1.

INSTITUŢII

V. E. CĂZĂNESCU
January 6, 2006

1 Operator de ı̂nchidere. Familie Moore

Fie (P, ≤) o mulţime parţial ordonată. Se numeşte operator de ı̂nchidere o funcţie
0
: P −→ P

cu următoarele proprietăţi:

1. extensivitate: (∀p ∈ P ) p ≤ p0 ,
2. idempotenţă: (∀p ∈ P ) p0 = p00 ,

3. monotonie: (∀p, q ∈ P ) p ≤ q =⇒ p0 ≤ q 0 .

Se numeşte familie Moore o submulţime M ⊂ P astfel ı̂ncât mulţimea {m ∈ M | p ≤ m} are prim element ∀p ∈ P .

Teorema 1.0.1 Fiind dat un operator de ı̂nchidere, se poate construi o familie Moore cu ajutorul lui. Fiind dată o familie
Moore, se poate găsi cu ajutorul ei un operator de ı̂nchidere. Mai mult, construcţiile anterioare sunt inverse una alteia.

Demonstraţia include patru etape.

1) Asociem fiecărui operator de ı̂nchidere o familie Moore.
Definim M = {p ∈ P | p = p0 }. Pentru orice p ∈ P mulţimea {m ∈ M | p ≤ m} are, evident, ca prim element pe p0 (p ≤ p0 şi
pentru orice m din mulţime p0 ≤ m0 = m).
2) Asociem fiecărei familii Moore un operator de ı̂nchidere.
Pentru orice p ∈ P luăm p0 ca fiind cel mai mic element al mulţimii {m ∈ M | p ≤ m}. Evident p ≤ p0 deci şi p0 ≤ p00 . Cum
p00 este cel mai mic element din mulţimea {m ∈ M | p0 ≤ m}, cum p0 aparţine acestei mulţimi (p0 ∈ M ) rezultă p00 ≤ p0 deci
p0 = p00 . Dacă p ≤ q cum q 0 este cel mai mic element din {m ∈ M | q ≤ m} avem că

q 0 ∈ {m ∈ M | p ≤ m} deci p0 ≤ q 0 .

3) Fie 0 un operator de ı̂nchidere, M familia Moore asociată lui 0 şi • operatorul de ı̂nchidere asociat familiei Moore M.
Demonstrăm pentru orice p ∈ P că p0 = p• .
p• este cel mai mic element din {m ∈ M | p ≤ m} = {m ∈ M | p ≤ m = m0 } 3 p0 deci p• ≤ p0 . Pentru orice m ∈ M , dacă
p ≤ m atunci p0 ≤ m0 = m deci p0 ≤ p• . Prin urmare p0 = p• .
4) Fie M o familie Moore, 0 operatorul de ı̂nchidere asociat lui M şi M 0 familia Moore asociată lui 0 . Probăm că M = M 0 .
Arătăm pentru orice p ∈ P că p ∈ M dacă şi numai dacă p ∈ M 0 .
Fie p ∈ M 0 = {m ∈ P | m = m0 }. Rezultă p0 ∈ M deci p ∈ M . Dacă p ∈ M atunci p este cel mai mic element din
mulţimea {m ∈ M | p ≤ m} deci p = p0 adică p ∈ M 0 . 2

Propoziţia 1.0.1 Într-o latice completă L, M este familie Moore dacă şi numai dacă pentru orice A ⊆ M, inf A ∈ M .

