilor fizice ale stimulilor. Observatia este o perceptie superioara,intalnita numai la om,pentru ca e planificata,e intentionata,voluntara,se bazeaza pe limbaj,dureaza in timp si necesita un efort! Spiritul de observatie reprezinta nivelul superior de organizare a perceptiei caracterizat prin randament crescut in discriminare si identificare,cu consum

redus de energie si de timp.El este conditionat atat de anumite caracteristici naturale ale mecanismelor senzoriale,cat si de exercitiu.Devine o trasatura de personalitate si o componenta importanta a aptitudinilor bazate pe perceptie. Uneori,perceptia unui stimul este total denaturata.Cauzele ar putea fi grupate in urmatoarele categorii: -deficiente senzoriale-subsistemele fiziologice ale corpului nostru se pot afla intr-o stare critica -halucinatii-datorate emotiilor puternice,intoxicatiilor cu anumite substante sau tulburarilor psihice -iluziile-cauza lor consta in existenta unui conflict de semnificare.Iluziile vizuale sunt frecvent intalnite.Uneori ele sunt intentionat cautate,construindu-se contexte care sa ne insele ochiul. Intre perceptii si reprezentari exista o relatie de interdependenta.Reprezentarile imbogatesc perceptiile,le dau un contur mai clar.Cu cat suntem stimulati perceptiv mai puternic cu atat imaginea va fi mai clara.Perceptiile influenteaza calitatea reprezentarii prin claritate si intensitate Perceptiile si Senzatiile Asemanari semnaleaza insusiri concrete,intuitive - au ca produs imagini primare,pentru ca ele reprezinta rezultatul imediat al actiunii stimulului asupra analizatorilor(apar numai in relatia directa cu obiectul) - Deosebiri Senzatiile reflecta doar insusiri separate,in schimb perceptia se refera la obiecte in totalitatea insusirilor date de unitar si integral Reprezentarile Prin reprezentare se intelege prezenta mentala a obiectelor si fenomenelor,in lipsa excitatiei produse de acestea asupra organelor de simt. Reprezentarile presupun existenta unei perceptii anterioare,de aici si denumirea lor.Ele actioneaza atat in stare de veghe cat si in somn. Rolul lor este important in functionarea gandirii. I ntre perceptii si reprezentari exista o relatie de interdependenta.Reprezentarile imbogatesc perceptiile,le dau un contur mai clar.Cu cat suntem stimulati perceptiv mai puternic cu atat imaginea va fi mai clara.Perceptiile influenteaza calitatea reprezentarii prin claritate si intensitate. Perceptii si Reprezentari: -asemanari- ne ofera imagini concrete asupra realitatii,ce pot conduce uneori la tulburari fiziologice

-persoanelor sensibile li se face rau la vederea sangelui,in fata unui accident,dar si la reamintirea acestor imagini -sunt legate de miscari -deosebiri-perceptiile se formeaza doar in prezenta actiunii stimulului asupra simturilor,reprezentarile exista in afara acestei actiuni -existenta diferentelor individuale in formarea si functionarea reprezentarilor -motivatia -gradul de emotie Clasificarea reprezentarilor: -in functie de prezenta/absenta elementului de noutate-reprezentare reproductiva-atunci cand prin reprezentare ne amintim o perceptie avuta anterior -reprezentare anticipativa-atunci cand ne formam imaginea unui obiect in baza unor informatii primite,fara sa fi avut anterior o perceptie a lui -in functie de predominante senzoriale-reprezentarivizuale,auditive,gustative,motorii Putem distinge mai multe tipuri de subiecti in functie de predominantele senzoriale:tipul vizual,tipul auditiv,tipul verbo-motor Functiile reprezentarilor -preced actul deciziei -contribuie la formarea notiunilor prin functia de prezentare si simbol -contribuie la rezolvarea problemelor -reprezinta suport pentru gandirea tehnica si artistica -contribuie la ilustrare,exemplificare,prin evocarea de imagini -repreznta un suport concret pentru gandirea abstracta -contribuie la actul creatiei prin concretizare. Gandirea Gandirea este procesul psihic complex de reflectare mijlocita si generalizatabstracta(sub forma notiunilor,judecatilor si rationamentelor) a insusirilor comune esentiale si necesare ale obiectelor,si a relatiilor logice,cauzale dintre ele! Guilford a pus in evidenta patru trasaturi principale ale gandiri-flexibilitatea -fluiditatea -originalitatea -elaborarea Gandirea nu e o simpla inlantuire de notiuni luate separat,ci un sistem de relationare logica a notiunilor in judecati ai a acestora in rationamente. Operatiile gandirii-analiza -sinteza -comparatia -abstractizarea -generalizarea -concretizarea

