Curs 10. Contracte Speciale 10.01.

2012

ANTREPRIZA
1864 -> antrepriza era si ea o loctiune, art. 1410 Codul Civil -> se vorbea despre locatiunea serviciului sau a lucrarilor. Conceptia Codului de la 1864 era tributara conceptiei dreptului roman, ceea ce se numea locatiunea lucrarilor si in prezent antrepriza era o chestiune care tinea de punerea la dispozitia altuia a unui anumit serviciu. Se considera ca ceea ce se pune la dispozitia beneficiarului este folosinta muncii celui care presteaza serviciul. Acolo erau reprezentate si raporturile juridice de munca si raporturile juridice decurgand din contractul de transport, dar si antrepriza care era privita ca o locatiune de lucrari sau de servicii. Desi Codul Civil de la 1864 reglementa de o asemenea maniera ceea ce astazi numim antrepriza totusi in practica judiciara si doctrina s-a considerat ca antreprinza nu este o locatiune, pentru ca in esenta obiectul antreprizei este efectuarea unei lucrari, o obligatie de a face o lucrare sau de a presta un serviciu, Nu are importanta punerea la dispozitia muncii celui care se pricepe la ceva, antreprenorul, ci important este rezultatul, ceea ce se obtine in final. art. 1470, art. 1490 -> erau reglementate unele aspecte ale contractului de antrepriza numit ca atare in art 1413 Codul civil. NCC -> inspiratie Cod Quebec -> art. 2098, art. 1655 Cod italian. Antrepriza -> contract prin care antreprenorul se obliga ca pe riscul sau sa execute o anumita lucrare materiala sau intelectuala sau sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiar in schimbul unui pret. In esenta antrepriza se caracterizeaza prin urmatoarele elemente : -> realizarea de catre antreprenor pentru beneficiar a unei lucrari materiale sau intelectuale, ori prestarea unui serviciu. -> antreprenorul efectueaza aceasta lucrare sau presteaza serviciul pe riscul sau. -> antrepriza este un contract oneros pentru ca lucrarea sau prestarea serviciului se fac contra platii unui pret. art. 1851 NCC => obligatia specifica a antreprenorului este realizarea pentru beneficiar a unor lucrari materiale sau intelectuale, ori prestarea unui serviciu. Obiectul obligatiei antreprenorului este una de a face. A nu se confunda obligatia de a

face care este una pozitiva care presupune o anumita activitate, un anumit efort din partea debitorului cu obligatia de prestare, cum este de ex: cea a locatorului in contractul de locatiune -> locatorul trebuie sa asigure folosinta bunului, sa puna bunul la dispozitia locatarului si sa creeze conditiile ca acesta sa se bucure de o linistita folosinta a bunului, aici locatorul in principiu nu trebuie sa faca nimic pozitiv, numai trebuie sa il lase pe locatar sa foloseasca bunul. Cand este vorba despre o obligatie de a face este vorba despre o activitate pozitiva, in care antreprenorul INTOTDEAUNA desfasoara o activitate, face un anumit efort, deci nu sta ca si locatorul, ci executa ceva, realizand lucrarea sau prestand serviciul respectiv. Esenta obligatiei antreprenorului este una de a face. Tocmai aceasta activitate si rezultatul ei constituie obiectul specific al antreprizei. Ceea ce o diferentiaza de alte contracte cum este de exemplu cel de vanzare : unde obligatia specifica a vanzatorului este aceea de a da, de a transfera un drept din patrimoniul lui in patrimoniul cumparatorului, la antrepriza nu exista asa ceva. Insa exista situatii in care exista si un efect translativ de proprietate : ex : in stituatia in care antreprenorul se obliga sa confectioneze un bun nou ( un costum ), cu materialul lui, al antreprenorului, in acest caz exista o prestatie, o activitate pozitiva de a coase, masura, ajusta costumul, dar exista si prestatia care seamana cu cea de la vanzare. In cazul antreprizei obiectul obligatiei specifice este una de face si chiar daca este vorba despre un transfer de drepturi aceste lucruri se petrec numai cu titlu accesoriu nu cu titlu principal. Se poate intampla ca intr-un contract de antrepriza sa se desfasoare activitatea specifica, in exemplul dat ( sa se confectioneze costumul respectiv ), iar dupa ce s-a realizat lucrarea are loc si transferul proprietatii dar sigur ca acest lucru este accesoriu fata de principalul -> este munca care a fost prestat de croitor , antreprenor. Pe de alta parte si in cazul vanzarii, este posibil ca si vanzatorul sa fie obligat la indeplinirea unor obligatii de a face. Ex: in cazul aparitiei unor vicii ascunse trebuie sa remedieze viciile, sa readuca bunul in starea in