Demonstraţie.
Dacă M este familie Moore atunci inf A ≤ (inf A)0 . Dacă a ∈ A atunci inf A ≤ a de unde (inf A)0 ≤ a = a0 (deoarece
a ∈ M ). Aşadar (inf A)0 este minorant pentru A, prin urmare (inf A)0 ≤ inf A. Deci inf A este element ı̂nchis şi inf A ∈ M .
Pentru cealaltă implicaţie, fie p ∈ L şi notăm B = {m ∈ M | p ≤ m}. Cum, din ipoteză, inf B ∈ M deoarece p ≤ inf B
rezultă că inf B ∈ B este primul element al mulţimii B. 2

1
2 Conexiune Galois
Se numeşte conexiune Galois construcţia
∗
(P, ≤) −→
←− (Q, ≤)
∗
unde (P, ≤) şi (Q, ≤) sunt două mulţimi parţial ordonate iar cele două funcţii * (deşi sunt notate la fel deosebirea se va face
din context) au următoarele proprietăţi:

1. (∀p, p1 ∈ P ) p ≤ p1 =⇒ p∗1 ≤ p∗ ,

2. (∀q, q1 ∈ Q) q ≤ q1 =⇒ q1∗ ≤ q ∗ ,

3. (∀p ∈ P ) p ≤ p∗∗ ,
4. (∀q ∈ Q) q ≤ q ∗∗ .

Proprietăţi:
1. ∗ ∗ ∗ = ∗.
Din (4) rezultă p∗ ≤ p∗∗∗ şi cum, din (3), p ≤ p∗∗ , cu (1) obţinem p∗∗∗ ≤ p∗ .
2. • = ∗∗ este operator de ı̂nchidere.
Din (3) avem p ≤ p• . Cum p∗ = p∗∗∗ rezultă p∗∗ = p∗∗∗∗ deci p• = p•• . Dacă p ≤ q, aplicând (1) şi (2) avem q ∗ ≤ p∗ şi
p∗∗ ≤ q ∗∗ deci p• ≤ q • .
Exerciţiu Inlocuiţi una dintre relaţiile de ordine cu duala ei şi arătaţi că noţiunea de conexiune Galois este echivalentă
cu o pereche de aplicaţii crescătoare F : Q −→ P şi G : P −→ Q cu proprietatea

(∀p ∈ P )(∀q ∈ Q)F (q) ≤ p ⇔ q ≤ G(p).

Conceptul de conexiune Galois mai este echivalent şi cu cel de functori adjuncţi ı̂ntre categoriile ataşate unor mulţimi partial
ordonate.

3 Conexiunea Galois ataşată unei relaţii

Fie A şi B două mulţimi şi R ⊆ A × B o relaţie. Relaţiei R ı̂i ataşăm conexiunea Galois
∗
(P(A), ⊆) −→
←− (P(B), ⊆)
∗

unde (P(X), ⊆) reprezintă mulţimea părţilor mulţimii X (X ∈ {A, B}) ordonată (parţial) cu incluziunea iar operatorii *
sunt definiţi ı̂n modul următor:
C ⊆ A, C ∗ = {b ∈ B | ∀c ∈ C, cRb},
D ⊆ B, D∗ = {a ∈ A | ∀d ∈ D, aRd}.
Se verifică imediat cele patru proprietăţi din definiţia conexiunii Galois.

Propoziţia 3.0.2 Conexiunea Galois ataşată unei relaţii satisface

S T
1. ( i∈I Ci )∗ = i∈I Ci∗ unde Ci ⊆ A pentru orice i ∈ I,
S T
2. ( i∈I Di )∗ = i∈I Di∗ unde Di ⊆ B pentru orice i ∈ I.

Demonstraţie.
Probăm numai prima egalitate. Pentru orice b ∈ B remarcăm echivalenţa următoarelor observaţii
S
b ∈ ( i∈I Ci )∗ , S
bRc pentru orice c ∈ i∈I Ci ,
bRc pentru orice ı ∈ I şi c ∈ Ci ,
bRc pentru orice c ∈ Ci şi i ∈ I,
b∈T Ci pentru orice i ∈ I şi
b ∈ i∈I Ci∗ . 2