Gandirea poate fi -convergenta-unificatoare,sintetica -divergenta-explorativa,generativa,creativa Analiza este operatia de desfacere mentala a obiectului in partile lui componente. Analiza incepe ca activitate practica de descompunere a obiectului real si ajunge a se realiza doar pe plan mental. Sinteza este operatia opusa analizei; consta in unirea in plan mental a partilor astfel incat rezulta intregul. Sinteza poate sa se realizeze si in planul actiunii practice. Comparatia este operatia care consta din stabilirea deosebirilor si asemanarilor dintr-un obiect si alte obiecte. Si comparatia se poate face si pe plan real cat si pe plan mental. Generalizarea este operatia prin care se desprind insusirile comune ale obiectului si ale altor obiecte, din cadrul unei anumite clase de obiecte. Abstractizarea este operatia prin care se lasa la o parte insusirile particulare, individuale ale obiectulelor, astfel incat sa poata fi retinute doar insusirile desprinse prin operatia de generalizare.Prin operatia de abstractizare se se ajunge sa se retina in plan mental doar insusirea comuna. In felul acesta, insusirea comuna devine ea insasi o entitate, una dincolo de lucru, una care ii ia locul fiecarei entitati reale. Concretizarea este operatia prin care pe baza insusirilor abstracte ale obiectelor se procedeaza la reconstituirea mentala a concretului. Daca prin operatia de sinteza se ajunge la un concret mental preponderent abstract. Concretul ca rezultat al operatiei de concretizare este un concret logic: un concret rezultat in principal din asamblarea insusirilor abstracte. Concretul ca rezultat al operatiei de sinteza este bogat in detalii, pe cand concretul logic este sarac in detalii si bogat in insusiri generale. Concretul ca rezultat al operatiei de sinteza reda obiectul ca entitate singulara, pe cand concretul logic reda obiectul cel putin ca obiect tipic, iar la limita specifica, propriuzisa, ca obiect categorial, ca obiect prin care sunt scoase in evidenta insusirile comune, generale si universale, ale unei anumite clase de obiecte. Concretul logic este obiectul mental categorial; el este forma specifica sub care exista conceptul. Gndirea reprezinta treapta cea mai nalta de procesare a informatiilor. Ea reprezinta un anasamblu de operatii gratie carora cunostintele noastre despre lume si despre noi nsine capata caracter ipotetico-deductiv, adica nu vizeaza doar obiecttele prezente ci pe cele posibile nu obiectele particulare cu clasele de obiecte si fenomene. Gndirea ca anasamblu operational prelucreaza informatiile de natura senzorial-perceptiva, din memorie, reprezentari si imaginatie. Pe de alta parte anumite procesari specifice gndirii cum sunt generalizarea, abstractizarea, categorializarea sun

