Sociologie generala

INTRODUCERE De la constituirea sa i pn astzi, sociologia a devenit o tiin complex, diversificat n numeroase specializri, ancorat n studiul relaiilor sociale concrete. Ea a captat un character aplicativ operaional i relative previzional, completndu-i rolul cognitive tradiional printr-o funcie macro i micro social. Odat cu ancorarea n cercetarea concret a realitii, sociologia tinde spre conceptualizarea tiinific n vederea consolidrii dimensiunilor ei practic applicative. Sociologia este un ansamblu teoretico empiric, n care cele dou dimensiune se presupun, interfereaz, promovnd o voziune pertinent, riguroas asupra societii. Explicaia sociologic se bazeaz pe fapte, observaii, pe material empiric bogat ce trebuie sistematizat explicat i utilizat cognitiv. Culegerea de date, analiza empiric a unui document sau altul al realitii, trebuie realizat pe baza unor ipoteze a unor presupuneri tiinifice cu ajutorul unor tehnici specializate n vederea i nregistrarea corect, fidel a datelor. Teoria este supus verificrii prin studiul complet sistematic al realitii iar demersul empiric prmite lrgirea ariei teoretice prin noi ipoteze i prin verificarea celor existente. Sociologia este o tiin unitar sub aspect teoretic i empiric i n privina raporturilor dintre teoria sociologic i domeniile specializate ale cercetrii concrete. Sociologia general ofer parametric conceptuali explicative ai societii putnd fi mbogii, perfecionai, prin studiul domenilor particulare ale realitii sociale. O trstur important a dezvoltrii sociologiei o formeaz diversificarea continua a cercetarii, constituirea sociologiilor de ramuri ca rezultat al expensiunii investigaiei empirice, al creterii interesului pentru domeniul practic. Definirea sociologiei drept tiina caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale, ale relaiilor sociale, ale colectivitiilor, ale organizrii i funcionrii instituilor sau ca stiudiu explicativ i comprehensiv al realitii sociale n totalitatea ei, ne permite nelegerea specificului ei n raport cu alte tiine sociale. Temele fundamentale ale acestei lucrari sunt: structura social (grupuri, interaciuni, roluri, instituii), stratificare i socielizare, organizaii, devian, politic i putere, religie i cultur. Sociologia general a dezvoltat dou teorii cu o sfer general: teoria structurilor sociale i teoria dezvoltrii sau teoria transformrilor, deci a dezvoltrii i

regresilor nregistrate de colectivitiile sociale. Teoria structurilor sociale care mai poart numele de teoria grupurilor sociale sau a societii, generalizeaz rezultatele cercetrilor efectuate asupra diferitelor tiuri i forme ale vieii colective a oamenilor ncercnd s stabileasc legile generale ale acesteia. Aceast teorie studiaz elementele grupurilor i colectivitilor umane, principiile alctuirii lor, ierarhia elementelor componente, mecanismele care asigur funcionarea lor. Se intereseaz de coeziunea intern a grupurilor, de factori care contribuie la sudarea sau dimpotriva la soluia lor. Teoria transformarilor generalizeaz rezultatele cercetrilor efectuate asupra fenomenelor i proceselor care se produc n unele grupuri i colectiviti. Aceast teorie asigur un aparat conceptual riguros, ipoteze i perspective teoretice de studiu, baza teoritic a metodologiei siciologice. Ramurile sau domeniile specializate ale sociologiei realizeaz descrierea sistematic a diferitelor domenii ale realitii, explicarea acestora, verificarea i perfecionarea unor tehnicii i intrumente de cercetare, clasificarea materialului faptic i efectuarea unor generalizari i extrapolri. Structura sociala Structura social este un concept care exprima modul de alcatuire i de functionare a sistemului grupurilor sociale, interactiunea, locul i rolul lor in dinamica sociala pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii. ntr-un sens larg, structura social este o reea de componente creat prin interaciuni sociale repetate, ablonate. Structura social transform un sortiment de oameni ntr-un grup, o populaie ntr-o societate. Putem analiza structura social plecnd de la urmtoarele componente: statusurile, rolurile, relaiile interpersonale i instituiile sociale. Interactiunea sociala este baza organizrii i structurii societii. Interaciunile ajung de la neoficial la oficial. Dar toate interaciunile se descriu prin modele. ntr-un fel, toate sistemele sociale la scar mare depind de schemele de interaciune social pe care le ncarnm prin rutina noastr zilnic Sociologia ca stiinta Apariia sociologiei ca tiina. Sociologia este una dintre tiinele care au aparut relativ trziu n istoria culturii ca rspuns epistemic la existena multor probleme de natur social , economic, politic i intelectul, avnd ca i condiii istorice de apariie revoluia francez, moment n care s-a nlturat reperul central al omenirii credina n divinitate, n locul acestei credine punndu-se aceea a credinei n raiunea uman.