2
4 Instituţii
Se numeşte instituţie (notată cu I) următoarea construcţie

Sen©©© * Set
©
Sign ©
HH
H
M od HH
j Catop

unde Sign, Set şi Catop sunt trei categorii ( categoria signaturilor, categoria mulţimilor şi, respectiv, duala categoriei ca-
tegoriilor) iar Sen şi M od sunt doi functori. De asemenea, se mai dă câte o relaţie de satisfacere pentru fiecare obiect din
categoria signaturilor (pentru fiecare signatură)

∀Σ ∈ |Sign|, |=Σ ⊆ |M od(Σ)| × Sen(Σ)

ce verifică următoarea condiţie de satisfacere:

∀ϕ : Σ −→ Σ0 , ∀M 0 ∈ |M od(Σ0 )|, ∀e ∈ Sen(Σ),

M 0 |=Σ0 Sen(ϕ)(e) ⇐⇒ M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ e. 2

Pentru orice signatură Σ, relaţiei |=Σ ı̂i putem asocia o conexiune Galois ca mai ı̂nainte
∗
(P(|M od(Σ)|), ⊆) −→
←− (P(Sen(Σ)), ⊆).
∗

Se numeşte Σ-model orice element M ∈ |M od(Σ)| iar Σ-propoziţie orice element e ∈ Sen(Σ).
Prin definiţie spunem că Σ-modelul M satisface mulţimea de Σ-propoziţii E ⊆ Sen(Σ), notat M |=Σ E dacă pentru orice
e ∈ E, M |=Σ e. Observăm că M |=Σ E dacă şi numai dacă M ∈ E ∗ .
Are loc şi condiţia de satisfacere extinsă:
Pentru orice morfism de signaturi ϕ : Σ −→ Σ0 , pentru orice M 0 ∈ |M od(Σ0 )| şi pentru orice E ⊆ Sen(Σ)

M 0 |=Σ0 Sen(ϕ)(E) ⇐⇒ M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ E. 2

Prin definiţie spunem că

E |=Σ e ⇐⇒ [(∀M ∈ |M od(Σ)|)M |=Σ E =⇒ M |=Σ e],
şi oricare ar fi mulţimile de Σ-propoziţii E şi E1 că

E |=Σ E1 ⇐⇒ [(∀M ∈ |M od(Σ)|)M |=Σ E =⇒ M |=Σ E1 ].

4.1 Observaţii
1. Dacă M |=Σ E atunci M |=Σ E • .
Într-adevăr, dacă M |=Σ E atunci M ∈ E ∗ = E ∗∗∗ = E •∗ adică M |=Σ E • .
2. E |=Σ e este echivalentă cu ∀M ∈ E ∗ , M |=Σ e sau cu e ∈ E ∗∗ = E • .
3. E |=Σ E1 dacăşi numai dacă E ∗ ⊆ E1∗ .
Mulţimea E • se numeşte mulţimea consecinţelor semantice ale mulţimii E.

4.2 Reguli de calcul

Lema 4.2.1 Pentru orice morfism de signaturi ϕ : Σ −→ Σ0 şi pentru orice E ⊆ Sen(Σ) avem

Sen(ϕ)(E)∗ = M od(ϕ)−1 (E ∗ ) = Sen(ϕ)(E • )∗ .

Demonstraţie.
Demonstrăm ı̂ntâi prima egalitate. Din condiţia de satisfacere extinsă, pentru orice M 0 ∈ |M od(Σ0 )|,

M 0 |=Σ0 Sen(ϕ)(E) ⇐⇒ M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ E

3
de unde M 0 ∈ Sen(ϕ)(E)∗ ⇐⇒ M od(ϕ)(M 0 ) ∈ E ∗ deci

M 0 ∈ Sen(ϕ)(E)∗ ⇐⇒ M 0 ∈ M od(ϕ)−1 (E ∗ )

ceea ce demonstrează prima egalitate.