prezente n anumite grade ncepnd cu perceptia. . Metode utilizate n experimentele din domeniul gndirii Principalele aspecte ale gndirii care au fost cercetate pe cale experimentala sunt : formarea si nsusirea notiunilor, rezolvarea problemelor, creativitatea gndirii, relatia gndire-limbaj. n investigarea experimentala a gndirii au fost utilizate urmatoarele metode: 2.1.Introspectia experimentala sistematica a fost dezvoltata de O. Kulpe, un elev al lui W.Wundt care mpreuna cu o serie de renumiti psihologi (K. Marbe, A. Mayer, N.Ach, K. Buhler, s.a.) a format scoala de la Wurtzurg. Metoda consta n a solicita subiectilor sa relateze n legatura cu procesele de gndire implicate n rezolvarea unor probleme. Deoarece gndirea are o procesualitate in buna masura situata sub pragul constientei operatiile si nlantuirile asociative angajate de n rezolvarea problemelor scapa celui care si propune sa le nregistreze. n deceniile opt si noua ale sec. trecut metoda gndirii cu voce tare a fost reconsiderata de cognitivisti. Eriksson si Simon (1980) considera ca inconvenientele metodei ar putea fi diminuate daca: a) Se iau n considerare doar informatiile obtinute n timpul rezolvarii problemelor de gndire si nu cele obtinute dupa rezolvare; b) Se nregistreaza pur si simplu relatarea subiectului n loc ca sa se retina interpretarea acesteia. Treptat a diminuat utilizarea acestei metode n studiul experimental al gndirii. 2.2. Metoda limbajului artificial care se subdivide n metoda nvatarii notiunilor si metoda clasificarii. Ambele metode implica utilizarea unor cuvinte sau silabe fara sens n scopul dezvaluirii mecanismelor de conceptualizare, adica de reunire n sfera unei notiuni a unor elemente care se asemana printr-o nsusire care este chiar notiunea cercetata. Procedura este tipic behaviorista si are ca paradigma definitia notiunii ca fiind un raspuns comun la o clasa de obiecte n virtutea unei caracteristici comune. 2.2.1 Metoda nvatarii a fost utilizata de C.L.Hull care n cea mai autentica traditie behaviorista considera notiunea ca fiind o reactie unica la o clasa de stimuli si nu un anumit continut de gndire rezultat n urma unor procese mentale de analiza si sinteza de abstractizare si generalizare. Rezulta ca notiunile se nvata prin asocierea unei reactii la elementele unei clase de obiecte. Hull a prezentat subiectilor sai la tahistoscop serii de pictograme chinezesti n paralel cu rostirea unor silabe fara sens. Pictogramele care aveau n componenta un acelasi element comun erau denumite cu aceeasi silaba. Prin repetare subiectii reuseau sa nvete notiunile, adica toate pictogramele care aveau un radical comun erau apelate cu o aceeasi silaba. Notiunile erau nvatate de subiecti prin ncercare si eroare. Smoke K.L. utiliznd aceeasi metoda a nvatarii dadea subiectilor n loc de pictograme figuri geometrice unele dintre ele fiind denumite cu o aceeasi silaba fara sens n virtutea unei caracteristici comune. De ex. toate figurile care aveau un punct n interiorul cercului si altul n afara acestuia erau denumite dax, pe cnd figurile care nu aveau aceasta nsusire erau non-dax. La fel ca n experimentul lui Hull, prin repetarea seriilor subiectii care la nceput procedau la ntmplare reuseau n cele din urma sa atribuie n mod

corect aceeasi silaba unei ntregi clase de obiecte pe baza sesizarii elementelor lor comune. Smoke a mai remarcat importanta elementelor negative (non-dax) n procesul de nsusire a notiunii. 2.2.2. Metoda clasificarii . Primul care a utilizat o astfel de metoda a fost N.Ach. Subiectilor le sunt prezentate figuri geometrice diferite ca forma, marime si greutate. Figurile geometrice mari si grele sunt nscriptionate cu cuvntul fara sens guzun, pe cnd cele mari si usoare au pe ele scris cuvntul ros. n cursul experimentului aceste cuvinte fara sens deveneau denumiri generice (notiuni) pentru anumite grupuri de figuri. Rezultatele experimentelor lui Ach au lasat sa se concluzioneze ca notiunile se formeaza n procesul rezolvarii unor probleme, proces orientat de o anumita tendinta determinata. Memoria Memoria defineste dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice,integrarea ei pe cele 3 segmente ale orizontului temporal:trecut,prezent,viitor. Memoria reprezinta functia psihica datorita careia sunt posibile fixarea,conservarea,recunoasterea/reproducerea informatiilor,trairile. Aceste procese psihice presupuse de memorie sunt strans legate intre ele. Fixarea este o conditie necesara,dar nu si suficienta pentru conservare(nu tot ceea ce este fixat este si conservat).Ea se refera la intrari in sistemul memoriei si depinde de stimularea senzoriala Conservarea este o conditie necesara,dar nu si suficienta pentru actualizare.Se refera la procesul prin care informatia senzoriala este retinuta in memorie. Actualizarea presupune redarea ,intr-o forma cat mai fidela,a informatiei fixate si stocate pana in acel moment.Se refera la iesirile prin care informatiile stocate sunt recunoscute sau reproduse. Radacinile memoriei se afla in proprietatile materiei,chiar si ale celei inanimate.Memoria este prezenta in tot ceea ce este viu,sub forma memoriei inferioare.Memoria inferioara este prezenta si la om ca materie mecanica.Sfecifica omului este insa memoria superioara,sustinuta de corelatii logice si insotita de constiinta de sine. Nu exista zone pe creier special destinate memoriei.Posibilitatile de conservare sunt,practic,nelimitate(ca urmare a existentei miliardelor de neuroni si a conexiunilor dintre acestia). Trasaturi esentiale ale memoriei-este activa -este selectiva -este situationala sau contextuala -este mijlocita -este organizata logic si sistemic In investigarea si evaluarea nivelului de dezvoltare si eficienta al memoriei se iau in consideratie urmatorii parametrii: -Volumul-se refera la cantitatea de informatie ce poate fi stocata(difera de la o persoana la alta).Indica nivelul memoriei pure.