care trebuia predat cumparatorului, dar aici spre deosebirea antreprizei aceasta obligatie de a face este accesorie, in raport cu obligatia principala de a transfera proprietatea. Exista si contracte, intelegeri al caror obiect specific, este o obligatie de a nu face, o parte isi asuma obligatia de a nu o concura pe alta parte : desfasurarea unei activitati comerciale => in niciun caz un astfel de contract nu este unul de antrepriza pentru ca antrepriza nu poate sa aiba niciodata ca obiect, o obligatie de a nu face ci intotdeauna are ca obiect o obligatie de a face. Niciodata nu putem avea de-a face cu un contract de antrepriza al carei obiect sa fie o obligatie de a Nu face. Cand este vorba despre lucrari materiale sau intelectuale este vorba despre prestatii cat se poate de diferite, astfel incat poate fi vorba despre activitati care se rasfrang asupra unor obiecte materiale, cum ar fi cazul in care se confectioneaza un bun care

nu are existenta inainte de aceasta, cum este cazul confectionarii unor obiecte de imbracaminte, incaltaminte, obiecte artizanale, ( de la astfel de lucrari simple pana la lucrari foarte complexe cum sunt constructiile de hale industriale, de locuinte, de uzine, de nave si aeronave ),poate fi vorba si despre repararea unor bunuri nu neaparat despre confectionarea lor. Si aici poatea sa se refere la reparatii foarte simple ( se strica un telefon sau ceasul si te duci la 'mestesugar' si il repara ), pana la reparatii care se refera la navele interspatiale care sunt foarte complexe. Aceste lucrari care pot forma obiectul contractului de antrepriza, pot fi nu numai de natura materiala, ci si de natura pur intelectuala cum este cazul elaborarii unor opere artistice, stiintifice, de proiectare a unor anslamble de locuinte. Lucrarile pot sa fie atat materiale cat si intelectuale. In ceea ce priveste prestarea de servicii ca obiect al prestatiei specifice a antreprenorului, acestea pot consta nu numai in lucrari de natura materiala sau intelectuala, cum este cazul atunci cand este vorba despre lucrari ci si in ceea ce se numesc prestari de servicii, de la cele mai simple cum este cazul serviciilor de frizerie, de curatenie, de intretinere corporala de acordarea unor meditatii pana la prestatii intelectuale care sunt mult mai complexe cum este prestarea de servicii medicale, de consultanta de orice fel, juridica, economica. Paleta activitatilor care pot forma obiectul contractului de antrepriza este forarte diversa; de la lucrarile materiale, pana la prestatile pur intelectuale. Spre deosebire de lucrari, care pot fi apropriate de catre beneficiar, poate sa le preia in patrimoniul lui -> ex : se confectioneaza un bun, beneficiarul devine proprietarul lui si isi aproprie bunul. Intra in proprietatea lui, apoi in posesie si il utilizeaza conform destinatiei. In cazul serviciilor aceste prin natura lor nu pot fi apropriate. Nu poti spune ca ai devennit proprietarul unui tuns sau a unui fitness. Nu toate contractele care au ca obiect prestarea unui serviciu sunt contracte de antrepriza. Exista si prestari de servicii care nu sunt specifice antreprizei, ci sunt specifice unor alte contracte. Ex: Depozitarul asigura deponentului un serviciu, pastreaza bunul si il remite atunci cand deponentul il solicita. Mandatarul si el de asemeneaza presteaza un serviciu, care in esenta consta in incheierea unor acte juridice in numele si pe seama mandantului. Astfel de servicii nu formeaza obiectul contractelor de antrepriza. Ceea ce diferentiaza contractele de depozit, mandat de contractele de antrepriza este ca obiectul specific al contractului de antrepriza este caracterul specific al fiecareia dintre aceste servicii. Prestarile de servicii in genral oricare ar fi natura lor reprezinta genul, iar unele activitati mai specifice cum sunt cele desfasurate de depozitar, ori de mandatar, sunt specii ale genului, parti ale unei categorii mai largi care este genul. Activitatile specifice antreprizei sunt reziduale, ceea ce ramane de la ceea ce nu e alt contract cu un obiect specific care consta in prestarea unor servicii este contract de