Pentru a doua egalitate observăm că

M od(ϕ)−1 (E ∗ ) = M od(ϕ)−1 (E •∗ ) = Sen(ϕ)(E • )∗

ultima egalitate rezultând cu ajutorul celei deja demonstrate. 2

Lema 4.2.2 (Lema ı̂nchiderii) Pentru orice ϕ : Σ −→ Σ0 morfism de signaturi şi orice E ⊆ Sen(Σ) avem

Sen(ϕ)(E • ) ⊆ Sen(ϕ)(E)• .

Demonstraţie. Din lema anterioară obţinem Sen(ϕ)(E)∗∗ = Sen(ϕ)(E • )∗∗ .

Deci Sen(ϕ)(E • ) ⊆ Sen(ϕ)(E • )• = Sen(ϕ)(E)• . 2

Lema 4.2.3 Fie ϕ : Σ −→ Σ0 un morfism de signaturi e ∈ Sen(Σ) şi E ⊆ Sen(Σ).

1. E |=Σ e ⇒ Sen(ϕ)(E) |=Σ0 Sen(ϕ)(e),
2. Dacă M od(ϕ) : M od(Σ0 ) −→ M od(Σ) este surjectiv pe obiecte, atunci
E |=Σ e ⇔ Sen(ϕ)(E) |=Σ0 Sen(ϕ)(e).
Demonstraţie.
1. Semnificaţia lemei ı̂nchiderii este aceea că pentru orice e ∈ E • , Sen(ϕ)(e) ∈ Sen(ϕ)(E)• adică dacă E |=Σ e atunci
Sen(ϕ)(E) |=Σ0 Sen(ϕ)(e) ceea ce, ı̂n cuvinte, ı̂nseamnă că dacă aplicăm unei deductibilităţi semantice un morfism de
signaturi obţinem tot o deductibilitate semantică.
2. Pentru incluziunea contrară folosim ipoteza Sen(ϕ)(E) |=Σ0 Sen(ϕ)(e).
Fie M |=Σ E. Deoarece M od(ϕ) : M od(Σ0 ) −→ M od(Σ) este surjectiv pe obiecte există M 0 astfel ı̂ncât M = M od(ϕ)(M 0 ),
prin urmare M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ E. Din condiţia de satisfacere deducem M 0 |=Σ0 Sen(ϕ)(E), prin urmare M 0 |=Σ0 Sen(ϕ)(e).
Folosind din nou condiţia de satisfacere M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ e, deci M |=Σ e. 2

Propoziţia 4.2.1 Dacă ϕ : Σ −→ Σ0 este morfism de signaturi iar

M od(ϕ) : M od(Σ0 ) −→ M od(Σ) este surjectiv pe obiecte, atunci pentru orice E ⊆ Sen(Σ) avem M od(ϕ)(Sen(ϕ)(E)∗ ) = E ∗ .

Demonstraţie. Facem observaţia că pentru o funcţie surjectivă f : A −→ B, pentru orice C ⊆ B avem f (f −1 (C)) = C.
Cum din Lema 4.2.1 avem
Sen(ϕ)(E)∗ = M od(ϕ)−1 (E ∗ )
obţinem, ţinând seamă de observaţia anterioară,
M od(ϕ)(Sen(ϕ)(E)∗ ) = M od(ϕ)(M od(ϕ)−1 (E ∗ )) = E ∗ . 2

5 Exemple
5.1 Un exemplu din algebră
Vom descrie succint cel mai simplu exemplu neartificial de instituţie. In acest exemplu X este o mulţime fixată de variabile.
Drept categorie a signaturilor luăm categoria inelelor comutative CRing. Functorul

Sen : CRing −→ Set

asociază fiecărui inel R, inelul de polinoame cu coeficienţi ı̂n R şi variabile din X, adică Sen(R) = R[X]. In plus orice
morfism de inele g : R → R0 se prelungeşte ı̂n mod natural la un morfism de inele Sen(g) : R[X] −→ R0 [X].
Functorul
M od : CRing −→ Catop
asociază fiecărui inel comutativ R categoria R-algebrelor notată M od(R). O R-algebră este o pereche (a, I) unde a : R → I
este un morfism de inele.
Pentru orice morfism de inele ϕ : R0 → R functorul