-Mobilitatea-se refera la capacitatea de a acumula cunostinte noi,de a le corela cu alte cunostinte,de a le modifica. -Rapiditatea fixarii-vizeaza usurinta intiparirii,efortul presupus pentru realizarea ei. -Fidelitatea redarii-se refera la masura in care informatia actualizata corespunde cu cea intiparita. -Rapiditatea actualizarii-se refera la viteza cu care reusim sa actualizam un material invatat. Memoria poate fi biologica-reflecta trecutul si experientele personale ale individului -se asigura pastrarea si reactualizarea informatiei,si a transformarilor legate de cresterea,maturizarea si integrarea sistemului organismului ca entitate vie -psihica-reflecta trecutului si experientele comune ale colectivitatiicomunitatii locale si poporului din care face parte fiecare individ -se asigura fixarea,pastrarea,reactualizarea contnuturilor proceselor psihice dobandite in cursul vietii individului -se realizeaza in doua forme:memoria individuala si colectiva(istorica) Tipuri de memorie: -dupa absenta sau prezenta intentiei,scopului si controlului voluntar memorie involuntara -memorie voluntara -dupa forma de constientizare -memorie mecanica -memorie logica -dupa modalitatea informationala preferentiala -memorie vizuala -memorie auditiva -memorie tactila -memorie chinestezica -memorie gustativa -dupa criteriul timpului-memoria senzoriala-memorie de foarte scurta durata(0,20 0,30 secunde).Consta in pastrarea urmelor secventelor anterioare ale stimulului pana la sosirea secventelor urmatoare,cu care se articuleaza,se integreaza -memoria de scurta durata-consta in fixarea unei parti din stimularile senzoriale.Caracteristica sa este limitarea ca volum si durata a conservarii. -memoria de lunga durata-(nelimitata)reprezinta sistemul informatiei si experientelor.E premisa esentiala a constiintei continuitatii existentei noastre in timp.Ea se imparte in: a)memorie episodica-se refera la momente traite personal de un subiect,fiind alcatuita din fapte si intamplari localizabile in timp si spatiu b)memoria semantica-alcatuita din fapte,idei,concepte cu referire la ceea ce este general,opuse singularului,individualului c)memorie declarativa-cu referire la a sti ce care permite gandirea constienta;ea se regaseste in memoria episodica si in cea semantica d)memoria procedurala-cu referire la a sti cum,care contine date insotite

de un mod obisnuintelor Limbajul

de

utilizare

si

care

permite

dobandirea

priceperilor

si

Limbajul este o activitate psihica specific umana care presupune folosirea unui sistem de semne in comunicarea cu ceilalti. El este capacitatea cu care este inzestrata orice fiinta umana normal constituita,si anume:de a invata si de a folosi unul sau mai multe sisteme de semne pentru a comunica cu semenii sai si a-si reprezenta lumea. Cercetari psiho-fiziologice au pus in evidenta complexitatea mecanismelor care stau in spatele scris cititului.Mecanismul vorbirii presupune existenta a trei componente: -energetica-consta in aparatul respirator si sistemul muscular aferent lui -fonatoare-constituita din corzile vocale fixate in laringe -de rezonanta-compusa din muschiul limbii,buze,in general din cavitatea bucala si cea nazala. Acestora li se adauga auzul fonematic(compartimentul receptiv,periferic al vorbirii) Limbajul si limba nu sunt acelasi lucru.Limba este,in general,inteleasa ca un ansamblu de semne cu ajutorul carora comunica oamenii intr-o societate.In alcatuirea sa se recunosc un sistem de cuvinte(vocabularul) si regulile de combinare a acestora(gramatica).In mod curent,ne referim la limba naturala,inteleasa ca un sistem de semne adoptata de o anumita comunitate,avand un pronuntat caracter social si istoric. Limbajul este o activitate verbala, comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activitatii comunicative ale omului. Limbajul,ca activitate psihica,se afla in stransa legatura cu alte fenomene si procese psihice,in special cu gandirea,cu procesele intelectuale,dar si cu cele motorii. Intelegerea cuvintelor contureaza clar imaginea perceptiva si antreneaza memoria semantica,reprezentarile si gandirea;iar perceptiile si reprezentarile,prin verbalizare,dobandesc semnificatie. Afectivitatea Procesele afective sunt fenomene psihice complexe,caracterizate prin modificari fiziologice,printr-o conduita marcata de expresii emotionale si trairi subiective. Afectivitatea este un proces reglatoriu.Este reactia sub forma de trairi a omului in procesul adaptarii sale la realitatea obiectiva! Trairile afective sunt procese afective ce au o serie de caracteristici: -polaritatea proceselor afective -durata proceselor afective-variata,de la foarte scurta(afectele,unele