antrepriza. Realizarea lucrarii sau prestarea serviciului se fac pe riscul antreprenorului. Desi Codul Civil de la 1864 -> nu prevedea in mod expres ca lucrarea sau prestarea serviciului trebuiau facute pe riscul antreprenorului, acest lucru era totusi unanim admis, cu atat mai mult acum cand si NCC enumera printre elementele care caracterizeaza antrepriza si faptul ca activitatea se desfasoara pe riscul antreprenorului. In esenta activitatea desfasurata pe riscul antreprenorului semnifica faptul ca spre deosebire de contractul de munca unde angajatul este subordonat angajatorului, deci trebuie sa asculte de acesta, sa respecte programul, disciplina muncii, exista un raport de subordonare. In cazul contractului de antrepriza, in principiu antreprenorul este independent, nu in sensul realizarii lucrarii pe care o vrea el fara sa asculte indicatiile beneficiarului, ci in sensul ca odata stabilit ce trebuie sa faca antreprenorul acesta are o anumita independenta de aceea atunci cand contractul nu are un caracter intuituu personae poate sa faca contracte de subantrepriza, cu un subantreprenor, sa delege unor alte persoane indeplinirea unora dintre seriviciile la care s-a obligat el personal. Angajatul in cazul contractului de munca nu poate face astfel de lucruri. Antreprenorul este independent in principiu, sigur ca nu trebuie sa mergem pana la absurd, trebuie sa avem in vedere dispozitile art. 1661 NCC => beneficiarul are dreptul ca pe propria sa cheltuiala, sa controleze lucrarea in cursul executarii acesteia. Ex: Obiectul il reprezinta ridicarea unei constructii, si antreprenorul nu-l mai lasa pe beneficiar. Beneficiarul poate urmarii pe parcursul executarii modul in care se indeplinesc lucrarile si antreprenorul este obligat sa tina cont de observatiile acestuia. Aceasta nu inseamna ca poate veni beneficiarul si in contra a ceea ce s-au inteles initial sa spuna ca nu mai vrea o casa cu 3 camere ci o casa cu 10 camera si sa o faca in cadrul intelegerii initiale. Este vorba despre acele obligatii asumate de parti prin contract, beneficiarul vine si constata ca ceva lucruri nu sunt in regula, face observatii iar antreprenorul este obligat sa tina seama de acestea. Si aceasta in anumite limite, el raspunde pentru lucrarea pe care o face. Retinem principiul independentei cu faptul ca beneficiarul poate sa intervina si sa urmareasca lucrarile, si chiar sa faca observatii pe care antreprenorul trebuie sa le indeplineasca. In considerarea independentei sale, poate prin contractele de antrepriza, sa delege anumite lucarari, sa le puna in sarcina unor subantreprenori, dar intotdeauna raspunzator ramane antreprenorul => Exista dispozitie expresa care il obliga -> art. 1852 NCC -> antreprenorul raspunde pentru faptele subantreprenorului, ca si pentru faptele lui. Aceasta independenta a antreprenorului, pentru ca orice libertate are si un pret este respunzator pentru ceea ce face. Are libertate, dar are si raspundere. Uneori raspunde si pentru faptele altuia nu strict pentru faptele lui, cand este vorba despre subantrepriza. Antreprenorul desfasoara activitatile specifice, pe riscul sau.

A nu se confunda desfasurarea activitatilor pe riscul sau cu riscul pieirii fortuite a bunurilor cu care se fac lucrarile. Lucrarile pot fi facute fie cu materialele puse la dispozitie de antreprenor, daca lucrarea intr-un anumit stadiu piere inainte de a fi predata, riscul pieirii fortuite este a antreprenorului, se poate intampla insa ca materialele cu care se efectueaza lucrarea sa fie a beneficiarului. Si in aceasta situatie daca lucrarea, intr-un anumit stadiu piere fortuit fara culpa antrprenorului, in aceasta situatie, riscul este suportat de catre beneficiar ( trebuie din nou sa dea material ). Sa nu confundam independenta si riscurile pe care si le asuma antreprenorul, in executarea lucrarilor cu riscul pieirii fortuite a materialelor cu care se realizeaza lucrarile. Cine este proprietar la momentul cand survine cazul fortuit suporta riscul, deci e pe riscul lui, nu poate sa puna consecintele nefavorabile in sarcina celeilalte parti. Lucrarea sau prestarea serviciilor se fac contra platii unui pret. Acest lucru rezulta expres din articolul 1851 NCC -> ceea ce inseamna ca acest contract este unul oneros. Exista si situatii in care se presteaza servicii, se fac lucrari cu titlu gratuit. La ora actuala spune textul expres ca trebuie sa fie contra platii unui pret. Inainte -> 1864 nu era prevazut acest lucru in mod expres. Si in cazul prestarilor facute cu titlu gratuit, poate sa exista o anumita raspundere a celui care presteaza serviciul respectiv sau face o lucrare => contract de asistenta benevola => raspunderea este mai atenuata. Dar din punctul de vedere al antreprizei este un contract cu titlu oneros -> presupune plata unui pret. Pretul poate sa fie nu numai o suma de bani ci pretul poate sa