M od(ϕ) : M od(R) → M od(R0 )

4
este definit prin:
M od(ϕ)(a, I) = (ϕ; a, I) pentru orice R-algebră (a, I) şi
M od(ϕ)(m) = m pentru orice morfism m de R-algebre.
Pentru orice R-algebră (a, I) şi orice funcţie f : X → I notăm cu < a, f > unicul morfism de inele a cărui restricţie la
R este a şi a cărui restricţie la X este f . Pentru orice R-algebră (a, I) şi orice polinom p ∈ R[X], relaţia de satisfacere este
definită prin:
(a, I) |=R p ⇐⇒ (∃s : X → I) < a, s > (p) = 0.
Pentru orice morfism de inele comutative ϕ : R0 → R, pentru orice R-algebră (a, I) şi pentru orice funcţie s : X → I
observăm că
Sen(ϕ); < a, s >=< ϕ; a, s > .
Verificăm condiţia de satisfacere. Fie ϕ : R0 → R un morfism de inele comutative, (a, I) o R-algebră şi p ∈ R0 [X].
Observăm că afirmaţia
(a, I) |=R Sen(ϕ)(p)
este succesiv echivalentă cu
∃s : X → I < a, s > (Sen(ϕ)(p)) = 0,
∃s : X → I < ϕ; a, s > (p) = 0,
(ϕ; a, I) |=R0 p,
M od(ϕ)(a, I) |=R0 p
deci condiţia de satisfacere este verificată.

5.2 Instituţia calculului propoziţional

Începem cu următoarea construcţie

Sen©©©* Set
©
Set ©
H
HH
M od HH
j Catop

unde categoria signaturilor este chiar categoria mulţimilor.

Definim functorul Sen. Cum o signatură este, ı̂n acest caz, o mulţime, plecând cu o mulţime de variabile X ∈ |Set| prin
Sen(X) vom ı̂nţelege mulţimea expresiilor calculului propoziţional cu variabile din X. Pentru o funcţie f : X −→ Y , Sen(f )
va fi extensia lui f de la variabile la expresii (privind Sen(X) ca o algebră liber generată de X). Este evident că Sen astfel
definit este un functor.
Pentru a defini functorul M od construim mai ı̂ntâi categoria ataşată unei mulţimi parţial ordonate (P, ≤). Notând cu
Cat(P ) categoria ataşată, aceasta va avea obiectele |Cat(P )| = P şi morfismele
½
{(p, q)} dacă p ≤ q,
∀p, q ∈ P, Cat(P )(p, q) =
∅ altfel.
Pentru două astfel de categorii ataşate unor mulţimi parţial ordonate, C şi D, un functor F : C −→ D este o funcţie crescătoare
deoarece dacă p ≤ q ı̂n C, atunci există (p, q) : p −→ q, deci există F ((p, q)) : F (p) −→ F (q) de unde F (p) ≤ F (q). Invers, fiind
dată o funcţie crescătoare F , dacă avem (p, q) : p −→ q, adică p ≤ q atunci F (p) ≤ F (q) şi putem lua F ((p, q)) = (F (p), F (q)).
Revenim la definiţia lui M od. Vom nota cu B2 algebra booleană cu două elemente. Pentru orice mulţime S, considerăm
mulţimea morfismelor de la Sen(S) la B2 ı̂n care definim relaţia de ordine prin

h ≤ g ⇐⇒ (∀s ∈ S)h(s) ≤ g(s)

şi notăm cu Mod(S) categoria ataşată acestei mulţimi parţial ordonate.