Sociologia pe care o practicam fiecare dintre noi in viata de zi cu zi poarta numele de sociologie spontana. Sursa acestei cunoasteri este simtul comun sau bunul simt. Sociologia spontana, bazata pe simtul comun, are un caracter enciclopedic si este foarte larg raspandita. Sociologia spontana a simtului comun sufera de cateva mari neajunsuri: - cunoasterea spontana are un caracter pasional: fiecare om are anumite interese,conceptii, prejudecati etc. Oamenii nu se multumesc numai sa constate ce se intampla in jurul lor, ci adopta atitudini, interpreteaza si judeca realitatea, uneori rastalmacindo sau falsificand-o; - cunoasterea spontana are un caracter iluzoriu: in viata sociala, oamenii se iluzioneaza adesea, se amagesc.Daca in viata sociala curenta autoiluzia poate fi acceptata in anumite limite, in activitatea stiintifica ea este total inacceptabila; - cunoasterea spontana este contradictorie: oamenii oscileaza intre sentimentul fatalitatii si al liberului arbitru. Atunci cand isi analizeaza succesele, considera ca totul depinde de ei. Daca sunt confruntati cu esecuri, ei invoca imprejurari neprielnice, comploturi, vitregia sortii; - cunoasterea spontana este limitata: individul sau chiar grupul are experiente de viata limitate, circumscrise mediului social in care traieste. Despre ceea ce se intampla in alte grupuri sau in alte societati, individul nu afla decat ocazional sau nu stie nimic. Este evident ca indivizii nu reusesc sa ofere in mod spontan o cunoastere stiintifica a societatii. Dar grupurile sau societatile ar fi capabile de o asemenea performanta? Cu atat mai mult, raspunsul este nu. Din contra, aflat in actiuni de grup, individul are o capacitate mai redusa de a gandi in mod obiectiv si coerent. Grupul diminueaza capacitatea critica a indivizilor si accentueaza pasiunile si iluziile. Conchidem ca sociologia spontana nu ne ofera o cunoastere adecvata a societatii si nu poate inlocui sociologia stiintifica. Cunoasterea stiintifica se intemeiaza pe trei principii. - principiul realismului: consta in recunoasterea de catre oamenii de stiinta ca exista o lume reala, independenta de subiectul observator, ca faptele observate sunt reale si nu un produs al mintii observatorului; - principiul determinismului: consta in acceptarea principiului ca raporturile dintre lucruri nu sunt intamplatoare, ci au un sens; raporturile sunt analizate in termeni de cauza si efect; - principiul cognoscibilitatii: consta in faptul ca lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatie obiectiva. Observatia stiintifica se conformeaza mai multor exigente: - observatia stiintifica este precisa: precizia se refera la gradul de masurare, de

cuantificare a constatarilor. Fiecare observator va stabili gradul de precizie sau marja maxima de eroare acceptabile in observatia pe care o efectueaza; - observatia stiintifica este riguroasa: observatorul trebuie sa prezinte lucrurile asa cum sunt ele, fara omisiuni si fara exagerari; - observatia stiintifica este sistematica: este facuta in mod deliberat, pregatita si desfasurata cu mijloace adecvate; - observatia stiintifica este obiectiva: observatorul trebuie sa vada lucrurile asa cum sunt ele, nu cum ar vrea el sa fie. Observatia trebuie sa fie neafectata de pasiunile,fobiile si prejudecatile persoanei care observa; - observatia stiintifica este consemnata: datele observatiei sunt notate sau inregistrate, deoarece memoria nu este infailibila si, pe masura trecerii timpului, anumite imagini pastrate in memorie pot fi complet distorsionate; - observatia stiintifica este efectuata de persoane calificate: un excelent astronom poate fi un