constea si in prestrea in contrapartida a unui serviciu sau efectuarea unei lucrari sau transmiterea proprietii unui bun. Pretul poate sa constea la ora actuala in orice, nu numai intr-o suma de bani. Pretul este esential, este prevazut acest lucru. Chiar si sub regelementarea anterioara, cei mai multi autori sustineau ca, contractul nu poate fi decat oneros. Antrepriza nu este un contract cu titlu gratuit. In ceea ce priveste caracterele juridice din textul art. 1851 nu rezulta ca s-ar cere sa se indeplineasca o anumita forma asadar este vorba despre un contract consensual. Aici trebuie sa fim atenti caci in practica se pot ivii situatii de genul urmator -> Speta solutionata de curtea de Apel Versailles -> un avocat care consilia o banca, a intrat intr-o discutie contradictorie cu unul dintre adminsitratorii bancii respective pe o anumita problema, care era de ordin juridic. Si pentru a se lamuri avocatul respectiv, care il cunostea pe un profesor de la facultatea de drept din Versailles, l-a sunat pe acesta si i-a spus care este problema, cerandu-i da faca o consultanta de specialitate. Acesta a apelat si la cunostintele unui alt coleg, a facut o lucrare, a prezentat lucrarea, si cei de la banca nu au fost multumiti de solutia pe care a dat-o profesorul in urma studiului pe care l-a intreprins. Profesorul dupa ce a predat lucrarea a facut o factura si a trimis-o bancii, iar banca a refuzat sa plateasca. Litigiu -> prestatorul a dat in judecata atat pe avocatul care l-a contactat cat si pe banca, si a solicitat

obligarea lor in solidar la plata sumei reprezentand onorariul si avocatul cand l-a sunat pe profesor nu au vorbit nimic despre pret. Si in materie de vanzare se poate apela la pretul pietei acolo unde exista, dar regimul codului de la 1864 -> diferenta esentiala intre vanzare si antrepriza era ca la vanzare pretul trebuia sa fie determinat sau determinabil pe cand la antrepriza pretul putea sa nu fie determinat deloc. Implicit apeland la servicile lui, banca prin avocat inseamna ca si-au asumat si obligatia de a plati pretul. In contractul de antrepriza ca si in contractul de mandat de altfel, prestatorul poate fixa pretul unilateral, dar pretul poate fi ajustat de instanta, sa-l aduca la valoarea corespunzatoare muncii pe care a depus-o antreprenorul sau mandatarul. In exemplul dat contractul era valabil, pentru ca este vorba despre un contract consensual, in momentul in care avocatul s-a inteles cu profesorul ce trebuie sa faca si acesta s-a apucat de treaba => s-a incheiat contractul. Ex: antreprenorul recunoscuse ca a gresit la prioiectare, opinia juridica formulata -> semnare ca oaspeti. Semnatura consiliului de administratie fara semnificatie juridica. Chirica -> nemuritoare opinia /:) . speta dinainte -> contractul incheiat valabil, banca nu a contestat in niciun fel onorariul. Si onorarile avocatilor pot fi reduse de instanta. Chiar si atunci cand partile au stabilit de comun acord pretul in cazul antreprizei., poate fi ajustat de instanta. Avocatul a spus ca vorbeste in numele bancii, nu a aspus ca lucreaza in numele lui -> nu avea un mandat expres in sensul acesta cu toate ca si-a asumat calitatea de manadatar, si la mndatul este valabil consensual. De ce a fost actionat in judecata si avocatul, nu numai banca ? Exista mandatul de increderea in care mandatarul isi asuma obligatii alaturi de mandant -> exista raporturi de incredere intre cele doua parti si atunci fata de terti mandatarul se obliga ca si cand ar fi mandantul. Instanta a dispus plata onorariului atat a bancii cat si a avocatului. In final banca a suportat fiindca ea era mandantul, dar fata de antreprenor si-a asumat raspunderea si avocatul respectiv. De ce in cazul contractului de antrepriza se admite ca pretul sa fie fixat post factum? -> alta solutie rationala nu exista. Serviciul a fost prestat. Instanta nu putea decat sa oblige la plata. Solutia se impune din ratiuni cat se poate de practice, nu exista o alta solutie. Trebuie sa se demonstreze ca a existat o anumita intelegere. Este o chestiune de probatiune. Daca exista raporturi apropiate intre parti cum exista intre avocatul respectiv si profesor -> se admite ca proba sa fie facuta cu orice mijloc de dovada. Este vorba despre un raport juridic intre profesionisti, inainte era numai intre comercianti. Antrepriza este un contract consensual, oneros, comutativ in principiu. Orice contract care prin natura lui este comutativ, poate prezenta elemenete aleatorii, si antrepriza in anumite condirii -> numai prin exceptie poate sa fie aleatorie, dar in principiu este comutativa. Antrepriza este un contract sinalagmatic care da dreptul la obligatii

