Sunteți pe pagina 1din 3

PRINCIPII ESTETICE ALE SIMBOLISMULUI

1. Cultivarea simbolului: imagine concreta care are o

semnificatie proprie, dar prin care se identifica in virtutea unei corespondente si un alt sens abstract; functia sa este de a sugera (ex.: clepsidra este un symbol al timpului pentru ca masoara scurgerea acestuia); simbolul veritabil este ambiguu, deoarece nu i se poate asocial o singura semnificatie ( un cuvant-cheie care evoca o imagine si reapare cu o insistenta neobisnuita, este un semnal al faptului ca trimite la ceva dincolo de imaginea propiuzisa); 2. Principiul corespondentelor: cultivarea unor analogii misterioase dintre planul uman si cel cosmic prin mijlocirea simbolurilor, sau dintre datele diverselor simturi (corespondente senzoriale) ruptura fata de romantici care-si construiesc lumea interioara ca univers compensatoriu in antiteza cu realul; 3. Sinestezia: asociere spontana intre senzatii de natura diferita care par sa se sugereze reciproc ( miresme dulci , in aer vibreaza senzatii de dalii ) senzatii tactile, auditive, olfactive; 4. Tehnica sugestiei: se opune explicitului, conducand textul spre o zona a vagului; se renunta la numirea explicita in

favoarea sugestiei, ceea ce permite diverse posibilitati de interpretare. Sugestia si imprecizia, contururile neclare estompate ale obiectelor, clar-obscurul, sunt tehnici ale picturii impresioniste preluate de simbolisti. O caracteristica fundamental a limbajului poetic este ambiguitatea, constand in posibilitatea ca un cuvant, o sintagma sa primeasca cel putin 2 interpretari diferite. Strategii de producer a ambiguitatii: - Dar intr-o zi o fata bat-o vina/ Mi-a-ntors din cale-mi pasul oboist (articularea nehotarata); - Numai cunosti de-s flori de umbra sau daca-s flori adevarate (incertitudinea rezulta din prezentarea mai multor ipostaze); - Noi nu vom sti-o poate niciodata ( incertitudinea); - Elipsa si suspensia conduc la fragmentarism (la suprimarea legaturilor intre enunturi generand ambiguitate).
5. O noua perceptie asupra timpului prin surprinderea

prezentului efemer; majoritatea textelor simboliste surprind un moment din devenirea temporala; 6. Artificialitatea: lipsa de interes pentru natura spontana, salbatica si viziunea estetizanta asupra cadrului natural (de ex.: marea padure romantic este inlocuita de par,

natura prelucrata de om); artificializarea naturii se mai produce prin compararea sau identificarea metaforica a elementelor natural cu opera de arta, cu metale, pietre sau material pretioase, cu elemente care tin de civilizatia umana (de ex.: cer de ametist ); in limbaj, artificializarea se realizeaza prin utilizarea neologismelor rare, pretioase ( vesperal se seara ), sau prin nume proprii cu rezonante exotice (Corint, Babilon, New York, etc.); 7. Cultivarea muzicalitatii prin diverse procedee : y aliteratii (repetitia unor consoane sau grupuri consonatice); y asonate (repetitia unor vocale accentuate); y laitmotive (motive cu grad sporit de repetabilitate); y tehnica refrenului (versuri sau strofe care se repeta); y utilizarea versului liber care nu mai respecta rigorile prozodiilor traditionale (lipsa de preocupare fata de rima, ritm, masura).