observator mediocru sau total incompetent in domeniul fiziologiei umane. Calificarea de observator se dobandeste printr-o pregatire profesionala adecvata. Trebuie sa privim cu scepticism observatiile facute de persoane necalificate; - observatia stiintifica se realizeaza in conditii controlabile: pe cat posibil, sa apelam la metodologii de cercetare cat mai apropiate de cele uzitate in observatiile de laborator. Sociologia poate fi definita ca studiul stiintific al societatii sau, mai particular, studiul organizarii sociale si al schimbarilor sociale. Cercetarea sociologica se poate desfasura la nivelul unor mici unitati sociale, prezentandu-se situatia concreta a unui grup, a unei comunitati sau a unei organizatii (microsociologie), sau la nivelul intregii societati, punandu-se in corelatie variabile de amploare (macrosociologie). Sociologia realizeaza mai multe functii: - functia expozitiva, de descriere, de prezentare a faptelor si proceselor sociale, asa cum acestea au loc; - functia explicativa, ce urmareste explicarea faptelor sociale, stabilirea de relatii de determinare sau de covarianta intre diversele aspecte ale vietii sociale; - functia de ameliorare a vietii sociale. Astfel, in mod declarat sau nu, sociologia se raporteaza critic la societatea pe care o studiaza; - functia aplicativa: rezultatele cercetarilor sociologice pot fi utilizate, spre exemplu, in elaborarea politicilor sociale. Desi sociologul nu este politician,totusi, rezultatele cercetarilor sale pot orienta activitatea politicianului. Comparativ cu alte stiinte, sociologia este relativ tanara. Inceputurile sociologiei stiintifice pot fi plasate in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Auguste Comte (1798-1857) este recunoscut ca fondator al sociologiei. Principalele perspective in sociologie sunt urmatoarele:

- perspectiva evolutionista: a fost prima formulata in sociologie. Unul din exponentii ei de seama a fost Auguste Comte. Aceasta perspectiva explica in mod satisfacator originea societatilor si cresterea lor; - perspectiva functionalista: a fost magistral formulata, printre altii, de Herbert Spencer. Functionalistii privesc societatea ca pe un sistem, ca pe un intreg compus din mai multe parti aflate in interactiune, fiecare parte indeplinind o anumita functie; 5- perspectiva conflictualista: a fost initiata de Karl Marx. Conflictualismul concep econflictul ca o sursa a schimbarii sociale si isi concentreaza atentia asupra instabilitatii si dezechilibrelor; - perspectiva interactionista: fondatorul ei este considerat a fi George Herbert Mead. Interactionismul simbolic isi concentreaza analiza asupra raporturilor dintre individ si societate. Potrivit acestei perspective, societatea este in permanenta creata prin interactiunea indivizilor. Cei mai muli dintre istoricii sociologiei considera ca fondatorul ei ar fi gnditorul francez A. Comte (1798-1857), prin lucrarea Curs de filosofie pozitiva, dei este exprimata i opinia potrivit careia cei care au pus bazele tiintifice ar fi Th. Hobbes (1588-1679) n lucrarea Leviathan (1651), Montesquieu (1689-1755), n lucrarea Despre spiritul legilor (1748). Dac anterior nu existase tiina sociologic, aceasta nu nseamn c problemele specifice ei nu interesau pe oameni, cci realitatea trece naintea tiinei i viaa e mai puternic dect gndirea noastr; ea ne constrange, ne impune i chiar fr voie ne silete s ne ndreptm atenia asupra ei . Pna la momentul A. Comte, problematica ce urma a fi redistribuit sociologiei fusese abordat n maniera pur speculativ de filosofia social, filosofia istoriei sau de tiine sociale. A. Comte este cel care folosete pentru