reciproce si interdependente. Delimitare Vanzare/Antrepriza -> obiectul vanzarii -> obligatia de a da -> transferul proprietatii. Antrepriza are ca obiect prestarea unui serviciu, a unei activitati, depunerea unui efort pentru realizarea unei lucrari sau presatrea unui serviciu. Ex: se confectioneaza un bun nou cu materialul antreprenorului, daca materialul este al beneficiarului contractul este intotdeauna de antrepriza, dar cand materialele sunt furnizate de antreprenor, cel putin in parte sau chiar in intregime se pot pune probleme intre a delimita antrepriza de o vanzare de bunuri viitoare. Bun viitor -> 1864 si NCC -> diferente . 1864 -> 1. Conceptia calificarii distributive potrivit acestei conceptii pana la confectionarea bunului raporturile juridice dintre parti sunt specifice anteprizei, iar dupa aceea sunt specifice vanzarii -> solutia s-a dovedit a nu fi corespunzatoare. 2. Calificarea contractului dupa criteriul economic aici in functie de criteriul daca valoarea muncii este mai mare decat valoarea materialelor sau a materiei din care se confectioneaza bunul, contractul este de antrepriza iar daca ne aflam in situatia inversa contractul este de vanzare -> conceptie care a fost preluata de Conventia de la Viena -> vanzarea internationala de marfuri. -> " un contract in care partea preponderenta a obligatiei partii care furnizeaza marfurile consta in furnizarea manoperei sau a altor servicii este un contract de antrepriza " -> deci nu este vanzare -> nu este supus Conventiei de la Viena din 1980. -> nici aceasta conceptie nu este tocmai buna. 3. Calificarea contractului dupa un criteriu subiectiv -> adica ar trebui sa avem in vedere ce au gandit partile atunci cand au incheiat contractul, au avut in vedere ca le intereseaza mai mult munca si prestarea lucrarii caz in care este vorba despre o antrepriza sau au avut in vedere valoarea materialelor in mod preponderent, situatie in care contractul este de antrepriza -> nici aceasta nu este la adapost de critici. 4. Calificarea dupa criteriul existentei sau inexistentei unei munci specifice. Distinctie intre productia de serie care inseamna ex : -> contract de vanzare -> cand beneficiarul nu are niciun fel de pretentie , se multumeste cu ceea ce ii ofera fabricantul, se cumpara un autoturism de serie -> in aceasta situatie chiar daca contractul se incheie astazi si livrarea se v-a face peste 3 luni, autoturism nefiind inca fabricat la momentul in care inchei contractul => intr-o astfel de situatie contractul este de vanzare de bunuri viitoare pentru ca cel care produce, nu trebuie sa depuna o munca specifica, face ce face el in mod obisnuit -> este o productie de serie. Daca in exemplul dat beneficiarul are bani multi si vrea ca masina lui sa fie mai deosebita decat a altora, avand tot felul de pretentii, ( sa nu confundam pretentile

beneficiarului cu optiunile pe care le pune la dispozitie fabricantul care intra tot in productia de serie doar daca este ceva inafara optiunilor, ceva ce trebuie sa fie diferit decat este in mod obisnuit -> astfel il obligi pe antreprenor sa depuna o munca specifica -> nu mai este vorba despre o productie de serie ci despre o munca adaptata -> caz in care contractul este considerat a fi de antrepriza ). Acest criteriu al muncii specifice care in ultima instanta distinge intre productia de serie sau standardizata si productia pe masura a fost supusa in ultimii ani unor subtile si substantiale observatii aratandu-se -> " vanzarea unui bun ce urmeaza a fi fabricat se caracterizeaza prin faptul ca este una afectata de un termen suspensiv pe durata necesara fabricarii ( operatiunea de fabricare ramane straina contractului ), nu il intereseaza pe beneficiar cum procedeaza cealalata parte la confectionarea bunului, aceasta fiind exclusiv problema vanzatorului fara ca dobanditorul sa aiba vreun drept de a controla activitatea acestuia, pe cand " in cazul antreprizei din contra obiectul contractului este tocmai organizarea confectionarii bunului, antreprenorul si beneficiarul aflandu-se intr-un raport juridic in care colaboreaza la realizarea bunului dovada -> dispozitiile articolelor 1858, 1861, 1866, 1877 NCC -> care reglementeaza tocmai aceste relatii de colaborare dintre antreprenor si beneficiar. Antreprenorul avand obligatia de a-l informa pe beneficiar