emotii),la foarte lunga(sentimentele,pasiunile) -intensitatea proceselor afective-forme variate,de la foarte intense(afecte,sentimente,pasiuni),la foarte slabe(dispozitiile afective) -mobilitatea proceselor afective-trecerea cu usurinta de la o faza la alta in cadrul aceluiasi proces afectiv -trecerea cu usurinta de la un proces afectiv la altul -expresivitatea proceselor afective-se realizeaza prin-mimica -pantomimica -reactii vegetative Clasificarea proceselor afective: -Afectele-acte impulsive,izbucniri puternice -insotite de manifestari mimico-gestice bogate -stari de mare intensitate -de foarte scurta durata -cu control constient minim -exemple:spaima,groaza,entuziasmul,etc -Dispozitiile afective-stari afective generalizate,difuze -stari de intensitate medie sau slaba -durata medie sau slaba -aparent nu au motive de declansare -sunt episodice -se impart in:dispozitii organice si dispozitii patologice. -exemple:trairile afective care insotesc starea de sanatate,de boala,de oboseala,etc -Emotiile-fenomene afective fundamentale -pot fi insotite de modificari fiziologice -stari de intensitate variabila -de durata scurta -omul traieste simultan mai multe emotii,uneori aflate chiar in opozitie -pot fi-simple,spontane,insotind actiunile noastre(putand lua forma afectelor) -complexe,reactii mai dezvoltate,atunci cand contemplam realitatea(emotiile propriu-zise) -printre principalele tipuri de emotii se regasesc:mania,bucuria,tristetea,teama,dezgustul,surpriza. -Sentimentele-provin din emotii repetate care se fixeaza,se cristalizeaza si ne caracterizeaza pe o perioada lunga de timp -trebuie intretinute,dezvoltate! -stari de intesitate moderata -cu cat un sentiment dureaza mai mult,cu atat el este mai puternic -joaca rol motivational complex.Pot impulsiona spre anumite activitati,permit declansarea unor energii nebanuite! -Cunoasterea sentimentelor celorlalti este foarte importanta in desfasurarea vietii de zi cu zi! -Pasiunile-forme afective mai intense si durabile ca sentimentele pentru ca au ca obiect ceva ce apartine subiectului -iubirea deosebita este apreciata ca pasiune

-exemple:pasiunile artistice,pasiunile sportive,si chiar cele din sfera politicului -Viciile(sau patimile)-pasiuni ale caror obiect contravin moralei -aduc in prin plan eul egoist -exemple:patima alcoolului,a drogurilor,a tutunului,a jocului de carti Cand o persoana are reactii emotive mai puternice si mai frecvente decat media populatiei,ea este considerata emotiva Afectivitatea este tulburata uneori de stari de neliniste,teama,ingrijorare nemotivata,in absenta unor cauze care sa le provoace.Aceasta se numeste anxietate.Opusa ca orientare,euforia apare tot ca o tulburare de stare afectiva,manifestat printr-o buna dispozitie exagerata,veselie si exuberanta,dar de asemenea nemotivata,in absenta unor cauze exterioare. Fobia desemneaza teama obsesiva si nejustificata fata de o situatie sau un obiect.Exista numeroase forme:claustrofobia-frica de spatii inchise;acropofobia-frica de locuri inalte;agorafobia-frica de spatii vaste. Caracterul Caracterul este componenta relational-valorica a personalitatii! Etimologie:Latinescul character inseamna ceea ce este imprimat;structura;tipar;pecete Psihologul germanLudwig Klages definea caracterul ca vointa moraliceste organizata. Caracterul este rezultat al educatiei si influentelor culturale;se afla in legatura cu fenotipul;se modifica in timp.Caracterul rezulta si prin cultivarea trasaturilor innascute,prin valorificarea insusirilor sistemului nervos,a organizarilor instinctive. Este conditionat de raportarea la valori;angajeaza responsabilitatea persoanei. Rolul constiintei este remarcabil;aceasta exercitandu-si controlul asupra caracterului mai ales prin intermediul gandirii si al vointei.De asemenea,afectivitatea si motivatia au un rol deosebit in evolutia caracterului. Caracterul se construieste pe baza temperamentului;este ulterior acestuia. Intre temperament si caracter se stabilesc raporturi de complementaritate.Insusirile temperamentale pot fi implicate in formarea trasaturilor de caracter,atat a celor pozitive,cat si a celor negative.De exemplu,un temperament puternic,mobil poate conduce la o personalitate cu un caracter adaptabil,sociabil sau ,dimpotriva,la o personalitate cu un caracter defectuos,nestatornic,inconsecvent.Trasaturile de temperament pot fi compensate prin dezvoltarea la nivel de caracter a unor insusiri care sa suplineasca eventualele neajunsuri. Caracterul este cu atat mai independent,cu cat individul dispune de o vointa puternica,este capabil de decizie si actiune. Un om nu se poate disculpa pentru eventualele lui greseli de comportament,punandu-le pe seama caracterului,nu se poate dezice de propriul fel de a fi. Individul uman dispune de capacitati de autoreglaj,inclusiv la nivel