Unei funcţii f : S −→ M ı̂i ataşăm functorul

M od(f ) : M od(M ) −→ M od(S)

definit pentru orice h din M od(M ) prin M od(f )(h) = Sen(f ); h. Se vede uşor că h ≤ g implică M od(f )(h) ≤ M od(f )(g).
M od ı̂nsuşi este functor deoarece egalităţile

M od(f ; f 0 )(h) = Sen(f ; f 0 ); h = Sen(f ); Sen(f 0 ); h = M od(f )(Sen(f 0 ); h) =

5
= M od(f )(M od(f 0 )(h)) = (M od(f 0 ); M od(f ))(h)
arată că M od(f ; f 0 ) = M od(f 0 ); M od(f ).
Definim acum relaţia de satisfacere. Pentru o mulţime oarecare X vom defini |=X ⊆ |M od(X)| × Sen(X) pentru
h ∈ |M od(X)| şi e ∈ Sen(X) prin
h |=X e ⇐⇒ h(e) = 1.
Demonstrăm condiţia de satisfacere. Pentru f : X −→ Y, h ∈ |M od(Y )| şi e ∈ Sen(X)
h |=Y Sen(f )(e) ⇐⇒ h(Sen(f )(e)) = 1 ⇐⇒ (Sen(f ); h)(e) = 1 ⇐⇒ M od(f )(h)(e) = 1 ⇐⇒ M od(f )(h) |=X e.

5.3 Instituţia limbajelor regulate

Categoria signaturilor este Set × Set.
M od(S, V ) este categoria (S, V )-automatelor. Mulţimea V este alfabetul de intrare pentru automatele cu care lucrăm.
Un automat este
A = (Astare , {As ∈ Astare }s∈S , At : V × Astare → Astare , Af inal ⊆ Astare )
unde Astare este mulţimea stărilor, At este funcţia de tranziţie şi Af inal este mulţimea stărilor finale.
Un morfism de automate h : A → B este o funcţie h : Astare → Bstare cu h(As ) = Bs pentru orice s ∈ S,
h(Af inal ) ⊆ Bf inal şi h(At (v, t)) = Bt (v, h(t)) pentru orice v ∈ V şi t ∈ Astare .
Pentru φ : (S 0 , V 0 ) → (S, V ) morfism de signaturi, functorul
M od(φ) : Aut(S, V ) → Aut(S 0 , V 0 )
este definit prin
M od(φ)(A) = (Astare , {Aφ(s) }s∈S 0 , A0t , Af inal )
unde A0t (a, x) = At (φ(a), x) pentru orice a ∈ V 0 şi x ∈ Astare . Prin definiţie
Sen(S, V ) = S × V ∗ .
Funcţia At se extinde ı̂n mod natural la A∗t : V ∗ × Astare → Astare .
Definim relaţia de satisfacere
A |= (s, w) ⇔ A∗t (w, As ) ∈ Af inal
şi probăm condiţia de satisfacere. Fie φ : (S 0 , V 0 ) → (S, V ) morfism de signaturi, A un (S, V ) automat şi (s, w) ∈ S 0 × V 0∗ .
Afirmaţia
M od(φ)(A) |=(S 0 ,V 0 ) (s, w)
este echivalentă succesiv cu
t (w, Aφ(s) ) ∈ Af inal ,
A0∗
A∗t (φ(w), Aφ(s) ) ∈ Af inal ,
A |=(S,V ) (φ(s), φ(w),
A |=(S,V ) Sen(φ)(s, w)
deci condiţia de satisfacere este ı̂ndeplinită.