despre cum decurg lucrarile, daca se desfasoara normal sau nu, daca apar anomalii este obligat sa il anunte pe beneficiar pe cand in cazul celalalt producatorul nu trebuie sa il anunte pe viitorul dobanditor al bunului ca el are dificultati in productie -> in acest din urma caz este vorba despre o operatiune prograsiva nu mai este vorba despre un transfer de proprietate la termen cum este in cazul vanzarii ci este o operatiune progresiva in care beneficiarul urmareste cum se produce bunul putand intervenii cu sugestii si observatii astfel incat in functie de aceste elemente putem stabili daca contractul este de vanzare sau este de antrepriza. Ceea ce am spus inainte este valabil in cazul bunurilor mobile iar in privinta bunurilor imobile -> se considera ca in temeiul principiilor superficie solo cedit -> cel care este proprietarul terenului in principiu devine proprietarul asupra edificatului si a regulii potrivit careia accesoriul urmeaza soarta principalului -> daca terenul este bunul principal atunci inseamna ca materialele cu care se realizeaza constructia sunt accesoriul iar daca proprietatea aupra terenului aparatinea antreprenorului atunci cantractul era unul de vanzare. Daca proprietatea apartinea beneficiarului atunci contractul era de antrepriza. art. 1855 NCC -> " Contractul este de vanzare, iar nu de antrepriza atunci cand potrivit intentiei partilor executarea lucrarii nu constituie scopul principal al contractului, avandu-se in vedere si valoarea bunurilor furnizate " -> inspiratie cod Quebec insa acolo este aplicabil criteriul economic nu cel subiectiv. Creeaza confuzii acest text in legatura cu valoarea bunurilor furnizate -> nefiind clar daca s-a avut in vedere valorea bunurilor furnizate de antreprenor, valoarea bunurilor furnizate de beneficiar ori valoarea bunurilor furnizate si de unul si de celalalt stiind ca materia

poate fi furnizata de unul, de altul sau de ambii. In ceea ce priveste criteriul principal de calificare a contractului acesta potrivit textului citat este acela al vointei partilor, vointa partilor poate fi dovedita cu orice mijloc de proba putand avea relevanta in sensul calificarii contractului ca fiind de antrepriza -> Ex: faptul ca prin contract i s-a conferit beneficiarului dreptul de a influenta executarea lucrarii, daca nu s-a conferit un astfel de drept celui care v-a dobandi bunul atunci este vorba despre o vanzare, ori faptul ca bunul ce urmeaza a fi confectionat este special creeat pentru nevoile celui care le-a comandat -> este o vanzare orice contract al carui obiect este unul impersonal fara ca sa aiba caracteristici speciale cum este de regula dar nu intotdeauna -> cazul bunurilor fungibile. In realitate la o analiza mai atenta, valoarea bunurilor furnizate presupunem ( de antreprenor ), art. 1855 -> nu este un criteriu autonom, nici macar secundar ori subsidiar de calificare a contractului ci unul complementar -> criteriului vointei partilor in functie de aceasta valoare urmand a se stabili vointa prezumata a partilor -> Criteriu subiectiv pe care il putem stabili sau deduce avand in vedere si valoarea bunurilor ca un criteriu printre altele de natura celor date inainte cu titlu exemplificativ. Vicii ascunse -> cand este vorba despre constructii atunci avem o lege speciala cae reglementeaza 10/1995. In materie de vicii -> regimul juridic a fost unificat. Constructie -> 10 ani. Delimitare Antrepriza/Locatiune - la locatiune este vorba despre punerea la dispozitie a unui bun si asigurarea linistitei folosinte pe cand in cazul antreprizei este vorba despre realizarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. O intelegere a partilor include atat elemente ale antreprizei cat ei elemente ale locatiunii -> Ex: O societate specializata pune la dispozitia unei alte persoane folosinta unui ansmablu de schele pentru realizarea unei constructii contra platii unei chirii lunare pe durata folosintei obligandu-se totodata sa monteze si sa demonteze schelele respective sau, Ex : cazul in care o societate specializata pune la dispozitia unei persoane folosinta unui dispozitiv electronic -> un telefon mobil -> asigurandu-i si serviciul de telefonie aferent contra platii unei sume acoperind chiria lunara. Exista 2 posibilitati, alegerea depinzand de posibiliatile de dovedire a vointei partilor contractante : fie poate fi vorba despre o calificare distributiva ( ex: in cazul acela cu schelele ), daca se pot separa distinct activitatile de instalare si de demontare, care sunt activitati specifice unui contract de antrepriza si sa le separam de restul care este un contract de locatiune sau poate fi vorba despre o calificare unitara cand