caracterial. Instructura caracterului intra,pe langa vointa,si trasaturi ale intelectului si afectivitatii. Insusirile proceselor cognitive si volitive sunt interpretate si ca trasaturi de caracter(ca insusiri de ansamblu ale vietii psihice).Sensibilitatea,de exemplu,constituie o trasatura semnificativa pentru intreaga personalitate. Caracterul se refera la un complex de atitudini proprii subiectului,pe care acesta le exprima in mod constant la nivel comportamental.Atitudinea este inteleasa ca un invariant al conduitei,prin care aceasta este directionata spre anumite valori.Ea vizeaza orientari constante,structurate.Atitudinile se formeaza treptat,definindu-se aproximativ spre sfarsitul adolescentei.Ele se afla in stransa interdependenta,formand adevarate constelatii atitudinale.Hans J. Eysenck afirma ca relatiile dintre atitudini sunt mai importante decat atitudinile insele,luate fiecare in parte. Exista atitudini personale(care il exprima pe individ) si atitudini sociale(cum sunt optiunile politice). Opiniile unei persoane sunt semnificative in ceea ce priveste caracterul sau,informand despre sistemul de valori la care a aderat,despre rigiditatea sau flexibilitatea atitudinilor sale. Atitudinile exercita functii reglatorii asupra comportamentului la nivelul caruia se exprima prin actiuni corespunzatoare.Pe masura ce procesele psihice se dezvolta,caracterul se maturizeaza si el.Caracterul se formeaza in procesul adaptarii individului la un sistem de relatii sociale. O mare importanta in formarea caracterului o are modelul atitudinal si comportamental urmat.Se poate spune ca in caracterul fiecaruia se indentifica amprenta caracteriala a celor din jurul sau.Propriul caracter este,in parte,un raspuns la modul celorlalti de a fi,la calitatile si defectele lor. Aptitudinile Aptitudinile reprezinta insusirile pe care o persoana le poate proba in mod constant in desfasurarea unei activitati in care obtine rezultate apreciate drept optime. Aptitudinile reprezinta,asadar,insusiri psihice individuale care fac posibila reusita! In structura aptitudinilor intra dispozitiile care sunt caracteristicile pe care un om le detine in mod nativ.Dispozitiile favorizeaza formarea unei anume aptitudini.Prezenta acestor aptitudini poate fi remarcata inca de timpuriu ca o anumita disponibilitate pe care copilul o manifesta.Personalitati din cultura au fost remarcate ca avand dispozitii deosebite inca din copilarie,dovedind o anume precocitate.De exemplu,Mozart a probat prezenta unor calitati extraordinare,compunand un menuet la varsta de 5 ani. George Enescu dovedea disponibilitati pentru muzica,el putand canta la vioara inca de la patru ani. Aptitudinile nu pot fi eficiente izolat,ci in stransa legatura unele cu altele,formand adevarate complexe aptitudinale.De exemplu,in cazul unui observator pe calculator sunt necesare o atentie concentrata,un bun spirit de observatie si o dezteritate manuala adecvata.