prima oar termenul de sociologie cu inelesul de tiint a fenomenelor vieii sociale, n lucrarea Curs de filosofie pozitiv (vol. IV, lectia a 47-a), carte aprut n 1839. Provenit dintr-o nsoire curioas a unui termen latin - socius (tovara, asociat) cu altul din limba greac - logos (tiin, teorie), noua formulare trebuia s o nlocuiasc pe cea veche de fizica social, folosit n linii mari pentru acelai registru de probleme. Totui, A. Comte nu este considerat fondatorul sociologiei ca tiin numai pentru faptul de a fi atribuit noul nume, ci i pentru preocuprile lui de a evidenia domeniul de studiu al noii tiine, locul deinut de ea n clasificarea tiinelor, raporturile dintre aspectele statice i cele dinamice din societate . Iniial, A.Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de fizic social, pe care a preluat-o de la magistrul sau S. Simon. Deoarece acest termen era folosit concomitent i de belgianul Qutelet pentru a desemna

utilizarea metodei statistice n cercetarea faptelor sociale, Comte decide: consider c trebuie s ndrznesc a folosi de acum nainte acest termen nou (sociologie-), echivalent expresiei mai vechi de fizic social, pentru a putea arta printr-un singur nume aceast parte complementar filosofiei care se refer la studiul pozitiv al totalitii legilor fundamentale proprii fenomenelor sociale . Prin urmare, pentru Comte, fenomenele sociale pot fi cunoscute cu ajutorul filosofiei (iar legea celor trei stadii enunat de el dovedete aceasta) dar, mai ales, cu ajutorul sociologiei care desfaoar un demers de cunoatere a legilor ce guverneaz funcionalitatea social, urmrind rezultatele raporturilor dintre real i himeric, util i ceea ce este de prisos, sigurana i nedumerire, constructiv i metafizic, relativ i absolut*. Ca specific sociologia are, potrivit fondatorului ei, orientarea spre real, constructiv, sigur, precis, relativ, eficient- adic spre ceea ce este concret i reprezentativ n cadrul societii. Printre modelele propuse de el este i statistica social definit ca un conglomerat de constante sociale prin care surprindem dinamica social. El a propus o morala pozitiv altruismul n locul egoismului, societatea putnd s fie planificat, dirijat raional. Elaboreaz legea celor 3 stadii de evoluie a societii umane att la nivel intelectual ct i la nivel material. La nivel intelectual descrie stadiul teolologic,stadiul metafizic,stadiul pozitivist tiinific, iar la nivel material descrie stadiul militar, stadiul legal, stadiul industrial. Dezvoltarea sociologiei in Europa ntre anii 1880-1890 Sociologia ncepe s fie recunoscut ca disciplin tiinific. n Frana Emil Durkheim(1858-1917) ,realizeaz primul studiu concret de sociologie Sinuciderea (1897) demonstrnd practic transmiterea examinrii socialului n cmpul filosofiei sociale n cel al cercetrii concrete. ncepe de altfel s fondeze cu adevrat prima coal de sociologie , incepnd s predea aceast materie la universiti din Bordeaux i Paris. Ideea fundamental a gndirii sale :mediul social fasoneaz comportamentul indivizilor aproape n ntregime. Deasupra si dincolo de individ sunt structurile sociale, fapte sociale ce trebuie tratate ca lucruri, fenomene sociale explicate prin fapte sociale. Datorit ideilor sale despre mentinerea societtii ca un ntreg el este considerat precursor al curentului structural funcionalist. n Germania Max Weber (1864-1920) este considerat intemeietorul sociologiei moderne. El consider c faptele sociale pot fi abordate prin intermediul motivelor care determin un actor social s acioneze sau s nu acioneze la un moment dat. Lucrarea sa celebr-Etica protestant i spiritul capitalismului (1904-1905) n care subliniaz c ideile sunt anumite contexte i secvene istorice nu efecte i cauze ale unor schimbri sociale eseniale (ex. capitalismul este in principal produsul unei noi etici religioase-protestantismul). n Marea Britanie sociologia s-a dezvoltat nainte de 1960 nfiinndu-se la Londra Scoala Economic, n care se predau idei despre interesul larg al