probele ne permit o astfel de concluzie cum se poate intampla in cazul cu telefonul , ti se pune la dispozitie telefonul -> platesti o chirie pentru el dar aici principalul de obicei este serviciul ( sa poti sa telefonez, sa trimiti sms, sa oferi date, sa primesti date ), acestea sunt elementele principale si astfel in temeiul principiului ca accesoriul urmeaza soarta principalului contractul poate fi calificat ca fiind unul de antrepriza daca serviciul este preponderent, locatiunea fiind ceva marginal. Delimitare Antrepriza/Mandat -> in cazul manadatului este vorba despre prestarea unui serviciu dar unul cu totul special, de a incheia acte juridice in numele si pe seama mandantului. Ex: O persoana i-a spus unui prieten " i-a buteliile astea si dute si le incarca la societatea care se ocupa de asa ceva si vino cu ele inapoi ", si din oarecare motive sau pierdut buteliile. Cel care a incredintat acest serviciu prietenului l-a dat in judecata si a cerut sa fie despagubit. Societatea nu incarca buteliile daca nu incheia un contract. La mandat trebuie sa fie vorba despre o delegare de putere, mandatul delega puteri mandatarului pentru ca acesta, mandatarul sa incheia in numele si pe seama lui acte juridice. In cazul de fata nu este vorba despre o delegare de putere. Nu il interesa pe cel care a dat sarcina celuilalt sa incarce buteliile sa incheie in numele si pe seama lui cu societatea care incarcaa buteliile, pe el l-a intersat doar sa aiba buteliile pline. Pe el l-a interesat serviciul, nu incheiarea actului juridic. In niciun caz nu poate fi vorba despre mandat. Daca serviciul este gratuit atunci nu este antrepriza. Daca insarcinarea se face fara a fi platit cel insarcinat atunci nu poate fi vorba despre antrepriza. E un serviciu gratuit care implica o raspundere mai atenuata, tocmai datorita faptului ca nu este vorba despre o antrepriza ci despre un contract oneros unde poate fi tinut riguros antreprenorul la indeplinirea obligatilor specifice de antrepriza. Delimitare Antrepriza/Depozit -> si aici este vorba despre prestarea unui serviciu -> depozitarul pastreaza bunul si il restituie deponentului cand solicita acesta pe cand la antrepriza este vorba despre executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. Se poate intampla -> Ex: atunci cand o persoana vrea sa isi repare autoturismul, il duce la atelier si il lasa acolo => obligatia principala este aceea de a repara. Ex: o persoana gazduieste un cal, pe care trebuie sa-l si hraneasca si sa il si intretina fizic, sa il alerge, ( e depozit daca s-a imbolnavit in grajd, in timp ce dormea ), insa nu se prea poate stabili care este obligatia principala ... Incheierea si proba contractului de antrepriza -> se aplica regulile din dreptul comun. In ceea ce priveste proba ceea ce trebuie sa retinem -> sarcina probatiunii revine celui care reclama, se poate ca cel care reclama sa fie antreprenorul pentru ca de

pilda nu a fost platit, caz in care el trebuie sa faca dovada contractului si a conditiilor in care s-a incheiat acesta, sau invers poate sa fie vorba despre situatia in care reclama beneficiarul, care invoca vicii ascunse, daune, situatie in care el este cel care el trebuie sa dovedeasca. Pretul antreprizei -> 1864 -> desi formal art. 1413 (3) , " Antrepriza este luarea unei lucrari drept un pret determinat " -> totusi s-a admis ca in materie de antrepriza, spre deosebire de vanzare, contractul putea fi valabil chiar si in lipsa unui pret nu numai determinabil ci si un pret nedeterminat. NCC -> art. 1854 -> (2) -> pretul trebuie sa fie serios, determinat sau cel putin determinabil, pret care in principiu poate fi stabilit de parti dupa cum cred ele de cuviinta iar la al (3) al aceluiasi text de lege , vine codul si stabileste ca atunci cand contractul nu cuprinde clauze referitoare la pret beneficiarul datoreaza pretul prevazut de lege ori calculat potrivit legii, sau in lipsa unor asemenea prevederi legale, pretul stabilit in functie cu munca depusa si cheltuielile necesare, pentru executarea lucrarii ori prestarea serviciului avandu-se in vedere si uzantele existente. In principiu pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil, codul -> ofera criterii pe baza carora poate fi stabilit pretul si daca partile nu l-au determinat prin contract. In practica in cazul