Unele aptitudini reprezinta o conditie necesara pentru dobandirea altora.Aptitudinile pot fi deosebite si clasificate dupa diferite criterii: -Dupa sfera in care se manifesta -aptitudini privind sfera publica(cum sunt cele necesare unei anumite profesii) -aptitudini privind sfera privata(aptitudini parentale) -Dupa aspectele psiho-fizice implicare -aptitudini senzorialperceptive(vederea spatiala) -aptitudini intelectuale(posibilitatea de a stoca informatii relevante si de a ignora altele) -aptitudini motorii(coordonarea manuala,forta si precizia miscarilor) -Dupa gradul de operationalitate in aplicare -aptitudini generale-prezente in mai multe tipuri de activitati(inteligenta,atentia,empatia) -aptitudini speciale-prezente intr-un singur domeniu de activitate(aptitudini artistice,aptitudini pedagogice) Temperamentul Temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii:plasandu-se pe o pozitie bazala,se manifesta ca mod de descarcare si acumulare de energie si prin dinamica(iute,lent,mobil)! Etimologie:latinescul modera temperamentum=a amesteca pentru a dilua,a

Temperamentul este rezultat al particularitatilor morfo-functionale;se afla in legatura cu genotipul;nu-si schimba radical identitatea in timp. Este neutru din punctul de vedere al raportarii la valori. Nu este influentat direct de catre constiinta. Atributele temperamentului devin aspecte ale afectivitatii si motivatiei. Sufera influente din partea caracterului,a personalitatii in ansamblu. Allport arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice firii unui individ,reactivitatea la stimuli emotionali,forta si rapiditatea raspunsurilor,dispozitia afectiva persistenta.Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului,Allport descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv,a stabilitatii si a profunzimii trairilor.Particularitatile temperamentale se constituie ca urmare a activitatii nervoase superioare. Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante,atat innascute,cat si dobandite.Atunci cand ne referim la cele preponderent ereditare ne referim la temperament,iar cand ne referim la cele construite socio-cultural,vorbim

despre caracter.Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii,mai ales ca,in ansamblu personalitatii,acestea se gasesc in interdependenta. Tipuri de temperament: Dupa anticii Hipocrat si Galen:-coleric-determinat de bila galbena,reprezentat de foc,plin de caldura si mistuitor ca vara -sangvinic-determinat de sange,reprezentat de aer,este violent si instabil ca primavara -flegmaticul-este pus in legatura cu flegma,cu apa si cu umiditatea iernii -melancolicul-dominat de bila neagra,reprezentat de pamant si toamna -Dupa I.P.Pavlov,prin asocierea tipurilor clasice cu tipurile de activitate nervoasa:-puternic,echilibrat,mobil-sangvinicul -puternic,echilibrat,inert-flegmaticul -puternic,neechilibrat-colericul -slab-melancolicul -Dupa C.G.Jung,in functie de orientarea inspre lume sau inspre sine:extravertitul-sociabil,comunicativ,cu initiativa -intravertitul-isi canalizeaza energia spre propriile idei,construindu-si un bogat univers interior -ambivertul-imprumuta caracteristici de la amandoua -Dupa Hans J.Eysenck,doua dimensiuni fundamentale si interdependente:extraversiunea-determinata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral -nevrozismul-desemnand atat instabilitate emotiva,cat si hiperactivitate.se explica pe baza modului in care sist nervos rasp la stres. -psihoza-adaugata mai tarziu-are drept caracteristici singuratatea,insensibilitatea,indiferenta fata de ceilalti,nonconformismul,lipsa de constiinta si opozitia fata de practicile sociale Personalitatea Ideea de personalitate are radacini foarte adanci in istoria vietii si culturii omenesti. Ea a inceput sa se infiripeze odata cu constiinta de sine. Totusi, stiinta despre personalitate este de data recenta si aceasta deoarece s-a constatat ca nu este suficient sa recunosti manifestarile personalitatii, ci trebuie sa-i descoperi si determinarile si structura.Astazi, sustine P. Popescu-Neveanu, nu exista idee mai pretuita si mai utilizata in lumea noastra decat aceea de personalitate. De fapt, vorbind despre personalitate, discutam in termeni majori despre om: in personalitate este implicata atat existenta omeneasca in ceea ce are ea substantial si spiritual, cat si intregul ansamblu de valori acumulate de o anumita comunitate sau de intreaga omenire, insusite de om, realizate in prezent si proiectate in viitor. 1. Conceptul de personalitate Cu privire la conceptul de personalitate au fost elaborate numeroase definitii. Gordon W. Allport a identificat, in 1931, circa 50 de definitii si, impreuna cu un alt cercetator, 17.953 denumiri de trasaturi psihice ce

