CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS Lucrarile Conferintei de Pace s-au deschis la 18 ianuarie 1919, la Paris.

Au participat reprezentanti a 27 de state aliate si asociate, fara statele invinse. S-au reunit 10.000 de delegati, oameni politici, diplomati, consilieri, experti, reunindu-se in cea mai mare participare diplomatica din lume, denumita Parlamentul lumii. La Conferinta a participat si presedintele Wilson in fruntea unei mari delegatii, fiind primul presedinte american care a pus capat traditiei de a nu parasi teritoriul SUA. In perioada preliminara, dar si in cea de organizare a Conferintei de Pace, au aparut interese contradictorii. SUA, Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia urmau sa fie reprezentate de delegatii din cate 5 membri, restul statelor erau reprezentate de delegatii din cate 1-2 membri. Cea mai mare discriminare a constituit-o impartirea statelor participante in doua categorii: 1) state cu interese generale, in randul carora au intrat marile puteri invingatoare; 2) state cu interese limitate sau speciale, care n-au primit dreptul de a participa la sedintele ce le interesau. Inca de la inceput au fost incalcate toate principiile democratice referitoare la relatiile dintre state, anuntate anterior. Rolul hotarator la Conferinta de Pace l-au avut Marile Puteri. Conferinta a fost condusa la inceput de Consiliul celor zece care in luna martie 1919 s-a divizat in Consiliul celor patru (SUA, Marea Britanie, Franta, Italia) sau Cei patru mari si Consiliul celor cinci, in care au intrat ministrii de Externe ai Frantei, Marii Britanii, Italiei si SUA. Rolul hotarator pe timpul negocierilor si stabilirii continutului tratatelor de pace l-au avut Cei patru mari. Presedinte al Biroului Conferintei a fost G. Clemenceau, ca recunoastere a marilor sacrificii facute de Franta in anii razboiului, iar vicepresedinti: Robert Lansing (SUA) , D.L.George (marea Britanie), V.E. Orlando(Italia) si premierul Saionji (Japonia). Conferinta de pace a avut si un Secretariat General, condus de P. Dutasta (Franta). Consiliul celor patru a decis constituirea a 17 comisii, comitete si subcomisii, in total 58 de organisme de lucru, in care Marile Puteri au avut un rol hotarator, cu scopul de a analiza si solutiona numeroasele probleme. Problemele care au stat in atenia Conferintei de Pace au fost: 1) Societatea Naiunilor (preedinte W.Wilson) 2) Rspunderi pentru rzboi si sanciuni (presedinte R. Lansing) 3) Reparaiile de rzboi (L.Klotz- Frana)

4) Legislaia internationala a muncii (Samuel Gompers SUA) 5) Regimul international al porturilor, cailor de navigatie si cailor ferate (Crespi Italia) 6) Chestiuni financiare (Montogu Marea Britanie) 7) Probleme economice (Clemantel Franta) 8) Aeronautica (colonel Dhe Franta) 9) Chestiuni teritoriale (Andre tardieu Franta) Problemele teritoriale si trasarea de noi frontiere au fost cele mai importante si mai complexe. S-au constituit mai multe comitete in care insa n-au fost admisi sa participe si reprezentantii celor vizati. (Comitetul pentru probleme cehoslovace; Comitetul pentru problemele poloneze; Comitetul pentru problemele Romaniei si Iugoslaviei; Comitetul pentru problemele belgiene si daneze).