in care pretul nu a fost stabilit in contract el v-a fi stabilit de antreprenor unilateral, ca si in cazul in care profesorul presteaza serviciul, apoi factureaza serviciul, spune cat costa. Beneficiarul poate fi de acord cu pretul fixat unilateral, sau poate sa nu fie de acord si atunci se adreseaza instantei, iar ea ajusteaza pretul -> ajustarea poate survenii chiar daca pretul a fost stabilit de parti initial. Ajustarea poate fi facuta si in sus si in jos. Daca pretul este stabilit forfetar nu poate veni o parte sa ceara sporirea, iar cealalata scaderea. In celelate cazuri in care pretul nu este forfetar se poate proceda la ajustare. Pretul trebuie contestat imediat, nu poate spune platesc dar contest -> e posibil. Plata -> act juridic i se aplica regulile de drept comun. art. 1854 (1) -> " pretul poate sa constea nu numai intr-o suma de bani ci si in orice alte bunuri sau prestatii ". Maniere in care poate fi stabilit pretul in contractul de antrepriza : art. 1865 NCC -> spre deosebire de reglementarea anterioara -> 1864 potrivit careia pretul estimativ nu avea decat o valoare relativa in sensul ca in functie de imprejurari pretul final putea fi mai mare sau mai mic decat valoarea estimata -> " la momentul incheierii contractului pretul lucrarilor sau servicilor a format obiectul unei estimari sau aprecieri anticipate, de ansamblu care se face conform unui deviz de lucrari care este un stat descriptiv al tuturor lucrarilor materialelor si a costurilor aferente => antreprenorul trebuie sa justifice orice crestere a pretului, pe care ar invoca-o ulterior,

pentru a obtine o plata suplimentara. Pretul acela estimativ care sub regimul Codului de la 1864 avea doar o valoare indicativa, aici in principiu este mai mult decat indicativa , trebuie sa fie un pret anume, cu exceptia cazului in care poate dovedi antreprenorul, ca au survenit imprejurari exceptionale -> Ex: a sporit costul materiei prime, a sporit costul mincii, evenimente exterioare care l-au determinat sa faca lucrari pe care nu le-a prevazut, situatii in care poate sa ceara sporirea pretului. Diferente fata de reglementarea din Codul civil anterior, luate din practica si doctrina Quebec -> Antreprenorul nu trebuie sa dovedeasca numai faptul ca circumstantele invocate sunt pentru el un eveniment imprevizibil, ci si ca a fost imposibil sa il prevada. Accentul trebuie pus pe caracterul imprevizibil al imprejurarilor, pe care le invoca antreprenorul pentru a solicita sporirea pretului. Ex: Daca antreprenorul a crezut ca solul pe care se ridica constructia este unul obisnuit si cand se apuca de lucru vede ca este o stanca si ca trebuie sa depuna eforturi mult mai serioase -> nu poate invoca un astfel de eveniment ( pentru ca nu este imprevizibil ) pentru a obtine sporirea pretului -> e foarte restrictiv textul. Eroarea este asumata de el, el trebuie sa suporte aceste costuri. art. 1866 NCC -> " Daca pretul este stabilit in functie de valoarea lucrarilor executate, servicilor prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este tinut la cererea beneficiarului, sa ii dea socoteala despre stadiul lucrarilor, despre servicile deja prestate si despre cheltuielile deja efectuate." reluare -> art. 2108 Codul civil. Cod Quebec -> semnificatia reglementarii este cu totul alta : art. 2108 Cod Civil Quebec -> se refera la contractul cu pret de cost majorat si are in vedere contractul de antrepriza in care antreprenorul este remunerat in functie de costurile sale reale rezultate in executarea lucrarilor, mana de lucru, echipamente, materiale, majorate cu un procent pentru acoperirea cheltuielilor sale generale si a profitului -> este vorba despre un contract de antrepriza cu pret variabil, care depinde de costurile efective ale antreprenorului si care nu pot fi estimate la incheierea contractului motiv pentru care i se da posibilitatea beneficiarului de a lua cunostinta de acestea pe parcursul executarii lucrarilor, antreprenorul fiind obligat sa ii dea la cerere toate informatile necesare. NCC -> instituire obligatie de informare in sarcina antreprenorului -> art. 1866 NCC. Stabilire pret intr-o maniera forfetara -> situatia in care se realiza o constructie si se fixa un pret global pe intrega lucrare antreprenorul asumandu-si riscul ca valoarea sa fie mai mare, sau beneficiarul asumandu-si riscul sa plateasca mai mult decat il costa pe antreprenr -> contract aleatoriu. art. 1867 NCC -> Pretul forfetar poate fi stabilit in orice contract de antrepriza.