diferentiaza comportamentele umane, dintre care 4.504 reprezinta trasaturi de personalitate autentice. Alti autori au evaluat numarul respectivelor trasaturi la 4.000, apoi la 1.093.Daca mai adaugam ca in 1951 au fost identificate peste 100 de definitii ale personalitatii, avem imaginea clara a complexitatii conceptului de personalitate si a indoielii ca personalitatea poate fi definita in chip clar si satisfacator doar printr-un singur enunt.Etimologic, cuvantul -personalitate deriva din latinescul -persona. Primul lui sens a fost cel de masca, de costumatie prin care actorii teatrului antic intruchipau sau simbolizau pe cineva pe scena. Al doilea sens, obtinut prin extensiune, se referea la rolul indeplinit pe scena si mai apoi in viata, la functiile pe care si le asuma cineva. Cel de-al doilea sens desemneaza insasi individualitatea (corporala si psihica) a celui care indeplineste rolul. In fine, ultimul sens a adaugat o nota de valoare, referindu-se la ce fel de om este, de rang are, etc.Exista mai multe teorii asupra personalitatii care urmaresc sa identifice un cadru specificat de referinta si un fundament unic al intregii determinari a intregii constructii, fundament considerat, pe rand (in functie de teorie); un fond energetic instinctual, inconstient; relatie predeterminata intre diferitele aspecte biologice si fiziologice ale individului; o motivatie organica sau psihosociala integratoare; relatia tensionala intre scopuri si mijloace, aspiratii si posibilitati; tendinta intrinseca spre insertia afilierii, integrarea socioculturala a individului. Teoriile Asupra personalitatii vizeaza explicatii, clarificari privind originea, structura, dinamica si manifestarile comportamentale ale personalitatii in raport cu anumite situatii de viata. Constient de -capcanele oricaror exprimari, Gordon W. Allport a propus o definitie a personalitatii, definitie cu care vom opera si noi.Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.Altfel spus, personalitatea este un sistem alcatuit din mai multe elemente (sau subsisteme), toate considerate ca tendinte determinante (exercita o influenta asupra actelor adaptive si expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscuta), caracteristice fiecarei persoane, organizate dinamic (prin aceasta se explica dezvoltarea si structura personalitatii implicandu-se si dezorganizarea, ca proces reciproc responsabil de existenta personalitatilor anormale, care sunt mascate de o dezintegrare progresiva) si concretizate in comportament si gandirea fiecaruia, in functionarea atat a -spiritului cat si a -trupului intr-o unitate inextricabila. 2. Abordarea structural-sistemica a personalitatii Daca am dori o cunoastere extensiva a personalitatii atunci ar trebui sa avem in vedere totalitatea fenomenelor psihice: a celor simple si complexe, constiente si inconstiente, variabile si constante etc.Pentru cunoasterea personalitatii este insa utila, si posibila, dezvaluirea acelor aspecte constante ale vietii psihice pe care cercetatorii le numesc trasaturi sau

insusiri psihice de personalitate, concomitent cu descifrarea legaturilor si relatiilor dintre ele si dintre subsistemele (gruparile) pe care ele le pot constitui.Totodata, subliniem inca o data, personalitatea poate fi considerata ca o structura complexa implicand un ansamblu de structuri si functionand sistemic.Aceste structuri si elementele lor sunt: A. subsistemul de orientare a personalitatii in care incadram: conceptia despre lume si viata; ansamblu de valori asimilate de individ; idealul de viata; imaginea de sine; sistemul motivelor si al intereselor, al dominantelor afective diferentiatoare, pentru fiecare persoana. B. subsistemul bioenergetic al personalitatii ce include: intercorelatiile neurohormonale; tipul somatic transmis individului prin zestrea sa genetica; tipul de activitate nervoasa superioara; temperamentul. Inteligenta Termenul de INTELIGENTA provine de la latinescul INTELLIGERE, care inseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii intre relatii. Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei.Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana. Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire.Pentru gandirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential,fundamental al omului, care face din om ceea ce el este,pentru gandirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.Au fost foarte controversate si functiile inteligentei.Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligentei,iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al intregii vieti psihice (el spune ca adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt impartite.

Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, inaintea lui Kant.Cadillac,sensualistul pentru care toate cunostintele vin prim simturi,adauga ca, inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizatde simturi. Pascal,considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Shopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental. Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.