6 Prezentări
Se numeşte prezentare o pereche (Σ, E) unde Σ ∈ |Sign|, şi E ⊆ Sen(Σ).
Un morfism de signaturi ϕ : Σ −→ Σ0 se numeşte morfism de prezentări ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) dacă Sen(ϕ)(E) ⊆ E 0• .
Propoziţia 6.0.1 Dacă ϕ : Σ −→ Σ0 este un morfism de signaturi atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
1. ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) este morfism de prezentări,
2. ∀M 0 ∈ |M od(Σ0 )|, M 0 |=Σ0 E 0 =⇒ M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ E,
3. E 0 |=Σ Sen(ϕ)(E).
Demonstraţie. Prima afirmaţie este echivalentă cu Sen(ϕ)(E) ⊆ E 0• , echivalent cu
Sen(ϕ)(E)• ⊆ E 0•
iar de la conexiunea Galois obţinem echivalent ı̂n continuare cu Sen(ϕ)(E)•∗ ⊇ E 0•∗ (= E 0∗ ) şi ı̂n conformitate cu Lema
4.2.1, este echivalent cu M od(ϕ)−1 (E ∗ ) ⊇ E 0∗ . Ultima afirmaţie este echivalentă cu M od(ϕ)(E 0∗ ) ⊆ E ∗ adică pentru orice
M 0 ∈ |M od(Σ0 )|, M 0 ∈ E 0∗ =⇒ M od(ϕ)(M 0 ) ∈ E ∗ ceea ce, evident, este a doua afirmaţie.
Echivalenţa lui 2 şi 3 rezultă din condiţia de satisfacere extinsă. 2

6
Lema 6.0.1 Dacă ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) este morfism de prezentări, atunci ϕ : (Σ, E • ) −→ (Σ0 , E 0 ) este tot morfism de
prezentări.

Demonstraţie. Din ipoteză rezultă că Sen(ϕ)(E) ⊆ E 0• de unde Sen(ϕ)(E)• ⊆ E 0• şi, folosind lema ı̂nchiderii, obţinem
Sen(ϕ)(E • ) ⊆ Sen(ϕ)(E)• ⊆ E 0• ceea ce demonstrează afirmaţia. 2

Propoziţia 6.0.2 Compunerea ca morfisme de signaturi a două morfisme de prezentări este tot un morfism de prezentări.
ϕ ψ
Demonstraţie. Fie (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) −→ (Σ00 , E 00 ) două morfisme de prezentări. Observăm că

Sen(ϕψ)(E) = (Sen(ϕ)Sen(ψ))(E) = Sen(ψ)(Sen(ϕ)(E)) ⊆ Sen(ψ)(E 0• ) ⊆ E 00•

ultima incluziune datorându-se lemei anterioare. 2

Observaţie. Din propoziţia anterioară obţinem că mulţimea prezentărilor unei instituţii I ı̂mpreună cu morfismele de
prezentări formează o categorie, pe care o vom nota cu P res(I).
Folosind propoziţia 1.5.1 putem defini corespondentul lui M od pentru categoria prezentărilor şi anume

M odp : P res(I) −→ Catop .

Prin definiţie M odp (Σ, E) reprezintă subcategoria plină dată de toate modelele ce satisfac E. Pentru orice morfism de
prezentări ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) considerăm diagrama

M od(ϕ)
M od(Σ0 ) - M od(Σ)
6 6

£¢ £¢
M odp (ϕ)
M odp (Σ0 , E 0 ) - M odp (Σ, E)

unde prin definiţie M odp (ϕ) este restricţia şi co-restricţia lui M od(ϕ).

6.1 Instituţia prezentărilor

Definim instituţia prezentărilor I p unei instittuţii I. Categoria prezentărilor lui I devine categoria signaturilor lui I p

Signp = P res(I).

Notăm cu V : P res(I) → Sign functorul uituc, definit prin V (Σ, E) = Σ pentru orice prezentare (Σ, E) şi V (φ) = φ pentru
orice morfism de prezentări φ. Prin definiţie
Senp = V ; Sen.
Cum functorul “modele” M odp a fost definit mai sus este suficient să mai definim relaţia de satisfacere şi să demonstrăm
condiţia de satisfacere. Prin definiţie
M |=(Σ,E) e ⇐⇒ M |=Σ e
pentru orice (Σ, E)-model M şi orice e ∈ Sen(Σ).
Demonstăm condiţiei de satisfacere. Fie ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ) un morfism de prezentări, M 0 un (Σ0 , E 0 ) model şi
e ∈ Sen(Σ).
M odp (ϕ)(M 0 ) |=(Σ,E) e
adică M od(ϕ)(M 0 ) |=Σ e este echivalentă conform condiţiei de satisfacere din I cu M 0 |=Σ Sen(ϕ)(e), deci

M 0 |=(Σ,E) Senp (ϕ)(e).