evoluiei pe scara social i schimbrile care au avut loc in cadrul societii. Ei sunt aceia care se ghideaz dup ideile lui Karl Marx care este considerat intemeietorul materialismului dialectic i istoric. Teoria lui social se bazeaz pe dialectic. Prelund ideea lui Hegel a afirmat c teza genereaz antitez i se nate ceva nou sinteza. El subliniaz rolul materiei i al elementelor materiale n viata social. Principiul fundamental ce st la baza omenirii a fost lupta de clas ntre clasa dominant i cea dominat. Scopul final al evoluiei istorice este apariia societii fr clase. In Romnia, Achim Mihu este cel care a definit sociologia astfel sociologia este n mod esenial studiul explicativ i comprehensiv al realitii sociale precum i unor fenomene i procese ale acestei realiti n legturile lor multiple, variate i complexe cu ntregul. Dezvoltarea sociologiei in SUA Sociologii americani i-au concentrat studiul pe problemele sociale particularecrim, divorul, problemele maritale i aculturaiile imigranilor. Un centru de studiere a sociologiei funciona nainte de cel de-al doilea razboi mondial la Universitatea din Chicago. George Herbert Mead, care s-a format la coala german a scris despre problemele sinelui, societii n aciunile i interaciunile dintre oameni. Aceast abordare a fost cunoscut mai tarziu ca interacionism simbolic , studiat mai pe larg de microsociologie i psihologie social. Achim Mihu ntelege prin sociologie o analiza a particularului cel mai condensat al factorului uman n general. A.D. Xenopol, facnd o diferentiere ntre stiintele istorice si stiintele teoretice n cadrul carora si sociologia intra, justifica faptul conform careia stiintele istorice studiaza evenimente singulare d.p.d.v. social iar stiintele teoretice studiaza fenomene generale. n primul caz evenimentele descriu fenomene de coexistenta sau de repetitie, rezultnd anumite regularitati ca ntemeieri a asemanarilor ntre fenomene (vezi ciclurile istorice). n cel de-al doilea caz sunt studiate raporturile de succesiune care sunt diferite de seriile n care se nlantuie fenomenul. Aceasta conceptie a lui A. D. Xenopol o regasim preluata din gndirea germana si occidentala: - Wilhelm Windelband a elaborat teza deosebirii dintre stiintele nomotetice (stiinte despre legi) si stiintele ideografice (stiinte descriptive, despre fapte irepetabile). - Heinrich Rickert a dezvoltat o logica a stiintelor istorice conform careia stiintele istorice sunt individualizatoare, iar stiintele naturii sunt generalizatoare. - Drept urmare, W. Sombart a analizat realitatea sociala din doua perspective: ca studiu asupra generalului si ca studiu asupra individualului, identificnd doua tipuri de stiinte socio-umane:

Sociologia ca un studiu asupra aspectelor gen. ale societatii, si Istoria ca un studiu asupra aspectelor particulare ale societatii. J. Leclerque arata faptul ca sociologia studiaza socialul ca atare ea fiind stiinta sistemelor sociale n general. Din aceasta perspectiva, analizndu-se aspectele care tin de sintalitatea (personalitatea) grupurilor sociale, elementele de cultura si de civilizatie ale societatii ca macro si ca microsistem, majoritatea sociologilor au indicat faptul conform caruia sociologia este singura stiinta care, de la aparitia sa, a studiat un obiect (realitatea sociala) aflat n permanenta schimbare.