Sunteți pe pagina 1din 2

Solitudinea este o stare a sufletului care cere uneori sa-si refaca structurile, sa se reconfigureze dupa o perioada de acumulat experiente.

Solitudinea, traita in starea de obseravtor a propriei evolutii, are capacitatea fantastica de a transforma interiorul nostru emotional, de a intelege desfasurarea evenimentelor si experientelor prin care tocmai am trecut. Solitudinea este o stare de reverie,visare care da sufletului si spiritului capacitatea de a renaste, de a se regasi in alte forme, in alte grade de traire emotionala. Consider ca solitudinea este nevoia a te retrage psihologic -si uneori fizic- pentru a modifica stimularea, si pentru a reconstrui modul in care individul functioneaza de unul singur. Cu alte cuvinte, este spatiul pentru a respira. Dar oamenii au prejudecati despre solitudine, considerandu-l cumva un lucru negativ. Totodata, consider ca daca faci parte dintr-o familie in care nevoia de singuratate nu e recunoscuta sau
respectata, poate fi dificil sa iti exprimi nevoile fara sa ii ofensezi pe cei care nu inteleg nevoia ta de a fi singur. Exista modalitati de a negocia aceste diferente astfel incat sa nu creeze rupturi in cadrul relatiilor tale cu ceilalti. Adeseori oamenii se simt respinsi cand un prieten sau partenerul le cere mai mult spatiu intro relatie. Dar cand vedem ca relatiile depind de maniera in care ne cunoastem si ne iubim pe noi insine in primul rand, are sens sa le permitem prietenilor, partenerilor si membrilor familiei sa petreaca timp singuri.

Sunt de parere ca timpul singur ne ajuta sa invatam cine suntem. Pentru a functiona la nivel maxim, trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, iar timpul petrecut singuri ne ajuta sa facem aceasta auto examinare. Gradul de singuratate de care are nevoie fiecare dintre noi este in parte innascut, in parte invatat. Oamenii care sunt introvertiti vor simti o nevoie mai mare de solitudine decat cei extrovertiti. Dar de la o varsta foarte frageda, toti avem nevoie de putin timp singuri.

Un exemplu al omului solitar il constituie personajul sorescian Iona, care , inghitit de pestele cel mare si traind o perdioada indelungata de solitudine , gaseste ca modalitate de a se salva, sinuciderea,evidentiind drama omului modern. Astfel, consider ca metafora lui Nietzsche >Solitudinea m-a inghitit ca o balena constituie punctul de plecare al lui Marin Sorescu in opera sa.Asadar,Iona da expresie
strigatului tragic al individului insingurat,ilustrand zbaterea individului in efortul sau de aflare a sinelui(Mi-am adus aminte<Iona.Eu sunt Iona!>). Ideea este sustinuta chiar de autor care nu-si poate explica opera prin raportare la vreo calatorie in cosmos sau la vreo alta acceptie mistica. Totul mi se incurca in memorie . Stiu ca numai am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur

Ce se intampla, de fapt, in momentele de singuratate? Ne confruntam intr-un mod dureros cu propria noastra fiinta. Ne punem intrebari de genul: Ce imi lipseste? Cu ce gresesc? Unde gresesc?Si continuam sa cautam raspunsuri in exteriorul nostru, raportandu-ne la celalalt sau la cei aflati in grupul in care am vrea sa intram. Si incepem sa ne faurim niste masti fantastice care sa corespunda acelor sabloane pe care ni le imaginam ca fiind esentiale pentru acceptare. Nu in ultimul rand, consider ca, la baza, singuratatea si solitudinea sunt aceeasi energie, acest lucru fiind confirmat de definitiile date in dictionare. Insa, forma pe care o dam face diferenta intre cele doua stari. Sa luam exemplul unui calugar aflat in pustietate, care, intrebat cum poate trai in singuratate, ar raspunde, probabil, in modul cel mai firesc posibil: Dar sunt inconjurat de atata bogatie! Cum as putea sa fiu singur?! Asadar, apreciez ca solitudinea este o stare prin care trece fiecare dintre noi si nu trebuie sa o privim ca un lucru rau. In unele momente din viata simtim nevoia de a fi putin timp singuri pentru a putea medita la aspectele mai grele ale vietii noastre. Insa, nu trebuie sa ne lasam doborati de ea , sa ne inghita ca o balena ,conform lui Mietzsche, ci sa gasim mereu puterea de a

ne reveni, de a trece peste orice obstacol.