7
7 Teorii
Se numeşte teorie o prezentare (Σ, E) cu E = E • . Deoarece • este operator de ı̂nchidere rezultă că teoriile formează o familie
Moore, prin urmare.

Propoziţia 7.0.1 Orice intersecţie de teorii este o teorie.

Un morfism de teorii este un morfism de prezentări ı̂ntre două teorii. Se obnţine astfel o nouă categorie, categoria teoriilor,
notată T h(I). Prin definiţie, T h(I) este o subcategorie plină a lui P res(I).
Putem considera restricţia lui M odp la categoria teoriilor pe care o vom nota cu M odt .

M odp
- P res(I) - Catop
¤
T h(I) £
6
M odt

Propoziţia 7.0.2 Dacă ϕ : Σ −→ Σ0 este morfism de signaturi iar (Σ0 , E 0 ) este o teorie atunci şi (Σ, Sen(ϕ)−1 (E 0 )) este
teorie.

Demonstraţie. Din lema ı̂nchiderii

Sen(ϕ)(Sen(ϕ)−1 (E 0 )• ) ⊆ Sen(ϕ)(Sen(ϕ)−1 (E 0 ))• .

Deoarece ı̂nchiderea este crescătoare

Sen(ϕ)(Sen(ϕ)−1 (E 0 ))• ⊆ E 0• = E 0 ,
deci Sen(ϕ)−1 (E 0 )• ⊆ Sen(ϕ)−1 (E 0 ). 2

Reamintim că o echivalenţă de categorii este un functor deplin fidel F : C −→ D cu proprietatea: pentru orice D ∈ |D|
există C ∈ |C| astfel ı̂ncât F (C) şi D sunt izomorfe.

Teorema 7.0.1 Functorul incluziune T h(I) ,→ P res(I) este o echivalenţă de categorii.

Demonstraţie. Deoarece T h(I) este subcategorie plină a lui P res(I), rezultă că functorul incluziune este deplin fidel.
Pentru a obţine concluzia este suficient să observăm că orice prezentare (Σ, E) este izomorfă cu teoria asociată (Σ, E • ). 2

Corolar 7.0.1 Functorul incluziune T h(I) ,→ P res(I) are adjunct la stânga.

Demonstraţie. Pentru orice prezentare (Σ, E) considerăm teoria asociată (Σ, E • ) şi morfismul 1Σ : (Σ, E) −→ (Σ, E • ).
Pentru orice teorie (Σ0 , E 0 ) şi pentru orice morfism de prezentări ϕ : (Σ, E) −→ (Σ0 , E 0 ), există un unic morfism de teorii
ψ = ϕ : (Σ, E • ) −→ (Σ0 , E 0 ) astfel ı̂ncât 1Σ ψ = ϕ (am demonstrat că, ı̂n condiţiile date, ψ este tot morfism de prezentări).2

Corolar 7.0.2 Functorul incluziune T h(I) ,→ P res(I) are adjunct la dreapta.

Demonstraţie. Dată o prezentare (Σ, E), se consideră morfismul de prezentări 1Σ : (Σ, E • ) −→ (Σ, E) şi pentru orice
morfism de prezentări ϕ : (Σ0 , E 0 ) −→ (Σ, E) unde (Σ0 , E 0 ) este o teorie, se constată că ϕ este unicul morfism de teorii
Φ : (Σ0 , E 0 ) −→ (Σ, E • ) pentru care Φ1Σ = ϕ. 2